arhivele olteniei 24 - Institutul de Cercetari Socio-Umane "CS ...
arhivele olteniei 24 - Institutul de Cercetari Socio-Umane "CS ...
arhivele olteniei 24 - Institutul de Cercetari Socio-Umane "CS ...
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
ACADEMIA ROMÂNĂ<br />
INSTITUTUL DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE „C.S. NICOLĂESCU-PLOPŞOR”<br />
CRAIOVA<br />
ARHIVELE<br />
OLTENIEI<br />
<strong>24</strong><br />
SERIE<br />
NOUĂ<br />
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE<br />
2010
Redactor-şef: Cezar Avram (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova)<br />
Secretar <strong>de</strong> redacţie: Iustina Burci (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova)<br />
Responsabil <strong>de</strong> număr: Ileana Cioarec (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”,<br />
Craiova)<br />
Colegiul <strong>de</strong> redacţie:<br />
Marc Olivier Baruch (EHEES, Paris), Anne Marie Cassoly (Universitatea „Robert Schumann”, Strasbourg),<br />
Vladislav Iakimovici Grosul (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Istorie, Aca<strong>de</strong>mia Rusă <strong>de</strong> Ştiinţe, Moscova), Dan Berin<strong>de</strong>i<br />
(Aca<strong>de</strong>mia Română, Bucureşti), Florin Constantiniu (Aca<strong>de</strong>mia Română, Bucureşti), Dinu C. Giurescu<br />
(Aca<strong>de</strong>mia Română, Bucureşti), Ştefan Ştefănescu (Aca<strong>de</strong>mia Română, Bucureşti) Alexandru Vulpe<br />
(Aca<strong>de</strong>mia Română, Bucureşti), Denisa Bică (Universitatea „Spiru Haret”), Dinică Ciobotea (Universitatea din<br />
Craiova), Sorin Liviu Damean (Universitatea din Craiova), Lucian Dindirică (Biblioteca Ju<strong>de</strong>ţeană „Alexandru<br />
şi Aristia Aman”), Gruescu Ramona (Universitatea din Craiova), Alin Mitrică (Universitatea din Craiova),<br />
Tudor Ne<strong>de</strong>lcea (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Vladimir Osiac<br />
(Universitatea din Craiova), Cristian Preda (Universitatea din Bucureşti), Roxana Radu (Universitatea din<br />
Craiova), Laurenţiu Vlad (Universitatea din Bucureşti), Mihai Vladimirescu (Universitatea din Craiova)<br />
Comitetul <strong>de</strong> redacţie:<br />
Bărbieru Mihaela (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Anca Ceauşescu<br />
(<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Gabriel Croitoru (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong><br />
Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Mihaela Damean (Universitatea din Craiova),<br />
Georgeta Ghionea (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Simona Lazăr<br />
(<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Nicolae Mihai (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong><br />
Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Ion Militaru (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<br />
<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Narcisa-Maria Mitu (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S.<br />
Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Nacu Florin (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”,<br />
Craiova), Nanu Roxana (Universitatea din Craiova), Cristina Otovescu-Frăsie (Universitatea din Craiova),<br />
Diana-Mihaela Păunoiu (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova), Oana-<br />
Andreia Sâmbrian (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova)<br />
Tehnoredactare: Adrian Buculea<br />
„Arhivele Olteniei” se poate procura / can be procured at:<br />
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, Calea 13 Septembrie, nr. 13, Sector 5, Bucureşti, România, 050711,<br />
Tel. 4021–318 8106; 4021–318 8146; Tel./Fax. 4021–318 <strong>24</strong>44;<br />
e-mail: edacad@ear.ro<br />
ORION PRESS IMPEX 2000 S.R.L., P.O. BOX 77–19, Bucureşti, Sector 3, Tel/Fax 4021–610 6765, 4021–210<br />
6787; e-mail: office@orionpress.ro<br />
S.C. MANPRES DISTRIBUTION S.R.L., Piaţa presei libere, nr. 1, Corp B, Etaj 3, Cam. 301-302, sector 1,<br />
Bucureşti, Tel.: 4021 314 63 39, fax: 4021 314 63 39.<br />
E-mail: abonamente@manpres.ro, office@manpres.ro, www.manpres.ro<br />
Manuscrisele, pe care doriţi să le publicaţi, cărţile şi revistele pentru schimb, precum şi orice<br />
corespon<strong>de</strong>nţă se vor trimite colegiului <strong>de</strong> redacţie al revistei, pe adresa: str. Unirii nr. 68, Craiova. / The<br />
manuscripts, you would like to have consi<strong>de</strong>red for publication, the books and the reviews for exchange or for<br />
review or any correspon<strong>de</strong>nce can be sent to the Editorial Board at the following address: str. Unirii, nr. 68,<br />
Craiova.<br />
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE<br />
www.ear.ro
ARHEOLOGIE–ISTORIE<br />
CUPRINS<br />
SIMONA LAZĂR, Practici funerare la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii<br />
fierului în sud-vestul României (Funeral practices at the end of the bronze age<br />
and the early) …………………………………………………….......................<br />
IOHANA NICHITA, Despre altarele miniaturale <strong>de</strong> cult neo-eneolitice (De vignettes<br />
autels <strong>de</strong> culte du neo-eneolithique age) ……………………………………….. 15<br />
CEZAR AVRAM, ROXANA RADU, Şcoala diplomatică greacă (Greek diplomatic<br />
school) …………………………………………………………………………. 31<br />
OANA ANDREIA SÂMBRIAN, Secolul <strong>de</strong> aur spaniol între teorie şi concept (secolul<br />
XVI-XVII) (The spanish gol<strong>de</strong>n age between theory and concept) ...................... 51<br />
TOMA RĂDULESCU, DENISA GUŢICĂ-FLORESCU, Al doilea tezaur monetar<br />
<strong>de</strong>scoperit în comuna Morunglav-Olt (sec. XVII-XVIII) (The second monetary<br />
hoard discovered at Morunglav, Olt) .................................................................<br />
ILEANA CIOAREC, Conflicte între boierii Glogoveni şi Filişeni pentru rumâni şi hotare<br />
<strong>de</strong> moşie din sudul ju<strong>de</strong>ţului Mehedinţi în secolul al XVII-lea (Des litiges entre<br />
les boyards Glogoveanu et Filisanu pour les serfs et les domaines <strong>de</strong> sud du<br />
district Mehedinti au XVII e siècle).......................................................................<br />
ŞERBAN PĂTRAŞCU, Viaţa la curtea domnească în vremea lui Grigorie al IV-lea Ghica<br />
( La vie <strong>de</strong> la royal court en temps <strong>de</strong> Grigorie IV Ghica)……………………..<br />
NICOLAE MIHAI, Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării<br />
Româneşti (prima jumătate a secolului al XIX-lea) (La revolution en soutane:<br />
le clercs et l’evenement politique en Valachie (iere moitie du XIX e siècle)) .…<br />
GABRIEL CROITORU, Opinii istoriografice privind evoluţia urbană a oraşelor din<br />
Oltenia. 1859-1916 (Point <strong>de</strong> vue historiographique sur le développement<br />
urbain <strong>de</strong>s villes en Olténie. 1859-1916)………………………………………..<br />
DIANA-MIHAELA PĂUNOIU, ALIN MITRICA, Momente din viaţa lui Constantin C.<br />
Puţureanu (1882-?) (Moments from Constantin C. Putureanu’s life (1882-?)…<br />
FLORIN GHEŢĂU, Sfârşitul mandatului cabinetului Alexandru Marghiloman (5/18 martie-<br />
<strong>24</strong> octombrie/ 6 noiembrie 1918) (The end of Alexandru Marghilorman’s<br />
cabinet)………………………………………..……………………......................<br />
MIHAELA BĂRBIERU, Relaţiile militare româno-iugoslave între anii 1918-1923 (Les<br />
relations militaires entre la Roumanie et la Yougoslavie 1918-1923).................<br />
GEORGETA GHIONEA, Consi<strong>de</strong>raţii privind circulaţia monetară în Oltenia secolului al<br />
XIX-lea (La circulation monétaire dans l'Oltenie du XIX e siècle)………………<br />
NARCISA MARIA MITU, Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-<br />
1948 (L'évolution <strong>de</strong> domaine <strong>de</strong> la Couronne Segarcea dans la perio<strong>de</strong> 1884-<br />
1948)…………………………………………………………………………….<br />
SILVIU-GABRIEL LOHON, Răul şi arta totalitară sau <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>spiritualizarea în istorie<br />
(Evil in the totalitarian art on <strong>de</strong>spiritualization in history) ……………………<br />
PETRE OPRIŞ, LAURA-ANTOANETA SAVA, Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români<br />
pe cetăţenii din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (The citizens<br />
from the Moldavian Soviet Socialist Republic were consi<strong>de</strong>red Romanians by<br />
Nicolae Ceauşescu) ..............................................................................................<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 3-5<br />
7<br />
59<br />
71<br />
79<br />
91<br />
113<br />
123<br />
141<br />
151<br />
163<br />
171<br />
197<br />
205
PETRE OPRIŞ, Programul <strong>de</strong> cooperare în domeniul aviaţiei civile între firma „British<br />
Aerospace” şi România (The cooperation program for civil aviation between<br />
„British Aerospace” and Romania) ...................................................................... 225<br />
KARINA PAULINA MARCZUK, PETRE OPRIŞ, Elicoptere militare franţuzeşti,<br />
fabricate în România (French military helicopters ma<strong>de</strong> in Romania) ............... 235<br />
DANIEL MARGUERAT, Luca, pionier al istoriografiei creştine (Luke, pioneer of<br />
Christian Historiography) .................................................................................... 253<br />
LUCIAN DINDIRICĂ, Patriarhului Miron Cristea (Patriarch Miron Cristea)……………. 277<br />
FILOLOGIE<br />
IUSTINA BURCI, Termeni geografici populari, referitori la noţiunea „loc cu...”<br />
(Termes geographiques populaires pour la notion „endroit avec...”) …………. 285<br />
TUDOR NEDELCEA, Eminescu şi realsemitismul (IV) (Eminescu et le réelsémitisme<br />
(IV e partie)) ……………………………………………………………………. 299<br />
ETNOGRAFIE<br />
ANCA CEAUŞESCU, Vechi tipuri <strong>de</strong> locuinţă pe teritoriul Olteniei (Les anciens types<br />
<strong>de</strong> logements en Oltenie) ………………………………………………………<br />
LOREDANA-MARIA ILIN-GROZOIU, Datini şi credinţe <strong>de</strong> Bobotează din comuna<br />
Fălcoiu ju<strong>de</strong>ţul Olt (Customs and beliefs celebrated on epiphany day in the<br />
commune Fălcoiu, Olt county) ...........................................................................<br />
FILOSOFIE–SOCIOLOGIE<br />
ION MILITARU, Erosul european în secolul al XIX-lea: abstracţia ca reţinere<br />
(Educaţaia sentimentală) (L’abstraction en tant que modération: l’Education<br />
sentimentale) ……………...................................................................................<br />
ŞTEFAN VIOREL GHENEA, Quine şi relativitatea ontologică (Quine and the<br />
4<br />
ontological relativity) …………………………………………………………..<br />
TRANDAFIR CRISTINEL, Conceptul <strong>de</strong> reprezentare în gândirea lui Nietzsche (The<br />
concept of representation in Nietzsche's thought) ………………......................<br />
STUDII JURIDICE<br />
ROXANA RADU, FLORIN NACU, Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei<br />
anti-discriminatorii <strong>de</strong> către Consiliul Naţional pentru Combaterea<br />
Discriminării (Combating ethnic discrimination: anti-discrimination legis-<br />
lation applied by the national council for combating discrimination) …………<br />
NICOLAE GRĂDINARU, Regimul juridic al contractului <strong>de</strong> rentă viageră (The legal<br />
nature of life annuity contract) ……………………............................................<br />
315<br />
327<br />
341<br />
357<br />
365<br />
379<br />
399
ECONOMIE<br />
ION ROŞU HAMZESCU, NĂSTASE LUIZA, Eficienţa activităţii firmelor globale în<br />
schimburile internaţionale (The efficiency of total firms activity in<br />
international exchanges) …………….…………………………………………<br />
LAURENŢIU RADU, Reclama comercială şi rolul său în promovarea comerţului<br />
exterior (The commercial advertisement and its part in the promotion of<br />
foreign tra<strong>de</strong>) …………………………………………………………………...<br />
OPINII<br />
NICU VINTILĂ, Gheorghe Chiţu – biografie rectificată ………………………..…......... 431<br />
MIHAELA DAMEAN, Castelul Peleş – ctitorie a Regelui Carol I şi simbol al<br />
dinastiei ………………………………………………………………………. 437<br />
RECENZII<br />
Lucian Boia, „Germanofilii” – elita intelectuală românească în anii primului război<br />
mondial (Florin Gheţău)...................................................................................... 441<br />
Felipe B. Pedraza Jiménez, Rafael González Cañal, Elena E. Marcello (eds.), El Arte<br />
nuevo <strong>de</strong> hacer comedias en su contexto europeo (Oana Andreia Sâmbrian) ....<br />
Iustina Burci, Dicţionar <strong>de</strong> meserii şi funcţii vechi (Cosmin Vilău) ..................................... 443<br />
Tudor Olimpius Bompa, Prenume la români (Iustina Burci) …………….……………….. 444<br />
Iulia Cristina Frînculescu, Aspecte ale terminologiei medicale româneşti <strong>de</strong> după 1990 (cu<br />
specială referire la influenţa engleză) (Rodica Zafiu) ....................................... 446<br />
Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, A Treia forţă. România profundă (Constantin Mihai) .... 448<br />
Ioan St. Lazăr, Dioptricon. Contribuţii <strong>de</strong> teorie, istorie şi critică literară (Constantin<br />
Mihai) …………………………………………………….……………….........<br />
Filiaşi. Istorie şi cultură pe Valea Jiului (coord. prof. univ. dr. Dinică Ciobotea) (Gabriel<br />
Croitoru) ……………………………………………………………………….<br />
ABREVIERI …………..…………………………………………........................................<br />
407<br />
419<br />
442<br />
449<br />
451<br />
453<br />
5
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 7-15<br />
ARHEOLOGIE–ISTORIE<br />
PRACTICI FUNERARE LA SFÂRŞITUL EPOCII BRONZULUI ŞI<br />
ÎNCEPUTUL EPOCII FIERULUI ÎN SUD-VESTUL ROMÂNIEI<br />
SIMONA LAZĂR<br />
Abordarea socio-antropologică a practicilor funerare, încă <strong>de</strong> la<br />
începutul secolului al XX-lea 1 , a permis ca înţelegerea diversităţii<br />
comportamentului funerar să fie urmată <strong>de</strong> înţelegerea mai nuanţată a<br />
<strong>de</strong>scoperirilor arheologice <strong>de</strong> acest tip. Ceremonia funerară se <strong>de</strong>rulează pe mai<br />
multe etape, indisolubil legate între ele, etape care, la rândul lor, sunt legate <strong>de</strong><br />
rituri 2 în care colectivităţile respectă cu stricteţe anumite reguli. Radcliffe<br />
Brown, analizând societăţile primitive, sublinia că „religia a fost o parte<br />
esenţială a constituirii societăţii. Formele religiei şi forma structurii sociale îşi<br />
corespund una alteia 3 ” Această părere se află <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> aproape <strong>de</strong> concepţia pe<br />
care a <strong>de</strong>zvoltat-o Georges Dumézil. Analizând mitologia, pe care el o consi<strong>de</strong>ra<br />
a fi specifică populaţiilor din familia lingvistică indo-europeană, el încerca să<br />
<strong>de</strong>monstreze că „i<strong>de</strong>ologia” unei societăţi reflectă structura organizării sociale,<br />
în sensul în care figurile mitice din panteonul indian, iranian sau roman reproduc<br />
sistemul tripartit, pe care îl regăsim în organizarea socială reprezentat <strong>de</strong><br />
funcţiile religioasă, războinică, economică 4 . Un domeniu important al religiei<br />
comunităţilor primitive îl constituie cultul strămoşilor. Cu referire la acesta,<br />
Radcliffe Brown arăta: „Riturile la care participă membrii grupului au legătură<br />
cu proprii lor strămoşi, incluzând în mod firesc, aducerea <strong>de</strong> ofran<strong>de</strong> şi<br />
sacrificii…O <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţă, dacă este mai mare <strong>de</strong> 3-4 generaţii inclu<strong>de</strong> atât<br />
persoane vii cât şi moarte…Funcţia socială a riturilor este evi<strong>de</strong>ntă: primind o<br />
expresie solemnă şi colectivă, riturile reafirmă, reînnoiesc şi întăresc acele<br />
sentimente <strong>de</strong> care <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> solidaritatea socială” 5 .<br />
1<br />
A. van Gennep a publicat prima ediţie din lucrarea sa Riturile <strong>de</strong> trecere, în 1909 (la<br />
noi a fost tradusă şi publicată în 1996, în Editura Polirom); E. Durhkeim Formele elementare ale<br />
vieţii religioase în 19<strong>24</strong> (republicată la noi în 1993, Editura Polirom).<br />
2<br />
Acestea sunt în principal rituri <strong>de</strong> prag, <strong>de</strong> separare, <strong>de</strong> reintegrare (A. van Gennep,<br />
Riturile <strong>de</strong> trecere, 2001, Iaşi, Editura Polirom, p. 32-47).<br />
3<br />
A. R. Radcliffe Brown, Structură şi funcţie în societatea primitivă, Iaşi, Editura<br />
Polirom, 2001, p. 152.<br />
4<br />
G. Dumézil, Mythe et epopee, Paris, 1980.<br />
5<br />
A. R. Radcliffe Brown, op. cit., p. 152-153.
8<br />
Simona Lazăr<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Între credinţele religioase şi practicile funerare este <strong>de</strong> presupus o<br />
strânsă relaţie, dar, <strong>de</strong> cele mai multe ori, ea este greu <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţiat numai pe<br />
baza <strong>de</strong>scoperirilor funerare. Au fost făcute diferite încercări <strong>de</strong> a schiţa religia<br />
comunităţilor preistorice, folosind în acest scop <strong>de</strong>scoperirile funerare. Având în<br />
ve<strong>de</strong>re complexitatea fenomenului, rezervele cu privire la veridicitatea<br />
construirii unor astfel <strong>de</strong> ipoteze ni se par îndreptăţite, „datele <strong>de</strong>spre credinţele<br />
religioase ale perioa<strong>de</strong>i aici discutate ne relevă doar formele exterioare ale<br />
manifestării spirituale” 6 . Cu rezervele <strong>de</strong> rigoare, A. Vulpe arăta că la sfârşitul<br />
epocii bronzului s-ar putea contura apariţia unei reforme religioase, sugerată şi<br />
<strong>de</strong> răspândirea, în cea mai mare parte a Europei, inclusiv în jumătatea vestică a<br />
ţării noastre a ritului incineraţiei 7 . Începând însă cu prima epocă a fierului,<br />
spaţiul carpato-dunărean este caracterizat <strong>de</strong> lipsa <strong>de</strong>scoperirilor funerare. Se pot<br />
presupune alte tipuri <strong>de</strong> practici funerare, care nu permit conservarea urmelor în<br />
timp, cum ar fi risipirea resturilor incinerate sau expunerea cadavrelor 8 .<br />
Cercetările antropologice şi etnografice au adus o multitudine <strong>de</strong> date în<br />
acest sens; putem exemplifica, prezentând <strong>de</strong>scrierea unei ceremonii funerare la<br />
tribul Bororo, reprodusă <strong>de</strong> C. Lévi Strauss, în cartea Tropice triste, un<strong>de</strong> se<br />
poate remarca atât ineditul ceremoniei, cât şi faptul că <strong>de</strong>functul avea parte <strong>de</strong> un<br />
alt tip <strong>de</strong> ritual datorită neapartenenţei la comunitatea respectivă. „Când am sosit<br />
la Keyara tocmai murise cineva; din nefericire băştinaşul era din alt sat. Nu<br />
puteam, <strong>de</strong>ci, să am prilejul <strong>de</strong> a asista la dubla înmormântare care constă în a<br />
<strong>de</strong>pune mai întâi cadavrul în mijlocul satului, într-o groapă acoperită cu crengi,<br />
în care e ţinut până ce putrezeşte pentru ca apoi osemintele, spălate în apele<br />
fluviului, să fie pictate şi împodobite cu pene înainte <strong>de</strong> a fi scufundate într-un<br />
coş în fundul unui lac sau al unei ape curgătoare” 9 .<br />
În cadrul aceloraşi cercetări s-a <strong>de</strong>scris o mare varietate <strong>de</strong> rituri legate<br />
<strong>de</strong> moarte. „Riturile sunt cu atât mai complexe, cu cât este vorba nu doar <strong>de</strong> un<br />
fenomen natural, ci <strong>de</strong> o schimbare <strong>de</strong> regim ontologic şi social… La unele<br />
popoare, numai îngroparea rituală confirmă moartea, cel care nu e înmormântat<br />
după datină nefiind socotit mort. La altele, moartea cuiva nu e recunoscută ca<br />
fiind a<strong>de</strong>vărată <strong>de</strong>cât după în<strong>de</strong>plinirea ceremoniilor funerare sau dacă sufletul<br />
răposatului a fost însoţit prin ritualuri până la noua sa locuinţă, în lumea <strong>de</strong><br />
dincolo, un<strong>de</strong> a fost întâmpinat <strong>de</strong> comunitatea morţilor” 10 .<br />
6<br />
A. Vulpe, Istoria Românilor, I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2001, p. 367.<br />
7<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 368.<br />
8<br />
A. Vulpe, Zu <strong>de</strong>n Grabsietten <strong>de</strong>r älteren Hallstattzeit in Rumänien, Durch die Zeiten…<br />
Festschrift für Albrecht Jockenhövel zum 65. Geburstag, 2008, p. 287-272.<br />
9 C. Lévi Strauss, Tropice triste, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968, p. <strong>24</strong>2.<br />
10<br />
M. Elia<strong>de</strong>, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000, p. 139.
Practici funerare la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului<br />
9<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Tocmai această schimbare <strong>de</strong> statut ontologic pe care o presupune<br />
moartea, prin asociere cu moartea şi reînvierea naturii, a făcut ca în anumite<br />
rituri <strong>de</strong> trecere să fie folosit simbolismul morţii rituale 11 .<br />
S-a consi<strong>de</strong>rat chiar <strong>de</strong> către unii socio-antropologi, cum ar fi H.<br />
Spencer sau J. Frazer că teama <strong>de</strong> morţi ar fi stat la originea religiei primitive.<br />
Chiar dacă astfel <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i nu se pot susţine în totalitate, cu siguranţă antropologul<br />
francez C. Rivière avea dreptate în privinţa importanţei <strong>de</strong>ţinute <strong>de</strong> cultul<br />
strămoşilor. Aceştia, „fie divinizaţi, fie, mai a<strong>de</strong>sea promovaţi la rangul <strong>de</strong><br />
intermediari privilegiaţi între om şi divinitate, apar, printre altele, în riturile<br />
morţii şi în cele funerare şi se manifestă prin invocaţii… prin ofran<strong>de</strong>,<br />
individuale sau familiale, prin libaţii şi sacrificii săvârşite în locuri <strong>de</strong>terminate,<br />
toate în scopul <strong>de</strong> a le câştiga bunăvoinţa <strong>de</strong> pe lumea cealaltă. Acest cult se<br />
înscrie într-o concepţie care implică i<strong>de</strong>ea unei continuităţi a trunchiului social şi<br />
a unei reînnoiri ciclice a vieţii” 12 .<br />
Cercetarea arheologică din ultimele <strong>de</strong>cenii a arătat şi a teoretizat faptul<br />
că <strong>de</strong>punerile funerare pot „codifica“ date legate atât <strong>de</strong> structura socială, cât şi<br />
<strong>de</strong> i<strong>de</strong>ologia, <strong>de</strong> mentalul colectiv al comunităţilor respective. În acest sens, în<br />
analiza practicilor funerare se operează tot mai frecvent cu noţiuni 13 cum ar fi<br />
aceea <strong>de</strong> persoană socială, înţeleasă ca o varietate <strong>de</strong> ipostaze (vârstă, rang<br />
social, sex, etc.), ce <strong>de</strong>finesc i<strong>de</strong>ntificarea cu comunitatea căreia îi aparţine<br />
individul, sau <strong>de</strong> energie socială consumată în <strong>de</strong>rularea unor practici funerare.<br />
Alexandru Vulpe, discutând problematica legată <strong>de</strong> reprezentarea statutului<br />
social în epoca bronzului şi la începutul epocii fierului arată că principala sursă<br />
<strong>de</strong> informaţie o constituie studiul necropolelor. „Prin prisma acestora suntem în<br />
măsură să ne făurim o imagine asupra statutului social al indivizilor<br />
înmormântaţi şi, implicit, să încercăm a reconstitui sistemul <strong>de</strong> organizare a<br />
societăţii din care respectivii indivizi provin. La această categorie <strong>de</strong> informaţii<br />
se adaugă şi date <strong>de</strong>spre credinţele grupurilor sociale în cauză, reflectate în<br />
obiceiurile funerare” 14 .<br />
Studierea structurii spaţiului funerar <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> mai multe posibilităţi <strong>de</strong><br />
interpretare, cu condiţia cercetării necropolelor în integralitatea lor (obiectiv<br />
rareori realizat). Doar astfel pot fi emise ipoteze cu privire la structura socială,<br />
11 Din bogata literatură existentă le menţionăm pe cele mai cunoscute: A. van Gennep,<br />
Riturile <strong>de</strong> trecere, Iaşi,Editura Polirom, 1996; A. R. Radcliffe Brown, op. cit.; M. Elia<strong>de</strong>, op. cit.,<br />
p. 138-149.<br />
12 C. Rivièr, <strong>Socio</strong>-antropologia religiilor, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 32.<br />
13 D. Bailey, The Archaeology of Burial Mounds. Theory and Interpretation, in<br />
„Pratiques funeraires dans l`Europe <strong>de</strong>s XIII – IV s. av. J.-C”, 2002, Tulcea, p. 23-27; L. R.<br />
Binford, An Archaeological Perspective, New York- London, 1972; J. Tainter, Mortuary Practice<br />
and the Study of Prehistoric Social System, în „Advances in Archaeological Method and Theory”,<br />
I, 1978, p. 105-141.<br />
14 A. Vulpe, Istoria Românilor, I, 2001, p. 353.
10<br />
Simona Lazăr<br />
_______________________________________________________________________________<br />
dacă ţinem cont <strong>de</strong> faptul că spaţiul funerar poate fi privit şi ca o afirmare a<br />
i<strong>de</strong>ntităţii sociale.<br />
În zona Olteniei o astfel <strong>de</strong> analiză a fost făcută necropolei Gârla Mare,<br />
<strong>de</strong> incineraţie în urnă, <strong>de</strong> la Cârna-Grindul Tomii, un<strong>de</strong>, pe baza inventarului<br />
funerar şi a tipologiei formelor şi motivelor <strong>de</strong>corative, Ion Chici<strong>de</strong>anu a sesizat<br />
existenţa a două zone, <strong>de</strong> est (36 <strong>de</strong> morminte) şi <strong>de</strong> vest (80 <strong>de</strong> morminte), care<br />
ar corespun<strong>de</strong> utilizării cimitirului <strong>de</strong> două grupuri distincte ale comunităţii<br />
respective 15 , sugerând, prin urmare, o structură socială <strong>de</strong> tip dualist.<br />
O analiză a structurii sociale a unei comunităţi a fost făcută <strong>de</strong> către A.<br />
Vulpe pentru Hallstattul târziu pe necropola <strong>de</strong> la Ferigile. S-a observat aici că<br />
parcelarea iniţială a cimitirului sugerează existenţa a două clanuri care, începând<br />
cu secolul al VII-lea a. Chr. îşi aleg ca loc <strong>de</strong> înmormântare zona <strong>de</strong> sud a<br />
necropolei. Spre sfârşitul secolului al VII-lea, această suprafaţă <strong>de</strong>vine<br />
insuficientă, cele două clanuri <strong>de</strong>plasându-se spre nord. În ultima fază a<br />
existenţei cimitirului, datată în secolul al V-lea a. Chr., se observă din nou, bine<br />
conturate, cele două grupuri <strong>de</strong> morminte în latura nordică şi nord estică a<br />
parcelelor alese iniţial. În extremitatea sudică şi cea nordică se remarcă alte<br />
două grupări <strong>de</strong> morminte, care au un inventar „sărac” şi care, privite sub<br />
aspectul cronologiei interne a cimitirului, nu aparţin nici fazei <strong>de</strong> început, nici<br />
celei finale. Autorul a presupus că aceste grupuri situate spre periferia<br />
necropolei, la cele două extreme, nord şi sud, ar fi rezultatul divizării tribului în<br />
alte două clanuri, cândva spre sfârşitul secolului al VII-lea a. Chr. O evoluţie<br />
asemănătoare au avut şi necropolele <strong>de</strong> tip Ferigile din Valea Topologului 16 .<br />
Tot ca o tendinţă <strong>de</strong> afirmare a i<strong>de</strong>ntităţii sociale poate fi socotit şi<br />
tumulul funerar. Ridicate cu tendinţa vădită <strong>de</strong> a sublinia statutul social, atât prin<br />
energia socială consumată cu ocazia ridicării lui, cât şi prin cantitatea şi calitatea<br />
ofran<strong>de</strong>lor, mormintele tumulare sunt menţionate cu această funcţie <strong>de</strong><br />
reprezentare a statutului social şi în izvoarele literare 17 .<br />
Din perioada <strong>de</strong> care ne ocupăm în Oltenia nu avem construcţii<br />
tumulare, care să conţină sigur morminte în sensul tradiţional al cuvântului.<br />
Mormintele din tumulii <strong>de</strong> la Vârtop şi Plopşor trebuie puse sub semnul<br />
întrebării. Această situaţie ar putea fi interpretată ţinând cont <strong>de</strong> situaţia<br />
constatată <strong>de</strong> A. Vulpe cu prilejul analizării necropolei <strong>de</strong> la Lăpuş, un<strong>de</strong> s-a<br />
observat cum practicile funerare pot îmbrăca o altă formă, trecându-se <strong>de</strong> la<br />
15 I. Chici<strong>de</strong>anu, Die Frühthrakische Kultur. Zur Bronzezeit in Südwest Rumänien, în<br />
„Dacia”, NS, 3o, 1-2, 1986, p. 7-47; M. Şandor Chici<strong>de</strong>anu, Cultura Žuto-Brdo Gârla Mare.<br />
Contribuţii la cunoaşterea epocii bronzului la Dunărea mijlocie şi inferioară, 2003, p. 168.<br />
16 A. Vulpe, Puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re privind istoria Daciei preromane, in „Revista <strong>de</strong> istorie”,<br />
32, 12, 1979, p. 2277-2278; i<strong>de</strong>m, în Istoria Românilor, I, 2001, p. 263.<br />
17 A. Vulpe, I R, I, 2001, p. 354, citează din Homer, Iliada, VII, 86-89 şi Odiseea,<br />
XXIV, 80-84.
Practici funerare la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului 11<br />
_______________________________________________________________________________<br />
reprezentări individuale la reprezentări colective. La Lăpuş 18 , într-o fază iniţială<br />
(Lăpuş I) sunt atestate morminte <strong>de</strong> incineraţie (oase calcinate), însoţite <strong>de</strong> un<br />
bogat inventar ceramic şi piese <strong>de</strong> metal (arme şi podoabe). Într-o fază ulterioară<br />
(Lăpuş II), în aproximativ 10 tumuli întâlnim o situaţie aparent curioasă: au fost<br />
găsite numai resturi <strong>de</strong> la mai multe ceremonii funerare, adunate toate în câte un<br />
singur tumul, oasele umane fiind absente.<br />
Biba Teržan, analizând aceeaşi necropolă 19 , a arătat faptul că împărţirea<br />
în mai multe zone a acesteia ar reflecta distribuirea mormintelor pe criterii <strong>de</strong><br />
sex şi <strong>de</strong> statut social. Grupul vestic i-ar fi aparţinut unei elite în cadrul căreia se<br />
evi<strong>de</strong>nţiază, în primul rând, înmormântările <strong>de</strong> războinici (reprezentaţi mai ales<br />
<strong>de</strong> arme şi vase <strong>de</strong>corate cu incizii şi cu protome zoomorfe sau proeminenţe), dar<br />
şi <strong>de</strong> femei (mormintele cu piese <strong>de</strong> port şi vase mari, canelate). Grupul sudic şi<br />
estic, având un inventar mai mo<strong>de</strong>st şi obiecte legate <strong>de</strong> prelucrarea metalelor<br />
(valve <strong>de</strong> turnare, unelte), ar reprezenta un segment social legat <strong>de</strong> meşteşugul<br />
prelucrării metalelor.<br />
În tumulul <strong>de</strong> la Susani ar putea să fie o situaţie asemănătoare celei din faza<br />
a II-a <strong>de</strong> la Lăpuş, respectiv lipsa unei certitudini în ceea ce priveşte osemintele<br />
umane (nu s-au găsit oase calcinate iar <strong>de</strong>scoperirea unui schelet într-o anume zonă a<br />
tumulului nu poate fi sigur atribuită perioa<strong>de</strong>i hallstattiene) 20 . Nu există dovezi cu<br />
privire la funcţia tumulului <strong>de</strong> la Susani, opinia exprimată <strong>de</strong> autorii săpăturii,<br />
potrivit căreia tumulul <strong>de</strong> aici este monument funerar se bazează doar pe analogii şi<br />
pe logica interpretării. Totuşi este evi<strong>de</strong>nt că <strong>de</strong>scoperirea are caracter cultic (aşa a<br />
fost interpretată prima oară la Congresul UISPP <strong>de</strong> la Belgrad, 1971) şi este perfect<br />
plauzibil să fie legată <strong>de</strong> practici funerare.<br />
În Oltenia, situaţia <strong>de</strong> la Vârtop prezintă asemănări, dar la dimensiuni<br />
mai reduse, cu tumulul <strong>de</strong> la Susani. Atribuirea oaselor calcinate, găsite în<br />
tumulul Vârtop, unui corp uman incinerat este doar ipotetică în lipsa unor<br />
analize osteologice. Absenţa oaselor, pusă <strong>de</strong> autor pe seama acidităţii solului<br />
este un lucru posibil şi a mai fost întâlnit mai ales în cazul mormintelor <strong>de</strong><br />
înhumaţie 21 , dar se cunoaşte că oasele arse au o rezistenţă sporită la aciditatea<br />
solului în special când sunt <strong>de</strong>puse în urnă. În aceste condiţii se naşte întrebarea,<br />
dacă nu cumva tumulii respectivi reprezintă un alt tip <strong>de</strong> monument arheologic<br />
<strong>de</strong>cât mormântul. Evi<strong>de</strong>nt, absenţa totală a oaselor umane ne-ar duce cu gândul<br />
la cenotafuri, dar este posibil să fie vorba şi <strong>de</strong> un alt tip <strong>de</strong> <strong>de</strong>punere rituală.<br />
18 C. Kacsó, Contribuţii la cunoaşterea bronzului târziu din nordul Transilvaniei.<br />
Cercetările <strong>de</strong> la Libotin, în „Thraco-Dacica”, XI, 1990, 1-2, p. 79-98.<br />
19 B. Teržan, Metamorphose – eine Vegetationsgottheit in <strong>de</strong>r Spätbronzezeit, în (ed. B.<br />
Horejs, R. Jung, E. Kaiser, B. Teržan Interprettionsraum Bronzezeit. B. Hänsel von seinen<br />
Schülern gewidmet. UPA, Bonn, 2005, p. <strong>24</strong>1-261.<br />
20 I. Stratan, A. Vulpe, Der Hügel von Susani, PZ, 52, 1, 1977, p. 28-60; A. Vulpe, Zur<br />
Deutung und Datierung <strong>de</strong>s Hügels von Susani im Banat, în „Transeuropam. Festchrift fur M.<br />
Primas”, Bonn, 1995, p. 81-88.<br />
21 E. Popescu, A. Vulpe, „Revista Muzeelor”, 1966, 2.
12<br />
Simona Lazăr<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Tot din aceeaşi perioadă, respectiv Ha. A, provine şi o altă <strong>de</strong>scoperire<br />
interesantă la Konopište 22 , lângă Mala Vrbica. Aici a fost <strong>de</strong>scoperită o amenajare<br />
<strong>de</strong> pietre, <strong>de</strong> formă ovală, care aveau dimensiuni şi <strong>de</strong>nsitate mai mare în partea<br />
vestică, spre est fiind mai mult pietriş. Într-o groapă, situată în vestul zonei<br />
respective au fost găsite oase <strong>de</strong> animale, un schelet <strong>de</strong> purceluş, vase întregi şi<br />
fragmentare (străchini, vase mari bitronconice, cu gâtul scurt şi marginea răsfrântă,<br />
un vas <strong>de</strong> tip pyraunos, un vas dublu, <strong>de</strong>corate cu caneluri şi proeminenţe), toate cu<br />
foarte bune analogii în aria Vârtop. Caracterul cultic al <strong>de</strong>scoperirii este evi<strong>de</strong>nt, aşa<br />
cum evi<strong>de</strong>ntă este şi asemănarea cu situaţia <strong>de</strong> la Vârtop, remarcându-se, totodată,<br />
conţinutul simbolic pe care ambele <strong>de</strong>scoperiri îl au.<br />
În aceeaşi ordine <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i, ne atrag atenţia <strong>de</strong>scoperirile <strong>de</strong> la Libotin, jud.<br />
Maramureş, un<strong>de</strong> sub solul vegetal, în care s-au găsit numeroase fragmente<br />
ceramice, s-a observat un strat <strong>de</strong> culoare cenuşie negricioasă, mai subţire spre<br />
capete şi mai gros în partea centrală, un<strong>de</strong> avea până la 0,35 – 0,40 m. Pe acest<br />
postament, în patru locuri, se aflau aglomerări <strong>de</strong> pământ ars amestecat cu<br />
cărbune, cenuşă, oase calcinate <strong>de</strong> animale, pietre 23 .<br />
Este, <strong>de</strong>ci, perfect plauzibil ca materialele ceramice găsite în tumulii <strong>de</strong><br />
la Vârtop şi Plopşor să nu constituie inventarul unor morminte, dar să aibă<br />
legătură cu un alt tip <strong>de</strong> practici rituale, posibil legate tot <strong>de</strong> cultul morţilor,<br />
<strong>de</strong>sigur în sens simbolic.<br />
Practicile funerare se constituie, aşadar, ca o expresie simbolică şi nu<br />
întot<strong>de</strong>auna mormintele cu un inventar funerar sărăcăcios sunt expresia unui<br />
<strong>de</strong>clin economic. Ele pot fi, mai curând, expresia unei i<strong>de</strong>ologii religioase care<br />
impunea respectarea unor reguli sociale şi nu reflectau un standard economic.<br />
Generalizarea necropolelor <strong>de</strong> incineraţie plane şi renunţarea la<br />
mormintele tumulare, în cea mai mare parte a Europei bronzului mijlociu şi<br />
târziu, poate fi expresia extin<strong>de</strong>rii unei noi i<strong>de</strong>ologii. Acest fenomen ar putea fi<br />
înţeles şi ca trecerea <strong>de</strong> la mormintele tumulare, care sunt expresia simbolică a<br />
unor elite, la o reprezentare ce sugerează o tendinţă <strong>de</strong> impunere a unor<br />
colectivităţi, tendinţă prezentă în toate comunităţile perioa<strong>de</strong>i „perioada<br />
câmpurilor <strong>de</strong> urne” (Urnenfel<strong>de</strong>rzeit, pe scurt: UFZ). Se cunoaşte faptul că şi în<br />
lumea miceniană, un<strong>de</strong> elitele se înhumau cu purificare prin foc, este adoptată<br />
incineraţia concomitent cu că<strong>de</strong>rea civilizaţiei palaţiale. Acelaşi fenomen îl<br />
întâlnim în Europa Centrală şi poate fi consi<strong>de</strong>rat ca o nivelare i<strong>de</strong>ologică,<br />
nici<strong>de</strong>cum ca un fenomen migraţionist, cum a fost, uneori, prezentat în trecut.<br />
Dispariţia necropolelor, începând cu secolul al XII-lea a. Chr., şi apariţia<br />
în această perioadă a unor construcţii tumulare, <strong>de</strong> genul celor <strong>de</strong> la Susani,<br />
Lăpuş, Libotin sau Vârtop, care prin bogăţia ofran<strong>de</strong>lor şi/sau cantitatea <strong>de</strong><br />
22 P. Popović, Problem of Cult Features in the Late Bronze Age cemetery at Konopište,<br />
în „Die Kulturen <strong>de</strong>r Bronzezeit in <strong>de</strong>m Gebiet <strong>de</strong>s Eiseren Tores”, 1997, p. 147-153.<br />
23 C. Kacsó, Contribuţii la cunoaşterea bronzului târziu din nordul Transilvaniei.<br />
Cercetările <strong>de</strong> la Libotin, în „Thraco-Dacica”, 11, 1990, 1-2, p. 79 şi urm.
Practici funerare la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului 13<br />
_______________________________________________________________________________<br />
energie socială înglobată sugerează apariţia unei noi forme <strong>de</strong> reprezentare<br />
colectivă, ne <strong>de</strong>termină să ne gândim şi la o schimbare la nivelul mentalului<br />
colectiv. Această schimbare, la rândul ei, nu reflectă în mod automat şi<br />
obligatoriu modificări în structura socială <strong>24</strong> . Pe <strong>de</strong> altă parte, putem fi <strong>de</strong> acord<br />
cu antropologul L. V. Thomas care analizând din perspectivă socioantropologică<br />
înmormântările, sublinia „Ce qu’on appelle culture n’est rien<br />
d’autre qu’un ensemble organisé <strong>de</strong> croyances et <strong>de</strong> rites afin <strong>de</strong> mieux lutter<br />
contre les effets dissolvants <strong>de</strong> la morte individuelle ou colective” 25 . În contextul<br />
acesta factorul social ar fi putut juca un rol <strong>de</strong>cisiv în forma <strong>de</strong> exprimare a<br />
ritualurilor funerare, beneficiind <strong>de</strong> „mormânt” doar anumite categorii ale<br />
societăţii.<br />
Trebuie precizat că omul preistoric în calitatea sa <strong>de</strong> persoană socială, se<br />
i<strong>de</strong>ntifică în primul rând cu o anumită structură socială bazată pe relaţii <strong>de</strong> gen,<br />
ru<strong>de</strong>nie, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţă reală sau imaginară, ierarhie socială sau simbolică, fiind<br />
promotorul unui anumit tip <strong>de</strong> capital simbolic. Diversitatea aceasta <strong>de</strong> statute<br />
sociale, activate diferit pe parcursul vieţii, ne <strong>de</strong>termină să observăm că afilierea<br />
etnică nu reprezintă în societăţile arhaice singura <strong>de</strong>terminantă majoră. Atunci<br />
când sesizăm la nivelul culturii materiale o anumită unitate stilistică, este absurd<br />
să tragem concluzia că aceasta s-ar suprapune peste o anumită unitate etnică.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, în cadrul diversităţii formelor pe care practicile funerare<br />
le implică, se înscrie aici şi un fenomen a cărui interpretare este, <strong>de</strong>ocamdată,<br />
dificilă şi care este strâns legată <strong>de</strong> problemele pe care le ridică transformările<br />
culturale <strong>de</strong>spre care am discutat mai sus în cadrul expunerii. Este vorba <strong>de</strong><br />
transformarea pe care o suferă materialele atribuite, iniţial, unei perioa<strong>de</strong> mai<br />
vechi, refolosite în <strong>de</strong>cursul ritualului <strong>de</strong> înmormântare al unei epoci ulterioare.<br />
Cităm aici cazul celor patru fragmente ceramice provenind <strong>de</strong> la vase <strong>de</strong>corate în<br />
stil Verbicioara V (grupul Govora), <strong>de</strong>scoperite printre oasele calcinate din urna<br />
mormântului principal al tumulului 4 <strong>de</strong> la Tigveni. Acest mormânt aparţine<br />
grupului <strong>de</strong> necropole <strong>de</strong> tip Râureni – Tigveni, datând din Hallstattul timpuriu<br />
(în special Ha A). Situaţia respectivă nu se datorează întâmplării; fragmentele<br />
<strong>de</strong>corate au fost culese şi <strong>de</strong>puse intenţionat în urnă. De ce? Chiar dacă<br />
explicaţia exactă a acestui proce<strong>de</strong>u ne rămâne ascunsă, faptul în sine presupune<br />
o anumită percepţie asupra valorii unei ceramici ornamentate şi, <strong>de</strong>sigur, a<br />
simbolisticii pe care respectivul <strong>de</strong>cor îl conţine.<br />
Faptul <strong>de</strong>vine cu atât mai semnificativ, cu cât ne aflăm într-o perioadă în<br />
care toate urnele au suprafaţa ne<strong>de</strong>corată, sau dacă este totuşi prezent un <strong>de</strong>cor<br />
simplu, acesta nu are nici o legătură cu stilul ceramicii Verbicioara. Cazul citat<br />
este, totodată, încă un exemplu al transformării culturale şi a felului în care este<br />
<strong>24</strong> A. Vulpe, Zu <strong>de</strong>n Grabsietten <strong>de</strong>r älteren Hallstattzeit in Rumänien, „Durch die<br />
Zeiten…Festschrift für Albrecht Jockenhövel zum 65. Geburstag”, 2008, p. 287-273.<br />
25 L. V. Thomas La mort: un objet anthropologique, în „Une anthropologie <strong>de</strong>s turbulence. Omage<br />
a Georges Balandir”, Paris, Berg International Editures, 1985.
14<br />
Simona Lazăr<br />
_______________________________________________________________________________<br />
afectată soarta unui obiect: vasul iniţial, în formă fragmentară, capătă un cu totul<br />
alt rol.<br />
Această situaţie este rar întâlnită în aria <strong>de</strong> studiu şi nu cre<strong>de</strong>m că trebuie<br />
confundată cu obiceiul reutilizării unor vase întregi. Reutilizarea unor vase din<br />
epoci anterioare şi folosirea lor ca urne a mai fost semnalată în zona noastră în<br />
epoca fierului. Este cazul unui vas <strong>de</strong> tip Vinča <strong>de</strong> la Rast, jud. Dolj, refolosit ca<br />
urnă funerară în sec. II-I a. Chr. 26 , sau a ceştii Verbicioara V, <strong>de</strong>pusă alături <strong>de</strong><br />
alte cinci vase, printre care şi unul lucrat la roată, într-un mormânt <strong>de</strong> tip Ferigile<br />
III – <strong>de</strong>ci sec. V-IV a. Chr. – la Gătejeşti, jud. Vâlcea 27 .<br />
În acest articol ne-am oprit doar asupra câtorva dintre aspectele legate<br />
<strong>de</strong> practicile funerare, fără a avea pretenţia că oferim o abordare exhaustivă a<br />
subiectului. Este însă o încercare <strong>de</strong> a arăta că interpretarea practicilor funerare,<br />
a prezenţei sau absenţei monumentelor funerare poate <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> noi perspective<br />
<strong>de</strong> cercetare.<br />
FUNERAL PRACTICES AT THE END OF THE BRONZE AGE AND THE<br />
EARLY IRON AGE IN SOUTH-WESTERN ROMANIA<br />
(Abstract)<br />
The study of the funeral space structure opens a window to many interpretation<br />
possibilities, if respecting the condition of searching the necropolises entirely (an<br />
objective rarely accomplished). This is the only way in which there could emitted some<br />
hypothesis regarding the social structure, if we give credit to the fact that the funeral<br />
space could also be seen as a reinforcement of the social i<strong>de</strong>ntity.<br />
Between the religious believes and the funeral rituals it is supposed to be a tight<br />
connection, but it is often hard to <strong>de</strong>signate this relation only on the basis of the funeral<br />
discoveries.<br />
The disappearance of the necropolis cremation tombs starting with the twelfth<br />
century B.C. and the appearance in the same period of the tumular constructions, as<br />
those from Vârtop, Susani, Lăpuş, Libotin, which because of the richness of funerary<br />
offerings and/or because of the quantity of social energy located within suggest the<br />
arising of a new form of collective representation, make us think to a change in the<br />
collective mentality. At the same time, this change doesn’t automatically and necessary<br />
reflect changes into the social structure.<br />
Keywords: cremation tombs, the tumular constructions, funeral rituals, social<br />
i<strong>de</strong>ntity, Hallstatt.<br />
26<br />
E. Tudor, Morminte <strong>de</strong> luptători din a doua epocă a fierului <strong>de</strong>scoperite la Rastu,<br />
SCIV, 19, 1968, 3, p. 517-526.<br />
27<br />
G. Petre Govora, Necropola şi aşezarea din epoca fierului <strong>de</strong> la Gătejeşti, SCIV, 22,<br />
1971, 4, p. 557-566.
DESPRE ALTARELE MINIATURALE DE CULT NEO-ENEOLITICE<br />
IOHANA NICHITA<br />
Oamenii din epoca neolitică şi eneolitică au avut un „sistem religios<br />
coerent”, raportat la activităţile economice <strong>de</strong> bază. În consecinţă, „vegetaţia<br />
<strong>de</strong>vine un obiect <strong>de</strong> solidaritate mistică”, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> populaţiile din<br />
paleolitic. Reconstituirea credinţelor neolitice este bazată, în cea mai mare parte,<br />
pe studierea plasticii antropomorfe şi zoomorfe, a unor obiecte ce au fost<br />
utilizate în ritualuri religioase, a sanctuarelor, templelor, altarelor, altăraşelor şi a<br />
complexelor <strong>de</strong> cult. Plastica epocii neolitice şi eneolitice simbolizează<br />
manifestări magico-religioase, exprimând, în acelaşi timp, vădite înclinaţii<br />
artistice. Actele rituale, care făceau parte din viaţa populaţiilor neolitice şi<br />
eneolitice, se <strong>de</strong>sfăşurau, uneori, şi în cadrul locuinţelor 1 .<br />
Plastica neolitică şi eneolitică este în directă legătură cu practicile<br />
magico-religioase, această afirmaţie fiind susţinută <strong>de</strong> canonizarea figurilor şi <strong>de</strong><br />
gesturile rituale. Plastica antropomorfă şi zoomorfă este o manifestare artistică<br />
cu o reală înclinaţie pentru gustul pentru frumos al populaţiilor culturii Vinča<br />
(fig. 1) 2 .<br />
În literatura arheologică apare foarte frecvent <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> altăraş 3 sau<br />
altare miniaturale. Se imită piese în mărime naturală, <strong>de</strong>scoperite în sanctuare,<br />
purtând numele <strong>de</strong> la altar şi masă-altar 4 şi se referă la o serie <strong>de</strong> piese <strong>de</strong> cult, <strong>de</strong><br />
formă triunghiulară sau patrulateră, care au în partea superioară o mică cupă, o<br />
cupă semisferică sau o casetă în care se puneau uleiuri (naturale sau vegetale)<br />
sau grăsimi, utilizate pentru: a avea lumină, a păstra focul; prin foc, fum, dar mai<br />
1<br />
Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. I, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi<br />
Enciclopedică, 1985, p. 44.<br />
2<br />
Dana Bălănescu, Studii şi comunicări <strong>de</strong> istorie, Caransebeş, în BMN, 1979, p. 30-40.<br />
3<br />
Gh. Lazarovici, Cu privire la neoliticul din Banat, în ,,Tibiscum”, 3, 1974, p. 45-64. 8/8;<br />
i<strong>de</strong>m, Neoliticul Banatului, în BMN, III, Cluj, 1979, nr. 185, 4/14/15; M. Nica, Cârcea, cea mai<br />
veche aşezare neolitică <strong>de</strong> la sud <strong>de</strong> Carpaţi, în SCIVA, 27, 1976, 4, p. 435-463; H.Todorova,<br />
Kamenno-medhnato epoha v Bulgarija, Sofia, 1986, p. 80, fig.12/5; Gh. Lazarovici, O. Sfetcu,<br />
Aşezarea <strong>de</strong> la Buziaş-Silagiu, în ,,Banatica”, X, 1990, p. 45-57; S. A. Luca, Aşezarea aparţinând<br />
culturii Starčevo-Criş <strong>de</strong> la Pojejena-Nucet (jud. Caraş-Severin). Campania 1986, în ,,Banatica”,<br />
1995, p. 5-22; E. Bánfly, Cult objects of the Lengyel culture. Connections and interpretation.<br />
Archaeolingua SM, Budapest, 1997, <strong>24</strong>/7, fig. 97; Z. Maxim, Neo-eneoliticul din Transilvania, în<br />
BMN, XIX, Cluj-Napoca 1999, p. 204-209.<br />
4<br />
Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, în BMN, III, Cluj, 1979; Gh. Lazarovici, Fl.<br />
Draşovean, Z. Maxim, Parţa. Monografie arheologică, vol. 1. pl. 341, vol. 2, pl. 115, fig. 137,<br />
,,Waldpress”, BHAB, 12, 2001; Gh. Lazarovici, C. Ionescu, L. Ghergarii, Analiza pe ceramica<br />
neolitică timpurie <strong>de</strong> la Cheile Turzii. Manuscris; Gh. Lazarovici, M. Meşter, Z. Maxim, indice<br />
Ţaga, în CCAR, 2001.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 15–29
16<br />
Iohana Nichita<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ales miros aduceau prinos, jertfă divinităţilor luminii şi focului care, pentru<br />
neolitic, erau reprezentate <strong>de</strong> soare şi lună.<br />
Altarele erau folosite pentru ar<strong>de</strong>rea unor lichi<strong>de</strong> „ca simboluri<br />
păstrătoare a focului şi luminii, a căldurii, caracteristică a vieţii şi a lumii vii” 5 .<br />
Decorul acestor piese diferă <strong>de</strong> la o regiune la alta. Pe unele altare<br />
<strong>de</strong>corul nu este prezent, iar altele ne duc cu gândul la „un gen <strong>de</strong> scriere”,<br />
„hieroglife sacre” 6 . Descoperirile arheologice arată faptul că, cele mai<br />
numeroase semne pe care le găsim pe altare miniaturale <strong>de</strong> cult sunt: „M”, „W”,<br />
„V”, „Λ”, triunghiul cu vârful în jos sau în sus, spirala, ochiul, cerbul, sau<br />
cercurile concentrice. Semnificaţia acestor motive străvechi variază, ele putând<br />
fi consi<strong>de</strong>rate „semne ale Zeiţei Luna sau chiar reflexia unor realităţi<br />
astronomice”. Gheorghe Lazarovici interpretează „M” sau „W” drept o<br />
reprezentare astronomică ce este legată <strong>de</strong> „constelaţia Cassiopea, care timp <strong>de</strong><br />
şase luni este în formă <strong>de</strong> „M” ca apoi alte şase luni să ia forma „W” 7 .<br />
„V” sau „Λ” este un alt motiv frecvent întâlnit (fig. 2/4-5, 7; 3/1, 3-5,<br />
12; 4/4), <strong>de</strong> la care se presupune că s-a ajuns la triunghi şi romb (fig. 2/3; 3/7).<br />
Triunghiul cu baza în jos este interpretat drept simbol al sexului<br />
masculin, în timp ce opusul său, cu baza în sus, reprezintă sexul feminin, redat<br />
uneori într-o manieră absolut inconfundabilă. Unirea mai multor triunghiuri este<br />
consi<strong>de</strong>rată, totodată, şi o expresie a diferenţierii timpului, a zilelor şi nopţilor<br />
(vezi fig.2/5, 9, 12; 3/9-10).<br />
Rombul poate însemna sexualitate sau lumină; după poziţia sau locul în<br />
care apare pe idoli poate marca sexul sau reda ochii figurinei.<br />
Alt semn care apare încă din paleolitic este cel al spiralei (fig. 2/2, 13;<br />
4/12), a cărei reprezentare poate fi legată <strong>de</strong> soare şi lună, iar dispunerea într-o<br />
anumită ordine sau formă ar putea sugera şi scurgerea timpului, în sensul<br />
trecerii zilelor (soare) şi nopţilor (luna).<br />
Un loc important între semnele <strong>de</strong> pe altare îl joacă şi ochii, sau ochiul<br />
(fig. 2/1; 3/14-16; 4/12). Această reprezentare poate fi legată <strong>de</strong> mai multe<br />
interpretări. Ar putea sugera puterea divinităţii, care urmăreşte practicile magicorituale,<br />
dar nu se elimină nici posibilitatea că ar putea sugera forţa benefică,<br />
protectoare a anumitor animale din preajma omului, sau, dimpotrivă, cea<br />
înfricoşătoare, distructivă a altora (mai ales sălbatice) 8 . Interesant <strong>de</strong> remarcat<br />
5 Gh. Lazarovici, The eye-symbol, gesture, expression, în ,,Tibiscum”, X, Studii şi<br />
comunicări <strong>de</strong> etnografie şi istorie, Caransebeş, 2000, p. 115-122.<br />
6 M. Gimbutas, The Civilization of the God<strong>de</strong>ss (ed. J. Campbell) Harper San Francisco,<br />
1999.<br />
7 Gh. Lazarocivi, F. Draşovean, Z. Maxim, Parţa, Timişoara, 2001, p. 271.<br />
8 Gh. Lazarovici, The eye-symbol, gesture, expression, în ,,Tibiscum”, X, Studii şi<br />
comunicări <strong>de</strong> etnografie şi istorie, Caransebeş, 2000, p. 120.
Despre altarele miniaturale <strong>de</strong> cult neo-eneolitice<br />
17<br />
_______________________________________________________________________________<br />
este faptul că ochii, sau ochiul divin apar atât în arhitectura monumentală a<br />
sanctuarelor 9 , dar şi pe diferite alte obiecte <strong>de</strong> cult.<br />
Reprezentarea, pe unele altare neo-eneolitice, a unor capete <strong>de</strong> animale<br />
cornute, sau mo<strong>de</strong>larea unor părţi ale altarului în forma părţilor unor animale<br />
(fig. 4/13-15) este consi<strong>de</strong>rată, <strong>de</strong> asemenea, a avea o putere apotropaică sau<br />
legată <strong>de</strong> totemul familial 10 . Nu trebuie neglijată nici posibilitatea ca astfel <strong>de</strong><br />
altăraşe cu capete <strong>de</strong> animale să fie o expresie, la scară redusă, a sanctuarelor,<br />
care după J. Makkay erau, <strong>de</strong> multe ori, împodobite cu astfel <strong>de</strong> capete <strong>de</strong><br />
animale, marcând forţa masculină, virilitatea, dar şi fecunditatea, sămânţa, i<strong>de</strong>ea<br />
<strong>de</strong> a procrea 11 .<br />
Cercul şi cercurile concentrice sugerează lumina sau razele solare, i<strong>de</strong>ea<br />
<strong>de</strong> lumină, căldură, cunoaştere. Semicercul sau asocierea semicercurilor pe altare<br />
reprezintă soarele sau luna personificate. În unele cazuri cercurile <strong>de</strong> pe altare<br />
redau, fără îndoială, şi sânii, ca în cazul altarului <strong>de</strong> la Vinča Belo Brdo (fig. 5/7)<br />
sau Karanovo (fig. 3/8). La fel <strong>de</strong> interesante sunt şi alte altare din Bulgaria,<br />
prevăzute cu reprezentări antropomorfe (fig. 4/10-11).<br />
Din cauza acestor multiple funcţionalităţi, ele au pe corpul lor o serie <strong>de</strong><br />
ornamente, <strong>de</strong>cor simbolic, figuri în relief, ochi, capete <strong>de</strong> animale. De-a lungul<br />
timpului, diferiţi arheologi le-au <strong>de</strong>scris 12 , au realizat tipologii, au scris <strong>de</strong>spre<br />
semnificaţia lor 13 sau a semnelor, simbolurilor <strong>de</strong> pe ele 14 . Fiind un element <strong>de</strong><br />
cult, altarul poate fi <strong>de</strong>finit ca un component arhitectural sau sculptural <strong>de</strong>stinat<br />
realizării unor ritualuri. Măsuţele <strong>de</strong> cult neolitice reprezintă cele mai vechi<br />
tipuri <strong>de</strong> altare (fig. 11). Acestea sunt confecţionate din lut, cu trei sau patru<br />
picioare, fiind ornamentate cu un <strong>de</strong>cor geometric incizat sau mo<strong>de</strong>lat pe laturi.<br />
Altarele sunt <strong>de</strong> dimensiuni diferite, <strong>de</strong> la cele monumentale ajungând la cele<br />
miniaturale (fig. 6). Rolul altarelor a fost acela că au fost întrebuinţate atât în<br />
domeniul casnic, cât şi în cel sacru-religios, fiind <strong>de</strong>scoperite în locuinţe.<br />
9<br />
Gh. Lazarovici, Fl. Draşovean, Z. Maxim, Parţa. Monografie arheologică, vol. 1.1<br />
341, vol. 1.2.<br />
10<br />
Gh. Lazarovici, The eye-symbol, gesture, expression, în ,,Tibiscum”, X, Studii şi<br />
comunicări <strong>de</strong> etnografie şi istorie, Caransebeş, 2000, p. 120.<br />
11<br />
J. Makkay, The Late Neolithic Tordos Group of Signs, în Alba Regia, X,<br />
Székesfehérvár, 1969, p. 9-50.<br />
12<br />
D. Srejović, Excavation at Lepenski Vir, în ,,Starinar”, XVIII, 1967, p. 156-164; M. Nica,<br />
op.cit., p. 435-463; H. Todorova, op.cit., p. 80, fig. 12/5; Gh. Lazarovici Venus <strong>de</strong> Zăuan. Despre<br />
credinţele şi practicile magico-religioase. Partea a II-a, în ActaMP, XIV-XV, 1990-1991, p. 11-35;<br />
V.Nikolov, Das Flusstal <strong>de</strong>r Struma an <strong>de</strong>r frühneolithischen Strasse von Anatolien nach<br />
Mitteleuropa, în ,,Die ersten Bauern”, 2, Schweiz, Landmuseum Zürich, 1990, p. 63-69; E. Bánfly,<br />
op. cit., fig. 97.<br />
13<br />
Z. Maxim, op. cit.; C. M. Lazarovici, Pre-writing signs on the neo-eneolitihic altars, în<br />
,,Lolita Nikolova”, Editura Symbolic for Communication in Southeast Eorope, Bar International Series<br />
1139, 2003, p. 85-96.<br />
14<br />
Z. Maxim, op. cit., p. 61-62, 206 şi urm; C. M. Lazarovici, op. cit., p. 85-96.
18<br />
Iohana Nichita<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Pentru cele din cultura Starčevo-Criş din Banat, Gh. Lazarovici a<br />
publicat mai multe tipuri şi a creat coduri pentru formă, ornamente, casetă,<br />
<strong>de</strong>cor, ochii semne, picioare (fig. 6, 7), iar Zoia Maxim a făcut o tipologie a lor<br />
(fig. 5).<br />
În Oltenia, astfel <strong>de</strong> altare miniaturale au fost <strong>de</strong>scoperite la Cârcea, jud.<br />
Dolj, în nivelul Starčevo-Criş IC/II A 1ab (fig. 6), dar aria în care sunt ele<br />
prezente este mult mai mare 15 . Lista <strong>de</strong>scoperirilor <strong>de</strong> acest fel mai cuprin<strong>de</strong><br />
următoarele situri: Ostrovu Golu (fig. 8), România, cultura Starčevo-Criş, faza<br />
III, <strong>de</strong> tip 1ab 16 ; cultura Starčevo-Criş 2 1ab Gra<strong>de</strong>šnica B şi C Bulgaria 17 ;<br />
cultura Starčevo-Criş 2 1ab Kremikovci (variantă a c. Starčevo-Criş) 18 ; cultura<br />
Starčevo-Criş 2 1ab Kara Bujuk-Dupnica Bulgaria 19 ; cultura Karanovo (variantă<br />
a c. Starčevo-Criş), 2 1ab Karanovo 20 ; Starčevo-Criş IIIB IIIB 1ab Pavlovac<br />
Serbia, pe râul Morava 21 .<br />
În Banat, s-au efectuat cercetări ce au dus la <strong>de</strong>scoperirea unor piese<br />
complexe. Un exemplu semnificativ în acest sens îl constituie piesa <strong>de</strong> la Parţa,<br />
tell II, care are trei picioare ce pornesc din corpul cu formă cilindrică. Altarul<br />
este ornamentat cu incizii curbo-liniare, atât pe suprafaţa corpului, cât şi pe<br />
picioare. La Liubcova se întâlneşte un alt altar ce prezintă patru picioare<br />
ne<strong>de</strong>corate. La Sânandrei au putut fi i<strong>de</strong>ntificate picioare înalte <strong>de</strong> altare, unul<br />
fiind ornamentat cu incizii meandrice 22 . Altarul cu două personaje <strong>de</strong> la Truşeşti<br />
reprezintă cea mai veche piesă monumentală <strong>de</strong>scoperită în România (fig. 9).<br />
Acest altar a generat ample discuţii în rândul specialiştilor: pereche divină sau<br />
un cuplu <strong>de</strong> două zeităţi feminine, mama şi fiica (Demeter şi Chore), rezultând o<br />
15<br />
I. Kutzián, A Körös Kultura, Budapesta, 1944; H. Müller-Karpe, Handbuch <strong>de</strong>r<br />
Vorgeschichte, I, München, 1968; Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, în BMN, III, Cluj, 1979,<br />
273, p. 50, fig. 10, 162 planşe; H. Todorova, op. cit.; H. Todorova, I. Vaisov, Novo-kamennata<br />
epoha v Bulgaria, Sofia 1993; E. Bánffy, op. cit.<br />
16<br />
Gh. Lazarovici, Cultura Starčevo-Criş în Banat, în ,,ActaMN”, VI, 1969, p. 3 şi urm.,<br />
fig. 8/9-15; Gh. Lazarovici, Faza a IV-a a culturii Starčevo-Criş în Banat, în ,,ActaMN”, 8, 1971,<br />
p. 409-413, fig. 4/2-5; Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, în BMN, III, Cluj, 1979, X/B21, 26,<br />
28-3; P. Roman, V.Boroneanţ, Locuirea neolitică <strong>de</strong> la Ostrovu Banului, în ,,Drobeta”1, I, 1974, p.<br />
117-128. pl. IV/5-8.<br />
17<br />
B. Nikolov, Gra<strong>de</strong>šnica, Sofia, 1976, pl. 17/3; Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului,<br />
în BMN, III, Cluj, 1979, n. 192.<br />
18<br />
J. H. Gaul, The Neolithic Period in Bulgaria, în BulASPR, 16, 1948, p. 193 şi urm.<br />
IX/8; i<strong>de</strong>m, Über das neo-bis aneolithisch Befestigungen aus Rumänien, în ,,JahrMittDeutsch<br />
Vorgeschichte”, 73, 1990, n. 192.<br />
19<br />
I<strong>de</strong>m, The Neolithic Period in Bulgaria, în BulASPR, 16, 1948, pl. IX/2; Über das<br />
neo-bis aneolithisch Befestigungen aus Rumänien, în ,,JahrMittDeutsch Vorgeschichte, 73, 1990,<br />
n. 192.<br />
20<br />
V. Mikov., Kultur neolita i eneolita in Bulgarii, în ,,Sovetskaia Arheologia”, 1, 1958.<br />
fig. 3/6.<br />
21<br />
B. Staljo, Pavlovac, în ,,Zbornik Narodnii Muzeia Belgrad”, 1957, VIII/4;<br />
Gh.Lazarovici, Neoliticul Banatului, în BMN, III, Cluj, 1979, n. 194.<br />
22<br />
Florin Draşovean, Cultura Vinča târzie (Faza C) în Banat, Timişoara, Editura Mirton,<br />
1997, p. 67.
Despre altarele miniaturale <strong>de</strong> cult neo-eneolitice<br />
19<br />
_______________________________________________________________________________<br />
alegorie <strong>de</strong>osebită. Plasarea pântecului, simbol clar al gravidităţii, sugerează că<br />
aceasta se petrece între doi parametri, cele şase coloane mari şi cele trei mici sau<br />
phalusurile redate întăresc i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> sexualitate celestă. Cele trei coloane mici din<br />
zona pântecului ar putea fi puse în legătură cu primele luni ale concepţiei şi, cu<br />
următoarele şase, ar forma cele nouă luni <strong>de</strong> gestaţie 23 .<br />
Mo<strong>de</strong>lele <strong>de</strong> temple cu două niveluri ne oferă informaţii privitoare la<br />
planul arhitectonic al monumentelor reale. Un astfel <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>l, <strong>de</strong>scoperit la<br />
Căscioarele şi aparţinând culturii Gumelniţa, ,,prezintă patru temple separate,<br />
dispuse <strong>de</strong>asupra unei substructuri ample; fiecare templu are un portal sau o<br />
arcadă mare; baza prezintă zece <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>ri circulare. Partea superioară a<br />
substructurii formează o terasă în jurul templelor, care fie putea găzdui o<br />
adunare, fie servea ca suprafaţă înălţată pentru practicarea ceremoniilor rituale”.<br />
Descoperirile arheologice atestă existenţa unor locuri speciale <strong>de</strong> cult,<br />
găsite în aer liber sau în aşezări speciale numite sanctuare, temple, altare,<br />
altăraşe sau mese <strong>de</strong> altar <strong>24</strong> . Fiind percepute ca recipiente, acestea ar putea fi<br />
împărţite atât în funcţie <strong>de</strong> forma recipientului propriu-zis, a numărului <strong>de</strong><br />
picioare, întâlnind altare care au caracter zoomorf, (fig. 4/13-15) sau<br />
antropomorf (fig. 4/10-11).<br />
În anii 6000 î. Hr., „altarele domestice se <strong>de</strong>zvoltă ca sanctuare cu două<br />
încăperi, una mai mare, iar cealaltă, mai mică, prima fiind templul propriu-zis,<br />
cealaltă un atelier pentru producerea obiectelor <strong>de</strong> cult”. În sud-estul Europei<br />
există cincizeci <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>le <strong>de</strong> lut ale unor temple, acestea aflându-se <strong>de</strong>seori în<br />
apropierea unui altar. În majoritatea cazurilor, mo<strong>de</strong>lele erau ofran<strong>de</strong> închinate<br />
zeităţii căreia îi era <strong>de</strong>stinat altarul. Majoritatea altarelor sunt <strong>de</strong> dimensiuni mici<br />
şi sunt <strong>de</strong>corate cu diverse simboluri. Mo<strong>de</strong>lele sunt dreptunghiulare şi prezintă<br />
acoperiş cu două pante.<br />
Altarele geometrice pot fi: triunghiulare (fig. 2 şi 5), rectangulare (fig.<br />
4/1, 6, 9, 12), altăraşe măsuţă (fig. 11), mai rar ovale (fig. 12) sau în formă <strong>de</strong><br />
fructieră (fig. 5/9).<br />
Altarele <strong>de</strong> jertfă (<strong>de</strong> exemplu cele <strong>de</strong> la Histria) sunt masive,<br />
„paralelipipedice”, construite în opus quadratum din blocuri <strong>de</strong> calcar. Cel <strong>de</strong>-al<br />
patrulea, care a fost realizat pentru divinitatea care patronează templul, este<br />
realizat din gresie calcaroasă şi este <strong>de</strong> dimensiuni mari.<br />
Altarul votiv poate fi <strong>de</strong>finit ca un „bloc monolitic, paralelipipedic, <strong>de</strong><br />
dimensiuni variate, comportând la bază şi la partea superioară profile mai mult<br />
sau mai puţin proeminente cu un coronament fie în formă <strong>de</strong> volute, fie în formă<br />
<strong>de</strong> acoperiş cu pseudoacrotere”. În unele situaţii, pe altarul votiv este aşezată<br />
23<br />
C. M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, Despre construcţii <strong>de</strong> cult neo-eneolotice din su<strong>de</strong>stul<br />
Europei, Lisabona, 2006.<br />
<strong>24</strong><br />
E. Banffy, Cult objects of the Neolithic Lengyel Culture, Budabesta, 1997; C. M.<br />
Mantu, I. Scorţanu, Date în legătură cu aşezarea Starčevo-Criş <strong>de</strong> la Poieneşti, ju<strong>de</strong>ţul Vaslui, în<br />
SCIVA, nr. 43, 1992, p. 149-177.
20<br />
Iohana Nichita<br />
_______________________________________________________________________________<br />
statuia divinităţii. „Pe faţa principală a altarului era gravată inscripţia<br />
<strong>de</strong>dicatorie, iar pe cele laterale erau reprezentate simboluri”. Altare <strong>de</strong> acest tip<br />
au fost <strong>de</strong>scoperite la Histria, Apulum, Tomis.<br />
Neoliticului timpuriu îi aparţine altăraşul <strong>de</strong>scoperit la Ocna Sibiului<br />
(fig. 13), într-o groapă, în urma săpăturilor arheologice, împreună cu un idol.<br />
Altarul şi idolul prezintă, pe cele patru feţe, o serie <strong>de</strong> semne şi simboluri: cerul,<br />
pământul, registre ce redau simboluri ce au legătură cu lumina, sexul, X, U,<br />
rombul, triunghiul, curbe oblice, crucea Sfântului Andrei, iar pe idol este<br />
prezentă atât luna, cât şi soarele. Altarul <strong>de</strong> la Ocna Sibiului este <strong>de</strong> formă<br />
patrulateră, cu latura <strong>de</strong> 12 metri, având o suprafaţă <strong>de</strong> 144 <strong>de</strong> metri pătraţi 25 , iar<br />
sanctuarul este din faza Velušca Porodin, SC III/IV 26 .<br />
În centru exista un altar monumental cu casetă 27 , asemănător în ceea ce<br />
priveşte forma cu altăraşele <strong>de</strong> cult Starčevo-Criş (fig. 6), fazele III-IV, la<br />
Lepensky Vir 28 , Pernik în Bulgaria 29 .<br />
În sanctuarul <strong>de</strong> la Vrbjanska Čuka, pe latura sudică există un altar<br />
mare, iar pe partea <strong>de</strong> est a clădirii se aflau două altare din lut, în formă <strong>de</strong><br />
măsuţă cu patru picioare. Altarele <strong>de</strong> sacrificiu se pot asemăna cu un patrulater.<br />
Recipientele nu erau legate unul <strong>de</strong> altul, aici putându-se <strong>de</strong>duce faptul că<br />
diferenţa <strong>de</strong> nivel făcea posibilă circulaţia unor lichi<strong>de</strong> <strong>de</strong> jertfă. 30 Sacrul este<br />
înţeles într-un mod distinct <strong>de</strong> la o staţiune la alta, <strong>de</strong> la o civilizaţie la alta.<br />
Sanctuarele 31 sunt acele spaţii <strong>de</strong>stinate oficierii ceremoniilor religioase,<br />
lăcaşuri <strong>de</strong> cult, locuri inviolabile, un<strong>de</strong> accesul profanărilor este interzis”. În<br />
epoca neolitică întâlnim sanctuarul naturalist – masă <strong>de</strong> sacrificiu cu vase <strong>de</strong><br />
ofrandă – <strong>de</strong> la Pianu <strong>de</strong> Jos, cultura Petreşti. Sanctuarul <strong>de</strong> la Căscioarele –<br />
Ostrovel, cu două încăperi „arhitectură monumentală (coloanele, masa <strong>de</strong> altar),<br />
pereţii pictaţi şi alte „elemente ce <strong>de</strong>finesc sanctuarul (bancă, stâlpii din jurul<br />
coloanei mari), ritualul <strong>de</strong> jertfire” 32 . La Sărata Monteoru au fost <strong>de</strong>scoperite<br />
25<br />
B. Jovanović, Die Kultplatze und Arhitektur in <strong>de</strong>r Vinča-kultur, în ,,Banatica”, 11, 1991,<br />
p. 119-1<strong>24</strong>.<br />
26<br />
B. Kitanovski, D. Simoska, B. Jovanović, Der Kulturplatz auf <strong>de</strong>r Fundstatte<br />
Vrbianska Čuka, bei Prilep, în ,,Vinča i neîn svet = Vinča and its World”, Belgrad 1990,<br />
p. 107-112.<br />
27<br />
B. Kitanovski, D. Simoska, B. Jovanović, op. cit., fig. 6.<br />
28<br />
D. Srejović, Die Lepenski Vir Kulture und <strong>de</strong>r Begin <strong>de</strong>r Junstenzeit an <strong>de</strong>r Mitteldonau,<br />
în ,,Fundamenta”, A, 3, Köln-Wien, 1971.<br />
29<br />
H. Todorova, I.Vaisov, Nova Kameniata epoha v Bulgaria., Sofia, 1993.<br />
30<br />
Borislav Jovanovic, Blaoja Kitanopski, Dragica Zimosca, Der Kultplatz auf <strong>de</strong>r<br />
Fundstatte Vrbjanska Cuka bei Prilep, in Vinca and its World, International Symposium, The<br />
Danubian Region from 6000 to 3000 B.C., Belgrad, 1990.<br />
31<br />
Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Moşu, Dicţionar enciclopedic <strong>de</strong> artă<br />
veche a României, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980, p. 297.<br />
32<br />
C. M., Gh. Lazarovici, Arhitectura neoliticului şi epocii cuprului din România,<br />
Editura Trinitas, vol. II, Iaşi.
Despre altarele miniaturale <strong>de</strong> cult neo-eneolitice<br />
21<br />
_______________________________________________________________________________<br />
sanctuare tribale. Numim sanctuar sau altar o parte a unui templu sau edificiu, în<br />
alte cazuri, poate fi o construcţie <strong>de</strong> sine stătătoare, <strong>de</strong>stinată practicării cultului<br />
unei divinităţi.<br />
„Descoperirea unor sanctuare sau altare comunitare la Vrbjanska Čuka<br />
şi Madjari arată existenţa unor structuri religioase coerente. Cel mai grăitor<br />
exemplu privind existenţa unor altare comunitare este sanctuarul <strong>de</strong> la<br />
Kormadin, <strong>de</strong> pe teritoriul Serbiei, din nivelul Vinča C” 33 .<br />
Oamenii epocii neolitice şi eneolitice „consi<strong>de</strong>rau moartea o revenire la<br />
starea iniţială”, mormintele aflându-se în cadrul comunităţilor, printre locuinţe.<br />
În cadrul mormintelor au fost i<strong>de</strong>ntificate „altăraşe şi pandantive cu roluri<br />
asemănătoare ca şi pentru cei vii”. Teme mitice, precum moartea, reînvierea,<br />
cultul bucraniului sau reîntruparea sunt reprezentate pe altare (fig. 14).<br />
Altarul serveşte ca lampă, ducându-ne cu gândul la cunoaştere, lumină,<br />
limbaj scris, sacrul fiind înţeles într-un mod distinct <strong>de</strong> la o staţiune la alta, <strong>de</strong> la<br />
o civilizaţie la alta.<br />
DE VIGNETTES AUTELS DE CULTE DU NEO-ENEOLITHIQUE AGE<br />
(Résumé)<br />
Peuples du néolithique et énéolithique avait un «système cohérent religieux»<br />
liés à la base <strong>de</strong>s activités économiques. Reconstruction <strong>de</strong> la croyance néolithique est<br />
basée, pour la plupart, l'étu<strong>de</strong> <strong>de</strong>s représentations anthropomorphes et zoomorphes,<br />
d'objets qui ont été utilisés dans les rituels religieux, <strong>de</strong>s sanctuaires, <strong>de</strong>s temples, <strong>de</strong>s<br />
sanctuaires et <strong>de</strong>s ensembles religieux.<br />
Comme un élément <strong>de</strong> culte, l'autel peut être définie comme un élément<br />
architectural ou sculptural conçu pour effectuer <strong>de</strong>s rituels. Tables néolithique <strong>de</strong> culte<br />
sont les plus anciennes formes d'autels. Ils sont faits d'argile, avec trois ou quatre pieds,<br />
est orné <strong>de</strong> motifs géométriques incisés et les côtés en forme. Les autels sont <strong>de</strong> tailles<br />
différentes, du monumental à la miniature atteint. Le rôle a été que les autels ont été<br />
utilisés à la fois en interne et dans le sacré et religieux, ont été découverts dans la<br />
maison.<br />
Mots-cléfs: les autels, néolithique, rituels religieux, motifs géométriques incisés.<br />
33<br />
C. M. Lazarovici, Gh. Lazarovici, Despre construcţii <strong>de</strong> cult neo-eneolitice din su<strong>de</strong>stul<br />
Europei, Lisabona, 2006.
22<br />
Iohana Nichita<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Fig. 1. Altăraşe, cultura Vinča.<br />
ANEXE<br />
1. Karanovo 2. Karanovo 3. Parţa<br />
4. Gornea 5. Ovčarovo 6. Gra<strong>de</strong>šnica<br />
7. Elešnica 8. Gra<strong>de</strong>šnica 9. Karanovo<br />
10. Hotnica 11. Liubcova 12. Kazanlîk<br />
13. Karanovo 14. Karanovo 15. Karanovo<br />
Fig. 2. Altare triunghiulare, cu semne.
Despre altarele miniaturale <strong>de</strong> cult neo-eneolitice<br />
23<br />
_______________________________________________________________________________<br />
1. Vinča 2. Brenica 3.C.Gra<strong>de</strong>šnica,<br />
Gra<strong>de</strong>šnica<br />
4.C.Gra<strong>de</strong>šnica,<br />
Gra<strong>de</strong>šnica<br />
5. Mostonga I 6. Kaloianovo 7. Brenica 8. Karanovo<br />
9. Starčevo 10. Starčevo 11. Starčevo 12.C.Gra<strong>de</strong>šnica,<br />
Gra<strong>de</strong>šnica<br />
13. Pernick 14. Vinča 15. Kotocpa 16. Vršac-Kozluk<br />
Fig. 3. Altare, cupă cu semne.
<strong>24</strong><br />
Iohana Nichita<br />
_______________________________________________________________________________<br />
1. Štřelice 2. Zerelia 3. Kumassa<br />
4. Viniča 5. Altakirokia 6. Kumassa<br />
7. Bina 8. Bina 9. Borovan<br />
10. C. Gra<strong>de</strong>šnica,<br />
Gra<strong>de</strong>šnica<br />
11. Deve Bargan 12. Karanovo<br />
13. Rudna Galava 14. Magiare 15. Rudna Galava<br />
Fig. 4. Altare rectangulare, cu semne.
Despre altarele miniaturale <strong>de</strong> cult neo-eneolitice<br />
25<br />
_______________________________________________________________________________<br />
1. Potporani 2. Rezervata 3. Kazanlîk<br />
4. Gornea 5. Gălăbnik 6. Karanovo<br />
7. Vinča 8. Kazanlîk 9. Jasa Tepe<br />
Fig. 5. Altare triunghiulare cu <strong>de</strong>cor.<br />
Fig. 6. Tipologia lui Gh. Lazarovici Fig. 7. Tipologia Zoiei Maxim<br />
– altăraşe cultura Starčevo-Criş. – altăraşe.
26<br />
Iohana Nichita<br />
_______________________________________________________________________________<br />
1<br />
2<br />
Fig. 8. Tipuri <strong>de</strong> altare triunghiulare <strong>de</strong> la Ostrovu Golu 1,3 şi 2) Beşenova, după<br />
Gh. Lazarovici.<br />
Fig. 9. Altar monumental – Truşeşti.<br />
3
Despre altarele miniaturale <strong>de</strong> cult neo-eneolitice<br />
27<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Fig. 10. Mamă cu sugar în braţe – Rast, cultura Vinča, cu semne ale “Scrierii<br />
dunărene”.<br />
1. Ocna Sibiului 2. Ocna Sibiului 3. Pianul <strong>de</strong> Jos<br />
4. Mallia 5. Melos 6. Naxos
28<br />
Iohana Nichita<br />
_______________________________________________________________________________<br />
7. Zorlenţ 8. Vinča 9. Karanovo III<br />
Fig. 11. Altare – măsuţă.<br />
1. Kumassa 2. Drăguşeni<br />
Fig. 12. Altare ovale cu décor.<br />
Fig. 13. Altar şi idol – Ocna Sibiului.
Despre altarele miniaturale <strong>de</strong> cult neo-eneolitice<br />
29<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Fig. 14. Çatal Hüyük, vulturii duc morţii.
ŞCOALA DIPLOMATICĂ GREACĂ<br />
CEZAR AVRAM, ROXANA RADU<br />
Civilizaţia elenistică a avut o mare importanţă pentru lumea antică,<br />
Grecia propriu-zisă (peninsula muntoasă <strong>de</strong> la sud <strong>de</strong> Balcani) integrând în<br />
teritoriul său insulele şi regiunile limitrofe, precum şi coastele egeene ale Asiei<br />
Mici. Populaţiile care au ocupat Grecia în perioada epocii pietrei şi, ulterior, au<br />
fost înglobate <strong>de</strong> către greci sub numele <strong>de</strong> pelasgi. Începuturile civilizaţiei<br />
greceşti datează <strong>de</strong> la sfârşitul mileniului al III-lea î. Chr., când au apărut în<br />
peninsulă indo-europenii, ce vor constitui strămoşii aheenilor din epocile<br />
homerice. Supunerea populaţiei băştinaşe va <strong>de</strong>termina apariţia populaţiei<br />
miceniene. Marile invazii <strong>de</strong> populaţii, începute în sec. al XII-lea î. Chr., i-au<br />
împins pe primii heleni (ahei) în arhipelag şi pe coastele Asiei Mici.<br />
În perioada miceniană, organizarea politică şi socială era dată <strong>de</strong> către<br />
uniunea <strong>de</strong> triburi, ce era condusă <strong>de</strong> un rege (Anax) ales <strong>de</strong> către basilei<br />
(vârfurile aristocraţiei gentilico-tribale, proprietari <strong>de</strong> pământuri) şi confirmat <strong>de</strong><br />
Adunarea Poporului. Regele, proprietar al unui lot <strong>de</strong> pământ, împărţea prin<br />
rotaţie loturile nobilimii şi comunităţilor săteşti. Reşedinţa regelui era întărită cu<br />
şanţuri şi valuri <strong>de</strong> apărare, aici locuind şi slujbaşii regali, militarii, încasatorii<br />
dărilor, supraveghetorii recoltelor etc. Aşezările rurale, cele urbane, precum şi<br />
cele întărite erau conduse <strong>de</strong> reprezentanţii nobilimii (basileuontes, Koretes,<br />
damakoios). Meşteşugarii, populaţia liberă şi aristocraţia reprezentau structura<br />
socială în statul micenian.<br />
Invazia dorienilor a produs exodul unei părţi a micenienilor, precum şi<br />
transformări importante în lumea greacă. Regalitatea a pierdut din importanţă,<br />
funcţiile politice fiind exercitate <strong>de</strong> magistraţi, regele rămânând însă şeful<br />
cultului religios. Influenţa aristocraţiei a crescut odată cu constituirea unor<br />
confe<strong>de</strong>raţii <strong>de</strong> oraşe-cetăţi (polisuri). Aici puterea politică era împărţită între<br />
rege, magistrat, nobilime şi Adunarea Poporului. Populaţia se împărţea în<br />
continuare în triburi, fratrii şi ginţi. Fratriile aveau sanctuare, cimitire şi sărbători<br />
comune. Cei care nu făceau parte din fratrii se situau în afara legii, fiind lipsiţi<br />
<strong>de</strong> apărare din partea societăţii.<br />
Societatea greacă, <strong>de</strong>scrisă <strong>de</strong> poemele homerice, se caracteriza prin<br />
inegalitatea şi stratificarea socială: nobilimea, oamenii liberi (ţăranii,<br />
meşteşugarii) din comunităţile agrare, sclavii 1 (caracter patriarhal). După invazia<br />
1 Sclavii constituiau o mare parte din populaţia Atenei, însă ei erau consi<strong>de</strong>raţi o marfă,<br />
care se cumpăra şi se vin<strong>de</strong>a în mod individual, în târguri <strong>de</strong> sclavi. În Atena clasică, sclavii aveau<br />
chiar un anumit statut juridic, legea protejându-i împotriva maltratării <strong>de</strong> către stăpâni sau <strong>de</strong> către<br />
străini; unele sanctuare le ofereau chiar drept <strong>de</strong> azil. Cei mai mulţi sclavi proveneau din rândurile<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 31-50
32<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
dorienilor, familia a constituit celula <strong>de</strong> bază a societăţii, reprezentând o unitate<br />
economică distinctă, condusă <strong>de</strong> şeful familiei, cu autoritate aproape nelimitată.<br />
În epoca homerică, puterea regală (<strong>de</strong>venită ereditară) s-a consolidat, ea fiind<br />
socotită <strong>de</strong> origine divină. Regele era şef al cultului, şef militar, fiind cel mai<br />
bogat, cel care primea daruri <strong>de</strong> la supuşi şi cel care primea cea mai mare parte a<br />
prăzii <strong>de</strong> război. El se sprijinea pe sfatul şefilor <strong>de</strong> familie, instituţie ce va<br />
acapara, în timp, puterea în stat, fapt ce va duce la formarea unui regim<br />
aristocratic (Sparta 2 ). Adunarea Poporului (Agora) reprezenta instituţia alcătuită<br />
<strong>de</strong> întregul popor, ce era convocată <strong>de</strong> către rege.<br />
Cu timpul, regimul statului-cetate (polis) s-a generalizat, cuprinzând<br />
regiunea ioniană, insulele Mării Egee, Grecia continentală. Aristocraţia <strong>de</strong>ţinea<br />
în polisuri puterea militară, puterea politică şi tot din cadrul ei proveneau<br />
slujitorii cultului. Regimul aristocratic s-a generalizat spre sfârşitul sec. al VIIIlea<br />
î. Chr., ulterior, în cele mai multe polisuri fiind răsturnat şi înlocuit <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>mocraţia sclavagistă, al cărei mo<strong>de</strong>l a fost Atena. Trecerea <strong>de</strong> la regimul <strong>de</strong><br />
prizonierilor <strong>de</strong> război, precum şi din al <strong>de</strong>bitorilor. A se ve<strong>de</strong>a Guy Rachet, Larousse. Dicţionar<br />
<strong>de</strong> civilizaţie greacă, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p. 263-264.<br />
2 După cum s-a remarcat însă în literatura <strong>de</strong> specialitate, statul spartan constituia o<br />
<strong>de</strong>mocraţie faţă <strong>de</strong> cetăţenii spartani şi o oligarhie faţă <strong>de</strong> populaţia cucerită. Spartanii erau cetăţeni<br />
cu drepturi <strong>de</strong>pline şi proprietari ai pământurilor pe care lucrau iloţii, formând pătura conducătoare<br />
sau „comunitatea egalilor”. Spartanii nu aveau dreptul să se ocupe nici <strong>de</strong> agricultură, nici <strong>de</strong><br />
comerţ sau industrie, întreaga lor viaţă fiind subordonată intereselor politice şi militare ale statului:<br />
reprimarea populaţiei cucerite şi expansiunea în plan extern. De la vârsta <strong>de</strong> 7 ani, copilul era luat<br />
din sânul familiei şi încredinţat unui colegiu militar, pe cheltuiala statului, un<strong>de</strong> primea o riguroasă<br />
educaţie militară. Nou-născuţii erau examinaţi <strong>de</strong> o comisie şi, dacă nu corespun<strong>de</strong>au cerinţelor,<br />
erau aruncaţi <strong>de</strong> sus, <strong>de</strong> pe vârful Taigetului; cei sănătoşi erau lăsaţi să doarmă sub cerul liber,<br />
chiar şi iarna, pentru a supravieţui cei mai robuşti. De la vârsta <strong>de</strong> 20 ani până la 60 <strong>de</strong> ani,<br />
cetăţenii spartani erau mobilizaţi în permanenţă, singura lor ocupaţie fiind exerciţiul armelor.<br />
Sparta a întreţinut tot timpul instituţia regalităţii, existând nu unul, ci doi regi. Regii comandau<br />
oştirea, ju<strong>de</strong>cau anumite pricini, în special cele care ţineau <strong>de</strong> dreptul familiei, şi în<strong>de</strong>plineau şi<br />
anumite funcţii religioase. Numai unul dintre ei pleca în campanie, celălalt rămânând la<br />
conducerea statului. De rivalitatea dintre cei doi regi, care nu puteau face nimic <strong>de</strong>cât împreună,<br />
profita Senatul (Gerusia sau Sfatul bătrânilor), compus din 28 <strong>de</strong> membri, aleşi <strong>de</strong> Adunarea<br />
Poporului, toţi în vârstă <strong>de</strong> peste 60 <strong>de</strong> ani. Gerusia avea ca principală atribuţie aprobarea<br />
proiectelor <strong>de</strong> hotărâri sau legi, care urmau să fie supuse <strong>de</strong>zbaterii Adunării Poporului. De<br />
asemenea, era principala instanţă <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, având competenţă să ju<strong>de</strong>ce crimele <strong>de</strong> stat,<br />
trădarea, faptele regilor. Adunarea Poporului (Apella) cuprin<strong>de</strong>a toţi cetăţenii spartani, ajunşi la<br />
vârsta majoratului (30 <strong>de</strong> ani) şi care <strong>de</strong>ţineau un lot <strong>de</strong> pământ. Ea se întrunea o dată pe lună, lua<br />
hotărâri în orice probleme referitoare la război sau pace (în caz <strong>de</strong> război, <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>a care dintre cei<br />
doi regi să plece în campanie), îi alegea pe membrii Gerusiei, efori, ambasadori, comandanţii<br />
militari şi ai flotei. În anumite cazuri (<strong>de</strong>miterea <strong>de</strong>mnitarilor), în<strong>de</strong>plinea rolul <strong>de</strong> instanţă <strong>de</strong><br />
ju<strong>de</strong>cată. Eforii, în număr <strong>de</strong> cinci, erau aleşi <strong>de</strong> către Adunarea Poporului şi aveau atribuţii<br />
asemănătoare cu cele ale miniştrilor: convocau Gerusia şi Adunarea Poporului; îi însoţeau pe regi<br />
în campanii şi controlau activitatea acestora, putând să-i tragă la răspun<strong>de</strong>re pe regii care ar fi<br />
urmărit să-şi lărgească atribuţiile şi să iasă <strong>de</strong> sub controlul comunităţii; asigurau bunul mers al<br />
treburilor interne şi externe ale statului; supravegheau aplicarea cu exactitate a legilor, cutumelor,<br />
moravurilor. A se ve<strong>de</strong>a V. S. Sergheev, Istoria Greciei Antice, Bucureşti, Editura <strong>de</strong> Stat, 1951,<br />
p. 105; Indro Montanelli, Istoria Grecilor, Bucureşti, Editura Artemis, 1994, p. 76.
Şcoala diplomatică greacă<br />
33<br />
_______________________________________________________________________________<br />
dominaţie al aristocraţiei la cel al <strong>de</strong>mocraţiei s-a făcut prin intermediul tiraniei.<br />
Pentru a se pune capăt corupţiei şi diferitelor favoritisme, precum şi ruinării<br />
micilor proprietari şi înrobirii lor pentru datorii, au fost instituite norme <strong>de</strong> drept<br />
(legi), care au <strong>de</strong>terminat sancţiunile şi o diminuare a arbitrariului ju<strong>de</strong>cătorilor<br />
aristocraţi. Cu alcătuirea şi aplicarea legilor au fost <strong>de</strong>semnate persoane investite<br />
cu putere maximă (dictatori, tirani). Astfel, tiranul Zeleukos (663 î. Chr.) va<br />
promulga o legislaţie, în Locra, ce va înlătura <strong>de</strong> la putere aristocraţia. Printre<br />
principalii reformatori s-au numărat Licurg în Sparta şi Dracon 3 în Atena.<br />
Un element important al formării şi, apoi, al susţinerii statului-cetate din<br />
lumea grecească l-a constituit diplomaţia. Primele menţiuni <strong>de</strong>spre existenţa<br />
acestei activităţi fundamentale le întâlnim în Iliada lui Homer, care ne relatează<br />
misiunea lui Ulise şi Menelau pe lângă conducătorii cetăţii Troia, numită în<br />
epocă şi Ilios, înainte <strong>de</strong> începerea războiului <strong>de</strong>scris în cunoscuta operă a<br />
literaturii universale. Scopul <strong>de</strong>mersului, făcut <strong>de</strong> cei doi emisari, viza repararea<br />
„ofensei aduse grecilor prin răpirea Elenei”. Textul <strong>de</strong>scrie modul în care Aheii,<br />
Argii sau Danaii, cum erau numiţi <strong>de</strong> Homer, au căutat să se înţeleagă în mod<br />
paşnic cu troienii, trimiţând soli pe Menelau şi pe Ulise (Odiseu), ca să ceară<br />
înapoierea Elenei. Refuzul troienilor, convinşi <strong>de</strong> Paris să nu ce<strong>de</strong>ze, a<br />
<strong>de</strong>terminat izbucnirea războiului şi, în consecinţă, eşecul acestei iniţiative<br />
diplomatice.<br />
Cu timpul, <strong>de</strong>zvoltarea relaţiilor <strong>de</strong> drept internaţional în Grecia antică a<br />
impus înfiinţarea instituţiei numite proxenia, formă ce va sta la baza legăturilor<br />
internaţionale ulterioare din „lumea” dinainte <strong>de</strong> Christos. La începuturi,<br />
proxenia s-a manifestat la neamuri, triburi şi chiar la persoane separate.<br />
Consulul, numit proxenos (protector, gazdă), era <strong>de</strong>semnat în urma unui protocol<br />
şi însărcinat cu atribuţia <strong>de</strong> a apăra interesele cetăţii pe care o reprezenta. El<br />
funcţiona în cetatea în care avea reşedinţa, iar funcţia, fiind uneori ereditară,<br />
constituia o onoare, implicit o recunoaştere a meritelor <strong>de</strong> către comunitate.<br />
Proxenul avea drepturi şi privilegii în domeniul negoţului, dărilor, ju<strong>de</strong>căţii etc.<br />
În schimbul acestor privilegii speciale, proxenul se obliga faţă <strong>de</strong> cetatea sau<br />
oraşul care îi acorda ospitalitate, să îi apere interesele în raport cu alte oraşe şi în<br />
raport cu autorităţile statului. Cu ajutorul proxenilor, în Helada se puneau la cale<br />
3 La mijlocul sec. al VII-lea î. Chr., lumea ateniană era sfâşiată <strong>de</strong> lupte interne, ven<strong>de</strong>te,<br />
crime, motiv pentru care i s-a încredinţat lui Dracon, unul dintre arhonţi, sarcina <strong>de</strong> a revizui şi <strong>de</strong><br />
a codifica dreptul în vigoare. Legile lui Dracon s-au remarcat prin severitate şi prin duritatea<br />
pe<strong>de</strong>pselor, prevăzând pe<strong>de</strong>apsa cu moartea chiar pentru infracţiuni minore, ca trândăvia sau furtul<br />
<strong>de</strong> legume şi fructe. Legile lui Dracon preve<strong>de</strong>au că omorul unei ru<strong>de</strong> atrăgea dreptul pentru<br />
oricare dintre membrii familiei <strong>de</strong> a-l urmări şi pe<strong>de</strong>psi pe ucigaş. De asemenea, obligaţia fiului <strong>de</strong><br />
a pe<strong>de</strong>psi pe ucigaşul tatălui său era o datorie sfântă. Însemnătatea legilor lui Dracon rezidă în<br />
victoria statului <strong>de</strong>mocratic sclavagist asupra sistemului gentilic, prin consolidarea poziţiei<br />
dreptului scris, eliminarea răzbunării sângelui, reformarea dreptului penal prin distingerea între<br />
omorul voluntar şi cel involuntar. A se ve<strong>de</strong>a G. Antoniu, Şt. Daneş, M. Popa, Codul penal pe<br />
înţelesul tuturor, Bucureşti, Editura Societăţii Tempus, 1995, p. 155; V. S. Sergheev, op. cit., p.<br />
117.
34<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
tratative diplomatice sau erau primite ambasa<strong>de</strong>le străine. Odată sosiţi într-un<br />
oraş, ambasadorii străini se adresau proxenilor lor (cei cu care întreţineau<br />
legături).<br />
Ambasadorii ce se ocupau cu soluţionarea conflictelor între oraşe şi între<br />
comunităţi purtau <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> keryx, angelos, presbeis (crainici, vestitori,<br />
înţelepţi bătrâni), iar cei cărora „comunitatea le acorda încre<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> a negocia şi<br />
<strong>de</strong> a restabili pacea trebuiau să aibă putere <strong>de</strong> convingere, să fie chibzuiţi” 4 , să se<br />
bucure <strong>de</strong> autoritate, <strong>de</strong> respectabilitate şi să fie în vârstă <strong>de</strong> cel puţin 50 <strong>de</strong> ani.<br />
Ambasadorii erau aleşi <strong>de</strong> către Adunarea poporului 5 , urmărindu-se să fie<br />
„oameni potoliţi, inteligenţi şi cu darul vorbirii” 6 . Uneori, în misiunile<br />
importante erau trimişi, în calitate <strong>de</strong> ambasadori, arhonţii unui oraş, în special<br />
arhontele polemarch (comandantul militar), chiar şi actorii recunoscuţi <strong>de</strong>oarece<br />
erau talentaţi în arta retoricii şi a <strong>de</strong>clamaţiei. De exemplu, Eschine, cunoscut ca<br />
orator şi actor, a fost trimis să apere interesele Atenei la Filip al II-lea, regele<br />
Macedoniei.<br />
De regulă, o misiune diplomatică era compusă din mai mulţi membri cu<br />
drepturi egale. Numărul lor varia, în funcţie <strong>de</strong> circumstanţele misiunii<br />
încredinţate. Din analiza datelor furnizate <strong>de</strong> istoricii greci, observăm că<br />
misiunea diplomatică (ambasada) era alcătuită din 2-3 persoane, care „nu<br />
trebuiau să-şi semene”, având însuşiri diferite, calităţi oratorice însemnate,<br />
înfăţişări diferite şi stil <strong>de</strong>osebit. Obiceiul <strong>de</strong> a alege un preşedinte al colegiului<br />
misiunii ambasadorilor, ambasador principal, a apărut mai târziu. Ambasadorii<br />
erau recrutaţi din parti<strong>de</strong> politice diferite, pentru a evita pericolul ca un anumit<br />
partid sau grupare politică să influenţeze în mod <strong>de</strong>cisiv activitatea şi orientarea<br />
diplomatică a ambasa<strong>de</strong>i. Diferenţele dintre opţiunile politice şi diplomatice ale<br />
solilor nu avea, <strong>de</strong> multe ori, efectul scontat, întrucât împiedicau sau stânjeneau<br />
activitatea ambasa<strong>de</strong>i, fiind foarte greu ca aceştia să ajungă la o opinie comună.<br />
Prezentând mesajul în faţa unei adunări, ambasadorii se completau reciproc,<br />
căutând să impresioneze auditoriul. Menelau şi Ulise au fost „găzduiţi <strong>de</strong> către<br />
4<br />
Dumitru Mazilu, Diplomaţia. Drept diplomatic şi consular, ediţia a II-a, Bucureşti,<br />
Editura Lumina Lex, 2006, p. 70.<br />
5<br />
Adunarea Poporului era alcătuită din totalitatea cetăţenilor majori, bărbaţi, care nu<br />
fuseseră privaţi <strong>de</strong> exerciţiul drepturilor politice prin atimie. Nu erau consi<strong>de</strong>raţi cetăţeni femeile,<br />
străinii stabiliţi în Attica, sclavii şi nici cei ai căror părinţi nu erau amândoi atenieni <strong>de</strong> origine.<br />
Pentru a se lua o hotărâre mai importantă era <strong>de</strong> nevoie <strong>de</strong> un minimum <strong>de</strong> 6.000 <strong>de</strong> votanţi (dintrun<br />
total <strong>de</strong> 40.000 <strong>de</strong> membri, cetăţeni atenieni). Votarea se făcea prin ridicare <strong>de</strong> mână, însă în<br />
anumite cazuri, prin scrutin secret. Dacă era autorizat <strong>de</strong> adunare, oricare cetăţean putea să ia<br />
cuvântul şi, în limite constituţionale, putea face orice propunere. Atribuţiile Eclesiei erau foarte<br />
largi, în principiu ea <strong>de</strong>ţinând toate puterile (legislativă, <strong>de</strong>liberativă, judiciară): vota <strong>de</strong>cretele,<br />
numea, supraveghea şi <strong>de</strong>stituia magistraţii, <strong>de</strong>clara războiul, hotăra pacea, reglementa operaţiile<br />
militare, promulga legile, vota ostracizarea. În mod excepţional, ea se transforma în instanţă<br />
supremă <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, având competenţa să ju<strong>de</strong>ce crimele flagrante împotriva securităţii statului.<br />
6<br />
V. P. Potemkin (coord.), Istoria diplomaţiei, Bucureşti, Editura Cartea Rusă, 1966,<br />
p. 34.
Şcoala diplomatică greacă<br />
35<br />
_______________________________________________________________________________<br />
troieni”, după vechiul obicei, la unul dintre sfetnicii <strong>de</strong>semnaţi să le observe <strong>de</strong><br />
la început intenţiile. Cheltuielile şi riscurile soliei erau suportate <strong>de</strong> către<br />
membrii ei, cu toate că erau foarte mari. Din această cauză, mulţi dintre ei<br />
refuzau cinstea <strong>de</strong> a fi soli.<br />
Ambasadorii erau însoţiţi <strong>de</strong> numeroşi servitori, iar la plecare li se<br />
încredinţa o sumă <strong>de</strong> bani pentru întreţinere („bani <strong>de</strong> drum”) şi scrisori <strong>de</strong><br />
recomandaţie (symbola) către proxenii oraşului în care erau trimişi 7 . Cei care<br />
pretin<strong>de</strong>au că sunt ambasadori, fără a avea această împuternicire, erau ju<strong>de</strong>caţi şi<br />
condamnaţi la expulzare sau chiar la moarte. De asemenea, ei primeau <strong>de</strong> la<br />
arhonţii cetăţii un document numit diploma, compus din două foi împăturite,<br />
care cuprin<strong>de</strong>a instrucţiuni privind scopul misiunii. De la numele acestui<br />
document a <strong>de</strong>rivat ulterior termenul <strong>de</strong> „diplomaţie”. Totuşi, ambasadorii nu<br />
erau ţinuţi să respecte cu stricteţe instrucţiunile primite, beneficiind <strong>de</strong> o anumită<br />
libertate <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie şi putând să <strong>de</strong>a dovadă <strong>de</strong> iniţiativă proprie atâta vreme, cât<br />
respectau scopul misiunii.<br />
Sosind la <strong>de</strong>stinaţie, ambasadorii erau conduşi <strong>de</strong> proxen la dregătorul<br />
oraşului, care avea atribuţii în sfera relaţiilor diplomatice, un<strong>de</strong> trebuiau să se<br />
„înregistreze” şi să primească indicaţii. În termen <strong>de</strong> câteva zile <strong>de</strong> la înregistrare<br />
(5 zile, în cazul Atenei), ambasadorii erau invitaţi să ia cuvântul în consiliul<br />
oraşului sau în Adunarea Poporului, <strong>de</strong>scriind misiunea ce le fusese încredinţată.<br />
Ulterior, problema era <strong>de</strong>zbătută public sau într-o comisie specială. De regulă,<br />
primirea ambasadorilor străini se făcea cu mult fast, se organizau reprezentaţii<br />
teatrale, jocuri şi serbări în cinstea lor. În oraşul natal ei erau, <strong>de</strong> asemenea,<br />
primiţi cu consi<strong>de</strong>raţie şi respect, dacă îşi în<strong>de</strong>pliniseră misiunea. După<br />
întoarcere, ei trebuiau să prezinte o dare <strong>de</strong> seamă (raport) în faţa Adunării<br />
Poporului, în care înfăţişau rezultatele obţinute în urma misiunii. După<br />
<strong>de</strong>punerea raportului ambasadorului, orice cetăţean avea dreptul <strong>de</strong> a face<br />
aprecieri la adresa modului în care acesta îşi în<strong>de</strong>plinise sarcinile, ba chiar <strong>de</strong> a-l<br />
acuza. În caz <strong>de</strong> succes le erau acordate premii <strong>de</strong> onoare, cea mai înaltă<br />
distincţie constând în primirea unei coroane <strong>de</strong> lauri şi o invitaţie la masă la<br />
pritania, „o clădire specială lângă Acropole, un<strong>de</strong> luau masa oaspeţii <strong>de</strong> onoare<br />
ai statului” 8 . În caz <strong>de</strong> eşec, pe<strong>de</strong>psele erau <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> variate: întreaga carieră<br />
politică a solului era compromisă sau putea să îşi piardă chiar viaţa 9 . O misiune<br />
nereuşită purta <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „parapresbeia” (para = pe alături, ratat; presbeia =<br />
ambasadă).<br />
Un element important l-a constituit imunitatea diplomatică. Imunitatea<br />
reprezintă una dintre cele mai vechi instituţii diplomatice, <strong>de</strong>oarece, dacă solul ar<br />
fi fost atacat, reţinut sau omorât, nu ar fi existat timpul necesar <strong>de</strong>sfăşurării<br />
7 Ibi<strong>de</strong>m, p. 35.<br />
8 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
9 Mircea Maliţa, Diplomaţia. Şcoli şi instituţii Bucureşti,, Editura Didactică şi<br />
Pedagogică, 1970, p. 73.
36<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
dialogului şi negocierilor. Ca principiu <strong>de</strong> drept însă, imunitatea nu fusese<br />
câştigată în epoca poemelor homerice. Din această cauză, exista o sancţiune<br />
divină, un rit religios prin care solii erau puşi sub protecţia zeilor (a lui Hermes,<br />
ca zeu al negustorilor şi călătorilor, în general, şi a lui Zeus însuşi). Un episod<br />
din Iliada evi<strong>de</strong>nţiază însemnătatea imunităţii, atunci când Antimahos a căutat să<br />
facă o primire ostilă celor doi soli aheeni, propunând chiar să fie omorâţi. În<br />
timpul războiului, cei doi feciori ai lui Antimahos au fost ucişi în luptă <strong>de</strong> către<br />
Agamemnon, fapt ce a fost interpretat „ca pe<strong>de</strong>apsă din partea zeilor, ca urmare<br />
a faptului că tatăl sugerase omorârea solilor” 10 .<br />
Cu timpul, a fost trimis un singur sol, <strong>de</strong>şi grecii au luat în consi<strong>de</strong>raţie<br />
şi eventualitatea ca o singură persoană să nu prezinte suficient <strong>de</strong> bine interesele<br />
cetăţii. După o scurtă perioadă, „solului” i s-a dat ca ajutor un coleg care trebuia<br />
să clarifice problemele <strong>de</strong>monstrate sau apărate insuficient. În cazul <strong>de</strong>scris <strong>de</strong><br />
Homer (aprox. 1200 î. Chr.), mai întâi a vorbit Menelau, după care a luat<br />
cuvântul Ulise, „Cel ce crescu în stâncosul pământ din ostrovul Itaca,/ În viclenii<br />
<strong>de</strong> tot felul ştiut şi bogat în poveţe” 11 , cum este <strong>de</strong>scris lui Priam chiar <strong>de</strong> către<br />
Elena. Sfetnicul Antenor este cel prin intermediul căruia Homer a înfăţişat<br />
modul simplu în care cei doi soli, rostindu-şi discursurile, şi-au <strong>de</strong>monstrat,<br />
fiecare în maniera sa proprie, calităţile oratorice şi diplomatice:<br />
„Căci mai <strong>de</strong>mult pe la noi veni Odiseus măritul,<br />
Sol pentru tine trimis cu Menelau cel vrednic în arme.<br />
Oaspeţi îmi fur-amândoi şi steteră-n gazdă la mine;<br />
Deci le cunosc şi făptura şi mintea cea plină <strong>de</strong> sfaturi.<br />
Când au intrat mai pe urmă cu noi în soborul din Troia,<br />
Stând în picioare, Menelau ve<strong>de</strong>ai că-l întrece din umeri,<br />
Dacă şe<strong>de</strong>au, Odiseus părea mai măreţ la ve<strong>de</strong>re.<br />
Când apucar-a vorbi amândoi şi părerile a-şi spune,<br />
Grabnic la vorbă, Menelau trecea mai uşor peste toate;<br />
Scurt cuvânta, dar cu rostul <strong>de</strong>plin, căci nu e vorbăreţ<br />
Şi-mpleticit la cuvânt, <strong>de</strong>şi e mai tânăr <strong>de</strong> vârstă.<br />
Dar ridicându-se craiul cel prea iscusit Odiseus,<br />
Drept a stătut şi cu ochii plecaţi, cu privirea ţintită;<br />
N-a mai mişcat înapoi toiagul şi nici înainte,<br />
Ci-nţepenit în pământ îl ţinu ca şi omul bezmetic;<br />
Poate-ai fi zis că-i nebun sau crunt <strong>de</strong> vreo mare mânie.<br />
Însă pe urmă când prinse puternicu-i glas să răsune,<br />
Vorbele-i line <strong>de</strong>-au prins a se-aşterne ca fulgi <strong>de</strong> zăpadă,<br />
Nimenea n-ar fi putut să se-ntreacă la vorbă cu dânsul” 12 .<br />
10<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
11<br />
Homer, Iliada (Douăsprezece cânturi traduse în versuri <strong>de</strong> George Murnu. Cu<br />
ilustraţii), Budapesta, 1906, p. 57.<br />
12<br />
Ibi<strong>de</strong>m.
Şcoala diplomatică greacă<br />
37<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În Cântul al IX-lea din Iliada se relatează cum Ulise, Fenix şi Aias sunt<br />
trimişi <strong>de</strong> Agamemnon la Ahile pentru „a-l împăca” şi a-l convinge să reia lupta<br />
cu troienii. Agamemnon intenţiona a-i trimite prin solie numeroase daruri,<br />
pentru a-i atrage bunăvoinţa:<br />
„Păcătuitam, nici eu nu zic altfel; oşti multe plăteşte<br />
Numai un singur bărbat, când Domnul ceresc îl iubeşte.<br />
Iată cum el îl răzbună prin pier<strong>de</strong>rea cetelor noastre!<br />
Însă fiindcă am greşit urmând ticăloasa mea minte,<br />
Iară voesc să mă-mpac şi să-i dau o grămadă <strong>de</strong> daruri.<br />
Dalbele daruri eu voiu să le spun tuturora pe faţă:<br />
Şapte tripeduri nepuse pe foc şi talanturi <strong>de</strong> aur<br />
Zece, şi lucii căldări douăzeci şi <strong>de</strong> două ori şase<br />
Zdraveni fugari, care-avură la jocuri răsplata izbân<strong>de</strong>i.<br />
N-ar fi sărac <strong>de</strong> pământ oarecine şi nici întru lipsa<br />
Scumpului aur, când numai atâta putere-ar să aibă<br />
Cât dobândiră la joc fugarii cei tari <strong>de</strong> copită.<br />
Da-voiu şi şapte femei <strong>de</strong> măiestre lucrări ştiutoare,<br />
Lesbice fete, pe care când el luă falnicul Lesbos,<br />
Eu le-alesei, că-ntreceau în mândreţe femeile toate” 13 .<br />
Bătrânul Nestor i-a propus conducătorului oştirii „Hai dar s-alegem noi<br />
solii, prieteni <strong>de</strong>-ai lui şi tovarăşi” 14 , alegerea solilor care se bucurau <strong>de</strong><br />
încre<strong>de</strong>rea lui Ahile fiind mai importantă, în viziunea înţeleptului, <strong>de</strong>cât darurile.<br />
Trimiterea soliei la greci era însoţită <strong>de</strong> un act religios, în cadrul căruia<br />
întreaga comunitate se ruga pentru succesul acţiunii:<br />
„Apă turnaţi-ne acuma pe mâini şi să tacă poporul,<br />
Rugă să facem lui Zeus Cronion, <strong>de</strong> noi să se-ndure!” 15 .<br />
Ahile, mâniindu-se pe ceilalţi ahei, este îmblânzit <strong>de</strong> „aceşti soli <strong>de</strong><br />
seamă”, pe care-i întâmpină cu prietenie:<br />
„Bine-aţi venit, o, prieteni, voi care cu toată mânia-mi,<br />
Dragi îmi sunteţi mai presus <strong>de</strong>cât alţii, nevoia v-aduce!” 16 .<br />
Membrii misiunilor diplomatice nu aveau dreptul <strong>de</strong> a primi cadouri în<br />
timpul acţiunii. În lucrarea Discursuri pentru coroană şi ambasada lui<br />
Aeschines, Demostene l-a acuzat pe Aeschines, trimis al Atenei la curtea lui<br />
Filip, regele Macedoniei, <strong>de</strong> corupţie şi <strong>de</strong>zinformare voită a Adunării<br />
cetăţenilor. Atenagoras din Atena a fost executat pentru că „primise daruri <strong>de</strong> la<br />
regele Artaxerxes, în cursul ambasa<strong>de</strong>i sale la perşi” 17 . O importantă obligaţie a<br />
ambasadorului consta în supunerea cheltuielilor necesitate <strong>de</strong> ambasadă<br />
controlului public.<br />
13<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 176.<br />
14<br />
Homer, Iliada, Bucureşti, 1955, Cântul IX, apud Mircea Maliţa, op. cit., p. 72.<br />
15<br />
Homer, op. cit., p. 178.<br />
16<br />
Mircea Maliţa, op. cit., p. 72.<br />
17<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 74.
38<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Din Iliada lui Homer reiese şi chibzuinţa, reliefată <strong>de</strong> numeroasele<br />
<strong>de</strong>liberări care erau luate <strong>de</strong> către vechii greci pentru alegerea membrilor<br />
misiunii.<br />
După formarea statului atenian şi a celui spartan au apărut instituţii<br />
importante, printre care şi cele legate <strong>de</strong> diplomaţie. Au apărut şi o serie <strong>de</strong><br />
principii, legate <strong>de</strong> relaţiile dintre state: arbitrajele, neutralitatea („stat care<br />
rămâne liniştit”), <strong>de</strong>clararea <strong>de</strong> războaie, regulile <strong>de</strong> umanizare a războiului.<br />
Grecii condamnau atacurile prin surprin<strong>de</strong>re şi războaiele neanunţate, atrocităţile<br />
săvârşite împotriva răniţilor, consi<strong>de</strong>rându-le imorale, <strong>de</strong>mne „doar pentru<br />
barbari”.<br />
Micile cetăţi, neputând să se menţină, au apelat la coaliţii şi alianţe<br />
(symmahie – luptă comună, epimahie – luptă contra altuia, coaliţie ofensivă),<br />
cele mai durabile şi mai puternice fiind cele formate în jurul Spartei şi Atenei.<br />
Formată în sec. al VI-lea î. Chr., Symmahia din Lace<strong>de</strong>mona era o<br />
confe<strong>de</strong>raţie <strong>de</strong> oraşe şi comune din Pelopones, în frunte cu Sparta. Confe<strong>de</strong>raţia<br />
era condusă <strong>de</strong> o adunare generală (sillogos), convocată anual <strong>de</strong> către Sparta.<br />
Hotărârile adunării erau luate cu majoritatea voturilor, fiecare oraş component<br />
având câte un vot, indiferent <strong>de</strong> mărimea, populaţia sau importanţa lor. Luarea<br />
hotărârilor era precedată <strong>de</strong> în<strong>de</strong>lungi <strong>de</strong>zbateri şi negocieri diplomatice.<br />
O altă confe<strong>de</strong>raţie puternică a fost Symmahia sau Liga din Delos, în<br />
frunte cu Atena. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> symmahia lace<strong>de</strong>moniană, cu care se afla în<br />
rivalitate, aceasta se caracteriza printr-o <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă mai mare a oraşelor<br />
componente faţă <strong>de</strong> Atena, iar membrii ei plăteau o cotizaţie specială (fóros) la<br />
fondul special din Delos. Scopul ei a fost, la început, lupta împotriva perşilor, iar<br />
după dispariţia ameninţării, Liga ateniană a încetat să mai fie o confe<strong>de</strong>raţie,<br />
<strong>de</strong>venind un imperiu al Atenei (arhé).<br />
În anul 448 î. Chr., Pericle, conducătorul statului atenian, a avut<br />
iniţiativa convocării unui congres panelin la Atena. La congresul la care trebuiau<br />
să participe reprezentanţii tuturor grecilor, urmau să fie soluţionate trei probleme<br />
comune: „Restabilirea sanctuarelor distruse <strong>de</strong> perşi, asigurarea libertăţii<br />
drumurilor maritime şi întărirea păcii în toată Hellada” 18 . În scopul convocării<br />
acestui congres, Pericle a trimis o ambasadă, formată din 20 <strong>de</strong> personae, în<br />
toate oraşele greceşti, pentru a le convinge să-şi trimită reprezentanţi la marea<br />
întrunire, proiectată să aibă loc la Atena. Împărţiţi în patru fracţiuni, ambasadorii<br />
atenieni au mers în toate cetăţile greceşti, însă strădaniile lor nu au fost<br />
încununate <strong>de</strong> success, <strong>de</strong>oarece toate, în special Peloponesul, se temeau că o<br />
astfel <strong>de</strong> iniţiativă ar mări influenţa Atenei.<br />
Rivalitatea dintre Atena şi Sparta a culminat într-un război încheiat cu<br />
pacea <strong>de</strong> treizeci <strong>de</strong> ani (445 î. Chr.). Această pace a restabilit temporar<br />
echilibrul peninsulei, cele două părţi obligându-se să se abţină <strong>de</strong> la acţiuni<br />
agresive şi să caute să-şi intensifice influenţa doar prin mijloace diplomatice. Pe<br />
18 V. P. Potemkin (coord.), op. cit., p. 38.
Şcoala diplomatică greacă<br />
39<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong> altă parte, se interzicea vreunei symmahii să se extindă pe socoteala celeilalte.<br />
Din acest motiv, izbucnirea războiului peloponesiac (431-404 î.Chr.) a fost<br />
precedată <strong>de</strong> o intensă „luptă diplomatică”, la care au participat toate oraşele<br />
greceşti care intrau în componenţa symmahiilor din Lace<strong>de</strong>mona şi Atena.<br />
Evenimentul <strong>de</strong>clanşator al războiului a constat în conflictul dintre Corinth şi<br />
Corcyra, care solicitase să fie primită în symmahia din Atena. Pentru a nu<br />
încălca condiţiile păcii <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> ani, atenienii au refuzat cererea Corcyrei,<br />
preferând să încheie un tratat <strong>de</strong> amiciţie cu aceasta, prin care urmăreau: „1) <strong>de</strong> a<br />
se semăna învrăjbire între Corcyra şi Corint, cele mai puternice ţări maritime ale<br />
Greciei, ca prin aceasta să reducă puterea duşmanilor săi mai <strong>de</strong> seamă; 2) <strong>de</strong> a<br />
se întări în cele mai importante porturi <strong>de</strong>-a lungul drumului <strong>de</strong> comerţ apusean<br />
în Italia şi Sicilia” 19 . Scopul urmărit <strong>de</strong> Atena s-a realizat, războiul izbucnit între<br />
Corcyra şi Corinth generalizându-se şi cuprinzând tot Peloponesul şi peninsula<br />
Chalcida. Invocând încălcarea tratatului din anul 445 î. Chr. <strong>de</strong> către atenieni,<br />
care se alăturaseră Corcyrei, Corinthul, Poti<strong>de</strong>ia şi Perdicas, regele Macedoniei,<br />
şi-au trimis ambasadori la Sparta pentru a convoca o adunare generală a aliaţilor.<br />
Adunarea Ligii din Pelopones, <strong>de</strong>sfăşurată în anul 432 î. Chr., a fost o a<strong>de</strong>vărată<br />
„conferinţă diplomatică”, la care s-au confruntat două tabere. Pe <strong>de</strong> o parte,<br />
<strong>de</strong>legaţii Corinthului îi acuzau pe spartani că nu începuseră operaţiunile militare<br />
împotriva Atenei, lipsa lor <strong>de</strong> reacţie fiind şi o dovadă a lipsei <strong>de</strong> informare cu<br />
privire la politica generală a Greciei 20 . De cealaltă parte, ambasadorii atenieni<br />
şi-au apărat poziţia, spunând că hegemonia lor asupra lumii elene nu se<br />
datorează intrigilor politice şi violenţelor, ci zelului şi vitejiei <strong>de</strong>monstrate în<br />
timpul luptelor cu perşii: „Nu e <strong>de</strong> mirare faptul că Atena ocupă un loc <strong>de</strong><br />
conducere în lumea elină. E <strong>de</strong> mirare că, sprijiniţi pe o asemenea forţă, ei<br />
profită atât <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rat <strong>de</strong> privilegiile lor şi manifestă mai multă dreptate <strong>de</strong>cât<br />
este în firea omului. Noi cre<strong>de</strong>m că oricare altul în locul nostru ar fi arătat mai<br />
bine cât <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>raţi suntem noi” 21 . Ilustrând cu vorbe meşteşugite puterea<br />
Atenei, <strong>de</strong>legaţii acesteia au înfăţişat riscurile unui conflict armat, purtat<br />
împotriva acestui stat puternic: „Gândiţi-vă cât <strong>de</strong> mare este neprevăzutul în<br />
război. Nu luaţi asupra voastră sarcina grea a războiului, servind intenţii şi<br />
pretenţii străine. Nu călcaţi tratatul şi nu treceţi peste jurământul dat” 22 . După<br />
aceste discursuri, reprezentanţii Spartei au <strong>de</strong>zbătut în şedinţă închisă avantajele<br />
şi <strong>de</strong>zavantajele acestui război, părerile fiind împărţite. Pru<strong>de</strong>nt şi punând în<br />
balanţă puterea maritimă <strong>de</strong> care dispunea fiecare tabără, regele Archidam a<br />
19 Tucidi<strong>de</strong>, Historiae 1, 44, apud V. P. Potemkin (coord.), op. cit., p. 39.<br />
20 „Voi sunteţi precauţi însă nu ştiţi bine ce se petrece în afară <strong>de</strong> graniţele ţării voastre.<br />
Atenienii sunt altfel. În ceea ce priveşte informaţia, promptitudinea şi inteligenţa, ei au întrecut cu<br />
mult pe toţi ceilalţi greci. Datorită acestui fapt, ei au cucerit o parte din Grecia, iar cealaltă parte au<br />
<strong>de</strong> gând s-o cucerească curând. Atenienii sunt împotriva războiului numai prin vorbe, în realitate,<br />
ei se pregătesc intensiv pentru el”. Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 40.<br />
21 Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 41.<br />
22 Apud Ibi<strong>de</strong>m.
40<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
militat pentru evitarea războiului: „Nu e nevoie <strong>de</strong> a manifesta prea mult zel<br />
războinic, nici <strong>de</strong> a arăta un spirit gata <strong>de</strong> confesiuni prea mari. Trebuie să se<br />
apere interesele proprii, încheind tratate nu numai cu grecii, dar şi cu barbarii. În<br />
primul rând însă, trebuie să mărim puterea noastră militară şi pecuniară” 23 . Mult<br />
mai temerar, eforul Sfenelaid a propus un atac surprinzător, prin care Atena ar fi<br />
putut fi învinsă <strong>de</strong> aliaţi. Ambasadorii prezenţi la conferinţă au votat în<br />
majoritate pentru <strong>de</strong>clararea războiului cu Atena, care violase tratatul <strong>de</strong> pace<br />
din anul 445 î. Chr.<br />
Tratativele diplomatice au continuat şi după izbucnirea conflictului, prin<br />
schimburi <strong>de</strong> <strong>de</strong>legaţi între ţările beligerante. Graţie acestor negocieri s-a ajuns<br />
la un armistiţiu, urmat <strong>de</strong> încheierea „păcii lui Nicias”: „Tratatul <strong>de</strong> faţă l-au<br />
încheiat atenienii şi lace<strong>de</strong>monienii cu aliaţii, în următoarele condiţiuni, întărite<br />
<strong>de</strong> jurămintele fiecărui oraş: ...Să nu fie permis lace<strong>de</strong>monienilor, cu aliaţii lor,<br />
să ia armele în scopul <strong>de</strong> a ataca pe atenieni cu aliaţii lor; nici atenienilor cu<br />
aliaţii lor <strong>de</strong> a ataca pe Lace<strong>de</strong>monieni cu aliaţii lor, prin orice fel <strong>de</strong> mijloace” <strong>24</strong> .<br />
Un alt aticol al acestui tratat stabilea oraşele care trebuiau restituite atenienilor<br />
<strong>de</strong> către Lace<strong>de</strong>monia: „Oraşele să fie in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte până când vor plăti<br />
contribuţia fixată <strong>de</strong> Aristi<strong>de</strong>. După încheierea tratatului, să nu fie permis nici<br />
atenienilor, nici aliaţilor lor, să ridice armele în paguba oraşelor” 25 . Printre<br />
preve<strong>de</strong>rile tratatului lui Nicias se numărau şi cele care priveau redarea<br />
teritoriilor ocupate şi schimbul <strong>de</strong> prizonieri <strong>de</strong> război: „Lace<strong>de</strong>monienii şi aliaţii<br />
lor se obligă să restituie atenienilor pe Panact, iar atenienii, lace<strong>de</strong>monienilor, pe<br />
Coriphasi... şi pe toţi cetăţenii lace<strong>de</strong>monieni ce sunt în prizonierat la Atena sau<br />
în oarecare altă parte a statului Atenei, <strong>de</strong> asemenea şi pe toţi aliaţii... Tot aşa şi<br />
lace<strong>de</strong>monienii cu aliaţii lor, se obligă să restituie pe toţi atenienii şi aliaţii lor” 26 .<br />
De asemenea, se mai stipula că durata tratatului era <strong>de</strong> 50 <strong>de</strong> ani, urmând ca<br />
acesta să fie respectat „fără perfidie şi fără daune pe mare şi pe uscat” <strong>de</strong> către<br />
cele două părţi contractante, care jurau să-şi în<strong>de</strong>plinească obligaţiile „fără<br />
înşelăciune şi cu dreptate”. Jurământul urma să fie reînnoit în fiecare an şi în<br />
fiecare oraş, separat 27 . La final se preve<strong>de</strong>a posibilitatea <strong>de</strong> modificare a<br />
tratatului în caz <strong>de</strong> nevoie, după care urmau semnăturile reprezentanţilor<br />
ambelor părţi.<br />
Tot în anul 423 î. Chr., Atena şi Sparta au mai încheiat o „înţelegere<br />
amicală”, prin care se obligau să-şi acor<strong>de</strong> asistenţă reciprocă în caz <strong>de</strong> agresiune<br />
din partea unui stat terţ sau în cazul izbucnirii unei răscoale a sclavilor, care ar fi<br />
pus în pericol regimul statului grec, întemeiat pe sclavaj.<br />
Nici această convenţie amicală, nici Pacea lui Nicias nu au fost <strong>de</strong> natură<br />
să pună capăt conflictului dintre Atena şi Sparta, care a reizbucnit, într-o a doua<br />
23 Apud Ibi<strong>de</strong>m.<br />
<strong>24</strong> Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 42.<br />
25 Apud Ibi<strong>de</strong>m.<br />
26 Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 42-43.<br />
27 Ibi<strong>de</strong>m, p. 43.
Şcoala diplomatică greacă<br />
41<br />
_______________________________________________________________________________<br />
fază, cu ocazia expediţiei atenienilor în Sicilia, din anul 415 î. Chr. În urma<br />
<strong>de</strong>mersului ambasadorilor sicilieni, care ceruseră ajutor Atenei împotriva<br />
Siracuzei, atenienii au trimis o expediţie militară în Sicilia, care a fost sortită<br />
eşecului. Această expediţie a fost consi<strong>de</strong>rată „o greşeală serioasă a diplomaţiei<br />
greceşti” 28 , care nu evaluase corect potenţialul politic şi militar sicilian. Această<br />
greşeală a fost urmată <strong>de</strong> lovitura <strong>de</strong> stat <strong>de</strong> la Atena (411 î. Chr.) şi <strong>de</strong><br />
modificarea relaţiilor internaţionale din lumea antică: „Toată Hellada e în<br />
fierbere profundă faţă <strong>de</strong> înfrângerea grea a Atenei” 29 .<br />
Catastrofa siciliană le-a dat speranţe tuturor duşmanilor Atenei, care au<br />
format o coaliţie, sperând că „războiul viitor va fi scurt, iar participarea la el,<br />
onorabilă şi avantajoasă” 30 . Conştientizând însă puterea navală a adversarului,<br />
coaliţia antiateniană a apelat la ajutorul bănesc al lui Darius al II-lea, regele<br />
Persiei, pentru a-şi construi o flotă comparabilă. În urma unor tratative<br />
diplomatice, Sparta şi Persia au încheiat un tratat favorabil regelui persan, fiind<br />
recunoscută dominaţia acestuia „asupra ţărilor şi tuturor oraşelor care sunt în<br />
stăpânirea regelui şi pe care le-au stăpânit strămoşii lui” 31 . În schimbul obligaţiei<br />
<strong>de</strong> a duce împreună cu lace<strong>de</strong>monienii şi aliaţii lor războiul împotriva<br />
atenienilor, Darius al II-lea urma să primească toate dările pe care Atena le<br />
primise până atunci <strong>de</strong> la ţările şi oraşele semnatare ale tratatului: „Regele,<br />
Lace<strong>de</strong>monienii şi aliaţii lor se obligă să împiedice din toate puterile pe atenieni<br />
<strong>de</strong> a încasa aceşti bani şi orice ar fi” 32 . Tratatul mai preve<strong>de</strong>a că războiul putea fi<br />
oprit numai cu acordul comun al tuturor celor care îl semnau. Nemulţumiţi <strong>de</strong><br />
condiţiile <strong>de</strong>zavantajoase ale tratatului şi <strong>de</strong> faptul că Persia nu-şi în<strong>de</strong>plinea<br />
obligaţia <strong>de</strong> a plăti întreţinerea marinarilor lace<strong>de</strong>monieni, spartanii au cerut<br />
revizuirea tratatului. După alte negocieri, un nou tratat a fost încheiat între<br />
aceleaşi părţi, în oraşul Milet, în condiţii mai avantajoase pentru Sparta. Regele<br />
persan îşi întărea promisiunea <strong>de</strong> a întreţine armata spartană, aflată pe teritoriu<br />
persan; în schimb, îşi menţinea dreptul asupra tuturor oraşelor şi insulelor<br />
greceşti, stăpânite nu numai <strong>de</strong> el, ci şi <strong>de</strong> strămoşii lui: „După conţinutul acestui<br />
articol, lace<strong>de</strong>monienii au readus asupra lor jugul persan” 33 . Temându-se însă că<br />
spartanii vor înlătura nu numai dominaţia Atenei, dar şi pe cea a Persiei, aceasta<br />
din urmă a început să-i sprijine pe atenieni. După formarea coaliţiei împotriva<br />
Spartei (Atena, Corynth, Teba şi alte oraşe), în anul 395 î. Chr. şi după războiul<br />
Corynthului (395-387 î.Chr.) s-a produs revirimentul Atenei şi <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea<br />
Spartei. Pentru a-şi recâştiga influenţa asupra regelui Persiei, Tiribaz, spartanii<br />
au trimis la acesta o solie care propunea condiţii <strong>de</strong> pace acceptabile:<br />
„Lace<strong>de</strong>monienii nu dispută cu regele Persiei oraşele greceşti care se află în Asia<br />
28<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
29<br />
Tucidi<strong>de</strong>, Historiae, VIII, 2, apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 43-44.<br />
30<br />
Tucidi<strong>de</strong>, op. cit., VIII, 3, apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 44.<br />
31<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
32<br />
Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 45.<br />
33<br />
Tucidi<strong>de</strong>, op. cit., VIII, 37, apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 45.
42<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Mică. Ei se mulţumesc ca şi celelalte oraşe să capete autonomia. Din moment ce<br />
noi acceptăm asemenea condiţiuni, pentru ce regele are nevoie să lupte cu noi şi<br />
să cheltuiască banii?” 34 . Solia condusă <strong>de</strong> diplomatul Antalkidas a obţinut<br />
încheierea păcii dintre regele Artaxerxe şi regele Tiribaz, în următoarele condiţii:<br />
„Regele Artaxerxe cre<strong>de</strong> că e drept ca toate oraşele din Asia Mică să-i aparţină<br />
lui, iar dintre insule: Clasomene şi Cipru. Toate celelalte oraşe, mari şi mici,<br />
trebuie să capete autonomia, în afară <strong>de</strong> Lemnos, Imbros şi Schiros, care rămân<br />
şi mai <strong>de</strong>parte sub stăpânirea Atenei” 35 . Acest tratat a consfinţit <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea puterii<br />
politice a Greciei şi victoria diplomaţiei persane, regele persan adăugând la<br />
sfârşitul tratatului o clauză care stipula: „Dacă vreun stat n-ar accepta aceste<br />
condiţiuni, îi <strong>de</strong>clar război pe uscat şi pe mare, împreună cu toţi aceia care au<br />
acceptat pacea, şi celor ce vor lupta cu un asemenea stat le voi da ajutor în<br />
corăbii şi în bani” 36 .<br />
O altă formă <strong>de</strong> colaborare între cetăţile greceşti a constituit-o fe<strong>de</strong>raţia<br />
(sympolitia), apărută ca o reacţie faţă <strong>de</strong> tendinţele <strong>de</strong> hegemonie. Cetăţile<br />
membre ale acesteia aveau o constituţie comună, o jurisdicţie şi o administraţie<br />
care aplica legi comune 37 . Constituirea alianţelor şi a fe<strong>de</strong>raţiilor s-a datorat, în<br />
primul rând, activităţii diplomatice.<br />
În jurul „sanctuarelor” zeităţilor venerate s-a format instituţia numită<br />
amfictionia (amfictionae), care <strong>de</strong>semna confe<strong>de</strong>raţiile religioase, uniuni <strong>de</strong><br />
triburi care nu se bazau pe legăturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie. Amfictionia din Delphi, un<strong>de</strong> se<br />
găsea templul lui Apollo, şi cea din Termopile, un<strong>de</strong> se afla templul zeiţei<br />
Demeter, erau cele mai importante. În timp, acestea s-au contopit, fiind compuse<br />
din 12 triburi, indiferent <strong>de</strong> legăturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie 38 . Adunarea generală, organul<br />
suprem al amfictioniei, se întrunea <strong>de</strong> două ori pe an (primăvara şi toamna),<br />
luând hotărâri obligatorii pentru toţi membrii, hotărâri ce priveau organizarea<br />
jertfelor şi sacrificiilor în comun, <strong>de</strong>sfăşurarea serbărilor ţinute în cinstea zeităţii<br />
venerate, apărarea templului şi a patrimoniului acestuia, pe<strong>de</strong>psirea<br />
profanatorilor şi a celor care încălcau obiceiurile sacre etc. Delegaţii <strong>de</strong>semnaţi<br />
<strong>de</strong> către adunare aveau, ca principală îndatorire, menţinerea „păcii divine”,<br />
motiv pentru care erau numiţi şi „heiromemnoni”. De asemenea, ei se ocupau şi<br />
<strong>de</strong> organizarea serbărilor şi ritualurilor religioase, în timpul <strong>de</strong>sfăşurării cărora<br />
războiul era interzis. Prin aceste atribuţii, amfictioniile, prin intermediul<br />
heiromemnonilor, jucau rolul unei „instituţii religioase şi politice cu caracter<br />
internaţional” 39 .<br />
34<br />
Xenophon, Historiae Graeca, IV, 8, 14, apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 47.<br />
35<br />
Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 47.<br />
36<br />
Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 48.<br />
37<br />
În cadrul fe<strong>de</strong>raţiei aveau loc şi transferuri <strong>de</strong> populaţie, în cetatea cea mai <strong>de</strong>zvoltată<br />
sau în capitala care era <strong>de</strong>semnată.<br />
38<br />
Apud Mircea Maliţa, op. cit., p. 32.<br />
39<br />
Ibi<strong>de</strong>m.
Şcoala diplomatică greacă<br />
43<br />
_______________________________________________________________________________<br />
La sfârşitul sec. al V-lea şi al IV-lea î. Chr., apare o nouă instituţie <strong>de</strong><br />
natură diplomatică – pilagorii – care, alături <strong>de</strong> heiromemnoni, jurau, în numele<br />
oraşelor din care făceau parte, să respecte îndatoririle pe care le aveau faţă <strong>de</strong><br />
amfictionie.<br />
Un rol extrem <strong>de</strong> important îl în<strong>de</strong>plineau preoţii, care concentrau în<br />
mâinile lor puterea laică şi religioasă. Ei puteau <strong>de</strong>clara sau întrerupe războiul,<br />
numeau şi revocau conducătorii generali şi aveau dreptul <strong>de</strong> a citi „cărţile<br />
secrete”, <strong>de</strong>spre care legenda spune că păstrau, din vechime, toate prevestirile<br />
vremurilor viitoare. Cea mai importantă atribuţie a preoţilor era aceea <strong>de</strong> a<br />
<strong>de</strong>clara războiul sacru împotriva acelora care atacau templul lui Apollo şi la care<br />
toţi membrii unei amfictionii, legaţi printr-un jurământ, erau obligaţi să<br />
participe. Textul jurământului <strong>de</strong>pus <strong>de</strong> membrii amfictioniei, ne-a fost lăsat <strong>de</strong><br />
Aeschines în lucrarea De male gesta legatione: „Să nu distrugi nici un oraş care<br />
aparţine amfictioniei; să nu-l faci să dispară nici în timp <strong>de</strong> pace, nici în timp <strong>de</strong><br />
război; cu forţe comune trebuie lovit oricine calcă jurământul, oraşul lui să fie<br />
distrus; trebuie pe<strong>de</strong>psit, prin orice mijloc, acela care ar îndrăzni să atenteze la<br />
avutul zeului, cu mâna sau cu piciorul” 40 .<br />
De asemenea, preoţii confirmau toate tratatele politice, interpretau şi<br />
lămureau toate problemele neclare ale dreptului internaţional. Astfel, preoţii au<br />
dobândit o mare influenţă politică şi spirituală, ca şi o mare putere materială.<br />
Dispunând <strong>de</strong> un capital consi<strong>de</strong>rabil, format din cotizaţiile orăşenilor, veniturile<br />
strânse <strong>de</strong> la pelerini şi <strong>de</strong> la bâlciurile organizate în timpul serbărilor, precum şi<br />
din propriile afaceri, amfictionia din Delphi a <strong>de</strong>venit, în timp, o însemnată forţă<br />
politică, cu un rol <strong>de</strong>cisiv în <strong>de</strong>sfăşurarea politicii internaţionale a Greciei.<br />
Grecii au îmbogăţit dicţionarul diplomatic printr-o serie <strong>de</strong> termeni,<br />
utilizaţi în relaţiile dintre cetăţile lor. În afară <strong>de</strong> cei menţionaţi mai sus,<br />
amintim: syntaxis – armistiţiu temporar, omologhia – acordul pentru tratatele<br />
încheiate, spondé – armistiţiu stabilit în timpul jocurilor olimpice. La greci<br />
găsim şi o serie <strong>de</strong> elemente <strong>de</strong> etică internaţională, pe care istoria avea să le<br />
<strong>de</strong>zvolte în epoca mo<strong>de</strong>rnă şi contemporană.<br />
Iniţial, relaţiile dintre diferitele polisuri greceşti se bazau pe principiul<br />
dreptului celui mai tare asupra celui mai slab, aşa cum ilustrează cartea I a<br />
Istoriei lui Tucidi<strong>de</strong>. Descriind solia atenienilor veniţi în Lace<strong>de</strong>monia, Tucidi<strong>de</strong><br />
a construit următorul discurs, care justifică hegemonia şi puterea Atenei:<br />
„Voi, lace<strong>de</strong>monieni, conduceţi statele din Pelopones, stabilind regimul<br />
folositor vouă. Şi dacă, având tot timpul puterea, aţi fi ajuns urâţi <strong>de</strong> aliaţi ca şi<br />
noi, ştim bine că voi nu aţi fi fost mai puţin urâţi <strong>de</strong> aliaţi şi aţi fi fost siliţi, fie să<br />
conduceţi cu asprime, fie să vă primejduiţi pe voi înşivă. Astfel, noi n-am făcut<br />
nimic <strong>de</strong> mirare, nici străin <strong>de</strong> mersul lucrurilor omeneşti, dacă am primit<br />
hegemonia oferită şi nu am părăsit-o, siliţi fiind <strong>de</strong> cele mai puternice motive:<br />
40<br />
Aeschines, De male gesta legatione, 115; In Ctesiphontem, 10, apud V. P. Potemkin<br />
(coord.), op. cit., p. 33.
44<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
onoarea, teama şi interesul. N-am fost noi primii care am dat acest exemplu, ci,<br />
<strong>de</strong> când lumea, cel mai slab e stăpânit <strong>de</strong> cel mai tare. Noi socotim, totodată, că<br />
suntem vrednici <strong>de</strong> hegemonie, şi voi aveţi această părere până la vremea când,<br />
calculându-vă interesele, folosiţi acum principiul dreptăţii, pe care nimeni nu l-a<br />
luat în seamă, ori <strong>de</strong> câte ori i s-a ivit prilejul să capete ceva cu forţa şi, astfel,<br />
nimeni nu s-a abţinut să aibă mai mult. Sunt vrednici <strong>de</strong> laudă acei care, folosind<br />
forţa <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare a omului, ajung să domine pe alţii, şi sunt mai drepţi <strong>de</strong>cât le<br />
îngăduie puterea pe care o au. Cre<strong>de</strong>m că, dacă alţii ne-ar lua hegemonia, ar<br />
putea să arate foarte bine dacă suntem mo<strong>de</strong>raţi. Noi, însă, din cauza mo<strong>de</strong>stiei<br />
noastre am avut, pe nedrept, mai mult dispreţ <strong>de</strong>cât laudă” 41 .<br />
Începând din sec. al V-lea î. Chr., hegemonia Atenei a început să fie<br />
contestată, mai întâi <strong>de</strong> peloponesieni (428 î. Chr.), apoi <strong>de</strong> populaţia din insula<br />
Lesbos, cu excepţia celor din Methymne. Încercând să-şi justifice alianţa cu<br />
atenienii, solii mytilenieni, trimişi în Lace<strong>de</strong>monia, au <strong>de</strong>clarat că, <strong>de</strong>şi nu mai<br />
cre<strong>de</strong>au în supremaţia atenienilor, alianţa cu aceştia a fost <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> frică,<br />
nu <strong>de</strong> prietenie, însă „apăsarea” Atenei i-a împins la răscoală. Obţinând ajutorul<br />
Spartei, mytilenienii au pornit războiul împotriva atenienilor, însă au fost învinşi<br />
<strong>de</strong> aceştia, iar prizonierii au fost trimişi la Atena. Cleon, conducătorul statului<br />
atenian, a ordonat să fie omorâţi nu numai cei aduşi, ci întreaga populaţie<br />
mytileniană, copiii şi femeile urmând să fie vânduţi ca sclavi. Solii<br />
mytilenienilor au reuşit să-i convingă pe magistraţii atenieni să convoace o<br />
adunare, în care urma să se discute problema celor învinşi. Luând cuvântul,<br />
tiranul Cleon a <strong>de</strong>finit hegemonia Atenei ca fiind „o tiranie asupra unor oameni<br />
cu intenţii rele şi care se supun fără voia lor” şi care meritau să fie pe<strong>de</strong>psiţi cu<br />
moartea, ca „răsplată” pentru răscoala lor 42 . Din discursul lui Cleon, reprodus <strong>de</strong><br />
Tucidi<strong>de</strong> în Istoria sa, reiese spiritul său extremist:<br />
„E mai puternic un stat care foloseşte legi mai rele, dar schimbătoare,<br />
<strong>de</strong>cât legi bune fără autoritate, că ignoranţa mo<strong>de</strong>stă este mai folositoare <strong>de</strong>cât<br />
dibăcia care <strong>de</strong>păşeşte măsura, şi că oamenii mediocri, în comparaţie cu cei mai<br />
inteligenţi, guvernează mai bine statele” 43 .<br />
Luând apărarea mytilenienilor, Diodotos arată că pe<strong>de</strong>psirea răsculaţilor<br />
cu moartea nu serveşte interesele statului atenian şi că întreaga populaţie din<br />
Mytilene nu este vinovată <strong>de</strong> răscoala oligarhilor. Pe <strong>de</strong> altă parte, el a mai arătat<br />
că superioritatea Atenei nu stă în asprimea legilor şi pe<strong>de</strong>psirea fără milă a celor<br />
vinovaţi, ci în cumpătarea şi înţelepciunea acţiunilor sale: „Oamenii liberi nu<br />
trebuie pe<strong>de</strong>psiţi groaznic când se răscoală, ci înainte <strong>de</strong> a se răscula trebuie să<br />
fie supravegheaţi şi preveniţi să nu ajungă la această i<strong>de</strong>e, iar dacă i-am supus,<br />
41<br />
C. I. Balmuş, Tucidi<strong>de</strong>. Concepţia şi metoda sa istorică, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, 1956, p. 82-83.<br />
42<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 100-101.<br />
43<br />
Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 100.
Şcoala diplomatică greacă<br />
45<br />
_______________________________________________________________________________<br />
trebuie să dăm vina pe cât mai puţini” 44 . Graţie elocvenţei lui Diodotos,<br />
mytilenii au fost salvaţi, fiind ucişi doar prizonierii aduşi la Atena.<br />
În vara anului 416 î. Chr., neutralitatea insulei Melos faţă <strong>de</strong> războiul<br />
peloponesiac (431-404 î. Chr.) a <strong>de</strong>terminat o expediţie a atenienilor care,<br />
susţinând „dreptul puterii celui mai tare asupra celui mai slab”, încearcă să-i<br />
convingă pe melieni să renunţe la in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa lor. Apărându-şi libertatea,<br />
melienii susţin că „ar dovedi mare slăbiciune şi lipsă <strong>de</strong> curaj, dacă nu ar încerca<br />
totul înainte <strong>de</strong> a că<strong>de</strong>a în robie” 45 . Discursul melienilor, care urmăreau să-şi<br />
păstreze in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa şi neutralitatea, nu i-a convins însă pe atenieni, care, în<br />
anul următor, au cotropit insula, omorându-i pe bărbaţi şi luând ca sclavi femeile<br />
şi copiii. După cum arată Tucidi<strong>de</strong>, politica agresivă a Atenei, întemeiată pe<br />
principiul forţei, era în contradicţie cu concepţia politică <strong>de</strong>mocratică, promovată<br />
<strong>de</strong> Pericle şi susţinută şi <strong>de</strong> autorul Istoriei.<br />
În perioada Greciei antice, nu au existat „mijloace eficace <strong>de</strong> aplicare a<br />
normelor internaţionale” 46 . Din această cauză, în scopul menţinerii durabilităţii<br />
tratatelor, precum şi a stabilirii unor sancţiuni pentru cei care ar fi încălcat<br />
tratatele, se invoca puterea supranaturală a zeilor, pe<strong>de</strong>apsa divină. Negocierile<br />
diplomatice şi încheierea tratatelor erau însoţite <strong>de</strong> în<strong>de</strong>plinirea unor formalităţi<br />
riguroase şi <strong>de</strong> ritualuri religioase. Astfel, obligaţiile asumate prin tratat erau<br />
întărite prin <strong>de</strong>punerea unor jurăminte, prin care se invoca drept martor puterea<br />
divină. Ambele părţi ale tratatului trebuiau să <strong>de</strong>pună jurăminte în faţa<br />
magistraţilor oraşului, în care se <strong>de</strong>sfăşurau tratativele. Jurământul era însoţit <strong>de</strong><br />
un blestem, care trebuia să cadă pe capul celui care încălca tratatul. După<br />
înfăptuirea acordului, fiecărei părţi îi revenea obligaţia <strong>de</strong> a grava textul<br />
tratatului pe un stâlp <strong>de</strong> piatră şi <strong>de</strong> a-l păstra într-un templu (în cazul Atenei, în<br />
templul zeiţei Pallas-Athena). Tratatele erau întocmite în mai multe limbi şi în<br />
mai multe exemplare, în funcţie <strong>de</strong> numărul părţilor contractante. Un exemplar<br />
era păstrat în arhiva <strong>de</strong> stat, iar copii <strong>de</strong> pe cele mai importante tratate se<br />
<strong>de</strong>puneau în sanctuarele naţionale <strong>de</strong> la Delphi, Olimp şi Delos. În cazul<br />
<strong>de</strong>teriorării relaţiilor diplomatice şi izbucnirii războiului, stâlpul pe care fusese<br />
inscripţionat textul tratatului era spart, tratatul fiind, astfel, reziliat.<br />
Conflictele, izbucnite ca urmare a încălcării unui tratat, erau supuse spre<br />
soluţionare unei comisii <strong>de</strong> arbitraj 47 . Cei găsiţi vinovaţi erau pe<strong>de</strong>psiţi cu<br />
amenzi în bani 48 , iar sumele respective erau vărsate în vistieria unei zeităţi:<br />
44 Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 101.<br />
45 Tucidi<strong>de</strong>, Istoria, Cartea V, p. 100, 112, apud C. I. Balmuş, op. cit., p. 103.<br />
46 Vezi Harold Nicolson, Arta diplomatică, Bucureşti, Editura Politică, 1966, p. 12.<br />
47 Între anii 300-100 î. Chr. se cunosc 46 <strong>de</strong> cazuri <strong>de</strong> arbitraj, ju<strong>de</strong>cate în cetăţile<br />
greceşti. Într-un tratat, încheiat între Teba şi Atena, a fost inserat un articol care a <strong>de</strong>semnat cetatea<br />
Lamia ca arbitru. De multe ori se alegea ca arbitru şi o persoană cu renume sau un campion al<br />
Jocurilor Olimpice. De obicei însă, se făcea apel la o terţă cetate, aşa cum stipulează tratatul<br />
încheiat în anul 418 î .Chr., între lace<strong>de</strong>monieni şi Argos.<br />
48 De regulă, cuantumul acestor amenzi era <strong>de</strong> 10 talanţi, sumă consi<strong>de</strong>rabilă pentru acea<br />
vreme. V. P. Potemkin (coord.), op. cit., p. 36.
46<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Apollo din Delphi, Zeus din Olimp etc 49 . Refuzul sau încălcarea hotărârii unei<br />
comisii <strong>de</strong> arbitraj putea duce la luarea unor măsuri <strong>de</strong> constrângere împotriva<br />
oraşelor vinovate, inclusiv la război. În absenţa mijloacelor <strong>de</strong> a face să fie<br />
respectate <strong>de</strong>ciziile arbitrului (Teba refuză o hotărâre a Corintului), această<br />
formă <strong>de</strong> reglementare a diferen<strong>de</strong>lor va dispărea în sec. al IV-lea î. Chr.<br />
Sub influenţa religiei, s-au <strong>de</strong>zvoltat o serie <strong>de</strong> norme speciale, care<br />
reglementau raporturile între cetăţi sau <strong>de</strong>sfăşurarea războiului. De o ocrotire<br />
specială s-au bucurat pelerinii care mergeau la sărbătorile panelenice şi care<br />
străbăteau teritoriul ocupat <strong>de</strong> o armată străină.<br />
În dreptul consuetudinar exista preve<strong>de</strong>rea ridicării, după victorie, a unui<br />
„trofeu” ce trebuia să fie construit numai din materiale durabile (piatră sau<br />
bronz) pentru ca adversitatea dintre cele două părţi să nu dăinuiască 50 .<br />
Xenofon, în lucrarea sa Anabasis, atestă „fineţea diplomaţiei grecilor”<br />
atunci când evocă necesitatea <strong>de</strong> a se încerca să se pună „stavilă suspiciunii<br />
înainte să se ajungă la ostilităţi”. Solul armatei greceşti, care se retrăgea din<br />
Persia, se adresa persanilor cu cuvintele: „Cunosc cazuri ce s-au întâmplat în<br />
trecut când, uneori ca rezultat al unei informaţii rău-voitoare sau sub imperiul<br />
neîncre<strong>de</strong>rii, oamenii au fost înspăimântaţi unii <strong>de</strong> alţii şi, neliniştiţi, au produs<br />
daune ireparabile celor care nici nu intenţionau şi nici nu doreau să le facă vreun<br />
rău” 51 .<br />
Înlăturarea suspiciunii şi crearea unui climat <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re erau sarcini<br />
importante ale diplomaţiei elene. Episodul atacului verbal al lui Demostene<br />
împotriva lui Aeschines, pentru că acesta fusese <strong>de</strong> acord cu propunerile lui Filip<br />
al Macedoniei <strong>de</strong> a se încheia o pace dăunătoare pentru atenieni în anul 346 î.<br />
Chr. (Pacea lui Filocrate 52 ) reprezintă un exemplu negativ <strong>de</strong> diplomaţie<br />
ateniană. Demostene, atacând partidul promacedonean şi pe Aeschines, făcea<br />
următoarea reflecţie: „Solii nu dispun nici <strong>de</strong> corăbii <strong>de</strong> luptă, nici <strong>de</strong> infanterie<br />
grea, nici <strong>de</strong> cetăţi; armele lor sunt cuvintele şi momentele prielnice. În<br />
tratativele importante aceste momente sunt trecătoare şi, odată pierdute, ele nu<br />
mai pot fi recâştigate... În acest fel, un sol care într-un sistem ca al nostru<br />
acţionează încet, făcându-ne să pier<strong>de</strong>m momentele prielnice, nu numai că<br />
pier<strong>de</strong> astfel <strong>de</strong> prilejuri, dar ne răpeşte şi controlul asupra evenimentelor” 53 .<br />
Demostene a <strong>de</strong>mascat a<strong>de</strong>văratele intenţii ale lui Filip într-o serie <strong>de</strong> discursuri,<br />
dintre care cel mai important, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re diplomatic, este „Filipica a<br />
III-a”: „Degeaba vorbeşte regele Macedoniei <strong>de</strong>spre intenţiile sale <strong>de</strong> pace.<br />
49 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
50 Mircea Maliţa, op. cit., p. 75.<br />
51 Apud Ibi<strong>de</strong>m, p. 77.<br />
52 Această pace era consi<strong>de</strong>rată <strong>de</strong> oratorul popular Isocrate ca un prim pas către<br />
unificarea Greciei sub hegemonia Macedoniei, consi<strong>de</strong>rând că Filip îi va elibera pe greci „<strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>spotismul barbar” şi îi va face fericiţi „pe toţi oamenii, prin cultura elină”. Vezi V. P. Potemkin<br />
(coord.), op. cit., p. 49.<br />
53 Harold Nicolson, op. cit., p. 13.
Şcoala diplomatică greacă<br />
47<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Toată lumea ştie că Filip a luat prin violenţă oraşele greceşti. Nu mai vorbesc <strong>de</strong><br />
Olynth, Metona, Apollonia, şi alte 30 <strong>de</strong> oraşe ale litoralului Traciei care toate,<br />
până la unul, sunt <strong>de</strong>vastate fără cruţare <strong>de</strong> Filip?... Trec cu ve<strong>de</strong>rea şi nimicirea<br />
cumplită a locuitorilor din Focida. Care este situaţia Tesaliei? Oare statele din<br />
Eubeia nu sunt subjugate <strong>de</strong> tiran? Şi aceasta, pe o insulă situată în imediată<br />
apropiere <strong>de</strong> Teba şi Atena! [...] Toate tendinţele şi acţiunile lui Filip sunt<br />
dirijate <strong>de</strong> un singur scop: <strong>de</strong>sfiinţarea libertăţii greceşti şi a culturii eline. E<br />
a<strong>de</strong>vărat că Filip îşi zice filoelin, adică prietenul Hella<strong>de</strong>i. Aceasta nu este <strong>de</strong>cât<br />
înşelăciune. Regele nu poate fi filoelin, pentru că este <strong>de</strong> origine barbară. El nu<br />
este elin şi nici nu are legături <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie cu elinii, nici nu este un străin <strong>de</strong> viţă<br />
nobilă. El este numai un macedonian mizerabil. Doar este cunoscut că în<br />
Macedonia, nu <strong>de</strong> mult, nu era posibil să-ţi cumperi un sclav cumseca<strong>de</strong>” 54 .<br />
Mijloacele esenţiale ale ambasadorului constau în fluenţa şi<br />
înţelepciunea discursului, în puterea <strong>de</strong> convingere, în sesizarea momentului<br />
potrivit pentru ca cetatea, prin solii săi, să nu piardă ocazia <strong>de</strong> a influenţa cursul<br />
evenimentelor în mod pozitiv. Demostene <strong>de</strong>monstra, <strong>de</strong> fapt, că istoria şi timpul<br />
nu pot să fie reversibile.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, reprezentanţii partidului macedonian, în fruntea cărora<br />
se afla Aristotel îl acuzau pe Demostene <strong>de</strong> calomnie, mituire şi „injurii<br />
revoltătoare”. Încercând să atragă poporul <strong>de</strong> partea sa, Aeschines face apel la<br />
concetăţenii săi: „Vouă vă aduc lau<strong>de</strong>. Pe voi vă iubesc, pentru că voi cre<strong>de</strong>ţi<br />
mai mult în viaţa celui acuzat, <strong>de</strong>cât în minciunile adresate împotriva sa” 55 .<br />
Credibilitatea lui Aeschines era umbrită însă <strong>de</strong> acuzaţia <strong>de</strong> viol asupra unei<br />
femei libere, care apăsa asupra sa şi care era în contradicţie cu reputaţia<br />
neştirbită <strong>de</strong> care trebuia să se bucure un ambasador.<br />
În lupta diplomatică, <strong>de</strong>sfăşurată la Atena, s-a amestecat şi regele<br />
Macedoniei, renumit pentru subtilitatea sa diplomatică şi pentru eficienţa<br />
mijloacelor pe care le folosea: bani, scrisori <strong>de</strong>schise către populaţia Atenei,<br />
sprijin financiar şi moral pentru „Prietenii Macedoniei”, alianţe militare, elocinţă<br />
politică, dar şi „tăcerea politică” 56 . Într-una dintre scrisorile sale, Filip a respins<br />
atacurile cetăţenilor Atenei la adresa sa, conduşi <strong>de</strong> „oratorii vânduţi”: „Filip<br />
doreşte numai binele Adunării Atenienilor şi poporului. După ce n-aţi luat în<br />
consi<strong>de</strong>rare misiunile mele, care aveau <strong>de</strong> scop să asigure împlinirea îndatoririlor<br />
pentru care am jurat şi care porpuneau relaţii <strong>de</strong> buni vecini, m-am hotărât să mă<br />
adresez vouă, în scris, cu prilejul unor acuzări aruncate asupra mea, şi care îmi<br />
par injuste. Filip consi<strong>de</strong>ră aceste acuzări ca o născocire a oratorilor vânduţi care<br />
agită în mod conştient spiritele războinice. [...] Doar însăşi cetăţenii noştri spun<br />
că pentru ei pacea este război, iar războiul e pacea. Fiind <strong>de</strong> partea celor<br />
54 Demostene, Orationes, IX, 26, 31, apud V. P. Potemkin (coord.), op. cit., p. 50.<br />
55 Aeschines, De male gesta legatione, 2, apud V. P. Potemkin (coord.), op. cit., p. 51.<br />
56 Aulus Gellius, în Noctes Atticae, XI, 10, a consemnat un episod în care Filip a plătit<br />
oratorului Demod zece talanţi „pentru o tăcere grăitoare”. Vezi V. P. Potemkin (coord.), op. cit., p.<br />
48.
48<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
războinici, ei capătă ceea ce au nevoie; când însă <strong>de</strong>făimează pe cei mai buni<br />
cetăţeni şi atacă pe oamenii care se bucură peste hotarele statului atenian <strong>de</strong> o<br />
reputaţie bună, ei se prefac că servesc interesele poporului” 57 . Prin arta sa<br />
diplomatică, Filip a reuşit să-i convingă, momentan, pe atenieni <strong>de</strong> bunele sale<br />
intenţii, fiind ales membru în amfictionia din Delphi şi Termopile şi arbitru în<br />
conflictele dintre oraşele greceşti. În anul 338 î. Chr., Filip a învins liga greacă,<br />
condusă <strong>de</strong> Demostene. După victoria <strong>de</strong> la Cheroneea, regele Macedoniei a<br />
pornit o campanie împotriva oraşelor din sudul Greciei, care au recunoscut, pe<br />
rând, dominaţia lui Filip. Toate oraşele greceşti au încheiat cu regele<br />
macedonean câte un tratat separat „<strong>de</strong> agresiune şi <strong>de</strong> neagresiune”, prin care îşi<br />
menţineau autonomia internă şi libertăţile. În acelaşi an, la iniţiativa lui Filip, a<br />
avut loc o adunare generală a statelor greceşti, numită Liga din Corinth<br />
(Synedrion). Prezidată <strong>de</strong> rege, această întrunire a consfinţit instalarea păcii şi<br />
încheierea războiului cu grecii. Cea mai importantă preve<strong>de</strong>re consta în<br />
unificarea Greciei prin crearea unei fe<strong>de</strong>raţii generale, care cuprin<strong>de</strong>a statele<br />
greceşti şi Macedonia, sub preşedinţia regelui macedonean. Filip a încheiat cu<br />
statele unificate un „tratat <strong>de</strong> agresiune şi neagresiune pe vecie”, prin care<br />
„niciun stat şi niciun grec nu trebuia să ridice armele împotriva regelui, sau să<br />
ajute pe adversarii săi” 58 . Soluţionarea litigiilor dintre statele greceşti era <strong>de</strong><br />
competenţa colegiului amfictioniilor, care era condus <strong>de</strong> Filip. Tratatul incrimina<br />
„orice fel <strong>de</strong> modificări în constituţiile oraşelor, confiscarea avuţiilor, anularea<br />
datoriilor, instigarea sclavilor la răscoală etc” 59 . Conducerea armatelor aliate<br />
greceşti îi revenea tot lui Filip, care a luat hotărârea, cu ocazia aceluiaşi congres,<br />
să <strong>de</strong>clanşeze războiul cu perşii. În urma uci<strong>de</strong>rii lui Filip (anul 336 î. Chr.), fiul<br />
său, Alexandru cel Mare (336-323 î. Chr.), a realizat visul său <strong>de</strong> cucerire a<br />
întregii Persii.<br />
Începuturile activităţii diplomatice în spaţiul carpato-danubiano-pontic<br />
sunt date <strong>de</strong> conflictul lui Darius cu sciţii, care s-a <strong>de</strong>sfăşurat la Dunărea <strong>de</strong> Jos.<br />
Perşii au fost întâmpinaţi <strong>de</strong> o ambasadă scită, care i-a înmânat lui Darius o<br />
broască, un şoarece şi cinci săgeţi. Laconicul limbaj era menit să-l avertizeze pe<br />
Darius că, dacă nu va părăsi teritoriul scit, va fi omorât: „De nu te vei ascun<strong>de</strong><br />
sub pământ, ca şoarecele, sau în apă, ca broasca, nu vei scăpa <strong>de</strong> săgeţile<br />
noastre” 60 .<br />
Şcoala diplomatică grecească a cristalizat „conduita diplomatică a<br />
geţilor”. Relaţiile cetăţilor greceşti „<strong>de</strong> la marea cea mare” cu geţii au fost<br />
susţinute printr-o diplomaţie abilă şi nuanţată, permiţând convieţuirea relativ<br />
paşnică între cele două populaţii. Frecvent, se <strong>de</strong>sfăşurau tratative în scopul<br />
susţinerii activităţii benefice <strong>de</strong> schimburi între materiile prime şi bunurile locale<br />
57 Ibi<strong>de</strong>m, p. 52.<br />
58 Ibi<strong>de</strong>m, p. 53.<br />
59 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
60 P. Alexandrescu, Izvoarele greceşti <strong>de</strong>spre retragerea lui Darius din expediţia scitică,<br />
în „Studii şi cercetări <strong>de</strong> istorie veche”, tom VII (1956), nr. 3-4, p. 319.
Şcoala diplomatică greacă<br />
49<br />
_______________________________________________________________________________<br />
(grâne, miere, piei, peşte <strong>de</strong> pe Dunăre şi aur din Transilvania) şi produsele<br />
atelierelor din Histria, Tomis şi Calatis, dar şi din Grecia, Asia Mică şi cetăţile<br />
<strong>de</strong> pe întreg litoralul Pontului Euxin 61 . Regii geto-daci le-au acordat protecţie<br />
militară cetăţilor greceşti, în vremea când populaţiile migratoare din nordul<br />
Dobrogei <strong>de</strong>vastau litoralul maritim. Tratate, ce preve<strong>de</strong>au inclusiv plata unui<br />
tribut, au fost încheiate cu o serie <strong>de</strong> regi geto-daci, printre care şi Burebista.<br />
Decretul dat în cinstea lui Acornion din Dionisopolis arată că Burebista îl<br />
utilizase pe acesta în tratativele sale cu Pompeius: „Şi fiind trimis <strong>de</strong> regele<br />
Burebista sol pe lângă comandantul roman Gnaeus Pompeius, fiul lui Gnaeus, şi<br />
întâlnindu-se cu el în părţile Macedoniei, lângă Heracleea Lyncestis, nu numai<br />
că şi-a în<strong>de</strong>plinit cu bine însărcinările primite <strong>de</strong> la rege, câştigând pentru acesta<br />
bună-voinţa romanilor, dar a purtat şi pentru Dionisopolis cele mai frumoase<br />
negocieri” 62 .<br />
Diplomaţia grecească a folosit la convieţuirea grecilor din cetăţile <strong>de</strong> pe<br />
întreg litoralul Pontului Euxin cu populaţiile riverane. Herodot, în opera sa<br />
Istorii, <strong>de</strong>scrie un elocvent episod în acest sens. În părţile nordice ale Pontului<br />
Euxin, trăia regele scit Ariapites. Acesta avea ca fiu pe Scyles, născut <strong>de</strong> o<br />
grecoaică din Histria, care-i dăduse o educaţie elenistică. Ariapites fiind ucis,<br />
Scyles a <strong>de</strong>venit rege. Atras <strong>de</strong> civilizaţia elenă, mergea <strong>de</strong>seori în oraşul<br />
Borystenes, locuit <strong>de</strong> grecii din Milet şi <strong>de</strong> histrioţi, un<strong>de</strong> şi-a construit o casă şi<br />
s-a căsătorit fără ca cineva să ştie că el ducea o viaţă dublă, <strong>de</strong> nomad local şi <strong>de</strong><br />
cetăţean grec. Fratele său, Octamasa<strong>de</strong>s, l-a urmărit, prin oamenii săi, şi l-a prins<br />
chiar în momentul când se iniţia în cultul bachic, dispreţuit <strong>de</strong> sciţi ca imoral.<br />
Scyles a fugit la traci, fapt ce a <strong>de</strong>clanşat războiul între sciţi şi traci. Sitalces,<br />
regele tracilor, a trimis un sol la Octamasa<strong>de</strong>s, prin care i-a propus evitarea<br />
conflictului printr-un schimb ce consta în predarea lui Scyles în schimbul fratelui<br />
lui Sitalces, fugit la sciţi. Schimbul s-a înfăptuit, Scyles fiind <strong>de</strong>capitat pe loc 63 .<br />
Grecii antici au <strong>de</strong>sfăşurat o intensă activitate diplomatică, fapt ce a<br />
suplinit, într-o mare măsură, capacitatea lor <strong>de</strong> apărare, aflată în proces <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>clin. Diplomaţia grecească a prezentat însă şi trăsături negative, precum lipsa<br />
<strong>de</strong> coeziune şi <strong>de</strong> unitate a cetăţilor, concurenţa lor continuă, factori ce i-au făcut<br />
vulnerabili în faţa perşilor, macedonenilor şi romanilor.<br />
61 Vezi Emil Condurachi, Cu privire la raporturile dintre autohtoni şi greci în aşezările<br />
sclavagiste din Dobrogea, în Ibi<strong>de</strong>m, tom II (1951), nr. 2, p. 45-46.<br />
62 D. M. Pippidi, D. Perciu, Geţi şi greci la Dunărea <strong>de</strong> Jos, din cele mai vechi timpuri<br />
până la cucerirea romană, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1965, p. 282-283.<br />
63 Vezi Herodot, Istorii, vol. IV, p. 78-80.
50<br />
Cezar Avram, Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
GREEK DIPLOMATIC SCHOOL<br />
(Abstract)<br />
The ancient Greeks were engaged in intense diplomatic activity, which has<br />
supplanted, to a large extent, their ability to <strong>de</strong>fend their state and maintained, for a<br />
while, peace in the ancient world, which was in the process of <strong>de</strong>cline. The first mention<br />
of the existence of this fundamental state activity we encounter in Homer’s „Iliad”,<br />
which gives us information about how the consuls („proxenos”) were appointed and<br />
about their work. This article <strong>de</strong>als also with the ambassadors institution in ancient<br />
Greece, diplomatic immunities, the rules for <strong>de</strong>claring war and concluding peace, the<br />
wars between Sparta and Athens, the formation of coalitions and alliances between<br />
Greek cities, the creation of fe<strong>de</strong>rations, the role of priests in the formation of political<br />
alliances and diplomatic negotiations etc. Greek diplomacy also showed negative traits,<br />
such as lack of cohesion and unity of the cities, the continuous competition between<br />
different confe<strong>de</strong>rations („symmahia”), factors that ma<strong>de</strong> them vulnerable in front of the<br />
Persians, Macedonians and Romans.<br />
Keywords: alliance, ambassador, consul, diplomacy, negociation.
SECOLUL DE AUR SPANIOL ÎNTRE TEORIE ŞI CONCEPT<br />
OANA ANDREIA SÂMBRIAN<br />
Secolul <strong>de</strong> aur spaniol nu este uşor <strong>de</strong> caracterizat şi, cu atât mai puţin,<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>finit. De-a lungul veacurilor, istoriografia spaniolă, precum şi cea franceză<br />
şi britanică, au încercat să îi capteze esenţa într-o multitudine <strong>de</strong> dicţionare,<br />
lucrări <strong>de</strong> specialitate, <strong>de</strong>scriptive sau analitice. Cu toate acestea,<br />
conceptualizarea Secolului <strong>de</strong> aur este <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a se fi încheiat şi va rămâne<br />
astfel până când toţi hispaniştii se vor pune <strong>de</strong> acord în privinţa criteriilor care<br />
primează atunci când se realizează periodizarea: înflorirea economică, puterea<br />
politică, splendoarea culturală. Înainte <strong>de</strong> a propune propria noastră periodizare,<br />
vom prezenta principalele teorii care au circulat <strong>de</strong>spre Secolul <strong>de</strong> aur, <strong>de</strong>finit<br />
atât prin expresia Siglo <strong>de</strong> Oro (trad. Secolul <strong>de</strong> aur), cât şi la Edad <strong>de</strong> Oro (trad.<br />
Vârsta <strong>de</strong> aur). O altă problemă vizează caracterizarea acestei perioa<strong>de</strong> sub<br />
<strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> Siglo <strong>de</strong> Oro sau Siglos <strong>de</strong> Oro (trad. Secolele <strong>de</strong> aur). Dacă ne<br />
vom îndrepta privirea către contemporaneitatea imediată, vom observa că nici<br />
măcar asociaţiile internaţionale <strong>de</strong> profil nu au ajuns la un consens cu privire la o<br />
titulatură comună – Asociaţia Internaţională a Secolului <strong>de</strong> Aur (AISO) se<br />
traduce în limba spaniolă prin Asociación Internacional <strong>de</strong>l Siglo <strong>de</strong> Oro, în timp<br />
ce AITENSO (Asociaţia Internaţională a Teatrului Spaniol şi Novohispan al<br />
Secolelor <strong>de</strong> Aur) reprezintă sigla pentru Asociación Internacional <strong>de</strong> Teatro<br />
Español y Novohispano <strong>de</strong> los Siglos <strong>de</strong> Oro. Prin urmare, termenii utilizaţi sunt,<br />
fie <strong>de</strong> secol, fie <strong>de</strong> secole.<br />
Cum se poate explica această diferenţă? Suntem <strong>de</strong> părere că una dintre<br />
principalele greutăţi în stabilirea şi fixarea exactă a Secolului <strong>de</strong> aur rezidă în<br />
faptul că el cuprin<strong>de</strong> o perioadă mai mare <strong>de</strong> o sută <strong>de</strong> ani. Prin comparaţie,<br />
Secolul lui Pericle se i<strong>de</strong>ntifică atât cu înflorirea politico-militară, cât şi cu cea<br />
<strong>de</strong> natură culturală, dar în acest din urmă caz limitele cronologice sunt mult mai<br />
simplu <strong>de</strong> stabilit, întrucât raportarea se face la o singură persoană. Secolul <strong>de</strong><br />
aur spaniol, conform teoriilor <strong>de</strong>spre el, ar cuprin<strong>de</strong> domniile <strong>de</strong> la Carol Quintul<br />
sau Carol I al Spaniei până la Filip al IV-lea.<br />
Marcelin Defourneaux, un clasic în studierea Secolului <strong>de</strong> aur, expunea<br />
în celebra sa carte, Viaţa <strong>de</strong> fiecare zi în Spania secolului <strong>de</strong> aur 1 , că „expresia<br />
Secolul <strong>de</strong> aur (el Siglo <strong>de</strong> Oro) este susceptibilă <strong>de</strong> o dublă interpretare. Ea<br />
poate acoperi în întregime lunga perioadă – un secol şi jumătate – care merge <strong>de</strong><br />
la Carol Quintul la tratatul din Pirinei, şi în cursul căreia aurul şi, mai cu seamă,<br />
argintul, venite din America, îngăduie Spaniei să susţină vaste operaţii în afara<br />
1<br />
Marcelin Defourneaux, Viaţa <strong>de</strong> fiecare zi în Spania Secolului <strong>de</strong> Aur, traducere <strong>de</strong><br />
Ileana Cantuniari, Bucureşti, Editura Eminescu, 1981.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 51–58
52<br />
Oana-Andreia Sâmbrian<br />
_______________________________________________________________________________<br />
graniţelor şi să-şi extindă umbra puterii asupra întregii Europe, în timp ce, încă<br />
<strong>de</strong> la sfârşitul domniei lui Filip al II-lea, în viaţa internă se manifestă simptome<br />
limpezi <strong>de</strong> epuizare economică. Ea se mai poate <strong>de</strong> asemenea aplica la epoca<br />
ilustrată <strong>de</strong> geniul lui Cervantes, Lope <strong>de</strong> Vega, Velázquez şi Zurbarán, şi în<br />
timpul căreia Spania, slăbită din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic, se impune prin<br />
strălucirea culturii sale care, mai ales în domeniul literar, stârneşte dincolo <strong>de</strong><br />
frontiere, şi în special în Franţa, imitaţii din care se va hrăni Marele nostru<br />
Secol” 2 . Este însă ciudat că, aşa cum observa şi Bartolomé Bennassar 3 , după ce<br />
expune în mod coerent cele două alternative, aceea a unui Secol <strong>de</strong> aur mai<br />
extins ca perioadă, care integra aspecte politice, economice şi religioase,<br />
vis-à-vis <strong>de</strong> un Secol <strong>de</strong> aur cultural, Defourneaux nu îşi exprimă pe parcursul<br />
cărţii opţiunea fermă pentru niciuna dintre ele.<br />
În consecinţă, Bennassar îşi permite să expună propria-i teorie, nu<br />
înainte <strong>de</strong> a face referire la câteva surse interesante, pentru a încerca o mai<br />
riguroasă <strong>de</strong>finiţie a conceptului vizat. În opinia reputatului istoric francez, este<br />
surprinzător că, în Spania, nu există o <strong>de</strong>finiţie clară 4 . Bennassar citează în acest<br />
sens Diccionario <strong>de</strong>l uso <strong>de</strong>l español (trad. Dicţionar uzual al limbii spaniole),<br />
publicat în anul 1980 <strong>de</strong> către María Moliner, un<strong>de</strong> Secolul <strong>de</strong> aur este <strong>de</strong>finit ca<br />
„orice perioadă consi<strong>de</strong>rată <strong>de</strong> splendoare, fericire sau dreptate. Se spune <strong>de</strong>spre<br />
acea perioadă <strong>de</strong> maximă splendoare a literaturii spaniole, ce cuprin<strong>de</strong> o parte<br />
din secolele XVI-XVII”. Să înţelegem, <strong>de</strong>ci, că arta spaniolă nu face parte din<br />
Secolul <strong>de</strong> aur? Conform <strong>de</strong>finiţiei Mariei Moliner, nu ar aparţine. Această<br />
stranie <strong>de</strong>finiţie are însă o posibilă explicaţie. Enciclopedia spaniolă apărută la<br />
editura Espasa-Calpe în 1966, oferă, în volumul LVI următoarea <strong>de</strong>finiţie:<br />
„Perioadă în care literatura, arta, politica etc. au cunoscut epoca <strong>de</strong> maximă<br />
înflorire şi <strong>de</strong>zvoltare a unui popor sau ţară. Exemplu: Secolul <strong>de</strong> aur al<br />
literaturii spaniole”. Deci, şi în acest caz, pictori <strong>de</strong> talia lui Velázquez şi<br />
Zurbarán sunt lăsaţi la o parte. Bennassar mai face referire la Dicţionarul limbii<br />
spaniole al Aca<strong>de</strong>miei Regale Spaniole, care în cea <strong>de</strong>-a nouăsprezecea ediţie a<br />
sa, din 1970, se pronunţa pentru corespon<strong>de</strong>nţa dintre siglo <strong>de</strong> Oro şi edad <strong>de</strong><br />
Oro, pe care le <strong>de</strong>fineşte ca „perioadă <strong>de</strong> înflorire şi fericire, plină <strong>de</strong> pace şi<br />
linişte”. Dincolo <strong>de</strong> spaţiul spaniol, nici Encyclopedia britannica sau Grand<br />
Larousse encyclopédique nu par să <strong>de</strong>monstreze un mai mare interes pentru<br />
existenţa unui Spanish Gol<strong>de</strong>n Century.<br />
De la aceste consi<strong>de</strong>raţii ale lui Bennassar lucrurile s-au mai schimbat,<br />
cel puţin în ceea ce priveşte Dicţionarul Aca<strong>de</strong>miei Regale Spaniole (DRAE).<br />
Cea mai recentă ediţie a dicţionarului, ajuns între timp la cea <strong>de</strong>-a douăzeci şi<br />
doua (2001), menţine legătura dintre secol şi vârstă <strong>de</strong> aur, iar cel <strong>de</strong>-al treilea<br />
2 Ibi<strong>de</strong>m, p. 7.<br />
3 Bartolomé Bennassar, La España <strong>de</strong>l Siglo <strong>de</strong> Oro, segunda edición, Barcelona,<br />
Crítica, 2004, p. 10.<br />
4 Ibi<strong>de</strong>m, p. 7-8.
Secolul <strong>de</strong> aur spaniol între teorie şi concept<br />
53<br />
_______________________________________________________________________________<br />
sens al expresiei edad <strong>de</strong> oro este cel <strong>de</strong> „perioadă în care literatura, arta, politica<br />
etc. au cunoscut maxima lor înflorire, a unui popor sau ţară”. Deci, <strong>de</strong>finiţia<br />
<strong>de</strong>vine mai cuprinzătoare, chiar dacă în continuare nu se face nicio referire la<br />
Secolul <strong>de</strong> aur spaniol.<br />
Bennassar propune propria cronologie a Secolului <strong>de</strong> aur, încadrându-l<br />
între anii 1525 şi 1648. Iată motivele care l-au împins să ia această <strong>de</strong>cizie:<br />
pentru istoricul francez, anul 1525, iar nu 1516 constituie începutul domniei lui<br />
Carol I în Spania, întrucât, din 1516 spaţiul iberic a cunoscut o serie <strong>de</strong> puternice<br />
revolte şi rebeliuni sociale, precum aşa numitele germanías 5 . Sfârşitul Secolului<br />
<strong>de</strong> aur este plasat în anul păcii <strong>de</strong> la Westfalia, ce marca încheierea războiului <strong>de</strong><br />
treizeci <strong>de</strong> ani. Pentru Bennassar, acesta constituie şi punctul final al supremaţiei<br />
militare spaniole, din cauza înfrângerilor repetate, cea mai gravă dintre ele<br />
provocând retragerea din partea <strong>de</strong> nord a Ţărilor <strong>de</strong> Jos 6 . Tratatul <strong>de</strong> la<br />
Westfalia consemna recunoaşterea in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei Provinciilor Unite <strong>de</strong> către<br />
Spania, prima pier<strong>de</strong>re teritorială importantă a regatului.<br />
Bennassar concluziona, în El fin <strong>de</strong> un sueño español (trad. Sfârşitul<br />
unui vis spaniol), că în anul 1648, Miguel <strong>de</strong> Cervantes, Mateo Alemán, Lope<br />
<strong>de</strong> Vega, El Greco, Francisco <strong>de</strong> Quevedo, Tirso <strong>de</strong> Molina muriseră <strong>de</strong>ja. Însă<br />
ce se întâmplă în cazul lui Velázquez sau al lui Cal<strong>de</strong>rón <strong>de</strong> la Barca, aflaţi în<br />
plină activitate, primul dintre cei amintiţi <strong>de</strong>cedând în anul 1660, în timp ce<br />
Cal<strong>de</strong>rón în 1681? Înseamnă asta, oare, că Lăncile (Las lanzas), cunoscută şi sub<br />
numele <strong>de</strong> Capitularea Bre<strong>de</strong>i (în original, La rendición <strong>de</strong> Breda) (1635),<br />
aparţine Secolului <strong>de</strong> aur, iar Las meninas, compoziţia cea mai cunoscută a<br />
pictorului madrilen, ce datează din 1656, nu ar aparţine Secolului <strong>de</strong> aur? Un<strong>de</strong><br />
se încadrează El alcal<strong>de</strong> <strong>de</strong> Zalamea (1651) şi El gran teatro <strong>de</strong>l mundo (1655)<br />
ale lui Cal<strong>de</strong>rón?<br />
Desigur, factorul politico-militar este extrem <strong>de</strong> important pentru<br />
realizarea cronologiei, dar faptul că literatura spaniolă a continuat să prospere şi<br />
după <strong>de</strong>clinul militar <strong>de</strong>monstrează că legătura dintre ele nu este chiar atât <strong>de</strong><br />
mare, pe cât se poate cre<strong>de</strong>. Bennassar afirma că nu a dorit să se limiteze la artă<br />
şi literatură, dar a nu te limita nu înseamnă a exclu<strong>de</strong> sau a fracţiona opera unor<br />
artişti şi a unor scriitori geniali. Ceea ce ne <strong>de</strong>termină să nu acceptăm cronologia<br />
lui Bennassar, chiar dacă raţionamentele sale par a fi corecte, şi să ne îndreptăm<br />
atenţia şi către alţi specialişti ai Secolului <strong>de</strong> aur, analizându-le părerile expuse.<br />
În volumul III al Istoriei literaturii spaniole, coordonat <strong>de</strong> Jean<br />
Canavaggio şi <strong>de</strong>dicat studierii secolului al XVII-lea, se fac următoarele<br />
precizări cu privire la Secolul <strong>de</strong> aur: „De obicei, este <strong>de</strong>numită Secol <strong>de</strong> aur<br />
perioada în care Spania habsburgică, aflată în culmea puterii, a cunoscut o<br />
5 Conflict armat ce a izbucnit în regatul Valencia, în paralel cu rebeliunea comunităţilor<br />
din Castilia, între 1519 şi 1523. Aceştia din urmă erau cunoscuţi sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> comuneros<br />
(n.n.)<br />
6 Bartolomé Bennassar, op. cit., p. 11.
54<br />
Oana-Andreia Sâmbrian<br />
_______________________________________________________________________________<br />
înflorire literară şi artistică, ambele fiind consi<strong>de</strong>rate la apogeul lor” 7 . În<br />
continuare, se precizează că, „inventat <strong>de</strong> către generaţia iluministă, care iniţial îl<br />
asimilase doar Renaşterii, Secolul <strong>de</strong> aur s-a prelungit până în zorii veacului al<br />
XVIII-lea, moment în care a dispărut dispoziţia pe care gustul neoclasic o<br />
alimentase cu privire la baroc.<br />
Astfel, şi-au făcut loc două periodizări diferite: cea care situează apogeul<br />
politic şi militar al Spaniei în jurul anului 1580 şi cel care i<strong>de</strong>ntifică plenitudinea<br />
literară şi artistică în jurul lui 1630. În acest mod, dispar schimbările pe care le-a<br />
cunoscut literatura între expansiunea umanismului şi ultimele sclipiri ale<br />
teatrului lui Cal<strong>de</strong>rón. Continuitatea nu este însă o iluzie. În plan istoric, ea<br />
marchează parcursul dinastiei care, încă <strong>de</strong> la urcarea pe tron a lui Carol I, în<br />
anul 1516 până la moartea lui Carol al II-lea în 1700, şi-a pus amprenta asupra<br />
Spaniei. Oricât <strong>de</strong> impresionant ar putea fi contrastul dintre victoriile obţinute <strong>de</strong><br />
primii doi Habsburgi şi înfrângerile suferite <strong>de</strong> către urmaşi, monarhia iberică nu<br />
a fost înghiţită <strong>de</strong> criză dintr-odată, ci progresiv.<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cultural, nu ar fi corect să scindăm în două un<br />
patrimoniu literar care <strong>de</strong>monstrează un tot unitar (...) <strong>de</strong> la Romancero viejo la<br />
Romancero artístico, <strong>de</strong> la sonetele lui Garcilaso la cele ale lui Góngora, <strong>de</strong> la<br />
Lazarillo <strong>de</strong> Tormes la Guzmán <strong>de</strong> Alfarache, <strong>de</strong> la pasos 8 ai lui Lope <strong>de</strong> Rueda<br />
la entremeses 9 ale lui Quiñones <strong>de</strong> Benavente, <strong>de</strong> la autorii mistici ai teatrului <strong>de</strong><br />
dinainte <strong>de</strong> Lope până la auto sacramental 10 cal<strong>de</strong>ronian, filiaţia este<br />
indiscutabilă” 11 . Totodată, se face o afirmaţie foarte interesantă cu privire la<br />
criza puterii politice, care trece, încetul cu încetul, din mâinile monarhului în<br />
cele ale miniştrilor, conform căreia „mai mult <strong>de</strong>cât criza propriu-zisă, ceea ce îl<br />
interesează în primul rând pe istoricul mentalităţilor şi al sensibilităţilor este<br />
imaginarul pe care aceasta l-a suscitat” 12 .<br />
Iată, în cazul <strong>de</strong> faţă, o <strong>de</strong>finiţie mult mai cuprinzătoare şi mai corectă,<br />
în viziunea noastră, întrucât ea integrează o perioadă unitară, uniformă, în care<br />
producţiile literare şi artistice <strong>de</strong>curg una din alta, se conturează în Renaştere şi<br />
ating maturitatea în Baroc. De aceea, secolele XVI-XVII spaniole nu pot fi<br />
separate pentru a nu le afecta unitatea, o calitate <strong>de</strong>loc neglijabilă. Avem <strong>de</strong>-a<br />
face, aşadar, cu o dublă omogenitate: în plan politic, o singură dinastie, iar în<br />
plan cultural, o singură cultură. De fapt, consi<strong>de</strong>răm că aceasta este cea mai<br />
7<br />
Jean Canavaggio (coord.), Historia <strong>de</strong> la literatura española, tomo III, siglo XVII,<br />
edición española <strong>de</strong> Rosa Navarro Durán, Barcelona, Ariel, 1995, p. 1.<br />
8<br />
Paso, piesă dramatică foarte scurtă (n.n.).<br />
9<br />
Entremés, piesă <strong>de</strong> teatru cu un singur act, intercalată, <strong>de</strong> obicei, între actele unei piese<br />
mai mari şi, uneori, în timpul unui act (n.n.).<br />
10<br />
Auto, compoziţie dramatică <strong>de</strong> dimensiuni mici, în care intervin personaje biblice sau<br />
alegorice (n.n.).<br />
11<br />
Jean Canavaggio, op .cit., pp. 1-2.<br />
12<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 13.
Secolul <strong>de</strong> aur spaniol între teorie şi concept<br />
55<br />
_______________________________________________________________________________<br />
corectă manieră <strong>de</strong> a aborda Secolul <strong>de</strong> aur, ca pe un tot, şi <strong>de</strong> aceea, până şi<br />
formula Secolele <strong>de</strong> aur ni se pare că se <strong>de</strong>părtează <strong>de</strong> semnificaţia perioa<strong>de</strong>i<br />
<strong>de</strong>zbătute, segmentând-o. Desigur că, există sincope <strong>de</strong>-a lungul oricărei<br />
perioa<strong>de</strong> istorice, oricât <strong>de</strong> prosperă ar fi ea, însă dorinţa <strong>de</strong> a analiza fiecare<br />
<strong>de</strong>taliu în parte nu trebuie să ne conducă spre o rupere a unei evi<strong>de</strong>nte unităţi.<br />
Nimeni nu poate nega regresul pe care secolul al XVII-lea l-a<br />
reprezentat pentru Spania în plan politico-militar, atunci când Contele Duce <strong>de</strong><br />
Olivares l-a pus în umbră pe regele Filip al IV-lea, al cărui ministru era, fapt<br />
surprins <strong>de</strong> literatura vremii. I<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> la care plecăm este că, <strong>de</strong> fapt, literatura şi<br />
arta Secolului <strong>de</strong> aur surprind în permanenţă realitatea istorică, imaginarul său<br />
politic, construirea eului monarhic autoritar, receptarea politicului <strong>de</strong> către<br />
societate, oglindirea acesteia din urmă, precum şi integrarea sa în evenimentele<br />
politice ale vremii. Să nu uităm că mulţi dintre artiştii şi scriitorii epocii trăiau la<br />
curtea regală şi că, prin urmare, imaginea pe care ei o transmiteau publicului<br />
constituia „istoria oficială” a regatului. Să nu neglijăm că în secolul al XVII-lea,<br />
Lope <strong>de</strong> Vega dă naştere, prin poetica sa, Arta nouă <strong>de</strong> a scrie teatru în<br />
vremurile noastre, noii comedii spaniole, cea care va <strong>de</strong>termina apariţia teatrului<br />
ca fenomen social. Prin urmare, literatura şi arta merg mână în mână cu<br />
evenimentele politico-militare ale vremii, pe care le oglin<strong>de</strong>sc – Lăncile lui<br />
Velázquez redau capitularea oraşului Breda, piesele cu subiect istoric ale lui<br />
Lope <strong>de</strong> Vega <strong>de</strong>zvăluie evenimentele politice ale epocii, o parte dintre operele<br />
lui Cervantes sunt piese autobiografice, bazate pe experienţa captivităţii sale din<br />
Alger, Cum trebuie să se comporte ministrul (Cómo ha <strong>de</strong> ser el privado) a lui<br />
Quevedo fiind un exemplu <strong>de</strong> dramă cu caracter politic, redactată în scop<br />
propagandist etc. – şi, <strong>de</strong> aceea, ele nu pot fi separate unele <strong>de</strong> celelalte.<br />
Joseph Pérez, unul dintre marii specialişti ai istoriei Spaniei şi ai<br />
Americii Latine, <strong>de</strong>clara că „este a<strong>de</strong>vărat că aşa-numitul Secol <strong>de</strong> aur nu<br />
coinci<strong>de</strong> exact cu domnia lui Filip al II-lea, întrucât acesta este <strong>de</strong> obicei situat<br />
între 1580 şi 1680, însă premisele acestei plenitudini, ceea ce Jean Canavaggio<br />
<strong>de</strong>numea preludiul lui Quijote, s-au ivit în timpul lui Filip al II-lea. Se prea poate<br />
ca Spania să fi fost urâtă <strong>de</strong> Europa, dar era nevoie <strong>de</strong> ea, <strong>de</strong> ai săi oameni<br />
politici, militari, negustori, artişti şi scriitori” 13 . Înaintaşul lui Joseph Pérez,<br />
Fernand Brau<strong>de</strong>l, <strong>de</strong>clarase, la rândul său, că „în timpul lui Cervantes, Franţa<br />
umblă după mo<strong>de</strong>lele şi lecţiile ţării vecine, ţară ironizată, batjocorită, dar<br />
totodată temută şi admirată (...) Orice om <strong>de</strong> lume din Franţa trebuie să ştie şi<br />
spaniola, fapt ce va procura câtorva peninsulari, precum acel murciano<br />
Ambrosio <strong>de</strong> Salazar 14 , o frumoasă profesie <strong>de</strong> profesor şi gramatician, în Franţa<br />
13<br />
Joseph Pérez, La España <strong>de</strong> Felipe II, traducción castellana <strong>de</strong> Juan Vivanco,<br />
Barcelona, Crítica, 2000, p. 223.<br />
14<br />
Ambrosio Salazar era un soldat din Murcia, care a luptat în Franţa şi care în 1612 a<br />
publicat la Paris un manual, prezentând tot ceea ce trebuia cunoscut <strong>de</strong>spre Spania: istoria,<br />
geografia, oamenii celebri, produsele, situaţia administrativă, drumurile etc. (n.n.).
56<br />
Oana-Andreia Sâmbrian<br />
_______________________________________________________________________________<br />
în timpul Mariei <strong>de</strong> Medici” 15 . Despre influenţa spaniolă în Franţa, Pérez<br />
completa că „(...) a fost intensă, mai ales în timpul domniei lui Ludovic al<br />
XIII-lea. Moda venea <strong>de</strong> la Madrid: albul <strong>de</strong> Spania, parfumuri, articole <strong>de</strong> piele<br />
(mănuşi, cizme, pantofi), tot ceea ce astăzi numim articole <strong>de</strong> la Paris, erau<br />
livrate Franţei <strong>de</strong> către Spania (...)” 16 .<br />
Joseph Pérez preia, <strong>de</strong>ci, i<strong>de</strong>ea conform căreia Secolul <strong>de</strong> aur ar fi fost<br />
situat între 1580, anul când s-a realizat uniunea dinastică între Spania şi<br />
Portugalia, şi 1680, adică fix un secol, care coinci<strong>de</strong>, practic, cu moartea lui<br />
Cal<strong>de</strong>rón, în 1681. Într-un subcapitol al cărţii sale, La España <strong>de</strong>l siglo XVI<br />
(trad. Spania secolului al XVI-lea), intitulat Preludio al Siglo <strong>de</strong> Oro, acelaşi<br />
Joseph Pérez ne dă mai multe indicii cu privire la opţiunea sa cronologică,<br />
privind el Siglo <strong>de</strong> Oro: „În secolul al XVI-lea, literatura spaniolă nu a produs<br />
încă operele sale <strong>de</strong> primă mână: în ceea ce priveşte literatura, Secolul <strong>de</strong> aur nu<br />
începe până după 1580” 17 . Analizând ambele opere ale istoricului francez, putem<br />
afirma că, pentru acesta, Secolul <strong>de</strong> aur are legătură şi cu încadrarea perfectă în<br />
limita sutei <strong>de</strong> ani, dar şi cu căutarea permanentă a apogeului, care, este<br />
a<strong>de</strong>vărat, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re literar este atins în secolul al XVII-lea.<br />
Francisco Rico, în Historia y crítica <strong>de</strong> la literatura española: Siglos <strong>de</strong><br />
Oro. Barroco (trad. Istoria şi critica literaturii spaniole: Secolele <strong>de</strong> aur.<br />
Barocul), alege, după câte se poate observa încă din titlu, expresia Siglos <strong>de</strong> Oro,<br />
afirmând că, „în linii generale, se impune în ultimul timp, <strong>de</strong>numirea Secole <strong>de</strong><br />
aur, împărţite în Renaştere şi Baroc” 18 . Fernando Bouza, în Corre manuscrito.<br />
Una historia cultural <strong>de</strong>l Siglo <strong>de</strong> Oro 19 (trad. În ritmul manuscriselor. O istorie<br />
culturală a Secolului <strong>de</strong> aur), face referire la circulaţia manuscriselor în Spania<br />
şi Portugalia în secolele XVI-XVII, exprimându-şi astfel opţiunea pentru<br />
cronologia analizată.<br />
Istoriografia românească <strong>de</strong>spre Secolul <strong>de</strong> aur nu propune, din câte<br />
cunoaştem, o nouă cronologie a acestuia, diferită <strong>de</strong> cele expuse anterior,<br />
afiliindu-se, <strong>de</strong> obicei, uneia dintre ele. În 1967, Paul Alexandru Georgescu<br />
publică Teatrul spaniol clasic, în care îşi intitulează capitolul <strong>de</strong>dicat secolului al<br />
XVII-lea, „teatrul Secolului <strong>de</strong> aur” 20 , un<strong>de</strong> sunt incluşi Miguel <strong>de</strong> Cervantes<br />
Saavedra, Lope <strong>de</strong> Vega, Tirso <strong>de</strong> Molina, Juan Ruiz <strong>de</strong> Alarcón, Cal<strong>de</strong>rón <strong>de</strong> la<br />
15 Fernand Brau<strong>de</strong>l, Mediterana şi lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, vol.<br />
IV, traducere <strong>de</strong> Mircea Gheorghe, Bucureşti, Editura Meridiane, 1986, p. 221-222.<br />
16 Joseph Pérez, op. cit., p. 223.<br />
17 Joseph Pérez, La España <strong>de</strong>l siglo XVI, segunda edición, traducción <strong>de</strong> Mauro<br />
Armiño, Madrid, Espasa Calpe, 2002, p. 129.<br />
18 Francisco Rico, Historia y crítica <strong>de</strong> la literatura española: Siglos <strong>de</strong> Oro, Barroco,<br />
vol. III, Barcelona, Crítica, 1995, p. 1.<br />
19 Fernando Bouza, Corre manuscrito. Una historia cultural <strong>de</strong>l Siglo <strong>de</strong> Oro, Madrid,<br />
Marcial Pons, 2001.<br />
20 Paul Alexandru Georgescu, Teatrul spaniol clasic, Bucureşti, Editura pentru<br />
Literatură Universală, 1967.
Secolul <strong>de</strong> aur spaniol între teorie şi concept<br />
57<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Barca, precum şi „<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii” literari ai lui Lope (Guillén <strong>de</strong> Castro, Luis<br />
Vélez <strong>de</strong> Guevara, Mira <strong>de</strong> Amescua) şi Cal<strong>de</strong>rón. Din păcate, capitolul <strong>de</strong>dicat<br />
Secolului <strong>de</strong> aur nu dispune <strong>de</strong> un studiu introductiv preliminar, astfel încât nu ni<br />
se explică opţiunea lui Georgescu pentru inclu<strong>de</strong>rea sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> Secol <strong>de</strong><br />
aur doar a epocii baroce. George Călinescu, în Impresii asupra literaturii<br />
spaniole 21 , nu realizează o împărţire a literaturii analizate pe epoci, chiar dacă<br />
studiul său introductiv cuprin<strong>de</strong> o splendidă <strong>de</strong>finiţie şi contrastare a tria<strong>de</strong>i<br />
Clasicism-Romantism-Baroc; el se limitează la a-şi prezenta impresiile în funcţie<br />
<strong>de</strong> tipologiile şi caracterele create <strong>de</strong> literatura spaniolă (La honra, Picarescul,<br />
Don Juan, Celestina, La soledad, La locura etc.).<br />
Dintre cursurile universitare care abor<strong>de</strong>ază Secolul <strong>de</strong> aur, menţionăm<br />
Una historia <strong>de</strong> la literatura <strong>de</strong> los Siglos <strong>de</strong> Oro 22 (trad. O istorie a literaturii<br />
Secolelor <strong>de</strong> aur) al Ilenei Scipione, un<strong>de</strong> autoarea împarte Secolele <strong>de</strong> aur în<br />
Renaştere şi Baroc, asemenea periodizării lui Francisco Rico, a cărui istorie a<br />
literaturii spaniole o citează.<br />
Încheiem această <strong>de</strong>zbatere <strong>de</strong>dicată variantelor care <strong>de</strong>-a lungul anilor<br />
au circulat cu privire la cronologia Secolului <strong>de</strong> aur, încercând să sintetizăm<br />
opţiunile la care se recurge în prezent, cel puţin în ceea ce priveşte titulatura. Am<br />
ales, în acest sens, trei cărţi apărute în 2009 la Madrid, care includ în titlul lor<br />
sintagma Secol <strong>de</strong> aur: colecţia <strong>de</strong> studii Autoridad y po<strong>de</strong>r en el Siglo <strong>de</strong> Oro 23<br />
(trad. Autoritate şi putere în Secolul <strong>de</strong> aur), Materia crítica: formas <strong>de</strong> ocio y<br />
<strong>de</strong> consumo en la cultura áurea <strong>24</strong> (trad. Materia critică: forme <strong>de</strong> petrecere a<br />
timpului liber şi <strong>de</strong> consum în cultura <strong>de</strong> aur), Literatura, política y fiesta en el<br />
Madrid <strong>de</strong> los Siglos <strong>de</strong> Oro 25 (trad. Literatură, politică şi sărbătoare în<br />
Madridul Secolelor <strong>de</strong> aur). După câte se poate observa, există trei forme<br />
diferite <strong>de</strong> a face referire la acelaşi concept: Secol <strong>de</strong> aur, cultură <strong>de</strong> aur şi<br />
Secolele <strong>de</strong> aur. Prin urmare, acestea sunt, cre<strong>de</strong>m, o chintesenţă a conceptelor<br />
exprimate şi ilustrate până în prezent.<br />
Suntem în totalitate <strong>de</strong> acord cu opinia lui Jean Canavaggio, conform<br />
căreia, este necesară şi i<strong>de</strong>ală menţinerea unei unităţi pentru a putea susţine<br />
utilizarea sintagmei Secol <strong>de</strong> aur. Unitatea <strong>de</strong> dinastie, cea a casei <strong>de</strong> Austria,<br />
reprezentată prin domniile lui Carol I, Filip al II-lea, Filip al III-lea, Filip al<br />
IV-lea şi Carol al II-lea, acoperă, fără doar şi poate, o perioadă extrem <strong>de</strong><br />
21<br />
George Călinescu, Impresii asupra literaturii spaniole, Bucureşti, Editura pentru<br />
Literatură Universală, 1965.<br />
22<br />
Ileana Scipione, Una historia <strong>de</strong> la literatura <strong>de</strong> los Siglos <strong>de</strong> Oro, Bucureşti, Editura<br />
Fundaţiei România <strong>de</strong> Mâine, 2004.<br />
23<br />
Ignacio Arellano, Christoph Strosetzki, Edwin Williamson (eds.), Autoridad y po<strong>de</strong>r<br />
en el Siglo <strong>de</strong> Oro, Madrid/Frankfurt, Iberoamericana/Vervuert, 2009.<br />
<strong>24</strong><br />
Enrique García Santo-Tomás (ed.), Materia crítica: formas <strong>de</strong> ocio y <strong>de</strong> consumo en<br />
la literatura áurea, Madrid/Frankfurt, Iberoamericana/Vervuert, 2009.<br />
25<br />
José María Díez Borque, Esther Borrego Gutiérrez, Catalina Buezo Canalejo (eds.),<br />
Literatura, política y fiesta en el Madrid <strong>de</strong> los Siglos <strong>de</strong> Oro, Madrid, Visor Libros, 2009.
58<br />
Oana-Andreia Sâmbrian<br />
_______________________________________________________________________________<br />
importantă din istoria Spaniei, în care au existat mărire şi <strong>de</strong>că<strong>de</strong>re. Dar nici<br />
măcar în ceea ce priveşte literatura nu s-a înregistrat o egalitate <strong>de</strong> valoare, ci<br />
doar o continuitate. Teatrul lui Lope <strong>de</strong> Vega este, în mod evi<strong>de</strong>nt, mult mai<br />
evoluat <strong>de</strong>cât cel al lui Lope <strong>de</strong> Rueda din secolul al XVI-lea, şi, cu toate<br />
acestea, Renaşterea a fost cea care a pus bazele a tot ceea ce, ulterior, a înfăptuit<br />
Barocul. De fapt, secolele XVI şi XVII sunt legate între ele printr-o relaţie <strong>de</strong><br />
cauză-efect extrem <strong>de</strong> înrădăcinată.<br />
Parafrazându-l pe José Antonio Maravall 26 , Secolul <strong>de</strong> aur reprezintă un<br />
concept istoric. De altfel, Maravall explica foarte clar că „epocile istorice nu pot<br />
fi <strong>de</strong>cupate şi izolate unele <strong>de</strong> altele prin firul unui an sau al unei date, ci (...)<br />
sunt <strong>de</strong>spărţite <strong>de</strong> mai multe zone <strong>de</strong> date, mai mult sau mai puţin extinse, graţie<br />
cărora se maturizează şi apoi dispar, tranformându-se în altele, cărora le transmit<br />
drept moştenire valorile lor” 27 . Aşadar, Renaşterea spaniolă s-a metamorfozat în<br />
Baroc şi, împreună, au lăsat moştenire umanităţii un set <strong>de</strong> nepreţuite valori.<br />
THE SPANISH GOLDEN AGE BETWEEN THEORY AND CONCEPT<br />
(Abstract)<br />
The Spanish Gol<strong>de</strong>n Age is not easy to classify, as it has been <strong>de</strong>fined<br />
and characterized in many ways by the Spanish, British or French<br />
historiography. Our paper brings to light some of the <strong>de</strong>finitions and<br />
periodizations that were given to the Spanish Gol<strong>de</strong>n Age, which commonly<br />
inclu<strong>de</strong>s the 16 th and 17 th centuries. We try to judge every opinion, based on<br />
historical, philological or social facts, in or<strong>de</strong>r to maintain the unity, as well as<br />
the homogeneity of one of the brightest periods in Spanish and European culture.<br />
Keywords: Spanish Gol<strong>de</strong>n Age, Renaissance, Baroque, periodization,<br />
classification.<br />
p. 23-<strong>24</strong>.<br />
26 Pentru Maravall, barocul este un concept istoric.<br />
27 José Antonio Maravall, La cultura <strong>de</strong>l barroco, 11 a edición, Barcelona, Ariel, 2008,
AL DOILEA TEZAUR MONETAR DESCOPERIT ÎN COMUNA<br />
MORUNGLAV – OLT ( SEC. XVII-XVIII) 1<br />
TOMA RĂDULESCU, DENISA GUŢICĂ-FLORESCU<br />
La sfârşitul lunii martie a anului 1977, profesorul Cornel Manolescu <strong>de</strong><br />
la şcoala <strong>de</strong> 8 ani din comuna Morungalav-Olt se prezenta la sediul Muzeului<br />
Ju<strong>de</strong>ţean din Slatina pentru a dona 161 <strong>de</strong> mone<strong>de</strong>, nominale mari <strong>de</strong> argint în<br />
majoritate, ce alcătuiau un tezaur monetar. Din <strong>de</strong>claraţiile profesorului donator<br />
rezulta faptul că, în prima săptămână a vacanţei <strong>de</strong> primăvară a elevilor (22-29<br />
martie 1977), elevul Mâtcă Marcel <strong>de</strong> la şcoala amintită mai sus a <strong>de</strong>scoperit, în<br />
timp ce se juca printre ruinele conacului din apropierea bisericii şi a şcolii din<br />
centrul Morunglavului, mai multe mone<strong>de</strong> <strong>de</strong> argint care apăruseră la suprafaţă<br />
după prăbuşirea unui zid, ca urmare a cutremurului din 4 martie 1977. La<br />
solicitarea dirigintelui (prof. Cornel Manolescu) mone<strong>de</strong>le i-au fost predate<br />
acestuia, care acesta, la rândul său, le-a donat muzeului. Ele au fost înregistrate<br />
în colecţiile muzeului la numerele <strong>de</strong> inventar 5109-5269.<br />
Satul Morunglav, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, este aşezat la 35<br />
<strong>de</strong> km <strong>de</strong> Slatina, la 14 km <strong>de</strong> gara municipiului Balş-Olt, la circa 12 km nord <strong>de</strong><br />
confluenţa drumului naţional 65 cu drumul ju<strong>de</strong>ţean 144 2 . În perioada medievală<br />
şi mo<strong>de</strong>rnă satul Morunglav făcea parte din ju<strong>de</strong>ţul Romanaţi, plasa Olteţul <strong>de</strong><br />
Jos care era alcătuită din 20 <strong>de</strong> localităţi. Vatra satului Morunglav se găseşte în<br />
apropierea văii Olteţului, satul fiind traversat <strong>de</strong> pârâul Bârlui. Faţă <strong>de</strong><br />
municipiul Caracal (pe atunci capitala ju<strong>de</strong>ţului Romanaţi), localitatea<br />
Morunglav se plasa pe linia Caracal-Vlăduleni-Şopârliţa-Braneţ-Leoteşti-<br />
Morunglav 3 . Prima atestare documentară datează din 20 iunie 1489 4 . Denumirea<br />
localităţii, ca şi a satului vecin, Moruneşti, <strong>de</strong>rivă <strong>de</strong> la un oarecare Morun,<br />
probabil unul dintre stăpânii sau fondatorii satului. Cei mai reprezentativi<br />
oameni ai locului sunt boierii morunglăveni, atestaţi şi ei documentar din anul<br />
1551, într-un hrisov domnesc emis <strong>de</strong> cancelaria lui Mircea Ciobanul în prima sa<br />
1<br />
Primul tezaur monetar a fost <strong>de</strong>scoperit în anul 1955. Vezi Toma Rădulescu, Tezaurul<br />
monetar <strong>de</strong> la Morunglav-Olt (sec. XVI-XVII) în „Oltenia”, Muzeul Olteniei, 4, 1982, p. 107-111.<br />
2<br />
Nicolae Opriţescu, Morunglav-515, Slatina, Editura „Fundaţia cunoştinţe pentru toţi”,<br />
2004, p. 6, 9, 10.<br />
3<br />
Anuarul Mitropoliei Olteniei, Râmnicului şi Severinului pe anul 1940, Craiova, 1941,<br />
p. 632.<br />
4 Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I.<br />
Ţara Românească, vol. II, M-Z, Craiova, Editura Mitropolia Oletniei, 1970, p. 434.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 59–70
60<br />
Toma Rădulescu, Denisa Guţică-Florescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
domnie 5 . Localitatea era cunoscută prin pomii fructiferi şi viţa-<strong>de</strong>-vie ce<br />
împodobeau <strong>de</strong>alurile din vecinătate, prin creşterea animalelor, dar, mai ales,<br />
prin pădurea <strong>de</strong> goruni şi gârniţă, atât <strong>de</strong> utilă pentru corăbii şi alte numeroase<br />
obiecte şi construcţii din lemn 6 . Conacul boieresc, <strong>de</strong>spre ale cărui ruine am<br />
amintit mai sus, a fost construit, conform unei <strong>de</strong>scrieri din 22 august 1832, <strong>de</strong><br />
către unul dintre boierii din Morunglav, anume Matei, probabil după 1725 după<br />
moartea părintelui său, Dumitraşco. Clădirea era „înaltă, boltită, alcătuită din<br />
patru odăi, o cămară, foişor <strong>de</strong> lemn” 7 . Ca la mai toate curţile boiereşti, în<br />
imediata vecinătate se afla o biserică, ctitorie <strong>de</strong> familie, construită la 1752,<br />
probabil în locul alteia mai vechi. La mijlocul seolului al XIX-lea, Constantin<br />
Morunglăveanul, urmaşul direct al vechilor ctitori, o rezi<strong>de</strong>şte în forma actuală.<br />
În anul 1746, soţii Matei şi Maria Morunglavu ridicau la Şerbăneşti-<br />
Vâlcea un schit cu numele Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, pe care l-au<br />
închinat Sfintei Episcopii a Râmnicului. În anul 1751, la apelul domnitorului<br />
Grigore II Ghica şi al soţiei sale, Maria, schitul era închinat aşezământului<br />
spitalicesc Sfântul Pantelimon <strong>de</strong> lângă Bucureşti 8 . Aşa cum rezultă din<br />
documentele timpului, localitatea putea fi încadrată în categoria satelor risipite,<br />
<strong>de</strong>ci cu o veche tradiţie şi cu o populaţie relativ numeroasă 9 .<br />
Deoarece mone<strong>de</strong>le erau puternic bronzate, este <strong>de</strong> presupus că au fost<br />
<strong>de</strong>pozitate într-un vas <strong>de</strong> aramă, care probabil, n-a mai fost recuperat, fiind în<br />
stare proastă <strong>de</strong> conservare. S-a constatat că 160 <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> sunt emisiuni ale<br />
Imperiului Otoman – nominale mari şi mijlocii <strong>de</strong> argint, eşalonate cronologic<br />
între anii 1687 şi circa 1736-1737, şi o piesă <strong>de</strong> 28 stüwer sau gul<strong>de</strong>n, emisiune<br />
din anii 1637-1657 a contelui Antonius Gunther pentru Ol<strong>de</strong>mburg,<br />
Kniphaunsen Jewel şi Delmenhorst, aflate în Westfalia, în zona Mării Nordului<br />
la graniţa cu Olanda. Pornind <strong>de</strong> la valorile nominale cele mai mari, mone<strong>de</strong>le<br />
sunt: kuruşi (123 <strong>de</strong> exemplare), 76,39% din componenţa tezaurului (nr. 11-16,<br />
5<br />
C. C. Giurescu, Istoria pescuitului şi a pisciculturii în România, Bucureşti, Editura<br />
Aca<strong>de</strong>miei Române, 1984, p. 307.<br />
6<br />
I<strong>de</strong>m, Istoria pădurii româneşti, Bucureşti, Editura Ceres, 1977, p. 358.<br />
7<br />
N. Opriţescu, op. cit., p. 45.<br />
8<br />
Ion Ionaşcu, Documentele moşiilor schitului Şerbăneşti-Morunglavu (Vâlcea), în<br />
„Arhivele Olteniei”, XVI, 1938, p. 289-310; XVIII, 1940, p. 152-174; XIX, 1941, p. 94-107; XXI,<br />
1943, p. 126-208; C. S. Nicolăescu-Plopşor, Documente privitoare al schitul Şerbăneşti-Vâlcea, în<br />
„Oltenia”, 1, 1940, p. 22-26, redă, la p. 22, Aşezământul casei lui Matei Morânglavul şi soţiei<br />
sale, Maria, pentru schitul Şerbăneşti-Vâlcea, din care rezultă statutul acestora, <strong>de</strong> boieri <strong>de</strong> neam,<br />
care, pe lângă moşiile donate schitului, îl înzestrau cu 12 boi, 120 <strong>de</strong> vaci, 21 <strong>de</strong> cai, 195 <strong>de</strong> stupi,<br />
180 <strong>de</strong> oi, 180 <strong>de</strong> porci etc; Dumitru Bălaşa, Ctitoria lui Matei Morunglavu din satul Şerbăneşti,<br />
raionul Drăgăşani, în „Mitropolia Olteniei”, XI, 1959, nr. 7-8, p. 436-443; Protosinghel Theofil S.<br />
Niculescu, Sfintele mănăstiri şi schituri din România, Turnu Severin, Editura „Mănăstirea Vodiţa”,<br />
2002, p. 305, nr. 344.<br />
9<br />
Conform unei catagrafii mai târzii, <strong>de</strong> pe la 1819-1820. Vezi Dinică Ciobotea, Luca<br />
Buşe, Structuri sociale în zona <strong>de</strong> câmpie dintre Olt şi Jiu în secolul al XIX-lea, în „Oltenia”,<br />
Muzeul Olteniei, VII-VIII, 1988-1989, p. 54, nr. 63.
Al doilea tezaur monetar <strong>de</strong>scoperit în comuna Morunglav-Olt (sec. XVII-XVIII) 61<br />
_______________________________________________________________________________<br />
23-139), zolta – 15 exemplare (nr. 1-10, 17-21), yirmilik – 16 exemplare (nr.<br />
139-154), onluk – 6 exemplare (nr. 155-160).<br />
După cum se poate observa, cele mai numeroase mone<strong>de</strong> sunt bătute în<br />
timpul sultanului Mahmud I (1730-1754) – 138 <strong>de</strong> exemplare, ceea ce ne<br />
permite să susţinem teoria potrivit căreia avem <strong>de</strong> a face cu un tezaur nu <strong>de</strong><br />
acumulare, ci care cuprin<strong>de</strong> specii monetare aflate în circulaţie în momentul<br />
ascun<strong>de</strong>rii lor. Totodată, cu toate măsurile luate <strong>de</strong> autorităţile imperiale pentru<br />
oprirea acestor emisiuni inflaţioniste, la graniţă realitatea este total diferită,<br />
Oltenia continuând să fie strâns legată <strong>de</strong> comerţul sud-dunărean. Toate<br />
nominalele monetare sunt bătute în monetăriile <strong>de</strong> la Istambul.<br />
Pentru o înţelegere mai clară a componenţei tezaurului este nevoie să<br />
facem câteva aprecieri asupra nominalelor componente. Termenul guruş sau<br />
kuruş <strong>de</strong>semna, până la reforma din anul 1687 a monetăriei otomane, care a<br />
inclus această specie monetară în sistemul financiar otoman în timpul sultanului<br />
Mehmed al IV-lea, talerii olan<strong>de</strong>zi (ca cei din tezaurul <strong>de</strong> la Morunglav I), piese<br />
spaniole <strong>de</strong> 8 reali, taleri imperiali. După 1687 kuruşul este cea mai mare<br />
monedă <strong>de</strong> argint otomană echivalentă cu piastrul, egală cu 2 florini, sau cu 40<br />
<strong>de</strong> para sau 120 <strong>de</strong> akçe 10 . Deci cei 123 <strong>de</strong>guruşi sunt echivalenţi cu <strong>24</strong>6 <strong>de</strong><br />
florini sau 2920 para, sau 17.760 <strong>de</strong> akçe, sau 82 <strong>de</strong> galbeni (un galben era egal<br />
1,5 taleri). Unele dintre piese sunt sub greutatea normală, adică sub standardul<br />
propus în cataloage <strong>de</strong> 25,65 <strong>de</strong> g, sau 25,08 g, sau 25,39 <strong>de</strong> g. Kuruşii <strong>de</strong> la<br />
Morunglav au greutatea între 23,53 <strong>de</strong> g şi <strong>24</strong>,90 <strong>de</strong> g. Piesele sub greutate au<br />
unele lipsuri, posibil din batere, dar mai ales pentru a se sustrage din metalul<br />
preţios.<br />
Al doilea nominal <strong>de</strong> argint este zolta, cunoscută şi sub numele <strong>de</strong> zolté,<br />
zlot, zolota sau tuzluc 11 . Emiterea acestei specii otomane începe în timpul<br />
sultanului Süleiman II (1687-1791) şi a avut ca mo<strong>de</strong>l, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
metrologic, gul<strong>de</strong>nul care a circulat masiv pe teritoriul românesc începând <strong>de</strong> la<br />
mijlocul secolului al- XVII-lea 12 . Zolta era echivalentă cu ⅔ taleri, sau ⅔ kuruşi,<br />
un gul<strong>de</strong>n sau 30 <strong>de</strong> para. Cele 15 zolta, la care adăugăm gul<strong>de</strong>nul din<br />
Ol<strong>de</strong>nburg, erau echivalente cu 12 kuruşi sau 480 <strong>de</strong> para sau 1.440 <strong>de</strong> akçe.<br />
Yirmilicul este al treilea nominal <strong>de</strong> argint din tezaur, numai emisiuni<br />
Mehmed I 13 . Izvorât din necesităţile pieţei acest nominal mijlociu <strong>de</strong> argint a fost<br />
10<br />
Dragoş Ungureanu, Mone<strong>de</strong>le aflate în circulaţie în Ţara Românească în prima<br />
jumătate a secolului al XVIII-lea – putere <strong>de</strong> achiziţie şi cursul <strong>de</strong> schimb, în „Cercetări<br />
numismatice, X-XI, 2003-2005, p. 458-459.<br />
11<br />
Octavian Iliescu, Istoria mone<strong>de</strong>lor în România. Glosar numismatic, în „Studii şi<br />
materiale <strong>de</strong> istorie medie”, XIX, 2001, p. 307, 309.<br />
12<br />
Aurel Vâlcu şi Paraschiva Stancu, Tezaurul <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> otomane din secolul al XVIIIlea<br />
<strong>de</strong>scoperit la Tămaşi (jud. Ilfov), în „Cercetări numismatice”, IX-XI, 2003-2005, p. 469, nota<br />
5.<br />
13<br />
Octavian Iliescu, op. cit., p. 313-314.
62<br />
Toma Rădulescu, Denisa Guţică-Florescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
emis între anii 1703 şi 1805 şi valora 20 <strong>de</strong> para sau ½ kuruşi, <strong>de</strong>ci piesele din<br />
tezaur sunt echivalente cu 8 kuruşi sau cu 320 <strong>de</strong> para.<br />
Cel mai mic nominal <strong>de</strong> argint este onlukul, care este echivalent cu 10<br />
para. Cele 5 piese din tezaur valorează 50 <strong>de</strong> para.<br />
Aparent izolat este gul<strong>de</strong>nul, emis la Ol<strong>de</strong>nburg la Marea Nordului, care,<br />
datorită calităţii metalului s-a menţinut în circulaţie peste un secol şi se regăseşte<br />
asociat, <strong>de</strong> obicei, cu emisiunile monetare <strong>de</strong> acelaşi tip, anume zolta.<br />
Transformat în echivalente, lotul <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> <strong>de</strong> la Morunglav este egal<br />
cu 5.770 <strong>de</strong> para sau 17.310 <strong>de</strong> akçe. Moneda <strong>de</strong> aur otomană altîn era<br />
echivalentă cu 200 <strong>de</strong> akçe. Deci tezaurul – partea recuperată, poate fi echivalat<br />
cu 86 <strong>de</strong> altîni, 2 kuruşi şi o zolta, sau 144 <strong>de</strong> lei şi un sfert (onluk), sumă curent<br />
întâlnită în conacul unui boier familiarizat cu tranzacţiile comerciale.<br />
Comparativ, pentru a ne lămuri asupra puterii <strong>de</strong> cumpărare a momentului în<br />
care aceste mone<strong>de</strong> erau în circulaţie, vom ilustra cu câteva exemple <strong>de</strong> vânzare<br />
sau cumpărare a unor bunuri imobile sau mobile din zona geografică a văilor<br />
Olteţului şi Oltului, pe un culoar comercial consacrat <strong>de</strong> milenii. În satul vâlcean<br />
Bogdăneşti, în funcţie <strong>de</strong> calitatea şi locul <strong>de</strong> amplasare a terenului respectiv, trei<br />
fălci se vin<strong>de</strong>au cu 7 taleri, 6 fălci cu 12 zloţi, o parte <strong>de</strong> livadă cu 12 taleri sau<br />
alta cu 4 zloţi, o vie cu 90 <strong>de</strong> taleri, o livadă şi o selişte cu 7 taleri 14 .<br />
În noul context, <strong>de</strong> anexare a Olteniei la Imperiul Habsburgic, se constată o<br />
mai rapidă creştere a numărului <strong>de</strong> animale şi alte produse animaliere pentru<br />
pieţele Europei Centrale. În anul 1719, la Viena se înfiinţase „Compania<br />
Orientală pentru negoţul pe Dunăre”, iar în 1723 „Societarea comercială din<br />
Timişoara”, care avea misiunea să transporte la Veneţia, Viena, Bratislava,<br />
Praga şi alte centre „mărfuri din Turcia şi Valahia”. De asemenea, s-au<br />
mo<strong>de</strong>rnizat drumurile care mergeau <strong>de</strong>-a lungul Oltului şi afluenţilor săi şi se<br />
elaborase un proiect pentru ca primul să <strong>de</strong>vină navigabil. La 1732, tariful vamal<br />
perceput <strong>de</strong> autorităţile austriece a rămas cel tradiţional, <strong>de</strong> 3% din valoarea<br />
mărfii. Astfel pentru vaca <strong>de</strong> 3 ani se percepeau 9 creiţari, 15 creiţari pentru un<br />
bou, pentru oi şi capre 4-5 dinari. Oficial, raportând la aceste date, o vacă era<br />
apreciată la 300 <strong>de</strong> creiţari, un bou la 500 <strong>de</strong> creiţari, o oaie sau o capră la circa<br />
100 <strong>de</strong> creiţari. Un taler era egal cu 120 <strong>de</strong> creiţari. Deci, un bou costa peste 4<br />
taleri, o vacă 2,5 taleri, o capră sau o oaie 40-50 <strong>de</strong> dinari. În anii buni pentru<br />
agricultură şi relativ liniştiţi din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politico-militar 15 , cu toate<br />
interdicţiile autorităţilor austriece, în sudul Dunării se vin<strong>de</strong>au, mai ales pentru<br />
nevoile Istambulului, numai din Oltenia circa 100.000 <strong>de</strong> oi. La 10 ani <strong>de</strong> la<br />
14 Pr. Theodor Bălăşel, Hrisoave domneşti <strong>de</strong>spre satul Bogdăneşti-Vâlcea, în<br />
„Arhivele Olteniei”, XX, 1941, p. 109, doc. 27 <strong>de</strong>c. 1919, p. 110 – 20 oct. 1725, p. 111, – 20<br />
iunie 1728 şi 6 martie 1732, p. 121 – 30 mai 1741, p. 113 – 10 <strong>de</strong>c. 1751.<br />
15 Mite Măneanu, Agricultura şi comerţul românesc în secolele XVIII-XIX, Drobeta<br />
Turnu Severin, Editura Prier, 1997, p. 47-55; Nicolae Iorga, Studii şi documente cu privire la<br />
istoria românilor, 5/I, Bucureşti, 1903, p. 141, doc. nr. 79, care se referă la măsurile luate între anii<br />
1726-1731.
Al doilea tezaur monetar <strong>de</strong>scoperit în comuna Morunglav-Olt (sec. XVII-XVIII) 63<br />
_______________________________________________________________________________<br />
anexarea Olteniei, pe la Izlaz, localitate din ju<strong>de</strong>ţul Romanaţi situată la vărsarea<br />
Oltului în Dunăre, în apropierea raialei Nicopolea Mică (Turnu Măgurele <strong>de</strong><br />
astăzi), la fel ca şi pe la Celei, Calafat sau schela Ciobanului pe Dunăre,<br />
pătrun<strong>de</strong>au masiv nominale otomane <strong>de</strong> argint, inflaţioniste, cu toate încercările<br />
nereuşite ale autorităţilor austriece <strong>de</strong> confiscare a acestora <strong>de</strong> la negustori şi <strong>de</strong><br />
control riguros la punctele vamale, în special <strong>de</strong> la Dunărea olteană 16 . În mai<br />
1737, pe piaţa Craiovei o pită „din cea mai albă”, <strong>de</strong> 140 <strong>de</strong> gramuri costa cam<br />
un ban, o pită mai <strong>de</strong> mijlocie <strong>de</strong> 160 <strong>de</strong> gramuri se vin<strong>de</strong>a cu 2 bani, iar alta<br />
mare, <strong>de</strong> 560 <strong>de</strong> gramuri cu 4 bani 17 . Oborocul <strong>de</strong> orz (echivalentul a 22 <strong>de</strong><br />
ocale, ocaua egală cu 1,72 kg) 18 costa, în cursul anului 1736, 25 <strong>de</strong> bani,<br />
oborocul <strong>de</strong> grăunţe tot aşa, ocaua <strong>de</strong> sare la Ocnele Mari se vin<strong>de</strong>a, cu 1,50 <strong>de</strong><br />
bani şi la Craiova cu 4 bani 19 . O vadră <strong>de</strong> vin <strong>de</strong> 12 oca se vin<strong>de</strong>a în funcţie <strong>de</strong><br />
zonă (viticolă sau nu), cu circa 30 <strong>de</strong> bani, puiul <strong>de</strong> găină cu 6 bani 20 . În anii<br />
1723-17<strong>24</strong>, conform statelor <strong>de</strong> plată ale autorităţilor austriece, salariul pe un an<br />
diferea în raport cu importanţa funcţiei – un pretor 60 <strong>de</strong> lei pe an (leul nominal<br />
era egal cu 40 <strong>de</strong> para sau 120 <strong>de</strong> bani sau 120 <strong>de</strong> akçe), tălmaciu 100 <strong>de</strong> lei,<br />
doftorul 180 <strong>de</strong> lei, un dascăl latinesc sau elinesc 100 <strong>de</strong> lei, un armaş 60 <strong>de</strong> lei,<br />
un călăraş <strong>24</strong> <strong>de</strong> lei, un vornic 300 <strong>de</strong> lei 21 . O zi <strong>de</strong> lucru, adică <strong>de</strong> arătură,<br />
secere, treerat, sapă era, pentru cei fără vite, 15 bani, la fel ca şi pentru cositul<br />
fânului. Prin comparaţie, putem constata valoarea <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> ridicată a acestei<br />
părţi <strong>de</strong> tezaur, recuperat din conacul boieresc al Morunglăvenilor, ascuns în<br />
condiţiile dramatice ale războaielor turco-austriece din anii 1737-1738.<br />
Dar să ne aplecăm puţin şi asupra împrejurărilor politico-militare care au<br />
<strong>de</strong>terminat ascun<strong>de</strong>rea acestui tezaur. La 2 mai 1736, Poarta Otomană <strong>de</strong>clara<br />
război 22 Rusiei. Ambasadorul Veneţiei la Constantinopol, Simon Contarini,<br />
raporta, la 8 august 1737, că, în replică, după o serie <strong>de</strong> victorii pe malul<br />
Dunării, 2.000 <strong>de</strong> turci au pătruns în Oltenia pe la Vidin, iar câteva luni mai<br />
târziu (2 <strong>de</strong>cembrie 1737), se <strong>de</strong>scria victoria paşei <strong>de</strong> Vidin, Aivas Mehmet, la<br />
Semendria, urmată <strong>de</strong> <strong>de</strong>vastarea Olteniei <strong>de</strong> un corp <strong>de</strong> tătari 23 . Ca urmare,<br />
16 N. Iorga, op cit., p. 145-146.<br />
17 Şerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739, Bucureşti, Editura<br />
Enciclopedică, 1998, p. 139, nota 3.<br />
18 ***, Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar. Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, 1988, p. 333, dramul era egal cu 1/40 <strong>de</strong> oca.<br />
19 Şerban Papacostea, op. cit., p. 104-105.<br />
20 ***, Documente privind relaţiile agrare în secolul al XVIII-lea, vol. I, Ţara<br />
Românească, Bucureşti, 1961, p. 313, documente din 29 mai şi 15 iunie 17<strong>24</strong>, p. 319, doc. din 12<br />
septembrie 1736, p. 372, doc. din 23 iulie 1738.<br />
21 Şerban Papacostea, op. cit., p. 262.<br />
22 Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică,<br />
1976, p. 265.<br />
23 Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, partea I, 1650-1747,<br />
Bucureşti, 1892, p. 664-666.
64<br />
Toma Rădulescu, Denisa Guţică-Florescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
generalul Franz Anton Wallis, guvernatorul Olteniei în anii 1730-1737, pier<strong>de</strong><br />
Craiova în faţa turcilor şi se retrage spre Sibiu <strong>24</strong> . Paralel, generalul Gylaniy, care<br />
în prima parte a ostilităţilor ocupase Câmpulungul şi Bucureştiul, este înfrânt la<br />
15 octombrie 1737 <strong>de</strong> către oştile turco-române şi este obligat să se retragă pe la<br />
Slatina, la sfârşitul aceleiaşi luni 25 . De aceste <strong>de</strong>plasări <strong>de</strong> trupe, soldate şi cu<br />
confruntări militare directe, au fost afectaţi toţi locuitorii zonei. Soţii Matei şi<br />
Maria Morunglăveanul au fost chinuiţi <strong>de</strong> haiduci, adică <strong>de</strong> mercenarii din<br />
oastea austriacă, când au pierdut actele <strong>de</strong> proprietate şi a fost incendiat şi<br />
conacul acestora din Morunglav: „Iar celelalte ce scrie în foaie s-au răpus <strong>de</strong><br />
răsmeriţă şi le-au luat haiducii când ne-au căsnit” 26 . Ceva mai târziu, cu ajutorul<br />
localnicilor, oastea românescă a reuşit să captureze, înaintea Perişanilor, o parte<br />
din trupele austriece ce apucaseră drumul Loviştei, în retragerea lor spre<br />
Transilvania 27 . În <strong>de</strong>cembrie 1737, aproape întreaga Oltenie era pierdută <strong>de</strong><br />
imperiali, iar la 17 octombrie 1739, împăratul Carol al VI-lea ordona părăsirea<br />
<strong>de</strong>finitivă a Olteniei 28 . Pentru anii retragerii stăpânirii austriece din Oltenia, până<br />
în prezent, nu ne sunt cunoscute alte tezaure monetare cu o compoziţie a<br />
nominalurilor şi contemporane cu acesta 29 . Totuşi, amintim tezaurul <strong>de</strong> mone<strong>de</strong><br />
şi podoabe <strong>de</strong>scoperit la Craiova-Manutanţă, îngropat în anul 1737, probabil<br />
toamna, dar cu o compoziţie total diferită, la fel ca şi cele aflate mai aproape <strong>de</strong><br />
Morunglav, <strong>de</strong>scoperite tot pe valea Oltului, la Verguleasa-Olt şi Drăgăşani-<br />
Vâlcea 30 .<br />
În ceea ce priveşte cercetarea comparativă cu cele 160 <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> otomane,<br />
nominale mari şi mijlocii <strong>de</strong> argint, acest lucru urmează să fie făcut într-un<br />
studiu ulterior în care ne propunem să stabilim o serie <strong>de</strong> criterii <strong>de</strong> apreciere a<br />
momentului emiterii mone<strong>de</strong>lor majoritare <strong>de</strong> la Mahmud I, datate cu certitudine<br />
din anii 1730-1737, adică din primii ani <strong>de</strong> domnie ai acestuia.<br />
<strong>24</strong><br />
Paul Cernovo<strong>de</strong>anu, Politica orientală engleză în anii 1733-1739. II Anglia şi<br />
războiul austro-ruso-turc (1736-1739), în „Studii şi materiale <strong>de</strong> istorie medie”, XVIII, 2000,<br />
p. 104.<br />
25<br />
Şerban Papacostea, op. cit., p. 306.<br />
26<br />
N. Opriţescu, op. cit., p. 68.<br />
27<br />
***, Istoria militară a poporului român, vol. III, Bucureşti, 1985, p. 427-428.<br />
28<br />
Paul Cernovo<strong>de</strong>anu, op. cit., p. 104; Ştefan Ştefănescu, Istoria românilor în secolul al<br />
XVIII-lea între tradiţie şi mo<strong>de</strong>rnitate, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 1999, p. 30.<br />
29<br />
Toma Rădulescu, Tezaurul <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> şi podoabe din secolele XVI-XVIII <strong>de</strong>scoperit<br />
la Craiova-Manutanţă, în vol. „Monedă şi comerţ în sud-estul Europei”, Muzeul Bruchenthal, vol.<br />
III, Sibiu, 2009, p. 171-184; Emil Persu, Două tezaure feudale <strong>de</strong>scoperite în localităţile<br />
Verguleasa, ju<strong>de</strong>ţul Olt, şi Drăgăşani, ju<strong>de</strong>ţul Vâlcea, în „Buridava. Studii şi materiale”, Muzeul<br />
ju<strong>de</strong>ţean Vâlcea, p. 364, nr. 790, pentru Verguleasa şi p. 385, pentru Drăgăşani, ambele având ca<br />
singur punct <strong>de</strong> asemănare cu tezaurul <strong>de</strong> la Morunglav prezenţa a câte unui gul<strong>de</strong>n al contelui<br />
Antonius Gunther <strong>de</strong> Ol<strong>de</strong>mburg.<br />
30<br />
Toma Rădulescu, Tezaurul monetar din secolul al XVII-lea <strong>de</strong> la Brabova-ju<strong>de</strong>ţul<br />
Dolj, în „Oltenia”, VII-VIII, 1987-1988, p. 45-46, nr. 104-223.
Al doilea tezaur monetar <strong>de</strong>scoperit în comuna Morunglav-Olt (sec. XVII-XVIII) 65<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Cea <strong>de</strong>-a 161 piesă anume gul<strong>de</strong>nul emis la Marea Nordului <strong>de</strong> către<br />
contele Antonius Gunther, este întâlnit masiv în Oltenia încă <strong>de</strong> la finalul<br />
domniei lui Matei Basarab, fapt atestat <strong>de</strong> tezaurul <strong>de</strong>scoperit la Brabova-Dolj,<br />
alcătuit din 223 <strong>de</strong> gul<strong>de</strong>ni, cu doi emitenţi – oraşul Emb<strong>de</strong>n şi Ol<strong>de</strong>mburg,<br />
ambele la Marea Nordului, în apropiere <strong>de</strong> Olanda, în Westfalia. La Brabova, au<br />
fost i<strong>de</strong>ntificaţi în tezaur 120 <strong>de</strong> gul<strong>de</strong>ni, emisiuni Antonius Gunther 31 . Gul<strong>de</strong>nii<br />
erau folosiţi mai ales la plata slujitorilor şi a mercenarilor şi vor rămâne în<br />
circulaţie în Ţările Române extracaraptice pentru mai bine <strong>de</strong> un secol. Astfel,<br />
întâlnim gul<strong>de</strong>ni <strong>de</strong> Ol<strong>de</strong>nburg, cu acelaşi emitent în tezaurul <strong>de</strong>scoperit la<br />
Şimnicul <strong>de</strong> Jos, <strong>de</strong> lângă Craiova, îngropat prin anii 1717-1718, cu prilejul<br />
instituirii stăpânirii austriece în Oltenia 32 . Fără a ne propune o enumerare<br />
exhaustivă, prezentăm tezaurele <strong>de</strong>scoperite pe teritoriul românesc din afara<br />
Carpaţilor, care au în componenţa lor gul<strong>de</strong>ni ai contelui Antonius Gunther<br />
pentru Ol<strong>de</strong>mburg şi Delmenhorst, signoriile Jever şi Kniphausen: Câmpulung-<br />
Curtişoara, Curtea <strong>de</strong> Argeş, Garăgău-comuna Vârtoapele-Teleorman, Pietrele,<br />
comuna Băneasa-Giurgiu, Vlă<strong>de</strong>ni-Dâmboviţa, Urziceni-Ialomiţa, Olteniţa-<br />
Călăraşi, Voetin, comuna Sihlea-Vrancea, Perieţeni-Vaslui, Chişinău, Coluşca<br />
Veche, Cucurezeni, Dondiuşani, Crinăuţi, Moscovei – toate în Republica<br />
Moldova 33 .<br />
Tezaurul <strong>de</strong> la Morunglav este, până în momentul <strong>de</strong> faţă, unicat prin<br />
componenţa sa relativ unitară şi specifică momentului încetării stăpânirii<br />
austriece în Oltenia, care, în cei 20 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> administraţie imperială din punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re finaciar, nu s-a putut <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong> pe <strong>de</strong>plin <strong>de</strong> legăturile cu sudul Dunării şi<br />
<strong>de</strong> economia Porţii otomane. De asemenea, contextul arheologic în care a fost<br />
<strong>de</strong>scoperit ne permite să i<strong>de</strong>ntificăm, cu cea mai mare probabilitate, posesorul<br />
acestei însemnate averi, dar şi faptul că nu este un tezaur <strong>de</strong> acumulare, ci un<br />
tezaur <strong>de</strong> călător, fapt care le permite cercetătorilor să aibă o mai mare şi<br />
profundă cunoaştere a stadiului vieţii comerciale şi financiare din această zonă.<br />
Tezaurul este important nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru numismaţii<br />
turci, care au astfel la dispoziţie tipurile monetare încadrate mai strict cronologic<br />
între anii 1730 şi 1737, putând i<strong>de</strong>ntifica după semnele monetăriei stambuliote,<br />
emisiunile ce au continuat după anul 1737 şi până în anul 1754.<br />
31 Toma Rădulescu, Tezaurul monetar din secolul al XVII-lea <strong>de</strong> la Brabova-ju<strong>de</strong>ţul<br />
Dolj, în „Oltenia”, VII-VIII, 1987-1988, p. 45-46, nr. 104-223.<br />
32 I<strong>de</strong>m, Tezaurul monetar <strong>de</strong> la Şimnicul <strong>de</strong> Jos-municipiul Craiova (a doua jumătate a<br />
secolului al XVII-lea sfârşitul <strong>de</strong>ceniului doi, secolul al XVIII-lea), în „Oltenia”, seria III, an IV,<br />
2001, nr. 1-2, p. 48, nr. 2-3.<br />
33 Andra Alexiu, Tudor Alexandru Martin, Cercetări numismatice 1978-2007. Sumarul<br />
şi indicile pe materii, în „Cercetări numismatice”, XIV, 2008, pp. 41, 42, 44, 47, 48, 52, 54-55, 56,<br />
66, 67.
66<br />
Toma Rădulescu, Denisa Guţică-Florescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
IMPERIUL OTOMAN<br />
CATALOG<br />
SÜLEIMAN II (1687-1691); (1099 H-1102 H)<br />
1. Zolta<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv.<br />
Ax 4; 19,82 g; 35 mm; inv. 5252. Lipsă la margini.<br />
Nuri Pere, nr. 468.<br />
AHMED II (1691-1695); (1102 H-1106 H)<br />
2. Zolta<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv.<br />
Ax 12; 18,92 g; 35 mm; inv. 5215. Lipsă o mică parte sus.<br />
Nuri Pere, nr. 476.<br />
MUSTAFA II (1695-1703); (1106 H-1115 H)<br />
3-4. Kuruşi, Edirne<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Essultan Mustafa bin Mehmed han dame mülkühü duribe fi Edirne sene<br />
1106.<br />
Ax 2; 18,74 g; 38 mm; inv. 5140. Ax 7; 19,43 g; 40 mm; inv. 5109.<br />
Nuri Pere, nr. 490.<br />
5-10. Kuruşi, Konstantinye<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Essultan Mustafa bin Mehmed han dame mülkühü duribe fi Kostantiniye<br />
1106.<br />
Ax 7; 19,06 g; 39 mm; inv. 5141. Ax 11; 19,11 g; 38 mm; inv. 5238. Lipsă<br />
mijloc, crăpată, tăiată. Ax 9; 19,13 g; 37 mm; inv. 5<strong>24</strong>7. Ax 11; 19,30 g; 40 mm;<br />
inv. 5201. Ax 7; 19,32 g; 38 mm; inv. 5216. Perforată, lipsă jos o mică parte. Ax<br />
12; 19,76 g; 38 mm; inv. 5198.<br />
Nuri Pere, nr. 492.
Al doilea tezaur monetar <strong>de</strong>scoperit în comuna Morunglav-Olt (sec. XVII-XVIII) 67<br />
_______________________________________________________________________________<br />
AHMED III (1703-1730); (1115 H-1143 H)<br />
11-16. Kuruşi<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Tuğra, duribe fi Kostantiniye 1115.<br />
Ax 7; 25,08 g; 40 mm; inv. 5134. Ax 1; 25,09 g; 40 mm; inv. 5117. Ax 12;<br />
25,18 g; 40 mm; inv. 5182. Prezintă eroziuni, la av. rupt puţin. Ax 7; 25,27 g; 40<br />
mm; inv. 5149. Ştearsă puţin la margini. Ax 7; 25,39 g; 30 mm; inv. 5223. Ax<br />
12; 26,50 g; 38 mm; inv. 5157.<br />
Nuri Pere, nr. 516.<br />
17-21. Zolta<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Essultan Ahmed bin Mehmed han dame mülkühü duribe fi Kostantiniye<br />
1115.<br />
Ax 5; 19,18 g; 37 mm; inv. 5166. Lipsă o mică parte jos şi o altă parte sus. Ax 5;<br />
19,38 g; 37 mm; inv. 5147. Ax 1; 19,88 g; 39 mm; inv. 5200. Ax 12; 19,94 g; 37<br />
mm; inv. 5153. Lipsă o mică parte din batere. Ax 3; 19,96 g; 40 mm; inv. 5196.<br />
Nuri Pere, nr. 520.<br />
22. Onluk<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Tuğra, duribe fi Kostantiniye 1115.<br />
Ax 1; 6,04 g; 29 mm; inv. 5265<br />
Nuri Pere, nr. 518.<br />
MAHMUD I (1730-1754); (1143 H-1168 H)<br />
23-29. Kuruşi<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Tuğra, duribe fi Kostantiniye 1143.<br />
Ax 10; 23,52 g; 38 mm; inv. 5137. Ax 12; 23,76 g; 35 mm; inv. 5218. Ax 10;<br />
23,84 g; 38mm; inv. 5195. Ax 12; 23,85 g; 38 mm; inv. 5123; Ax 12; <strong>24</strong>,51 g;<br />
38 mm; inv. 5154. Perforată în dreapta. Ax 5; <strong>24</strong>,67 g; 28 mm; inv. 5144. Ax 12;<br />
<strong>24</strong>,90 g; 40 mm; inv. 5187. Perforată în mai multe locuri din batere.<br />
Nuri Pere, nr. 572.<br />
30-139. Kuruşi<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Tuğra, duribe fi Kostantiniye 1143.<br />
Ax 11; 22,49 g; 38 mm; inv. 5110. Ax 12; 22,82 g; 40 mm; inv. 5111. Ştearsă pe<br />
margini. Ax 12; 22,88 g; 40 mm; inv. 5112. Lipsă o mică parte. Ax 6; 22,95 g;
68<br />
Toma Rădulescu, Denisa Guţică-Florescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
38 mm; inv. 5113. Ax 6; 23,06 g; 19 mm; inv. 5116. Ax 7; 23,06 g; 38 mm; inv.<br />
5118. Ax 1; 23,11 g; 38 mm; inv. 5119. Ax 1; 23,16 g; 38 mm; inv. 5120. Ax 7;<br />
23,18 g; 40 mm; inv. 5121. Ax 1; 23,45 g; 39 mm; inv. 5122. Ştearsă pe margini.<br />
Ax 10; 23,38 g; 38 mm; inv. 51<strong>24</strong>. Ştearsă puţin. Ax 3; 23,28 g; 35 mm; inv.<br />
5126. Ax 3; 23,33 g; 38 mm; inv. 5127. La av. jos, şters din batere. Ax 9; 23,36<br />
g; 41 mm; inv. 5128. Lipsă o mică parte. Ax 1; 23,36 g; 38 mm; inv. 5130. Ax<br />
12; 23,39 g; 39 mm; inv. 5131. Puţin ştearsă şi ruptă într-o parte. Ax 12; 23,41 g;<br />
39 mm; inv. 5132. Ax 12; 23,41 g, 38 mm; inv. 5133. Ax 11; 23,42 g; 40 mm;<br />
inv. 5136. Lipsă o mică parte jos. Ax 12; 23,44 g; 38 mm; inv. 5138. Perforată,<br />
lipsă o mică parte. Ax 1; 23,46 g; 39 mm; inv. 5139. Ax 6; 23,46 g; 35 mm; inv.<br />
5143. Ruptă la margini. Ax 3; 23,49 g; 36 mm; inv. 5145. Ax 6; 23,52 g; 38 mm;<br />
inv. 5146. Ax 1; 23,42 g; 36 mm; inv. 5148. Ax 11; 23,58 g; 40 mm; inv. 5151.<br />
Lipsă o mică parte stânga jos. Ax 2; 23,58 g; 40 mm; inv. 5152. Perforată. Ax 6;<br />
23,62 g; 38 mm; inv. 5155. Ax 1; 23,59 g; 38 mm; inv. 5156. Ax 3; 23,64 g; 38<br />
mm; inv. 5158. Lipsă din partea <strong>de</strong> jos. Ax 6; 23,67 g; 39 mm; inv. 5159. Ştearsă<br />
puţin jos. Ax 6; 23,67 g; 36 mm; inv. 5160. Ax 7; 23,68 g; 40 mm; inv. 5161. Ax<br />
9; 23,69 g; 37 mm; inv. 5162. Ax 9; 23,70 g; 40 mm; inv. 5163. Ax 3; 23,75 g;<br />
35 mm; inv. 5164. Ax 3; 23,77 g; 36 mm; inv. 5165. La rv. prezintă în centru o<br />
crăpătură. Ax 1; 23,78 g; 36 mm; inv. 5167. Ax 12; 23,80 g; 35 mm; inv. 5168.<br />
Ax 3; 23,78 g; 38 mm; inv. 5169. Ştearsă la margini. Ax 7; 23,85 g; 37 mm; inv.<br />
5170. Ax 9; 23,88 g; 40 mm; inv. 5171. Ax 9; 23,90 g; 38 mm; inv. 5172. Ax<br />
12; 23,91 g; 37 mm; inv. 5173. Ax 12; 23,92 g; 41 mm; inv. 5174. Ştearsă la av.<br />
şi rv. Ax 11; <strong>24</strong>,06 g; 39 mm; inv. 5175. Ax 12; <strong>24</strong>,11 g; 38 mm; inv. 5176. Ax<br />
12; <strong>24</strong>,13 g; 39 mm; inv. 5177. Ax 12; <strong>24</strong>,18 g; 39 mm; inv. 5178. Rupt pe<br />
margini. Ax 11; <strong>24</strong>,13 g; 28 mm; inv. 5179. Ax 1; <strong>24</strong>,17 g; 35 mm; inv. 5180.<br />
Ax 12; <strong>24</strong>,03 g; 41 mm; inv. 5181. Ax 6; <strong>24</strong>,16 g; 40 mm; inv. 5183. Lipsă o<br />
parte la av. Ax 12; 23,96; 37 mm; inv. 5184. Ax 6; 23,94 g; 38 mm; inv. 5185.<br />
Ax 6; 23,96 g; 38 mm; inv. 5186. Crăpată din batere. Ax 9; 23,44 g; 28 mm; inv.<br />
5189. Lipsă puţin margine. Ax 12; 23,45 g; 28 mm; inv. 5190. Ax 3; <strong>24</strong>,27 g; 37<br />
mm; inv. 5191. Ax 7; <strong>24</strong>,38 g; 35 mm; inv. 5192. Ax 9; <strong>24</strong>,17 g; 35 mm; inv.<br />
5193. Ax 12; <strong>24</strong>,<strong>24</strong> g; 40 mm; inv. 5194. Ax 1; <strong>24</strong>,40 g; 28 mm; inv. 5197. Ax<br />
12; <strong>24</strong>,19 g; 38 mm; inv. 5199. Crăpată din batere. Ax 9; <strong>24</strong>,41 g; 37 mm; inv.<br />
5202. Ax 11; <strong>24</strong>,45 g; 39 mm; inv. 5203. Ax 5; <strong>24</strong>,33 g; 40 mm; inv. 5204. Ax<br />
10; <strong>24</strong>,39 g; 40 mm; inv. 5205. Ax 10; <strong>24</strong>,43 g; 41 mm; inv. 5206. La dreapta<br />
avers prezintă lipsă. Ax 11; <strong>24</strong>,29 g; 35 mm; inv. 5207. Ax 6; <strong>24</strong>,51 g; 40 mm;<br />
inv. 5208. Ax 5; <strong>24</strong>,53 g; 41 mm; inv. 5209. Crăpată din batere. Ax 1; <strong>24</strong>,56 g;<br />
38 mm; inv. 5210. Ax 11; <strong>24</strong>,56 g; 35 mm; inv. 5211. Ax 3; <strong>24</strong>,48 g; 40 mm;<br />
inv. 5212. Ax 9; <strong>24</strong>,63 g; 41 mm; inv. 5213. Ax 9; <strong>24</strong>,62 g; 38 mm; inv. 5214.<br />
Ax 11; <strong>24</strong>,68 g; 38 mm; inv. 5217. Ax 7; <strong>24</strong>,68 g; 38 mm; inv. 5219. Ax 11;<br />
<strong>24</strong>,70 g; 40 mm; inv. 5220. Ax 5; <strong>24</strong>,42 g; 37 mm; inv. 5221. Ax 5; <strong>24</strong>,43 g; 35<br />
mm; inv. 5222. Ax 7; <strong>24</strong>,78 g; 40 mm; inv. 52<strong>24</strong>. Crăpată la margine din batere,<br />
lipsă jos la legendă. Ax 7; <strong>24</strong>,78 g; 35 mm; inv. 5225. Ax 12; <strong>24</strong>,35 g; 35 mm;<br />
inv. 5226. Ax 12; <strong>24</strong>,28 g; 37 mm; inv. 5227. Ax 5; <strong>24</strong>,85 g; 40 mm; inv. 5228.
Al doilea tezaur monetar <strong>de</strong>scoperit în comuna Morunglav-Olt (sec. XVII-XVIII) 69<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Ax 12; <strong>24</strong>,88 g; 35 mm; inv. 5229. Ax 7; <strong>24</strong>,93 g; 38 mm; inv. 5230. Lipsă din<br />
batere, ştearsă la margini. Ax 12; <strong>24</strong>,96 g; 40 mm; inv. 5231. Ax 7; 25,00 g; 40<br />
mm; inv. 5232. Ax 5; 25,05 g; 31 mm; inv. 5233. Ax 9; 25,06 g; 41 mm; inv.<br />
5234. Ax 3; 25,06 g; 38 mm; inv. 5235. Ax 3; 25,26 g; 39 mm; inv. 5236. Ax<br />
12; 25,33 g; 29 mm; inv. 5237. Ruptă la margine stânga. Ax 5; 25,39 g; 41 mm;<br />
inv. 5238. La mijloc prezintă lipsuri, ştearsă parţial. Ax 12; 25,48 g; 37 mm; inv.<br />
5239. Ax 2; 25,05 g; 38 mm; inv. 5<strong>24</strong>0. Lipsă din batere. Ax 9; 25,55 g; 41 mm;<br />
inv. 5<strong>24</strong>1. Ax 9; 25,86 g; 39 mm; inv. 5<strong>24</strong>2. Crăpată margine din batere. Ax 9;<br />
25,21 g; 40 mm; inv. 5<strong>24</strong>3. Ax 1; 27,34 g; 36 mm; inv. 5<strong>24</strong>4. Ax 7; <strong>24</strong>,<strong>24</strong> g; 28<br />
mm; inv. 5<strong>24</strong>5 Ax 7; 23,69 g; 38 mm; inv. 5<strong>24</strong>6.<br />
Nuri Pere, nr. 573<br />
140-155. Yirmilik<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Tuğra, duribe fi Kostantiniye 1143.<br />
Ax 6; 10,98 g; 30 mm; inv. 5150. Ax 6; 11,46 g; 30 mm; inv. 5254. Ax 6; 11,62<br />
g; 29 mm; inv. 5255. Ax 11; 11,66 g; 30 mm; inv. 5142. Ax 3; 11,75 g; 31 mm;<br />
inv. 5188. Ax 1; 11,75 g; 30 mm; inv. 5260. Ax 1; 11,75 g; 30 mm; inv. 5261.<br />
Ax 7; 11,75 g; 30 mm; inv. 5263. Lipsă o mică parte. Ax 3; 11,79 g; 31 mm; inv.<br />
5259. Perforată. Ax 1; 11,91 g; 31 mm; inv. 5257. Ax 9; 12,00 g; 31 mm; inv.<br />
5114. Ax 9; 12,04 g; 28 mm; inv. 5253. Ax 12; 12,05 g; 30 mm; inv. 5115. Ax<br />
12; 12,09 g; 30 mm; inv. 5262. Ax 9; 12,40 g; 29 mm; inv. 5251. Ax 11; 12,68<br />
g; 30 mm; inv. 5129.<br />
Nuri Pere, nr. 574.<br />
156-160. Onluk<br />
Av. Sultanül berreyni ve hakanül bahreyni essultan bin essultan.<br />
Rv. Tuğra, duribe fi Kostantiniye 1143.<br />
Ax 12; 5,45 g; 23 mm; inv. 5268. Ax 11; 5,50 g; <strong>24</strong> mm; inv. 5267. Ax 1; 5,55<br />
g; 22 mm; inv. 5264. Ax 12; 5,93 g; 22 mm; inv. 5258. Ax 12; 5,98 g; 21 mm;<br />
inv. 5266.<br />
Nuri Pere, nr. 575.<br />
OLDENBURG<br />
ANTONIUS GUNTHER (16)<br />
161. Florin <strong>de</strong> argint = piesă <strong>de</strong> achtenwintig nedatată (1637-1657)<br />
Av. FLOR(enus) ANT(oni) GVN(theri) C(omes) (28) O(l<strong>de</strong>nburgi) E(t)<br />
D(ominus) D(elmenhorsti) I(n) I(everi) E(t) K(niphausen). În câmp, scut cu<br />
armele comitatului Ol<strong>de</strong>nburg, ale senioriilor Delmenhorst, Jever şi Kniphausen;
70<br />
Toma Rădulescu, Denisa Guţică-Florescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
scutul este încoronat, având între braţele coroanei trei rotocoale, probabil semn<br />
monetar.<br />
Rv. FERD(inandus) III D(ei) G(ratiae) ROM(anorum) IMP(erator)<br />
SEMP(er) AVG(ustus). În câmp, vultur bicefal austriac încoronat, cu cifra 28<br />
pe piept.<br />
Ax 7; 19,58 g; 41 mm; inv. 5269.<br />
THE SECOND MONETARY HOARD DISCOVERED AT<br />
MORUNGLAV, OLT<br />
(Abstract)<br />
Discovered in 1977, among the ruines of the boyardsי hall of Morunglav, Olt,<br />
is ma<strong>de</strong> up of 161` silver coins large and middle monetary effectives, the emissions of<br />
the Ottoman empire: 160 samples placed at intervals between 1687-1737, distributed<br />
<strong>de</strong>pending, on their value in this way: kurusi – 123 samples; zolta – 15 samples; yirmilik<br />
– 16 samples; onlűk – 6 samples, to which is ad<strong>de</strong>d 1 goldon coin an emission of the<br />
conte named Antonius Gunther, from Ol<strong>de</strong>nburg and Delmenhorst, Westfalia.<br />
The emissions of the Sultan Mahmud 1 st (1730-1754) belanging to this hoard<br />
permit a more strict classification of the activity of monetary worhshops of Isatmbul<br />
between 1730-1737.<br />
Key words: monetary hoard, kurusi, Ottoman empire, zolta.
CONFLICTE ÎNTRE BOIERII GLOGOVENI ŞI FILIŞENI<br />
PENTRU RUMÂNI ŞI HOTARE DE MOŞIE DIN SUDUL<br />
JUDEŢULUI MEHEDINŢI ÎN SECOLUL AL XVII-LEA<br />
ILEANA CIOAREC<br />
În istoria socială românească există mai multe repere cronologice care<br />
sunt, totodată, atât momente cruciale într-o evoluţie, cât şi capete ale unei epoci<br />
bine individualizate sau veritabile îndreptare juridice, făcute <strong>de</strong> unele mari<br />
personalităţi politice, din nevoia <strong>de</strong> ajustare a unor realităţi socio-umane la<br />
sensurile vremurilor.<br />
În ultimii ani ai secolului al XVI-lea, domnitorul Mihai Viteazul a<br />
consfinţit rumânia în Ţara Românească, ca stare socio-juridică a unei părţi din<br />
populaţia statului român dintre Carpaţi şi Dunăre, printr-un „aşezământ” care-i<br />
poartă numele. Numeroşi istorici şi sociologi au dat prioritate cercetării acestui<br />
act cu caracter constituţional 1 , dată fiind importanţa lui în fixarea unei epoci noi<br />
în istoria socială românească (1595-1746). Studiile clasice ale istoricilor<br />
Constantin Giurescu 2 şi Constantin C. Giurescu 3 rămân <strong>de</strong> referinţă în<br />
istoriografia românească pe această temă, ele bazându-se pe 80 <strong>de</strong> documente.<br />
Cu toate că numărul documentelor este mare, Giurescu aprecia că ele<br />
„ne dau foarte puţine lămuriri asupra aşezământului”.<br />
La documentele publicate <strong>de</strong> Constantin Giurescu, s-au adăugat,<br />
începând cu anul 1951, altele noi. Din acest an a început publicarea, <strong>de</strong> către un<br />
grup <strong>de</strong> istorici, printre care se numără Ion Donat, Barbu Câmpina, Ion Ionescu,<br />
David Prodan, Nicolae Ghinea, a celor zece volume <strong>de</strong> documente (şase<br />
conţinând documente emise în secolele XIII-XVI şi patru emise în perioada<br />
1601-1625) din colecţia Documente privind istoria României.<br />
Începând cu anul 1970 şi până în anul 2000, au fost publicate 35 <strong>de</strong><br />
volume, elaborate <strong>de</strong> către Ştefan Pascu, Ştefan Ştefănescu, Damaschin Mioc,<br />
1 Dinică Ciobotea, Ileana Cioarec, Valoarea juridică a legăturii lui Mihai Viteazul, în<br />
„Anuarul <strong>Institutul</strong>ui <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> «C. S. Nicolăescu-Plopşor»”, nr. VIII/2007,<br />
p. 73-80. 2 Constantin Giurescu, Vechimea românilor în Ţara Românească şi legătura lui Mihai<br />
Viteazul. Memoriu citit la Aca<strong>de</strong>mia Română în şedinţa <strong>de</strong> la 8/21 mai 1915, în „Analele<br />
Aca<strong>de</strong>miei Române. Memoriile Secţiei Istorice”, S.2., t. XXXVII (1914-1915), p. 495 şi urm.; vezi<br />
ediţia a doua revăzută şi adăugită <strong>de</strong> Constantin C. Giurescu, în vol. „Studii <strong>de</strong> istorie socială”,<br />
Bucureşti, 1943, p. 9-1<strong>24</strong>; ediţia a treia, îngrijită <strong>de</strong> Dinu C. Giurescu, în vol. „Studii <strong>de</strong> istorie”,<br />
Bucureşti, Editura Eminescu, 1993, p. 307-336.<br />
3 Constantin C. Giurescu, „Aşezământul” sau „legătura” lui Mihai Viteazul, în „Analele<br />
Universităţii Bucureşti. Istorie”, XIX, 1970, nr. 1, p. 58-63; i<strong>de</strong>m, Probleme controversate în<br />
istoriografia română, Bucureşti, Editura Albatros, 1977, p. 32-75.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 71–78
72<br />
Ileana Cioarec<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Alexandru Elian, Constantin Cihodaru, Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr ş.a.,<br />
dintr-o nouă colecţie intitulată Documenta Romaniae Historica. Aceasta conţine<br />
atât documente ce au fost publicate <strong>de</strong> Constantin Giurescu în colecţia<br />
Documente privind istoria României, dar şi unele noi, emise în intervalul 1480-<br />
1653. În această colecţie apar peste 20 <strong>de</strong> documente noi, în care se dau mai<br />
multe lămuriri asupra aşezământului.<br />
Cea mai importantă mărturie rămâne, însă, hrisovul lui Radu Mihnea<br />
Vodă, din <strong>24</strong> mai 1613, în care se specifică că Mihai Viteazul aşa a făcut<br />
întocmeala atunci, „cum care pe un<strong>de</strong> va fi, acela să fie rumân în veci un<strong>de</strong> se va<br />
afla”.<br />
Celelalte documente cuprind acelaşi lucru: cel ce trăia pe pământul<br />
altuia trebuia să fie rumân al proprietarului pe moşia căruia îl apucase legătura.<br />
Acestea cuprind doar aplicări în cazuri speciale ale hotărârii domnitorului Mihai<br />
Viteazul.<br />
Constantin Giurescu aprecia că, Aşezământul lui Mihai nu a creat<br />
rumânia şi nici măcar nu a consfinţit-o ca stare legală, <strong>de</strong>oarece aceasta era<br />
veche, poporul rumân înfăţişându-se „<strong>de</strong> la început alcătuit din două pături<br />
sociale: una liberă, formată din proprietarii <strong>de</strong> pământ, alta neliberă, compusă<br />
din ţăranii <strong>de</strong> pe moşiile lor”. El a menţionat că Legătura lui Mihai a creat o<br />
nouă categorie <strong>de</strong> rumâni, care, în tot secolul al XVII-lea, s-au numit rumâni <strong>de</strong><br />
legătură, termen prin care se făcea distincţia faţă <strong>de</strong> vechii rumâni anteriori<br />
anului 1595, zişi rumâni <strong>de</strong> moşie sau <strong>de</strong> moştenire.<br />
Procesul <strong>de</strong> rumânire a proprietarilor rurali liberi, început la sfârşitul<br />
secolului al XVI-lea, a continuat şi în secolele XVII-XVIII, sub domniile lui<br />
Simion Moghilă (1600-1602), Radu Şerban (1602-1611) 4 , Radu Mihnea (1611-<br />
1616) şi sub domnii următori, cu variaţii <strong>de</strong> intensitate şi amploare, în funcţie <strong>de</strong><br />
conjunctura economică şi politică. Rumânia a cunoscut, în aceste secole, două<br />
forme principale: rumânirea sătenilor stăpâni <strong>de</strong> pământ – moşnenii – care se<br />
vând împreună cu pământul lor şi, în al doilea rând, rumânirea ţăranilor lipsiţi <strong>de</strong><br />
pământ, dar care avuseseră anterior statut juridic <strong>de</strong> oameni liberi şi care se aflau<br />
aşezaţi pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti, în baza unor învoieli cu stăpânii<br />
acestora 5 .<br />
Dintre domnitorii sub care „aşezământul” lui Mihai Viteazul a continuat<br />
să aibă efecte, un rol important l-a avut Matei Basarab.<br />
4 Petre P. Panaitescu, Dreptul <strong>de</strong> strămutare a ţăranilor în Ţările Române (până la<br />
mijlocul secolului al XVIII-lea), în „Studii şi materiale <strong>de</strong> istorie medie”, vol. I, 1956, p. 103-104,<br />
a presupus, după conţinutul unui document <strong>de</strong> la Matei Basarab, care consemna că „toate cele ce<br />
au fost datorii şi prădăciuni şi furturi şi jafuri, câte au fost, pe toate le-a călcat Şărban voievod, ca<br />
să fie întru nimica, cum că pe timpul lui Radu Şerban a avut loc o amnistie, care s-ar fi întins şi<br />
asupra fugii rumânilor”.<br />
5 Florin Constantinu, Şerban Papacostea, Aspecte ale rumâniei în ultimele <strong>de</strong>cenii ale<br />
veacului al XVII-lea, în „Revista Arhivelor”, an III, nr. 2, 1960, p. 231-232.
Conflicte între boierii Glogoveni şi Filişeni pentru rumâni şi hotare <strong>de</strong> moşie 73<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În anul 1633, la începutul domniei, voievodul a dat o <strong>de</strong>cizie potrivit<br />
căreia, rumânul fugar, pe care îl va „va fi apucat birul în oraşul domniei mele<br />
Câmpulung” cu patru ani înainte, adică la finele domniei lui Alexandru Iliaş<br />
(1627-1629), „acela să fie primit în viitor ca orăşan, iubit <strong>de</strong> toţi orăşenii şi <strong>de</strong><br />
toţi ţăranii şi să fie în pace <strong>de</strong> toţi oamenii şi slugile domniei mele, nimeni să<br />
nu-i scoată din oraş, ca să strice târgul şi birul, ci să fie întocmai ca orăşanii întru<br />
toate. Iar cei statorniciţi din zilele lui Leon Vodă (1629-1632) – continua Matei<br />
Basarab – aceia să se ducă la urma lor, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> sunt ei” 6 . Prin urmare, stăpânii<br />
<strong>de</strong> rumâni nu mai pot aduce îndărăt pe aceia dintre fugari pe care birul i-a găsit<br />
aşezaţi la Câmpulung cu patru ani mai înainte, vor fi aduşi îndărăt numai aceia<br />
stabiliţi după 1629, după recensământul care a avut loc în anul acela. Şi, cum sub<br />
Matei Basarab, ca şi sub Mihai Viteazul, legătura între recensământul fiscal şi<br />
măsura <strong>de</strong> ordin social este manifestă. Spre aceeaşi concluzie ne duce şi un<br />
document posterior – din <strong>24</strong> iulie 1652 –, dar care transmite amintirea unui fapt<br />
ce intrase în conştiinţa înaintaşilor. Este vorba <strong>de</strong>spre „răvaşul” domnesc către 6<br />
jurători ai Neculii Necorescul din Horeoviţa: „Să jure Necula cu aceşti 6 boieri<br />
di cătră Mihart logofătul, feciorul Ciohanii Comisul, pentru nişte rumâni pre<br />
nume Drăghici i Danciul i Drăghin, feciorii lui Pistor, cum că sunt aceşti rumâni<br />
din Horeoviţa şi i-au apucat (şters cuvântul sama) legătura lui Mihai vodă în<br />
Pădina” 7 . Diacul care a scris „răvaşul” ştia că <strong>de</strong> „legătura” lui Mihai Viteazul<br />
era legat un recensământ fiscal sau o „samă”, <strong>de</strong> aceea, când a redactat actul, a<br />
pus mai întâi cuvântul „samă”, apoi, dându-şi seama că trebuie, totuşi, amintit<br />
termenul clasic, intrat bine în uz, anume „Legătura lui Mihai”, a şters primul<br />
termen şi l-a înlocuit prin expresia consacrată 8 .<br />
Tot Matei Basarab, înainte <strong>de</strong> 7 aprilie 1644, a luat măsura prin care<br />
interzicea strămutarea rumânilor în perioada dintre două „sămi ale talerului”,<br />
adică între două recensăminte fiscale 9 .<br />
Statutul socio-juridic al rumânilor <strong>de</strong> pe moşiile din sudul ju<strong>de</strong>ţului<br />
Mehedinţi, după legătura lui Mihai Viteazul, este bine conturat <strong>de</strong> un mănunchi<br />
<strong>de</strong> documente emise în secolul al XVII-lea, <strong>de</strong>scoperite în colecţiile Direcţiei<br />
Ju<strong>de</strong>ţene a Arhivelor Naţionale Dolj şi care nu sunt menţionate <strong>de</strong> Constantin<br />
Giurescu. Din aceste documente se pot <strong>de</strong>sluşi mai multe probleme şi aspecte ale<br />
rumâniei: dreptul <strong>de</strong> strămutare al rumânilor (<strong>de</strong>sfiinţat – după părerea<br />
majorităţii cercetătorilor – prin legătura lui Mihai); caracterul <strong>de</strong>finitiv şi ereditar<br />
6 C. D. Aricescu, Istoria Câmpulungului, prima rezi<strong>de</strong>nţă a Ţării Româneşti, Bucureşti,<br />
1857, p. 176; Ştefan Trâmbaciu, Istoricul obştii Câmpulungenilor musceleni în Evul Mediu şi<br />
prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureşti, Editura Semne, 1997, p. 99.<br />
7 C. Giurescu, Studii <strong>de</strong> istorie socială, p. 104, doc. 44.<br />
8 Constantin C. Giurescu, op. cit., p. 70; Dinică Ciobotea, „Aşezământul” social al<br />
domnitorului Mihai Viteazul. Note bibliografice privind istoria socială a românilor, selectate şi<br />
ordonate <strong>de</strong> ..., Craiova, Editura Helios, 2002, p. 82-83.<br />
9 P. P. Panaitescu, op. cit., p. 110.
74<br />
Ileana Cioarec<br />
_______________________________________________________________________________<br />
al rumâniei; răscumpărarea libertăţii (cu bani); răscumpărarea pământului;<br />
înmulţirea rumânilor prin rumânirea moşnenilor (proces larg <strong>de</strong> aservire a<br />
cultivatorilor rurali liberi în tot secolul al XVII-lea); iertarea <strong>de</strong> rumânie;<br />
vânzarea rumânilor).<br />
La 26 septembrie 1645, Vlad din Căzăneşti ot sud <strong>de</strong> Mehedinţi s-a<br />
vândut pentru 12 ughi rumân lui Necula pârcălab Glogoveanu 10 . Acelaşi lucru<br />
l-a făcut în 1678 şi Bălaci Roşiu din Răteşti, împreună cu fii săi, Crăciun şi<br />
Răducan. În schimbul sumei <strong>de</strong> 28 <strong>de</strong> ughi, daţi <strong>de</strong> jupâneasa Vişa Glogoveanu<br />
şi fiul său Nicolae 11 , cei trei ajung să <strong>de</strong>vină <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
juridic. Tot în această perioadă, Ivan Glogoveanu vistier, a mai cumpărat şi alţi<br />
rumâni: Filip, Mihai, Lepădat şi Ene cu 79 ughi 12 . Din cele trei documente<br />
menţionate mai sus, rezultă că rumânii ajunseseră să aibă un statut clar <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă în societate.<br />
Un alt sat din sudul ju<strong>de</strong>ţului Mehedinţi, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> boierii Glogoveni au<br />
cumpărat fie părţi <strong>de</strong> moşie, împreună cu rumânii aşezaţi pe ele, fie numai<br />
rumâni, a fost Broscari.<br />
La 3 februarie 1637, Preda spătar, feciorul lui Tudosie, fost mare<br />
logofăt, nepotul Pre<strong>de</strong>i banul Buzescu, i-a vândut jupanului Nicolei pârcălabul<br />
<strong>de</strong> Glogova jumătate din satul Broscari, „ot sudtvo Meh(edinţi), <strong>de</strong> în câmpu şi<br />
<strong>de</strong> în pădure şi <strong>de</strong> în apă şi cu plaiu <strong>de</strong> vii şi cu rumânii câţi se vor afla pre ceastă<br />
jumătate <strong>de</strong> sat şi cu tot venitul şi din şezutul satului <strong>de</strong> pretutin<strong>de</strong>nea şi oricât să<br />
va alege, <strong>de</strong> preste tot hotarul” pentru <strong>24</strong>0 aspri 13 . La 4 iunie 1637, Matei<br />
Basarab întăreşte aceluiaşi boier jumătate din Broscari, „din câmp şi din pădure<br />
şi din apă şi cu plaiul <strong>de</strong> vie şi cu vecinii câţi se vor afla pe această jumătate <strong>de</strong><br />
sat cu tot venitul şi din siliştea satului, <strong>de</strong> peste tot oricât se va alege <strong>de</strong> peste tot<br />
hotarul” 14 . Această întărire va fi reînnoită la 20 <strong>de</strong>cembrie 1644 15 . La 3 februarie<br />
1650, Goran, logofăt din Olăneşti, şi Vlad, iuz din Bărseşti, i-au vândut lui<br />
Necula pârcălab din Glogova jumătate din Broscari, „cu toată ocina şi cu toţi<br />
rumânii şi cu tot venitul cât se va afla” cu 4.000 <strong>de</strong> aspri. Cei doi aveau moşia <strong>de</strong><br />
la moşii lor, boierii din Drăgoieşti. Aceasta fusese împresurată <strong>de</strong> boierii<br />
Buzeşti, dar ei au reuşit s-o recupereze, prin ju<strong>de</strong>cată, în timpul domniei lui<br />
10 DRH, B, Ţara Românească, vol. XXX (1645), Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române,<br />
2003, p. 330.<br />
11 George Fotino, Câteva documente vechi inedite, în „Arhivele Olteniei”, an II, 1923,<br />
nr. 5, p. 36.<br />
12 N. G. Dinculescu, Documente privitoare la starea ţăranilor, în „Arhivele Olteniei”,<br />
an II, 1923, nr. 6, p. 220.<br />
13 SJAN Dolj, Colecţia Documente Istorice, pachet CCCXLI, dosar 2/1637, f. 1.<br />
14 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1637, f. 1; Dumitru Bălaşa, Un pergament slavon <strong>de</strong> la Matei<br />
Basarab. 1636, în „Mitropolia Olteniei”, anul XXIV, 1972, nr. 7-8, p. 629.<br />
15 Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Naţionale, vol. V, Bucureşti,<br />
1997, p. 628.
Conflicte între boierii Glogoveni şi Filişeni pentru rumâni şi hotare <strong>de</strong> moşie 75<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Matei Basarab 16 . În aprilie 1657, Constantin Şerban dă răvaş la <strong>24</strong> <strong>de</strong> boieri, să<br />
aleagă hotarul dintre Rogova şi Broscari, în urma cererii lui Necula pitar şi a<br />
„coconilor” Filişanului şi să fixeze pe feciorii Turcului ca rumâni, fie la Rogova<br />
(ai Mânăstirii Tismana), fie la Broscari (ai lui Necula pitar).<br />
Se întâlnesc şi cazuri, în Broscari, în care rumânii s-au vândut doar ei,<br />
fără partea lor <strong>de</strong> moşie. La 27 iulie 1643, Dragomir Cuşescul cu fii săi, Dumitru<br />
şi Alexandru, şi fratele său, Danciu, cu fiul său, Ne<strong>de</strong>lea, recunosc că sunt<br />
rumâni ai lui Nicola Glogoveanu (nu se ştie anul în care s-au vândut). Ante 14<br />
martie 1646, acelaşi Nicola a cumpărat <strong>de</strong> la Preda spătar din Ciuturoaia mai<br />
mulţi rumâni din Broscari 17 . În 1650, Necula a mai cumpărat şi o plasă <strong>de</strong><br />
rumâni <strong>de</strong> la Broscari: Craşovă, Lupu şi Trăilă, Barbu, Dragomir, Stoian,<br />
Dobromir, Ion, Bălan, Radu, Nicola Cimponeriul, Tudor Popăscul, Crăciun,<br />
Baica, Ba<strong>de</strong>a, Iancu, Iovan, Stanciu, Lupu, Dragomir cu fiii lor 18 . La 4 iunie<br />
1652 şi 14 iunie 1652, Matei Basarab <strong>de</strong>semnează 12 jurători pentru Drăgan şi<br />
feciorii lui, care să jure că sunt rumâni din Ştiubei, şi nu din Broscari (aflat în<br />
stăpânirea Nicolei Pârcălabul). La 2 iunie 1653, Ştefan, mitropolitul Ţării<br />
Româneşti, trimite înştiinţare şi blestem către 12 jurători care trebuiau să<br />
certifice locul un<strong>de</strong> au fost apucaţi nişte rumâni (anume: Nicola şi Duca şi cu<br />
fraţii lor) <strong>de</strong> legătura lui Mihai Viteazul: la Gogoşi sau la Broscari. Neputând să<br />
jure, mitropolitul a hotărât „acolo un<strong>de</strong> vor fi născut şi un<strong>de</strong> vor fi crescut şi<br />
un<strong>de</strong> vor fi şezut şi lăcuit mai mult, acolo să-i daţi să fie”. La 25 iulie 1654,<br />
Constantin Şerban întăreşte aceluiaşi Necula nişte rumâni din Broscari: Nicola,<br />
Duca, Mirea, Lupu şi Dumitru, feciorii lui Drăgan. La 17 august 1657, Radu,<br />
feciorul lui Buliga, fratele lui Nicola din Broscari, vin<strong>de</strong> un rumân clucerului<br />
Semen din Glogova. La 3 iulie 1658, marele agă Vladu îi anunţă pe sătenii din<br />
Broscari că au revenit prin poruncă domnească sub stăpânirea lui Nicola biv vel<br />
pitar. Înainte <strong>de</strong> 1680, mai mulţi rumâni, cumpăraţi <strong>de</strong> Nicula Glogoveanu <strong>de</strong> la<br />
Guran logofătul, Vlad iuzbaşa şi <strong>de</strong> la Preda spătar din Cepturoaia, cer să fie<br />
înscrişi la slujbă pentru a scăpa <strong>de</strong> rumânie.<br />
Încercând să-şi recapete libertatea juridică, unii rumâni susţineau că<br />
legătura lui Mihai Viteazul i-a apucat în alte sate şi nu în satul Broscari, aflat în<br />
stăpânirea boierilor Glogoveni. Astfel, în anul 1652 Drăgan cu feciorii lui<br />
Cocârleae din Ştiubee, Ba<strong>de</strong>a, Stan, Dumitru, Tudor, Nicolae, Deliul din Jiianca,<br />
Lupul ginerele Modrei din Mostişte, Ion Căp(ă)ţin(ă), Căziia din Rogova,<br />
Stănil(ă) din Cacoţ au reclamat domnitorului Matei Basarab că ei nu i-au<br />
aparţinut lui Necula. Domnitorul le-a dat 12 megieşi care să cerceteze, dacă ceea<br />
ce susţine este a<strong>de</strong>vărat, însă ei nu au putut <strong>de</strong>monstra acest lucru, rămânând<br />
16<br />
DRH, B, Ţara Românească, vol. XXXV (1650), Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, 2003, p. 67-68; Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Naţionale, vol. VII<br />
(1650-1653), Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1999, p. 281.<br />
17<br />
Ibi<strong>de</strong>m, vol. XXXI (1646), Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 2003, p. 70-71.<br />
18<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 68.
76<br />
Ileana Cioarec<br />
_______________________________________________________________________________<br />
rumâni ai boierului menţionat anterior. În anul următor, rumânii i s-au adresat<br />
din nou domnitorului, susţinând că ei sunt rumâni din satul Gogoşu şi nu din<br />
Broscari. Matei Basarab voievod i-a poruncit mitropolitului Ştefan ca 12 boieri<br />
şi megieşi să vadă, dacă ei spun sau nu a<strong>de</strong>vărul. Boierii şi megieşii au arătat că<br />
aceşti rumâni nu spun a<strong>de</strong>vărul. În anul 1654, ei se adresează din nou<br />
domnitorului, dar nici <strong>de</strong> această dată nu au câştig <strong>de</strong> cauză 19 . La 20 martie<br />
1654, locuitorii şi megieşii dimprejurul Broscarilor, <strong>de</strong>semnaţi <strong>de</strong> mitropolitul<br />
Ţării Româneşti, stabilesc faptul că Duca cu fraţii lor s-au născut, au crescut şi<br />
şezut în Broscari „încă <strong>de</strong> la Şerban Vodă şi mai dinainte vreme”.<br />
Din dorinţa <strong>de</strong> a-şi asigura forţa <strong>de</strong> muncă necesară, boierii Glogoveni<br />
au încercat să rumânească şi pe unii locuitori din Broscari, care nu fuseseră<br />
niciodată <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re economic şi juridic. La <strong>24</strong> aprilie 1676,<br />
mai mulţi săteni au mărturisit domnitorului că un călăraş <strong>de</strong> la Devesel, care<br />
„mai mult a şezut la Broscari”, în satul Buzăscului, nu era rumân aşa cum<br />
susţineau boierii Glogoveni, ci fecior <strong>de</strong> sârb. La 25 septembrie 1679, 12<br />
jurători urmau să jure că Dumitru călăraşul din Batoţi „nu iaste rumân din<br />
Broscari (moşie a boierilor Glogoveni), nici i-au apucat pe moşu său pe tată-său<br />
legătura lui Mihai Vodă la Broscari”. La 5 mai 1676, domnitorul Duca a<br />
poruncit feciorilor lui Simon clucerul, Gheorghiţa şi Giurco să-l lase în pace pe<br />
Dumitru din Devesel, adică să nu le fie rumân, pentru că el era trecut în<br />
catastiful vistieriei între călăraşi.<br />
O altă moşie din sudul ju<strong>de</strong>ţului Mehedinţi, lucrată <strong>de</strong> rumâni, era<br />
Rogova, vecină cu Broscari.<br />
La 26 februarie 1652, Matei Basarab întăreşte mănăstirii Tismana şi lui<br />
Mihai Filişanu, biv vel comis, stăpânirea asupra satului Rogova, „cu tot hotarul<br />
şi cu toţi vecinii şi cu tot venitul din hotar până în hotar” 20 , cumpărat <strong>de</strong> la Preda<br />
spătarul din Cepturoae şi <strong>de</strong> la Radu Buzescu ban. La 28 aprilie 1662, Grigorie<br />
Ghica dă mânăstirii Tismana, lui Preda sluger şi fratelui său Barbu, feciorii<br />
Filişanului, satul Rogova „cu tot hotarul pre hotare bătrâne şi pre semne”. În<br />
acest an, Semen clucer şi fratele său, Ivan spătar, feciorii Neculei pitar<br />
Glogoveanu, au reclamat că le-a fost împresurată o parte din moşia lor, Broscari,<br />
atunci când s-a hotărnicit satul Rogova. Domnitorul a numit, în iulie acelaşi an,<br />
<strong>24</strong> <strong>de</strong> boieri hotarnici, care să stabilească hotare celor două moşii. Aceste hotare<br />
erau: „În măgura goală la vale în piatra din matca văii lângă apă, d-acia în gura<br />
Padinei şi <strong>de</strong> acia pe subt Padina largă în pisc iar în piatră, d-acia la Lacul cu<br />
Laptele Sec şi pre drum spre Dunăre până în Copanitu, <strong>de</strong> se hotărăşte cu Iova în<br />
19<br />
Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Naţionale, vol. VIII (1654-<br />
1656), Bucureşti, 2006, p. 116.<br />
20<br />
SJAN Dolj, Fundaţia Jean Mihail, dosar 56/1890-1919, f. 1.
Conflicte între boierii Glogoveni şi Filişeni pentru rumâni şi hotare <strong>de</strong> moşie 77<br />
_______________________________________________________________________________<br />
piatră” 21 . Întărirea stăpânirii asupra acestui sat este reconfirmată şi <strong>de</strong> domnitorii<br />
Antonie voievod, la 7 <strong>de</strong>cembrie 1669 22 şi <strong>de</strong> Grigorie Ghica, la 4 iulie 1672 23 .<br />
Din dorinţa <strong>de</strong> a-şi extin<strong>de</strong> domeniul funciar şi a-şi asigura forţa <strong>de</strong><br />
muncă necesară, unii boieri au început să calce şi moşiile vecine, intrând în<br />
conflict cu proprietarii lor. O astfel <strong>de</strong> neînţelegere s-a creat între Necula<br />
Glogoveanul, proprietarul moşiei Broscari, mănăstirea Tismana şi boierii<br />
Filişeni, stăpâni ai moşiei Rogova. La 29 ianuarie 1652, Mitropolitul Ţării<br />
Româneşti le-a trimis boierilor şi roşiilor din ju<strong>de</strong>ţul Mehedinţi, megieşilor<br />
dimprejurul Rogovei şi al Broscarilor, carte <strong>de</strong> blestem, şi le-a cerut să aleagă<br />
hotarele Rogovei <strong>de</strong>spre Broscari „pe hotarele cele bătrâne care le-au ţinut banul<br />
Preda Buzescul şi Cârstea vornicul”, <strong>de</strong>oarece „şi acu s-au sculat Broscărenii în<br />
zilele mării sale Io Matei Basarab voievod împreună cu Nicula”. La 26 februarie<br />
1652, egumenul Nicodim <strong>de</strong> la Tismana şi Mihail comisul, s-au plâns<br />
domnitorului Matei Basarab că hotarele Rogovei au fost călcate <strong>de</strong> către<br />
broscărenii lui Necula Glogoveanu. Domnitorul a trimis pe Pătru al doilea portar<br />
şi alţi boieri la faţa locului care „au găsit că broscărenii au călcat moşia, fapt<br />
pentru care au rămas brocărenii lui Necula Pârcălabul <strong>de</strong> lege şi <strong>de</strong> pradă <strong>de</strong><br />
le-au luat Pătru portarul gloabă domnească <strong>de</strong> hotar, precum este legea hotarelor<br />
şi a ţării. Conflictele dintre pitarul Necula, pe <strong>de</strong> o parte, şi egumenul mânăstirii<br />
Tismana împreună cu Filişanu, pe <strong>de</strong> altă parte, au continuat şi în anii următori <strong>24</strong> .<br />
La începutul secolului al XVIII-lea, boierii Glogoveni au început să<br />
elibereze din rumânie pe mai mulţi rumâni, aceştia <strong>de</strong>venind oameni liberi.<br />
Astfel, în anul 1707, Nicula căpitan Glogoveanu, împreună cu mama sa, Vişa, a<br />
iertat <strong>de</strong> rumânie pe Grigore, fiul lui Vâlcan. Acesta ajunsese în stăpânirea lor,<br />
fiindu-le dăruit <strong>de</strong> pitarul Stroe Leur<strong>de</strong>anu în schimbul unor ţigani. Această<br />
eliberare din rumânie a fost întărită şi <strong>de</strong> domnitorul Constantin Brâncoveanu, la<br />
6 iulie 1707 25 . Câteva luni mai târziu, la 21 <strong>de</strong>cembrie, acelaşi domnitor a întărit<br />
şi cartea prin care Nicula Glogoveanu ierta <strong>de</strong> rumânie şi pe Oprea, feciorul<br />
Oanei din Albeştii, pe motiv că, încă din copilărie îi slujise „tot cu dreptate” 26 .<br />
Rumânii, eliberaţi <strong>de</strong> boierii Glogoveni, au înmulţit acea categorie socială<br />
admisă <strong>de</strong> A. V. Gî<strong>de</strong>i ca fiind, înainte <strong>de</strong> reforma lui Constantin Mavrocordat, a<br />
21<br />
I<strong>de</strong>m, Condica mânăstirii Tismana, vol. III, f. 84-87.<br />
22<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 6-7.<br />
23<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 10.<br />
<strong>24</strong><br />
Cornelia Stăncuţ, Vladimir Osiac, Din istoricul moşiei Rogova, în „Historica”, vol. II,<br />
1971, p. 128.<br />
25<br />
Documente privind relaţiile agrare în veacul XVIII, vol. I. Ţara Românească,<br />
Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1961, p. 216.<br />
26 Ibi<strong>de</strong>m, p. 217.
78<br />
Ileana Cioarec<br />
_______________________________________________________________________________<br />
„liber-clăcaşilor” 27 sau „a locuitorilor iertaţi <strong>de</strong> rumânie”, după expresia altor<br />
documente.<br />
Complexitatea socială din secolul al XVII-lea, <strong>de</strong>rivată din procesele <strong>de</strong><br />
rumânire şi, ulterioare acestora, <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cire (cnezire), a înscris şi problema<br />
rumâniei. Documentele inedite selectate <strong>de</strong> noi, cu informaţii dintr-o zonă cu<br />
stăpâni funciari diverşi – boieri, mănăstiri, moşneni –, sunt relevante atât în<br />
evi<strong>de</strong>nţierea prefacerilor sociale, cât şi în reliefarea extensiei Aşezământului lui<br />
Mihai Viteazul peste tot secolul al XVII-lea şi începtul secolului al XVIII-lea.<br />
DES LITIGES ENTRE LES BOYARDS GLOGOVEANU ET FILISANU POUR<br />
LES SERFS ET LES DOMAINES DE SUD DU DISTRICT MEHEDINTI AU<br />
XVII E SIÈCLE<br />
(Résumé)<br />
Dans cette étu<strong>de</strong> les auteurs présente les litiges qui, XVII e siècle, ont marqué les<br />
relations entre les grands propriétaires du sud <strong>de</strong> Mehedinţi, <strong>de</strong>s litiges concernant les<br />
serfs et les domaines. La discussion prend en compte les conséquences d’une importante<br />
reforme sociale initiée en Valachie par le prince régnant Mihai Ier (Michel le Brave) aux<br />
<strong>de</strong>rnières années du XVI e siècle, connue sous son célèbre nom rumânia ou «la liaison <strong>de</strong><br />
Mihai». Elle a entrainé un sensible changement du statut <strong>de</strong>s paysans dont la liberté <strong>de</strong><br />
mouvement sur d’autres domaines fut sévèrement limitée. Les documents y invoqués<br />
permettent une meilleure compréhension du nouvel statut socio-juridique consacré par<br />
Michel le Brave.<br />
Mots-clefs: histoire sociale, Valachie prémo<strong>de</strong>rne, Mehedinţi, statut <strong>de</strong>s<br />
paysans asservis, litiges nobiliaires.<br />
27 A. V. Gî<strong>de</strong>i, Contribuţiuni pentru istoria socială a ţărănimii noastre şi pentru istoria<br />
raporturilor economice dintre ţărani şi proprietari până la 1864, Bucureşti, 1904, p. 6-7, 11.
VIAŢA LA CURTEA DOMNEASCĂ ÎN VREMEA LUI<br />
GRIGORE AL IV-LEA GHICA<br />
ŞERBAN PĂTRAŞCU<br />
Sute şi sute <strong>de</strong> oameni, cu sau fără treabă, populează zilnic Curtea<br />
domnească în vremea regimului fanariot. Majoritatea sunt greci, componenţii<br />
acelor alaiuri numeroase cu care veneau însoţiţi, la urcarea pe tron, domnii<br />
fanarioţi. De exemplu, în 1806, familia princiară a lui Ipsilanti era însoţită <strong>de</strong> o<br />
suită compusă dintr-o mie <strong>de</strong> persoane, iar în anul 1819, oamenii aduşi <strong>de</strong><br />
Alexandru Suţu în ţară erau atât <strong>de</strong> mulţi încât a trebuit să fie izgoniţi din case<br />
apropiaţii fostului principe Caragea. Într-a<strong>de</strong>văr, după cum notează ministrul<br />
Charles Reinhard „cea mai mare parte din grecii pe care-i întâlneşte la Curte şi<br />
în slujbe, formează un flux şi un reflux care vine şi dispare cu domnul pe care îl<br />
însoţesc. Posturile cele mai însemnate din administraţia internă sunt rezervate<br />
boierilor pământeni; principalele dregătorii la Curte sunt în mâinile grecilor” 1 .<br />
Uneori, aceste alaiuri provoacă a<strong>de</strong>vărate catastrofe. Sub Caragea, chiar<br />
în noaptea instalării sale, palatul domnesc <strong>de</strong> la Mihai Vodă din Dealul Spirii a<br />
ars până în temelie iar a doua zi, la 13 <strong>de</strong>cembrie 1812, s-a ivit ciuma între<br />
oamenii curţii veniţi cu vodă <strong>de</strong> la Ţarigrad 2 , în urma căreia au murit peste<br />
90.000 <strong>de</strong> oameni în toată ţara.<br />
Acest „roi <strong>de</strong> scorpii” cum îi califică indignat englezul Thomas<br />
Thornton, părăsesc malurile Bosforului pentru a-şi potoli „lăcomia nesăţioasă<br />
din sângele unor nenorociţi, <strong>de</strong>znădăjduiţi şi nu mai puţin prăpădiţi <strong>de</strong> foame şi<br />
mizerie... Este greu să recunoşti – continuă Thornton raiaua înjosită în grecul<br />
lăfăindu-se prosteşte în lumina strălucitoare a pompei orientale şi complăcânduse<br />
în toată îngâmfarea şi aroganţa puterii şi a funcţiei. Un fast strălucit, o suită<br />
întreagă <strong>de</strong> servitori, puterea <strong>de</strong> a asupri şi mijloacele <strong>de</strong> a stoarce fani <strong>de</strong>zvoltă<br />
toate viciile <strong>de</strong> caracter pe care sărăcia şi <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa servilă le ţinuseră în frâu<br />
mai înainte. Gercul care la Constantinopol trezise milă sau dispreţ, stârneşte<br />
scârbă şi repulsie la Bucureşti şi la Iaşi. Îşi închipuie oricine, fireşte, că o Curte<br />
astfel viciată în părţile sale constitutive nu poate înfăţişa o împletire <strong>de</strong><br />
urbanitate şi eleganţă. Mare trebuie să fie într-a<strong>de</strong>văr apatia unui spectator<br />
european, dacă poate să privească fără emoţii corespunzătoare, combinaţia<br />
ridicolă dintre tot ce este caraghios în ceremonie cu tot ce este vulgar în maniere,<br />
tot ce este slugarnic în adulaţie cu tot ce este vrednic <strong>de</strong> dispreţ în vanitate şi<br />
p. 251.<br />
131.<br />
1 Călători străini <strong>de</strong>spre Ţările Române în secolul al XIX-lea, s. n., vol. I (1801-1821),<br />
2 Ion Ghica, Opere, vol. I, Bucureşti, Editura <strong>de</strong> stat pentru literatură şi artă, 1956, p.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 79-89
80<br />
Şerban Pătraşcu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>testabil într-o arogantă mulţumire <strong>de</strong> sine. Trândăvia şi vanitatea au introdus şi<br />
stabilit în amândouă capitalele Principatelor obiceiul <strong>de</strong> a se petrece dimineaţa<br />
făcând act <strong>de</strong> prezenţă la recepţia domnului. Cei ce maimuţăresc moda se<br />
înghesuie la Curte şi umplu golul <strong>de</strong> neumplut al vieţilor lor, prin conversaţii<br />
lipsite <strong>de</strong> interes şi parada stângace a importanţei proprii; şi atât <strong>de</strong> molipsitor<br />
este exemplul, că până şi negustorii străini fug <strong>de</strong> la treburile lor ca să se<br />
prezinte la palatul domnesc, <strong>de</strong> teamă poate că slugile lor ar putea dispreţui<br />
faptul <strong>de</strong> a purta o livrea, care nu este expusă privirilor în fiecare zi pe aleele ce<br />
duc la Curte 3 ”. Mărturia lui Thornton este confirmată <strong>de</strong> numeroase alte relatări.<br />
Prezenţa boierimii la reşedinţa domnească era însă obligatorie.<br />
Referindu-se la acest aspect, ministrul Reinhard afirma că „boierii din<br />
Moldova stau mai mult pe proprietăţile lor şi se dove<strong>de</strong>sc în genere mai<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi <strong>de</strong>cât cei din Ţara Românească, pe care gelozia şi orgoliul<br />
domnului îi scuteşte arareori <strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong> a sta la Curte” 4 . Principele fanariot<br />
îşi ţine prietenii dar mai ales duşmanii în apropierea sa, pentru a-i putea<br />
supraveghea mai uşor, în aceste condiţii neprezentarea la Curtea domnească nu<br />
putea da <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> bănuit.<br />
O <strong>de</strong>scriere pitorească a vieţii la Curtea Domenească din perioada <strong>de</strong><br />
sfârşit a regimului fanariot ne-a lăsat şi Nicolae Filimon: „Curtea domnească, pe<br />
timpul acela – spunea el – se <strong>de</strong>osebea cu totul <strong>de</strong> curţile domnitorilor din zilele<br />
noastre. Atunci ea înfăţişa un centru un<strong>de</strong> se aduna tot ce avea Bucureştii mai<br />
inteligent, dar mai leneş şi mai <strong>de</strong>pravat. Palatul era plin <strong>de</strong> boieri şi <strong>de</strong> calemgii<br />
<strong>de</strong> tot felul, dintre cari fanarioţii se <strong>de</strong>osebeau prin cochetăria îmbletului lor, prin<br />
<strong>de</strong>sele complimente şi temenele ce făceau în dreapta şi în stânga, iar mai cu<br />
seamă prin eleganţa veşmintelor tăiate după ultima modă venită din Fanar.<br />
Interiorul Curţii prezintă ve<strong>de</strong>rii o panoramă foarte curioasă şi variată: în mijloc<br />
stau înşirate caretele şi butcile boierilor; mai încolo, vizitii lui Vodă preîmblau<br />
armăsarii îmbrăcaţi în cioltane cusute cu sârmă <strong>de</strong> aur; dinaintea unui rând <strong>de</strong><br />
odăi numai cu un rând, tufeccii, arnăuţii şi satâraşi îşi curăţau armele, şuierând<br />
printre dinţi câte o arie albaneză. Înlăuntru şi afară <strong>de</strong> poartă, o adunătură <strong>de</strong><br />
popol din clasele <strong>de</strong> jos căsca gura la învârtelile şi strâmbăturile pehlivarilor şi<br />
ale măscăricilor domneşti. Simigii, cu tablalele lor sferice puse pe cap şi cu<br />
tripo<strong>de</strong>le <strong>de</strong> lemn la subţioară, împreună cu hagagii şi salepgii arnăuţi, făceau<br />
contrast cu alunarii şi cu vânzătorii <strong>de</strong> şerbet din Fanar, care purtau pe cap fesuri<br />
mici cu fun<strong>de</strong> stufoase <strong>de</strong> ibrişim şi cămăşi <strong>de</strong> borangic subţire, care lăsau să se<br />
vadă pe pieturile şi braţele lor goale figuri simbolice incrustate, precum<br />
obicinuiau ianicerii.<br />
În fundalul curţii se ve<strong>de</strong>au diferite grupe <strong>de</strong> masalagii şi pungaşi; unii<br />
jucau nuci, alţii „iaşic şi tură”, alţii iarăşi jucau „la o para cinci” şi stos pe<br />
3 Călători străini <strong>de</strong>spre Ţările Române în secolul al XIX-lea, s. n., vol. I (1801-1821),<br />
p. 380-381.<br />
4 Ibi<strong>de</strong>m, p. 255.
Viaţa la Curtea domnească în vremea lui Grigore al IV-lea Ghica 81<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>spuiate. Aceşti tâlhari, în mare parte fanarioţi scăpaţi din închisorile<br />
Stambulului, jăfuiau cu <strong>de</strong>plină libertate, în curtea domnească, pe oamenii cei<br />
fără experienţă şi creduli” 5 .<br />
Să adaugăm acestui tablou şi aspectul <strong>de</strong>zolant al Curţii, surprins <strong>de</strong><br />
doamna Reinhard în 1806: „Domnul <strong>de</strong> Sainte Luce avusese grijă să-mi<br />
vorbească <strong>de</strong> traiul simplu al palatului, dar nu mă aşteptasem să trec printr-o<br />
a<strong>de</strong>vărată ogradă <strong>de</strong> ţară, plină <strong>de</strong> orătănii şi <strong>de</strong> vite” 6 .<br />
Din această mulţime cosmopolită se disting după cizmele lor galbene<br />
curtenii, adică acei oameni care prestează slujbe personale domnului la Curtea<br />
domnească. Desigur, dregătoriile cele mai importante şi <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re, cele mai<br />
bănoase sau aducătoare <strong>de</strong> foloase, sunt încredinţate grecilor, în vreme ce<br />
românii (proveniţi mai ales din mica nobilime) ocupă posturi inferioare. Mulţi<br />
dintre ei nu primesc nici măcar leafă, trăind din daruri şi baccişuri întâmplătoare.<br />
Lupta lor pentru fiecare bănuţ primit, stârneşte mila, indignarea ori <strong>de</strong>zgustul<br />
călătorilor străini invitaţi la Curtea Domnească.<br />
Limba Curţii este în exclusivitate cea grecească şi, după cum subliniază<br />
contele Káracsay „ar fi o greşeală să se creadă că la curtea domnului Moldovei<br />
sau la cea a domnului Ţării Româneşti ar putea cineva să răzbată numai cu limba<br />
ţării. Aceasta este aproape dispreţuită <strong>de</strong> înalta societate şi foarte mulţi greci,<br />
precum şi domnul actual al Moldovei, Callimachi, ca şi la Bucureşti, principele<br />
Caragea al Ţării Româneşti, n-o vorbesc chiar <strong>de</strong> loc” 7 .<br />
Nu numai limba românească este dispreţuită <strong>de</strong> greci. La 1820, englezul<br />
Wyburn afirmă categoric: „Este suficient <strong>de</strong> arătat o dată pentru tot<strong>de</strong>auna că<br />
grecii din Fanar consi<strong>de</strong>ră pe românii din toate categoriile ca pe o lume proastă.<br />
Ei întorc dispreţul turcilor pentru naţiunea lor, asupra românilor...” 8 .<br />
După revoluţia din 1821, schimbările la Curtea domnească au fost<br />
radicale.<br />
Având acordul Porţii pentru înlăturarea fanarioţilor din funcţii, Grigore<br />
Ghica a făcut din Curtea domnească prima instituţie din care au fost izgoniţi toţi<br />
grecii. Unul dintre consulii acreditaţi la Bucureşti aminteşte în raportul său<br />
<strong>de</strong>spre în<strong>de</strong>părtarea unui portar <strong>de</strong> la Curte – ultimul dintre grecii, atât <strong>de</strong><br />
numeroşi odinioară la reşedinţa domnească.<br />
Dacă în administraţie Grigore Ghica a trebuit să facă unele concesii<br />
elementului grecesc, în schimb, la Curtea domnească, dregătorii au fost numai<br />
români.<br />
Principesa Alexandrina Ghica, care copilărise la Curte, scrie în<br />
amintirile sale <strong>de</strong>spre unchiul său, Grigore Ghica: „S-a silit să suprime multe din<br />
5 Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi, Bucureşti, Editura Eminescu, 1984, p. 25-26.<br />
6 Călători străini <strong>de</strong>spre Ţările Române în secolul al XIX-lea, Serie nouă, vol. I, 1801-<br />
1821, p. 287-288.<br />
7 Ibi<strong>de</strong>m, p. 761.<br />
8 Ibi<strong>de</strong>m, p. 979.
82<br />
Şerban Pătraşcu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
obiceiurile fanarioţilor, între care una din sarcinile Curţii cele mai nostime: opt<br />
inşi îmbrăcaţi în portul cel mai strălucit, trebuiau să intre în fiecare dimineaţă în<br />
iatacul domnitorului, imediat după trezirea lui şi să-i spuie laolaltă: „Frumos este<br />
Măria Ta! Sprincenat este Măria Ta!” După această exclamaţii, strigate în cor, se<br />
retrăgeau în bună ordine, milităreşte. Ziua, începută astfel, îi părea grecoteiului<br />
mai dulce. Plata slujbei era <strong>de</strong> asemeni, însemnată” 9 .<br />
Cea mai importantă dintre modificări rămâne însă interzicerea vânzării<br />
slujbelor, fapt care duce la abandonarea vechii practici fanariote <strong>de</strong> a schimba în<br />
fiecare an pe toţi dregătorii şi <strong>de</strong> a-i înlocui cu alţii noi 10 . Urmărind<br />
Arhondologia Munteniei dintre 1822-1828, observăm că în luna ianuarie, lună în<br />
care sub regim fanariot avea loc schimbarea dregătorilor, Grigore Ghica face<br />
foarte puţine numiri, şi acelea nesemnificative. De exemplu, avansări printre<br />
slujbaşii mărunţi ai Curţii sau acordă doar titluri onorifice. Măsura principelui îşi<br />
pune amprenta asupra stabilităţii funcţiilor atât în Divan cât şi la Curtea<br />
domnească. Astfel, majoritatea dregătorilor îşi păstrează slujbele cel puţin 2-3<br />
ani iar unii şi mai mult, fiind schimbaţi atunci când intră în conflict cu<br />
domnitorul (vezi cazul marelui vistier Barbu Văcărescu), când îl tră<strong>de</strong>ază (aşa<br />
cum au făcut marii cămăraşi Filip Lenş şi Ştefan Bellu) ori pur şi simplu pentru a<br />
fi avansaţi.<br />
Una dintre acuzaţiile ce i se aduceau <strong>de</strong> către adversarii săi, se referea şi<br />
la nepotismul domnului, acesta promovând în marile dregătorii <strong>de</strong> stat şi <strong>de</strong> la<br />
Curte ru<strong>de</strong> şi apropiaţi. Situaţia social-politică din ţara şi relaţiile tensionate<br />
dintre Marile Puteri, nu-i permit însă principelui să <strong>de</strong>a semne <strong>de</strong> slăbiciune.<br />
Într-o ţară în care fiecare boier se întreba <strong>de</strong> ce să nu fie el domn, guvernarea<br />
autoritară a lui Ghica a însemnat stabilitate şi a pus bazele <strong>de</strong>zvoltării mo<strong>de</strong>rne a<br />
societăţii româneşti.<br />
Desigur, acuzaţiile sunt întemeiate, Ghica promovându-şi în cele mai<br />
importante posturi fraţii, copiii, verii, ru<strong>de</strong>le mai în<strong>de</strong>părtate, favoriţii ori<br />
prietenii buni. Au circulat la Bucureşti „manifeste” – menţionate şi <strong>de</strong> consulii<br />
străini în rapoartele lor – în care domnitorul era învinuit că se lasă condus <strong>de</strong><br />
favoriţii săi, etichetaţi drept oameni <strong>de</strong> cea mai joasă condiţie şi fără niciun<br />
merit.<br />
Printre cele mai vehiculate nume erau cele ale marelui cămăraş Filip<br />
Lenş (consi<strong>de</strong>rat un bastard, fiul unei dansatoare din tavernele Bucureştiului),<br />
căminarul Dresna (vechi om <strong>de</strong> casă al familiei Ghica) şi clucerul Chiriac 11 .<br />
Numărul favoriţilor din Partidul Curţii era mai mare, însă o influenţă <strong>de</strong>osebită<br />
au doar 3 oameni. După cum relatează Ion Ghica, „când domnul avea câte o<br />
9<br />
Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaei. Povestea unei străzi, Bucureşti, Editura<br />
Meridiane, 1986, p. 145.<br />
10<br />
Călători străini <strong>de</strong>spre Ţările Române în secolul al XIX-lea, Serie nouă, vol. II (1822-<br />
1830), p. 296.<br />
11<br />
Hurmuzaki, Documente, vol. X, p. 207.
Viaţa la Curtea domnească în vremea lui Grigore al IV-lea Ghica 83<br />
_______________________________________________________________________________<br />
pricină grea, chema <strong>de</strong> se sfătuia cu trei oameni: cu vornicul Costache<br />
Câmpineanu, clucerul Chiriac şi cu baş-ciohodarul Măciucă” 12 . Marele ban<br />
Barbu Văcărescu îi spune unei doamne care-i solicitase sprijinul că el nu o poate<br />
ajuta şi să se adreseze favoritului Dresna care poate face totul, iar o boieroaică<br />
nemulţumită <strong>de</strong> hotărârea Divanului într-o pricină avută, îi strigă lui Chiriac:<br />
„Ticălosule, tu hotărăşti, nu Vodă!” 13 .<br />
Principalele activităţi se <strong>de</strong>sfăşoară dimineaţa. Domnul primeşte în<br />
audienţă, însă numai după ce marele postelnic cercetează dacă cererea<br />
solicitantului este <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> întemeiată pentru a putea intra la acesta. Cel puţin <strong>de</strong><br />
două ori pe săptămână Divanul se întruneşte la Curte, un<strong>de</strong> împreună cu<br />
domnitorul <strong>de</strong>zbate şi ia hotărâri privind probleme <strong>de</strong> stat, în special chestiunile<br />
economice, ori ju<strong>de</strong>că pricinile nerezolvate <strong>de</strong> instanţele inferioare.<br />
După masă principele avea obiceiul să se ducă în vizită la bătrânul său<br />
prieten Romaniti. În caleaşca sa cu tăbliile suflate în argint, şi cu arcurile <strong>de</strong><br />
curea <strong>de</strong> lac, pornea <strong>de</strong> la Curtea domnească, pe Podul Mogoşoaiei, un<strong>de</strong> se<br />
aflau frumoasele case ale boierului Romaniti.<br />
Uneori, se ducea prin târgurile şi pieţele din Bucureşti pentru a verifica<br />
corectitudinea negustorilor. „S-a văzut Grigorie Ghica – scrie Pappasoglu –<br />
călcând singur prăvăliile brutarilor celor mari, având cântarul (teraziile) cu el în<br />
caleaşcă, şi vai brutarului aceluia ce îndrăznea să-şi bată joc <strong>de</strong> public” 14 . Până la<br />
Regulamentul Organic, brutarii prinşi că înşeală, erau ţintuiţi <strong>de</strong> ureche la uşa<br />
prăvăliei pentru o zi întregă iar pâinea găsită lipsă li se împărţea săracilor sau se<br />
trimitea arestaţilor la puşcărie.<br />
Când era vremea frumoasă, îi plăcea domnului să iasă la iarbă ver<strong>de</strong>, la<br />
marginea capitalei, însoţit <strong>de</strong> sora şi <strong>de</strong> un alai numeros. În lipsa doamnei –<br />
Ghica fiind divorţat <strong>de</strong> Maria Hangerli încă din 1821 – onourile la Curte le făcea<br />
Profira (sau Pulcheria) sora principelui, căsătorită cu Nicolae Mavros 15 . Ea are o<br />
Curte proprie şi se bucură <strong>de</strong> respectul şi privilegiile acordate unei doamne a<br />
Ţării Româneşti.<br />
Ciuma stârneşte o panică <strong>de</strong> ne<strong>de</strong>scris. Curtea îşi suspendă contactele cu<br />
cei din afară, cancelaria şi toate locurile publice sunt închise, negustorii nu mai<br />
fac nicio tranzacţie iar bucureştenii se închid în casele lor. În această perioadă<br />
Grigore Ghica umblă într-o trăsură fără perne, şi fără teamă se duce în locuri<br />
afectate <strong>de</strong> ciumă, şi ia măsurile sanitare necesare pentru încetarea epi<strong>de</strong>miei. În<br />
1827, ciuma îl răpeşte chiar pe fiul său Iorgu. Măsuri <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>re sunt luate şi<br />
12 Ion Ghica, op. cit., p. 120.<br />
13 Hurmuzaki, Documente, vol. X, p. 210.<br />
14 D. Pappasoglu, Istoria fondărei oraşului Bucureşti, Bucureşti, Tipografia Universul,<br />
1891, p. 184.<br />
15 Hurmuzaki, Documente, vol. X, p. 312.
84<br />
Şerban Pătraşcu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
la Curtea Domnească. Un vizitator primit în audienţă la <strong>24</strong> octombrie 18<strong>24</strong>, îl<br />
găseşte pe domnitor, în fundul Palatului, pe un divan învelit cu pânză ceruită 16 .<br />
Chiar şi în aceste vremuri, mai ales boierii, dar şi alţii, îşi văd netulburaţi<br />
<strong>de</strong> vizite, plimbări şi afaceri. Preotul Robert Walsf care soseşte la Bucureşti în<br />
timpul unei epi<strong>de</strong>mii <strong>de</strong> ciumă, ve<strong>de</strong> atât <strong>de</strong> multe trăsuri care apăreau <strong>de</strong> pe<br />
toate uliţele oraşului, 17 încât cre<strong>de</strong> că este vreo recepţie la Curte. Când află însă<br />
că lucrurile nu stau aşa, critică vanitatea boierilor care şi în vreme <strong>de</strong> ciumă îşi<br />
afişează luxul. Din vremea lui Ghica trăsurile luxoase sau nu, nu mai sunt un<br />
apanaj al boierimii. „Să se ştie – notează Pappasoglu – că numai clasele boereşti<br />
aveau drept să umble cu butci până la venirea lui Grigore vodă Ghica pe tron la<br />
1822, iar negustorilor şi familiilor lor, nu le era iertat a umbla cu butca” 18 .<br />
Nu lipseau <strong>de</strong> la Curte recepţiile, jocurile, petrecerile şi balurile.<br />
În primăvara anului 18<strong>24</strong>, diplomatul danez Clausewitz este primit la<br />
Curtea lui Grigore Ghica fiiind în ziua aceea recepţie mare, cu ocazia serbării<br />
zilei onomastice a unui fiu al domnitorului. În Palat, saloanele sunt pline <strong>de</strong><br />
curteni iar principele îl primeşte aşezat pe sofa cu picioarele încrucişate, având<br />
în jurul lui pe boierii ţării şi ai Curţii. Tinerii fraţi ai domnului – chipeşi şi foarte<br />
bine crescuţi, cu maniere europene – îi fac o impresie bună. Admiră pe<br />
cucoanele îmbrăcate în rochii <strong>de</strong> bal, <strong>de</strong>şi era abia 10 dimineaţa, însă dintre<br />
acestea, domniţa Pulcheria, sora lui Ghica, îi pare cea mai frumoasă şi<br />
inteligentă, vorbind foarte bine franţuzeşte. Domnul îl pofteşte în italiană să se<br />
aşeze şi dă ordine să li se aducă dulceţuri, cafele şi lulele. Remarcă, că toţi<br />
boierii şi soţiile lor aveau obiceiul <strong>de</strong> a săruta mâna domnului, căci astfel cerea<br />
ceremonialul Curţii. Numai consulii şi alţi străini <strong>de</strong> marcă erau scutuţi <strong>de</strong> acest<br />
semn <strong>de</strong> <strong>de</strong>ferenţă. Petrecerea continuă seara cu un bal la care sunt invitate 200<br />
<strong>de</strong> persoane, pe care Ghica îl dă într-o casă boierească (probabil în casa lui<br />
Romaniti). Domnul pleacă <strong>de</strong>vreme, însă balul ţine până la 3 dimineaţa.<br />
Boieroaicele sunt frumoase, elegante şi bine crescute, vorbind limba franceză.<br />
La fel şi boierii cu care se întreţine Clausewitz, vorbesc mai toţi franţuzeşte.<br />
Balul se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> cu o poloneză, apoi urmară dansuri engleze,<br />
contradansuri şi valsuri, ca la orice bal occi<strong>de</strong>ntal, observă Clausewitz. Era<br />
straniu să vezi boierii, cu barba lungă, cu caftane şi tichie roşie, luând şi ei parte<br />
la joc. După un timp îşi aruncară însă caftanele, prea călduroase şi prea greoaie.<br />
Se joacă şi o horă muntenească. Într-o sală mare se serveşte masa cu feluri multe<br />
şi alese, prilej pentru Clausewitz să se mire cât <strong>de</strong> puţin mâncau şi beau<br />
românii 19 .<br />
16<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 304, nota 4.<br />
17<br />
Călători străini <strong>de</strong>spre Ţările Române în secolul al XIX-lea, Serie nouă, vol. II (1822-<br />
1830), p. 102.<br />
18<br />
D. Pappasoglu, op. cit., p. 92.<br />
19<br />
Călători străini <strong>de</strong>spre Ţările Române în secolul al XIX-lea, Serie nouă, vol. II (1822-<br />
1830), p. 96-97.
Viaţa la Curtea domnească în vremea lui Grigore al IV-lea Ghica 85<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Petreceri mari la Curte aveau loc la începutul anului. Ion Ghica ne<br />
relatează, cu numeroase <strong>de</strong>talii, ziua <strong>de</strong> Sf. Vasile a anului 1827.<br />
Încă <strong>de</strong> dimineaţă, potrivit obiceiului, toţi boierii se strânseseră la Curtea<br />
domnească ca să-l salute pe domn <strong>de</strong> Anul Nou. Eufrosin Poteca, dascălul <strong>de</strong> la<br />
Sf. Sava, împreună cu trei dintre elevii cei mai silitori <strong>de</strong> la şcoala românească, îl<br />
sorcoviseră pe domn cu un engomion plin <strong>de</strong> prevestiri măreţe şi glorioase,<br />
împănate cu citate latineşti. „Vodă era vesel ca niciodată – povesteşte Ion Ghica<br />
– zilele posomorâte se cre<strong>de</strong>au trecute... Boierii i se arătau cu iubire şi supunere,<br />
lumea toată în<strong>de</strong>stulată, pâinea trei parale ocaua şi vinu zece parale vadra;<br />
opinca şi târgurile mulţumite şi vesele” 20 . La prânz răvaşele din plăcintă îi<br />
prevesteau lui Ghica numai lucruri bune. Seara principele dă bal mare boierilor,<br />
în casele frumoase şi încăpătoare ale lui Romaniti <strong>de</strong> pe Podul Mogoşoaiei. În<br />
curtea casei, vizitii şi slujitorii boierilor aprinseră un foc uriaş, la care încercau<br />
să se încălzească.<br />
În sala <strong>de</strong> bal, Ghica îmbrăcat cu giubea albă, hanger <strong>de</strong> brilianturi la<br />
brâu, şe<strong>de</strong>a în mijlocul sofalei, rezemat pe perne, cu gugiumanul <strong>de</strong> samur, cu<br />
fundă albă cam pe frunte şi cu mâinile încleştate la ceafă. La dreapta şi la stânga<br />
lui, stăteau cele şase beiza<strong>de</strong>le, după care veneau sora domnului Profiriţa şi alte<br />
nepoate, precum şi câteva cucoane mari din protipendadă.<br />
Pe o galerie improvizată <strong>de</strong>asupra uşii <strong>de</strong> la intrare stăteau muzicanţii,<br />
două orchestre şi un taraf <strong>de</strong> lăutari. Când începea dansul, boierii cei tineri îşi<br />
lepădau giubelele şi papucii şi invitau fetele şi cucoanele la joc, la poloneză, la<br />
parolă, la vals şi la „ecossaise”. Cucoanele tinere se purtau legate la cap cu<br />
turban <strong>de</strong> tulpan, zăbranic sau marabù meşteşugit adus, cu coa<strong>de</strong>le cu panglice şi<br />
urmuz împănate cu stele şi fulii <strong>de</strong> diamant, rochie <strong>de</strong> mătase, marţelin sau<br />
paplină fără cute, mâneci cu bufanturi, ciupag scurt pe moda Imperiului. Fetele,<br />
cu capul gol, cu panglici şi cu flori, rochie garnisită pe poale cu fianguri <strong>de</strong><br />
panglice şi <strong>de</strong> stofă. Cucoanele mai în vârstă mai păstrau încă fesul alb, legate cu<br />
testemel cu bibiluri, paftale <strong>de</strong> aur cu pietre scumpe şi cu şal pe spate.<br />
Într-o încăpere care da în sala <strong>de</strong> bal, era intinsă o masă plină cu tot felul<br />
<strong>de</strong> zaharicale şi cofeturi, castane fierte în zahăr, praline, aca<strong>de</strong>le, cofeturi cu<br />
răvaşe franţuzeşti şi caramele cu plesnitori servite musafirilor <strong>de</strong> vestitul<br />
Antonachi Borelli şi <strong>de</strong> Momolo. Prin colţurile odăii, la câteva mese se serveau<br />
boierilor ponciuri. În sala <strong>de</strong> bal, slujitorii cu tavele ofereau limonadă şi<br />
orangeadă, începând întot<strong>de</strong>auna <strong>de</strong> la mijlocul sofalei. Când dansatorii<br />
începuseră să se înfierbânte, Ghica se scoală <strong>de</strong> pe divan, salută în dreapta şi în<br />
stânga, şi porneşte spre ieşire, precedat <strong>de</strong> baş-ciohodar, urmat <strong>de</strong> beiza<strong>de</strong>lele<br />
cele mai mici, <strong>de</strong> Ioniţă Voinescu, <strong>de</strong> cămăraşul cel mare şi <strong>de</strong> câţiva e<strong>de</strong>clii.<br />
În timpul verii, Curtea Domnească se muta la Colentina, pe moşia<br />
domnească, un<strong>de</strong> după cum mărturiseşte chiar Ghica în testamentul său: „mai<br />
întâi am clădit ... casă falnică <strong>de</strong> vară împreună cu o grădină, am construit şi o<br />
20 Ion Ghica, op. cit., p. 330-331.
86<br />
Şerban Pătraşcu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
alee frumoasă cu arbori jur împrejur, precum şi heleşteu bine îngrijit cu moară<br />
pe dânsul şi în urmă am înălţat ... şi biserică împodobită cu splendoare pe<br />
dinăuntru şi pe dinafară, cu celelalte dimprejur clăriri şi căsuţe... care produce o<br />
mulţumire nespusă la ve<strong>de</strong>re şi veselie d-a gata şi fără cheltuială la toţi cetăţenii<br />
din orice clasă, prin publica şi libera preumblare tuturor printrânsele...” 21 .<br />
Pe lângă plimbări, bucureştenii veneau în număr mare la Curtea <strong>de</strong> la<br />
Colentina ca să asiste la luptele dintre câini şi urşi. Grigore Ghica avea nişte<br />
câini zăvozi, cât viţeii <strong>de</strong> mari, pe care-i hrănea şi îi punea să se bată până la<br />
moarte. La sfârşitul luptei, proprietarii urşilor erau răsplătiţi cu bani, iar slujitori<br />
care se îngrijeau <strong>de</strong> câini, primeau <strong>de</strong> la marele cămăraş, 40 <strong>de</strong> ocale cu vin 22 . La<br />
jocurile organizate în august 1823, principele îşi pier<strong>de</strong> ceasul cu briliante, însă<br />
în ciuda recompensei anunţate, <strong>de</strong> 1000 <strong>de</strong> piaştri, nu se prezintă nimeni să-i<br />
aducă preţiosul obiect.<br />
Câteodată, la Curtea domnească, au loc nunţi strălucitoare.<br />
Aşa s-a întâmplat în 1823, când fata vistierului Barbu Văcărescu s-a<br />
măritat cu fiul logofătului Ştefan Belu. Cu mare pompă şi paradă, ceremonia s-a<br />
<strong>de</strong>sfăşurat în prezenţa a câteva mii <strong>de</strong> oameni. Sunt <strong>de</strong> faţă, principele, toţi<br />
boierii mari şi mici, consulii străini cu soţiile lor, mitropolitul ţării însoţit <strong>de</strong><br />
episcopi şi preoţi; care asigură serviciul religios, precum şi o mulţime <strong>de</strong> oameni<br />
<strong>de</strong> rând 23 .<br />
Sub domnia lui Grigore Ghica, o atenţie <strong>de</strong>osebită a fost acordată<br />
ceremonialului Curţii domneşti. Din porunca sa, marele logofăt <strong>de</strong> obiceiuri a<br />
întocmit o Condică care cuprin<strong>de</strong>a vechile obiceiuri şi ceremonii ale Ţării<br />
Româneşti dar şi o parte din cele <strong>de</strong>sfăşurate în vremea sa. Istoricul George<br />
Potra a întâlnit această Condică inedită într-o colecţie particulară, şi a reprodus o<br />
parte din ea în primul volum al cărţii „Din Bucureştii <strong>de</strong> ieri” <strong>24</strong> . Din documente<br />
reiese că se făceau alaiuri (ceremonii) cu ocazia: numirii unui nou domn, la<br />
căsătoria sau înmormântarea sa sau a vreunui membru al familiei domneşti, la<br />
moartea mitropolitului sau înscăunarea unuia nou, la trecerea prin ţară a<br />
ambasadorilor diverselor ţări sau a consulilor trimişi la Bucureşti, la venirea şi<br />
plecarea vreunui patriarh, la numirea episcopilor, la târnoşirea unei biserici când<br />
participa şi domnul, la diferite sărbători (Crăciun, Anul Nou, Sf. Vasile,<br />
Bobotează, Sf. Constantin şi Elena), când se aducea vreo icoană în oraş, sau<br />
când se scoteau moaştele unui sfânt, pentru alungarea ciumei sau aducerea ploii<br />
în vreme <strong>de</strong> secetă, etc.<br />
21<br />
Simion Săveanu, Enigmele Bucureştilor, Bucureşti, Editura pentru Turism, 1973, p.<br />
194.<br />
22<br />
Hurmuzaki, Documente, vol. X, p. <strong>24</strong>0.<br />
23<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 213-214.<br />
<strong>24</strong><br />
George Potra, Bucureştii văzuţi <strong>de</strong> călători străini (secolele XVI-XIX), Bucureşti,<br />
Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1992, p. 70-129. Condica Grigore Dimitrie Ghica aparţinea lui<br />
Mircea I. Helia<strong>de</strong> Rădulescu.
Viaţa la Curtea domnească în vremea lui Grigore al IV-lea Ghica 87<br />
_______________________________________________________________________________<br />
G. Potra a reprodus din Condică doar câteva, <strong>de</strong> exemplu: Orănduiala<br />
alaiului cu care s-au petrecut la groapă luminăţia sa beiza<strong>de</strong>a Iorgu al măriei<br />
sale Alexandru vodă Moruzi; Ţermonia ce s-au făcut la Curban bairam la<br />
Curtea gospod, în domnia mării sale Alexandru vodă Moruzi, adică la mai 4,<br />
leat 1799; Orănduiala cu care s-au scos caii domneşti la ceair, în domnia lui<br />
Alexandru Moruzi;Orănduiala cu care se petrece la groapă vreun domn ce va<br />
muri; Orănduiala cu care se petrece la groapă vreun boier mare ce va muri;<br />
Alaiul cu care a ieşit luminata doamnă a mării sale Mihai Vodă Suţul afară la<br />
Îzvorul Tămăduirii; Alaiul cu care s-au petrecut la groapă răposatul Jan Marcul<br />
consulul Prusiei, în domnia mării sale Ioan Vodă Caragea; Alaiul cu care merg<br />
luminatele beiza<strong>de</strong>le la dumnealor consuli <strong>de</strong>-i heretisesc; Alaiul cu care merge<br />
boierul ce se va orăndui <strong>de</strong> măria sa Vodă <strong>de</strong> heretiseşte <strong>de</strong>spre patria mării<br />
sale pă dumnealor consulii; Ţeremonia ce s-au făcut la buiruc-bairam la Curtea<br />
gospod acum în zilele peaînălţatului nostru domn Grigore Dim Ghica – însă cu<br />
siguraţă nu lipsea niciuna dintre ceremoniile Curţii domneşti.<br />
Grija lui Grigore Ghica pentru protocol este remarcată şi <strong>de</strong> diplomaţii<br />
străini. Consulului francez, proaspăt numit la Bucureşti, i se înmânează un cod al<br />
ceremonialului Curţii iar în 18<strong>24</strong>, ambasadorul Rusiei la Constantinopol, în<br />
trecere prin Moldova şi Ţara Românească, mărturiseşte că a fost primit <strong>de</strong> către<br />
domni cu tot ceremonialul şi fastul vechii curţi bizantine, însă la Bucureşti „cu<br />
mai multă etichetă” 25 .<br />
La un număr mare <strong>de</strong> ceremonii asistă, probabil, în 1826, şi ofiţerul Sir<br />
James Edward Alexan<strong>de</strong>r, <strong>de</strong>oarece afirmă: „Cu prilejul oricărui eveniment cât<br />
<strong>de</strong> neînsemnat, se pregăteşte, în Bucureşti un alai foarte greoi. Când soseşte, un<br />
nou consul, trăsuri, servitori şi o garda personală sunt trimişi să-l escorteze la<br />
Curte, un<strong>de</strong>, după ce este prezentat, ţine o cuvântare ocazională, căreia i se<br />
răspun<strong>de</strong> în modul cuvenit. După această ceremonie, consulul trebuie să şadă o<br />
lună acasă spre a primi vizitele tuturor boierilor; o altă lună este petrecută cu<br />
înapoierea acestora” 26 .<br />
Nu <strong>de</strong> puţine ori protocolul Curţii este încălcat <strong>de</strong> consulii străini, ca în<br />
1822, când consulul Austriei, pleacă <strong>de</strong> la Curte, iritat <strong>de</strong> întâietatea acordată <strong>de</strong><br />
domn consulului francez, ca urmare a dispoziţiilor Porţii, sau atunci când<br />
consulul Prusiei refuză să fie vizitat <strong>de</strong> marele cămăraş, ameninţând că va lăsa<br />
un funcţionar să se întâlnească cu acesta 27 . Alteori, prea zeloşi, unii consuli îşi<br />
permit să-i <strong>de</strong>a sfaturi domnitorului şi să-i critice guvernarea. Nu se mulţumesc<br />
cu atâta şi-l ponegresc în rapoartele lor. În 1823, consulul Franţei, nemulţumit <strong>de</strong><br />
rezultatul audienţei la Curte, îl caracterizează pe principe ca fiind: „homme <strong>de</strong> la<br />
<strong>de</strong>rnière nullité, excessivement ignorant, tête fraible, est d’une avarice sordi<strong>de</strong>”,<br />
25 Călători străini <strong>de</strong>spre Ţările Române în secolul al XIX-lea, Serie nouă, vol. II (1822-<br />
1830), p. 144-145.<br />
26 Ibi<strong>de</strong>m, p. 158.<br />
27 Hurmuzaki, Documente, vol. X, p. 184.
88<br />
Şerban Pătraşcu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
şi în sprijinul acestor afirmaţii aduce argumentul că nu există în tot Palatul nici o<br />
carte, nici măcar una <strong>de</strong> geografie.<br />
Pintr-o ceremonie, bine pusă la punct, până în cele mai mici amănunte<br />
se făcea numirea în dregătorii. După Dionisie Fotino 28 , ceremonia unui mare<br />
dregător se <strong>de</strong>sfăşura în felul următor: „În ajunul zilei cînd este să numească pe<br />
vreunul din boierii mari, domnul trimite la el <strong>de</strong> îl pofteşte pe a doua zi la curte.<br />
Iar postelnicul cel mare trimite un pitac către acel ce este numit a fi <strong>de</strong>stituit,<br />
prin care îi scrie că aşa precum înălţimea sa a găsit cu cale a-l lăsa în linişte, să<br />
nu se mai supere pe a doua zi a mai veni la Curte, ci să trimită semnul oficiului<br />
său. Boierul pre<strong>de</strong>stinat vine a doua zi <strong>de</strong> dimineaţă la curte şi şa<strong>de</strong> la<br />
Postelnicie. Domnul după ce iese în Spătărie (sala un<strong>de</strong> se fac prezentăriile şi<br />
Divanele) se aşează pe tron, stând <strong>de</strong> faţă toţi boierii cei mari în costumele lor<br />
(pe cap purtând numai fesuri, fără căciuli) şi alţi mai mulţi privitori; intră<br />
postelnicul cel mare, purtând în mână un toiag <strong>de</strong> argint cu cap <strong>de</strong> topuz, şi<br />
înfăţişează pe pre<strong>de</strong>stinatul la domn. Acolo vistierul cel mare stă în picioare,<br />
ţinând în mână caftanul. Pre<strong>de</strong>stinatul îl sărută la guler, şi îmbrăţişându-se cu el<br />
stă în mijloc, domnul îi face o cuvântare zicând: „Pentru strălucirea strămoşilor<br />
tăi (sau pentru credincioasele tale servicii) iată că te onorăm cu rangul cutare şi<br />
caută să te porţi bine”. Atunci numitul sărută mâna domnului şi, luând <strong>de</strong> la el<br />
hazranul, sau alt semn al rangului său, iese din Spătărie, precedat <strong>de</strong> postelnicul<br />
cel mare, care proclamă în auzul tuturor numele rangului, mare ban, mare<br />
vornic, şi celelalte. Îmbrăcat cu caftanul, intră în Postelnicie, un<strong>de</strong>, până să se<br />
gătească parada, i se face ceremonie din partea e<strong>de</strong>cliilor domnului, adică<br />
ciubuci-başa, cafegi-başa şi alţii. De acolo trece în apartamentul boierilor veliţi,<br />
un<strong>de</strong> numiţii caută pricinile şi ju<strong>de</strong>căţile; sau dacă este vistier mare, trece în<br />
cămara Visteriei şi începe a da ordinele dregătoriei sale la subalternii şi logofeţii<br />
săi.” Cu alai, din care fac parte subalternii din ministerul încredinţat marelui<br />
dregător, dar şi ceauşi, ciohodari şi seimeni, este condus până la casa sa, un<strong>de</strong><br />
peste puţin timp i se trimite meterhaneaua domnească să-i cânte. Ceremonia este<br />
mai pompoasă, ca pentru nişte posturi militare, atunci când numitul este spătar,<br />
agă, hatman sau armaş.<br />
Nu lipseau <strong>de</strong> la Curtea domnească nici pe<strong>de</strong>psele.<br />
Deşi bun şi drept, Grigore Ghica nu ezita să ia măsuri dure împotriva<br />
celor ce greşeau, fie el mare boier sau doar un simplu hoţ. S-au văzut în vremea<br />
sa: arestări şi exilări <strong>de</strong> boieri, aduceri în lanţuri a ispravnicilor, ţintuiri <strong>de</strong> ureche<br />
la uşa prăvăliei a negustorilor necinstiţi şi confiscarea mărfurilor, bătăi la tălpi<br />
primite <strong>de</strong> boierii obraznici, mutilări şi execuţii <strong>de</strong> hoţi, tâlhari şi criminali. Mai<br />
ales aceştia din urmă împânziseră ţara <strong>de</strong> la un capăt la altul, atacând convoaiele<br />
<strong>de</strong> negustori şi prădând satele. Îndrăzneala lor crescuse în aşa măsură încât<br />
jefuiau şi omorau chiar la barierele Bucureştiului.„Asasinatele sunt frecvente” -<br />
28 Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Ţării Munteneşti şi a<br />
Moldovei, traducere din greceşte <strong>de</strong> George Sion, Bucureşti, Editura Valahia, 2008, p. 661-662.
Viaţa la Curtea domnească în vremea lui Grigore al IV-lea Ghica 89<br />
_______________________________________________________________________________<br />
notează în 18<strong>24</strong>, consulul Prusiei 29 . Lipsită <strong>de</strong> forţe <strong>de</strong> ordine capabile să-i<br />
stârpească, Ţara Românească va cunoaşte o înteţire a tâlhăriilor şi crimelor, iar<br />
cele câteva execuţii ordonate <strong>de</strong> Ghica nu vor opri şirul violenţelor.<br />
Câteva din pe<strong>de</strong>psele ordonate <strong>de</strong> principe stârnesc amuzamentul<br />
bucureştenilor. Unui necunoscut care insistă să-l vadă pe Ghica pentru a-l<br />
convinge să se împace cu fosta soţie, Maria Hangerli, domnul porunceşte să i se<br />
aplice, la scara palatului, 100 <strong>de</strong> lovituri la tălpi cu falanga.<br />
Unei boieroaice, care-şi exprimă temerea că Ghica va părăsi ţara aşa<br />
cum a făcut Caragea, adică va fugi, iar cei rămăşi vor fi tăiaţi în bucăţi <strong>de</strong> turci,<br />
domnul îi răspun<strong>de</strong> că dacă se teme, <strong>de</strong> turci, el o pune în siguranţă, închizând-o<br />
la Mănăstirea Mărgineni 30 .<br />
Concluzionând, putem afirma că mo<strong>de</strong>rnizarea societăţii româneşti se<br />
afla în plin proces <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurare, elementele bizantine regăsindu-se însă într-un<br />
procent încă consistent.<br />
LA VIE DE LA ROYAL COURT EN TEMPS DE GRIGORIE IV GHICA<br />
(Résumé)<br />
Au cours <strong>de</strong> Prince Grigore Ghica IV (1822-1828) cour princière conservé le<br />
centre du pouvoir qu`ils soient législatifs, exécutifs et judiciaires. Voici, réunis au moins<br />
<strong>de</strong>ux fois par semaine, Divan, et avec la règle, le pays débattre <strong>de</strong> questions importantes,<br />
notamment celles visant à l`organisation financière <strong>de</strong> l`Etat, d`adopter le projet, les<br />
résolutions et les lois, la raison autre juge n`est pas résolu par les tribunaux inférieurs.<br />
Toujours à la cour royale se déroulaient les cérémonies, les réceptions<br />
d`ambassa<strong>de</strong>urs, les festivals, les bals, et <strong>de</strong>s jeux offerts par le prince règnant.<br />
Mots clefs: power house, lois, cérémonies, bals, divan<br />
29 Hurmuzaki, Documente, vol. X, p. 266.<br />
30 Ibi<strong>de</strong>m, p. 294.
REVOLUŢIA ÎN SUTANĂ: CLERUL ŞI EVENIMENTUL<br />
POLITIC ÎN PRINCIPATUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI<br />
(PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA)<br />
NICOLAE MIHAI<br />
Potrivit unei percepţii curente, Biserica apare ca o instituţie tradiţională,<br />
imună la experimentele politice <strong>de</strong> tipul revoluţiilor. Totuşi, o analiză a<br />
revoluţiilor nord-americană sau franceză, ca să ne referim doar la câteva<br />
exemple clasice <strong>de</strong> la finele secolului al XVIII-lea, indică prezenţa a numeroşi<br />
clerici în „tabăra” revoluţionarilor. Joseph Galloway, prieten apropiat al lui<br />
Benjamin Franklin, James Caldwell, episcopul James Madison sau<br />
binecunoscutul abate Grégoire sunt doar câteva exemple ilustrative ale „lipsei <strong>de</strong><br />
incompatibilitate” între Biserică şi revoluţie 1 . Situaţia este, la fel, extrem <strong>de</strong><br />
interesantă pentru areale precum America Latină sau Europa Răsăriteană,<br />
diferite ca specific istorico-cultural faţă <strong>de</strong> obişnuitul etalon <strong>de</strong> raportare, Europa<br />
Occi<strong>de</strong>ntală. Chiar în Europa, specialiştii au atras atenţia asupra profilului mult<br />
mai complex al naţionalismelor europene, cauzat <strong>de</strong> viziunile şi sensibilităţile<br />
religioase diferite 2 . Prin urmare, o anumită <strong>de</strong>taşare faţă <strong>de</strong> viziuni clişeizate<br />
pare să <strong>de</strong>vină necesară.<br />
Dacă una dintre <strong>de</strong>finiţiile consacrate ale Vechiului Regim era cea a<br />
uniunii dintre tron şi altar, anumiţi intelectuali ai secolului al XIX-lea, precum<br />
Tocqueville, continuau să acor<strong>de</strong> un rol important religiei ca susţinător al<br />
<strong>de</strong>mocraţiei, dar cu rezerva păstrării <strong>de</strong>marcaţiilor stricte ale celor două, căci un<br />
preot implicat în afacerile publice nu poate <strong>de</strong>cât să displacă profund 3 .<br />
1 Cu precizarea că situaţia Franţei este una mai aparte, din cauza politicii anticlericale<br />
inaugurate în perioada revoluţionară, dar care survenea pe fondul unei „<strong>de</strong>creştinări” treptate,<br />
vizibile anterior. Cf. J. Mc Manners, The French Revolution and the Church, New York, Harper<br />
and Row, 1970; Michel Vovelle, Religion et Révolution: la déchristianisation <strong>de</strong> l'an II, Paris,<br />
Hachette, 1976. Frank Tallet, Dechristianizing France: The Year II and the Revolutionary<br />
Experience, in Frank Tallet, Nicholas Atkin, Religion, society and politics in France since 1789,<br />
London, Hambledon Press, 1991, p. 1-28; Jean-Louis Ormières, Politique et religion en France,<br />
Bruxelles, Editions Complexes, 2002. O recapitulare recentă a contribuţiilor importante pe<br />
marginea raportului religie-revoluţie la Rita Hermon-Belot, Religion et Révolution,rencontres<br />
interdisplinaires et interrogations du présent, în La Révolution à l’œuvre. Perspectives actuelles<br />
dans l’histoire <strong>de</strong> la Révolution française (sous la direction <strong>de</strong> Jean-Clément Martin), Presses<br />
Universitaires <strong>de</strong> Rennes, Rennes, 2005, p. 193-206.<br />
2 Dale van Kley, Religion and the Age of the „Patriot” Reform, in „Journal of Mo<strong>de</strong>rn<br />
History”, June 2008, vol. 80, no. 2, p. 253.<br />
3 Jean-Clau<strong>de</strong> Eslin, Tocqueville: religion et mo<strong>de</strong>rnité politique / Tocqueville: Religion<br />
and Political Mo<strong>de</strong>rnity, în „Archives <strong>de</strong>s sciences sociales <strong>de</strong>s religions”, année 1995, volume 89,<br />
Numéro 1, p. 27- 39.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 91–111
92<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Conform unei alte opinii, i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> revoluţie va opera o modificare<br />
radicală a raportului dintre religie şi politică în Europa mo<strong>de</strong>rnă. În primul rând,<br />
datorită faptului că „introduce mişcarea şi utopia acolo un<strong>de</strong> raportul dintre<br />
politică şi religie era gândit în termeni stabili”. În al doilea rând, prin faptul că<br />
provoacă o regândire a unui raport tradiţional, ştiut fiind că religia este asociată<br />
cu i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> supunere, iar cea <strong>de</strong> revoluţie cu cea <strong>de</strong> in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă 4 . În viziunea<br />
lui Octavio Paz, revoluţia apare ca un a<strong>de</strong>vărat Ianus bifrons, <strong>de</strong> la apariţia sa<br />
mişcându-se pe linia acestei duble raportări: „Raţiune în act şi act provi<strong>de</strong>nţial,<br />
<strong>de</strong>terminare raţională şi acţiune miraculoasă, istorie şi mit. Fiica raţiunii sub<br />
forma sa cea mai riguroasă şi cea mai lucidă: critică, ea este în acelaşi timp<br />
creatoare şi distrugătoare, sau, mai <strong>de</strong>grabă, distrugând, construieşte. Revoluţia<br />
este acel moment în care critica se transformă în utopie şi în care utopia e<br />
împlântată într-un grup <strong>de</strong> oameni şi într-o acţiune. Coborârea raţiunii pe pământ<br />
a fost o a<strong>de</strong>vărată epifanie şi aşa a fost trăită prin protagoniştii săi, apoi prin<br />
interpreţi” 5 .<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> situaţia vest-europeană, un<strong>de</strong> Biserica Catolică<br />
ce<strong>de</strong>ază statului locul important pe care îl <strong>de</strong>ţinea în perioda Vechiului Regim 6 ,<br />
în zona est-europeană, Biserica Ortodoxă continuă să joace un rol semnificativ 7 .<br />
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cel puţin în Balcani, ei îi revine rolul<br />
<strong>de</strong> a reprezenta populaţia creştină din cadrul Imperiului Otoman. Păstrătoare a<br />
memoriei colective, a numelui binefăcătorilor şi donatorilor săi, ea conservă<br />
<strong>de</strong>opotrivă amintirea perioa<strong>de</strong>i <strong>de</strong> dinaintea ocupaţiei turceşti, cronicile vechi,<br />
copiate în centrele monahale, <strong>de</strong>monstrând acest lucru. Pentru Principatele<br />
Române ale începutului <strong>de</strong> secol XIX, Biserica Ortodoxă are <strong>de</strong> suportat<br />
influenţa prelaţilor greci, care <strong>de</strong>ţin poziţii cheie la nivelul ierahiei, dar şi<br />
patrimonii semnificative (mânăstiri şi proprietăţile lor). Cu toate că influenţa<br />
culturală greacă va prezenta câteva avantaje pentru cultura religioasă şi politică a<br />
ţării, ea joacă nu mai puţin un rol aparte şi în ceea ce priveşte receptarea<br />
noutăţilor, dacă ne gândim la faptul că o bună parte din literatura franceză a<br />
Luminilor va intra, şi pe această filieră, în Principate. La începutul secolului al<br />
XIX-lea, treptat, ea va ajunge să fie contrabalansată <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltarea celei<br />
naţionale. Rolul unor intelectuali ar<strong>de</strong>leni, ca Gheorghe Lazăr, este, <strong>de</strong> <strong>de</strong>parte,<br />
semnificativ, chiar dacă ei profită <strong>de</strong> curentul antigrecesc care se naşte în Ţara<br />
4<br />
I<strong>de</strong>m, Dumnezeu şi puterea. Teologie şi politică în Occi<strong>de</strong>nt, Bucureşti, Editura<br />
Anastasia, 2001, p. 276.<br />
5<br />
Octavio Paz, L’autre voix, tr. fr. Gallimard, 1992, apud i<strong>de</strong>m, p. 276. Cf. Sorin Antohi,<br />
Utopica. Studii asupra imaginarului social, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991.<br />
6<br />
Eric Hobsbawm, Era revoluţiei, cap. 12 I<strong>de</strong>ologia: religia, p. 251-269. Roger Chartier,<br />
Originile culturale ale Revoluţiei franceze, Timişoara, Belona, 1998, p. 188-191. O bună sinteză<br />
românească la Simona Nicoară, O istorie a secularizării. Avatarurile creştinismului şi<br />
triumfalismul mesianismelor noilor ere (sec. XIX-XX), vol. II, Cluj-Napoca, Editura Accent, 2006.<br />
7<br />
Alexandru Duţu, Y-at-il une Europe orthodoxe?, în „Sud-Estul şi contextul european.<br />
Buletin al <strong>Institutul</strong>ui <strong>de</strong> Studii Sud-Est Europene” (sous la direction <strong>de</strong> Alexandru Duţu),<br />
Bucureşti, VII, 1997, p. 11-86.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 93<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Românească în ajunul mişcării revoluţionare <strong>de</strong> la 1821, conduse <strong>de</strong> Tudor<br />
Vladimirescu.<br />
Deşi puţin studiat, rolul acestor interferenţe culturale este <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a fi<br />
unul minor. Faptul că episcopul Ilarion, unul dintre ierarhii români semnificativi<br />
pentru relaţiile dintre Biserică şi politică la 1821, lecturează şi pe reprezentanţii<br />
francezi ai Luminilor, dove<strong>de</strong>şte că reprezentanţii Bisericii erau <strong>de</strong>schişi unor<br />
experienţe culturale mai largi <strong>de</strong>cât ne închipuim, iar cenzura şi distanţele<br />
existente nu eliminau posibilitatea pătrun<strong>de</strong>rii i<strong>de</strong>ilor novatoare din Occi<strong>de</strong>nt.<br />
Cooptarea, <strong>de</strong> partea lor, a înalţilor ierarhi ortodocşi, le-a asigurat<br />
mişcărilor revoluţionare din Sud-Estul Europei (cazul românesc, sârbesc sau<br />
grecesc) un prestigiu sporit şi o credibilitate pe măsură, <strong>de</strong>opotrivă în interior şi<br />
în exterior. Preţuirea <strong>de</strong> care se bucură mitropolitul, care, <strong>de</strong> altfel, asigură<br />
interimatul în caz <strong>de</strong> vacanţă a puterii, a fost recunoscut atât <strong>de</strong> Tudor<br />
Vladimirescu, cât şi <strong>de</strong> elita revoluţionară paşoptistă, care au încercat să-l<br />
protejeze, <strong>de</strong>şi cei care în<strong>de</strong>plineau acest înalt oficiu au fost cunoscute elemente<br />
conservatoare. Este şi motivul pentru care, nu numai mitropolitul Dionisie, la<br />
1821, dar şi mitropoliul Neofit, la 1848, nu s-au bucurat <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>rea<br />
conducătorilor mişcărilor contestatoare politice, în ciuda compromisurilor<br />
temporare acceptate. Tudor Vladimirescu îşi manifestase în repetate rânduri<br />
opoziţia faţă <strong>de</strong> mitropolit, iar acest lucru este perfect vizibil în textul Cererilor<br />
norodului românesc. În contextul <strong>de</strong>zavuării internaţionale şi a încercării <strong>de</strong> a<br />
beneficia <strong>de</strong> legitimitate prin conlucrarea cu boieri rămaşi la Bucureşti, Tudor<br />
Vladimirescu şi-a modificat atitudinea, oferindu-i protecţie şi acceptând<br />
colaborarea cu acesta. În ceea ce-l priveşte pe mitropolitul Neofit, la 1848, Hory<br />
sesiza perfect mobilurile care îi împinseseră pe fruntaşii revoluţionari să-l<br />
coopteze în guvernul provizoriu: „Înalta sa poziţie sacerdotală exercită o mare<br />
influenţă asupra poporului şi asupra soldaţilor. Aşa se face că, pentru a evita<br />
orice vărsare <strong>de</strong> sânge s-a recurs la cuvântul său conciliator pentru a triumfa în<br />
faţa contrarevoluţiei” 8 .<br />
Comparativ cu situaţia revoluţiilor din spaţiul occi<strong>de</strong>ntal, prezenţa<br />
membrilor Bisericii ortodoxe în cadrul Revoluţiei <strong>de</strong> la 1848 este mult mai<br />
serioasă şi ea invită la serioase reflecţii <strong>de</strong>spre rolul acesteia în cadrul mişcărilor<br />
naţionale din Europa balcanică. Dacă la 1821, printre participanţii la mişcarea<br />
iniţiată <strong>de</strong> Tudor Vladimirescu se numără şi preoţi, în cadrul Revoluţiei <strong>de</strong> la<br />
1848 rolul lor este mult mai semnificativ. De <strong>de</strong>parte, lor le revine o poziţie<br />
esenţială, aceea <strong>de</strong> „popularizatori” şi „sacralizatori” ai noilor i<strong>de</strong>i. Ei sunt cei<br />
care susţin discursul puterii revoluţionare că Dumnezeu va binecuvânta<br />
eforturile acesteia, le va înnobila sacrificiile şi va binecuvânta începuturile lor ca<br />
naţiune, aşa cum se întâmpla şi în cazul revoluţiei americane, un<strong>de</strong> un sigiliu<br />
p. 267.<br />
8 Anul 1848 în Principatele Române. Acte şi documente 1848, II, Bucureşti, 1902,
94<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
naţional <strong>de</strong> la 1776 inclu<strong>de</strong>a sloganul latin „Annuit Coeptis”, cu sensul că „El<br />
(Dumnezeu) a binecuvântat iniţiativele noastre” 9 .<br />
Să remarcăm faptul că, atât la 1821, cât şi la 1848, ne confruntăm cu un<br />
paralelism izbitor. Primul se manifestă la nivelul ierarhiei, un<strong>de</strong> capii Bisericii<br />
ortodoxe sunt împotriva revoluţiei. Dionisie Lupu, la 1821, şi Neofit, la 1848,<br />
acceptă, nevoiţi, conlucrarea cu Tudor Vladimirescu, respectiv guvernul<br />
provizoriu, şi nu ezită să treacă în tabăra adversă, anatemisind public<br />
evenimentul politic trecut, imediat ce situaţia se schimbă. Există totuşi nuanţe: la<br />
1821, Dionisie Lupu nu va da curs cererii sultanului <strong>de</strong> a arunca anatema asupra<br />
mişcării conduse <strong>de</strong> Tudor Vladimirescu, lucru care îi va fi aspru reproşat <strong>de</strong> un<br />
dregător otoman 10 . În celălalt caz, Neofit practică un joc dublu, vizibil în câteva<br />
rânduri. Dacă în 13 iunie 1848 acceptă să fie numit în fruntea noului guvern<br />
revoluţionar (care inclu<strong>de</strong> însă şi nume ale Vechiului Regim regulamentar), în<br />
29 iunie, în contextul plecării precipitate a membrilor guvernului, speriaţi <strong>de</strong><br />
zvonul intrării armatelor ruse, nu ezită să semneze <strong>de</strong>crete, anunţând revenirea la<br />
starea anterioară <strong>de</strong> lucruri. Reinstaurarea regimului regulamentar, după 13<br />
septembrie 1848, îl găseşte pe Neofit în fruntea celor care nu numai că susţin<br />
fenomenul public <strong>de</strong> damnatio memoriae al revoluţiei, dar şi iniţiază o politică<br />
represivă împotriva propriilor clerici, care au luat parte, în cel mai mic fel, la<br />
propagarea revoluţiei în ţară.<br />
Al doilea paralelism ţine <strong>de</strong> implicarea clericilor simpli, pe care îi găsim<br />
participanţi activi atât la 1821, cât şi la 1848, susţinând fie Adunarea Norodului,<br />
fie pe Tudor Vladimirescu. Loialitatea unora dintre ei se va prelungi, chiar şi<br />
după reprimarea celor două mişcări şi în contra circulărilor oficiale emise <strong>de</strong><br />
ierarhia religioasă. Atitudinea aceasta necesită câteva explicaţii.<br />
Unul dintre elementele care trebuie luate în calcul în orice cercetare<br />
referitoare la corpul clerical, priveşte statutul parohiei ca spaţiu esenţial <strong>de</strong><br />
existenţă, la final <strong>de</strong> secol XVIII şi început <strong>de</strong> secol XIX. Element important a<br />
ceea ce regretatul Alexandru Duţu numea solidarităţile organice 11 , parohia, şi<br />
reprezentantul său, preotul, se bucură în ochii credincioşilor <strong>de</strong> un anumit<br />
9<br />
Martin E. Marty, The American Revolution and religion 1765-1815, în Stewart<br />
J. Brown, Timothy Tackett, The Cambridge History of Christianity. Enlightenment, Reawekening<br />
and Revolution 1660-1815, Cambridge, Cambridge University Press, 2006, p. 506.<br />
10<br />
În scrisoarea sa, din 7 iunie 1821, muhafizul Giurgiului, Ismail Hachî, îi scrie, printre<br />
altele, mitropolitului Ţării Româneşti, „şi <strong>de</strong>osebit, cu toate că vi s-a trimis în zilele din urmă o<br />
înştiinţare scrisă din partea căpeteniei credinţei voastre, <strong>de</strong> la patriarhie, pentru scoaterea şi<br />
alungarea din sânul credinţei voastre a acelora care au îndrăznit [să săvârşească] zisele fapte, nu<br />
este [totuşi] lămurit pentru noi, <strong>de</strong> ce nu aţi pus-o în faptă” (Documente privind istoria României.<br />
Răscoala din 1821, Documente interne, II, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1959, p. 196; în<br />
continuare DIR. R 1821).<br />
11<br />
Alexandru Duţu, I<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> Europa şi evoluţia conştiinţei europene, Bucureşti, ALL,<br />
1999, p. 9-13.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 95<br />
_______________________________________________________________________________<br />
prestigiu, pe care viaţa cotidiană îl confirmă, în ciuda problemelor <strong>de</strong> organizare<br />
internă <strong>de</strong> care nici această categorie nu era lipsită 12 .<br />
Răspunzând cerinţelor credincioşilor, asigurând <strong>de</strong>sfăşurarea<br />
evenimentelor cheie din viaţa membrilor oricărei comunităţi (naştere, botez,<br />
căsătorie, <strong>de</strong>ces), preoţii sunt, totodată, şi vehiculatorii dispoziţiilor puterii, fiind<br />
obligaţi la popularizarea lor, indiferent că este vorba <strong>de</strong>spre proclamaţiile<br />
generalilor trupelor ruse sau ale domnitorilor pământeni. Ei sunt nominalizaţi, <strong>de</strong><br />
exemplu, la 13 iunie 1848, pentru a face cunoscută proclamaţia domnitorului<br />
Gheorghe Bibescu <strong>de</strong> a nu da ascultare propagan<strong>de</strong>i revoluţionare: „Îndatorând<br />
pă preoţi şi pe logofeţi <strong>de</strong> a le citi îndată şi <strong>de</strong> mai multe ori în auzul tuturor<br />
locuitorilor pentru a se pătrun<strong>de</strong> fiecare <strong>de</strong> coprin<strong>de</strong>rea lor şi a se asemăna<br />
acestei înalte porunci domneşti” 13 .<br />
Totuşi, Tudor Vladimirescu inaugurase contestarea Vechiului Regim,<br />
printr-o critică puternică, care-i viza şi pe reprezentanţii Bisericii. Mitropolitul,<br />
<strong>de</strong>şi „rumân a<strong>de</strong>vărat”, era vizat nu doar pentru alegerea sa „împotriva legii<br />
orânduit”, ci, mai ales, pentru faptul că, „îndatorat fiind domnului Şuţu şi făr’ <strong>de</strong><br />
mulţumirea şi plăcerea norodului... cu totul s-au plecat relelor voinţi ale<br />
domnului şi au prădat ţara ca să-l mulţumească, toate cererile lui cele nesăţioasă<br />
şi nedrepte le iscăleşte ca pe nişte drepte şi pre norod îl implează <strong>de</strong> le<br />
în<strong>de</strong>plineşte” 14 .<br />
Critica părea să meargă mai <strong>de</strong>parte, prin proclamaţia sa din 23 ianuarie<br />
1821, Tudor Vladimirescu lăsând impresia că legitima violenţa inclusiv<br />
împotriva ierarhiei bisericeşti: „Dar pre bălaurii care ne înghit <strong>de</strong> vii, căpeteniile<br />
noastre, zic, atât cele bisăriceşti (s.n.-N.M.), cât şi cele politiceşti, până când<br />
să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?” 15 . Accentul<br />
violent din acest document programatic avea să rămână, totuşi, un exerciţiu<br />
retoric şi nu va fi confirmat <strong>de</strong> politica sa viitoare.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, în primele acţiuni iniţiate contra sa, ierarhia Ţării<br />
Româneşti apare menţionată într-o serie <strong>de</strong> documente oficiale. Astfel, în<br />
scrisoarea adresată <strong>de</strong> Divanul principatului, prin care i se poruncea slugerului<br />
Tudor Vladimirescu să înceteze răscoala în schimbul iertării, mijlocită pe lângă<br />
viitorul domn, apar ca semnatari, pe lângă mitropolitul Dionisie, şi cei doi<br />
episcopi, Gherasim <strong>de</strong> Buzău şi Ilarion <strong>de</strong> Argeş 16 , ultimul, un cunoscut apropiat<br />
al revoluţionarului oltean. Nu este vorba numai <strong>de</strong>spre documente interne, ci şi<br />
<strong>de</strong>spre cele adresate în afară. Arzul înaintat Porţii, cu data <strong>de</strong> 30 ianuarie 1821,<br />
12 Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, În şalvari şi în işlic. Biserică, sexualitate, căsătorie şi<br />
divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea, Bucureşti, Humanitas, 2004.<br />
13 Horia Nestorescu-Bălceşti, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Corneliu Tamaş, Revoluţia<br />
<strong>de</strong> la 1848 în ju<strong>de</strong>ţul Vâlcea: Studiu şi documente, Râmnicu-Vâlcea, Editura Societatea „Prietenii<br />
Muzeului Bălcescu”, 1978, p. 33.<br />
14 DIR. R 1821, I, 1959, p. 209.<br />
15 Ibi<strong>de</strong>m, p. 207.<br />
16 Ibi<strong>de</strong>m, p. 213.
96<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
era semnat <strong>de</strong> către toţi reprezentanţii naţiunii, în frunte cu „mitropolitul ţării,<br />
episcopi, igumeni” 17 . La fel, adresa semnată <strong>de</strong> Divanul Ţării Româneşti şi<br />
trimisă, la 4 februarie 1821, către consulul rus Pini, prin care acesta era înştiinţat<br />
<strong>de</strong> posibila solicitare <strong>de</strong> ajutor din partea turcilor, inclu<strong>de</strong>a semnătura<br />
mitropolitului Dionisie, dar şi pe cea a episcopilor Galaction al Râmnicului,<br />
Gherasim al Buzăului şi Ilarion al Argeşului.<br />
Cu toate acestea, ierarhia ortodoxă nu avea să rămână fi<strong>de</strong>lă unei viziuni<br />
căreia îi lipsea forţa instituţională pentru a <strong>de</strong>veni credibilă şi legitimantă, unii<br />
membri ai săi încercând să părăsească mai <strong>de</strong>vreme principatul. O recunoaşte<br />
Nicolae Văcărescu, într-o scrisoare cu data <strong>de</strong> 10 februarie 1821, în care<br />
aminteşte că episcopul Galaction al Râmnicului, alături <strong>de</strong> alţi boieri vâlceni, ar<br />
fi luat în calcul posibilitatea părăsirii oraşului 18 .<br />
În binecunoscutul program, intitulat Cererile norodului rumînesc, din<br />
februarie 1821, asistăm la propunerea unui program reformator care viza şi<br />
Biserica. Condamnând practicile ilicite în ceea ce priveşte alegerile ierarhilor<br />
(punctul 6), se cerea expres alegerea altui mitropolit „pe care va pohti norodul”,<br />
în locul lui Dionisie, a cărei <strong>de</strong>punere era solicitată, „nefiind orânduit cu<br />
alegerea şi voinţa a tot norodul” 19 . De asemenea, se formulau interdicţii clare<br />
contra grecilor, la punctul 2 figurând şi preve<strong>de</strong>rea potrivit căreia, „toate<br />
scaunele arhiereşti şi toate mânăstirile ţării trebuie să fie apărate cu totu <strong>de</strong> cătră<br />
călugări greci, rămâind pe sama ţării, precum este legat şi precum să coprin<strong>de</strong> în<br />
hat[i]şeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anu 1802 20 .<br />
Conştient <strong>de</strong> statutul, importanţa şi veniturile Bisericii, Tudor Vladimirescu ar fi<br />
luat în calcul implicarea instituţiei religioase ortodoxe în politica sa <strong>de</strong> renovatio<br />
nationis. În varianta germană a documentului programatic mai sus amintit sunt<br />
câteva precizări suplimentare, utile în acest sens. Astfel, la punctul 1 se mai<br />
adăuga obligativitatea ca ierarhia ecleziastică, sprijinită <strong>de</strong> mânăstiri, să întreţină<br />
şcoli 21 „la care tineretul naţiunii române, sărac sau bogat, să aibă acces şi să fie<br />
instruit pe cheltuiala Bisericii” 22 .<br />
Orice putere, nouă sau veche, era obligată, aşadar, să ţină cont <strong>de</strong><br />
legitimarea oferită <strong>de</strong> Biserică. Este şi motivul pentru care Tudor Vladimirescu<br />
va încerca să-l păstreze pe mitropolit în capitală, chiar dacă zvonurile referitoare<br />
la o iminentă intervenţie turcească păreau să-l fi speriat pe înaltul ierarh, pentru a<br />
cărui siguranţă urma să fie <strong>de</strong>taşat un contingent <strong>de</strong> 500 <strong>de</strong> panduri 23 . În<br />
principatul vecin al Moldovei, mitropolitul fusese expres convocat în ve<strong>de</strong>rea<br />
organizării unei ceremonii mai ample, care servea legitimarea acţiunii eteriste în<br />
17<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 214.<br />
18<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 255.<br />
19<br />
Punctul 15 al programului în DIR. R 1821, I, p. 274.<br />
20<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 272.<br />
21<br />
În document se spune impropriu „în limbă turcă”.<br />
22<br />
DIR. R 1821, I, p. 278.<br />
23<br />
Ibi<strong>de</strong>m¸ II, p. 22 sq.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 97<br />
_______________________________________________________________________________<br />
spaţiul public. Din raportul dat <strong>de</strong> generalul rus Inzov, la 5 martie 1821, din<br />
Chişinău, reiese că, în Moldova însuşi „prinţul Şuţu a obligat încă din seara zilei<br />
<strong>de</strong> 26 februarie pe mitropolitul Moldovei, Veniamin, să oficieze a doua zi, adică<br />
duminică, liturghia şi Te<strong>de</strong>um-ul în biserica Trei Ierarhi şi să sfinţească <strong>de</strong><br />
asemenea steagurile armatei greceşti” <strong>24</strong> .<br />
Pentru li<strong>de</strong>rii revoluţionari <strong>de</strong> la 1848, <strong>de</strong>şi nu era o variantă agreată<br />
unanim, <strong>de</strong>semnarea mitropolitului ca şef al noului guvern, în urma abdicării<br />
domnitorului Gheorghe Bibescu, s-a impus ca necesară. Alegerea mitropolitului<br />
Neofit a fost apreciată ca o manevră inteligentă, salutată ca atare <strong>de</strong> unii<br />
observatori străini, precum Francesco Mathieu: „Printr-un calcul într-a<strong>de</strong>văr abil<br />
au ales în fruntea lor pe mitropolit şi energia, activitatea pe care au <strong>de</strong>pus-o<br />
pentru menţinerea ordinei publice, influenţa pe care capul bisericii o are într-o<br />
ţară atât <strong>de</strong> religioasă, păreau să <strong>de</strong>a noii puteri garanţii <strong>de</strong> stabilitate şi<br />
durabilitate” 25 .<br />
Încercările <strong>de</strong> sensibilizare colectivă mizau însă şi pe membrii simpli ai<br />
clerului ortodox, nu doar pe ierarhii săi. Potrivit mărturiei lui Gheroghe Duncea,<br />
la 1821, recrutarea voluntarilor pentru trupele <strong>de</strong> panduri se făcea într-un spaţiu<br />
public, binecunoscut întregii comunităţi: „În satele în care ajungeam, ne duceam<br />
la biserica satului; puneam <strong>de</strong> trăgeam clopotele şi sunau goarnele prin sat <strong>de</strong> se<br />
aduna lumea în curtea bisericii şi acolo vorbeam eu cât şi prea bunul şi înţeleptul<br />
Sluger Teodor. Îi <strong>de</strong>sluşeam pe <strong>de</strong>plin pentru ce am pornit această mişcare a<br />
noastră şi pe urmă preotul satului ne da o binecuvântare şi zicea să mergem<br />
înainte vitejeşte cu Dumnezeu” 26 . Tot din relatarea aceluiaşi martor, reiese că<br />
preoţii erau elemente active ale difuzării <strong>de</strong>ciziilor lui Tudor Vladimirescu, fiind<br />
integraţi în reţeaua administrativă locală, <strong>de</strong> care acesta înţelegea să se<br />
folosească în stabilizarea şi legitimarea propriei puteri. „Mai dă<strong>de</strong>a ordin în sate<br />
şi preoţilor şi primarilor să adune boii şi carăle pentru podvezi şi provizii” 27 .<br />
Depăşind poziţia <strong>de</strong> simplu reprezentant al comunităţii locale, preotul<br />
putea <strong>de</strong>veni un excelent reprezentant la nivel naţional. Printre cei <strong>de</strong>legaţi în<br />
vara lui 1848 ca reprezentanţi ai ju<strong>de</strong>ţelor în viitoarea „Obştească Adunare<br />
Constituantă”, se numără şi clerici care „răspund cu a lor dorinţă la sacra <strong>de</strong><br />
astăzi causă şi au capacitatea cerută a dobândi majoritatea <strong>de</strong> glasuri la alegerile<br />
<strong>24</strong> Ibi<strong>de</strong>m, I, p. 333.<br />
25 Relatarea este făcută la 22 februarie 1849, din portul Galaţi, fiind inserată într-un<br />
raport mai amplu, trimis <strong>de</strong> reprezentantul Regatului Sardiniei. Raluca Tomi, Un raport consular<br />
inedit <strong>de</strong>spre revoluţia română <strong>de</strong> la 1848-1849, în „SMIM”, vol. XVII, Bucureşti, 2004, p. 91.<br />
26 Memoriul lui Gheorghe Duncea din Prejna, Mehedinţi, privitor la Tudor<br />
Vladimirescu, în Izvoare narative privind revoluţia <strong>de</strong> la 1821, vol. 1, ediţie îngrijită şi alcătuită <strong>de</strong><br />
Ion Pătroiu, Vladimir Osiac (coordonatori), Dinică Ciobotea, Gabriel Croitoru, Tudor Ne<strong>de</strong>lcea,<br />
Stela Rădulescu, Craiova, Editura Fundaţia „Scrisul Românesc”, 2001, p. 47.<br />
27 Ibi<strong>de</strong>m, p. 48.
98<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>finitive” 28 , cum era cazul preotului Slătineanu, care figura în lista aleşilor<br />
ju<strong>de</strong>ţului Mehedinţi, conform unei adrese întocmite la 15 august 1848 29 .<br />
Biserica este <strong>de</strong>opotrivă prezentă activ la ceremoniile revoluţionare, <strong>de</strong><br />
la sfinţirea steagurilor, până la <strong>de</strong>punerea jurământului pe Constituţie sau ar<strong>de</strong>rea<br />
documentelor Vechiului Regim. De exemplu, la Târgu Jiu, la 20 iulie 1848,<br />
ceremonia <strong>de</strong>punerii jurământului a început prin ascultarea liturghiei „în biserica<br />
catedrală şi după săvârşirea Sf. Leturghii, mergând toţi pe marginea râului Jiu,<br />
într-o dumbravă ce este între păduri pă acea apă, şi făcându-se o sfeştanie<br />
rugătoare lui Dumnezeu pentru apărarea popolului român şi stropindu-se cu sf.<br />
aiazmă atât stindar<strong>de</strong>le tricolore, cât şi toţi cei ce veniseră a lua parte” 30 . Politica<br />
revoluţionară este articulată, aşadar, pe crearea unei legături fireşti între un<br />
spaţiu public binecunoscut, în centrul oraşului, şi un spaţiu periferic, marginal,<br />
virgin, reinvestit, inclusiv prin prezenţa preoţilor, ca spaţiu matrice şi nou centru<br />
al regenerării naţionale.<br />
O altfel <strong>de</strong> ceremonie, care implică crearea unui traseu mai complex<br />
între diferite spaţii centrale şi periferice (Şcoala Centrală şi Târgu <strong>de</strong> Afară),<br />
asocierea <strong>de</strong> simboluri laice şi religioase (stindar<strong>de</strong> tricolore, prapuri), precum şi<br />
prezenţa variată a reprezentanţilor corpului social (ţărani, militari, preoţi, elevi),<br />
are loc la Craiova. Potrivit relatării făcute <strong>de</strong> Carminschi, cetăţean al Craiovei,<br />
reiese că „joi, la 29 iulie, adunându-se clerul şi tinerimea Craiovei la şcoală, cu<br />
stindar<strong>de</strong>le tricolore şi acelea <strong>de</strong> la mai multe biserici şi aducându-se şi muzica<br />
militară au plecat cu toţii afară din cetate, la piaţă un<strong>de</strong> se face târg şi un<strong>de</strong> erau<br />
adunaţi mulţi cetăţeni şi câteva mii <strong>de</strong> ţărani ce veniseră la târg. Acolo, suindu-se<br />
câţiva preoţi şi d. Andreescu pe un car, s-a citit mai întâiu proclamaţia ce s-a<br />
slobozit <strong>de</strong> Prea Sfinţia sa Părintele Mitropolitul către toţi preoţii României, ca<br />
prin organul Sfinţiei lor să se proclame Constituţia, ca s-o cunoască toţi şi s-o<br />
îmbrăţişeze; apoi d. Sublocotenent Andreescu a luat programa Constituţiei în<br />
mână şi, citind cu glas tare toate articolele, a explicat <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> întins fiecare<br />
articol, spre a se înţelege <strong>de</strong> toţi şi spre a se cunoasce foloasele noulăor reforme;<br />
la sfârşit a zis d-lui un cuvânt improvisat şi toţi au aclamat cu strigări <strong>de</strong>: ura! Să<br />
trăească Constituţia! Banda militară a intonat un marş frumos şi toţi, cu feţele<br />
vesele şi pline <strong>de</strong> entuziasm s-au întors iarăşi la şcoală cu strigăte <strong>de</strong> bucurie,<br />
acompaniaţi <strong>de</strong> musică. O frumoasă rolă a jucat la această întâmplare o<br />
numeroasă ceată <strong>de</strong> copii, care veniseră cu stindar<strong>de</strong>le lor şi asistând la toată<br />
ceremonia în cea mai bună orândueală, ca nisce îngeri binevoitori, se bucurau,<br />
<strong>de</strong> acum <strong>de</strong> un viitor fericit care li se pregătesce prin Constituţe, şi <strong>de</strong> ale căruia<br />
roa<strong>de</strong> se vor folosi ei, neîncetând din strigările lor <strong>de</strong> bucurie!” 31 . În acest caz, se<br />
28<br />
N. Chipurici, M. Măneanu, Mehedinţiul sub steagul Revoluţiei române <strong>de</strong> la 1848,<br />
1978, p. 64.<br />
29<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
30<br />
Ileana Petrescu, Documente privind revoluţia din 1848 în Oltenia, Craiova, Editura<br />
Aca<strong>de</strong>miei Române, 1969, p. 57.<br />
31<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 36 (Craiova, 29 iulie).
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 99<br />
_______________________________________________________________________________<br />
remarcă cum sărbătoarea revoluţionară presupune şi lectura publică a două<br />
documente, plasate nu întâmplător într-o anumită succesiune. Circulara<br />
mitropolitului, solicitând sprijinul corpului clerical faţă <strong>de</strong> popularizarea actului<br />
fondator al noului regim, prece<strong>de</strong> prezentarea acestuia <strong>de</strong> către reprezentantul<br />
puterii revoluţionare, în acest caz un ofiţer al miliţiei pământene.<br />
Sigur, nu toţi preoţii par a fi câştigaţi <strong>de</strong> partea noii puteri revoluţionare.<br />
Comisarii revoluţionari, aceste figuri iacobine à la roumaine, i<strong>de</strong>ntifică şi clerici<br />
în rândul conspiratorilor „împotriva liberatorilor naţiei şi a sacrei <strong>de</strong> astăzi<br />
cause” 32 . Aşa este cazul preotului Gheorghe Mărăcine, acuzat <strong>de</strong> a face parte<br />
dintr-un grup contrarevoluţionar, care activa în plasa Motrul <strong>de</strong> Jos, şi pentru<br />
care se cerea intervenţia subadminstratorului pe lângă protopopul local, spre „a<br />
urma cu dânsul ceea ce dogmele bisericii îl vor povăţui, <strong>de</strong> vreme ce nu a fost<br />
vrednic a-şi păstra datoriile religiei şi credinţa către naţia sa” 33 .<br />
Postura completă şi, poate, inedită a implicării membrilor Bisericii în<br />
jocul politic al epocii, este aceea a clericilor comisari <strong>de</strong> propagandă. „Preotul<br />
iacobin”, în variantă românească, este reprezentat <strong>de</strong> figuri precum cea a<br />
ieromonahului Atanasie, numit, alături <strong>de</strong> Dumitrache Zăgănescu, comisar <strong>de</strong><br />
propagandă în ju<strong>de</strong>ţul Vâlcea, după cum reiese dintr-o adresă din 26 iunie 1848 34<br />
sau <strong>de</strong> ierodiaconul Veniamin, comisar în ju<strong>de</strong>ţul Vâlcea. Din raportul ultimului,<br />
cu data <strong>de</strong> 28 iulie 1848, putem i<strong>de</strong>ntifica elementele principale ale misiunii<br />
acestora: „După ordinul Guvernului Locotenent <strong>de</strong> Prinţ a <strong>de</strong> a merge din sat în<br />
sat ca Comisari extraordinari, în ju<strong>de</strong>ţul Vlaşca, plăşile Marginea şi Călniştea,<br />
spre a însufla în inimile simplilor ţĕrani amorul patriei şi al naţionalităţii,<br />
arătându-le toate drepturile şi fericirile ce li se prepară în viitor cum şi datoriile<br />
ce au atât către ţeara ce-i hrănesce şi în care au <strong>de</strong>schis ochii, cât şi către<br />
proprietarii şi arendaşii moşiilor, un<strong>de</strong> sunt clăcaşi”. Activitatea lor putea da<br />
naştere la interpretări răuvoitoare, contrarevoluţionarii speculând certa<br />
dimensiune propagandistă a activităţii comisarilor pentru a le construi un portret<br />
negativ. Conform raportului nr. 63 al comisarilor <strong>de</strong> Vlaşca, reiese că prezenţa<br />
acestora ar fi fost solicitată expres <strong>de</strong> Suleiman Paşa, comisarul extraordinar al<br />
Porţii, întrucât „câţiva proprietari au dat o petiţie Paşei, prin care ne făceau<br />
rebeli, adică că Comisarii învită pe ţĕrani a se rĕscula înprotiva Turcilor” 35 .<br />
Raportul celor doi comisari arată cum ei înşişi au <strong>de</strong>pistat un complot important,<br />
incluzând nu mai puţin „<strong>de</strong> 300-400 indivi<strong>de</strong>, al căror scop era tocmai acela <strong>de</strong> a<br />
da jalbă Paşei”. Printre cei i<strong>de</strong>ntificaţi se numărau chiar funcţionarii<br />
principatului, printre care fostul preşedinte al sfatului orăşenesc, <strong>de</strong>stituit <strong>de</strong><br />
administratorul revoluţionar, în urma învinuirii că, „în ziua când sosise <strong>de</strong>putaţia<br />
32<br />
N. Chipurici, M. Măneanu, Mehedinţiul, p. 58.<br />
33<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 59.<br />
34<br />
Ileana Petrescu, Documente, p. 37.<br />
35<br />
Anul 1848, III, p. 3.
100<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong> la Bucuresci, în<strong>de</strong>mna pe popol a nu asculta <strong>de</strong> învitaţiile ce i se făceau spre a<br />
subt-însemna petiţia ce s-a trimis Sultanului” 36 .<br />
Un caz special este cel al preotului Dinu din satul Brebinari (Mehedinţi).<br />
În timp ce-l însoţea pe unul dintre comisarii revoluţionari <strong>de</strong> Dolj, în ve<strong>de</strong>rea<br />
recrutării celor patru oameni <strong>de</strong> fiecare sat, subadministratorul plăşii Jiului <strong>de</strong><br />
Sus primeşte din partea clericului român o plângere „că încă din zilele fostului<br />
domn Bibescu se află supt arest în mânăstire, fiind bănuit <strong>de</strong> revoltant împotriva<br />
numitului domn”. Cercetarea iniţiată <strong>de</strong> funcţionarul revoluţionar, discuţia avută<br />
cu egumentul mânăstirii, celebrul Eufrosin Poteca, <strong>de</strong>monstrează că respectivul<br />
cleric „năpăstuit” a avut un comportament ireproşabil, inclusiv în perioada<br />
<strong>de</strong>tenţiei <strong>de</strong> doi ani. Luând notă şi <strong>de</strong> existenţa unei copii după o adresă a<br />
guvernului către Ministerul din Lăuntru, prin care se cerea liberarea preotului<br />
Dinu, subadministratorul, „ca foncţionar şi cetăţean”, recomanda eliberarea<br />
„arestantului”, „să se bucure şi el <strong>de</strong> libertatea ce domină astăzi în toate inimile<br />
rumânilor” 37 .<br />
În ciuda exemplelor, nu puţine, <strong>de</strong> a<strong>de</strong>ziune, a trage concluzia că tot<br />
clerul îmbrăcase sutana revoluţionară, înseamnă a neglija mărturiile care<br />
consemnează o opoziţie poate mai retrasă, dar fermă. Un corespon<strong>de</strong>nt din<br />
Bucureşti, al ziarului transilvănean „Gazeta Transilvaniei”, semnala, la 28 iulie<br />
1848, existenţa în capitala munteană a unui fel <strong>de</strong> „partidă anticonstituţională<br />
între preanumerosul cler local. Noi pândim cu nepreget la mişcările ei, o umărim<br />
până în sânul camarilei mitropolitane care nu poate uita pe<strong>de</strong>apsa ce luă Zosima.<br />
Partida aceasta <strong>de</strong> nu se va <strong>de</strong>masca curând, poate <strong>de</strong>veni periculoasă. Eu voi<br />
încerca a vă împărtăşi o listă a membrilor ei” 38 .<br />
Unele documente, <strong>de</strong> după 13 septembrie 1848, oferă o imagine<br />
interesantă asupra preoţilor care înţeleg să rămână fi<strong>de</strong>li regimului revoluţionar.<br />
Obligat să popularizeze <strong>de</strong>cretele regimului regulamentar reinstaurat, Ioan<br />
Lăcusteanu, subadministratorul plăşii Balta, se trezeşte în faţa unei ostilităţi pe<br />
care era <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a o fi estimat. În primul rând, pentru că aceasta era dirijată<br />
<strong>de</strong> membrii respectabili ai comunităţilor locale, între care preotul ocupă poate<br />
cel mai important loc: „Ajungând în satu Ne<strong>de</strong>ia, am chemat pe preotu popa Ilie<br />
şi o sumă <strong>de</strong> săteni, cărora dându-le hârtiile tipărite, le-am citit în auzul lor şi,<br />
scuipându-le acel preot, le-au lăpădat, strigând că ei au jurat odată să moară cu<br />
constituţia şi strigând pă săteni i-au risipit: spuindu-le pentru zaherea, m-au<br />
înjurat şi pă mine şi pă cel ce-au făcut-o” 39 . În ciuda speranţelor legate <strong>de</strong> o<br />
<strong>de</strong>tensionare a climatului, funcţionarul este insultat public <strong>de</strong> respectivul preot şi<br />
<strong>de</strong> un fost soldat, care nu ezită să-l agreseze, <strong>de</strong>şi era înconjurat <strong>de</strong> 6 dorobanţi şi<br />
<strong>de</strong> „căpraru” lor: „Zicându-le să-şi vie în minţi că am poruncă să arestuiesc pă<br />
36 Ibi<strong>de</strong>m, p. 4.<br />
37 Ileana Petrescu, Documente, p. 70 sq.<br />
38 Anul 1848, III, p. 18.<br />
39 Ibi<strong>de</strong>m, p. 129.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 101<br />
_______________________________________________________________________________<br />
rebeli, <strong>de</strong>odată acel popă ca un leu răcnind, s-au adunat într-o clipă ca la 50<br />
săteni, toţi cu pari, strigând să omoare pă idoli şi, năvălind asupra dorobanţilor,<br />
au început a-i lega, iar acel nelegiuit preot fără <strong>de</strong> veste au năvălit asupră-mi şi<br />
au dat cu ciumagu, ghieldiş în spate-mi. Am scăpat într-o casă, până când m-au<br />
aruncat în căruţă şi am dat fuga, dându-mi chiot <strong>de</strong> hoţi şi alte grozave ocări” 40 .<br />
Ion Lăcusteanu solicita luarea urgentă <strong>de</strong> măsuri pentru pe<strong>de</strong>psirea satului<br />
Ne<strong>de</strong>ia şi a acelui „nelegiuit preot”.<br />
Circulara expediată către toţi administratorii, cu data <strong>de</strong> 6 august 1848,<br />
insistă pe importanţa cointeresării preoţilor în opera <strong>de</strong> propagandă, având ca<br />
rezultat „luminarea” ţăranilor în privinţa noilor drepturi câştigate 41 . Uneori,<br />
dificultăţile apar tocmai atunci când preoţii se sustrag acestui rol, solidaritatea cu<br />
comunităţile locale fiind dovedită chiar <strong>de</strong> instigarea acestora la violenţe contra<br />
arendaşilor. Aşa <strong>de</strong> pildă, se plângea Constandin Anastasiadi, arendaşul moşiei<br />
Frunzeşti din ju<strong>de</strong>ţul Ilfov, „arătând că vineri seara, la 6 ale curgătoarei luni, pe<br />
la 10 ceasuri, s-au pomenit îpresurat <strong>de</strong> preotul bisericii acelui sat, anume<br />
Petre, întovărăşit cu un fost epistat şi alţii câţiva din sătenii <strong>de</strong> acolo, năvălind<br />
asupră-i cu precugetare <strong>de</strong> zurbalâc care ar fi putut amerinţa şi mearge, fără a-i<br />
arăta nici o pricină binecuvântată şi vrând a scăpa s-au închis în casa sa, au mers<br />
numiţii şi chear acolo strigând pă lângă altele ca să-l omoare, i-au spart<br />
geamurile după la ferestre” 42 . Prezenţa slujitorului Bisericii ar fi agravat, aşadar,<br />
climatul <strong>de</strong> violenţă, nu întâmplător arendaşul solicitând autorităţilor<br />
revoluţionare locale „să i să facă înfrânarea cuvenită spre a nu i să întâmpla<br />
cevaşi mai rău după îndârjirea ce au cunoscut la dânşii”.<br />
Preoţii figurează şi ca semnatari ai jurământului săvârşit în mânăstirea<br />
Câmpulung, <strong>de</strong> către funcţionarii districtului Muscel: arhimandritul Ioanichie,<br />
Ilarion ieromonahul şi protopopul Nicolae Ghermănescu, ultimul semnând şi o<br />
scrisoare <strong>de</strong> confirmare a prezenţei sale la eveniment.<br />
Dacă luăm în calcul <strong>de</strong>stinul unor clerici implicaţi în revoluţie, cu sau<br />
fără voia lor, şi ne gândim la câteva figuri reprezentative ca episcopul Ilarion al<br />
Argeşului şi mitropolitul Dionisie, la 1821, sau popa Radu Şapcă şi mitropolitul<br />
Neofit, la 1848, observăm că ei ilustrează perfect comportamentele esenţiale ale<br />
perio<strong>de</strong>i revoluţionare româneşti <strong>de</strong> la început <strong>de</strong> secol XIX, ataşamentul şi<br />
compromisul.<br />
Este important să remarcăm fracturile care se nasc în rândul corpului<br />
clerical. Dacă înalţii ierarhi, cu câteva excepţii notabile, cultivă refuzul, ulterior<br />
compromisul forţat până la reinstaurarea unei ordini recunoscute <strong>de</strong> imperiul rus<br />
şi cel turc, în rândul preoţimii obişnuite, se poate constata în bună parte o certă<br />
simpatie. Solidarităţile tradiţionale nu sunt puse la grea încercare nici la 1821,<br />
40<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
41<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 251.<br />
42<br />
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare ANIC), fond Ministerul <strong>de</strong> Interne,<br />
Divizia comunală, dos. 31/1848, f. 1.
102<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
nici la 1848, din contră, atât mişcarea iniţiată <strong>de</strong> Tudor Vladimirescu, cât şi<br />
<strong>de</strong>ciziile guvernului revoluţionar paşoptist contând pe sprijinul membrilor<br />
Bisericii, care legitimează public noile acţiuni. De aici interesul pentru<br />
cooptarea, într-o formă sau alta, a înalţilor ierarhi, fenomen întâlnit şi în cazul<br />
moldovean. În „Albina Românească” din 4 aprilie 1848 apărea publicată o<br />
<strong>de</strong>zicere oficială a mitropolitului Meletie, care „prin un act, adresat către Prea<br />
Înălţatul Domn, a mărturisit a sa adâncă părere <strong>de</strong> rău pentru iscălirea unei hârtii,<br />
a căreia ţintire a<strong>de</strong>menitoare n-a putut pătrun<strong>de</strong>, împe<strong>de</strong>cat fiind <strong>de</strong> slăbănogirea<br />
sănătăţii sale obştesce cunoscută, şi prin acel act a <strong>de</strong>clarat că acea iscălitură a<br />
Prea Sfinţiei Sale rămâne anerisită şi răsuflată” 43 . De altfel, după cum reiese<br />
dintr-un raport confi<strong>de</strong>nţial trimis domnitorului, la 7 aprilie 1848, Costache<br />
Moruzi, unul dintre complotiştii prinşi, ar fi mărturisit că planul lor era „să iea<br />
pe Mitropolitul în cap cu toţi bătrânii ce au iscălit şi, întovărăşit <strong>de</strong> toţi ceilalţi<br />
turburători, să vie la Vodă şi să-l apuce să iscălească clausele cerute”.<br />
Mitropolitul Moldovei <strong>de</strong>venea, astfel, un posibil „preşedinte” <strong>de</strong> guvern<br />
revoluţionar.<br />
Este clar că există un larg consens în ceea ce priveşte misiunea şi<br />
utilitatea Bisericii atât la 1821, cât şi la 1848. Atunci când îl contestă pe<br />
mitropolitul Dionisie, Tudor Vladimirescu indică exact punctele <strong>de</strong> ruptură<br />
dintre societate şi instituţia Bisericii, acuzată <strong>de</strong> simonie, uitarea misiunii sale<br />
faţă <strong>de</strong> turma credincioşilor, coparticipare şi legitimare a acţiunilor unei puteri<br />
străină <strong>de</strong> popor. Denunţarea proastei gestionări a fondurilor, abuzul dijmelor,<br />
darurilor şi plocoanelor, veniturile clerului înalt şi a mânăstirilor, privilegiile<br />
fiscale, situaţia ierarhiei şi a clerului grec sunt întâlnite frecvent la 1821.<br />
Mizând pe prestigiul <strong>de</strong> care aceştia se bucură în faţa credincioşilor,<br />
preoţii sunt printre primii convocaţi pentru a servi, ca vehiculatori ai mesajelor<br />
guvernului revoluţionar paşoptist. Acesta mizează pe prestanţa lor pentru a<br />
potoli tulburările iscate în lumea rurală <strong>de</strong> libera intepretare a proclamaţiei <strong>de</strong> la<br />
Islaz şi <strong>de</strong> refuzul <strong>de</strong> a mai presta vechile obligaţii, dar şi pentru o mai rapidă şi<br />
profundă difuzare a intrucţiunilor sale într-un mediu cât mai larg. În acest scop,<br />
Ministerul din Lăuntru cerea ca în fiecare reşedinţă <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>ţ să fie convocaţi câte<br />
un preot şi un ales al satului, pentru o explicaţie a articolelor „Constituţiei”, după<br />
cum aflăm dintr-un ordin al adminstratorului <strong>de</strong> Vâlcea, cu data <strong>de</strong> 12 iulie<br />
1848 44 .<br />
Preotul este, aşadar, alături <strong>de</strong> membrii corpului profesoral, printre<br />
primii mobilizaţi <strong>de</strong> noua putere revoluţionară. În spaţiul urban, preoţii, „supt a<br />
căror priveghere” urmează să se <strong>de</strong>sfăşoare alegerile <strong>de</strong> <strong>de</strong>putaţi <strong>de</strong> mahalale 45 ,<br />
conservă, aşadar, un prestigiu recunoscut <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong> către comunitatea urbană<br />
43 Anul 1848, I, p. <strong>24</strong>4.<br />
44 Horia Nestorescu-Bălceşti, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Corneliu Tamaş, Revoluţia,<br />
p. 103, 115, 120 sq.<br />
45 Ibi<strong>de</strong>m, p. 119.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 103<br />
_______________________________________________________________________________<br />
şi <strong>de</strong> către administraţie, prestigiu ce poate fi uşor transferat şi acţiunilor cu miză<br />
politică. Mai mult, printr-o circulară cu data <strong>de</strong> 6 august 1848, administraţia<br />
locală trebuia să mobilizeze şi clerul local 46 , căci anumite publicaţii oficiale sau<br />
preluate <strong>de</strong> guvernul revoluţionar puteau fi mai bine popularizate prin<br />
intermediul Bisercii: „«Buletinuri» şi mai vârtos «Foaia Sătească» să stăruieşti<br />
să se citească în toate sărbătorile şi duminicile la uşa bisericii, prin sat şi oriun<strong>de</strong><br />
vor fi adunaţi, făcând tălmăciri la cele ce sânt neînţelese pentru dânşii” 47 .<br />
Acuzat pe nedrept <strong>de</strong> dorinţa <strong>de</strong> înstrăinare a bunurilor mânăstirii Hurez,<br />
egumenul Hrisant Hurezeanu se ve<strong>de</strong>a arestat <strong>de</strong> membrii Gărzii Naţionale din<br />
Râmnicu-Vâlcea. Iniţiatorul moral al acestei acţiuni era i<strong>de</strong>ntificat <strong>de</strong> către<br />
prelatul ortodox în persoana egumenului Bistriceanu, „care se afla în oraş, căci<br />
la mânăstire nu-i place a şe<strong>de</strong>a, iubind politica”, cearta dintre cei doi având, <strong>de</strong><br />
fapt, mize mult mai puţin politice, respectiv atribuirea lucrărilor <strong>de</strong> restaurare a<br />
clădirilor mânăstirii Bistriţa către primul 48 .<br />
Într-un memoriu, adresat sultanului <strong>de</strong> către membrii Locotenenţei<br />
domneşti, erau incluse, printre preve<strong>de</strong>ri, şi cele referitoare la apartenenţa şefului<br />
statului la „religia majoritară” sau emanciparea mânăstirilor închinate, problemă<br />
atacată şi <strong>de</strong> fostul domnitor Gheorghe Bibescu. „Un memoriu special, servind la<br />
stabilirea legitimităţii şi urgenţei acestei măsuri va fi prezentat Sublimei Porţi <strong>de</strong><br />
către Comisie, menajând bineînţeles, ceea ce poate, <strong>de</strong> drept, revine mânăstirilor<br />
Sfintelor Locuri” 49 .<br />
Tot preoţii sunt cei care, însoţiţi <strong>de</strong> câte doi reprezentanţi ai satelor, erau<br />
invitaţi să vină în capitală „pentru propagandă”, respectiv pentru explicarea<br />
drepturilor şi obligaţiilor stabilite <strong>de</strong> puterea revoluţionară 50 .<br />
Protestând contra plasării steagurilor tricolore pe turlele bisericilor,<br />
comunităţile rurale <strong>de</strong>monstrează nu doar că sensibilităţile colective pot fi<br />
bruscate <strong>de</strong> gesturi care <strong>de</strong>ranjează reprezentările tradiţionale asupra unor locuri<br />
<strong>de</strong>finitorii pentru comunitate, dar şi prestigiul <strong>de</strong> care se bucură preotul, care<br />
poate <strong>de</strong>veni, la fel <strong>de</strong> bine, un inamic sau un aliat redutabil al revoluţiei. Este<br />
ceea ce vor sublinia şi anchetele efectuate asupra preoţilor reţinuţi în timpul<br />
represiunii exercitate după 13 septembrie 1848.<br />
Instrumente active ale noii puteri, comisarii revoluţionari nu vor ezita să<br />
facă şi ei apel la Biserică şi la slujitorii săi, pentru a avea maximă eficienţă în<br />
propaganda <strong>de</strong>sfăşurată. Comisarul plaiului Nucşoarei, ju<strong>de</strong>ţul Muscel,<br />
C. Brezoianu, a cărui cuvântare era publicată la 31 august 1848, le reamintea<br />
46<br />
Anul 1848, III, p. 251 sq.<br />
47<br />
Horia Nestorescu-Bălceşti, Petre Bardaşu, Sergiu Purece, Corneliu Tamaş, Revoluţia,<br />
p. 163, 10 august 1848.<br />
48<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
49<br />
Anul 1848, III, p. 218.<br />
50<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 221, raportul no. 4953 al Ministerului Trebilor din Lăuntru către<br />
Locotenenţa Domnească, din 4 august 1848, solicitând <strong>de</strong>spăgubirea pentru cheltuielile celor<br />
veniţi. Ibi<strong>de</strong>m, Proclamaţiunea no. 373 a a Locotenenţiei Domnesci a Ţării Românescii, p. 53.
104<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
sătenilor importanţa binecuvântării publice a Constituţiei <strong>de</strong> către mitropolitul<br />
Neofit. Încercând să reconfigureze solidarităţile locale şi să <strong>de</strong>păşească<br />
tensiunile existente între săteni şi arendaş, comisarul revoluţionar făcea apel la o<br />
viziune creştină, pe care ritualul creştin al sfinţirii celor prezenţi, <strong>de</strong> către preotul<br />
comunităţii, trebuia să o întărească. Noua fraternitate revoluţionară era justificată<br />
în virtutea apartenenţei etnice, a supunerii aceloraşi legi şi a comuniunii<br />
evanghelice, pentru că „duhul lui Dumnezeu prin rugăciunea preotului,<br />
coborându-se într-această apă, ne va spăla cu stropiturile ei <strong>de</strong> toată<br />
spurcăciunea ei” 51 . Mai mult, în discursul său, comisarul revoluţionar<br />
construieşte o filiaţie a Constituţiei, fondată, cum altfel, <strong>de</strong>cât direct pe Biblie.<br />
Apelul la episoa<strong>de</strong>le testamentare (contrarevoluţionarii i<strong>de</strong>ntificaţi cu „fii<br />
Fariseilor”), la pil<strong>de</strong>le obişnuite în predicile duminicale ale preotului susţin<br />
reprezentările vehiculate: revoluţia este justificată <strong>de</strong> Dumnezeu, clăcăşia trebuie<br />
eliminată ca stare nefirească a robiei, incompatibilă cu calitatea <strong>de</strong> creştin,<br />
evitarea inci<strong>de</strong>ntelor violente şi adoptarea iertării faţă <strong>de</strong> cei responsabili <strong>de</strong><br />
abuzurile Vechiului Regim. În fine, preotul îşi poate în<strong>de</strong>plini misiunea <strong>de</strong><br />
apostol al Mântuitorului, „însuflă dragostea, propovăduesce frăţia, în<strong>de</strong>amnă la<br />
arăturile <strong>de</strong> toamnă, ţine buna orândueală” 52 .<br />
Aşadar, ca unul dintre instrumentele <strong>de</strong> succes ale propagan<strong>de</strong>i<br />
revoluţionare <strong>de</strong> la 1848, mai ales în lumea rurală, categoria clericilor români<br />
avea să fie printre primele vizate <strong>de</strong> represiune. Mitropolitului Neofit i se solicita<br />
luarea <strong>de</strong> măsuri, în acord cu canoanele bisericeşti, împotriva celor vinovaţi, dar,<br />
lucru semnificativ, supravegherea reintegrării acestora în societate că<strong>de</strong>a în<br />
seama autorităţilor laice: „Un mare număr <strong>de</strong> preoţi şi <strong>de</strong> călugări luând o parte<br />
activă la cele din urmă tulburări invitând norodul a se scula şi propoveduind în<br />
veleag prinţipurile cele mai ecsagerate şi mai răsturnătoare înprotiva datoriilor<br />
<strong>de</strong> linişte şi <strong>de</strong> împăciuire ce sânt puse asuprăle; un asemenea scandal nu poate<br />
rămânea nepe<strong>de</strong>psit fără a trage după sineşi urmări vătămătoare. […] Veţi<br />
mărgini pe cei vinovaţi la <strong>de</strong>osibite chinovii ori mânăstiri, un<strong>de</strong> să poată subt<br />
privighere necurmată şi printr-o pocăinţă a<strong>de</strong>vărată, să-şi îndrepteze vina şi<br />
numai după ce vă veţi încredinţa că s-au pătruns <strong>de</strong> felul însărcinări lor şi <strong>de</strong><br />
datoriile lor în soţietate, le veţi da voe a să întoarce la vetrele lor, înştiinţând mai<br />
întâiu stăpânirii şi având tot <strong>de</strong>odată preasfinţia voastră <strong>de</strong> acum înainte straşnică<br />
privighere asupra purtării clirosului” 53 .<br />
În <strong>24</strong> septembrie 1848, Neofit îi adresa lui Nifon Sevastis, episcopul<br />
Râmnicului, o scrisoare în care recunoştea participarea clericilor români „la<br />
turburările trecutei răzvrătiri revoluţionare”. În acord cu măsurile luate <strong>de</strong><br />
căimăcămie (<strong>de</strong>cretul nr. 52 din 20 septembrie), episcopul vâlcean era în<strong>de</strong>mnat<br />
51 Anul 1848, IV, p.23.<br />
52 Ibi<strong>de</strong>m, p. 25.<br />
53 Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană a Arhivelor Naţionale-Dolj (în continuare DJAND), Documente,<br />
CCLXXXII/ 35, f. 1, document din 21 septembrie 1848.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 105<br />
_______________________________________________________________________________<br />
„ca pe câţi din asemenea feţe bisericeşti îi vei cunoaşte amestecaţi, din acea<br />
eparhie, sau din afară, veniţi cu propaganda în acele ju<strong>de</strong>ţe, şi să vor fi aflând<br />
acum pe acolea, să orânduiţi numai <strong>de</strong>cât a să prin<strong>de</strong> şi arestindu-i sub bună<br />
pază, să ne raportuiţi, arătându-ne numai <strong>de</strong>cât numărul lor spre a să aduce apoi<br />
aceştia prin mâna administraţiei civile” 54 .<br />
Invitat să ia parte la represiunea <strong>de</strong>clanşată contra propriului corp<br />
bisericesc, Nifon va expedia, la rândul său, la 30 septembrie 1848, o circulară<br />
către toţi protopopii din eparhia Olteniei, cerând aplicarea măsurilor cuvenite,<br />
referitoare atât la cei i<strong>de</strong>ntificaţi <strong>de</strong>ja (preotul Atanasie, fostul paroh al bisericii<br />
Episcopiei Râmnicului, călugărul Veniamin Zăgănescu, corect Dabija, iconomul<br />
mânăstirii Bistriţa şi preotul Radu Şapcă, satul Celei, ju<strong>de</strong>ţul Romanaţi), cât şi la<br />
alte feţe bisericeşti necunoscute încă: „Scriem cucerniciei tale ca îndată după<br />
primirea acesteia să îndatoraţi pe proestoşi ca să cerceteze şi oriun<strong>de</strong> să va afla<br />
vreunul din numiţii sau şi alte feţe bisericeşti dintr-acele plăşi, ori <strong>de</strong> aiurea<br />
veniţi acolo cu propagan<strong>de</strong>, să se prinză numai <strong>de</strong>cât şi prin ajutorul<br />
administraţiei locale, arestuindu-se supt bună pază, să ne raportuieşti îndată,<br />
arătându-ne numele lor, ca să-i încunoştiinţăm Prea Sf. sale Părintelui<br />
Mitropolit, după cererea ce ni se face, spre a să porunci apoi aducerea lor aici<br />
prin mâna administraţiei civile” 55 .<br />
Pe lângă cei trei menţionaţi mai sus, episcopul Râmnicului nominaliza<br />
alte trei feţe bisericeşti în raportul pe care-l expedia mitropolitului, să<br />
recunoaştem un număr sensibil redus faţă <strong>de</strong> numărul real al participanţilor.<br />
Printre aceştia apărea şi protopopul Marin Vădăstreanu, din Romanaţi, faţă <strong>de</strong><br />
care mitropolitul Neofit solicita, la 25 octombrie 1848, luarea unor măsuri<br />
suplimentare, vizând izolarea sa şi pe<strong>de</strong>psirea sa conform canoanelor bisericeşti:<br />
„Cât pentru cucernicul protopop Marin al plăşilor: Ocolul oraşului Caracal, Oltu<br />
<strong>de</strong> jos şi Balta din ju<strong>de</strong>ţul Romanaţi, prea bine aţi urmat că s-a <strong>de</strong>părtat din<br />
postul său şi în locu-i că aţi orânduit pe altul. Dar nefiind din <strong>de</strong>stul aceasta,<br />
scriem frăţiei tale ca îndată după primirea acesteia, să faceţi punere la cale ca<br />
printr-adins paznici, ridicăndu-să <strong>de</strong> la locuinţa sa, să-l trimiţă în canon, supt<br />
bună pază, cu poruncă din parte-vă, la mănăstirea Bistriţa, pă vreme nehotărâtă,<br />
pănă la al doilea poruncă şi cu orânduială ca să fie păzit a nu fi slobod a eşi din<br />
mănăstire.<br />
Să păzească în toată vremea slujbele bisericii; să facă pe toată ziua câte<br />
30 <strong>de</strong> mătănii pela icoanele împărăteşti şi mâncarea să fie uşoară” 56 .<br />
În aceeaşi adresă, mitropolitul amintea şi <strong>de</strong>spre situaţia celorlalţi clerici<br />
ortodocşi, <strong>de</strong>ja <strong>de</strong>pistaţi ca susţinători ai revoluţiei. Dacă <strong>de</strong>spre ieromonahul<br />
Atanasie, fostul preot al bisericii Episcopiei Râmnicului, se ştia că „s-au poprit<br />
54 Acte şi scrisori din trecut. Clerul oltean în turburările revoluţionare <strong>de</strong> la 1848, în<br />
„Arhivele Olteniei”, Seria veche, anul IV, no. 17, ian-fevr. 1925, p. 172.<br />
55 Ibi<strong>de</strong>m, p. 173.<br />
56 Ibi<strong>de</strong>m, p. 173.
106<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong> către dl general al armiei ruseşti [Danilevschi] care au trecut pă acolo, prin<br />
R.-Vâlcea şi s-au trimis la Craiova cu alţi revoluţionari ce s-au mai putut<br />
dovedi” 57 , <strong>de</strong>spre ceilalţi informaţiile erau incomplete. Reconstituirea traseului<br />
lor nu era <strong>de</strong> natură să ajute la <strong>de</strong>pistarea lor, Neofit fiind obligat să solicite<br />
concursul autorităţilor civile pentru a avea şanse <strong>de</strong> reuşită.<br />
Asupra lui Veniamin sau călugărului Theodor, „ce-i zice Zăgănescu”,<br />
existau acuze mai severe, precum cea reţinută din mărturia lui C. Halepliu, că ar<br />
fi zis că „la a doua revoluţie ce o să se facă să se piarză toate viţele <strong>de</strong> boieri” 58 .<br />
Un alt cleric, i<strong>de</strong>ntificat rapid prin gesturile sale politice, este ieromonahul<br />
Atanasie <strong>de</strong> la Episcopia Râmnicului, arestat la 6 octombrie 1848, la cererea lui<br />
Neofit, eveniment semnalat cinci zile mai târziu <strong>de</strong> N. Socolescu, cârmuitorul<br />
ju<strong>de</strong>ţului Vâlcea. Deşi comisar în Vâlcea, alături <strong>de</strong> D. Zăgănescu, din iunie<br />
1848, „propoveduind prinţipele acei constituţii a revoluţionarilor”, activitatea sa<br />
nu s-a redus doar la această zonă. În capitală este acuzat ca „luând parte la<br />
adunările zgomotoase, mergând în curtea mitropolitului [Neofit], însoţit <strong>de</strong><br />
norod şi silindu-l prin strigări revoluţionare ca să sfinţească acea Constituţie”, iar<br />
mai târziu, tot el este i<strong>de</strong>ntificat în fruntea poporului, ieşind din satul Sinteşti,<br />
ju<strong>de</strong>ţul Ilfov, înaintea trupelor turceşti, „încins cu eşarful revoluţionar şi rostind<br />
cuvinte înflăcărătoare”.<br />
Participarea clericilor români la ultima sărbătoare revoluţionară,<br />
prilejuită <strong>de</strong> ar<strong>de</strong>rea Regulamentului Organic şi a Arhondologiei, avea să fie, ca<br />
şi în cazul altor civili sau militari arestaţi, una dintre cele mai grele capete <strong>de</strong><br />
acuzare. Informat <strong>de</strong> participarea membrilor Bisericii la această ceremonie la<br />
Craiova, Neofit trimitea urgent o adresă, cu data <strong>de</strong> 29 septembrie, către<br />
episcopul Râmnicului, cerând să fie informat „cine dintre feţele bisericeşti şi<br />
mirene s-au aflat <strong>de</strong> faţă la acea faptă şi ce parte lucrătoare au luat fiecare, la<br />
ar<strong>de</strong>rea lui” 59 . Episcopia, la rândul său, va solicita prompt protopopului Dincă al<br />
Craiovei să iniţieze o anchetă în acest sens, nu fără a-l mustra pentru tăcerea faţă<br />
<strong>de</strong> acest subiect „<strong>de</strong>spre o asemenea faptă Cucern. Ta să cuvenea, ca protopop al<br />
acestui oraş, să ne înştiinţaţi îndată după săvârşirea, iar nu să petreci în tăcere şi<br />
prin alţii să vie la cunoştinţa Prea. Sf. Sale, fără ca noi să avem nicio ştiinţă <strong>de</strong><br />
cele întâmplate pe acolo” 60 .<br />
Episcopul merge mai <strong>de</strong>parte, cerând nu mai puţin <strong>de</strong>cât un raport<br />
complet asupra celor întâmplate, incluzând datarea şi localizarea exactă a<br />
evenimentului, precum şi i<strong>de</strong>ntificarea clară a participanţilor, „feţe bisericeşti şi<br />
mireneşti”. Interesul faţă <strong>de</strong> persoanele civile pare cel puţin straniu, dacă avem<br />
în ve<strong>de</strong>re ancheta similiară iniţiată <strong>de</strong> regimul regulamentar reinstaurat şi <strong>de</strong><br />
Comisia special alcătuită pentru anchetarea revoluţionarilor. Să fi fost implicate<br />
57<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 174.<br />
58<br />
Studiu introductiv la Horia Nestorescu-Bălceşti, Petre Bardaşu, Sergiu Purece,<br />
Corneliu Tamaş, Revoluţia, p. XIV.<br />
59<br />
Acte şi scrisori din trecut, în loc. cit., p. 175.<br />
60<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 175.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 107<br />
_______________________________________________________________________________<br />
în această anchetă la nivel naţional şi autorităţile religioase? În virtutea<br />
prestigiului <strong>de</strong> care se bucura Biserica, informaţiile obţinute <strong>de</strong> membrii săi s-ar<br />
fi dovedit mult mai cuprinzătoare? Sau asistăm la un simplu exces <strong>de</strong> zel din<br />
partea unui ierarh temător că şi-ar putea pier<strong>de</strong> scaunul episcopal în faţa furiei<br />
mitropolitului, dornic, evi<strong>de</strong>nt, să-şi reabiliteze numele cât mai repe<strong>de</strong> în faţa<br />
noii puteri?<br />
Alţi preoţi, însă, se dove<strong>de</strong>sc mult prea revoluţionari. Popa Barbu din<br />
Mileşti este reclamat pentru purtările „cu totul nesuferite”. Mai precis, acesta<br />
„s-au sculat noaptea şi împreună cu acei sat Mileştilor şi, luând arme, au mers să<br />
calce Craiova un<strong>de</strong>, prinzându-să, să află şi astăzi pus la popreală, cu butuce <strong>de</strong><br />
picioar” 61 . Acuzaţiile însă punctează şi faptul că membrii comunităţii locale<br />
s-au văzut nevoiţi să meargă pe la alte biserici, „atât la rugă, cât şi la alte<br />
trebuinţe întîmplătoare la boală şi moarte”, în absenţa preotului lor care, culpă<br />
gravă, „<strong>de</strong> şase săptămâni n-au nemerit să slujească o dată” 62 . Proprietarul care<br />
semnează petiţia către protopopia plăşii Amaradiei şi Jiului <strong>de</strong> Sus ţine să insiste<br />
că, şi în cazul iertării preotului, acesta nu va mai fi acceptat la biserica locală,<br />
fiind consi<strong>de</strong>rat un factor <strong>de</strong> tulburări.<br />
Preotul Vasile din Goruneşti avea să fie i<strong>de</strong>ntificat, la 6 <strong>de</strong>cembrie 1848,<br />
ca fiind unul „înrăutăţind în cugetul său încă din turburările trecute”, contestând<br />
vehement pe plan local reinstaurarea Vechiului Regim, prin „felurimi <strong>de</strong> vorbe<br />
proaste şi necuvincioase”, prin instigarea locuitorilor împotriva dispoziţiilor<br />
luate <strong>de</strong> subcârmuitorul local „pentru obştească linişte şi păzirea măsurilor<br />
poliţăneşti” 63 . O asemenea atitudine, <strong>de</strong> certă implicare politică a preotului local,<br />
este taxată elocvent <strong>de</strong> funcţionarul puterii regulamentare ca „neasemănătoare cu<br />
datoriile darului său” 64 . Solicitând un ajutor militar turcesc sau rusesc, pentru<br />
potolirea violenţei rurale din plasa Olteţul <strong>de</strong> Jos, subcârmuitorul Grigore<br />
Râmniceanu amintea, printre cei care agită spiritele, „mai cu seamă tagma<br />
preoţească, cei care au luat mai multă parte în lucrările nelegiuitei constituţii şi<br />
nici până acum nu le-a ieşit din minte duhul <strong>de</strong> răscoală, nepreţuind <strong>de</strong>licateţea<br />
vremii în care ne aflăm, invitând mai mult aceştia pă locuitori în urmarea unor<br />
asmenea fapte” 65 . Cârmuitorul dă<strong>de</strong>a mână liberă în acest sens, cerând însă, în<br />
cazul clericilor i<strong>de</strong>ntificaţi, care „în loc d-a povăţui pă locuitori a se purta bine,<br />
împotrivă turbură liniştea locuitorilor va trimite Cârmuirii fără zăbavă listă cu<br />
arătare anume <strong>de</strong> numele, pronumele şi lăcuinţa lor, împreună şi cu raport<br />
<strong>de</strong>sluşitor <strong>de</strong> relele urmări ce-au întrebuinţat, ca să se supună la cunoştinţa prea<br />
sfinţiei sale părintelui episcop spre a porunci înfruntarea lor cât va putea mai<br />
nezăbovit” 66 .<br />
61<br />
DJAND, fond Protoieria ju<strong>de</strong>ţului Dolj, dos. 16/1847, f. 3.<br />
62<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
63<br />
Anul 1848, IV, p. 286.<br />
64<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
65<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 3<strong>24</strong>.<br />
66<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 325.
108<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În ciuda măsurilor repetate ale mitropolitului, la nivel local lucrurile nu<br />
par să evolueze conform aşteptărilor. Ierarhii se plâng <strong>de</strong> comoditatea şi lenea<br />
celor din subordine, dar n-am putea oare citi aici o rezistenţă tăcută, fondată, pe<br />
<strong>de</strong> o parte, pe <strong>de</strong>zagregarea prestigiului unui mitropolit care s-a compromis el<br />
însuşi în ochii propriilor membri ai corpului bisericesc, prin legitimări şi<br />
<strong>de</strong>zlegitimări succesive ale puterii, iar, pe <strong>de</strong> altă parte, pe solidarităţi locale care<br />
sunt încă vii? Cum am putea înţelege documente, precum cel din 22 octombrie<br />
1848, prin care protoieria Craiova îi solicita preotului Mihai <strong>de</strong> la biserica satului<br />
Murgaşi să şi acţioneze în acest sens, reproşându-i că nu ia în serios însărcinarea<br />
<strong>de</strong> a prin<strong>de</strong> pe preoţii şi călugării „ce-au luoat parte la turburările trecutei<br />
răzvrătiri cât şi alte feţe bisericeşti dintr-acea plasă ce să vor dovedi în asemenea<br />
faptă a să trimite un<strong>de</strong> se cuvine spre a lor înfrănare” 67 . Ancheta efectuată urma<br />
să se finalizeze cu un raport trimis protopopiei, dar acesta întârzia să apară,<br />
sporind nemulţumirea ierarhului local.<br />
O lectură a listelor <strong>de</strong> comisari revoluţionari ne permite i<strong>de</strong>ntificarea<br />
clericilor într-o postură in extremis. Astfel, din şapte comisari revoluţionari<br />
pentru ju<strong>de</strong>ţul Slam Râmnic, trei erau clerici (dacă-l socotim şi pe diaconul<br />
Iosif), în Argeş unul din cei şapte; ju<strong>de</strong>ţul Buzău avea, la fel, unul din şase<br />
comisari, Vâlcea unul din şapte, Vlaşca unul, la care se adăugau doi comisari<br />
extraordinari, dintr-un total <strong>de</strong> 105 comisari, conform listei reconstituite <strong>de</strong><br />
Comisia specială <strong>de</strong> anchetă 68 . Un ieromonah Ilarion, venit din Râmnicu Vâlcea<br />
la mânăstirea Câmpulung Muscel, figura pe o listă cu cei bănuiţi <strong>de</strong> participare<br />
activă la revoluţie în ju<strong>de</strong>ţul Muscel 69 .<br />
Într-o altă listă, cu cei din Mehedinţi, apare popa Ghiţă Slătineanu,<br />
„arestat la trecerea oştirii” ruseşti, probabil pe motivul că „propovăduia<br />
propagandă pe catedră la biserică şi îi povăţuia pe lăcuitori la republică” 70 .<br />
Portretul <strong>de</strong> autentic curé rouge este, evi<strong>de</strong>nt, grosolan, opţiunile prorepublicane<br />
ale clericului român fiind cel puţin discutabile, dar acuza este teribilă şi atârnă<br />
greu în clasificarea arestatului. Chiar cei care întreţinuseră o minimă<br />
corespon<strong>de</strong>nţă cu unii dintre foştii li<strong>de</strong>ri revoluţionari puteau fi taxaţi <strong>de</strong><br />
„revoluţionari”, aşa cum păţea Partenie, fost egumen la schitul Baia, care apărea<br />
ca „amestecat în corespon<strong>de</strong>nţă cu Magheru şi aprins <strong>de</strong> Constituţie” 71 .<br />
Pentru activitatea lor, unii clerici, precum arhimandritul Ioasaf<br />
Snagoveanul, vor fi taxaţi foarte dur, gen „criminal al statului”, iar orice<br />
corespon<strong>de</strong>nţă cu aceştia ca un act periculos ce duce la arestarea celor bănuiţi,<br />
cum era cazul preotului Gheorghe Protopopescu 72 . Dacă arhimandritul Dionisie<br />
Romano, fost profesor la Buzău, reuşise să scape, autoexilându-se după<br />
67 v<br />
DJAND, fond Protoieria ju<strong>de</strong>ţului Dolj, dos. 16/1847, f. 3., f. 3 .<br />
68<br />
M. Regleanu, op. cit., p. 54-57.<br />
69<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 93.<br />
70<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 95.<br />
71<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 96.<br />
72<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 177.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 109<br />
_______________________________________________________________________________<br />
reprimarea Revoluţiei, sluga sa era, în schimb, arestată pentru complicitate, fiind<br />
eliberată mai târziu, în urma anchetării <strong>de</strong> către comisia specială 73 .<br />
În lista arestaţilor, provenind din ju<strong>de</strong>ţul Brăila, clasificaţi ca printre cei<br />
dântâi <strong>de</strong>magogi ai revoluţiei, figurau nu mai puţin <strong>de</strong> cinci clerici 74 . Printre cei<br />
i<strong>de</strong>ntificaţi în ju<strong>de</strong>ţul Râmnicul Sărat, se numărau protopopul Ioan <strong>de</strong> la Focşani,<br />
amestecat în „neorânduielile revoluţionare”, dar şi călugărul Chesarie <strong>de</strong> la<br />
Măxineni, care „în vremea revoluţiei a părăsit mânăstirea şi a venit la Focşani cu<br />
misie <strong>de</strong> propagand” 75 .<br />
Există însă şi o serie <strong>de</strong> figuri mult mai populare, care intraseră rapid în<br />
vizorul autorităţilor regulamentare reinstaurate. Ne gândim, în primul rând, la<br />
cazul preotului Radu Şapcă, consi<strong>de</strong>rat „unul dintre cei dintâi întreprinzători ai<br />
complotului revoluţii, aflându-se în lucrare în calitatea sa <strong>de</strong> preot cu capii<br />
revoluţii la satul Izlazul” 76 .<br />
Un caz mai neobişnuit este cel al ieromonahului Ambrosie, „popa Tun”,<br />
cum avea să fie cunoscut popular. Potrivit atât cercetărilor Comisiei speciale, cât<br />
şi unei relatări din „Pruncul român” , nr. 9/7 iulie 1848, acesta ar fi intervenit în<br />
timpul confruntărilor dintre populaţia Bucureştiului şi soldaţii din cazarma<br />
capitalei, în urma complotului contrarevoluţionar eşuat. Concret, „la 1-iu iulie<br />
seara a mers la cazarmă, s-au pus înaintea tunurilor, a făcut acel cuvânt către<br />
soldaţi, dojenindu-i penru călcarea jurământului lor pă acea constituţie a<br />
revoluţionarilor şi după aceasta a încălecat pă tun” 77 , câştigându-şi, astfel,<br />
celebra poreclă amintită mai sus.<br />
Dintre cazurile mai speciale nu putem să nu-l amintim şi pe cel al lui<br />
Atanasie Stoenescu, „ierodiaconul episcopii din Craiova”. Acesta era <strong>de</strong>ja<br />
<strong>de</strong>clarat, la 10 martie 1849, ca „părtaş în faptele revoluţionare”, cu atât mai mult<br />
că „el, în vremea revoluţii, a fost prezi<strong>de</strong>nt al clubului revoluţionar din Craiova”,<br />
situaţie insolită care atrage, evi<strong>de</strong>nt, agravarea poziţiei sale în ochii<br />
anchetatorilor <strong>de</strong>ja convinşi că „scopul unor asemenea cluburi nu era altul <strong>de</strong>cât<br />
întemeerea revoluţii” 78 . Nu este singurul caz <strong>de</strong> cleric participant la şedinţe <strong>de</strong><br />
club. Printre învinuirile aduse ierodiaconului Chesarie Măxineanu din Focşani se<br />
numără şi aceea că, „a<strong>de</strong>sea se aduna la clubul ce se făcea în oraş, un<strong>de</strong> se<br />
propove<strong>de</strong>duia feluri <strong>de</strong> vorbe” 79 .<br />
În dosarul <strong>de</strong> anchetă al arhimanditului Dionise, fost profesor la<br />
Bucureşti şi Buzău, erau reţinute mai multe capete <strong>de</strong> acuzare: propagandist<br />
activ, care ţinuse, la 22 iulie 1848, în curtea mitropoliei, un „cuvânt foarte<br />
meşteşugit şi în<strong>de</strong>mnător către norod <strong>de</strong> a se ţinea <strong>de</strong> jurământul săvârşit pă<br />
73 Ibi<strong>de</strong>m, p. 193.<br />
74 Ibi<strong>de</strong>m, p. 99.<br />
75 Ibi<strong>de</strong>m, p. 104.<br />
76 Ibi<strong>de</strong>m, p. 162.<br />
77 Ibi<strong>de</strong>m, p. 215.<br />
78 Ibi<strong>de</strong>m, p. 166.<br />
79 Ibi<strong>de</strong>m, p. 228.
110<br />
Nicolae Mihai<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Constituţia impusă prin revoluţie”, asigurându-i pe cei prezenţi <strong>de</strong><br />
binecuvântarea divină; participant activ la întâlnirile clubului revoluţionar din<br />
Focşani, şi, mai ales, implicarea sa în conspiraţii revoluţionare cu moldovenii<br />
din Iaşi, în martie 1848, conform corespon<strong>de</strong>nţei găsite; în fine, pătrun<strong>de</strong>rea<br />
ilicită în ţară după fuga în Transilvania şi încercarea <strong>de</strong> a continua activitatea<br />
sa 80 . Protopopul Marin Văzăstreanu din Caracal avea, <strong>de</strong> asemenea, să fie reţinut<br />
pentru participare la ceremonia ar<strong>de</strong>rii Regulamentului Organic la 13 septembrie<br />
1848. Chiar dacă în urma anchetei va reieşi că nu a participat, în schimb, „s-au<br />
găsit iscălit într-un alt înscris” <strong>de</strong>spre persoana sa, ceea ce nu-l exclu<strong>de</strong>a<br />
întrutotul din aria suspecţilor.<br />
Plasarea simbolurilor revoluţionare pe turlele bisericilor avea să fie iar o<br />
probă incriminatorie grea în dosarele întocmite preoţilor, ele contribuind clar la<br />
politizarea maselor în viziunea membrilor comisiei speciale <strong>de</strong> anchetă. Motiv<br />
pentru care, aceştia sunt puşi sub acuzare, chiar dacă schimbarea situaţiei<br />
politice, după 13 septembrie 1848, i-a făcut să renunţe la gestul lor. Popa Neagu<br />
din satul Domniţa, Râmnicu Sărat, era astfel acuzat că „numai după în<strong>de</strong>mnarea<br />
sfinţii sale au ţinut steagu într-acel sat până la intrarea în prinţipat a prea<br />
puternicilor împărăteşti oştiri ruseşti” 81 .<br />
Documentele <strong>de</strong> anchetă permit, aşadar, reconstituirea unor portrete<br />
interesante, <strong>de</strong>şi multe dintre acuzaţiile aduse nu vor putea fi întot<strong>de</strong>auna<br />
probate. Este şi motivul pentru care unii <strong>de</strong>ţinuţi vor solicita grăbirea anchetei<br />
lor, după cum proce<strong>de</strong>ază, la 15 <strong>de</strong>cembrie 1848, cinci dintre preoţii arestaţi la<br />
Mânăstirea Văcăreşti 82 . Politica represivă şi anchetele <strong>de</strong>sfăşurate ve<strong>de</strong>m că ţin<br />
cont, şi în cazul preoţilor, <strong>de</strong> implicarea lor în activitatea politică. Nuanţe există,<br />
căci protopopul Mihai din Tîrgovişte era scos <strong>de</strong> sub acuzare la 15 martie<br />
1849 83 , întrucât îşi făcuse doar datoria popularizând circulara mitropolitului, din<br />
12 iulie 1848, prin care protopopii erau solicitaţi să se implice activ în<br />
răspândirea principiilor revoluţionare.<br />
Membrii corpului clerical vor apela şi la alte mijloace <strong>de</strong> apărare,<br />
încercând să consoli<strong>de</strong>ze portretul unui cleric român a cărui singură tangenţă cu<br />
partea politică a vieţii consta doar în rugăciunile pe care avea datoria să le facă<br />
pentru noii Cezari ai lumii. Un exemplu relevant este eclesiarhul Silvestru din<br />
Episcopia Argeşului. Într-o scrisoare din 12 februarie 1849, prin care cerea<br />
generalului Danileevski să fie supus cercetării, el nu uita, probabil într-o<br />
tentativă <strong>de</strong> sensibilizare a înaltului ofical rus, să amintească faptul că „<strong>de</strong> la<br />
leatul 1829 am avut în altarul bisericii şi până acum pomelnicul măririi sale spre<br />
pomenire în rândul săptămânii slujbii mele” 84 .<br />
80 Ibi<strong>de</strong>m, p. <strong>24</strong>1 sq.<br />
81 Ibi<strong>de</strong>m, p. 210.<br />
82 Ibi<strong>de</strong>m, p. 64 sq.<br />
83 Ibi<strong>de</strong>m, p. 169 sq.<br />
84 Ibi<strong>de</strong>m, p. 134.
Revoluţia în sutană: clerul şi evenimentul politic în Principatul Ţării Româneşti 111<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Ve<strong>de</strong>m, astfel, că membrii Bisericii ortodoxe nu rămân indiferenţi în<br />
faţa evenimentului politic, cum este Revoluţia. Deşi este dificil <strong>de</strong> măsurat exact<br />
poziţia clerului în faţa unor asemenea evenimente, mărturiile pentru perioada<br />
avută în ve<strong>de</strong>re nu lipsesc. Am încercat să i<strong>de</strong>ntificăm cine au fost cei implicaţi,<br />
sub ce forme a avut loc această implicare şi care au fost mizele ei.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> ierarhi, mai ataşaţi cercului puterii, numeroşi preoţi<br />
întâmpină favorabil începuturile Revoluţiei şi mulţi dintre ei joacă un rol<br />
important în coparticiparea sătenilor. Ca şi în Franţa revoluţionară, <strong>de</strong> la finele<br />
secolului al XVIII-lea 85 , ei binecuvintează Armata Norodului la 1821,<br />
stindar<strong>de</strong>le Gărzii Naţionale la 1848, sunt membri ai cluburilor revoluţionare sau<br />
încearcă să concilieze în faţa altarului morala ortodoxă cu drepturile omului. În<br />
plus, acceptă să fie aleşi ca membri ai viitoarei Adunări Constituante şi chiar,<br />
episod semnificativ pentru ceea ce am putea numi o anumită „seducţie a<br />
politicului”, să fie comisari revoluţionari în teritoriu. Este o ipostază extremă,<br />
care trimite cu gândul la celebrii curés rouges din Franţa.<br />
LA REVOLUTION EN SOUTANE: LE CLER<strong>CS</strong> ET L’EVENEMENT<br />
POLITIQUE EN VALACHIE (IERE MOITIE DU XIX E SIECLE)<br />
(Résumé)<br />
Les mouvements révolutionnaires <strong>de</strong> la première moitié du XIXe siècle force<br />
l’Eglise orthodoxe du Principauté <strong>de</strong> la Valachie prendre une position qui est loin d’être<br />
unitaire. Si au niveau <strong>de</strong> la haute hiérarchie on remarque une certaine opposition, vite<br />
cachée, pendant les cohabitations forcées avec le pouvoir révolutionnaire, au niveau du<br />
bas clergé on assiste à <strong>de</strong>s attitu<strong>de</strong>s plus nuancées. Autant que les solidarités organiques<br />
et les sensibilités traditionnelles ne soient pas brusquées, les prêtres <strong>de</strong>s villages<br />
notamment s’avèrent être <strong>de</strong>s importants éléments <strong>de</strong> soutien en territoire. Des que les<br />
représentants du pouvoir révolutionnaire semble menacer la vision traditionnelle (par<br />
exemple la mise <strong>de</strong>s symboles révolutionnaires sur les clochers <strong>de</strong>s églises), les clercs<br />
<strong>de</strong>viennent <strong>de</strong>s farouches opposants à la révolution groupant autour d’eux les<br />
communautés villageoises. Autrement, ils ne sont pas assez différents par rapport à leurs<br />
„collègues” d’autres parts <strong>de</strong> l’Europe. Tout comme dans la France révolutionnaire 86 , ils<br />
bénissent l’Armée du Peuple (Armata Norodului) à 1821, les étendards <strong>de</strong> la Gar<strong>de</strong><br />
nationale à 1848, <strong>de</strong>viennent membres <strong>de</strong>s clubs révolutionnaires ou essaient <strong>de</strong> concilier<br />
<strong>de</strong>vant l’autel la morale orthodoxe avec les Droits <strong>de</strong> l’homme. Plus encore, ils acceptent<br />
être élus en tant que membres <strong>de</strong> la future Assemblée Constituante et même, épiso<strong>de</strong><br />
significatif pour ce qu’on puisse appeler une certaine «séduction du politique», <strong>de</strong>venir<br />
<strong>de</strong>s commissaires révolutionnaires en territoire. Il y a la une hypostase extrême qui<br />
renvoie aux célèbres curées rouges.<br />
Keywords: 19th Century Revolutions, Eastern Europe, Wallachia, clergy<br />
attitu<strong>de</strong>s, political actions.<br />
85 Serge Bianchi, Des révoltes aux révolutions:Europe, Russie, Amérique (1770-1802).<br />
Essai d’interprétation, Presses Universitaires <strong>de</strong> Rennes, 2004, p. 318.<br />
86 Ibi<strong>de</strong>m.
OPINII ISTORIOGRAFICE PRIVIND EVOLUŢIA URBANĂ A<br />
ORAŞELOR DIN OLTENIA 1859-1916<br />
GABRIEL CROITORU<br />
A justifica <strong>de</strong>mersul nostru ştiinţific <strong>de</strong>spre o epocă istorică <strong>de</strong> aproximativ<br />
o jumătate <strong>de</strong> secol (1859-1918), care se caracterizează prin ascen<strong>de</strong>nţă liniară a<br />
naţiunii române în toate domeniile (economic, social, cultural, militar, politic), ni se<br />
pare a aduce pe masa proiectanţilor <strong>de</strong> astăzi ai confortului uman <strong>de</strong> mâine nu numai<br />
o pildă şi variantele câtorva generaţii, ci imaginea unui salt în istoria civilizaţiei<br />
româneşti. Delimitând un început al procesului urbanizării mo<strong>de</strong>rne la pragul dintre<br />
staticul, şi, prin excelenţă, ruralul Ev Mediu şi dinamicul Ev Mo<strong>de</strong>rn, cu grupări <strong>de</strong><br />
forţe umane puse în direcţia transformărilor (prefacerilor) şi rezultate incomparabile<br />
cu vremurile anterioare milenare, apropiem o creaţie moştenită a epocii mai susamintite<br />
<strong>de</strong> parametrii unui habitat contemporan.<br />
Dacă în Evul Mediu, istoriografia consemna oraşul prin constatări<br />
enumerative sau imagini comparative la călătorii străini, în Epoca mo<strong>de</strong>rnă<br />
oraşul şi urbanismul au constituit reacţia sistemului capitalist, al organizării<br />
muncii şi producţiei. În raportare la căutările <strong>de</strong> viaţă confortabilă, în aşezările<br />
umane aglomerate s-au <strong>de</strong>zvoltat scrierile istoriografice <strong>de</strong>spre oraşe,<br />
imaginându-se nu numai proiecte, tehnici constructive cu mortar şi cărămizi, dar<br />
şi nobleţea rădăcinilor. O dimensiune intelectuală a istoricilor se adaugă<br />
imaginaţiei şi orizontului <strong>de</strong> cunoaştere al proiectanţilor şi constructorilor. La<br />
noi, la români, o istoriografie mo<strong>de</strong>rnă a oraşelor începe cu monografia<br />
Câmpulungului Muscel a lui C. D. Aricescu din 1855.<br />
Deşi au o existenţă foarte veche, oraşele din Oltenia nu au constituit<br />
subiectul unor lucrări monografice mai ample <strong>de</strong>cât la sfârşitul secolului al<br />
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Sub impulsul istoriografiei romantice,<br />
B. P. Haş<strong>de</strong>u, în anul 1878, a fixat o tradiţie mai veche privind începuturile celui<br />
mai important oraş al Olteniei, Craiova. Scrierea sa se contopea nu numai cu<br />
dorinţele şi opţiunile politice ale locuitorilor <strong>de</strong> pe malul Jiului, ci şi cu spiritul<br />
înnoirilor din întreaga societate. Era perioada când oraşele din Oltenia crescuseră<br />
ca număr <strong>de</strong> locuitori, sub influenţa apariţiei şi extin<strong>de</strong>rii unităţilor economice şi<br />
industriale, sau a factorilor centralizatori ai unor procese comerciale şi bancare<br />
<strong>de</strong> anvergură, ce vizau valorificarea bogăţiei agricole din zonă. Sub imperiul<br />
autorităţii i<strong>de</strong>ilor lui Haş<strong>de</strong>u, primul istoric cu a<strong>de</strong>vărat al oraşului Craiova,<br />
August Pessiacov, a alcătuit Schiţe din istoria Craiovei (<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Arte<br />
Grafice Samitca, Craiova, în două ediţii: 1902 şi 1914). Lucrarea a fost<br />
consi<strong>de</strong>rată <strong>de</strong> cercetătorul Laurenţiu Rădvan, în anul 2004, „între acele<br />
monografii pline <strong>de</strong> entuziasm local, însă goale <strong>de</strong> analiză istorică, fără apel<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 113–121
114<br />
Gabriel Croitoru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
riguros la izvoare, un consum inutil <strong>de</strong> hârtie” 1 . Totuşi, suntem <strong>de</strong> părere că<br />
lucrarea lui Pessiacov, ca prim produs istoriografic pe tema enunţată în titlu, a<br />
fost un reper ştiinţific pentru epoca în care a fost realizată, având în ve<strong>de</strong>re că ea<br />
concorda cu o imagine a secolelor anterioare, prin prezenţa unor monumente <strong>de</strong><br />
arhitectură eclesiastică medievală (biserica domnească/bănească Sf. Dumitru,<br />
construcţie, probabil, din timpul boierilor Craioveşti şi reînnoită <strong>de</strong> domnitorul<br />
Matei Basarab; Biserica Ştirbei; Biserica Otetelişenilor; Biserica Madona Dudu<br />
ş.a.) care au fost <strong>de</strong>molate şi reconstruite, în i<strong>de</strong>ea mo<strong>de</strong>rnizării după mo<strong>de</strong>lele<br />
occi<strong>de</strong>ntale chiar în anii apariţiei cărţii sale. Cartea este şi astăzi în folosul<br />
istoricilor ca sursă documentară.<br />
În aceeaşi categorie <strong>de</strong> lucrări, se încadrează şi cele ale lui G. Poboran 2<br />
pentru oraşul Slatina, Alexandru Ştefulescu 3 pentru Târgu Jiu, V. Demetrescu 4<br />
pentru Turnu Severin sau cea a lui I.S. Drăgulescu pentru Calafat 5 .<br />
Lucrările istoricilor menţionaţi sunt primele colecţii <strong>de</strong> documente,<br />
adunate <strong>de</strong> autori în calitate <strong>de</strong> pasionaţi cercetători ai trecutului istoric sau după<br />
în<strong>de</strong>mnurile ministrului învăţământului, Spiru Haret. Toate lucrările enumerate<br />
au apărut ca un <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rat al generaţiilor <strong>de</strong> la pragul secolelor XIX şi XX şi al<br />
principiilor şcolii istoriografice pozitiviste. În aceeaşi necesitate istoriografică,<br />
ne aflăm şi astăzi. Numeroasele strădanii ale unor intelectuali ai zonei, în cei<br />
peste o sută <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la amintitele începuturi istoriografice, s-au concretizat,<br />
treptat, în funcţie <strong>de</strong> acumulările documentare şi îmbogăţirea instituţiilor<br />
arhivistice, create pe plan local după 1931 6 . În anul 1925, N. Iorga, istoricul care<br />
editase mai multe volume <strong>de</strong> documente, unele semnalate <strong>de</strong> directorul Muzeului<br />
<strong>de</strong> Istorie <strong>de</strong> la Craiova, Ştefan Ciuceanu 7 , a formulat imaginea unui „al treilea<br />
tip, acela al târgurilor oltene” în istoria genezei oraşelor româneşti. Marele<br />
istoric, în relaţia lui cu intelectualii craioveni <strong>de</strong> la revista „Ramuri”, a abordat în<br />
alte două articole individualitatea istorică a zonei Olteniei şi a oraşelor <strong>de</strong> aici:<br />
Oraşele oltene şi mai ales Craiova în pragul vremurilor nouă 8 şi Două<br />
conferinţe craiovene I. Rostul Olteniei în mişcarea pentru neam II. Ce au făcut<br />
şi ce trebuie să facem, Craiova, 1906.<br />
1 Laurenţiu Rădvan, Oraşele din Ţara Românească până la sfârşitul secolului al<br />
XVI-lea, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2004, p. 8.<br />
2 Istoria oraşului Slatina, Slatina, 1909.<br />
3 Încercarea asupra istoriei Târgu Jiului, Bucureşti, 1899; I<strong>de</strong>m, Istoria Târgu Jiului,<br />
Târgu Jiu, 1904.<br />
4 Istoricul oraşului Severin, Turnu Severin, 1883.<br />
5 Oraşul Calafat odinioară şi astăzi, Craiova, 1906.<br />
6 „Oltenia. Studii. Documente. Culegeri”, seria a III-a, an X, 2006, nr. 1-2 (Arhivele<br />
craiovene 75 ani 1931-2006).<br />
7 N. Iorga, Studii şi documente, vol. XXV, Bucureşti, 1913 (Corespon<strong>de</strong>nţa lui Dimitrie Aman).<br />
8 „Arhivele Olteniei”, an IV, 1926, nr. 20, p. 275-294.
Opinii istoriografice privind evoluţia urbană a oraşelor din Oltenia 1859-1916 115<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Primele studii critice, privind istoria oraşele din Oltenia, sunt cele<br />
consemnate <strong>de</strong> Anastase Georgescu (Craiova - Cercetări istorice – 1 Târgul<br />
Craiovei, Craiova, 1936) pentru Craiova; C. Pajură şi D. T. Giurescu (Istoricul<br />
oraşului Turnu Severin 1833-1933, lucrare tipărită cu prilejul centenarului,<br />
Bucureşti, 1933) pentru Severin şi Constantin Grigore (Râmnicul Vâlcii,<br />
Râmnicu Vâlcea, 1944) pentru Râmnicu Vâlcea, toate din perioada interbelică.<br />
De la faza <strong>de</strong> pionierat a istoriografiei şi până la apariţiile editoriale cele<br />
mai recente, au văzut lumina tiparului numeroase tomuri <strong>de</strong> documente,<br />
monografii şi studii <strong>de</strong>spre localităţile urbane din partea <strong>de</strong> sud-vest a României.<br />
La întâlnirea rosturilor noi, ce se preconizau oraşelor, cu programele <strong>de</strong><br />
urbanizare regională, oraşele <strong>de</strong>veneau centre ale unei regiuni cu resurse naturale<br />
proprii şi ale atracţiei populaţiei din împrejurimi 9 . Procesul <strong>de</strong> industrializare a<br />
ţării, în faza 1948-1989, a propulsat oraşul nu numai ca o cantitate exprimată <strong>de</strong><br />
numărul tot mai mare al locuitorilor, ci în nivelul <strong>de</strong> viaţă urban şi <strong>de</strong> producţie<br />
economică. În România, în secolul al XX-lea, numărul oraşelor a crescut <strong>de</strong> la<br />
137, cu 2.930.<strong>24</strong>5 <strong>de</strong> locuitori în 1912, la 138, cu 3.651.039 <strong>de</strong> locuitori în 1930<br />
şi 260, cu 12.311.203 locuitori în 1990 10 . Pe fondul acestei „explozii urbane”,<br />
provocată în special <strong>de</strong> industrializare şi construcţii, aşezările urbane şi-au<br />
schimbat şi multiplicat funcţiile. Acum, mai toate oraşele, <strong>de</strong>venite şi centre<br />
cultural-ştiinţifice şi universitar-aca<strong>de</strong>mice (cazul Craiovei), au stimulat<br />
monografiile istoriografice cu prilejul unor aniversări legate <strong>de</strong> împlinirea unui<br />
număr jubiliar <strong>de</strong> la atestările documentare: Slatina în 1968, Craiova în 1975,<br />
Râmnicu Vâlcea în 1989, Târgu Jiu în 2006 etc.<br />
Reprezentativă pentru aceste produse istoriografice rămâne Istoria<br />
Craiovei, elaborată sub coordonarea istoricului Titu Georgescu, economistului<br />
Constantin Bărbăcioru şi istoricului literar Florea Firan 11 . Pentru răstimpul 1821-<br />
1918, pe întin<strong>de</strong>rea a 50 <strong>de</strong> pagini, capitolele Craiova în timpul revoluţiei <strong>de</strong> la<br />
1821, Craiova în epoca Regulamentului Organic, Craiova – unul din centrele<br />
revoluţiei <strong>de</strong> la 1848, Craiova şi Unirea Principatelor, Prezenţa în războiul<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei pun în evi<strong>de</strong>nţă principiul evenimenţialităţii, urmat <strong>de</strong> autori.<br />
Pentru evoluţia oraşului şi urbanismul craiovean s-au rezervat, în structura<br />
lucrării, doar trei pagini (vezi subcapitolul Dezvoltarea industrială, comercială<br />
şi edilitară la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX).<br />
9 Nicolae Niţu, Răspândirea oraşelor din România pe zone geografice, în<br />
„Arhivele Olteniei”, Serie Nouă, nr. 9, 1994, p. 191-197.<br />
10 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
11 Craiova, Scrisul Românesc, 1977; vezi şi vol. Craiova. Trecut, prezent şi viitor,<br />
Craiova, Scrisul Românesc, 1979, capitolele „Craiova pe coordonatele istoriei (autor Ştefan<br />
Ştefănescu)”, „Craiova între 1821 şi 1848” (Ileana Petrescu), „Craiova şi Unirea Principatelor”<br />
(Nichita Adăniloaie), „Craiova în timpul Războiului pentru in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă” (Vasile Maciu),<br />
„Mişcarea muncitorească şi socialistă din Craiova până la 1921” (Vladimir Osiac), „Dezvoltarea<br />
industrială a Craiovei la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea” (Paul<br />
Barbu, Ilie Bogheanu).
116<br />
Gabriel Croitoru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Într-o abordare similară, pe firul cronologiei faptelor, s-au elaborat<br />
monografii şi pentru celelalte oraşe: Brezoi 12 , Calafat 13 , Caracal 14 , Craiova 15 ,<br />
Drobeta Turnu Severin 16 , Ocnele Mari 17 , Râmnicu Vâlcea 18 , Târgu Jiu 19 ,<br />
Slatina 20 , Drăgăşani 21 , Strehaia 22 şi Corabia 23 .<br />
După anul 1990, numeroşi cercetători au publicat şi republicat<br />
monografii <strong>de</strong>spre oraşele din Oltenia, consistente în anexe documentare şi<br />
fotografice <strong>24</strong> . Foarte valoroase prin baza <strong>de</strong> informaţii, acestea au stimulat nu<br />
numai abordările cronologice, dar şi cercetările surselor urbanismului mo<strong>de</strong>rn,<br />
arta construirii oraşelor din Oltenia. Dintre cele din urmă sunt <strong>de</strong> remarcat<br />
lucrările <strong>de</strong>spre cel mai important oraş al Olteniei: Alimentarea cu apă [a<br />
Craiovei], Craiova, Editura Helios, 1998; Amenejarea apelor. Canalizarea şi<br />
termoficarea oraşului, Craiova, Editura Helios, 1998; Grădinile şi parcurile<br />
Craiovei, Craiova, Editura <strong>de</strong> Sud, 1999; Luchian Deaconu, Craiova 1898-1916.<br />
12 Petre Bardaşu, Gheorghe Simeanu, Brezoi – 100 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> industrie forestieră,<br />
Râmnicu Vâlcea, 1973.<br />
13 Vasile Petrişor, Lelius Mândroiu, Calafat trepte <strong>de</strong> istorie, Craiova, Editura Scrisul<br />
Românesc, 1977; o a doua ediţie în 1992.<br />
14 Caracal. File <strong>de</strong> istorie, Caracal, 1988; Pătru Crăciun, Caracal. Ghid istorico-turistic,<br />
Caracal, 1972.<br />
15 Luchian Deaconu, Memoria Craiovei. Itinerarii istorice, Muzeul Olteniei,<br />
Craiova, 1981; Mircea Pospai, Memoria Băniei, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1980.<br />
16 Municipiul Turnu Severin 121-1972 [Album], Bucureşti, Editura Politică, 1972,<br />
Achim Costea, Nicolae Ieva, Gheorghe Nica ş.a., Municipiul Drobeta- Turnu Severin. Studiu<br />
monografic, Drobeta Turnu Severin, 1972.<br />
17 Vasile Berbece, Victor Botnariuc, Sergiu Purece, Băile Govora, Băile Ocnele<br />
Mari, Bucureşti, 1982.<br />
18 Mateescu Constantin, Memoria Râmnicului, Editura Sport Turism, Bucureşti,<br />
1979; I<strong>de</strong>m, Râmnicul <strong>de</strong> odinioară, Editura Almarom, Râmnicu Vâlcea, 1993.<br />
19 Elisabeta Ancuţa-Roşianu, Târgu Jiu. Monografie, Târgu Jiu, 1979.<br />
20 Procesul <strong>de</strong> urbanizare în România. Zona Slatina-Olt, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, 1970; Slatina 600. Pagini din monografia oraşului, Slatina, 1967; Slatina. Pagini <strong>de</strong><br />
monografie…, Slatina, 1972.<br />
21 Monografia Muncipiului Drăgăşani, coordonator Constantin Şerban, Constanţa,<br />
Editura Ex Ponto, 2004.<br />
22 Constantin A. Protopopescu, Strehaia. Trepte <strong>de</strong> istorie, Bucureşti, 2006.<br />
23 Florea Bâciu, Ion Vârtejarum Monografia oraşului Corabia, Corabia, 2001.<br />
<strong>24</strong> Istoria ilustrată a Craiovei, Editura Dava, Craiova, 1996; Mihai Butnariu,<br />
Monografia municipiului Drobeta Turnu Severin, Drobeta Turnu Severin, Editura Prier,<br />
1998; Victor Bobleanţă, Mădălina Olteanu, Cerneţi. Oraşul Severinului, Timişoara,<br />
Editura Eubeea, 2004; Corneliu Tamaş, Istoria Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, Editura<br />
Conphys, 2006; I<strong>de</strong>m, Istoria Horezului, Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 1995;<br />
I<strong>de</strong>m, Istoria Ocnelor Mari, Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 1995; Dana-Roxana<br />
Dincă, Vera Grigorescu, Sabin Popovici, Monografia municipiului Caracal, Editura<br />
Tiparg, Geamăna, 2007; Ion Marin, Gheorghe Bănică, Caracal. Tărâm <strong>de</strong> legendă şi<br />
<strong>de</strong>stinaţie turistică, Caracal, 2006.
Opinii istoriografice privind evoluţia urbană a oraşelor din Oltenia 1859-1916 117<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Saltul la urbanismul mo<strong>de</strong>rn. Nicolae P. Romanescu, Craiova, Editura Sitech,<br />
2001 şi Luchian Deaconu, Otilia Gherghe, Craiova <strong>de</strong> la 1878 la 1900, Craiova,<br />
Editura Sitech, 2009 25 .<br />
Informaţiile acumulate prin aceste fapte au fost reţinute <strong>de</strong> colective <strong>de</strong><br />
autori ale Dicţionarelor istorice ale localităţilor din ju<strong>de</strong>ţele Dolj 26 , Olt şi<br />
Vâlcea, lucrări care sunt mai apropiate, ca timp, <strong>de</strong> <strong>de</strong>mersul nostru ştiinţific.<br />
La acest excurs prin istoriografia oraşelor din Oltenia 27 , constatativ şi<br />
motivat, se poate concluziona că istoria aşezărilor urbane din zona <strong>de</strong> sud-vest a<br />
României a rămas secvenţială, cronologică şi oportună la stimulii politici repetitivi,<br />
în funcţie <strong>de</strong> anumite realităţi ale evoluţiei noastre. De aceea, este necesară o lucrare<br />
care să îşi propună o privire sintetică asupra tuturor factorilor urbanistici şi a istoriei<br />
oraşelor din zona Olteniei, fără preju<strong>de</strong>căţi şi numai în dimensiunea informaţiilor<br />
certe, cuprinse într-un patrimoniu arhivistic bogat. Această lucrare ar trebui să aibă<br />
originalitate din perspectiva intereselor comunitare actuale, contextualizând<br />
evenimente, realităţi sociale, proiecte şi realizări într-o structură coagulantă şi<br />
a<strong>de</strong>cvată integrării mulţimii <strong>de</strong> izvoare documentaro-statistico-juridice şi narative,<br />
25 Pentru celelalte oraşe se adaugă articolele apărute în anuarele muzeelor <strong>de</strong><br />
istorie din zonă: Emanoil Paul Barbu, Aspecte ale evoluţiei şi activităţii comenzii<br />
pompierilor din Craiova în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în vol. „Pagini din<br />
istoria pompierilor”, Bucureşti, 1978, p. 93-101; Nicolae Bănică-Ologu, Dinamica<br />
structurilor sociale şi protecţia spaţială a relaţiilor <strong>de</strong> producţie în Râmnicul (Vâlcea)<br />
medieval, în „Studii vâlcene”, 7, 1985, p. 43-52; Ecaterina Bosaoancă, Ziduri uitate:<br />
Hanu Roşu, în „Drobeta”, X, Drobeta Turnu Severin, 2000, p. 187-194; Nicolae<br />
Chipurici, Aprovizionarea cu apă a oraşului Turnu Severin, în „Drobeta”, 1998, 8, p.<br />
191-198; Nicolae Chipurici, Tudor Răţoi, Dorel Petrescu, Istoricul pompierilor<br />
mehedinţeni, Drobeta Turnu Severin, Editura Prier, 1998; Marius Dobrin, Urbanism<br />
craiovean înaintea primului război mondial, în „Oltenia. Studii. Documente. Culegeri”,<br />
seria a III-a, an III, 1999, nr. 2, p. 119-127; Octavian Teodor Gheorghiu, Drobeta Turnu<br />
Severin. Ipoteză <strong>de</strong> evoluţia urbanistică, în „Historia urbana”, 2001, 9, 1-2, p. 145-154;<br />
Vasile Marinoiu, Evoluţia oraşului Târgu Jiu în secolele XVIII-XIX, în „Litua”, 1997, 1,<br />
p. 40-48; Petre Purcărescu, Contribuţii la cunoaşterea istorică a Parcului Zăvoi din<br />
Râmnicu Vâlcea, în „Studii vâlcene”, serie nouă, nr. IV (XI), 2008, p. 51-64; Tudor<br />
Răţoi, Edificii reprezentative ale Severinului: Hala Radu Negru, în „Drobeta”, VII,<br />
1996, p. 126-130; Paul Rezeanu, Contribuţii la cunoaşterea <strong>de</strong>zvoltării edilitare a<br />
Craiovei între 1831-1944, în RMMMI, 1987, 18, 1, p. 71-73; Mircea Borcoman<br />
(coordonator), Străzile au amintiri. Monografia oraşului Drobeta Turnu-Severin,<br />
Craiova, Editura Agora, 2001; Elena Udrişte, Începuturile iluminatului public în oraşul<br />
Târgu Jiu, în „Litua”, IV, 1988, p. 433-443; ş.a.<br />
26 Cezar Avram, Paul-Emanoil Barbu, Dinică Ciobotea, Vladimir Osiac, Dicţionarul<br />
istoric al localităţilor din ju<strong>de</strong>ţul Dolj. Craiova, Craiova, Editura Alma, 2005; Vladimir Osiac,<br />
Nicolae Stoicescu (coordonatori), Dicţionarul istoric al localităţilor din ju<strong>de</strong>ţul Olt. Oraşe,<br />
Craiova, Editura Alma, 2006, Dinică Ciobotea, Cezar Avram (coordonatori), Dicţionarul istoric al<br />
localităţilor din ju<strong>de</strong>ţul Vâlcea I Oraşele, Craiova, Editura Sitech, 2009.<br />
27 Cf. Vasile Ciobanu, Anda-Lucia Spânu (coordonatori), Bibliografia istorică a<br />
oraşelor din România, Bucureşti, Editura Ace<strong>de</strong>miei Române, 2007.
118<br />
Gabriel Croitoru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
păstrate <strong>de</strong> Arhivele Naţionale Centrale (în 1831) sau ju<strong>de</strong>ţene (Dolj, Gorj,<br />
Mehedinţi, Vâlcea şi Olt), înfiinţate după 1931.<br />
Cele mai bogate fonduri documentare sunt cele care poartă numele<br />
creatorilor <strong>de</strong> arhivă în perioada 1859-1916, primăriile oraşelor şi prefecturilor<br />
ju<strong>de</strong>ţene. Fondul oricărei primării <strong>de</strong> oraş-reşedinţă <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>ţ are mai multe<br />
diviziuni, dintre care două sunt mai complexe pentru tema noastră: Serviciul<br />
administrativ şi Serviciul tehnic. Aceste fonduri oferă un bogat izvor <strong>de</strong><br />
informaţii şi date privind cele mai diverse domenii ale vieţii economice, sociale,<br />
politice, culturale şi <strong>de</strong> urbanism. Create <strong>de</strong> chiar instituţia Primăriei,<br />
informaţiile inserate în diferite acte surprind proiectarea unor fapte sau etape în<br />
diferitele programe urbanistice, necuprinzând areale întinse sau proiecte generale<br />
<strong>de</strong> tipul celui preconizat odată cu întemeierea oraşelor Turnu Severin şi Calafat.<br />
Limitele informaţiilor (în conţinut) nu micşorează cu nimic din calităţile <strong>de</strong><br />
izvoare autentice, oficiale şi veridice ale documentelor. Potrivit atribuţiilor<br />
instituţiei Primăriei, cele mai numeroase documente se referă la măsurile<br />
edilitare, <strong>de</strong> sistematizare, alinierea, pietruirea şi pavarea străzilor, tratativele<br />
duse cu diferitele firme străine şi din ţară în legătură cu introducerea tramvaiului<br />
(cazul Craiovei) 28 , telefonului, apei şi iluminatului public, construcţia palatelor<br />
municipale, înfiinţarea Pirotehniei armatei la Craiova în 1884 29 , alimentării cu<br />
apă, canalizării etc. Fondul Primăriei Craiova, complet pentru anii 1831-1950,<br />
cuprin<strong>de</strong> nu mai puţin <strong>de</strong> 16.835 <strong>de</strong> unităţi arhivistice. Fondul Primăria oraşului<br />
Calafat, ajuns în 1941 în <strong>de</strong>pozitele Arhivelor Naţionale Dolj, are în compunere<br />
10.008 unităţi arhivistice pentru anii 1852-1910, cele mai multe create în anii<br />
Războiului <strong>de</strong> In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă. Pentru sfârşitul secolului al XIX-lea, pe lângă<br />
statistica stabilimentelor industriale din oraş (o fabrică <strong>de</strong> bere, fabrici <strong>de</strong><br />
cărămizi, ape gazoase, mezeluri, mori, brutării, lumânări) întâlnim negocierile cu<br />
firme străine şi din ţară, pentru introducerea apei şi iluminatului electric şi<br />
construcţia căii ferate Craiova-Calafat. Fonduri arhivistice importante s-au<br />
păstrat şi <strong>de</strong> către Primăriile municipiilor Râmnicu Vâlcea 30 , Târgu Jiu, Turnu<br />
Severin şi Caracal sau Şantierul naval din Turnu Severin 31 . Tot în patrimoniul<br />
<strong>de</strong>ţinut <strong>de</strong> Arhivele Naţionale am întâlnit alte categorii <strong>de</strong> izvoare, precum cele<br />
narative 32 , epigrafice 33 şi cartografice.<br />
28<br />
Contracte cu societatea Paumay et Făreanu, neconcretizate vreodată. SJAN Dolj,<br />
Primăria Municipiului Craiova, Serviciul Administrativ, dosarele 66/1900 şi 10/1903.<br />
29<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 4/1884.<br />
30<br />
Vezi I. Soare, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, Editura<br />
Conphys, 2000.<br />
31<br />
Constantin Petrică Dănescu, Şantierul naval din Turnu Severin, vol. I (1851-1950),<br />
Editura Prier, Drobeta Turnu Severin, 2004; Nicolae Chipurici, Tudor Răţoi, Cristian Aniţa,<br />
Arhivele Naţionale la Mehedinţi. Semicentenar, Editura MJM, Craiova, 2003.<br />
32<br />
Cel mai interesant este manuscrisul inedit <strong>de</strong> la SJAN Dolj semnat <strong>de</strong> Jean Porubski<br />
din : Craiova <strong>de</strong> altădată.
Opinii istoriografice privind evoluţia urbană a oraşelor din Oltenia 1859-1916 119<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Cele cartografice, care surprind oraşele în dimensiunile lor extinse <strong>de</strong> la<br />
o etapă la alta, sunt cele mai elocvente, atât în ceea ce priveşte spaţiul (teritoriul)<br />
<strong>de</strong> habitat urban, cât şi calitatea urbanistică, creată <strong>de</strong> edilii ce au condus<br />
magistratele sau primăriile acestor aşezări. Planurile diferitelor oraşe datează <strong>de</strong><br />
după 1791. Ele au fost realizate, mai întâi, pe mo<strong>de</strong>lul <strong>de</strong>senului formelor <strong>de</strong><br />
relief şi abia după 1906 pe baza unor măsurători trigonometrice, când li s-au zis<br />
planuri cotate (în care altitudinea era marcată prin curbe <strong>de</strong> nivel) 34 . Câteva<br />
planuri au fost executate în mod special, <strong>de</strong>semnând lucrări edilitare şi<br />
urbanistice precum Planul general <strong>de</strong> situaţie al bălţilor din jurul Craiovei,<br />
întocmit <strong>de</strong> căpitanul (ulterior, colonelul) G. Savopol; Planul oraşului Craiova<br />
din 1905 pentru alimentarea cu apă din sursa Gioroc; Planul <strong>de</strong> aliniere şi<br />
sistematizare a Craiovei din 1916, elaborat <strong>de</strong> arhitectul I. D. Berin<strong>de</strong>i (diplomat<br />
al guvernului francez, profesor la Şcoala Belle-Arte, fost arhitect al Ministerului<br />
<strong>de</strong> Interne, fost inspector general al expoziţiei naţionale din 1906) şi inginerul<br />
M. Colleanu; Planul proiect al noului oraş Turnu Severin din 1835 al inginerului<br />
statului Xavier Villacrosse 35 , Planul oraşului Târgu Jiu din 1847 al pitarului<br />
Costache N. Râmniceanu 36 , Planul oraşului Târgu Jiu elaborat după situaţiunea<br />
stra<strong>de</strong>lor din anul 1877 37 , Planul oraşului Târgu Jiu <strong>de</strong> Alexandru Ştefulescu 38 ,<br />
Planşa moşiei vetrei Episcopiei şi râul Râmnicului, locurile înfundate<br />
împrejurul oraşului Râmnic, Troianu, Juga, proprietăţile Vâlcii la 1857 39 ,<br />
Planul <strong>de</strong>limitării razei oraşului Râmnicu Vâlcea din 1897 ş.a.<br />
O altă categorie <strong>de</strong> izvoare sunt cele narative, dintre acestea, interesante,<br />
dar subiective, fiind lucrările cu profil autobiografic, semnate <strong>de</strong> Ana Leoveanu<br />
(Miseria umană, Craiova, 1900), Zoe Mandrea (Icoane din trecut, Bucureşti,<br />
f.a.), Olga Gigurtu (Amintiri şi icoane din trecut, Craiova, 1935), Nicolae<br />
Porumb (Din firele unei vieţi, Craiova, 1927) şi Constantin Argetoianu (Pentru<br />
cei <strong>de</strong> mâine. Amintiri din vremea celor <strong>de</strong> ieri, vol. I. Până la 1888, Bucureşti,<br />
Editura Humanitas, 1991).<br />
33<br />
Până acum, publicate în totalitatea lor, doar pentru oraşele din ju<strong>de</strong>ţul Vâlcea - vezi<br />
Constantin Bălan, Inscripţii medievale şi din epoca mo<strong>de</strong>rnă. Ju<strong>de</strong>ţul istoric Vâlcea, sec. XIV-<br />
1848, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 2005.<br />
34<br />
Cele mai multe sunt pentru Craiova la Biblioteca Aca<strong>de</strong>miei, Hărţi: H <strong>24</strong>66-A<br />
LXXVII 4 (an 1790); H 1048-D XXX 15 (an 1845, Gotthieb, 142 x 149 cm); H 1047 - D XXX 14<br />
(an 1850, 180 x 150 cm); H III 547 (an 1854, 140 x 147 cm); H 3186 CCV 5 (<strong>de</strong> Filip Lazăr, 37,5<br />
x 41,5 cm); H 2556- D LXXXI 8 (an 1895, <strong>de</strong> Călinescu, 52,5 x 67,5 cm); Pentru celelalte oraşe<br />
am reţinut planurile aflate în fondurile „Hărţi” ale Serviciilor ju<strong>de</strong>ţene ale Arhivelor Naţionale<br />
Dolj, Vâlcea, Gorj, Olt şi Mehedinţi.<br />
35<br />
C. Pajură, D. T. Giurescu, Istoricul oraşului Turnu Severin, Bucureşti,933.<br />
36<br />
Elena Udrişte, O hotărnicie a Târgu Jiului din anul 1847, în „Litua”, 3, 1986, p. 448.<br />
37<br />
Alexandru Ştefulescu, Istoria Târgu Jiului, Târgu Jiu, 1906, p. 98.<br />
38<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
39<br />
Titi Mihail Gherghina, Imagini citadine din Râmnicu <strong>de</strong> altădată, Râmnicu Vâlcea,<br />
Editura Almarom, 2007.
120<br />
Gabriel Croitoru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Izvoarele documentare sus menţionate sunt cea mai veridică informaţie<br />
<strong>de</strong>spre societatea românească, în compunerea ei grupală, zisă orăşenească.<br />
Densitatea faptelor umane, individuale şi <strong>de</strong> grup, a dat oraşelor atribute <strong>de</strong> cultură şi<br />
civilizaţie mo<strong>de</strong>rne şi funcţii diverse ce s-au concretizat în producţie, comerţ,<br />
consum, în centre politice, administrative, militare, rezi<strong>de</strong>nţiale, turistice şi culturale.<br />
În secolul al XIX-lea s-au fixat, treptat şi anevoios, direcţiile şi parametrii evoluţiei<br />
aşezărilor urbane către reţeaua <strong>de</strong> oraşe <strong>de</strong> astăzi. Factorii <strong>de</strong>mografici, economici şi<br />
financiari, adăugaţi cadrului instituţional statal şi mediului natural al zonei, în<br />
continuitate, interferenţă şi administraţie mo<strong>de</strong>rnă după mo<strong>de</strong>lul occi<strong>de</strong>ntal, au creat<br />
o nouă specificitate oraşelor din Oltenia, în răstimpul 1859-1918. Noi am încercat să<br />
o <strong>de</strong>terminăm pe aceasta în raportare cu alte oraşe româneşti, mai ales din stânga<br />
Oltului, dar mai cu seamă faţă <strong>de</strong> restructurările economice <strong>de</strong> după cucerirea<br />
In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei <strong>de</strong> stat, care au <strong>de</strong>terminat reorientarea, cu prioritate, a oraşelor <strong>de</strong><br />
câmpie către centrele portuare <strong>de</strong> la Dunăre, prin care se comercializau cerealele<br />
către Brăila şi gurile Dunării.<br />
Căile ferate, construite după 1869, au <strong>de</strong>venit factorul nu numai al<br />
extin<strong>de</strong>rii tentaculare a oraşelor până către gări, dar şi cel al mo<strong>de</strong>rnizării<br />
oraşelor, prin potenţarea uriaşă a aprovizionării construcţiilor cu var, pietriş,<br />
piatră şi bazalt.<br />
Izvoarele istorice au în cuprin<strong>de</strong>rea lor nume <strong>de</strong> arhitecţi, ingineri<br />
constructori, ingineri hidrologi, ingineri peisagişti, restauratori din toate ţările<br />
Europei Centrale şi <strong>de</strong> Apus. Pon<strong>de</strong>rea lor în mo<strong>de</strong>rnizarea oraşelor din Oltenia, la<br />
concurenţă cu arhitecţii şi inginerii români a<strong>de</strong>pţi ai stilului naţional, au „colorat” o<br />
civilizaţie urbană la nivelul european al epocii <strong>de</strong> la pragul secolelor XIX şi XX. Tot<br />
atât <strong>de</strong> a<strong>de</strong>vărat este faptul că, în perioada 1859-1918, evoluţia oraşelor nu a fost<br />
numai ascen<strong>de</strong>ntă. După 1859, pe fondul reformelor <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rnizare al statului<br />
naţional, impactul a fost greu <strong>de</strong> <strong>de</strong>sluşit. Inerţiile şi mentalul epocii anterioare au<br />
<strong>de</strong>terminat stagnare, după cucerirea In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei <strong>de</strong> stat, energiile naţionale şi,<br />
implicit, cele comunitare, au impus un ritm <strong>de</strong> creaţie urbanistică nemaiîntâlnit până<br />
atunci. În anii primului război mondial, mai multe din acumulările şi valorile din<br />
oraşele Olteniei au fost prada ocupanţilor străini, fapt ce s-a constituit într-un recul în<br />
<strong>de</strong>zvoltarea urbanistică a zonei.<br />
Între anii 1859 şi 1918, documentele sunt dovada unui urbanism creat „ca o<br />
mişcare intelectuală şi profesională”, <strong>de</strong> în<strong>de</strong>lungată durată şi eficienţă până în zilele<br />
noastre. De aceea concluzionăm la unison cu alţi cercetători, că „urbanismul<br />
secolului douăzeci îşi are rădăcinile în secolul al nouăsprezecelea” 40 .<br />
40 Peter Hall, Oraşele <strong>de</strong> mâine. O istorie intelectuală a urbanismului în secolul XX,<br />
Bucureşti, Editura All, 1999, p. 21.
Opinii istoriografice privind evoluţia urbană a oraşelor din Oltenia 1859-1916 121<br />
_______________________________________________________________________________<br />
POINT DE VUE HISTORIOGRAPHIQUE SUR LE DÉVELOPPEMENT<br />
URBAIN DES VILLES EN OLTÉNIE 1859-1916<br />
(Résumé)<br />
Étant donné que, aujourd’hui, la plupart <strong>de</strong> la population mondiale vit dans les<br />
villes, il est normal <strong>de</strong> <strong>de</strong>venir un sujet <strong>de</strong> prédilection <strong>de</strong> la recherche, qui a publié un<br />
nombre impressionnant <strong>de</strong>s étu<strong>de</strong>s qui ont <strong>de</strong>s sections consacrées à l’histoire <strong>de</strong> congrès<br />
internationaux et comités <strong>de</strong> recherche d’histoire urbaine, y compris l’Académie<br />
roumaine<br />
Notre étu<strong>de</strong> révèle toutes choses historiographique à partir <strong>de</strong> l’époque <strong>de</strong>s<br />
pionniers et se terminant avec les éditoriaux le plus récent.<br />
Notre aperçu historiographique, trouvé et motivé ne fait rien à prouver que<br />
l’histoire <strong>de</strong>s agglomérations urbaines en Olténie a resté un ordre séquentiel,<br />
chronologique<br />
Mots-clefs: développement urbain, Olténie, le ville, histoire urbain, aperçu<br />
historiographique.
MOMENTE DIN VIAŢA LUI CONSTANTIN C. PUŢUREANU<br />
(1882 - ?)<br />
DIANA-MIHAELA PĂUNOIU, ALIN MITRICĂ<br />
În istoriografia românească <strong>de</strong> după anul 1990, pot fi i<strong>de</strong>ntificate diverse<br />
preocupări ale specialiştilor, privind reconstituirea vieţii şi activităţii unor<br />
oameni, consi<strong>de</strong>raţi a fi reprezentanţii <strong>de</strong> elită ai domeniilor în care şi-au<br />
<strong>de</strong>sfăşurat activitatea, aducând o contribuţie importantă la <strong>de</strong>zvoltarea ştiinţei,<br />
tehnicii, culturii şi societăţii româneşti 1 .<br />
Prin <strong>de</strong>mersul nostru, ne-am propus să reconstituim câteva momente din<br />
viaţa unui funcţionar public, a cărui carieră s-a <strong>de</strong>sfăşurat, în cea mai mare parte,<br />
în perioada interbelică. Cercetarea fondului arhivistic „Constantin Puţureanu”,<br />
păstrat în cadrul Serviciului Ju<strong>de</strong>ţean Dolj al Arhivelor Naţionale, oferă o<br />
imagine complexă a vieţii unui om, care a trăit drama primului război mondial şi<br />
care, ajuns în „amurgul” vieţii, a supravieţuit şi dramei <strong>de</strong>clanşate <strong>de</strong> cea <strong>de</strong>-a<br />
doua conflagraţie mondială.<br />
Meritul <strong>de</strong>osebit, care-i revine lui Constantin Puţureanu, este acela că a<br />
încercat şi, <strong>de</strong> cele mai multe ori, a reuşit să găsească soluţii la problemele cu<br />
care s-au confruntat categoriile sociale, din care a făcut parte <strong>de</strong>-a lungul vieţii<br />
sale şi al căror reprezentat a fost prin funcţiile pe care le-a <strong>de</strong>ţinut. A fost omul<br />
care, ajuns treptat în vârful ierarhiei, contrar unui vechi obicei românesc, nu a<br />
uitat <strong>de</strong> un<strong>de</strong> a plecat şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a schimba în bine<br />
viaţa oamenilor, care au muncit pentru bunăstarea ţării, sau a celor care au luptat<br />
pentru ţară.<br />
Astfel, alături <strong>de</strong> alţi tipografi, a militat pentru obţinerea unor condiţii <strong>de</strong><br />
muncă mai bune. A avut un rol important în înfiinţarea şcolilor industriale din<br />
Craiova şi Râmnicu Vâlcea, menite să le asigure meseriaşilor o educaţie<br />
profesională şi cetăţenească temeinică, precum şi la constituirea Societăţii<br />
1 Dintre lucrările <strong>de</strong>dicate personalităţilor spaţiului oltean, le menţionăm pe următoarele:<br />
Dicţionarul personalităţilor doljene: Restitutio, coordonatori: Mariana Leferman, Gabriela Braun,<br />
Adrian Năstase, Craiova, Editura Aius, 1999; Dicţionarul personalităţilor din Oltenia.<br />
Cercetători. Inventatori. Inovatori. Creatori, Craiova, Editura Sitech, 1998; Gabriela Braun,<br />
Mariana Leferman, Tudor Ne<strong>de</strong>lcea, Toma Rădulescu, Familia Aman, Craiova, Editura Aius,<br />
2003; Dumitru Botar, Fiii Romanaţiului, Craiova, Editura Lotus Co., 1996; Ana-Maria Rădulescu,<br />
Conservatorii din Oltenia. Dolj, 1899/1913, Craiova, Editura Aius, 1004 (Anexa I „Mic dicţionar<br />
<strong>de</strong> personalităţi conservatoare doljene”, p. 186-253); i<strong>de</strong>m, Clerici ortodocşi în închisorile<br />
comuniste. Ju<strong>de</strong>ţul Olt, Craiova, Editura Aius PrintEd, 2006; Elisabeta-Gina Saliu, Constantin<br />
Saliu, Contribuţii la istoricul localităţii Pleniţa – Dolj, vol. II, Personalităţi, Craiova, Editura<br />
Alma, 2008; Paul-Emanoil Barbu, Ilie Constantinescu (1874-1960): profesor, cercetător,<br />
colecţionar, Craiova, Editura Alma, 2008; Ileana Cioarec, Boierii Glogoveni, Craiova, Editura<br />
Alma, 2009 etc.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 123–140
1<strong>24</strong><br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Corale a Meseriaşilor, care a organizat numeroase şezători culturale, contribuind<br />
la ridicarea gradului <strong>de</strong> cultură al muncitorilor. Datorită preocupărilor constante<br />
şi <strong>de</strong>mersurilor efectuate pe lângă autorităţile competente, a reuşit să obţină<br />
aprobările şi fondurile necesare construirii unui local propriu al Casei <strong>de</strong><br />
Asigurări Sociale din Craiova, indispensabil bunei funcţionări a instituţiei pe<br />
care o conducea.<br />
De asemenea, Constantin Puţureanu s-a implicat în fondarea sau<br />
conducerea unor societăţi <strong>de</strong> sprijin reciproc, al cărui rol era ajutorarea<br />
muncitorilor (Societatea generală <strong>de</strong> ajutor reciproc a lucrătorilor tipografi din<br />
România „Gutenberg”, secţia I Craiova; Banca populară <strong>de</strong> meseriaşi şi<br />
muncitori români „Puterea Meseriaşilor” din Craiova) sau a veteranilor <strong>de</strong> război<br />
(Societatea <strong>de</strong> Veterani 1877-1878, Luptători 1913, 1916-1918 şi din alte gra<strong>de</strong><br />
inferioare „Mareşal Al. Averescu”). La toate aceste realizări profesionale, i se<br />
poate atribui şi meritul <strong>de</strong> a-şi fi întemeiat şi îngrijit o familie, <strong>de</strong>venită mo<strong>de</strong>l<br />
pentru apropiaţii săi.<br />
Constantin Puţureanu s-a născut la data <strong>de</strong> 27 august 1882, la Craiova 2 ,<br />
în familia lui Constantin şi a Eugeniei Puţureanu 3 . A absolvit, la 4 august 1894,<br />
cursurile primare ale Şcolii „Obe<strong>de</strong>anu” din aceeaşi localitate 4 .<br />
Prima carieră.<br />
Între 15 septembrie 1896 şi 15 martie 1899, a studiat arta tipografică în<br />
cadrul Stabilimentului Industrial <strong>de</strong> Arte Grafice „Ralian şi Ignat Samitca” din<br />
Craiova, casă fondată în anul 1835. Această instituţie i-a eliberat, la 26 aprilie<br />
1902, atestatul <strong>de</strong> tipograf-culegător 5 . Potrivit certificatului eliberat <strong>de</strong><br />
Corporaţia Meseriilor Unite „Principesa Ileana” din Craiova, la 26 septembrie<br />
1910, a încetat practicarea meseriei <strong>de</strong> tipograf 6 .<br />
A fost primul dintre cei 64 <strong>de</strong> tipografi din Craiova, care a semnat, la 11<br />
februarie 1911, Memoriul referitor la proiectul Legii repausului duminical,<br />
adresat ministrului industriei şi comerţului. Se consi<strong>de</strong>ra că acel proiect va avea<br />
consecinţe negative asupra muncii şi vieţii tipografilor, din cauza creşterii<br />
numărului zilelor <strong>de</strong> lucru: „... se slăbesc forţele şi se ruinează sănătatea. Aceasta<br />
nu pentru munca în plus, ci pentru relele şi nehigienicele condiţiuni şi localuri în<br />
care muncim”. Condiţiile <strong>de</strong> muncă din atelierele „care conţin corpuri şi materii<br />
vătămătoare”, combinate cu creşterea timpului <strong>de</strong> lucru, vor <strong>de</strong>termina scă<strong>de</strong>rea<br />
numărului <strong>de</strong> meseriaşi. De asemenea, o altă consecinţă negativă era consi<strong>de</strong>rată<br />
a fi imposibilitatea tipografilor <strong>de</strong> a merge la biserică şi „nesocotirea religiei pe<br />
2<br />
Serviciul Ju<strong>de</strong>ţean Dolj al Arhivelor Naţionale, Colecţia Fonduri Personale, fond<br />
Constantin Puţureanu, dosar nr. 6, f. 29.<br />
3<br />
Constantin şi Eugenia Puţureanu s-au căsătorit în Craiova la data <strong>de</strong> 17 februarie 1878,<br />
ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 31, f. 3.<br />
4<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 6, f. 29.<br />
5<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 5/1896-1910, f. 1.<br />
6<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 25.
Momente din viaţa lui Constantin C. Puţureanu (1882-?)<br />
125<br />
_______________________________________________________________________________<br />
care ne bazăm”, precum şi „transmiterea acestor rele urmaşilor noştri”. Se cerea<br />
revenirea asupra eliminării <strong>de</strong> zile libere pentru sărbătorile cuprinse în proiect 7 .<br />
A fost vicepreşedintele comitetului Societăţii Artelor Grafice din<br />
Craiova, care, la 15 martie 1909, a negociat afilierea acesteia la „Gutenberg” –<br />
Societate generală <strong>de</strong> ajutor reciproc a lucrătorilor tipografi din România, cu<br />
sediul la Bucureşti 8 . Filiala „Gutenberg”, Secţia I Craiova, a fost înfiinţată la<br />
1 aprilie 1909, iar autentificarea s-a făcut la Tribunalul Dolj, la data <strong>de</strong> 22 martie<br />
1910. Potrivit articolului 3 din Statutul adoptat la 1 aprilie 1910, scopul societăţii<br />
era următorul: ridicarea moralului lucrătorilor şi îmbunătăţirea vieţii acestora<br />
prin <strong>de</strong>mersuri legale; ajutarea membrilor care rămâneau fără servici sau se<br />
îmbolnăveau şi înmormântarea membrilor 9 . Constantin C. Puţureanu a <strong>de</strong>ţinut<br />
funcţia <strong>de</strong> preşedinte al Consiliului <strong>de</strong> Administraţie al societăţii, fiind secondat<br />
<strong>de</strong> Teodor Gerculescu în calitate <strong>de</strong> vice-preşedinte 10 . Repetatele absentări <strong>de</strong> la<br />
şedinţe au făcut ca locul ocupat în comitet să <strong>de</strong>vină vacant, potrivit Statutului în<br />
vigoare, la 3 <strong>de</strong>cembrie 1913, fiind înştiinţat <strong>de</strong> această situaţie 11 .<br />
A doua carieră.<br />
După ce a încetat să mai practice meseria <strong>de</strong> tipograf, în septembrie<br />
1910, Constantin Puţureanu a intrat într-o altă etapă a vieţii sale profesionale, a<br />
doua sa carieră, după cum îi plăcea să-i spună, cea <strong>de</strong> funcţionar public,<br />
„funcţionar în serviciul statului”, urcând una câte una toate treptele şi ajungând<br />
în vârful ierarhiei ca director al Casei <strong>de</strong> Asigurări Sociale din Craiova:<br />
- La 20 noiembrie 1910, pe baza recomandării Camerei <strong>de</strong> Meserii din<br />
Craiova, Ministerul Industriei şi Comerţului, Serviciul Meseriilor şi Industriei<br />
Casnice, emitea <strong>de</strong>cizia ministerială prin care Constantin Puţureanu era numit<br />
secretar-controlor la Corporaţia Meseriilor Unite „Principesa Ileana” din<br />
Craiova 12 .<br />
- În luna martie 1912, a susţinut examenul <strong>de</strong> capacitate pentru gradul <strong>de</strong><br />
contabil 13 . La 1 aprilie 1912, prin <strong>de</strong>cret regal, era numit contabil clasa a III-a la<br />
Corporaţia Meseriaşilor din Craiova. Peste doi ani a fost avansat, prin <strong>de</strong>cizia<br />
ministerială din 1 octombrie, la clasa a II-a 14 .<br />
- La 5 martie 1919, era înştiinţat că a fost numit, prin <strong>de</strong>cret regal,<br />
începând cu data <strong>de</strong> 1 februarie, în postul <strong>de</strong> subinspector clasa III, la Casa<br />
Centrală a Meseriilor, Creditului şi Asigurărilor Muncitoreşti.<br />
7 Ibi<strong>de</strong>m, f. 12.<br />
8 Ibi<strong>de</strong>m, f. 15.<br />
9 Ibi<strong>de</strong>m, f. 16.<br />
10 Ibi<strong>de</strong>m, f. 27v.<br />
11 Ibi<strong>de</strong>m, f. 38.<br />
12 Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 6, f. 3.<br />
13 Ibi<strong>de</strong>m, f. 29.<br />
14 Ibi<strong>de</strong>m, f. 5, 6.
126<br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
- Începând cu data <strong>de</strong> 1 mai 1920, era numit, prin <strong>de</strong>cret regal, în funcţia<br />
<strong>de</strong> inspector regional clasa a III-a la Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale. La<br />
1 <strong>de</strong>cembrie 1921, era avansat la clasa a II-a, prin <strong>de</strong>cizie ministerială, iar la<br />
1 iunie 1923, este avansat la clasa I 15 . La 21 august 1920, era împuternicit <strong>de</strong><br />
Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Direcţia Generală a Muncii, ca<br />
inspector regional al Casei Centrale a Meseriilor, Creditului şi Asigurărilor<br />
muncitoreşti, pentru a vizita şi controla fabricile, atelierele şi, în general, orice<br />
întreprin<strong>de</strong>re industrială sau comercială, putând să facă anchete şi să ia toate<br />
măsurile necesare, în colaborare cu autorităţile administrative, ju<strong>de</strong>cătoreşti şi<br />
militare 16 .<br />
- La 1 iunie 1929, a fost avansat în postul <strong>de</strong> şef <strong>de</strong> serviciu clasa I la<br />
Corporaţia Craiova, Bugetul Corporaţiilor, Fond <strong>de</strong> Stat 17 .<br />
- La 12 martie 1930, a primit <strong>de</strong>cizia ministerială, potrivit căreia era<br />
angajat, începând cu 1 ianuarie acelaşi an, în cadrul activ al funcţionarilor <strong>de</strong><br />
stat, cu funcţia <strong>de</strong> şef <strong>de</strong> secţie clasa I, în serviciul exterior din Craiova al<br />
Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. Trei ani mai târziu, la 1<br />
iulie, a fost încadrat pe aceeaşi funcţie la Casa <strong>de</strong> Asigurări Sociale din Craiova,<br />
<strong>de</strong>cizia fiind dată pe baza articolului 130 din Legea pentru unificarea<br />
Asigurărilor Sociale, promulgată prin <strong>de</strong>cret regal la 7 aprilie şi publicată în<br />
„Monitorul Oficial”, nr. 83 din 8 aprilie 1933 18 .<br />
La 5 septembrie 1933, Casa <strong>de</strong> Asigurări Sociale, Craiova, Regiunea<br />
Oltenia, îl <strong>de</strong>lega cu conducerea Serviciului <strong>de</strong> Ordonanţare, Conturi Curente şi<br />
Casierie. La 10 noiembrie, era numit, prin <strong>de</strong>cizie ministerială, membru supleant<br />
în Comisia <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată a funcţionarilor <strong>de</strong> la Casa <strong>de</strong> Asigurări Sociale din<br />
Craiova, inclusiv a Caselor <strong>de</strong> Asigurare care intră în circumscripţia Curţii <strong>de</strong><br />
Apel respective 19 .<br />
- La 2 aprilie 1934, conform <strong>de</strong>ciziei Casei Centrale a Asigurărilor<br />
Sociale din cadrul Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, era<br />
<strong>de</strong>legat să în<strong>de</strong>plinească funcţia <strong>de</strong> director al Casei <strong>de</strong> Asigurări Sociale<br />
Craiova, în locul lui N. Carabatescu care, la rândul său, fusese însărcinat cu<br />
conducerea Inspectoratului General al Regiunii a VII-a, cuprinzând Casele <strong>de</strong><br />
Asigurare Craiova şi Sibiu. În mai 1935, îi era reînnoită <strong>de</strong>legaţia <strong>de</strong> directorconducător<br />
provizoriu în cadrul aceleiaşi instituţii 20 .<br />
La 31 august 1937, era însărcinat cu verificarea marilor întreprin<strong>de</strong>ri din<br />
raza Casei <strong>de</strong> Asigurări Craiova şi a exploatărilor C.A.P.S. din Oltenia, iar la 16<br />
martie 1938, era numit ajutorul inspectorului general al Regiunii a VII-a,<br />
15<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 8-10<br />
16<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 1.<br />
17<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 11.<br />
18<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 12-14.<br />
19<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 16-17.<br />
20<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 18-20.
Momente din viaţa lui Constantin C. Puţureanu (1882-?)<br />
127<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Nicolae Carabatescu, pentru regiunea Craiova. Prin <strong>de</strong>cizia ministerială din 22<br />
martie 1939, a fost încadrat, cu titlu <strong>de</strong>finitiv, pe data <strong>de</strong> 22 martie 1939, în<br />
gradul <strong>de</strong> şef <strong>de</strong> secţie clasa I, la Casa <strong>de</strong> Asigurări Sociale din Craiova 21 .<br />
- La 10 septembrie 1940, Constantin Puţureanu era înştiinţat, printr-o<br />
adresă a Casei Centrale a Asiurărilor Sociale, Direcţia Personal, că prin <strong>de</strong>cizie<br />
ministerială, a fost pus în retragere din oficiu pentru limită <strong>de</strong> vârstă, în ve<strong>de</strong>rea<br />
aranjării drepturilor <strong>de</strong> pensie, începând cu data <strong>de</strong> 1 octombrie 1940 22 . La<br />
această dată avea vârsta <strong>de</strong> 58 <strong>de</strong> ani.<br />
Potrivit acestui „cursus honorum” <strong>de</strong> funcţionar în serviciul statului, la<br />
vârsta <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> ani, Constantin Puţureanu era conducător al Corporaţiei<br />
Meseriaşilor din Craiova, contabil şi casier, iar la vârsta <strong>de</strong> 50 <strong>de</strong> ani, şef <strong>de</strong><br />
secţie clasa I şi, din 1934, director al Casei <strong>de</strong> Asigurări Sociale din Craiova 23 .<br />
Constantin Puţureanu a avut un rol important în ridicarea localului<br />
propriu al Casei <strong>de</strong> Asigurări Sociale din Craiova, construit între anii 1936 şi<br />
1942, pe un teren cumpărat în anul 1927 (A se ve<strong>de</strong>a Anexa 1).<br />
Cu ocazia pensionării lui Constantin Puţureanu, a fost scris un articol în<br />
presa locală, în care se aprecia pe scurt, dar într-o manieră sugestivă, activitatea<br />
<strong>de</strong>sfăşurată <strong>de</strong> acesta <strong>de</strong>-a lungul timpului:<br />
„D-nul (domnul) Inspector Puţureanu, atât <strong>de</strong> cunoscut în lumea<br />
muncitorească <strong>de</strong> aici, a servit la această instituţie timp <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> ani neîntrerupţi,<br />
<strong>de</strong>săvârşind o activitate <strong>de</strong> mari proporţii, <strong>de</strong>pusă în slujba intereselor<br />
muncitoreşti şi a echilibrului dintre patron şi salariaţi.<br />
Înzestrat cu un temperament conciliant, d-l (domnul) Puţureanu a<br />
menţinut permanent raportul între muncă şi capital, rezolvând neînţelegerile ivite<br />
şi înclinându-şi toată viaţa sa muncii şi binelui public.<br />
La Casa Asigurărilor Sociale din Craiova, d-sa (domnia sa) lasă urmele<br />
unui trecut glorios şi se retrage în viaţa <strong>de</strong> pensionar cu satisfacţia că şi-a făcut<br />
datoria” <strong>24</strong> .<br />
Constantin Puţureanu a fost membru, cenzor şi consilier administrativ al<br />
băncii populare <strong>de</strong> meseriaşi şi muncitori români „Puterea Meseriaşilor”, din<br />
Craiova. Banca a fost înfiinţată la <strong>24</strong> martie 1910, <strong>de</strong> către 42 <strong>de</strong> membri<br />
acţionari 25 . Patronii religioşi ai acestei instituţii au fost „Sfinţii Constantin şi<br />
21<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 21, <strong>24</strong>, 26.<br />
22<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 28.<br />
23<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 31, f. 5, 10.<br />
<strong>24</strong><br />
„Momentul. Organ <strong>de</strong> informaţie şi atitudine românească”, Craiova, anul I, nr. 55,<br />
vineri, 1 noiembrie 1940, în Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 6, f. 31.<br />
25<br />
Consiliul <strong>de</strong> administraţie, constituit în martie 1910, era compus din: Nicu Gelep<br />
(preşedinte), Iancu Trăilescu (vicepreşedinte şi casier provizoriu), Gheorghe Stoenescu, Dumitru<br />
Georgescu, Mihai B. Andreescu, Petre C. Iordache, Andrei I. Popescu, I. N. Dululeanu şi Costică<br />
Constantinescu (membri), C. Anastescu, Ionel Stănescu şi G. Georgescu (censori), Tudor Ionescu,<br />
C. Ghergan şi Theodor Ştefănescu (supleanţi), Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 15/19<strong>24</strong>-1925, f. 1-1v.
128<br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Elena”, care erau sărbătoriţi, în fiecare an, la 21 mai 26 . A <strong>de</strong>venit membru al<br />
acestei societăţi cooperative <strong>de</strong> credit şi economii în <strong>de</strong>cembrie 1920, <strong>de</strong>punând<br />
sume variabile, până la 1 ianuarie 1929. Între 1923 şi 1927, a fost cenzor al<br />
băncii 27 . Potrivit dării <strong>de</strong> seamă pe anul 1927, Constantin Puţureanu era membru<br />
în consiliul <strong>de</strong> administraţie al băncii, prezidat <strong>de</strong> Iancu Trăilescu (consilier<br />
comunal), secondat <strong>de</strong> vicepreşedintele Mateiţă Ionescu 28 . În noiembrie 1928,<br />
când a avut loc o remaniere a consiliului <strong>de</strong> administraţie, Mateiţă Ionescu fiind<br />
ales preşedinte, Constantin Puţureanu s-a numărat printre cei rămaşi în organul<br />
<strong>de</strong> conducere al băncii, datorită corectitudinii <strong>de</strong> care a dat dovadă 29 .<br />
Darea <strong>de</strong> seamă a băncii populare „Puterea Meseriaşilor” din Craiova, pe<br />
anul 1927, menţionează faptul că din profitul băncii au fost alocaţi şi bani pentru<br />
dotarea unor fonduri, precum următoarele: Şcoala „Petrache Poenaru” (500 <strong>de</strong><br />
lei), Fondul Cultural Cooperatist (1.000 lei), Căminul ucenicilor meseriaşi<br />
(1.000 lei), Şcoala industrială nr. 1 „Obe<strong>de</strong>anu” (500 <strong>de</strong> lei), fondul pentru<br />
Dubioşi (4.774 <strong>de</strong> lei) şi Biserica „Hagi Enuş” (500 <strong>de</strong> lei) 30 .<br />
Constantin Puţureanu, reprezentant al Ministerului Muncii, în calitate <strong>de</strong><br />
inspector al Corporaţiei „Principesa Ileana” din Craiova, a contribuit la<br />
înfiinţarea, în anul 1920, a Şcolilor Industriale din Craiova şi Râmnicu Vâlcea<br />
(A se ve<strong>de</strong>a Anexa 2). De asemenea, el a fost cel care a întocmit, în anul 1920,<br />
regulamentul privitor la funcţionarea acestora. Şcolile erau <strong>de</strong>stinate atât pentru<br />
lucrători, cât şi pentru ucenici. Scopul acestora era <strong>de</strong> a le asigura meseriaşilor<br />
„o educaţie tehnică raţională, <strong>de</strong> a le ridica moralul şi a le completa – pe cât<br />
posibil – cunoştinţele necesare ca să poată <strong>de</strong>veni şi cetăţeni conştienţi şi<br />
meseriaşi <strong>de</strong> valoare pentru ei şi pentru industria locală” (articolul 2) 31 .<br />
Înfiinţarea unor astfel <strong>de</strong> şcoli era necesară din mai multe motive:<br />
„1) (pentru) Că românii sunt învinşi, pe terenul luptei economice, <strong>de</strong><br />
concurenţa ce le-o fac străinii cu cultură superioară.<br />
2) Că se micşorează capacitatea <strong>de</strong> producţie, din pricina relelor condiţii<br />
higienice în care se <strong>de</strong>sfăşoara viaţa lor, mai ales în timpul când sunt ucenici şi<br />
lucrători.<br />
3) Că locuinţele nehigienice şi neestetice în care trăiesc îi împing spre<br />
viciu şi imoralitate” 32 etc.<br />
Constantin Puţureanu a fost preşedintele Societăţii Corale a<br />
Meseriaşilor, înfiinţată pe lângă Corporaţia Meseriaşilor din Craiova la data <strong>de</strong><br />
26 Ibi<strong>de</strong>m, f. 2.<br />
27 Ibi<strong>de</strong>m, f. 27.<br />
28 Ibi<strong>de</strong>m, 19 v.<br />
29 Ibi<strong>de</strong>m, f. 28.<br />
30 Ibi<strong>de</strong>m, 21 v.<br />
31 Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 7, f. 2-3, 8.<br />
32 Ibi<strong>de</strong>m, f. 36.
Momente din viaţa lui Constantin C. Puţureanu (1882-?)<br />
129<br />
_______________________________________________________________________________<br />
17 <strong>de</strong>cembrie 1926. Maestrul <strong>de</strong> muzică a fost Dante Cristoforo 33 . Societatea a<br />
organizat numeroase şezători culturale 34 , care au contribuit la creşterea gradului<br />
<strong>de</strong> cultură al muncitorilor şi, în acelaşi timp, au oferit ocazia petrecerii timpului<br />
liber în mod plăcut şi constructiv.<br />
Activitatea militară.<br />
A fost recrutat la 1 noiembrie 1903 în Regimentul 2 Cetate, Compania<br />
13-14. Jurământul l-a <strong>de</strong>pus la data <strong>de</strong> 30 noiembrie 35 . Avea vârsta <strong>de</strong> 21 <strong>de</strong> ani.<br />
A participat la campania din anul 1913 şi a luptat în primul război<br />
mondial, fiind sergent în Regimentul 1 Artilerie Grea Cetate şi Regimentul 1<br />
Cloşca (Vezi Anexa 3).<br />
În timpul ocupaţiei germane a fost prizonier din cauza faptului că, în<br />
timpul retragerii Companiei 11 a Regimentului Cloşca 36 , s-a îmbolnăvit şi nu a<br />
mai putut continua drumul alături <strong>de</strong> soldaţii români. Cu permisiunea<br />
Comandamentului german, a primit îngrijirile medicale necesare la lagărul <strong>de</strong><br />
prizonieri <strong>de</strong> la Şcoala <strong>de</strong> Băieţi nr. 2 din Ploieşti. După ce s-a însănătoşit, la 15<br />
<strong>de</strong>cembrie 1916, a fost trimis în lagărul <strong>de</strong> la Vălenii <strong>de</strong> Munte, pentru a munci<br />
ca tipograf în tipografia lui Nicolae Iorga 37 . Constantin Puţureanu consemna în<br />
jurnalul său <strong>de</strong> război că prizonierii erau trataţi foarte bine <strong>de</strong> către autorităţile<br />
germane, <strong>de</strong> la data <strong>de</strong> 1 aprilie 1917, fiind chiar remuneraţi cu 20 <strong>de</strong> lei pe<br />
săptămână pentru munca prestată 38 . După intervenţia Casei Centrale a Meseriilor<br />
din Bucureşti, a fost eliberat din lagărul <strong>de</strong> prizonieri <strong>de</strong> la Vălenii <strong>de</strong> Munte şi<br />
<strong>de</strong> la 1 septembrie 1917 şi-a reluat funcţia <strong>de</strong> contabil-conducător al Corporaţiei<br />
Meseriaşilor din Craiova. Potrivit memoriului referitor la împrejurările în care a<br />
fost făcut prizonier, întocmit la 5 martie 1919, Constantin Puţureanu şi-a<br />
exercitat atribuţiile funcţiei „conform Legii româneşti <strong>de</strong> organizarea meseriilor,<br />
fără a gândi măcar un minut <strong>de</strong> a lucra cu sau pentru interesul administraţiei <strong>de</strong><br />
ocupaţiune, ci numai pur şi simplu în scopul <strong>de</strong> a servi instituţiunea noastră şi<br />
membrii ei, ca şi în timp <strong>de</strong> pace” 39 .<br />
La 25 iulie 1919, Comisia Centrală <strong>de</strong> Cercetare a Prizonierilor din<br />
Craiova îi elibera o a<strong>de</strong>verinţă provizorie, prin care se atesta că sergentul<br />
Puţureanu, Contingentul 1904 din Regimentul 1 Artilerie Cetate, a fost scos <strong>de</strong><br />
sub urmărire 40 . La 25 noiembrie 1919, a fost <strong>de</strong>mobilizat <strong>de</strong> Biroul <strong>de</strong> Recrutare<br />
33<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 14/1920-1930, f. 2-2 v.<br />
34<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 23-31.<br />
35<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 2/1904-1947, f. 1, 2 v.<br />
36<br />
Constantin Puţureanu era şeful grupei a 7-a, secţia a III-a din Plutonul al II-lea al<br />
Regimentului Cloşca, care, alături <strong>de</strong> alte unităţi, luptase, fără succes însă, pentru apărarea oraşului<br />
Curtea <strong>de</strong> Argeş, în zilele <strong>de</strong> 10-14 noiembrie 1916 (Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 3, f. 13).<br />
37<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 13-15v.<br />
38 Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 2/1904-1947, f. 29 v.<br />
39 Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 3, f. 16.<br />
40 Ibi<strong>de</strong>m, f. 32.
130<br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
din Craiova. În anii următori a fost dispensat <strong>de</strong> mobilizare, <strong>de</strong>oarece prezenţa sa<br />
la serviciul civil era indispensabilă 41 .<br />
Oficial, situaţia sa militară a fost clarificată la 27 august 1922, când<br />
Cercul <strong>de</strong> Recrutare Dolj a eliberat o a<strong>de</strong>verinţă <strong>de</strong>finitivă, în care se preve<strong>de</strong>a<br />
că a fost „prizonier (<strong>de</strong> război) prin forţă majoră” 42 .<br />
La 10 <strong>de</strong>cembrie 1945, Ministerul <strong>de</strong> Război îi conferea titlul <strong>de</strong> veteran,<br />
în baza legii din 4 iunie 1945, pentru participarea la războaiele din anii 1913 şi<br />
1916-1918. Avea gradul <strong>de</strong> sergent şi locuia în Craiova, pe strada Oituz, nr. 4,<br />
ju<strong>de</strong>ţul Dolj 43 .<br />
Prin <strong>de</strong>cizia ministerială din 5 mai 1947, publicată în „Monitorul<br />
Oficial”, nr. 109 din 15 mai 1947, Constantin Puţureanu era înaintat, în mod<br />
onorific, la gradul <strong>de</strong> sergent major în retragere 44 .<br />
După terminarea primului război mondial, Constantin Puţureanu a<br />
<strong>de</strong>venit membru fondator al Societăţii <strong>de</strong> Luptători 1913, 1916-1918 Gra<strong>de</strong><br />
Inferioare „General Al. Averescu”, din Craiova, constituită la 23 septembrie<br />
1918 şi înregistrată legal la 25 noiembrie 1918, la Tribunalul Dolj. Din 30 martie<br />
19<strong>24</strong>, la această societate s-a afiliat Societatea „Smârdan” <strong>de</strong> Veterani din<br />
Războiul 1877-1878, <strong>de</strong> gra<strong>de</strong> inferioare (fondată la 11 mai 1908). Noua<br />
<strong>de</strong>numire a societăţilor unite a fost, potrivit Statutului, Societatea <strong>de</strong> Veterani<br />
1877-1878, Luptători 1913, 1916-1918 şi din alte gra<strong>de</strong> inferioare „Mareşal Al.<br />
Averescu” 45 . Între 12 martie 1933 46 şi 30 septembrie 1948 (data <strong>de</strong>sfiinţării<br />
societăţii) 47 , Constantin Puţureanu a fost preşedintele activ al Consiliului<br />
societăţii menţionate mai sus.<br />
La 25 februarie 1934, în presa locală apărea un articol intitulat „Un<br />
preşedinte, C. Puţureanu”. Prilejul scrierii acestuia fusese oferit <strong>de</strong> adunarea<br />
generală din 18 februarie a Societăţii Veteranilor şi Luptătorilor Gra<strong>de</strong> Inferioare<br />
„General Al. Averescu”, ţinută sub preşedinţia „neobositului C. Puţureanu,<br />
inspector la Casa asigurărilor”. Activitatea acestuia este surprinsă <strong>de</strong> următorul<br />
fragment al articolului respectiv:<br />
„D(omnul) Puţureanu – un suflet <strong>de</strong> elită – a înţeles să traseze un drum<br />
nou, o dâră <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re, pentru această Societate, a cărui activitate isvorâtă<br />
dintr-o necesitate, este mai mult <strong>de</strong>cât binevenită în aceste timpuri grele, când se<br />
cere, în conştiinţa fiecăruia dintre noi, cuminţenia unei ordini <strong>de</strong>săvârşite şi<br />
cultul muncii dătătoare <strong>de</strong> belşug.<br />
41<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 17-19, 21, <strong>24</strong>.<br />
42<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 20.<br />
43<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 30.<br />
44<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 31.<br />
45<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 9, f. 15 v.-16, 35.<br />
46 Ibi<strong>de</strong>m, f. 46.<br />
47 Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 10, f. 17.
Momente din viaţa lui Constantin C. Puţureanu (1882-?)<br />
131<br />
_______________________________________________________________________________<br />
(...) Cinste d(omnu)lui Puţureanu, fiindcă a înţeles să-şi croiască un<br />
drum drept, bazat pe dragoste, muncă şi dreptate.<br />
Vom fi tot<strong>de</strong>auna lângă acest om plin <strong>de</strong> înţelepciune şi tânăr în toate<br />
faptele lui” 48 .<br />
Pentru activitatea militară şi cea <strong>de</strong> funcţionar „în slujba statului”,<br />
Constantin Puţureanu a primit, din partea autorităţilor statului român, o serie <strong>de</strong><br />
distincţii.<br />
La 10 mai 1910, Ministerul Afacerilor Străine, Cancelaria Ordinelor<br />
elibera brevetul pentru Medalia Jubiliară „Carol I” lui Constantin Puţureanu,<br />
sergent din Regimentul 2 artilerie Cetate 49 .<br />
La 8 februarie 1914, Ministerul <strong>de</strong> Război i-a conferit lui Constantin<br />
Puţureanu, sergent din Regimentul 1 Artilerie Cetate, medalia „Avântul Ţării”,<br />
pentru că a participat la campania din 1913 50 .<br />
La 9 iulie 19<strong>24</strong>, regele Ferdinand I dă<strong>de</strong>a <strong>de</strong>cretul prin care Constantin<br />
Putureanu, inspector în Ministerul Muncii, era numit membru al Ordinului<br />
„Coroana României” în gradul <strong>de</strong> cavaler 51 .<br />
La 21 aprilie 1938, preşedinţia Consiliului <strong>de</strong> Miniştri al Regatului<br />
României elibera, pe baza <strong>de</strong>cretului regal nr. 1643 din aceeaşi zi, brevetul prin<br />
care i s-a conferit lui Constantin Puţureanu, şef <strong>de</strong> secţie la Casa <strong>de</strong> Asigurări<br />
Sociale Craiova, semnul onorific „Răsplata Muncii”, pentru cei 25 <strong>de</strong> ani în<br />
serviciul statului 52 .<br />
La 15 octombrie 1940, pentru contribuţia adusă înzestrării armatei, i s-a<br />
conferit „Medalia Centenarului Regelui Carol I” 53 .<br />
Momente din viaţa <strong>de</strong> familie.<br />
Constantin şi Maria (Marghioala) Puţureanu şi-au oficiat căsătoria civilă<br />
la data <strong>de</strong> 16 <strong>de</strong>cembrie 1908, la Oficiul <strong>de</strong> Stare Civilă Craiova, iar cununia<br />
religioasă la Biserica „Sfinţii Apostoli”, din acelaşi oraş, la data <strong>de</strong> 12 aprilie<br />
1909 54 . Ei au avut şase copiii (cinci în viaţă şi unul <strong>de</strong>cedat): Constantin Titu<br />
(născut la 23 iulie 1910), Silvia-Iulia (născută la 19 iunie 1912), Constanţa<br />
(născută la 8 mai 1918), Angela-Maria-Ştefania (născută la 16 iulie 1920),<br />
Elena-Nuţy (născută la 3 octombrie 1923) şi Corneliu-Nicu (născut în august<br />
1915 şi <strong>de</strong>cedat în septembrie 1916) 55 .<br />
48<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 9, f. 57.<br />
49<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 1/1904-1940, f. 1.<br />
50<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 2.<br />
51<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 3.<br />
52<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 4.<br />
53<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 5.<br />
54<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar. nr. 4, f. 2-3.<br />
55<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 6, f. 29.
132<br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
La 12 aprilie 1934, împlinindu-se 25 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la căsătoria religioasă, au<br />
sărbătorit nunta <strong>de</strong> argint, iar la 12 aprilie 1959 şi-au sărbătorit nunta <strong>de</strong> aur 56 .<br />
Potrivit propriilor mărturisiri, Constantin Puţureanu a avut o viaţă <strong>de</strong><br />
familie împlinită, armonioasă, plină <strong>de</strong> înţelegere din partea soţiei sale, căreia i-a<br />
purtat toată viaţa un respect profund şi o mare dragoste. Cu ocazia sărbătoririi a<br />
25 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la căsătorie, el elaborează o broşură pe care o intitulează „Un scurt<br />
istoric al vieţii casnice”. Această lucrare surprin<strong>de</strong> foarte bine rolurile pe care le<br />
aveau bărbatul şi femeia în spaţiul privat, dar şi în cel public, precum şi<br />
mentalitatea lui Constantin Puţureanu <strong>de</strong>spre familie, <strong>de</strong>spre<br />
complementarietatea bărbatului şi a femeii, <strong>de</strong>spre importanţa familiei în<br />
societate şi în viaţa unui individ (Vezi Anexa 3).<br />
Atât în anul 1934, cât şi în anul 1959, Maria şi Constantin Puţureanu au<br />
primit numeroase felicitări şi urări <strong>de</strong> la familie, prieteni şi foşti colegi <strong>de</strong><br />
serviciu. Majoritatea dintre acestea <strong>de</strong>monstrează că întreaga căsnicie a soţilor<br />
Puţureanu a reprezentat un mo<strong>de</strong>l pentru ceilalţi. De exemplu, maiorul avocat<br />
Damian Raul îi felicita cu ocazia nunţii <strong>de</strong> argint astfel: „Frumoasă întruchipare<br />
omenească aţi putut realiza pe acest pământ şi anume: 25 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> căsătorie,<br />
cuminte, liniştită, armonioasă şi muncitoare şi cinci copii, meritoşi şi <strong>de</strong> elită şi<br />
care vă fac cinste!” 57 . La 9 aprilie 1959, generalul August Vlă<strong>de</strong>scu din<br />
Bucureşti trimitea o scrisoare, prin care îi anunţa pe soţii Puţureanu că nu va<br />
putea onora invitaţia <strong>de</strong> a participa la nunta <strong>de</strong> aur, precizând însă următoarele:<br />
„Căsnicia voastră atât <strong>de</strong> lungă şi fericită este pentru noi ru<strong>de</strong>le un exemplu <strong>de</strong><br />
viaţă corectă, plină <strong>de</strong> iubire şi rodnică în urmaşi” 58 .<br />
Constantin Puţureanu s-a remarcat atât în domeniul profesional, cât şi în<br />
viaţa personală, câştigându-şi un binemeritat loc în galeria „oamenilor <strong>de</strong> seamă”<br />
din societatea românească.<br />
Anexa 1: Fragment din lucrarea „O privire asupra Edificiului<br />
Asigurărilor Sociale din Craiova – inaugurat la 15 aprilie 1943”, elaborată <strong>de</strong><br />
Constantin Puţureanu şi finalizată la 10 iulie 1943.<br />
„(...) Încă din anul 19<strong>24</strong>, simţindu-se nevoia <strong>de</strong> extin<strong>de</strong>rea organizării<br />
medicale şi a înfiinţării unui Oficiu <strong>de</strong> Farmacie la Corporaţia din Craiova, s-a<br />
pus în discuţie crearea unui fond <strong>de</strong> construcţie pentru localul propriu serviciilor<br />
asigurării.<br />
(...) Un prim act, ..., este subscripţia făcută <strong>de</strong> un grup <strong>de</strong> membri, în<br />
prima şedinţă a comitetului <strong>de</strong> construcţie, constituit la <strong>24</strong> martie 19<strong>24</strong>, în sumă<br />
<strong>de</strong> lei zece mii şase sute, din care, o parte – ce s-a <strong>de</strong>pus în acea şedinţă – <strong>de</strong> lei<br />
cinci mii cinci sute, s-a consemnat sub recipisa nr. 168 din 1 aprilie 19<strong>24</strong> la<br />
56<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 4, f. 1, 10.<br />
57<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 10.<br />
58<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 13.
Momente din viaţa lui Constantin C. Puţureanu (1882-?)<br />
133<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Banca « Puterea Meseriaşilor » din Craiova ca « prim fond pentru localul<br />
Corporaţiei » 59 .<br />
(...) Această mică colectă, a fost « întâia acţiune » a Comitetului, în<br />
direcţia fondului pentru clădirea proprie a Instituţiunei Asigurărilor Sociale din<br />
Craiova.<br />
(...) Mai <strong>de</strong>parte şi foarte convins <strong>de</strong> rolul ce şi-a luat comitetul pentru<br />
strângerea fondului <strong>de</strong> construcţie, ..., a realizat <strong>de</strong> la « Marea Serbare »,<br />
organizată în stil <strong>de</strong>corativ, cu care alegorice, din 29 Iunie 19<strong>24</strong>, un beneficiu <strong>de</strong><br />
lei 20.898, pe care l-a <strong>de</strong>pus Corporaţiei din Craiova.<br />
(...) Şi s-a continuat astfel mulţi ani şi s-a mărit fondul <strong>de</strong> construcţie, în<br />
fiecare an cu aprobarea Casei Centrale, care, în anul 1926, a binevoit a autoriza<br />
Consiliul Corporaţiei din Craiova, ca să cerceteze şi să raporteze <strong>de</strong>spre găsirea<br />
unui imobil propriu scopului urmărit. Trei comisii s-au format atunci imediat,<br />
din membrii Consiliului <strong>de</strong> Administraţie al Corporaţiei, spre în<strong>de</strong>plinirea<br />
misiunii cât mai urgent şi cât mai bine, pornind în tot oraşul şi notând cele mai<br />
mari imobile aflate <strong>de</strong> vânzare. S-au luat şi oferte <strong>de</strong> la cele mai accesibile.<br />
Cuvântul <strong>de</strong> ordine era (ca) la Craiova să se recoman<strong>de</strong> Casei Centrale<br />
spre cumpărare un imobil care să aibă şi un teren mai întins pe care să se poată<br />
construi local propriu.<br />
(...) au sosit într-o bună zi – eveniment favorabil la Craiova –<br />
reprezentanţii Casei Centrale, care însoţeau pe Domnul Ministru Gr. Trancu-Iaşi,<br />
când în toamna anului 1926, după vizitarea caselor propuse, s-a stabilit şi s-a<br />
căzut <strong>de</strong> acord pentru cumpărarea imobilului « Stoenescu » din str. Smârdan, azi<br />
Calea Severinului şi care, compus din 14 camere şi două camere <strong>de</strong> aşteptare, s-a<br />
luat în primire în februarie 1927.<br />
(...) Un interval <strong>de</strong> timp <strong>de</strong> la cumpărarea imobilului Stoenescu, în anul<br />
1927, până la 1934, s-a putut folosi binişor clădirea, dar din an în an <strong>de</strong>venea<br />
neîncăpătoare şi chiar ameninţătoare în ultimul timp, cu o prăbuşire.<br />
(...) În anul 1934, din a doua zi a lunei Aprilie, spre norocul Casei<br />
noastre, începe şi în regiunea acestei Case, activitatea sa <strong>de</strong> Inspector General<br />
Medical şi Administrativ, Doctorul P. Călărăşianu-Delacerna, având în prim<br />
rând, ca atribuţie, Organizarea Casei <strong>de</strong> Asigurări Sociale Craiova, în baza Legii<br />
<strong>de</strong> Unificare a Asigurărilor Sociale.<br />
(...) Nu după mult timp, am primit <strong>de</strong> la Domnul P. St. Călărăşianu-<br />
Delacerna, o scrisoare, care anunţă astfel:<br />
Domnule Puţureanu,<br />
Am hotărât în Consiliu, să construim altă Casă în Craiova în locul un<strong>de</strong><br />
sunteţi. Pentru anul acesta s-a dat un milion. Vine arhitectul să facă planul, vezi<br />
ce camere trebuie şi pentru Administraţie şi pentru Dispensar. Vorbeşte cu<br />
59 Constantin Puţureanu s-a numărat printre cei unsprezece care au <strong>de</strong>pus sume în acest<br />
fond (Ibi<strong>de</strong>m, dosar nr. 13/1926-1928, f. 32).
134<br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
domnul Goga să aveţi antrepenor bun, să facă ceva până la toamnă. De va fi<br />
nevoie voi mai scoate cât va trebui, dar să fie lucru bun.<br />
Eu sunt toată săptămâna la Severin, <strong>de</strong>ci poţi cere lămuriri <strong>de</strong> ai nevoie.<br />
Salutări,<br />
Călărăşianu<br />
5.VIII.1937 T.S. (Turnu Sverin)<br />
După această scrisoare foarte mulţumitoare pentru Craiova, începe faza<br />
(a) II-a a lucrărilor <strong>de</strong> la Centru spre Craiova, <strong>de</strong>oarece la 14 Aug(ust) 1934,<br />
soseşte Arhitectul anunţat după culegerea primelor elemente necesare la<br />
întocmirea planului <strong>de</strong> construcţie.<br />
(...) La 31 August 1935, Consiliul Casei este înştiinţat <strong>de</strong> către Director<br />
că planul imobilului este terminat şi că a fost văzut <strong>de</strong> Domnul Director General<br />
M. Enescu la 28 Aug(ust) acel an, reţinându-l pentru a-l studia şi aproba.<br />
Consiliul la 10 Septembrie 1935, hotărâşte a stărui cât mai serios,<br />
formând o comisiune (formată) din Domnii: Gr. Nemţeanu, Preşedintele<br />
Consiliului şi Const. Puţureanu, Directorul Casei, pentru a merge la Casa<br />
Centrală în scopul <strong>de</strong> a urgenta « scoaterea în licitaţie a lucrării ».<br />
Intervenţii au urmat la: 17 Septembrie 1935, 9 Oct(ombrie), 30<br />
Oct(ombrie) şi 19 No(i)embrie 1935.<br />
(...) La acea dată <strong>de</strong> 13 Aug(ust) 1936, s-a hotărât <strong>de</strong>finitiv, ca<br />
« lucrarea » să fie executată <strong>de</strong> Domnul Inginer Pantoleon.<br />
După o lună <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la adju<strong>de</strong>carea licitaţiei, s-au început lucrările <strong>de</strong><br />
terasament, iar mai târziu ceva s-a procedat la « turnarea betonului pentru<br />
fundaţia construcţiei ».<br />
Astfel, cu toate contribuţiile menţionate mai sus, durând <strong>de</strong> la <strong>24</strong> Martie<br />
19<strong>24</strong>, s-a putut ajunge la « începerea » înfăptuirii Palatului Asigurărilor Sociale<br />
din Craiova în toamna anului 1936.<br />
(...) S-a produs o schimbare <strong>de</strong> antrepriză în anul 1937, ...<br />
Continunând Domnul Inginer G. N. Chirculescu a putut trece peste toate<br />
greutăţile ivite în anii 1939-1942 şi completând multe lipsuri, satisfăcând unele<br />
rectificări şi adaosuri, a terminat lucrarea, care a durat şapte ani.<br />
De la sol, se ridică falnic, parterul şi patru etaje, cu aspect arhitectonic,<br />
...Încăperi în total sunt 142 (una sută patruzeci şi două) pe lângă sălile <strong>de</strong><br />
aşteptare, foarte spaţioase.<br />
Subsolul cuprin<strong>de</strong>: « Adăpostul » şi Sala pentru « Instalaţia <strong>de</strong><br />
calorifer ».<br />
« Palatul » aşa cum se înfăţişează astăzi, este o a<strong>de</strong>vărată podoabă pentru<br />
Municipiul Craiova; o mare onoare a Conducătorilor Centralei şi un netăgăduit<br />
merit al conducătorilor locali (...)<br />
Localul privit sub toate fazele, după datele indicate până a(i)ci, a costat<br />
suma <strong>de</strong> 45-50 milioane lei, numai construcţia (...)”.<br />
S.J.A.N. Dolj, Colecţia Fonduri Personale, fond Constantin Puţureanu,<br />
dosar nr. 13/1926-1928, f. 31-37, 40-43.
Momente din viaţa lui Constantin C. Puţureanu (1882-?)<br />
135<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Anexa 2: Scrisoare adresată lui Constantin Puţureanu<br />
„Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale<br />
Direcţia Generală a Muncii<br />
Direcţia Învăţământului<br />
Cabinetul Directorului<br />
Iubite Domnule Puţureanu,<br />
Îţi mulţumesc mult <strong>de</strong> tot pentru entuziasta activitate pe care o <strong>de</strong>sfăşori<br />
în direcţia învăţământului. Am credinţa că prin aceste şcoli cari au o importanţă<br />
covârşitoare din toate punctele <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, vom promova chestiunea culturală,<br />
socială şi economică a ţării.<br />
Sufletul pe care îl punem la organizarea şi conducerea acestor şcoli va<br />
avea ca prim efect că va <strong>de</strong>smorţi pe dascălii şi conducătorii ministerului <strong>de</strong><br />
Instrucţie.<br />
Azi am primit telegrama privitoare la şcoala <strong>de</strong> la Turnu Severin.<br />
Ce te-aş ruga mult <strong>de</strong> tot e să organizezi şi vreo şcoală pentru băieţii <strong>de</strong><br />
prăvălie ca şcoală comercială practică. Făcând şi acest început ţi-aş fi cu<br />
<strong>de</strong>osebire recunoscător.<br />
În privinţa strângerii <strong>de</strong> fonduri mă gân<strong>de</strong>am dacă nu ai putea organiza<br />
vreo serbare la Teatrul naţional. Dacă este nevoie pot interveni la Directorul<br />
general al Teatrelor, d(om)nul Victor Eftimiu, care îmi este prieten.<br />
Caută să interesezi în mişcarea noastră pe autorităţile comunale,<br />
administrative şi şcolare.<br />
Arată, te rog, omagiile mele domnilor profesori ai şcolilor.<br />
Am vorbit cu căldură d(omnu)lui Ministru <strong>de</strong> activitatea dumitale.<br />
Cu urări <strong>de</strong> bine şi alese sentimente.<br />
/ss/ in<strong>de</strong>scifrabil<br />
Bucureşti, 15 Febr(uarie) 1921”.<br />
S.J.A.N. Dolj, Colecţia Fonduri Personale,<br />
fond Constantin Puţureanu, dosar nr. 7, f. 49-49v.<br />
Anexa 3: Fragment din Jurnalul <strong>de</strong> război al lui Constantin Puţureanu.<br />
„Duminică 14 august 1916 ora 12 noaptea s-a sunat mobilizarea.<br />
Războiul a început şi în România.<br />
În Craiova ju<strong>de</strong>ţul Dolj.<br />
Zilele <strong>de</strong> 15 şi 16 August, pregătiri <strong>de</strong> predarea serviciului civil pentru a<br />
putea pleca fără grije la serviciul militar.<br />
Despărţirea <strong>de</strong> familie. Jalea şi durerea lor. Mâhnirea şi îngrijo(ra)rea<br />
mea <strong>de</strong> starea lor, fiind singuri. (...)
136<br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
17 Aug(ust) (1)916 plecat la datorie. Aglomeraţia în trenuri era foarte<br />
mare (...).<br />
19 Aug(ust) prezent la Corp, fiind repartizat la Comp(ania) 13 Cetate.<br />
(...) 20, 21 August. Echiparea în ţinuta <strong>de</strong> război. Duminică 21 August<br />
1916 (noaptea) vizite <strong>de</strong> zeppeline asupra forturilor şi Bucureştiului. În toate<br />
zilele recunoşteri cu aeroplanele <strong>de</strong> la Bucureşti spre câmpurile <strong>de</strong> operaţie ale<br />
armatelor în lupte.<br />
22 Aug(ust) Echipare serviciu în companie. 23, <strong>24</strong> i<strong>de</strong>m şi excerciţii <strong>de</strong><br />
luptă cu armele.<br />
(...) 26 August 1916. Svonul <strong>de</strong> plecare pe câmp ca infanterie.<br />
Îngrijorarea fiecăruia <strong>de</strong> momentul plecării pentru împlinirea datoriei <strong>de</strong> militar,<br />
adică la luptă pentru apărarea ţării. Svonul cu Turtucaia i-a indignat pe toţi,<br />
strângându-şi pumnii <strong>de</strong> necaz şi aşteptând ordinul <strong>de</strong> plecare pentru răzbunarea<br />
faptelor comise <strong>de</strong> bulgari şi familile lor din oraşul Turtucaia.<br />
(...) 30, 31 August. Formarea Companiei <strong>de</strong> Infanterie şi pregătirea <strong>de</strong><br />
plecare la Aeroportul Băneasa.<br />
1 septembrie 1916, ora 4 şi jumătate dim(ineaţa). Plecat în marş şi ajuns<br />
la Băneasa la ora 9 şi jumătate a.m. un<strong>de</strong> (s-a) întrunit tot regimentul şi (s-a)<br />
trecut în revistă <strong>de</strong> Dl General Mihail Boteanu, care, ..., a dat ordinul să plecăm<br />
la ora 2 p.m. la fortul Tunari, un<strong>de</strong> să stăm în bivoac până la noi ordine.<br />
(...) 4 Septembrie 1916. La ora 6 dim(ineaţa) se primeşte însă ordin ca<br />
tot Regimentul să părăsească garnizoana (<strong>de</strong> la Tunari) cu <strong>de</strong>stinaţia Chitila şi<br />
până la ora 8 să fie plecat.<br />
(...) Până la ora 11 a.m. în marş am ajuns la Chitila pe un drum întins în<br />
dreapta, lângă fabrica <strong>de</strong> zahăr un<strong>de</strong> ne-am instalat din nou fără termen şi fără a<br />
ne cunoaşte <strong>de</strong>stinaţia.<br />
(...) De azi 7 Septembrie 1916 ora 12 a.m. comanda Regimentului <strong>de</strong><br />
Infanterie « Cloşca » din care făceam parte s-a dat D(omnu)lui Maior Bucică<br />
Petre care ni s-a prezentat ca un brav stejar şi ne-a vorbit ca un a<strong>de</strong>vărat<br />
ofiţer-comandant cu simţăminte înalte şi vorbindu-ne <strong>de</strong> noua misiune ce avem<br />
ca Regiment nou creat care trebuia să păzim frontiera ţării iar nu să stăm în<br />
zidurile cetăţii.<br />
(...) 12 Septembrie 1916, orele 3-4 jumătate p.m. atacul zepelinurilor<br />
asupra Capitalei Bucureşti însă au fost nevoite să se retragă în grabă din cauza<br />
bombardării ce au suferit <strong>de</strong> către tunurile din Cetate.<br />
Au fost morţi.... răniţi...<br />
Noapte <strong>de</strong> 12 Septembrie 1916 orele 1-2 jumătate Bucureştiu(l) a fost<br />
din nou atacat <strong>de</strong> zepeline, când fiind prinse <strong>de</strong> luminele reflectoarelor a fost<br />
ţinut mult timp pe loc <strong>de</strong> ţintă a tunurilor fiind bătut şi silit să părăsească i<strong>de</strong>(e)a<br />
<strong>de</strong> a ne bombarda şi distruge multe dintre insituţii.<br />
Pentru acest grozav atac asupra populaţiei civile, care <strong>de</strong> fapt nu<br />
influenţează câtuşi <strong>de</strong> puţin asupra armatelor şi luptelor militare <strong>de</strong> pe fronturi,<br />
intenţionez înfiinţarea unei Ligi internaţionale – pentru fiecare stat ar fi <strong>de</strong> dorit
Momente din viaţa lui Constantin C. Puţureanu (1882-?)<br />
137<br />
_______________________________________________________________________________<br />
– care să lupte în comun pentru înlăturarea acestui atac, care distruge în<br />
majoritate populaţie nearmată şi care după dreptul internaţional este privilegiată,<br />
neluând parte la luptă <strong>de</strong>cât armata ţării care se află în război şi care formează şi<br />
este puterea unui stat.<br />
(...) 13 Septembrie 1916. Vizite <strong>de</strong> aeroplane duşmane făcând puţine în<br />
Bucureşti.<br />
14, 15, 16, 17, 18 şi 19 Septembrie exerciţii; în ziua <strong>de</strong> 18 Duminică,<br />
văzut prizonieri germani şi austrieci trecuţi prin gara Chitila însoţiţi <strong>de</strong> Dame <strong>de</strong><br />
caritate (călugăriţe) cu bagaje în cufere, complete trenuri.<br />
20-23 Septembrie. Cantonaţi Chitila fără a avea <strong>de</strong> înregistrat ceva.<br />
Sămbătă <strong>24</strong> şi 25 Duminică. Bombardaţi din aeroplane duşmane când<br />
s-au făcut primele victime în Regimentul Cetate 1 Sergent C(ompania) 10, 1<br />
Soldat C(ompania) 12 ş.a. în Regimnetul Artilerie Cloşca.<br />
(...) 26 Sept(embrie) – 2 Oct(ombrie) preparaţii <strong>de</strong> părăsirea Citilei.<br />
3 Oct(ombrie) plecaţi cu direcţia spre Moldova.<br />
4 Oct(ombrie) ajuns Odobeşti ora 3 jumătate a.m. apoi plecat pe jos pe<br />
râul Milcov până seara la ora 7 când am rămas noaptea în comuna Reghen-Mera.<br />
5 Oct(ombrie) plecat spre comuna Năruja, ajuns la 12 zi(ua). La ora 3<br />
plecat, trecut Putna, <strong>de</strong>alurile, râpele şi rămas com(una) Valea Sării noaptea şi<br />
ziua în cantonament.<br />
Dat Buletin zilnic la Batalion.<br />
6 Oct(ombrie) (1)916, ora 2 p.m. plecat înapoi la Năruja, un<strong>de</strong><br />
cantonând am rămas până a doua zi dimineaţa.<br />
7 Oct(ombrie) 1916 ora 8,25 a.m. plecat din Năruja prin comuna Valea<br />
Sărei, comuna Colacu, Tichirişu, Vidra şi rămas în cantonament la Găgeşti până<br />
a doua zi 8 Oct(ombrie) ora 7 jumătate când am plecat prin comuna Găgeşti,<br />
Boloteşti, Jigălia la Odobeşti, un<strong>de</strong> ne-am îmbarcat la ora 12 a.m. şi (am) plecat<br />
cu trenul până la Oneşti-Bacău, un<strong>de</strong> am <strong>de</strong>barcat la 12 jumătate noaptea şi am<br />
rămas pe platoul staţiei Oneşti până a doua zi.<br />
9 Oct(ombrie) 1916 ora 7,35 plecat din staţia Oneşti în marş până în<br />
comuna Gura-Văii şi Bârsăneşti un<strong>de</strong> am cantonat la Bacău ora 10 jumătate până<br />
la noi ordine. A(i)ci s-au găsit casele evacute din cauza luptelor ce se dau în<br />
apropiere (30 – 40 km) la frontieră.<br />
(...) 10 Oct(ombrie) – 21 Oct(ombrie) stat în Bârsăneşti în cantonament.<br />
21 Oct(ombrie) ora 8 dimineaţa plecat spre Oneşti apoi mers prin<br />
comuna Crucea <strong>de</strong> Piatră, Borzeşti, Negreşti şi rămas noaptea în Căiuţu ora şase<br />
seara, în sat în cantonament.<br />
(...) 22 Oct(ombrie) ora 8 dimineaţa plecat din Căiuţ în marş prin<br />
Coţofăneşti, Cornăţelu, Urecheşti până la Adjud Vechi, un<strong>de</strong> am rămas <strong>de</strong> seara<br />
ora 4 jumătate până a doua zi 23 Oct(ombrie) ora 8 jumătate dimineaţa. Am<br />
plecat din Adjud vechi în marş prin Adjud nou, Domneşti, Aretu până la<br />
Mărăşeşti ora 7 jumătate seara un<strong>de</strong> am rămas în cantonament.
138<br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>24</strong> Oct(ombrie) – 2 Noembrie cantonaţi în comuna Mărăşeşti un<strong>de</strong> am<br />
executat exerciţii <strong>de</strong> luptă.<br />
Joi 3 Noiembrie ora 2 jumătate dimineaţa plecat cu trenul din gara<br />
Mărăşeşti – Putna până în gara Başcov jud(eţul) Argeş, un<strong>de</strong> am ajuns Vineri 4<br />
Noiembrie seara şi după 10 km <strong>de</strong> marş am cantonat în satul Valea Mărului.<br />
5 Noiembrie ora 3 jumătate dimineaţa plecat în marş şi mers aproximativ<br />
45 – 50 km până în comuna Domneşti ju<strong>de</strong>ţul Argeş un<strong>de</strong> am ajuns la ora 8<br />
seara, cantonând cu mare greutate din cauza lipsei <strong>de</strong> locuinţe şi a armatei multă<br />
care venise.<br />
6 Noiembrie ora 11 a.m. plecat în marş până în comuna Corbu distanţă 8<br />
km ajuns la ora 1 p.m. şi stat până la 4 jumătate <strong>de</strong> un<strong>de</strong> am pornit iarăş(i) în<br />
marş până în comuna Poenari <strong>de</strong> Argeş cantonând <strong>de</strong> seara ora 11 p.m. până a<br />
doua zi 7 Noiembrie ora 2 jumătate p.m. când am plecat în marş până în comuna<br />
Tigneni un<strong>de</strong> am ajuns la ora 7 jumătate s(eara) şi rămas încartieraţi pentru a<br />
aştepta ordine <strong>de</strong> a intra în luptă.<br />
8 Noiembrie 1916 Sf(inţii) Arhangheli fiind foarte aproape <strong>de</strong> poziţiile<br />
<strong>de</strong> luptă am primit pe lângă hrana obişnuită şi ţuică <strong>de</strong> prună <strong>de</strong> la Casa Bălteanu<br />
din comuna Tigneni. (...) Aici se va alege ce se va alege cu (Regimentul)<br />
„Cloşca”. Tunurile bubuie aproape. Duşmanul nu este <strong>de</strong>parte. S-a adus veste că<br />
Comp(ania) 1-a a luat parte la luptă respingând un Batalion duşman, iar<br />
Batalionul al III-lea a stat în cantonament <strong>de</strong> alarmă aproape <strong>de</strong> linia <strong>de</strong> luptă.<br />
9 Noiembrie ora 2 a.m. plecat în direcţia Curtea <strong>de</strong> Argeş un<strong>de</strong> după<br />
marş <strong>de</strong> 4 ore şi mai bine ajungând am cantonat 2 ore şi apoi am plecat înainte în<br />
comuna Flămânzii un<strong>de</strong> ne-a oprit în cantonament <strong>de</strong> alarmă <strong>de</strong>părtare 3-4 km<br />
<strong>de</strong> satul ocupat <strong>de</strong> Germani. În seara <strong>de</strong> 9/XI, artileria noastră a bombardat<br />
înspăimântător ceea ce a ţinut pe inamic la distanţă respingându-l puţin.<br />
10 – 11 Noiembrie după cantonare în comuna Curtea <strong>de</strong> Argeş la ora 11<br />
jumătate a.m. plecat pentru a apăra comuna Cerbureni – Iaşi <strong>de</strong> înaintarea<br />
inamicului şi <strong>de</strong> a-l scoate din comuna Bărbălăteşti un<strong>de</strong> se instalase. La ora 4<br />
(11 Noiembrie) s-au ocupat poziţiile asupra comunei Bărbălăteşti <strong>de</strong> un<strong>de</strong><br />
Compania 11-a a <strong>de</strong>schis focul şi a respins pe inamic în ziua <strong>de</strong> 12 Noiembrie,<br />
forţându-l să se retragă, iar la ora 11 şi un sfert trupa s-a retras din ordin superior<br />
cantonând tot în oraşul Curtea <strong>de</strong> Argeş.<br />
13 Noiembrie 1916 s-a lucrat la tranşee însă am fost siliţi să ne retragem<br />
<strong>de</strong> pe poziţii.<br />
14 Noiembrie am susţinut cu Compania noastră retragerea trupelor din<br />
Curtea <strong>de</strong> Argeş care oraş a fost ocupat <strong>de</strong> trupele germane.<br />
15 şi 16 Noiembrie retragere spre Piteşti şi rămas în comunele Pârvu –<br />
Roşu – Broşteni.<br />
17 – 25 Noiembrie 1916 retragerea şi susţinerea rezervelor în diferite<br />
puncte prin ju<strong>de</strong>ţele Argeş – Dâmboviţa – Ilfov şi Prahova un<strong>de</strong> din Batalionul<br />
(al) III-lea s-a prins <strong>de</strong> armata germană Compania 10 şi parte din Compania 9 pe
Momente din viaţa lui Constantin C. Puţureanu (1882-?)<br />
139<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ziua <strong>de</strong> <strong>24</strong> Noiembrie, iar pe 25 Noiembrie rămân bolnav în cantonamentul<br />
cătunului Belciugu la locuitorul David Mihai (...)”<br />
S.J.A.N. Dolj, Colecţia Fonduri Personale, fond Constantin Puţureanu,<br />
dosar nr. 2/1904-1947, f.1-3v., 4v.-7, 9, 11, 12v-13, 15-17v., 19-26)<br />
Anexa 4: Fragment din broşura „Un scurt istoric al vieţii casnice”,<br />
elaborată <strong>de</strong> Constantin Puţureanu cu ocazia împlinirii a 25 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> la<br />
căsătorie.<br />
„(...) Unindu-ne legitim şi primind taina bisericească, care a sfinţit<br />
unirea noastră, am început căsnicia impusă <strong>de</strong> calitatea bărbatului şi (a) femeii;<br />
căsnicie care, nefiind aşa <strong>de</strong> uşoară – după cum se ştie <strong>de</strong> mulţi şi nu după cum<br />
se cre<strong>de</strong> <strong>de</strong> unii – ne-am putut forma treptat, cu vremea, cu munca şi cu<br />
economia, o mică gospodărie, spre a putea convieţui dacă nu fericiţi, dar fără<br />
lipsuri.<br />
Ne-a trimis Dumnezeu, în primul rând şi mai scump ca orice bun, darul,<br />
atât mie, cât şi soţiei mele, sfântul dar, acela <strong>de</strong> a putea răbda şi spera în mai<br />
bine.<br />
Am avut în viaţa noastră momente şi vremuri triste, <strong>de</strong> dureri fizice şi<br />
sufleteşti, <strong>de</strong> lipsuri, cu războaie etc., pe care cu greu le-am petrecut, dar pe care<br />
suferinţe, îndurându-le cu tenacitate, am păşit peste ele, mergând înainte în<br />
linişte, cu încre<strong>de</strong>re în viitori şi numai cu gândul curat la obligaţia luată <strong>de</strong> a<br />
suferi orice în viaţă, pentru a putea duce o bună căsnicie.<br />
Pe lângă aceste simţăminte, ne-a mai dat Dumnezeu, legătura trainică şi<br />
netăgăduită, ca pentru orice casă: copii. Ei au fost cu a<strong>de</strong>vărat, ca o asigurare<br />
solidă a vieţii noastre casnice, în toată puterea cuvântului.<br />
Cu primul copil născut, s-a constatat <strong>de</strong> noi şi <strong>de</strong> alţi casnici cred, că se<br />
sporeşte dragostea în familie, cresc obligaţiile familiale, dar se măresc şi<br />
bucuriile.<br />
De aici înainte urmează propriu-zis viaţa casnică, numită şi viaţă i<strong>de</strong>ală.<br />
(...) La creşterea, educarea şi pregătirea sufletească a copiilor noştri a<br />
contribuit, în primul rând, credinţa nestrămutată a mamei lor, care a ştiut să le<br />
insufle <strong>de</strong> mici cele mai bune simţăminte <strong>de</strong> iubire între ei, <strong>de</strong> supunere şi<br />
respect faţă <strong>de</strong> cei mari, <strong>de</strong> corectitudine şi <strong>de</strong> filantropie.<br />
De asemenea, pentru consi<strong>de</strong>raţiuni <strong>de</strong> ordin social, un<strong>de</strong> eram obligat a<br />
lua parte şi a activa ca cetăţean, sau ca membru în diferite societăţi cu caracter<br />
<strong>de</strong> ajutor reciproc, culturale, muzicale, banci etc., am întrebuinţat o bună parte<br />
din timpul meu <strong>de</strong> libertate pe care ar fi trebuit să-l întrebuinţez în mijlocul<br />
familiei mele, dar condus <strong>de</strong> simţăminte <strong>de</strong> sociabilitate, am trecut peste acel <strong>de</strong><br />
ordin familiar, spre a-mi face datoria şi în rândul prietenilor şi camarazilor mei,<br />
lipsind <strong>de</strong> multe ori <strong>de</strong> la masa la care mă aşteptau copiii mei şi soţia mea.<br />
În tot acel timp <strong>de</strong> absenţă a mea, am fost perfect înlocuit <strong>de</strong> soţie, care,<br />
înţelegându-mă şi pe mine şi rostul bărbatului în societate, mi-a îngăduit lipsuri
140<br />
Diana-Mihaela Păunoiu, Alin Mitrică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
şi a motivat <strong>de</strong> aşa natură absenţele mele faţă <strong>de</strong> copii, încât să folosească<br />
explicaţiile sale, iar nu să lase a se cre<strong>de</strong> altceva şi să creeze neplăceri familiale,<br />
care ar fi slăbit sigur educaţia şi buna creştere a copiilor noştri.<br />
Cu asemenea situaţie familială, mă mândreşte faptul că am putut atinge<br />
în parte ţelul dorit <strong>de</strong> mine din timpul cât eram celibatar, fiindcă <strong>de</strong> atunci,<br />
neînsurat, simţind greutăţile acelei vieţi monotone şi lipsită <strong>de</strong> orice mulţumire<br />
sufletească, cugetam la o viaţă casnică i<strong>de</strong>ală [...].<br />
12 aprilie 1934<br />
Constantin Puţureanu”<br />
S.J.A.N. Dolj, Colecţia Fonduri Personale, fond Constantin Puţureanu,<br />
dosar nr. 7, f. 3-3v., 4v.-5v.<br />
MOMENTS FROM CONSTANTIN C. PUTUREANU’S LIFE (1882 – ?)<br />
(Abstract)<br />
In this paper we try to retrace several moments of the public servant whose<br />
career unrolled, in the most part, on inter-war period. The research of the archive fund<br />
“Constantin Putureanu”, kept in Department of National Archive Dolj County offer a<br />
complex image of the life of a man who live the drama of First World War and which<br />
reaching at the end of his life, survived the drama created by the Second World War. The<br />
principal accomplishment that might be assigning to Constantin Putureanu is that he<br />
tried and, most of the times, succeed to find solutions for the problems that social<br />
categories that he was from during his life, confronted with. He was a representative of<br />
those social categories thru the functions he held. He was the man that, by reaching the<br />
top, contrary to an old Romanian custom, did not forget where he left from and did his<br />
best to change in better the life of the people that worked hard for the welfare of the<br />
country or those who fought for the country.<br />
Keywords: public servant, director, chairman, foundation member, veteran.
SFÂRŞITUL MANDATULUI CABINETULUI<br />
ALEXANDRU MARGHILOMAN<br />
(5/18 MARTIE – <strong>24</strong> OCTOMBRIE/6 NOIEMBRIE 1918)<br />
FLORIN GHEŢĂU<br />
În pragul anului 1918, situaţia militară a luat forma unei curse<br />
contracronometru: oare Germania avea să reuşească, după ce îşi va fi readus<br />
forţele armate din Rusia, să străpungă frontul occi<strong>de</strong>ntal înainte <strong>de</strong> sosirea<br />
americanilor? 1<br />
Puterile Centrale şi-au pus încre<strong>de</strong>rea, la începutul anului 1918, în<br />
ofensivele lui Lu<strong>de</strong>ndorff. Îi poartă numele fiindcă, în calitate <strong>de</strong> şef suprem al<br />
armatei, le-a pregătit şi le-a condus; s-a dovedit a fi, în acest context, un adversar<br />
redutabil, novator, hotărât, războinic complet. Pentru el, necesitatea ofensivei era<br />
neîndoielnică, <strong>de</strong>oarece în interiorul ţării rezistenţa slăbea, îmbrăcămintea şi<br />
încălţămintea lipseau şi, pe front, trupele erau prost hrănite. Propaganda aliată,<br />
bine organizată şi ingenioasă, ca şi contagiunea bolşevismului se făceau simţite<br />
din ce în ce mai mult. Pe <strong>de</strong> altă parte, victoria nu se mai putea obţine <strong>de</strong>cât pe<br />
uscat, întrucât nimeni nu o mai aştepta <strong>de</strong> acum înainte din partea submarinelor;<br />
Lu<strong>de</strong>ndorff ar fi preferat să zdrobească mai întâi Italia, dar timpul îl presa; în<br />
consecinţă, a ales frontul englez. Nu putuse readuce din Rusia <strong>de</strong>cât cele mai<br />
bune trupe, iar Austro-Ungaria nu consimţise să furnizeze <strong>de</strong>cât artilerie. În<br />
general, superioritatea sa, esenţialmente momentană, consta în numărul <strong>de</strong><br />
luptători: 194 <strong>de</strong> divizii, faţă <strong>de</strong> 167 până la 180 <strong>de</strong> divizii ale Aliaţilor. Speranţa<br />
sa, atuul principal se baza pe tactica nouă, care reuşise la Riga şi la Caporetto, şi<br />
părea să garanteze că marele efort german nu va fi sugrumat într-o încercuire, nu<br />
se va transforma într-un nou Verdun şi, mai ales, va permite reluarea războiului<br />
în mişcare 2 .<br />
Erich von Lu<strong>de</strong>ndorff, ajuns în poziţia <strong>de</strong> coordonator militar al coaliţiei<br />
(aug. 1916), a revizuit strategia <strong>de</strong> război a blocului german. În acest sens, a<br />
propus scoaterea prin orice mijloace – într-o primă etapă – a Rusiei din luptă;<br />
obiectivul celei <strong>de</strong>-a doua etape îl reprezenta înfrângerea navală a Marii Britanii<br />
şi zdrobirea terestră a Franţei. În acelaşi timp, a <strong>de</strong>cis mobilizarea totală a<br />
resurselor umane şi materiale ale Germaniei 3 .<br />
1 Istoria Universală. Evoluţia lumii contemporane (în continuare, se va cita: Istoria<br />
Universală…), vol. III, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2006, p. 333.<br />
2 Ibi<strong>de</strong>m, p. 335.<br />
3 Vladimir Zodian, Adrian Pan<strong>de</strong>a, Mihai V. Zodian, Enciclopedie <strong>de</strong> istorie militară<br />
universală, Bucureşti, Editura Militară, 2006, p. 188-189.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 141–149
142<br />
Florin Gheţău<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Tactician, strateg şi organizator, el a adus noutăţi sau a perfecţionat<br />
proce<strong>de</strong>ele <strong>de</strong> pregătire a trupelor şi <strong>de</strong> purtare a luptei, precum: folosirea<br />
grupurilor <strong>de</strong> asalt, formate din subunităţi <strong>de</strong> puşcaşi, mitraliere, aruncătoare <strong>de</strong><br />
mine şi <strong>de</strong> flăcări, tunuri <strong>de</strong> însoţire; interzicerea, prin baraje <strong>de</strong> artilerie, a<br />
introducerii rezervelor inamice în luptă; <strong>de</strong>zorganizarea apărării adverse prin<br />
atacuri <strong>de</strong> flanc; exploatarea energică a succesului tactic etc. De asemenea, el s-a<br />
remarcat ca promotor al „războiului total” (mobilizarea majorităţii forţelor<br />
umane şi materiale pentru obţinerea victoriei) 4 .<br />
Ofensivele lui Lu<strong>de</strong>ndorff, din primăvara anului 1918, au avut la bază<br />
trei elemente principale:<br />
1) Surprin<strong>de</strong>rea urma să fie asigurată <strong>de</strong> instalarea trupelor noaptea, fără<br />
lucrări <strong>de</strong> amenajare, cu un camuflaj meticulos, printr-o pregătire <strong>de</strong> artilerie <strong>de</strong><br />
o oră sau două şi fără reglarea tragerii.<br />
2) Neutralizarea, prin folosirea în exclusivitate a obuzelor toxice, care<br />
avea ca scop, mai curând, izbirea şi amorţirea infanteriei, <strong>de</strong>cât distrugerea<br />
acesteia, ca şi mascarea şi sufocarea bateriilor <strong>de</strong> artilerie, în momentul critic al<br />
asaltului.<br />
3) Infiltrarea, în sfârşit, se făcea în coloane mici, echipate uşor, cu<br />
mitraliere şi mortiere, mergând drept înainte, ocolind obstacolele fără a se fixa<br />
acolo, lăsând în grija unor echipe speciale curăţirea terenului 5 .<br />
Sistemul s-a dovedit eficient. Spre mirarea lui Lu<strong>de</strong>ndorff însuşi. De trei<br />
ori la rând, surprin<strong>de</strong>rea a fost totală; <strong>de</strong>alurile fortificate, care sfidaseră timp <strong>de</strong><br />
trei ani toate eforturile, au fost străbătute parcă în joacă, spre stupoarea Aliaţilor.<br />
A) Picardia (21 martie-5 aprilie): operaţiunea Michel a avut drept scop<br />
să-i arunce pe englezi în mare şi să-i învăluie pe francezi prin flancul lor stâng.<br />
B) Flandra (9-12 aprilie): operaţiunea Saint-Georges, organizată pentru<br />
a-i împinge pe englezi, pe belgieni şi două divizii portugheze spre Calais şi<br />
Dunkerque.<br />
C) Chemin <strong>de</strong>s dames (27 mai-15 iunie): acelaşi scenariu – surprin<strong>de</strong>re<br />
şi succes fulgerător, urmate <strong>de</strong> o colmatare laborioasă. Frontul, în mod natural<br />
puternic, era susţinut <strong>de</strong> divizii franceze şi engleze obosite; el a zburat în<br />
ţăndări 6 .<br />
Pe fundalul acestor succese teutone, guvernul conservator al lui<br />
Alexandru Marghiloman avea o poziţie puternică. Astfel că, după instalarea sa la<br />
putere, la 5/18 martie 1918, a întreprins o serie <strong>de</strong> măsuri care să menajeze<br />
tendinţele revanşar<strong>de</strong> ale Puterilor Centrale. În acest sens, la <strong>24</strong> martie 1918,<br />
4<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 189.<br />
5<br />
Istoria Universală…, p. 335.<br />
6<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 335-336.
Sfârşitul mandatului cabinetului Alexandru Marghiloman<br />
143<br />
_______________________________________________________________________________<br />
primul ministru i-a cerut regelui să aprobe <strong>de</strong>misia generalului Prezan, întrucât<br />
acest act era extrem <strong>de</strong> necesar pentru bunul mers al guvernării 7 .<br />
Totodată, premierul ţinea să precizeze că: „Chiar dacă Generalul Prezan<br />
nu şi-ar fi prezentat <strong>de</strong>misia, sentimentul <strong>de</strong> răspun<strong>de</strong>re pe care-l am m-ar fi<br />
făcut să rog pe Majestatea Voastră să-i <strong>de</strong>a o altă <strong>de</strong>stinaţie. Nu se poate<br />
modifica altfel spiritul care domneşte la Marele Cartier şi care îl face să<br />
nesocotească autoritatea constituţională a guvernului” 8 .<br />
În ciuda aşteptărilor nutrite <strong>de</strong> preşedintele consiliului <strong>de</strong> miniştri, regele<br />
nu a dat curs dorinţei sale, fapt pentru care, la 4/17 aprilie 1918, printr-o nouă<br />
scrisoare, cel din urmă, exasperat <strong>de</strong> tergiversările monarhului, şi-a prezentat<br />
<strong>de</strong>misia.<br />
Misiva lui Al. Marghiloman conţinea şi aprecieri <strong>de</strong> genul: „Sunt, Sire,<br />
probabil temeiuri grave, pe care nu le cunosc, şi pentru care Majestatea Voastră<br />
este silită să revină asupra cuvântului ce a binevoit să-mi trimită şi să nu ţină<br />
seama <strong>de</strong> o cerere a mea stăruitoare.<br />
Fără o încre<strong>de</strong>re absolută a Majestăţii Voastre nu pot duce mai <strong>de</strong>parte<br />
foarte greaua sarcină ce mi-am asumat şi rog pe Majestatea Voastră să aibă<br />
bunătatea să primească <strong>de</strong>misia mea” 9 .<br />
Ulterior, li<strong>de</strong>rul conservator a revenit asupra <strong>de</strong>ciziei sale, dar, e <strong>de</strong><br />
reţinut că, încă <strong>de</strong> la început, cei doi au colaborat cu asperităţi, iar regele nu<br />
părea să ia în seamă dificila sarcină pe care Al. Marghiloman şi-o asumase.<br />
Acesta trebuia să ţină seama <strong>de</strong> pretenţiile venite <strong>de</strong> la Viena sau <strong>de</strong> la Berlin, nu<br />
pentru că aşa ar fi dorit, ci, pentru că situaţia impunea o asemenea stare <strong>de</strong> fapt.<br />
Însă, dacă în lunile <strong>de</strong> primăvară ale anului 1918, Puterile Centrale au<br />
avut o situaţie militară bună, în iulie, realităţile <strong>de</strong> pe câmpul <strong>de</strong> luptă s-au<br />
modifict radical. Pe 18 iulie, armata generalului Mangin, concentrată în pădurea<br />
<strong>de</strong> la Villers-Cotterêts, porneşte la atac şi, din primele zile, dislocă poziţiile<br />
duşmane pe un front <strong>de</strong> 40 <strong>de</strong> km; ameninţate cu învăluirea, trupele germane<br />
angajate la sud <strong>de</strong> Marna sunt constrânse, în condiţii dificile, să bată în<br />
retragere 10 .<br />
De data aceasta, Germania şi-a pierdut orice speranţă în victorie. Într-un<br />
memoriu adresat tatălui său, prinţul moştenitor al Prusiei <strong>de</strong>clara că „trebuie<br />
negociat”, pentru că forţele germane se găsesc, <strong>de</strong> acum înainte, într-o<br />
inferioritate numerică evi<strong>de</strong>ntă, în timp ce efectivele inamicului cresc fără<br />
încetare, datorită intrării în război a americanilor 11 .<br />
7<br />
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare, se va cita: A.N.I.C.), Fond Casa<br />
Regală – Oficiale, dosar 21/1918, f. 1.<br />
8<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
9<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 2.<br />
10<br />
Pierre Renouvin, Primul război mondial, Bucureşti, Editura Corint, s. a., p. 121.<br />
11<br />
Ibi<strong>de</strong>m.
144<br />
Florin Gheţău<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Presimţind, poate, că partida centrală este pierdută şi, fiind la curent cu<br />
insistenţele Antantei pentru ca regele să schimbe guvernul şi pentru ca România<br />
să reintre în război, Al. Marghiloman şi-a înaintat <strong>de</strong>misia din funcţia pe care o<br />
<strong>de</strong>ţinea, la 15/28 august 1918.<br />
Acesta şi-a motivat gestul prin faptul că regele îngreuna în mod <strong>de</strong>liberat<br />
opera legislativă a Parlamentului şi, astfel, sabota activitatea executivului.<br />
Optica politicianului conservator i<strong>de</strong>ntifica drept mijloace folosite <strong>de</strong> Ferdinand<br />
pentru realizarea planurilor sale, refuzul celui din urmă <strong>de</strong> a promulga legile<br />
supuse semnării <strong>de</strong> către guvern. „Am supus Majestăţii Voastre acum 18 zile<br />
<strong>de</strong>cretul <strong>de</strong> înaintările <strong>de</strong> război în Corpul telegrafo-poştal” 12 .<br />
Primul ministru îi reproşa monarhului inconsecvenţa <strong>de</strong> care dă<strong>de</strong>a<br />
dovadă faţă <strong>de</strong> el şi faptul că nu înţelege caracterul eminamente stringent al<br />
multora dintre <strong>de</strong>ciziile pe care le-a luat. „Tot asemenea, în chestiunea amnistiei,<br />
dacă vrem să menţinem pacea semnată, nu este guvern care să nu fie silit să<br />
aducă în Parlament textul care ne-a fost impus” 13 .<br />
Argumentele înaltului <strong>de</strong>mnitar nu erau tocmai lipsite <strong>de</strong> temei. Regele<br />
Ferdinand a acceptat soluţia Marghiloman pentru a salva ceea ce mai era <strong>de</strong><br />
salvat, dată fiind situaţia dramatică a ţării. Dar, sub influenţa reginei şi a<br />
cercurilor liberale proantantiste, precum şi la presiunile Antantei, regele s-a<br />
<strong>de</strong>părtat <strong>de</strong> primul său sfetnic, căruia fără acordul său îi rezervase rolul unui<br />
Cunctator. Ce-i drept, şeful guvernului a dat <strong>de</strong> multe ori dovadă <strong>de</strong> prea mult<br />
zel, dar circumstanţele nu erau unele normale şi nu lăsau consiliului <strong>de</strong> miniştri<br />
prea multă libertate <strong>de</strong> mişcare.<br />
La 16/29 august 1918, şeful statului i-a trimis <strong>de</strong> la Bicaz lui<br />
Al. Marghiloman un răspuns. Scopul acestuia era evi<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> la primele rânduri,<br />
anume: „ Fac cel mai călduros apel să renunţaţi la această intenţie” 14 .<br />
Totodată, regele făcea apel la bunele intenţii ale lui Al. Marghiloman,<br />
pentru ca acesta să facă uz <strong>de</strong> autoritatea sa în ve<strong>de</strong>rea renunţării la spinoasa<br />
problemă a răspun<strong>de</strong>rilor, care nu ar face altceva <strong>de</strong>cât să <strong>de</strong>stabilizeze<br />
iremediabil viaţa politică din România 15 .<br />
În finalul <strong>de</strong>mersului său, regele făcea din nou apel la patriotismul lui<br />
Al. Marghiloman, pentru că: „Nu mă îndoiesc că apelul meu va găsi răsunet în<br />
sentimentele Domniei Voastre pentru Ţară şi pentru Tron” 16 .<br />
Răsunetul pe care conta regele s-a dovedit a fi întemeiat, căci primul<br />
ministru a <strong>de</strong>cis să rămână în funcţie.<br />
În lunile septembrie/octombrie, centralii s-au găsit într-o permanentă<br />
repliere pe toate planurile, fapt pentru care un cabinet Marghiloman nu mai era o<br />
12<br />
A.N.I.C., Fond Casa Regală – Oficiale, dosar 39/1918, f. 1.<br />
13<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
14<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 40/1918, f. 1.<br />
15<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 2-3.<br />
16<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 3.
Sfârşitul mandatului cabinetului Alexandru Marghiloman<br />
145<br />
_______________________________________________________________________________<br />
necesitate. Regele nu acceptase <strong>de</strong>misia lui Al. Marghiloman, dar, la începutul<br />
lunii septembrie 1918, se gân<strong>de</strong>a la o formulă guvernamentală I. I. C. Brătianu –<br />
Al. Averescu. El i-a şi convocat pe cei doi oameni politici, împreună cu<br />
M. Cantacuzino şi D. Greceanu 17 .<br />
În atare circumstanţe, Al. Averescu i-a trimis regelui o scrisoare în care<br />
îi oferea câteva sugestii pentru <strong>de</strong>ciziile pe care faptele i le impuneau.<br />
Averescu a oferit aceste sfaturi: „În calitate <strong>de</strong> fost sfetnic al coroanei,<br />
socot că este o datorie din partea mea, către Tron şi către Ţară să pun, în<br />
împrejurările <strong>de</strong> faţă, la în<strong>de</strong>mâna Suveranului unele elemente, care, luate în<br />
consi<strong>de</strong>rare, ar putea contribui la învingerea marilor greutăţi actuale” 18 .<br />
Opinia personală a generalului, <strong>de</strong>venit şef <strong>de</strong> partid politic, era că<br />
guvernul din acel moment trebuia schimbat fără întârziere. Dar, dată fiind starea<br />
explozivă care domina opinia publică, noul guvern trebuia să fie compus din<br />
persoane care nu se compromiseseră prin participarea la guvernările anterioare.<br />
Această precauţie trebuia avută în ve<strong>de</strong>re pentru a nu da naştere la tulburări<br />
populare 19 .<br />
În viziunea lui Al. Averescu, cel care l-ar succeda pe Al. Marghiloman,<br />
în funcţia <strong>de</strong> Preşedinte al Consiliului <strong>de</strong> Miniştri, trebuia să înceapă mobilizarea<br />
şi să ceară evacuarea ţării <strong>de</strong> către trupele <strong>de</strong> ocupaţie, aflate în subordinea lui<br />
Mackensen 20 .<br />
Parlamentul trebuia dizolvat, iar alegerile pentru noul for legislativ<br />
trebuiau realizate pe baza Constituţiei modificate în 1917. Dar: „Alegerile vor<br />
trebui făcute fără amestecul administraţiei. Ar fi primejdios a se consi<strong>de</strong>ra<br />
actualul Parlament ilegal şi a reînvia Parlamentul dizolvat în mai 1918. S-ar<br />
<strong>de</strong>schi<strong>de</strong> câmp liber discuţiilor asupra respectării constituţiei, ceea ce ar<br />
<strong>de</strong>scoperi coroana şi ar face dovada că puterea executivă s-a <strong>de</strong>părtat <strong>de</strong> la calea<br />
riguros legală. Aceste controverse ar putea fi exploatate cu avantaj <strong>de</strong> agitatorii<br />
revoluţionari” 21 .<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, noul executiv trebuia să realizeze reforma agrară şi să<br />
se abţină <strong>de</strong> la abuzul provocat <strong>de</strong> utilizarea excesivă a <strong>de</strong>cretelor-lege 22 .<br />
În mod sigur, părerile exprimate <strong>de</strong> Al. Averescu erau <strong>de</strong> bun simţ, noul<br />
cabinet <strong>de</strong> miniştri trebuia compus din oameni asupra cărora nu plana nici o<br />
îndoială, iar liberalii şi conservatorii nu puteau să-şi aroge o asemenea postură,<br />
fiindcă primii, oricât au pozat ei drept victime ale guvernului colaboraţionist, nu<br />
erau <strong>de</strong>loc străini <strong>de</strong> <strong>de</strong>zastrul ţării, iar conservatorii erau maculaţi <strong>de</strong><br />
17<br />
Anastasie Iordache, Parlamentul României în anii reformelor şi ai primului război<br />
mondial 1907-1918, Bucureşti, Editura Pai<strong>de</strong>ia, 2001, p. 150.<br />
18<br />
A.N.I.C., Fond Casa Regală – Oficiale, dosar 52/1918, f. 1.<br />
19<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
20<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 2.<br />
21<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 3.<br />
22<br />
Ibi<strong>de</strong>m.
146<br />
Florin Gheţău<br />
_______________________________________________________________________________<br />
colaborarea obligatorie cu Puterile Centrale; prin urmare, Averescu şi a sa Ligă a<br />
Poporului alcătuiau singura formaţiune politică nepătată.<br />
Constatând incapacitatea <strong>de</strong> a se mai menţine la putere în situaţia în care<br />
Puterile Centrale erau pe punctul să piardă războiul, la <strong>24</strong> octombrie/6 noiembrie<br />
1918, Al. Marghiloman şi-a prezentat <strong>de</strong>misia suveranului.<br />
În documentul prin care îi cerea regelui să-i aprobe <strong>de</strong>misia, se specifica<br />
laconic: „Majestatea Voastră comunicându-mi <strong>de</strong>mersul Miniştrilor Puterilor<br />
Antantei care au <strong>de</strong>clarat Majestăţii Voastre că nu au încre<strong>de</strong>re în guvernul ce<br />
prezi<strong>de</strong>z, <strong>de</strong>mers <strong>de</strong> care Majestatea Voastră voieşte să ţină seamă, rog prea<br />
plecat pe Majestatea Voastră să primească <strong>de</strong>misia mea <strong>de</strong> Preşedinte al<br />
Consiliului <strong>de</strong> Miniştri” 23 .<br />
De această dată, monarhul a acceptat <strong>de</strong>misia înaintată <strong>de</strong> către<br />
Al. Marghiloman, iar funcţia vacantată <strong>de</strong> acesta a fost ocupată <strong>de</strong> către<br />
generalul Constantin Coandă, al cărui rol era acela <strong>de</strong> a forma un guvern <strong>de</strong><br />
tranziţie către o nouă guvernare liberală în frunte cu li<strong>de</strong>rul necontestat I. I. C.<br />
Brătianu.<br />
Înlăturarea <strong>de</strong> la conducere a guvernului Marghiloman i-a făcut pe mulţi<br />
să răsufle uşuraţi, <strong>de</strong>oarece în timpul acestuia s-au înregistrat virulente atacuri<br />
împotriva unor li<strong>de</strong>ri militari şi politici. Mulţi dintre cei nemulţumiţi, dintr-un<br />
motiv sau altul, <strong>de</strong> regimurile anterioare, înlăturaţi din armată sau slujbe pe<br />
motive <strong>de</strong> incapacitate, ambuscaţii <strong>de</strong> la părţile se<strong>de</strong>ntare ale marilor unităţi etc.<br />
au simţit vântul în pupă, începând să facă gălăgie cu scopuri dintre cele mai<br />
diverse: reabilitarea, avansarea în grad sau în funcţie, înfundarea unui adversar<br />
etc. Sub lozinca înlăturării erorilor şi a nedreptăţilor, guvernul Marghiloman s-a<br />
confruntat, mai ales în primele luni, cu o avalanşă <strong>de</strong> petiţii şi <strong>de</strong> cereri care au<br />
consumat multe energii. Trebuie spus că guvernanţii au încurajat, prin măsurile<br />
luate, acest fenomen, până la un punct justificat <strong>de</strong> modul cum a fost pregătit şi<br />
dus războiul care trebuia să asigure unitatea naţională. Simţind această<br />
nemulţumire a celor mulţi, generalul Averescu a lansat formula „Răspun<strong>de</strong>rilor”,<br />
care i-a adus o uriaşă popularitate <strong>24</strong> .<br />
În calitate <strong>de</strong> Preşedinte al Consiliului <strong>de</strong> Miniştri, generalul Constantin<br />
Coandă a <strong>de</strong>cretat, după cum era <strong>de</strong> aşteptat, dizolvarea Parlamentului şi<br />
anularea tuturor actelor fostului guvern Marghiloman. Astfel, s-a dovedit<br />
nesinceritatea colaborării dintre Al. Marghiloman şi suveran, cel din urmă<br />
folosindu-se <strong>de</strong> li<strong>de</strong>rul conservator pentru a ieşi cu bine din perioada dificilă<br />
pentru ţară şi dinastie, după care a făcut tabula rasa din întreaga muncă a<br />
guvernului pe care acesta l-a prezidat. Ne vine greu să cre<strong>de</strong>m că toate măsurile<br />
respectivului executiv erau viciate <strong>de</strong> colaborarea fortuită şi inevitabilă cu<br />
inamicul.<br />
23<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 54/1918, f. 1.<br />
<strong>24</strong><br />
Petre Otu, Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, Bucureşti, Editura Militară,<br />
2008, p. 237-238.
Sfârşitul mandatului cabinetului Alexandru Marghiloman<br />
147<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Indignaţi <strong>de</strong> acest <strong>de</strong>mers sui generis, câţiva membri ai aparatului <strong>de</strong> stat<br />
din timpul guvernului care şi-a <strong>de</strong>pus mandatul la <strong>24</strong> octombrie/6 noiembrie<br />
1918, la 10/23 noiembrie i-au trimis regelui un memoriu argumentat, prin care<br />
au protestat contra dizolvării Parlamentului şi a anulării măsurilor întreprinse <strong>de</strong><br />
guvernul Marghiloman.<br />
„Subsemnaţii membri ai guvernului <strong>de</strong>misionat la <strong>24</strong> octombrie şi<br />
Preşedinte al Camerei dizolvate la 6 noiembrie, în absenţa colegilor reţinuţi la<br />
Bucureşti, în numele însă al întregului Partid Conservator, avem onoarea să<br />
atragem cu tot respectul atenţia Majestăţii Voastre asupra gravei alterări ce<br />
<strong>de</strong>cretele cu numerele 3272 şi 3273 din 6 noiembrie 1918 pot aduce raporturilor<br />
dintre ţară şi Coroană.<br />
Prin simplu <strong>de</strong>cret al puterii executive se <strong>de</strong>clară nule şi neavenite toate<br />
lucrările întreprinse <strong>de</strong> Corpurile Legiuitoare în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> cinci luni” 25 .<br />
I se amintea, pe această cale, suveranului că el fusese cel care a convocat<br />
şi a <strong>de</strong>schis lucrările respectivului Parlament, şi că actele sale au fost promulgate<br />
prin semnătura sa. „Astfel, rareori s-a în<strong>de</strong>plinit mai perfect, în litera şi spiritul<br />
lor, preve<strong>de</strong>rile art. 32 din Constituţie care proclamă că puterea legislativă se<br />
exercită colectiv <strong>de</strong> către Rege şi Reprezentanţa Naţională” 26 .<br />
Actul care a dus la această stare <strong>de</strong> fapt era calificat <strong>de</strong> semnatarii<br />
memoriului ca fiind „fără prece<strong>de</strong>nt în viaţa <strong>de</strong> stat a oricărei ţări din Europa” 27 .<br />
Pe lângă asta: „El are din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re monarhic o latură care ne<br />
îngrijorează. Când România şi-a dat o Monarhie ereditară, ea a înţeles, prin<br />
aceasta, să ia o garanţie <strong>de</strong> stabilitate a legilor şi instituţiilor ei. Ea a constituit<br />
astfel Coroana păzitoare, <strong>de</strong>asupra parti<strong>de</strong>lor, a intereselor ei permanente. Dacă<br />
însă Regele îşi şterge iscălitura pusă pe legile şi actele <strong>de</strong> Stat colective, această<br />
garanţie a stabilităţii dispare” 28 .<br />
Finalul documentului înaintat către suveran avertiza că: „Lovitura <strong>de</strong> stat<br />
ce s-a înfăptuit, fără nici o nevoie, cu aceste repetate călcări ale actului nostru<br />
fundamental, a dat o pildă care, ne temem că, s-ar putea întoarce <strong>de</strong> alţii în<br />
contra principiului dinastic.<br />
Este <strong>de</strong> datoria noastră, dinastici neclintiţi în credinţa noastră, şi care,<br />
când am fost chemaţi, în vremuri foarte grele, am slujit cu absolută abnegaţie<br />
Coroana şi Ţara, să ferim pe Majestatea Voastră <strong>de</strong> poveţele rele, arătându-i<br />
urmările primejdioase la care ele pot conduce” 29 .<br />
Evi<strong>de</strong>nt, aceste sfaturi nu au fost luate în seamă pentru că alte influenţe<br />
au avut prioritate şi, în virtutea lor, la 29 noiembrie/12 <strong>de</strong>cembrie 1918 s-a<br />
25 A.N.I.C., Fond Casa Regală – Oficiale, dosar 55/1918, f.1.<br />
26<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
27<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 1v.<br />
28<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
29<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 2.
148<br />
Florin Gheţău<br />
_______________________________________________________________________________<br />
înregistrat <strong>de</strong>misia guvernului C. Coandă şi formarea unui nou cabinet liberal,<br />
prezidat <strong>de</strong> necontestatul li<strong>de</strong>r I. I. C. Brătianu.<br />
La 19.XI.1918, S. Mehedinţi l-a informat în scris pe Al. Marghiloman că<br />
se solidarizează cu iniţiativa foştilor colegi <strong>de</strong> guvernare. Astfel: „Am luat la<br />
cunoştinţă abia acum <strong>de</strong> memoriul înaintat M.S. Regelui în numele fostului<br />
cabinet şi al partidului conservator. Cum nu mă aflam la Iaşi, mă grăbesc a a<strong>de</strong>ra<br />
în totul la punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re exprimat în acel memoriu” 30 . Un gest tardiv şi lipsit<br />
<strong>de</strong> urmări notabile, însă plin <strong>de</strong> consecvenţă, calitate fără <strong>de</strong> care nu poate exista<br />
un spirit integru, iar clasa politică românească, trebuie spus, a excelat mai mereu<br />
în ceea ce priveşte penuria <strong>de</strong> caractere.<br />
În acest fel, s-a pus capăt nu doar unei guvernării care a început sub<br />
auspicii extrem <strong>de</strong> vitrege, la 5/18 martie 1918, ci şi tuturor actelor emanate <strong>de</strong><br />
ea sau <strong>de</strong> Parlamentul său, pentru că, după cum bine se ştie, în perioada <strong>de</strong>spre<br />
care vorbim în România existau, conform unei binecunoscute formule:<br />
„Parlamente guvernamentale şi nu guverne parlamentare”. Putem vorbi chiar <strong>de</strong><br />
o veritabilă damnatio memoriae.<br />
La finalul acestui articol, consi<strong>de</strong>răm oportun să reproducem câteva<br />
opinii, exprimate <strong>de</strong> către Gheorghe I. Brătianu în lucrarea Acţiunea politică şi<br />
militară a României în 1919 în lumina corespon<strong>de</strong>nţei diplomatice a lui Ion I.C.<br />
Brătianu. Deşi conţin o excesivă doză <strong>de</strong> subiectivism, explicabilă dată fiind<br />
legătura <strong>de</strong> sânge dintre autor şi „coautor”, cre<strong>de</strong>m că ar putea oferi un punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re interesant, <strong>de</strong>mn <strong>de</strong> a fi coroborat cu cele mai sus menţionate. Aşadar:<br />
„Guvernul Marghiloman, simţindu-şi situaţia zdruncinată, căuta să-şi<br />
prelungească existenţa prin tratative <strong>de</strong> revizuire a Păcii <strong>de</strong> la Bucureşti, cu<br />
germanii, care, fiind acum strâmtoraţi, erau foarte dispuşi să stea <strong>de</strong> vorbă” 31 .<br />
„În seara zilei <strong>de</strong> 23 octombrie/5 noiembrie 1918, Marghiloman îşi juca<br />
ultima carte, anunţând regelui că dăduse dispoziţii trupelor noastre să treacă<br />
graniţa Bucovinei, <strong>de</strong> acord cu austro-germanii, care nu mai puteau menţine<br />
ordinea în această provincie.<br />
Cu ajutorul Aliaţilor, nu cu al duşmanilor înfrânţi, se putea înfăptui<br />
întregirea neamului. Oricare ar fi fost abilităţile sale politice şi parlamentare,<br />
Marghiloman trebuia să tragă consecinţele.<br />
A doua zi la ora 11, regele Ferdinand primea oficial <strong>de</strong>misia guvernului<br />
său” 32 .<br />
„Aliaţii noştri au constatat continuitatea politicii noastre, îndată ce<br />
guvernul Marghiloman a fost răsturnat: aceasta era necesar să le-o arătăm, ca şi<br />
30 A.N.I.C., Fond Alexandru Marghiloman, dosar 250, f. 1.<br />
31 Gheorghe I. Brătianu, Acţiunea politică şi militară a României în 1919 în lumina<br />
corespon<strong>de</strong>nţei diplomatice a lui Ion I.C. Brătianu, Bucureşti, Editura Corint, 2001, p. 19.<br />
32 Ibi<strong>de</strong>m, p. 21-22.
Sfârşitul mandatului cabinetului Alexandru Marghiloman<br />
149<br />
_______________________________________________________________________________<br />
dorinţa noastră sinceră <strong>de</strong> a nu pier<strong>de</strong> o zi, în ve<strong>de</strong>rea unei operaţiuni militare<br />
serioase” 33 .<br />
Altfel spus, Gheorghe I. Brătianu lasă să se înţeleagă faptul că, anularea<br />
măsurilor întreprinse sub guvernarea Alexandru Marghiloman a fost un act<br />
menit să recâştige încre<strong>de</strong>rea Antantei, arătând cum noua putere se <strong>de</strong>zice <strong>de</strong> tot<br />
ceea ce a însemnat colaborarea cu duşmanul.<br />
Se prea poate ca, la baza respectivului <strong>de</strong>mers, să fi stat şi argumente ce<br />
vizau recredibilizarea ţării noastre în ochii Aliaţilor, dar, după părerea noastră,<br />
un rol important l-a avut şi faptul că, în acest fel se anulau şi procedurile care au<br />
dus la incriminarea lui Ion I.C. Brătianu şi a unora dintre colaboratorii săi.<br />
De remarcat că, în preziua <strong>de</strong>misiei sale, Alexandru Marghiloman a<br />
trimis trupele române în Bucovina, punând astfel bazele unirii acestei provincii<br />
cu România. Încă un aspect pozitiv pentru o guvernare care, nu <strong>de</strong> puţine ori, a<br />
fost prezentată drept una „impusă şi susţinută <strong>de</strong> inamic”.<br />
THE END OF ALEXANDRU MARGHILORMAN’S CABINET<br />
(Abstract)<br />
On the spring of 1918, retreated German troops from the east caused by the<br />
Peace Treaty from Brest-Litovsk has allowed initiation of a major offensive on the<br />
western front. A slight numerical superiority combined with the use of new tactics<br />
helped Central Powers to gain an impressive collection of victories. However, on the<br />
summer of the same year, having a raised flow of military units coming from over the<br />
ocean from U.S.A., the initiative was on Antanta’s si<strong>de</strong>, and the <strong>de</strong>feat of Central Powers<br />
became just a matter of time. In these conditions the fate of the cabinet ruled by the<br />
conservator politician Alexandru Marghilorman, with the acceptance of Berlin and<br />
Viena, was sealed. Therefore, on October <strong>24</strong>/ November 6 1918 Al. Marghilorman<br />
submitted the executive’s resignation to the King, and by this gesture one of the most<br />
controversies government of Romania history en<strong>de</strong>d.<br />
Key words: offensive, tactics, government, King, resignation.<br />
33 Ibi<strong>de</strong>m, p. 23.
RELAŢII MILITARE ROMÂNO-IUGOSLAVE<br />
ÎNTRE ANII 1918-1923<br />
MIHAELA BĂRBIERU<br />
Primul <strong>de</strong>ceniu postbelic a reliefat o perioadă confuză în istoria<br />
Iugoslaviei, iar pentru România, o etapă <strong>de</strong>loc liniară în construcţia statului<br />
unitar şi <strong>de</strong>mocratic. La sfârşitul primei mari conflagraţii mondiale, noul stat<br />
vecin cu România a fost nevoit să preia unele probleme <strong>de</strong> politică externă,<br />
nerezolvate, ale Serbiei şi, totodată, probleme <strong>de</strong> teritoriu. Problema Banatului a<br />
constituit un subiect <strong>de</strong> litigiu, o problemă spinoasă a diplomaţiei celor două<br />
state, rezolvată cu eforturi importante din partea Bucureştiului şi Belgradului,<br />
dar şi cu sprijin evi<strong>de</strong>nt din partea Londrei şi Parisului 1 . Ambele state au avut<br />
contestaţii teritoriale <strong>de</strong> la vecini. În perioada litigiului asupra Banatului, relaţiile<br />
militare directe, la nivel <strong>de</strong> Mare Stat Major, au fost foarte slabe. Au existat însă<br />
întâlniri între ataşatul militar al Ambasa<strong>de</strong>i Române din Belgrad cu reprezentanţi<br />
militari iugoslavi, precum şi contacte între ofiţeri români şi ofiţeri iugoslavi,<br />
pentru teritoriul aflat în dispută. Totodată, trebuie să ţinem seama <strong>de</strong> notele<br />
informative ale Secţiei <strong>de</strong> Informaţii a Biroului 2, cât şi ale Secţiei <strong>de</strong> Informaţii<br />
ale armatei iugoslave <strong>de</strong> ocupaţie din Banat, care menţionează întâlniri între<br />
ofiţerii români şi cei iugoslavi. Aceste întâlniri au fost soldate cu <strong>de</strong>cizii <strong>de</strong><br />
moment în soluţionarea unor probleme acute, ivite între soldaţii români şi cei<br />
iugoslavi, între populaţia românească şi trupele <strong>de</strong> ocupaţie iugoslave.<br />
În urma Tratatului <strong>de</strong> la Sèvres (10 august 1920), încheiat „între<br />
principalele Puteri aliate şi asociate şi Polonia, România, statul Sârbo-Croato-<br />
Sloven şi statul Ceho-Slovac, privitor la anumite fruntarii ale acestor state”, a<br />
fost stabilită frontiera <strong>de</strong> stat dintre România şi statul ce avea să <strong>de</strong>vină<br />
Iugoslavia. O comisie internaţională a realizat atunci marcarea graniţei pe<br />
aliniamentul stabilit, respectându-se principiul limitei cadastrale. „La apele <strong>de</strong><br />
frontieră, respectiv Nera şi Dunărea, graniţa s-a stabilit pe şenalul navigabil şi a<br />
rămas fixă indiferent <strong>de</strong> schimbările naturale ale apelor <strong>de</strong> frontieră” 2 .<br />
Un subiect <strong>de</strong>zbătut nu numai <strong>de</strong> factorii politici ai celor două ţări, dar şi<br />
<strong>de</strong> reprezentanţii militari ai celor două state, a fost cel referitor la trecerea<br />
locuitorilor <strong>de</strong> o parte şi <strong>de</strong> alta a frontierei Banatului, spre a-şi cultiva<br />
proprietăţile „tăiate <strong>de</strong> linia <strong>de</strong> frontieră sau situate în întregime în zona <strong>de</strong> 6 km<br />
1 Lloyd George „împărtăşind punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al d-lui Harding” a cerut să fie arbitru<br />
între români şi sârbi. Deşi cei doi oameni politici consi<strong>de</strong>rau că România era neîndreptăţită <strong>de</strong><br />
cererile iugoslave, ei au fost refuzaţi <strong>de</strong> guvernul Vaida-Voievod, care consi<strong>de</strong>ra că litigiul putea fi<br />
soluţionat numai <strong>de</strong> cele două state („Luptătorul”, nr. 351 din 22 august 1921, p. 2).<br />
2 Horaţiu Ar<strong>de</strong>lean, Graniţe mişcătoare, în „Bănăţeanul” din 10 februarie 2004.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 151– 161
152<br />
Mihaela Bărbieru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong> la frontieră” 3 . Instrucţiunile colonelului V. Cepleanu, şeful <strong>de</strong> Stat Major al<br />
Corpului <strong>de</strong> Grăniceri, trimise pichetelor <strong>de</strong> pe frontiera româno-iugoslavă, se<br />
referă la „puncte stabilite la întâlnirea <strong>de</strong> la începutul lunii noiembrie 1919 între<br />
reprezentanţii militari români şi iugoslavi ţinută la Orşova” 4 . Conform<br />
Instrucţiunilor menţionate, trecerea frontierelor se făcea în baza unei legitimaţii,<br />
eliberate <strong>de</strong> autoritatea comunală (Primărie la sate sau Poliţie la oraşe), „vizată şi<br />
<strong>de</strong> postul <strong>de</strong> jandarmi pe al cărui teritoriu administrativ se găseşte locuinţa<br />
solicitatorului” 5 . Reprezentanţii grănicerilor ambelor state consi<strong>de</strong>rau că trecerile<br />
trebuiau făcute „numai pe la vămi şi sucursalele vamale, iar acolo un<strong>de</strong><br />
intervalele între vămi şi sucursalele lor sunt prea mari, se vor face pe la pichetele<br />
<strong>de</strong> grăniceri ce se vor <strong>de</strong>semna <strong>de</strong> către comandanţii companiilor <strong>de</strong> grăniceri în<br />
înţelegere cu vămile respective” 6 .<br />
Instrucţiunile cereau ca trecerea frontierei să fie permisă fără „arme,<br />
scrisori, cărţi, broşuri ori ziare” 7 . În articolele ce constituiau normele obligatorii<br />
ale trecerii locuitorilor <strong>de</strong> o parte şi alta a frontierei Banatului, sunt menţionate<br />
birourile vamale şi poliţiile <strong>de</strong> frontieră, „stabilite la consfătuirea<br />
reprezentanţilor trupelor <strong>de</strong> grăniceri ale celor două ţări <strong>de</strong> la începutul lunii<br />
noiembrie 1919 <strong>de</strong> la Orşova: Socolovăţ, Zlatiţa, Naidaşi, Nicolinţi, Mircovăţ,<br />
Varadia, Clopodia, Moraviţa, Otelek, Cărpeniş (Gyertyamos), Grabaţi, Comloş,<br />
Teremia-Mare, Valcany, Alexandru (Sandor-mjr), Cenad (Davidmjr), iar cele ce<br />
se vor găsi necesare a se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> pe la pichetele <strong>de</strong> grăniceri sau posturile fixe<br />
<strong>de</strong> grăniceri pentru uşurarea trecerilor, se vor hotărî <strong>de</strong> comandanţii campaniilor<br />
<strong>de</strong> grăniceri, în unire cu vămile şi poliţiile respective” 8 .<br />
O problemă discutată în cadrul întâlnirilor reprezentanţilor militari ai<br />
celor două state, în primii patru ani postbelici, a fost şi elaborarea unor puncte <strong>de</strong><br />
ordin tehnic, a unor materiale necesare suportului factorului politic în semnarea<br />
unor convenţii referitoare la Reglementarea Navigaţiunii Aeriene, spre exemplu<br />
convenţia încheiată în 13 octombrie 1919 între SUA, Belgia, Brazilia, Imp.<br />
Britanic, China, Cuba, Ecuadorul, Franţa, Grecia, Guatemala, Haiti, Medjaz,<br />
Honduras, Italia, Japonia, Liberia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia,<br />
România, Statul Sârbo-Croat-Sloven, Siamul, Statul Ceho-Slovac şi Uruguai.<br />
Factorii militari au propus „interzicerea trecerii aeroplanelor ţărilor<br />
necontractante, dacă nu au autorizaţiune specială” 9 , precum şi instalarea <strong>de</strong><br />
f. 125.<br />
3 Arhivele Militare Române (în continuare se va cita A.M.R.), fond 5.418, dos. 1039,<br />
4<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 129.<br />
5<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 125.<br />
6<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 127.<br />
7<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
8<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 130.<br />
9<br />
I<strong>de</strong>m, fond 949, dos. 77, f. 92.
Relaţii militare româno-iugoslave între anii 1918-1923<br />
153<br />
_______________________________________________________________________________<br />
aparate telegrafice doar „cu învoirea Statului, a cărei naţionalitate o are nava” 10 .<br />
Raportul colonelului Iordache, şeful <strong>de</strong> cabinet al ministrului <strong>de</strong> externe, din 29<br />
octombrie 1919, către primul ministru, conţine şi propunerea „interzicerii<br />
transportului prin aeronave a explozibililor, armelor şi muniţiilor <strong>de</strong> război” 11 . În<br />
raport se aprecia existenţa împărţirii aeronavelor în aeronave <strong>de</strong> stat şi private,<br />
precum şi menţiunea că cele <strong>de</strong> stat (aeronave militare, aeronave afectate unui<br />
serviciu <strong>de</strong> stat) „nu puteau să zboare peste teritoriul unui alt stat <strong>de</strong>cât cu o<br />
autorizaţie specială” 12 . De asemenea, se consi<strong>de</strong>ra că cei doi membri ai comisiei<br />
internaţionale <strong>de</strong> navigaţie, din partea fiecărui stat, trebuiau să aibă atribuţiuni<br />
precise, care să nu fie contestate şi nici supuse curţii permanente <strong>de</strong> justiţie<br />
internaţionale. Şeful <strong>de</strong> cabinet al ministrului <strong>de</strong> război, colonelul Bărbulescu,<br />
într-o notă informativă către primul ministru, datată 23 martie 1920, susţinea<br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al reprezentanţilor militari români la întâlnirea cu<br />
reprezentanţi militari ai statului sârbo-croato-sloven, din 11 octombrie 1919 13 .<br />
Reprezentanţii militari ai României şi Iugoslaviei au avut întâlniri care<br />
priveau siguranţa naţională a celor două ţări. Revelator, în acest sens, este<br />
raportul trimis <strong>de</strong> Marele Stat Major roman, din 14 martie 1921, către primul<br />
ministru al guvernului, în 5 puncte, prin care se argumentează importanţa<br />
Dunării în sistemul <strong>de</strong> apărare, în caz <strong>de</strong> conflict, al celor două state 14 . Puncte<br />
referitoare la rolul celor două comisii, privitoare la regimul <strong>de</strong> navigaţie pe<br />
Dunăre, se întâlnesc şi în discuţiile purtate în cadrul Micii Înţelegeri. În 16 iulie<br />
1922, ataşatul militar <strong>de</strong> la Belgrad atenţiona Marele Stat Major român <strong>de</strong><br />
încercările Italiei <strong>de</strong> a avea putere <strong>de</strong> <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>re în privinţa controlului asupra<br />
Dunării maritime 15 .<br />
La 20 septembrie 1921, a fost semnat Protocolul <strong>de</strong> la Timişoara, al<br />
cărui scop a fost aplicarea pe teren a liniei <strong>de</strong> frontieră, stabilită prin Tratatul <strong>de</strong><br />
la Sèvres, ţinându-se cont, pe cât posibil, <strong>de</strong> rectificările impuse <strong>de</strong> motive<br />
cadastrale. Acolo un<strong>de</strong> Tratatul fixase o frontieră naturală, cele două <strong>de</strong>legaţii au<br />
respectat cu stricteţe preve<strong>de</strong>rile acestuia. Membrii Comisiei mixte au căzut <strong>de</strong><br />
acord ca, acolo un<strong>de</strong> linia <strong>de</strong> frontieră tăia teritoriul cadastral al unei comune,<br />
dreptul <strong>de</strong> proprietate asupra terenurilor rămase dincolo <strong>de</strong> frontieră să rămână<br />
intact şi intangibil şi că locuitorii comunelor respective trebuiau să se bucure <strong>de</strong><br />
toate facilităţile pentru a cultiva câmpurile şi pentru a culege recolta (art. V) . De<br />
asemenea, constatând că locuitorii a numeroase comune din zona <strong>de</strong> frontieră<br />
<strong>de</strong>ţineau terenuri în afara cadastrului, situate dincolo <strong>de</strong> frontieră, în statul vecin,<br />
Comisia a <strong>de</strong>cis ca cele două guverne să ia în consi<strong>de</strong>raţie aceste situaţii pentru<br />
10<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 93.<br />
11<br />
I<strong>de</strong>m, fond 950, dos. 77, f. 93.<br />
12<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 95.<br />
13<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dos. 83, f. 17.<br />
14<br />
I<strong>de</strong>m, fond 348, dos. 92/1921, f. 114.<br />
15 Ibi<strong>de</strong>m, dos. 265/1922, f. 231.
154<br />
Mihaela Bărbieru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ca, pe <strong>de</strong> o parte, să se respecte drepturile <strong>de</strong> proprietate asupra respectivelor<br />
terenuri, iar pe <strong>de</strong> altă parte, să le înglobeze, eventual, prin rectificări ulterioare<br />
ale frontierei, în teritoriul statului căruia îi aparţineau proprietarii lor.<br />
Întrucât, în multe privinţe, Comisia a întâmpinat dificultăţi, s-a hotărât<br />
ca <strong>de</strong>legaţia sârbo-croato-slovenă să se întâlnească cu <strong>de</strong>legaţia română „pentru<br />
a finaliza cât mai repe<strong>de</strong> posibil acest studiu al frontierei, în interesul ambelor<br />
ţări prietene” 16 .<br />
Cele două <strong>de</strong>legaţii au constatat că, prin trasarea noilor linii <strong>de</strong> frontieră,<br />
rezultate în urma schimbului <strong>de</strong> comune, toate problemele care rămăseseră în<br />
litigiu, consemnate în protocolul din 20 septembrie 1921, erau soluţionate <strong>de</strong> o<br />
manieră satisfăcătoare, comuna Constanţa fiind atribuită <strong>de</strong>finitiv României.<br />
Singurul punct litigios, care mai rămânea <strong>de</strong> rezolvat, era trasarea frontierei în<br />
împrejurimile localităţii Vărădia, Comisia urmând să revadă liniile trasate pe<br />
teren.<br />
Moartea regelui Petru a întrerupt, pentru o scurtă perioadă, lucrările<br />
comisiei româno-sârbe, care încerca să fixeze frontierele Banatului. Ele au fost<br />
reluate, discuţiile continuând până în anul 1923, când aveau să fie finalizate.<br />
Raportul Lt. col. Iancu Simion, membru al Legaţiei Regale a României<br />
din Viena, din 25 iulie 1922, către şeful serviciului geografic al armatei române,<br />
conţine referiri clare cu privire la contactele reprezentanţilor militari sârbi şi<br />
români. În raport se menţionează punctele înaintate <strong>de</strong> către conferinţa<br />
reprezentanţilor militari, <strong>de</strong> la sfârşitul lunii iunie 1922, unele dintre ele<br />
contradictorii, către conferinţa ambasadorilor ce se <strong>de</strong>sfăşura la Viena, începând<br />
cu 17 iunie 1922. Lt. col. Iancu Simion cerea confirmarea, atât a serviciului<br />
geografic român, cât şi a comisiilor „<strong>de</strong> la Ora<strong>de</strong>a Mare şi Timişoara asupra<br />
frontierelor şi a punctelor <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong> specialitate toponimice şi cartografice” 17 .<br />
Delegatul Regatului Sârbo-Croato-Sloven a cerut părţii române încheierea unei<br />
convenţii separate între <strong>Institutul</strong> Geografic din Belgrad şi <strong>Institutul</strong> Geografic<br />
din Bucureşti. Proiectul <strong>de</strong> acord cu Iugoslavia a fost înaintat comisiei interaliate<br />
militare, fiind însă contestat <strong>de</strong> reprezentanţii armatei române, care menţionau,<br />
printre altele, şi necesitatea încheierii unui acord, concomitent, cu statul ungar.<br />
Acordul care se va încheia cu Ungaria şi Iugoslavia a conţinut <strong>de</strong>talii cu privire<br />
la „plăcile <strong>de</strong> cupru şi <strong>de</strong> aluminiu care trebuiau instalate pe graniţele comune a<br />
celor trei state” 18 .<br />
Semnarea protocolului <strong>de</strong> la Belgrad, privind <strong>de</strong>limitarea frontierei şi<br />
schimbul <strong>de</strong> comune între România şi Iugoslavia, din <strong>24</strong> noiembrie 1923, a<br />
reprezentat concilierea politică dintre cele două state, care făceau <strong>de</strong>ja parte din<br />
Mica Înţelegere.<br />
16<br />
I<strong>de</strong>m, fond 5.418, dos. 1.070, f. 47; art. VII din Protocolul <strong>de</strong> la Timişoara, privind<br />
aplicarea Tratatului <strong>de</strong> la Sèvres între România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor.<br />
17<br />
I<strong>de</strong>m, fond 950, dos. 55, f. 540.<br />
18<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 646.
Relaţii militare româno-iugoslave între anii 1918-1923<br />
155<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Instrumentele <strong>de</strong> ratificare a acestui protocol au fost schimbate la<br />
Belgrad, la 6 iunie 19<strong>24</strong>. În legătură cu acest Protocol, Consiliul etnic pentru<br />
înregistrarea frontierei româno-iugoslave, <strong>de</strong> pe lângă Conferinţa<br />
Ambasadorilor, a hotărât, în şedinţa din 23 mai 1925, ca acesta să fie inclus în<br />
documentele <strong>de</strong> frontieră numai ca document istorico-informativ, întrucât el nu<br />
mai corespun<strong>de</strong>a situaţiei concrete <strong>de</strong> pe teren, consemnată în <strong>de</strong>scrierea<br />
frontierei.<br />
O situaţie asupra căreia <strong>de</strong>legaţiile celor două ţări aveau păreri<br />
contradictorii a fost întâlnită în dreptul localităţii timişene Beba Veche, întrucât<br />
între graniţa română şi cea ungară se interpunea o fâşie <strong>de</strong> teritoriu iugoslav,<br />
lungă <strong>de</strong> 13.900 <strong>de</strong> metri şi lată <strong>de</strong> 1-2 metri. În urma recomandării experţilor<br />
militari români şi sârbi, printr-un protocol încheiat la Bucureşti, la 4 iunie 1927,<br />
între guvernele României şi Regatului Sârbo-Croato-Sloven, poziţia punctului <strong>de</strong><br />
frontieră respectiv a fost mutată cu 13.900 <strong>de</strong> metri mai la vest, porţiunea<br />
respectivă <strong>de</strong> frontieră româno-sârbă <strong>de</strong>venind graniţă româno-ungară: „În<br />
dreptul localităţii Beba Veche, s-a creat astfel un triplex confinium, adică o<br />
frontieră care <strong>de</strong>sparte trei state: România, Serbia-Muntenegru şi Ungaria” 19 .<br />
Pe întreaga perioadă, în care s-a fixat graniţa comună româno-iugoslavă,<br />
au existat rapoarte întocmite <strong>de</strong> experţii militari ai celor două state, documente<br />
ce au fost hotărâtoare în luarea <strong>de</strong>ciziei finale.<br />
Constituirea Micii Antante, precum şi tratatele <strong>de</strong> alianţă cu Polonia,<br />
Franţa şi Italia au fost pregătite şi avizate <strong>de</strong> o serie <strong>de</strong> rapoarte, rezultate în<br />
urma unor întâlniri între ofiţerii celor două State Majore. Vizita lui Edvard<br />
Beneš, din august 1920, în România, a fost discutată şi <strong>de</strong> ataşatul militar român<br />
la Ambasada din Belgrad cu reprezentanţi ai armatei iugoslave. Ministrul <strong>de</strong><br />
externe cehoslovac venea <strong>de</strong> la Belgrad, un<strong>de</strong> încheiase o convenţie <strong>de</strong> alianţă cu<br />
Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor. Maiorul Butea Marin informa Marele<br />
Stat Major român <strong>de</strong>spre discuţia avută cu Lt. col. Vujovici Radion,<br />
concluzionând că partea iugoslavă consi<strong>de</strong>ra necesară crearea unei alianţe, în<br />
ve<strong>de</strong>rea închi<strong>de</strong>rii penetraţiei Germaniei în sud-estul Europei. Propunerea lui<br />
Take Ionescu, făcută Marilor Puteri aliate, cu ocazia călătoriei la Londra şi Paris,<br />
a fost susţinută şi <strong>de</strong> către experţii militari români, care consi<strong>de</strong>rau necesară<br />
constituirea unei grupări regionale ce trebuia să aibă în componenţă statele:<br />
România, Polonia, Cehoslovacia, Grecia şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi<br />
Slovenilor.<br />
La Belgrad şi Bucureşti, în vara anului 1921, s-au purtat tratative privind<br />
securitatea în contextul general al intereselor colective în bazinul danubian.<br />
Protocolul B, parte integrantă a convenţiei tratatului româno-iugoslav din 1921,<br />
preve<strong>de</strong>a măsuri <strong>de</strong> siguranţă pentru cele două state, „în ve<strong>de</strong>rea apărării<br />
graniţelor naţionale”.<br />
Secţia IV Operaţii a Marelui Stat Major al Armatei române a alcătuit<br />
19 Horaţiu Ar<strong>de</strong>lean, Graniţe mişcătoare, în „Bănăţeanul” din 10 februarie 2004.
156<br />
Mihaela Bărbieru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
note cu privire la modificările şi completările ce trebuiau făcute convenţiei<br />
militare cu Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor.<br />
La 23 ianuarie 1922, a fost semnată, la Belgrad, Convenţia militară între<br />
Regatul României şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven <strong>de</strong> către generalii Constantin<br />
Cristescu şi Nicola Pašić. Comisiile tehnice au prevăzut patru variante <strong>de</strong> acţiune<br />
pentru patru posibile variante <strong>de</strong> conflict. Prima variantă se referea la o<br />
eventuală agresiune a Ungariei împotriva uneia dintre cele două „Părţi<br />
contractante”. La cererea guvernului ţării „supuse agresiunii”, statul neatacat<br />
<strong>de</strong>creta mobilizarea armatei în termen <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ore „şi-şi concentra forţele astfel<br />
ca în 20 <strong>de</strong> zile să se poată alătura aliatului atacat”. Conform <strong>de</strong>ciziei Comisiilor<br />
tehnice, „cuantumul minim al forţelor <strong>de</strong> intervenţie era fixat la şase divizii <strong>de</strong><br />
infanterie şi o divizie <strong>de</strong> cavalerie (72 batalioane, 90 baterii, <strong>24</strong> escadroane) şi 30<br />
avioane”. Pentru armata română, zona <strong>de</strong> concentrare a fost fixată la Arad, iar<br />
pentru forţele iugoslave în regiunea dintre Dunăre şi Tisa. Ce-a <strong>de</strong>-a doua<br />
variantă avea în ve<strong>de</strong>re un atac al Bulgariei. Detaliile tehnice <strong>de</strong> acordare a<br />
ajutorului erau i<strong>de</strong>ntice cu primul caz. Zona <strong>de</strong>limitată <strong>de</strong> râurile Olt şi Jiu<br />
reprezenta teritoriul <strong>de</strong> concentrare al armatei române, în ve<strong>de</strong>rea înaintării<br />
acesteia spre Sofia. Armata iugoslavă trebuia să se <strong>de</strong>plaseze pe direcţia<br />
Niš-Pirot, în acelaşi scop. A treia variantă se referea la un eventual atac<br />
combinat din partea ambelor state revizioniste (Ungaria şi Bulgaria), pe care<br />
comisiile tehnice, formate din reprezentanţi militari ai celor două state, le<br />
consi<strong>de</strong>rau „factori potenţiali <strong>de</strong> conflict”. În ceea ce priveşte ajutoarele<br />
materiale, aprovizionarea cu muniţie şi alte ajutoare pe care cele două puteri<br />
aliate şi le acordau, fie înainte, fie în cursul operaţiunilor, precum şi<br />
comunicaţiile telefonice, telegrafice sau prin radio şi legăturile stabilite pe cale<br />
feroviară, pe calea aerului sau a apei, Convenţia militară preciza că acestea<br />
urmau să facă obiectul unor studii efectuate <strong>de</strong> comisii mixte, compuse din<br />
ofiţeri <strong>de</strong>legaţi <strong>de</strong> cele două state majore generale (studii care se vor constitui în<br />
anexe la respectiva convenţie). În acest scop, o legătură periodică între cele două<br />
state majore trebuia să se stabilească prin intermediul ataşaţilor militari şi al<br />
ofiţerilor statelor majore calificaţi. Precizările referitoare la tranzitul materialelor<br />
<strong>de</strong> război erau asemănătoare cu cele făcute <strong>de</strong> convenţia militară dintre România<br />
şi Cehoslovacia 20 .<br />
Articolul 8 al Convenţiei conţinea preve<strong>de</strong>ri în cazul unei a patra<br />
posibile variante <strong>de</strong> conflict: „În cazul în care România s-ar găsi în război cu<br />
oricare alt stat, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor se obligă să permită<br />
trecerea şi să faciliteze transportul materialului <strong>de</strong> război <strong>de</strong>stinat României”. În<br />
condiţii <strong>de</strong> reciprocitate, România îşi lua aceleaşi angajamente în cazul în care<br />
Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor s-ar fi găsit într-o situaţie asemănătoare.<br />
Convenţia avea caracter secret, neputând fi <strong>de</strong>zvăluită unui stat terţ,<br />
20 Vezi Aca<strong>de</strong>mia Română, Istoria românilor. România întregită (1918-1940), vol. VIII,<br />
Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 437.
Relaţii militare româno-iugoslave între anii 1918-1923<br />
157<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>cât după un acord prealabil între cele două părţi, referitor la acest aspect.<br />
Ulterior perfectării acestei convenţii, la 5 iulie 1923, Marele Stat Major<br />
român întocmea o „Notă cu privire la modificările şi complectările ce trebuesc<br />
făcute convenţiunei militare cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven” 21 , strict secretă,<br />
adresată Ministerului Afacerilor Străine, prin care aprecia că se impuneau,<br />
printre altele: legături permanente între MCG Român şi SHS (organizare,<br />
funcţionare etc.), serviciile <strong>de</strong> tot felul ale unei armate ar putea <strong>de</strong>servi armata<br />
aliată (căi ferate, pe apă, întreţinerea pe teritoriul aliat etc.); studiul operaţiunilor<br />
ofensive ale armatei SHS şi ale armatei Române, operaţiuni care ar avea loc<br />
simultan şi care ar fi dictate <strong>de</strong> aprecierea vreunui „casus belli”, <strong>de</strong> către<br />
guvernele respective, stabilirea şi modificarea numărului forţelor minime cu care<br />
urma să se facă intervenţia; contopirea celor trei convenţii (cu Regatul Sârbo-<br />
Croato-Sloven şi cu Republica Cehoslovacă) într-o singură convenţie, care să le<br />
înglobeze pe toate şi care să fie semnată <strong>de</strong> către toţi reprezentanţii militari ai<br />
acestor state. Pentru cazurile speciale, care nu priveau <strong>de</strong>opotrivă toate cele trei<br />
state (<strong>de</strong> exemplu, cazul cooperării armatei sârbo-croato-slovene şi a celei<br />
române contra Bulgariei), Marele Stat Major român recomanda încheierea <strong>de</strong><br />
convenţii separate numai între statele interesate 22 .<br />
Într-un alt referat, redactat două săptămâni mai târziu (nr. 103 din 18<br />
iulie 1923 23 ), Marele Stat Major român amintea faptul că, împlinindu-se<br />
termenul <strong>de</strong> 2 ani, pentru care fuseseră încheiate, tratatele <strong>de</strong> alianţă cu<br />
Republica Cehoslovacă şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven fuseseră prelungite <strong>de</strong><br />
către guvernul român, acelaşi lucru urmând să se întâmple şi cu convenţiile<br />
militare. Având în ve<strong>de</strong>re apropiata întrunire a <strong>de</strong>legaţilor Micii Antante <strong>de</strong> la<br />
Sinaia, Marele Stat Major sublinia, încă o dată, neajunsurile pe care le prezentau<br />
aceste convenţii, cel mai important fiind faptul că, <strong>de</strong>şi urmăreau acelaşi obiectiv<br />
strategic – ajutorul reciproc în caz <strong>de</strong> agresiune a Ungariei faţă <strong>de</strong> una dintre<br />
puterile contractante, fuseseră încheiate separat. Contopirea acestor acorduri cu<br />
caracter militar se impunea cu atât mai mult, cu cât statele semnatare îşi<br />
asumaseră anumite obligaţii, care puteau ridica probleme din cauza faptului că<br />
se refereau la intervenţii care ar fi avut loc în sprijinul unui singur stat aliat, şi nu<br />
în sprijinul a doi sau trei aliaţi concomitent; pe scurt, era nevoie <strong>de</strong> o coordonare<br />
a eforturilor comune ale celor trei state. În acest scop, Marele Stat Major<br />
recomanda completarea textului convenţiei în vigoare cu următoarele menţiuni,<br />
privind: fixarea liniilor <strong>de</strong> operaţiune ale armatelor aliate, pentru fiecare ipoteză<br />
<strong>de</strong> război; necesitatea <strong>de</strong> a întocmi studii <strong>de</strong> <strong>de</strong>taliu între statele majore aliate;<br />
funcţionarea serviciului <strong>de</strong> legătură între marile cartiere generale ale statelor<br />
contractante, precum şi funcţionarea tuturor serviciilor care <strong>de</strong>serveau armatele<br />
acestora; repartiţia prăzilor <strong>de</strong> război.<br />
21<br />
A.M.R., fond 543, dos. 96/1923, f. 73.<br />
22<br />
Ibi<strong>de</strong>m , f. 55.<br />
23<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 213-215.
158<br />
Mihaela Bărbieru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Printre modificările consi<strong>de</strong>rate absolut necesare se numărau cele<br />
referitoare la:<br />
- termenul <strong>de</strong> intervenţie a unui stat în favoarea altuia, care trebuia fixat<br />
„în raport cu posibilităţile <strong>de</strong> concentrare ale fiecărei armate”;<br />
- cuantumul total al forţelor minime <strong>de</strong> intervenţie, pentru fiecare stat în<br />
parte;<br />
- zonele <strong>de</strong> concentrare ale grosului fiecărei armate, „zone puse în raport<br />
cu ansamblul convenţiunilor militare ale fiecărui stat contractant”;<br />
- reglementarea transporturilor „<strong>de</strong> tot felul”, pe care le necesitau<br />
armatele proprii, prin teritoriul aliat.<br />
Proiectul <strong>de</strong> convenţie militară a fost înaintat factorului politic în urma<br />
adnotării lui <strong>de</strong> către Secţia IV Informaţii a Marelui Stat Major, care conţinea<br />
„adăugirile la textul vechi” ce va trebui „să conţină textul nou” <strong>24</strong> .<br />
Convenţia militară între Regatul României, Regatul Sârbo-Croato-<br />
Sloven şi Republica Cehoslovacă 25 preve<strong>de</strong>a, în art. 1, că, în ipoteza în care una<br />
dintre cele trei puteri aliate ar fi fost atacată <strong>de</strong> Ungaria, la cererea guvernului<br />
statului agresat, guvernele puterilor neatacate „să <strong>de</strong>a ordin <strong>de</strong> mobilizare<br />
forţelor armate necesare, într-un timp <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ore, socotit <strong>de</strong> la ora notificării,<br />
ce le va fi făcută oficial şi a ataca Ungaria cu toate forţele disponibile”.<br />
Totodată, se stabilea <strong>de</strong>taliat minimul forţelor <strong>de</strong> intervenţie, astfel:<br />
- pentru România: 7 divizii infanterie, 1 divizie cavalerie (63 <strong>de</strong><br />
batalioane, 95 <strong>de</strong> baterii, <strong>24</strong> <strong>de</strong> escadroane, 6 escadroane mitraliere), 30 <strong>de</strong><br />
avioane;<br />
- pentru Regatul Sârbo-Croato-Sloven: 6 divizii infanterie, o divizie<br />
cavalerie (72 <strong>de</strong> batalioane, 90 <strong>de</strong> baterii, <strong>24</strong> <strong>de</strong> escadroane), 30 <strong>de</strong> avioane;<br />
- pentru Cehoslovacia: 5 divizii infanterie, 2 brigăzi cavalerie, 6<br />
escadrile, 18 baterii rezervă (60 <strong>de</strong> batalioane, 63 <strong>de</strong> baterii, 16 escadroane fără<br />
cavaleria divizionară), 60 <strong>de</strong> avioane.<br />
În ceea ce priveşte zonele <strong>de</strong> concentrare ale trupelor <strong>de</strong> intervenţie şi<br />
liniile <strong>de</strong> operaţie, acestea au fost fixate, aşa cum fuseseră stabilite anterior în<br />
convenţiile încheiate <strong>de</strong> România, suportând însă şi unele modificări sau<br />
adăugiri.<br />
Statele semnatare se angajau să-şi <strong>de</strong>a ajutor reciproc şi în cazul în care<br />
vreunul dintre ele s-ar fi găsit în război cu una sau mai multe puteri, altele <strong>de</strong>cât<br />
Ungaria, şi dacă aceasta (acestea) ar fi profitat pentru a ataca pe vreuna dintre<br />
puterile aliate sau pe mai multe dintre ele în acelaşi timp. În această situaţie,<br />
asupra efectivului forţelor <strong>de</strong> intervenţie contra Ungariei a fiecărui stat şi<br />
modului lor <strong>de</strong> acţiune avea să se cadă <strong>de</strong> acord ulterior, <strong>de</strong> către guvernele<br />
respective.<br />
Pentru toate cazurile, prevăzute în Convenţie, zonele <strong>de</strong> concentraţie ale<br />
<strong>24</strong> I<strong>de</strong>m, fond 5.418, dos. 1.077, f. 109-118.<br />
25 Ibi<strong>de</strong>m.
Relaţii militare româno-iugoslave între anii 1918-1923<br />
159<br />
_______________________________________________________________________________<br />
trupelor <strong>de</strong> intervenţie erau stabilite în aşa fel încât ele să poată trece frontierele<br />
proprii într-un interval <strong>de</strong> timp <strong>de</strong> cel mult 15 zile <strong>de</strong> la lansarea ordinului <strong>de</strong><br />
mobilizare care, la rândul lui, trebuia dat în cel mult 48 <strong>de</strong> ore.<br />
Un plus pe care l-a adus Convenţia tripartită, faţă <strong>de</strong> cele încheiate<br />
anterior, a fost stabilirea modului în care trebuiau să se realizeze legăturile între<br />
armatele aliate: fiecare parte trebuia să trimită fiecăruia dintre statele<br />
contractante, din ziua <strong>de</strong>cretării mobilizării, un ofiţer superior <strong>de</strong> stat major şi<br />
doi ofiţeri subalterni. Transmisiunile, reglementarea raporturilor dintre<br />
<strong>de</strong>taşamentele <strong>de</strong> legătură ale armatelor aliate, întreţinerea acestor <strong>de</strong>taşamente<br />
pe teritoriul inamic (art. 8), precum şi ajutoarele în materiale, muniţie, hrană, pe<br />
care puterile aliate trebuiau să şi-l acor<strong>de</strong> reciproc, ca şi comunicaţiile ferate,<br />
aeriene, pe apă, telegrafice, radiografice sau telefonice (art. 11) urmau să fie<br />
stabilite prin intermediul unor studii speciale, parte integrantă din convenţie,<br />
întocmite în timp <strong>de</strong> pace, <strong>de</strong> comun acord, <strong>de</strong> către Statele Majore ale armatelor<br />
aliate.<br />
Convenţia mai stabilea că, dacă unul dintre cele trei state contractante<br />
s-ar fi găsit în război cu oricare alt stat, celelalte două state aliate nu s-ar fi putut<br />
împotrivi ca statul interesat să-şi poată procura materialele <strong>de</strong> care ar fi avut<br />
nevoie <strong>de</strong> pe teritoriul lor şi se angajau să lase liberă trecerea pe teritoriul lor a<br />
materialelor <strong>de</strong> război şi a trupelor, provenind fie din partea unuia dintre statele<br />
contractante, fie din partea unui alt stat aliat. Ultimul articol al Convenţiei statua<br />
caracterul secret al acesteia, ea neputând fi comunicată vreunui alt stat terţ în<br />
lipsa unui acord prealabil între toate puterile contractante.<br />
În concluzie, programul analitic al convenţiei militare conţinea o bază <strong>de</strong><br />
argumentare în cazul unui război româno-rus, româno-bulgar, cehoslovacogerman,<br />
iugoslavo-bulgar. Argumentându-se scopul convenţiei militare, se<br />
precizau obligaţiile privind mobilizarea, concentrarea forţelor <strong>de</strong> operare,<br />
legăturile şi <strong>de</strong>taşamentele <strong>de</strong> legătură, ajutorul material, tranzitul trupelor<br />
precum şi precizări în cazul unei neutralităţi binevoitoare.<br />
Convenţia militară, semnată la 23 ianuarie 1922, cât şi textul modificat<br />
în anul 1923, s-a dorit a fi „un instrument <strong>de</strong> apărare a statu-quo-ului teritorial,<br />
cu cert caracter <strong>de</strong>fensiv” 26 .<br />
Începând cu anul 1922, întâlnirile între factorii militari ai celor două ţări<br />
vecine au <strong>de</strong>venit periodice, iar problemele discutate din ce în ce mai diverse. O<br />
notă a Direcţiunii Fruntariei, din cadrul ministerului afacerilor străine, către<br />
ministrul <strong>de</strong> război, semnată <strong>de</strong> colonelul Brăileanu, din 30 iunie 1922, cerea<br />
ordine privind întâlnirea din data <strong>de</strong> 1 iulie 1922, dintre reprezentanţii Legaţiunii<br />
Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, condusă <strong>de</strong> Lt.col. Radovan Vuici,<br />
din armata sârbo-croată-slovenă şi reprezentanţii militari români. Întâlnirea a<br />
avut loc la Gura Timocului spre „a se construi piramida <strong>de</strong>stinată <strong>de</strong> a indica<br />
Triplexconfinium între România, Bulgaria şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi<br />
26 Take Ionescu, Mica Înţelegere, Bucureşti, 1921, p. 2.
160<br />
Mihaela Bărbieru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Slovenilor” 27 . Ofiţerul din partea română a autorităţilor militare, care trebuia să<br />
fie prezent la „numita lucrare <strong>de</strong> pe malul românesc al Dunării”, a fost susţinut<br />
printr-o autorizaţie specială a cabinetului ministrului <strong>de</strong> război.<br />
Un moment important, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re politic şi militar, în<br />
ansamblul relaţiilor internaţionale, l-a reprezentat Conferinţa <strong>de</strong> la Geneva, din<br />
10 aprilie – 19 mai 1922, convocată cu scopul discutării modalităţilor <strong>de</strong> refacere<br />
economică a statelor europene. La Conferinţa <strong>de</strong> la Geneva, România şi<br />
Iugoslavia au fost reprezentate <strong>de</strong> prim-miniştri. De comun acord cu aliatele sale<br />
din Mica Înţelegere şi cu Polonia, între 9 şi 19 martie 1922 a avut loc o<br />
conferinţă pentru stabilirea unei poziţii comune a celor patru state. Conferinţa a<br />
fost pregătită şi <strong>de</strong> către o consfătuire a şefilor <strong>de</strong> state majore ale celor patru<br />
ţări, ţinută între 1 şi 3 martie 1922, la Belgrad. Aici a fost avansată i<strong>de</strong>ea<br />
„păstrării statu-quo-ului teritorial, ca o necesitate a blocării acţiunilor statelor<br />
învinse în primul război mondial” 28 . Conferinţa <strong>de</strong> la Geneva s-a încheiat cu un<br />
eşec, prevăzut, <strong>de</strong> altfel, <strong>de</strong> experţii militari români.<br />
Prin tratatul <strong>de</strong> la Rapalo, din 12 noiembrie 1920, Italia obţinuse întreaga<br />
Istrie până la Monte Nevoso, Zara şi insula Lagosta, în timp ce oraşului Fiume îi<br />
fusese rezervat un statut <strong>de</strong> autonomie sub tutela Societăţii Naţiunilor. Lovitura<br />
<strong>de</strong> palat din martie 1922, când cei 1.500 <strong>de</strong> fascişti l-au obligat pe şeful<br />
provizoriu al statului italian să plece în exil, Fiume a fost ocupat <strong>de</strong> trupele<br />
italiene. În acele vremuri tulburi au avut loc câteva consultări între oamenii<br />
politici români şi iugoslavi, dar şi între ataşatul militar român <strong>de</strong> la Belgrad şi<br />
ofiţeri din Marele Stat Major al Regatului Sârbo-Croato-Sloven. Maiorul<br />
Teodorescu trimitea un raport cu privire la discuţia avută cu colonelul Vucovici,<br />
referitoare la un eventual atac italian asupra Iugoslaviei 29 .<br />
Formarea Micii Înţelegeri, pe baza principiului in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei şi al<br />
suveranităţii, a constituit un important factor <strong>de</strong> asigurare a păcii în zonă,<br />
întărind suveranitatea statelor componente. Iniţiativele şi acţiunile, atât ale<br />
Iugoslaviei, cât şi ale Românei, s-au <strong>de</strong>sfăşurat, în primul <strong>de</strong>ceniu, în cadrul<br />
Micii Înţelegeri, care avea periodic sesiuni ordinare şi acţiona în numele tuturor<br />
semnatarilor în organismele internaţionale.<br />
Iugoslavia, dar şi România, au fost interesate <strong>de</strong> libertatea strâmtorilor.<br />
I. Gh. Duca, în susţinerea poziţiei României faţă <strong>de</strong> politica strâmtorilor, afirma,<br />
în şedinţa din 4 <strong>de</strong>cembrie 1922, în conferinţa <strong>de</strong> la Lausanne, că România, „ţară<br />
cu acces la o singură mare era în cel mai înalt grad interesată ca aceasta să<br />
rămână <strong>de</strong>schisă printr-un regim <strong>de</strong> libertate a strâmtorii” 30 . Opiniile experţilor<br />
militari sârbi, cu privire la drepturile <strong>de</strong> suveranitate ale Turciei, erau i<strong>de</strong>ntice cu<br />
27<br />
A.M.R., fond 950, dos. 55, f. 37.<br />
28<br />
Vezi Viorica Moisuc, Istoria relaţiilor internaţionale până la mijlocul secolului al<br />
XX-lea, Bucureşti, 1992, p. 123-125.<br />
29<br />
A.M.R., fond 540, dos. 115/1922, f. 284-285.<br />
30<br />
Nicolae Daşcovici, Marea Neagră şi regimul strâmtorilor, Iaşi, 1957, p. 159.
Relaţii militare româno-iugoslave între anii 1918-1923<br />
161<br />
_______________________________________________________________________________<br />
cele ale experţilor militari români: „Ele nu trebuiau să schimbe cu nimic<br />
caracterul liber al Mării Negre” 31 , fapt ce imprima, în esenţă, un regim <strong>de</strong><br />
libertate a navigaţiei pentru navele <strong>de</strong> comerţ şi <strong>de</strong> război.<br />
Experţii militari ai României şi Iugoslaviei au transmis factorilor politici<br />
consi<strong>de</strong>raţia cu privire la faptul că, tratatul <strong>de</strong> la Lausanne reprezenta „prima<br />
revizuire a reglementărilor politice şi teritoriale stabilite la Paris în anii<br />
1919-1920” 32 .<br />
Securitatea României şi a Regatului Sârbo-Croato-Sloven a fost<br />
susţinută <strong>de</strong> către experţii militari ai celor două ţări, care au elaborat referate cu<br />
privire la <strong>de</strong>zbaterile pe diverse probleme <strong>de</strong> interes, în întreaga perioadă a anilor<br />
19<strong>24</strong>-1933.<br />
LES RELATIONS MILITAIRES ENTRE LA ROUMANIE ET LA<br />
YOUGOSLAVIE 1918-1923<br />
(Résumé)<br />
À la fin <strong>de</strong> la Première Guerre mondiale la Roumanie et la Yougoslavie ont eu<br />
<strong>de</strong>s différends territoriaux avec les voisins. Banat diplomatie <strong>de</strong>s <strong>de</strong>ux pays a été un<br />
problème épineux qui a été résolu par les efforts <strong>de</strong> Bucarest et à Belgra<strong>de</strong>.<br />
Tout au long <strong>de</strong> la pério<strong>de</strong> pendant laquelle <strong>de</strong> mettre en commun la frontière<br />
roumano-yougoslave a pas eu <strong>de</strong> rapports établis par <strong>de</strong>s experts militaires <strong>de</strong>s <strong>de</strong>ux<br />
Etats, documents qui ont été déterminant dans la décision finale.<br />
La signature le 23 Janvier 1922 à la Convention <strong>de</strong> Belgra<strong>de</strong> militaire entre la<br />
Roumanie et le Royaume serbo-croate-slovène a été un moment très important dans les<br />
relations militaires entre les <strong>de</strong>ux pays. Convention était secret et ne peuvent être<br />
divulgués à un Etat tiers seulement après un accord préalable entre les <strong>de</strong>ux parties sur<br />
cette question.<br />
Depuis 1922, <strong>de</strong>s réunions entre les troupes <strong>de</strong>s <strong>de</strong>ux facteurs sont <strong>de</strong>venues<br />
régulières <strong>de</strong>s pays voisins et ont discuté <strong>de</strong>s questions <strong>de</strong> plus en plus diversifiée.<br />
La signature du protocole à Belgra<strong>de</strong>, sur la délimitation <strong>de</strong>s frontières et<br />
l'échange <strong>de</strong> commune entre la Roumanie et la Yougoslavie, <strong>24</strong> Novembre 1923, a été la<br />
réconciliation politique entre les <strong>de</strong>ux pays qui faisaient déjà partie <strong>de</strong> la Petite Entente.<br />
Dans la pério<strong>de</strong> suivant la Roumanie et le serbo-croate-slovène Royaume-Uni<br />
ont montré que certains facteurs actifs dans la promotion <strong>de</strong> l'écart d'acquisition dans le<br />
maintien <strong>de</strong> la sécurité internationale, en particulier pour maintenir le statu quo et<br />
l'indépendance.<br />
Mots-cléfs: frontière, les relations militaires, Banat, le protocole.<br />
31<br />
A.M.R., fond 543, dos. 165/1922, f. 312.<br />
32<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 89.
CIRCULAŢIA MONETARĂ ÎN OLTENIA<br />
SECOLULUI AL XIX-LEA<br />
GEORGETA GHIONEA<br />
Moneda a avut şi are o contribuţie importantă în <strong>de</strong>zvoltarea şi funcţionarea<br />
economiei unui popor. Ea este o expresie a suveranităţii unui popor, este unul dintre<br />
instrumentele puterii <strong>de</strong> stat, este expresia unor situaţii şi imperative economice<br />
(producţie, schimb, comerţ internaţional). Istoric, noţiunea <strong>de</strong> monedă a apărut mai<br />
târziu <strong>de</strong>cât aceea <strong>de</strong> bani, şi anume, atunci când s-a trecut <strong>de</strong> la sistemul <strong>de</strong> schimb<br />
pon<strong>de</strong>ral al metalelor preţioase la lingouri marcate, cărora li se confirma greutatea şi<br />
calitatea aliajului. În explicarea conceptului <strong>de</strong> monedă trebuie luată în consi<strong>de</strong>rare<br />
noţiunea <strong>de</strong> bani. Termenul <strong>de</strong> bani <strong>de</strong>semnează <strong>de</strong>numirea generică atât a tipurilor<br />
<strong>de</strong> monedă, cât şi a altor semne <strong>de</strong> valoare. În timp ce banii se manifestă sub forma<br />
mone<strong>de</strong>lor şi a celorlalte instrumente monetare (bani scripturali, bilete <strong>de</strong> bancă),<br />
mone<strong>de</strong>i îi este caracteristică o diversitate <strong>de</strong> structuri şi forme <strong>de</strong> circulaţie,<br />
reflectate în multitudinea <strong>de</strong>numirilor care i se atribuie. În prima jumătate a secolului<br />
al XIX-lea, economia monetară a Ţării Româneşti a avut unele caracteristici, care<br />
au <strong>de</strong>curs din statutul ei politic şi din relaţiile ei economice cu alte sisteme monetare<br />
şi s-a manifestat prin: lipsa unui sistem monetar naţional, <strong>de</strong>ci şi a unei mone<strong>de</strong><br />
naţionale reale, şi existenţa în circulaţie a numeroase specii <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> străine. De<br />
aceea, una dintre principalele revendicări româneşti în secolul al XIX-lea a fost<br />
crearea unui sistem monetar naţional.<br />
Comerţul cu bani, în Oltenia secolului al XIX-lea, nu a constituit obiect<br />
<strong>de</strong> studiu distinct pentru istorici. G. Zane 1 , I. D. Condurache 2 , C. Moisil 3 ,<br />
C. C. Kiriţescu 4 , T. Mihaiu 5 , I. C. Băicoianu 6 , Andrei Josan 7 , în cadrul unor<br />
1 G. Zane, Probleme <strong>de</strong> economie financiară în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza,<br />
în „Studii”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980, p. 204-256 (în continuare se va cita: G. Zane,<br />
Probleme <strong>de</strong> economie financiară...); i<strong>de</strong>m, Problema monetară în România şi reforma <strong>de</strong> la<br />
1867, în „Studii”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980, p. 163-203; i<strong>de</strong>m, Politica economică a<br />
Principatelor în epoca Unirii şi capitalul străin, în „Studii”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980,<br />
p. 163-203 (în continuare se va cita: G. Zane, Politica economică a Principatelor…).<br />
2 I. D. Condurache, Istoria sistemelor monetare în Ţările Române până la 1867,<br />
Bucureşti, 1934.<br />
3 C. Moisil, Proiecte <strong>de</strong> legi monetare din domnia lui Cuza Vodă, Bucureşti, 1940.<br />
4 C. C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. I, Bucureşti, Editura<br />
Aca<strong>de</strong>miei Române, 1964.<br />
5 T. Mihaiu, Politica monetară şi a Băncilor României, vol. I, Bucureşti, 1907.<br />
6 I. C. Băicoianu, Istoria politicei noastre monetare şi a Băncii Naţionale, vol. I, partea<br />
I, Bucureşti, 1932; I<strong>de</strong>m, Istoria politicei noastre monetare şi a Băncii Naţionale. Acte şi<br />
Documente, vol. I, partea a II-a, Bucureşti, 1932.<br />
7 Andrei Josan, Cămătari, zarafi, creditori, în „Dosarele Istoriei”, 1999, 4, nr. 10.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 163–170
164<br />
Circulaţia monetară în Oltenia secolului al XIX-lea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
lucrări generale, privind istoria mone<strong>de</strong>i pe teritoriul ţării noastre, au făcut<br />
referiri pertinente, utilizabile oricărei cercetări în acest domeniu. O importantă<br />
sursă documentară, utilă pentru această temă, au constituit-o fondurile<br />
arhivistice, care păstrează cele mai numeroase şi mai semnificative documente.<br />
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, lipsa unei mone<strong>de</strong> naţionale a<br />
frânat stabilirea unor preţuri reale şi a îngăduit <strong>de</strong>zvoltarea speculei, din care cel<br />
mai a<strong>de</strong>sea au avut <strong>de</strong> câştigat zarafii 8 . Zărăfia s-a manifestat sub formă <strong>de</strong><br />
cumpărare şi vânzare <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> 9 şi a fost favorizată <strong>de</strong> faptul că, în circulaţie<br />
s-au aflat peste 70 <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> variate, realizate din aur, argint şi aliaje 10 .<br />
Însemnele monetare proveneau din Turcia, Austria, Prusia, Rusia, Franţa, dar şi<br />
din alte state care băteau monedă 11 . Economistul I. C. Băicoianu, în studiul<br />
<strong>de</strong>dicat circulaţiei monetare din prima jumătate a secolului al XIX-lea, ne oferă o<br />
imagine amplă asupra tipurilor <strong>de</strong> însemne monetare aduse în Principate din<br />
Turcia. Astfel, în numai trei zile din luna septembrie 1832, prin Carantinele<br />
Calafat, Turnul, Bechet şi Cerneţi au intrat în Oltenia, următoarele tipuri <strong>de</strong><br />
mone<strong>de</strong>: talere, icusari, rubiele, mahmu<strong>de</strong>le moi, funduci, crontalere, misiri,<br />
stamboli, beşlici, iuzluci, ichilici, mahmu<strong>de</strong>le tari, exindari, olan<strong>de</strong>zi, nesfiele,<br />
riialuri, barbute, galbeni împărăteşti, lei, parale mărunte 12 . Valoarea acestor<br />
mone<strong>de</strong> era <strong>de</strong>terminată după pon<strong>de</strong>rea şi titlul lor, ele fiind o marfă 13 .<br />
Diversitatea tipurilor <strong>de</strong> monedă, aflate în circulaţie, a ţinut, în mod evi<strong>de</strong>nt,<br />
<strong>de</strong> cea a atelierelor monetare şi a fost <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> necesităţile comerţului: <strong>de</strong> plata<br />
exportului şi a importului. Totodată, invazia unei mase monetare mari s-a datorat<br />
regulamentelor internaţionale, care au dat posibilitatea să circule la distanţe mari<br />
pungile cu aur şi argint. Negustorii români din Braşov şi Sibiu au făcut afaceri <strong>de</strong><br />
monedă cu cei din Craiova şi Iaşi, sau cu diferite centre comerciale din Europa. Este<br />
cunoscut cazul casei <strong>de</strong> comerţ Hagi Constantin Pop, care, la începutul secolului al<br />
XIX-lea, s-a lansat în operaţii bancare şi a întreţinut legături cu bancherii din Pesta,<br />
Triest, Zemun, Belgrad, Constantinopol etc. În activităţile comerciale şi bancare, pe<br />
care le-a <strong>de</strong>sfăşurat, Hagi Constantin Pop a antrenat mai mulţi agenţi locali din<br />
Oltenia, dintre care: Nicoliţă Iovipale şi Ioan D. Cratinoglu la Rm. Vâlcea; Cârstea<br />
Crăciun, Mihai Tudoran, Ion Cernătescu, Dumitru Minovici, Andrei Gheorghiu 14 ,<br />
Stan Popovici şi Nistor Pavlovici 15 , la Craiova.<br />
8<br />
V. Slăvescu, Vechi încercări <strong>de</strong> organizare a creditului în Moldova 1834-1857,<br />
Bucureşti, 1941, p. 3.<br />
9<br />
Andrei Josan, art. cit., în loc. cit., p. 4.<br />
10<br />
G. Zane, Probleme <strong>de</strong> economie financiară..., p. 232.<br />
11<br />
T. Mihaiu, op. cit., p. 13; G. Zane, Politica economică a Principatelor…, p. 260.<br />
12<br />
C. I. Băicoianu, op. cit., vol. I, partea a II-a, p. 3-43.<br />
13<br />
G. Zane, Probleme <strong>de</strong> economie financiară..., p. 232.<br />
14<br />
Cezar Avram, Dinică Ciobotea, Virgil Joiţa, Vl. Osiac, Ion Pătroiu, Ileana Petrescu, Istoria<br />
comerţului în sud-vestul României, sec. VIII-XX, Craiova, Editura <strong>de</strong> Sud, 1999, p. 206-207.<br />
15<br />
N. Iorga, Scrisori <strong>de</strong> boieri şi negustori olteni şi munteni către Casa <strong>de</strong> negoţ sibiancă<br />
Hagi Pop, Bucureşti, 1906, p. 149.
Circulaţia monetară în Oltenia secolului al XIX-lea<br />
165<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Negustorul <strong>de</strong> bani, zaraful, a <strong>de</strong>venit un personaj principal, numai el<br />
fiind în stare să recunoască, să cântărească şi să evalueze moneda. El ţinea un<br />
registru cu tipurile <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> <strong>de</strong> aur şi argint şi cu diferenţele dintre ateliere: un<br />
simbol, un punct sau o cruce. Pentru a nu fi înşelat, zaraful nota variaţiile<br />
cursurilor metalului preţios. Aceste cursuri variau <strong>de</strong> la o zi la alta, <strong>de</strong> la o<br />
perioadă la alta şi <strong>de</strong> la o regiune la alta. Dacă la 1819, în târgul <strong>de</strong> la Râureni,<br />
galbenul <strong>de</strong> Austria valora 15 lei, în perioada 1821-1822, în Craiova, aceeaşi<br />
monedă era vândută cu 19 lei 16 . De cele mai multe ori, zarafii stabileau cursul<br />
mone<strong>de</strong>lor după bunul lor plac. Astfel, într-un document din iunie 1820,<br />
locuitorii ju<strong>de</strong>ţului Vâlcea se plâng că, în bâlciuri, negustorii le cumpără marfa<br />
la un preţ scăzut, în timp ce ei sunt nevoiţi să plătească autorităţilor taxele, în<br />
funcţie <strong>de</strong> cursul monetar, stabilit <strong>de</strong> Visterie. Locuitorii cereau „<strong>de</strong> a să priimi<br />
cu acelaşi preţ pe care ei îl iau, şi <strong>de</strong> către sărăfie, ca să nu să păgubească” 17 .<br />
Încercând să limiteze practica acestor abuzuri, la 11 noiembrie 1822, domnitorul<br />
Grigore Dim. Ghica le comunica tuturor ispravnicilor <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>ţe cursul stabilit<br />
pentru diferitele însemne monetare 18 . Cu toate acestea, diferitele practici ale<br />
cursului particular faţă <strong>de</strong> cel oficial nu au încetat să existe.<br />
O metodă <strong>de</strong> combatere a haosului monetar a fost aceea <strong>de</strong> a alege o<br />
monedă etalon. Astfel, prin Regulamentul Organic a fost introdusă ca unitate<br />
monetară <strong>de</strong> aur ducatul austriac sau olan<strong>de</strong>z, iar ca unitate <strong>de</strong> argint sorocovăţul<br />
(1 galben = 14 sorocovăţi = 31 <strong>de</strong> lei şi 20 <strong>de</strong> parale). Reforma a fost sortită<br />
eşecului, din cauza presiunilor făcute <strong>de</strong> marile puteri, care au cerut fixarea unor<br />
cursuri superioare pentru mone<strong>de</strong>le lor.<br />
În anul 1834, domnitorul Alexandru Ghica a introdus greutăţi oficiale<br />
pentru cântărirea banilor. Pietrele erau realizate din alamă şi aveau<br />
inscripţionate, pe o parte marca ţării, iar pe alta, greutatea socotită în grăunţe şi<br />
marca mone<strong>de</strong>i care se cântărea cu piatra respectivă. Legea a fost sortită<br />
eşecului, pentru că nu introducea o monedă etalon, piaţa fiind invadată, ulterior,<br />
<strong>de</strong> mone<strong>de</strong> mărunte noi, printre care firfiricul. Cea dintâi speculă monetară în<br />
Oltenia a fost generată <strong>de</strong> specula firfiricului, monedă pusă în circulaţie în anul<br />
1844. Moneda a fost adunată pentru a fi trecută în statele vecine un<strong>de</strong> cursul<br />
oficial era mai ridicat. Astfel, dacă în Oltenia moneda valora „13 parale şi o<br />
lăscaie”, în Turcia şi Moldova valora 15 parale 19 .<br />
În anul 1848, domnitorul Gh. Bibescu a introdus un curs unic al mone<strong>de</strong>lor<br />
în toată ţara. Măsura a fost aplicată o perioadă scurtă, din cauza intervenţiei marilor<br />
puteri, care au cerut stabilirea unor cursuri favorabile pentru mone<strong>de</strong>le lor.<br />
16<br />
I<strong>de</strong>m, Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc, Bucureşti, 1906, p. 2<strong>24</strong> şi 255.<br />
17<br />
I. Cojocaru, Documente privitoare la economia Ţării Româneşti 1800-1850, vol. I,<br />
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1958, p. <strong>24</strong>1.<br />
18<br />
N. N. Constantinescu, Acumularea primitivă a capitalului în România, Bucureşti,<br />
Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1991, p. 239.<br />
19<br />
C. N. Mateescu, Cea dintâi speculă monetară în Ţara Românească: specula<br />
firfiricului în „Arhivele Olteniei”, An IV, Nr. 17, ianuarie-februarie 1925, p. 59.
166<br />
Circulaţia monetară în Oltenia secolului al XIX-lea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
O nouă reglementare a cursului monetar s-a încercat în timpul<br />
domnitorului Alexandru Ioan Cuza 20 . Astfel, Comisia centrală a <strong>de</strong>zbătut un<br />
proiect <strong>de</strong> lege pentru înfiinţarea mone<strong>de</strong>i naţionale, care a fost sancţionat la 11<br />
august 1860 21 . Prin proiectul votat se renunţa la bimetalismul consacrat <strong>de</strong><br />
Regulamentele Organice şi la leul <strong>de</strong> calcul. Punerea în aplicare a noului proiect<br />
monetar a întâmpinat numeroase greutăţi, din cauza afacerilor monetare dictate<br />
<strong>de</strong> interesele zarafilor 22 . În Oltenia, cele mai multe speculaţii monetare au fost<br />
favorizate <strong>de</strong> moneda măruntă austriacă. Prefectul ju<strong>de</strong>ţului Dolj îl anunţa pe<br />
ministrul <strong>de</strong> finanţe, la 21 noiembrie 1862, că „firfiricele <strong>de</strong> 22 fac o mare<br />
concurenţă în ţară şi, din contra, sfanţii dispar” 23 . Speculaţiile monetare au fost<br />
asociate, <strong>de</strong> cele mai multe ori, cu încălcarea, <strong>de</strong> către străini, a legilor ţării. În<br />
anul 1863, Prefectura ju<strong>de</strong>ţului Mehedinţi anunţa că Agenţia vapoarelor din<br />
Turnu Severin, care aparţinea străinilor, „nu primea taxele <strong>de</strong> import şi export<br />
conform cursului oficial al mone<strong>de</strong>i, ci făcea reduceri mai cu seamă polilor,<br />
lirelor, ecusarilor şi altor mone<strong>de</strong>, ocazionând comercianţilor pagube<br />
simţitoare” <strong>24</strong> . Aceeaşi agenţie era acuzată, în anul 1864, <strong>de</strong> faptul că dicta ea<br />
însăşi cursul mone<strong>de</strong>lor încasate, pretinzând, mai ales pentru plăţi, poli<br />
imperiali, livre, icosari şi alte mone<strong>de</strong>, evaluate <strong>de</strong> agenţie 25 .<br />
Operaţiile <strong>de</strong> speculă fiind rentabile, au luat parte la ele mai toţi cei care<br />
<strong>de</strong>ţineau stocuri <strong>de</strong> monedă: domnitori, boieri, bancheri, comercianţi, negustori şi<br />
zarafi. În Oltenia, pe lângă negustorul zaraf Raicu Pavlovici, menţionat în<br />
istoriografie pentru perioada 1830-1860 26 , documentele <strong>de</strong> arhivă îi menţionează şi<br />
pe zarafii: Petre Criste, Băluţă Săndulescu (cârciumar), Asericu Eskenasy<br />
(comerciant), Morinicu Penchas (bancher), Heinricu Lazăr, Mayer Cohen (cerealist),<br />
M. E. Solomon, Moscũ D. Semo (comerciant), Rafael Penchas (comerciant), David<br />
Alire Ascher 27 , toţi din Craiova, Avram Elŷ 28 , comerciant din Calafat.<br />
Pe măsură ce operaţiunile zarafilor s-au diversificat, aceştia au <strong>de</strong>venit<br />
stabili şi au înfiinţat case <strong>de</strong> comerţ. Ca să <strong>de</strong>vină a<strong>de</strong>văraţi bancheri, zarafii au<br />
practicat şi alte forme <strong>de</strong> negoţ <strong>de</strong>cât acela al schimbării mone<strong>de</strong>lor. În timp ce<br />
micul zaraf s-a mulţumit să câştige ceea ce reprezenta suma <strong>de</strong> bani obţinută din<br />
schimbul mone<strong>de</strong>i, marii negustori au practicat, în cadrul caselor <strong>de</strong> comerţ,<br />
20<br />
C. I. Băicoianu, op. cit., vol. I, part. I, p. 234.<br />
21<br />
Apostol Stan, In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa României – Detaşarea <strong>de</strong> piaţa otomană şi rataşarea <strong>de</strong><br />
Europa 1774-1875, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 134.<br />
22<br />
G. Zane, Problema monetară în România..., p. 232.<br />
23<br />
Apostol Stan, op. cit., p. 140.<br />
<strong>24</strong><br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 142.<br />
25<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 149.<br />
26<br />
Constantin C. Giurescu, Contribuţii la studiul originilor şi <strong>de</strong>zvoltării burgheziei<br />
române până la 1848, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972, p. 186-187.<br />
27<br />
Serviciul Ju<strong>de</strong>ţean al Arhivelor Naţionale Dolj, fond Tribunalul Ju<strong>de</strong>ţului Dolj, dosar<br />
408/1895, f. 1 (în continuare se va cita: S.J.A.N. Dolj).<br />
28<br />
Avram Elŷ, zaraf, comerciant din Calafat, str. Cuza-Vodă, nr. 116. În anul 1885<br />
solicită anularea firmei, în S.J.A.N. Dolj, fond Tribunalul Ju<strong>de</strong>ţului Dolj, dosar 302/1884, f. 9.
Circulaţia monetară în Oltenia secolului al XIX-lea<br />
167<br />
_______________________________________________________________________________<br />
schimbul <strong>de</strong> monedă, diferite operaţiuni bancare, exportul <strong>de</strong> cereale şi comerţul<br />
cu postavuri, miro<strong>de</strong>nii sau blănuri. Astfel, traficul cu monedă a <strong>de</strong>venit, pentru<br />
marii negustori ca un negoţ între multe altele.<br />
Printre figurile marcante <strong>de</strong> negustori, conducători ai unei prospere<br />
întreprin<strong>de</strong>ri comerciale şi bancare din Craiova, s-au aflat fraţii Hagi Ianuş şi<br />
serdraul Polihronie. Între anii 1804-1821, aceştia au dominat viaţa comercial -<br />
bancară a Olteniei, şi nu numai 29 . Cunoscut comerciant din Craiova, Rafael<br />
Penchas îşi <strong>de</strong>clara, la 8 august 1884, firma, casă <strong>de</strong> schimb 30 . În anul 1885,<br />
afacerile au fost preluate <strong>de</strong> către fiii săi, Haim şi Naftaly 31 , care practicau „tot<br />
felul <strong>de</strong> comerţuri” inclusiv cel cu monedă 32 . Tot în anul 1884, Haim R. Penchas<br />
şi Salom A. Penchas îşi înscriau prăvălia <strong>de</strong> „zaraflîcu” şi alte mărunţişuri din<br />
str. Madona Dudu, nr. 72 33 . În anul 1885, fraţii Aşer şi Lazăr Eschenasy aveau<br />
un „comptuar <strong>de</strong> schimbu şi scomptŭ” în Mahalaua Sf. Treime, str. Unirei, nr.<br />
70. La aceeaşi dată, fraţii Eschenasy <strong>de</strong>ţineau: un magazin <strong>de</strong> manufactură în str.<br />
Unirii, nr. 40, şi un atelier <strong>de</strong> tăbăcărie, în Mahalaua Sf. Dimitrie, str.<br />
Grădinarilor, nr. 56 34 . În anul 1887, Maer Cohen îşi <strong>de</strong>clara firma „Maeriu<br />
Coenũ”, din str. Madona Dudu, nr. 7, „pentru orice fel <strong>de</strong> comerţ inclusiv cel cu<br />
monedă” 35 . Moscũ D. Semo, <strong>de</strong> profesie comerciant din Craiova, <strong>de</strong>clara, la 1<br />
noiembrie 1892, în Mahalaua Sf. Ilie, str. Lipscani, nr. 81 „una prăvălie, masă cu<br />
comerţu <strong>de</strong> zăraflicu” sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> Moscũ D. Semo 36 .<br />
Cu toată afluenţa <strong>de</strong> monedă pe piaţa românească, lipsa <strong>de</strong> bani a fost<br />
resimţită <strong>de</strong> toate categoriile sociale. Concentrarea mone<strong>de</strong>i în puţine mâini a<br />
dus la transformarea ei în capital <strong>de</strong> împrumut, din care cel mai cunoscut a fost<br />
împrumutul cămătăresc.<br />
Camăta a <strong>de</strong>venit o necesitate într-o lume în care nu exista niciun alt<br />
mijloc <strong>de</strong> a face faţă neprevăzutului, cotizaţiilor care trebuiau plătite către stat,<br />
biserică şi proprietar, bolii, achiziţionării <strong>de</strong> seminţe, vite, pământ etc. Cămătăria<br />
era practicată <strong>de</strong> cămătari sau zarafi, care, nu o dată, îşi spuneau şi bancheri, <strong>de</strong><br />
negustori, arendaşi, <strong>de</strong> unii moşieri şi chiar <strong>de</strong> mânăstiri. Cămătarul era un om<br />
care <strong>de</strong>ţinea o prăvălie potrivită cu negoţul lui, un fel <strong>de</strong> magazin <strong>de</strong> vechituri,<br />
un<strong>de</strong> era îngrămădită marfă variată. Mic comerciant şi artizan, se întâmplă ca el<br />
să se specializeze mai mult sau mai puţin în împrumutul pe amanet. Totodată, el<br />
trebuie să vândă obiectele amanetate, care nu au fost răscumpărate, <strong>de</strong>venind,<br />
astfel, şi negustor.<br />
29<br />
Paul Cernovo<strong>de</strong>anu, Elemente incipiente ale burgheziei în societatea românească sub<br />
fanarioţi, în „Revista <strong>de</strong> Istorie”, nr. 5, tom. 40, 1987, p. 482.<br />
30<br />
S.J.A.N. Dolj, fond Tribunalul Ju<strong>de</strong>ţului Dolj, dosar 162/1884, f. 7.<br />
31<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 16.<br />
32<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 17.<br />
33<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 239/1884, f. 2-3.<br />
34<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 189/1884, f. 2<br />
35<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 104/1887, f. 2.<br />
36<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 459/1892, f. 1.
168<br />
Circulaţia monetară în Oltenia secolului al XIX-lea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, proporţiile cămătăriei au crescut<br />
continuu. Dobânda varia <strong>de</strong> la cămătar la cămătar, <strong>de</strong> la o zonă la alta şi <strong>de</strong> la o<br />
perioadă la alta, fiind <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> cerere şi ofertă. La începutul secolului,<br />
împrumutul cămătăresc a avut un caracter <strong>de</strong> consumaţie şi nu <strong>de</strong> producţie,<br />
clienţii provenind din toate categoriile sociale. Astfel, ţăranii erau constrânşi să<br />
recurgă la împrumutul cămătăresc pentru plata datoriilor, banii împrumutaţi <strong>de</strong><br />
boieri erau cheltuiţi pentru procurarea obiectelor <strong>de</strong> lux sau pentru achiziţionarea<br />
<strong>de</strong> case şi moşii, negustorii achiziţionau mărfuri pe credit, domnitorii<br />
împrumutau bani pentru acoperirea cheltuielilor curţii domneşti. Căutând să-i<br />
mo<strong>de</strong>reze practica şi să-i limiteze excesele, pentru că aceasta tulbură în mod real<br />
ordinea economică şi socială, dar nedorind, câtuşi <strong>de</strong> puţin să paralizeze viaţa<br />
economică a supuşilor, domnii s-au mulţumit să fixeze pentru cămătari o<br />
dobândă anuală. Astfel, în Ţara Românească, la 1818, Legiuirea Caragea<br />
stabilea dobânda maximă, <strong>de</strong> 10%. Legiuirea nu a reuşit să împiedice şi existenţa<br />
unor rate ale dobânzii mult mai mari, iar în anii următori, aceasta a ajuns la<br />
20-<strong>24</strong>% şi chiar mai mult, la 150-160% 37 .<br />
Faptul că, procesul <strong>de</strong> transformare al zarafilor şi cămătarilor în bancheri<br />
s-a <strong>de</strong>sfăşurat prea lent, iar capitalurile lor erau insuficiente pentru a acoperi<br />
toate nevoile <strong>de</strong> capital, a <strong>de</strong>terminat cercurile interesate să lupte, din prima<br />
jumătate a secolului al XIX-lea, pentru înfiinţarea unei bănci naţionale. Până la<br />
înfiinţarea Sucursalei din Craiova a Băncii Naţionale a României (14 martie<br />
1881), în toate localităţile Olteniei s-a simţit nevoia unor instituţii <strong>de</strong> credit.<br />
„Cine nu avea capital era greu să întreprindă ceva. Cămătarii stăpâneau piaţa” 38 .<br />
Prin expansiunea monetară justificată, Sucursala din Craiova a <strong>Institutul</strong>ui<br />
Central <strong>de</strong> Emisiune a avut principala contribuţie în crearea şi <strong>de</strong>zvoltarea celor<br />
mai importante instituţii financiar-bancare şi a comerţului <strong>de</strong> bancă din Oltenia.<br />
Banca şi-a selectat clientela din rândul comercianţilor şi industriaşilor, iar<br />
capitalul dat cu împrumut a fost orientat spre <strong>de</strong>zvoltarea întreprin<strong>de</strong>rilor<br />
comerciale şi industriale. Nu aceeaşi soartă au avut-o ţăranii, micii funcţionari şi<br />
micii meseriaşi, care au continuat să apeleze la cămătari.<br />
Deţinătorii <strong>de</strong> bani făceau parte din rândurile boierimii, uneori erau chiar<br />
şi domni, negustori 39 , bancheri ori zarafi. Pentru a satisface exigenţele unei<br />
clientele numeroase şi pentru a face faţă cheltuielilor consi<strong>de</strong>rabile necesitate <strong>de</strong><br />
activitatea lor, bancherii au dispus <strong>de</strong> capitaluri importante, adunate din asocieri<br />
37<br />
Georgeta Ghionea, Istoria băncilor urbane din Oltenia (1880-1948), Craiova, Editura<br />
Aius, 2009, p. 67-68.<br />
38<br />
C. Pajură, D. T. Giurăscu, Istoricul oraşului Turnu Severin (1833-1933), Bucureşti,<br />
1933, p. 169.<br />
39<br />
În anul 1832, istoriografia îi menţionează pe următorii boieri, care se plângeau că nu<br />
reuşeau să-şi recupereze banii: Sandu Matei Guran, Stăvărache Iacov, Ianache Zanfir, Ivan Pană,<br />
Ştefan Popescu, Pătru Lazăr, Dimitrie Ilie, Petre Marco, Marin Zilesco, Thoma Popovici, Stoian<br />
Mla<strong>de</strong>n, Dumitru Dumitru, Teno Piperco, Toşa Piperco, Anastasie Zamfir, N. Polihronie,<br />
Constantin V. Pişacov, D. Raico, Velia Pavlovici, în *** Meşteşugari şi neguţători din trecutul<br />
Craiovei, Documente (1666-1865), Bucureşti, 1957, p. 204-205.
Circulaţia monetară în Oltenia secolului al XIX-lea<br />
169<br />
_______________________________________________________________________________<br />
familiale, sau au apelat la <strong>de</strong>pozitele unor terţi. Bancherii particulari, N. T. Popp,<br />
I. P. Poenar şi Căliman şi fiii 40 , Poumay & Făreanu 41 aveau o clientelă din cea<br />
mai variată. Riscul bancherilor, <strong>de</strong> a rămâne neachitaţi la sca<strong>de</strong>nţa<br />
împrumuturilor, era foarte mare. Acest risc a constituit pretextul pentru<br />
perceperea unor dobânzi ridicate, <strong>de</strong> 20-<strong>24</strong>% 42 , iar sumele date cu împrumut<br />
erau pe termen scurt (3-6 luni).<br />
În regiunea Drăgăşani (ju<strong>de</strong>ţul Vâlcea), Dimitrie Simulescu, „Boierul”,<br />
acorda împrumuturi celor aflaţi la strâmtoare, reuşind, cu dobânda primită, să-şi<br />
sporească averea 43 . Astfel, la 20 mai 1873, Matei Buga din Bârsanu împrumută<br />
suma <strong>de</strong> 300 <strong>de</strong> lei cu o dobândă <strong>de</strong> 20% pe lună. Aceeaşi dobândă a fost<br />
practicată şi în cazul locuitorilor din Prun<strong>de</strong>ni, care, la 16 ianuarie 1876, au<br />
împrumutat suma <strong>de</strong> 488 <strong>de</strong> lei. Dacă <strong>de</strong>păşeau termenul <strong>de</strong> înapoiere a<br />
împrumutului (16 ianuarie 1877), locuitorii erau nevoiţi să plătească o dobândă<br />
<strong>de</strong> 30% pe lună 44 . În ianuarie 1895, Ion Mihai din Voiceşti îi datora, lui Dimitrie<br />
Simulescu, suma <strong>de</strong> 384 <strong>de</strong> lei, la care plătea o dobândă <strong>de</strong> <strong>24</strong>% pe lună 45 .<br />
Dobânda <strong>de</strong> 20-<strong>24</strong>% pe lună a fost practicată în Craiova şi <strong>de</strong> către următorii<br />
bancheri şi împrumutătorii <strong>de</strong> bani 46 : Fraţii Aşer Eskenasy (en grosişti diferite mărfuri<br />
şi cereale), Fraţii Ferino, Rafael S. Penchas şi Fii, Năstase Ţecu Rusu, Voicu C.<br />
Rigman, Mitru Proicea, Antonie Chituţă, Anastasie Cionea, Andrei Megopolu 47 . În<br />
preajma înfiinţării Agenţiei Băncii Naţionale a României, în ju<strong>de</strong>ţul Mehedinţi<br />
(1890), cămătarii percepeau o dobândă <strong>de</strong> 15% pe lună, 180% pe an 48 .<br />
Sca<strong>de</strong>nţa împrumuturilor era fixată, <strong>de</strong> obicei, în perioada care urma<br />
strângerii recoltelor, când se presupunea că <strong>de</strong>bitorul putea să-şi procure bani<br />
pentru plata datoriei, sau în apropierea sărbătorilor religioase. Datoriile erau<br />
garantate cu amanet, ipotecă pe pământ, moşie, casă, recolte, animale, obiecte <strong>de</strong><br />
aur sau argint, pietre preţioase, blănuri scumpe etc. În cazul imposibilităţii<br />
achitării împrumutului, <strong>de</strong>bitorul acţiona în ju<strong>de</strong>cată creditorul. Un număr mare<br />
<strong>de</strong> documente <strong>de</strong> arhivă scot la iveală faptul că mulţi <strong>de</strong>bitori au încercat să<br />
scape <strong>de</strong> plata datoriei, acţionând în ju<strong>de</strong>cată creditorul 49 .<br />
Transformarea zarafilor şi cămătarilor în bancheri a fost un proces <strong>de</strong><br />
lungă durată. Deşi sunt cunoscuţi, în Craiova, ca zarafi, cămătari şi bancheri,<br />
încă <strong>de</strong> la începutul secolului al XIX-lea, abia în a doua jumătate a secolului,<br />
40<br />
S.J.A.N. Dolj, fond Tribunalul Ju<strong>de</strong>ţean Dolj, dosar 50/1865, f. 1.<br />
41<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 388/1888, f. 2.<br />
42<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 506/1892, f. 4.<br />
43<br />
Aurel Viorel Popescu, Marian Constantin Popescu, Ion M. Ciucă, Personalităţi<br />
drăgăşenene. Laura Simulescu, Drăgăşani, Editura Kitcom, 2007, p. 42-43.<br />
44<br />
S.J.A.N. Vâlcea, fond personal „Laura Simulescu”, dosar 3/1867-1908, f. 139.<br />
45<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1877-1899, f. 56.<br />
46<br />
C. I. Băicoianu, op. cit., vol. II, part. I, p. 87.<br />
47<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 51.<br />
48<br />
Costin Kiriţescu, Politica <strong>de</strong> credit a României, Bucureşti, 1942, p. <strong>24</strong>1.<br />
49<br />
S.J.A.N. Dolj, fond Tribunalul Ju<strong>de</strong>ţean Dolj, dosar 200/1881, f. 1; ibi<strong>de</strong>m, dosar<br />
123/1888, f. 18; ibi<strong>de</strong>m, dosar 193/1894, f. 2.
170<br />
Circulaţia monetară în Oltenia secolului al XIX-lea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
fraţii Aşer Eskenasy îşi <strong>de</strong>clarau firma casă <strong>de</strong> bancă 50 . Societatea a fost<br />
înfiinţată în conformitate cu preve<strong>de</strong>rile art. 89 din Codul comercial 51 . Actul<br />
constitutiv cuprin<strong>de</strong>a numele societăţii: Firma Fraţii Aşer Eschenasy, domiciliul<br />
asociaţilor: Craiova, firma socială şi sediul societăţii: str. Unirii, nr. <strong>24</strong>, obiectul<br />
societăţii: comerţul <strong>de</strong> bancă, partea fiecărui asociat în beneficii şi pier<strong>de</strong>ri 52 . Un<br />
caz asemănător a fost cel al firmei Poumay & Făreanu. Cunoscuţi ca „bancheri<br />
din Craiova” dinainte <strong>de</strong> 1880, abia la 1 ianuarie 1889 firma <strong>de</strong>venea casă <strong>de</strong><br />
bancă 53 , iar Banca Fraţii Popp o găsim în documentele <strong>de</strong> arhivă ca societate<br />
anonimă în prima jumătate a secolului al XX-lea.<br />
La începutul secolului al XIX-lea, în lipsa unor bănci, în sensul propriu<br />
al termenului, s-au <strong>de</strong>zvoltat activităţile zarafilor, care erau specializaţi în<br />
stabilirea echivalenţelor dintre însemnele monetare, care circulau în Oltenia, şi<br />
ale cămătarilor. Documentele vremii arată că activitatea lor nu a fost lipsită <strong>de</strong><br />
nemulţumiri din partea clienţilor, care, nu o dată s-au plâns autorităţilor <strong>de</strong><br />
cursuri monetare mai mari, <strong>de</strong> mone<strong>de</strong> avariate în greutate şi calitate sau <strong>de</strong><br />
dobânda exagerată. În urma acumulării unor capitaluri importante, unii zarafi şi<br />
cămătari au trecut <strong>de</strong> la comerţul cu bani la constituirea unor a<strong>de</strong>vărate case <strong>de</strong><br />
bancă, care se ocupau cu exportul <strong>de</strong> cereale şi cu importul <strong>de</strong> produse <strong>de</strong> lux.<br />
LA CIRCULATION MONÉTAIRE DANS L'OLTENIE<br />
DU XIX e SIÈCLE<br />
(Résumé)<br />
Au début du XIXe siècle, il n'y avait pas <strong>de</strong>s banques proprement dites en<br />
Olténie. Leur activité a été remplacée par celle <strong>de</strong>s lombards et usuriers. Les lombards<br />
étaient <strong>de</strong>s marchands qui se spécialisaient dans la détermination d'équivalents entre les<br />
espèces <strong>de</strong> monnaie en circulation en l'absence <strong>de</strong>s pièces officielles, tandis que les<br />
usuriers prêtaient l'argent sur gages. Les documents <strong>de</strong> l'époque montrent que leur<br />
activité n'était pas dépourvue <strong>de</strong>s plaintes <strong>de</strong> la part <strong>de</strong>s clients qui faisaient appel aux<br />
autorités quant aux pièces endommagées et l'intérêt exagéré. À la suite <strong>de</strong> l'accumulation<br />
<strong>de</strong>s capitaux importants, certains prêteurs ont commencé à mettre les fon<strong>de</strong>ments <strong>de</strong>s<br />
gran<strong>de</strong>s maisons financières, impliqués, au <strong>de</strong>là le commerce, dans l'exportation <strong>de</strong>s<br />
céréales ou l'importation <strong>de</strong>s produits <strong>de</strong> luxe.<br />
Mots-cléfs: XIX e siècle, Olténie, circulation monétaire, courtier, usurier.<br />
50<br />
I<strong>de</strong>m, fond Banca Fraţii Aşer Eschenasy, dosar 8/1908-1945, f. 53.<br />
51<br />
C. Hamangiu, Codul comercial, Bucureşti, 1898, p. 35.<br />
52<br />
S.J.A.N Dolj, fond Banca Fraţii Aşer Eschenasy, dosar 8/1908-1945, f. 53.<br />
53<br />
I<strong>de</strong>m, fond Tribunalul Ju<strong>de</strong>ţului Dolj, dosar 388/1888, f. 9; ibi<strong>de</strong>m, dosar 449/1892,<br />
f. 30; ibi<strong>de</strong>m, dosar 388/1888, f. 2.
EVOLUŢIA DOMENIULUI COROANEI SEGARCEA ÎN<br />
PERIOADA 1884-1948<br />
NARCISA MARIA MITU<br />
Domeniul Coroanei Segarcea a făcut parte din averile mănăstireşti până în<br />
anul 1863 când, prin secularizare, a trecut în proprietatea statului. Începând cu 10/22<br />
iunie 1884, a intrat în componenţa Domeniului Coroanei şi, timp <strong>de</strong> 63 <strong>de</strong> ani, a<br />
cunoscut o serie <strong>de</strong> transformări, ajungând una dintre cele mai <strong>de</strong>zvoltate moşii<br />
agricole. Acest lucru a fost <strong>de</strong>terminat şi <strong>de</strong> situarea geografică a moşiei, Segarcea<br />
aflându-se la vest <strong>de</strong> râul Jiu, în câmpia Segarcei, beneficiind <strong>de</strong> un sol foarte favorabil<br />
<strong>de</strong>zvoltării agriculturii – în mod <strong>de</strong>osebit culturii viţei-<strong>de</strong>-vie şi culturii mari agricole.<br />
În suprafaţă <strong>de</strong> 14.707 ha, Domeniul Coroanei Segarcea a fost structurat<br />
pe 2 trupuri: trupul I – Segarcea, Lipov şi Dâlga; şi trupul II – Panaghia, şi<br />
avea în componenţa sa patru localităţi: Segarcea (4.397 <strong>de</strong> locuitori), Lipovul<br />
(2.384 <strong>de</strong> locuitori), Dâlga (500 <strong>de</strong> locuitori) şi Panaghia (584 <strong>de</strong> locuitori) 1 .<br />
În cadrul trupului I se aveau ca vecini:<br />
� la Nord, moşia Sălcuţa, proprietatea lui Prejbeanu, moşia Calopăr,<br />
proprietatea Epitropiei Bisericii Sfânta Treime;<br />
� la Est, râul Jiu, <strong>de</strong>limitarea locuitorilor din Bâzdâna, moşia Belcin,<br />
proprietatea d-nei colonel Niculescu;<br />
� la Sud, <strong>de</strong>limitarea locuitorilor din Giurgiţa, moşia Cerăt, proprietatea<br />
lui Geblescu, moşia Portăreşti, proprietatea lui Vorvoreanu;<br />
� la Vest, moşia Întorsura, proprietatea Eforiei Spitalelor Civile.<br />
În cadrul trupului II avea ca vecini;<br />
� la Nord, moşia Livezi, proprietatea moştenitorilor lui Dobrescu;<br />
� la Est, moşia Glodu, proprietatea lui Teodor, pădurea Statului Secui;<br />
� la Sud, moşia Sălcuţa, proprietatea lui Marinovici şi <strong>de</strong>limitarea<br />
locuitorilor din Panaghia;<br />
� la Vest, pădurile Statului Vârvoru 2 .<br />
Până în anul 1900, Domeniul Coroanei Segarcea a fost constituit din 4<br />
secţii: Segarcea (2.386,33 <strong>de</strong> ha), Dâlga (1.204,70 <strong>de</strong> ha), Panaghia (1.072,55 <strong>de</strong><br />
ha), Lipovu (2.732,54 <strong>de</strong> ha), iar după aplicarea noului plan <strong>de</strong> exploatare, au<br />
fost adăugate secţiile: Gârnicioara şi Valea Rea în 1901, Viilor în 1902 şi Şest în<br />
1904. Au fost înfiinţate, <strong>de</strong> asemenea, un parc şi o pepinieră <strong>de</strong> pomi fructiferi,<br />
în suprafaţă <strong>de</strong> 20,80 <strong>de</strong> ha 3 .<br />
1<br />
Florian Davi<strong>de</strong>scu, Monografia Domeniului Segarcea din ju<strong>de</strong>ţul Doljiu, Bucureşti,<br />
1906, p. 14.<br />
2<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 4.<br />
3<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 49.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 171-196
172<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Dacă până la sfârşitul secolului al XVII-lea, principala cultură a<br />
reprezentat-o meiul, odată cu introducerea porumbului în cultură, acesta a<br />
<strong>de</strong>venit principala plantă cultivată, folosită alături <strong>de</strong> grâu, pentru alimentaţie,<br />
dar şi pentru hrana animalelor.<br />
Până în anul 1901, la pământurile arendate particularilor, baza contractelor<br />
învoielilor agricole a reprezentat-o dijma în produse. Neglijenţa manifestată <strong>de</strong><br />
săteni în procesul <strong>de</strong> cultivare a <strong>de</strong>terminat, însă, introducerea unor reguli în<br />
efectuarea lucrărilor, dar şi <strong>de</strong> arendare. Prin noile contracte, sătenii primeau pentru<br />
muncă între 1 – 3 ha <strong>de</strong> grâu, precum şi 1 – 4 ha <strong>de</strong> porumb, iar pentru nutreţuri, o<br />
suprafaţă nelimitată. Din 1901, s-a renunţat a se mai percepe dijma în produse,<br />
învoitorii angajându-se să cultive, pentru administraţie, o suprafaţă echivalentă cu<br />
cea primită în arendă. O excepţie o constituia cultura porumbului, un<strong>de</strong> se încasa,<br />
din produse, o parte din două. Celor care se învoiau <strong>de</strong> către regie, li se acordau<br />
seminţe gratuit 4 . Celelalte plante, ca: rapiţa, orzoaica, ovăzul, orzul, meiul, sfecla,<br />
cânepa, fasolea, mazărea etc., se cultivau numai în regie, folosindu-se instrumentele<br />
agricole aflate în dotare 5 .<br />
Ca sisteme <strong>de</strong> agricultură, se practicau: sistemul extensiv, pentru<br />
suprafeţele date în arendă sau cultivate în dijmă, iar pe suprafeţe mai mici, <strong>de</strong><br />
până la 50 <strong>de</strong> ha, situate în jurul fermelor, a fost aplicată cultura intensivă cu<br />
ajutorul îngrăşămintelor fosfatice, azotate şi a bălegarului.<br />
Trecându-se la cultivarea în regie, pentru cultura mare extensivă s-a folosit<br />
asolamentul <strong>de</strong> 4 ani, cu următoarea rotaţie: cereale <strong>de</strong> toamnă, prăşitoare, 1/2<br />
cereale <strong>de</strong> primăvară, 1/2 ogor şi 1/2 nutreţuri, 1/2 rapiţă, iar pentru cultura mică,<br />
intensivă, asolamentul <strong>de</strong> 5 ani: cereale <strong>de</strong> toamnă, textile gunoite, prăşitoare,<br />
cereale <strong>de</strong> primăvară, trifoi şi alte leguminoase pentru nutreţuri 6 .<br />
Producţiile <strong>de</strong> grâu, porumb şi rapiţă, obţinute între anii 1901-1905, pot<br />
fi urmărite în tabelul alăturat 7 :<br />
Nr.<br />
crt.<br />
Anul<br />
Suprafaţa<br />
ha<br />
Producţia<br />
hl grâu<br />
Suprafaţa Producţia<br />
ha hl porumb<br />
Suprafaţa<br />
ha<br />
Producţia<br />
hl rapiţă<br />
1. 1901 1.958 15 1.614 <strong>24</strong> 556 14<br />
2. 1902 1.442 19 1.701 14 498 4<br />
3. 1903 1.548 22 1.418 18 573 11<br />
4. 1904 2.099 29 1.646 2 - -<br />
5. 1905 1.861 29 1.645 19 510 18<br />
Media - 21 - 15 - 12<br />
4<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 22-23.<br />
5<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 26.<br />
6<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 61-62.<br />
7 Ibi<strong>de</strong>m, p. 63.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 173<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Potrivit unei statistici din 1906, numărul locuitorilor învoiţi pe moşie era<br />
<strong>de</strong> 1.187, majoritatea <strong>de</strong>ţinând: 2 boi, 2 cai şi un plug 8 .<br />
În contractele <strong>de</strong> învoială, încheiate pentru păşunat, se preve<strong>de</strong>au<br />
următoarele taxe: 7 lei/an pentru vite mari, 2 zile cu braţele şi una cu carul;<br />
pentru oi – 1,50 <strong>de</strong> lei pe cap <strong>de</strong> oaie şi o zi cu braţele pentru curăţirea islazului,<br />
făcut oboare etc. De asemenea, învoitorilor le revenea obligaţia ca, în contul<br />
ierbăritului, să secere, să lege snopii şi să care la maşina <strong>de</strong> treierat cerealele <strong>de</strong><br />
pe o suprafaţă <strong>de</strong> 50 <strong>de</strong> ari 9 . Munca efectuată în plus era plătită astfel: 1 ha arat<br />
cu 20 <strong>de</strong> lei, 1 ha arat şi semănat cu 10 lei, 1 ha grăpat cu grapa <strong>de</strong> fier cu 2 lei, 1<br />
ha <strong>de</strong> grâu, orz, orzoaică, rapiţă, secerat şi cărat la maşină cu 14 lei şi necărat cu<br />
10 lei, 1 ha prăşit cu 12 lei, răriţat cu 4 lei, cules şi cărat cu 12 lei, iar pentru 1 zi<br />
cu carul se plătea 3 lei şi pentru una cu braţele, 1 leu 10 .<br />
Necesarul braţelor <strong>de</strong> muncă era asigurat vara cu 300-400 <strong>de</strong> muncitori,<br />
angajaţi din alte localităţi. Conform documentelor, la 22 noiembrie 1915, au fost<br />
angajaţi, prin contract, 9 muncitori agricoli pentru diverse munci: secerat grâu,<br />
cărat snopi etc., care au primit suma <strong>de</strong> 343 <strong>de</strong> lei, iar la 18 <strong>de</strong>cembrie, acelaşi<br />
an, 30 <strong>de</strong> muncitori din comuna Galicea Mare, pentru care s-a plătit, conform<br />
ştatelor, 2.557 <strong>de</strong> lei. Pe lângă plata în bani, contractele preve<strong>de</strong>au şi hrană<br />
zilnică, constând în: 1,200 <strong>de</strong> kg <strong>de</strong> mălai, 250 <strong>de</strong> ml <strong>de</strong> rachiu şi 250 <strong>de</strong> grame<br />
<strong>de</strong> legume pe săptămână 11 .<br />
În 1922, în contractele încheiate pentru lucrări efectuate cu braţele, ca:<br />
semănat, plivit, cosit şi strâns nutreţuri, secerat, strâns şi cărat snopii la maşina<br />
<strong>de</strong> treierat, treierat, efectuarea a diferite transporturi cu carele, se preve<strong>de</strong>a plata<br />
unei zile <strong>de</strong> lucru cu 7 lei <strong>de</strong> persoană. Vătafii, care se angajau să aducă oameni<br />
pentru realizarea acestor munci, erau plătiţi cu sume cuprinse între 12 şi 15<br />
lei/zi. Conform contractului, lucrul începea la răsăritul soarelui şi se încheia la<br />
apusul acestuia. Hrana oferită pe săptămână consta în: 1 kg <strong>de</strong> mălai, o jumătate<br />
<strong>de</strong> pâine şi 250 <strong>de</strong> grame <strong>de</strong> legume. Legumele trebuiau să fie <strong>de</strong> dulce, <strong>de</strong> trei<br />
ori pe săptămână 12 .<br />
Nu <strong>de</strong> puţine ori s-au iscat divergenţe între săteni şi administratorii<br />
Domeniului Coroanei. Astfel, în 1899, între arendaşul moşiei, Haracopol şi<br />
obştea locuitorilor din Lipovu, au izbucnit neînţelegeri contractuale 13 . Tulburări<br />
<strong>de</strong> genul acesta au apărut şi în anii următori. În 1902, în comuna Segarcea<br />
locuitorii au refuzat să accepte noile condiţii <strong>de</strong> învoială, fapt care a <strong>de</strong>terminat<br />
intervenţia subprefectului, iar Regia Domeniului a renunţat la câteva articole,<br />
p. 33.<br />
8<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 28.<br />
9<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Inspectoratul Agricol al ju<strong>de</strong>ţului Dolj, dosar 83/1908, f. 2.<br />
10<br />
Florian Davi<strong>de</strong>scu, op. cit., p. 27.<br />
11<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 2/1915, f. 20-<strong>24</strong>.<br />
12<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 10/1922, f. 10-14.<br />
13<br />
Marin Lungu, Ion Pătroi, Ilie Vulpe, Ion Zarzără, 1907 în ju<strong>de</strong>ţul Dolj, Craiova, 1977,
174<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
consi<strong>de</strong>rate împovărătoare <strong>de</strong> către săteni. Erau, în schimb, condiţii mai uşoare şi<br />
mai avantajoase <strong>de</strong>cât învoielile existente la celelalte moşii din zonă 14 .<br />
Au fost şi cazuri când şeful Regiei Segarcea a fost nevoit să apeleze la<br />
jandarmi pentru a <strong>de</strong>termina diverşi săteni să-şi onoreze obligaţiile, asumate prin<br />
semnarea contractelor. La 19 iulie 1920, a fost sesizat postul <strong>de</strong> jandarmi al<br />
comunei Calopăr, pentru că patru locuitori ai acestei comune, fiind angajaţi să<br />
secere 2,50 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong> grâu pe Domeniu, nu s-au prezentat la lucru, conform<br />
angajamentului, grâul fiind, în acest timp, expus scuturării. Câteva zile mai<br />
târziu, la 23 iulie, şeful postului <strong>de</strong> jandarmi informa că a pus în ve<strong>de</strong>re<br />
locuitorilor vizaţi să se prezinte la lucru 15 . Cu această situaţie s-a confruntat<br />
Domeniul Coroanei Segarcea şi în anii următori.<br />
Ocupaţia germană (1916-1918) a produs importante pagube, sub toate<br />
aspectele: uman, social şi economic. În momentul evacuării Domeniului <strong>de</strong> către<br />
administraţia română, au rămas în teritoriul ocupat <strong>de</strong> duşmani: 40.890,10 hl <strong>de</strong><br />
grâu, 493 <strong>de</strong> hl <strong>de</strong> orz, 18.333 <strong>de</strong> hl <strong>de</strong> orzoaică, 5.805 hl <strong>de</strong> ovăz, 51,94 <strong>de</strong> hl <strong>de</strong><br />
porumb vechi, 26.326 <strong>de</strong> hl <strong>de</strong> porumb alcint şi comun, 41,70 <strong>de</strong> hl <strong>de</strong> mei<br />
românesc, 51,50 <strong>de</strong> hl <strong>de</strong> in, 116 hl <strong>de</strong> paring, 498 <strong>de</strong> hl <strong>de</strong> măzăriche, 6.909 hl<br />
<strong>de</strong> mazăre victoria, 1.709 hl <strong>de</strong> mazăre ver<strong>de</strong>, 41 <strong>de</strong> hl <strong>de</strong> secară, 117 hl <strong>de</strong><br />
rapiţă, 10.000 <strong>de</strong> kg <strong>de</strong> cartofi, 209,750 <strong>de</strong> kg <strong>de</strong> miere 16 .<br />
În perioada ocupaţiei, la conducerea Domeniului a fost instalată o<br />
administraţie militară. Problemele cu care s-au confruntat angajaţii au fost<br />
diverse: mai mulţi angajaţi nu şi-au primit lefurile, iar personalul superior a fost<br />
alungat şi păstrat doar cel inferior. Pe parcursul timpului, au fost reprimiţi în<br />
serviciu şi câţiva funcţionari superiori, dar care au în<strong>de</strong>plinit doar roluri<br />
secundare, aflându-se sub ordinele ofiţerilor şi soldaţilor germani 17 . În timpul<br />
războiului, întreaga arhivă a fost distrusă, motiv pentru care dispunem <strong>de</strong> foarte<br />
puţine informaţii.<br />
Imediat după plecarea administraţiei militare, la 18 noiembrie 1918, a<br />
fost întocmită o notă <strong>de</strong> constatare a pagubelor provocate <strong>de</strong> către germani. În<br />
urma cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că aceştia au rechiziţionat sau au<br />
vândut următoarele cantităţi <strong>de</strong> cereale, aparţinând Domeniului şi sătenilor:<br />
- <strong>de</strong> la secţia Gârnicioara – 20 <strong>de</strong> hl grâu 18 ;<br />
- <strong>de</strong> la secţia Lipovu – 10 hl mazăre, 10 hl ovăz 19 ;<br />
- <strong>de</strong> la secţia Dâlga – 40 <strong>de</strong> bănicioare <strong>de</strong> porumb vândut şi dăruit, 50<br />
<strong>de</strong> bănicioare <strong>de</strong> grâu 20 ;<br />
14<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 42.<br />
15<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 34/1919, f. 82.<br />
16<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1916-1919, f. 66.<br />
17<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 23/1919, f. 442.<br />
18<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 18/1918, f. 1.<br />
19<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 2.<br />
20<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 3.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 175<br />
_______________________________________________________________________________<br />
- <strong>de</strong> la secţia Panaghia au fost luate, în ultimele trei zile <strong>de</strong> evacuare:<br />
15 duble <strong>de</strong>calitri <strong>de</strong> grâu, 5 saci <strong>de</strong> porumb drugă, 4 saci <strong>de</strong> ovăz şi 3 saci <strong>de</strong><br />
orzoaică 21 .<br />
De asemenea, au luat ca pradă <strong>de</strong> război 179 <strong>de</strong> vagoane <strong>de</strong> grâu,<br />
<strong>de</strong>pozitate în magaziile Domeniului şi o cantitate <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> mare <strong>de</strong> vin din<br />
recolta anului 1916 22 .<br />
La 16 septembrie 1920, Comisia <strong>de</strong> Despăgubiri a Tribunalului Dolj,<br />
secţia a III-a, soluţionând cererea Regiei, i-a acordat Domeniului Segarcea, drept<br />
<strong>de</strong>spăgubire, suma <strong>de</strong> 11.007.946,90 <strong>de</strong> lei, din care 7.814.303,55 <strong>de</strong> lei<br />
reprezentând evaluarea pagubelor reale şi 3.193.643,35 <strong>de</strong> lei pentru refaceri.<br />
Cele mai mari pagube au fost evaluate la: cereale, seminţe şi furaje –<br />
3.301.871 <strong>de</strong> lei şi lipsa <strong>de</strong> folosinţă a caselor, moşiilor etc. – 1.050.754 <strong>de</strong> lei 23 .<br />
În anul 1919, Domeniul Segarcea ocupa o suprafaţă <strong>de</strong> 13.312,09 ha <strong>24</strong> ,<br />
ca urmare a vânzării unor terenuri în suprafaţă <strong>de</strong> 1.393,33 <strong>de</strong> ha în ve<strong>de</strong>rea<br />
constituirii izlazului comunal 25 . Din această suprafaţă, 803 ha au fost date<br />
comunei Segarcea, în punctul Gârnicioara. Preţul a fost cel prevăzut <strong>de</strong> Consiliul<br />
Superior al Agriculturii, 935 <strong>de</strong> lei/ha 26 . În faţa obiecţiilor locuitorilor, cu privire<br />
la lipsa apei pentru adăpatul vitelor şi a drumului <strong>de</strong> acces la izlazul respectiv,<br />
Administraţia a acceptat apropierea islazului <strong>de</strong> sat, cu două tarlale, şi s-a<br />
angajat să aducă, printr-un sistem <strong>de</strong> canale, apă în mijlocul izlazului 27 .<br />
Exproprierea terenurilor agrare a generat o serie <strong>de</strong> nemulţumiri<br />
vis-a-vis <strong>de</strong> problema împroprietăririlor, procesele purtându-se până în <strong>de</strong>ceniul<br />
al 3-lea. În 1923 au existat două procese, unul în iunie, prin care sătenii din<br />
Panaghia revendicau o suprafaţă <strong>de</strong> 350 <strong>de</strong> ha din Domeniul Coroanei, ce<br />
consi<strong>de</strong>rau că trebuia expropriată. Comisia ju<strong>de</strong>ţeană <strong>de</strong> expropriere a respins, la<br />
23 octombrie 1923, ca nefondat apelul, pe motiv că suprafaţa revendicată era<br />
<strong>de</strong>ja expropriată 28 . Al doilea proces a fost intentat <strong>de</strong> sătenii lipoveni, în<br />
octombrie 1923. Aceştia afirmau că mai există 184 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong> teren arabil, ce<br />
fuseseră sustrase 29 .<br />
Comisia a III-a ju<strong>de</strong>ţeană a hotărât, la 14 mai 1919, exproprierea<br />
suprafeţei <strong>de</strong> 7.501,39 <strong>de</strong> ha, din următoarele secţii: Lipovu – 2.396,87 <strong>de</strong> ha;<br />
Segarcea – 3.462,50 <strong>de</strong> ha; Panaghia – 676 <strong>de</strong> ha şi Dâlga – 965 <strong>de</strong> ha. În urma<br />
21<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 17/1918, f. 9.<br />
22<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 37.<br />
23<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 23/1919, f. 464-465.<br />
<strong>24</strong><br />
I<strong>de</strong>m, fond Consilieratul Agricol Dolj, dosar 172/1919, f. 3.<br />
25<br />
I<strong>de</strong>m, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 8/1931, f. 61- 62, 144-145; i<strong>de</strong>m,<br />
fond Consilieratul Agricol Dolj, dosar 172/1919, f. 3.<br />
26<br />
I<strong>de</strong>m, fond Inspectoratul Agricol Dolj, dosar 85/1908, f. 10-12.<br />
27 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
28 I<strong>de</strong>m, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 23/1919, f. 74.<br />
29 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 8/1931, f. 144-145.
176<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>posedării acestor terenuri, în stăpânirea Domeniului Segarcea mai rămâneau<br />
5.589,65 <strong>de</strong> ha. Din această suprafaţă, 1.519 ha erau <strong>de</strong>stinate fermei mo<strong>de</strong>l 30 .<br />
În urma măsurătorilor efectuate, Cadastrul a expropriat 7.620,6902 ha:<br />
Lipov – 2.406,5.096 <strong>de</strong> ha; Segarcea – 3.589,7.859 <strong>de</strong> ha; Dâlga – 957,3.947 <strong>de</strong><br />
ha şi Panaghia – 667 <strong>de</strong> ha 31 .<br />
La 15 februarie 1922, Curtea <strong>de</strong> Apel, Secţia I Craiova, a stabilit preţul<br />
terenului expropriat din moşia Segarcea: 3.400 lei/ha teren cultivabil, 400 lei/ha<br />
din lacurile permanente: Comoşteanu (15 ha), Lacul cu Paiul (12 ha), Lacul cu<br />
Măgura (8 ha), precum şi 497.907 lei „acareturile” din secţiile fermelor<br />
Gârnicioara, Dâlga şi Panagahia 32 .<br />
Suprafaţa <strong>de</strong>finitiv expropriată a fost <strong>de</strong> 9.936 <strong>de</strong> ha, constând în teren<br />
arabil, vii şi izlaz 33 . Din suprafaţa iniţială a Domeniului, <strong>de</strong> 14.707 ha, au mai<br />
rămas 2.275,5 ha, reprezentând păduri şi teritoriul aferent; 1.034,7 ha moşie şi<br />
1.479 ha pentru fermă. Pe comune, situaţia se prezenta astfel: la Segarcea,<br />
Domeniul însemna ca suprafaţă 2.594,53 <strong>de</strong> ha, la Lipovu, 179,18 ha, la<br />
Panaghia, 1.251,22 <strong>de</strong> ha, iar în comuna Dâlga-Calopăr, 804,80 <strong>de</strong> ha, rezultând<br />
o suprafaţă <strong>de</strong> 4.829, 73 <strong>de</strong> ha 34 .<br />
Diminuarea consi<strong>de</strong>rabilă a suprafeţelor <strong>de</strong>stinate culturilor agricole, a<br />
impus, din 1921, realizarea acestora în cultură mixtă, în locurile un<strong>de</strong> pădurea<br />
fusese exploatată şi <strong>de</strong>gajată <strong>de</strong> rădăcini, în ve<strong>de</strong>rea regenerării. Porumbul şi<br />
grâul au continuat să ocupe cele mai întinse suprafeţe, fiind urmate în<strong>de</strong>aproape<br />
<strong>de</strong> orz, ovăz, orzoaică. De asemenea, plantele furajere ocupau suprafeţe <strong>de</strong>stul <strong>de</strong><br />
întinse.<br />
Culturile au continuat să se efectueze cu locuitorii, pe baza contractelor<br />
<strong>de</strong> învoieli agricole. În 1926, preţurile la lucru erau calculate la ha, astfel: 300 <strong>de</strong><br />
lei arătura <strong>de</strong> primăvară, 400 <strong>de</strong> lei arătura din luna august, 400 <strong>de</strong> lei prima<br />
praşilă şi 500 <strong>de</strong> lei ce-a doua praşilă a porumbului, 500 şi, respectiv, 600 <strong>de</strong> lei<br />
prima şi a doua praşilă la sfeclă, 1.000 <strong>de</strong> lei pentru secerat păioase şi 500 <strong>de</strong> lei<br />
pentru cosit fân 35 . Costul lucrărilor agricole a crescut continuu în anii următori,<br />
ajungându-se să se plătească, în 1930: 28 <strong>de</strong> lei ziua cu braţele, 18 lei menajul,<br />
800 <strong>de</strong> lei seceratul, 80 <strong>de</strong> lei grăpatul, 510 lei treieratul, 175 <strong>de</strong> lei semănatul,<br />
320 <strong>de</strong> lei aratul cu boii, 1.200 <strong>de</strong> lei cositul şi 150 <strong>de</strong> lei transportul cu carul 36 .<br />
Adâncirea crizei economice a necesitat o reducere treptată a cheltuielilor, astfel<br />
că, în 1933 situaţia era următoarea: 15 lei ziua cu braţele, 8 lei menajul, 360 <strong>de</strong><br />
30<br />
Ibi<strong>de</strong>m; i<strong>de</strong>m, fond Consilieratul Agricol Dolj, dosar 172/1919, f. 13-19.<br />
31<br />
I<strong>de</strong>m, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 8/1931, f. 145.<br />
32<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 23/1919, f. 753.<br />
33<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 62.<br />
34<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 63.<br />
35<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 4/1927, f. 191.<br />
36<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 1/1933, f. 137.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 177<br />
_______________________________________________________________________________<br />
lei seceratul, 30 <strong>de</strong> lei grăpatul, 260 <strong>de</strong> lei treieratul, 97 <strong>de</strong> lei semănatul, 200 <strong>de</strong><br />
lei aratul cu boii, 440 <strong>de</strong> lei cositul şi 100 <strong>de</strong> lei transportul cu carul 37 .<br />
În perioada 1920-1948, producţia agricolă a fost <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong><br />
capriciile naturii, gerurile din anii 1928, 1941, 1942, furtunile cu grindină din<br />
vara anilor 19<strong>24</strong>, 1926 şi 1943, seceta din anii 1925, 1927, 1937 şi 1941,<br />
afectând-o în mare măsură.<br />
Între anii 1920 – 1925 producţia medie a culturilor agricole a fost<br />
următoarea: grâu <strong>de</strong> toamnă – 1.308 kg; orz <strong>de</strong> toamnă – 747 <strong>de</strong> kg; orzoaică –<br />
1.381<strong>de</strong> kg; ovăz – 1.122 <strong>de</strong> kg; porumb – 850 <strong>de</strong> kg; mazăre – 480 <strong>de</strong> kg; fasole<br />
– 319 kg; cartofi – 1.776 <strong>de</strong> kg; sfeclă <strong>de</strong> zahăr – 5.350 <strong>de</strong> kg. Pentru plantele<br />
furajere, media a fost: lucernă prima coasă – 1.763 <strong>de</strong> kg; sfeclă <strong>de</strong> furaj –<br />
13.100 <strong>de</strong> kg; fân natural – 1.260 <strong>de</strong> kg; borceag – 1.864 <strong>de</strong> kg; porumb furajer –<br />
2.534 <strong>de</strong> kg; părâng – 1.400 <strong>de</strong> kg 38 . Conform aceleiaşi surse <strong>de</strong> arhivă, în anul<br />
1926 grindina a distrus complet recoltele anului respectiv 39 .<br />
Pentru anii 1927-1933, rezultatele se pot observa din tabelul <strong>de</strong> mai<br />
jos 40 :<br />
Nr. Felul<br />
Suprafaţa ocupată şi cantităţile obţinute în kilograme<br />
crt. produselor 1927 1928 1932 1933<br />
ha kg ha kg ha kg ha kg<br />
1. Grâu regie 318 412.538 320 489.440 362 282.405 322,50 464.649<br />
2. Grâu dijmă<br />
½<br />
225,10 95.840 93,75 89.470 190,5 350.474 184,15 113.964<br />
3. Porumb<br />
dijmă<br />
213,50 32.500 145,75 40.043,75 359,4 202.601<br />
4. Orz dijmă 16 26.180 2 335<br />
5. Orz regie 25 25.728 50 88.306 120.020<br />
6. Ovăz regie 181 52.250 159 82.640 114 750.571 97 174.988<br />
7. Ovăz dijmă 1,25 360 1,35 585<br />
8. Rapiţă <strong>24</strong> 28.944 5,375 3.600<br />
În anul 1942 s-a înregistrat, la nivelul întregii ţări, o acută lipsă <strong>de</strong><br />
porumb şi grâu, în special în regiunile muntoase. Această lipsă a fost<br />
<strong>de</strong>terminată atât <strong>de</strong> starea <strong>de</strong> război, cât şi <strong>de</strong> secetă, fapt ce a făcut ca<br />
Administraţia Centrală să ia unele măsuri pentru a veni în ajutorul domeniilor<br />
afectate. Datorită faptului că Domeniul Segarcea era singura moşie care<br />
producea cantităţi mai mari <strong>de</strong> cereale şi dispunea şi <strong>de</strong> unele rezerve,<br />
Administraţia a <strong>de</strong>cis să se trimită <strong>de</strong> urgenţă, <strong>de</strong> la această regie, 5 vagoane <strong>de</strong><br />
37<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
38<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 4/1927, f. 191-192.<br />
39<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 192.<br />
40<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 9/1927, f. 121-123; ibi<strong>de</strong>m, dosar 4/1927, f. 76; ibi<strong>de</strong>m, dosar 14/1928,<br />
f. 20-35; ibi<strong>de</strong>m, dosar 4/1928, f. 81; ibi<strong>de</strong>m, dosar 7/1928, f. 102, 107; ibi<strong>de</strong>m, dosar 9/1928, f.<br />
69; ibi<strong>de</strong>m, dosar 7/1932, f. 615-618; ibi<strong>de</strong>m, dosar 7/1933, f. 175, 281, 288.
178<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
porumb şi 3 – 4 vagoane <strong>de</strong> grâu domeniilor Mălini, Bicaz, Borca şi Broşteni 41 .<br />
Trecerea economiei pe picior <strong>de</strong> război, concentrările masive <strong>de</strong> oameni şi<br />
rechiziţiile care au urmat, preţurile <strong>de</strong>rizorii ale produselor agricole, inflaţia tot<br />
mai mare etc., au accentuat starea <strong>de</strong> <strong>de</strong>gradare a ţăranilor şi a culturilor<br />
agricole.<br />
În anul 1947, în condiţiile în care seceta se menţinea, Regia Segarcea a<br />
reuşit să obţină o recoltă satisfăcătoare la cereale. Din exce<strong>de</strong>ntul <strong>de</strong> 268.990 <strong>de</strong><br />
kg înregistrat la grâu, s-au rezervat 120.000 <strong>de</strong> kg pentru Ministerul Agriculturii<br />
şi Domeniilor, în ve<strong>de</strong>rea efectuării însămânţărilor în ju<strong>de</strong>ţul Dolj, iar cantitatea<br />
<strong>de</strong> 127.057 <strong>de</strong> kg a fost distribuită astfel: 14.830 <strong>de</strong> kg Regiei Cocioc; 18.000 <strong>de</strong><br />
kg Regiei Ruşeţu; 81.200 <strong>de</strong> kg Regiei Mălini; 4.603 <strong>de</strong> kg Regiei Borca şi<br />
8.4<strong>24</strong> <strong>de</strong> kg Regiei Buşteni. Dacă cantitatea <strong>de</strong> grâu a fost mai mult <strong>de</strong>cât<br />
suficientă, Regia Segarcea a înregistrat, însă, un <strong>de</strong>ficit la cultura porumbului,<br />
astfel că, pentru satisfacerea propriilor nevoi trebuia să achiziţioneze 108.380 <strong>de</strong><br />
kg <strong>de</strong> porumb. Ţinând cont <strong>de</strong> faptul că Regiile Cocioc, Segarcea şi Sadova erau<br />
singurele care puteau veni în sprijinul domeniilor ameninţate <strong>de</strong> foamete,<br />
Administraţia Centrală îi solicita Ministrului, scutirea <strong>de</strong>finitivă a acestora <strong>de</strong> la<br />
predarea cotelor legale <strong>de</strong> cereale, rezultate din recoltele anului şi uiumul anului<br />
1947. Solicita, <strong>de</strong> asemenea, acordarea <strong>de</strong> autorizaţii, în ve<strong>de</strong>rea colectării din<br />
<strong>de</strong>pozitele I.C.O.O.P.-lui a necesarului pentru aprovizionarea cu: 1.510.465 <strong>de</strong><br />
kg <strong>de</strong> porumb sau grâu, 36.940 <strong>de</strong> kg <strong>de</strong> orz, 28.700 <strong>de</strong> kg <strong>de</strong> fasole şi 135.300<br />
<strong>de</strong> kg <strong>de</strong> cartofi 42 .<br />
Pentru obţinerea zarzavatului necesar pentru angajaţi şi zilieri, Domeniul<br />
Segarcea a beneficiat <strong>de</strong> două grădini: una la gura pârăului Dâlga şi cea <strong>de</strong>-a<br />
doua la Lipov. Aceasta din urmă, în suprafaţă <strong>de</strong> 15 pogoane, a fost dată în<br />
arendă bulgarului Iordan Ilieff, pentru care, în anul 1928, plătea Domeniului<br />
4.000 <strong>de</strong> lei pe ha şi un anumit număr <strong>de</strong> kilograme <strong>de</strong> legume sau fire <strong>de</strong><br />
zarzavat, stabilite în contract <strong>de</strong> către şeful <strong>de</strong> regie 43 . În anul 1926, grădina a dat<br />
un beneficiu net <strong>de</strong> 266.799,30, din care 69.459,70 <strong>de</strong> lei partea Domeniului 44 ,<br />
iar în anul 1927, un total <strong>de</strong> 367.556, 65 <strong>de</strong> lei, din care 118.598,90 <strong>de</strong> lei îi<br />
reveneau Regiei 45 . Suma mică, obţinută în anul 1926, a fost cauzată <strong>de</strong> grindină<br />
şi <strong>de</strong> revărsarea apei Desnăţuiului, care au afectat în mare măsură culturile<br />
agricole ale sătenilor şi au <strong>de</strong>terminat o scă<strong>de</strong>re a vânzărilor. Majoritatea<br />
tranzacţiilor reprezentau un schimb <strong>de</strong> produse între zarzavaturi şi cerealele<br />
sătenilor. Din acest motiv, şi partea care le revenea bulgarilor a fost mai mică, <strong>de</strong><br />
numai 197.339,60 <strong>de</strong> lei 46 .<br />
41<br />
A.N.I.C. Bucureşti, fond Administraţia Centrală, dosar 151/1942, f. 346.<br />
42<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar <strong>24</strong>6/1946, f. 440.<br />
43<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 7/1928, f. 42.<br />
44<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 5/1926, f. 120.<br />
45<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 7/1927, f. 129.<br />
46<br />
Ibi<strong>de</strong>m.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 179<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Grădina din perimetrul pădurii Dâlga, în suprafaţă <strong>de</strong> 2,75 <strong>de</strong> ha, a fost<br />
arendată în anii 1931-1933 locuitorului Triţă R. Ionilă, la preţul <strong>de</strong> 4.000 <strong>de</strong><br />
lei/ha pe an 47 . O parte dintre zarzavaturile care îi reveneau Domeniului erau<br />
valorificate prin intermediul magazinului <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere din Bucureşti. De<br />
asemenea, unele produse, în stare naturală sau pregătite pentru iarnă, ajungeau<br />
pe masa Familiei Regale.<br />
Creşterea animalelor.<br />
Un accent important a fost pus, totodată, şi pe creşterea animalelor,<br />
în<strong>de</strong>osebi a porcilor, oilor şi bovinelor. În acest sens, au fost aduse atât vite<br />
pentru muncă, cât şi <strong>de</strong> prăsilă, luând naştere un parc zootehnic bine <strong>de</strong>zvoltat.<br />
În anul 1906, întregul Domeniu avea 290 <strong>de</strong> boi şi 8 bivoli. Fermele s-au<br />
înfiinţat rapid, încât în 1906, fiecare fermă avea 20-40 <strong>de</strong> boi. A fost adus,<br />
pentru prăsilă, boul moldovenesc. Au fost procurate vaci moldoveneşti,<br />
recunoscute pentru calitatea laptelui. Acestea dă<strong>de</strong>au, în medie, 4 litri/zi. În<br />
1900, au fost cumpărate 4 vaci şi 2 tauri moldoveneşti, ajungând ca, în anul<br />
1906, recensământul făcut să arate astfel: 121 <strong>de</strong> vaci <strong>de</strong> prăsilă, 9 tauri, 37 <strong>de</strong><br />
mânzaţi, 66 <strong>de</strong> mânzate, 39 <strong>de</strong> viţei, 30 <strong>de</strong> viţele. Vacile se aflau în îngrijire la<br />
secţia Valea Rea, un<strong>de</strong> s-a <strong>de</strong>schis şi o lăptărie. Tăuraşii erau crescuţi la secţiile<br />
Dâlga şi Panaghia, iar mânzatele la secţia Gârnicioara 48 .<br />
A luat naştere şi o herghelie cu cai pentru cavalerie, trăsură şi <strong>de</strong> muncă.<br />
În 1906, aceasta număra 169 <strong>de</strong> capete, dintre care: 59 <strong>de</strong> iepe <strong>de</strong> prăsilă, 10<br />
armăsari, 6 cârlani <strong>de</strong> 3 ani, 3 mânji <strong>de</strong> 2 ani, 12 mânze <strong>de</strong> 2 ani, 13 mânji <strong>de</strong> 1<br />
an, 14 mânze <strong>de</strong> 1 an, 13 mânji şi 15 mânze. Iepele <strong>de</strong> muncă erau îngrijite la<br />
secţia Şestu, iar armăsarii la secţia Segarcea 49 .<br />
Creşterea oilor aducea venituri importante Domeniului. Şi, cum cele mai<br />
multe oi <strong>de</strong> rasă ţurcană nu rezistau <strong>de</strong>cât până în lunile mai-iunie, acestea au<br />
fost înlocuite treptat cu oi ţigăi negre, aduse <strong>de</strong> la Gângiova. Acestea s-au<br />
dovedit a fi mult mai rentabile, dând o cantitate mai mare <strong>de</strong> lână şi <strong>de</strong> lapte, iar<br />
mieii se comercializau cu un preţ mai ridicat. Turma <strong>de</strong> oi, în număr <strong>de</strong> 1.073 <strong>de</strong><br />
capete, era crescută la secţia Panaghia. În timpul Primului Război Mondial, au<br />
rămas în teritoriul <strong>de</strong> ocupaţie 70 <strong>de</strong> berbeci, 29 <strong>de</strong> batali, 872 <strong>de</strong> oi, 123 <strong>de</strong><br />
noatini, 285 <strong>de</strong> noatine, 290 <strong>de</strong> miele, a căror valoare totală se ridica la 18.448<br />
lei 50 .<br />
Creşterea porcilor se axa pe rasa Mangaliţa, aleasă datorită faptului că<br />
animalele se îngrăşau repe<strong>de</strong>, iar carnea acestora era tot mai căutată în comerţ.<br />
Porcii erau ţinuţi la secţia Lipov. Conform recensământului din 1906, la Lipov<br />
se găseau: 22 <strong>de</strong> vieri, 131 <strong>de</strong> porci, 61 <strong>de</strong> scroafe <strong>de</strong> prăsilă, 125 <strong>de</strong> scroafe<br />
47<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1931, f. 429.<br />
48<br />
Florian Davi<strong>de</strong>scu, op. cit., p. 30-35.<br />
49<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 36.<br />
50<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 3/1916-1919, f. 66.
180<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
castrate, 81 <strong>de</strong> grăsuni, 94 <strong>de</strong> grăsune şi 187 <strong>de</strong> purcei. Domeniul <strong>de</strong>ţinea şi 40<br />
<strong>de</strong> stupi 51 .<br />
În tabelul următor vom evi<strong>de</strong>nţia creşterea efectivelor <strong>de</strong> animale <strong>de</strong> pe<br />
Domeniul Segarcea între anii 1901-1905.<br />
Specia Anul 1901 Anul 1902 Anul 1903 Anul 1904 Anul 1905<br />
Armăsari 4 6 8 11 10<br />
Iepe 7 10 34 57 59<br />
Mânji şi mânze - 5 23 47 78<br />
Cai <strong>de</strong> serviciu 14 14 18 18 22<br />
Tauri 2 10 10 10 9<br />
Vaci <strong>de</strong> prăsilă 14 25 68 77 121<br />
Mânzaţi 2 9 31 33 37<br />
Mânzate 1 6 25 35 66<br />
Viţei şi viţele 11 16 54 62 69<br />
Boi <strong>de</strong> muncă 68 146 168 164 290<br />
Bivoli 4 4 4 4 8<br />
Bivoliţe - - 2 2 5<br />
Turmaci şi<br />
- - 6 8 3<br />
turmace<br />
Berbeci - 13 23 23 41<br />
Oi - 277 448 4<strong>24</strong> 539<br />
Vieri - 5 17 22 22<br />
Scroafe 6 18 33 53 61<br />
Porci <strong>de</strong><br />
îngrăşat<br />
- 10 23 100 <strong>24</strong>7<br />
Godaci - - 152 163 361<br />
În anul 1906, valoarea totală a animalelor Domeniului Segarcea, 2.457<br />
<strong>de</strong> capete, se ridica la 253.739 <strong>de</strong> lei.<br />
În perioada 1916-1918, animalele rămase pe Domeniu au suferit mari<br />
pier<strong>de</strong>ri. Din nota întocmită cu ocazia evacuării Domeniului, la 18 noiembrie<br />
1918, s-a constatat că germanii au rechiziţionat sau au vândut următoarele<br />
animale şi unelte, aparţinând Domeniului şi sătenilor:<br />
- <strong>de</strong> la secţia Gârnicioara s-au luat: 38 <strong>de</strong> boi, 4 vaci, 4 viţei, 1 cal<br />
aparţinând Domeniului, 4 care <strong>de</strong> lemne, o căruţă, 20 <strong>de</strong> juguri etc. Au vândut 15<br />
mânzate. De la oamenii din sat au rechiziţionat 100 <strong>de</strong> boi, 10 cai, 90 <strong>de</strong> oi, 50<br />
<strong>de</strong> vaci, 150 <strong>de</strong> gâşte, 150 <strong>de</strong> găini şi 50 <strong>de</strong> raţe 52 ;<br />
- <strong>de</strong> la secţia Lipovu au fost luate: 2 care, 8 boi, 42 <strong>de</strong> porci îngrăşaţi 53 ;<br />
- <strong>de</strong> la secţia Dâlga: 6 boi <strong>de</strong> jug, un taur, 6 viţei, 3 care şi un cal<br />
rechiziţionat 54 ;<br />
51 Fl. Davi<strong>de</strong>scu, op. cit., p. 31.<br />
52 D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 18/1918, f. 1.<br />
53 Ibi<strong>de</strong>m, f. 2.<br />
54 Ibi<strong>de</strong>m, f. 3.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 181<br />
_______________________________________________________________________________<br />
- <strong>de</strong> la secţia Valea Rea: 4 boi <strong>de</strong> jug, 2 care <strong>de</strong> transport, 5 cai şi o<br />
trăsură rechiziţionată 55 ;<br />
- <strong>de</strong> la secţia Şestu, 6 boi, 2 cai, 2 viţei, un camion, un car şi 256 <strong>de</strong><br />
păsări 56 ;<br />
- <strong>de</strong> la secţia Panaghia au fost luate, în ultimele trei zile <strong>de</strong> evacuare, o<br />
căruţă pentru 2 cai, o pereche <strong>de</strong> hamuri <strong>de</strong> curele, o pereche <strong>de</strong> frâne pentru doi<br />
cai 57 .<br />
Începând cu anul 1921, reducerea suprafeţelor agricole a avut drept<br />
consecinţă reducerea şeptelului pe Domeniul Coroanei. Ca urmare, în anul 1925,<br />
întreg parcul zootehnic era redus la 189 <strong>de</strong> bovine şi 207 cabaline 58 .<br />
În domeniul viticol, accentul s-a pus pe Domeniile Segarcea şi Sadova,<br />
un<strong>de</strong> cultura viţei-<strong>de</strong>-vie se practica încă din perioada Evului Mediu. Viile<br />
indigene, din podgoriile doljene, au fost, însă, distruse în anul 1895-1896 <strong>de</strong><br />
filoxeră. Remediul l-a reprezentat altoirea pe tulpini <strong>de</strong> viţă americană, rezistentă<br />
la filoxeră.<br />
În ve<strong>de</strong>rea refacerii podgoriei, Ion Kalin<strong>de</strong>ru le-a propus oamenilor să<br />
scoată viile rămase, şi fiecare să planteze câte o suprafaţă cu viţă altoită. S-a<br />
lovit însă <strong>de</strong> refuzul lipovenilor, care se temeau că nu-şi vor mai primi viile<br />
înapoi. În ciuda acestui refuz, în perioada 1902-1910 au fost plantate pe<br />
Domeniul Segarcea noi vii, pe o suprafaţă <strong>de</strong> 173 <strong>de</strong> ha, situate în coasta din<br />
Valea-Oanei şi Dealul Robului. În anul 1901, a fost înfiinţată o pepinieră în<br />
suprafaţă <strong>de</strong> un hectar, care cuprin<strong>de</strong>a peste 60 <strong>de</strong> varietăţi <strong>de</strong> struguri, indigene<br />
şi străine, necesare altoitului viţei americane 59 . Pentru creşterea altoaielor a fost<br />
rezervată o suprafaţă <strong>de</strong> 25 <strong>de</strong> ha.<br />
Podgoria <strong>de</strong> la Segarcea <strong>de</strong>ţinea următoarele tipuri <strong>de</strong> viţă-<strong>de</strong>-vie:<br />
Crâmpoşie, Alb superior, Tămâioasă, Băbească neagră, Pinot Noir, Cabernet,<br />
Sauvignon, Muscat Frontignan, Muscat Ottonel, Cinsaut, Muscat Hamburg,<br />
Chasselas, Fetească Albă, Bor<strong>de</strong>aux, Negru vârtos etc. Dintre aceste varietăţi se<br />
remarcau: Crâmpoşia, care reprezenta baza culturii, producând constant şi în<br />
cantitate <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> mare; soiurile Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon, care<br />
produceau vin roşu şi Fetească albă şi Sauvignon pentru cele albe.<br />
Via altoită a găsit la Segarcea un teren propice, dovada reprezentând-o<br />
faptul că, în anul 1905, <strong>de</strong> pe o suprafaţă <strong>de</strong> 20 <strong>de</strong> ha, aflată pe rod, producţia a<br />
fost <strong>de</strong> 300 <strong>de</strong> <strong>de</strong>calitri/ha. Absenţa viilor din zonă a făcut ca preţul strugurilor să<br />
fie foarte ridicat în acel an. Aceştia s-au vândut, atât pe piaţa <strong>de</strong> la Craiova, cât şi<br />
în împrejurimi, cu 40 <strong>de</strong> bani kilogramul 60 .<br />
55 Ibi<strong>de</strong>m, f. 4.<br />
56 Ibi<strong>de</strong>m, f. 218.<br />
57 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 17/1918, f. 9.<br />
58 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 5/1925, f. 50-51.<br />
59 Florian Davi<strong>de</strong>scu, op. cit., p. 64.<br />
60 Aurel Pop, Domeniul Coroanei Segarcea, Craiova, 2005, p. 5.
182<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Suprafaţa vastă, ocupată <strong>de</strong> vie, ca şi productivitatea acesteia, reclamau<br />
construirea unei crame înzestrate cu o instalaţie mo<strong>de</strong>rnă, care să permită o mai<br />
bună pregătire a vinurilor. Crama a fost ridicată în intervalul anilor 1906-1908 61 .<br />
Construită <strong>de</strong> mari meşteri italieni, clădirea, în formă <strong>de</strong> cruce, avea patru<br />
niveluri, fiecare dintre acestea având un rol bine <strong>de</strong>finit în tehnologia <strong>de</strong><br />
preparare şi păstrare a vinurilor. La etajul <strong>de</strong> sus erau amplasate zdrobitoarele,<br />
un<strong>de</strong> se prelucrau strugurii, la etajul I se găseau presele şi cisternele, un<strong>de</strong> era<br />
<strong>de</strong>pozitat mustul, la parter se afla pivniţa <strong>de</strong> fermentare şi, mai jos, pivniţa <strong>de</strong><br />
păstrare şi învechire a vinului 62 .<br />
Profesorul V.S. Brezeanu scria, în 1912: „Domeniul Coroanei Segarcea<br />
posedă cea mai mo<strong>de</strong>rnă instalaţiune pentru fabricarea vinului” 63 . Presa mare<br />
continuă, sistem Mabille 64 , funcţiona electric, producând zilnic 2.500 <strong>de</strong> <strong>de</strong>calitri<br />
<strong>de</strong> must. Din cauza uzurii, această presă a fost înlocuită, în anul 1933, cu o nouă<br />
presă continuă, marca Duchscher 65 . Alte două prese hidraulice erau folosite<br />
pentru presarea tescovinei, care produceau câte 500 – 600 <strong>de</strong> <strong>de</strong>calitri şi care<br />
ofereau numitul vin <strong>de</strong> mâna a doua 66 . Fermentarea mustului se făcea cu ajutorul<br />
fermenţilor selecţionaţi, produşi atât în ţară, cât şi în străinătate. În perioada<br />
anului 1923, vinificarea realizată la crama din Segarcea era una dintre cele mai<br />
mo<strong>de</strong>rne: strugurii erau separaţi <strong>de</strong> ciorchini, zdrobiţi, iar mustul obţinut la<br />
prima presă era pus la fermentat. Mustul <strong>de</strong> la a doua presă era vinificat separat,<br />
apoi distilat în ve<strong>de</strong>rea obţinerii coniacului.<br />
În continuarea cramei a fost construită o secţie specială, în care se<br />
realiza distilarea, şi o alta în care se efectua şampanizarea, prin metoda<br />
Champenoise (vin spumant), dar şi prin imprimare cu gaz carbonic (vin<br />
spumos) 67 . Înaintea Primului Război Mondial, se şampanizau, anual, aprox.<br />
3.500 <strong>de</strong> sticle 68 .<br />
În anul 1916, în momentul instalării armatelor <strong>de</strong> ocupaţie, în crama<br />
Domeniului se găseau băuturi în valoare <strong>de</strong> 291.176,6 lei: 25.455,1 <strong>de</strong>calitri<br />
vinuri albe, 27.426,1 <strong>de</strong>calitri vinuri roşii, 1.525 <strong>de</strong> sticle <strong>de</strong> vin alb, 17 sticle <strong>de</strong><br />
vin roşu, 2.959 <strong>de</strong> sticle cu şampanie, 1 sticlă cu vermut, 765 <strong>de</strong> sticle cu pelin,<br />
61 Nu se ştie cu exactitate anul înfiinţării acestei crame, dar, într-un document din anul<br />
1928, şeful <strong>de</strong> regie menţionează existenţa aici a unei prese, mo<strong>de</strong>l Mabille (vezi D.J.A.N. Dolj,<br />
fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 2/1928, f. 333). Conform inventarului din 1914, în acest<br />
an crama era <strong>de</strong>ja construită (vezi A.N.I.C. Bucureşti, fond Administraţia Centrală, dosar 42/1914,<br />
f. 3).<br />
62 Aurel Pop, op. cit., p. 12.<br />
63 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
64 D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 2/1928, f. 333.<br />
65 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1933, f. 602.<br />
66 Aurel Pop, op. cit., p. 13.<br />
67 Ibi<strong>de</strong>m, p. 12.<br />
68 Ibi<strong>de</strong>m.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 183<br />
_______________________________________________________________________________<br />
rezultate din recoltele a diferiţi ani, 239,6 <strong>de</strong>calitri rachiu şi 38,6 <strong>de</strong>calitri ţuică.<br />
Valoarea acestora se ridica la suma <strong>de</strong> 291.176,6 lei 69 .<br />
Domeniul viticol, afectat <strong>de</strong> acţiunile militare şi <strong>de</strong> ocupaţia străină,<br />
necesita măsuri urgente <strong>de</strong> refacere.<br />
În anul 1923, I. C. Teodorescu afirma: „Viile aparţinând Domeniului<br />
Coroanei Segarcea, înfiinţate cu 22 ani în urmă (1901) prin iniţiativa D-lui<br />
Florian Davi<strong>de</strong>scu, cu concursul şi sub directa conducere a ilustrului nostru<br />
specialist viticultor Dobre Rădulescu, a cărui activitate pusă în slujba serviciului<br />
Domeniului Coroanei se ve<strong>de</strong>au înflorind viile <strong>de</strong> la Segarcea” 70 .<br />
Erau plantaţii cu care ţara se mândrea, întrucât se aflau printre puţinele<br />
din România, care puteau corespun<strong>de</strong> cerinţelor impuse <strong>de</strong> piaţa consumatoare.<br />
Însă, <strong>de</strong>zinteresul manifestat <strong>de</strong> administraţia germană faţă <strong>de</strong> acest sector, în<br />
timpul ocupaţiei germane, a dus la o reducere atât a suprafeţei ocupate cu viţă<strong>de</strong>-vie,<br />
cât şi a producţiei. Astfel, la nivelul anului 19<strong>24</strong>, Domeniul poseda 74 <strong>de</strong><br />
ha vie altoită, în Secţia viilor, şi 25 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong> vie altoită, în Dealul Robului, plai<br />
renumit în Oltenia pentru vinurile sale alese 71 .<br />
Doi ani mai târziu, în 1926, <strong>de</strong>şi secţia viticolă înregistra o suprafaţă <strong>de</strong><br />
221 <strong>de</strong> ha, numai 95,83 <strong>de</strong> ha erau ocupate cu vie roditoare, 5 ha erau cu viţă<br />
americană, 1 ha pepinieră <strong>de</strong> viţă altoită, şi 5 ha vie distrusă. Restul terenului era<br />
ocupat cu plantaţii <strong>de</strong> salcâm (25 <strong>de</strong> ha), plantaţii <strong>de</strong> duzi (10 ha), drumuri,<br />
locuri libere (14,88 <strong>de</strong> ha), cramă (0,75 <strong>de</strong> ha), curţi şi ferme (7,50), iar 56 <strong>de</strong> ha<br />
erau <strong>de</strong>stinate culturilor agricole 72 . Cum partea <strong>de</strong> nord era cea mai afectată<br />
(lipsurile <strong>de</strong>păşeau procentul <strong>de</strong> 50% – 60%), s-a <strong>de</strong>cis replantarea, treptată, a<br />
câte 5-6 ha pe an 73 . Această acţiune a început din primăvara anului 1931. În<br />
procesul <strong>de</strong> plantare, trebuia să se ţină cont <strong>de</strong> tipurile superioare <strong>de</strong> vin,<br />
solicitate pe piaţă. În ceea ce priveşte varietăţile plantate, în ve<strong>de</strong>rea unei<br />
vinificaţii raţionale, urmându-se mo<strong>de</strong>lul francez, s-a ţinut cont <strong>de</strong> asocierile<br />
care se realizau între diferite vinuri, pentru obţinerea „calităţii, a fineţei şi a<br />
buchetelor” 74 . Alături <strong>de</strong> varietăţile <strong>de</strong> vin alb şi negru, recunoscute ca<br />
producătoare <strong>de</strong> vin, s-au plantat şi tipuri <strong>de</strong> vie care să producă atât vin, cât şi<br />
struguri <strong>de</strong> masă, în cantităţi mari.<br />
Munca la vie se efectua mecanizat, cu pluguri <strong>de</strong> mici dimensiuni, iar ca<br />
factor uman, se realiza în special cu ţiganii din zonă, dar şi cu străinii. În anul<br />
1930, au fost angajaţi 288 <strong>de</strong> lucrători: <strong>24</strong>0 au fost plătiţi, conform contractului,<br />
cu preţuri cuprinse între 20-45 <strong>de</strong> lei/zi şi raţie <strong>de</strong> alimente. Masa zilnică, primită<br />
69<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 3/1916-1919, f. 66-68.<br />
70<br />
Aurel Pop, op. cit., p. 6.<br />
71<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 2/1925, f. 17.<br />
72<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 7/1926, f. 72; via roditoare ocupa următoarele suprafeţe: 23,76 <strong>de</strong> ha vie<br />
în Dealul Robului şi 72,07 ha în Valea Oanei.<br />
73 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1929, f. 1.<br />
74 Ibi<strong>de</strong>m.
184<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong> la Regie, consta în: 1 ½ mălai sau pâine, 0,250 <strong>de</strong> kg <strong>de</strong> legume, ceapă, sare,<br />
ulei şi ¼ litru rachiu. De trei ori pe săptămână, primeau carne, brânză etc. Restul<br />
<strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> lucrători erau <strong>de</strong> naţionalitate maghiară şi erau plătiţi cu sume cuprinse<br />
între 40-45 <strong>de</strong> lei/zi. Raţia <strong>de</strong> mâncare era socotită pentru o săptămână, fiecărei<br />
persoane revenindu-i: 7 kg <strong>de</strong> mălai, 1 ½ kg <strong>de</strong> pâine, 1 kg <strong>de</strong> carne <strong>de</strong> vită sau<br />
porc, 1 kg <strong>de</strong> brânză sau 1 kg <strong>de</strong> slănină, ½ kg <strong>de</strong> orez, 1 kg <strong>de</strong> fasole, 1 l <strong>de</strong><br />
rachiu, 0,100 l ulei, sare, oţet, făină pentru rântaş şi zarzavatul necesar 75 . Hrana<br />
zilnică pentru lucrătorii unguri se ridica la 27 <strong>de</strong> lei, pe când cea pentru locuitorii<br />
autohtoni la 21,40 <strong>de</strong> lei 76 . Diferenţa consta în faptul că străinii primeau mâncare<br />
şi duminica şi în zilele <strong>de</strong> sărbătoare.<br />
La Segarcea, a fost înfiinţată şi o şcoală <strong>de</strong> altoit, viţele produse aici<br />
având o mare căutare pe plan naţional. Preţurile cu care acestea se comercializau<br />
erau: în anul 1926 – 6 lei cele <strong>de</strong> calitatea I, 5 lei calitatea a II-a, 2 lei calitatea a<br />
III-a. Portaltoaiele costau maxim 75-80 <strong>de</strong> bani bucata 77 .<br />
Vinurile produse în crama <strong>de</strong> la Segarcea se puneau la învechit în<br />
butoaie şi se vin<strong>de</strong>au apoi în sticle, însemnate cu sigla Domeniului Coroanei. În<br />
anul 1926 au fost comercializaţi 65.906,4 <strong>de</strong>calitri vinuri albe şi 118 <strong>de</strong>calitri<br />
vinuri roşii 78 . Vinurile erau solicitate atât pentru consum, cât şi pentru<br />
prelucrare. În anul 1926, farmacistul din localitatea Băileşti a solicitat 25 <strong>de</strong> l <strong>de</strong><br />
vin negru din producţia anului 1917, pentru medicamente 79 . Mari cantităţi <strong>de</strong> vin<br />
erau comandate <strong>de</strong> către diferite instituţii. Dintre acestea menţionăm<br />
Inspectoratul Maritim Constanţa, care, numai în anul 1933 a cumpărat 1.300 <strong>de</strong><br />
sticle <strong>de</strong> ¾ l şi 600 <strong>de</strong> sticle <strong>de</strong> 3/8 l 80 .<br />
Produsele viticole se vin<strong>de</strong>au prin Magazinul <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere al<br />
Domeniului Coroanei, dar şi în localităţile din împrejurimi. Anual, erau trimise<br />
palatului regal câte o sticlă sau două <strong>de</strong> vin, din toate soiurile, pentru a fi supuse<br />
<strong>de</strong>gustării şi aprobării regelui Carol al II-lea.<br />
Vinurile <strong>de</strong> la Segarcea erau dintre cele mai apreciate <strong>de</strong> către Familia<br />
Regală, care le solicita pentru a le servi la diferite ocazii: dineuri, onomastici,<br />
baluri, întruniri oficiale 81 . Din cercetarea fondurilor arhivistice aflăm că, în<br />
75<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 12/1929, f. 38.<br />
76<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1928, f. <strong>24</strong>6-250. Suma cheltuită cu muncitorii unguri este mai mare,<br />
<strong>de</strong>oarece, indiferent dacă vremea era rea sau erau zile <strong>de</strong> sărbătoare, hrana trebuia să le fie<br />
asigurată. Pentru ţigani, pe lângă banii plătiţi pentru munca efectuată, dar şi pentru mâncare, se<br />
mai cheltuiau şi câte 2,55 <strong>de</strong> lei cu iernatul.<br />
77<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 1/1926, f. 160.<br />
78<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 297.<br />
79<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 99.<br />
80<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1933, 160, 317.<br />
81<br />
În anul 1925, au fost trimişi Casei Regale 5.084 <strong>de</strong> litri <strong>de</strong> vin Riesling (1923), în<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 2/1925, f. 194; în 1926, au fost trimise la<br />
palat următoarele cantităţi: 2.<strong>24</strong>0 <strong>de</strong> l <strong>de</strong> vin Riesling (producţia 1919), 50 <strong>de</strong> sticle <strong>de</strong> vin tămâios<br />
(1923); în anul 1928 i s-au eliberat mareşalului Curţii MS. Reginei Maria, col Adj. Athanasescu,
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 185<br />
_______________________________________________________________________________<br />
perioada ianuarie-aprilie 1928, s-au trimis pentru mesele regale şi cele ale suitei<br />
Reginei Maria, 422 <strong>de</strong> sticle cu vin, varietatea Riesling, din producţia anului<br />
1921. Şi pentru că din această varietate rămăseseră puţine sticle (185), i s-a dat<br />
ordin pivnicerului să nu se mai elibereze acest vin <strong>de</strong>cât în baza unui ordin<br />
special, venit din partea Mareşalului Curţii, Athanasescu 82 . În anul 1939, se<br />
găseau în cramă 71.636 <strong>de</strong> l <strong>de</strong> vin şi 17.505 sticle <strong>de</strong> ¾, <strong>de</strong>stinate Casei<br />
Regale 83 . În anul 1947, băuturile furnizate Casei Regale au fost în valoare <strong>de</strong><br />
82.128.750 <strong>de</strong> lei 84 .<br />
Apreciate erau şi pe plan extern, după cum ne-o dove<strong>de</strong>şte numărul mare<br />
<strong>de</strong> sticle expediate în ţări situate pe trei continente: 14.000 <strong>de</strong> sticle <strong>de</strong> vin<br />
Bor<strong>de</strong>aux (1936) în Elveţia, 55.300 <strong>de</strong> sticle în India, 7.500 <strong>de</strong> sticle în Anglia,<br />
15.400 <strong>de</strong> sticle în America 85 . Aceasta este încă o dovadă a bunei impresii şi a<br />
renumelui pe care şi l-au câştigat vinurile segărcene la expoziţiile internaţionale<br />
la care au participat <strong>de</strong>-a lungul timpului. În 1943, proprietarul unui magazin <strong>de</strong><br />
„pescărie şi icre negre” din Bucureşti solicita Administraţiei Centrale aprobarea<br />
cumpărării unei cantităţi <strong>de</strong> 500 <strong>de</strong> sticle <strong>de</strong> vinuri vechi (producţia anului 1935),<br />
pentru a le servi împreună cu icre negre, în localul său frecventat „<strong>de</strong> diplomaţi,<br />
actuali şi foşti miniştri, reprezentanţi ai legaţiilor din Bucureşti, dar şi <strong>de</strong><br />
autorităţi şi oamenii bogaţi” 86 .<br />
Pe baza documentelor din arhivă am putut constitui un tabel cu<br />
cantităţile <strong>de</strong> vin obţinute în perioada interbelică 87 :<br />
Nr. crt. Anul Producţia în <strong>de</strong>calitri<br />
1. 1921 33.728,5<br />
2. 1926 9.210<br />
3. 1928 27.655<br />
4. 1929 54.550<br />
5. 1930 31.940<br />
6. 1931 18.015<br />
7. 1932 41.693<br />
câte 1.500 <strong>de</strong> sticle <strong>de</strong> vin Riesling, producţiile 1925 şi 1926, în A.N.I.C. Bucureşti, Administraţia<br />
Centrală, dosar 65/1928, f. 2; în anul 1929, Regina Maria primea 300 <strong>de</strong> sticle <strong>de</strong> ¾ l, diferite<br />
specialităţi <strong>de</strong> vin; în D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 2/1929, f. 9.<br />
82<br />
A.N.I.C. Bucureşti, fond Administraţia Centrală, dosar 65/1928, f. 3.<br />
83<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 98/1939, f. 42-45.<br />
84<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 252/1947, f. 188.<br />
85<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 268/F.D., f. 23.<br />
86<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 176/1943, f. 456.<br />
87<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 5/1925, f. 19; ibi<strong>de</strong>m, dosar<br />
1/1926, f. 291; ibi<strong>de</strong>m, dosar 21/1926, f. 59; ibi<strong>de</strong>m, dosar 14/1928, f. 77-78; ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1929,<br />
f. 635; ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1930, f. 84; ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1931, f. 437; ibi<strong>de</strong>m, dosar 1/1932, f. 41-42;<br />
ibi<strong>de</strong>m, dosar 17/1932, f. 93; ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1933, f. 33; ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1934, f. 337; ibi<strong>de</strong>m,<br />
dosar 4/1944, f. 11.
186<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
8. 1934 25.270<br />
9. 1943 10.757,5<br />
10. 1944 cca 2.000<br />
Ca şi cerealele, cantităţile <strong>de</strong> vin obţinute în intervalul <strong>de</strong> timp 1921-<br />
1944 au fost influenţate <strong>de</strong> capriciile naturii. În anul 1926, grindina a afectat<br />
grav via <strong>de</strong> la Valea Oanei, fiind ameninţată chiar şi producţia anului următor 88 .<br />
În anul 1944, ploaia abun<strong>de</strong>ntă a distrus recolta <strong>de</strong> struguri, astfel încât cantitatea<br />
<strong>de</strong> vin a fost foarte redusă şi <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> slabă sub raport calitativ.<br />
În noiembrie 1943, Administratorul Negel a cerut ca vinurile Crâmpoşia,<br />
Vinul Negru şi Pelinul, începând cu producţia acelui an, să fie vândute regulat şi<br />
complet în al doilea an <strong>de</strong> existenţă. Totodată, a cerut ca, anual, din fiecare<br />
recoltă, să fie îmbuteliate următoarele cantităţi <strong>de</strong> vin: 8.000 <strong>de</strong> l Alb Superior;<br />
5.000 <strong>de</strong> l Riesling, 3.000 <strong>de</strong> l Fetească, 3.000 <strong>de</strong> l Frontignon, 4.000 <strong>de</strong> l<br />
Cabernet, 3.000 <strong>de</strong> l Pinot Noir. Aceste cantităţi trebuiau păstrate pentru<br />
învechire şi, după 5-6 ani, când ajungeau la maturitate şi erau bine formate,<br />
puteau fi îmbuteliate în sticle 89 .<br />
Preţurile <strong>de</strong> vânzare ale vinului au fost <strong>de</strong>terminate întot<strong>de</strong>auna <strong>de</strong><br />
calitate, cantitate şi vechime. În anul 1930, vinul <strong>de</strong> masă alb se vin<strong>de</strong>a cu 250<br />
<strong>de</strong> lei/<strong>de</strong>calitru, iar cel roşu cu 270 <strong>de</strong> lei /<strong>de</strong>calitru. Preţul vinurilor superioare,<br />
fie albe sau roşii, varia între 400 şi 750 <strong>de</strong> lei <strong>de</strong>calitrul. Aceste vinuri se vin<strong>de</strong>au<br />
numai cu aprobarea Administraţiei Centrale 90 . Pe piaţa Craiovei, erau foarte rar<br />
cerute din cauza preţurilor ridicate. Cantitatea mare <strong>de</strong> vin, existentă în cramă în<br />
anul 1933, a dus, însă, la o reducere consi<strong>de</strong>rabilă a preţului la vinurile <strong>de</strong> masă,<br />
acceptându-se chiar şi vânzarea cantităţilor solicitate <strong>de</strong> cârciumarii din<br />
localitate şi din împrejurimi. Preţul <strong>de</strong> vânzare a scăzut la 14 lei/l 91 . Ulterior,<br />
preţurile s-au aflat într-o continuă creştere, ajungând ca, în anul 1941 92 , să se<br />
vândă, la magazinul <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere, cu preţuri cuprinse între 40 şi 48 <strong>de</strong> lei litrul 93 .<br />
Vinurile <strong>de</strong> masă superioare se comercializau cu preţuri cuprinse între 56-68 <strong>de</strong><br />
lei sticla <strong>de</strong> 1 l şi 44-54 <strong>de</strong> lei sticla <strong>de</strong> 2/4 94 . În anul 1943, un litru <strong>de</strong> vin a ajuns<br />
88<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 1/1926, f. 204.<br />
89<br />
A.N.I.C. Bucureşti, fond Administraţia Centrală, dosar 176/1943, f. 30.<br />
90<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 2/1930, f. 167.<br />
91<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1933, f. 553.<br />
92<br />
A.N.I.C. Bucureşti, fond Administraţia Centrală, dosar 108/1941, f. 7.<br />
93<br />
Preţurile <strong>de</strong> vânzare, în anul 1941, pe sortimente, erau următoarele: Crâmpoşie <strong>de</strong> la<br />
40 la 46 <strong>de</strong> lei; Negru – <strong>de</strong> la 43 la 50 <strong>de</strong> lei; Pelin – 45 la 52 <strong>de</strong> lei; Roze <strong>de</strong> la 34 la 40 <strong>de</strong> lei;<br />
Aligote alb <strong>de</strong> la 44 la 50 <strong>de</strong> lei; Sauternes alb <strong>de</strong> la 48 la 54 <strong>de</strong> lei; Sauvignon alb <strong>de</strong> la 48 la 54 <strong>de</strong><br />
lei; Cabernet – 48 la 58 <strong>de</strong> lei.<br />
94<br />
Vinuri <strong>de</strong> masă superioare: Alb superior – sticla <strong>de</strong> 11,50 <strong>de</strong> lei – 56 <strong>de</strong> lei şi cel <strong>de</strong><br />
2/4 – <strong>de</strong> la 39 la 44 <strong>de</strong> lei; Riesling <strong>de</strong> 1 l – <strong>de</strong> la 54 la 60 <strong>de</strong> lei şi <strong>de</strong> 2/4 – <strong>de</strong> la 44 la 48 <strong>de</strong> lei;<br />
Bor<strong>de</strong>aux superior <strong>de</strong> 1 l <strong>de</strong> la 60 la 68 <strong>de</strong> lei; <strong>de</strong> 2/4 <strong>de</strong> la 48 la 54 <strong>de</strong> lei; Pinot Noir <strong>de</strong> 1 l – <strong>de</strong> la<br />
60 la 68 <strong>de</strong> lei; <strong>de</strong> 2/4 – <strong>de</strong> la 48 la 54 <strong>de</strong> lei.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 187<br />
_______________________________________________________________________________<br />
la 90 lei 95 , însă, trei ani mai târziu, în 1946, cererile fiind foarte mari, încât nici<br />
nu puteau fi onorate, s-a <strong>de</strong>cis o nouă majorare a preţului: vinurile produse în<br />
1946 se vin<strong>de</strong>au acum cu 10.000 <strong>de</strong> lei/l, cele din anul 1945, la 12.000 <strong>de</strong> lei/l,<br />
iar celor produse anterior anului 1945, preţul li se majora cu 60% 96 .<br />
Foarte apreciat era şi coniacul produs în distileria <strong>de</strong> la Segarcea. În<br />
1943, o sticlă <strong>de</strong> un litru costa 288 <strong>de</strong> lei, 228 <strong>de</strong> lei sticla <strong>de</strong> ¾ şi 106 lei sticla<br />
<strong>de</strong> 0,325 litri 97 .<br />
Dintre strugurii <strong>de</strong> masă, foarte solicitate erau varietăţile Chasselas<br />
galben şi roşu, Muscat Hamburg şi Muscat <strong>de</strong> Adda. La fel ca şi vinurile,<br />
strugurii <strong>de</strong> masă erau vânduţi prin intermediul Cancelariei. Conform<br />
informaţiilor <strong>de</strong> arhivă, în anul 1930 au fost vândute 2.837,25 <strong>de</strong> kg<br />
încasându-se suma <strong>de</strong> 43.432 <strong>de</strong> lei. Un mare consumator <strong>de</strong> struguri era Familia<br />
Regală. De exemplu, în anii 1927 şi 1928, Regelui Mihai i se trimiteau, <strong>de</strong> 3 ori<br />
pe săptămână, câte 5 kg <strong>de</strong> struguri 98 . În 1930, Domeniul Segarcea furniza<br />
palatelor Regale la Sinaia, Balcic, Mamaia şi Bucureşti, o cantitate <strong>de</strong> 364 <strong>de</strong> kg<br />
<strong>de</strong> struguri 99 . Foarte apreciaţi <strong>de</strong> către Regina Maria erau strugurii negri 100 . În<br />
fiecare an, în lunile august-noiembrie, aceasta primea, <strong>de</strong> două ori pe săptămână,<br />
câte un coş cu struguri 101 .<br />
În anul 1943, în timpul ocupaţiei sovietice, Regia Segarcea era<br />
ameninţată cu mari pier<strong>de</strong>ri. Într-o adresă emisă către ministrul I. Christu,<br />
preşedintele Delegaţiei Române pentru aplicarea armistiţiului, Administraţia<br />
Domeniului Coroanei anunţa forţarea intrării în cramă <strong>de</strong> către sovietici, cu toate<br />
că le fuseseră satisfăcute toate pretenţiile legate <strong>de</strong> vinuri, lapte şi alimente, fără<br />
a li se percepe niciun ban. În aceste condiţii, pentru a se evita eventuale pagube<br />
majore, se solicita fie intervenţia la Comandamentul Sovietic pentru evacuarea<br />
fermei, fie înăsprirea pazei acesteia 102 .<br />
În ciuda intervenţiei Administraţiei, nu s-a luat niciun fel <strong>de</strong> măsură,<br />
dovadă fiind faptul că, în anul 1944, un număr <strong>de</strong> 70-80 <strong>de</strong> soldaţi au ridicat din<br />
cramă, sub ameninţare: 388 <strong>de</strong> l <strong>de</strong> vin alb (1943), 58 <strong>de</strong> sticle <strong>de</strong> Alb Superior<br />
(1936), 15 l <strong>de</strong> rachiu în 20 <strong>de</strong> sticle 103 . Ba mai mult, în mai 1945, reprezentanţi<br />
ai Comisiei Ruse <strong>de</strong> Control din Craiova pretin<strong>de</strong>au dreptul <strong>de</strong> a ridica din<br />
Crama Segarcea 12 vagoane <strong>de</strong> vin, 445 <strong>de</strong> butoaie <strong>de</strong> diferite mărimi în<br />
95<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 1/1946, f. 44.<br />
96<br />
A.N.I.C. Bucureşti, fond Administraţia Centrală, dosar 232/1946, f. 218.<br />
97<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 176/1943, f. 456.<br />
98<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 2/1928, f. 449; ibi<strong>de</strong>m, dosar<br />
2/1930, f. 270.<br />
99<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1931, f. 343.<br />
100<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1928, f. 420.<br />
101<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 449, 539, 562; ibi<strong>de</strong>m dosar 3/1931, f. 303.<br />
102<br />
A.N.I.C. Bucureşti, fond Administraţia Centrală, dosar 180/1943, f.77.<br />
103<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 315-319.
188<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
schimbul vinului şi butoaielor luate <strong>de</strong> la Regia Româneşti, în perioada 1941-<br />
1944 104 .<br />
În perioada interbelică, vinul <strong>de</strong> la Crama Segarcea era vinul <strong>de</strong> protocol<br />
al Casei Regale. Din monografia <strong>de</strong>stinată oraşului Segarcea reiese faptul că,<br />
după abdicarea regelui Mihai I, la 30 <strong>de</strong>cembrie 1947, comuniştii l-au preferat<br />
pentru protocolul CC al PMR 105 .<br />
Înfiinţarea, în anul 1905, a unei plantaţii <strong>de</strong> duzi în suprafaţă <strong>de</strong> 4 ha a<br />
favorizat practicarea sericiculturii. În acest scop a fost înfiinţat un atelier <strong>de</strong><br />
ţesătorie, cu sediul la Segarcea, dotat cu o filatură pentru prelucrarea gogoşilor.<br />
Borangicul rezultat era folosit pentru lucrările executate în cadrul atelierului.<br />
De-a lungul perioa<strong>de</strong>i dintre cele două războaie mondiale, s-au obţinut<br />
următoarele cantităţi <strong>de</strong> borangic 106 :<br />
Nr. crt. Anul Cantitatea <strong>de</strong><br />
sămânţă <strong>de</strong> viermi<br />
grame<br />
Cantitate<br />
gogoşi uscate<br />
obţinute kg<br />
Cantitatea <strong>de</strong><br />
borangic<br />
obţinută în kg<br />
Preţul<br />
borangicului<br />
lei/kg<br />
1. 1926 150 262 31 1.919<br />
2. 1927 150 292 38<br />
3. 1928 200 325 39<br />
4. 1929 200 303,5 48,100 1.660<br />
5. 1931 380<br />
6. 1932 100 - 63 927,50<br />
7. 1933 - 488 61 754,96<br />
8. 1934 415 55,5<br />
9. 1935 120 266 35 831,25<br />
10. 1936 100 215 30<br />
11. 1937 100 200 29,200 744<br />
12. 1938 130 286 37,5 884,50<br />
13. 1939 60 90 18,400 1011,25<br />
14. 1940 130 <strong>24</strong>0 38,500 1.051<br />
Cantitatea <strong>de</strong> borangic era condiţionată <strong>de</strong> calitatea şi rezistenţa<br />
seminţei, dar şi <strong>de</strong> modul în care erau îngrijiţi viermii <strong>de</strong> mătase.<br />
De asemenea, a luat fiinţă şi o livadă în suprafaţă <strong>de</strong> 10 ha. Predominau:<br />
prunii, merele, nucii, cireşii, vişinii etc., ale căror fructe erau puse în vânzare sau<br />
folosite în prepararea băuturilor.<br />
104<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 217/1945, f. 478.<br />
105<br />
Dumitru D. Stan, Monografia oraşului Segarcea – Dolj, Craiova, Editura Policrom,<br />
2007, p. 93.<br />
106<br />
A.N.I.C. Bucureşti, fond Domeniului Coroanei Segarcea, dosar 1274/1925-1940, f.<br />
12, 30, 32, 43,54, 71, 136, 140, 149, 159, 161, 167, 173, 187, 193, 197-199, 204; D.J.A.N. Dolj,<br />
fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 11/1928, f. 115, 120-121; ibi<strong>de</strong>m, dosar 11/1929, f. 104-<br />
105, 107-110, 182; ibi<strong>de</strong>m, dosar 12/1932, f. 179; ibi<strong>de</strong>m, dosar 10/1933, f. 137; ibi<strong>de</strong>m, dosar<br />
12/1931, f. 102; ibi<strong>de</strong>m, dosar 10/1934, f. 217.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 189<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Domeniul forestier ocupa o suprafaţă <strong>de</strong> 2.308 ha. Acesta era <strong>de</strong>limitat<br />
<strong>de</strong> terenul agricol prin drumuri, şanţuri şi plantaţii <strong>de</strong> salcâmi 107 . Pădurea era<br />
compusă din 6 trupuri, situate în partea <strong>de</strong> nord a Domeniului: 3 principale –<br />
Dâlga, Panaghia, Cobia şi 3 secundare – Cobia Dâlgii, Bicanul şi Lunca. Primele<br />
două trupuri formau seriile cu acelaşi nume şi aveau o suprafaţă <strong>de</strong> 1.628,8 ha,<br />
iar cea <strong>de</strong>-a treia serie o constituiau trupurile: Cobia, Căbia Dâlgii, Lacul<br />
Bicanului şi Lunca, în suprafaţă <strong>de</strong> 529,01 ha 108 . Datorită condiţiilor specifice <strong>de</strong><br />
climă şi a solului argilos-nisipos profund şi <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> fertil, arboretul era alcătuit<br />
din: cer, în proporţie <strong>de</strong> 50 %, gârniţă 30%, stejar pedunculat 10%, carpen 3%,<br />
frasin 2%, ulm 2%, jugastru, paltin, arţar 2%, şi altele 1%.<br />
După vârstă arboretului, statistica arăta astfel:<br />
� 1-20 <strong>de</strong> ani – 1.354,255 <strong>de</strong> ha în proporţie <strong>de</strong> 59%;<br />
� 21-40 <strong>de</strong> ani – 337,765 <strong>de</strong> ha în proporţie <strong>de</strong> 14,5%;<br />
� 61-80 <strong>de</strong> ani – 265,830 <strong>de</strong> ha în proporţie <strong>de</strong> 11,5%;<br />
� goluri – 350,250 <strong>de</strong> ha în proporţie <strong>de</strong> 15%.<br />
Pentru a putea fi exploatate economic, era necesară o perioadă <strong>de</strong> 80 <strong>de</strong><br />
ani, <strong>de</strong>oarece esenţele preţioase care compuneau Domeniul proveneau din<br />
lăstari. În anul 1901, s-a realizat amenajarea acestor păduri. Regimul, adoptat<br />
pentru toate trupurile <strong>de</strong> pădure, a fost cel al codrului regulat, motiv pentru care,<br />
în pădurea Dâlga trebuiau să se facă tăieri succesive, iar în pădurea Panaghia<br />
tăieri rase, urmate <strong>de</strong> însămânţări artificiale şi plantaţii. La trupurile secundare,<br />
un<strong>de</strong> vârsta arboretului era <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> mică, nu se puteau face <strong>de</strong>cât lucrări <strong>de</strong><br />
reîmpădurire prin poieni şi rarişti şi rărituri în zonele cu arbori bătrâni 109 .<br />
Astfel, în apropiere <strong>de</strong> pădurea Panaghia, pe un teren care fusese <strong>de</strong>stinat<br />
agriculturii şi <strong>de</strong>sfundat cu ajutorul plugului cu abur, au fost plantate 30 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong><br />
pădure.<br />
Efectele războiului şi-au pus amprenta în mod negativ asupra<br />
domeniului silvic <strong>de</strong> la Segarcea. În perioada Primului Război Mondial,<br />
domeniul silvic a fost foarte afectat <strong>de</strong> distrugerea inamicului. Evaluând, la 19<br />
noiembrie 1918, pagubele produse pădurilor Panaghia şi Cobia, brigadierul<br />
silvic Gh. Popescu constata că au fost tăiate 25 <strong>de</strong> ha din pădurea Lacul<br />
Bicanului, 15 ha din pădurea Panaghia şi 30 <strong>de</strong> ha din pădurea Cobia. În această<br />
perioadă, au fost rechiziţionate <strong>de</strong> la personalul silvic: 4 puşti <strong>de</strong> vânătoare, un<br />
revolver, 4 cartuşiere, un cuţit <strong>de</strong> vânătoare, o şa completă <strong>de</strong> călărie, precum şi<br />
un cal <strong>de</strong> serviciu 110 . De asemenea, la această din urmă pădure a fost <strong>de</strong>vastat<br />
întreg cantonul silvic, tocăria şi mobilierul fiind arse, au luat 150 <strong>de</strong> mp sârmă<br />
împletită şi au împuşcat în parcul cerbilor 17 exemplare şi 5-600 <strong>de</strong> fazani 111 .<br />
107<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Primăria Segarcea, dos. 10/1940, f. 1.<br />
108<br />
Florian Davi<strong>de</strong>scu, op. cit., p. 89-92.<br />
109<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 89-93.<br />
110<br />
D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Sadova, dosar 21/1919, f. 41.<br />
111 Ibi<strong>de</strong>m, f. 91.
190<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Întocmind raportul pentru pădurea Dâlga, brigadierul nota: „Duşmanul n-a<br />
respectat nicio normă <strong>de</strong> exploatare regulată, exploatarea fiind la cheremul<br />
diferiţilor soldaţi germani care s-au perindat la această pădure. Dacă la un loc<br />
găseau mai mulţi copaci care să le placă, îi tăiau pe toţi fără a se gândi că<br />
întrerup masivul şi că <strong>de</strong>scoperă solul… Duşmanul a extras toţi arborii mai <strong>de</strong><br />
valoare… tot ce-a fost bun a luat”, materialul fiind vândut, – conform relatărilor<br />
sătenilor – „pe preţuri ridicol <strong>de</strong> mici, sumele încasate rămânând în buzunarul<br />
soldatului care le vin<strong>de</strong>a” 112 .<br />
După 1918, tăierea şi regenerarea pădurilor s-a realizat conform<br />
dispoziţiilor amenajamentului aprobat <strong>de</strong> Minister, după avizul dat <strong>de</strong> Consiliul<br />
tehnic al pădurilor, aflat în vigoare şi revizuit în 1921 şi 1931.<br />
La revizuirea amenajamentului din 1921, s-a hotărât ca împădurirea să<br />
se facă pe o perioadă <strong>de</strong> 10 ani. Planul prevăzut iniţial s-a realizat însă mult mai<br />
<strong>de</strong>vreme, în timp <strong>de</strong> 8 ani, când s-au împădurit 318 ha, adică aproximativ 40 <strong>de</strong><br />
ha anual. Cheltuielile acestui proces s-au ridicat la suma <strong>de</strong> 454.895,50 <strong>de</strong> lei.<br />
S-a stabilit ca, regenerarea pădurii exploatate, să se facă prin procesul <strong>de</strong><br />
lăstărire a buturugilor în seria Panaghia şi Cobia, iar în seria Dâlga să se facă<br />
prin seminţe şi puieţi plantaţi 113 . Prin însămânţare cu ghindă, s-au împădurit<br />
111,68 <strong>de</strong> ha, costul unui hectar ridicându-se la 1.336 <strong>de</strong> lei. Prin plantaţie cu<br />
puieţi s-au împădurit 75,75 <strong>de</strong> ha cu stejar, 117,41 <strong>de</strong> ha cu salcâm şi 12,78 <strong>de</strong><br />
ha s-au împădurit cu diferite esenţe, precum: frasin, nuc american, pin negru şi<br />
răchită 114 . Au rămas neîmpădurite 52 <strong>de</strong> ha din perimetrul pădurii Panaghia.<br />
Terenurile <strong>de</strong>frişate erau redate agriculturii în ve<strong>de</strong>rea mobilizării terenului.<br />
După câţiva ani <strong>de</strong> folosinţă agricolă, ele erau reîmpădurite. Au fost <strong>de</strong>frişate,<br />
astfel, <strong>de</strong>-a lungul timpului, 26,70 <strong>de</strong> ha în pădurea Panaghia, 34,56 <strong>de</strong> ha în<br />
pădurea Cobia şi <strong>24</strong> <strong>de</strong> ha la Dâlga 115 .<br />
În anul forestier 1930/1931, s-a exploatat o suprafaţă <strong>de</strong> 66,94 <strong>de</strong> ha, din<br />
care au rezultat: 326,54 <strong>de</strong> m 3 <strong>de</strong> lemn <strong>de</strong> lucru, 8.831 <strong>de</strong> steri <strong>de</strong> lemn <strong>de</strong> foc 116 .<br />
În septembrie 1931, s-a realizat amenajamentul plantaţiilor <strong>de</strong> salcâm<br />
din perimetrul pădurilor Cobia, Florica, Dâlga, Panaghia şi Lipovu, în suprafaţă<br />
<strong>de</strong> 285,800 <strong>de</strong> ha, din care s-au împădurit 203,1500 <strong>de</strong> ha. S-a stabilit, ca regim<br />
<strong>de</strong> exploatare, crângul simplu, cu o revoluţie <strong>de</strong> 10 ani pentru o suprafaţă <strong>de</strong><br />
100,41 <strong>de</strong> ha şi o revoluţie <strong>de</strong> 20 <strong>de</strong> ani pentru întin<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> 175,6700 <strong>de</strong> ha. Tot<br />
în planul <strong>de</strong> exploatare, s-a stabilit şi împădurirea cu stejar şi esenţe intermediare<br />
a suprafeţei <strong>de</strong> 81,9300 <strong>de</strong> ha 117 . Conform amenajamentului din 1931, suprafaţa<br />
112<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 89-90.<br />
113<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1930, f. 344.<br />
114<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 184.<br />
115<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 61.<br />
116<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1931, f. 221.<br />
117 Ibi<strong>de</strong>m, f. 358.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 191<br />
_______________________________________________________________________________<br />
pădurii, stabilită a se exploata anual, era <strong>de</strong> 69,90 <strong>de</strong> ha cu un volum <strong>de</strong> 5.777 <strong>de</strong><br />
steri 118 .<br />
În perioada 1931-1932, suprafaţa totală a pădurilor, inclusiv poienile, era<br />
<strong>de</strong> 2.390,73 <strong>de</strong> ha (Panaghia – 1.115,64 <strong>de</strong> ha; Calopăr – 804,80 <strong>de</strong> ha; Segarcea<br />
– 391,80 <strong>de</strong> ha; Lipov – 78,49 <strong>de</strong> ha), din care au fost exploatate, conform<br />
amenajamentului, 86,16 ha (Panaghia – 35,16 ha; Calopăr – 32 <strong>de</strong> ha; Segarcea<br />
– 19 ha; Lipov – 3,80 ha) 119 . Volumul materialului lemnos rezultat a fost <strong>de</strong><br />
5.220 <strong>de</strong> m 3 . Au fost exploatate numai lemne pentru foc, pădurea fiind tăiată în<br />
crâng simplu şi crâng cu rezerve.<br />
Pădurea propriu-zisă avea 2.132,65 <strong>de</strong> ha şi era formată din 34,20 <strong>de</strong> ha<br />
<strong>de</strong> răşinoase, şi 2.057,38 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong> foioase, aşa cum reiese din tabelul <strong>de</strong> mai<br />
jos 120 :<br />
Pădurile Panaghia Dâlga Cobia-Florica Lipov<br />
Suprafaţa împădurită ha 990,30 751,61 349,67 41,07<br />
Goluri şi poieni 125,34 53,19 42,13 37,42<br />
Răşinoase<br />
Molid<br />
Brad<br />
1<br />
-<br />
-<br />
-<br />
1<br />
5,51<br />
-<br />
-<br />
Pin 7,44 13,04 6,21 -<br />
Stejar 329,98 47,81 61,59 -<br />
Gârniţă 180 147,11 82 -<br />
Cer 390,23 295,98 168,93 -<br />
Foioase Plop şi salcie 6,06 - 4,96 -<br />
Frasin 5,80 5,07 1,34 -<br />
Ulm 3,90 1,70 0,48 -<br />
Salcâm 65,89 120,90 13,46 41,07<br />
Nuci - 9,80 2,63 -<br />
Diverse* 121 - 75,88 1,56 -<br />
Pentru anul 1932/1933, s-a stabilit ca, pe lângă tăierile principale,<br />
prevăzute să se facă pe o suprafaţă <strong>de</strong> 81,74 ha în planul <strong>de</strong> amenajament, să se<br />
facă şi tăieri intermediare (culturale), cu caracter <strong>de</strong> rărituri, curăţiri, <strong>de</strong>gajări a<br />
uscăturilor. Planul suprafeţelor, proiectate a fi împădurite în această perioadă,<br />
cuprin<strong>de</strong>a: reîmpăduriri cu puieţi şi ghindă pe o suprafaţă <strong>de</strong> 41,74 <strong>de</strong> ha şi<br />
completări în plantaţii vechi pe o suprafaţă <strong>de</strong> 32,70 <strong>de</strong> ha; noi împăduriri cu<br />
salcâm la Dâlga, pe 3,17 ha şi la Lipov, pe 8,75 <strong>de</strong> ha; cu puieţi <strong>de</strong> ghindă, <strong>de</strong><br />
118<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 9/1931, f. 268. Se preve<strong>de</strong>a să se obţină următoarele cantităţi <strong>de</strong> steri <strong>de</strong><br />
lemn: Dâlga (1.937 <strong>de</strong> steri), Cobia (1.040 <strong>de</strong> steri) şi Panaghia (2.800 <strong>de</strong> steri).<br />
119<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1933, f. 32.<br />
120<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 32, 36.<br />
121<br />
* Esenţe în proporţii mici, precum: tei, carpini, paltini.
192<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
gârniţă şi <strong>de</strong> stejar la Panaghia, pe 10 ha, Dâlga, pe 12,07 ha şi la Cobia, pe 5,75<br />
<strong>de</strong> ha; şi câte un hectar cu nuc american şi cu frasin american 122 . Lucrările <strong>de</strong> pe<br />
teren nu au respectat preve<strong>de</strong>rile amenajamentului, tăindu-se numai 76,54 <strong>de</strong> ha.<br />
S-a renunţat la tăierea a 5,20 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong> salcâm, pentru a nu afecta creşterea<br />
stejarului, prin crearea <strong>de</strong> luminişuri în pădurea Florica. Din această suprafaţă,<br />
au rezultat 498 <strong>de</strong> m 3 <strong>de</strong> lemn <strong>de</strong> lucru şi 13.299 <strong>de</strong> steri <strong>de</strong> lemn <strong>de</strong> foc,<br />
<strong>de</strong>păşind preve<strong>de</strong>rile amenajamentului 123 . S-au împădurit 46,74 <strong>de</strong> ha 1<strong>24</strong> .<br />
În anul 1933, situaţia pădurii era următoarea: 1.418,39 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong> pădure<br />
naturală; 764,63 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong> plantaţii; 43,50 <strong>de</strong> ha teren <strong>de</strong> cultură; 35,50 <strong>de</strong> ha<br />
fâneţe; 45,69 <strong>de</strong> ha păşune; 3,44 <strong>de</strong> ha <strong>de</strong> curţi şi grădini; 65,72 <strong>de</strong> ha drumuri şi<br />
2,32 <strong>de</strong> ha ape şi terenuri neproductive. Au fost propuse spre împădurire 163,11<br />
ha din moşie 125 .<br />
Pentru obţinerea <strong>de</strong> puieţi, au fost înfiinţate patru pepiniere, în suprafaţă<br />
totală <strong>de</strong> 8 ha: două în pădurea Dâlga, un<strong>de</strong> se creşteau stejari şi răşinoase, una la<br />
pădurea Bicanu şi una la Cobia, un<strong>de</strong> se creşteau diferite specii, dar mai ales<br />
stejarul.<br />
Pentru anul 1933/1934, amenajamentul preve<strong>de</strong>a exploatarea suprafeţei<br />
<strong>de</strong> 76,43 <strong>de</strong> ha şi împădurirea suprafeţei <strong>de</strong> 54 <strong>de</strong> ha (36,25 ha împăduriri şi<br />
17,75 <strong>de</strong> ha completări) 126 .<br />
În perioada 1921-1929, s-au cheltuit, cu pepinierele, 128.468 <strong>de</strong> lei,<br />
rezultând 1.162.319 puieţi, dintre care s-au folosit pentru plantaţii 904.723 <strong>de</strong><br />
bucăţi 127 .<br />
Lucrările la pădure se realizau cu ajutorul oamenilor din comună, care<br />
aveau obligaţia să fasoneze şi să strângă în grămezi materialul rezultat. Din<br />
produsele obţinute, pe lângă cele care se păstrau pentru nevoile Domeniului şi<br />
aprovizionarea instituţiilor din comună, cea mai mare parte erau puse în vânzare.<br />
Astfel, în anii 1929-1930 s-au vândut: 8.752 <strong>de</strong> steri <strong>de</strong> lemn <strong>de</strong> foc, 263 <strong>de</strong><br />
bucăţi <strong>de</strong> araci <strong>de</strong> vie, 112 bucăţi <strong>de</strong> trunchiuri, 572 <strong>de</strong> prăjini, 504 bondoci <strong>de</strong><br />
gard şi s-au păstrat pentru Domeniu: 25.707 <strong>de</strong> steri <strong>de</strong> lemn <strong>de</strong> foc, 355 <strong>de</strong><br />
bondoci <strong>de</strong> gard, 17,693 <strong>de</strong> araci <strong>de</strong> vie; 71 <strong>de</strong> trunchiuri <strong>de</strong> lemn, 257 <strong>de</strong> prăjini,<br />
11 steri <strong>de</strong> rigle şi 22 <strong>de</strong> bucăţi <strong>de</strong> doage 128 .<br />
Despre perioada premergătoare Primului Război Mondial, nu există<br />
informaţii. Arhiva a fost distrusă în timpul ocupaţiei. Din această cauză, şeful<br />
Regiei Segarcea a aproximat valoarea plăţilor efectuate în perioada 1912-1918 la<br />
următoarele sume: 3.000 <strong>de</strong> lei pentru anii 1912 şi 1913; 5.000 <strong>de</strong> lei pentru anii<br />
122 D.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar 3/1932, f. 360.<br />
123<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1933, f. 443.<br />
1<strong>24</strong><br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 447.<br />
125<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 551.<br />
126<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 436-437, 440-441.<br />
127<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1930, f. 184.<br />
128<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar, 3/1931, f. 65-67.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 193<br />
_______________________________________________________________________________<br />
1914 şi 1915 şi 7.000 <strong>de</strong> lei pentru anii 1916, 1917 şi 1918. În reconstituirea<br />
acestora a ţinut cont <strong>de</strong> faptul că salariile erau <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> mici, iar sporurile<br />
salariale se adăugau cam la 2-3 ani. În perioada 1919-1929, valoarea salariilor<br />
muncitorilor din acest sector s-a ridicat la 1.078.738 <strong>de</strong> lei în bani şi 4<strong>24</strong>.527 <strong>de</strong><br />
lei în natură, după cum se poate observa în tabelul <strong>de</strong> mai jos 129 :<br />
Nr. crt. Perioada în bani în natură<br />
1. 1919 13 400 1 672<br />
2. 1920 19 454 1 672<br />
3. 1921 31 130 8 298<br />
4. 1922 44 520 10 616<br />
5. 1923 64 830 15 204<br />
6. 19<strong>24</strong> 90 525 25 582<br />
7. 1925 111 150 54 483<br />
8. 1926 156 350 65 393<br />
9. 1927 167 529 75 436<br />
10. 1928 187 850 85 320<br />
11. 1929 192 000 80 496<br />
Total 1 078 738 4<strong>24</strong> 527<br />
În 1931, un muncitor <strong>de</strong> la pădure câştiga 50 <strong>de</strong> lei pe zi, iar în natură<br />
primea dijmă din lemnele tăiate, ajungând să câştige, astfel, cam 60-70 <strong>de</strong> lei pe<br />
zi 130 .<br />
Materialul lemnos, obţinut din exploatarea pădurii, era fasonat în<br />
<strong>de</strong>casteri şi folosit, o parte pentru nevoile Domeniului, iar restul dat spre vânzare<br />
locuitorilor din satele învecinate şi pe piaţa Craiovei. Se exploata numai lemn <strong>de</strong><br />
foc şi lucrările se executau mai mult în perioada iernii, vara locuitorii fiind<br />
ocupaţi cu lucrările agricole. Transportul se făcea cu carele Domeniului şi ale<br />
oamenilor din sat şi costa, la Craiova, câte 50-80 <strong>de</strong> lei/ster 131 .<br />
În primele 6 luni ale anului 1929, s-au vândut 718 steri lemne <strong>de</strong> foc şi<br />
983 ¾ steri crăci, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> prima jumătate a anului 1930, când s-au<br />
vândut 489 ½ steri lemne şi doar 289 <strong>de</strong> steri crăci 132 . Acest lucru s-a datorat<br />
faptului că preţul la lemnele <strong>de</strong> pe Domeniu era <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> ridicat, ajungând la<br />
8.700 <strong>de</strong> lei vagonul <strong>de</strong> lemne clasa I, iar lemnele clasa a II-a costau 7.750 <strong>de</strong> lei<br />
vagonul, comparativ cu piaţa Craiovei un<strong>de</strong>, pentru un vagon <strong>de</strong> lemne se plătea<br />
între 6.000 – 7.000 <strong>de</strong> lei. Din cauza preţurilor mari, în luna august a anului 1930<br />
nu s-a înregistrat niciun fel <strong>de</strong> cerere la lemne, motiv pentru care s-a hotărât<br />
reducerea preţurilor, astfel: <strong>de</strong> la 300 <strong>de</strong> lei sterul lemne clasa I, la 250 <strong>de</strong> lei<br />
sterul, <strong>de</strong> la 250 <strong>de</strong> lei sterul clasa a II-a, la 220 <strong>de</strong> lei, 125 <strong>de</strong> lei sterul crengi.<br />
Preţurile s-au aflat într-o continuă scă<strong>de</strong>re, ca urmare a lipsei numerarului la<br />
locuitori. Situaţia s-a menţinut şi în anii următori: în 1933, pe piaţa Craiovei, un<br />
129<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1930, f. 80.<br />
130<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 9/1931, f. 268.<br />
131<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
132<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1930, f. 314.
194<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
vagon <strong>de</strong> lemne transportat la domiciliu a scăzut la 4.000 <strong>de</strong> lei, iar un vagon <strong>de</strong><br />
lemne <strong>de</strong> pe teritoriul Domeniului ajungea să se vândă, în acelaşi oraş, cu 4.400<br />
– 4.600 <strong>de</strong> lei. Era necesară o nouă reducere a preţurilor 133 .<br />
Conform preve<strong>de</strong>rilor bugetare, personalul pădurii obţinea, pe lângă<br />
salariu în bani, şi o raţie <strong>de</strong> lemne. Stabilită la 8 steri, aceasta s-a dovedit a fi<br />
<strong>de</strong>stul <strong>de</strong> redusă, atât din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cantitativ, cât şi calitativ, fapt care-i<br />
obliga să cumpere o mare parte dintre lemnele necesare. În aceste condiţii, au<br />
solicitat creşterea raţiei <strong>de</strong> la 8 la 12 steri lemne <strong>de</strong> calitatea a III-a. Starea<br />
dificilă în care se aflau toţi slujbaşii moşiei, l-a <strong>de</strong>terminat pe Şeful Regiei să îi<br />
ceară Administratorului Domeniului Coroanei să le acor<strong>de</strong> acestora posibilitatea<br />
<strong>de</strong> a cumpăra lemne la preţuri mult reduse: 100 <strong>de</strong> lei sterul lemne clasa a II-a,<br />
80 <strong>de</strong> lei clasa a III-a şi 40 <strong>de</strong> lei sterul <strong>de</strong> crengi 134 . Oscilaţiile <strong>de</strong> preţuri, în<br />
perioada 1929-1933, se pot observa din tabelul următor:<br />
Nr.<br />
crt.<br />
Produse lemnoase/ster 1929 1930 1931 1932 1933<br />
1. Clasa I lemne <strong>de</strong> lucru <strong>de</strong><br />
esenţă tare/ m 3<br />
300 250 300 300 300<br />
2. Lemne <strong>de</strong> pin/ m 3 200 200<br />
3. Clasa a II-a 250 220 150-180 150-180 180<br />
4. Clasa a III-a 125 100-150 100-125 125-150<br />
5. Crăci cl I 125 100-125 100-125<br />
6. Crăci cl a II-a 75 75 75 75-100<br />
7. Crăci cl a III-a 40 40-50<br />
8. Lemne moi 100-150 100<br />
9. Bondocul <strong>de</strong> vie 5-9 5-20 5<br />
10. Aracul 1,50 2 2<br />
11. Rigla <strong>de</strong> salcâm 4-7<br />
12. Buturugi/ster 125<br />
Cele mai mari vânzări se înregistrau în perioada august-ianuarie, iar cele<br />
mai mici în perioada <strong>de</strong> vară, când oamenii erau ocupaţi cu muncile agricole.<br />
Pentru tăierea pădurii se utiliza, în mod <strong>de</strong>osebit, toporul şi, foarte rar, joagărul –<br />
numai în cazul arborilor mai groşi. În ve<strong>de</strong>rea realizării transportului, s-a<br />
acţionat pentru îmbunătăţirea sistemului <strong>de</strong> drumuri. Transportul se realiza cu<br />
carele Regiei, dar şi cu cele ale oamenilor din localitate. În anul 1931, preţul<br />
sterului transportat la Craiova se ridica la 50 – 80 <strong>de</strong> lei 135 .<br />
Administraţia Domeniului Coroanei admitea acordarea <strong>de</strong> ajutoare în<br />
lemne, fie gratuit, fie prin reducerea preţului cu un anumit procent din preţul<br />
real, pentru diferite persoane fără posibilităţi sau pentru diverse instituţii, aflate<br />
pe teritoriul Domeniului. Astfel, în 1932, s-au dat gratuit 100 <strong>de</strong> bondoci pentru<br />
133<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1933, f. 179.<br />
134<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 68.<br />
135<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 9/1931, f. 268.
Evoluţia Domeniului Coroanei Segarcea în perioada 1884-1948 195<br />
_______________________________________________________________________________<br />
şcoala din Segarcea, 3 lemne <strong>de</strong> lucru pentru fântâna din Dealul Robului, 17<br />
bondoci <strong>de</strong> gard şi 82 <strong>de</strong> rigle <strong>de</strong> salcâm locuitorului Marin Jianu din<br />
Segarcea 136 .<br />
În pădurea Cobia, a luat naştere, în anul 1903, pe o suprafaţă <strong>de</strong> 25 <strong>de</strong><br />
ha, un parc cu 4 cerbi şi 8 ciute, aduse <strong>de</strong> pe Domeniul Coroanei Mălini 137 .<br />
În timpul celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial, pădurea Domeniului<br />
Segarcea a fost <strong>de</strong>seori cotropită <strong>de</strong> armatele <strong>de</strong> ocupaţie. La 21 noiembrie 1944,<br />
soldaţii armatei sovietice au ridicat, din pădurea Domeniului Coroanei Segarcea,<br />
25 <strong>de</strong> steri <strong>de</strong> lemn <strong>de</strong> foc, în valoare <strong>de</strong> 22.375 <strong>de</strong> lei. În aceste condiţii,<br />
Administraţia a solicitat ca proprietăţile Domeniului Coroanei să fie scutite <strong>de</strong><br />
orice ridicări <strong>de</strong> materiale sau alte încălcări 138 .<br />
În perioada interbelică, din exploatarea Domeniului Segarcea s-au<br />
obţinut următoarele sume <strong>de</strong> bani 139 :<br />
Nr. crt. Anul Venituri lei<br />
1. 1921 2.627.398,65<br />
2. 1922 1.830.106,75<br />
3. 1923 2.160.169,30<br />
4. 19<strong>24</strong> 3.553.351,50<br />
5. 1925 2.974.567,60<br />
6. 1927 777.439,08<br />
7. 1928 2.990.904,19<br />
8. 1929 2.726.800,32<br />
9. 1930 1.885.485,45<br />
10. 1931 3.432.214,27<br />
11. 1932 2.896.087,60<br />
12. 1933 3.589.170,63<br />
13. 1934 3.617.557,42<br />
14. 1941 20.514.388<br />
15. 1942 25.655.269<br />
Total 81.230.099,76<br />
Abdicarea Regelui Mihai I, la 30 <strong>de</strong>cembrie 1947 şi preluarea puterii<br />
politice <strong>de</strong> către comunişti, a însemnat sfârşitul instituţiei Domeniului Coroanei.<br />
Prin Decizia nr. 164 din 7 ian. 1948, au fost instituite mai multe Comisii pe<br />
lângă Administraţia Centrală a Domeniilor, fostă a Coroanei, cu sediul în<br />
Bucureşti, pentru Inventarierea, Conservarea şi Administrarea Bunurilor acestei<br />
instituţii.<br />
Începând cu 1 ianuarie 1948, toate bunurile, operaţiunile şi veniturile<br />
<strong>de</strong> orice fel care, anterior,aparţinuseră Domeniului au fost supuse dispoziţiilor<br />
136<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 3/1932, f. 122.<br />
137<br />
Fl. Davi<strong>de</strong>scu, op. cit., p. 87.<br />
138<br />
A.N.I.C. Bucureşti, fond Administraţia Centrală, dosar 180/1943-1944, f. 315.<br />
139<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 72/1932, f. 1; ibi<strong>de</strong>m, dosar 109/1941, f. 82.
196<br />
Narcisa Maria Mitu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
fiscale prevăzute în legile ţării, pentru toţi contribuabilii. Potrivit Decretului nr.<br />
28 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, din 26 mai 1948, averile foste regale<br />
au fost trecute în patrimoniul Statului 140 .<br />
L'EVOLUTION DE DOMAINE DE LA COURONNE SEGARCEA<br />
DANS LA PERIODE 1884-1948<br />
(Résumé)<br />
Inclus par le loi du 10/22 Juin 1884 à l’intérieur du Domaine <strong>de</strong> la Couronne,<br />
Segarcea a connu une évolution tout à fait particulière, se faisant remarquer assez vite<br />
comme en tant qu’un <strong>de</strong>s domains les plus développés. Une explication pour cette<br />
phenomène doit etre cherchée dans son position géographique, Segarcea ayant<br />
l’avantage d’un sol très favorable à l’agriculture notamment pour les cultures viticoles.<br />
Les vins y produits, très apréciés tant en pays qu’à l’étranger, ont assuré au brand<br />
Segarcea une réputation reconnue à la fois en Europe qu’en Amerique <strong>de</strong> Nord. La<br />
qualité <strong>de</strong> ses produits explique le choix <strong>de</strong> la famille royale qui n’hésitaient pas les faire<br />
servir aux diners, anniversaires, bals, reunions diplomatiques, ce que le régime<br />
communiste a préféré <strong>de</strong> conserver en renforcant leur position <strong>de</strong>s vins officiels.<br />
Mots-cléfs: XIX e – XX e siècle, Le Domaine <strong>de</strong> la Couronne, Segarcea,<br />
économie, réforme.<br />
140 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 208/1948, f. 219.
RĂUL ŞI ARTA TOTALITARĂ<br />
SAU DESPRE DESPIRITUALIZARE ÎN ISTORIE<br />
GABRIEL LOHON<br />
Orice încercare <strong>de</strong> a înţelege răul absolut reclamă o operaţiune <strong>de</strong><br />
exorcizare care, totuşi, mai <strong>de</strong>vreme sau mai târziu, trebuie <strong>de</strong>marată. Fie că<br />
aceasta s-a numit artă militantă, artă angajată sau proletară, realism socialist<br />
sau umanism socialist, ajungând la revoluţie culturală, arta comunistă, <strong>de</strong>şi<br />
studiată pe alocuri în Europa occi<strong>de</strong>ntală şi aproape <strong>de</strong>loc în România, continuă<br />
să adaste într-o zonă neclară. Prin urmare, primele chestiuni care se ridică ating<br />
zonele originilor acestui tip <strong>de</strong> artă şi a manierei în care aceasta a sacrificat<br />
spiritul liber pentru o bună bucată <strong>de</strong> vreme. Altfel spus, cartografierea acestei<br />
divizii toxice a artei trebuie să conteze pe <strong>de</strong>marcarea unor borne metodologice<br />
precise.<br />
Problema.<br />
Dacă în istoria civilizaţiei, arta cu subdiviziunile sale a fost aceea care a<br />
dat expresia exactă a vieţii, şi dacă ea marchează similar şi prezentul, tot arta<br />
<strong>de</strong>semnează, în chip concret, şi sincopele perioa<strong>de</strong>i comuniste. Acolo un<strong>de</strong><br />
morala înaltă chema cândva la umanitate şi la capacitatea <strong>de</strong> sacrificiu a acesteia,<br />
disponibilitatea etică s-a transformat în oroare, sânge şi injustiţie. Şi, ca şi când<br />
nu ar fi fost <strong>de</strong>stul, toate acestea au fost colportate <strong>de</strong> artă.<br />
A fost, aşadar, arta capabilă să rezolve hiatusul în care intrase spiritul şi<br />
etica? Nu cumva a caracterizat exact radicalismul unei lumi <strong>de</strong>-platonicizate şi<br />
pozitiviste, în care orice consi<strong>de</strong>raţie estetică a fost proscrisă unor pseudoprobleme<br />
filosofice, atât <strong>de</strong> rebele încât respingeau orice urmă <strong>de</strong> metafizică?<br />
Chiar în perioada <strong>de</strong> până la 1917, aceea pe care o numeam „burgheză”, arta nu<br />
şi-a găsit expresia în eclectismul stilistic pe care l-a produs, dar, dacă ar fi să<br />
găsim totuşi una, aceea ar fi numai „marea operă”. Iar dacă ar fi avut un statut<br />
intelectual şi „social”, arta şi <strong>de</strong>pendinţele sale le-ar fi preocupat mai<br />
în<strong>de</strong>aproape pe, să zicem, „plictisitele femei burgheze”. Şi, mai <strong>de</strong>parte, <strong>de</strong>şi a<br />
început o „purificare” <strong>de</strong> atunci încoace, lucru care, într-un sens, reflectă noua<br />
rigoare etică şi care a creat, cel puţin în arhitectură, un stil al epocii, un Zeitstil,<br />
după formula lui Hermann Broch 1 , interesul faţă <strong>de</strong> aceste chestiuni artistice<br />
rămâne închis în cercul celor interesaţi sau, mai nimerit spus, o dispută internă<br />
între artişti. Procesul început în secolul al XIX-lea ne apare, astfel, clar conturat:<br />
expresia evi<strong>de</strong>ntă a epocii este <strong>de</strong> <strong>de</strong>parte vizibilă prin technologie şi maşinal sau<br />
1<br />
Hermann Broch, Geist and Zeitgeist: The Spirit in an Unspiritual Age, Counterpoint,<br />
New York, 2002.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 197-203
198<br />
Gabriel Lohon<br />
_______________________________________________________________________________<br />
prin evenimentele sportive, mai <strong>de</strong>grabă <strong>de</strong>cât prin arhitectura urbană sau prin<br />
opere <strong>de</strong> artă.<br />
Ar fi, totuşi, prea simplu să susţinem că problemele intelectuale şi<br />
estetice au fost ignorate, pentru că sensul lor nu ar fi răspuns la o întrebare <strong>de</strong><br />
tipul avem ce mânca? Sau avem un<strong>de</strong> să locuim? Nu, această viziune<br />
materialistă unilaterală este infirmată <strong>de</strong> Evul Mediu, o perioadă <strong>de</strong> auto-privare<br />
materială aproape totală, care a mijlocit apariţia sublimului în artă şi care a adus<br />
mai la în<strong>de</strong>mână clişeul potrivit căruia „muzele tac în vremuri <strong>de</strong> război”, chiar<br />
dacă istoria l-a contrazis <strong>de</strong>seori. Totul ar conduce, <strong>de</strong>ci, la o adâncă patologie a<br />
timpului. Şi asta pentru că, <strong>de</strong>şi războiul ar putea fi marele catalizator, cel care ar<br />
reuni toate forţele într-o accelerare explozivă <strong>de</strong> facto şi, <strong>de</strong>şi războiul însuşi ar<br />
fi văzut drept rezultatul catastrofal al <strong>de</strong>zvoltării economice şi tehnologice şi,<br />
poate, chiar ştiinţifice şi intelctuale. Toate aceste fenomene, care s-ar putea<br />
explica mutual, se provoacă şi chiar se intensifică reciproc, sunt, nu în ultimul<br />
rând, interstiţiile simptomatice ale unui unic, colosal proces logic. Acest<br />
complex, care acoperă sute <strong>de</strong> ani şi în care proiecţia europeană asupra lumii s-a<br />
dizolvat puţin câte puţin, seturile individuale <strong>de</strong> valori au <strong>de</strong>venit in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte<br />
unul faţă <strong>de</strong> celălalt, iar individul, confuz şi însoţit binomic <strong>de</strong> forţele<br />
constructive şi distructive, şi-a pierdut capacitatea <strong>de</strong> a opri disoluţia totală a<br />
valorilor vechi, fondatoare, şi <strong>de</strong> a preveni haosul final, lucru care l-a aruncat<br />
într-un <strong>de</strong>rizoriu grad <strong>de</strong> autocompătimire a propriei conştiinţe.<br />
Acesta este şi punctul în care arta, împreună cu rezervele sale asupra<br />
socialului, se revelează din nou ca fenomen reprezentativ al timpului său şi<br />
re<strong>de</strong>vine chestiunea fundamentală a vârstei omenirii: problema artei este<br />
problema etică însăşi. Nu numai poezia şi artele frumoase au <strong>de</strong>venit din ce în<br />
ce mai pătimaşe în scopul lor, fie el didactic sau satiric, ci şi polarizarea extremă<br />
a binelui şi a răului a ajuns să se metamorfozeze în arta însăşi. Dacă vorbim<br />
<strong>de</strong>spre cumpăna în care se afla arta, avem în minte numai i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> bine <strong>de</strong>-a<br />
lungul secolelor, <strong>de</strong> vreme ce în perioada clasică a omenirii era simplu să izolezi<br />
răul <strong>de</strong> setul individual <strong>de</strong> valori, graţie tensiunii mult mai reduse dintre cei doi<br />
poli. Se ştia, <strong>de</strong>ci, că arta reprezenta arta binelui. Găsim şi astăzi o artă a<br />
binelui, un<strong>de</strong> forma sa cea mai pură subîntin<strong>de</strong> registrul etic, dar acest lucru<br />
reprezintă numai o parte a sistemului valoric <strong>de</strong>numit „artă”, iar acesta, fie că<br />
reuşeşte să-şi creeze un stil propriu <strong>de</strong> operare, fie că nu, eşuează în a construi un<br />
barometru al vieţii şi al epocii. În secolul XX, faptul se observă cel mai clar,<br />
poate, în muzică, acolo un<strong>de</strong>, în multe privinţe, procesul <strong>de</strong> reînnoire este<br />
ireversibil 2 , dar a cărui influenţă a ajuns la dimensiuni reduse, în timp ce o<br />
industrie muzicală <strong>de</strong> nestăvilit a cuprins lumea. Alături <strong>de</strong> muzică, drept artă, în<br />
2 Este vorba <strong>de</strong>spre muzica serială, conceptualizată <strong>de</strong> compozitorul austriac, ulterior<br />
american, Arnold Schönberg (1874-1951). În eseul său din 1934, Gedanken zum Problem <strong>de</strong>r<br />
Erkenntnis in <strong>de</strong>r Musik (Gânduri <strong>de</strong>spre problema cunoaşterii muzicale), acelaşi Hermann Broch<br />
<strong>de</strong>plângea sporirea unei pieţe <strong>de</strong> masă pentru muzica populară prin film, radio şi industria<br />
discurilor.
Răul şi arta totalitară sau <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>spiritualizare în istorie<br />
199<br />
_______________________________________________________________________________<br />
sensul la care ne-am referit până acum, a apărut, ca însoţitor, kitsch-ul şi, când<br />
vorbim <strong>de</strong>spre expresia artistică a secolului trecut, <strong>de</strong>spre Zeitstil, observăm fără<br />
prea mare greutate că celălalt pol, răul, este mult mai vizibil şi mai influent în<br />
contextul general al artei. Mai potrivit spus, expresia artistică a epocii este <strong>de</strong><br />
găsit în încleştarea dintre bine şi rău în interiorul artei. Pentru că răul în artă este<br />
kitsch-ul.<br />
Nu există compartiment în care restructurarea standar<strong>de</strong>lor valorice să<br />
fie mai contaminată, mai sabotată chiar, <strong>de</strong>cât cel în care răul pătrun<strong>de</strong> sub<br />
forma kitsch-ului, nu numai artistic, şi care, simptomatic, indică <strong>de</strong>butul<br />
totalitarismului. Concomitent, tendinţele pozitiviste <strong>de</strong>vin acum riguros<br />
materialiste, iar efectele anti-platonice au impus, apoi au modificat schema<br />
principiului „frumos este ceea ce ne place” într-un soi <strong>de</strong> „frumos este ceea ce ne<br />
face puternici”, nu doar ca simplă formulă metaforică, ci ca un veritabil mod <strong>de</strong><br />
viaţă. Pentru a înţelege însă cum această <strong>de</strong>pendinţă a artei a <strong>de</strong>venit un simbol<br />
cuprinzător al sistemului <strong>de</strong> valori, cum machetarea etică a epocii post-burgheze<br />
a încăput pe mâna acestui fenomen estetic al kitsch-ului, trebuie înţelese<br />
coordonatele conceptului <strong>de</strong> valoare.<br />
Construcţia valorilor: Înfrângerea morţii.<br />
Fizionomia morţii şi întâlnirea cu ea este marea încercare a omului.<br />
Exemplul experienţei lui Friedrich Nietzsche cu infirmeria franceză în 1870 şi<br />
toate acele evenimente colaterale, care i-au influenţat acestuia parcursul, au<br />
prefigrat, pentru cincizeci <strong>de</strong> ani mai târziu şi la o scară mult mai largă, o Europă<br />
în care moartea <strong>de</strong>venise instanţa suverană, iar oroarea faţă <strong>de</strong> ea striga după<br />
izbăvire. Abia atunci colapsul general al tuturor valorilor umane a apărut ca<br />
inevitabil, iar teama că acesta va cuprin<strong>de</strong> întreaga omenire, a permis o regândire<br />
în grabă a unei noi scări valorice.<br />
Pentru stabilitatea reţetei era nevoie ca o lume <strong>de</strong>turnată <strong>de</strong>ja spre<br />
pozitivism să trateze cu moartea, utilizând acelaşi realism eroic, care fusese<br />
aplicat celorlalte epifanii ale vieţii. Era pozitivismului, ca o „Renaştere” pe dos,<br />
a sperat impru<strong>de</strong>nt – şi poate <strong>de</strong> aici şi eşecul – într-o victorie asupra morţii<br />
printr-o afirmare senzulă, „păgână” a vieţii. În sfera conştiinţei pure, <strong>de</strong> <strong>de</strong>parte<br />
cea mai îndreptăţită să vorbească <strong>de</strong>spre a<strong>de</strong>văr, gândirea are preeminenţă asupra<br />
vieţii – superioritatea lui cogito asupra lui sum – adică prevalarea a<strong>de</strong>vărului<br />
asupra valorii. Pe teritoriul vieţii empirice, însă, s-a produs o inversare a sensului<br />
acestei relaţii. Aici întâietatea îi aparţine vieţii, cu toată diversitatea sa<br />
emoţională şi cu iraţionalitatea, iar a<strong>de</strong>vărul este o valoare oarecare, valoarea în<br />
sine fiind cea dominantă. Şi, dacă acest egoism empiric expune, pur şi simplu,<br />
aceste a<strong>de</strong>văruri relative, el se blochează în autonomia şi solitudinea unui nivel<br />
absolut subiectiv.<br />
Deşi nu mai aparţine <strong>de</strong> mult religiei, <strong>de</strong>venind, la fel ca şi celelalte<br />
sisteme <strong>de</strong> valori, autonomă, odată cu <strong>de</strong>zagregarea sistemului universalist al<br />
religiei şi cu introducerea conceptului <strong>de</strong> l’art pour l’art, arta primei jumătăţi a
200<br />
Gabriel Lohon<br />
_______________________________________________________________________________<br />
secolului al XX- lea, dar şi mai <strong>de</strong>parte, şi-a stabilit propria teologie într-o serie<br />
<strong>de</strong> teorii estetice şi şi-a menţinut ca ţintă valoarea-scop. Iar revendicarea etică a<br />
artistului este, ca întot<strong>de</strong>auna, aceea <strong>de</strong> a produce lucrări „bune” şi numai<br />
diletanţii sau amatorii <strong>de</strong> kitsch se concentrează asupra atingerii „frumosului” în<br />
artă.<br />
Dogmatismul, kitsch-ul şi arta angajată.<br />
Cu toate că travaliul pe care îl <strong>de</strong>pune individualul în contextul<br />
sistemului <strong>de</strong> valori este real şi ne însoţeşte în permanenţă, percepţia noastră<br />
asupra acestui aspect este, în totalitate, <strong>de</strong> ordin antropomorfic. E un fel <strong>de</strong><br />
gâlceavă a zeilor, o luptă între diversele subiectivităţi comerciale, militare sau<br />
naţionale, iar liantul logic dintre două sisteme <strong>de</strong> valori este chemat, iată, să<br />
transforme valoarea genuină, neutră în „rău”, ceea ce reprezintă modificarea, în<br />
chip reciproc, a autorităţii etice a unuia sau a celuilalt. Această intervenţie, în<br />
urma căreia libertatea unuia dintre sisteme este confiscată <strong>de</strong> celălalt, marchează<br />
<strong>de</strong>gradarea acelei „libertăţi” asigurată <strong>de</strong> autonomia respectivului sistem <strong>de</strong><br />
valori. Că arta trebuie să fie, spre exemplu, patriotică, sau că sistemul capitalist a<br />
eşuat sau, în orice caz, o va face, pentru că nu a preluat viziunea economică<br />
socialistă, nu are nicio importanţă, <strong>de</strong> vreme ce există în permanenţă o breşă în<br />
scheletul unui sistem <strong>de</strong> valori care îl face „rău”. Fisura pe care o crează răul în<br />
autonomia sistemului în cauză este in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong> natura originară a acestuia,<br />
iar, dacă sabotarea autonomiei autorităţii unui astfel <strong>de</strong> sistem <strong>de</strong> valori<br />
reprezintă esenţa dogmatismului, atunci dogmatismul este răul însuşi.<br />
Dar nu am stabilit în totalitate logica acestei relaţii. Dogmaticul<br />
agresează un sistem cu arsenalul care îi e la în<strong>de</strong>mână într-un anumit context,<br />
dar întot<strong>de</strong>auna apare un nivel al arbitrariului acestei chestiuni, care cântăreşte<br />
logica şi structura unui astfel <strong>de</strong> atac. Precum dogmatismul, răul şi originile sale<br />
trebuie expuse într-un registru complet diferit, „din afară”, într-o zonă <strong>de</strong><br />
penumbră, în care valorile individuale nu se aplică şi acolo un<strong>de</strong> trebuie că<br />
există câteva precondiţii, care să <strong>de</strong>termine acel sistem clasic <strong>de</strong> valori să suporte<br />
acest atac. Altfel spus, trebuie să admitem că, acolo un<strong>de</strong> anumite fenomene sunt<br />
catalogate drept „bune”, la antipod ele <strong>de</strong>vin „rele”, chiar fără ca postulatele<br />
etice rebele, opozante, să se producă. Vorbim, aşadar, <strong>de</strong>spre o relaţie dialectică,<br />
<strong>de</strong>spre un proces divergent dialectic care e <strong>de</strong> găsit, parţial sau total, între cele<br />
două sisteme <strong>de</strong> valori antitetice. Ceea ce e consi<strong>de</strong>rat „bun” într-unul, trebuie,<br />
automat, să fie „rău” în celălalt. Acest tip <strong>de</strong> pereche sistemică este<br />
binecunoscut: <strong>de</strong>ism-ateism sau capitalism-socialism, pentru a livra numai<br />
câteva exemple.<br />
Procesul istoric, prin care viaţa şi-a urmărit parcursul, individual sau<br />
colectiv, este un angrenaj <strong>de</strong> nenumărate sisteme <strong>de</strong> valori şi, indiferent dacă<br />
acestea coexită într-o indiferenţă reciprocă sau dacă se suprapun, se agrează sau<br />
se opun unul altuia, prin modul său <strong>de</strong> a acţiona, individul se poate ralia celor<br />
mai diverse sisteme <strong>de</strong> valori, dar e nevoit să îşi adune aceste pulsiuni într-un
Răul şi arta totalitară sau <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>spiritualizare în istorie<br />
201<br />
_______________________________________________________________________________<br />
sistem personal, pe care să îl ataşeze propriei biologii. Cu cât lumea şi sistemele<br />
sale <strong>de</strong> valori <strong>de</strong>vin mai polarizate, cu atât mai dureroase vor fi tensiunile dintre<br />
ele, iar individului, psyche-ului său, îi va fi foarte greu să ţină piept dihotomiei<br />
valorice reprezentate <strong>de</strong> „bine” şi <strong>de</strong> „rău”. Omul păcătuieşte întot<strong>de</strong>auna numai<br />
cu o parte din fiinţa sa. Dar când balanţa valorilor se <strong>de</strong>reglează, când <strong>de</strong>păşeşte<br />
limita <strong>de</strong> implicare individuală în ceea ce numim „societate”, atunci propriul<br />
sistem <strong>de</strong> valori se activează şi îşi exclu<strong>de</strong> „gazda”. Omul este atunci retrogradat<br />
într-un sistem rival, căruia i se opusese cu totul cândva.<br />
Aici putem ridica o obiecţie. Dacă dogmatismul este rău pentru orice<br />
sistem <strong>de</strong> valori, dacă însăşi arta ar refuza să <strong>de</strong>vină subiecul oricărei influenţe<br />
externe, atunci orice fel <strong>de</strong> artă angajată ar reprezenta răul a priori. Şi,<br />
într-a<strong>de</strong>văr, ar suna dubios, dacă subordonarea artei medievale religiei nu ar fi<br />
contrazis a<strong>de</strong>vărata esenţă a artei. Cu toate acestea, arta medievală, a cărei<br />
angajare <strong>de</strong>schisă este evi<strong>de</strong>ntă, a supravieţuit, la fel şi operele sale <strong>de</strong> artă.<br />
Nu se poate insista, <strong>de</strong>ci, pe poziţia <strong>de</strong> kitsch a artei angajate, oricât <strong>de</strong><br />
mult s-ar preta imitaţia plastică (manifestată prin kitsch) unor <strong>de</strong>rive extraartistice<br />
şi indiferent <strong>de</strong> sentimentul <strong>de</strong> proximitate a acestuia. Să împrumutăm,<br />
bunăoară, exemplul lui Émile Zola, pe care nimeni nu l-ar putea acuza vreodată<br />
<strong>de</strong> kitsch. Citindu-i cele Patru evanghelii 3 , un<strong>de</strong> scriitorul a binevoit să-şi<br />
alinieze convingeile socialiste şi anticlericale, ne trezim proiectaţi într-o utopie<br />
construită după formula romanului naturalist, un<strong>de</strong>, după instaurarea unei<br />
societăţi omogene, monocolore, adică nestratificată social, binele şi răul sunt<br />
ju<strong>de</strong>cate nu în siajul unor concepte morale clasice, ci prin binomul „socialist” –<br />
„anti-socialist” şi în concordanţă cu ceea ce era moralmente valabil la 1890. Deşi<br />
Zola e <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> kitsch, pericolele provocate <strong>de</strong> contaminarea exterioară a unei<br />
forme <strong>de</strong> artă sau alta fiind aici evi<strong>de</strong>nte, dove<strong>de</strong>şte dogmatismul efectiv al unui<br />
sistem <strong>de</strong> valori.<br />
Pentru că, dacă fiecare sistem <strong>de</strong> valori şi-a menţinut autonomia în orice<br />
condiţii, dacă acest parcurs etic – şi <strong>de</strong> aici răsare tragedia artei în totalitarism –<br />
şi-a găsit expresia într-un război al tuturor valorilor, ocultarea uneia <strong>de</strong> către<br />
cealaltă se aseamănă cu o luptă vană pentru o cauză <strong>de</strong>ja câştigată. Nu există,<br />
aşadar, nicio diferenţă între trimiterile <strong>de</strong> ordin moral ale <strong>de</strong>ja amintitului utopist<br />
Zola şi cele ale artei realist socialiste <strong>de</strong> la începutul secolului al XX - lea şi <strong>de</strong><br />
mai târziu. Prin prozaizarea „marelui ţel socialist”, ambii îşi travestesc ethos-ul<br />
prin raţionalizarea moralei, pervertind-o. Aceasta nu numai că ofensează<br />
principiul prim al utopiei, care trebuie ţinut <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> realitate, dar, mai<br />
important, înlocuieşte, în codul artistic, „binele” cu „frumosul”. E <strong>de</strong> la sine<br />
înţeles că unui artist nu i se poate interzice să picteze sau să <strong>de</strong>scrie socialişti,<br />
patrioţi, sportivi sau figuri religioase şi nu poate fi oprit <strong>de</strong> la aprobarea sau<br />
3 Les Quatres Evangiles, tetralogie neterminată a naturalistului francez, compusă din<br />
patru romane sau intenţie <strong>de</strong> romane: Fécondité (1899), urmat <strong>de</strong> Travail (1901), apoi Vérité<br />
(1903, publicat postmortem), şi Justice (neterminat).
202<br />
Gabriel Lohon<br />
_______________________________________________________________________________<br />
contestarea unor <strong>de</strong>cizii politice sau militare, dar toate acestea trebuie făcute în<br />
sensul suficienţei, al evoluţiei lor. Trebuie <strong>de</strong>scrise „aşa cum sunt” şi nu „cum<br />
vrem noi să fie”, apoi concretizate într-un fel în care ele singure nu o vor putea<br />
face niciodată.<br />
Esenţa kitsch-ului constă în confuzia dintre categoriile etice şi estetice.<br />
El vrea să producă nu „binele”, ci „frumosul”. Dacă acest lucru înseamnă, în<br />
cazul nostru, că tabloul kitsch oferă o cromatică a realităţii, atunci el <strong>de</strong>scrie<br />
lumea nu aşa cum e <strong>de</strong> fapt, ci cum sperăm sau ne temem să fie. Astfel, kitsch-ul<br />
<strong>de</strong>vine o componentă structurală şi artistică, iar efectul acesteia apare ca element<br />
constitutiv ce revelă relaţia strict empirică dintre opera <strong>de</strong> artă şi public.<br />
Kitsch-ul este întot<strong>de</strong>auna o trambulină pentru influenţa dogmatică a trecutului,<br />
dar şi a prezentului şi nu îşi va îmbogăţi niciodată vocabularul realităţii direct<br />
din lumea pe care o <strong>de</strong>scrie, ci va aplica noţiuni pre-folosite care în mâinile sale<br />
se vor rigidiza în clişee şi vor ocoli căutarea „binelui”, răpindu-l creaţiei divine a<br />
valorilor.<br />
Reprezentarea răului.<br />
Producătorul <strong>de</strong> kitsch nu <strong>de</strong>ţine o artă inferioară, el nu este un<br />
incompetent şi nu poate fi evaluat după criterii estetice. El este, mai <strong>de</strong>grabă,<br />
<strong>de</strong>pravat etic, căutând, cu orice preţ, răul radical. Iar din moment ce răul radical,<br />
adică răul însuşi, e prezent aici, constituind polul negativ prin excelenţă,<br />
kitsch-ul va întruchipa întot<strong>de</strong>auna răul, nu numai în artă, ci în orice sistem <strong>de</strong><br />
valori, care nu este o imitaţie, la fel cum va fi şi pentru cei care caută exclusiv<br />
efectul <strong>de</strong> frumos sau pentru cei care caută numai o satisfacţie afectivă, care să îi<br />
<strong>de</strong>termine să suspine adânc: Frumos!. Astfel, un estet radical va utiliza fără nicio<br />
ezitare orice metodă <strong>de</strong> reprezentare a „frumosului”: kitsch-ul gigantesc, pe care<br />
Stalin l-a <strong>de</strong>clanşat prin modificarea structurii arhitecturale a Rusiei, laolaltă cu<br />
în<strong>de</strong>părtarea rigorilor clasice în artă, nu <strong>de</strong>notă nici<strong>de</strong>cum marile ambiţii artistice<br />
ale acestuia, ci tocmai oficializarea răului prin artă.<br />
O epocă a <strong>de</strong>zagregării valorice este una a kitsch-ului. Din acest unghi<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, Imperiul Roman, spre exemplu, a generat kitsch, iar secolul XX, aflat<br />
în contra acelui proces prin care reprezentarea medievală a lumii a început, îşi<br />
găseşte, încă o dată, legitimitatea în răul estetizat. Şi asta pentru că apocalipsa<br />
valorii se clă<strong>de</strong>şte pe rău şi pe teama <strong>de</strong> acesta, iar arta care o reprezintă pune, în<br />
chipul cel mai evi<strong>de</strong>nt, răul la lucru chiar în interiorul ei.<br />
Acum, dacă moştenirea istorică universală, pe care am primit-o, rămâne<br />
exclusiv unicul act etic respectabil, la pachet cu efectele estetice pe care le-a<br />
lăsat, este o aserţiune corectă, atunci kitsch-ul nu a <strong>de</strong>scris niciodată stilul unei<br />
epoci. Şi atunci, tot acest kitsch, creat <strong>de</strong>-a lungul timpului a dipărut pur şi<br />
simplu şi nimic altceva <strong>de</strong>cât arta pură nu a supravieţuit. Şi-a shimbat cumva<br />
kitsch-ul cartea <strong>de</strong> vizită? Avem oare nevoie <strong>de</strong> multe trimiteri artistice pentru a<br />
observa contextul unei epoci care acceptase cândva arta ca pe o manufactură, iar<br />
kitsch-ul ca pe o convenţie? E nevoie <strong>de</strong> pru<strong>de</strong>nţă în jonglarea cu aceste
Răul şi arta totalitară sau <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>spiritualizare în istorie<br />
203<br />
_______________________________________________________________________________<br />
fenomene istorice, ca efect al modificării constante a schemelor <strong>de</strong> apreciere a<br />
acestora. Dar să expunem şi câteva exemple concrete. Ar fi dificil să obţinem o<br />
ierarhizare, să zicem, a artei egiptene astăzi, dar, dacă am face-o, totuşi, probabil<br />
ne-ar fi foarte greu să <strong>de</strong>cretăm arta provincială 4 <strong>de</strong> la Fayum sau <strong>de</strong> la Pompei<br />
drept una epigonică, păstrată doar acci<strong>de</strong>ntal, nici<strong>de</strong>cum a<strong>de</strong>văratul barometru al<br />
epocii şi al stilului său. Cu siguranţă, apropierea dintre ultimele zile ale lumii<br />
antice şi secolul XX este sugestivă, dar poate fi ea extinsă, fără dificultate, la<br />
nivelul artei?<br />
Recomandarea e fragilă. Istoria nu înseamnă veşnicie absolută, iar dacă<br />
kitsch-ul este efemer, dacă manifestările sale cad în uitare, <strong>de</strong>şi ne-au susţinut<br />
cândva tezele, şi chiar dacă <strong>de</strong>mersul etic şi rezultatul său estetic ajută la<br />
supravieţuirea acestuia, perioa<strong>de</strong>le întunecate <strong>de</strong> uitarea istorică erup, aşa cum<br />
au făcut-o în 1917, în Rusia. I<strong>de</strong>ea şi metoda sunt absoluturile istoriei. Iar dacă<br />
încordarea, vizibilă în artă, dintre „binele” şi „răul” acestei epoci, este expresia<br />
istorică a momentului, aceasta se poate ofili odată cu trecerea timpului, conturul<br />
i se poate estompa, dar poate rămâne eternă şi validă, la fel <strong>de</strong> bine ca oricare<br />
altă viziune onestă. Ea poate conchi<strong>de</strong> că în toate perioa<strong>de</strong>le istorice lucrurile au<br />
evoluat şi au suferit, fără <strong>de</strong>osebire, la fel, indiferent <strong>de</strong> cum sunt privite azi.<br />
Artă sau kitsch?<br />
Şi asta este tot ceea ce contează. Măsura profilactică la prezenţa răului în<br />
proximitatea individualului naşte întrebarea: Ce facem? Esteticul revine în matca<br />
eticului, aşa încât această uniune să-i fie restituită lumii şi să excludă non-arta<br />
din spaţiul vizibil al „frumosului”.<br />
EVIL IN THE TOTALITARIAN ART. ON DESPIRITUALIZATION IN<br />
HISTORY<br />
(Abstract)<br />
Value is a concern of empirical life. Not the empirical life of the man in the<br />
street, but of a category that one could call the Platonic i<strong>de</strong>a of empirical life. In the<br />
category of pure consciousness, which philosophy normally <strong>de</strong>als with, there is no such<br />
thing as value, in<strong>de</strong>ed, there is not even the concept of truth or that of thought which<br />
creates truth, for pure consciousness is timeless like God, it does not need to <strong>de</strong>velop<br />
from evil to good or from value to non-value.<br />
Keywords: totalitarian art, kitsch, evil, value, non-value.<br />
4 Numim aici artă povincială acel tip <strong>de</strong> artă caracteristic provinciilor egiptene, aflate sub<br />
jurisdicţie romană, nefiind nici<strong>de</strong>cum vorba <strong>de</strong> o artă periferică, nesemnificativă.
NICOLAE CEAUŞESCU ÎI CONSIDERA ROMÂNI PE<br />
CETĂŢENII DIN REPUBLICA SOVIETICĂ SOCIALISTĂ<br />
MOLDOVENEASCĂ<br />
PETRE OPRIŞ, LAURA-ANTOANETA SAVA<br />
Cu o săptămână înainte <strong>de</strong> începerea Congresului al XIV-lea al PCR,<br />
Nicolae Ceauşescu i-a anunţat pe membrii Comitetului Politic Executiv<br />
(C.P.Ex.) <strong>de</strong>spre intenţia sa <strong>de</strong> a discuta din nou cu sovieticii pe tema tezaurului<br />
României, trimis la Moscova în 1917, <strong>de</strong> către guvernul României, şi nerestituit<br />
<strong>de</strong> Lenin după încheierea Primului Război Mondial.<br />
Totodată, li<strong>de</strong>rul PCR dorea să discute cu Mihail Gorbaciov <strong>de</strong>spre<br />
situaţia cetăţenilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. „Trebuie<br />
să le asigure folosirea limbii – <strong>de</strong>clara Nicolae Ceauşescu la 13 noiembrie 1989<br />
–, să le asigure, pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei înşişi spun că<br />
sunt un popor moldovenesc. Sunt români şi nu-i lasă să folosească limba pe care<br />
o doresc ei şi, cel puţin, în prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare<br />
între Moldova şi România” 1 .<br />
În opinia lui Nicolae Ceauşescu, problemele existente în R.S.S.<br />
Moldovenească puteau fi rezolvate prin anularea imediată, <strong>de</strong> către Mihail<br />
Gorbaciov, a Pactului „Ribbentrop-Molotov”, semnat la 23 august 1939, <strong>de</strong><br />
miniştrii Afacerilor Externe ai Germaniei şi URSS – Joachim von Ribbentrop,<br />
respectiv Viaceslav Molotov.<br />
Li<strong>de</strong>rul PCR a menţionat, în şedinţa C.P.Ex. din 13 noiembrie 1989, că<br />
nu a inclus problemele respective în raportul pe care îl întocmise pentru<br />
Congresul al XIV-lea. De asemenea, Ceauşescu a <strong>de</strong>clarat că nu dorea să<br />
prezinte public, în acel moment, nemulţumirile sale faţă <strong>de</strong> modul cum gestiona<br />
Mihail Gorbaciov situaţia tensionată din R.S.S. Moldovenească.<br />
Trei zile mai târziu, membrii Comitetului Politic Executiv au fost<br />
convocaţi <strong>de</strong> urgenţă <strong>de</strong> Nicolae Ceauşescu, din cauza <strong>de</strong>monstraţiilor care au<br />
avut loc în faţa ambasa<strong>de</strong>lor României <strong>de</strong> la Moscova, Budapesta, Praga şi<br />
Berlin. În opinia li<strong>de</strong>rului suprem al PCR, sovieticii îi dirijau din „umbră” pe<br />
manifestanţii care protestau împotriva realegerii sale în funcţia <strong>de</strong> secretar<br />
general al partidului (Congresul al XIV-lea al PCR urma să înceapă la 20<br />
noeimbrie 1989). „Este clar – <strong>de</strong>clara Nicolae Ceauşescu la 16 noiembrie 1989,<br />
în Uniunea Sovietică sunt cercuri care regizează şi <strong>de</strong>sfăşoară toată această<br />
1<br />
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. –<br />
Cancelarie, dosar 63/1989, f. 9.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 205-2<strong>24</strong>
206<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
activitate. Şi un ziar japonez a spus că toate aceste acţiuni sunt dirijate <strong>de</strong><br />
Gorbaciov” 2 .<br />
Să fi aflat, oare, Mihail Gorbaciov, indirect sau direct, <strong>de</strong> la un<br />
participant la şedinţa Comitetului Politic Executiv din 13 noiembrie 1989, <strong>de</strong>spre<br />
intenţiile secrete ale lui Nicolae Ceauşescu faţă <strong>de</strong> tezaurul pierdut al României<br />
şi contestarea publică a Pactului „Ribbentrop-Molotov”? Din păcate, până în<br />
prezent nu s-a găsit nicio dovadă, care să confirme sau să infirme o asemenea<br />
ipoteză.<br />
Ceea ce ştim sigur este faptul că, la 27 noiembrie 1989, Nicolae<br />
Ceauşescu a dovedit lipsă <strong>de</strong> tact prin trimiterea unei scrisori jignitoare lui<br />
Mihail Gorbaciov. Aceasta a constituit un răspuns la scrisoarea primită <strong>de</strong> la<br />
li<strong>de</strong>rul sovietic la 23 noiembrie 1989, chiar în timpul Congresului al XIV-lea,<br />
prin care Ceauşescu era informat <strong>de</strong>spre <strong>de</strong>sfăşurarea, la Malta, a unei reuniuni<br />
sovieto-americane (2-3 <strong>de</strong>cembrie 1989) 3 .<br />
Deşi era bine intenţionat, dorind apărarea intereselor naţionale ale<br />
României, li<strong>de</strong>rul PCR nu a reuşit să <strong>de</strong>păşească limitele caracterului şi pregătirii<br />
sale intelectuale. Mult prea încrezător în aprobările tacite (şi meschine) ale<br />
membrilor C.P.Ex. (interesaţi mai curând <strong>de</strong> menţinerea lor în vârful<br />
nomenclaturii PCR, în scopul păstrării privilegiilor şi avantajelor materiale<br />
oferite <strong>de</strong> partidul-stat 4 ), Nicolae Ceauşescu a săvârşit o greşeală diplomatică<br />
foarte gravă faţă <strong>de</strong> Mihail Gorbaciov.<br />
2 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 64/1989, f. 5. La 19 mai 1989, în şedinţa Biroului Permanent al C.P.Ex.<br />
al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu i-a numit „nenorociţi” pe cetăţenii români care solicitau<br />
eliberarea paşapoartelor necesare pentru a emigra, sătui fiind <strong>de</strong> regimul dictatorial <strong>de</strong> tip<br />
comunist. (Ibi<strong>de</strong>m, dosar 33/1989, f. 6).<br />
Şase luni mai târziu, cetăţenii români care au protestat la Moscova, Budapesta, Berlin şi<br />
Praga, împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia <strong>de</strong> secretar general al PCR, au primit<br />
din partea preşedintelui României un alt calificativ jignitor: „<strong>de</strong>rbe<strong>de</strong>i”. (Ibi<strong>de</strong>m, dosar 64/1989,<br />
f. 4).<br />
3 Pentru <strong>de</strong>talii, vezi documentele anexate.<br />
4 În cursul anilor ’80, membrii aparatului <strong>de</strong> propagandă al PCR au potrivit <strong>de</strong><br />
nenumărate ori faptele istorice într-un imaginar „pat al lui Procust”, în încercarea <strong>de</strong> a legitima, pe<br />
plan intern şi extern, acţiunile lui Nicolae Ceauşescu. Deoarece a<strong>de</strong>vărul istoric a fost <strong>de</strong>naturat,<br />
prof. dr. Aurel Pentelescu a contestat, pe bună dreptate, <strong>de</strong> exemplu, faptul că 23 august 1944 ar fi<br />
fost «un eveniment unic, un acci<strong>de</strong>nt al istoriei», astfel: „În 1984, autorii volumului 200 <strong>de</strong> zile<br />
mai <strong>de</strong>vreme. Rolul României în scurtarea celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial (Ilie Ceauşescu,<br />
Florin Constantiniu şi Mihail E. Ionescu – n.n.), nu s-au sfiit să vorbească <strong>de</strong>spre «rădăcinile<br />
istorice ale revoluţiei din august 1944», sub un titlu <strong>de</strong> capitol <strong>de</strong>-a dreptul si<strong>de</strong>rant: 2500 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong><br />
performanţe istorice. Rădăcinile în timp ale revoluţiei din august 1944, iar în Cuvântul înainte al<br />
lucrării se afirmă tranşant: «A spune că România a contribuit <strong>de</strong>cisiv la înfrângerea Germaniei<br />
hitleriste poate părea, pentru cineva nefamiliarizat cu mărturiile istorice, <strong>de</strong> necrezut. Dar tot <strong>de</strong><br />
necrezut a putut părea, în secolul al VI-lea î. Chr., faptul că dintre toţi tracii, singuri geţii au opus<br />
rezistenţă armatei persane a lui Darius I».<br />
Din păcate, actul <strong>de</strong> la 23 august 1944 a pus România în situaţia unică <strong>de</strong> a aluneca<br />
dintr-o tabără beligerantă în alta. Mareşalul Ion Antonescu nu preconizase un astfel <strong>de</strong> fapt, la<br />
urma urmei, şi a doua oară... În literatura istorică s-a spus şi s-a repetat a<strong>de</strong>sea, în consonanţă cu
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 207<br />
_______________________________________________________________________________<br />
O lună mai târziu, după lovitura <strong>de</strong> stat <strong>de</strong> la 22 <strong>de</strong>cembrie 1989,<br />
Nicolae Ceauşescu a fost condamnat la moarte împreună cu soţia sa, iar<br />
executarea sentinţei a avut loc într-o cazarmă din Târgovişte. După cum<br />
menţiona Gelu Voican-Voiculescu, într-un volum autobiografic, sentinţa a fost<br />
stabilită într-o toaletă a Ministerului Apărării Naţionale, în cursul unei discuţii<br />
dintre Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Iliescu şi Gelu Voican-Voiculescu.<br />
Singura persoană care a votat împotriva executării soţilor Ceauşescu ar fi fost<br />
Ion Iliescu.<br />
La rândul său, Petre Roman a afirmat în repetate rânduri că Ion Iliescu<br />
s-a pronunţat împotriva executării soţilor Ceauşescu. Totodată, fostul primministru<br />
a <strong>de</strong>clarat că s-a situat <strong>de</strong> partea lui Ion Iliescu în momentul în care s-a<br />
discutat <strong>de</strong>spre lichidarea imediată, fără un proces, a cuplului prezi<strong>de</strong>nţial 5 .<br />
discursurile politice ale comuniştilor, că actul <strong>de</strong> la 23 august a fost necesar, altfel România ar fi<br />
fost transformată într-un teatru <strong>de</strong>vastator <strong>de</strong> război. Fără îndoială, un slogan propagandistic. La<br />
fel şi faptul că actul <strong>de</strong> la 23 august a scurtat durata războiului cu circa şase luni. Evi<strong>de</strong>nt, un alt<br />
slogan propagandistic, <strong>de</strong> data aceasta cu valenţe umanitare: au fost mai puţine victime umane,<br />
mai puţine pagube materiale ... Cât <strong>de</strong> puţine? În folosul cui? Al omenirii? Poate. (...)<br />
Aprecierea că România a scurtat durata războiului cu 200 <strong>de</strong> zile aparţine occi<strong>de</strong>ntalilor<br />
(învingătorilor). Ce contează faptul că românii au avut <strong>de</strong> suferit (atunci şi ulterior) <strong>de</strong> pe urma<br />
unui astfel <strong>de</strong> sacrificiu pentru Aliaţi, cu toate că monografia citată (<strong>24</strong>6 p.) (200 <strong>de</strong> zile mai<br />
<strong>de</strong>vreme ... – n.n.) se încheie triumfalist, în spiritul epocii în care şi pentru care a fost scrisă:<br />
«Toate aceste înfătuiri remarcabile (ale construcţiei socialiste în România, n.n.), care conferă<br />
României o nouă dimensiune istorică, nu ar fi fost posibile fără Actul <strong>de</strong> la 23 august 1944 care a<br />
marcat un început <strong>de</strong> eră nouă în istoria poporului român (subl.n.)»” (Aurel Pentelescu, Sfârşitul<br />
celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial. Consecinţe nefaste pentru România, în „Generalul <strong>de</strong> brigadă<br />
(ret.) prof. dr. Vasile I. Mocanu, la 80 <strong>de</strong> ani”, Bucureşti, Editura Militară, 2008, p. 195-196; 202-<br />
203. Comp. Ilie Ceauşescu, Florin Constantiniu, Mihail E. Ionescu, 200 <strong>de</strong> zile mai <strong>de</strong>vreme. Rolul<br />
României în scurtarea celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi<br />
Enciclopedică, 1985, p. IX, 1-20, p. <strong>24</strong>4; Ion Şuţa, România la cumpăna istoriei. August ’44,<br />
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991, p. 10).<br />
5 Se poate pune, în mod firesc, următoarea întrebare: în secolul trecut, comuniştii români<br />
au organizat şi condus o lovitură <strong>de</strong> stat? În opinia nostră, răspunsul este afirmativ, însă nu poate fi<br />
vorba <strong>de</strong>spre actul <strong>de</strong> la 23 august 1944, săvârşit <strong>de</strong> Regele Mihai I, ci <strong>de</strong>spre lovitura <strong>de</strong> stat <strong>de</strong> la<br />
22 <strong>de</strong>cembrie 1989. În principiu, actul <strong>de</strong> la 23 august 1944 a avut un scop intern: înlăturarea <strong>de</strong> la<br />
putere a mareşalului Ion Antonescu şi a colaboratorilor săi, în frunte cu Mihai Antonescu. De<br />
asemenea, a existat un scop extern: trecerea Armatei Române <strong>de</strong> partea unei alte coaliţii politicomilitare<br />
– Naţiunile Unite, în condiţiile <strong>de</strong>sfăşurării celui <strong>de</strong>-al Doilea Război Mondial.<br />
Ambele scopuri s-au regăsit, împreună cu altele, într-un program politic: <strong>de</strong>claraţia<br />
rostită <strong>de</strong> Regele Mihai I şi difuzată la postul naţional <strong>de</strong> radio în seara <strong>de</strong> 23 august 1944.<br />
Mareşalul Ion Antonescu nu a reuşit să elaboreze şi să difuzeze în acea zi fatidică un comunicat<br />
oficial, adresat naţiunii române, în care să-şi expună opiniile referitoare la lovitura <strong>de</strong> stat ce urma<br />
să fie înfăptuită <strong>de</strong> Regele Mihai I.<br />
Lovitura <strong>de</strong> stat <strong>de</strong> la 22 <strong>de</strong>cembrie 1989 a avut, <strong>de</strong> asemenea, un scop intern: înlăturarea<br />
<strong>de</strong> la putere a cuplului prezi<strong>de</strong>nţial Nicolae şi Elena Ceauşescu. Scopul său extern a fost<br />
menţinerea României într-o alianţă politico-militară – Organizaţia Tratatului <strong>de</strong> la Varşovia, în<br />
condiţiile <strong>de</strong>sfăşurării Războiului Rece. La fel ca în cazul loviturii <strong>de</strong> stat <strong>de</strong> la 23 august 1944,<br />
ambele scopuri se regăsesc într-un program politic: Comunicatul către Ţară al Consiliului
208<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Din păcate pentru Nicolae Ceauşescu, li<strong>de</strong>rii politici din Europa şi<br />
America <strong>de</strong> Nord nu puteau fi <strong>de</strong> acord cu iniţiativele celui supranumit în mass-<br />
Frontului Salvării Naţionale, rostit <strong>de</strong> Ion Iliescu în noaptea <strong>de</strong> 22 <strong>de</strong>cembrie 1989, la posturile<br />
naţionale <strong>de</strong> radio şi <strong>de</strong> televiziune.<br />
La fel ca Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu a intuit faptul că poziţia sa în fruntea<br />
statului era serios ameninţată. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> mareşal, li<strong>de</strong>rul comunist a solicitat în mod public<br />
sprijinul naţiunii române, cu două zile înainte <strong>de</strong> înfăptuirea loviturii <strong>de</strong> stat <strong>de</strong> la 22 <strong>de</strong>cembrie<br />
1989, în scopul blocării acţiunilor <strong>de</strong> protest, <strong>de</strong>clanşate mai întâi la Timişoara şi, mai apoi, în alte<br />
oraşe din ţară şi în Bucureşti.<br />
De asemenea, se poate observa similitudinea care apare în privinţa celor care şi-au<br />
revendicat, în mod zgomotos, aşa-zisele acte <strong>de</strong> opoziţie pe care le-au înfăptuit împotriva celor<br />
două regimuri politice dictatoriale. Astfel, în cazul „23 august 1944” au apărut celebrii „ilegalişti”.<br />
Cu ajutorul carnetului roşu <strong>de</strong> partid, ei şi-au asigurat o situaţie materială foarte bună, prin<br />
intimidarea autorităţilor statului şi prin săvârşirea <strong>de</strong> abuzuri în perioada imediat următoare<br />
loviturii <strong>de</strong> stat.<br />
În cazul „22 <strong>de</strong>cembrie 1989” au răsărit la fel <strong>de</strong> celebrii „revoluţionari” – fără<br />
calificativul „<strong>de</strong> profesie”, însuşit <strong>de</strong> „ilegaliştii” comunişti şi <strong>de</strong>venit periculos imediat după 22<br />
<strong>de</strong>cembrie 1989. „Revoluţionarii” s-au legitimat în faţa autorităţilor statului tot cu ajutorul unor<br />
carnete colorate, emise în condiţii suspecte, pentru a li se acorda în mod abuziv privilegii materiale<br />
– cel puţin la fel <strong>de</strong> consistente, precum cele primite <strong>de</strong> „ilegalişti” în timpul dictaturii comuniste.<br />
Loviturile <strong>de</strong> stat <strong>de</strong> la 23 august 1944 şi 22 <strong>de</strong>cembrie 1989 s-au bazat, mai curând, pe<br />
acte individuale, săvârşite <strong>de</strong> actori politici <strong>de</strong>semnaţi <strong>de</strong> mici grupuri elitiste, care gravitau în jurul<br />
centrului <strong>de</strong> putere al statului român. Pe parcursul <strong>de</strong>sfăşurării evenimentelor violente care au<br />
urmat loviturilor <strong>de</strong> stat, acei actori politici s-au autolegitimat pentru a nu fi înlăturaţi <strong>de</strong> la putere<br />
<strong>de</strong> alte grupuri <strong>de</strong> opozanţi ai celor doi dictatori sau <strong>de</strong> grupurile <strong>de</strong> susţinători ai regimurilor Ion<br />
Antonescu, respectiv Nicolae Ceauşescu.<br />
Atât Regele Mihai I, cât şi Ion Iliescu au avut în preajma lor un grup foarte mic <strong>de</strong><br />
consilieri (conspiratori) şi au acţionat în împrejurări excepţionale. Aceştia au pus masele populare<br />
în faţa faptului împlinit: arestarea cuplurilor Ion şi Mihai Antonescu, respectiv Nicolae şi Elena<br />
Ceauşescu. Totodată, au solicitat, în mod ipocrit, după executarea propriu-zisă a loviturii <strong>de</strong> stat,<br />
acordul celor care s-au adunat spontan în pieţele publice din România, pentru a-şi manifesta<br />
bucuria faţă <strong>de</strong> înlăturarea <strong>de</strong> la putere a dictatorilor.<br />
În opinia noastră, atât „Revoluţia <strong>de</strong> eliberare socială şi naţională, antifascistă şi<br />
antiimperialistă <strong>de</strong> la 23 August 1944”, cât şi „Revoluţia română din Decembrie 1989” sunt doar<br />
lovituri <strong>de</strong> stat. Printre altele, acestea nu au pus în discuţie o chestiune esenţială: forma <strong>de</strong><br />
proprietate asupra mijloacelor <strong>de</strong> producţie. În cazul <strong>de</strong>clanşării unei revoluţii, cei care o<br />
organizează şi o conduc sunt exponenţii unor categorii sociale, interesate să-şi promoveze<br />
drepturile lor <strong>de</strong> proprietate asupra mijloacelor <strong>de</strong> producţie. Deţinerea şi exercitarea acelor<br />
drepturi <strong>de</strong> proprietate, într-un mod cât mai larg cu putinţă, generează câştiguri materiale<br />
importante şi permite <strong>de</strong>zvoltarea categoriilor sociale care au <strong>de</strong>clanşat şi/sau au susţinut revoluţia.<br />
Nici Regele Mihai I, nici Ion Iliescu nu au în<strong>de</strong>plinit un asemenea rol, nu au afirmat<br />
public şi nu au schimbat nimic în această privinţă. Regele Mihai I a menţinut formele <strong>de</strong><br />
proprietate asupra mijloacelor <strong>de</strong> producţie, existente în timpul regimului politic al mareşalului<br />
Antonescu. Ion Iliescu s-a străduit să păstreze forma <strong>de</strong> proprietate asupra mijloacelor <strong>de</strong><br />
producţie, moştenită <strong>de</strong> la Nicolae Ceauşescu, până la dispariţia <strong>de</strong> pe scena politică a primului stat<br />
comunist din lume, URSS (31 <strong>de</strong>cembrie 1991).<br />
Recunoaşterea, <strong>de</strong> către naţiunea română, a legitimităţii loviturilor <strong>de</strong> stat săvârşite <strong>de</strong><br />
Regele Mihai I (la 23 august 1944) şi Ion Iliescu (la 22 <strong>de</strong>cembrie 1989) a fost esenţială pentru<br />
impunerea autorităţii celor doi actori politici la nivelul întregii societăţi româneşti, în perioa<strong>de</strong>le<br />
care au urmat. Ulterior, în ambele cazuri, au apărut discuţii, privind erorile <strong>de</strong> apreciere, săvârşite<br />
<strong>de</strong> către cei doi şefi <strong>de</strong> stat, în momentele <strong>de</strong>rulării loviturilor <strong>de</strong> stat.
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 209<br />
_______________________________________________________________________________<br />
media occi<strong>de</strong>ntală „Dracula din Carpaţi”. Prin punerea sub semnul întrebării a<br />
graniţei existente între România şi URSS, Nicolae Ceauşescu <strong>de</strong>venea un pericol<br />
foarte grav pentru status quo-ul european, recunoscut în mod oficial la Helsinki<br />
(1 august 1975) <strong>de</strong> către conducătorii tuturor statelor europene (inclusiv <strong>de</strong><br />
Nicolae Ceauşescu) – mai puţin Albania – şi <strong>de</strong> cei ai SUA şi Cana<strong>de</strong>i.<br />
Totodată, la sfârşitul anului 1989, susţinerea publică a lui Nicolae<br />
Ceauşescu <strong>de</strong> către conaţionalii săi era afectată profund <strong>de</strong> seria <strong>de</strong>ciziilor<br />
catastrofale, pe care preşedintele României le-a impus în anii ’80 pentru a scoate<br />
ţara dintr-o criză economică provocată, parţial, chiar <strong>de</strong> planurile naţionale <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>zvoltare economică, puse în practică <strong>de</strong> acesta în perioada 1965-1980.<br />
ANEXA nr. 1<br />
13 noiembrie 1989.<br />
Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 13<br />
noiembrie 1989, în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a prezentat i<strong>de</strong>ile principale<br />
ale Raportului său la cel <strong>de</strong>-al XIV-lea Congres al P.C.R., precum şi viziunea sa<br />
<strong>de</strong>spre relaţiile româno-sovietice, în contextul reformelor care aveau loc în<br />
R.S.S. Moldovenească (extrase).<br />
Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.<br />
Nr. 1840 22 XI 1989<br />
STENOGRAMA<br />
şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.<br />
din ziua <strong>de</strong> 13 noiembrie 1989<br />
Şedinţa a fost prezidată <strong>de</strong> tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar<br />
general al Partidului Comunist Român.<br />
La şedinţă au participat tovarăşii: Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Ciobanu<br />
Lina, Coman Ion, Constantin Nicolae, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion,<br />
Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu<br />
Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Rădulescu<br />
Gheorghe, Andrei Ştefan, David Gheorghe, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Gâ<strong>de</strong>a<br />
Suzana, Matei Ilie, Milea Vasile, Mureşan Ana, Pacoste Cornel, Petrescu Barbu,<br />
Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Szasz Iosif, Toma<br />
Ioan, Totu Ioan, Ursu Ion.<br />
Au fost invitaţi tovarăşii: Bărbulescu Vasile, Curticeanu Silviu, Mitea<br />
Constantin.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Am convocat această şedinţă, tovarăşi, pentru a<br />
discuta Raportul care trebuie prezentat în faţa Congresului al XIV-lea. Nu este<br />
prea mare – <strong>de</strong>cât vreo 140 <strong>de</strong> pagini! (sic!) (...)<br />
Vreau să ridic, în faţa Comitetului Politic Executiv, încă o problemă,<br />
care nu urmează s-o punem la Congres, nici public, <strong>de</strong>ocamdată, dar faţă <strong>de</strong> care
210<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
trebuie să adoptăm o poziţie mai clară. Este vorba <strong>de</strong> probleme legate <strong>de</strong><br />
Moldova sovietică.<br />
Aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întâmplă acolo. Am atras atenţia<br />
tovarăşilor că trebuia să le publice în presă şi va trebui să publicăm, dar noi nu<br />
putem să nu luăm nici un fel <strong>de</strong> poziţie în această problemă, având în ve<strong>de</strong>re, în<br />
primul rând, că problema Basarabiei este legată <strong>de</strong> acordul cu Hitler, <strong>de</strong> acordul<br />
dintre Uniunea Sovietică şi Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil,<br />
trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc, inclusiv<br />
să se soluţioneze, în mod corespunzător, problema Basarabiei şi Bucovinei <strong>de</strong><br />
Nord.<br />
Va trebui să discutăm cu Uniunea Sovietică această problemă în<br />
perioada imediat următoare.<br />
De altfel, în timpul lui Hruşciov, am mai discutat această problemă.<br />
Când ne-am întors din China, în martie 1964, ne-am întâlnit cu el. Şi, între alte<br />
probleme, legate <strong>de</strong> relaţiile cu China, am discutat şi problema Basarabiei. El nu<br />
a respins-o, dar am convenit, <strong>de</strong> altfel, să se întâlnească <strong>de</strong>legaţiile celor două<br />
parti<strong>de</strong> – şi s-au întâlnit – dar au intervenit problemele cunoscute în legătură cu<br />
Hruşciov şi nu s-a făcut nimic. Asta a fost.<br />
În 1965, în întâlnirea pe care am avut-o cu Brejnev, am discutat, <strong>de</strong><br />
asemenea, problema aurului şi a tezaurului nostru, pe care România îl are în<br />
Uniunea Sovietică şi <strong>de</strong>spre care există un Decret semnat <strong>de</strong> Lenin, prin care se<br />
spune că aparţine poporului român şi că va fi restituit atunci când în România va<br />
fi puterea muncitorilor şi ţăranilor.<br />
Am întrebat, sunt şi stenogramele, dacă consi<strong>de</strong>ră că în România nu este<br />
încă puterea muncitorilor şi a ţăranilor?! Sigur, atunci a avut o poziţie favorabilă<br />
Şaleapin, care a spus că tovarăşii români au dreptate, dar trebuie să analizeze şi<br />
să ve<strong>de</strong>m cum să soluţionăm această problemă. Ceilalţi, inclusiv Brejnev au spus<br />
că aurul s-a pierdut. Pe mine nu mă interesează că s-a pierdut sau ce au făcut cu<br />
el, pentru că la un moment dat, ne-au spus că l-au luat „albii”.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: „Albii” erau peste tot.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu mă interesează cine l-a luat?[!]<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Să ne <strong>de</strong>a <strong>de</strong> la ei.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Pe noi nu ne interesează asta.<br />
În primul rând că Lenin a semnat acest <strong>de</strong>cret în 1921, după ce s-a<br />
terminat cu „albii”. Este a<strong>de</strong>vărat că nu am mai reluat această discuţie.<br />
Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă şi cu Mihail<br />
Gorbaciov, dar nu au fost condiţii şi am spus s-o lăsăm ceva mai târziu. Sigur,<br />
într-o formă sau alta, va trebui să reluăm şi problema Basarabiei.<br />
Trebuie oricum să ridicăm problema populaţiei din Republica<br />
Moldovenească (sic!), în concordanţă cu constituţia sovietică şi cu ceea ce<br />
afirmă acum ei. Trebuie să le asigure folosirea limbii, să le asigure, pentru că ei<br />
sunt o republică, sunt un popor. Ei înşişi spun că sunt un popor moldovenesc.
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 211<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Sunt români şi nu-i lasă să folosească limba pe care o doresc ei şi, cel puţin, în<br />
prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare între Moldova şi România.<br />
Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă schimbarea imediată a<br />
graniţelor, dar soluţionarea acestei probleme trebuie gândită şi trebuie s-o<br />
discutăm. Să avem în ve<strong>de</strong>re, în primul rând să publicăm poziţiile care sunt, mai<br />
cu seamă că ei le publică şi să avem în lunile următoare o discuţie specială pe<br />
această problemă.<br />
De altfel, în 1970-1975 am avut câteva discuţii cu secretarul cu<br />
problemele internaţionale <strong>de</strong> atunci – Katuşev – trimis <strong>de</strong> conducere, prin care<br />
ne cereau ca noi să recunoaştem în mod <strong>de</strong>schis că Basarabia este a lor.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Asta nu se poate niciodată.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: În programul partidului, avem o referire<br />
generală şi am spus că nu vom putea să recunoaştem. Una este problema<br />
graniţelor, ca rezultat al forţei, dar alta este să recunoaştem că poporul<br />
moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul român, este<br />
un non-sens. Aceasta ar fi o altă problemă. Sigur, punându-se problema anulării<br />
înţelegerii cu Hitler, este evi<strong>de</strong>nt că, în mod corespunzător, intervine şi aici<br />
anularea. Noi vrem ca după Congres să avem o discuţie pe această problemă,<br />
pentru că nu se poate să acceptăm această situaţie şi felul cum ei acţionează.<br />
Vin şi fac o plenară şi anunţă că vor să îndrepte lucrurile, ce a fost în<br />
trecut, dar <strong>de</strong> fapt adoptă măsuri mai brutale <strong>de</strong>cât în trecut şi continuă să-i<br />
împiedice să-şi pună în valoare problemele lor.<br />
Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut s-o ridic în Comitetul Politic<br />
Executiv şi este <strong>de</strong> fapt o problemă strict internă, dar am vrut să ve<strong>de</strong>m care este<br />
părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă.<br />
Dacă sunteţi <strong>de</strong> altă părere, vă rog să spuneţi?<br />
Tov. Gheorghe Rădulescu: Este foarte bine cum aţi propus.<br />
Tov. Manea Mănescu: Asta este realitatea şi nu se poate altfel.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci sunteţi <strong>de</strong> acord?<br />
- Toţi tovarăşii sunt <strong>de</strong> acord.<br />
Aici nu este vorba <strong>de</strong> existenţa unei naţionalităţi sau a unor oameni care<br />
sunt <strong>de</strong> origine română şi se găsesc în Uniunea Sovietică, ci este vorba <strong>de</strong> o parte<br />
a României, care a fost cedată datorită acordului (realizat <strong>de</strong> Stalin – n.n.) cu<br />
Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte va trebui să le publicăm şi<br />
noi. S-au publicat şi în Uniunea Sovietică.<br />
I-am spus şi lui Matei [Ilie] şi lui Olteanu [Constantin], pentru că este<br />
legat şi <strong>de</strong> partea internaţională – i-am chemat pe amândoi pentru că, şi din punct<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re internaţional, trebuie să lucreze împreună. Să publicăm aceste<br />
probleme, aceste acorduri, pentru că acolo se spune foarte clar că Uniunea<br />
Sovietică manifesta interes – asta este formula, în acordul semnat aparte, nu<br />
numai în acordul general, în care se spune că Uniunea [Sovietică] manifestă<br />
interes faţă <strong>de</strong> Basarabia şi Bucovina. Este vorba <strong>de</strong> acordul dintre Molotov şi
212<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Ribbentrop şi un<strong>de</strong> se spune că Germania nu are interes şi nu are obiecţiuni faţă<br />
<strong>de</strong> acest lucru.<br />
Un asemenea punct este şi în legătură cu Polonia, că în problema<br />
Poloniei şi Uniunea Sovietică manifesta anumite interese, adică împărţirea<br />
Poloniei.<br />
În realitate, <strong>de</strong> fapt, sovieticii au vrut să <strong>de</strong>păşească înţelegerea cu Hitler<br />
şi au cerut iniţial întreaga Bucovină şi Hitler s-a opus [:] „ne-am înţeles numai<br />
atât”.<br />
Tov. Ion Stoian: Toate acestea sunt în stenogramele lui Hitler.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Este un protocol semnat <strong>de</strong> ministrul afacerilor<br />
externe <strong>de</strong> atunci al României.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Şi ne-au luat şi Insula Şerpilor.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea ar fi unele probleme interne ale<br />
României, pe care trebuie să le avem în ve<strong>de</strong>re.<br />
În legătură cu Raportul (pentru Congresul al XIV-lea – n.n.), în<br />
continuare, este prezentată poziţia României în problemele internaţionale, în care<br />
reluăm problema distrugerii armelor nucleare şi am introdus aici că ţările<br />
europene trebuie să realizeze un acord pentru înfăptuirea până în 1995 a<br />
distrugerii armelor nucleare din Europa, având în ve<strong>de</strong>re că folosirea lor ar duce<br />
la distrugerea întregii Europe, în cadrul măsurilor generale <strong>de</strong> distrugere a<br />
armelor nucleare.<br />
De fapt, aici spunem aşa: „În acest cadru, România propune să se<br />
încheie un acord general, cu participarea tuturor ţărilor europene, privind<br />
eliminarea până în 1995 a tuturor armelor nucleare din Europa”.<br />
În ceea ce priveşte celelalte probleme, sunt poziţiile noastre cunoscute,<br />
care sunt aprobate.<br />
Sigur, faţă <strong>de</strong> problema unităţii europene, am afirmat poziţia noastră, nu<br />
m-am mai referit aici la „căminul comun”, mă refer la unitatea între ţările<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte.<br />
I-am dat unui francez un interviu, zilele trecute, şi am spus că în această<br />
privinţă afirmăm şi noi teza unui mare preşedinte al Franţei, că Europa este o<br />
naţiune liberă, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă. Este vorba <strong>de</strong> [Charles] De Gaulle.<br />
În problema Balcanilor, am spus că trebuie să ne adresăm ţărilor din<br />
Balcani, pentru a acţiona împreună în ve<strong>de</strong>rea <strong>de</strong>păşirii diferitelor obstacole, a<br />
apropierii, a întăririi conlucrării cât mai largi. Trebuie, realmente, în Balcani, să<br />
nu mergem spre o fe<strong>de</strong>raţie balcanică, ci spre o colaborare largă economică şi în<br />
toate domeniile şi la care pot participa şi unele ţări din bazinul dunărean, cum<br />
am mai discutat, şi, <strong>de</strong>sigur, în primul rând am în ve<strong>de</strong>re Ungaria şi Austria.<br />
Acest lucru l-am avut întot<strong>de</strong>auna în ve<strong>de</strong>re, dar eu în Raport nu m-am referit<br />
concret. Uniunea Sovietică nu are nimic cu Dunărea şi Germania la fel.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Rămâne Cehoslovacia.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, şi Cehoslovacia. Adică grupul acesta <strong>de</strong><br />
ţări care sunt vecine cu ţările balcanice şi au multe lucruri comune. Spunem
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 213<br />
_______________________________________________________________________________<br />
chiar a unor ţări din bazinul dunărean – nu le menţionez, dar în gândul meu este<br />
ca să le avem în ve<strong>de</strong>re. Deci, este vorba <strong>de</strong> Ungaria, Cehoslovacia şi Austria,<br />
dacă vor dori acest lucru, pentru că Balcanii privesc ţările din Balcani.<br />
Acestea ar fi problemele privind situaţia internaţională, inclusiv am<br />
vorbit <strong>de</strong> sub<strong>de</strong>zvoltare, poziţiile noastre care sunt cunoscute. Am menţionat<br />
unele lucruri un<strong>de</strong> trebuie să punem un accent mai <strong>de</strong>osebit.<br />
La relaţiile între parti<strong>de</strong> am pus problema necesităţii unor întâlniri şi<br />
consfătuiri regionale, inclusiv ne-am pronunţat pentru o Conferinţă<br />
internaţională a parti<strong>de</strong>lor comuniste şi muncitoreşti.<br />
De asemenea, m-am referit la problemele colaborării cu parti<strong>de</strong>le<br />
socialiste şi social-<strong>de</strong>mocrate, m-am referit chiar asupra unor probleme privind<br />
socialismul în<strong>de</strong>osebi. Sunt păreri diferite, cu unii este necesar să discutăm,<br />
inclusiv cum să rezolvăm problemele, cum să se realizeze în condiţii mai bune<br />
<strong>de</strong>zvoltarea în viitor.<br />
De altfel, este acum un interes în rândul unor parti<strong>de</strong> socialiste, social<strong>de</strong>mocrate,<br />
au început discuţii şi sunt critici la adresa situaţiei din Ungaria şi<br />
Polonia, în sensul că socialiştii nu pot să sprijine <strong>de</strong>cât <strong>de</strong>zvoltarea pe calea<br />
socialistă, nu revenirea spre capitalism. Şi noi trebuie să ne spunem părerea.<br />
Şi, în sfârşit, o scurtă încheiere cu concluzii generale, că <strong>de</strong>zbaterea,<br />
hotărârile să răspundă intereselor partidului, poporului, <strong>de</strong>zvotării socialiste a<br />
României.<br />
Uite, cam asta sunt problemele principale din acest raport. Sigur, că <strong>de</strong><br />
la început până la sfârşit se subliniază că numai calea socialismului este singura<br />
cale pentru <strong>de</strong>zvoltarea României, a omenirii.<br />
Dacă sunteţi <strong>de</strong> acord, dacă aveţi vreo problemă <strong>de</strong>osebită, care<br />
consi<strong>de</strong>raţi că trebuie s-o punem?<br />
Sigur, m-am referit şi la armată, privind rolul său, inclusiv conlucrarea<br />
în Pactul <strong>de</strong> la Varşovia atâta timp cât va exista acest pact.<br />
Dacă consi<strong>de</strong>raţi că ar trebui să mai subliniem vreo problemă <strong>de</strong>osebită,<br />
vă rog să-mi spuneţi?<br />
În teze, în Programul-Directivă, în plenară am pus toate aceste<br />
probleme, <strong>de</strong> fapt nu le mai reluăm. Aici nu am reluat toate problemele din<br />
plenară, <strong>de</strong> aceea am şi făcut plenara, ca să nu ne apucăm acum să le reluăm, ci<br />
am vrut numai să subliniez perspectivele şi <strong>de</strong>zvoltarea în continuare.<br />
Mai mult <strong>de</strong>cât avem în Directive nu ar fi bine să punem acum, să ne<br />
aşezăm însă şi în practică să facem mai mult. Am discutat, la un moment dat –<br />
am avut şi o variantă – să preve<strong>de</strong>m un ritm <strong>de</strong> 7-8 la sută al <strong>de</strong>zvoltării, chiar<br />
ceva mai mare şi pe urmă am ajuns la concluzia că este bine să mergem pe<br />
preve<strong>de</strong>rile vechi.<br />
Sigur, posibilităţile sunt mai mari, dacă vom lucra bine, <strong>de</strong> aceea am<br />
spus că trebuie să consi<strong>de</strong>răm minime preve<strong>de</strong>rile din Programul-Directivă.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Problema principală este să realizăm exportul.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi toate celelalte probleme.
214<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Interesant este că Statele Unite ale Americii <strong>de</strong>ţineau în rândul ţărilor<br />
<strong>de</strong>zvoltate, cu vreo 15 ani în urmă, o pon<strong>de</strong>re <strong>de</strong> 50 la sută; în grupul lor acum<br />
au coborât la 34 la sută. Sigur, a crescut Japonia la 21 la sută pon<strong>de</strong>rea, a crescut<br />
R.F. Germania şi celelalte ţări, dar aceste două ţări au o creştere foarte mare şi,<br />
probabil, că schimbările se vor accentua şi în general vor apare noi ţări. Această<br />
<strong>de</strong>zvoltare rămâne o legitate a <strong>de</strong>zvoltării (sic!). Nicăieri nu scrie că aceasta va<br />
rămâne veşnic numai pentru anumite ţări.<br />
Noi trebuie să ne străduim să nu rămânem în urmă. Asta este problema!<br />
Astăzi am văzut un articol în „Herald Tribune” <strong>de</strong>spre necesitatea a se<br />
reduce nu numai <strong>de</strong>ficitul bugetar, dar şi <strong>de</strong>ficitul social, în care arată că în trecut<br />
2/5 din populaţie a <strong>de</strong>venit bogată şi 2/5 a <strong>de</strong>venit mai săracă. Şi trebuie să<br />
publicăm acest lucru. Cel puţin atât cât <strong>de</strong>clară ei, pentru că nu mai poate să se<br />
conteste <strong>de</strong> către nimeni acest lucru.<br />
Şi eu mă refer, în raport, la această creştere a săracilor. Am dat câteva<br />
date, dar trebuie să folosim continuu pentru că realmente, situaţia din lumea<br />
capitalistă nu este <strong>de</strong>loc înfloritoare. Fac scandal, ajung să folosească unele<br />
greutăţi economice din ţările socialiste pentru a abate atenţia <strong>de</strong> la problemele<br />
lor foarte grave şi asta nu-i va ajuta să-şi consoli<strong>de</strong>ze poziţia. Se înşeală foarte,<br />
foarte mult!<br />
Practic, eu nu am <strong>de</strong> gând să mă mai refer la alte probleme acum. (...)<br />
• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 63/1989, f. 4; 8-12.<br />
Notă: Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Arhiva Comitetului<br />
Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat<br />
caracterele italice.<br />
ANEXA nr. 2<br />
13 noiembrie 1989.<br />
Protocolul şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 13<br />
noiembrie 1989, în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a prezentat i<strong>de</strong>ile principale<br />
ale Raportului său la cel <strong>de</strong>-al XIV-lea Congres al PCR, precum şi viziunea sa<br />
<strong>de</strong>spre relaţiile româno-sovietice, în contextul reformelor care aveau loc în<br />
R.S.S. Moldovenească.<br />
PARTIDUL COMUNIST ROMÂN Arhiva<br />
COMITETUL CENTRAL Comitetului Politic Executiv al CC al PCR<br />
Nr. 3<strong>24</strong>0 Nr. 1840 22 XI 1989<br />
PROTOCOL nr. <strong>24</strong><br />
al şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.<br />
din ziua <strong>de</strong> 13 noiembrie 1989<br />
Şedinţa a fost prezidată <strong>de</strong> tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar<br />
general al Partidului Comunist Român.
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 215<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Au participat tovarăşii: Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Ciobanu Lina,<br />
Coman Ion, Constantin Nicolae, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu<br />
Miu, Fazekaş Ludovic, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu Constantin,<br />
Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe,<br />
Andrei Ştefan, David Gheorghe, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Gâ<strong>de</strong>a Suzana,<br />
Matei Ilie, Milea Vasile, Mureşan Ana, Pacoste Cornel, Petrescu Barbu,<br />
Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Szasz Iosif, Toma<br />
Ioan, Totu Ioan, Ursu Ion.<br />
Au fost invitaţi tovarăşii: Bărbulescu Vasile, Curticeanu Silviu, Mitea<br />
Constantin.<br />
Şedinţa a început la ora 11.30 şi s-a terminat la ora 12.40.<br />
Ordinea <strong>de</strong> zi:<br />
- Discutarea Raportului ce urmează a fi prezentat Congresului al<br />
XIV-lea şi programul <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurare a Congresului.<br />
Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. a examinat pe capitole şi a<br />
aprobat principalele probleme, cuprinse în Raportul ce urmează să fie prezentat<br />
celui <strong>de</strong>-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. Raportul va fi supus<br />
spre aprobare şi Plenarei Comitetului Central al partidului, care va fi convocată<br />
în ziua <strong>de</strong> 18 noiembrie 1989.<br />
În cadrul discuţiilor, Comitetul Politic Executiv a aprobat propunerile<br />
prezentate <strong>de</strong> tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, cu<br />
privire la poziţia ce urmează să fie adoptată şi acţiunile ce vor trebui întreprinse<br />
în legătură cu unele probleme internaţionale ce interesează în mod <strong>de</strong>osebit ţara<br />
noastră.<br />
Comitetul Politic Executiv a aprobat propunerile cu privire la programul<br />
şi modul <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurare a lucrărilor Congresului al XIV-lea al Partidului<br />
Comunist Român.<br />
ss. Nicolae Ceauşescu<br />
• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 63/1989, f. 2.<br />
Notă: Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Arhiva Comitetului<br />
Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat<br />
caracterele italice.<br />
ANEXA nr. 3<br />
23 noiembrie 1989.<br />
Nota trimisă lui Nicolae Ceauşescu <strong>de</strong> către Constantin Olteanu, cu privire la<br />
mesajul adresat <strong>de</strong> Mihail Gorbaciov lui Nicolae Ceauşescu înainte <strong>de</strong> începerea<br />
reuniunii <strong>de</strong> la Malta dintre li<strong>de</strong>rii SUA şi URSS (2-3 <strong>de</strong>cembrie 1989).
216<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
[Consemnare manu:] 3411/<strong>24</strong>.11.1989 Cancelaria CC al PCR<br />
[Rezoluţie:] V[ăzut] ss. Nicolae Ceauşescu Nr. 3322 29 XI 1989<br />
NOTĂ<br />
La 23 noiembrie a.c., tovarăşul secretar Constantin Olteanu l-a primit pe<br />
E. M. Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bucureşti, la cererea acestuia.<br />
Cu acest prilej, ambasadorul sovietic a menţionat că a fost însărcinat să<br />
transmită tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist<br />
Român, preşedintele Republicii Socialiste România, din partea tovarăşului<br />
Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al CC al PCUS, preşedintele<br />
Sovietului Suprem al URSS, următorul mesaj:<br />
„Dragă tovarăşe Nicolae Ceauşescu,<br />
În aceste zile se încheie pregătirile pentru întâlnirea cu preşedintele<br />
SUA, G. Bush. Deşi în ve<strong>de</strong>rea acestei întâlniri nu există o ordine <strong>de</strong> zi<br />
convenită în prealabil, una din temele centrale va privi, cre<strong>de</strong>m, procesele ce au<br />
loc în Europa răsăriteană, aspectele internaţionale ale acestora, influenţa asupra<br />
situaţiei din Europa şi din lume. În orice caz, sunt semnale din partea<br />
americanilor în această privinţă.<br />
În <strong>de</strong>zbaterea acestor probleme intenţionăm să pornim <strong>de</strong> la poziţiile<br />
noastre principiale, examinate în cadrul Consfătuirii <strong>de</strong> la Bucureşti a<br />
Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul <strong>de</strong> la Varşovia,<br />
al recentei întâlniri a miniştrilor afacerilor externe ai statelor noastre, care s-a<br />
<strong>de</strong>sfăşurat la Varşovia.<br />
Poate fi vorba, în primul rând, <strong>de</strong>spre următoarele:<br />
1. Temelia temeliilor relaţiilor Uniunii Sovietice cu celelalte state,<br />
inclusiv, se înţelege, cu aliaţii noştri, o constituie recunoaşterea dreptului<br />
suveran al fiecărui popor <strong>de</strong> a-şi alege calea propriei sale <strong>de</strong>zvoltări. O asemenea<br />
recunoaştere trebuie să fie reciprocă, întrucât, fără aceasta, nu este posibilă o<br />
<strong>de</strong>zvoltare internaţională constructivă.<br />
2. Inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa crescândă a statelor, <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> vizibilă pe<br />
continentul European, necesită să se pună capăt rămăşiţelor „războiului rece”,<br />
politicii şi psihologiei născute, sau generate <strong>de</strong> confruntarea dintre blocuri. Ce<br />
transformări sunt necesare în legătură cu aceasta, în ce direcţie şi în ce ritmuri<br />
vor avea loc transformările, se poate hotărî numai în contextul şi ca urmare a<br />
unui dialog general-european constructiv, şi în această privinţă noi nu trebuie să<br />
pornim <strong>de</strong> la zero. Există un fundament bun – Actul <strong>de</strong> la Helsinki, se <strong>de</strong>sfăşoară<br />
cu succes procesul general-european, în cadrul căruia SUA şi Canada participă<br />
pe baze <strong>de</strong> egalitate.<br />
Uniunea Sovietică şi aliaţii săi sunt gata – şi au confirmat aceasta prin<br />
acţiuni practice – să reducă, până la minimul rezonabil, forţele armate şi<br />
armamentele, să treacă <strong>de</strong> la confruntare la colaborare, practic, în toate<br />
domeniile.
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 217<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Noi suntem gata – şi în această privinţă există dovezi serioase – să<br />
respectăm drepturile omului, să lucrăm mână în mână cu fiecare dintre cei care<br />
tind spre <strong>de</strong>zvoltarea tradiţiilor umaniste europene, spre îmbogăţirea culturii<br />
europene, a gândirii tehnologice, spre căutarea unor căi sigure din punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re ecologic <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare a civilizaţiei.<br />
3. Cele mai curajoase schimbări <strong>de</strong> pe continentul nostru pot fi însă<br />
încununate <strong>de</strong> succes şi pot fi reciproc avantajoase numai în condiţiile menţinerii<br />
şi întăririi bazelor stabilităţii europene. Acestea nu trebuie să afecteze realităţile<br />
teritorial politice statornicite, să renască pretenţii teritoriale vechi, sau să <strong>de</strong>a<br />
naştere altora noi, să afecteze graniţele existente ale statelor europene. Tocmai<br />
aici se ascund cauzele primului şi celui <strong>de</strong>-al doilea război mondial. Pacea în<br />
Europa va rămâne trainică atâta timp, cât va fi închisă această „cutie a<br />
Pandorei”.<br />
4. Paşii cunoscuţi, întreprinşi în ultima vreme <strong>de</strong> R.D. Germană, au dat<br />
naştere multor zvonuri privind „problema germană”, perspectivele unirii<br />
Germaniei. Noi nu intenţionăm să intrăm într-o <strong>de</strong>zbatere <strong>de</strong>taliată a acestei<br />
probleme, dar consi<strong>de</strong>răm în mod ferm că existenţa şi <strong>de</strong>zvoltarea RDG în toţi<br />
aceşti ani a fost şi rămâne garanţia cea mai importantă a echilibrului european, a<br />
păcii şi stabilităţii internaţionale. RDG, stat suveran, membru al Tratatului <strong>de</strong> la<br />
Varşovia a fost şi rămâne aliatul nostru strategic din Europa. Din câte înţelegem<br />
noi, politicienii cu simţ <strong>de</strong> răspun<strong>de</strong>re din Occi<strong>de</strong>nt înţeleg bine această realitate.<br />
Nu pot fi însă subapreciate pericolele provocate <strong>de</strong> pasiunile şi stările <strong>de</strong> spirit<br />
revanşiste, care se înviorează. Încingerea acestora este capabilă să submineze<br />
încre<strong>de</strong>rea ce se formează şi chiar să <strong>de</strong>a înapoi toate realizările <strong>de</strong> importanţă<br />
istorică în <strong>de</strong>zvoltarea raporturilor dintre Est şi Vest.<br />
O trăsătură esenţială a noii gândiri politice o constituie <strong>de</strong>i<strong>de</strong>ologizarea<br />
raporturilor interstatale. Aceasta contribuie la avansarea dinamică pe calea<br />
conlucrării constructive practice, a întăririi încre<strong>de</strong>rii.<br />
În legătură cu aceasta, sunt inconsistente şi mioape încercările <strong>de</strong> a<br />
înfăţişa restructurarea din Uniunea Sovietică, reformele dintr-o serie <strong>de</strong> ţări<br />
socialiste, drept o mărturie, chipurile, a „eşecului socialismului”. În realitate,<br />
este vorba <strong>de</strong>spre un proces <strong>de</strong> reînnoire a societăţii socialiste. Este necesar să se<br />
renunţe la stereotipurile „războiului rece”, la calculele mizând pe folosirea<br />
dificultăţilor temporare ale celeilalte părţi în scopul realizării propriilor scopuri.<br />
6. Trecerea la perioada paşnică a istoriei europene necesită garanţii<br />
reciproce, sigure, <strong>de</strong> securitate. În această direcţie se <strong>de</strong>sfăşoară lucrările <strong>de</strong> la<br />
Viena. Aici se pune, inevitabil, şi problema noului rol al Organizaţiei Tratatului<br />
<strong>de</strong> la Varşovia şi al NATO. În ceea ce priveşte viitorul apropiat, noi ne<br />
pronunţăm pentru transformarea lor în organizaţii politico-<strong>de</strong>fensive, pentru<br />
stabilirea între ele nu pur şi simplu a unor contacte episodice, ci a unor relaţii<br />
permanente reciproc utile, pentru instituţionalizarea unei colaborări interblocuri.<br />
Aceasta poate constitui o nouă contibuţie esenţială la întărirea securităţii în
218<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Europa, la crearea unui asemenea grad <strong>de</strong> înţelegere reciprocă, care în final va<br />
permite apropierea momentului dizolvării ambelor alianţe.<br />
Acestea sunt consi<strong>de</strong>rentele în problemele europene pe care noi<br />
intenţionăm să le abordăm în cadrul convorbirilor cu preşedintele SUA.<br />
Imediat după întâlnirea <strong>de</strong> la Malta suntem gata să informăm <strong>de</strong>spre<br />
rezultatele acesteia pe conducătorii statelor aliate.<br />
În acest scop, la 4 <strong>de</strong>cembrie 1989, s-ar putea organiza o întâlnire<br />
corespunzătoare la Moscova. Conducătorii statelor aliate ar putea să sosească la<br />
Moscova la 4 <strong>de</strong>cembrie, în prima jumătate a zilei, în aşa fel încât lucrările să<br />
înceapă la orele 15.30.<br />
Se are în ve<strong>de</strong>re ca, din partea sovietică la întâlnire să participe tovarăşii<br />
M. S. Gorbaciov, N. I. Rîşkov, E. A. Şevardnadze, A. N. Takovlev.<br />
Vă rugăm să ne comunicaţi componenţa participanţilor la întâlnire din<br />
partea dumneavoastră”.<br />
Tovarăşul secretar C. Olteanu i-a precizat ambasadorului că răspunsul<br />
părţii române în legătură cu mesajul transmis urmează să fie comunicat ulterior,<br />
după ce va fi examinat <strong>de</strong> conducerea partidului.<br />
23.XI.1989<br />
• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 66/1989, f. 31-33.<br />
Petre Opriş, Cum l-a anunţat Gorbaciov pe preşedintele R.S.R. <strong>de</strong> reuniunea <strong>de</strong><br />
la Malta, în „Suplimentul Jurnalul României 1989 – Acum douăzeci <strong>de</strong> ani”, nr.<br />
277, luni, 23 noiembrie 2009, p. 1; 3.<br />
Notă: Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Cancelaria C.C. al<br />
P.C.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat caracterele italice.<br />
ANEXA nr. 4<br />
27 noiembrie 1989.<br />
Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 27<br />
noiembrie 1989, în cursul căreia s-a aprobat mesajul trimis <strong>de</strong> Nicolae<br />
Ceauşescu lui Mihail Gorbaciov, ca răspuns la cel primit <strong>de</strong> preşedintele<br />
României <strong>de</strong> la secretarul general al CC al PCUS în data <strong>de</strong> 23 noiembrie 1989,<br />
referitor la <strong>de</strong>sfăşurarea la Malta a unei reuniuni la care participau Mihail<br />
Gorbaciov şi George Bush, preşedintele SUA (2-3 <strong>de</strong>cembrie 1989).<br />
Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.<br />
Nr. 1875 7 XII 1989<br />
STENOGRAMA<br />
şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.<br />
din ziua <strong>de</strong> 27 noiembrie 1989
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 219<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Şedinţa a fost prezidată <strong>de</strong> tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar<br />
general al Partidului Comunist Român.<br />
Au participat tovarăşii: Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Ciobanu Lina,<br />
Coman Ion, Constantin Nicolae, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu<br />
Miu, Fazekaş Ludovic, Matei Ilie, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu<br />
Constantin, Pană Gheorghe, Petrescu Barbu, Popescu Dumitru, Radu Ion,<br />
Rădulescu Gheorghe, Totu Ioan, Andrei Ştefan, Curticeanu Silviu, David<br />
Gheorghe, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Gâ<strong>de</strong>a Suzana, Mureşan Ana, Pacoste<br />
Cornel, Postelnicu Tudor, Stoian Ion, Szasz Iosif, Toma Ioan, Ursu Ion.<br />
Au fost invitaţi tovarăşii: Bărbulescu Vasile, Radu Constantin.<br />
Şedinţa a început la ora 16.10 şi s-a terminat la ora 16.40.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Joi (23 noiembrie 1989 – n.n.), am primit un<br />
mesaj <strong>de</strong> la tovarăşul Gorbaciov, în legătură cu întâlnirea care urmează să aibă<br />
loc cu George Bush.<br />
Aveţi mesajul la voi? Atunci, să-l citiţi.<br />
Tov. Constantin Olteanu: Da.<br />
Tov. Constantin Olteanu dă citire mesajului primit <strong>de</strong> la M.S. Gorbaciov<br />
şi răspunsului părţii române la acest mesaj.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: La partea cu i<strong>de</strong>ologizarea trebuie să mai<br />
ve<strong>de</strong>m.<br />
De asemenea, la problema relaţiilor între statele socialiste, comuniste<br />
trebuie pornit <strong>de</strong> la principiul coexistenţei paşnice între aceste ţări.<br />
Noi spunem că aceste relaţii trebuie să pornească <strong>de</strong> la principiul<br />
coexistenţei paşnice între state cu orânduiri sociale diferite.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Mi se pare că la sfârşit se cam repetă.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu se repetă.<br />
Uite, cam acestea ar fi, ceea ce vrem să le răspun<strong>de</strong>m.<br />
Partea aceasta cu colaborarea între cele două blocuri, blocurile militare,<br />
aşa cum se spune, ar însemna o permanentizarea a lor. Ar trebui ceea ce am<br />
hotărât, <strong>de</strong>sfiinţarea lor concomitentă.<br />
El vorbeşte într-a<strong>de</strong>văr <strong>de</strong> cauza celor două războaie mondiale, spune că<br />
au fost probleme teritoriale. Noi trebuie să ve<strong>de</strong>m o formă, pentru că trebuie avut<br />
în ve<strong>de</strong>re că cele două războaie mondiale au avut un caracter imperialist şi o<br />
împărţire a sferelor <strong>de</strong> influenţă, că acesta este a<strong>de</strong>vărul.<br />
Aici el neagă toate aprecierile care au existat până acum.<br />
Tov. Gheorghe Rădulescu: La baza lor a stat şi împărţirea sferelor <strong>de</strong><br />
influenţă.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie avut în ve<strong>de</strong>re că pericolul acesta va<br />
exista atâta timp, cât va exista imperialismul.<br />
În legătură cu teza <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>ologizării. Consi<strong>de</strong>r că ar fi greşit să se pună<br />
problema aceasta a <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>ologizării relaţiilor între state. Ar fi greşit şi <strong>de</strong><br />
neînţeles, ca să se pună problema aceasta între două sisteme.
220<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Trebuie să fie puţin mai aşa ...<br />
Aceasta, cu coexistenţa paşnică am discutat-o.<br />
Să-i aducem îmbunătăţirile acestea şi să-i dăm drumul.<br />
Suntem obligaţi să răspun<strong>de</strong>m, că dacă nu le răspun<strong>de</strong>m o să zică „v-am<br />
informat şi aţi fost <strong>de</strong> acord, şi noi am acţionat în numele tuturor”.<br />
În ce priveşte întâlnirea pentru a asculta o informare, care ar însemna<br />
aprobare, pentru că asta se doreşte, să vină cu comunicatul şi informarea <strong>de</strong><br />
aprobare.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Totul trebuie spus mai clar.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Este clar, dar trebuie procedat aşa, noi să<br />
spunem că nu consi<strong>de</strong>răm că pentru o informare să ne întâlnim. Am putea veni<br />
dacă se face o întâlnire să discutăm şi unele probleme bilaterale, dacă nu, atunci<br />
trimitem ministrul <strong>de</strong> externe.<br />
Uite, în felul acesta să facem.<br />
Este bine?<br />
- Toţi tovarăşii sunt <strong>de</strong> acord.<br />
Consi<strong>de</strong>r că este cazul ca presa noastră să facă comentarii în aceste zile,<br />
pornind <strong>de</strong> la hotărârile Congresului al XIV-lea, să tratăm problemele relaţiilor<br />
internaţionale, a principiilor <strong>de</strong> relaţii între state, <strong>de</strong> egalitate, inclusiv<br />
problemele în Europa, să se spună ca şi aici să se renunţe la orice amestec în<br />
treburile altor ţări, să se ia poziţie fermă, să se asigure o Europă unită, pentru că<br />
problemele actuale nu se pot rezolva <strong>de</strong> cele două mari puteri şi <strong>de</strong> alte câteva<br />
state, ci <strong>de</strong> toate statele.<br />
Aşa să procedăm, urmând poziţia noastră cu hotărâre.<br />
Tov. Manea Mănescu: Aşa cum aţi spus şi la Congresul al XIV-lea.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Trebuie să începem să prezentăm şi în presă şi la<br />
televiziune, că nu ne-am oprit la Congres.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: De asemenea, şi <strong>de</strong>spre necesitatea întăririi<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei şi suveranităţii. Să înceteze orice amestec, sub diferite forme,<br />
amestecul aşa zis i<strong>de</strong>ologic, care este mai periculos şi trebuie răspuns cu toată<br />
fermitatea.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Trebuie să pună ferm, pentru că este pe jumătate<br />
spus. Şi televiziunea trebuie să facă acest lucru.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Mai ales că acum reiese clar că ceea ce s-a<br />
făcut în R.D. Germană, este organizat <strong>de</strong> sovietici şi <strong>de</strong> R.F. Germană. Acelaşi<br />
lucru şi în Bulgaria.<br />
Bulgarii caută acum să se lămurească, <strong>de</strong> ce au făcut. Spun că nu au ştiut<br />
că au datoriile pe care le au. Dar nu putea ca <strong>de</strong>spre aceste datorii să ştie numai<br />
un număr restrâns <strong>de</strong> oameni. Ei tot spuneau că s-au discutat toate problemele,<br />
cu <strong>de</strong>zvoltarea industriei, cu nivelul tehnic, cu tot. Pe toate le-au discutat.<br />
Permanent au discutat problemele economice.<br />
În Cehoslovacia, cu atât mai mult, s-au dus în 1968 şi i-au forţat să<br />
aprobe. Dacă consi<strong>de</strong>ră că este greşit ce s-a făcut atunci, <strong>de</strong> ce nu-şi retrag
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 221<br />
_______________________________________________________________________________<br />
trupele <strong>de</strong> acolo, şi în loc să le retragă, le întăresc. Primul lucru era acesta,<br />
retragerea trupelor, dar la asta nu se gân<strong>de</strong>sc. Cehii au acceptat trupele şi ei îşi<br />
ţin în continuare trupele acolo.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Vor să-şi întărească dominaţia.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: De fapt au realizat lovituri <strong>de</strong> stat organizate.<br />
Acesta este a<strong>de</strong>vărul, folosindu-se <strong>de</strong> ajutorul a tot felul <strong>de</strong> elemente<br />
<strong>de</strong>scompuse, aşa cum a fost şi Adameč, care este un trădător, care a văzut că nu<br />
poate în Biroul Politic să-şi impună poziţia, acum iese în stradă.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: Se folosesc <strong>de</strong> ei şi pe urmă îi dau la o parte, aşa<br />
cum a făcut cu cel <strong>de</strong> la tineret, care a vorbit, a făcut ce au vrut şi apoi l-au dat<br />
afară. S-a întâmplat aşa cum se întâmplă cu toţi cei pe care îi plătesc.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea ar fi. De acord?<br />
- Toţi tovarăşii sunt <strong>de</strong> acord.<br />
Pentru vineri pregătim şedinţa Comitetului Politic Executiv. Am discutat<br />
şi vreau ca şi voi să vă gândiţi, cum să realizăm ceea ce am hotărât în Congres.<br />
Am vorbit în cursul dimineţii cu tovarăşul Dăscălescu, să pregătească pe linie<br />
economică materialele. De asemenea, trebuie pregătit şi pe linie <strong>de</strong> partid ceea<br />
ce trebuie, programele, inclusiv în domeniul activităţii internaţionale, program<br />
<strong>de</strong> intensificare a relaţiilor pe linie internaţională, că ţările în curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare.<br />
O să avem o participare mai activă, am discutat să acordăm mai multe burse,<br />
pentru pregătire politică, pe linie <strong>de</strong> partid, pentru cadre, inclusiv în<br />
învăţământul superior.<br />
Sigur, vom discuta problemele economice, problemele <strong>de</strong> export,<br />
problemele <strong>de</strong> comerţ, toate problemele din diferite domenii <strong>de</strong> activitate, din<br />
industria alimentară şi altele. Vom discuta inclusiv problema alegerilor. Trebuie<br />
să vă pregătiţi, până vineri trebuie să avem programe, aşa că în câteva zile să ne<br />
pregătim, să facem ca totul să fie clar pentru toată lumea. Gândiţi-vă cum să<br />
facem ca să îmbunătăţim activitatea în sectoarele <strong>de</strong> care vă ocupaţi.<br />
Un rol activ revine, în această direcţie, C.S.P.-ului, C.N.S.T.-ului. De<br />
asemenea, măsuri ca să întărim controlul activităţii.<br />
Tov. Elena Ceauşescu: De fapt, să aplicăm ceea ce am stabilit la<br />
Congres.<br />
Tov. Nicolae Ceauşescu: De asemenea, pe linie <strong>de</strong> tineret, pe linie <strong>de</strong><br />
femei, programe <strong>de</strong> aplicare a ceea ce am hotărât. Fiecare să vă gândiţi şi să<br />
participaţi la întocmirea programelor.<br />
Cu asta, putem încheia şedinţa.<br />
• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 66/1989, f. 20-23.<br />
Notă: Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Arhiva Comitetului<br />
Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat<br />
caracterele italice.
222<br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ANEXA nr. 5<br />
27 noiembrie 1989.<br />
Mesajul trimis <strong>de</strong> Nicolae Ceauşescu lui Mihail Gorbaciov, ca răspuns la cel<br />
primit <strong>de</strong> preşedintele României <strong>de</strong> la secretarul general al CC al PCUS în data<br />
<strong>de</strong> 23 noiembrie 1989, referitor la <strong>de</strong>sfăşurarea la Malta a unei reuniuni la care<br />
participau Mihail Gorbaciov şi George Bush, preşedintele SUA (2-3 <strong>de</strong>cembrie<br />
1989).<br />
Cancelaria C.C. al P.C.R.<br />
Nr. 3323 29 XI 1989<br />
Stimate tovarăşe MIHAIL GORBACIOV,<br />
Am primit mesajul Dumneavoastră în legătură cu întâlnirea pe care<br />
urmează să o aveţi, la începutul lunii <strong>de</strong>cembrie, cu preşedintele SUA, G. Bush.<br />
După cum rezultă din mesaj, la întâlnire, una din temele centrale ale<br />
discuţiei va privi procesele care au loc în Europa răsăriteană şi aspectele<br />
internaţionale ale acestora.<br />
1. Consi<strong>de</strong>răm că la întâlnirea dintre conducătorii URSS şi SUA nu se<br />
poate discuta, sub nici o formă, situaţia din ţările socialiste. Despre problemele<br />
care au apărut în unele ţări socialiste se poate discuta numai în cadrul unei<br />
întâlniri între conducerile ţărilor socialiste. De altfel, Partidul Comunist Român a<br />
insistat <strong>de</strong> mai multe ori să se organizeze o asemenea întâlnire a ţărilor<br />
socialiste, însă până în prezent ea nu a avut loc. Dacă în cadrul întâlnirii<br />
bilaterale sovieto-americane va avea loc o asemenea discuţie, aceasta va fi<br />
consi<strong>de</strong>rată <strong>de</strong> toate popoarele ca un amestec în treburile interne ale ţărilor<br />
socialiste.<br />
2. Ţinând seama <strong>de</strong> problemele grave ale vieţii internaţionale ca urmare<br />
a continuării cursei înarmărilor, în conformitate cu cele discutate la Consfătuirea<br />
Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul <strong>de</strong> la Varşovia<br />
care a avut loc la Bucureşti, apreciem că în cadrul întâlnirii sovieto-americane la<br />
nivel înalt vor trebui să se pună cu toată tăria problemele securităţii europene,<br />
ale <strong>de</strong>zarmării şi, în primul rând, ale <strong>de</strong>zarmării nucleare. Trebuie să se exprime<br />
clar necesitatea renunţării <strong>de</strong>finitive la orice programe şi acţiuni <strong>de</strong> perfecţionare<br />
şi mo<strong>de</strong>rnizare a armelor nucleare, încetării tuturor experienţelor nucleare,<br />
abandonării pentru tot<strong>de</strong>auna a politicii <strong>de</strong> aşa-zisă <strong>de</strong>scurajare nucleară,<br />
indiferent sub orice formă s-ar manifesta. În ce priveşte reducerea armamentelor<br />
convenţionale, a efectivelor şi cheltuielilor militare din Europa, ele trebuie<br />
soluţionate în cadrul negocierilor <strong>de</strong> la Viena.<br />
3. Referitor la formularea din mesajul Dumneavoastră privind „noul rol”<br />
al NATO şi Tratatul <strong>de</strong> la Varşovia, noi consi<strong>de</strong>răm că problema care se pune nu<br />
este aceea <strong>de</strong> a se stabili o colaborare între cele două blocuri militare care ar<br />
însemna permanentizarea lor, ci aplicarea celor stabilite în comun <strong>de</strong> ţările
Nicolae Ceauşescu îi consi<strong>de</strong>ra români pe cetăţenii din R.S.S. Moldovenească 223<br />
_______________________________________________________________________________<br />
socialiste europene privind <strong>de</strong>sfiinţarea concomitentă – într-un timp cât mai<br />
scurt – a celor două blocuri militare.<br />
4. Desigur, <strong>de</strong>zvoltarea relaţiilor dintre URSS şi SUA constituie o<br />
problemă a celor două ţări. În ce priveşte, însă, relaţiile şi problemele<br />
internaţionale care se referă la Tratatul <strong>de</strong> la Varşovia şi ţările socialiste, ele<br />
trebuie soluţionate în conformitate cu hotărârile adoptate în cadrul şedinţei<br />
Comitetului Politic Consultativ <strong>de</strong> la Bucureşti şi la întâlnirea dintre miniştrii<br />
afacerilor externe, <strong>de</strong> la Varşovia, în documentele cărora ţările socialiste au<br />
„reafirmat năzuinţa comună <strong>de</strong> a acţiona în interesul socialismului, perfecţionării<br />
colaborării dintre statele aliate, asigurării securităţii lor trainice”, a „<strong>de</strong>zvoltării<br />
raporturilor dintre ele pe baza egalităţii, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţie şi a dreptului fiecăruia <strong>de</strong><br />
a-şi elabora linia politică proprie, strategia şi tactica, fără amestec din afară”.<br />
5. Având în ve<strong>de</strong>re politica anticomunistă <strong>de</strong> <strong>de</strong>stabilizare a situaţiei din<br />
ţările socialiste, în care Statele Unite [ale Americii] au un rol activ, consi<strong>de</strong>răm<br />
că trebuie să se ceară cu toată fermitatea ca SUA să înceteze şi să renunţe<br />
<strong>de</strong>finitiv la orice politică <strong>de</strong> amestec în treburile interne ale altor state.<br />
6. În ce priveşte problema germană – la care vă referiţi în mesaj – şi noi<br />
consi<strong>de</strong>răm că este necesar să se asigure <strong>de</strong>zvoltarea socialistă a R.D. Germane,<br />
că existenţa celor două state germane constituie o realitate a Europei <strong>de</strong> azi şi <strong>de</strong><br />
mâine, care trebuie menţinută şi respectată, în interesul stabilităţii şi păcii pe<br />
continent.<br />
7. Consi<strong>de</strong>răm că ar fi greşit şi <strong>de</strong> neînţeles să se pună problema<br />
<strong>de</strong>zi<strong>de</strong>ologizării relaţiilor interstatale. Partidul nostru apreciază că, atâta timp cât<br />
există imperialism, există luptă <strong>de</strong> clasă şi nu se poate renunţa la concepţiile<br />
i<strong>de</strong>ologice în viaţa internaţională. De altfel, imperialiştii nici nu ascund acest<br />
lucru. Ei <strong>de</strong>clară <strong>de</strong>schis că vor să consoli<strong>de</strong>ze şi să întărească forţa<br />
capitalismului, a imperialismului, în abordarea problemelor internaţionale<br />
trebuie să se pornească <strong>de</strong> la respectarea şi aplicarea principiilor coexistenţei<br />
paşnice între state cu orânduiri social-politice diferite.<br />
Trebuie avut în ve<strong>de</strong>re că primul şi cel <strong>de</strong>-al doilea război mondial au<br />
fost războaie imperialiste, având ca scop reîmpărţirea lumii în sfere <strong>de</strong> influenţă.<br />
Acest pericol va exista atâta timp cât va exista imperialismul.<br />
8. În ce priveşte propunerea privind întâlnirea din 4 <strong>de</strong>cembrie pentru a<br />
informa <strong>de</strong>spre rezultatele convorbirilor sovieto-americane, noi consi<strong>de</strong>răm că<br />
nu este necesară o întâlnire la nivel înalt în acest scop. Această informare se<br />
poate face pe cale diplomatică sau, cel mult, în cadrul unei întâlniri la nivelul<br />
miniştrilor afacerilor externe.<br />
O <strong>de</strong>legaţie a Partidului Comunist Român, la nivelul înalt, ar putea veni<br />
la Moscova în scopul unei întâlniri cu o <strong>de</strong>legaţie la nivel înalt a PCUS, în ziua<br />
<strong>de</strong> 5 <strong>de</strong>cembrie, pentru a discuta probleme bilaterale şi o serie <strong>de</strong> alte probleme<br />
ale vieţii politice internaţionale.<br />
Cu acest prilej, <strong>de</strong>legaţia noastră ar putea lua parte şi la întâlnirea din 4<br />
<strong>de</strong>cembrie, dacă aceasta va avea loc.
2<strong>24</strong><br />
Petre Opriş, Laura-Antoaneta Sava<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Dacă nu va fi posibilă organizarea unei întâlniri bilaterale la nivel înalt,<br />
vom trimite la întâlnirea pentru informare, un reprezennat al partidului nostru.<br />
Avem în ve<strong>de</strong>re să participe, eventual, ministrul afacerilor externe.<br />
27 noiembrie 1989<br />
• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 66/1989, f. 35-39;<br />
Petre Opriş, Ceauşescu l-a jignit şi şantajat pe Gorbaciov, în „Suplimentul<br />
Jurnalul României 1989 – Acum douăzeci <strong>de</strong> ani”, nr. 281, vineri, 27 noiembrie<br />
2009, p. 1-2.<br />
Notă: Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Cancelaria C.C. al<br />
P.C.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat caracterele italice.<br />
THE CITIZENS FROM THE MOLDAVIAN SOVIET SOCIALIST REPUBLIC<br />
WERE CONSIDERED ROMANIANS BY NICOLAE CEAUŞESCU<br />
(Abstract)<br />
On his first visit to Romania as Soviet supreme lea<strong>de</strong>r (May 1987), Mikhail<br />
Gorbachev tried to un<strong>de</strong>rstand what kind of reform Nicolae Ceauşescu did after the<br />
aggravation for the political and economic crisis in Poland of the period 1980-1981.<br />
Analyzing the facts, the Soviet lea<strong>de</strong>r formulated a general conclusion to which we<br />
subscribe: the system of values promoted by Nicolae Ceauşescu had a very well<br />
<strong>de</strong>veloped propagandistic structure.<br />
In these conditions, the personality cult existence seemed to be something<br />
normal and even necessary both for the worshiped lea<strong>de</strong>r (the main beneficiary) and for<br />
the members of the political elite around the lea<strong>de</strong>r (the inferior beneficiaries). On one<br />
hand, the group of worshipers was expressing his fi<strong>de</strong>lity for Ceauşescu in the most<br />
various manners, constantly and public. On the other hand, they got different advantages<br />
which they were using in or<strong>de</strong>r to maintain their social condition, in or<strong>de</strong>r to satisfy<br />
some whims and/or to please their clients in the inter-conditioned vassalage system<br />
usually met in the Romanian society.<br />
Despite of these facts, Mikhail Gorbachev tried to persua<strong>de</strong> Nicolae Ceauşescu<br />
to change the main politics in Romania. Moreover, the Soviet lea<strong>de</strong>r sent a letter to<br />
Ceauşescu (23 November 1989) for informing him about the Soviet-American meeting<br />
which was going to be held in Malta (2-3 December 1989). The answer of Nicolae<br />
Ceauşescu was severing for the Soviet letter (27 November 1989).<br />
Keywords: Nicolae Ceauşescu, Mikhail Gorbachev, the Soviet lea<strong>de</strong>r,<br />
propagandistic structure, the personality cult.
PROGRAMUL DE COOPERARE ÎN DOMENIUL AVIAŢIEI<br />
CIVILE ÎNTRE FIRMA „BRITISH AEROSPACE” ŞI ROMÂNIA<br />
PETRE OPRIŞ<br />
În ziua <strong>de</strong> 16 august 1989 a avut loc la Bucureşti o întâlnire între Ştefan<br />
Andrei, viceprim-ministru al guvernului, şi Robert Mckinley, conducător al unei<br />
<strong>de</strong>legaţii a companiei „British Aerospace” (fostă „British Aircraft Corporation”<br />
– BAC) şi director al Departamentului Aviaţiei Civile. La discuţiile respective a<br />
participat şi Eugeniu Rădulescu, ministrul Industriei Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini.<br />
Legăturile dintre România şi compania britanică au fost stabilite în anul<br />
1967, după ce mai multe colective <strong>de</strong> specialişti români au elaborat o serie <strong>de</strong><br />
studii preliminare, privind oportunitatea şi posibilitatea asimilării în fabricaţie, în<br />
România, a unor avioane militare şi civile, precum şi a elicopterelor şi<br />
motoarelor <strong>de</strong> aviaţie 1 . Firma britanică a oferit spre vânzare, cu acel prilej,<br />
pentru compania TAROM, şase avioane BAC 1-11. Aparatul respectiv fusese<br />
introdus în producţia <strong>de</strong> serie în 1963, iar sfârşitul anului 1968 era consi<strong>de</strong>rat<br />
„avionul european cu cel mai mare succes comercial”.<br />
În acelaşi timp, compania BAC s-a angajat să coman<strong>de</strong> la firma<br />
„Britten-Norman” din Bembridge (Insula Wight, aparţinând Marii Britanii), 215<br />
avioane bimotoare „Islan<strong>de</strong>r BN-2”, cu 9 locuri. Acestea urmau să fie asamblate<br />
în România, câte patru avioane în fiecare lună, iar vânzarea lor pe alte pieţe era<br />
asigurată <strong>de</strong> partea engleză timp <strong>de</strong> 5-6 ani (1968-1973) 2 .<br />
În competiţia pentru dotarea companiei TAROM au fost luate în calcul<br />
şi alte două oferte: Tu-134 (sovietic) 3 şi Caravelle 10 R (francez) 4 . În primul caz,<br />
1 În opinia generalului-locotenent Aurel Niculescu, persoana care l-a convins pe Nicolae<br />
Ceauşescu să investească în industria aeronautică a fost generalul Ştefan Ispas. Fostul comandant<br />
al Aviaţiei Militare (1970-1977) a <strong>de</strong>clarat că generalul Ştefan Ispas „fusese iniţial şeful Direcţiei<br />
Tehnice din C.A.A.T. (Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului – n.n.), apoi a fost<br />
promovat şeful Grupului Aeronautic Bucureşti, forma iniţială <strong>de</strong> organizare a industriei<br />
aeronautice. Dacă au apărut fabrici <strong>de</strong> avioane şi elicoptere la Bucureşti, Craiova, Bacău sau<br />
Braşov, se datorează în mare măsură acestui inginer Ştefan Ispas. Ca o mică paranteză: şi pe el<br />
l-am avut elev la Mediaş, prin ’45-’46. Era un oltean foarte ambiţios şi foarte capabil. El l-a<br />
convins pe Ceauşescu să facem o industrie aeronautică autohtonă (subl.n.)”. Pe aviatori, lăsaţi-i<br />
să zboare! Un dialog între general av. (r.) Aurel Niculescu şi Sorin Turturică, Bucureşti, Editura<br />
Anima, 2008, p. 78.<br />
2 Pentru <strong>de</strong>talii referitoare la prima etapă <strong>de</strong> construcţie a avionului „Islan<strong>de</strong>r BN-2” în<br />
România, vezi Alexandru Haiduc, Memoriile unui pasionat <strong>de</strong> aviaţie, Bucureşti, Editura Anima,<br />
2009, p. 383-394.<br />
3 În aceeaşi perioadă, performanţele avionului <strong>de</strong> pasageri Tu-134 au fost analizate <strong>de</strong><br />
către reprezentanţii companiei „LinieLotnicze Polskie” (LOT), iar aparatul respectiv a intrat în<br />
dotarea LOT în anul 1968.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 225–234
226<br />
Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
specialiştii români au observat că primul avion, Tu-134, nu putea fi livrat mai<br />
<strong>de</strong>vreme <strong>de</strong> trimestrul I al anului 1969, iar acesta nu avea inversoare <strong>de</strong> jet –<br />
necesare pentru micşorarea distanţei <strong>de</strong> aterizare. În plus, acel tip <strong>de</strong> avion „este<br />
imobilizat un timp apreciabil în reparaţii capitale, la intervale relativ scurte. (...)<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re economic, <strong>de</strong>şi are un preţ <strong>de</strong> achiziţie mai mic (şi<br />
în valută Est), totuşi, economicitatea sa este mai redusă, ca urmare a faptului că<br />
necesită cumpărarea unui număr <strong>de</strong> 9 ori mai mare <strong>de</strong> motoare <strong>de</strong> schimb şi<br />
impune achiziţionarea întregului stoc <strong>de</strong> piese <strong>de</strong> schimb, care pot fi necesare.<br />
(...)<br />
4 La începutul anilor ’50, companiile aeriene occi<strong>de</strong>ntale aşteptau livrarea primului<br />
avion turboreactor, <strong>de</strong>stinat transportului <strong>de</strong> pasageri – De Havilland „Comet”. Anticipând<br />
succesul comercial pe care aparatul britanic îl putea obţine, autorităţile <strong>de</strong> la Paris au propus, la 12<br />
octombrie 1951, firmelor constructoare <strong>de</strong> avioane din Franţa să realizeze un avion capabil să<br />
transporte 60 <strong>de</strong> pasageri la o distanţă maximă <strong>de</strong> 2.000 <strong>de</strong> kilometri, cu o viteză <strong>de</strong> 800 km/h.<br />
După analizarea a 25 <strong>de</strong> proiecte, a fost aprobat cel prezentat <strong>de</strong> o companie din Toulouse: Société<br />
Nationale <strong>de</strong> Constructions Aéronautiques du Sud-Est (SNCASE). A urmat o schimbare a numelui<br />
<strong>de</strong> cod al proiectului (X-210) <strong>de</strong> către patronul SNCASE, Georges Héreil, care l-a rebotezat<br />
„Caravelle”.<br />
Pentru construirea avionului, compania franceză a apelat la două motoare turboreactoare<br />
„Rolls-Royce”, o parte din ampenaj şi eleroanele au fost realizate în Italia, iar partea din faţă<br />
(inclusiv carlinga) a fost realizată în Marea Britanie, fiind inspirată <strong>de</strong> proiectul <strong>de</strong> succes al<br />
aparatului „Comet”. Celelalte părţi componente au fost livrate <strong>de</strong> uzinele din Nantes, Saint-<br />
Nazaire şi Marignane. Avionul a fost asamblat la Toulouse <strong>de</strong> către o echipă <strong>de</strong> ingineri, condusă<br />
<strong>de</strong> Pierre Satre.<br />
La 27 mai 1955, după doi ani <strong>de</strong> muncă şi peste 20.000 <strong>de</strong> schiţe realizate, prototipul<br />
„Caravelle” a zburat pentru prima dată, <strong>de</strong>colarea şi aterizarea având loc pe aeroportul Toulouse-<br />
Blagnac. O lună mai târziu, aparatul respectiv a constituit ve<strong>de</strong>ta salonului <strong>de</strong> aviaţie <strong>de</strong> la „Le<br />
Bourget”.<br />
Conducerea companiei „Air France” a fost nerăbdătoare să utilizeze avionul respectiv în<br />
Europa şi bazinul Mării Mediterane. De aceea, a comandat 12 „Caravelle” în anul 1955 – din cele<br />
54 <strong>de</strong> aparate, câte va avea, în final, compania franceză. Exemplul a fost urmat <strong>de</strong> „Scandinavian<br />
Airlines System” (SAS). S-a dorit, astfel, să fie redus la două ore timpul <strong>de</strong> zbor <strong>de</strong> la Paris la<br />
Roma – comparativ cu cinci ore <strong>de</strong> zbor, pe aceeaşi distanţă, efectuate cu Vickers „Viscount” (un<br />
aparat britanic dotat cu patru motoare turbopropulsoare, care transporta 32 <strong>de</strong> pasageri, cu o viteză<br />
<strong>de</strong> croazieră <strong>de</strong> 320 <strong>de</strong> km/h, pe o distanţă maximă <strong>de</strong> 2.800 <strong>de</strong> kilometri).<br />
Pentru vânzarea avionului „Caravelle” în Statele Unite ale Americii, SNCASE a angajat<br />
un echipaj <strong>de</strong> la „Air France”. Acesta a efectuat un turneu <strong>de</strong> peste 50.000 <strong>de</strong> km pentru<br />
promovarea avionului în SUA – cu 34 <strong>de</strong> escale şi 60 <strong>de</strong> <strong>de</strong>monstraţii aeriene. A fost un succes<br />
popular imens pentru „Air France” şi un dureros eşec, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re comercial, pentru<br />
SNCASE (re<strong>de</strong>numită „Sud-Aviation”, apoi „Aérospatiale”, „Airbus” şi, în final, EADS). Doar<br />
„United Airlines” a comandat circa 20 <strong>de</strong> aparate. Cu toate acestea, „Caravelle” a câştigat un rol<br />
<strong>de</strong> ambasador neoficial al Franţei, după ce, din luna iunie 1958, generalul Charles <strong>de</strong> Gaulle l-a<br />
folosit ca avion prezi<strong>de</strong>nţial.<br />
Primul „Caravelle” a intrat în dotarea „Air France” la 6 mai 1959. Acesta avea o rază <strong>de</strong><br />
acţiune <strong>de</strong> 2.400 <strong>de</strong> km şi putea transporta 80 <strong>de</strong> pasageri cu 800 <strong>de</strong> km/h. Ultimele versiuni ale<br />
mo<strong>de</strong>lului respectiv au fost retrase din dotarea companiilor franceze în 1981 („Air France”),<br />
respectiv 1991 („Air Inter”). Deşi a fost un succes tehnologic important, „Caravelle” a fost înlocuit<br />
curând cu avioanele americane „Boeing 727” şi „Boeing 737”, mai eficiente din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
comercial şi mult mai bine echipate pentru zbor.
Programul <strong>de</strong> cooperare în domeniul aviaţiei civile<br />
227<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Capacitatea <strong>de</strong> transport este mai mică (72 locuri) faţă <strong>de</strong> alte avioane <strong>de</strong><br />
aceeaşi categorie, şi chiar în comparaţie cu avionul Il-18, care are 89 <strong>de</strong> locuri.<br />
Cerinţele actuale sunt <strong>de</strong> a creşte cât mai mult numărul <strong>de</strong> locuri, ceea ce are ca<br />
efect reducerea costului <strong>de</strong> transport pe pasager” 5 .<br />
La rândul său, Caravelle 10 R i-a fost oferit companiei TAROM <strong>de</strong> către<br />
firma franceză SUD AVIATION, cu condiţia unei „posibilităţi <strong>de</strong> acoperire prin<br />
«cooperare» numai pentru 12% din valoarea întregii furnituri <strong>de</strong> avioane.<br />
Cooperarea ar urma să consiste din executarea <strong>de</strong> către Industria Aeronautică<br />
Română, în timp <strong>de</strong> 10 ani (1968-1977) pentru partenerul francez, a unor părţi <strong>de</strong><br />
avion sau <strong>de</strong> elicopter, subansamble, piese, precum şi montajul <strong>de</strong> avioane sau<br />
elicoptere complete” 6 .<br />
Comparând oferta franceză cu cea britanică, specialiştii români au ajuns<br />
la următoarea concluzie: „Avionul BAC 1-11 este <strong>de</strong> aceeaşi clasă (cu avioanele<br />
Tu-134 şi Caravelle 10 R – n.n.), dar <strong>de</strong> construcţie mai nouă; distanţa sa <strong>de</strong> zbor<br />
şi numărul <strong>de</strong> locuri mai reduse <strong>de</strong>cât în cazul avionului Caravelle sunt<br />
compensate <strong>de</strong> o viteză mai mare. Astfel, la o distanţă <strong>de</strong> 2.000 <strong>de</strong> km,<br />
productivitatea orară a avionului BAC 1-11 este <strong>de</strong> 64,2 mii pasageri-km faţă <strong>de</strong><br />
61,0 mii pasageri-km la avionul Caravelle 10 R. Deşi capacitatea avionului BAC<br />
1-11 este mai mică <strong>de</strong>cât la Caravelle, totuşi, economicitatea per pasager-km<br />
este mai mare, datorită vitezei sporite. În exploatare, avionul BAC 1-11 conduce<br />
la imobilizări similare cu ale avionului Caravelle.<br />
Au existat în total două cazuri <strong>de</strong> catastrofă aeriană a unor avioane BAC<br />
1-11, dintre care primul (un incendiu) a fost atribuit <strong>de</strong> comisia anchetatoare<br />
unui act <strong>de</strong> sabotaj, iar al doilea a avut loc din cauza unor condiţii meteorologice<br />
excepţionale” 7 .<br />
La 15 februarie 1968, Nicolae Ceauşescu a discutat şi aprobat în şedinţa<br />
Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. „achiziţionarea din Anglia, până în anul<br />
1970, a şase avioane turboreactoare <strong>de</strong> tipul BAC-111; încheierea acordului cu<br />
firma BAC pentru construirea în România, în cooperare, a avionului <strong>de</strong> tip<br />
„Islan<strong>de</strong>r” (6-10 locuri) şi a avionului (turbopropulsor, cu două motoare – n.n.)<br />
<strong>de</strong> tip BAC 201 (30-50 locuri)”. Totodată, membrii Comitetului Executiv au fost<br />
<strong>de</strong> acord „să se ducă discuţii neoficiale pentru obţinerea licenţelor <strong>de</strong> fabricaţie<br />
în România a unui tip <strong>de</strong> avion cu reacţie pentru dotarea forţelor aeriene<br />
militare” 8 .<br />
5<br />
Petre Opriş, Industria românească <strong>de</strong> apărare. Documente (1950-1989), Ploieşti,<br />
Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007, p. 212, 217; i<strong>de</strong>m, Colaborarea lui Ceauşescu<br />
cu „British Aerospace”, în „Suplimentul Jurnalul României 1989 – Acum douăzeci <strong>de</strong> ani”, nr.<br />
193, luni, 17 august 2009, p. 1, 3.<br />
6<br />
Petre Opriş, op. cit., p. 214.<br />
7<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 215-216.<br />
8<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 239-<strong>24</strong>0.
228<br />
Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În convorbirile pe care le-a avut la Moscova cu sovieticii, la începutul<br />
lunii <strong>de</strong>cembrie 1967, Nicolae Ceauşescu solicitase acordarea licenţei <strong>de</strong><br />
fabricaţie a avionului <strong>de</strong> vânătoare MIG-21, însă li<strong>de</strong>rul român nu era sigur că o<br />
va primi 9 . De aceea, în finalul şedinţei din 15 februarie 1968, Ceauşescu a<br />
9 În luna iulie 1960, o <strong>de</strong>legaţie militară românească a discutat la Moscova cu<br />
reprezentanţii Comandamentului Forţelor Armate Unite <strong>de</strong>spre îmbunătăţirea dotării armatei<br />
române cu armament, muniţii şi tehnică <strong>de</strong> luptă. Cu acel prilej, s-a recomandat formarea a patru<br />
regimente <strong>de</strong> rachete A.A. şi înzestrarea lor completă cu armament şi tehnică <strong>de</strong> luptă până în anul<br />
1965. Totodată, s-a precizat faptul că trebuie înlocuite toate avioanele MIG-15 şi MIG-15 Bis din<br />
regimentele <strong>de</strong> vânătoare. Locul acestora urma să fie luat, până cel târziu în 1965, <strong>de</strong> 104 avioane<br />
MIG-21 (dintre care 60 MIG-21 P, <strong>de</strong> interceptare, cu livrare în 1964-1965), iar „cu avioanele<br />
existente MIG-15 şi MIG-15 Bis să se înzestreze cele 2 regimente <strong>de</strong> aviaţie vânătoarebombardament<br />
şi să se asigure nevoile <strong>de</strong> şcoală” (Ibi<strong>de</strong>m, p. 95).<br />
Câteva luni mai târziu, în cursul vizitei pe care a efectuat-o la Bucureşti (17-19 februarie<br />
1961), mareşalul sovietic Andrei A. Greciko a recomandat înzestrarea Escadrilei 38 Aviaţie<br />
Cercetare cu avioane IAK-27 R sau IAK-28 R – aparatele sovietice Il-28 ale unităţii româneşti<br />
fiind consi<strong>de</strong>rate, la Moscova, uzate moral. Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare:<br />
A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 11/1961, f. 3.<br />
Într-un raport sovietic, elaborat la începutul anului 1961, se preciza faptul că armata română avea<br />
un <strong>de</strong>ficit <strong>de</strong> 9 avioane IAK-27 R şi 136 MIG-21, la 1 ianuarie 1961. Ambele tipuri <strong>de</strong> aparate costau,<br />
fiecare, 3,5 milioane ruble (cursul <strong>de</strong> schimb fiind <strong>de</strong> 1 rublă = 1,5 lei). Într-un alt document sovietic, din 3<br />
aprilie 1961, se menţionau preţuri diferite: un MIG-21 F costa 514.125 ruble, iar un IAK-27 R – 555.000<br />
ruble (probabil ruble noi, iar dotarea lor era diferită <strong>de</strong> variantele standard). În acelaşi timp, preţul la export<br />
al unui bombardier IAK-28 era <strong>de</strong> 1.125.000 <strong>de</strong> ruble. Petre Opriş, op. cit., p. 115-117, 130; Information on<br />
the Shortfall of the Most Important Weapons Systems in the Warsaw Pact,<br />
http://www.isn.ethz.ch/php/documents/collection_8/docs/InfoShortfall_010261.pdf (accesat:03.02.2006);<br />
Information on Weapons Supplies and Payment in the Warsaw Pact,<br />
http://www.isn.ethz.ch/php/documents/collection_8/docs/InfoWeapons_0361.pdf (accesat: 03.02.2006).<br />
În cursul vizitei sale din februarie 1961, în România, comandantul suprem al Forţelor<br />
Armate Unite a recomandat şi avionul Suhoi-7 B, pentru dotarea regimentelor <strong>de</strong> vânătoarebombardament<br />
româneşti, iar generalul Leontin Sălăjan a fost <strong>de</strong> acord cu inclu<strong>de</strong>rea a 12 avioane<br />
Suhoi-7 B (cu livrare în 1964) şi 11 IAK-27 R (cu livrare în 1963) pe o listă <strong>de</strong> achiziţii <strong>de</strong> tehnică<br />
militară, pentru perioada 1963-1965 (Petre Opriş, op. cit., p. 163). Pentru alte documente din<br />
perioada respectivă, referitoare la importurile <strong>de</strong> tehnică <strong>de</strong> luptă, vezi Gavriil Preda, Petre Opriş,<br />
România în Organizaţia Tratatului <strong>de</strong> la Varşovia. Documente (1954-1968), vol. I (1954-1961),<br />
Bucureşti, <strong>Institutul</strong> Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2008, p. 294-295; 301-306; 326-327;<br />
330; 360-361; 364-385; 388-396; 398-407.<br />
Cu toate că era vorba <strong>de</strong>spre o recomandare a unui reprezentant al „Fratelui cel Mare <strong>de</strong><br />
la Răsărit” şi generalul Leontin Sălăjan a susţinut-o, la 22 martie 1961, într-un raport trimis<br />
conducerii P.M.R. (precizând că erau necesare 12 Suhoi-7 B şi 11 IAK-28 – nu aparate IAK-27 R,<br />
aşa cum s-a solicitat şase luni mai târziu, într-un document trimis lui Ion Gheorghe Maurer la 4<br />
septembrie 1961), autorităţile <strong>de</strong> la Bucureşti nu au importat nici unul dintre avioanele menţionate<br />
<strong>de</strong> comandantul suprem al Forţelor Armate Unite. S-a preferat soluţia propusă iniţial la Moscova<br />
(iulie 1960), <strong>de</strong> înlocuire treptată cu MIG-21 a MIG-urilor 15, MIG-15 Bis, S-102 şi MIG-17, din<br />
regimentele <strong>de</strong> vânătoare. Totodată, s-au casat avioanele <strong>de</strong> asalt Il-10 (în număr <strong>de</strong> 150), iar două<br />
regimente <strong>de</strong> vânătoare (R. 49 şi R. 67 – foste R.277 şi R.158 Av. Reactivă – dotate cu MIG-15<br />
Bis, S-102 şi MIG-17 PF) au fost transformate în regimente <strong>de</strong> vânătoare-bombardament (31<br />
martie 1960). A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 11/1961, f. 13.<br />
Cf. Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului <strong>de</strong> la Varşovia (1955-1991), Bucureşti, Editura
Programul <strong>de</strong> cooperare în domeniul aviaţiei civile<br />
229<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>clarat: „În cadrul acestor discuţii (cu reprezentanţii companiei BAC – n.n.)<br />
până la urmă putem să le spunem că vrem să luăm şi avioane militare 10 . Să nu<br />
lăsăm doar ei să ne tatoneze” 11 .<br />
Primul zbor al unui avion BAC 1-11, <strong>de</strong>stinat companiei TAROM, din<br />
seria 4<strong>24</strong> EU, a avut loc la 23 ianuarie 1968. Acesta avea două motoare Rolls-<br />
Royce Spey 25 Mk. 511 şi a fost livrat companiei TAROM la 14 iunie 1968,<br />
fiind înmatriculat YR-BCA. Următoarele cinci avioane BAC 1-11, din aceeaşi<br />
serie, au fost recepţionate <strong>de</strong> către autorităţile române până la sfârşitul anului<br />
1969.<br />
În perioada 1972-1982, firma britanică a realizat încă 35 <strong>de</strong> avioane<br />
BAC 1-11, cele mai multe fiind cumpărate <strong>de</strong> compania TAROM în anul 1975.<br />
Cele cinci aparate din seria 525 FT au fost livrate în anul 1977. Ulterior,<br />
România a cumpărat încă 2 avioane din seria 525 FT şi unul din seria 487 GK<br />
(versiune cargo), compania TAROM primindu-le în 1981-1982. Până în anul<br />
1983 au fost realizate, în uzinele din Marea Britanie, 235 <strong>de</strong> aparate, după care<br />
producţia a încetat.<br />
Militară, 2008, p. 96-97, 288; Paul Sandachi, Aviaţia <strong>de</strong> luptă reactivă în România (1951-2001),<br />
Muzeul Aviaţiei, f.a., p. 66.<br />
Primele avioane MIG-21 F-13, <strong>de</strong>stinate României, au ajuns în ţară în februarie 1962 şi au<br />
aterizat pe aerodromul Deveselu (ju<strong>de</strong>ţul Olt), un<strong>de</strong> staţiona Regimentul 91 Aviaţie Vânătoare (înzestrat<br />
cu MIG-19 P şi PM). Acestea făceau parte din lotul <strong>de</strong> 12 exemplare planificate pentru anul 1962 şi au<br />
fost aduse <strong>de</strong> către piloţi sovietici. După finalizarea lucrărilor <strong>de</strong> extin<strong>de</strong>re a pistei <strong>de</strong> <strong>de</strong>colare-aterizare<br />
<strong>de</strong> la Giarmata (ju<strong>de</strong>ţul Timiş), toate MIG-urile 21 F-13 au fost mutate lângă Timişoara şi au intrat în<br />
dotarea Regimentului 93 Aviaţie Vânătoare (Paul Sandachi, op. cit., p. 58).<br />
Deşi, în anii ’60 România a primit avioane MIG-21 (în diferite variante), o parte dintre<br />
aparatele respective erau uzate fizic în momentul în care au fost importate din URSS şi<br />
Cehoslovacia. Pentru a evita înzestrarea în continuare cu avioane <strong>de</strong> luptă „la mâna a doua” (în<br />
limbaj occi<strong>de</strong>ntal, MIG-uri „second hand”), membrii Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. au<br />
hotărât, la 9 noiembrie 1967, astfel: „În legătură cu discuţiile ce au loc pentru încheierea<br />
protocolului comercial cu URSS pe anul 1968, partea română să <strong>de</strong>pună în scris cererile şi<br />
propunerile sale pentru lărgirea schimbului <strong>de</strong> mărfuri. În cazul când partea sovietică va proceda<br />
la reducerea volumului <strong>de</strong> mărfuri ce urmează să le importe din R.S. România în anul 1968, să se<br />
reducă în mod corespunzător şi volumul mărfurilor pe care R.S. România le va importa din URSS,<br />
reducerea făcându-se mai ales pe seama importului <strong>de</strong> tehnică militară.<br />
De asemenea, să se examineze foarte serios problema importului <strong>de</strong> avioane MIG-21,<br />
pentru a nu se accepta <strong>de</strong>cât avioane noi (subl.n.)” (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie,<br />
dosar 156/1967, f. 3).<br />
10 După mai bine <strong>de</strong> 42 <strong>de</strong> ani, problema achiziţionării <strong>de</strong> avioane supersonice pentru<br />
armata română a revenit în prim-planul analizelor efectuate în guvernul României şi la Ministerul<br />
Apărării Naţionale. De această dată, este vorba <strong>de</strong>spre cumpărarea a <strong>24</strong> <strong>de</strong> avioane americane<br />
F-16, uzate, cu posibilitatea revitalizării lor, în schimbul unei sume <strong>de</strong>loc neglijabile (circa 1,3<br />
miliar<strong>de</strong> <strong>de</strong> dolari). Prim-ministrul Emil Boc a fost, la 4 august 2010, în mod cu totul surprinzător,<br />
extrem <strong>de</strong> succint în <strong>de</strong>claraţii. Domnia sa a răspuns în mod categoric „Nu!” la întrebarea unui<br />
ziarist, care dorea să ştie, dacă România are banii necesari pentru achiziţionarea <strong>de</strong> avioane F-16<br />
„second hand”. www.realitatea.net/boc-nu-exista-bani-pentru-achizitionarea-avioanelorf16_726543.html<br />
(accesat: 04.08.2010).<br />
11 Petre Opriş, Industria românească <strong>de</strong> apărare. Documente (1950-1989), p. <strong>24</strong>2.
230<br />
Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
I<strong>de</strong>ea lui Nicolae Ceauşescu <strong>de</strong> a <strong>de</strong>zvolta industria românească <strong>de</strong><br />
aviaţie a avut, în anii ’70, o creştere exponenţială 12 . Astfel, în 1975, a fost<br />
înfiinţată Întreprin<strong>de</strong>rea „Turbomecanica” din Bucureşti, pentru fabricarea sub<br />
licenţă a motoarelor Rolls Royce Viper (Mk 632 şi 633), necesare avioanelor<br />
IAR-93 B, precum şi a motoarelor Turmo IV C, pentru elicopterele IAR-330<br />
„Puma”. În 1980, a <strong>de</strong>marat programul <strong>de</strong> realizare a motoarelor Rolls Royce<br />
Spey 512-14 DW, pentru avioanele ROMBAC 1-11 (BAC 1-11 seria 500), iar<br />
din 1987 au început livrările <strong>de</strong> motoare Rolls Royce Viper Mk 632-41, pentru<br />
aparatele <strong>de</strong> şcoală IAR-99.<br />
În momentul în care Nicolae Ceauşescu a aprobat cumpărarea licenţei <strong>de</strong><br />
fabricaţie a BAC 1-11 <strong>de</strong> la „British Aircraft Corporation”, la mijlocul anilor<br />
’70, acesta a preconizat construirea a cel puţin 80 <strong>de</strong> aparate ROMBAC (BAC<br />
1-11 din seriile 560 şi 561) 13 . Intenţia a fost materializată doar parţial, prin<br />
fabricarea şi scoaterea la zbor a 9 avioane ROMBAC 14 . Primul zbor al unui<br />
12 Pentru <strong>de</strong>talii, vezi documentul anexat.<br />
13 Inginerul Dumitru Cucu, director general al „Romaero” în perioada 1994-1997 –<br />
uzina în care au fost asamblate avioanele ROMBAC –, a <strong>de</strong>clarat în vara anului 2009 că i<strong>de</strong>ea<br />
proiectului respectiv i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu şi conducerii superioare <strong>de</strong> partid:<br />
„[Ceauşescu] Dăduse o indicaţie ca în România să se folosească doar produse făcute în ţară, dar<br />
mai avea şi impresia că o să <strong>de</strong>venim mari exportatori <strong>de</strong> avioane. E a<strong>de</strong>vărat, i<strong>de</strong>ea a fost<br />
susţinută iniţial şi <strong>de</strong> un grup <strong>de</strong> oameni din domeniul aviaticii” (Toma Roman jr., Istoria<br />
aeronavei ROMBAC 1-11. O „Casă a poporului zburătoare”, în „Jurnalul Naţional”, anul XVII,<br />
nr. 5101, sâmbătă, 1 august 2009, p. 7).<br />
14 Inginerul Dumitru Cucu a afirmat că, „pentru contract au negociat unii <strong>de</strong> la un<br />
<strong>de</strong>partament special al Tehno Import-Export, iar datele tehnice, nişte specialişti. Bineînţeles, au<br />
participat, cum era pe atunci, şi reprezentanţi ai serviciilor secrete. Ulterior, a apărut Consiliul<br />
Naţional al Aeronauticii, special pentru asta. Au preferat BAe (după naţionalizarea sa <strong>de</strong> către<br />
guvernul britanic în anul 1977, BAC s-a alăturat grupului <strong>de</strong> firme din noua corporaţie „British<br />
Aerospace” (Bae) – n.n.) pentru că TAROM avea <strong>de</strong>ja BAC 1-11 în dotare şi se făceau aici (la<br />
„Romaero”, din 1976 – n.n.) nişte subansamble pentru el. A mai contat, poate, după cum spunea<br />
un zvon, şi că BAe mijlocise o întâlnire a lui Ceauşescu cu regina Marii Britanii. Negocierile au<br />
durat aproximativ doi ani. Erau mai multe fabrici din Bucureşti şi din ţară implicate în producţie.<br />
Numai din Bucureşti participau fabrica <strong>de</strong> avioane, actuala „Romaero”, „Turbomecanica” şi<br />
„Aerofina”. [BAC 1-11] Era un avion foarte sigur. Probleme erau însă la poluarea sonică şi<br />
chimică. Din cauza asta, taxele aeroportuare erau foarte mari, practic nu mai era rentabil să zbori<br />
cu el. În plus, aparatura <strong>de</strong> navigaţie nu mai era <strong>de</strong> ultimă generaţie pentru anii ’80, era <strong>de</strong>ja uşor<br />
învechită.<br />
Putem spune că [ROMBAC] nu mai avea piaţă <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere în lume, <strong>de</strong>ja (la începutul<br />
anilor ’80 – n.n.). BAe pregătea un alt avion, au scos la scurt timp BAe 146, un mo<strong>de</strong>l mai<br />
performant, cu patru motoare şi altă aparatură <strong>de</strong> bord, cu care voiau să facă inclusiv curse peste<br />
ocean.<br />
Noi am începutut să-l construim (ROMBAC – n.n.) în 1980, primul zbor a fost făcut în<br />
1982 şi până în 1989 am terminat numai nouă avioane, foarte puţine. Asta şi fiindcă, după 1982,<br />
Ceauşescu, dorind să stingă datoria externă, nu ne-a mai lăsat să importăm nimic din ce ne trebuia<br />
la asamblare. Ne-am chinuit să facem la Slatina până şi tablă <strong>de</strong> duraluminiu, special pentru<br />
avioane. Am mai făcut la Bucureşti o fabrică <strong>de</strong> elemente forjate, pentru trenul <strong>de</strong> aterizare.
Programul <strong>de</strong> cooperare în domeniul aviaţiei civile<br />
231<br />
_______________________________________________________________________________<br />
aparat <strong>de</strong> acel tip (înmatriculat YR-BRA) a avut loc la 18 septembrie 1982, la<br />
Bucureşti, în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu. Cel <strong>de</strong>-al nouălea ROMBAC 1-11<br />
(YR-BRI) a zburat, pentru prima dată, în aprilie 1989, iar după doi ani a intrat în<br />
dotarea companiei ROMAVIA 15 . Alte două ROMBAC (numerele <strong>de</strong> fabricaţie<br />
10 şi 11) au rămas la stadiul <strong>de</strong> kit-uri incomplete şi, după 1990, au fost<br />
distruse 16 .<br />
La 7 <strong>de</strong>cembrie 1970, primul avion BAC 1-11, care a intrat în dotarea<br />
companiei TAROM (YR-BCA), s-a prăbuşit din cauza vizibilităţii reduse, în<br />
apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, în cursul manevrelor <strong>de</strong> aterizare.<br />
Aparatul efectua curse regulate între România şi Israel. Avionul a <strong>de</strong>colat <strong>de</strong> pe<br />
aeroportul Lod, <strong>de</strong> lângă Tel-Aviv, şi s-a îndreptat spre Bucureşti cu 20 <strong>de</strong><br />
pasageri la bord şi 7 membri ai echipajului. Din cauza condiţiilor meteorologice<br />
nefavorabile (ceaţă), piloţii aparatului nu au primit aprobarea <strong>de</strong> aterizare pe<br />
aeroporturile Otopeni şi Băneasa şi au fost redirecţionaţi spre aeroportul <strong>de</strong> lângă<br />
Constanţa. În acci<strong>de</strong>ntul respectiv şi-au pierdut viaţa 15 pasageri şi trei membri<br />
ai echipajului.<br />
Alte două acci<strong>de</strong>nte, în care au fost implicate aparate BAC 1-11 din<br />
dotarea companiei TAROM, au avut loc la 30 <strong>de</strong>cembrie 1995 (YR-BCO) şi 7<br />
iunie 1997 (YR-BCM), fără să se sol<strong>de</strong>ze cu pier<strong>de</strong>ri <strong>de</strong> vieţi omeneşti. În primul<br />
caz, aparatul (din seria 525 FT) asigura curse regulate între Bucureşti-Otopeni şi<br />
Istanbul. Acci<strong>de</strong>ntul s-a produs la aterizarea pe aeroportul „Kemal Atatürk” din<br />
Istanbul, în condiţii meteorologice nefavorabile (lapoviţă şi vânt puternic). În al<br />
doilea caz, avionul implicat într-un acci<strong>de</strong>nt (aparatul era tot din seria 525 FT)<br />
Indicaţiile erau ca toate elementele să fie făcute aici. S-a mai pierdut timp şi mo<strong>de</strong>lul <strong>de</strong> avion<br />
îmbătrânea din ce în ce mai tare”.<br />
Potrivit <strong>de</strong>claraţiei lui Dumitru Cucu, ROMBAC „a zburat o perioadă pe extern, la Roma<br />
şi Paris, şi ocazional pe intern, la Arad şi Timişoara” (Ibi<strong>de</strong>m).<br />
15 „Nicolae Ceauşescu nu a utilizat niciodată avionul ROMBAC din dotarea Flotilei 50<br />
Aviaţie Transport. Acesta „a venit la zborul inaugural, a stat sub o copertină, că era vară şi cald,<br />
dar nu s-a suit în el, doar a felicitat echipajul la sfârşit. Avea un ROMBAC special amenajat la<br />
flotila prezi<strong>de</strong>nţială, dar nu a urcat niciodată în el. Avionul prezi<strong>de</strong>nţial avea un salon şi un<br />
dormitor pentru cei doi şi în spate nouăsprezece locuri pentru suită. Ce e interesant e că aveau<br />
bucătării şi toalete separate cei doi şi însoţitorii. Avionul a intrat la flotilă prin 1988, dar ei nu au<br />
apucat să zboare cu el. Securitatea mai voia să pună nu ştiu ce aparatură <strong>de</strong> comunicaţii pe el”<br />
(Ibi<strong>de</strong>m). 16 Fostul director general al „Romaero” a afirmat că: „Aveam o şansă să relansăm<br />
producţia, dacă mo<strong>de</strong>rnizam avionul chiar după 1990 imediat. Cred însă că nu am fost lăsaţi şi<br />
fiindcă am fi <strong>de</strong>venit un concurent şi pentru Boeing 737 şi pentru britanici chiar. (...)<br />
La 30 noiembrie 1993, directorul <strong>de</strong> atunci al Romaero a cerut o garanţie<br />
guvernamentală pentru un credit <strong>de</strong> o sută <strong>de</strong> milioane <strong>de</strong> dolari ca să înceapă mo<strong>de</strong>rnizarea. A fost<br />
refuzat <strong>de</strong> Guvern. Şi eu, în timpul mandatului meu, am încercat să fac ceva, dar mi-am dat seama<br />
că nu o să putem intra pe piaţă cu jucătorii mari Airbus, BAe, Boeing. Airbus tocmai scosese un<br />
avion cu o sută şi ceva <strong>de</strong> locuri, cam cât ROMBAC. Era pe piaţă o mare concurenţă la avioane<br />
mediu-curier” (Ibi<strong>de</strong>m).
232<br />
Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
asigura curse regulate între Bucureşti-Otopeni şi capitala Suediei. Acci<strong>de</strong>ntul s-a<br />
produs la aterizarea pe aeroportul Arlanda, <strong>de</strong> lângă Stockholm.<br />
ANEXĂ<br />
28 iunie 1976.<br />
Raportul trimis lui Nicolae Ceauşescu <strong>de</strong> către generalul Ion Coman, ministrul<br />
Apărării Naţionale, referitor la vizita efectuată la uzinele companiilor „BAC” şi<br />
„Rolls-Royce”.<br />
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Secret <strong>de</strong> serviciu<br />
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Exemplarul nr. 1<br />
Ministrul<br />
Nr. S/M. 3055 din 28.06.1976<br />
Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.<br />
Nr. 1959 2 VII 1976<br />
[Consemnări manu:] V[ăzut] 3434/1.7.1976<br />
Tovarăşului Nicolae Ceauşescu<br />
Secretar general al Partidului Comunist Român<br />
Preşedintele Republicii Socialiste România<br />
Conform aprobării, în perioada 22-26 iunie a.c., însoţit <strong>de</strong> o <strong>de</strong>legaţie<br />
militară, am efectuat o vizită oficială în Anglia, la invitaţia transmisă, în numele<br />
guvernului britanic, <strong>de</strong> ministrul apărării, Roy Mason.<br />
Programul vizitei a cuprins, în principal, convorbiri la Ministerul<br />
Apărării şi Ministerul <strong>de</strong> Externe, vizitarea <strong>de</strong> unităţi şi instituţii militare <strong>de</strong><br />
învăţământ, a unei uzine pentru construcţii <strong>de</strong> avioane şi unei uzine pentru<br />
motoare <strong>de</strong> aviaţie, aparţinând companiilor „BAC” şi „Rolls-Royce”. Am avut,<br />
<strong>de</strong> asemenea, o întreve<strong>de</strong>re cu ministrul <strong>de</strong> externe Anthony Crosland (a doua<br />
persoană în guvern după primul-ministru), la care a participat şi ambasadorul<br />
ţării noastre în Marea Britanie.<br />
În convorbirile cu personalităţile militare şi civile britanice, a fost<br />
evi<strong>de</strong>nţiată politica externă activă promovată <strong>de</strong> ţara noastră, <strong>de</strong> Dumneavoastră<br />
personal, pentru <strong>de</strong>zvoltarea relaţiilor <strong>de</strong> prietenie şi colaborare cu toate ţările,<br />
indiferent <strong>de</strong> orânduirea socială.<br />
S-a relevat cursul pozitiv ale relaţiilor româno-britanice, subliniindu-se<br />
rolul <strong>de</strong>terminat pe care l-au avut vizita Dumneavoastră din anul 1975, în timpul<br />
unei escale, la Londra şi vizita primului ministru al Angliei la Bucureşti, în<br />
extin<strong>de</strong>rea şi diversificarea raporturilor bilaterale <strong>de</strong> cooperare şi colaborare.<br />
S-a menţionat că înţelegerile realizate au creat cadrul favorabil pentru<br />
intensificarea relaţiilor dintre armatele celor două ţări. În acest context, s-a arătat
Programul <strong>de</strong> cooperare în domeniul aviaţiei civile<br />
233<br />
_______________________________________________________________________________<br />
că sunt posibilităţi ca armate ale unor ţări care fac parte din blocuri militare<br />
diferite să colaboreze în mod in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt, în domenii ce prezintă interes<br />
reciproc.<br />
În discuţiile purtate cu persoane din conducerea firmelor „Rolls-Royce”<br />
şi „BAC” au rezultat următoarele:<br />
- au fost <strong>de</strong>păşite dificultăţile apărute în procesul <strong>de</strong> realizare a<br />
motorului Viper, ceea ce creează condiţii pentru o mai bună cooperare pe linia<br />
fabricării în România, pe bază <strong>de</strong> licenţă, a acestui motor care va echipa avionul<br />
<strong>de</strong> luptă IAR-93;<br />
- în ve<strong>de</strong>rea satisfacerii cererilor noastre, partea britanică este <strong>de</strong> acord<br />
să ofere tehnologia <strong>de</strong> fabricaţie a pieselor turnate pentru motoarele <strong>de</strong> aviaţie şi<br />
să livreze materiile prime şi materialele necesare producţiei <strong>de</strong> avioane<br />
prevăzută pentru acest an;<br />
- uzinele britanice sunt dornice să extindă cooperarea şi în alte domenii,<br />
fiind în măsură să discute cu specialiştii români condiţiile <strong>de</strong> asigurare a<br />
motoarelor pentru avionul scurt-curier, prevăzut a fi fabricat în ţara noastră;<br />
- au fost înlăturate dificultăţile în procesul <strong>de</strong> fabricaţie a avioanelor<br />
„BAC 1-11” seria 500 şi s-au luat măsuri pentru recuperarea întârzierilor în<br />
livrarea acestora.<br />
Pe timpul vizitei, <strong>de</strong>legaţia s-a bucurat <strong>de</strong> o atenţie <strong>de</strong>osebită din partea<br />
gaz<strong>de</strong>lor.<br />
Apreciez că vizita a contribuit la o mai bună cunoaştere reciprocă, la<br />
<strong>de</strong>zvoltarea relaţiilor <strong>de</strong> prietenie dintre cele două ţări şi armate.<br />
MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE<br />
General-colonel<br />
(ss.) Ion Coman<br />
[Pe verso:] R.D.S./559/M/1522 din 28.06.1976<br />
• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar<br />
1/1976, f. 77-78.<br />
Notă: Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Arhiva Comitetului<br />
Politic Executiv al C.C. al P.C.R., iar anumite cuvinte din acesta au fost<br />
subliniate cu culoare roşie. Totodată, consemnarea manu „V[ăzut]” îi aparţine<br />
lui Nicolae Ceauşescu. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele<br />
italice.
234<br />
Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
THE COOPERATION PROGRAM FOR CIVIL AVIATION BETWEEN<br />
„BRITISH AEROSPACE” AND ROMANIA<br />
(Abstract)<br />
Being part of the group of the airlines belonging to the Soviet Bloc states,<br />
TAROM (Transporturile Aeriene Române – Romanian Air Transport) operated Soviet<strong>de</strong>sign<br />
Lisunov Li-2, Ilyushin Il-14, Ilyushin Il-18, Ilyushin Il-62, Antonov An-<strong>24</strong>, and<br />
Tupolev Tu-154 aircraft.<br />
An exception was ma<strong>de</strong> when, in 1974, TAROM acquired Boeing 707 aircraft<br />
for its long haul operations and British Aircraft BAC One Eleven in 1968 for European<br />
and Middle East <strong>de</strong>stinations.<br />
In 1982-1989 period, nine BAC One Eleven were ma<strong>de</strong> in Romania, un<strong>de</strong>r the<br />
British license (ROMBAC program).<br />
Keywords: „British Aerospace”, Romania, civil aviation, the cooperation<br />
program, TAROM.
ELICOPTERE MILITARE FRANŢUZEŞTI, FABRICATE<br />
ÎN ROMÂNIA<br />
KARINA PAULINA MARCZUK, PETRE OPRIŞ<br />
În anul 1989, industria românească <strong>de</strong> apărare avea o capacitate redusă<br />
pentru producerea <strong>de</strong> tehnică şi echipamente militare, care să trezească interesul<br />
li<strong>de</strong>rilor militari din NATO. Cu excepţia elicopterelor IAR-316 B „Alouette III”<br />
şi IAR-330 „Puma” – construite la Braşov, sub licenţă franceză – şi a avionului<br />
<strong>de</strong> vânătoare-bombardament IAR-93 (realizat în cooperare cu Iugoslavia), în<br />
uzinele speciale din România se fabricau tipuri <strong>de</strong> armament şi tehnică militară<br />
comune. Acestea se realizau în general sub licenţă sovietică şi puteau fi întâlnite<br />
în alte state membre ale Organizaţiei Tratatului <strong>de</strong> la Varşovia.<br />
Nicolae Ceauşescu a dorit, încă din anii ’60, să se fabrice tehnică <strong>de</strong><br />
aviaţie în România. De exemplu, în perioada 29 februarie – 5 martie 1968, o<br />
<strong>de</strong>legaţie condusă <strong>de</strong> generalul Vasile Ionel a discutat la Moscova cu membrii<br />
unei <strong>de</strong>legaţii sovietice, în fruntea căreia s-a aflat generalul-colonel G. S.<br />
Sidorovici 1 . Cu acel prilej, partea română a prezentat o listă cu categoriile <strong>de</strong><br />
tehnică <strong>de</strong> luptă, pe care autorităţile <strong>de</strong> la Bucureşti doreau să le realizeze în<br />
România, sub licenţă sovietică. Printre produsele respective s-au aflat avioane<br />
MIG-21, ve<strong>de</strong>te şi distrugătoare purtătoare <strong>de</strong> rachete, tunuri fără recul, tunuri<br />
antiaeriene, rachete antitanc dirijate şi transportoare amfibii blindate BTR-60<br />
PB 2 . Autorităţile <strong>de</strong> la Bucureşti <strong>de</strong>ţineau, din anul 1962, documentaţia sovietică<br />
<strong>de</strong> construcţie şi fabricaţie pentru BTR-60 P, dar doreau să fabrice varianta<br />
mo<strong>de</strong>rnizată a TAB-ului.<br />
Delegaţia sovietică a luat act <strong>de</strong> propunerile româneşti, însă a refuzat să<br />
încheie un protocol <strong>de</strong> lucru, aşa cum dorea adjunctul ministrului român al<br />
Forţelor Armate. Generalul-colonel G. S. Sidorovici a <strong>de</strong>clarat că: „Pentru<br />
aceasta nu are o împuternicire, sarcina sa fiind limitată, doar <strong>de</strong> a se lămuri<br />
asupra cererii părţii române”. Pentru rezolvarea solicitărilor părţii române, acesta<br />
a sugerat ca „guvernul român să se adreseze printr-o scrisoare guvernului<br />
sovietic” 3 .<br />
Problemele care au apărut între statele membre ale Organizaţiei<br />
Tratatului <strong>de</strong> la Varşovia, în cursul anului 1968, au <strong>de</strong>terminat, printre altele, o<br />
1 Generalul-colonel (Tc.) G. S. Sidorovici în<strong>de</strong>plinea funcţia <strong>de</strong> vicepreşedinte al<br />
Comitetului <strong>de</strong> Stat pentru Relaţii Economice Externe <strong>de</strong> pe lângă Consiliul <strong>de</strong> Miniştri al URSS.<br />
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie,<br />
dosar 106/1970, f. 30.<br />
2 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 34/1969, f. 173-174.<br />
3 Ibi<strong>de</strong>m, f. 171-172.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 235-251
236<br />
Karina Paulina Marczuk, Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
amânare sine die a răspunsului guvernului sovietic la lista cu solicitări,<br />
prezentată la Moscova <strong>de</strong> generalul-locotenent Vasile Ionel. Mai mult <strong>de</strong>cât atât,<br />
în cursul unei vizite efectuate la Moscova (6-11 februarie 1969), acesta a aflat <strong>de</strong><br />
la reprezentantul sovietic <strong>de</strong>spre faptul că URSS urma să livreze României, în<br />
cursul anului 1969, doar 12 avioane <strong>de</strong> vânătoare MIG-21 şi două aparate <strong>de</strong><br />
şcoală MIG-21 U. Armata română solicitase 50, respectiv nouă avioane <strong>de</strong> acel<br />
tip. Totodată, 41 <strong>de</strong> instalaţii „Grad” (<strong>de</strong> lansare a proiectilelor reactive<br />
nedirijate) şi 66 <strong>de</strong> transportoare blindate <strong>de</strong> cercetare nu se aflau pe lista cu<br />
produsele militare sovietice ce urmau să ajungă în acel an în România, <strong>de</strong>şi<br />
fuseseră solicitate <strong>de</strong> autorităţile <strong>de</strong> la Bucureşti. Generalul G. S. Sidorovici „a<br />
motivat lipsa <strong>de</strong> oferte prin sarcinile sporite pe care le are URSS <strong>de</strong> a asigura<br />
tehnică militară R. D. Vietnam şi Republicii Arabe Unite” 4 .<br />
După un an şi jumătate, autorităţile sovietice au acceptat să-i acor<strong>de</strong><br />
României licenţele <strong>de</strong> fabricaţie atât pentru produsele solicitate înainte <strong>de</strong> 29 mai<br />
1970, cât şi pentru cele enumerate în cursul întâlnirii <strong>de</strong> la Moscova, dintre primminiştrii<br />
Ion Gheorghe Maurer şi Alexei N. Kosâghin (28-29 mai 1970) 5 . În<br />
4 Ibi<strong>de</strong>m, f. 166. La începutul lunii martie 1969, o <strong>de</strong>legaţie guvernamentală românească<br />
s-a <strong>de</strong>plasat la Moscova pentru încheierea unui protocol, privind livrările sovietice <strong>de</strong> tehnică <strong>de</strong><br />
luptă către România, în anul 1969. Documentul respectiv a fost semnat la 7 martie 1969 şi în<br />
cadrul acestuia s-a prevăzut, printre altele, livrarea a încă şase avioane MIG-21, peste numărul<br />
celor anunţate <strong>de</strong> generalul-colonel G. S. Sidorovici la începutul lunii februarie 1969. Pe <strong>de</strong> altă<br />
parte, sovieticii au oferit doar patru instalaţii „Grad” („Grindina”), iar partea română le-a refuzat,<br />
<strong>de</strong>oarece erau prea puţine pentru constituirea unei subunităţi <strong>de</strong> luptă (necesarul minim era <strong>de</strong> şase<br />
instalaţii) (Ibi<strong>de</strong>m, f. 169).<br />
Valoarea totală a contractelor, încheiate la 7 martie 1969, între URSS şi România, a fost<br />
<strong>de</strong> 4<strong>24</strong>,9 milioane <strong>de</strong> lei valută (63,7 milioane ruble), cu 167 <strong>de</strong> milioane <strong>de</strong> lei valută (25 <strong>de</strong><br />
milioane ruble) mai puţin <strong>de</strong>cât solicitările autorităţilor <strong>de</strong> la Bucureşti (-39,2%). O treime din<br />
sumă urma să fie achitată în anul respectiv, iar restul se achita în 10 rate anuale egale (dobândă:<br />
2% pe an).<br />
5 Înainte <strong>de</strong> întâlnirea <strong>de</strong> la Moscova, dintre Ion Gheorghe Maurer şi Alexei N. Kosâghin<br />
(28-29 mai 1970), autorităţile române le-au solicitat sovieticilor regulamente tehnice, respectiv<br />
documentaţii <strong>de</strong> construcţie şi tehnologice pentru următoarele produse: transportorul amfibiu<br />
blindat BTR-60 PB, buldozerul <strong>de</strong> tanc BTU-55, mitraliera KPVT cal. 14,5 mm, încărcătura<br />
alungită YZ-3 R, pistolul <strong>de</strong> semnalizare cal. 26 mm, staţia radio R-123, telefonul <strong>de</strong> bord R-1<strong>24</strong><br />
(<strong>de</strong> pe tanc), goniometrul-busolă PAB-2 A, roata KPM „C”, trenajorul tactic special, periscopul <strong>de</strong><br />
cercetare <strong>de</strong> geniu PIR, aparatul <strong>de</strong> ochire TPN-1 al tunului <strong>de</strong> pe tanc şi al mitralierei jumelate,<br />
aparatul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re pe timp <strong>de</strong> noapte PVN-57, stabilizatorul STP-2 (Ciclon) al tunului <strong>de</strong> pe tancul<br />
T-55, subansamble şi piese pentru avioanele MIG-21 PFM, MIG-21 PF şi MIG-21 U, mina<br />
anti<strong>de</strong>sant PDM-Z Ia, focosul M-6 al bombei explozive cal. 82 mm, lovitura cal. 23 mm cu<br />
proiectil exploziv şi perforant pentru tunul <strong>de</strong> aviaţie GS-23, proiectilul reactiv <strong>de</strong> aviaţie S-5 K<br />
(cumulativ), pulberea neagră DRP, pulberea VTH-10, pulberile pe bază <strong>de</strong> piroxilină (învechite),<br />
pulberea diglicolică DG-2 şi DG-3, tetril, pentrită, hexogen, tetranitropentaeritrită (TEN), hârtia<br />
îmbibată cu inhibator <strong>de</strong> urotropină şi nitrat, fitilul <strong>de</strong>tonant DS-V, utilaje pentru împachetare<br />
automată a cartuşelor cal. 7,62 mm, mo<strong>de</strong>l 1943, completul <strong>de</strong> dozimetre DP-22-V, dio<strong>de</strong> D-7 G,<br />
cablu telefonic P-296, geamandură hidroacustică RGB-N etc.<br />
În cursul întâlnirii <strong>de</strong> la Moscova a celor doi premieri, partea română a solicitat şi alte<br />
documentaţii pentru produsele speciale pe care dorea să le fabrice sub licenţă sovietică în România
Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România<br />
237<br />
_______________________________________________________________________________<br />
acelaşi timp, membrii <strong>de</strong>legaţiei sovietice, participanţi la tratative, au <strong>de</strong>clinat<br />
propunerea făcută chiar <strong>de</strong> către premierul Alexei Kosâghin în luna mai 1970, <strong>de</strong><br />
cooperare cu România în ve<strong>de</strong>rea fabricării în comun a elicopterului <strong>de</strong> transport<br />
Mi-8, astfel: „În cazul când partea română va hotărî să organizeze în R.S.R.<br />
fabricarea elicopterului greu <strong>de</strong> transport, industria URSS va putea acorda doar<br />
un ajutor limitat în fabricarea acestui elicopter prin transmiterea către R.S.R. a<br />
documentaţiei tehnice <strong>de</strong> licenţă şi prin acordarea consultaţiilor necesare<br />
specialiştilor români, în URSS şi R.S.R., fără livrarea produselor <strong>de</strong> completare,<br />
a subansamblelor şi a pieselor” 6 .<br />
Concomitent cu acţiunile întreprinse pentru realizarea elicopterului Mi-<br />
8, autorităţile comuniste <strong>de</strong> la Bucureşti au căutat să obţină, din statele<br />
occi<strong>de</strong>ntale, oferte în ve<strong>de</strong>rea fabricării unor elicoptere performante. După o<br />
analiză a pieţei, specialiştii români au optat pentru mo<strong>de</strong>lul francez SA 316<br />
„Alouette III” 7 , pe care l-au re<strong>de</strong>numit IAR-316 B 8 .<br />
În perioada 1971-1976, au fost realizate, la uzina IAR din Braşov, 80 <strong>de</strong><br />
elicoptere: 38 <strong>de</strong> aparate pentru Ministerul Apărării Naţionale şi 14 pentru<br />
Departamentul Aviaţiei Civile 9 . De asemenea, au fost exportate 28 <strong>de</strong> aparate în<br />
Franţa.<br />
– mitraliera PKS şi PKT cal. 7,62 mm, mina <strong>de</strong> semnalizare „SM”, minele anti<strong>de</strong>sant PDM-1 M şi<br />
PDM-2, semnalizatorul automat <strong>de</strong> gaze GSP-11, aruncătorul <strong>de</strong> grena<strong>de</strong> SPG-9 D şi racheta<br />
antitanc dirijată 9 M 14 M „Maliutka” (inclusiv focosul, capul <strong>de</strong> luptă, microcablul şi ambalajul<br />
rachetei) (Ibi<strong>de</strong>m, dosar 106/1970, f. 31-36).<br />
Delegaţia guvernamentală, care a participat la discuţiile <strong>de</strong> la Moscova (28-29 mai<br />
1970), a avut următoarea componenţă: Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Rădulescu, Maxim<br />
Berghianu, Alexandru Boabă, Neculai Agachi, Gheorghe Cioară, Adrian Georgescu, Radu<br />
Constantinescu, generalul Constantin Şandru, Mihai Drăgănescu, Alexandru Albescu, Ion Morega,<br />
Cornel Mihulecea, Ion Lăzărescu (Ibi<strong>de</strong>m, dosar 60/1970, f. 6).<br />
6 Ibi<strong>de</strong>m, dosar 106/1970, f. 28-29.<br />
7 Prototipul elicopterului SA 316 „Alouette III” a efectuat primul său zbor la 28<br />
februarie 1959. Performanţele <strong>de</strong>osebite ale aparatului respectiv i-au convins pe li<strong>de</strong>rii politici şi<br />
militari <strong>de</strong> la Paris să doteze forţele aeriene franceze cu elicoptere SA 319 B „Alouette III” (SA<br />
316 în variantă militară), începând din anul 1961.<br />
8 În cursul reuniunii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua <strong>de</strong> 14 iulie 1970,<br />
s-a discutat, printre altele, <strong>de</strong>spre exporturile iluzorii, în Ungaria şi Bulgaria, a unor elicoptere<br />
„Alouette III”, fabricate în România. Se poate remarca faptul că, unii membri ai Comitetului<br />
Executiv al C.C. al P.C.R. planificau <strong>de</strong>ja cum să vândă „pielea ursului (româno-francez) din<br />
pădure”, în condiţiile în care sovieticii <strong>de</strong>ţineau conducerea supremă în Organizaţia Tratatului <strong>de</strong><br />
la Varşovia şi impuneau standar<strong>de</strong> în dotarea cu tehnică <strong>de</strong> luptă tuturor statelor membre ale<br />
alianţei, inclusiv în domeniul elicopterelor. Chiar Nicolae Ceauşescu a <strong>de</strong>clarat, la un moment dat:<br />
„Să nu ne apucăm să producem [elicoptere] pentru fantezie (subl.n.)” (A.N.I.C., fond C.C. al<br />
P.C.R. – Cancelarie, dosar 83/1970, f. 17).<br />
9 În şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua <strong>de</strong> 14 iulie 1970, Nicolae<br />
Ceauşescu şi Paul Niculescu-Mizil şi-au <strong>de</strong>clarat scepticismul faţă <strong>de</strong> utilizarea elicopterului<br />
„Alouette III” în agricultură. Opiniile respective au fost infirmate <strong>de</strong> piloţii <strong>de</strong> la Aviaţia Utilitară.<br />
Avionul avea o eficienţă scăzută în viticultură şi pomicultură (substanţele chimice ajungeau doar
238<br />
Karina Paulina Marczuk, Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În anul 1975, la Braşov a fost fabricat un elicopter IAR-316 B „<strong>de</strong>stinat<br />
zborurilor <strong>de</strong> importanţă excepţională în cadrul Flotilei 50 Aviaţie Transport,<br />
aplicându-i-se tehnologii speciale, măsuri <strong>de</strong>osebite <strong>de</strong> control a materialelor şi<br />
fabricaţiei, echiparea suplimentară cu aparatură <strong>de</strong> radionavigaţie, precum şi<br />
îmbunătăţirea amenajării interioare (subl.n.)” 10 .<br />
În luna <strong>de</strong>cembrie 1976, autorităţile române au preconizat că firmamamă<br />
va menţine fabricaţia mo<strong>de</strong>lului „Alouette III”, până la sfârşitul anului<br />
1978. În acelaşi timp, uzina <strong>de</strong> la Braşov avea <strong>de</strong>ja încheiate contracte ferme<br />
pentru construirea a 65 <strong>de</strong> elicoptere până în anul 1980 – din care 14 exemplare<br />
pentru Franţa 11 . Cu toate acestea, la 21 <strong>de</strong>cembrie 1976, generalul-colonel Ion<br />
Coman i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport cu următorul conţinut: „Pe<br />
baza indicaţiei Dumneavoastră, un colectiv format din activişti ai Secţiei pentru<br />
problemele militare şi justiţie a C.C. al P.C.R., cadre <strong>de</strong> specialitate <strong>de</strong> la<br />
Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Industriei Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini, a<br />
analizat situaţia elicopterului „Alouette III”, rezultând următoarele: [...] Se<br />
consi<strong>de</strong>ră că elicopterul corespun<strong>de</strong> pe <strong>de</strong>plin scopului şi misiunilor pentru care<br />
a fost conceput, construit şi introdus în înzestrarea aviaţiei militare şi civile din<br />
ţara noastră.<br />
pe o singură parte a frunzelor), comparativ cu elicopterul, care, datorită curenţilor pe care îi<br />
producea la sol, avea posibilitatea să împrăştie substanţe pe ambele feţe ale frunzelor.<br />
După ce s-a convins că a greşit, Nicolae Ceauşescu a aprobat utilizarea în agricultură a<br />
două tipuri <strong>de</strong> elicoptere, echipate pentru împrăştierea <strong>de</strong> substanţe chimice: IAR-316 B (în anul<br />
1975) şi Kamov Ka-26 (sovietic). Schimbarea <strong>de</strong>ciziei li<strong>de</strong>rului P.C.R. o regăsim în protocolul<br />
şedinţei Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., <strong>de</strong>sfăşurate în ziua <strong>de</strong> 4 septembrie 1972, un<strong>de</strong><br />
s-a precizat, printre altele: „Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, împreună cu<br />
Ministerul Forţelor Armate, Ministerul <strong>de</strong> Interne, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii,<br />
Industriei Alimentare şi Apelor, va prezenta, până la 10 septembrie 1972, o analiză a întregii<br />
activităţi a aviaţiei civile <strong>de</strong> transport şi utilitare, precum şi un plan <strong>de</strong> măsuri în ve<strong>de</strong>rea<br />
îmbunătăţirii sistemului <strong>de</strong> organizare şi funcţionare a acesteia, a pregătirii cadrelor şi întăririi<br />
disciplinei în muncă.<br />
Consiliul <strong>de</strong> Miniştri va scoate din planul <strong>de</strong> stat preve<strong>de</strong>rile referitoare la importul <strong>de</strong><br />
avioane utilitare, va interzice orice import <strong>de</strong> astfel <strong>de</strong> avioane şi va lua măsuri pentru<br />
îmbunătăţirea caracteristicilor <strong>de</strong> viteză şi încărcătură ale avionului utilitar aflat în fabricaţie<br />
[IAR-822] şi pentru pregătirea construirii unui nou tip <strong>de</strong> avion utilitar. Totodată, se va analiza<br />
posibilitatea adaptării elicopterului <strong>de</strong> producţie românească [IAR-316 B] şi pentru nevoile<br />
agriculturii (subl.n.)”. (Ibi<strong>de</strong>m, dosar 102/1972, f. 3).<br />
10 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 3/1976, f. <strong>24</strong>1.<br />
11 În perioada 1961-1985, au fost fabricate în Franţa 1.453 <strong>de</strong> elicoptere „Alouette III”,<br />
peste 300 <strong>de</strong> exemplare au fost realizate în India (statul Bangalore), sub licenţă, începând din anul<br />
1965 (SA 316 B „Chetak”, echipat cu un motor Turbomeca Artouste III B, <strong>de</strong> 570 CP), iar 60 <strong>de</strong><br />
elicoptere au fost asamblate în Elveţia (în anii 1970-1974).<br />
În România, au fost construite, sub licenţă, 230 <strong>de</strong> elicoptere IAR-316 B (în perioada<br />
1971-1987). Armata română a primit 125 <strong>de</strong> elicoptere IAR-316 B, care au fost echipate cu câte o<br />
mitralieră cal. 7,62 mm şi două blocuri <strong>de</strong> proiectile reactive nedirijate cal. 57 mm. Alte elicoptere<br />
„Alouette III”, produse la Braşov, au fost livrate Flotilei 50 Aviaţie Transport, Ministerului <strong>de</strong><br />
Interne şi Întreprin<strong>de</strong>rii <strong>de</strong> Aviaţie Utilitară, precum şi în străinătate (Franţa, Pakistan, Angola şi<br />
Guineea).
Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România<br />
239<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Totuşi, ca aeronavă aparţinând generaţiei anilor 1960-1962, cu toate<br />
îmbunătăţirile aduse pe parcurs, nu a beneficiat <strong>de</strong> soluţiile constructive şi<br />
progresele tehnice realizate după anul 1970, ca: echiparea cu două motoare, rotor<br />
rigid, pale din materiale plastice armate, instalaţii <strong>de</strong> <strong>de</strong>givrare şi echipament<br />
perfecţionat <strong>de</strong> navigaţie, aplicate la elicopterele <strong>de</strong> alte tipuri din generaţia<br />
ultimilor 3-4 ani. Firma constructoare SNIAS nu preve<strong>de</strong> adoptarea unor<br />
asemenea perfecţionări la elicopterul „Alouette III”, <strong>de</strong>oarece presupun<br />
reproiectări <strong>de</strong> ansamble şi modificări structurale ale aeronavei, astfel că,<br />
elicopterul va avea în continuare <strong>de</strong>zavantaje faţă <strong>de</strong> elicopterele mai noi din<br />
această categorie, cel mai important fiind echiparea sa cu un singur motor. Ca<br />
urmare, în cazul opririi motorului, la înălţimi şi viteze <strong>de</strong> zbor mici nu se poate<br />
realiza o aterizare sigură, întrucât nu este posibilă obţinerea unui regim<br />
corespunzător <strong>de</strong> autorotaţie al palelor rotorului principal. [...]<br />
Având în ve<strong>de</strong>re servituţile prezentate, şi în mod <strong>de</strong>osebit echiparea cu<br />
un singur motor, se apreciază că folosirea elicopterului „Alouette III” pentru<br />
executarea misiunilor <strong>de</strong> importanţă excepţională nu este indicată, <strong>de</strong>oarece o<br />
oprire acci<strong>de</strong>ntală a motorului în zboruri la înălţime mică, pe timpul <strong>de</strong>colării şi<br />
aterizării, <strong>de</strong>asupra localităţilor şi terenurilor acci<strong>de</strong>ntate sau în condiţii <strong>de</strong><br />
vizibilitate redusă, poate genera evenimente <strong>de</strong> zbor.<br />
În prezent, pe plan mondial, s-au realizat elicoptere uşoare, echipate cu<br />
două motoare şi aparatură <strong>de</strong> radionavigaţie îmbunătăţită, care elimină factorii<br />
<strong>de</strong> risc arătaţi. Flotila 50 Aviaţie Transport are în înzestrare elicoptere mijlocii<br />
bimotoare, <strong>de</strong> tipurile SA-330 „Puma” 12 şi Mi-8.<br />
Faţă <strong>de</strong> cele raportate mai sus, propun următoarele:<br />
1. Oprirea executării zborurilor <strong>de</strong> importanţă excepţională cu elicoptere<br />
<strong>de</strong> tip „Alouette III”.<br />
2. Înlocuirea elicopterelor „Alouette III” din înzestrarea Flotilei 50<br />
Aviaţie Transport, în anul 1977, cu patru elicoptere bimotoare uşoare <strong>de</strong> tipul<br />
Bo-105, fabricate în R. F. Germania.<br />
3. Până la intrarea în înzestrarea Flotilei 50 Aviaţie Transport a<br />
elicopterelor Bo-105, zborurile <strong>de</strong> importanţă excepţională să fie executate cu<br />
elicopterele mijlocii bimotoare SA-330 „Puma” şi Mi-8.<br />
12 Cele două prototipuri ale elicopterului francez SA-330 „Puma” au zburat, pentru<br />
prima dată, la 15 aprilie 1965. După trei ani au fost finalizate 6 exemplare <strong>de</strong> preserie (30 iulie<br />
1968), iar în septembrie 1968 a avut loc primul zbor al unui aparat <strong>de</strong> serie.<br />
Până în anul 1987, când producţia <strong>de</strong> elicoptere SA-330 a încetat în Franţa, au fost<br />
fabricate şi vândute 697 <strong>de</strong> exemplare. Dintre acestea, 164 <strong>de</strong> elicoptere SA-330 H (o versiune<br />
pentru export a aparatului <strong>de</strong> bază, echipată cu motoare Turbomeca IV C4) au fost construite sub<br />
licenţă în România, începând din anul 1976. Forţele aeriene române au fost dotate cu 104 aparate<br />
IAR-330 (SA-330 H), Flotila 50 Aviaţie Transport a primit două IAR-330, special amenajate<br />
pentru transportul <strong>de</strong>mnitarilor români, un elicopter IAR-330 a fost utilizat în anii ’80 pentru a<br />
transporta echipele <strong>de</strong> intervenţie rapidă a specialiştilor şi muncitorilor pe platformele româneşti<br />
<strong>de</strong> exploatare a petrolului şi gazelor naturale din Marea Neagră, iar 57 <strong>de</strong> elicoptere IAR-330 au<br />
fost exportate în Pakistan, Coasta <strong>de</strong> Fil<strong>de</strong>ş, Emiratele Arabe Unite, Sudan şi Ecuador.
<strong>24</strong>0<br />
Karina Paulina Marczuk, Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
4. După intrarea în fabricaţia <strong>de</strong> serie a elicopterului bimotor SA-365<br />
Dauphin şi confirmarea calităţilor sale constructive şi <strong>de</strong> zbor, să se continue<br />
acţiunile <strong>de</strong> prospectare şi contractare a numărului necesar <strong>de</strong> elicoptere, <strong>de</strong><br />
acest tip, pentru înzestrarea Flotilei 50 Aviaţie Transport” 13 .<br />
Nicolae Ceauşescu a primit raportul ministrului Apărării Naţionale prin<br />
intermediul lui Emil Bobu şi a pus următoarea rezoluţie: „Tov. [Gheorghe]<br />
Oprea, să se <strong>de</strong>semneze un grup <strong>de</strong> specialişti pentru a face propuneri în ve<strong>de</strong>rea<br />
îmbunătăţirii elicopterului [„Alouette III”] şi înzestrarea sa cu două motoare, în<br />
sensul celor discutate [la expoziţia <strong>de</strong> tehnică militară <strong>de</strong> la Otopeni, care a avut<br />
loc la 15 octombrie 1976]” 14 .<br />
Este evi<strong>de</strong>nt faptul că, Nicolae Ceauşescu nu se pricepea la aviaţie, iar<br />
voluntarismul său afecta bugetul României. La începutul anilor ’70, firma<br />
franceză SNIAS – cea care a proiectat şi a realizat mo<strong>de</strong>lul SA-316 „Alouette<br />
III” – a renunţat să mai aducă îmbunătăţiri constructive variantei <strong>de</strong> bază a<br />
aparatului şi a vândut licenţa <strong>de</strong> fabricaţie României. Apoi, aceeaşi firmă a trecut<br />
la realizarea mo<strong>de</strong>lelor SA-360 „Dauphin” (aparat cu un singur motor) şi SA-<br />
365 C „Dauphin” (bimotor).<br />
Nicolae Ceauşescu a sesizat târziu faptul că „Alouette III” era uzat<br />
moral şi a cerut în mod imperativ să se găsească şi să se aplice o soluţie tehnică<br />
extrem <strong>de</strong> costisitoare: montarea unui al doilea motor pe elicopter. A fost o<br />
muncă <strong>de</strong> Sisif, refuzată la începutul anilor ’70 <strong>de</strong> inginerii francezi, care au<br />
elaborat şi pus în aplicare două proiecte noi: „Dauphin 1” şi „Dauphin 2”. Din<br />
păcate, românii au acceptat sarcina respectivă din teamă faţă <strong>de</strong> aparatul<br />
represiv, subordonat lui Nicolae Ceauşescu.<br />
Informaţii <strong>de</strong>spre proiectul românesc <strong>de</strong> modificare a elicopterului<br />
„Alouette III” se regăsesc şi într-o notă întocmită la 16 iunie 1977 <strong>de</strong> către<br />
Ştefan Bîrlea şi Marin Enache, după ce Nicolae Ceauşescu a vizitat o expoziţie<br />
<strong>de</strong> tehnică militară. În documentul respectiv, s-a precizat: „Ministerul Industriei<br />
Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, să<br />
intensifice cercetarea şi producţia pentru realizarea elicopterului mic cu două<br />
motoare (subl.n.)” 15 . Indicaţiile preşedintelui României au fost aduse la<br />
cunoştinţa celor care au participat la evenimentul respectiv (pe bază <strong>de</strong><br />
semnătură): Manea Mănescu, Ion Ioniţă, Ion Stănescu, Mihai Marinescu, Ion<br />
Ursu, generalul-colonel Ion Coman, Theodor Coman, Ion Avram, Nicolae<br />
Agachi şi Mihai Florescu 16 .<br />
238.<br />
13 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 3/1976, f. 237-<br />
14<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 235-236.<br />
15<br />
Ibi<strong>de</strong>m, dosar 2/1976, f. 91.<br />
16<br />
Ibi<strong>de</strong>m, f. 92.
Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România<br />
<strong>24</strong>1<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În cele din urmă, în anul 1979, Flotila 50 Aviaţie Transport a primit în<br />
înzestrare două aparate SA-365 C „Dauphin”, iar proiectul românesc <strong>de</strong> montare<br />
a celui <strong>de</strong>-al doilea motor pe „Alouette III” a fost abandonat.<br />
Ulterior, ambele elicoptere cumpărate în 1979 au fost înlocuite cu o<br />
nouă variantă, iar la 22 <strong>de</strong>cembrie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost<br />
evacuaţi <strong>de</strong> pe clădirea Comitetului Central cu ajutorul unui elicopter SA-365 N<br />
„Dauphin”, pilotat <strong>de</strong> colonelul Vasile Maluţan.<br />
ANEXĂ<br />
7 octombrie 1970.<br />
Raportul lui Ion Avram, ministrul Industriei Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini, adresat lui<br />
Nicolae Ceauşescu, referitor la stadiul negocierilor purtate în luna septembrie<br />
1970 cu Societatea Naţională Industrială Aerospaţială (SNIAS) şi firma franceză<br />
„Turbomeca”, în ve<strong>de</strong>rea fabricării în România a elicopterelor SA 316 B<br />
„Alouette III” şi SA 330 „Puma”. Adresa Cancelariei C.C. al P.C.R., prin care<br />
Ilie Ver<strong>de</strong>ţ a fost înştiinţat <strong>de</strong>spre aprobarea contractului unic pentru fabricarea<br />
sub licenţă a două tipuri <strong>de</strong> elicoptere franceze (12 octombrie 1970).<br />
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Secret<br />
Ministerul Industriei Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini Ex. nr. 1<br />
Cabinetul ministrului Cancelaria C.C. al P.C.R.<br />
[Consemnări manu:] Nr. 2809 12 X 1970<br />
Pr[otocolul] nr. 16 [al şedinţei] C[omitetului] E[xecutiv] 1970<br />
H pct. IV – 7 (s-a comunicat cu nr. <strong>de</strong> H 2809) 1110/9.10.1970<br />
Arhiva Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. M.I.C.M. – C.I.F.M.A.<br />
Nr. 2266 / 10.10.1970 Nr. 07362 1970 X 7<br />
[Rezoluţie:] De acord. ss. Nicolae Ceauşescu<br />
Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU<br />
Secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român<br />
Conform indicaţiilor dv. din ziua <strong>de</strong> 14 iulie 1970, referitoare la<br />
fabricarea sub licenţă în R. S. România a elicopterelor „Alouette III”, SA 330 şi<br />
turbomotorului „Turmo III”, s-a insistat la Societatea Naţională Industrială<br />
Aerospaţială (SNIAS) şi Turbomeca, s-au purtat discuţii cu reprezentanţii<br />
firmelor şi, pe data <strong>de</strong> 21 septembrie 1970, SNIAS a transmis, prin Ambasada R.<br />
S. România din Paris, documentul „Elemente <strong>de</strong> apreciere tehnico-economice<br />
privind fabricaţia elicopterului SA 330 în R. S. România”.<br />
1. Ca urmare a tratativelor tehnico-economice purtate, s-a obţinut:
<strong>24</strong>2<br />
Karina Paulina Marczuk, Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
- acordul guvernului francez, <strong>de</strong> cooperare pentru fabricaţia pe bază <strong>de</strong><br />
licenţe în R. S. România a elicopterelor „Alouette III”, SA 330 şi a<br />
turbomotorului „Turmo III”, ce echipează elicopterul SA 330;<br />
- acordul firmei SNIAS pentru cedarea licenţei elicopterului SA 330 în<br />
toate cele trei variante (militară, civilă şi guvernamentală);<br />
- acordul firmei SNIAS <strong>de</strong> a se încheia un contract unic (cadru) care să<br />
cuprindă trei etape:<br />
- etapa 1-a – fabricarea pe bază <strong>de</strong> licenţă a elicopterului<br />
„Alouette III”, începând cu anul 1971;<br />
- etapa 2-a – fabricarea pe bază <strong>de</strong> licenţă a elicopterului SA 330<br />
în toate cele trei variante, începând cu anul 1973;<br />
- etapa 3-a – fabricarea unor noi tipuri <strong>de</strong> elicoptere.<br />
- acordul pentru realizarea unei integrări în fabricaţia din R. S. România<br />
<strong>de</strong> aproximativ 85-95% pentru elicopterul SA 330, din elemente ce aparţin şi se<br />
produc <strong>de</strong> SNIAS;<br />
- acordul privind participarea R. S. România la toate <strong>de</strong>zvoltările viitoare<br />
ale elicopterului SA 330, precum şi dreptul <strong>de</strong> a interveni cu îmbunătăţiri pe<br />
timpul fabricaţiei.<br />
2. Până în prezent, firma SNIAS nu s-a pronunţat <strong>de</strong>finitiv asupra<br />
următoarelor:<br />
a) <strong>de</strong>terminarea volumului <strong>de</strong> cooperare şi compensaţii pentru<br />
elicopterul SA 330, <strong>de</strong>oarece:<br />
- elicopterul SA 330 se construieşte în comun <strong>de</strong> către patru ţări şi firma<br />
are nevoie <strong>de</strong> acordul acestora;<br />
- prospectarea pieţei nu este completă şi nu se cunosc toate posibilităţile<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere pentru acest tip <strong>de</strong> elicopter;<br />
- sunt necesare prospectări privind competitivitatea preţurilor la reperele<br />
ce ar urma să se fabrice în R. S. România.<br />
b) extin<strong>de</strong>rea dreptului <strong>de</strong> export pentru elicopterele şi echipamentele<br />
fabricate în R. S. România pe următoarele căi:<br />
- exportarea <strong>de</strong> către R. S. România a produselor realizate sub licenţă, în<br />
ţările care le vor solicita;<br />
- exportarea în comun <strong>de</strong> către R. S. România şi Franţa a produselor<br />
realizate în R. S. România, pe terţe pieţe;<br />
- exportarea <strong>de</strong> către Franţa a unor produse finite, ansamble şi<br />
subansamble fabricate în R. S. România.<br />
Reprezentanţii firmei SNIAS vor analiza cu autorităţile franceze cererea<br />
noastră, dar au menţionat că „Teritoriile vor fi stabilite şi agreate <strong>de</strong> cele două<br />
guverne pentru fiecare caz în parte, imediat ce apare necesitatea exportului”.<br />
3. Firma Turbomeca şi autorităţile franceze îşi menţin propunerile făcute<br />
cu privire la realizarea în R. S. România a unei uzine <strong>de</strong> turbomotoare şi cedarea<br />
licenţei <strong>de</strong> fabricaţie a turbomotorului TURMO III.
Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România<br />
<strong>24</strong>3<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În urma ultimelor discuţii, purtate atât cu firma, cât şi cu autorităţile<br />
franceze, rezultă necesitatea ca tratativele privind preluarea licenţei <strong>de</strong> fabricaţie<br />
a turbomotorului şi construirea uzinei <strong>de</strong> motoare să se poarte separat, avându-se<br />
în ve<strong>de</strong>re faptul că firma este particulară, iar condiţiile <strong>de</strong> participare cu capital<br />
la construirea uzinei nu sunt încă reglementate în R. S. România.<br />
4. Nota comună, privind fabricarea sub licenţă în R. S. România a<br />
elicopterelor uşoare „Alouette III”, a elicopterelor mijlocii SA 330 şi a motorului<br />
TURMO III, a fost refăcută pe baza indicaţiilor primite şi a ultimelor date<br />
obţinute <strong>de</strong> la firmele franceze.<br />
5. Rog a aproba încheierea contractului unic (cadru) cu firma SNIAS<br />
pentru fabricarea sub licenţă în R. S. România a elicopterelor „Alouette III” şi<br />
SA 330 şi încheierea contractului <strong>de</strong> cooperare pentru etapa 1-a, privind<br />
fabricarea sub licenţă a 50 elicoptere „Alouette III”.<br />
MINISTRU,<br />
(ss.) Ion Avram<br />
Anexe: [Consemnări manu:]<br />
- 1 ex. secret cu 10 file ss. General-maior ing. Ştefan Ispas<br />
- 1 ex. nesecret cu 78 file De acord. ss. Mihai Marinescu<br />
M.I.C.M. – C.I.F.M.A [Consemnări manu:] Secret<br />
Nr. 07362 1970 X 7 H 1110/9.10.1970 Ex. nr. 1<br />
Arhiva Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. Cancelaria C.C. al P.C.R.<br />
Nr. 2266 / 10.10.1970 Nr. 2809 12 X 1970<br />
SINTEZA<br />
notei comune, privind fabricarea sub licenţă în R. S. România a elicopterelor<br />
uşoare „Alouette III” şi a elicopterelor mijlocii SA 330<br />
I. Probleme generale<br />
Ca urmare a hotărârii şedinţei Comitetului Executiv al Comitetului<br />
Central al P.C.R. din 14 iulie 1970, s-au dus, în continuare, tratative cu<br />
Societatea Naţională Industrială Aerospaţială şi Oficiul General al Aerului din<br />
Franţa, în urma cărora s-au precizat următoarele:<br />
1. Guvernul francez a dat acordul <strong>de</strong> cooperare pentru fabricaţia pe bază<br />
<strong>de</strong> licenţe în R. S. România a elicopterelor „Alouette III”, SA-330, precum şi a<br />
turbomotorului „Turmo III” (ce echipează elicopterul SA-330).<br />
2. Societatea Naţională Industrială Aerospaţială este <strong>de</strong> acord să se<br />
încheie un contract unic (cadru), care să cuprindă trei etape:
<strong>24</strong>4<br />
Karina Paulina Marczuk, Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
- fabricarea, pe bază <strong>de</strong> licenţă, a elicopterului „Alouette III”;<br />
- fabricarea, pe bază <strong>de</strong> licenţă, a elicopterului SA-330 în toate cele trei<br />
variante (militară, civilă şi transport guvernamental);<br />
- fabricarea unor noi tipuri <strong>de</strong> elicoptere.<br />
3. Societatea Naţională Industrială Aerospaţială este <strong>de</strong> acord cu<br />
participarea R. S. România la toate <strong>de</strong>zvoltările viitoare ale elicopterului SA-<br />
330, precum şi dreptul <strong>de</strong> a interveni cu îmbunătăţiri pe timpul fabricaţiei.<br />
4. Societatea Naţională Industrială Aerospaţială este <strong>de</strong> acord ca în<br />
fabricaţia din R. S. România să se integreze aproximativ 85-95% pentru<br />
elicopterul SA-330 din elementele ce aparţin şi se produc <strong>de</strong> firmă.<br />
5. Firma „Messier” are acordul autorităţilor franceze pentru cedarea<br />
licenţelor <strong>de</strong> fabricaţie a trenului <strong>de</strong> aterizare, precum şi pentru echipamentul<br />
hidraulic <strong>de</strong> la elicopterele „Alouette III” şi SA-330.<br />
6. Firma „Turbomeca” are acordul Guvernului francez, pentru<br />
construirea în R. S. România a unei uzine <strong>de</strong> turbomotoare, precum şi pentru<br />
cedarea licenţei privind turbomotorul „Turmo III”.<br />
7. La 21 septembrie 1970, Societatea Naţională Industrială Aerospaţială<br />
a transmis, prin Ambasada R. S. România din Paris, documentul intitulat<br />
„Elemente <strong>de</strong> apreciere privind fabricaţia elicopterelor SA-330 în R. S.<br />
România”, cu un program <strong>de</strong> fabricaţie <strong>de</strong> 300 aparate.<br />
8. Faţă <strong>de</strong> precizările Societăţii Naţionale Industriale Aerospaţiale, prin<br />
care se dă dreptul <strong>de</strong> export în R. P. Bulgaria, R. P. Ungaria, s-a solicitat să se<br />
extindă dreptul <strong>de</strong> export şi asupra altor teritorii, pe următoarele căi:<br />
- exportarea <strong>de</strong> către R. S. România în ţările care le vor solicita;<br />
- exportarea în comun <strong>de</strong> către R. S. România şi Franţa pe terţe pieţe;<br />
- exportarea <strong>de</strong> către Franţa a elicopterelor sau unele elemente <strong>de</strong><br />
elicoptere, construite în R. S. România.<br />
Această preve<strong>de</strong>re s-a solicitat să fie introdusă în contract, faţă <strong>de</strong> care<br />
reprezentanţii Societăţii au menţionat că vor analiza cu autorităţile franceze<br />
această clauză, dar cu menţiunea că teritoriile vor fi stabilite şi agreate <strong>de</strong> cele<br />
două guverne, pentru fiecare caz în parte, imediat ce apare necesitatea<br />
exportului.<br />
II. Necesarul estimativ <strong>de</strong> elicoptere.<br />
1. Beneficiarii interni, Ministerul Forţelor Armate, Ministerul Sănătăţii,<br />
Ministerul Afacerilor Interne şi Consiliul Securităţii Statului, Ministerul<br />
Agriculturii şi Silviculturii, Ministerul Transporturilor, au estimat necesarul <strong>de</strong><br />
elicoptere pe perioada 1971-1980 la 295 elicoptere uşoare „Alouette III”, din<br />
care 162 [în] varianta agricolă, şi 254 elicoptere mijlocii SA-330.<br />
2. În planul cincinal 1971-1975, ministerele beneficiare nu au<br />
nominalizat, în cadrul fondurilor alocate, elicoptere <strong>de</strong> tipul „Alouette III” şi SA-<br />
330, întrucât nu era luată hotărârea privind fabricarea acestora în ţară.
Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România<br />
<strong>24</strong>5<br />
_______________________________________________________________________________<br />
3. În planul Ministerului Industriei Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini, aprobat prin<br />
H.C.M. 841/1970 s-a prevăzut fabricaţia unui număr <strong>de</strong> 83 elicoptere „Alouette<br />
III”. În programul <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare a Industriei Aeronautice Române s-a prevăzut<br />
fabricaţia şi a elicopterului mijlociu SA-330, începând cu anul 1976.<br />
În urma hotărârii şedinţei Consiliului Apărării al R. S. România din<br />
5.05.1970, s-a stabilit să se <strong>de</strong>vanseze fabricaţia elicopterului SA-330 începând<br />
cu anul 1973.<br />
4. Din cauza greutăţilor <strong>de</strong> început – inexistenţa unor capacităţi <strong>de</strong><br />
producţie specifice, lipsa cadrelor <strong>de</strong> ingineri, tehnicieni şi muncitori specialişti<br />
în producţia <strong>de</strong> elicoptere, precum şi reducerea efortului valutar în faza iniţială –<br />
s-a consi<strong>de</strong>rat raţional fabricaţia unei prime serii <strong>de</strong> 50 elicoptere „Alouette III”<br />
în perioada 1971-1974 şi 100 elicoptere mijlocii SA-330 în perioada 1973-1980.<br />
Aceste cantităţi pot fi preluate <strong>de</strong> către ministerele beneficiare, făcând<br />
preve<strong>de</strong>ri în planurile anuale <strong>de</strong> investiţii.<br />
În cazul în care, prin planurile anuale ale beneficiarilor, rezultă preve<strong>de</strong>ri<br />
peste cantităţile propuse a se fabrica, fabricaţia poate continua paralel la o<br />
capacitate anuală <strong>de</strong> <strong>24</strong> elicoptere „Alouette III” şi 20 elicoptere SA-330.<br />
5. Întrucât elicopterul „Alouette III”, în varianta agricolă, nu s-a<br />
construit până în prezent şi, <strong>de</strong>ci, nu există documentaţie şi experienţă, se va<br />
executa <strong>de</strong> partea română şi firmă studii care să ţină seama <strong>de</strong> particularităţile <strong>de</strong><br />
utilizare.<br />
III. Etapizarea acţiunilor.<br />
Etapa I-a – Asimilarea în licenţă a elicopterului „Alouette III”, cu un<br />
grad progresiv <strong>de</strong> integrare. Pentru prima serie <strong>de</strong> 50 elicoptere, care va începe<br />
în anul 1971, se va fabrica celula şi trenul <strong>de</strong> aterizare.<br />
Etapa II-a – Asimilarea în licenţă a elicopterului mijlociu SA-330, cu un<br />
grad progresiv <strong>de</strong> integrare, începând cu anul 1973.<br />
Etapa III-a – Construirea uzinei <strong>de</strong> motoare şi asimilarea în fabricaţie a<br />
turbomotorului „Turmo III” din anul 1974.<br />
IV. Fabricaţia în R. S. România a 50 elicoptere „Alouette III”.<br />
1. Efortul valutar.<br />
Cheltuielile <strong>de</strong> import – exclusiv investiţiile – pentru realizarea în R. S.<br />
România a primei serii <strong>de</strong> 50 elicoptere „Alouette III”, reprezintă 7.650.000 $<br />
(45.900.000 lei valută) conform anexei nr. 1.<br />
Prin acţiuni <strong>de</strong> cooperare, care constau în fabricaţia în R. S. România<br />
pentru Societatea Naţională Industrială Aerospaţială, <strong>de</strong> elemente şi ansamble<br />
ale elicopterului, precum şi prin cumpărarea <strong>de</strong> elicoptere „Alouette III” <strong>de</strong> către<br />
firmă, cheltuielile <strong>de</strong> import sunt acoperite în proporţie <strong>de</strong> 51,2%, reprezentând<br />
3.916.000 $.
<strong>24</strong>6<br />
Karina Paulina Marczuk, Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Luându-se în consi<strong>de</strong>raţie şi realizarea facilităţilor <strong>de</strong> plată, propuse <strong>de</strong><br />
firmă şi Oficiul General al Aerului, prin majorarea unor contingente <strong>de</strong> mărfuri<br />
din acordul comercial româno-francez pentru un volum <strong>de</strong> aproximativ<br />
2.100.000 $, soldul neacoperit pentru fabricarea celor 50 elicoptere „Alouette<br />
III” este <strong>de</strong> 1.634.000 $, adică 9.804.000 lei valută, pentru perioada 1970-1979.<br />
2. Investiţiile necesare pentru crearea bazei <strong>de</strong> fabricaţie a elicopterului<br />
„Alouette III”.<br />
Pentru trecerea la fabricaţia elicopterelor „Alouette III”, s-a estimat un<br />
volum <strong>de</strong> investiţii în valoare <strong>de</strong> 164.000 mii lei, din care 67.000 mii lei<br />
construcţii montaj, care sunt cuprinse în planul cincinal 1971-1975, pentru<br />
<strong>de</strong>zvoltarea Întreprin<strong>de</strong>rii <strong>de</strong> Construcţii Aeronautice Ghimbav – Braşov.<br />
V. Fabricaţia în R. S. România a 100 elicoptere mijlocii SA-330.<br />
Prin adaptarea propunerii Societăţii Naţionale Industriale Aeronautice la<br />
un program <strong>de</strong> 100 elicoptere SA-330, rezultă:<br />
1. Programul <strong>de</strong> producţie. Asimilarea fabricaţiei elicopterelor SA-330<br />
se va realiza în patru faze <strong>de</strong> integrare progresivă, în perioada 1973-1980.<br />
Gradul <strong>de</strong> integrare din ultima fază reprezintă 85% din elementele ce aparţin şi<br />
se produc <strong>de</strong> Societatea Naţională Industrială Aerospaţială şi respectiv 68% din<br />
valoarea elicopterului fără motoare. Restul reprezintă aparatura <strong>de</strong> bord,<br />
instalaţii electrice, materiale, palele portante şi elicea anticuplu.<br />
2. Efortul valutar.<br />
2.1. Cheltuielile <strong>de</strong> import – exclusiv investiţiile – pentru realizarea în<br />
R. S. România a 100 elicoptere SA-330 reprezintă 600.00.000 $ (360.000.000 lei<br />
valută), pe perioada <strong>de</strong> <strong>de</strong>rulare a acţiunii, conform anexei nr. 2. Calculul<br />
cheltuielilor s-a făcut pe baza elementelor transmise <strong>de</strong> firmă, care în tratativele<br />
<strong>de</strong> contractare pot fi îmbunătăţite.<br />
Prin fabricarea a 100 elicoptere SA-330 se realizează o economie <strong>de</strong><br />
valută <strong>de</strong> 46.189.000 $ (277.134.000 lei valută), faţă <strong>de</strong> situaţia în care acestea ar<br />
fi cumpărate <strong>de</strong> la firmă, în aceeaşi perioadă (situaţie în care cumpărarea a 100<br />
elicoptere ar costa 106.189.000 $, respectiv 637.134.000 lei valută).<br />
2.2. Determinarea volumului <strong>de</strong> cooperare şi compensaţii nu poate fi<br />
stabilit în prezent, <strong>de</strong>oarece:<br />
- elicopterul SA-330 se construieşte în comun <strong>de</strong> către patru ţări şi firma<br />
are nevoie <strong>de</strong> acordul acestora;<br />
- prospectarea pieţii nu este completă şi nu cunosc complet posibilităţile<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere în viitor;<br />
- sunt necesare prospectări privind competivitatea preţurilor la reperele<br />
ce ar urma să se fabrice în R. S. România.<br />
3. Investiţii necesare.
Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România<br />
<strong>24</strong>7<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Volumul <strong>de</strong> investiţii suplimentar, necesar pentru fabricaţia elicopterului<br />
SA-330, se estimează la 517.800 mii lei, din care 104.000 mii lei construcţii<br />
montaj.<br />
VI. Asigurarea cadrelor.<br />
Pentru fabricaţia elicopterelor „Alouette III” şi SA-330, s-a estimat ca<br />
necesar un număr <strong>de</strong> aproximativ 1.000 muncitori productivi. Aceştia urmează a<br />
se asigura, în special, prin transfer din cadrul întreprin<strong>de</strong>rilor Ministerului<br />
Industriei Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini din regiunea Braşov, din cei proveniţi <strong>de</strong> la<br />
uzinele <strong>de</strong> aviaţie <strong>de</strong>sfiinţate (IAR, URMV), urmând ca pregătirea specifică să se<br />
realizeze prin şcolarizare, în perioada <strong>de</strong> asimilare a fabricaţiei elicopterelor.<br />
Personalul necesar pentru perioa<strong>de</strong>le următoare se va asigura prin<br />
şcolarizare în cadrul a două grupuri şcolare profesionale ce vor funcţiona<br />
începând cu anul şcolar 1971-1972, pe lângă întreprin<strong>de</strong>rile <strong>de</strong> aviaţie.<br />
VII. Acţiunea privind construirea Uzinei <strong>de</strong> turbomotoare<br />
şi fabricarea motorului „Turmo III”.<br />
1. Investiţiile pentru construcţia uzinei <strong>de</strong> turbomotoare sunt estimate <strong>de</strong><br />
firmă la 300.000 mii lei, din care 90.000 mii lei construcţii montaj.<br />
2. Firma franceză TURBOMECA a transmis proiectul <strong>de</strong> contract pentru<br />
licenţa turbomotorului Turmo III-C4, din care a rezultat: costul licenţei 800.000<br />
$; asistenţa tehnică pentru primii 10 ani <strong>de</strong> fabricaţie 100.000 $ anual; re<strong>de</strong>venţe<br />
7% din valoarea părţilor fabricate în R. S. România.<br />
Costul furniturilor livrate <strong>de</strong> firmă se estimează la 3.120.000 $ pentru<br />
300 motoare şi 9.360.000 pentru 900 motoare.<br />
3. Pentru comercializarea în diverse ţări a unor motoare fabricate în R. S.<br />
România, firma a propus crearea unei societăţi mixte franco-române al cărei<br />
sediu să fie în Franţa, cu capitalul repartizat în părţi egale.<br />
4. În urma ultimelor discuţii, purtate, atât cu firma TURBOMECA, cât şi<br />
cu autorităţile franceze, rezultă necesitatea ca tratativele privind preluarea<br />
licenţei <strong>de</strong> fabricaţie a motorului şi construirea uzinei să se poarte separat,<br />
avându-se în ve<strong>de</strong>re că firma este particulară, iar condiţiile puse <strong>de</strong> participare cu<br />
capital nu sunt încă reglementate în R. S. România.<br />
5. Faţă <strong>de</strong> cele <strong>de</strong> mai sus, după tratativele finale cu firma Turbomeca, se<br />
va prezenta nota <strong>de</strong> fundamentare privind oportunitatea şi condiţiile concrete<br />
pentru construirea uzinei <strong>de</strong> motoare şi fabricarea motorului Turmo III.<br />
VIII. Situaţia <strong>de</strong> plan privind fabricaţia <strong>de</strong> elicoptere.<br />
1. În planul cincinal 1971-1975, aprobat prin H.C.M. 841/1970, sunt<br />
prevăzute fondurile <strong>de</strong> producţie şi investiţii, precum şi plafoanele valutare<br />
pentru fabricarea elicopterului „Alouette III”.
<strong>24</strong>8<br />
Karina Paulina Marczuk, Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
2. Efortul valutar în anul 1970 este <strong>de</strong> 609.285 $ (3.656 mii lei valută),<br />
pentru care este necesar să se suplimenteze plafoanele <strong>de</strong> plăţi în volumul <strong>de</strong><br />
import vest, pentru Ministerul Industriei Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini – Centrala<br />
industrială <strong>de</strong> mecanică fină şi aeronautică.<br />
3. În planul cincinal 1971-1975, aprobat, s-a trecut a se însuşi şi<br />
elicopterul mijlociu SA-330, dar plafoanele <strong>de</strong> plăţi şi volumele <strong>de</strong> import nu au<br />
fost prevăzute. De asemenea, nu au fost prevăzute investiţiile pentru crearea<br />
capacităţilor <strong>de</strong> producţie necesare realizării acestui produs.<br />
4. Realizarea motorului Turmo III-C4, precum şi construirea uzinei <strong>de</strong><br />
turbomotoare, nu au fost prevăzute în programul <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare a Industriei<br />
Aeronautice Române din perioada 1971-1980.<br />
IX. Propuneri<br />
1. Aprobarea acţiunii <strong>de</strong> cooperare privind producţia <strong>de</strong> elicoptere, prin<br />
fabricaţia în R. S. România în licenţă a elicopterelor „Alouette III” şi SA-330.<br />
2. Aprobarea încheierii unui contract unic (cadrul) cu SNIAS, care să<br />
cuprindă:<br />
- etapa I-a – fabricarea în licenţă a elicopterului „Alouette III”;<br />
- etapa II-a – fabricarea în licenţă a elicopterului SA-330;<br />
- etapa III-a – fabricarea în comun a unor noi tipuri <strong>de</strong> elicoptere.<br />
Odată cu semnarea contractului unic (cadru) să se aprobe şi încheierea<br />
contractului pentru etapa I-a, fabricarea a 50 elicoptere „Alouette III”. Este<br />
necesară încheierea imediată a contractului <strong>de</strong>oarece, în cadrul acţiunii <strong>de</strong><br />
cooperare, firma a consi<strong>de</strong>rat că, începând cu anul 1971, va executa în R. S.<br />
România elemente ale elicopterului „Alouette III” pentru nevoile sale.<br />
3. Etapa II-a a contractului unic (cadru) să se finalizeze prin încheierea<br />
contractului pentru elicopterul SA-330 în anul 1971, după obţinerea unor<br />
condiţii avantajoase în urma tratativelor tehnico-economice şi în urma studiului<br />
tehnico-economic <strong>de</strong> produs.<br />
4. Având în ve<strong>de</strong>re importanţa, complexitatea şi efortul valutar necesitat<br />
<strong>de</strong> această acţiune, se propune ca în paralel cu acţiunile <strong>de</strong> mai sus, să se ducă<br />
tratative cu guvernul francez pentru:<br />
- încheierea unui acord guvernamental, prin care guvernele celor două<br />
ţări se obligă a sprijini operaţiunea pe toată durata ei;<br />
- obţinerea unui credit guvernamental corespunzător, rambursabil într-o<br />
perioadă <strong>de</strong> peste 10 ani, utilizabil pentru acţiunea respectivă, inclusiv importuri<br />
<strong>de</strong> maşini şi utilaje din Franţa.<br />
5. Comitetul <strong>de</strong> Stat al Planificării să suplimenteze planul valutar pe anul<br />
1970 al Ministerului Industriei Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini – Centrala industrială <strong>de</strong><br />
mecanică fină şi aeronautică cu suma <strong>de</strong> 3.656.000 lei valută, în ve<strong>de</strong>rea<br />
efectuării plăţilor ocazionate <strong>de</strong> semnarea contractului privind fabricarea a 50<br />
elicoptere „Alouette III”.
Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România<br />
<strong>24</strong>9<br />
_______________________________________________________________________________<br />
6. Comitetul <strong>de</strong> Stat al Planificării să fie autorizat să introducă în planul<br />
cincinal 1971-1975 modificările <strong>de</strong> plan ce vor rezulta din acţiunile <strong>de</strong> cooperare<br />
cu Franţa.<br />
ANEXA nr. 1 Secret<br />
SITUAŢIA CHELTUIELILOR<br />
valutare pentru realizarea în ţară a 50 elicoptere „Alouette III” şi pentru<br />
asigurarea materială a cooperării<br />
Nr<br />
crt<br />
Natura cheltuielilor $ USA<br />
L[ei].<br />
V[alută].<br />
1 Valoarea licenţei 350.000<br />
Costuri estimate pentru sublicenţe<br />
2<br />
pentru construcţia trenului <strong>de</strong> aterizare şi<br />
asimilarea unor procese tehnologice noi<br />
(uzinare chimică)<br />
Valoarea seturilor <strong>de</strong> piese materiale,<br />
motoare, echipamente<br />
100.000<br />
3<br />
- 3 seturi a 164000 $<br />
- 7 seturi a 146000 $<br />
492.000<br />
1.025.500<br />
- 40 seturi a 104500 $ 4.180.000<br />
5.697.500<br />
4<br />
Valoarea verificatoarelor şi gabaritelor <strong>de</strong><br />
interşanjabilitate<br />
173.000<br />
5<br />
Valoarea materialelor pentru tren şi<br />
uzinare chimică<br />
Valoarea instalaţiilor <strong>de</strong> bord şi a<br />
50.000<br />
6 materialelor necesare fabricării în cadrul<br />
licenţei, a echipamentelor opţionale<br />
781.680<br />
7 Cheltuieli <strong>de</strong> ambalaj şi transport 185.810<br />
8<br />
Valori aferente coeficientului<br />
revizuire a preţurilor<br />
<strong>de</strong><br />
136.000<br />
9 Diverse, cheltuieli neprevăzute 176.010<br />
Total cheltuieli pentru realizarea a 50 elicoptere 7.650.000 45.900.000
250<br />
Karina Paulina Marczuk, Petre Opriş<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ANEXA nr. 2 Secret<br />
SITUAŢIA CHELTUIELILOR<br />
valutare pentru realizarea a 100 elicoptere SA-330<br />
Nr.<br />
crt.<br />
Natura cheltuielilor $ USA<br />
1<br />
Valoarea licenţei<br />
- Re<strong>de</strong>venţă plătibilă după expirarea contr[actului].<br />
3.000.000<br />
60.000<br />
2 Costuri estimate pentru sublicenţe 800.000<br />
Valoarea seturilor <strong>de</strong> piese materiale, echipamente<br />
- 1 x 700000 = 700000<br />
<strong>24</strong>.264.120<br />
3<br />
- 3 x 560000 = 1681800<br />
- 4 x 557170 = 2228680<br />
- 12 x 347670 = 4172040<br />
- 80 x 193520 = 15481600<br />
4<br />
Valoarea motoarelor TURMO III-C4<br />
2 x 99 x 52000 = 10296000<br />
5<br />
Valoarea dispozitivelor<br />
interşanjabilitate<br />
şi verificatoarelor <strong>de</strong><br />
1.611.000<br />
6 Valoarea echipamentului opţional 4.750.000<br />
7 Cheltuieli <strong>de</strong> ambalaj şi transport 3% 1.206.634<br />
8 Valori aferente coeficientului <strong>de</strong> revizuire a preţurilor 12.979.958<br />
9 Diverse, asist[enţă]. tehnică, cheltuieli neprevăzute 1.032.280<br />
Total 60.000.000<br />
Total L[ei]. V[alută]. 360.000.000<br />
[Consemnare manu:] Pr[otocol] nr. 16 C E 1970 Secret<br />
H – 2809 12 octombrie 1970<br />
Tovarăşului ILIE VERDEŢ<br />
Vă comunicăm că s-au aprobat propunerile Ministerului Industriei<br />
Construcţiilor <strong>de</strong> Maşini privind încheierea contractului unic (cadru) cu firma<br />
SNIAS pentru fabricarea sub licenţă în R. S. România a elicopterelor „Alouette<br />
III” şi SA 330 şi încheierea contractului <strong>de</strong> cooperare pentru etapa I privind<br />
fabricarea sub licenţă a 50 elicoptere „Alouette III”.<br />
CANCELARIA C.C. AL P.C.R.<br />
• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 83/1970, f. 160-173.
Elicoptere militare franţuzeşti, fabricate în România<br />
251<br />
_______________________________________________________________________________<br />
FRENCH MILITARY HELICOPTERS MADE IN ROMANIA<br />
(Abstract)<br />
Between 1971 and 1987, Romania build un<strong>de</strong>r French license, a number of 230<br />
helicopters I.A.R.-316 B (SA-316 “Allouette”) and 164 helicopters I.A.R.-330 H (SA-<br />
330 “Puma”). The majority of these helicopters were used by the Romanian Air Forces,<br />
and some of them were used for the VIP flights (“Allouette” and „Puma”) and in<br />
agriculture (SA 316 “Allouette”).<br />
Because the mo<strong>de</strong>rnization efforts of the flying <strong>de</strong>vice of I.A.R.-316 B were a<br />
failure, since 1979 the transportation of the Romanian VIPs was ma<strong>de</strong> with another type<br />
of French helicopter (SA-365 “Dauphin”).<br />
Keywords: Romania, military helicopters, the mo<strong>de</strong>rnization efforts, I.A.R.,<br />
French helicopter.
LUCA, PIONIER AL ISTORIOGRAFIEI CREŞTINE ∗<br />
DANIEL MARGUERAT<br />
«En histoire, nos constructions sont au mieux <strong>de</strong>s reconstructions […].<br />
C’est à tous les sta<strong>de</strong>s <strong>de</strong> l’opération historiographique<br />
Que l’interprétation qualifie le désir <strong>de</strong> vérité en histoire.<br />
Et cela face au vœu <strong>de</strong> fidélité <strong>de</strong> la mémoire».<br />
Paul Ricœur 1<br />
I. Primul istoric al creştinismului.<br />
Cine a scris prima istorie a creştinismului?<br />
Cercetarea istorică a ezitat arareori să nu arate spre Eusebiu <strong>de</strong> Cezareea<br />
(265-340) şi spre monumentala sa Istorie Bisericească. Trebuie spus că, cel<br />
<strong>de</strong>spre care vorbim se auto-<strong>de</strong>semnează el însuşi în acest rol: „Tocmai <strong>de</strong> aceea<br />
firea lucrurilor cere multă înţelegere din partea celor binevoitori, căci<br />
mărturisesc eu însumi că realizarea <strong>de</strong>plină şi fără lipsuri a unei atât <strong>de</strong> mari<br />
făgăduieli întrece puterile mele, întrucât sunt cel dintâi care pornesc o astfel <strong>de</strong><br />
lucrare, păşind oarecum pe un drum pustiu şi nebătătorit, aşa încât pe <strong>de</strong> o<br />
parte cer lui Dumnezeu să-mi fie îndrumător şi puterea Domnului să-mi stea<br />
într-ajutor” (Istoria Bisericească I,1,3) 2 . Ce îl <strong>de</strong>termină pe Eusebiu să-l invoce<br />
pe Dumnezeu ca ajutor? Putem înţelege precauţia sa oratorică, datorită loviturii<br />
în forţă <strong>de</strong> care dă dovadă: el este primul între scriitorii creştini care etalează<br />
termenul emblematic al istoricilor greci: historia 3 . Eusebiu are pretenţia <strong>de</strong> a<br />
scrie o historia, pe care o <strong>de</strong>semnează în titlul operei sale drept Historia<br />
ekklesiastike. Ori, până în acest moment, historia greacă are un obiect <strong>de</strong>limitat<br />
∗<br />
Articol pus la dispoziţie prin bunăvoinţa dlui asist. univ. dr. Mihai Ciurea (Facultatea<br />
<strong>de</strong> Teologie din Craiova), care l-a şi tradus, cu acceptul autorului.<br />
1<br />
Paul Ricoeur, L’écriture <strong>de</strong> l’histoire et la représentation du passé, Annales 55, 2000,<br />
p. 731-747, citare p. 746-747.<br />
2<br />
Autorul acestui articol citează Istoria Bisericească, urmând traducerea lui Michel<br />
Casevitz în: François Hartog, L’histoire d’Homère à Augustin (Points 388), Seuil, Paris, 1999.<br />
Pentru traducerea în limba română am folosit Eusebiu <strong>de</strong> Cezareea, Istoria Bisericească, Colecţia<br />
„Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, vol. 13, traducere, studiu, note şi comentarii <strong>de</strong> Pr. Prof.<br />
T. Bodogae, Bucureşti, Editura <strong>Institutul</strong>ui Biblic şi <strong>de</strong> Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,<br />
1987.<br />
3<br />
Eusebiu începe prin a <strong>de</strong>fini subiectul operei sale: „M-am hotărât să scriu <strong>de</strong>spre<br />
urmaşii sfinţilor apostoli şi <strong>de</strong>spre răstimpul care s-a scurs <strong>de</strong> la Mântuitorul până la vremurile<br />
noastre, să arăt câte şi cât <strong>de</strong> însemnate au fost evenimentele care au avut loc în <strong>de</strong>cursul a ceea ce<br />
numim istorie bisericească (kata ten ekklesiastiken)…” (I,1,1). Îi mulţumesc colegului meu<br />
Frédéric Amsler pentru că m-a făcut atent la miza folosirii acestui termen <strong>de</strong> către Eusebiu.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 253–275
254<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
în mod strict: este istoria unei etnii ori a unei naţiuni, sub registru cultural,<br />
politic şi militar.<br />
Istoricul greco-roman (Herodot, Tucidi<strong>de</strong>, Polibiu, Tacit) scrie relatarea<br />
„marii” istorii, care construieşte popoarele şi imperiile. Lucian <strong>de</strong> Samosata, un<br />
retor din secolului al II-lea, autor al unui tratat <strong>de</strong> <strong>de</strong>ontologie istorică, îi<br />
ironizează pe istoricii incapabili <strong>de</strong> a povesti bătăliile 4 . Historia, în viziunea<br />
greacă, rezonează <strong>de</strong> vuietul cuceririlor militare sau <strong>de</strong> entuziasmul explorării<br />
marginilor pământului. Eusebiu scrie istoria unei mişcări religioase care râvneşte<br />
să cucerească lumea; însă cine ar putea să compare creştinătatea cu civilizaţia<br />
romană şi cu gloria sa? Îndrăzneala episcopului <strong>de</strong> Cezareea este la înălţimea<br />
talentului său <strong>de</strong> cronicar şi scriitor.<br />
Eusebiu <strong>de</strong> Cezareea: „Până în prezent nu cunosc pe nimeni…”.<br />
Eusebiu <strong>de</strong> Cezareea se proclamă, <strong>de</strong>ci, ca fiind primul în istoriografia<br />
creştină. Totuşi, are conştiinţa că a fost precedat: „Întrucât <strong>de</strong> la unii oameni,<br />
care au călcat înainte <strong>de</strong> mine pe acelaşi drum, n-a fost cu putinţă să găsesc<br />
<strong>de</strong>cât nişte urme goale, căci abia dacă s-au păstrat câteva slabe temeiuri <strong>de</strong> la<br />
cei care, fiecare în felul lor, ne-au lăsat oarecare istorisiri <strong>de</strong>spre timpul în care<br />
au trecut […] Pe acestea ridicându-le înaintea noastră ca pe nişte torţe, le<br />
folosim ca pe nişte strigăte prin care paznicii cheamă pe oameni din înaltul<br />
locului <strong>de</strong> pândă, arătându-ne ce cale trebuie să apucăm, ca să îndreptăm fără<br />
greşeală şi fără primejdie mersul expunerii […] În ce mă priveşte, eu sunt <strong>de</strong><br />
părere că realizarea prezentei lucrări este <strong>de</strong> cea mai mare trebuinţă, <strong>de</strong>oarece<br />
până acum, după câte ştim, nimeni dintre scriitorii bisericeşti nu a nutrit<br />
nă<strong>de</strong>j<strong>de</strong>a să scrie cândva o lucrare <strong>de</strong> acest fel. Nădăjduiesc aşadar că ea se va<br />
dovedi <strong>de</strong> foarte mare folos celor care privesc cu râvnă spre învăţământul<br />
folositor al istoriei în general” (Istoria Bisericească I, 1, 3-5).<br />
Eusebiu se ştie precedat, însă nu <strong>de</strong> istorici veritabili. El se foloseşte <strong>de</strong><br />
mai mulţi autori, cei mai vechi fiind Papias şi Hegesip. Ori, este admis astăzi că<br />
nici unul, nici celălalt nu a vrut să facă operă <strong>de</strong> istoric. Papias a strâns amintirile<br />
spuselor şi faptelor Domnului, în timp ce Hegesip apără, în Hypomnemata,<br />
„tradiţia fără greşeală a predicării apostolice” 5 împotriva ereziilor. Episcopul <strong>de</strong><br />
Cezareea, la rândul său, selecţionează şi combină mai multe surse, asupra cărora<br />
operează o reinterpretare critică. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> pre<strong>de</strong>cesorii săi, el distinge<br />
timpul originilor <strong>de</strong> timpul istoriei Bisericii. Departe <strong>de</strong> a asimila vârsta <strong>de</strong> aur a<br />
lui Iisus şi a apostolilor Săi istoriei mişcării creştine, el plasează cezura în<br />
perioada lui Traian, cu ocazia morţii lui Iacov cel Drept. Până aici rămasă<br />
4 Lucian <strong>de</strong> Samosata, Comment il faut écrire l’histoire?, 28-29.<br />
5 Astfel vorbeşte Eusebiu <strong>de</strong>spre aceasta (Istoria Bisericească III, 39, 3). Pe <strong>de</strong> altă<br />
parte, Ieronim se înşeală când califică opera lui Hegesip drept historia: omnes a passione Domini<br />
usque ad suam aetatem ecclesiasticorum texsens historias (Oamenii iluştrii 22, 1).
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
255<br />
_______________________________________________________________________________<br />
fecioară, spune Eusebiu (III, 32, 7-8), Biserica începe să se <strong>de</strong>gra<strong>de</strong>ze din cauza<br />
<strong>de</strong>sfăşurării ereziilor; dar, pe <strong>de</strong> altă parte, dispariţia lui Israel ca entitate politică<br />
permite instalarea creştinătăţii în Imperiu 6 . Pe scurt, compilator al cronicilor<br />
vechi şi conştient <strong>de</strong> periodizarea istoriei, Eusebiu construieşte o memorie a<br />
originilor creştine, servindu-se <strong>de</strong> memoriile anterioare. El are motive <strong>de</strong> a-şi<br />
atribui titlul <strong>de</strong> istoric creştin – însă, încă o dată, a fost primul?<br />
Luca sub focurile criticii.<br />
Istoricii mo<strong>de</strong>rni au ratificat cu generozitate auto-proclamarea<br />
eusebiană, înjosind <strong>de</strong>opotrivă calitatea istorică din Luca – Fapte. Pentru a fi<br />
concişi, putem spune că, până în secolul al XVIII-lea, cartea Faptelor este<br />
primită drept „prima istorie a Bisericii”, compusă sub inspiraţia Duhului şi<br />
redactată <strong>de</strong> Luca medicul, companion al apostolului Pavel. Începând cu sfârşitul<br />
secolului al XVIII-lea, sub efectul comparaţiei textelor lucane cu cele pauline,<br />
un examen mai mult istoric <strong>de</strong>cât dogmatic face să se spulbere încre<strong>de</strong>rea<br />
acordată până în acel moment lui Luca.<br />
Etienne Trocmé este reprezentativ pentru compasiunea dispreţuitoare cu<br />
care l-a tratat pe autorul operei duble, adresate lui Teofil: „Istoric amator,<br />
capabil, dar format insuficient pentru sarcina sa” 7 . Care sunt insuficienţele<br />
acestui Luca ce „este faţă <strong>de</strong> marii istorici greci şi latini precum un bun erudit <strong>de</strong><br />
provincie faţă <strong>de</strong> un profesor <strong>de</strong> la Sorbona” 8 ? Patru reproşuri sunt formulate la<br />
adresa sa: îi lipseşte curiozitatea faţă <strong>de</strong> varietatea surselor documentare şi se<br />
mulţumeşte cu una singură; referinţele sale geografice şi cronologice sunt lipsite<br />
<strong>de</strong> precizie; cunoaşterea instituţiilor profane ale Imperiului roman este<br />
<strong>de</strong>ficientă; greaca sa, contaminată <strong>de</strong> semitisme, nu are puritatea limbajului<br />
cuvenit. Păcatul lui Luca ţine <strong>de</strong> un lucru: vrea să construiască 9 . Dintr-o dată,<br />
intenţiile bune ale predicatorului sunt încărcate <strong>de</strong> datorii, în cazul autorului<br />
operei adresate lui Teofil, <strong>de</strong>ontologia istoricului ruinând credibilitatea<br />
istoriografică a întreprin<strong>de</strong>rii sale.<br />
Denegarea aceasta nu este nouă. Ea urcă la şcoala <strong>de</strong> la Tübingen, care,<br />
antrenată <strong>de</strong> marele Ferdinand Christian Baur (1792-1860), aplică o lovitură<br />
cumplită operei lucane. Baur îl situează pe Luca, în acel moment critic al<br />
secolului al II-lea, în care <strong>de</strong>şirarea creştinătăţii necesită o sinteză între un curent<br />
6 Asupra acestei <strong>de</strong>cizii a lui Eusebiu, <strong>de</strong> structurare istoriografică, care construieşte o<br />
memorie a originilor, modificând şi manipulând cronicile anterioare (Hegesip şi Papias), semnalez<br />
articolul lui Enrico Norelli, La mémoire <strong>de</strong>s origines chrétiennes: Papias et Hégésippe chez<br />
Eusèbe, în: Bernard Pou<strong>de</strong>ron et Yves-Marie Duval ed., L’historiographie <strong>de</strong> l’Eglise <strong>de</strong>s<br />
premières siècles (Théologie Historique 114), Beauchesne, Paris, 2001, p. 1-22.<br />
7 Etienne Trocme, Le «livre <strong>de</strong>s Actes» et l’histoire (EHPR 45), PUF, Paris, 1957,<br />
p. 105.<br />
8 Ibi<strong>de</strong>m, p. 98.<br />
9 Ibi<strong>de</strong>m, p. 113-121.
256<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
inspirat <strong>de</strong> Petru şi un altul <strong>de</strong> moştenire paulină. El ve<strong>de</strong> în Faptele Apostolilor<br />
fructul unei interpretări conciliante a istoriei originilor, vizând orchestrarea<br />
apropierii celor două aripi antagoniste 10 . Rezultatul: cartea Faptelor îl face pe<br />
Pavel să apară cât se poate <strong>de</strong> petrin, iar pe Petru cât se poate <strong>de</strong> paulin, pentru<br />
a-i permite creştinătăţii secolului al II-lea să se recunoască drept moştenitoarea<br />
unei duble origini, însă non-conflictuală. Avem aici <strong>de</strong>-a face, s-a spus, cu o<br />
falsificare a istoriei, pe care şcoala <strong>de</strong> la Tübingen a botezat-o cu numele <strong>de</strong><br />
Ten<strong>de</strong>nz (tendinţă). Luca este văzut ca un istoric, nu incapabil, ci ten<strong>de</strong>nţios,<br />
copleşit <strong>de</strong> nevoia <strong>de</strong> a citi, <strong>de</strong> o manieră apologetică şi irenică, istoria originilor.<br />
Dincolo <strong>de</strong> criticile pe care le putem aduce acestei poziţii, (mult prea)<br />
marcată <strong>de</strong> schema hegeliană „teză – antiteză – sinteză”, îi vom recunoaşte lui<br />
Baur şi rivalilor săi dublul merit <strong>de</strong> a fi situat opera lui Luca în istoria<br />
creştinătăţii născân<strong>de</strong> şi <strong>de</strong> a fi perceput faptul că, această operă, ca <strong>de</strong> altfel<br />
întreaga producţie istorică, răspun<strong>de</strong> la necesitatea i<strong>de</strong>ntitară a mişcării care o<br />
produce. Astăzi, asimilarea socială a istoriografiei întăreşte perfect acest punct<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re.<br />
Exegeza germană, <strong>de</strong> la Franz Overbeck la Philip Vielhauer, nu i-a iertat<br />
niciodată autorului Faptelor modul în care a <strong>de</strong>senat portretul lui Pavel. Este<br />
a<strong>de</strong>vărat că, secvenţa paulină a Faptelor (capitolele 9 şi 13-28) beneficiază <strong>de</strong><br />
paralela pe care o constituie literatura apostolului. Această aşezare, faţă-cătrefaţă,<br />
pune relatarea lucană în dificultate 11 . Conflictul cu privire la Tora, care<br />
constituie inima luptei pauline, se reduce, în Fapte, în favoarea unei controverse<br />
asupra Învierii (Fapte 23, 6-9; 26, 6-8). Pavel apare aici ca un evreu pios, care<br />
respectă riturile şi cutumele iudaice. Conflictele apostolului cu comunităţile sale,<br />
<strong>de</strong>spre care ne vorbeşte totuşi abun<strong>de</strong>nta sa corespon<strong>de</strong>nţă, nu sunt niciodată<br />
evocate. În plus, activitatea epistolară a lui Pavel nu este nici măcar menţionată.<br />
„Tendinţa” lucană este acuzată <strong>de</strong> a fi cedat falsului – portret. Formula cea mai<br />
incisivă a venit din partea lui Franz Overbeck, exeget la Bâle, care, într-un text<br />
din 1919, consi<strong>de</strong>ră lucrarea lui Luca drept „gafă pe scara istoriei mondiale” 12 .<br />
După el, greşeala lucană grosolană este aceea <strong>de</strong> a fi amestecat istoria cu<br />
ficţiunea, faptele a<strong>de</strong>vărate cu datele legendare, într-o masă informă <strong>de</strong>plasată.<br />
Ceea ce este tolerat la un evanghelist, nu ar putea constitui esenţa unui istoric<br />
<strong>de</strong>mn <strong>de</strong> acest nume.<br />
10 Ferdinand Christian Baur, Ueber <strong>de</strong>n Ursprung <strong>de</strong>s Episcopats in <strong>de</strong>r christlichen<br />
Kirche, Fues, Tübingen, 1838, Présentation <strong>de</strong>s travaux <strong>de</strong> l’école du Tubingue sur les Actes chez<br />
W. Ward Gascque, A History of the Interpretation of the Acts of the Apostles, Hendrickson,<br />
Peabody, 1989, p. 26-54.<br />
11 Atacul cel mai viu, lansat împotriva portretului lucan al lui Pavel, emană <strong>de</strong> la Philip<br />
Vielhauer, Zum Paulinismus <strong>de</strong>r Apostelgeschichte, în „Aufsätze zum Neuen Testament” (ThB<br />
31), Kaiser, Munich, 1965, p. 9-27.<br />
12 Franz Overbeck, Christentum und Kultur, Schwabe, Bâle, 1919 (repr. 1963), p. 78:<br />
„Eine Taktlosigkeit von welthistorischen Dimensionen, <strong>de</strong>r grösste Excess <strong>de</strong>r falschen Stellung,<br />
die sich Lukas zum Gegenstand gibt”.
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
257<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Luca, elev leneş la şcoala istoricilor?<br />
Până în anii 1960, cercetarea lucană este dominată <strong>de</strong> această tonalitate<br />
grea. Fronturile se consoli<strong>de</strong>ază. În majoritatea ei, exegeza protestantă germană<br />
(Overbeck, Holtzmann, Weiss, Bultmann, Conzelmann, Vielhauer, Lü<strong>de</strong>mann)<br />
<strong>de</strong>nunţă travaliul istoric al lui Luca drept o operă falsificatoare, ori, cel puţin,<br />
drept rezultatul unei naivităţi culpabile. Pe <strong>de</strong> altă parte, exegeza anglo-saxonă,<br />
mai puţin fixată asupra chestiunii pauline, s-a îndârjit să apere fiabilitatea<br />
documentară din Luca – Fapte (Gasque, Bruce, Marshall, Hemer) 13 . Exegeţii<br />
catolici au apărat a<strong>de</strong>sea valoarea istorică a Faptelor, însă mai mult afirmând-o<br />
<strong>de</strong>cât <strong>de</strong>monstrând-o (Pirot, Jacquier) 14 ; dimpotrivă, în comentariul său din<br />
1920, Loisy egrenează pe întregul parcurs <strong>de</strong>cepţia sa în faţa a ceea ce ju<strong>de</strong>că a<br />
fi mediocritatea lui Luca, orbit <strong>de</strong> un anti-iudaism funciar 15 .<br />
Luca, un elev leneş la şcoala istoricilor? Şi totuşi… autorul cărţii<br />
<strong>de</strong>dicate lui Teofil îşi începe întinsa relatare printr-o prefaţă în care, după<br />
mo<strong>de</strong>lul marii tradiţii istoriografice greceşti, garantează credibilitatea<br />
întreprin<strong>de</strong>rii sale. El îi menţionează aici (ca şi Eusebiu) pe pre<strong>de</strong>cesorii săi.<br />
Atestă fiabilitatea anchetei sale şi minuţiozitatea sa. Legitimează orânduirea<br />
relatării sale. El situează statutul său <strong>de</strong> istoric într-o bună epistemologie,<br />
proclamându-se nu drept un martor ocular, ci beneficiarul, <strong>de</strong> la distanţă, al<br />
cronicilor redactate <strong>de</strong> cei care au vorbit cu martorii oculari.<br />
Luca se situează, aşadar, pe o a treia treaptă faţă <strong>de</strong> evenimentele narate:<br />
„Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire <strong>de</strong>spre faptele <strong>de</strong>plin<br />
a<strong>de</strong>verite între noi, aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut <strong>de</strong> la început şi au<br />
fost slujitori ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce<br />
am urmărit toate cu <strong>de</strong>-amănuntul <strong>de</strong> la început, să ţi le scriu pe rând, ca să te<br />
încredinţezi <strong>de</strong>spre temeinicia învăţăturii pe care ai primit-o” (Lc 1, 1-4).<br />
Perspectiva <strong>de</strong> a-i putea i<strong>de</strong>ntifica, într-o bună zi, pe aceşti „mulţi”, care au<br />
precedat lucrarea lui Luca, este incitantă. Pentru evanghelia sa, Marcu şi sursa<br />
loghia (Q) sunt <strong>de</strong> luat în calcul; dar pentru Fapte? Oricare ar fi acestea, Luca<br />
revendică pentru lucrarea sa o conformitate cu ethosul istoricilor din vremea sa.<br />
Întrebare: această prefaţă este un artificiu retoric pregătitor al unei opere<br />
care nu se ridică la înălţimea promisiunilor făcute, sau trebuie luat în serios<br />
punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re istoriografic, care se <strong>de</strong>clină aici? Doi oameni, la începutul<br />
13<br />
Istoria cercetării este prezentată <strong>de</strong> W. Ward Gasque, A History of the Interpretation<br />
of the Acts of the Apostles. Pentru cercetarea mai recentă: Wilhem C. van Unnik, Luc – Acts, a<br />
Storm Center in Contemporary Scholarship, în Lean<strong>de</strong>r E. Keck şi J. Louis Martyn, ed., Studies in<br />
Luc – Acts. Essays in honor of P. Schubert, Abingdon, Nashville, 1966, p. 15-32; Marcel Dumais,<br />
Les Actes <strong>de</strong>s Apôtres. Bilan et orientations, în: ACEBAC, «De bien <strong>de</strong>s manières». La recherche<br />
biblique aux abords du XXI siècle (LeDiv 163), Fi<strong>de</strong>s/Cerf, Montreal/Paris, 1995, p. 307-364.<br />
14<br />
Tipic în acest sens: articolul lui Louis Pirot, Actes <strong>de</strong>s Apôtres, DBS 1, Paris, 1928,<br />
col. 62-79.<br />
15<br />
Alfred Loisy, Les Actes <strong>de</strong>s Apôtres, Nourry, Paris, 1920.
258<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
secolului al XX-lea, optaseră pentru a doua variantă: americanul Henry Cadbury<br />
şi germanul Martin Dibelius. Lucrările lor, neluate în seamă o perioadă bună <strong>de</strong><br />
timp, stau la baza reînnoirii studiilor lucane.<br />
Un suflu nou în cercetarea lucană.<br />
La începutul secolului al XX-lea, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt unul <strong>de</strong> altul, Cadbury şi<br />
Dibelius au încercat să scape <strong>de</strong> alternativa a<strong>de</strong>vărat/ fals, aplicată operei lui<br />
Luca.<br />
Henry Cadbury s-a consacrat unui studiu minuţios <strong>de</strong>spre scrierea<br />
lucană, punând în evi<strong>de</strong>nţă calitatea opţiunilor sale literare 16 . Această abordare,<br />
prin intermediul limbii, i-a permis să <strong>de</strong>tecteze cultura dublă în care autorul<br />
operei adresate lui Teofil s-a cufundat: pe <strong>de</strong> o parte, o greacă îngrijită şi<br />
aticizantă, <strong>de</strong>stinată unui cititor elenist cultivat; pe <strong>de</strong> altă parte, numeroasele<br />
împrumuturi din traducerea greacă a Vechiului Testament, semnalând adoptarea<br />
unui stil „septuagentist”, folosit în mediul sinagogal. Această dublă înrădăcinare<br />
indică sau trebuie să fie căutată, după Cadbury, cheia <strong>de</strong>mersului lucan: la<br />
intersecţia istoriografiilor greco-romană şi iudaică 17 . Învăţătorii săi sunt <strong>de</strong> căutat<br />
atât în persoana lui Herodot şi Tucidi<strong>de</strong>, cât şi în cărţile Cronicilor sau ale<br />
istoricilor iudaismului elenistic.<br />
Martin Dibelius, după cum se ştie, este pionierul conceptului <strong>de</strong><br />
Formgeschichte 18 . Ori, această procedură <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare a micilor unităţi<br />
formale originale, aplicată cu succes Evangheliilor, eşuează în cazul Faptelor.<br />
Într-un articol <strong>de</strong> 22 <strong>de</strong> pagini, publicat în 1923 19 , Dibelius trage concluzia<br />
acestui eşec şi reflecţia sa va fi <strong>de</strong> o imensă fecunditate. În timp ce<br />
contemporanii săi se înverşunează să i<strong>de</strong>ntifice sursele folosite <strong>de</strong> Luca, Dibelius<br />
apreciază că Luca proce<strong>de</strong>ază cu totul diferit: nu angrenând micile unităţi<br />
literare, pe care le furnizează tradiţia, ci compunând secvenţe literare extinse, pe<br />
baza datelor „legendare” pe care le strânge din comunităţi; <strong>de</strong>ci, textul Faptelor<br />
trebuie supus mai <strong>de</strong>grabă unui studiu stilistic, <strong>de</strong>cât unuia formist. Dacă autorul<br />
scrie mult mai liber <strong>de</strong>cât în cazul Evangheliei sale, din ce mo<strong>de</strong>le se inspiră?<br />
Răspunsul la această întrebare îl conduce pe Dibelius, ca şi pe Cadbury, în<br />
direcţia celor două istoriografii dominante din primul secol. Pe baza unei<br />
comparaţii atente a proce<strong>de</strong>elor folosite <strong>de</strong> către istoricii vechi şi autorul operei<br />
16<br />
De Henry Cadbury, a se citi mai întâi The Making of Luke-Acts, Macmillan, London,<br />
1927, ²1958, precum şi contribuţiile sale în enciclopedia The Beginnings of Christianity I. The Acts<br />
of the Apostles, Foakes Jackson and Kirsopp Lake, éds., vol. 4-5, Macmillan, London, 1933.<br />
17<br />
The Beginnings of Christianity I. vol. 2, 1922, p. 29.<br />
18<br />
Cea mai importantă operă a sa este: Die Formgeschichte <strong>de</strong>s Evangeliums, Mohr,<br />
Tübingen, ²1933.<br />
19<br />
Martin Dibelius, Stilkritisches zur Apostelgeschichte (1923), in Aufsätze zur<br />
Apostelgeschichte (FRLANT 60), Van<strong>de</strong>nhoeck und Ruprech, Göttingen, 1951, 1968, p. 9-28.
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
259<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Luca – Fapte, exegetul german îi <strong>de</strong>cernează acestuia din urmă titlul <strong>de</strong> „primul<br />
istoric creştin” 20 . Iată-l pe Eusebiu <strong>de</strong>tronat.<br />
Influenţa lui Dibelius, conjugată cu a lui Cadbury, ne conduce la<br />
onorarea unei triple dimensiuni a muncii lucane: Luca scriitorul, Luca istoricul şi<br />
Luca teologul. Calea <strong>de</strong>ja <strong>de</strong>semnată era <strong>de</strong> a sonda textul Faptelor în căutarea<br />
proce<strong>de</strong>elor istoriografice folosite, ajutându-ne <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>lele pe care le constituie<br />
operele istorice greco-romane şi iudaice. A trebuit, totuşi, să se ajungă în anii<br />
1950, pentru ca acest câmp <strong>de</strong> cercetare să se <strong>de</strong>schidă. Exegeza neotestamentară<br />
era, în fapt, dominată <strong>de</strong> conceptul <strong>de</strong> Formgechichte, cu analiza sa diacronică<br />
asupra textelor, în căutarea tradiţiilor pre-literare. Interesul pentru autorul biblic,<br />
consi<strong>de</strong>rat a fi <strong>de</strong>ţinătorul unui proiect literar şi teologic propriu, nu apare <strong>de</strong>cât<br />
în perioada <strong>de</strong> după război. Atenţia care ca<strong>de</strong> <strong>de</strong> acum înainte pe persoana lui<br />
Marcu, Matei şi Ioan se răsfrânge şi asupra lui Luca… şi cercetarea reia, astfel,<br />
cele intuite <strong>de</strong> Dibelius şi Cadbury. Cercetarea lucană cunoaşte, aşadar, în jurul<br />
anului 1950, o veritabilă turnură 21 . Luca este înfăţişat drept un teolog consistent,<br />
şi nu numai o simplă persoană care strânge documente. Atunci când este vorba<br />
<strong>de</strong>spre Fapte, raţionamentul se schimbă. El <strong>de</strong>vine următorul: care sunt<br />
caracteristicile acestui gen literar, care este istoriografia creştină veche şi, mai<br />
exact, a istoriografiei teologice pe care Luca o împărtăşeşte cu autorul<br />
Cronicilor, autorul cărţii 2 Macabei şi, mai ales, cu contemporanul său, Iosif<br />
Flavius?<br />
Concentrată asupra coerenţelor literare şi teologice ale lui Luca,<br />
cercetarea exegetică s-a <strong>de</strong>taşat în paralel <strong>de</strong> analiza surselor cărţii Faptelor.<br />
Într-o monografie din 1960, Jacques Dupont a făcut analiza chestiunii <strong>de</strong>spre<br />
Sursele cărţii Faptelor 22 . Constatarea sa <strong>de</strong>spre eşecul criticii asupra surselor, în<br />
cazul Faptelor, nu este <strong>de</strong>zminţită nici astăzi. Motivul este, în ochii noştri,<br />
următorul: Luca, adunând date tradiţionale (orale şi scrise) foarte disparate, s-a<br />
angajat la a-şi potrivi sursele, în voia unei scrieri pe care o voia omogenă 23 .<br />
Cercetarea sa, <strong>de</strong> excepţie la nivel literar, l-a condus la a şlefui textul <strong>de</strong> o aşa<br />
manieră încât cusăturile să fie camuflate. El a procedat diferit în Evanghelie, în<br />
măsura în care tradiţiile relative la Iisus beneficiau <strong>de</strong> o autoritate care le făcea,<br />
din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re literar, mai puţin maleabile.<br />
Reîncadrată prin intermediul scrierilor lui Cadbury şi Dibelius,<br />
întrebarea aplicată istoriografiei lucane s-a modificat. Hrănită atât <strong>de</strong> o<br />
interogaţie asupra istoriei, cât şi <strong>de</strong> un interes pentru narativitate, ea se distinge<br />
20 Aufsätze zur Apostelgeschichte, p. 108: „Der erste christliche Historiker”.<br />
21 François Bovon a sintetizat achiziţiile acestei noi faze <strong>de</strong> cercetare în cartea sa: Luc le<br />
théologien. Vingt-cinq ans <strong>de</strong> recherche (1950-1975) (Mon<strong>de</strong> <strong>de</strong> la Bible 5), Labor et Fi<strong>de</strong>s,<br />
Genève, ²1988.<br />
22 Jacques Dupont, Les sources du livre <strong>de</strong>s Actes, Desclée <strong>de</strong> Brouwer, Bruges, 1960.<br />
23 Mă explic mai <strong>de</strong>taliat asupra tehnicii literare a lui Luca, pe care am i<strong>de</strong>ntificat-o<br />
într-un cuvânt al lui Lucian <strong>de</strong> Samosata, în cartea sa, La première histoire du christianisme. Les<br />
Actes <strong>de</strong>s Apôtres (LeDiv 180), Cerf/ Labor et Fi<strong>de</strong>s, Paris/ Genève, ²2003, p. 30-31.
260<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
prin numele lui Jacob Jervell, Robert Tannehill, Robert Brawley, Ernst<br />
Haenchen, Martin Hengel, Jürgen Roloff, Emilio Rasco, Giuseppe Betori,<br />
Vittorio Fusco <strong>24</strong> . De partea francofonă, cercetări fecun<strong>de</strong> au fost realizate <strong>de</strong><br />
Philippe Menoud, Augustin George, François Bovon şi, mai ales, Jacques<br />
Dupont 25 .<br />
Este vorba, <strong>de</strong> acum înainte, <strong>de</strong>spre a şti care sunt codurile şi regulile<br />
istoriografiei antice, şi în ce măsură Luca se conformează lor; acestei probleme îi<br />
vom consacra a doua parte a studiului nostru. O chestiune concomitentă este<br />
aceea <strong>de</strong> a şti ce trebuie să înţelegem astăzi prin istorie şi prin istoriografie: cum<br />
se „face” scrierea istoriei? Această reflecţie în epistemologie istorică va ocupa a<br />
treia parte a studiului.<br />
II. Istoriografia în maniera celor vechi.<br />
Cum să <strong>de</strong>finim istoriografia celor vechi? Ce factori fac dintr-o relatare<br />
o historia şi nu un roman? François Hartog ne face cunoscut faptul că, în viaţa<br />
intelectuală grecească „istoria va <strong>de</strong>veni <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> repe<strong>de</strong> un gen, şi nu o<br />
disciplină, cu atât mai puţin o profesie”, căci istoria „nu a fost niciodată în<br />
Grecia şi la Roma <strong>de</strong>cât un discurs minoritar, unul dintre cele care, fiecare în<br />
maniera sa, prelua în sarcină memoria şi povestea genealogia şi avatarele unei<br />
i<strong>de</strong>ntităţi” 26 . Genul a apărut în mod progresiv, în momentul în care Hecateu din<br />
Milet prezintă o primă retranscriere a logoi-lor trecutului şi îi aranjează în<br />
numele verosimilului. Au apărut atunci, în forme mai mult sau mai puţin<br />
savante, genealogiile, arheologiile, relatările <strong>de</strong>spre origini etc. Însă, spre<br />
<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> filosofi, istoricii nu au fondat niciodată şcoli, cu atât mai mult, cu<br />
cât nu au codificat în mod <strong>de</strong>finitiv uzanţele lor. De aceea, lectura prefeţei<br />
<strong>24</strong> Jacob Jervell, Luke and the People of God, Augsburg, Minneapolis, 1972; Robert C.<br />
Tannehill, The Narrative Unity of Luke-Acts. A Literary Interpretation, 2 vols, Fortress Press,<br />
Minneapolis, 1986, 1990; Robert Brawley, Luke-Acts and the Jews (SBL.MS 33), Atlanta, Scholar<br />
Press, 1987; Ernst Haenchen, Die Apostelgeschichte (KEK), Van<strong>de</strong>nhoeck und Ruprecht,<br />
Göttingen, ¹1956, 1968; Martin Hengel, Zur urchristlichen Geschichtsschreibung, Calwer Verlag,<br />
Sttutgart, ¹1979, ²1984; Jürgen Roloff, Die Apostelgeschichte (NTD 5), Van<strong>de</strong>nhoeck und<br />
Ruprecht, Göttingen, 1981; Emilio Rasco, La teologia <strong>de</strong> Lucas: Origen, Desarollo, Orientaciones<br />
(Analecta Gregoriana 201), Università Gregoriana, Rome, 1976; Giuseppe Betori, Affidati alla<br />
Parola. Ricerche sull’Opera di Luca (RivBib. Suppl. 42), Dehoniane, Bologna, 2003; Vittorio<br />
Fusco, Da Paolo a Luca. Studi su Luca-Atti, 2 vols (Studi Biblici 1<strong>24</strong>, 139), Pai<strong>de</strong>ia, Brescia,<br />
2000, 2003.<br />
25 Philippe H. Menoud, Jésus-Christ et la Foi. Recherches néotestamentaires, Delachaux<br />
et Niestlé, Neuchâtel, 1975, p. 49-149; Augustin George, Etu<strong>de</strong>s sur l’œuvre <strong>de</strong> Luc (Sources<br />
bibliques), Gabalda, Paris, 1986; François Bovon, L’œuvre <strong>de</strong> Luc. Etu<strong>de</strong>s d’exégèse et <strong>de</strong><br />
théologie (LeDiv 130), Cerf, Paris, 1986; Jacques Dupont, Etu<strong>de</strong>s sur les Actes <strong>de</strong>s Apôtres<br />
(LeDiv 45), Cerf, Paris, 1967; Nouvelles étu<strong>de</strong>s sur les Actes <strong>de</strong>s Apôtres (Le Div 118), Cerf,<br />
Paris, 1984.<br />
26 François Hartog, L’histoire d’Homère à Augustin, p. 18-19.
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
261<br />
_______________________________________________________________________________<br />
istoricilor vechi este atât <strong>de</strong> revelatoare: fiecare <strong>de</strong>zvăluie aici <strong>de</strong>ontologia pe<br />
care înţelege să o urmeze.<br />
Un cod istoric al bunelor uzanţe.<br />
În lipsa tratatelor istorice, întâlnim totuşi reflecţii <strong>de</strong>spre buna uzanţă a<br />
istoriei. Dionisie <strong>de</strong> Halicarnas o realizează în Scrisoarea către Pompei (scrisă<br />
între 30 şi 7 î. Hr.), dar mai ales Lucian <strong>de</strong> Samosata îi consacră, între anii 166 şi<br />
168 ai erei noastre, un pamflet: Cum trebuie să scriem istoria. „Unicul obiect,<br />
singurul scop al istoriei, scrie Lucian, este utilitatea, şi utilitatea se poate naşte<br />
numai din a<strong>de</strong>văr” (9). Singura datorie a istoricului este <strong>de</strong> „a nu se închina <strong>de</strong>cât<br />
a<strong>de</strong>vărului” (39). Lucian arborează aici cuvântul stăpân al eticii istoriei greceşti:<br />
historia este căutarea a<strong>de</strong>vărului. Ceea ce ameninţă cel mai mult istoricul este să<br />
ce<strong>de</strong>ze în faţa linguşirii; Lucian îi <strong>de</strong>nunţă cu o ironie usturătoare pe cei care<br />
confundă istoria cu elogiul, istoriografia cu encomium-ul. Percepem, dintr-o<br />
dată, moralitatea care animă scrierea greco-romană a istoriei: historia se vrea<br />
utilă conduitei popoarelor şi surprin<strong>de</strong>rii i<strong>de</strong>ntităţii lor; ea trebuie să edifice, <strong>de</strong><br />
un<strong>de</strong> şi rolul important pe care îl joacă în educaţie.<br />
Lectura lui Dionisie <strong>de</strong> Halicarnas (care face o disertaţie asupra operei<br />
lui Tucidi<strong>de</strong>) şi a lui Lucian <strong>de</strong> Samosata ne permite să inventariem zece reguli<br />
care formează un fel <strong>de</strong> cod al conduitei istoricului 27 : 1) alegerea unui subiect<br />
nobil; 2) utilitatea subiectului pentru <strong>de</strong>stinatari; 3) libertatea spiritului şi absenţa<br />
părtinirii la autor; 4) o bună construcţie a relatării, în special a începutului şi a<br />
sfârşitului; 5) o strângere a<strong>de</strong>cvată a materialului pregătitor; 6) selecţie şi<br />
varietate în tratarea informaţiilor; 7) o ordonare corectă a relatării; 8) vivacitatea<br />
naraţiunii; 9) mo<strong>de</strong>rarea <strong>de</strong>taliilor topografice; 10) o compoziţie a<strong>de</strong>cvată a<br />
discursurilor oratorului şi a situaţiei retorice în istoria povestită.<br />
Aplicarea acestei grile textului Faptelor Apostolilor dă un rezultat<br />
strălucitor. Cu excepţia a două dintre reguli, toate celelalte sunt urmate <strong>de</strong> către<br />
Luca. Că lectura relatării istorice trebuie să fie în folosul publicului cititor<br />
(regula 2), nu îl surprin<strong>de</strong> pe autorul biblic. Ca şi în cazul textelor lui Titus<br />
Livius, Sallust sau Plutarch, relatarea Faptelor este presărată cu exempla pozitive<br />
şi negative, personaje folosite ca paradigmă sau drept contra-exemplu: Filip (FA<br />
8), Barnaba (FA 4 şi 13-14), Lidia (FA 16), drept pozitive, Anania şi Safira (FA<br />
5), Simon Magul (FA 8) sau Bar-Isus (FA) drept negative.<br />
A se <strong>de</strong>lecta învăţând.<br />
27 Rezum aici o analiză <strong>de</strong>zvoltată în cartea mea: La première histoire du christianisme,<br />
p. 27-36. Vezi, <strong>de</strong> asemenea, şi Wilhem C. van Unnik, Luke’s Second Book and the Rules of<br />
Hellenistic Historiography, în: Jacob Kremer, éd., Les Actes <strong>de</strong>s Apôtres. Traditions, redaction,<br />
théologie (BEThL 48), Gembloux/ Leuven, Duculot/ Leuven University Press, 1979, p. 37-60.
262<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Grija pentru o bună construcţie (regula 4) şi o ordonare corectă a<br />
relatării (regula 7) este afişată în prefaţa operei: cartea <strong>de</strong>dicată lui Teofil va fi o<br />
„relatare a urmării”, adică „în ordine” (Luca 1, 3). De fapt, analiza construcţiei<br />
narative a Faptelor arată în ce fel autorul a îngrijit articulările literare, făcând să<br />
alterneze episoa<strong>de</strong>le şi secvenţele <strong>de</strong> tranziţie. Ca şi în cazul istoricilor elenişti,<br />
Luca face relatarea să avanseze prin intermediul scenelor şi episoa<strong>de</strong>lor narative.<br />
E. Plümacher a vorbit, pe bună dreptate, <strong>de</strong>spre un „stil episodic” pentru a indica<br />
această tratare narativă a informaţiei, care nu teoretizează cu ajutorul<br />
enunţurilor, ci compun o scenă în care se concretizează o propunere a istoriei 28 .<br />
Exemplu faimos: FA 15, 1-35, în care, în loc să se expună diferenţa apărută între<br />
misiunea lui Pavel şi cea din Ierusalim, Luca povesteşte scena concilierii dintre<br />
cele două <strong>de</strong>legaţii.<br />
Strângerea materialului pregătitor (regula 5) implică, după Luca, o luare<br />
<strong>de</strong> notiţe a autorului, plecând <strong>de</strong> la sursele pe care le consultă 29 ; ne explicăm <strong>de</strong><br />
ce Luca, rescriind documentele pe care le cercetează, a atenuat reperele acestor<br />
surse în textul său final. Regulile 6 şi 8 (selecţie; varietate) îşi găsesc fără nici un<br />
fel <strong>de</strong> dificultate concreteţea în Fapte; Richard Pervo s-a străduit să arate până în<br />
ce punct Luca evită să-şi plictisească cititorul, recurgând la ironie sau la burlesc,<br />
la suspans ori la comic 30 . „A se <strong>de</strong>lecta învăţând” (Horaţiu) este o maximă pe<br />
care istoricii nu o doresc romancierilor. Luca evită să-şi plictisească cititorul, <strong>de</strong><br />
exemplu, neoprindu-se prea mult asupra <strong>de</strong>taliilor topografice ale locurilor<br />
vizitate prin intermediul relatării (regula 9).<br />
Partizanii şi <strong>de</strong>tractorii siguranţei istorice a Faptelor s-au luptat asupra<br />
problematicii discursurilor. Aceştia sunt numeroşi: dar ei sunt un fel <strong>de</strong> copie<br />
stenografică a cuvintelor apostolice sau emană din libera invenţie a autorului?<br />
Istoriografia greco-romană este dominată, asupra acestui punct, <strong>de</strong> regula<br />
tucididiană, pe care constatăm că Luca a aplicat-o întocmai: „Am exprimat,<br />
spune marele Tucidi<strong>de</strong>, ceea ce, după părerea mea, s-ar fi putut spune pentru a<br />
răspun<strong>de</strong> cât mai bine situaţiei, ţinându-mă, pentru gândirea generală, cât mai<br />
aproape <strong>de</strong> cuvintele pronunţate în mod real: acesta este conţinutul<br />
discursurilor” 31 . Luca pune, aşadar, pe buzele lui Petru, la Cincizecime (Fapte<br />
2) sau ale lui Pavel, în Atena (Fapte 17), cuvintele consi<strong>de</strong>rate drept a<strong>de</strong>cvate<br />
personajului într-o situaţie; folosirea unui limbaj semitic, în Fapte 2, şi a unei<br />
limbi greceşti rafinate, în Fapte 17, <strong>de</strong>notă marea flexibilitate a autorului în<br />
28<br />
Eckhard Plümacher, Lukas und hellenistischer Schriftsteller (SUNT 9), Van<strong>de</strong>nhoeck<br />
und Ruprecht, Göttingen, 1972, p. 80-136.<br />
29<br />
Comment il faut écrire l’histoire, 47-48 (vezi aici Daniel Marguerat, La première<br />
histoire du christianisme, p. 30-31).<br />
30<br />
Richard I. Pervo, Profil with Delight, Fortress Press, Phila<strong>de</strong>lphia, 1987. Câteva<br />
exemple: FA 5, 17-26; 14, 11-18; 16, 16-34; 19, 11-17; 20, 7-12; 27 – 28.<br />
31<br />
Thucydi<strong>de</strong>, La Guerre du Péloponnèse, I, 22, 1. Istoricul se apără aici în faţa<br />
reproşului <strong>de</strong> a nu fi restituit ipsissima verba ale eroilor săi. Toţi istoricii elenişti subscriu la<br />
această <strong>de</strong>ontologie, mai puţin Polibiu, care pretin<strong>de</strong> că redă „a<strong>de</strong>văratele discursuri aşa cum au<br />
fost efectiv ţinute” (Istorii XX, 25b, 1).
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
263<br />
_______________________________________________________________________________<br />
reconstrucţia unei situaţii retorice plauzibile. Luca excelează în imitatio, care era<br />
un exerciţiu curent în şcolile retorice, în care elevii se antrenau prin intermediul<br />
prosopeii să vorbească „în maniera cuiva”. Cât <strong>de</strong>spre conţinutul respectiv al<br />
discursurilor, Luca ar fi putut foarte bine să îl împrumute din predica creştină a<br />
timpului său.<br />
O a<strong>de</strong>ziune <strong>de</strong> fond la istoriografia iudaică.<br />
Am spus mai sus că două dintre regulile care compun cunoaşterea unui<br />
istoric nu au fost respectate <strong>de</strong> către autorul Faptelor. Ori, această constatare este<br />
<strong>de</strong> o importanţă <strong>de</strong>cisivă: cele două omiteri pe care le face autorul Faptelor<br />
tră<strong>de</strong>ază afilierea sa la istoriografia iudaică. Sau, altfel spus: dacă se afiliază el,<br />
în construirea discursului istoric, numai regulilor greco-romane. Luca a<strong>de</strong>ră,<br />
pentru ceea ce înseamnă scopul său, la istoriografia biblică.<br />
Prima transgresiune: subiectul (regula 1). Tema aleasă <strong>de</strong> Luca nu este<br />
cu siguranţă un subiect neînsemnat, întrucât autorul nostru insistă, spunând că<br />
„aceste evenimente nu s-au întâmplat într-un ungher” (Fapte 26, 26). În măsura<br />
în care poate, Luca îşi ancorează relatarea sa în istoria universală (Luca 2, 1-2; 3,<br />
1; Fapte 18, 2. 12 etc.). Însă, aşa cum am arătat şi în cazul lui Eusebiu, pe lângă<br />
istoriografia greco-romană, consacrată realizărilor generalilor sau împăraţilor, a<br />
relata vicisitudinile cotidiene, prin care trec o mână <strong>de</strong> discipoli fără educaţie nu<br />
constituie un subiect bun pentru historia. Fac prinsoare că Lucian <strong>de</strong> Samosata<br />
l-ar găsi <strong>de</strong> râs. Ori, această alegere se situează pe firul drept al Bibliei ebraice:<br />
scrierile sale istorice se consacră în mod exclusiv povestirii <strong>de</strong>spre cum<br />
Dumnezeu se amestecă în bunele şi relele unui mic popor. Înainte <strong>de</strong> Eusebiu,<br />
Luca optează, în ceea ce priveşte subiectul, pentru <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţa iudaică 32 .<br />
Scriindu-şi Antichităţile iudaice, istoricul evreu Iosif Flavius se va conforma,<br />
dimpotrivă, tematicii greco-romane, axându-şi relatarea pe <strong>de</strong>venirea eroilor.<br />
A doua transgresiune se referă la regula nr. 3: ethos-ul istoricului grecoroman<br />
33 . Lucian este categoric: istoricul trebuie să subscrie la parrhesia, pe care<br />
trebuie s-o înţeleagă ca pe o virtute a sincerităţii, a îndrăznelii şi a libertăţii <strong>de</strong><br />
expresie. Este necesar să fie „un om liber şi plin <strong>de</strong> sinceritate, inamicul<br />
linguşirii şi al servilităţii” 34 . Lucian militează pentru libertatea spiritului<br />
istoricului, care nu trebuie să se facă linguşitorul celor mari, nici să transforme<br />
istoria în propagandă. În<strong>de</strong>plineşte Luca această cerinţă? Deloc. Dacă acesta dă o<br />
32<br />
Arnoldo Momigliano apără interesanta teză că istoriografia creştină a secolelor IV-V<br />
(Eusebiu, Sozomen, Socrate Scolasticul, Teodoret <strong>de</strong> Cyr), focalizându-şi relatarea pe <strong>de</strong>sfăşurarea<br />
conflictelor bisericeşti şi a istoriei ereziilor, constituie a<strong>de</strong>vărata moştenitoare a istoriei războinice<br />
a grecilor (Les fondations du savoir historique, Les Belles Lettres, Paris, 1992, p. 155-169).<br />
33<br />
În rândurile care urmează, reiau o argumentaţie pe care am prezentat-o în La première<br />
histoire du christianisme, p. 37-38.<br />
34<br />
Cum trebuie să scriem istoria 61.
264<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
mare importanţă parhessiei apostolilor 35 , înţelege prin aceasta îndrăzneala lor <strong>de</strong><br />
a proclama Cuvântul, mai <strong>de</strong>grabă <strong>de</strong>cât libertatea spiritului. Într-un cuvânt:<br />
Luca nu afişează autonomia intelectuală a unui istoric; interpretarea sa istorică<br />
ţine <strong>de</strong> credinţă. Primele versete ale Faptelor (1, 7) o spun <strong>de</strong>ja: Luca înţelege<br />
istoria ca teolog, adică o înţelege ca pe un timp care, dinainte, îi aparţine lui<br />
Dumnezeu.<br />
Diferenţa faţă <strong>de</strong> istoricii greci, asupra acestui punct, este evi<strong>de</strong>ntă, mai<br />
ales în ceea ce priveşte raportul cu religiosul. Reculul critic este esenţial pentru<br />
ei, care au grijă în mod sistematic să se distanţeze <strong>de</strong> fenomenele supranaturale<br />
pe care le raportează. Polibiu dă tonul în acest sens, în numele refuzului<br />
neverosimilului şi al senzaţionalului: spectaculosul şi miraculosul sunt<br />
acceptabile numai cu condiţia <strong>de</strong> a le „salva <strong>de</strong> pietatea poporului faţă <strong>de</strong> divin”<br />
(Istorii XVI, 12, 9). Lucian este aproape cinic: „Dacă se prezintă o anumită<br />
trăsătură fabuloasă, să fie raportată, fără a i se da crezare în totalitate; nu, fă-o<br />
cunoscută auditoriului tău pentru a face din ea ceea ce vrea – nu te expune<br />
niciunui risc şi nu înclina nici <strong>de</strong> o parte nici <strong>de</strong> cealaltă” 36 . Aşa cum remarca<br />
Loveday Alexan<strong>de</strong>r, zeii au locul lor în istoria greacă şi romană, dar este un loc<br />
convenit şi acceptabil; oracolele zeiţei Fortuna sunt invocate pentru a face să<br />
sporească intriga, însă aceste coinci<strong>de</strong>nţe nu sunt ocazii <strong>de</strong> a se minuna, nici<br />
pentru personajele relatării, nici pentru cititori 37 .<br />
Ajungem aici la un punct esenţial, în care două istoriografii, iudaică şi<br />
greacă, se separă. Arnaldo Momigliano ne-a învăţat să i<strong>de</strong>ntificăm această<br />
separaţie a drumurilor: istoriografia greacă este critică, cea iudaică nu este 38 .<br />
Chiar dacă Grecia nu a inventat istoria, ea a inventat, totuşi, subiectul istoric.<br />
Herodot furnizează <strong>de</strong>ja mo<strong>de</strong>lul, introducând în scrierea sa persona naratorului,<br />
care comentează ceea ce raportează; această voce auctorială induce o distanţă<br />
între faptele narate şi receptarea lor <strong>de</strong> către cititori 39 . În istoriografia iudaică,<br />
dimpotrivă, subiectul scriitorului dispare în faţa cuvântului, care are ca obiect<br />
limbajul. Luca a subscris acestei etici, cu excepţia prologului (Luca 1, 1-4), în<br />
care enunţă scopul său urmând calea grecească.<br />
Istorie luminătoare, istorie mărturisitoare.<br />
Insist, căci diferenţa epistemologică nu trebuie să-i scape nimănui.<br />
Istoricii greci şi evrei înţeleg <strong>de</strong>opotrivă munca lor ca pe o căutare a a<strong>de</strong>vărului.<br />
35<br />
Fapte 2, 29; 4, 13. 29. 31; 9, 27-28; 13, 46; 14, 3; 18, 26, 19, 8; 28, 26. 31.<br />
36<br />
Cum trebuie să scriem istoria 60.<br />
37<br />
Loveday C. A. Alexandrer, Fact, Fiction and the Genre of Acts, NTS 44, 1998,<br />
p. 380-399, vezi mai ales 394.<br />
38<br />
Les fondations du savoir historique, p. 5-32.<br />
39<br />
Un exemplu celebru: rezerva lui Herodot cu privire la predicţiile preoţilor Chal<strong>de</strong>ii<br />
(Istorii I, 182, 1). Despre imixtiunile naratorului în relatarea istorică greacă, vezi Clau<strong>de</strong> Calame,<br />
Le récit en Grèce antique, Klincksieck, Paris, 1986, p. 71-77.
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
265<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Exigenţa veracităţii este cuvântul dominant al istoriografiei antice. Însă, în timp<br />
ce grecii stabilesc verosimilitatea evenimentelor, iu<strong>de</strong>ii expun a<strong>de</strong>vărul lui<br />
Dumnezeu care conduce lumea. Istoria greacă este luminătoare, istoria iudaică<br />
este mărturisitoare. Iată <strong>de</strong> ce imixtiunea naratorului nu are o miză fundamentală<br />
în istoriografia ebraică, care îl arată pe Dumnezeu în acţiune într-un eveniment;<br />
cea greacă va <strong>de</strong>pin<strong>de</strong>, dimpotrivă, <strong>de</strong> această miză în perspectiva diferitelor<br />
puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re.<br />
Să revenim încă o dată asupra prefeţei operei <strong>de</strong>dicate lui Teofil (Luca 1,<br />
1-4), pentru a o citi în lumina a ceea ce tocmai am spus. Această prefaţă<br />
funcţionează, după părerea noastră, în maniera a ceea ce Genette numeşte „pact<br />
<strong>de</strong> lectură” 40 , ştiind că acesta instalează un contract al lecturii între narator şi cei<br />
cărora li se narează. Ce se înţelege din aceasta, pe lângă enunţul <strong>de</strong>ontologiei<br />
istorice a autorului? Luca vorbeşte <strong>de</strong>spre „alcătuirea unei istorisiri <strong>de</strong>spre<br />
faptele a<strong>de</strong>verite între noi” (1, 1). Cine sunt aceşti „noi”? Cine se ascun<strong>de</strong> în<br />
spatele acestui posesiv care pare să îi absoarbă atât pe povestitor, cât şi pe cei<br />
cărora li se povesteşte? Dacă Luca face referire la o legătură, care să-l cuprindă<br />
atât pe el, cât şi pe receptorii mesajului său, acest „noi” trimite la o comunitate a<br />
lecturii teologice, o comunitate <strong>de</strong> credinţă, care celebrează evenimentele narate<br />
ca pe evenimente ale mântuirii. Altfel spus: Luca face referire, <strong>de</strong> la început, la o<br />
primire credincioasă a istoriei pe care urmează să o relateze, receptare garantată<br />
<strong>de</strong> apartenenţa comună la o tradiţie care îi leagă pe emiţătorul şi pe receptorii<br />
mesajului.<br />
Concluzionăm. Pentru a şti dacă Luca este primul istoric al<br />
creştinismului, s-a dovedit că un <strong>de</strong>mers a<strong>de</strong>cvat constă în a-l situa pe acest autor<br />
în contextul istoriografiei vechi. S-a consi<strong>de</strong>rat el un istoric conform canoanelor<br />
primului secol? La analiza literaturii istoriografice greco-romane şi a<br />
caracteristicilor ei compoziţionale, Luca s-a conformat cu siguranţă legilor<br />
genului în scrierea cărţii Faptelor. El onorează ambiţia afişată în prefaţa sa (Luca<br />
1, 1-3), <strong>de</strong> a-şi plasa opera dublă în rândul scrierilor istoriografice <strong>de</strong> cel mai<br />
înalt standard cultural. Cât <strong>de</strong>spre năzuinţa întreprin<strong>de</strong>rii sale <strong>de</strong> istoric, el se<br />
afiliază mai <strong>de</strong>grabă istoriografiei iudaice, semnalată, pe <strong>de</strong> o parte, <strong>de</strong> alegerea<br />
subiectului său (istoria unei secte religioase), iar, pe <strong>de</strong> altă parte, <strong>de</strong> a<strong>de</strong>ziunea<br />
sa la ermeneutica teologică a istoriei.<br />
În acest moment <strong>de</strong> reflecţie, se impune în mod imperios o întrebare:<br />
cum se efectuează scrierea istoriei? Ce trebuie crezut <strong>de</strong>spre problema<br />
revendicării a<strong>de</strong>vărului, ridicată <strong>de</strong> istoricii greco-romani? Luca, atunci când<br />
înfrânează regula obiectivităţii impusă <strong>de</strong> Lucian <strong>de</strong> Samosata, încalcă şi etica<br />
istorică aşa cum o înţelegem noi astăzi?<br />
40 Despre această noţiune împrumutată <strong>de</strong> la Gérard Genette, vezi Daniel Marguerat,<br />
Yvan Bourquin, Pour lire les récits bibliques. Initiation à l’analyse narrative, Cerf/ Labor et<br />
Fi<strong>de</strong>s/ Novalis, Paris/ Genève/ Montréal, ²2002, p. 157-160.
266<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
III. Legitimitatea unei istoriografii teologice.<br />
Am amintit mai sus verdictul sec al lui Overbeck <strong>de</strong>spre istoriografia<br />
lucană: un amestec in<strong>de</strong>cent <strong>de</strong> fapte istorice şi <strong>de</strong> legen<strong>de</strong> 41 . Este motivul pentru<br />
care, odată cu şcoala <strong>de</strong> la Tubing, Overbeck îi nega operei Luca – Fapte statutul<br />
<strong>de</strong> istorie. În numele a ce? Este semnificativ faptul că nici Baur, nici Overbeck<br />
nu fac apel la o teorie a istoriei pentru a-şi sprijini spusele: şi unul şi celălalt, în<br />
linia dreaptă a pozitivismului, i<strong>de</strong>ntifică a<strong>de</strong>vărul istoric cu exactitatea<br />
documentară. O astfel <strong>de</strong> confuzie nu mai este astăzi autorizată.<br />
Istoriografie şi postmo<strong>de</strong>rnitate.<br />
De la raţionalismul lui Overbeck (1837-1864), când se cre<strong>de</strong>a că suntem<br />
în stare să tranşăm în mod hotărâtor între a<strong>de</strong>vărat şi fals, reflexia <strong>de</strong>spre scrierea<br />
istoriei a progresat 42 . Am <strong>de</strong>venit mai mo<strong>de</strong>şti, dar şi mai puţin naivi, în ceea ce<br />
priveşte <strong>de</strong>finiţia a ceea ce este „a<strong>de</strong>vărat” în istorie. La şcoala lui Henri-Irénée<br />
Marou, am învăţat că nu există istorie în afara meditaţiei, care instituie<br />
interpretarea dătătoare <strong>de</strong> sens a istoricului: nu există istorie <strong>de</strong>cât a re-construi,<br />
plecând <strong>de</strong> la un punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re care reprezintă poziţia unui istoric 43 . Odată cu<br />
Raymond Aron, am realizat că discursul istoric nu aliniază faptele goale la care<br />
se gân<strong>de</strong>au Baur şi Overbeck, ci numai faptele interpretate în funcţie <strong>de</strong> o logică<br />
stabilită în prealabil; şi, în această operaţie, reaminteşte Aron, „teoria prece<strong>de</strong><br />
istoria” 44 . Graţie lui Paul Veyne, ve<strong>de</strong>m mai clar că discursul istoric selectează,<br />
printre elementele documentare care îi sunt accesibile, şi trasează o intrigă în<br />
numele unui punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re dominat în întregime <strong>de</strong> subiectivitatea<br />
istoricului 45 .<br />
Vom lua drept exemplu varietatea discursurilor istoriografice <strong>de</strong>spre<br />
că<strong>de</strong>rea Ierusalimului în anul 70 46 . Istoricii romani (Suetoniu, Tacit) o tratează<br />
ca pe o peripeţie care ilustrează supremaţia evi<strong>de</strong>ntă a armatelor romane. Rabinii<br />
îi aplică acestei drame o logică a greşelii lui Israel (cf. b Taanit 29a). Discursul<br />
apocaliptic (4 Esdra 9, 26-10, 59) se întreabă <strong>de</strong>spre dreptatea lui Dumnezeu.<br />
Iosif Flavius aduce aminte <strong>de</strong> înfrângerea iudaică, pentru a afirma că Dumnezeu<br />
41 Vezi p. XXX.<br />
42 Pentru o <strong>de</strong>zvoltare amplă, vezi cartea mea La première histoire du christianisme, p.<br />
16-27. În mod fundamental, se va citi frumoasa carte a lui Pierre Gibet, Vérité historique et esprit<br />
historien, Cerf, Paris, 1990.<br />
43 Henri-Irénée Marrou, De la connaissance historique (Points H 21), Seuil, Paris, 1975.<br />
44 Raymond Aron, Introduction à la philosophie <strong>de</strong> l’histoire, Gallimand, Paris, 1957,<br />
p. 93.<br />
45 Paul Veyne, Comment on écrit l’histoire (Points H 226), Seuil, Paris, 1996.<br />
46 Am realizat această analiză comparativă într-un articol: Le conflit <strong>de</strong>s interprétations<br />
en histoire. Lectures juives et lectures chrétiennes <strong>de</strong> la chute <strong>de</strong> Jérusalem, în: „Herméneutique et<br />
histoire. Mélanges G. Hammann” (Histoire et société 45), Labor et Fi<strong>de</strong>s, Genève, 2002, p. <strong>24</strong>9-<br />
268.
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
267<br />
_______________________________________________________________________________<br />
a ales tabăra romanilor (Antichităţile iudaice 20, 164-166; Războiul iudaic 5,<br />
366-367). Evangheliile văd în aceasta pe<strong>de</strong>apsa divină, din cauza necredincioşiei<br />
lui Israel, şi vestea alegerii unui nou popor (Matei 22, 3-10; 23, 33-39; Luca 11,<br />
49-51; 13, 34-35). De fiecare dată, un punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, marcat în mod i<strong>de</strong>ologic<br />
<strong>de</strong> un context socio-religios, conduce analiza şi pana scriitorului istoric.<br />
Nu există, aşadar, inocenţă în istorie. Nu există <strong>de</strong>cât o multitudine <strong>de</strong><br />
discursuri istoriografice, dominat fiecare <strong>de</strong> o irecuzabilă subiectivitate.<br />
A<strong>de</strong>vărul istoriei nu ţine <strong>de</strong> fapticul evenimentelor raportate, când, mai <strong>de</strong>grabă<br />
(şi aceasta este diferenţa faţă <strong>de</strong> roman), istoricul este dator să ţină cont <strong>de</strong><br />
raportarea sa la fapte. A<strong>de</strong>vărul în istorie ţine <strong>de</strong> interpretarea pe care o dă<br />
istoricul unei realităţi întot<strong>de</strong>auna susceptibile, în ea însăşi, <strong>de</strong> o pluralitate <strong>de</strong><br />
opţiuni interpretative. Trebuie, aşadar, să subscriem la teza postmo<strong>de</strong>rnă a<br />
subiectivismului integral al discursului istoric? Reflecţia lui Paul Ricœur ne<br />
salvează <strong>de</strong> arbitrarul total prin cadrarea teoriei istoriografice.<br />
Cele trei stadii ale reprezentării istorice.<br />
Munca istorică se suprapune unui lung proces, pe care Michel <strong>de</strong><br />
Certeau îl numea, în mod fericit, operaţie istoriografică 47 . Acest proces merge <strong>de</strong><br />
la inventarierea datelor la faza scrierii, trecând prin operaţia reflexivă. Există<br />
<strong>de</strong>ci, între strângerea elementelor documentare şi scrierea istoriografică, o<br />
muncă <strong>de</strong> reprezentare istorică, pe care Ricœur o numea „reprezentanţă” 48 .<br />
Reprezentarea trecutului operează, după Ricœur, o triplă distanţare faţă<br />
<strong>de</strong> amintirea imediată a faptelor trecute 49 . Prima fază este formată din<br />
enumerarea dovezilor documentare, a căror mărturie rămâne întot<strong>de</strong>auna<br />
indirectă şi conjecturală; este stadiul istoriei documentare. Ea constă, pentru<br />
istoricul dornic <strong>de</strong> a reconstitui ultimele momente ale lui Iisus, în colectarea<br />
faptelor care permit retrasarea execuţiei pe Golgota în anul 30. Al doilea stadiu<br />
este <strong>de</strong> ordin explicativ; el vizează reprezentarea evenimentelor cu ajutorul<br />
teoriilor, care permit legarea lor prin raporturi <strong>de</strong> cauză-efect. Este stadiul<br />
istoriei explicative; el corespun<strong>de</strong> căutării unor motive sociale, religioase şi<br />
politice, care permit explicarea faptul pentru care Iisus a fost condamnat la<br />
pe<strong>de</strong>apsa capitală.<br />
Cel <strong>de</strong>-al treilea stadiu, spune Ricœur, este momentul istoriografic<br />
propriu-zis. Acum este enunţată istoria ca o relatare fondatoare, şi această<br />
operaţie necesită recurgerea la mit şi la simbolism, pentru a da semnificaţie<br />
mizei în cauză. Ricœur o numeşte istorie „poetică” (în sensul etimologic al lui<br />
47 Michel <strong>de</strong> Certeau, L’écriture <strong>de</strong> l’histoire, Gallimand, Paris, 1975.<br />
48 Paul Ricœur, L’ écriture <strong>de</strong> l’histoire et la représentation du passée, p. 736.<br />
49 Combin aici datele a două texte ale lui Paul Ricœur: L’ écriture <strong>de</strong> l’histoire et la<br />
représentation du passée, p. 736-745, şi Philosophie critique <strong>de</strong> l’histoire: recherche, explication,<br />
écriture, în: Guttorm Floistad, éd., Problèmes philosophiques d’aujourd’hui. Philosophical<br />
problems Today I, Kluwer, Dordrecht, 1994, p. 139-201.
268<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
poiein, „a face”, căci se înru<strong>de</strong>şte cu mitul fondator). Aceasta nu se supune<br />
aceloraşi norme ca şi tipurile prece<strong>de</strong>nte, şi nu se pretează criteriilor verificării<br />
<strong>de</strong> fals sau a<strong>de</strong>vărat (precum istoria documentară); ea nu cântăreşte diversele<br />
ipoteze ale evaluării evenimentului (precum istoria explicativă); veridicitatea sa<br />
se sprijină pe interpretarea pe care o dă trecutului şi pe posibilitatea pe care o<br />
<strong>de</strong>schi<strong>de</strong> grupului <strong>de</strong> a se înţelege în prezent. Altfel spus: ceea ce istoriografia, în<br />
sensul tare, recunoaşte ca fiind a<strong>de</strong>vărat, este conştiinţa <strong>de</strong> sine pe care ea o<br />
oferă grupului cititor. Deodată, linia dintre a<strong>de</strong>vărul istoriei şi ficţiunea istorică<br />
este mult mai neclară <strong>de</strong>cât o cre<strong>de</strong>au pozitiviştii. În acest stadiu poetic, istoricul<br />
<strong>de</strong>zvăluie consecinţele morţii lui Iisus şi arată cum, plecând <strong>de</strong> aici, a apărut o<br />
tradiţie religioasă legată <strong>de</strong> numele său.<br />
Termenul <strong>de</strong> „reprezentanţă” exprimă, în acelaşi timp, intenţia pe care o<br />
are istoricul <strong>de</strong> a ajunge la eveniment şi caracterul aproximativ al punerii în scris<br />
a istoriei. Amintirea fixată <strong>de</strong> către istoric nu este niciodată <strong>de</strong>cât (re)construcţie.<br />
Pentru că scrierea istoriei nu participă la „mica fericire a recunoştinţei”, care este<br />
privilegiul amintirii 50 , ea trebuie să recurgă la munca <strong>de</strong> reprezentare, prin care<br />
este construit sensul pe care istoricul înţelege să-l comunice cititorului.<br />
Clarificarea ricœuriană <strong>de</strong>spre epistemologia istoriei este, totodată,<br />
magistrală şi eliberatoare, căci ea pune capăt oricărei <strong>de</strong>finiţii totalitare (<strong>de</strong> aceea<br />
unice) a istoriografiei. Pentru a o spune: există mai multe maniere <strong>de</strong> a face<br />
istorie, unele mai legitime <strong>de</strong>cât altele! A face dreptate istoricului constă în a se<br />
întreba <strong>de</strong>spre scopul istoriografic. În special, recunoaşterea dimensiunii poetice<br />
este capitală: valorizând recursul la expresia simbolică în istorie, aceasta<br />
eliberează istoricul <strong>de</strong> bănuiala privind simbolicul drept abuziv ori <strong>de</strong>viant, cu<br />
privire la etica istorică. Dimpotrivă, dacă îl urmăm pe Ricœur, simbolicul – că<br />
este teologic sau nu – este intrinsec unei năzuinţe istoriografice <strong>de</strong> tip poetic.<br />
Dacă ea expune o relatare fondatoare, istoria prece<strong>de</strong> tocmai datoria <strong>de</strong> a<br />
simboliza şi <strong>de</strong> a imagina. Cum ve<strong>de</strong>m că scrierea Faptelor nu se potriveşte<br />
foarte exact acestei <strong>de</strong>finiţii?<br />
O relatare a începutului.<br />
Faptele Apostolilor reprezintă o relatare a începutului. Am apărat<br />
această teză în altă parte, arătând că, în producţia culturală elenistică, este<br />
asimilată relatărilor întemeierii 51 . Există numeroase semne ale întemeierii, pe<br />
care interpretarea teologică a autorului i-o atribuie lui Dumnezeu: Dumnezeu stă<br />
50 „Amintirea <strong>de</strong>ţine un privilegiu pe care istoria nu-l va împărtăşi, şi anume, mica<br />
fericire a recunoaşterii: «Este aşadar ea! Este aşadar el!». Ce mai recompensă, în ciuda gustului rău<br />
lăsat <strong>de</strong> o amintire dificilă, grea! Aceasta <strong>de</strong>oarece istoria nu beneficiază <strong>de</strong> această mică bucurie<br />
<strong>de</strong> a avea o problematică specifică a reprezentării şi pentru că reconstrucţiile complexe ar trebui să<br />
fie reconstrucţii, în scopul satisfacerii pactului veridicităţii cu cititorul” (Paul Ricœur, L’ écriture<br />
<strong>de</strong> l’histoire et la représentation du passée, p. 736.<br />
51 Daniel Marguerat, La première histoire du christianisme, p. 45-65.
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
269<br />
_______________________________________________________________________________<br />
la baza <strong>de</strong>zvoltării comunităţii din Ierusalim, prin trimiterea Duhului la<br />
Cincizecime (2, 1-13); Dumnezeu are un rol <strong>de</strong> iniţiator în creşterea comunităţii<br />
credincioşilor (2, 47; 5, 14; 11, <strong>24</strong>; 12, <strong>24</strong>); Dumnezeu Se arată lui Pavel pe<br />
drumul Damascului pentru a face din el vectorul misiunii păgâne (9, 1-19);<br />
Dumnezeu ocazionează întâlnirea lui Petru cu Corneliu printr-o intervenţie<br />
supranaturală (10, 1-48), <strong>de</strong>schizând mântuirea non-iu<strong>de</strong>ilor; Dumnezeu îi<br />
nimiceşte pe vrăjmaşii credincioşilor (1, 15-26; 5, 1-11; 12, 21-23); Dumnezeu îi<br />
fereşte pe trimişii săi <strong>de</strong> primejdiile mari (5, 33-41; 9, 23-25; 16, 19-34; 27,<br />
1-44) etc. În ermeneutica sa teologică, Luca îl numeşte pe Cel pe care îl<br />
mărturiseşte a fi autorul ascuns al istoriei.<br />
Însă, acest al treilea nivel al reprezentării istorice – după Ricœur – nu<br />
umbreşte registrul documentar. Chiar dacă respectă o interpretare teologică,<br />
naratorul Faptelor nu renunţă niciun moment la dimensiunea faptică a<br />
evenimentelor povestite. Scrierea lucană mărturiseşte o extraordinară atenţie<br />
asupra cetăţilor în care ajung misionarii creştini (13, 4; 19, 21-23; 20, 36-38), a<br />
drumurilor parcurse (20, 2-3. 13-15), a momentului călătoriei (20, 6-15), a<br />
condiţiilor <strong>de</strong> cazare (18, 1-3; 21, 8-10), a scenelor <strong>de</strong> adio (21, 5-7. 12-14) etc.<br />
Superbul capitol 27, cu relatarea naufragiului în care Luca se lasă sub imperiul<br />
efectelor dramatice, este celebru, în acelaşi timp, prin surprinzătoarea<br />
minuţiozitate a vocabularului său nautic. Acelaşi realism documentar se simte şi<br />
în <strong>de</strong>scrierea instituţiilor romane. Contrar reproşurilor, care îi fuseseră adresate<br />
<strong>de</strong> curând, constatăm astăzi că Luca dispune <strong>de</strong> o solidă informare asupra<br />
aparatului administrativ al Imperiului: Filipi este în mod foarte corect numită<br />
colonie (16, 12), pretoriile (praetores) sale primesc numele strategilor (16, 20),<br />
magistraţii din Tesalonic sunt numiţi în mod corect politarhi (17, 8), Galion<br />
primeşte la Corint titlul <strong>de</strong> proconsul (18, 12), şi aşa mai <strong>de</strong>parte. Prezenţa<br />
acestor titulaturi, confirmate <strong>de</strong> cunoştinţele noastre <strong>de</strong>spre instituţiile<br />
imperiale 52 , ne arată că Luca foloseşte acest vocabular cu bună ştiinţă.<br />
IV. Istoricul Luca la masa <strong>de</strong> lucru.<br />
Ne rămâne să reluăm cele trei obiecţii clasice, ridicate împotriva<br />
statutului <strong>de</strong> istoric al autorului Faptelor. Prima obiecţie: Luca îi apropie, în mod<br />
nejustificat, pe Petru şi Pavel, până la <strong>de</strong>naturare. A doua obiecţie: Luca<br />
i<strong>de</strong>alizează prima comunitate creştină din Ierusalim. A treia obiecţie: Luca nu<br />
recunoaşte activitatea epistolară a lui Pavel.<br />
Asemănări voite.<br />
52 Verificarea acestora este realizată în cel <strong>de</strong>-al doilea volum al enciclopediei The Book<br />
of Acts in its First Century Setting, David W.J. Gill; Conrad Gempf ed., Eerdmans/ Paternoster,<br />
Grand Rapids/ Carlisle, 1994.
270<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Prima obiecţie a fost ridicată <strong>de</strong> şcoala din Tübingen: Luca <strong>de</strong>scrie un<br />
Petru pe cât <strong>de</strong> paulin posibil şi un Pavel pe cât <strong>de</strong> petrin posibil, pentru a<br />
prezenta o viziune conciliară şi irenică a originilor creştinătăţii 53 . Constatarea<br />
este corectă, însă Baur se înşeală în privinţa unui punct: mimetismul constatat îl<br />
inclu<strong>de</strong> şi pe Iisus; pe Luca îl interesează mai puţin proximitatea Petru-Pavel şi<br />
mai mult asemănarea lor comună cu Învăţătorul. Petru şi Pavel vin<strong>de</strong>că aşa cum<br />
şi Iisus a vin<strong>de</strong>cat (compară Luca 5, 18-25 cu Fapte 3, 1-8 şi Fapte 14, 8-10!).<br />
Ca şi Iisus în momentul botezului Său, Petru şi Pavel beneficiază <strong>de</strong> o viziune<br />
extatică în momentele-cheie ale misiunii lor (Fapte 9, 3-9; 10, 10-16). Ca şi<br />
Iisus, ei predică şi îndură ostilitatea iu<strong>de</strong>ilor. Ca şi Învăţătorul, ei suferă şi sunt<br />
ameninţaţi <strong>de</strong> moarte. Pavel este ju<strong>de</strong>cat în acelaşi fel ca Iisus (Fapte 21-26), şi<br />
ca El, Petru şi Pavel <strong>de</strong>vin, la sfârşitul vieţii lor, obiectul unei eliberări<br />
miraculoase (Fapte 12, 6-7; <strong>24</strong>, 27-28, 6).<br />
Proce<strong>de</strong>ul la care recurge naratorul este cunoscut în retorica grecoromană.<br />
El are şi un nume: syncrisis. Acest proce<strong>de</strong>u constă în a pune în paralel<br />
două personaje, în scopul apropierii şi comparării lor, şi <strong>de</strong> a marca<br />
superioritatea unuia în faţa celuilalt 54 . Syncrisis este mediul literar al<br />
continuităţii: el vizează evi<strong>de</strong>nţierea apartenenţei la un mo<strong>de</strong>l. În cazul nostru,<br />
mo<strong>de</strong>larea lui Pavel pe Petru vizează evi<strong>de</strong>nţierea <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei lor comune <strong>de</strong><br />
Iisus. Construcţia în paralel <strong>de</strong>clară faptul că, apostolii perpetuează faptele lui<br />
Iisus şi sunt vectorii unei puteri care îi precedă, puterea „numelui lui Iisus” 55 .<br />
Syncrisis este, aşadar, un dispozitiv formal care îi permite lui Luca să<br />
asigure întâietatea hristologică a acţiunilor apostolilor. Înţelegem că interpretarea<br />
teologică ca<strong>de</strong> aici în mod evi<strong>de</strong>nt asupra prezentării faptelor, cu scopul <strong>de</strong> a<br />
reţine (în mod exclusiv?) trăsăturile care se înscriu în cadrul continuităţii<br />
teologice.<br />
Comuniunea bunurilor: realitate sau ficţiune?<br />
Luca a fost vehement contestat în privinţa tabloului comunităţii din<br />
Ierusalim, pe care îl prezintă (Fapte 1-5). I s-a reproşat construirea unui tablou<br />
complet i<strong>de</strong>alizat al „primăverii la Ierusalim”, înfrumuseţat <strong>de</strong> utopia<br />
unanimităţii credincioşilor şi a comuniunii bunurilor acestora. Sumarele narative<br />
din Fapte 2, 42-47 şi 4, 32-35, <strong>de</strong>scriind celebrarea comuniunii lor fraterne, sunt<br />
celebre: „Iar toţi cei ce cre<strong>de</strong>au erau laolaltă şi aveau toate <strong>de</strong> obşte” (2, 44).<br />
Utopic sau fictiv acest i<strong>de</strong>al al împărţirii bunurilor? Critica istorică a fost feroce<br />
cu Luca, acuzându-l <strong>de</strong> <strong>de</strong>scrierea unui trecut paradiziac în contrast cu starea<br />
53<br />
Vezi mai sus, Luc sous les feux <strong>de</strong> la critique.<br />
54<br />
O bună prezentare a meto<strong>de</strong>i syncrisis găsim la Jean-Noël Aletti, Quand Luc raconte<br />
(LlB 115), Cerf, Paris, 1998, p. 69-166.<br />
55<br />
„Numele lui Iisus” reprezintă, în Fapte, atât conţinutul emblematic al propovăduirii<br />
apostolice, cât şi o putere care stă la baza tuturor minunilor: Fapte 2, 21.38; 3, 6.10; 4, 10.12.17-<br />
18.30; 5, 28.40-41; 8, 12.16; 9.15-16 etc.
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
271<br />
_______________________________________________________________________________<br />
creştinătăţii din timpul său. Hans Conzelman este reprezentativ în rândul celor<br />
care înclină spre ficţiune: „Imaginea acestei comuniuni a bunurilor este i<strong>de</strong>ală<br />
[…], ea nu poate fi consi<strong>de</strong>rată ca fiind istorică” 56 . Acest scepticism asupra<br />
istoricităţii se hrăneşte din îndoielile asupra viabilităţii unui astfel <strong>de</strong> regim<br />
economic, precum şi a lipsei atestărilor externe ale Faptelor, <strong>de</strong>spre o comuniune<br />
a bunurilor în rândul creştinilor din Ierusalim.<br />
Să spunem <strong>de</strong> la început că nicio atestare exterioară a cărţii Faptelor,<br />
nici literară, nici arheologică, nu vine să confirme valoarea istorică a tabloului 57 .<br />
De altfel, este neîndoielnic faptul că, comuniunea bunurilor este o utopie socială<br />
cunoscută în Antichitate. Platon a făcut-o celebră, prescriind-o pentru republica<br />
sa i<strong>de</strong>ală (Republica 464b). Dar ea nu este <strong>de</strong>cât un mit: Strabon atestă punerea<br />
sa în practică la sciţi (Geografia 7, 3, 9), Diodor <strong>de</strong> Sicilia în insulele Lipari<br />
(Biblioteca Istorică 5, 9, 4), Jamblique la discipolii lui Pitagora (Viaţa lui<br />
Pitagora 167-168). Cum se întâmpla aceasta în Palestina? Dispunem <strong>de</strong><br />
exemplul esenienilor. Filon raportează că, în comunităţile eseniene „nu există<br />
<strong>de</strong>cât o singură sursă <strong>de</strong> bani comună tuturor, şi cheltuielile sunt comune:<br />
comune sunt hainele, comune şi alimentele” 58 . Iosif Flavius îi compară pe<br />
esenieni cu pitagoreicii: „Aceştia urăsc bogăţiile şi comuniunea bunurilor este la<br />
ei admirabilă […] Bunurile fiecăruia sunt puse în comun şi toţi, ca fraţii, nu au<br />
<strong>de</strong>cât o singură avere” (Războiul iudaic 2, 122). Scrierile <strong>de</strong> la Qumran<br />
dove<strong>de</strong>sc, <strong>de</strong> asemenea, faptul că secta le cerea noilor membri să renunţe la<br />
bunurile personale 59 . Exemplul comunităţilor eseniene şi al celor <strong>de</strong> la Qumran<br />
arată că, în Palestina primului secol creştin, existau grupuri religioase, în rândul<br />
cărora conştiinţa comunitară se concretiza în planul gestionării bunurilor; acest<br />
proce<strong>de</strong>u îi furnizează <strong>de</strong>scrierii lui Luca un sprijin direct, stabilindu-i<br />
plauzibilitatea istorică.<br />
Actualmente, exegeţii Faptelor sunt mult mai puţin susceptibili la adresa<br />
fiabilităţii istorice a relatării lui Luca. Bazându-se pe plauzibilitatea istorică pe<br />
care o furnizează exemplul esenian, ei estimează că nimic nu se opune unei<br />
practici comunitare în rândul primei comunităţi ierusalemite 60 . Ipoteza, sprijinită<br />
56 Hans Conzelman, Die Apostelgeschichte (HNT 7), Mohr, Tübingen, 1963, p. 31.<br />
57 S-a invocat Galateni 2, 10: colecta cerută <strong>de</strong> sinodul <strong>de</strong> la Ierusalim din anul 49, ca un<br />
gaj al unităţii regăsite dintre iu<strong>de</strong>o-creştinii din Ierusalim şi misiunea paulină, are loc, după Pavel,<br />
„pentru ca noi să ne aducem aminte <strong>de</strong> cei săraci”; această nevoie <strong>de</strong> ajutor implică o anumită<br />
sărăcie a Bisericii din Ierusalim, care ar fi fost efectul ascuns al comunitarismului economic<br />
<strong>de</strong>scris <strong>de</strong> textul nostru? Raţionamentul este tras <strong>de</strong> păr: prezenţa săracilor într-o comunitate<br />
religioasă a Antichităţii nu este un indicator al venitului mediu al membrilor săi.<br />
58 Quod omnis probus 86.<br />
59 1 QS 1,11-12; 6,15-23; 9,7-9. Inventarul acestor texte îl găsim la Hans-Josef Klauck,<br />
Gütergemeinschaft in <strong>de</strong>r klassischen Antike, in Qumran und im Neuen Testament, în „Gemein<strong>de</strong>.<br />
Amt. Sakrament”, Echter, Würyburg, 1989, p. 69-100.<br />
60 Vom găsi dosarul istoric la Brian Capper, The Palestinian Cultural Context of Earliest<br />
Christian Community of Goods, în „The Book of Acts in its First Century Setting”, vol. 4, Richard<br />
Bauckham ed., Eerdmans/ Paternoster, Grand Rapids/ Carlisle, 1995, p. 323-356.
272<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
pe arheologie, a prezenţei unui cartier esenian în Ierusalimul primului secol,<br />
aduce cu sine posibilitatea unei influenţe eseniene asupra rânduielilor grupului<br />
creştin. Informat <strong>de</strong>spre această practică din sânul comunităţii creştine primare,<br />
autorul Faptelor a pus-o în evi<strong>de</strong>nţă prin intermediul sumarelor narative; el<br />
generalizează astfel, însă nu inventează ceea ce era realitatea unui (mic?) grup<br />
din Ierusalim. A-l acuza pe autorul Faptelor că proiectează un vis comunitar la<br />
originile creştinismului nu mai stă în picioare, în consecinţă; sub o formă,<br />
pare-se mo<strong>de</strong>stă, acest mo<strong>de</strong>l a căpătat formă în rândul primei comunităţi<br />
ierusalemite. Luca mărturiseşte <strong>de</strong>spre această practică prin intermediul<br />
sloganului „totul în comun” (4, 32), împrumutat din i<strong>de</strong>alul grec al prieteniei,<br />
care semnalează, mai <strong>de</strong>grabă, un program <strong>de</strong>cât <strong>de</strong>scrierea unui sistem <strong>de</strong><br />
gestiune. El ve<strong>de</strong> în aceasta efectul unei concretizări exemplare a acestui i<strong>de</strong>al.<br />
Modalităţile sale <strong>de</strong> funcţionare ne scapă, dar nu şi finalitatea sa, căreia autorul îi<br />
atribuie faptul că: nimeni din comunitate nu suferea din cauza sărăciei sale (4,<br />
34). Chiar dacă este conştient <strong>de</strong> caracterul său anacronic, Luca preamăreşte<br />
acest i<strong>de</strong>al comunitar, pe care îl consi<strong>de</strong>ră conform cu imperativul dreptăţii<br />
sociale pe care l-a moştenit <strong>de</strong> la Iisus (Luca 1, 52-53; 4, 18-27; 6, 20b-26; 12,<br />
13-21; 16, 19-31 etc.).<br />
Imaginea lui Pavel în Fapte.<br />
O altă obiecţie împotriva muncii istorice a lui Luca: absenţa oricărei<br />
menţiuni <strong>de</strong>spre activitatea epistolară a lui Pavel, <strong>de</strong>spre care putem cre<strong>de</strong> că a<br />
ocupat, totuşi, o parte însemnată a timpului şi energiei apostolului. Cum se<br />
explică această tăcere apăsătoare? Nepriceperea istoricului? Ignoranţă? Alegere<br />
<strong>de</strong>liberată? Întrebarea <strong>de</strong>vine şi mai fermă atunci când comparăm argumentaţia<br />
epistolelor cu predica paulină din Fapte, marcată, în mod esenţial, <strong>de</strong><br />
continuitatea cu iudaismul, sub semnul supunerii legaliste (Fapte 16, 3; 22, 3;<br />
23, 6; 28, 17). L-a citit sau l-a înţeles Luca greşit pe Apostolul Neamurilor?<br />
Mă tem că, punând întrebarea în termenii aceştia, nu fac <strong>de</strong>cât să dau<br />
dovadă <strong>de</strong> anacronism. Distanţa dintre epistole şi portretul lucan al lui Pavel este<br />
incontestabilă. Dar ce facem <strong>de</strong> obicei atunci când ne întrebăm <strong>de</strong>spre imaginea<br />
lui Pavel din Fapte? Procedura este imuabilă: cercetătorul confruntă textul lucan<br />
cu textul epistolelor şi evi<strong>de</strong>nţiază greşelile <strong>de</strong> interpretare ale lui Luca. Ori, este<br />
un anacronism total să ni-l imaginăm pe Luca scriind istoria lui Pavel, în timp ce<br />
are sub ochii săi epistolele pauline! Între Fapte şi canonul epistolelor pauline<br />
este neglijată o etapă istorică: fenomenul complex şi multiform al receptării lui<br />
Pavel. Luca nu reduplică mesajul lui Pavel, după cum nici Epistola către Efeseni<br />
nu reduplică mesajul din Romani sau Galateni.<br />
François Bovon apără i<strong>de</strong>ea că receptarea apostolului, în primul secol, a<br />
avut două forme. Pe <strong>de</strong> o parte, Pavel a supravieţuit în scrierile redactate în<br />
numele său: este vorba <strong>de</strong>spre epistolele aşa-zise <strong>de</strong>utero-pauline (Coloseni,<br />
Efeseni, 2 Tesaloniceni) şi epistolele pastorale (1-2 Timotei, Tit). Pe <strong>de</strong> altă
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
273<br />
_______________________________________________________________________________<br />
parte, memoria apostolului a fost amplificată prin amintirea acţiunii sale: este<br />
cazul Faptelor Apostolilor şi, mai târziu (către 200), Faptelor apocrife ale lui<br />
Pavel. Pe <strong>de</strong> o parte, Pavel a supravieţuit ca document, pe <strong>de</strong> alta, ca<br />
monument 61 . Urmând această presupunere, am spune că receptarea lui Pavel este<br />
organizată în jurul a trei poli: biografic, canonic şi doctoral.<br />
În privinţa polului „biografic”, Pavel este celebrat drept eroul<br />
Evangheliei, misionarul naţiunilor, <strong>de</strong>spre care se povestesc cele mai însemnate<br />
fapte (Faptele); aici se pregăteşte o aghiografie, a cărei mărturie sunt Faptele lui<br />
Pavel. Polul „canonic” vorbeşte <strong>de</strong>spre Pavel scriitorul, adunând şi primind<br />
scrierile sale, formând o colecţie care pregăteşte locul primirii sale în canonul<br />
Noului Testament (Epistolele pauline). Cât <strong>de</strong>spre polul „doctoral”, Pavel este<br />
invocat ca un doctor al Bisericii, ale cărui sentinţe sunt imitate în epistolele<br />
pseudoepigrafe (Coloseni, Efeseni, 2 Tesaloniceni, Pastorale). Aceste trei tipuri<br />
<strong>de</strong> recepţie sunt parale şi sincrone; ele au văzut lumina zilei între anii 70-100.<br />
Ele reprezintă trei feluri <strong>de</strong> a asuma absenţa apostolului, fie prin fixarea amintirii<br />
vieţii sale (moştenire biografică), fie prin păstrarea scrierilor sale (moştenire<br />
canonică), fie prin instituirea unei icoane teologice, garantă a interpretării<br />
ortodoxe (moştenirea doctorală, cf. Coloseni 2, 5). Fiecare dintre aceste gestiuni<br />
ale moştenirii pauline selectează trăsăturile care îi convin din figura apostolului<br />
şi îi conferă acestei figuri un statut specific.<br />
Insistăm asupra acestui fapt: canonul epistolelor pauline nu constituie<br />
soclul documentar, pânza <strong>de</strong> fond pe care s-ar ridica receptarea apostolului; el<br />
constituie prin sine o filieră în receptarea figurii lui Pavel, o filieră specifică,<br />
care reţine din el statutul <strong>de</strong> scriitor polemist; această filieră este paralelă cu<br />
filierele biografică şi doctorală.<br />
Consecinţele acestei percepţii a receptării lui Pavel sunt importante.<br />
Prima consecinţă: tăcerea lui Luca asupra scrierilor lui Pavel <strong>de</strong>vine<br />
perfect explicabilă. Cele câteva contacte terminologice ale Faptelor cu limbajul<br />
paulin nu trebuie subestimate, însă raritatea lor nu creditează i<strong>de</strong>ea unei<br />
consultări lucane a corespon<strong>de</strong>nţei apostolului 62 . Această tăcere nu semnalează o<br />
uitare a lui Luca, ci faptul că această cunoaştere a eroului său nu este o<br />
cunoaştere literară. Prezenţa vocabularului paulin în Luca – Fapte, în special a<br />
„meteoritului paulin” din Fapte 13, 38-39 63 , ne poate <strong>de</strong>termina să cre<strong>de</strong>m că<br />
autorul nostru dispunea <strong>de</strong> loghia apostolului. Nu este mai puţin însemnat nici<br />
61<br />
François Bovon, Paul comme document et Paul comme monument, în Joël Allaz etc.,<br />
Chrétiens en conflit. L’épître <strong>de</strong> Paul aux Galates (Essais bibliques 13), Labor et Fi<strong>de</strong>s, Genève,<br />
1987, p. 54-55.<br />
62<br />
O opinie contrară întâlnim la Charles K. Barrett, Acts and the Pauline Corpus, ET 78/<br />
1, 1976, p. 1-5.<br />
63<br />
Aceste două versete par a ieşi direct dintr-o epistolă a lui Pavel: „Cunoscut <strong>de</strong>ci să vă<br />
fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor şi că, <strong>de</strong> toate câte n-aţi putut<br />
să vă îndreptaţi în Legea lui Moise, întru Acesta tot cel ce cre<strong>de</strong> se îndreaptă” (13, 38-39).
274<br />
Daniel Marguerat<br />
_______________________________________________________________________________<br />
faptul că mişcarea căreia Luca îi aparţine nu se hrăneşte, în primul rând, din<br />
cuvintele apostolului, ci din istoria vieţii sale.<br />
A doua consecinţă: fiecare filieră a receptării lui Pavel compune, într-o<br />
manieră specifică, imaginea eroului său. În epistolele Pastorale, Pavel este citat<br />
ca începutul absolutului: el primeşte statutul <strong>de</strong> părinte, adresându-se celor pe<br />
care i-a născut, „copiii săi în credinţă” 64 . În relatarea lui Luca, dimpotrivă, Pavel<br />
este precedat: el se înscrie în continuarea lui Petru şi Ştefan 65 . Un alt exemplu:<br />
minunile. Luca îi atribuie lui Pavel o serie <strong>de</strong> acte terapeutice (vin<strong>de</strong>carea<br />
paraliticului din Listra în Fapte 14, învierea lui Eutihie în Fapte 20, vin<strong>de</strong>carea<br />
lui Publius în Fapte 28 etc.). S-a pretins că aceste minuni sunt o simplă<br />
reproducere a părţii lui Luca <strong>de</strong> minuni atribuite lui Petru, însă în mod greşit:<br />
Pavel însuşi nu a negat niciodată faptul că este înzestrat cu puteri harismatice 66 .<br />
Filiera biografică, sau, să spunem, narativă, pune aşadar în valoare ceea ce, din<br />
motive interne strategiei apostolului, a rămas în scrierile sale ca o stare <strong>de</strong><br />
referinţă menţinută 67 .<br />
Luca şi Eusebiu <strong>de</strong> Cezareea.<br />
Puneam iniţial întrebarea: cine a scris primul o istorie a creştinismului?<br />
La sfârşitul acestui studiu, întrebarea pare să se impună: Eusebiu <strong>de</strong><br />
Cezareea uzurpă titlul. Autorul (anonim) al dubletului Luca – Fapte, pe care<br />
tradiţia, începând cu Sfântul Irineu, l-a numit Luca, a fost pionierul istoriografiei<br />
creştine. Ce diferenţiază, în <strong>de</strong>finitiv, opera sa <strong>de</strong> Istoria Bisericească a lui<br />
Eusebiu? Şi unul şi celălalt se consacră unei interpretări teologice a istoriei. Şi<br />
unul şi celălalt îndrăznesc să se consacre scrierii unei opere istoriografice a<br />
naşterii şi răspândirii unei grupări religioase. Eusebiu îşi citează sursele şi<br />
afişează un raport critic cu privire la documentaţia sa, în timp ce Luca îşi<br />
camuflează împrumuturile; aceasta nu înseamnă, totuşi, că Eusebiu şi Luca nu<br />
adoptă, cu privire la pre<strong>de</strong>cesorii lor, o poziţie selectivă şi critică.<br />
64 Despre imaginea lui Pavel în Pastorale, amintim impozantul studiu al lui Yann<br />
Redaliée, Paul après Paul. Le temps, le salut, la morale selon les épîtres à Timothée et à Tite<br />
(Mon<strong>de</strong> <strong>de</strong> la Bible 31), Labor et Fi<strong>de</strong>s, Genève, 1994.<br />
65 Luca trasează din nou, asupra acestui punct, conştiinţa <strong>de</strong> sine a apostolului: crezurile,<br />
fragmentele imnologice şi formulele kerygmatice pe care Pavel le redă în epistolele sale, şi<br />
câteodată le citează, mărturisesc că se pune în omul „precedat” <strong>de</strong> o tradiţie.<br />
66 „Dovezile mele <strong>de</strong> apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, în semne, prin minuni şi<br />
prin acte <strong>de</strong> putere” (2 Corinteni 12, 12); cf. 1 Tesaloniceni 1, 5; 1 Corinteni 14, 18. Vom consulta,<br />
<strong>de</strong>spre acest subiect, monografia lui Stefan Schreiber, Paulus als Wun<strong>de</strong>rtäter.<br />
Redaktionsgeschichtliche Un<strong>de</strong>rsuchungen zur Apostelgechichte und <strong>de</strong>n authentischen<br />
Paulusbriefen (BZNW 79), <strong>de</strong> Gruyter, Berlin, 1996.<br />
67 Pentru acest dosar complex, trimitem la articolul nostru: L’image <strong>de</strong> Paul dans les<br />
Actes <strong>de</strong>s Apôtres, în Michel Ber<strong>de</strong>r éd., ACFEB, Les Actes <strong>de</strong>s Apôtres. Histoire, récit, théologie<br />
(LeDiv 198), Cerf, Paris, în curs <strong>de</strong> apariţie.
Luca, pionier al istoriografiei creştine<br />
275<br />
_______________________________________________________________________________<br />
După mine, diferenţa capitală se joacă astfel: Eusebiu apără o ortodoxie<br />
teologică, stigmatizează ereziile şi narează istoria unei instituţii. Luca,<br />
dimpotrivă, nu e interesat <strong>de</strong> dimensiunea instituţională a Bisericii: <strong>de</strong>zvoltarea<br />
Cuvântului este ceea ce îl preocupă, un Cuvânt fecund şi creativ, a cărui<br />
progresie în istorie este asigurată <strong>de</strong> un Dumnezeu Provi<strong>de</strong>nţial. Cine este<br />
interesat <strong>de</strong> articularea slujirilor în Biserică va afla puţine informaţii din lectura<br />
Faptelor; dimpotrivă, acţiunea mâinii invizibile a lui Dumnezeu în istorie este<br />
arătată în mai multe rânduri 68 .<br />
Eusebiu este primul istoric al Bisericii. Luca, în schimb, este primul<br />
care, într-o perspectivă istoriografică şi în ve<strong>de</strong>rea construirii unei i<strong>de</strong>ntităţi a<br />
creştinătăţii, a <strong>de</strong>scris istoria originilor creştine.<br />
LUKE, PIONEER OF CHRISTIAN HISTORIOGRAPHY<br />
(Abstract)<br />
The paper tries to emphasize the real position of Luke as the first author of a<br />
history of Christian origins. Although the mo<strong>de</strong>rn historical research hadn’t any doubts<br />
to <strong>de</strong>signate Eusebius of Caesarea, some revisionist attitu<strong>de</strong>s (Henry Cadbury, Martin<br />
Dibelius) from the early 20th century contributed to impose a change, foun<strong>de</strong>d on a<br />
better un<strong>de</strong>rstanding of characteristics of Ju<strong>de</strong>an and late Greek historiography. The<br />
result of such approaches, well represented after 1960, is a large reconsi<strong>de</strong>ration of Luke<br />
as a true historian, well before Eusebius of Caesarea, as author is discussing.<br />
Keywords: Christian historiography, Luke, Eusebius of Caesarea, scientific<br />
mo<strong>de</strong>rn <strong>de</strong>bates, reconsi<strong>de</strong>ration.<br />
68 Această trăsătură non-instituţională a Faptelor a fost bine percepută <strong>de</strong> către Mark<br />
Reasoner, „The Theme of Acts: Institutional History or Divine Necessity in History?”, JBL 118,<br />
1999, pp. 635-639. Rolul important al provi<strong>de</strong>nţei divine, pronoia, în istorie, atât la Iosif Flavius<br />
cât şi la Luca este arătat <strong>de</strong> John T. SQUIRES, The Plan of God in Luke-Acts (SNTS.MS 76),<br />
Cambridge University Press, Cambridge, 1993.
PATRIARHULUI MIRON CRISTEA<br />
LUCIAN DINDIRICĂ<br />
Născut la 18 iulie 1868, la Topliţa 1 , Miron Cristea primeşte la botez<br />
numele Elie, naşul urându-i „să crească mare, să fie sănătos şi popă să se facă!” 2 .<br />
Şi-a început studiile în 1879, la Gimnaziul săsesc din Bistriţa, rămânând aici<br />
până în 1883; următorii 4 ani şi i-a petrecut la Gimnaziul grăniceresc din<br />
Năsăud. Între 1887 şi 1890 a urmat cursurile <strong>Institutul</strong>ui Teologic din Sibiu,<br />
pentru ca, în 1891, să fie trimis <strong>de</strong> către mitropolitul Miron Românul să se<br />
înscrie la Facultatea <strong>de</strong> Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta 3 , un<strong>de</strong> va<br />
obţine, patru ani mai târziu, titlul <strong>de</strong> doctor, cu o teză <strong>de</strong>spre viaţa şi opera lui<br />
Eminescu 4 . Teza, susţinută la Universitatea din Budapesta, în limba maghiară, la<br />
scurt timp după moartea marelui poet Mihai Eminescu (trecuseră doar şase ani),<br />
a fost tipărită cu titlul Eminescu, viaţa şi opera. Studiu asupra unor creaţii mai<br />
noi din literatura română, la editura „Aurora”, în anul 1895 5 , şi, ulterior, tradusă<br />
în limba română 6 .<br />
Încă din perioada studiilor, tânărul Elie Cristea a început să profeseze ca<br />
învăţător la Şcoala primară din Orăştie, între 1890 şi 1891, prin <strong>de</strong>cizia<br />
Consistoriul Arhidiecezan din Sibiu, fiind numit şi director al aceleiaşi şcoli 7 .<br />
După terminarea studiilor <strong>de</strong> la Budapesta, mitropolitul Miron Românul îi oferă<br />
funcţia <strong>de</strong> secretar al Arhiepiscopiei din Sibiu, funcţie pe care o va <strong>de</strong>ţine până<br />
în 1902, când va <strong>de</strong>veni, pentru şapte ani, consilier (asesor) în cadrul aceleiaşi<br />
arhiepiscopii. În această perioadă urcă pe scara ecleziastică: este hirotonit diacon<br />
necăsătorit (30 ianuarie 1900), arhidiacon (8 septembrie 1901), călugărit la<br />
mănăstirea Hodoş Bodrog, sub numele Miron (1902), ieromonarh (13 aprilie<br />
1903), protosinghel (1 iunie 1908). În paralel, <strong>de</strong>sfăşoară activitate publicistică,<br />
fiind, între 1898 şi 1900, redactor la „Telegraful Român”, iar 1905 <strong>de</strong>vine<br />
preşedinte al „<strong>de</strong>spărţământului” Sibiu al Astrei 8 .<br />
1<br />
Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura<br />
Enciclopedică, 2002, p. 141.<br />
2<br />
Ilie Şandru, Valentin Borda, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea,<br />
Târgu Mureş, Casa <strong>de</strong> Editură Petru Maior, 1998, p. 27.<br />
3<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 35.<br />
4<br />
O schiţă succintă a studiilor lui Miron Cristea la Mircea Păcurariu, op. cit., p. 141.<br />
5<br />
Pagini dintr-o arhivă inedită. Documente literare, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi<br />
note <strong>de</strong> Antonie Plămă<strong>de</strong>ală, Bucureşti, 1984 (http://ebooks.unibuc.ro/filologie/melian/44.htm).<br />
6<br />
Elie Miron Cristea, Luceafărul poeziei româneşti. Mihai Eminescu, ediţie îngrijită şi<br />
prefaţată <strong>de</strong> Maria Roşca, Bucureşti, Ginta Latină, 1997.<br />
7<br />
Ilie Şandru, Valentin Borda, op. cit., p. 31.<br />
8<br />
Mircea Păcurariu, op. cit., p. 141.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 277–283
278<br />
Lucian Dindirică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În 1909, la 21 noiembrie/3 <strong>de</strong>cembrie, este ales episcop al Caransebeşului şi<br />
înscăunat la 25 aprilie/8 mai 1910. A participat la Marea Adunare Naţională <strong>de</strong> la<br />
Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, şi a făcut parte din <strong>de</strong>legaţia românilor<br />
transilvăneni, care a prezentat actul Unirii la Bucureşti 9 . Cu această ocazie, Regele<br />
Ferdinad rosteşte o cuvântare „cu ocazia primirii actului <strong>de</strong> unire a Transilvaniei” 10 .<br />
În discursul său, Ferdinand îi numeşte pe ar<strong>de</strong>leni „fraţi”: „În numele românilor din<br />
vechiul Regat, din Basarabia şi din Bucovina, astăzi uniţi, cu profundă recunoştinţă<br />
primesc hotărârea fraţilor noştri <strong>de</strong> peste Carpaţi, <strong>de</strong> a săvârşi unitatea naţională a<br />
tuturor românilor, şi <strong>de</strong>clar pe veci unite, în Regatul român, toate ţinuturile locuite<br />
<strong>de</strong> români, <strong>de</strong> la Tisa până la Nistru. Cu dragoste neţărmurită mi-am închinat viaţa<br />
scumpului meu popor, plin <strong>de</strong> credinţă în menirea lui istorică. Prin lupte şi prin<br />
jertfe, Dumnezeu ne-a dat să înfăptuim azi aspiraţiile noastre cele mai sfinte.<br />
Mulţumindu-i din adâncul sufletului, ne îndreptăm gândurile către cei care cu<br />
sângele lor au clădit noul temei al <strong>de</strong>zvoltării noastre naţionale. Prin <strong>de</strong>votament<br />
neclintit pentru oprea lor, le vom arăta recunoştinţa noastră, prin ele vom arăta<br />
roa<strong>de</strong>le binefăcătoare ale cru<strong>de</strong>lor încercări. Pe acest temei, al unei puternice<br />
<strong>de</strong>mocraţii şi al vieţii frăţeşti între popoare, vom răspun<strong>de</strong>, totodată, simţămintelor<br />
aliaţilor noştri, alături <strong>de</strong> care am luptat pentru marea cauză a dreptăţii şi a libertăţii<br />
în lume. Să trăiască România pe veci unită!” 11 .<br />
Pe 7 iunie 1919, Miron Cristea este ales membru <strong>de</strong> onoare al Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române. La finele aceluiaşi an, pe 18 <strong>de</strong>cembrie, a fost ales mitropolit primat al<br />
României întregite, iar pe 19 <strong>de</strong>cembrie a fost învestit şi înscăunat în cea mai înaltă<br />
funcţie, existentă la acea dată în Biserica Ortodoxă Română 12 .<br />
Pentru Miron Cristea urmeză o etapă fundamentală în implicarea în viaţa<br />
publică. Primul pas l-a constituit Patriarhia – la 4 februarie 1925 ajunge să ocupe<br />
nou înfiinţatul scaun patriarhal al României, pentru ca, la 1 noiembrie 1925,<br />
într-o ceremonie care l-a impresionat profund, să fie învestit în noua <strong>de</strong>mnitate;<br />
<strong>de</strong>spre această învestitură Miron Cristea însuşi nota, în însemnările sale<br />
personale: „A fost, <strong>de</strong>sigur, ceva grandios. Populaţia Bucureştilor se adunase,<br />
<strong>de</strong>sigur, sute <strong>de</strong> mii, <strong>de</strong>-a lungul străzilor <strong>de</strong> la Mitropolie la Palat (...) Sala<br />
tronului era arhiplină, ceva <strong>de</strong> tot distins. M-a surprins că au venit toţi miniştrii<br />
plenipotenţiali străini, în frunte cu ministrul Franţei (...) Gestul regelui, reginei,<br />
prinţului Carol şi soţiei sale, Elena, <strong>de</strong> a-mi săruta mâna după vorbire, a<br />
impresionat nu numai pe cei prezenţi, ci pe toată ţara” 13 .<br />
9<br />
Desăvârşirea unificării statului naţional român. Unirea Transilvaniei cu vechea<br />
Românie, red. Miron Constantinescu, Ştefan Pascu, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1968,<br />
p. 4<strong>24</strong>.<br />
10<br />
Ion Scurtu, Regele Ferdinand (1914-1927), activitatea politică, Bucureşti, Editura<br />
Garamond, s.a., p. 152.<br />
11<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
12<br />
Mircea Păcurariu, op. cit., p. 142.<br />
13<br />
Elie Miron Cristea, Note ascunse. Însemnări personale (1895-1937), ediţie îngrijită,<br />
notă asupre ediţiei Maria şi Pamfil Bilţiu, Cuvânt înainte, note ştiinţifice, comentarii Gheorghe I.<br />
Bo<strong>de</strong>a, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1999, p. 99.
Patriarhului Miron Cristea<br />
279<br />
_______________________________________________________________________________<br />
După ce, vreme <strong>de</strong> secole spaţiul românesc fusese condus <strong>de</strong> mitropoliţi,<br />
secolul al XX-lea aducea un patriarh la conducerea Bisericii Ortodoxe Române.<br />
Sfârşitul Primului Război Mondial şi Marea Unire din 1918, confirmată la nivel<br />
internaţional prin Conferinţa <strong>de</strong> Pace <strong>de</strong> la Paris, au adus extin<strong>de</strong>rea teritoriului<br />
României. Biserica, la rândul său, trebuia reorganizată, această reorganizare<br />
făcându-se prin transformarea funcţiei <strong>de</strong> mitropolit primat în funcţia <strong>de</strong> patriarh.<br />
Reţinem discursul regelui la investirea ca patriarh, discurs ce surprin<strong>de</strong><br />
ascensiunea <strong>de</strong> la funcţia <strong>de</strong> mitropolit primat la cea patriarhală: „Pe cât <strong>de</strong><br />
fericit eram când ai fost chemat <strong>de</strong> peste munţii liberaţi, prin vitejia ostaşilor<br />
români, la păstorirea Ungro-Vlahiei, pe atât <strong>de</strong> fericit sunt astăzi, când îţi<br />
încredinţez cârja <strong>de</strong> patriarh al Bisericii Ortodoxe Române” 14 .<br />
La nici doi ani <strong>de</strong> la aşezarea pe tronul patriarhal al României,<br />
conjunctura politică internă a României îi permite patriarhului să mai urce o<br />
treaptă în impresionantul cursus honorum al vieţii sale publice. La 20 iulie 1927<br />
murea regele Ferdinad, iar în aceeaşi zi, principele Mihai <strong>de</strong>venea noul rege al<br />
României. Întrucât era minor, prerogativele monarhice erau preluate <strong>de</strong> nou<br />
înfiinţata Regenţă, din care făcea parte şi patriarhul Miron Cristea 15 .<br />
„În după-amiaza zilei <strong>de</strong> 20 iulie a avut loc şedinţa comună a Adunării<br />
Deputaţilor şi Senatului în cadrul căreia cei trei regenţi – principele Nicolae,<br />
patriarhul Miron Cristea şi Gh. Buzdugan – au <strong>de</strong>pus jurământ: . Guvernul a<br />
luat măsuri <strong>de</strong> siguranţă, pentru a împiedica orice manifestaţie ostilă actului <strong>de</strong> la<br />
4 ianuarie, sau o eventuală încercare a lui Carol <strong>de</strong> a veni în ţară; starea <strong>de</strong><br />
asediu a fost extinsă la scara întregii ţări, iar presa a fost supusă unei severe<br />
cenzuri. Mai mulţi ofiţeri şi oameni politici – între care N. Iorga – au fost<br />
atenţionaţi să nu facă propagandă fostului principe” 16 .<br />
În proclamaţia Înaltei Regenţe, motivaţiile schimbării formei <strong>de</strong><br />
conducere erau argumentate astfel: „Chemaţi conform Constituţiei prin voinţa<br />
regelui Ferdinand I, consfinţită <strong>de</strong> votul Adunării Naţionale, din 4 ianuarie 1926,<br />
a exercita puterile regale în timpul minorităţii Maiestăţii Sale, regelui Mihai I,<br />
avem conştiinţa <strong>de</strong>plină a marei sarcini ce ne este încredinţată” 17 .<br />
În aceleaşi note ale sale, patriarhul nota laconic: „Regele moare la 20<br />
iulie 1927. Regenţa intră în funcţiune” 18 . Personalitatea lui Carol al II-lea părea<br />
14<br />
Ion Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Bucureşti, Editura<br />
Pai<strong>de</strong>ia, 1999, p. 159.<br />
15<br />
Istoria românilor, vol. VIII. România reîntregită (1918-1940), coord. Ioan Scurtu,<br />
secr. Petre Otu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 262.<br />
16<br />
Ion Scurtu, Contribuţii privind viaţa politică din România, evoluţia formei <strong>de</strong><br />
guvernământ în istoria mo<strong>de</strong>rnă şi contempornă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,<br />
1988, p. 233.<br />
17<br />
Ion Mamina, Regalitatea în România 1866-1947, Bucureşti, Editura Compania, 2004,<br />
p. 152.<br />
18<br />
Elie Miron Cristea, op. cit., p. 108.
280<br />
Lucian Dindirică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
a-l scoate pe Miron Cristea din viaţa politică, <strong>de</strong>oarece reîntoarcerea „fiului<br />
risipitor” va <strong>de</strong>termina sfârşitul Regenţei, sfârşitul crizei dinastice şi „resturaţia”<br />
din vara lui 1930 19 .<br />
În calitate <strong>de</strong> membru al Regenţei, observă autorii sintezei <strong>de</strong> Istoria<br />
românilor, Miron Cristea a ţinut să se implice activ în viaţa politică românească,<br />
Însemnările sale personale menţionând o întâlnire cu Iuliu Maniu: „... l-am chemat<br />
la mine şi i-am ţinut o lecţie aspră, date fiind relaţiile noastre <strong>de</strong> colegi la<br />
universitate. I-am făcut aspre imputări pentru ţinuta lui arogantă, care are o singură<br />
posibilitate categorică, bazat pe masele cărora li s-au făcut promisiuni fără rost” 20 .<br />
Imaginea lui Miron Cristea este una patriarhală, amintind parcă, graţie<br />
înaltei sale funcţii ecleziastice, <strong>de</strong> cronicarii în<strong>de</strong>păratului Ev Mediu; <strong>de</strong>scriind<br />
moartea lui Ion I. C. Brătianu, autorul lucrării <strong>de</strong> sinteză a istoriei românilor<br />
nota: „«O neştiutoare hire omenească!» ar fi exclamat Miron Cristea <strong>de</strong>-ar fi<br />
<strong>de</strong>scris evenimentele anului 1927: când se cre<strong>de</strong>a stăpân pe toate pârghiile<br />
puterii, Ion I. C. Brătianu a fost răpus <strong>de</strong> o amigdalită infecţioasă”.<br />
Problemă majoră a politicii româneşti din <strong>de</strong>ceniul al III-lea al secolului<br />
al XX-lea, criza dinastică şi-a găsit o formulă, dacă nu <strong>de</strong> rezolvare, măcar <strong>de</strong><br />
compromis, prin instituirea Regenţei. Se poate spune, aşadar, că prezenţa lui<br />
Miron Cristea în cadrul acesteia încerca a fi o soluţie la o situaţie neprevăzută,<br />
apărută în anii ’20 ai secolului trecut.<br />
Se pare că, <strong>de</strong>şi personajul nostru a realizat mai mult în calitate <strong>de</strong> patriarh<br />
sau prim-ministru al României, el a fost înregistrat mai <strong>de</strong>s ca membru al Regenţei,<br />
poate şi datorită rarităţii apariţiei acestei instituţii în istoria românilor; este şi cazul<br />
unei lucrări <strong>de</strong>dicate istoriei României în secolul al XX-lea 21 .<br />
Începutul carierei <strong>de</strong> prim-ministru şi contextul politic sunt <strong>de</strong>scrise în<br />
sinteză <strong>de</strong> istoricul Ioan Scurtu. „După 8 ani <strong>de</strong> la urcarea pe tron, Carol al II-lea<br />
îşi putea realiza obiectivul urmărit, <strong>de</strong> a face din monarhie factorul <strong>de</strong>cisiv în<br />
conducerea ţării. Primindu-l pe O. Goga în audienţă, în dimineţa zilei <strong>de</strong> 10<br />
februrie 1938, regele i-a anunţat intenţia <strong>de</strong> a constitui un guvern <strong>de</strong> uniune<br />
naţională. Uluit <strong>de</strong> cele auzite, Goga – care era convins că va avea o lungă<br />
perioadă <strong>de</strong> guvernare – a trebuit să-şi <strong>de</strong>pună mandatul. Au urmat obişnuitele<br />
audienţe, privind formarea noului guvern. Cei convocaţi – C. Argetoianu,<br />
N. Iorga, Al. Averescu, I. I. C. Brătianu – au acceptat necesitatea instituirii unui<br />
guvern <strong>de</strong> autoritate, care să restabilească ordinea în ţară şi să ia măsuri ferme<br />
împotriva mişcării legionare” 22 .<br />
19 Despre această problematică, vezi Ioan Scurtu, Criza dinastică din România (1925-<br />
1930, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1996, p. 190-253.<br />
20 Istoria românilor, VIII, p. 271.<br />
21 Stephen Fischer-Galaţi, România în secolul al XX-lea, traducere <strong>de</strong> Manuela Macarie,<br />
cuvânt înainte <strong>de</strong> Kurt W. Treptow, Iaşi, <strong>Institutul</strong> European, 1998, p. 57.<br />
22 Ion Scurtu, Contribuţii privind viaţa politică din România, evoluţia formei <strong>de</strong><br />
guvernământ în istoria mo<strong>de</strong>rnă şi contempornă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,<br />
1988, p. 428.
Patriarhului Miron Cristea<br />
281<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Carol al II-lea îi oferă patriarhului fotoliul <strong>de</strong> prim-ministru 23 , cariera<br />
publică a lui Miron Cristea fiind <strong>de</strong> acum întregită: patriarh – membru în<br />
Regenţă – prim-ministru. Ce importanţă avea numirea lui Miron Cristea în<br />
această nouă <strong>de</strong>mnitate? Răspunsul îl găsim într-o lucrare recentă, <strong>de</strong>dicată vieţii<br />
ecleziastice din România, pentru perioada anilor ’30: „Prezenţa sa, ce se dorea<br />
«neutră», era o garanţie a neutralităţii sprijinului pe care Biserica Ortodoxă<br />
Română (cel mai puternic simbol naţional al românilor) îl acorda <strong>de</strong>ja regelui,<br />
într-un moment <strong>de</strong> cumpănă pentru însăşi soarta statului român” <strong>24</strong> .<br />
Pentru a înţelege contextul şi importanţa numirii lui Miron Cristea ca<br />
prim-ministru, trebuie să facem apel la un citat dintr-o sinteză <strong>de</strong> istoria<br />
românilor, asupra activităţii politice a lui Miron Cristea şi, cu precă<strong>de</strong>re, asupra<br />
funcţiei sale politice <strong>de</strong> prim-ministru; <strong>de</strong>scriind perioada <strong>de</strong> la sfârşitul anului<br />
1937 şi începutul anului 1938, autorii notează: „... regele [Carol al II-lea] nu<br />
dorea să instaleze un guvern puternic, <strong>de</strong>oarece, gân<strong>de</strong>a el, sosise vremea să<br />
instaureze o dictatură regală. El a acţionat repe<strong>de</strong> şi fără prea multă vâlvă, la 10<br />
şi 11 februarie 1938, când, pur şi simplu, a înlocuit guvernul Goga cu un<br />
«guvern consultativ», condus <strong>de</strong> patriarhul Bisericii Ortodoxe, Miron Cristea,<br />
având în componenţa sa câţiva foşti prim-miniştri şi pe Ion Antonescu, ca<br />
ministru al apărării” 25 . Ar reieşi, astfel, o activitate a lui Miron Cristea, în<br />
calitate <strong>de</strong> prim-ministru, aflată sub atenta supraveghere a regelui Carol al II-lea.<br />
Mai mult <strong>de</strong>cât atât, fostul rege al României, Mihai I, ve<strong>de</strong>a în Miron<br />
Cristea o simplă „marionetă” politică, un interpus al lui Carol al II-lea în fotoliul<br />
<strong>de</strong> premier al ţării. „După ce l-a revocat pe Goga – spune Mihai I – tatăl meu l-a<br />
instalat în fruntea guvernului pe patriarhul Miron Cristea, unul din cei trei<br />
regenţi ai copilăriei mele. După părerea mea, aceasta a fost o nouă greşeală.<br />
Biserica trebuie să se ocupe <strong>de</strong> treburile ei şi nu <strong>de</strong> cele ale statului. Făcând<br />
dintr-un prelat un prim-ministru, Carol al II-lea, prin forţa lucrurilor, a amestecat<br />
genurile. La drept vorbind însă, Cristea nu mai era altceva <strong>de</strong>cât un ministru-<br />
marionetă. Puterea reală se afla în mâinile tatălui meu” 26 .<br />
Dată fiind relaţia sa cu regele Carol al II-lea, Miron Cristea nu putea<br />
lipsi nici din lucrări <strong>de</strong>dicate monarhiei româneşti. Evi<strong>de</strong>nt că principala referire<br />
23<br />
Despre venirea lui Miron Cristea în funcţia <strong>de</strong> prim-ministru şi transformarea<br />
regimului monarhic al României, vezi Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul<br />
XX (1918-1940), Bucureşti, Editura Pai<strong>de</strong>ia, 1999, p. 343 şi urm., precum şi o lucrare mai veche:<br />
Al. Gh. Savu, Dictatura regală (1938-1940), Bucureşti, Editura Politică, 1970.<br />
<strong>24</strong><br />
Mirel Bănică, Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30, prefaţă <strong>de</strong><br />
Marius Turda, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p. 228-229.<br />
25<br />
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu<br />
Teodor, Istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, p. 435.<br />
26<br />
Mihai al României, O domnie întreruptă, convorbiri cu Philippe Viguie Desplaces,<br />
Bucureşti, Editura Libra, p. 69.
282<br />
Lucian Dindirică<br />
_______________________________________________________________________________<br />
priveşte perioada în care acesta a ocupat funcţia <strong>de</strong> prim-ministru, începând cu<br />
februarie 1938 27 .<br />
Din noul guvern, prezidat <strong>de</strong> Patriarhul Miron Cristea, făceau parte<br />
„gruparea centristă, <strong>de</strong>sprinsă din Partidul Naţional-Ţărănesc şi gruparea lui Gh.<br />
Tătărescu, din Partidul Naţional-Liberal, precum şi alţi vechi susţinători ai lui<br />
Carol al II-lea (generalul Paul Teodorescu, C. Argetoianu, Voicu Niţescu ş.a.).<br />
Ca miniştri secretari <strong>de</strong> stat au fost numiţi 7 foşti preşedinţi ai Consiliului <strong>de</strong><br />
Miniştri (Al. Averescu, Arthur Voitoianu, Gh. Gh. Mironescu, Al. Vaida<br />
Voievod, dr. C. Angelescu, N. Iorga şi Gh. Tătărescu), care aveau menirea să<br />
acopere, cu numele lor, regimul monarhic. Este <strong>de</strong> remercat că, dintre foştii<br />
preşedinţi ai Consiliului <strong>de</strong> Miniştri, numai Iuliu Maniu şi O. Goga n-au acceptat<br />
oferta, iar Barbu Ştirbey n-a fost solicitat <strong>de</strong> rege” 28 .<br />
La 6 martie 1939, Patriarhul Miron Cristea moare la Cannes, în Franţa,<br />
un<strong>de</strong> plecase „cu voe bună şi nă<strong>de</strong>jdi <strong>de</strong> însănătoşire <strong>de</strong>plină, căci nimeni nu bănuia<br />
răul ce avea să se întâmple, poate tocmai şi din pricina oboselii drumului prea<br />
lung” 29 . Slujba <strong>de</strong> înhumare este <strong>de</strong>scrisă <strong>de</strong> regele Carol al II-lea în însemnările<br />
sale: „Dimineaţa, la 11, înmormântarea patriarhului Miron Cristea în Patriarhie.<br />
Slujba foarte frumoasă şi civilizată oficiată <strong>de</strong> mitropolitul Nicodim al Moldovei. Au<br />
luat parte mai toţi vlădicii din ţară şi unii <strong>de</strong> peste graniţă (...) Sicriul, aşezat în<br />
mijlocul catedralei, avea un capac <strong>de</strong> sticlă, aşa încât am putut să-l văd o ultimă dată<br />
pe acest bun slujitor al Bisericii şi al Ţării” 30 .<br />
La final, putem conchi<strong>de</strong>, prin cuvintele adresate patriarhului Miron<br />
Cristea, în 1938, la împlinirea vârstei <strong>de</strong> 70 <strong>de</strong> ani: „Arhiereul venerabil, pe<br />
tâmplele căruia s-a împletit ce mai frumoasă cunună a ortodoxiei româneşti,<br />
Patriarhul, Înaltul regent din anii 1927-1930, Preşedintele Consiliului <strong>de</strong> Miniştri<br />
din anul 1938, s-a ridicat dintr-o sănătoasă familie ţărănească. Această limpe<strong>de</strong><br />
şi vânjoasă obârşie a însemnat însă în viaţa sa mai mult <strong>de</strong>cât orice blazon, <strong>de</strong>cât<br />
orice strălucită nobleţe” 31 .<br />
27 A se ve<strong>de</strong>a, în special, Ioan Scurtu, Monarhia în România 1866-1947, Bucureşti,<br />
Editura Danubius, 1991, p. 111 şi urm.; Ion Mamina, Monarhia constituţională în România.<br />
Enciclopedie politică. 1866-1938, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2000, passim.<br />
28 Ion Scurtu, Contribuţii privind viaţa politică din România, evoluţia formei <strong>de</strong><br />
guvernământ în istoria mo<strong>de</strong>rnă şi contempornă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,<br />
1988, p. 428-429.<br />
29 Gheorghe I. Moisescu, în articolul Moartea şi îngroparea Prea Fericitului întru<br />
pomenire Miron, Patriarhul României, în „Biserica Ortodoxă Română”, an LVII, 1939, nr. 3-4,<br />
p. 130.<br />
30 Carol al II-lea, Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice (1904-1939), vol. I, ed. a<br />
II-a, rev., Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2003, p. 303.<br />
31 Ilie Şandru, Valentin Borda, op.cit., p. 3.
Patriarhului Miron Cristea<br />
283<br />
_______________________________________________________________________________<br />
PATRIARCH MIRON CRISTEA<br />
(Abstract)<br />
Miron Cristea’s personality had a great influence upon certain aspects of<br />
Romanians’ political and religious life in the interwar period. The rich biography of the<br />
first patriarch has <strong>de</strong>termined a rich bibliography <strong>de</strong>dicated to him, his life being in the<br />
center of Romanian historians’ interests for many times. Thus, we will try to start from<br />
his human features, <strong>de</strong>scribing his main period of life and ending with a presentation of<br />
his works. Otherwise, our presentation will be a bio-bibliographical one, trying to<br />
<strong>de</strong>scribe his life as it was, but also to <strong>de</strong>pict the image of this life in the Romanian<br />
historiography.<br />
Keywords: prime minister, Regency, religion, patriarch.
TERMENI GEOGRAFICI POPULARI,<br />
REFERITORI LA NOŢIUNEA „LOC CU...”<br />
IUSTINA BURCI<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 285-298<br />
FILOLOGIE<br />
Cercetarea terminologiei entopice este o activitate complexă, care<br />
inclu<strong>de</strong> aspecte diacronice, sincronice, comparative, <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare a spectrului<br />
<strong>de</strong> sensuri ale cuvintelor etc. Terminologia geografică locală cuprin<strong>de</strong>, <strong>de</strong> fapt,<br />
un număr foarte mare <strong>de</strong> apelative, în care se reflectă toate aspectele legate <strong>de</strong><br />
caracteristicile mediului natural în care oamenii îşi <strong>de</strong>sfăşoară activitatea (cu<br />
<strong>de</strong>scrierea lui până în cele mai mici amănunte 1 ), dar şi <strong>de</strong> dimensiunea vieţii<br />
materiale şi spirituale a acestora. Ea „tră<strong>de</strong>ază o anumită atitudine subiectivă a<br />
poporului faţă <strong>de</strong> lumea fizică înconjurătoare, cum ve<strong>de</strong> el lucrurile în mijlocul<br />
cărora trăieşte şi cum reacţionează lingvistic atunci când nevoia <strong>de</strong> a le distinge<br />
unele <strong>de</strong> altele îi cere să le <strong>de</strong>a un nume” 2 .<br />
Apariţia elementelor care aparţin acestei clase lexicale se produce prin:<br />
- observarea şi numirea directă şi concretă a anumitor obiecte geografice<br />
(baltă 3 , cascadă, cărare, <strong>de</strong>al, fâneaţă, insulă, izvor, lac, munte, pârâu, râu,<br />
vale, vârf etc.) ori trăsături ale acestora (adânca – „partea cea mai <strong>de</strong> jos a văii<br />
<strong>de</strong>-a lungul unei ape”; adâncătură – „loc adânc în albia unei ape”; albineţ –<br />
„pământ alb, sărăturos”; arsură – „loc un<strong>de</strong> a ars pădurea, fără intervenţia<br />
omului, sau pădure arsă cu scopul <strong>de</strong> a face curătură”; crucişetură – locul un<strong>de</strong><br />
un drum sau o cărare se <strong>de</strong>spart în mai multe direcţii; fugitură – coastă care se<br />
prăvăleşte, se surpă etc.);<br />
1 Cursurile <strong>de</strong> apă, spre exemplu, au fost clasificate în funcţie <strong>de</strong>: <strong>de</strong>bitul permanent sau<br />
temporar; care seacă în timpul verii; locul un<strong>de</strong> apa iese sau dispare sub pământ pentru a reapărea<br />
la o anumită distanţă; locul un<strong>de</strong> izvorul se <strong>de</strong>sparte în două; ape amenajate; ape curgătoare /<br />
stătătoare; adânci / neadânci; în regiuni inundate sau pe coasta unui <strong>de</strong>al ori munte; mocirloase /<br />
limpezi; acoperite cu vegetaţie; miros; culoare; formă etc. (vezi Gh. Bolocan, Elena Şodolescu-<br />
Silvestru, Dicţionarul entopic al limbii române, în SCO, nr. 1/1995, Craiova, p. 68-69).<br />
2 Iorgu Iordan, Toponimia românească, Bucureşti, 1963, p. 312.<br />
3 Entopicele au fost selectate din Gh. Bolocan, Elena Şodolescu-Silvestru, Iustina Burci,<br />
Ion Toma, Dicţionarul entopic al limbii române, vol. I (A-M), Craiova, Editura Universitaria,<br />
2009.
286<br />
Iustina Burci<br />
_______________________________________________________________________________<br />
- metaforizare, proces în care, diferitele <strong>de</strong>nivelări ale solului sunt<br />
asociate cu obiecte reale, „antrenate într-un raport semantic, logic” 4 (acoperiş –<br />
„vârf în formă <strong>de</strong> acoperiş <strong>de</strong> casă sau ca pălăria unei ciuperci”; blid – „scobitură<br />
rotundă, în pămînt, mare, dar nu adâncă”; buric – „ridicătură mică <strong>de</strong> pământ,<br />
rotunjită sau ascuţită; morman <strong>de</strong> pământ sau nisip; partea mai ridicată a unei<br />
bucăţi <strong>de</strong> teren arabil”; capră – „întăritură făcută la ţărmul unei ape pentru ca<br />
aceasta să nu se reverse”; călugăr – „izvor care curge pe un scoc”; ceaun – „vale<br />
hârtopoasă în formă rotundă; căldare, adâncitură între stânci înalte, mari;<br />
spinarea boltită a unei înălţimi”; chelie – „ridicătură stearpă <strong>de</strong> pe un <strong>de</strong>al”;<br />
cujmă – „vârf în formă <strong>de</strong> acoperiş <strong>de</strong> casă sau ca pălăria unei ciuperci care<br />
adăposteşte un loc”; lăptic – „văgăună, canal <strong>de</strong> scurgere a apei” etc.).<br />
E. Murzaev 5 arăta că utilizarea metaforei se face în acelaşi mod, după aceleaşi<br />
asociaţii, în cazul celor mai multe dintre popoare, şi în aceasta constă, <strong>de</strong> fapt, şi<br />
universalitatea proce<strong>de</strong>ului respectiv <strong>de</strong> a forma sensuri noi.<br />
Direcţiile <strong>de</strong> analiză asupra apelativelor topice sunt multiple. Ele se pot<br />
axa pe probleme <strong>de</strong>: istorie a terminologiei geografice (apariţie, evoluţie<br />
structurală, semantică, fonetică, dispariţie ori trecere în fondul pasiv al limbii,<br />
acolo un<strong>de</strong> este cazul), etimologie, dialectologie etc.; acest lucru se poate face<br />
atât la nivelul întregului material înregistrat, cât şi la nivelul unor grupe lexicosemantice<br />
ori <strong>de</strong>rivaţionale şi, nu în ultimul rând, poate viza cazuri particulare 6 .<br />
Cercetarea termenilor entopici este importantă şi dintr-un alt punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re:<br />
acela că ei se onimizează uşor (dau <strong>de</strong>numirea unor forme <strong>de</strong> relief), dar se şi<br />
transonimizează, adică îşi împrumută numele altor obiecte – sate, oraşe şi<br />
persoane 7 .<br />
În articolul <strong>de</strong> faţă, ne vom opri asupra termenilor geografici populari<br />
care au sensul <strong>de</strong> „loc cu...”. Aceştia sunt întâlniţi <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> <strong>de</strong>s pe cuprinsul ţării<br />
noastre şi sunt reprezentaţi <strong>de</strong> apelative care se referă cu <strong>de</strong>osebire la mediul<br />
natural înconjurător. Îi redăm în continuare, clasificaţi după obictele <strong>de</strong>numite:<br />
• loc un<strong>de</strong> cresc afini: afinar, afineag, afinet, afiniş, afinişte;<br />
• loc bogat în albine / un<strong>de</strong> sunt scorburi cu albine (sălbatice): albiniş,<br />
cojniţe, gărgăunariţă, găunari, roierişte;<br />
• loc cu aluni: alunar, alunet, aluniş, alunişte;<br />
4 Anatol Eremia, Dicţionar explicativ şi etimologic <strong>de</strong> termeni geografici, Chişinău,<br />
Ştiinţa, 2006, p. 9; vezi şi Ramona Lazea, Toponime formate prin metaforă, în SCO, Craiova,<br />
Editura Universitaria, 2001, nr. 6, p. 204.<br />
5 E. Murzaev, Ceasti tela celoveka i jivota v narodnoi gheograficeskoi terminologhii, în<br />
„Actes du XI e Congres International <strong>de</strong>s Sciences Onomastiques”, 2, Sofia, 1975, p. 99.<br />
6 Spre exemplu, în Radiografia semantică a unui străvechi cuvânt românesc (SCO, nr.<br />
4/1999, Craiova, p. 51-100), Gabriela Macovei a întreprins un studiu <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> amplu asupra<br />
unui singur entopic: chiu.<br />
7 Numeroase antroponime au la bază un supranume provenit dintr-un entopic: Bahnă,<br />
Bulboacă, Câmpu, Chicere, Coastă, Colină, Crâng, Crivina, Dâmb, Dumbravă, Groapă, Hârtop,<br />
Livadă, Lovişte, Măgură, Matcă, Mejdină, Mirişte, Movilă, Munte, Padină, Pârâu, Poiană, Ponor,<br />
Prelucă, Prundiş, Râpă, Rediu, Rovină, Sălişte, Şes, Şipot, Ţarină, Vâlcică, Valea, Zăvoiu etc.
Termeni geografici populari referitori la noţiunea „loc cu...” 287<br />
_______________________________________________________________________________<br />
• loc cu anini / arini: aninet, aniniş, aninos / arinar, arinărie, arinet,<br />
ariniş, arinişte;<br />
• loc acoperit cu vegetaţie, cu copaci <strong>de</strong> o anumită specie, <strong>de</strong> arbori sau<br />
plantaţie <strong>de</strong> arbori: arboret;<br />
• loc cu pietriş (mărunt) (şi nisip): ariniş, nisiparniţă, nisipărie, nisipiş,<br />
nisipişte, nisipitură, pietrătrie, pietriş, pietroşniţă, prundar, prundiş, prundărie,<br />
prundişte, saură, sauriş, savură, schelet, scruntar, sigă, soater, şetăros, şoatăr,<br />
şuşana, şuter;<br />
• pământ ars, nisipos / loc cu pietriş mărunt / loc sterp un<strong>de</strong> nu creşte<br />
nimic: arsurişte;<br />
• ţarină cu cartofi, loc un<strong>de</strong> se cultivă cartofi: barabulişte, bărăboişte,<br />
cartofărie, crumpişte, pichiocărie, piciocişte;<br />
• locul un<strong>de</strong> a fost o stână; locul un<strong>de</strong> se aruncă gunoiul: băligărie;<br />
• loc cu fire subţiri <strong>de</strong> apă (care ies pe o suprafaţă mai mare): băltăriş,<br />
fântâniş, fântânişte, izvorişte, miriliş, mlacovaşce, păienjeniş, puiezală, smârc,<br />
şciubei, ştiubei, şupot;<br />
• păşune cu pietre care seamănă cu turma <strong>de</strong> berbeci: berbecărie;<br />
• loc cu iarbă grasă pentru păşune: borişte, stanişte, starişte, staurină,<br />
stăoină, stănină, stăvină, storişte, suhaţ;<br />
• mulţime <strong>de</strong> bozi, loc plin <strong>de</strong> boz: bozărie;<br />
• loc cu vegetaţie târâtoare, pe care nu pasc oile: boziş, glonţărie, păiş,<br />
păişte, rugar, rugărie, rugos, sadină, sărătură, smidă, stepă, şurar, şuvarea;<br />
• loc acoperit cu brazi: bră<strong>de</strong>t, brădiniciu, brădiniş, brădiş, brădişte,<br />
brădui;<br />
• loc cu mulţi brebeni: brebeniş;<br />
• loc acoperit cu brazi mici şi închirciţi, numiţi buhaşi: buhăşime;<br />
• loc în pădure cu vegetaţie bogată, <strong>de</strong>asă, încâlcită (un<strong>de</strong> nu poţi intra):<br />
bujecărie, ciufărişte, ciuharaie, <strong>de</strong>şime, higet, iznidăriş, pâcliş, rădiş, rătiniş,<br />
rogărie, sâhlă, sâhlete, smeciş, smidari, smârc, stujeriş, sturchiş, şier;<br />
• locul în care sunt cultivate legume: bulgărie, cepărie, legumic,<br />
răsadniţă, sârbărie;<br />
• loc cu bulgări tari: bulgărie, bulgăriş;<br />
• loc cu buşteni: buştenărie;<br />
• loc acoperit cu buturi: buturişte;<br />
• loc în pădurea tăiată, un<strong>de</strong> au rămas resturi <strong>de</strong> lemne, cioate, surcele:<br />
buturogişte, buturugărie, rămăguri;<br />
• locul (terenul) un<strong>de</strong> creşte cânepa, locul <strong>de</strong> pe care s-a cules cânepa:<br />
cânepărie, cânepişte;<br />
• pădure <strong>de</strong>asă, întunecoasă, cu arbori <strong>de</strong> diferite soiuri: carpiniş;<br />
• loc cu buturugi din care cresc lăstari: castariş, smidiţă;<br />
• locul (adăpostul) un<strong>de</strong> iernează vitele: câşlărie, căprărie;
288<br />
Iustina Burci<br />
_______________________________________________________________________________<br />
• loc cu cărbune: cărbunar, cărbunariţă, cărbunaşi, cărbunărie,<br />
cărbunăriş, cărbunărişte, cărbuniş, cărbunişte, cărbunos, sărătură, sivăr;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> carpeni: cărpeniş;<br />
• loc cu cătină: cătinet;<br />
• loc în pădure cu vegetaţie bogată, <strong>de</strong>asă, încâlcită, un<strong>de</strong> nu poţi intra;<br />
loc cu tufăriş şi mărăcini, pe teren neregulat: cătiniş;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> cer: cerăt, ceret, ceriş;<br />
• loc cu pietriş mărunt / loc cu mult pietriş / loc pietros <strong>de</strong> un<strong>de</strong> se<br />
scoate piatră: chetrar, chetrărie, chetriş;<br />
• loc cu lăstari: cioabă;<br />
• loc cultivat cu porumb: ciocălăişte, cucuruzaştină, păpuşoişte,<br />
popuşoişte, strujenişte;<br />
• pădure cu copaci uscaţi, rămaşi în picioare şi rupţi la vârf: ciunget;<br />
• loc cu tufe şi mărăcini, teren neregulat: ciutărie;<br />
• loc cu humă / loc cu pământ greu, humos, care crapă pe uscătură / loc<br />
cu pământ umed, apa se poate stoarce cu mâna: ceroi, clisărie, clisos, crăpători,<br />
himărie, humaş, humărie, humăraie, humăriş, humiş, humişte, humoi, hutiş,<br />
sărătură, sloată, smolniţă;<br />
• loc bulgăros, cu bulgări tari / bolovani tari ca piatra / loc cu humă:<br />
clisoi;<br />
• loc un<strong>de</strong> se zice că au fost comori: comoraşte, comorărie, comorişte;<br />
• loc cu piatră tare, cremene: cremeniş, cremenos, cremenuş, cremniţă,<br />
scală, stâncos, stâncuros;<br />
• loc cretos, cu cretă: cretar, cretărie, cretiş, cretos, critărie, sigă, sâc,<br />
sâgos;<br />
• loc cultivat cu varză (curechi): curechişte, vărzărie;<br />
• loc acoperit cu curpeni, viţă sălbatică: curpeniş;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> dafini: dafini;<br />
• loc cu tufăriş şi mărăcini: dracilă;<br />
• loc cu o mulţime <strong>de</strong> droburi, bulgări, bolovani: drobiş;<br />
• loc un<strong>de</strong> cresc numai duzi: dudărie;<br />
• loc pe care a fost fân, dar s-a cosit: fânişte;<br />
• loc cultivat cu fasole: fasolişte;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> fag: făgăriş, făget, făgiş, făgişte;<br />
• loc cu ferigi: feregar, ferigar;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> frasini: frăsinet, frăsiniş, frăsinişte;<br />
• mulţime <strong>de</strong> copaci tineri, <strong>de</strong>şi, stufoşi: frunzăriş;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> stejar (în care predomină stejarul): gărniţiş,<br />
gârniţar, goruniş, gorunişte, stejăriş, stejăret, stejărie, stejărişte;<br />
• loc cultivat cu grâu: grânişte;<br />
• loc pe care cresc lăstari, lăstăriş: grăbăriş, lăstărişte, lăstăriţă, lăstur;
Termeni geografici populari referitori la noţiunea „loc cu...” 289<br />
_______________________________________________________________________________<br />
• loc cu gresie: gresărie, gresar, gresiar, sâgos;<br />
• loc umblat <strong>de</strong> mulţi iepuri: iepurişte;<br />
• lac mai mic, neadânc, grup <strong>de</strong> lăculeţe: iezeriş, lăcăriş, lăcoviş,<br />
lăculişte, lăcovişte, locovişte, rojişte;<br />
• loc cultivat cu in, cultură <strong>de</strong> in / loc rămas liber după culesul inului:<br />
inariţă, inărie;<br />
• pădure în care predomină fagul / loc dintr-o pădure cu mult jir: jirişte;<br />
• loc cu lăptuci: lăptucime;<br />
• loc cu lăstari / loc în pădure cu vegetaţie bogată / pădure tânără<br />
crescută <strong>de</strong> la sine sau plantată: lăstăriş;<br />
• loc un<strong>de</strong> cresc sălcii: lozar, lozărie, salcie, sălcărie, sălcăriş, sălciş,<br />
sălcet, sălciniş;<br />
• loc cultivat cu cereale (şi cartofi): grumpenişte, lucerieră, piciorişte,<br />
sămănătorişte, sămănătură;<br />
• loc semănat cu lucernă: lucernărie;<br />
• locul <strong>de</strong> pe munte <strong>de</strong> un<strong>de</strong> se rostogolesc pietrele, râpa din care se<br />
rupe pământul / <strong>de</strong>presiune mică, adâncă / gaură în malul apei / loc cu humă<br />
(argilă): lutărie;<br />
• loc cu pământ mâlos: mâlărie, mâlişte, mâlitură, mâlituros;<br />
• loc cultivat cu porumb, grâu, cartofi etc. / loc cultivat cu mei (numit în<br />
trecut şi mălai) / arătură făcută într-o porumbişte: mălăişte, meişte;<br />
• loc un<strong>de</strong> cresc mălini: măliniş, măslinet, olivet;<br />
• loc cu tufăriş şi mărăcini: ciulinet, mărăcinet, mărăciniş, mărăcinos,<br />
spinărie, spinet;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> stejar, fag, brad, frasin, paltin, răchită, salcie,<br />
plopi etc.: măstacăniş;<br />
• loc semănat cu mături / loc <strong>de</strong> pe care au fost recoltate măturile:<br />
măturişte;<br />
• loc semănat cu mazăre: măzăriştină, măzărişte;<br />
• loc un<strong>de</strong> se găsesc (mulţi) melci: melcărie;<br />
• livadă <strong>de</strong> meri: merăzie, meret;<br />
• loc în pădure un<strong>de</strong> se făcea dohot (pentru uns roţile şi luminat) din<br />
coajă <strong>de</strong> mesteacăn / loc cu pădure <strong>de</strong> mesteacăn: mestecănet, mestecărie,<br />
mesteciş, mestecăniş, mestecănişte;<br />
• ţarc pentru miei: mielărie;<br />
• loc întins la munte şi lăsat care ţine apa multă vreme: mlăcărie;<br />
• pădure tânără (crescută <strong>de</strong> la sine sau plantată anume), loc crescut cu<br />
lăstăriş <strong>de</strong> mlajă, salcie: mlădiniş, mlăjăt, mlăjeriş, mlăjet;<br />
• loc cu noroi, glod apătos, cu băltoace, în urma unei ploi mari: mocirliş,<br />
năroi, nomol, noroială, pleoştină, pleşcăială;<br />
• loc crescut cu mohor: mohorişte, muhorişte;
290<br />
Iustina Burci<br />
_______________________________________________________________________________<br />
• locul un<strong>de</strong> creşte molidul: moldişti, molidiş;<br />
• loc mlăştinos, mocirlos, cu apă multă pe care creşte şi stuf: moroştină,<br />
morotişte, păpuriş, rovină, rovinos, stufărie, stufiriş, stufiş, stuhărie;<br />
• vale cu ape domoale, cu aluvionări fine, a<strong>de</strong>sea mocirloasă şi cu gura<br />
inundabilă: motişte;<br />
• locul pentru păşunatul timpuriu / pădure cu muguri / mulţime <strong>de</strong><br />
muguri: muguriş;<br />
• loc la stână în care se mulg oile: mulgărie, mulgărişte;<br />
• loc cu rugi <strong>de</strong> mure: muriş;<br />
• loc cu nămol, loc mlăştinos: nămolişte, potmoliş;<br />
• carieră <strong>de</strong> nisip / loc nisipos, un<strong>de</strong> se află mult nisip / întin<strong>de</strong>re<br />
acoperită cu nisip / loc cu fund nisipos într-un râu sau lac: nisiparniţă, nisipărie,<br />
nisipiş, nisipişte;<br />
• cer înnorat: norişte;<br />
• loc cu mulţi nuci: nucari, nucărişte, nucet, nuciş, nucişte;<br />
• loc pe care cresc mulţi nuferi: nufăriş;<br />
• tufiş <strong>de</strong> arbori mici (alun, răchită), subţiri, flexibili: nuieliş;<br />
• loc un<strong>de</strong> pasc oile: oişte;<br />
• loc cultivat cu porumb, grâu, orz, secară şi cartofi: orezărie;<br />
• loc cultivat cu orz, locul <strong>de</strong> pe care s-a secerat orzul: orzărie;<br />
• loc cultivat cu ovăz: ovăzărie, ovăzişte;<br />
• loc în câmp un<strong>de</strong> se păstrează paiele: painiţă;<br />
• locul un<strong>de</strong> a ars pădurea / loc ars <strong>de</strong> soare sau <strong>de</strong> om pentru a face<br />
curătură: pârjolişte;<br />
• loc în pădurea tăiată, un<strong>de</strong> au rămas resturi <strong>de</strong> lemn, cioate, surcele:<br />
pârporiş, pâlc, tăietură, văgaş, vraişte, vreascuri;<br />
• loc acoperit cu pădure: pădurărie, păduret, păduriş, pădurişte,<br />
păduriţă;<br />
• loc în care cresc piersici: piersicărie;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> paltini: păltiniş;<br />
• loc mlăştinos un<strong>de</strong> creşte papură: păpuriş, păpurişte;<br />
• suprafaţă acoperită cu vegetaţie mică: păriş;<br />
• loc cu păşune /curăţat pentru a fi transformat în păşune: păşunar,<br />
păşunişte;<br />
• loc un<strong>de</strong> se cultivă mulţi pepeni: pepenărie, pepenişte;<br />
• loc în care cresc mulţi peri, periş: peret, periş;<br />
• livadă <strong>de</strong> perji / loc un<strong>de</strong> se prelucrează perjele: perjărie;<br />
• loc <strong>de</strong> un<strong>de</strong> se scoate piatră / loc cu pietriş mărunt: pietrar, pietrărie,<br />
pietrăriş, pietriş, pietrişoaie, pietruniş;<br />
• pădure <strong>de</strong> pini: pinet;<br />
• locul un<strong>de</strong> se ţine pleava: plevărie;
Termeni geografici populari referitori la noţiunea „loc cu...” 291<br />
_______________________________________________________________________________<br />
• loc un<strong>de</strong> cresc mulţi plopi: plopiş, plopărie, plopet, plopăriş, plopişte,<br />
plopărişte;<br />
• loc un<strong>de</strong> se păstrează fructele în timpul iernii / loc un<strong>de</strong> se usucă<br />
fructele: pomar;<br />
• teren plantat cu viţă <strong>de</strong> vie sau cu pomi: pomărie, pomărit, pomet,<br />
pomişte;<br />
• loc sterp un<strong>de</strong> nu creşte nimic, loc cu sol răvăşit: ponoriş, ponorişte,<br />
ponoriţă;<br />
• locul un<strong>de</strong> stau porcii, păşune un<strong>de</strong> pasc porcii: porcărie;<br />
• loc crescut cu arbuşti <strong>de</strong> porumb: porumbărie, porumbar;<br />
• zonă aluvionară cu solul format din pietriş, nisip, argilă: potmolitură;<br />
• loc cu sol uscăcios, fărâmicios, care mereu dă naştere unui praf <strong>de</strong> lut<br />
şi nisip mărunt: prăfuişte, prăfărie, pulberiţ;<br />
• loc prăvălatic: prăvălitură;<br />
• coastă cu înclinare foarte mare, pe care te poţi lăsa într-o vale:<br />
priporişte;<br />
• livadă <strong>de</strong> pruni: prunărie, prunet, pruniş, prunişte;<br />
• loc cu pădure tânără: puiet;<br />
• loc cu pământ mişcător: pulberiş, spulberiş, sudom, sudumătură,<br />
surpăcios, surupăcios;<br />
• loc un<strong>de</strong> creşte purul: purărie;<br />
• loc cu copaci rari, în pădure: rarerişte, rarişce, rarişte, răcorişte,<br />
răret, răriş, rărişce, rărişte, răriştură, răritură;<br />
• loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> răchită: răchită, răchitărie, răcitiş, răchitiş;<br />
• loc cultivat cu rapiţă: răpiţişte;<br />
• loc un<strong>de</strong> creşte mult rogoz: rogozaştină, rogozărie, rogoziş, rogozişte;<br />
• loc cu sfărâmături <strong>de</strong> piatră roşiatică şi nisip: roşcat, roşcătură,<br />
roşiştie, ruşchi, ruşchin, ruşchiu, ruşoane, ruşti, ruştini;<br />
• loc mâncat <strong>de</strong> ape, râpos, mlăştinos / rovină, mlacă: roviniş, rovinişte;<br />
• loc un<strong>de</strong> creşte mult rug: rugărie, ruget, rugărai;<br />
• loc cu sfărâmături <strong>de</strong> piatră: ruşchiţă;<br />
• loc cu pădure <strong>de</strong> salcâmi: salcâmărie, salcâmiş;<br />
• loc un<strong>de</strong> cresc arbuşti <strong>de</strong> sânger: sângeret, sângeriş;<br />
• loc un<strong>de</strong> creşte sămardă (usturoi sălbatic): sămărdiş;<br />
• loc cu scaieţi: scăiar, scăiuş;<br />
• loc un<strong>de</strong> creşte scradă (specie <strong>de</strong> iarbă care creşte în pădure, în munţi):<br />
scrădiş;<br />
• loc cultivat cu secară (sau <strong>de</strong> pe care s-a secerat): secărişte;<br />
• <strong>de</strong>siş <strong>de</strong> copăcei: sihlărie, sihliş;<br />
• loc cu smeură: smeuriş, smeuruş, smeuret;<br />
• loc un<strong>de</strong> cresc mai mulţi soci: socărie, socet;
292<br />
Iustina Burci<br />
_______________________________________________________________________________<br />
• loc cu multe stânci: stâncărie, stâncăriş;<br />
• loc cu stuf: stufăraie, stufărie, stufăriş, stufiş, stuhărie, stuhăriş;<br />
• loc cu iarbă grasă pentru vite: saivan;<br />
• loc cu trestie: trestiş, trestiiş, trestărie;<br />
• loc cu copaci scorburoşi: scorburărie, scorburiş, scorburişte,<br />
scorburos;<br />
• loc cu tină şi noroi: slătinos, sloată, smârc, smârcos, smârcunos,<br />
smârcuş, smolniţa, sterpoaie;<br />
• loc cu tufiş şi mărăcini pe teren neregulat: stuf;<br />
• loc un<strong>de</strong> se ţin stupii <strong>de</strong> albine pe timp <strong>de</strong> vară: sălbatice, scorboră,<br />
stupar, stup, stuparniţă, stupărie, stupăriş, stupărişte, stupină, stupinărie,<br />
stupiniş, stupinişte, stupişte, ştiorbură;<br />
• loc cu ştevie: şteviet;<br />
• loc un<strong>de</strong> cresc mulţi tei: teiş;<br />
• câmp semănat cu trifoi: trifoişte;<br />
• loc pe câmp, pe lângă stână, un<strong>de</strong> se prepară urda (dar şi caşul şi<br />
brânza): urdărie;<br />
• loc pe care cresc multe urzici: urzicar, urzicărie, urzicuş;<br />
• loc un<strong>de</strong> se află mulţi bursuci: viezurime, viezurişte, bursucărie;<br />
• pădurice, <strong>de</strong>siş <strong>de</strong> vişini sălbatici; livadă <strong>de</strong> vişini: vişinar, vişinet;<br />
• loc cu vizuini <strong>de</strong> vulpi: vulpărie;<br />
• loc cu multe cuiburi <strong>de</strong> vulturi: vulturime;<br />
• loc pe care cresc zmeuri: zmeuriş;<br />
1. O primă observaţie care se poate face asupra materialului <strong>de</strong> mai sus<br />
este aceea că, termenii geografici prezentaţi anterior au la bază nume <strong>de</strong>:<br />
vegetale (afinar, aluniş, bozărie, cartofărie, cânepişte, fasolişte, ferigar,<br />
mărăcinet, mesteciş, nufăriş, ovăzărie, piersicărie, salcâmiş, şteviet, trifoişte,<br />
urzicar, vărzărie etc.), animale (berbecărie, bursucărie, căprărie, ciutărie,<br />
iepurişte, mielărie, viezurişte, vulpărie, vulturime etc.), insecte (albiniş,<br />
gărgăunariţă), materii (buştenărie, cărbunărie, chetrărie, gresărie, humişte,<br />
nisipărie, pietrăriş etc.), lucruri (comorărie), dar pot arăta şi locul <strong>de</strong> <strong>de</strong>pozitare<br />
(plevărie „locul un<strong>de</strong> se ţine pleava”, pomar „loc un<strong>de</strong> se păstrează fructele în<br />
timpul iernii / loc un<strong>de</strong> se usucă fructele” etc.) ori locul un<strong>de</strong> se petrece o acţiune<br />
(mulgărie, mulgărişte „loc la stână în care se mulg oile”, urdărie „loc pe câmp,<br />
pe lângă stână, un<strong>de</strong> se prepară urda”); <strong>de</strong> asemenea, ele pot exprima o<br />
caracteristică a unui loc (<strong>de</strong>şime „loc în pădure cu vegetaţie bogată, <strong>de</strong>asă,<br />
încâlcită, un<strong>de</strong> nu poţi intra)”, rarişte „loc cu copaci rari, în pădure”, roşcătură<br />
„loc cu sfărâmături <strong>de</strong> piatră roşiatică şi nisip”, păienjeniş „loc cu fire subţiri <strong>de</strong><br />
apă, care ies pe o suprafaţă mai mare” etc.) sau pot fi formate <strong>de</strong> la nume etnice<br />
– bulgărie, sârbărie pentru „locul în care sunt cultivate legume”, popoarele<br />
respective fiind cunoscute ca mari cultivatoare <strong>de</strong> legume.
Termeni geografici populari referitori la noţiunea „loc cu...” 293<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Chiar dacă este mai puţin utilizată în aceste cazuri, metafora are, totuşi,<br />
rolul său în formarea apelativelor respective. Astfel, un loc în pădurea tăiată,<br />
un<strong>de</strong> au rămas resturi <strong>de</strong> lemn, cioate, surcele se numeşte vraişte (Parepa,<br />
Vâlcele-Ph; Inoteşti-Vl), altul, cu pietriş mărunt – schelet (Tarlungeni-Bv) 8 , iar<br />
berbecărie <strong>de</strong>semnează o păşune cu pietre, care seamănă cu o turmă <strong>de</strong> berbeci<br />
(Bistriţa Năsăud).<br />
2. O altă observaţie, la care ne conduce materialul prezentat, este aceea<br />
că, termenii geografici populari din această categorie pot fi, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
structural, atât <strong>de</strong>rivaţi, cât şi ne<strong>de</strong>rivaţi. Dată fiind valoarea lor semantică – „loc<br />
cu...” –, fapt care implică i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> multitudine, balanţa se înclină net în favoarea<br />
termenilor <strong>de</strong>rivaţi 9 , în special a celor cu formanţi care au sens colectiv. Aceştia<br />
sunt:<br />
-ag: afineag;<br />
-ai: rugărai;<br />
-aie: ciuharaie, humăraie, stufăraie;<br />
-(i)ală: noroială, pleoscăială, puiezală;<br />
-ar(i): afinar, alunar, arinar, cânepar, cărbunar, chetrar, cretar,<br />
feregar, ferigar, găunari, gârniţar, gresar, gresiar, lozar, nucari, păşunar,<br />
pietrar, pomar, porumbar, prundar, rugar, scăiar, scruntar, smidari, stupar,<br />
şurar, urzicar, vişinar;<br />
-ariţă: gărgăunariţă, cărbunariţă, inariţă;<br />
-arniţă: nisiparniţă, stuparniţă;<br />
-aş(i): cărbunaşi, humaş;<br />
-aşce: mlacovaşce;<br />
-aşte: comoraşte;<br />
-a(i)ştină: cucuruzaştină, rogozaştină, măzăriştină, meriştină, miriştină;<br />
-at: roşcat;<br />
-ărie: arinărie, băligărie, berbecărie, bozărie, bujecărie, bulgărie,<br />
bursucărie, buştenărie, buturugărie, cartofărie, cânepărie, câşlărie, căprărie,<br />
cărbunărie, cepărie, chetrărie, ciutărie, clisărie, comorărie, cretărie, critărie,<br />
dudărie, glonţărie, gresărie, hoitărie, humărie, iepurişte, inărie, lozărie,<br />
lucernărie, lutărie, mălăişte, mâlărie, melcărie, merăzie, mestecărie, mielărie,<br />
mlăcărie, mortărie, mulgărie, nisipărie, orezărie, orzărie, ovăzărie, pădurărie,<br />
pepenărie, perjărie, pietrărie, piciocărie, piersicărie, plevărie, plopărie,<br />
pomărie, porcărie, porumbărie, prăfărie, prunărie, prundărie, purărie,<br />
răchitărie, rogărie, rogozărie, rugărie, salcâmărie, sălcărie, sârbărie,<br />
8<br />
În aceeaşi localitate, entopicul schelet mai are un sens, acela <strong>de</strong> „loc lipsit <strong>de</strong> vegetaţie,<br />
sterp”.<br />
9<br />
Termenii ne<strong>de</strong>rivaţi sunt în număr mult mai redus. Iată câţiva dintre ei: cioabă, cojniţe,<br />
crăpători, dafini, dracilă, mortieră, răchită, rugos, ruşchi, ruşchin, ruşchiu, ruşti, ruştini, sâc,<br />
sâhlă, sâhlete, saivan, sălbatice, salcie, saură, savură, schelet, şciubei, scorboră, şier, sigă, sivăr,<br />
sloată, smârc, smidă, smolniţa, şoatăr, soater, stepă, ştiorbură, ştiubei, stuf, stup, stupină, sudom,<br />
suhaţ, şupot, şuşana, şuter etc.
294<br />
Iustina Burci<br />
_______________________________________________________________________________<br />
scorburărie, sihlărie, socărie, spinărie, stâncărie, stejărie, stufărie, stuhărie,<br />
stupărie, stupinărie, trestărie, urdărie, urzicărie, vărzărie, vulpărie;<br />
-ăt: cerăt, mlăjăt;<br />
-ea: şuvarea;<br />
-eaţă: mortăreaţă;<br />
-eră: lucerieră;<br />
-et: afinet, alunet, aninet, arinet, arboret, bră<strong>de</strong>t, cătinet, ceret, ciulinet,<br />
ciunget, făget, frăsinet, higet, măslinet, mărăcinet, meret, mestecănet, mlăjet,<br />
nucet, olivet, păduret, peret, pinet, plopet, pomet, prunet, puiet, răret, ruget,<br />
sălcet, sângeret, smeuret, socet, spinet, şteviet, vişinet;<br />
-ic: legumic;<br />
-iciu: brădiniciu;<br />
-ime: <strong>de</strong>şime, lăptucime, viezurime, vulturime;<br />
-ină: pleoştină, săştină, staurină, stăoină, stănină, stăvină, sadină;<br />
-iş: afiniş, albiniş, aluniş, aniniş, ariniş, băltăriş, boziş, brădiniş, brădiş,<br />
brebeniş, bulgăriş, carpiniş, castariş, cărbunăriş, cărbuniş, cărpeniş, cătiniş,<br />
ceriş, chetriş, cremeniş, cretiş, curpeniş, drobiş, făgăriş, făgiş, fântâniş, frăsiniş,<br />
frunzăriş, gărniţiş, goruniş, grăbăriş, humăriş, humiş, hutiş, iezeriş, iznidăriş,<br />
lăcăriş, lăcoviş, lăstăriş, măliniş, mărăciniş, măstacăniş, mesteciş, mestecăniş,<br />
miriliş, mlădiniş, mlăjeriş, mocirliş, molidiş, muguriş, muriş, nisipiş, nuciş,<br />
nufăriş, nuieliş, păduriş, păienjeniş, păiş, păltiniş, păriş, păpuriş, pâcliş,<br />
pârporiş, periş, pietrăriş, pietriş, pietruniş, plopăriş, plopiş, ponoriş, potmoliş,<br />
prundiş, pruniş, pulberiş, răcitiş, răchitiş, rădiş, răriş, rătiniş, rogoziş, roviniş,<br />
salcâmiş, sauriş, sălcăriş, sălciniş, sălciş, sămărdiş, sângeriş, scorburiş, scrădiş,<br />
sihliş, smeciş, smeuriş, spulberiş, stâncăriş, stejăriş, stufăriş, stufiriş, stufiş,<br />
stuhăriş, stujeriş, sturchiş, stupăriş, stupiniş, teiş, trestiş, trestiiş, zmeuriş;<br />
-işce: rarişce, rărişce;<br />
-işte: afinişte, alunişte, arinişte, arsurişte, barabulişte, bărăboişte,<br />
borişte, brădişte, buhăşime, buturişte, buturogişte, cânepişte, cărbunărişte,<br />
cărbunişte, ciocălăişte, ciufărişte, fântânişte, izvorişte, roierişte, nisipişte,<br />
crumpişte, comorişte, curechişte, făgişte, fânişte, fasolişte, frăsinişte, gorunişte,<br />
grânişte, grumpenişte, humişte, jirişte, lăculişte, lăcovişte, lăstărişte, locovişte,<br />
măturişte, măzărişte, mâlişte, meişte, mestecănişte, mierişte, mohorişte,<br />
morotişte, motişte, muhorişte, mulgărişte, nămolişte, nisipişte, norişte, nucărişte,<br />
nucişte, oişte, ovăzişte, pădurişte, păişte, păpurişte, păpuşoişte, păşunişte,<br />
pârjolişte, pepenişte, piciocişte, piciorişte, plopişte, plopărişte, pomişte,<br />
ponorişte, popuşoişte, prăfuişte, priporişte, prunişte, prundişte, rarerişte,<br />
rarişte, răcorişte, răpiţişte, rărişte, rogozişte, rojişte, rovinişte, sămănătorişte,<br />
scorburişte, secărişte, stanişte, starişte, stejărişte, storişte, strujenişte,<br />
stupărişte, stupinişte, trifoişte, viezurişte;<br />
-işti: moldişti;<br />
-iştie: roşiştie;<br />
-it: pomărit;
Termeni geografici populari referitori la noţiunea „loc cu...” 295<br />
_______________________________________________________________________________<br />
-iţ: pulberiţ;<br />
-iţă: lăstăriţă, painiţă, păduriţă, ponoriţă, smidiţă, ruşchiţă;<br />
-niţă: cremniţă, pietroşniţă, răsadniţă, smolniţă;<br />
-oaie: pietrişoaie, sterpoaie;<br />
-oane: ruşoane;<br />
-oi: ceroi, clisoi, humoi;<br />
-os: aninos, cărbunos, clisos, cremenos, cretos, mâlituros, mărăcinos,<br />
rovinos, sâgos, scorburos, slătinos, smârcos, smârcunos, stâncos, stâncuros,<br />
surpăcios, surupăcios, şetăros;<br />
-tină: moroştină;<br />
-ui: brădui;<br />
-uş: cremenuş, scăiuş (suf. diminutival cu sens <strong>de</strong> colectiv), smeuruş,<br />
smârcuş, urzicuş;<br />
-ur(i): lăstur, rămăguri;<br />
-(ă)tură: mâlitură, nisipitură, potmolitură, prăvălitură, sămănătură,<br />
sărătură, sudumătură, răriştură, răritură, roşcătură, tăietură;<br />
Cele mai productive sufixe sunt, după cum se poate observa, -iş, -işte şi<br />
-ărie. Ele sunt urmate, în ordinea frecvenţei, <strong>de</strong> -et, -ar(i), -os, -(ă)tură, -ină,<br />
-aştină, -iţă, -uş, -ime, -niţă, -aie, -ariţă, -oi, -arniţă, -aş(i), -ăt, -işce, -oaie,<br />
-ur(i), -ag, -ai, -ală, -aşce, -aşte, -ea, -eaţă, -eră, -ic, -iciu, -işti, -iştie, -it, -iţ,<br />
-oane, -tină, -ui.<br />
3. Cu toate că vizează situaţii geografice similare şi au la bază, cel mai<br />
a<strong>de</strong>sea, motivaţii economice ori psihosociale i<strong>de</strong>ntice, obiectele din teren nu<br />
poartă întot<strong>de</strong>auna şi aceeaşi <strong>de</strong>numire. Deosebirile care apar, <strong>de</strong> la o zonă la alta<br />
şi chiar <strong>de</strong> la o localitate la alta, „sunt <strong>de</strong> ordin particular, local, regional” 10 . Ele<br />
trebuie studiate şi analizate în contextul lingvistic şi istoric al regiunii<br />
respective.<br />
Astfel, un loc cu pietriş mărunt şi nisip a primit, pe teritoriul ţării<br />
noastre, mai multe <strong>de</strong>numiri – ariniş (Stulpicani-Sv), nisiparniţă (Gărăgău,<br />
Răduleşti-Tr), nisipărie (Deleni-Vs), nisipiş (Di<strong>de</strong>şti-Tr), nisipişte (Hobiţa-Gj),<br />
nisipitură (Liteni-Sv), pietrătrie (Văluţa-Gj; Almaş-Sălişte-Hd; Certeze-Sm;<br />
Deleni-Vs), pietriş (Ag, Bv, Bz, Cj, Cţ, Dj, Gj, If, Il, Mh, Nţ, Ot, Ph, Sb, Tl, Tr,<br />
Vl), pietros (Roma-Bt; Piscu Sadovei-Dj; Almaj-Sălişte-Hd; Crainici-Mh;<br />
Comarnic-Ph; Certeze-Sm; Gura Humorului-Sv; Năsturelu-Tr), prundar<br />
(Pâglişa-Cj; Sălişte <strong>de</strong> Sus-Mm), prundiş (Ag, Ar, Bc, Bv, Bz, Cv, Db, Dj, Gj,<br />
Gl, Hd, Il, Nţ, Ot, Ph, Sb, Sv, Tl, Tr, Vl, Vr, Vs), prundişte (Mosna-Sb), saură<br />
(Sabangia-Tl), savură (Dulgheru-Cţ; Slobozia Conachi-Gl), schelet (Tarlungeni-<br />
Bv), scruntar (Moldoveni-Nţ), sigă (Fundata-Bv), soater (Pojejena, Şuşca,<br />
Zlatiţa-Cs), şetăros (Aninoasa-Hd), şoatăr (Pescari-Cs), şuşana (Milişăuţi-Sv),<br />
şuter (Leordina, Petrova-Mm); un loc cu tină şi noroi – slătinos (Sânpetru-Bv),<br />
sloată (Stăncuţa-Br; Vâlcele-Ph), smârc (Glăvăneşti-Bc; Almăj, Giurgiţa,<br />
10 Anatol Eremia, op. cit., p. 10.
296<br />
Iustina Burci<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Pleniţa-Dj; Suceveni-Gl; Archita-Mr; Brâncoveni-Ot; Tătaru-Ph; Avereşti-Vs),<br />
smârcos (Suceveni-Gl; Urşi-Vl), smârcunos (Nămăieşti-Ag), smârcuş (Urşi-Vl),<br />
smolniţa (Glăvile-Vl), sterpoaie (Aninoasa-Gj), iar terenul pe care se cultivă<br />
cartofi – barabulişte (DA, Rotaru, Oprescu L), cartofărie (Răzvad-Db; Almăj-<br />
Dj; Vasilaţi-If; Măciuca-Vl), crumpişte (Bărbăteşti-Vl), pichiocărie (Dămuc-Nţ),<br />
piciocişte (Beliş, Călăţele, Poiana Horea-Cj; Leordina, Petrova-Mm.) etc.<br />
Referindu-se la multitudinea <strong>de</strong> termeni care le sunt atribuiţi unor obiecte cu<br />
trăsături comune, aflate la distanţe mai mult sau mai puţin în<strong>de</strong>părtate, Vasile<br />
Ioniţă arăta că: „Existenţa în graiurile limbii române a atâtor apelative care dau<br />
expresie aceleiaşi realităţi materiale, varietatea sinonimică, dove<strong>de</strong>sc gradul <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>zvoltare şi perfecţionare ale graiurilor respective” 11 .<br />
Sinonimia nu se produce însă numai la nivel lexical, ci şi la nivelul<br />
mijloacelor <strong>de</strong> <strong>de</strong>rivare. Exemplele în care un obiect geografic este <strong>de</strong>numit <strong>de</strong> la<br />
acelaşi apelativ, dar cu sufixe diferite, sunt numeroase: loc cu aluni – alunet<br />
(Hirişeşti-Gj; Vai<strong>de</strong>ieni-Vl), aluniş (Boteşti, Ciocanu-Ag; Bran, Săcele-Bv;<br />
Valea Lupului-Bz; Pâclişa-Cj; Bălăneşti, Gilort, Sâmbotin-Gj; Jieţ-Hd; Hinova,<br />
Husnicioara, Izvoru Aneştilor, Şişeşti-Mh; Stulpicani-Sv; Piatra-Tr; Frânceşti-<br />
Vl), alunişte (Ponoarele-Mh); loc acoperit cu pădure <strong>de</strong> fag – făgăriş<br />
(Dărmăneşti-Bc; Chilii, Dămuc-Nţ; Lipovăţ-Vs), făget (Arieşeni, Cunţa, Sebeş-<br />
Ab; Boteşti, Căpăţâneni, Dragoslavele, Lereşti, Nucşoara, Poienari-Ag; Buhuşi-<br />
Bc; Tarlungeni-Br; Bran, Hărman, Moeciu, Preduleţ, Sânpetru-Bv; Valea<br />
Lupului-Bz; Pescari-Cs; Melineşti-Dj; Aninoasa, Gilort-Gj; Câmpa, Hărău, Jieţ,<br />
Lonea-Hd; Bârsana, Poienile <strong>de</strong> sub Munte-Mm; Butoieşti, Căzăneşti, Izvoru<br />
Aneştilor, Prunişor, Runcşor, Şişeşti-Mh; Bălţăteşti, Bicaz-Chei, Bozieni,<br />
Stejaru-Nţ; Irimeşti, Trăisteni, Valea Târsei-Ph; Sălişte, Slimnic-Sb; Stulpicani-<br />
Sv; Boişoara, Costeşti, Muiereasca-Vl; Lepşa-Vr; Gârceni-Vs.), făgiş (Târgu<br />
Gânguleşti-Vl), făgişte (Romani, Tănăseşti, Urşani, Vai<strong>de</strong>eni-Vl) etc.<br />
Unul şi acelaşi termen poate cumula, totodată, un număr mare <strong>de</strong><br />
sensuri, <strong>de</strong>semnând forme geografice dintre cele mai variate. În această situaţie,<br />
se află ariniş – pădure mică <strong>de</strong> arini (Ab, Ag, Bc, Bh, Br, Bv, Bz, Cţ, Dj, Gj, Hd,<br />
Mm, Mh, Nţ, Ot, Ph, Sb, Sv, Tr, Vl, Vr, Vs) / loc cu pietriş mărunt şi nisip (Sv);<br />
nisipărie – loc în luncă puţin nisipos, dar bun (Bc, Nţ) / loc cu sfărâmături <strong>de</strong><br />
piatră roşietică (Bt, Vs) / pământ ars, nisipos (Bc, Gl) / ridicătură <strong>de</strong> pământ<br />
răsucită, movilă neregulată <strong>de</strong> pământ sau <strong>de</strong> nisip zburător (Bt) / loc lipsit <strong>de</strong><br />
vegetaţie (Gl) / loc cu pietriş mărunt (Vs); pietriş – loc cu pietriş mărunt (Ag,<br />
Bv, Bz, Cj, Cţ, Dj, Gj, If, Il, Mh, Nţ, Ot, Ph, Sb, Tl, Tr, Vl) / loc cu mult pietriş<br />
(Ag, Cj, Cs, Cţ, Dj, Gj, Gl, Hd, Mh, Nţ, Ot, Ph, Sb, Tl, Tr, Vl) / sfărâmături <strong>de</strong><br />
piatră, bolovani care cad <strong>de</strong> pe munte (Bc, Br, Bv, Cj, Cs, Cţ, Cv, Dj, Hd, If, Il,<br />
Mh, Mm, Ph, Tl, Tr, Vl, Vs) / loc pietros <strong>de</strong> un<strong>de</strong> se scoate piatră (Db, Dj, Gj,<br />
Tr, Vl, Vs) / loc cu sfărâmături <strong>de</strong> piatră (Gj) / loc mai pietros, prin care curge o<br />
apă (Bv, Bz, Dj, Gj, Hd, If, Tr) / locul <strong>de</strong> pe munte <strong>de</strong> un<strong>de</strong> se rostogolesc<br />
11 V. Ioniţă, Nume <strong>de</strong> locuri din Banat, Timişoara, Facla, 1982, p. 90-91.
Termeni geografici populari referitori la noţiunea „loc cu...” 297<br />
_______________________________________________________________________________<br />
pietrele, râpa din care se rupe pământul (Dj, Gj) / grămadă mare şi lunguiaţă <strong>de</strong><br />
pământ şi piatră cu coaste slab înţelenite (Gj, Nţ, Sb, Sv) / zonă aluvionară cu<br />
solul format din pietriş, nisip, argilă (Gj, Ph) / ridicătură stearpă <strong>de</strong> pe <strong>de</strong>al,<br />
muchie golaşă (Dj) / locul un<strong>de</strong> se scoate piatră sau cărbune, aflat la suprafaţa<br />
pământului (Tr, Vl) / loc lipsit <strong>de</strong> vegetaţie (Bh) / creastă înaltă <strong>de</strong> stânci mari<br />
(Cj) / loc sterp un<strong>de</strong> nu creşte nimic (Tl) / pământ ars, nisipos (Cs) / loc cu piatră<br />
tare, cremene (Ph) şi multe altele.<br />
Diferenţele <strong>de</strong> sens, a<strong>de</strong>sea opuse, se explică atât prin modul în care<br />
oamenii percep şi <strong>de</strong>finesc un loc anume, cât şi prin modificarea condiţiilor<br />
geografice, ceea ce duce la pier<strong>de</strong>rea caracterului motivat al termenilor<br />
respectivi 12 . Chiar dacă mediul natural se schimbă, vechile nume se pot menţine<br />
în circulaţie vreme în<strong>de</strong>lungată după dispariţia obiectului geografic pe care l-au<br />
<strong>de</strong>numit; s-a diluat însă tot mai mult legătura cu trecutul şi, astfel, s-a redus<br />
posibilitatea <strong>de</strong> a cunoaşte etimologia corectă a unor termeni entopici.<br />
Un rol <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> important şi activ l-a avut terminologia geografică<br />
populară în formarea sistemului numelor <strong>de</strong> locuri. Acesta este <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong><br />
sistemul limbii comune, fie în mod direct, fie prin intermediul antroponimiei,<br />
care, <strong>de</strong> asemenea, este subordonată aceluiaşi sistem. Încadrarea toponimiei unui<br />
teritoriu în sfera limbii comune este esenţială şi pentru <strong>de</strong>terminarea structurii<br />
toponimice şi, în acelaşi timp pentru o justă rezolvare etimologică 13 . Termenii<br />
entopici <strong>de</strong>numesc în special acci<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> teren în sensul cel mai larg al<br />
cuvântului şi se încadrează, din acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, microtoponimiei satelor.<br />
Ele pot fi întâlnite însă şi în macrotoponimie, iar entopicele care au sensul „loc<br />
cu...” nu fac excepţie <strong>de</strong> la regulă. Iată câteva exemple din toponimia Olteniei:<br />
Afinet – <strong>de</strong>al (Vl). Afinetu – loc (Gj). Aluniş – <strong>de</strong>al (Gj, Vl, Mh, Ot); loc<br />
cu aluni (Gj, Mh); pădure (Dj, Gj, Mh); sat (Gj, Mh); vâlcea (Gj). Alunişu –<br />
coastă <strong>de</strong> <strong>de</strong>al (Gj, Vl); islaz (Vl); livezi (Gj); loc (Gj, Vl); pădure (Gj, Mh);<br />
Vale (Vl). Bră<strong>de</strong>t – comună (Gj); loc (Gj); moşie (Gj); sat (Gj). Bră<strong>de</strong>tu – <strong>de</strong>al<br />
(Gj, Mh); fâneaţă (Vl); loc (Gj, Mh, Vl); moşie (Vl); munte (Gj, Mh); parte <strong>de</strong><br />
sat (Vl); pădure (Gj); pârâu (Mh); podiş (Vl); vale (Gj, Mh, Vl). Pepenişte –<br />
tarla (Ot). Peret – loc (Gj); Peretu – <strong>de</strong>al (Dj, Gj, Mh, Vl); loc (Dj, Gj, Ot); loc<br />
cu peri (Dj, Gj, Mh, Ot, Vl); moşie (Dj, Ot); parte <strong>de</strong> sat (Dj, Gj, Mh, Ot, Vl);<br />
pădure (Dj); păşune (Gj); platou (Dj, Gj, Vl); sat (Dj, Mh, Ot); teren arabil (Dj,<br />
Gj, Mh, Ot, Vl); vale (Dj, Gj, Ot). Pietriş – moşie (Ot); munte (Vl); pârâu (Gj);<br />
sat (Ot). Pietrişu – baltă (Dj); carieră <strong>de</strong> piatră (Dj); <strong>de</strong>al (Gj, Mh, Ot, Vl);<br />
drumeag (Gj); insulă (Dj); loc (Ot); loc cu pietriş (Dj, Gj, Mh, Ot, Vl); locuinţă<br />
izolată (Dj, Mh); parte <strong>de</strong> sat (Mh); pârâu (Dj); poiană (Gj, Ot); râpă (Dj); sat<br />
(Gj, Vl); silişte (Gj); ştiubei (Gj); teren arabil (Gj, Ot, Vl). Stejăretu – loc izolat<br />
(Vl); pădure (Gj, Vl); <strong>de</strong>al (Vl); parte <strong>de</strong> sat (Vl); teren arabil (Dj, Ot, Vl).<br />
Stejăriş – pădure (Gj). Teişu – <strong>de</strong>al (Dj, Vl); loc (Gj); loc arabil cu tei (Gj);<br />
12<br />
Gh. Bolocan, Elena Şodolescu-Silvestru, op. cit., p. 70.<br />
13<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 67.
298<br />
Iustina Burci<br />
_______________________________________________________________________________<br />
pădure <strong>de</strong> tei (Gj); pădure (Mh); pârâu (Gj); sat (Dj, Ot). Vărzăria – cartier (or.<br />
Călimăneşti-Vl); grădină <strong>de</strong> zarzavat (Dj, Ot, Vl); poiană (Vl); vale (Vl).<br />
După cum se poate observa, entopicele respective şi-au lărgit, uneori<br />
semnificativ, spectrul <strong>de</strong> utilizare. Dacă, iniţial, <strong>de</strong>numirea era conformă cu<br />
realitatea <strong>de</strong>numită, mai apoi, prin transfer, apelativele respective s-au transmis<br />
şi altor obiecte geografice (bălţi, <strong>de</strong>aluri, moşii, sate etc.)<br />
Cercetarea sistemului entopic, sub toate aspectele sale – pe regiuni şi în<br />
totalitatea lui – este <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importantă, pentru că poate contribui la<br />
rezolvarea unor probleme <strong>de</strong> istorie a limbii, etimologie, dialectologie, poate<br />
oferi, în general, informaţii <strong>de</strong>spre formarea şi evoluţia lexicului geografic<br />
popular şi a modului în care acesta a „importat” ori a „exportat” elemente din şi<br />
spre celelalte compartimente ale vocabularului nostru.<br />
TERMES GEOGRAPHIQUES POPULAIRES<br />
POUR LA NOTION «ENDROIT AVEC…»<br />
(Résumé)<br />
La recherche <strong>de</strong> la terminologie géographique populaire est une activité<br />
complexe, qui comprend <strong>de</strong>s aspects diachroniques, synchroniques, comparatifs,<br />
d’i<strong>de</strong>ntification <strong>de</strong> l’ensemble <strong>de</strong> significations <strong>de</strong>s mots etc. Dans cet article, l’auteur<br />
s’a arrêté sur ceux qui ont le sens <strong>de</strong> «endroit avec…». Leur analyse et classification est<br />
faite tant sémantiquement que structuralement. On insiste aussi sur le problème <strong>de</strong> la<br />
synonymie (dû à l’existence dans la langue roumaine <strong>de</strong>s nombreuses appellations qui<br />
désignent les mêmes réalités matérielles). Il s’agit d’un phénomène qui se produit non<br />
seulement au niveau lexical mais aussi au niveau <strong>de</strong>s moyens <strong>de</strong> dérivation. Le rôle que<br />
la terminologie géographique populaire a eu dans la formation du system <strong>de</strong>s noms <strong>de</strong><br />
lieux et le transfert <strong>de</strong> noms d’un objet géographique à l’autre est également pris en<br />
compte.<br />
Mots-clefs: terminologie géographique populaire, synonymie, appellations, transfert.
EMINESCU ŞI REALSEMITISMUL (IV)<br />
TUDOR NEDELCEA<br />
Consecvent sieşi, Eminescu revine asupra pericolului pătrun<strong>de</strong>rii<br />
nelimitate a acelor alogeni purtători <strong>de</strong> capital parazitar în frageda economie<br />
românească: „Înecarea cu străini a tuturor ramurilor vieţii noastre economice,<br />
reducerea românului în ţara sa proprie la rolul <strong>de</strong> simplu salahor agricol,<br />
că<strong>de</strong>rea repe<strong>de</strong> a tuturor meseriilor, stingerea industriei casnice şi înlocuirea ei<br />
prin producte industriale străine, lipsa absolută a unei legi <strong>de</strong> incolat, ceea ce<br />
permite ca gunoaiele societăţilor vecine din câteşipatru unghiurile lumii să<br />
s-aşeze la noi, prefacerea în fine a acestor elemente politice cari au umplut<br />
funcţiile statului şi se strecoară în reprezentaţiunea naţională, toate acestea<br />
dove<strong>de</strong>sc că ţara noastră nu mai e vechea Românie, ci e o Americă orientală<br />
<strong>de</strong>schisă tuturor imigraţiunilor, al căror principiu e «Ubi bene ibi patria» şi<br />
teoria <strong>de</strong> «om şi om».<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, dorinţa <strong>de</strong> progres şi <strong>de</strong> libertate a introdus fraza goală<br />
în locul realităţii în mecanismul nostru politic” 1 .<br />
Demn <strong>de</strong> subliniat este faptul că, aceste i<strong>de</strong>i economice le-a expus<br />
public, în celebra conferinţă Influenţa austriacă asupra românilor din<br />
Principate, din ciclul „Influenţe consecutive asupra poporului român”,<br />
organizat <strong>de</strong> „Junimea”, în cadrul căruia au mai conferenţiat A.D. Xenopol,<br />
A. Lambrior, Ştefan Vârgolici. Eminescu nu avea <strong>de</strong>cât 26 <strong>de</strong> ani; în schimb, se<br />
baza pe cunoaşterea operei marilor economişti români şi străini 2 , pe realităţile<br />
istorice ale vremii sale şi avea, în principal, caracter economic, prezentând doar<br />
acele aspecte care „au legături cu viaţa economică a poporului nostru” 3 . Austria<br />
este privită ca un imperiu, conglomerat <strong>de</strong> naţionalităţi şi etnii, şi, din acest<br />
motiv, „îi lipseşte condiţia principală a unui stat, unitatea naţională, iar<br />
dominant în acest stat este acel element internaţional fără patrie proprie, fără<br />
naţionalitate, fără limbă, <strong>de</strong> un element care să fie acasă în Tirol, ca şi în<br />
Boemia, în Galiţia, ca în Transilvania” 4 . Acest „element internaţional”,<br />
transnaţional, prin rolul şi funcţiile sale, umple „golurile economice” şi<br />
adminstrative în ţările <strong>de</strong> la periferia metropolei, cum este cazul Principatelor<br />
Române, caz în care „funcţiile vieţii economice <strong>de</strong>generează” 5 .<br />
1<br />
„Timpul”, V, nr. 162, 22 iul. 1880, p. 2.<br />
2<br />
Despre lecturile economice ale Poetului, vezi Alexandra Olivia Ne<strong>de</strong>lcea, Eminescu,<br />
economistul, Craiova, Fundaţia Scrisul Românesc, 2000, p. 44-51.<br />
3<br />
„Convorbiri Literare”, X, nr. 5, 1 aug. 1876, p. 165.<br />
4<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 170.<br />
5<br />
Ibi<strong>de</strong>m. Conferinţa eminesciană a trezit, în epocă, un interes <strong>de</strong>osebit, ea fiind urmărită<br />
şi <strong>de</strong> consulul austriac la Iaşi, Hans Wenzel, care, probabil, s-a arătat nemulţumit din moment ce<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 299–313
300<br />
Tudor Ne<strong>de</strong>lcea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Despre emigrarea alogenilor şi, în special, a evreilor dinspre ţările<br />
occi<strong>de</strong>ntale spre cele răsăritene, D. Vatamaniuc consi<strong>de</strong>ră că explicaţia constă în<br />
faptul că, „pe măsură ce societăţile din ţările apuse îşi organizau munca,<br />
elementele neproductive emigrează spre alte ţări, într-un stadiu inferior <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>zvoltare” 6 . România nu era pregătită legislativ şi economic să primească, în<br />
masă, imigranţii din Rusia şi Galiţia; <strong>de</strong> altfel, imigrarea masivă era stopată prin<br />
măsuri drastice şi în alte părţi ale Europei, cum este cazul guvernatorilor<br />
Bucovinei, generalul Gabriel von Splény şi Karl von Enzenberg.<br />
Printre aceşti străini, purtători <strong>de</strong> capital parazitar, Eminescu îi<br />
i<strong>de</strong>ntifică şi pe evrei, care, prin „această grămădire la porţile privilegiilor şi ale<br />
slujbelor rămân goluri economice pe care le umple un element străin – evreii” 7 ,<br />
şi, ca atare, clasa pozitivă („o clasă este într-un popor un factor al armoniei<br />
societăţii”) este împiedicată să se afirme, din cauza inconsistenţei unei legislaţii<br />
economice şi administrative, cum se întâmplă în statele civilizate, un<strong>de</strong><br />
constituţia are un rol <strong>de</strong>terminant în acest sens: „ Fiecare constituţie, ca lege<br />
fundamentală a unui stat, are drept corelat o clasă mai cu seamă pe care se<br />
întemeiază. Corelatul constituţiilor apusene este o clasă <strong>de</strong> mijloc, bogată, cultă,<br />
o clasă <strong>de</strong> patricieni, <strong>de</strong> fabricanţi, industriaşi care văd în constituţie mijlocul <strong>de</strong><br />
a-şi reprezenta interesele în mod a<strong>de</strong>cvat în însemnătatea lor” 8 .<br />
Ca un a<strong>de</strong>vărat savant, Eminescu face o incursiune în istoria ţărilor<br />
româneşti în contextul european, în istoria omenirii şi a doctrinelor economice,<br />
pe care le comentează critic din perspectiva intereselor civilizatorii ale ţării sale.<br />
El sesizează obiectiv raportul <strong>de</strong> subordonare dintre metropolă şi periferie, în<br />
cazul <strong>de</strong> faţă dintre Imperiul Austro-Ungar şi Principatele Române, facilitatea<br />
pătrun<strong>de</strong>rii capitalului străin (prin alogeni) în ţările <strong>de</strong> la periferie, care<br />
beneficiază <strong>de</strong> măsuri administrative şi economice protecţioniste, spre a ajunge<br />
la concluzia că, „influenţa economică a Austriei <strong>de</strong>vine <strong>de</strong>structivă”.<br />
Una dintre aceste măsuri protecţioniste pentru România vizează crearea<br />
şi consolidarea „clasei <strong>de</strong> mijloc”, formată, în cazul nostru, din meseriaşi şi<br />
breslaşi. Începând cu perioada imediat următoare Revoluţiei lui Tudor<br />
Vladimirescu, pe care Eminescu o numeşte „a regenerării naţionale”, elementele<br />
constitutive ale „clasei <strong>de</strong> mijloc”, răzeşii şi breslaşii, clasa ţărănească ieşită din<br />
„războinicii împroprietăriţi”, clasa „burgheză” sunt nimicite, aşa încât<br />
„nimicindu-se însă talpa ţării, era neapărat ca şi stâlpii să cadă”. Urmările<br />
Eminescu revine şi precizează că a urmărit „influenţa austriacă” doar din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
economic. Susceptibilitatea în epocă (în care „principiul naţionalităţilor” începe să se afirme) este<br />
evi<strong>de</strong>ntă, cu atât mai mult din partea unui imperiu care subordona mai multe naţionalităţi. De aici<br />
atenţia pe care consulul o acorda fiecărei i<strong>de</strong>i sau nuanţări, pe care economistul Eminescu o făcea<br />
la adresa Imperiului Austro-Ungar.<br />
6<br />
D. Vatamaniuc, Prefaţă la Mihai Eminescu, Chestiunea evreiască, Bucureşti, Vestala,<br />
2000, p. 6.<br />
7<br />
„Convorbiri Literare”, X, nr. 5, 1 aug. 1876, p. 170.<br />
8 Ibi<strong>de</strong>m.
Eminescu şi realsemitismul (IV)<br />
301<br />
_______________________________________________________________________________<br />
acestor „nimiciri” sunt catastrofale, opinează el oarecum exagerat, dar această<br />
exagerare este premeditată tocmai spre a atrage atenţia guvernanţilor asupra<br />
pericolului neprotejării economiei româneşti, aflată în stadiul incipient: „Căci se<br />
vor ve<strong>de</strong>a urmările. Se va ve<strong>de</strong>a cum influenţele străine găsesc în falangele<br />
natale goluri din ce în ce mai simţitoare, cum funcţiile vieţii economice<br />
<strong>de</strong>generează, cum arterii străine intră în corpul nostru social, cum dispar<br />
clasele pozitive ale Moldovei, om cu om, clasă cu clasă, cum pământul<br />
românesc <strong>de</strong>vine un teren <strong>de</strong> exploatare pentru industria străină şi proletariatul<br />
indigen” 9 .<br />
Bazat pe cunoaşterea istoriei statelor europene, Eminescu<br />
<strong>de</strong>monstrează, aşadar, <strong>de</strong> ce această influenţă economică, venită <strong>de</strong> la un<br />
imperiu, este distructivă („căci se naşte o mişcare nesănătoasă în societate, nu<br />
bazată pe muncă, ci pe privilegii”), <strong>de</strong> ce este necesară şi la noi o „clasă <strong>de</strong><br />
mijloc pozitivă”, dând <strong>de</strong>finiţia acesteia: „O clasă <strong>de</strong> mijloc, bogată, cultă, o<br />
clasă <strong>de</strong> patricieni, <strong>de</strong> fabricanţi, industriaşi care văd în constituţie modul <strong>de</strong> a-şi<br />
reprezenta interesele în mod a<strong>de</strong>cvat cu însemnătatea lor” 10 . Absenţa acestei<br />
clase înseamnă fragilitatea şi instabilitatea oricărui stat, cu atât mai mult a<br />
statului român neconsolidat şi în care parti<strong>de</strong>le noastre „nu sunt parti<strong>de</strong> <strong>de</strong><br />
principii, ci <strong>de</strong> interese personale” 11 şi, în ultimă instanţă, absenţa clasei <strong>de</strong><br />
mijloc, pozitive în Principatele Române crează acele „goluri economice pe care<br />
le umple un element străin – evreii” 12 .<br />
Nu numai că sesizează aceste aspecte nocive, cauzate <strong>de</strong> pătrun<strong>de</strong>rea<br />
nelimitată a capitalului străin (în mare parte parazitar, în concepţia sa) într-o<br />
ţară cu o economie încă fragedă, dar face şi propuneri concrete; pentru crearea<br />
şi consolidarea acestei clase pozitive româneşti, care să umple aceste „goluri<br />
economice”, este nevoie <strong>de</strong> legi organice aplicabile la situaţia ţării noastre, căci,<br />
în ultimă istanţă, clasa pozitivă are rol hotărâtor în „păstrarea naţionalităţii<br />
noastre”, care este „lucrul <strong>de</strong> căpetenie pentru noi” 13 . Demonstrează că o<br />
naţiune nu poate <strong>de</strong>veni puternică şi in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă cu o economie instabilă, dacă<br />
„pătrun<strong>de</strong> un mic sâmbure greşit în organizaţia societăţii, în viaţa economică,<br />
[care] creşte şi îngroapă o naţiune” 14 .<br />
Şi el continuă excursul în istoria ţărilor româneşti, aflate sub ocupaţie<br />
otomană, când nu era permis exportul grâului românesc în imperiul <strong>de</strong> la<br />
Stambul. „Prin urmare, grânele neconsumate trebuiau prefăcute în exportabil –<br />
în vite. S-au combinat lucrurile. Velniţa consuma prisosul şi da hrană vitelor.<br />
Velniţa producea rachiu, rachiul trebuia consumat şi era mult. S-au făcute multe<br />
crâşme. Pentru acestea trebuiau crâşmari. S-au adus mulţi evrei şi proprietarul<br />
9 Ibi<strong>de</strong>m, p. 165.<br />
10 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
11 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
12 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
13 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
14 Ibi<strong>de</strong>m.
302<br />
Tudor Ne<strong>de</strong>lcea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
impunea fiecăruia dintre supuşii săi <strong>de</strong> a lua atâta rachiu pe om. Unele plăţi<br />
pentru muncă se făceau în rachiu. S-a introdus exportul, într-a<strong>de</strong>văr, însă<br />
velniţele au rămas; în locul grânelor s-au luat cartofii, căci rachiul <strong>de</strong>venise o<br />
trebuinţă şi acea trebuinţă cerea împlinire. Care au fost rezultatele ei? O<br />
populaţie nesănătoasă, fără energie <strong>de</strong> caracter, fără energie economică (s.n.),<br />
care-şi vin<strong>de</strong>a munca pe băutură, o populaţie în care mortalitatea creştea în mod<br />
înspăimântător, iar sudoarea mânelor ei se capitalizează (s.n.) în mâinile unui<br />
element fără patrie, fără limbă, fără naţionalitate... Nu e <strong>de</strong> mirat că influenţa<br />
austriacă e mare” 15 .<br />
Nu numai influenţa austriacă e mare, ci a tuturor imperiilor vecine<br />
(ţarist, otoman) şi, din acest motiv, propune guvernanţilor români soluţii<br />
concrete pentru ca ţara sa să nu fie sub „vecinic influenţe străine”. Nu xenofobia<br />
şi antisemismul constituie soluţii <strong>de</strong> salvgardare a economiei naţionale şi,<br />
implicit, a statului român, ci încurajarea acestei economii prin umplerea<br />
„golurilor economice” cu elemente prepon<strong>de</strong>rent autohtone, prin formarea<br />
profesională a cadrelor care să ocupe aceste pârghii, autohtoni sau alogeni, şi,<br />
mai ales, prin „pregătirea economică a elitei guvernamentale”. În caz contrar,<br />
„înrăurile străine”, „inundarea popoarelor orientale” cu emigranţi galiţieni (între<br />
aceştia numindu-i în special pe evrei), care „ar avea menirea să cultiveze<br />
Orientul într-o mână cu sticla <strong>de</strong> rachiu ş-ntr-alta cu «Neue freie Press»” 16<br />
<strong>de</strong>termină „esterminarea economică”, „discompunerea <strong>de</strong>plină a societăţii<br />
române”, „istovirea noastră economică”, „<strong>de</strong>plina subjugare economică”, „robia<br />
economică a noastră şi a Orientului întreg”, ceea ce înseamnă „sărăcirea, cu<br />
stoarcerea populaţiunilor prin agenţi economici fără patrie” 17 .<br />
Tonul eminescian este, în parte, dur, cum îl <strong>de</strong>scoperim şi în alte studii<br />
şi articole, dar această duritate <strong>de</strong> exprimare are menirea <strong>de</strong> a sublinia<br />
necesitatea unor măsuri legislative urgente din partea „elitei guvernamentale”,<br />
în „contra acestui protectorat expansionist al unei mari puteri politice şi<br />
economice” 18 . În contrapon<strong>de</strong>re la expansionismul imperiilor vecine, Eminescu<br />
propune o „Confe<strong>de</strong>raţie Dunăreană”, cu o politică comercială protecţionistă şi<br />
sub protectoratul său propriu şi al nimănui altcuiva 19 .<br />
Pe baza doctrinei sale economice, el îi ju<strong>de</strong>că pe toţi alogenii, dar în<br />
mod special pe evreii galiţieni, stabiliţi în număr foarte mare, în special în<br />
15 Ibi<strong>de</strong>m. Despre relaţiile comerciale dintre ţările româneşti şi Imperiul Otoman, vezi<br />
C. C. Giurescu, Probleme controversate în istoriografia română, Bucureşti, Editura Albatros,<br />
1977, p. 23-31, 87-122 („Istoria relaţiilor româno-turce, începând cu turcii vechi şi mergând până<br />
la războiul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei, trebuie scrisă din nou, evitându-se exagerările şi i<strong>de</strong>ile preconcepute<br />
[...]; pe lângă <strong>de</strong>zavantajele cunoscute, şi un avantaj: acela <strong>de</strong> a fi o stavilă în faţa celor două<br />
imperii expansioniste, habsburgic şi ţarist. Astfel am fi putut avea [...] soarta Poloniei”, op. cit.,<br />
p. 122). 16 „Curierul <strong>de</strong> Iaşi”, IX, nr. 79, 16 iul. 1876, p. 3.<br />
17 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
18 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
19 Ibi<strong>de</strong>m.
Eminescu şi realsemitismul (IV)<br />
303<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Moldova, fapt remarcat şi <strong>de</strong> G. Călinescu. „Este poate cel dintâi gânditor<br />
politic român care să-şi sprijine doctrina pe economie. Dacă dăm o ochire <strong>de</strong><br />
sus, xenofobia, antiliberalismul şi mai toate celelalte aspecte sunt, <strong>de</strong> fapt,<br />
atitudini economice” 20 . Critica eminesciană a liberalismului românesc (<strong>de</strong> fapt,<br />
a aripei roşii, reprezentată <strong>de</strong> C.A. Rosetti) însemna, în opinia marelui critic,<br />
„o împingere a statului economic peste limitele <strong>de</strong>zvoltării fireşti, ţărănimea e<br />
pozitivă, fiindcă e productivă”, iar liberalismul, în esenţa sa, „înfăţişa invazia<br />
elementului etnic hibrid, iar conservatorismul, principiul naţionalităţii” 21 .<br />
Afirmaţiile lui G. Călinescu au doar parţial acoperire, Eminescu nefiind<br />
un conservator disciplinat („Şi mai potoliţi-l pe Eminescu”, cere un venerabil<br />
conservator), ci un spirit liberal, aşa cum se <strong>de</strong>clară: „Suntem <strong>de</strong>ci liberali în<br />
puterea cuvântului” 22 .<br />
În ceea ce priveşte aplicarea uneia sau alteia dintre cele două concepţii<br />
economice vehiculate în vremea sa, Eminescu ple<strong>de</strong>ază pentru o îmbinare, o<br />
preluare critică, din cele două curente, a acelor i<strong>de</strong>i care pot fi aplicabile<br />
situaţiei noastre: „Liberul schimb combinat cu protecţionismul” 23 .<br />
În ve<strong>de</strong>rea împlinirii unui alt principiu, „neatârnarea economică” a ţării<br />
sale, complementare a neatârnării politice, câştigată în urma Războiului din<br />
1877-1878, consi<strong>de</strong>ră că este <strong>de</strong> o necesitate strigentă crearea unei „industrii<br />
proprie şi naţională” <strong>24</strong> , în contrast cu implementarea <strong>de</strong> „aşezăminte franţuzeşti:<br />
negoţ jidovesc, industrie austriecească, limbă păsărească şi liberali cari nu<br />
muncesc nimic” 25 .<br />
Din nou ple<strong>de</strong>ază pentru protejarea şi încurajarea ţăranului român,<br />
component <strong>de</strong> bază al clasei <strong>de</strong> mijloc, pozitive, care a sărăcit şi <strong>de</strong>căzut din<br />
cauza unor „neîntrerupte invazii străine” 26 , situaţie <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> gravă, „căci e<br />
înve<strong>de</strong>rat că, rău stând ţăranul, rău stă proprietarul, rău toată ţara” 27 . Ţările<br />
româneşti n-au avut, în Evul Mediu, „clasă <strong>de</strong> mijloc <strong>de</strong>cât ca slabe începuturi şi<br />
că această clasă – excepţie făcând <strong>de</strong> olteni şi ar<strong>de</strong>leni – e cea mai mare parte <strong>de</strong><br />
origine străină” 28 . Sub domnia lui „Carol Îngăduitorul” are loc „proclamarea<br />
perpetuă a predominării elementelor străine asupra poporului istoric, compus<br />
încă până azi din ţărani mici şi mari” 29 .<br />
*<br />
În legătură cu aşa-zisul antisemitism eminescian, perpetuat din vremea<br />
sa şi până azi, <strong>de</strong> către unii „exegeţi”, care n-au aprofundat teoriile sale<br />
20<br />
G. Călinescu, Opera lui M. Eminescu, vol. III, p. 46.<br />
21<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
22<br />
„Timpul”, IV, nr. 5, 9 ian. 1879, p. 1.<br />
23<br />
„Curierul <strong>de</strong> Iaşi”, IX, nr. 81, 23 iul. 1876, p. 3.<br />
<strong>24</strong><br />
„Timpul”, VII, nr. 10, 15 ian. 1882, p. 1.<br />
25<br />
I<strong>de</strong>m, II, nr. 279, 11 <strong>de</strong>c. 1877, p. 1.<br />
26<br />
Mss. 2258.<br />
27<br />
„Timpul”, VI, nr. 260, 28 nov. 1881, p.1.<br />
28<br />
I<strong>de</strong>m, VII, nr. 76, 8 apr. 1882, p. 3.<br />
29 Ibi<strong>de</strong>m.
304<br />
Tudor Ne<strong>de</strong>lcea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
economice, Eminescu este tranşant: pledoaria sa permanentă pentru o<br />
„civilizaţie a<strong>de</strong>vărată şi libertate a<strong>de</strong>vărată” are la bază doar principii economice<br />
şi <strong>de</strong> organizare administrativă, <strong>de</strong> stimulare a clasei pozitive autohtone printr-o<br />
legislaţie <strong>de</strong> inspiraţie apuseană, astfel încât imigranţii, în special evreii<br />
galiţieni, să nu poată acoperi în totalitate „golurile economice”, să nu mai<br />
constituie „un pericol imediat pentru existenţa economică şi naţională a ţării”,<br />
ştiind că aceşti imigranţi „se grămă<strong>de</strong>sc în toate ţările un<strong>de</strong> semicivilizaţia e<br />
unită cu pseudo-liberalismul” 30 .<br />
Dând dovadă <strong>de</strong> cunoştinţe economice temeinice şi <strong>de</strong> o viziune globală<br />
asupra necesităţii, pentru ţară, a unei civilizaţii economice reale („condiţia<br />
civilizaţiei statului este civilizaţia economică”), că, a introduce formele unei<br />
„civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic e curat muncă<br />
zadarnică 31 , Eminescu nu-i ju<strong>de</strong>că pe evrei – chiar dacă repetăm această<br />
afirmaţie – din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re etnic sau confesional, ci numai sub raport<br />
economic, al consecinţelor, pentru incipienta economie românească, pătrun<strong>de</strong>rii<br />
masive, necontrolate, a imigranţilor (în special a evreilor). „Evreul proletar,<br />
neavând absolut nimic, nici capital în bani, nici meşteşug sigur”, este obligat „să<br />
speculeze munca altuia” 32 . Pentru evitarea acestei stări <strong>de</strong> lucruri, nedorite <strong>de</strong><br />
niciuna dintre părţi (imigranţi şi autohtoni), Eminescu vine iarăşi şi cu soluţii<br />
pragmatice: „Noi suntem siguri – scrie Eminescu – că cu o organizare mai<br />
strictă, mai protectoare pentru munca materială şi cea intelectuală, le-ar pieri<br />
evreilor pământul <strong>de</strong> sub picioare şi ar emigra <strong>de</strong> la noi cum emigrează din alte<br />
ţări civilizate, nerămânând <strong>de</strong>cât numărul strict necesar pentru mijlocirea<br />
schimbului în activitatea economică a ţării”, siliţi „a se aplica la o muncă mai<br />
productivă, folositoare în prima linie lor înşişi, în a doua, ţării întregi” 33 . Şi el<br />
exemplifică cu „evul nostru mediu [când] se ştia atât <strong>de</strong> bine aceasta [cine e<br />
posi<strong>de</strong>nt, cine e proletar], încât străinii <strong>de</strong> altă lege erau opriţi <strong>de</strong>-a avea moşii,<br />
iar domnii espropiau cu bani din visterie chiar pe străinii ortodocşi. De aceea<br />
însă, pe atunci, ţările noastre erau o patrie, nu un otel, naţionalitatea o cestiune<br />
<strong>de</strong> valoare istorică, nu o cestiune <strong>de</strong> pungă” 34 .<br />
*<br />
Trebuie avută în ve<strong>de</strong>re, fără niciun iz xenofob sau peiorativ, vocaţia<br />
negustorească a evreului, ceea ce a <strong>de</strong>terminat-o pe împărăteasa Maria Tereza să<br />
emită, la Timişoara, în 1776, o ordonanţă restricitivă: „Deoarece evreii sunt,<br />
prin natura lor, negustori, li se interzice exercitarea tuturor celorlalte<br />
profesiuni”. O caracterizare pertinentă a acestei vocaţii emite sociologul Mihai<br />
Ralea: „Lipsit <strong>de</strong> instincte şi obiceiuri înrădăcinate care constituie datinile,<br />
evreul e mai ales, raţionalist. Şi raţionalist în sensul strict şi strâmt al cuvântului<br />
30<br />
„Timpul”, IV, nr. 157, 17 iul. 1879, p. 1.<br />
31<br />
I<strong>de</strong>m, II, nr. 289, 23 <strong>de</strong>c. 1877, p. 2.<br />
32<br />
I<strong>de</strong>m, IV, nr. 157, 17 iul. 1879, p. 1.<br />
33<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
34<br />
I<strong>de</strong>m, VI, nr. 262, 1 <strong>de</strong>c. 1881, p. 1.
Eminescu şi realsemitismul (IV)<br />
305<br />
_______________________________________________________________________________<br />
înseamnă utilitarist. Biblia şi Talmudul indică această trăsătură <strong>de</strong> psihologie<br />
colectivă. El nu se lasă târât <strong>de</strong> preferinţe oarbe, ori <strong>de</strong> sentimente violente.<br />
Ju<strong>de</strong>că şi cântăreşte, e sobru, reţinut, circumspect. Pasiunile nu-l mână.<br />
Aptitudini excelente pentru a <strong>de</strong>veni negustor. Ca negustor, perfecţionează<br />
meseria sa ori inventează în istoria civilizaţiei omeneşti epoca care se cheamă<br />
capitalism” 35 .<br />
Despre imaginea evreului bun meseriaş, scria în epoca eminesciană,<br />
omul politic Petre P. Carp, în<strong>de</strong>mnându-i pe români la o concurenţă loială în<br />
plan economic cu evreii. „Imitaţi-i pe evreii din România în economie:<br />
cumpătare, silinţă şi iscusinţă” 36 . Eminescu are o poziţie oarecum diferită, dat<br />
fiind şi contextul geografic al ţării sale. De altfel, evreul cămătar, negustor şi<br />
mai ales cel cârciumar, era condamnabil şi în mentalul colectiv european.<br />
Ceea ce a intrat peiorativ în mentalul colectiv românesc, menţionat şi <strong>de</strong><br />
către unii istorici, a fost imaginea evreului-cârciumar, mai ales în lumea satului,<br />
fapt recunoscut şi <strong>de</strong> Moses Schwarzfel în 1888: „Cârciumăritul sau orânda<br />
băuturilor este una din cele mai vechi şi mai obşteşti în<strong>de</strong>letniciri ale evreilor în<br />
Moldova. Chiar şi în Muntenia îi ve<strong>de</strong>m în<strong>de</strong>letnicindu-se într-un trecut<br />
în<strong>de</strong>părtat cu vânzarea <strong>de</strong> rachiu (acquavite) şi continuând această profesiune<br />
până în prezent, <strong>de</strong>şi în proporţii mai mici” 37 .<br />
Un cercetător pertinent al problematicii evreieşti, Andrei Oişteanu,<br />
atestă obiectiv profesia <strong>de</strong> cârciumar, practicată <strong>de</strong> o parte dintre evrei:<br />
„Imigrând mai ales din zonele cu populaţie slavă din nord şi est (Polonia,<br />
Ucraina, Rusia), evreii au introdus în spaţiul românesc fabricarea şi consumarea<br />
rachiului făcut din grâne (porumb, grâu, secară) [...] La început, evreii<br />
comercializau rachiul <strong>de</strong> cereale pe care-l aduceau (din Polonia sau din<br />
Ucraina), apoi au început să-l producă în velniţele înfiinţate pe moşiile<br />
mănăstirilor sau ale boierilor români” 38 .<br />
În peregrinările sale „în lungi şi-n curmeziş”, Eminescu a cunoscut şi el<br />
această situaţie reală, necondamnabilă, o consemnează, fără a aduce acuzaţii<br />
celor care o practicau, ci, mai <strong>de</strong>grabă, îi critică pe consumatori şi pe patronii<br />
acestor distilerii, pe moşierul care îi plătea pe ţărani în bonuri, facilitându-le<br />
posibilitatea <strong>de</strong> a cumpăra rachiu („proprietarul impunea fiecărui din supuşii săi<br />
<strong>de</strong> a lua atâta rachiu pe an. Unele plăţi pentru muncă se făceau în rachiu”): „Ne<br />
mirăm cu toţii <strong>de</strong> mulţimea crâşmelor în ţara noastră – <strong>de</strong> mulţimea jidanilor –<br />
causa e mulţimea rachiului, mulţimea velniţelor, dar oare această mulţime <strong>de</strong><br />
35 Mihai Ralea, Scrieri, vol. 5, Bucureşti, Editura Minerva, 1988, p. 64.<br />
36 Apud Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română. Studiu <strong>de</strong> imagologie în<br />
context est-central european, Bucureşti, Humanitas, 2001, p. 151.<br />
37 Apud Andrei Oişteanu, op. cit., p. 167. Primii evrei cârciumari în Moldova sunt<br />
atestaţi documentar în secolul al XVI-lea, menţionaţi <strong>de</strong> către Dimitrie Cantemir în Descriptio<br />
Moldaviae, <strong>de</strong> Anton Maria <strong>de</strong>l Chiaro, germanul Franz Joseph Sulzer şi <strong>de</strong> alţi călători străini în<br />
ţările româneşti.<br />
38 Andrei Oişteanu, op. cit., p. 168-169.
306<br />
Tudor Ne<strong>de</strong>lcea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
un<strong>de</strong> vine? Sub domnia turcească au esistat [...] o dispoziţie <strong>de</strong> esport. Esportul<br />
grânelor era oprit. Prin urmare, grânele neconsumate trebuiau prefăcute în<br />
obiect esportabil – în vite. S-au combinat lucrurile. Velniţa consuma prisosul şi<br />
da hrană vitelor. Velniţa producea, rachiul trebuia consumat şi era mult. S-au<br />
făcut multe crâşme. Pentru acestea trebuiau crâşmari. S-au adus mulţi evrei<br />
[...] 39 .<br />
Face însă distincţie clară între „vechiul proprietar istoric, care avea o<br />
sinceră iubire pentru oamenii lui, cu cari trăiesc din neam în neam împreună” şi<br />
„noul proprietar sau aredaşul grec ori ovrei, care nu ve<strong>de</strong> în ţăran nici pe creştin,<br />
nici pe om, ci o simplă unealtă <strong>de</strong> muncă, o vită <strong>de</strong> jug, un paria” 40 , în condiţiile<br />
în care aceste elemente alogene, „<strong>de</strong>-o barbară cupiditate, trăind din traficul<br />
băuturilor spirtoase şi al alimentelor, ei ar fi un flagel pentru orice ţară din lume<br />
care ar avea lipsă <strong>de</strong> putere <strong>de</strong> a-i îngădui” 41 .<br />
Eminescu are în ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong>clinul <strong>de</strong>mografic al românilor şi <strong>de</strong>gradarea<br />
lor biologică, prin consumul exagerat al băuturilor spirtoase, concomitent cu<br />
imigrarea masivă a străinilor neproductivi, cărora le „e ruşine <strong>de</strong> muncă sau care<br />
nu ştie a munci”, şi se implică în „apărarea claselor producătoare în contra celor<br />
consumătoare” 42 . El expune, pe această temă, principiile sale economice:<br />
înmulţirea peste măsură a ramurilor neproductive din clasa <strong>de</strong> mijloc, cu<br />
consecinţe nefaste – „cu cât se înmulţeşte clasa celor ce consumă numai fără a<br />
produce, cu atâta clasa celor ce produc va da mai tare înapoi, se va hrăni mai<br />
rău, va fi supusă la boale mai numeroase, se va stinge chiar” 43 .<br />
Din perspectiva claselor productive, el îi ju<strong>de</strong>că pe toţi străinii imigraţi<br />
în România, nu numai pe evrei, ba chiar şi pe românii „neproductivi”, şi nu cere<br />
guvernanţilor măsuri drastice împotriva acestora, ci doar o reorganizare<br />
eficientă „<strong>de</strong> neapărată necesitate”, în consens cu necesităţile şi specificul<br />
tinerei naţiuni române, reorganizare socială „având ca principiu apărarea şi<br />
încurajarea muncii, înlăturarea feneanţilor şi paraziţilor din viaţa publică” 44 , şi<br />
nici<strong>de</strong>cum „exterminarea cu sabia a elementelor hibri<strong>de</strong>, ci a convertirii acestora<br />
la religia muncii. Dar ceea ce pretin<strong>de</strong>m pozitiv e că asemenea elemente să nu<br />
fie <strong>de</strong>terminante, dominatoare în statul român. Nu ne opunem, dacă ele se vor<br />
hrăni prin muncă proprie, dar nu explodând munca altora” 45 .<br />
Este o opinie clară, dar realistă, valabilă şi aplicabilă şi în alte state, în<br />
care alogenii nu trebuie să fie elementul <strong>de</strong>terminant, dominant, „căci în capul<br />
unui stat român nu se ca<strong>de</strong> să ve<strong>de</strong>m aproape exclusiv numai oameni străini,<br />
39<br />
Influenţa austriacă asupra românilor din Principate, în „Convorbiri Literare”, X, nr.<br />
5, 1 aug. 1876, p. 170.<br />
40<br />
„Timpul”, VI, nr. 180, 20 aug. 1881, p. 1.<br />
41<br />
I<strong>de</strong>m, V, nr. 239, 25 oct./6 nov., 1880, p. 1.<br />
42<br />
I<strong>de</strong>m, VI, nr. 191, 3 sept., 1881, p. 2.<br />
43<br />
„Curierul <strong>de</strong> Iaşi”, X, nr. 93, 28 aug. 1877, p. 3.<br />
44<br />
„Timpul”, VI, nr. 190, 2 sept. 1881, p. 1.<br />
45 Ibi<strong>de</strong>m.
Eminescu şi realsemitismul (IV)<br />
307<br />
_______________________________________________________________________________<br />
incapabili să priceapă geniul poporului nostru şi, până la un grad oarecare,<br />
incapabili <strong>de</strong> a-l iubi şi <strong>de</strong> a-l cruţa” 46 . Dacă remarcă „<strong>de</strong>osebirea între<br />
adâncimea rasei istorice şi superficialitatea celor superpuse” 47 , nu înseamnă că<br />
este iu<strong>de</strong>ofob, întrucât în pătura superpusă nu îi inclu<strong>de</strong> numai pe evrei sau<br />
numai pe alogeni, pe <strong>de</strong> o parte; pe <strong>de</strong> altă parte, trebuie să cunoaştem<br />
circumstanţele politico-economice şi istorice europene. Aşa cum a <strong>de</strong>monstrat<br />
impecabil Dimitrie Vatamaniuc, în notele <strong>de</strong> la publicistica sa (Opere, volumele<br />
IX-XIII), Eminescu cunoştea foarte bine politica unor cercuri expansioniste<br />
germane („Drang nach Osten”) sau a Curţii din Viena, după anexarea<br />
Bucovinei, în 1775.<br />
Şi Eminescu citează din ziarul „Berliner Boersen-Courier”, care-şi<br />
în<strong>de</strong>mna concetăţenii <strong>de</strong> a nu emigra în America, ci în ţările româneşti,<br />
solicitând, cu cinism, guvernanţilor români, plata: „să plătească până şi<br />
cheltuielile <strong>de</strong> transport a acelor nemţi care n-au cu ce trăi în ţara lor, şi care să<br />
vie să cucerească pe acelaşi trândav pe cale economică” 48 . În cazul <strong>de</strong> faţă, nu<br />
mai este vorba <strong>de</strong>spre evreu, ci <strong>de</strong>spre germanul neproductiv, şi el inclus în<br />
pătura superpusă, neproductivă, în „ populaţia flotantă a României, fără legături<br />
cu pământul şi cu neamul ţării, fără i<strong>de</strong>ntitate <strong>de</strong> interese cu clasele productive<br />
şi pozitive ale ei” 49 . El nu dorea, cu alte cuvinte, ca România să <strong>de</strong>vină, cum se<br />
exprimă el plastic şi concis, o «Dunăre americană» sau un „otel european”<br />
pentru găzduirea tuturor elementelor neproductive, parazitare, gonite din<br />
metropolă spre periferie.<br />
El <strong>de</strong>monstrează, aproape în toate articolele sau studiile sale cu caracter<br />
economico-financiar, <strong>de</strong>spre necesitatea unei „clase mai <strong>de</strong> seamă”, adică a<br />
clasei pozitive, aşa cum legiferează constituţiile occi<strong>de</strong>ntale („o clasă <strong>de</strong> mijloc,<br />
bogată, cultă, o clasă <strong>de</strong> patricieni, industriaşi”), spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> „legea<br />
fundamentală” <strong>de</strong> la noi, care permite ca parti<strong>de</strong>le politice să funcţioneze „stat<br />
în stat”, iar „statul a<strong>de</strong>vărat, acel al claselor pozitive nu e <strong>de</strong>cât o masă<br />
impozabilă şi exploatabilă” 50 .<br />
În ceea ce-i priveşte pe evrei, aceştia nu sunt criticaţi în mod special sau<br />
în totalitatea lor, ci numai cei „incapabili <strong>de</strong> muncă, speculanţi, mijlocitori” 51 ,<br />
întrucât, concluzionează el „cu cât ţara se saturează cu elemente străine, cu atât<br />
ea <strong>de</strong>ca<strong>de</strong> economic, intelectual şi moral” 52 .<br />
Că Eminescu nu-i vizează în mod special pe evrei o spune cu <strong>de</strong>osebită<br />
claritate: „N-am vorbit numai <strong>de</strong> evrei şi că aceştia nu sunt singurul<br />
46 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
47 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
48 I<strong>de</strong>m, VIII, nr. 161, 26 iul. 1881, p. 1.<br />
49 Studii asupra situaţiei, în „Timpul”, V, nr. 41, 21 febr. 1880, p. 1.<br />
50 „Convorbiri Literare”, X, nr. 5, 1 aug. 1876, p. 174.<br />
51 „Timpul”, VIII, nr. 169, 5 aug. 1882, p. 1.<br />
52 Ibi<strong>de</strong>m.
308<br />
Tudor Ne<strong>de</strong>lcea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
(sublinierea lui Eminescu, n.n.) element nesănătos venit din ţară” 53 . Celor care<br />
îl acuză <strong>de</strong> antisemitism, mai mult din spirit <strong>de</strong> polemică (cazul ziarului<br />
„Românul”), le răspun<strong>de</strong> punctual: „Ne simţim datori a vorbi în spiritul păcii şi<br />
a reaminti că nu ura contra rasei israelite, nu patima, nu prevenţiuni religioase<br />
ne-au silit a menţine un atât <strong>de</strong> strict punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, ci mai cu seamă natura<br />
ocupaţiunilor economice ale evreilor” 54 , „că interesele reciproce sunt<br />
armonizabile, dar pentru aceasta se cere bunăvoinţă şi abnegaţie reciprocă” 55 .<br />
În acest sens, el face o distincţie clară între evreii „veniţi <strong>de</strong> mult în ţară,<br />
adică <strong>de</strong>-o sută şi mai bine <strong>de</strong> ani, şi cei veniţi <strong>de</strong> la 1840 încoace”, dând<br />
exemple <strong>de</strong> oraşe moldave „cu evrei cu totul <strong>de</strong>osebit” 56 .<br />
Nu cu evreii (<strong>de</strong>şi exista temerea ca aceştia să <strong>de</strong>vină din minoritari,<br />
majoritari în Moldova) se războia Eminescu, ci cu Alianţa Izraelită<br />
Internaţională 57 , cum am relatat mai sus, care intervenea, a<strong>de</strong>sea brutal, în<br />
treburile interne ale României, condiţionând semnarea <strong>de</strong> acorduri comerciale<br />
ale unor ţări europene (Franţa, Italia, Rusia, Austro-Ungaria) cu Bucureştii,<br />
numai în măsura în care partea română va suprima articolul 7 din Constituţia <strong>de</strong><br />
la 1866, care preve<strong>de</strong>a naturalizarea în masă a tuturor evreilor. Pe această temă<br />
au fost lungi <strong>de</strong>zbateri parlamentare, în presa românească, în mediile<br />
intelectuale, în care, evi<strong>de</strong>nt, s-a implicat şi Poetul, care, însă, nu „amestecă pe<br />
toţi evreii în aceeaşi categorie”, operând o distincţie între cei stabiliţi <strong>de</strong> peste<br />
un secol şi cei veniţi recent, care se <strong>de</strong>clarau „sudiţi”, adică supuşi Imperiului<br />
Austro-Ungar spre a fi scutiţi <strong>de</strong> impozite financiare şi alte obligaţii faţă <strong>de</strong><br />
statul român sau erau urmăriţi internaţional pentru diverse <strong>de</strong>licte.<br />
El critică concret tendinţa agenţiilor consulare austro-maghiare <strong>de</strong> a<br />
acorda calitatea <strong>de</strong> supuşi tuturor celor care solicitau, sudiţii, care „nu voiau să<br />
aibă niciun stăpân”, dar care „aveau daraveli neplăcute cu administraţia sau cu<br />
justiţia” şi care, spre a nu fi ju<strong>de</strong>caţi, „plantau pajura cu două capete pe casă şi<br />
<strong>de</strong>veneau „sacrosanţi” 58 . Mulţi dintre aceşti sudiţi erau – <strong>de</strong>conspiră Eminescu –<br />
„moldoveni <strong>de</strong> baştină”, imigranţi din Turcia şi Rusia, iar mulţi nici nu văzuseră<br />
Austria. Sudiţii nu erau evrei. Nominal, sunt aspru criticaţi acei evrei care au<br />
încheiat afaceri oneroase cu statul român (Straussberg, Mihălescu, Warsawschi,<br />
<strong>de</strong> pildă), dar lăudaţi cei cu merite incontestabile (Toma Michieru, Heimann<br />
Hariton Tiktin, Moses Gaster, Ronetti-Roman etc.).<br />
*<br />
53 „Timpul”, IV, nr. 76, 8 apr. 1879, p. 1.<br />
54 „Timpul”, IV, nr. 221, 7 oct. 1879, p. 1.<br />
55 I<strong>de</strong>m, IV, nr. 143, 29 iun. 1879, p. 1.<br />
56 I<strong>de</strong>m, IV, nr. 221, 7 oct. 1879, p. 1.<br />
57 „Lozinca «Proletari din toate ţările, uniţi-vă» mi s-a părut astfel a fi introdusă în stil<br />
socialist a vechii lozinci a Alianţei Universale Israelite: «Evrei din toate ţările, fiţi uniţi»”<br />
(C. Rădulescu-Motru, Revizuiri şi adăogiri. 1946, volum îngrijit <strong>de</strong> Gabriela Dumitrescu.<br />
Comentariu <strong>de</strong> Dinu C. Giurescu, vol. 4, Bucureşti, Editura Floarea Darurilor, 1998, p. 267).<br />
58 „Curierul <strong>de</strong> Iaşi”, IX, nr. 120, 3 nov., 1876, p. 3.
Eminescu şi realsemitismul (IV)<br />
309<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Nici interpretarea sociologică vulgară a versurilor din Doina („Şi cum<br />
vin cu drum <strong>de</strong> fier/ Toate cântecele pier/ Zboară păsările toate/ De neagra<br />
străinătate”) nu rezistă unei analize obiective, cum au făcut Ilie Bă<strong>de</strong>scu 59 şi<br />
Olivia Alexandra Ne<strong>de</strong>lcea 60 . El se revoltă doar împotriva celor care acceptă „o<br />
<strong>de</strong>plină subjugare economică”, egală cu „sărăcia, <strong>de</strong>moralizarea şi moartea” 61 , e<br />
conştient <strong>de</strong> necesitatea infrastructurii, a căii ferate, în speţă („lipsind drumurile<br />
<strong>de</strong> fier, transportul scumpea marfa manufacturată în mod consi<strong>de</strong>rabil şi o făcea<br />
accesibilă numai claselor bogate” 62 ), dar sesizează răul ca un autentic<br />
economist: „Cel mai mare rău din toate e că statul nu (sublinierea lui Eminescu)<br />
<strong>de</strong>vine proprietar al drumurilor <strong>de</strong> fier, ci împarte acest titlu cu mii <strong>de</strong> acţionari<br />
cari vor pretin<strong>de</strong> ca să li se plătească anuităţile (sublinierea lui Eminescu) <strong>de</strong> ani<br />
<strong>de</strong>-a rândul, încât <strong>de</strong> mai înainte va fi pricină <strong>de</strong> gâlceavă între statul român şi<br />
acei acţionari cari nu vor să-şi preschimbe acţiile pe titluri <strong>de</strong> ale statului” 63 .<br />
„Eminescu nu a negat niciodată necesitatea construirii drumului <strong>de</strong> fier, ci doar<br />
modalitatea şi mijloacele sale <strong>de</strong> realizare, situându-se într-un plan pragmatic,<br />
strict realist” 64 .<br />
*<br />
„Înrăurile străine”, venite din Galiţia sau din alte colţuri ale lumii,<br />
necenzurate <strong>de</strong> o legislaţie cu iz naţional, vor avea, zice Eminescu, consecinţe<br />
nefaste: „exterminare economică”, „discompunere <strong>de</strong>plină a societăţii române”,<br />
„istovirea noastră economică”, „<strong>de</strong>plina subjugare economică în condiţiile <strong>de</strong><br />
azi ale muncii egală cu sărăcirea, <strong>de</strong>moralizarea şi moartea” 65 . Tonul îngroşat,<br />
exagerat al cuvintelor sale este astfel pentru a trage un semnal <strong>de</strong> alarmă<br />
guvernanţilor şi clasei politice din România, ca aceştia să poată observa că, „<strong>de</strong><br />
când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus şi economic jos” 66 şi<br />
că „nematuritatea economică e tot<strong>de</strong>auna însoţită <strong>de</strong> cea politică” 67 .<br />
Pentru Eminescu, „civilizaţia a<strong>de</strong>vărată şi libertatea a<strong>de</strong>vărată” constau<br />
într-o organizare statală pe principii economice, în care elementele imigrante, în<br />
special evreii galiţieni, să nu mai constituie „un pericol imediat pentru existenţa<br />
economică şi naţională a ţării”, întrucât aceşti imigranţi „se grămă<strong>de</strong>sc în toate<br />
59<br />
Ilie Bă<strong>de</strong>scu, op. cit.<br />
60<br />
Alexandra Olivia Ne<strong>de</strong>lcea, op. cit., p. 100-123; vezi şi Victor Crăciun şi Tudor<br />
Ne<strong>de</strong>lcea, „Doina” lui Eminescu. 125 <strong>de</strong> ani. Cuvânt înainte <strong>de</strong> Eugen Simion, Bucureşti, Liga<br />
Culturală pentru Unitatea Românilor <strong>de</strong> Pretutin<strong>de</strong>ni, Editura Semne, 2008; Evelin Fonea,<br />
Eminescu, «Doina» şi evreii, în „A<strong>de</strong>vărul literar şi artistic”, IX, nr. 519, 23 mai 2000, p. 11; Al.<br />
Andriescu, Mo<strong>de</strong>lul psalmic al «Doinei» lui Eminescu, în rev. cit., IX, 11 ian. 2000 şi 18 ian.<br />
2000, p. 8-9.<br />
61<br />
„Timpul”, III, nr. 68, 25 mart. 1878, p. 2.<br />
62<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
63<br />
I<strong>de</strong>m, IV, nr. <strong>24</strong>0, 31 oct. 1879, p. 1.<br />
64<br />
Alexandra Olivia Ne<strong>de</strong>lcea, op. cit., p. 113.<br />
65<br />
„Timpul”, III, nr. 68, 25 mart. 1878, p. 2.<br />
66<br />
I<strong>de</strong>m, VII, nr. 194, 4 sept. 1882, p. 1.<br />
67 Ibi<strong>de</strong>m.
310<br />
Tudor Ne<strong>de</strong>lcea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ţările un<strong>de</strong> semicivilizaţia e unită cu pseudiliberalismul” 68 . El ple<strong>de</strong>ază pentru<br />
rezolvarea problemei evreieşti prin măsuri strict economice şi nici<strong>de</strong>cum rasiale<br />
sau confesionale. „Evreiul proletar, neavând absolut nimic, nici capital în bani,<br />
nici meşteşug sigur”, el practică la „specularea muncii altuia” 69 , la <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea<br />
<strong>de</strong> cârciumi la sate („cârciumile sunt locale <strong>de</strong> îndobitocire şi <strong>de</strong> prostituţie<br />
sufletească”). Spre a ocroti populaţia rurală „în contra sărăcirii, stingerii şi<br />
esploatării uzurare”, Eminescu propune şi „măsura cea mai nimerită” <strong>de</strong> a<br />
„preface dreptul <strong>de</strong> <strong>de</strong>bit al băuturilor spirtoase în drept al comunelor rurale, iar<br />
consiliul comunal să îngrijească ca <strong>de</strong>bitantul să fie numai locuitor şi alegător în<br />
comuna rurală, în<strong>de</strong>părtându-se cu stricteţe <strong>de</strong> orice subantrepenor ascuns sub<br />
titlul unui servitor” 70 .<br />
Ca şi cu alte ocazii, Eminescu nu numai că observă aceste fenomene<br />
sociale şi economice ce pot avea efecte negative asupra <strong>de</strong>zvoltării şi evoluţiei<br />
capitalismului în România, dar vine şi cu soluţii pertinente: „Organizare mai<br />
strictă, mai protectoare pentru munca materială şi cea intelectuală”, evreii fiind<br />
siliţi „a se aplica la o muncă mai productivă, folositoare în prima linie lor înşişi,<br />
în a doua, ţării întregi” 71 .<br />
Începutul capitalismului românesc – proces necesar şi firesc – este<br />
indisolubil legat <strong>de</strong> „crearea şi apărarea muncii industriale”, <strong>de</strong> o „industrie<br />
naţională neatârnată”, <strong>de</strong> apariţia burgheziei, întrucât „o ţară nu poate rămâne<br />
curat agricolă fără a primejdui existenţa sa” 72 (opinie care <strong>de</strong>zamăgeşte pe<br />
eminescolatrii contemporani, care susţin, încă, faptul că Poetul milita pentru un<br />
stat eminamente agrar, <strong>de</strong> tip feudal). Dar, pentru o asemenea „industrie<br />
naţională neatârnată” este nevoie <strong>de</strong> o barieră contra „cotropirii economice” a<br />
unor elemente alogene, purtătoare <strong>de</strong> capital parazitar: „De multă vreme se<br />
manifestează în opinia politică a ţărei dorinţa <strong>de</strong> a ve<strong>de</strong>a întemeindu-se o<br />
industrie proprie şi naţională. Dar aceste tendinţe şi aspiraţii foarte <strong>de</strong>osebite<br />
n-au fost privite <strong>de</strong> aproape, nici nu s-a studiat condiţiile necesare sub care o<br />
asemenea industrie s-ar naşte” 73 .<br />
Plecând <strong>de</strong> la i<strong>de</strong>ea, validată în timp, conform căreia „condiţia<br />
civilizaţiei statului este civilizaţia economică”, iar in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa politică trebuie<br />
68<br />
I<strong>de</strong>m, IV, 157, 17 iul. 1879, p. 1.<br />
69<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
70<br />
Alexandra Olivia Ne<strong>de</strong>lcea, op. cit., p. 84-85. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> „Românul”, oficiosul<br />
liberal cu care Eminescu era într-o continuă polemică, „România Liberă” şi „Presa” susţin aceste<br />
i<strong>de</strong>i, citându-l, dovadă elocventă că opiniile poetului-gazetar circulau în presa vremii şi intrau în<br />
conştiinţa colectivă.<br />
71<br />
„Timpul”, IV, nr. 157, 17 iul. 1879, p. 1.<br />
72<br />
„Curierul <strong>de</strong> Iaşi”, IX, nr. 75, 7 iul. 1876, p.3.<br />
73<br />
I<strong>de</strong>m, IX, nr. 64, 9 iun. 1876, p. 3. În consens cu el, viceconsulul Imperiului Austro-<br />
Ungar la Bucureşti, Bosizio, reprezentantul metropolei <strong>de</strong>ci, notează în jurnalul său că România<br />
manifestă „pe terenul economic o tendinţă <strong>de</strong> neatârnare care se exprimă prin dorinţa a<strong>de</strong>seori<br />
repetată <strong>de</strong>-a avea o industrie naţională neatârnată” (Eminescu, Opere, IX, 1980, p. 553,<br />
comentarii <strong>de</strong> D. Vatamaniuc).
Eminescu şi realsemitismul (IV)<br />
311<br />
_______________________________________________________________________________<br />
consolidată printr-o economie naţională neatârnată, Eminescu consi<strong>de</strong>ră că „cea<br />
dintâi datorie a naţiunii, dacă vrea să se întremeze şi economiceşte şi<br />
moraliceşte, e s-arunce pătura <strong>de</strong> paraziţi <strong>de</strong> <strong>de</strong>asupră-i în gunoiul din care a<br />
ieşit” , practic „să nu creeze, prin încurajarea stupidităţii ş-a obrăzniciei, o clasă<br />
<strong>de</strong> consumatori improductivi ai sudorii frunţii ei. Curăţită <strong>de</strong> pătura <strong>de</strong> paraziţi,<br />
naţia îşi va veni în fire” 74 .<br />
Crearea unei industrii naţionale trebuie precedată şi întărită cu<br />
„educaţiunea noastră industrială”, astfel încât, „dintr-un regim <strong>de</strong> protecţie şi<br />
educaţiune va rezulta diviziunea muncii. Pururea am văzut în diviziunea muncii<br />
principalul mijloc în contra mizeriei actuale, dar am constatat că această<br />
diviziune nu se poate întâmpla pe cât timp meseriile vor fi paralizate prin<br />
concurenţa fabricatelor străine şi în fine că educaţiunea noastră industrială<br />
(sublinierea lui Eminescu, n.n.) este cea care cere sacrificii şi că merită mai mult<br />
<strong>de</strong>cât acea educaţie stearpă care produce zecile <strong>de</strong> mii <strong>de</strong> aspiranţi la<br />
funcţiuni” 75 .<br />
Pledând pentru „civilizaţia economică”, care este „muma celei<br />
politice” 76 , Eminescu critică aplicarea mecanicistă a liber-schimbismului,<br />
susţinut <strong>de</strong> Partidul Liberal, solicitând măsuri protecţioniste împotriva imigrării,<br />
dar şi a „străinilor interni”, care n-au voinţă sau aptitudini productive, ori capital<br />
industrial, fapt ce conduce la o „boală economică”, care creează, în opinia sa,<br />
„paraziţi sociali avizaţi la banul public” 77 . De aceea, <strong>de</strong>monstrează economistul<br />
Eminescu, „nematuritatea economică e tot<strong>de</strong>auna însoţită <strong>de</strong> cea politică. Şi<br />
pentru a ajunge la maturitate se cere educaţie” 78 .<br />
Supunând constant criticii sale „maimuţarea legilor şi a obiceiurilor<br />
străine” <strong>de</strong> către elita politică, aflată la guvernare, care a permis populaţiei<br />
flotante, „a cărei patrie întâmplătoare e România”, să <strong>de</strong>vină „paraziţi cărora<br />
nestabilitatea <strong>de</strong>zvoltării noastre interne, <strong>de</strong>fectele instrucţiei publice şi golurile<br />
create în ramurile administraţiei publice prin introducerea nesocotită a tutror<br />
formelor civilizaţiei străine” 79 le sunt prielnice.<br />
Atunci când reproşează „claselor dirigente, recrutate din Cariagdii şi<br />
Basmangii lipsa <strong>de</strong> simţ istoric şi naţional” 80 , el n-o face <strong>de</strong> pe poziţia<br />
xenofobului sau iu<strong>de</strong>iofobului, ci are în ve<strong>de</strong>re interesul economic al ţării sale,<br />
<strong>de</strong> a nu fi transformată în „felbah”, ca în Egipt, adică aservită întâi economic,<br />
apoi politic unor ţări străine mai avansate economic şi puternice politic, prin<br />
suprapunerea, peste incipienta economie românească, a unei economii<br />
transnaţionale, <strong>de</strong> tip strict comercial-exploatator. El nu se opune imigrării, ca<br />
74 „Timpul”, V, nr. 217, 28 sept. 9 oct. 1880, p. 1.<br />
75 I<strong>de</strong>m, VIII, nr. 186, 26 aug. 1882, p. 1.<br />
76 I<strong>de</strong>m, VII, nr. 188, 28 aug. 1882, p. 1.<br />
77 I<strong>de</strong>m, VII, nr. 93, 29 apr. 1882, p. 1.<br />
78 I<strong>de</strong>m, VII, nr. 194, 4 sept. 1882, p.1.<br />
79 I<strong>de</strong>m, V, nr. 44, <strong>24</strong> febr. 1880, p. 2.<br />
80 I<strong>de</strong>m, VI, nr. 148, 10 iul. 1881, p. 2.
312<br />
Tudor Ne<strong>de</strong>lcea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
fenomen social, ci modalităţii, calităţii şi cantităţii elementelor imigratoare în<br />
raport cu populaţia autohtonă; în acest sens, ple<strong>de</strong>ază pentru integrarea<br />
mo<strong>de</strong>rată a evreilor în viaţa publică românească („Noi nu suntem contra<br />
îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Cu timpul vor <strong>de</strong>veni poate cetăţeni<br />
buni ai acestui stat”) 81 .<br />
Când ju<strong>de</strong>căm publicistica eminesciană, şi mai ales studiile şi articolele<br />
sale <strong>de</strong>spre problematica evreiască, trebuie avută în ve<strong>de</strong>re epoca în care a trăit<br />
şi a scris – o epocă românească <strong>de</strong> tranziţie spre un regim liberal autentic, într-o<br />
Europă încă neaşezată – că la baza criticii sale – uneori dure – a stat doar<br />
criteriul economic şi moral, şi nu cel rasial sau confesional, că excesele <strong>de</strong><br />
limbaj, chiar unele <strong>de</strong>rapaje, fac parte din arsenalul oricărui pamfletar, care,<br />
exagerând, doreşte să scoată în evi<strong>de</strong>nţă un a<strong>de</strong>văr, o realitate crudă şi un<br />
potenţial pericol economic sau statal. Limbajul său, uneori violent, este, <strong>de</strong> fapt,<br />
un răspuns la repetatele calomnii grosolane din presa europeană, conform cărora<br />
românii ar fi organizat progromuri, calomnii orchestrate agresiv <strong>de</strong> Alianţa<br />
Israelită Internaţională, ale cărei ingerinţe în treburile interne româneşti erau <strong>de</strong><br />
natură să izoleze România <strong>de</strong> ţările europene. Acest limbaj este aplicat<br />
„sudiţilor” (în care intrau imigranţi şi <strong>de</strong> alte etnii), care erau supuşi<br />
ambasa<strong>de</strong>lor sau consulatelor străine la Bucureşti, spre a nu avea obligaţii<br />
fiscale sau civile faţă <strong>de</strong> statul român. În schimb, evreii <strong>de</strong>ja împământeniţi, care<br />
respectau legile ţării, erau priviţi cu simpatie, iar cu unele personalităţi evreieşti<br />
(Moses Gaster, H. Tiktin, Toma Michieru etc.) a legat o strânsă prietenie, motiv<br />
pentru unele publicaţii ale vremii să-l consi<strong>de</strong>re, exagerând, filosemit. I<strong>de</strong>ea<br />
călăuzătoare a tuturor articolelor şi studiilor sale, consacrate chestiunii evreieşti,<br />
este că „interesele reciproce sunt armonizabile, dar pentru aceasta se cere<br />
bunăvoinţă şi abnegaţie reciprocă” 82 .<br />
„Publicistica lui Eminescu este legată, prin natura ei, <strong>de</strong> circumstanţele<br />
epocii şi trebuie ju<strong>de</strong>cată în raport cu ele. Imaginarul lui politic este discutabil<br />
ca oricare altul. Să nu uităm că Eminescu a scris într-o epocă în care România<br />
era o ţară încă sub dominaţie străină, unele dintre provinciile istorice ale<br />
românilor (Transilvania, Basarabia, Bucovina) erau sub ocupaţie străină. Se<br />
poate înţelege atunci <strong>de</strong> ce fantasma străinului revine atât <strong>de</strong> <strong>de</strong>s în articolele<br />
sale şi chiar în unele poeme (Doina). Nu trebuie mitizate şi nu trebuie<br />
manipulate accentele lui naţionale, dar a-l consi<strong>de</strong>ra pe Eminescu un scriitor<br />
xenofob şi un «spirit proto-legionar» reprezintă o aberaţie. Trebuie să-i<br />
analizăm cu obiectivitate şi cu calm i<strong>de</strong>ile din articolele sale, scrise, să nu<br />
uităm, sub presiunea evenimentelor” 83 .<br />
81 I<strong>de</strong>m, VI, nr. 148, 10 iul. 1881, p. 2.<br />
82 I<strong>de</strong>m, IV, nr. 143, 29 iunie 1879, p. 1.<br />
* Eugen Simion, Fragmente critice, vol. II. Demonul teoriei a obosit, Craiova, Fundaţia<br />
Scrisul Românesc, 1998, p. 308-309.<br />
83 Eugen Simion, Fragmente critice, vol. II. Demonul teoriei a oboist, Craiova, Fundaţia<br />
Scrisul Românesc, 1998, p. 308-309.
Eminescu şi realsemitismul (IV)<br />
313<br />
_______________________________________________________________________________<br />
EMINESCU ET LE REELSEMITISME (IV E PARTIE)<br />
(Résumé)<br />
L’article ci-présent continue les préoccupations antérieures <strong>de</strong> l’auteur concernant le lieu<br />
du réelsémitisme dans le discours <strong>de</strong>s élites intellectuelles <strong>de</strong> la Roumanie mo<strong>de</strong>rne, notamment <strong>de</strong><br />
ses représentants illustres tels Eminescu. L’analyse <strong>de</strong>s textes qui lui appartient démontre une<br />
conscience impliquée activement dans les débats <strong>de</strong> l’espace publique roumain concernant le sujet,<br />
tout en refusant les explications faciles. Eminescu est sensible aux théories <strong>de</strong>s influences, en<br />
attirant l’attention sur le rôle important <strong>de</strong>s grands empires voisins tels l’Autriche-Hongrie, aux<br />
questions <strong>de</strong>s politiques économiques et sociales dont la dimension diachronique est toujours bien<br />
mise en évi<strong>de</strong>nce.<br />
Mots-clefs: Eminescu, le réelsémitisme, les minorités nationales, Roumanie, XIX e siècle.
VECHI TIPURI DE LOCUINŢĂ PE<br />
TERITORIUL OLTENIEI<br />
ANCA CEAUŞESCU<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 301–312<br />
ETNOGRAFIE<br />
În regiunea <strong>de</strong> câmpie din sudul ţării, cercetările arheologice au scos la<br />
iveală construcţii care coboară în timp până la sfârşitul neoliticului. În această<br />
perioadă, aşezările umane erau situate, <strong>de</strong> obicei, în lungul râurilor şi în luncile<br />
acestora, sub formă <strong>de</strong> grupări mici, sau pe podurile teraselor, un<strong>de</strong> formau<br />
a<strong>de</strong>vărate „aşezări <strong>de</strong>schise” ori îmbrăcau forma unor movile artificiale<br />
<strong>de</strong>numite tell-uri. În cadrul ambelor tipuri <strong>de</strong> aşezări, locuinţele au fost sub<br />
formă <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie sau locuinţe la suprafaţa solului.<br />
Bor<strong>de</strong>iele au fost locuinţele care, până în secolul al XIX-lea formau<br />
peisajul caracteristic al acestei regiuni, aprox. 50-70% din numărul locuinţelor<br />
fiind sub această formă.<br />
Prin <strong>de</strong>finiţia dată în dicţionar, bor<strong>de</strong>iul este „încăperea săpată (pe<br />
jumătate) în pământ şi acoperită cu pământ, paie sau stuf” 1 . Numeroşi cercetători<br />
(arheologi, etnografi, filologi, arhitecţi) au <strong>de</strong>finit bor<strong>de</strong>iul, ca fiind: „colibă<br />
(locuinţă) pe jumătate săpată în pământ, acoperită cu pământ sau cu paie, stuf<br />
etc.” 2 , „colibă pe jumătate săpată în pământ şi acoperită tot cu pământ sau cu<br />
paie, stuf etc.” 3 , „locuinţă rudimentară sub pământ” 4 , „locuinţă în întregime sau<br />
pe jumătate săpată în pământ… acoperită cu paie şi cu pământ – subterrana<br />
casa” 5 . O privire antropogeografică asupra bor<strong>de</strong>iului este realizată <strong>de</strong><br />
C. S. Nicolăescu Plopşor, într-un studiu succint, în care reduce varietatea<br />
formelor <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie la câteva tipuri, pe care le analizează în evoluţia lor<br />
teritorială şi temporară. El <strong>de</strong>fineşte bor<strong>de</strong>iul ca fiind „coliba sau «coverca» pe<br />
groapă acoperită cu pământ” 6 . În lucrarea Arta populară românească, Paul<br />
Petrescu este <strong>de</strong> părere că bor<strong>de</strong>iul este o „locuinţă vârâtă adânc în pământ<br />
construită, <strong>de</strong> obicei, într-o coastă <strong>de</strong> <strong>de</strong>al sau pe o <strong>de</strong>nivelare accentuată a<br />
1<br />
Ioan Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche (coordonatori), Dicţionarul explicativ al<br />
limbii române, <strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Lingvistică din Bucuresti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1975, p. 93.<br />
2<br />
I. I. Rusu, Etnogeneza românilor, Bucureşti, 1981, p. 226.<br />
3<br />
I. A. Candrea, Gh. Adamescu, Dicţionarul enciclopedic ilustrat, Bucureşti, 1931.<br />
4<br />
B. P. Haş<strong>de</strong>u, Istoria critică a românilor, I, Bucureşti, 1875, p. 236.<br />
5<br />
Gheorghe Focşa, Elemente <strong>de</strong>corative la bor<strong>de</strong>iele din sudul regiunii Craiova,<br />
Bucureşti, 1956, p. 3.<br />
6<br />
C. S. Nicolăescu Plopşor, Bor<strong>de</strong>iul în Oltenia, în BSRRG, tom XLI, Bucureşti, 1922,<br />
p. 123.
316<br />
Anca Ceauşescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
terenului” şi îl <strong>de</strong>osebeşte net <strong>de</strong> casele pe «jumătate» îngropate, întâlnite în<br />
Câmpia Română „a căror construcţie cerea până la o jumătate vagon <strong>de</strong> lemn <strong>de</strong><br />
stejar… şi a căror monumentalitate a spaţiului interior le <strong>de</strong>osebea net <strong>de</strong><br />
bor<strong>de</strong>iele <strong>de</strong>ţinând prea puţin loc gol disponibil” 7 . În opinia lui Nicolae Niţu,<br />
bor<strong>de</strong>iul reprezintă „unul dintre cele mai vechi tipuri <strong>de</strong> locuinţă umană săpată în<br />
pământ şi acoperită cu pământ, stuf, paie, coceni etc., fără ca acoperişul acesteia<br />
să se sprijine pe nivelul <strong>de</strong> călcare al solului” 8 . Autorul este <strong>de</strong> părere că termenii<br />
<strong>de</strong> semibor<strong>de</strong>i, locuinţă sau casă semiîngropată sau îngropată nu pot înlocui<br />
termenul <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>i, ci reflectă doar diferite stadii <strong>de</strong> evoluţie pe verticală ale<br />
bor<strong>de</strong>iului.<br />
Indiferent <strong>de</strong> <strong>de</strong>finiţiile date, suntem <strong>de</strong> părere că bor<strong>de</strong>iul este o<br />
locuinţă săpată în pământ, în întregime sau pe jumătate, acoperită cu paie, stuf,<br />
coceni etc.<br />
Ca tip <strong>de</strong> locuinţă dominantă în majoritatea satelor din sudul Olteniei,<br />
bor<strong>de</strong>iul a continuat să existe din Antichitate până în epoca contemporană, în<br />
strânsă legătură cu realităţile economice şi politice. Aria lui <strong>de</strong> răspândire este<br />
mult mai mare, ocupând Câmpia Banatului, Câmpia Olteniei, Câmpia Munteniei<br />
şi Dobrogea. Dar, locuinţa <strong>de</strong> acest tip nu se opreşte la linia Dunării, ci continuă<br />
şi în Bulgaria şi alte ţări din Europa (Germania, Ungaria, Cehoslovacia). Acest<br />
tip <strong>de</strong> locuinţă a fost folosit şi <strong>de</strong> populaţiile din Asia şi Africa 9 . Grigore Ionescu<br />
îl consi<strong>de</strong>ră „una dintre formele cele mai vechi <strong>de</strong> locuinţă”, clădită pe teritoriul<br />
României 10 . Ion Vlăduţiu, în lucrarea Etnografia poporului roman, acceptă<br />
părerea că, în trecut bor<strong>de</strong>iul a fost una dintre formele vechi <strong>de</strong> locuinţă în<br />
anumite zone ale ţării, dar subliniază şi faptul că, încă din comuna primitivă au<br />
fost atestate, alături <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie, şi locuinţe la suprafaţa solului, care au avut o<br />
arie <strong>de</strong> răspândire mult mai mare 11 .<br />
Originea bor<strong>de</strong>iului nu se poate stabili cu precizie, întrucât acesta a fost<br />
utilizat <strong>de</strong> diferite popoare, fiind una dintre formele <strong>de</strong> locuinţă obişnuite în<br />
preistorie. Aşa după cum consi<strong>de</strong>ră Eugenia Zaharia, bor<strong>de</strong>iul nu este<br />
caracteristic unui anumit grup etnic, el fiind mai <strong>de</strong>grabă o rezolvare a unor<br />
probleme istorice, economice sau climatice 12 . Însă, se poate afirma cu certitudine<br />
că acest tip <strong>de</strong> locuinţă a apărut atunci când mediul natural geoclimatic nu a mai<br />
putut satisface necesităţile vitale ale omului, privind adăpostul şi odihna.<br />
7 Paul Petrescu, Georgeta Stoica, Arta populară românească, Bucureşti, Editura<br />
Meridiane, 1981, p. 13.<br />
8 Nicolae Niţu, Originea şi răspândirea geografică a bor<strong>de</strong>iului, în „Arhivele Olteniei”,<br />
Serie nouă, nr. 7, 1992, p. 156-157.<br />
9 Ibi<strong>de</strong>m, p. 157.<br />
10 Grigore Ionescu, Arhitectura populară în România, Bucureşti, Editura Meridiane,<br />
1981, p. 15.<br />
11 Ion Vlăduţiu, Etnografia poporului român, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973, p. 157-<br />
158.<br />
12 Eugenia Zaharia, Săpăturile <strong>de</strong> la Dridu. Contribuţii la arheologia şi istoria perioa<strong>de</strong>i<br />
<strong>de</strong> formare a poporului român, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române, 1967, p. 153.
Vechi tipuri <strong>de</strong> locuinţă pe teritoriul Olteniei<br />
317<br />
________________________________________________________________<br />
Apariţia şi menţinerea bor<strong>de</strong>iului în Câmpia Dunăreană a fost explicată<br />
<strong>de</strong> numeroşi autori din timpurile mo<strong>de</strong>rne 13 . Gh. Focşa este <strong>de</strong> părere că,<br />
bor<strong>de</strong>iul a apărut din necesitatea oamenilor <strong>de</strong> a se adăposti 14 . În timp ce în zona<br />
<strong>de</strong> munte – susţine autorul, în vremuri preistorice, triburile umane se adăposteau<br />
în grote naturale, la câmpie erau nevoite să-şi improvizeze adăposturi<br />
scormonind pământul. Haş<strong>de</strong>u consi<strong>de</strong>ră că frigul, lipsa <strong>de</strong> lemne şi, nu în<br />
ultimul rând, teama <strong>de</strong> invazii, toate acestea constituie cauzele genezei<br />
bor<strong>de</strong>iului în Câmpia Dunării 15 . El asemuieşte bor<strong>de</strong>iele cu a<strong>de</strong>vărate vizuini în<br />
pământ, ce oferă o imagine <strong>de</strong>zolantă şi mizeră: „Departe nu zăreşti <strong>de</strong>cât fumul<br />
ce iese <strong>de</strong> prin coşuri, iar <strong>de</strong> aproape vezi numai streşinile, puţin ridicate<br />
<strong>de</strong>asupra solului şi formate din nişte bârne acoperite <strong>de</strong> ţărână peste care creşte<br />
iarbă” 16 . Nicolae Niţu pune accent pe influenţa factorului geografic, subliniind<br />
că <strong>de</strong>zvoltarea bor<strong>de</strong>iului în regiunile <strong>de</strong> câmpie este datorată constituţiei<br />
litologice (argile şi marne), care uşurau săparea gropii acestuia, comparativ cu<br />
regiunile <strong>de</strong> munte, un<strong>de</strong> construirea lui era foarte greu <strong>de</strong> realizat, aproape<br />
imposibil, din cauza substratului format din roci dure 17 .<br />
În opinia noastră, cele care au <strong>de</strong>terminat realizarea locuinţelor <strong>de</strong> tip<br />
bor<strong>de</strong>i au fost, în cea mai mare parte, condiţiile social-istorice şi, într-o mică<br />
măsură, lipsa lemnului 18 . Invocarea condiţiei materiale, mai ales lipsa lemnului,<br />
este irelevantă pentru că, în perioada <strong>de</strong> apariţie a bor<strong>de</strong>iului pădurile ocupau<br />
suprafeţe întinse şi în regiunile <strong>de</strong> câmpie, coborând în lungul Drincei,<br />
Desnăţuiului şi Jiului, până la Dunăre 19 . Ele au fost <strong>de</strong>frişate mult mai târziu,<br />
după apariţia acestui tip <strong>de</strong> locuinţă. De altfel, cantitatea <strong>de</strong> material lemnos,<br />
utilizată la construirea unui bor<strong>de</strong>i, era aproximativ egală cu cea folosită pentru<br />
o casă la suprafaţă. Mai târziu, acest tip <strong>de</strong> locuinţă a <strong>de</strong>venit adăpostul omului<br />
sărac, în timp ce populaţia înstărită locuia în case soli<strong>de</strong>, construite la suprafaţa<br />
solului.<br />
Teama <strong>de</strong> invazii, cu care trăiau comunităţile rurale din zonele <strong>de</strong><br />
câmpie, „drumurile <strong>de</strong> trecere” <strong>de</strong> aici fiind în calea năvălirilor războinice,<br />
13<br />
Gheorghe Crăiniceanu, Igiena ţăranului român. Locuinţa, încălţămintea,<br />
îmbrăcămintea. Alimentaţia în diferite regiuni ale ţării şi în diferite timpuri ale anului, Bucureşti,<br />
1895, p. 41-42; Charles Laugier, Sănătatea în Dolj, Craiova, 1910, p. 10; C.S. Nicolăescu Plopşor,<br />
Bor<strong>de</strong>iul în..., p. 16; Sabin Opreanu, Bor<strong>de</strong>iul, în „Societatea <strong>de</strong> mâine”, an VII (1930), 8-9,<br />
p. 148-149; Gheorghe Focşa, op. cit., p. 5; Valer Butură, op. cit., p. 81; Nicolae Niţu, Originea şi<br />
răspândirea…, p. 152 ş.a.<br />
14<br />
Gheorghe Focşa, op. cit., p. 3.<br />
15<br />
B. P. Haş<strong>de</strong>u, op. cit., p. 236.<br />
16<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
17<br />
Nicolae Niţu, Originea şi răspândirea…, p. 152.<br />
18<br />
În bor<strong>de</strong>i trăiau toate categoriile sociale <strong>de</strong> oameni. Prin urmare, el nu poate fi înţeles<br />
ca o locuinţă săracă, ci mai mult ca una adaptată condiţiilor social-istorice prin care au trecut<br />
locuitorii.<br />
19<br />
Ana Toşea Tur<strong>de</strong>anu, Oltenia. Geografie istorică în hărţile secolului al XVIII-lea,<br />
Fundaţia Scrisul Românesc, Craiova, p. 114.
318<br />
Anca Ceauşescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
jafurile şi <strong>de</strong>zastrele luptelor ce se purtau pe aceste teritorii i-au <strong>de</strong>terminat pe<br />
locuitorii <strong>de</strong> aici să nu-şi construiască locuinţe durabile. O astfel <strong>de</strong> situaţie<br />
caracterizează secolele XVII-XIX. În timpul stăpânirii otomane, fuga<br />
locuitorilor din sate a <strong>de</strong>venit o realitate socială, fiind singura cale <strong>de</strong> protest<br />
pentru neajunsurile şi nedreptăţile la care erau supuşi, fenomenul părăsirii satelor<br />
luând, atunci, proporţii <strong>de</strong> masă. Pe harta lui Schwantz (1722) figurau 48 <strong>de</strong> sate<br />
părăsite în ju<strong>de</strong>ţul Dolj şi 96 în Mehedinţi.<br />
Dată fiind această situaţie, când populaţia fugea din calea năvălirilor,<br />
revenind, totuşi, după acalmarea situaţiei, imaginea satelor era <strong>de</strong>primantă, astfel<br />
încât impresia care se crea era aceea a unei populaţii care nu beneficia <strong>de</strong><br />
condiţii optime <strong>de</strong> viaţă, trăind „precum cârtiţele sub pământ, săraci, cumplit <strong>de</strong><br />
săraci şi neomenos <strong>de</strong> jefuiţi… nu avea nici măcar un minim <strong>de</strong> bunăstare care<br />
să îngăduie să înflorească cultura” 20 .<br />
Aceeaşi imagine reiese şi din scrierile multor călători străini, care ne-au<br />
vizitat ţara. Subliniind aspectul mizer al bor<strong>de</strong>ielor, în anul 1820, călătorul<br />
englez Wilkinson nota: „Ju<strong>de</strong>când după priveliştea care îl izbeşte, călătorul este<br />
ispitit să se creadă într-un pustiu. El întâlneşte prea puţine locuinţe în calea sa,<br />
afară doar <strong>de</strong> conacele poştei, şi abia <strong>de</strong> poate întrezării alte urme ale<br />
locuitorilor” 21 . În anul 1842, un alt călător străin, francezul Ubicini, spunea:<br />
„Până acum câţiva ani, ţăranii din Moldova şi Muntenia nu aveau drept locuinţă<br />
<strong>de</strong>cât bor<strong>de</strong>ie întunecate şi pline <strong>de</strong> fum, scobite în pământ la adâncimi <strong>de</strong> doi<br />
metri şi având o suprafaţă <strong>de</strong> doi până la trei metri şi <strong>de</strong> doi sau trei lărgime. ...<br />
cătunele alcătuite din îngrămădirea unor astfel <strong>de</strong> construcţii ţi se păreau a fi un<br />
câmp acoperit cu muşuroaiele unor cârtiţe uriaşe. Dacă n-ar fi fost fumul care<br />
ieşea din bor<strong>de</strong>ie şi care îţi arăta <strong>de</strong> <strong>de</strong>parte că acolo se află oameni, călătorul ar<br />
fi putut umbla mult şi bine ca să găsească satul pe care îl căuta şi pe care <strong>de</strong> fapt<br />
îl călca sub picioare” 22 .<br />
Către sfârşitul secolului al XIX-lea, se păstra aceeaşi imagine „tristă” a<br />
satelor, după cum o <strong>de</strong>scriu medicii progresişti <strong>de</strong> la acea vreme 23 . În acea<br />
perioadă, bor<strong>de</strong>iele erau în număr foarte mare. Statistica întocmită <strong>de</strong> Dionisie<br />
Pop Marţian, în anul 1860, arată că, în Câmpia Română 40% dintre locuinţe erau<br />
bor<strong>de</strong>ie, cu pon<strong>de</strong>re foarte mare în ju<strong>de</strong>ţele Dolj, Romanaţi şi Teleorman (fig.<br />
nr. 1) <strong>24</strong> . La acea dată, în satele din ju<strong>de</strong>ţul Dolj existau 22.832 <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie, faţă <strong>de</strong><br />
588 <strong>de</strong> case la suprafaţa solului 25 . În mediul rural al ju<strong>de</strong>ţelor din Câmpia<br />
20<br />
Henri H. Stahl, Paul H. Stahl, Civilizaţia vechilor sate româneşti, Bucureşti, 1968,<br />
p. 6-9.<br />
21<br />
N. Iorga, Istoria românilor prin călători, vol. III, Bucureşti, 1929, p. 28.<br />
22<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 52.<br />
23<br />
N. Manolescu, Igiena ţăranului. Locuinţa, iluminatul şi încălzitul ei. Îmbrăcămintea,<br />
încălţămintea, alimentaţia ţăranului în <strong>de</strong>osebitele epoce ale anului, Bucureşti, Lito-tipografia<br />
Carol Göbl, 1895, p. 8; Ghe. Crăiniceanu, op. cit.<br />
<strong>24</strong><br />
Dionisie Pop Marţian, Analele statistice şi economice, Bucureşti, 1860, p. 121-129.<br />
25 Ibi<strong>de</strong>m.
Vechi tipuri <strong>de</strong> locuinţă pe teritoriul Olteniei<br />
319<br />
________________________________________________________________<br />
Română, riverane Dunării, bor<strong>de</strong>iele <strong>de</strong>ţineau pon<strong>de</strong>ri diferite, după cum<br />
urmează: 99,3% în ju<strong>de</strong>ţul Olt, între 97,7 şi 97,4%, în ju<strong>de</strong>ţele Dolj, Ialomiţa,<br />
Ilfov şi Romanaţi, între 93,3 şi 93,5%, în ju<strong>de</strong>ţele Teleorman şi Vlaşca şi 81,1%<br />
în ju<strong>de</strong>ţul Brăila.<br />
Nr.<br />
Numărul <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie, în ju<strong>de</strong>ţele din Câmpia Română<br />
riverane Dunării, la recensământul din anul 1859<br />
60,000<br />
50,000<br />
40,000<br />
30,000<br />
20,000<br />
10,000<br />
0<br />
Fig. nr. 1.<br />
Brăila<br />
Dolj<br />
Ialomiţa<br />
Ilfov<br />
Olt<br />
Romanaţi<br />
Teleorman<br />
Vlaşca<br />
Total case<br />
Bor<strong>de</strong>ie<br />
Numărul bor<strong>de</strong>ielor a scăzut <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> mult către începutul secolului al<br />
XX-lea, astfel încât, în ju<strong>de</strong>ţul Dolj mai existau doar 6.128 <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie, 13.357 în<br />
Romanaţi, 415 în Mehedinţi, 1.593 în Olt, 8.049 în Teleorman, 1.825 în<br />
Vlaşca 26 . După statistica întocmită <strong>de</strong> L. Colescu, la începutul secolului al XXlea<br />
(în anul 1912), în Oltenia mai erau doar 12.904 locuinţe semiîngropate 27 .<br />
Menţinerea bor<strong>de</strong>ielor vreme în<strong>de</strong>lungată a fost cauzată tocmai <strong>de</strong><br />
condiţiile grele <strong>de</strong> viaţă din trecut. Instabilitatea şi sărăcia sunt elemente ce<br />
<strong>de</strong>finesc realitatea acelor vremuri. Ori, casele astfel construite, pe lângă multe<br />
<strong>de</strong>zavantaje (lipsa <strong>de</strong> lumină şi aer, umezeală în exces), puteau fi refăcute mult<br />
mai uşor în cazul în care erau distruse <strong>de</strong> invadatori. De altfel, adaptarea lor la<br />
condiţiile pedoclimatice ale stepei (ofereau protecţie, vara faţă <strong>de</strong> temperaturile<br />
excesiv <strong>de</strong> mari şi iarna faţă <strong>de</strong> geruri şi viscole), cât şi puterea tradiţiei, păstrată<br />
şi respectată timp în<strong>de</strong>lungat: „Bor<strong>de</strong>iul moştenit din moşi strămoşi nu putea fi<br />
uitat nici chiar poruncit <strong>de</strong> lege” 28 , „într-un sat alcătuit din bor<strong>de</strong>ie, anevoie<br />
26 Gh. Crăiniceanu, op. cit., p. 43-44.<br />
27 L. Colescu, Statistica clădirilor şi a locuinţelor din România, întocmită pe baza<br />
recensământului general al populaţiunii din 19 <strong>de</strong>cembrie 1912, Bucureşti, 1920, p. 13.<br />
28 C. S. Nicolăescu Plopşor, Bor<strong>de</strong>iul în..., p. 121.
320<br />
Anca Ceauşescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
poate ieşi cineva din obicei, nici chiar proprietarul” 29 sunt alte elemente care au<br />
contribuit la persistenţa bor<strong>de</strong>iului în Câmpia Dunăreană până la începutul<br />
secolului al XX-lea 30 .<br />
Locuinţa <strong>de</strong> acest tip are, însă, şi mari <strong>de</strong>zavantaje, cum ar fi lipsa <strong>de</strong><br />
lumină şi aer, umezeală în exces, constatări reliefate în scrierile medicilor <strong>de</strong> la<br />
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. „Igiena bor<strong>de</strong>elor<br />
este rea: în ele lumina naturală este mai mult <strong>de</strong>cât insuficientă – ne spune N.<br />
Manolescu – umiditatea este prea mare. [….] Ventilaţiunea bor<strong>de</strong>elor este foarte<br />
<strong>de</strong>fectuoasă şi, din această cauză, există mare umezeală şi multe gazuri în<br />
atmosfera interioară a bor<strong>de</strong>ielor, produse <strong>de</strong> animale ce mai trăiesc cu omul, <strong>de</strong><br />
acesta, <strong>de</strong> aparatele <strong>de</strong> încălzit, <strong>de</strong> preparaţiunea alimentară etc.” 31 . Condiţiile<br />
precare din interiorul bor<strong>de</strong>ielor l-au <strong>de</strong>terminat, pe acelaşi autor, să le asemene<br />
cu „locuinţe potrivite pentru sălbatici”. Aceleaşi condiţii nea<strong>de</strong>cvate <strong>de</strong> locuire<br />
au fost sesizate şi <strong>de</strong> alţi medici progresişti, care au subliniat influenţa nefastă<br />
asupra sănătăţii individului 32 . De altfel, menţinerea bor<strong>de</strong>ielor până la începutul<br />
secolului al XX-lea se datorează şi condiţiilor materiale diferite pe clase sociale.<br />
Cei care au renunţat primii la bor<strong>de</strong>ie, construindu-şi case la suprafaţa solului, au<br />
fost cei din pătura înstărită. Către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul<br />
secolului următor, în bor<strong>de</strong>ie locuia numai populaţia săracă, cu locuinţe<br />
amplasate mai ales la marginea satelor.<br />
De menţionat şi faptul că bor<strong>de</strong>iele erau şi locuinţe ale populaţiei din<br />
mediul urban, însă într-un procent mai redus (fig. nr. 2).<br />
29 Gheorghe Crăiniceanu, op. cit., p. 103.<br />
30 Surprinzător este faptul că bor<strong>de</strong>ie rudimentare existau şi în anul 1968. În Lunca<br />
Dunării, lângă satul Ghidici, Nicolae Niţu, în cercetările efectuate cu colectivul <strong>de</strong> cercetători <strong>de</strong> la<br />
<strong>Institutul</strong> <strong>de</strong> Cercetări <strong>Socio</strong>-<strong>Umane</strong> „C. S. Nicolaescu-Plopşor” din Craiova, a <strong>de</strong>scoperit un cătun<br />
<strong>de</strong> rudari, format din bor<strong>de</strong>ie care, „<strong>de</strong> la distanţă apărea ca un relief <strong>de</strong>ns ondulat acoperit <strong>de</strong> o<br />
vegetaţie bogată şi numai foarte <strong>de</strong> aproape se observau uşile <strong>de</strong> la intrare şi coşurile pe un<strong>de</strong> ieşea<br />
fumul”. 31 N. Manolescu, op. cit., p. 46-47.<br />
32 C. I. Istrati consi<strong>de</strong>ră bor<strong>de</strong>iele a<strong>de</strong>vărate găuri săpate în pământ, <strong>de</strong>seori fără ferestre,<br />
cu o atmosferă greu <strong>de</strong> suportat, cu umiditate mare şi aerisire aproape inexistentă: „Intrând în<br />
camerele locuite iarna, mi s-a întâmplat să fiu forţat a ieşi afară îndată, un<strong>de</strong> întrebând pe locuitori<br />
cum pot trăi în acel fum, am primit răspunsul: ne-am învăţat Domnule” (C. I. Istrati, op. cit.,<br />
p. 320-334); vezi şi Dr. Felix, Salubritatea satelor, în „Tratat <strong>de</strong> igienă publică”, Bucureşti, 1870,<br />
p. 388.
Vechi tipuri <strong>de</strong> locuinţă pe teritoriul Olteniei<br />
321<br />
________________________________________________________________<br />
Nr. bor<strong>de</strong>ie<br />
1400<br />
1200<br />
1000<br />
800<br />
600<br />
400<br />
200<br />
0<br />
Fig. nr. 2.<br />
Numărul <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie, pe medii, în ju<strong>de</strong>ţele riverane<br />
Dunării, din Câmpia Română (1859)<br />
Dolj<br />
Ilfov<br />
Olt<br />
Ju<strong>de</strong>ţe<br />
Teleorman<br />
25,000<br />
20,000<br />
15,000<br />
10,000<br />
5,000<br />
0<br />
Nr. bor<strong>de</strong>ie<br />
Urban<br />
Rural<br />
Dovezile materiale, scoase la iveală <strong>de</strong> săpăturile arheologice, atestă<br />
bor<strong>de</strong>iul ca formă arhitectonică primitivă, născut din necesităţile materiale<br />
specifice vremurilor respective. El s-a îmbunătăţit în timp, sub impulsul<br />
cerinţelor generale pentru adăpost, spaţiu cât mai confortabil pentru <strong>de</strong>sfăşurarea<br />
activităţilor casnice, pe măsura <strong>de</strong>zvoltării economice şi a îmbogăţirii<br />
cunoştinţelor tehnice.<br />
Bor<strong>de</strong>iul preistoric era în totalitate săpat în pământ, cu unelte simple <strong>de</strong><br />
lemn sau <strong>de</strong> corn <strong>de</strong> cerb; pereţii erau sau nu căptuşiţi cu lemn, iar acoperişul<br />
ajungea până la nivelul solului. Treptat, bor<strong>de</strong>iul a început să „se ridice din<br />
pământ”, groapa fiind mai puţin adâncă, mârtacii nu se mai sprijineau direct pe<br />
sol, ci pe cosorobi, bor<strong>de</strong>iul având, astfel, streaşină (somina). După cum am<br />
menţionat anterior, N. Plopşor numeşte acest tip <strong>de</strong> locuinţă bor<strong>de</strong>i-casă, sau<br />
casă în pământ 33 . De altfel, după cum ne spune acelaşi autor, pereciorii, firida,<br />
potvalele, brăgăul, paturile şi chiar scaunele dimprejurul vetrei, erau săpate sau<br />
aranjate în pământ, ceea ce, după părerea autorului, <strong>de</strong>notă lipsa lemnului.<br />
Formele primitive aveau o singură încăpere cu rol multifuncţional<br />
(bucătărie şi cameră <strong>de</strong> locuit). Acest tip <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>i nu are tavan; acoperişul în<br />
două ape, din pământ şi strat gros <strong>de</strong> paie, se lăsa până la nivelul solului. Intrarea<br />
în bor<strong>de</strong>i se făcea direct <strong>de</strong> afară.<br />
Într-o etapă ulterioară, pentru a evita contactul direct cu exteriorul şi<br />
inconvenientul intrării sau ieşirii din bor<strong>de</strong>i, oamenii au construit în faţa acestuia<br />
o mică încăpere în pantă, numită gârlici, care cobora treptat până ajungea la<br />
33 C.S. Nicolăescu Plopşor, Bor<strong>de</strong>iul în …, p. 126.
322<br />
Anca Ceauşescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
nivelul încăperii (fig. 3 a). De fapt, apariţia unei încăperi reci, <strong>de</strong> trecere, alături<br />
<strong>de</strong> odaia <strong>de</strong> locuit, constituie modalitatea cea mai răspândită <strong>de</strong> creştere a<br />
planului locuinţei. Intrarea în casă se face, acum, prin gârlici, care capătă funcţia<br />
<strong>de</strong> spaţiu tranzitoriu, şi <strong>de</strong> aici în camera cu vatra. Încăperea originală („la foc”,<br />
„la vatră”) în<strong>de</strong>plineşte, în continuare, mai multe funcţii, iar gârliciul <strong>de</strong>vine<br />
spaţiu un<strong>de</strong> sunt <strong>de</strong>pozitate mici unelte şi lăzi. Cu timpul, acesta va da naştere<br />
prispei la casele construite la suprafaţa solului 34 .<br />
Fig. nr. 3. Planuri <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie (după Gh. Focşa, 1956).<br />
În general, bor<strong>de</strong>iele erau adâncite în pământ cu 1,5-2 m. Pereţii erau<br />
formaţi din stâlpi masivi <strong>de</strong> stejar, înfipţi vertical în pământ, cu elemente <strong>de</strong><br />
umplutură formate dintr-o împletitură <strong>de</strong> nuiele şi pământ lutos, amestecat cu<br />
pleavă sau paie. Acoperişul era conceput în două ape, fiind sprijinit lateral pe<br />
cosoroabe; pe stâlpii centrali se sprijinea grinda <strong>de</strong> coamă. Peste căpriorii, fixaţi<br />
cu unul dintre capete pe coama casei şi cu celălalt pe cosoroabe, se puneau<br />
crengi lungi, peste care erau aşezate paie, stuf sau coceni şi, <strong>de</strong>asupra acestora,<br />
pământ bătătorit. În mod firesc, peste pământ creşteau ierburi, astfel încât<br />
imaginea bor<strong>de</strong>iului era aceea a unei movile <strong>de</strong> pământ <strong>de</strong> forme diferite, în<br />
funcţie <strong>de</strong> planul său (fig. nr. 4).<br />
34 Nicolae Niţu, Originea şi răspândirea..., p. 153.
Vechi tipuri <strong>de</strong> locuinţă pe teritoriul Olteniei<br />
323<br />
________________________________________________________________<br />
a b<br />
Fig. nr. 4. Tipuri <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie. a – bor<strong>de</strong>i în construcţie (după Gh. Focşa, 1956); b –<br />
bor<strong>de</strong>i acoperit cu pământ (după Tache Papahagi, 1934).<br />
Necesitatea măririi spaţiului <strong>de</strong> locuit, ca urmare a creşterii numărului<br />
membrilor familiei sau din motive economice, ca <strong>de</strong> altfel şi nevoia îmbunătăţirii<br />
condiţiilor <strong>de</strong> viaţă, au <strong>de</strong>terminat modificarea planului locuinţelor. Planului<br />
iniţial, cu gârlici şi o încăpere, i s-au adăugat încă una, două sau trei încăperi,<br />
număr ce variază în funcţie <strong>de</strong> starea materială a locuitorilor (fig. nr. 3 b, c, d, e).<br />
Gârliciul (tinda) îşi păstrează, în continuare, aceeaşi funcţie – „<strong>de</strong><br />
tranzit” către camera <strong>de</strong> locuit –, făcând legătura acesteia cu exteriorul; nu are<br />
uşă; uneori are în faţă două portiţe, făcute din gratii, <strong>de</strong> la nivelul solului până la<br />
jumătatea intrării. Încăperea centrală, fie îşi păstrează funcţia <strong>de</strong> încăpere <strong>de</strong><br />
bază a casei, în situaţia în care noua cameră este cămară (celar), neîncălzită,<br />
spaţiu <strong>de</strong> <strong>de</strong>pozitare a uneltelor, hainelor şi alimentelor, fie îşi pier<strong>de</strong> o parte din<br />
funcţii, în cazul în care noua încăpere <strong>de</strong>vine odaie <strong>de</strong> locuit, care este încălzită<br />
cu o sobă oarbă, aşezată lângă peretele comun 35 . Această încăpere („la foc”, „la<br />
vatră”) are situată, în colţul opus intrării, vatra focului, <strong>de</strong>asupra căreia se înalţă<br />
hornul, <strong>de</strong> formă piramidală. Focul se face în „unghieţ”, pe fundul gropii, sub<br />
coşul piramidal. Din acelaşi „unghieţ” se <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> gura sobei oarbe în peretele<br />
<strong>de</strong>spărţitor 36 . În acelaşi colţ se află «ţăstul» 37 , folosit la prepararea mâncărurilor<br />
35<br />
Paul Stahl, Planurile caselor româneşti ţărăneşti, Sibiu, 1958, p. 25.<br />
36<br />
Tache Papahagi, Images d’etnographie roumaine, Tome troisieme, Bucureşti,<br />
MCMXXXIV, p. 16.<br />
37<br />
Ţestul era un capac rotund, confecţionat din pământ, <strong>de</strong> către femei. Timpul<br />
confecţionării variază <strong>de</strong> la o localitate la alta: la Ropotinul ţestelor, în marţea a treia după Paşti<br />
(com. Cetate, Bistreţ, Segarcea), în iunie şi iulie (com. Galicea Mare) sau duminică (coord. Ion<br />
Ghinoiu, Atlasul etnografic al României, vol. I Habitatul, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei Române,<br />
2003, p. 237). Pentru confecţionarea lui, femeile amestecau pământ (lut) cu pământ luat <strong>de</strong> la o<br />
fântână sau <strong>de</strong> la rădăcina unui măr dulce, câlţi tocaţi sau paie şi baligă <strong>de</strong> cal sau <strong>de</strong> vacă.<br />
Amestecul era călcat cu picioarele şi apoi pus la uscat, pe muşuroaie care aveau forma viitoarelor<br />
ţeste. Ţestul era aşezat direct pe vatra încinsă, peste alimente sau peste pâinea pusă la copt. În<br />
lumea tradiţională, ţestul era consi<strong>de</strong>rat sfânt, sub el fiind coaptă, în<strong>de</strong>osebi, pâinea sacră, folosită
3<strong>24</strong><br />
Anca Ceauşescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
şi coptul pâinii. Acesta se sprijină oblic la foc cu „lanţurile coşului” şi din cauza<br />
greutăţii mari (50-60 kg) se mânuieşte numai cu ajutorul „fierului ţăstului”, care<br />
este, <strong>de</strong> fapt, o vergea <strong>de</strong> fier 38 .<br />
În condiţiile în care „groapa cu focul”, cum mai era numită această<br />
încăpere, asigura toate nevoile curente ale familiei, în interiorul ei erau<br />
„adunate” toate cele necesare traiului. Lângă peretele din faţa vetrei, era aşezat<br />
patul, făcut din scânduri sprijinite pe pari bătuţi în pământ. În colţul opus vetrei,<br />
se găseau o masă rotundă, scundă cu trei picioare şi scaune, iar în lungul<br />
pereţilor, fie în cuie <strong>de</strong> lemn bătute în perete, fie pe patul <strong>de</strong> scânduri sau pe<br />
laviţe aşezate pe butuci, erau înşirate obiecte <strong>de</strong> uz gospodăresc: vasele pentru<br />
gătit, găleţile pentru apă şi căucele din lemn sau aramă, lingurile <strong>de</strong> lemn etc.<br />
Această încăpere nu are fereastră; puţină lumină pătrun<strong>de</strong>a în încăpere prin<br />
hornul <strong>de</strong> <strong>de</strong>asupra vetrei.<br />
Mai târziu, în planul bor<strong>de</strong>iului a apărut „soba”, preluând funcţia <strong>de</strong><br />
încăpere <strong>de</strong> locuit. În structura sa interioară, un loc aparte îl ocupa sistemul <strong>de</strong><br />
încălzire. Situat lângă peretele <strong>de</strong>spărţitor, acesta este format dintr-o sobă oarbă<br />
<strong>de</strong> formă prismatică, confecţionată din cărămidă sau chirpici. În colţul opus<br />
intrării, erau aşezate, în unghi drept, două paturi din scânduri, fixate pe tălpi sau<br />
pari înfipţi în pământ. Acestea erau acoperite în zilele <strong>de</strong> lucru doar cu rogojini,<br />
iar în zilele <strong>de</strong> sărbătoare cu velinţe, scoarţe sau chilimuri frumos colorate. În<br />
unghiul format <strong>de</strong> cele două paturi erau aşezate «lacra» şi «lada <strong>de</strong> zestre», peste<br />
care era pus teancul <strong>de</strong> ţesături în surplus sau din zestrea <strong>de</strong> nuntă. În lungul<br />
pereţilor laterali, erau fixate poliţe lungi cu marginile superioare traforate, pe<br />
care erau frumos aranjate icoane, obiecte <strong>de</strong> ceramică şi altele. „Soba” avea o<br />
singură fereastră, prevăzută cu vergele <strong>de</strong> fier, aşezată, <strong>de</strong> regulă, <strong>de</strong> la nivelul<br />
superior al gropii în sus.<br />
Intrarea în bor<strong>de</strong>i se făcea pe latura cea mică a acestora, mai întâi în<br />
tinda, în pantă, apoi în încăperea centrală, un<strong>de</strong> sunt vatra şi hornul şi, <strong>de</strong> aici,<br />
lateral, fie în camerele <strong>de</strong> locuit, încălzite cu sobe oarbe, fie în camera <strong>de</strong> locuit<br />
şi celar (cămară), fie în camera <strong>de</strong> locuit şi grajd. Plafonul tin<strong>de</strong>i este făcut din<br />
împletituri <strong>de</strong> trestie cu papură (coteţe), <strong>de</strong>pendinţele, din paie 39 , iar po<strong>de</strong>aua este<br />
din pământ bătut.<br />
Planurile mai evoluate, întâlnite în regiunea olteană, au fost cele cu<br />
patru, cinci şi chiar şase încăperi cu funcţii distincte, <strong>de</strong> tipuri arhitectonice<br />
variate (fig. nr. 3 d, e). Însă, cele mai frecvente în aceste locuri, un<strong>de</strong> au fiinţat<br />
multe veacuri ca locuinţe cu caracter general, au fost bor<strong>de</strong>iele cu trei şi patru<br />
încăperi: tinda (gârlici) 3 x 5 m, „la foc” (ogeac) 3 x 4 m sau 4 x 4 m, „soba”<br />
(camera <strong>de</strong> locuit) 4 x 4 m şi „celarul” (cămară) 3 x 4 m 40 .<br />
în diverse ritualuri (turta ursitorilor, colacii <strong>de</strong> pomană etc.). Tradiţia spune că ţestul spart nu se<br />
arunca la gunoi, pentru că se risca apariţia <strong>de</strong> bube pe corpul celui care îl arunca.<br />
38<br />
Tache Papahagi, op. cit., p. 16.<br />
39<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 107.<br />
40<br />
Gheorghe Focşa, op. cit., p. 14.
Vechi tipuri <strong>de</strong> locuinţă pe teritoriul Olteniei<br />
325<br />
________________________________________________________________<br />
La bor<strong>de</strong>iele cu plan <strong>de</strong>zvoltat (5-6 încăperi) ale locuitorilor mai înstăriţi<br />
din secolul al XIX-lea, în unele cazuri, încăperile mai erau folosite drept<br />
cârciumă 41 . Un astfel <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>i-cârciumă, <strong>de</strong>scoperit pe Valea Călmăţuiului <strong>de</strong><br />
Teleorman, „se compunea dintr-o încăpere lungă <strong>de</strong> 20 <strong>de</strong> m, folosită drept<br />
cârciumă şi o a doua încăpere <strong>de</strong> aceeaşi lungime utilizată ca dormitor,<br />
dispunând <strong>de</strong> două ieşiri în «inima pădurii». Cele două încăperi comunicau între<br />
ele printr-un tunel, în care era construită o fântână” 42 .<br />
În satele oltene, către sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în cursul<br />
secolului al XIX-lea, chiar şi bisericile au fost sub formă <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie 43 . De altfel,<br />
alături <strong>de</strong> tipurile <strong>de</strong> bor<strong>de</strong>ie menţionate au mai existat bor<strong>de</strong>iaşul – un bor<strong>de</strong>i<br />
pentru animale cu o singură încăpere şi bor<strong>de</strong>iul-pimniţă – construit în vie, la<br />
câmp şi în care se păstra vinul 44 .<br />
Dăinuind din vremuri în<strong>de</strong>părtate, bor<strong>de</strong>iele, nu numai ca locuinţă<br />
umană, ci şi ca lăcaşuri <strong>de</strong> cult, cârciumi, adăposturi pentru animale sau <strong>de</strong>pozite<br />
pentru vin şi alte alimente, ne pun la dispoziţie referinţe asupra culturii materiale<br />
şi spirituale a comunităţilor umane <strong>de</strong> la acea vreme şi până în prezent.<br />
I<strong>de</strong>ntificarea bor<strong>de</strong>iului cu o locuinţă insalubră este numai parţial<br />
justificată pentru că, <strong>de</strong>-a lungul evoluţiei sale, au avut loc îmbunătăţiri<br />
constructive, prin utilizarea lemnului şi a cărămizii, creşteri ale spaţiului interior<br />
(bor<strong>de</strong>ie cu mai multe încăperi), care au asigurat un confort similar locuinţelor<br />
<strong>de</strong> la suprafaţă, uneori chiar superior acestora. Renunţarea la bor<strong>de</strong>i, ca tip <strong>de</strong><br />
locuinţă, se datorează, printre altele, inexistenţei plasticii arhitecturale,<br />
aspectului contradictoriu între spaţiul interior, evoluat, şi cel exterior, rămas în<br />
urmă, din cauza poziţiei faţă <strong>de</strong> sol.<br />
LES ANCIENS TYPES DE LOGEMENTS EN OLTENIE<br />
(Résumé)<br />
Dans la région sud <strong>de</strong> plaine il y avait, avec <strong>de</strong>s maisons construites au <strong>de</strong>ssus<br />
du sol, habitations souterraines appelées huttes (bor<strong>de</strong>ie). Jusqu'au XIXe siècle, ils ont<br />
formé le paysage caractéristique du sud <strong>de</strong> l'Olténie, env. 50-70% <strong>de</strong>s logements sont<br />
sous cette forme. Hutte (bor<strong>de</strong>iul) a été utilisé dans les régions rurales et les zones<br />
41<br />
Nicolae Niţu, Evoluţia aşezării locuinţei şi gospodăriei pe valea Oltului inferior, în<br />
„Historica”, III, Bucureşti, 1974, p. 278.<br />
42<br />
Nicolae Niţu, Originea şi răspândirea…, p. 154.<br />
43<br />
C. S. Nicolăescu-Plopşor, Biserica-bor<strong>de</strong>iu din Oltenia, în „Oltenia-documente,<br />
cercetări, culegeri”, Craiova, 1940, cartea I, nr. 1, p. 11-14, nr. 2, p. 21; Ioan S. Mazilescu,<br />
Biserica-bor<strong>de</strong>i din Oltenia, în „Oltenia-documente, cercetări, culegeri”, Craiova, 1940, cartea I,<br />
nr. 11, p.175-176; Doru Căpătaru, Bisericile bor<strong>de</strong>i din Oltenia, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 5-8,<br />
2005; Ion Ionescu <strong>de</strong> la Brad menţionează pentru Câmpia Olteniei 11 biserici bor<strong>de</strong>i: 3 în plasa<br />
Balta şi 8 în plasa Câmpu (Ion Ionescu, op. cit., p. 108).<br />
44<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 154; Gh. Focşa, op. cit., p. 7.
326<br />
Anca Ceauşescu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
urbaines, avec une part élevée, avec un taux plus élevé dans les villages (plus <strong>de</strong> 90% en<br />
1860).<br />
Survécu <strong>de</strong>puis l'Antiquité jusqu'à l'époque contemporaine, étroitement liés aux<br />
réalités historiques et économiques, huttes (bor<strong>de</strong>iele), non seulement d'habitation <strong>de</strong><br />
l'homme, mais aussi <strong>de</strong> lieux <strong>de</strong> culte, pubs, les refuges pour animaux ou <strong>de</strong> stockage du<br />
vin et d'autres aliments, nous donne <strong>de</strong>s informations sur la culture matérielle et<br />
spirituelle <strong>de</strong>s communautés humaines <strong>de</strong>puis ce moment jusqu'à maintenant.<br />
Mots-clefs: sud Olténie, régions rurales, hut (bor<strong>de</strong>i), habitation, culture<br />
matérielle.
DATINI ŞI CREDINŢE DE BOBOTEAZĂ DIN COMUNA<br />
FĂLCOIU, JUDEŢUL OLT<br />
LOREDANA-MARIA ILIN-GROZOIU<br />
O zi importantă în calendarul sărbătorilor domneşti sau praznicelor<br />
împărăteşti cu dată fixă este 6 ianuarie, zi consacrată botezului primit <strong>de</strong> către<br />
Iisus, Fiul lui Dumnezeu, <strong>de</strong> la Înaintemergătorul Său, Ioan, în apa Iordanului.<br />
Sărbătoarea se mai numeşte şi Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului,<br />
<strong>de</strong>oarece la această dată Mântuitorul S-a arătat pentru prima oară în lume, la<br />
vârsta <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> ani, fiind mărturisit ca Mesia, atât prin glasul lui Ioan, cât şi prin<br />
cel al Tatălui din ceruri 1 . Astfel, Iisus se pregăteşte să vestească pe pământ<br />
Evanghelia mântuirii şi vine să mântuiasă sufletele noastre.<br />
Cele mai vechi menţiuni <strong>de</strong>spre existenţa acestei sărbători datează cel<br />
puţin din sec. II, fiind atestată pentru prima dată <strong>de</strong> către Clement Alexandrinul<br />
la Alexandria 2 . Totodată, o predică privind Boboteaza îi aparţine Sfântului<br />
Grigorie Taumaturgul din sec. III, iar în Testamentum Domini (sec. IV), Epifania<br />
este singura sărbătoare amintită, alături <strong>de</strong> Paşti şi Rusalii 3 .<br />
În Constituţiile Apostolice, este menţionată printre primele sărbători<br />
creştine, alături <strong>de</strong> Naşterea şi <strong>de</strong> Învierea Domnului. Şi-au însuşit această<br />
sărbătoare în sec. al IV-lea, prin schimbul cu Răsăritul, dându-le sărbătoarea<br />
Naşterii Domnului. Astfel, sărbătorea Naşterii Domnului şi cea a Botezului s-au<br />
generalizat treptat în toată lumea creştină, cu excepţia donatiştilor africani, care<br />
s-au împotrivit sărbătoarei Epifaniei 4 .<br />
În ziua <strong>de</strong> 6 ianuarie, se arată pentru întâia oară, la Iordan, cele trei<br />
persoane ale Preasfintei Treimi: Fiul se botează în Iordan <strong>de</strong> la Ioan; Tatăl<br />
glăsuieşte în ceruri, spunând: Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am<br />
binevoit, iar Duhul Sfânt se pogoară ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3,<br />
16-17).<br />
Oamenii <strong>de</strong> pretutin<strong>de</strong>ni alergau la Ioan, nu numai pentru că se simţeau<br />
păcătoşi, ci şi datorită personalităţii putnernice a acestuia, fiind curioşi <strong>de</strong> modul<br />
lui <strong>de</strong> exprimare faţă <strong>de</strong> prorocirea iminentei pregătiri a fiecăruia, pentru<br />
dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Iisus înainta şi el împreună cu mulţimea,<br />
1<br />
Ene Branişte, Liturgica generală cu noţiuni <strong>de</strong> artă bisericească, arhitectură şi pictură<br />
creştină, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe<br />
Române, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura <strong>Institutul</strong>ui Biblic şi <strong>de</strong> Misiune al Bisericii Ortodoxe<br />
Române, 1993, p. 163.<br />
2<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
3<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
4<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 327-332
328<br />
Loredana-Maria Ilin-Grozoiu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
neexistând „nimic care să-ţi sară în ochi, nici în înfăţişarea Lui, nici în felul cum<br />
era îmbrăcat, nici în viaţa Lui, care nu strălucea prin asprimea ascezei ca a lui<br />
Ioan” 5 . Din cadrul mulţimii, singurul care l-a cunoscut a fost Ioan Botezătorul:<br />
Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29). Aşadar, Iisus<br />
ia asupra Sa păcatul lumii în chip întreit: întrupându-se, supunându-se legii şi<br />
jertfindu-se 6 .<br />
Ioan l-a recunoscut pe Hristos, dar nu cunoştea planul Lui <strong>de</strong> mântuire.<br />
Cel fără <strong>de</strong> păcat, cel care nu avea pentru ce să se pocăiască, a venit să fie<br />
botezat <strong>de</strong> Ioan. Mai înainte să-l vadă, Ioan strigase că Mesia a şi venit pe<br />
pământ, că se află printre oameni: În mijlocul vostru se află Acela pe care voi<br />
nu-L ştiţi (Ioan 1, 26). Contrar aşteptărilor, Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze în<br />
râu, ca pe toţi ceilalţi. La împotrivirea lui Ioan, Hristos a afirmat: Lasă acum, că<br />
aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea.<br />
Hristos a coborât în apă nu ca să Se cureţe pe Sine, ci ca să se înece în<br />
chip simbolic omul cel vechi, omul păcătos. Astfel, El a reactualizat atât potopul<br />
care a înecat lumea pe vremea lui Noe, cât şi înecarea lui Faraon şi a oştirii<br />
egiptene în Marea Roşie 7 .<br />
Cele întâmplate la râul Iordan, botezul Domnului, arătarea Treimii,<br />
sfinţirea apelor nu constituie doar amintiri ale unui trecut, ci evenimente actuale,<br />
care se săvârşesc în Biserică, în fiecare an 8 .<br />
Primind botezul pocăinţei <strong>de</strong> la Ioan, Iisus ne <strong>de</strong>zvăluie taina<br />
spovedaniei, a mântuirii şi a spălării păcatelor prin căinţă şi lacrimi 9 . Prin botez,<br />
Domnul „ne-a <strong>de</strong>scoperit taina pogorământului Său, a jerfirii <strong>de</strong> Sine” 10 , sfârşind<br />
cu patimile, moartea şi coborârea Sa în mormânt. Putem afirma că, şi noi,<br />
credincioşii luăm parte la toate acestea prin Taina Sfântului Botez, după cum se<br />
menţionează în pericopa Apostolului, care se citeşte la Botez: „Au nu ştiţi că<br />
toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci<br />
ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat<br />
din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii. Căci dacă<br />
am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi învierii<br />
5<br />
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, ediţia a II-a, în româneşte <strong>de</strong> Anca Sârbulescu,<br />
Bucureşti, Editura Ileana, 2006, p. 83.<br />
6<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 84.<br />
7 Ibi<strong>de</strong>m, p. 86.<br />
8 Ştefan Slevoacă, Raze din lumina lui Hristos, Buzău, Editura Episcopiei Buzăului,<br />
1996, p. 385.<br />
9 Ilie Cleopa, Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţi <strong>de</strong> peste an, ediţia a III-a,<br />
Editura Mănăstirea Sihăstria, 2008, p. 152.<br />
10 Ion L. Băjău, În slujirea dreptei credinţe-Predici-, Craiova, Editura Policrom, 2007,<br />
p. 117.
Datini şi credinţe <strong>de</strong> Bobotează din comuna Fălcoiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt 329<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Lui. Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El,<br />
ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului” 11 .<br />
Cele întâmplate la botezul lui Hristos s-au întâmplat la botezul fiecăruia<br />
dintre noi. Iată ce a mărturisit Sfântul Vasile cel Mare în legătură cu botezul:<br />
„Coborând în apă murim împreună cu Hristos; ieşim din apă una cu Hristos Cel<br />
viu. Dulcele Duh al lui Dumnezeu se pogoară asupra noastră ca un porumbel,<br />
insuflându-ne harul Său cel atotputernic (...). Aceia însă, care cugetă la mântuire<br />
zi şi noapte, cu <strong>de</strong>săvârşită smerenie şi ascultare <strong>de</strong> Dumnezeu, se învrednicesc<br />
<strong>de</strong> arătarea tainelor dumnezeieşti <strong>de</strong>scoperite la Iordan, aşa cum s-au învrednicit<br />
mulţi sfinţi şi mucenici ai lui Hristos. Martirul pentru Hristos e socotit chiar un<br />
al treilea fel <strong>de</strong> botez, primul fiind botezul lui Ioan cu apă, al doilea botezul lui<br />
Hristos cu Duh Sfânt şi cu foc, iar al treilea botezul mucenicesc, botezul cu<br />
sânge” (Fapte 7, 55-59).<br />
Deşi era fără <strong>de</strong> păcat, Iisus a primit <strong>de</strong> la Înaintemergător botezul în<br />
Iordan. De asemenea, <strong>de</strong>şi nu avea nevoie nici <strong>de</strong> pocăinţă, El ne-a dat exemplu<br />
personal prin intrarea Sa în apa Iordanului. Astfel, ne-a arătat legătura pocăinţei<br />
cu Sfântul Botez, în ve<strong>de</strong>rea dobândirii împărăţiei cerurilor 12 . Oamenii, păcătoşi<br />
fiind, intră în apa Botezului, <strong>de</strong>ci în sânul Bisericii, şi ies născuţi a doua oară<br />
prin apă şi Duh. După întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, omul<br />
se naşte cu a<strong>de</strong>vărat spiritual, se naşte pentru a doua oară duhovniceşte. Este<br />
vorba <strong>de</strong>spre un om nou, sfinţit, care este în perioada <strong>de</strong> început a formării sale.<br />
Dar, pentru a evolua duhovniceşte, pocăinţa este absolut necesară după Taina<br />
Sfântului Botez 13 .<br />
Ritualurile şi tradiţiile, privind Boboteaza, s-au păstrat în această zonă a<br />
Olteniei, şi nu numai, fiind pline <strong>de</strong> semnificaţii. Astfel, ajunul Bobotezei este<br />
un moment prielnic <strong>de</strong>scântecelor şi altor practici magice. Dimineaţa, înainte <strong>de</strong><br />
aprin<strong>de</strong>rea focului, se strângea cenuşa din sobă şi gunoiul din casă pentru a fi<br />
păstrate până primăvara, când se presărau peste straturile cu legume:<br />
„Dimineaţa, <strong>de</strong>vreme, luam cenuşa din sobă cu ajutorul unui vătrai şi o păstram<br />
în găleţi până primăvara, când o împrăştiam pe pământ în martie pentru a-l face<br />
rodnic şi a-l proteja <strong>de</strong> gândaci. Aveam o recoltă bogată... acum, nu se mai<br />
păstrează obiceiul... dar şi legumele sunt altele... şi după ce măturam, strângeam<br />
gunoiul şi-l păstram până primăvara tot pentru straturile <strong>de</strong> legume” 14 .<br />
Ritul ursitului este încă viu în această zonă a Olteniei, funcţia ritului<br />
fiind aceea ca fata să-şi viseze alesul. Acest rit este practicat la patru sărbători <strong>de</strong><br />
peste an: la Anul Nou, la Bobotează, <strong>de</strong> Sânziene, <strong>de</strong> Sfântul Andrei. Să reţinem<br />
o mărturie în care el se practică <strong>de</strong> Bobotează: „Când eram tânără, aşteptam cu<br />
11<br />
Molitfelnic, Bucureşti, Editura <strong>Institutul</strong>ui Biblic şi <strong>de</strong> Misiune al Bisericii Ortodoxe<br />
Române, 2006, p. 43-44.<br />
12<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 122.<br />
13<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 1<strong>24</strong>.<br />
14<br />
Inf. Maria Cornescu, 86 ani, Cioroiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt, 2010.
330<br />
Loredana-Maria Ilin-Grozoiu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
nerăbdare Boboteaza, fiindcă atunci făceam vrăji ca să ne cunoaştem ursitul.<br />
Când venea preotul cu Boboteaza, îi cerem din mănunchiul <strong>de</strong> busuioc câteva<br />
fire, pe care le puneam sub pernă. Eu m-am visat peste un <strong>de</strong>al, <strong>de</strong>parte, şi aşa a<br />
fost, iacă am ajuns în acest sat” 15 . Busuiocul sub pernă se pune nu numai în<br />
noaptea <strong>de</strong> Bobotează, ci şi <strong>de</strong> Sânziene: „În noaptea sărbătoarei <strong>de</strong> pe <strong>24</strong> iunie,<br />
există obiceiul ca fetele nemăritate să-şi pună sub pernă busuioc, pentru ca să-şi<br />
viseze viitorul soţ. Şi acum fetele mai păstrează acest obicei” 16 .<br />
În seara <strong>de</strong> Ajun a Bobotezei, se săvârşeau practici <strong>de</strong> aflare a duratei<br />
vieţii. Înainte <strong>de</strong> culcare, se luau cărbuni din vatră şi se <strong>de</strong>numeau cu numele<br />
tuturor membrilor familiei. Se cre<strong>de</strong>a că primul care va muri, în acea familie, va<br />
fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repe<strong>de</strong>: „Tineri fiind, luam cărbuni din<br />
vatră şi îi numeam după cum ne chema pe fiecare. Aşteptam curioşi şi<br />
nerăbdători să ve<strong>de</strong>m care dintre cărbuni se stinge primul. Persoana al cărui<br />
cărbune se stingea, se spunea că va muri prima” 17 .<br />
De obicei, în această perioadă este foarte frig, fiind folosită sintagma<br />
„gerul Bobotezei”, care „este un semn <strong>de</strong> belşug pentru întreg anul” 18 .<br />
Tot în legătură cu această sărbătoare, tradiţia spune că: fetele care cad pe<br />
gheaţă în ziua <strong>de</strong> Bobotează se vor mărita în acel an; dacă, în dimineaţa <strong>de</strong><br />
Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu omăt sau brumă, aceştia vor avea rod bogat;<br />
nu se dă nimic cu împrumut, pentru că se dă, astfel, belşugul din casă; cei care<br />
au necazuri şi tinerii care doresc să aibă noroc în căsnicie, ţin în această zi post<br />
negru; dacă în ziua <strong>de</strong> Bobotează vremea este frumoasă, anul va fi bogat în pâine<br />
şi peşte; animalele din grajduri vorbesc între ele <strong>de</strong>spre vechi comori ascunse.<br />
În ajun, preotul, însoţit <strong>de</strong> cântăreţul bisericesc, umblă din casă în casă<br />
pentru a sfinţi locuinţele oamenilor cu apa care a fost sfinţită în dimineaţa acea<br />
după Liturghie. Este aşteptat cu casa curată, poarta larg <strong>de</strong>schisă, iar pe masă se<br />
aşează tot felul <strong>de</strong> bunătăţi, pentru a fi sfinţite şi consumate în ziua <strong>de</strong> Bobotează<br />
„În fiecare an trăim aceeaşi emoţie, aceeaşi bucurie aşteptând preotul satului să<br />
vină cu Boboteaza. Are la el buchetul <strong>de</strong> busuioc uscat, crucea, icoana Sfântului<br />
Ioan Botezătorul, şi căldăruşa cu aghiasmă. Ne trezim <strong>de</strong> dimineaţă, dăm zăpada<br />
<strong>de</strong> la poartă, aranjăm lucrurile prin casă şi <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>m porţile pentru a-l primi<br />
cum se cuvine pe preot. Preotul şi cântăreţul sfinţesc cu aghiasmă fiecare odaie.<br />
Astfel, începem noul an cu sufletele curate şi casele sfinţite. Părintele stă <strong>de</strong><br />
vorbă cu fiecare dintre noi, ne urează un an bun şi ne în<strong>de</strong>amnă să venim la<br />
biserică şi să avem sufletele întot<strong>de</strong>auna pregătite pentru Dumnezeu” 19 . În ajunul<br />
15<br />
Inf. Stela Ciunescu, 78 ani, Cioroiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt, 2010.<br />
16<br />
Inf. Teodora Pescaru, 46 ani, Cioroiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt, 2010.<br />
17<br />
Inf. Ion Negru, 74 ani, Cioroiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt, 2010.<br />
18<br />
Inf. Maria Pescaru, 75 ani, Cioriou, ju<strong>de</strong>ţul Olt, 2010.<br />
19 Inf. Teodora Pescaru, Cioroiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt.
Datini şi credinţe <strong>de</strong> Bobotează din comuna Fălcoiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt 331<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Bobotezei, se ţine post negru, „cine nu mănâncă nimic va fi sănătos şi norocos<br />
tot anul” 20 .<br />
Pregătirea sfinţirii apelor este realizată <strong>de</strong> către fiecare comunitate cu<br />
mare atenţie. Locul <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului,<br />
<strong>de</strong> obicei într-un spaţiu mai larg, un<strong>de</strong> se află cel puţin o fântână, în imediata<br />
vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii.<br />
După slujba <strong>de</strong> sfinţire a apei, transformată în aghiasmă, fiecare credincios ia<br />
această apă sfinţită în vasele cu care a venit <strong>de</strong> acasă. Apa sfinţită acum,<br />
Agheasma Mare, rămâne proaspătă, curată şi plăcută la gust vreme în<strong>de</strong>lungată.<br />
Credincioşii trebuie să bea din Agheasma Mare timp <strong>de</strong> opt zile, din ajunul<br />
Bobotezei, până la încheierea praznicului. După aceea, agheasma se poate lua<br />
numai după spovedanie. După cum a remarcat preotul Ştefan Slevoacă:<br />
„Agheasma este o dovadă a dreptei credinţe, un argument puternic împotriva<br />
acelora care tăgăduiesc Biserica Ortodoxă şi uneori se leapădă <strong>de</strong> aşezămintele<br />
sale străvechi” 21 .<br />
Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul,<br />
animalele, pomii din livadă, casa şi interiorul casei: „Dimineaţa, <strong>de</strong> Bobotează,<br />
mergem la Biserică. Participăm la slujbă, ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne<br />
ierte păcatele şi să fim sănătoşi. Luăm apă sfinţită în sticle, pe care o păstrăm în<br />
casă şi o folosim cu cea mai mare grijă, doar în anumite zile ale anului. Este<br />
mare păcat să verşi apa sfinţită sau să o bei după ce ai mâncat. După ce preoţii<br />
fac Agheasma mare, toate apele sunt sfinţite. Această apă sfinţită are puteri<br />
miraculoase, nu se strică niciodată. Cu apa sfinţită stropim vitele şi nutreţul lor,<br />
apoi bem puţin pe nemâncate pentru a ne curăţi sufletul” 22 .<br />
Chiar şi copiii sunt interesaţi <strong>de</strong> sărbătoarea Bobotezei, participând cu<br />
drag la ritualul sfinţirii Agheasmei celei mari, fiind îmbrăcaţi cu haine noi şi<br />
având asupra lor o sticlă împodobită cu busuioc şi fir roşu. După ce se sfinţeşte<br />
apa, fiecare copil cu sticluţa plină va merge acasă, un<strong>de</strong> se va pregăti pentru<br />
colindatul <strong>de</strong> Bobotează. Astfel, în ajunul sărbătorii Sf. Ioan, înainte <strong>de</strong> asfinţitul<br />
soarelui, se strâng cete-cete şi stabilesc pe un<strong>de</strong> vor colinda. Vor merge la acele<br />
case ale căror gaz<strong>de</strong> vor avea un sărbătorit cu numele <strong>de</strong> Ioan.<br />
Pregătiţi cu busuioc împodobit cu fir roşu şi cu panglică colorată, cu apă<br />
sfinţită pe care o poartă într-o căldăruşă, care, <strong>de</strong> asemenea, este înfrumuseţată<br />
cu clopoţei şi cu tobe lucrate din ciururi <strong>de</strong> făină, peste care se aşează o folie <strong>de</strong><br />
nailon, copiii vin la casele sărbătoriţilor, un<strong>de</strong> rostesc <strong>de</strong> trei ori:<br />
„Ieşi Ioane afară,<br />
Să te botezăm,<br />
Cu apă sfinţită,<br />
20 Inf. Stela Ciunescu, Cioroiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt.<br />
21 Ştefan Slevoacă, op. cit., p. 386.<br />
22 Inf. Ion Negru, Cioroiu, ju<strong>de</strong>ţul Olt.
332<br />
Loredana-Maria Ilin-Grozoiu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
De la Dumnezeu” 23 .<br />
Desigur, gazda va fi foarte bucuroasă şi îi pofteşte în casă, iar copiii îşi<br />
continuă colin<strong>de</strong>le specifice acestei sărbători. La final, sunt răsplătiţi cu mere,<br />
nuci, prăjituri şi bani. La ieşirea din casă, rostesc <strong>de</strong> trei ori:<br />
„Uraaaaaaa,<br />
trăiască Sfântul Ion!” <strong>24</strong> .<br />
De asemenea, există obiceiul ca şi fanfara satului să cânte pe uliţe,<br />
participanţii fiind invitaţi <strong>de</strong> către sărbătoriţi în casele lor, un<strong>de</strong> sunt cinstiţi cu<br />
vin, mâncare, prăjituri şi bani.<br />
Toate aceste obiceiuri, legate <strong>de</strong> Bobotează, au o dublă semnificaţie: <strong>de</strong><br />
alungare a spiritelor rele care bântuie libere <strong>de</strong> la Crăciun, dar şi <strong>de</strong> atragere a<br />
belşugului.<br />
Iisus Hristos s-a botezat <strong>de</strong> la Ioan pentru ca nimic din voia şi dreptatea<br />
lui Dumnezeu să nu rămână neîmplinită <strong>de</strong> El în cer şi pe pământ 25 . Botezul lui<br />
Ioan, numit botezul pocăinţei (Matei 3, 1-11), în<strong>de</strong>mna pe cei botezaţi la<br />
pocăinţă şi la credinţă în Hristos: Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine<br />
după mine vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc (Matei 3, 11). Botezul creştin <strong>de</strong><br />
mai târziu, cu apă şi cu duh (Ioan 3, 5), se oficiază din alte motive şi are alt rost.<br />
În această zonă a Olteniei, datinile şi obiceiurile legate <strong>de</strong> Bobotează<br />
sunt încă vii, ceea ce <strong>de</strong>monstrează că, anumite forme ale tradiţiilor populare<br />
s-au menţinut, concordând cu evenimentele relatate <strong>de</strong> Sfânta Scriptură.<br />
CUSTOMS AND BELIEFS CELEBRATED ON EPIPHANY DAY<br />
IN THE COMMUNE FĂLCOIU, OLT COUNTY<br />
(Abstract)<br />
In the calendar that encompasses the set feasts and the church festivals, the 6 th<br />
of January is <strong>de</strong>dicated to the Baptizing of Jesus, the Son of God, by His precursor John,<br />
in the holly water of the river Jordan. Because all the people baptized by John the<br />
Baptizer didn’t receive neither the Holly Spirit nor the absolution of the sins, this<br />
baptizing announced the Christian one. John the Baptizer, taught the people about<br />
repentance through the Christian baptizing, in the name of the Holly Trinity. Christ was<br />
baptized in the river Jordan not because He nee<strong>de</strong>d to clean Himself but because nothing<br />
from the God’s justice should remain unfulfilled by Him in Heaven and on earth. The<br />
rituals and the traditions regarding this holiday were kept in this area from Oltenia and<br />
not only, being rich in significations.<br />
Keywords: rites, holly water, the Baptizing of Jesus, the Holly trinity, to<br />
sanctify.<br />
23<br />
Inf. Maria Cornescu, ju<strong>de</strong>ţul Olt.<br />
<strong>24</strong><br />
Inf. Maria Pescaru, ju<strong>de</strong>ţul Olt.<br />
25<br />
Ilie Cleopa, op. cit., p. 140.
REECHILIBRAREA DINAMICĂ A SPIRITULUI COMUNITAR<br />
PRIN PERFORMAREA DIFERITELOR CATEGORII<br />
FOLCLORICE<br />
GABRIELA BOANGIU<br />
I<strong>de</strong>ntitate socio-culturală, comunitate-spirit comunitar, memorie<br />
colectivă, toate acestea sunt sintagme <strong>de</strong>venite uzuale şi, totodată, purtătoare ale<br />
unor semnificaţii prin permanenta lor anexare unor direcţii <strong>de</strong> cercetare, teorii,<br />
metodologii diverse. Conceptualizarea – <strong>de</strong>şi reprezintă un aport indiscutabil în<br />
ceea ce priveşte creşterea rigurozităţii comunicărilor ştiinţifice, riscă, uneori, să<br />
nu evi<strong>de</strong>nţieze sau să recupereze toate aspectele pe care le implică formulările,<br />
expresiile, sintagmele utilizate. Dincolo <strong>de</strong> esenţializare, există un spaţiu al<br />
cotidianului, al vieţii, al viului – nu este un paralelism, ci o aşezare într-un dialog<br />
continuu. Aşadar, spaţiul <strong>de</strong>zbaterilor ştiinţifice se <strong>de</strong>taşează, prin generalizări,<br />
<strong>de</strong> cotidian, tocmai pentru a-l putea explora, pentru a putea sesiza echilibrul<br />
dinamic al unei culturi vii, permanentele schimburi <strong>de</strong> gesturi, vorbe, impresii, în<br />
cadrul diverselor comunităţi.<br />
Conceptul <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate a trezit numeroase <strong>de</strong>zbateri în sfera ştiinţelor<br />
socio-umane. Datorită multiplelor sale aspecte, referitoare la moştenire genetică<br />
sau trăsături asimilate, influenţa diverselor grupuri sociale, particularităţile date<br />
<strong>de</strong> apartenenţa naţională, i<strong>de</strong>ntitatea socio-culturală reprezintă un subiect abordat<br />
din diverse perspective – psihologică, sociologică, etnologică. Referindu-ne mai<br />
<strong>de</strong>grabă la aspectele socio-culturale pe care le implică acest termen, abordarea<br />
noastră se va realiza din perspectivă etnologică. Conceptul <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate <strong>de</strong>schi<strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>zbateri pe axa personalitate – persoana – grup social, acesta din urmă putând fi<br />
<strong>de</strong>finit „după criterii obiective interne (comunitate <strong>de</strong> origine, <strong>de</strong> cultură, <strong>de</strong><br />
religie, legăturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie dintre membrii grupului) sau externe (parcurs<br />
istoric comun, situaţia la nivelul societăţii globale, rolul economiei etc.) şi după<br />
criterii subiective, care pot fi şi ele interne (sentimentul <strong>de</strong> apartenenţă, legăturile<br />
<strong>de</strong> solidaritate dintre membri etc.) sau externe (atenţia îndreptată asupra grupului<br />
<strong>de</strong> către societatea din jur)” 1 .<br />
Aşadar, i<strong>de</strong>ntitatea socio-culturală trebuie raportată la mai mulţi factori<br />
– familie, mediu social, ereditate, grupurile <strong>de</strong> apartenenţă. Existenţa unui<br />
nucleu i<strong>de</strong>ntitar stabil permite acumulări şi <strong>de</strong>veniri pe parcursul vieţii, întregind<br />
fiinţa spirituală a omului. Conceptual, se face distincţie între i<strong>de</strong>ntitatea<br />
individului şi i<strong>de</strong>ntitatea socio-culturală colectivă, interferenţele între acestea<br />
1<br />
Pierre Bonte, Michele Izard, Dicţionar <strong>de</strong> etnologie şi antropologie, Iaşi, Editura<br />
Polirom, 2007, p. 217.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 333-340
334<br />
Gabriela Boangiu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
fiind evi<strong>de</strong>nte. Astfel, i<strong>de</strong>ntitatea este mai <strong>de</strong>grabă un proces prin care nucleul<br />
stabil al acesteia (configurat din particularităţi individuale, aptitudini, valori<br />
spirituale, credinţe, aspiraţii, i<strong>de</strong>aluri, anumite comportamente şi atitudini faţă <strong>de</strong><br />
anumite situaţii) intră în relaţie cu alţi factori sociali, care-l pot consolida,<br />
reafirma, stabiliza. De aceea, i<strong>de</strong>ntitatea etnică sau naţională este stabilă, datorită<br />
pre<strong>de</strong>finirii unor valori sociale şi socializării primare a individului, înaintea<br />
reactualizărilor periodice ale unor principii şi însemne i<strong>de</strong>ntitare prin intermediul<br />
ritualurilor, festivităţilor, evenimentelor culturale. Aşadar, trinomul personalitate<br />
– grup social – comunitate se articulează prin pârghii socio-culturale, vorbind<br />
astăzi <strong>de</strong>spre o cultură i<strong>de</strong>ntitară care conferă particularitate/specificitate unei<br />
unităţi sociale, fie că este vorba <strong>de</strong>spre un grup mic – ce împărtăşeşte aceleaşi<br />
valori, i<strong>de</strong>aluri, fie că este vorba <strong>de</strong>spre o asociere mai amplă – comunitate<br />
etnică sau naţiune – în această situaţie şi valorile, i<strong>de</strong>alurile, principiile <strong>de</strong> viaţă<br />
urmărite au mai multă profunzime şi stabilitate.<br />
În comunităţile <strong>de</strong> odinioară, ca şi în cele actuale, povestitul se bucura<br />
<strong>de</strong> un loc special în spaţiul social; însă mijloacele <strong>de</strong> „împlinire” ale acestuia<br />
diferă: înainte povestitul regla sau chiar era responsabil printr-o prismă<br />
educaţională, astăzi a dobândit o funcţie difuz-educativă, migrând mai mult în<br />
spaţiul entertainmentului. Educaţia formală, şcoala, poate să folosească aceste<br />
pârghii înspre o revenire a funcţiei pedagogice a povestirii, povestitului – pe <strong>de</strong> o<br />
parte ca mijloc <strong>de</strong> îmbogăţire a vocabularului, <strong>de</strong> lărgire a expresivităţii sale şi<br />
valorizare pozitivă a acesteia, pe <strong>de</strong> altă parte, <strong>de</strong> conştientizare a mesajului<br />
educativ. Astfel, „basmul este o categorie prin excelenţă socială, sunt elemente<br />
relaţionate cu această calitate, care sunt esenţiale pentru <strong>de</strong>finirea lui ca specie<br />
narativă şi pentru precizarea rolului pe care îl <strong>de</strong>ţine în procesele informativ şi<br />
educativ; este un act <strong>de</strong> comunicare prin care este mânuit un sistem <strong>de</strong> valori<br />
rezultat din evoluţia socialului, acceptate ca normă <strong>de</strong> grup” 2 . Povestitul a<br />
în<strong>de</strong>plinit şi o funcţie semirituală protectoare. „Cine povesteşte, pentru cine,<br />
când, un<strong>de</strong>, cât durează, ce calitate socială are povestitorul, cum este răsplătit,<br />
care sunt căile prin care a primit şi a transmis naraţiunile, gradul <strong>de</strong> veridicitate<br />
pe care îl acordă ascultătorul şi povestitorul evenimentelor şi existenţei eroilor,<br />
legăturile fundamentale şi tematice cu alte specii, răspândirea într-un areal<br />
cultural, alături <strong>de</strong> multe alte întrebări, sunt tot atâtea problematici ale basmului,<br />
ale naraţiunii, în general, şi <strong>de</strong>termină apartenenţa unei creaţii concrete la una<br />
sau alta dintre categoriile narative. Fiind o componentă fundamentală a<br />
fenomenului folcloric, naraţiunea, cu <strong>de</strong>osebire basmul fantastic, este o<br />
rezultantă a colaborării dintre imprimat şi oral, profesional şi neprofesional,<br />
formal şi informal, mo<strong>de</strong>rn şi improvizaţie, în cadrul unui proces bipolar, care<br />
este creaţia concretă a variantei” 3 .<br />
2<br />
Sabina Ispas, Cultură orală şi informaţie transculturală, Bucureşti, Editura Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române, 2003, p. 82.<br />
3<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 83.
Reechilibrarea dinamică a spiritului comunitar<br />
335<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Observăm, aşadar, importantul rol al folclorului în consolidarea şi<br />
reafirmarea unor valori, norme <strong>de</strong> grup şi principii ale comunităţii. Astfel,<br />
folclorul este, „alături <strong>de</strong> limbă, una din mărcile pertinente pentru <strong>de</strong>finirea<br />
i<strong>de</strong>ntităţii etnice. Strădaniile organismelor naţionale şi internaţionale <strong>de</strong> astăzi,<br />
<strong>de</strong> a i<strong>de</strong>ntifica şi conserva valorile imateriale <strong>de</strong> patrimoniu, în diferitele culturi<br />
ale planetei sunt strâns legate <strong>de</strong> convingerea că aici se află unele dintre<br />
caracteristicile i<strong>de</strong>ntitare, individuale şi <strong>de</strong> grup” 4 .<br />
I<strong>de</strong>ntitatea etnică achiziţionează, în acest sens, o semnificaţie<br />
particulară, reprezentând „o sumă <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntităţi locale, săteşti şi orăşeneşti, <strong>de</strong><br />
exemplu, în care sunt încorporate i<strong>de</strong>ntităţile individuale. Prin i<strong>de</strong>ntitate etnică<br />
se realizează acea «fuziune între teritoriu, limbă şi popor», legitimate printr-o<br />
«genealogie şi un spaţiu conceptualizat ca atare». Existenţa individului îşi<br />
găseşte repere <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate în sistemele şi structurile psihologice, sociale şi <strong>de</strong><br />
alt tip, prin care se exprimă grupul. Reperele acestea îi oferă siguranţă, îi asigură<br />
echilibru şi statut bine precizat” 5 .<br />
I<strong>de</strong>ntitatea culturală, etnică, se consoli<strong>de</strong>ază sau se reafirmă continuu<br />
printr-o serie <strong>de</strong> ritualuri, obiceiuri, tradiţii, menite să creeze sentimentul <strong>de</strong><br />
apartenenţă, <strong>de</strong> ataşament faţă <strong>de</strong> comunitate. Ritualul – pârghie sacră <strong>de</strong><br />
comunicare şi mediere între colectivitate şi divinitate –, are un rol bine precizat,<br />
<strong>de</strong> echilibru al energiilor pozitive, <strong>de</strong> purificare, <strong>de</strong> reaşezare a vieţii pe făgaşul<br />
<strong>de</strong> bun augur al unei noi ciclicităţi. Reprezintă, totodată, o <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>re spre noi<br />
posibilităţi, uneori poate oferi ocazia unor <strong>de</strong>buşeuri sociale – un haos ordonat ce<br />
re<strong>de</strong>vine Cosmos, adică restabilita Ordine, prin pârghiile simbolice ale<br />
obiceiurilor, cum este cazul alaiurilor <strong>de</strong> colindători, în special ale măştilor<br />
tradiţionale, pe perioada sărbătorilor <strong>de</strong> iarnă. De fapt, orice ritual are această<br />
funcţie <strong>de</strong> echilibru, <strong>de</strong> <strong>de</strong>păşire a incertitudinilor şi orientare a vieţii pe făgaşul<br />
energiilor benefice. Calendarul popular românesc reprezintă un corpus <strong>de</strong> astfel<br />
<strong>de</strong> evenimente, încărcate cu funcţii benefice, taumaturgice, chiar la nivelul<br />
întregii comunităţi, fie că este vorba <strong>de</strong>spre sărbători populare, cunoscute la<br />
nivelul întregii ţări, sau local (Crăciun, Paşte, Rusalii etc.), fie că este vorba<br />
<strong>de</strong>spre anumite zile patronate <strong>de</strong> diferiţi sfinţi (sărbători religioase).<br />
În ceea ce priveşte calendarul popular, pot fi i<strong>de</strong>ntificate mai multe<br />
tipuri <strong>de</strong> evenimente, respectiv contexte <strong>de</strong> performare. Pe <strong>de</strong> o parte, sărbătorile<br />
sunt performate la nivel comunitar, iar pe <strong>de</strong> alta, îşi împlinesc această funcţie la<br />
nivel familial. Ritualic, pot fi menţionate etape ce nu se exclud reciproc, ci au o<br />
reprezentare secvenţială, concentrică, în funcţie <strong>de</strong> particularităţile comunităţii.<br />
De exemplu, colindatul – poate exista o performare posibilă: constituirea cetei<br />
<strong>de</strong> colindători, în funcţie <strong>de</strong> vârstă, practici <strong>de</strong> iniţiere..., apoi performarea<br />
propriu-zisă, pe <strong>de</strong> o parte, în spiritul comunitar, dar şi cel familial, care impune<br />
o serie <strong>de</strong> practici din partea familiei ce primeşte colindătorii, în funcţie <strong>de</strong><br />
4 Ibi<strong>de</strong>m, p. 47.<br />
5 Ibi<strong>de</strong>m, p. 52.
336<br />
Gabriela Boangiu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
vârsta membrilor, statutul civil, social etc.; aceste articulări la nivel comunitar,<br />
familial, individual împlinesc, pe <strong>de</strong> o parte, funcţia <strong>de</strong> integrare, adaptare –<br />
eventual ritualuri <strong>de</strong> iniţiere, echilibrare, adaptare, socializare, pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
consoli<strong>de</strong>ază spiritul comunitar.<br />
Despre principalele categorii folclorice şi rolul lor în reechilibrarea<br />
ordinii sociale vom vorbi pe larg pe parcursul prezentului studiu. Vorbirea<br />
cotidiană reprezintă un aspect particular, care ar merita o atenţie <strong>de</strong>osebită în<br />
studiile viitoare. Astfel, un stil particular <strong>de</strong> a vorbi individualizează o<br />
personalitate, reconfirmă un rol social, preot, învăţător, bătrânii satului,<br />
dobândind un rol <strong>de</strong> echilibrare, <strong>de</strong> pon<strong>de</strong>re, <strong>de</strong> educare în principal. Deşi un stil<br />
<strong>de</strong> a vorbi nu reprezintă întot<strong>de</strong>auna un fel <strong>de</strong> a fi, totuşi, trebuie recunoscută<br />
importanţa acestuia în configurarea personalităţii. Astfel, ironia, prezenţa <strong>de</strong><br />
spirit, flexibilitatea expresivă, dar şi emoţională, empatia, simţul <strong>de</strong> observaţie<br />
<strong>de</strong>zvoltat, capacitatea <strong>de</strong> a improviza, reprezintă câteva repere în recunoaşterea<br />
unei personalităţi cu un rol important în iniţierea şi ghidarea performării<br />
ritualurilor, a povestitului. Putem vorbi <strong>de</strong>spre o specializare non-formală, căci<br />
personalitatea creatoare inclu<strong>de</strong> natural aceste roluri performative, cu funcţii<br />
specifice în cadrul comunităţii, care îl recunoaşte şi îl indică fără dificultate. El<br />
este un facilitator, un „expert” în relaţiile interumane, interpersonale, inter şi<br />
intra generaţionale, căci mobilitatea, flexibilitatea disponibilităţilor şi<br />
expresivitatea sa verbală i-a conferit posibilitatea cunoaşterii, a participării, a<br />
i<strong>de</strong>ntificării cu numeroase valori, principii, norme, ale diverselor subgrupuri.<br />
Uneori, acest rol poate fi performat <strong>de</strong> un pol <strong>de</strong> mediere, un sfat al vârstnicilor<br />
(cu importante funcţii sociale <strong>de</strong> reaşezare a ordinii la nivel comunitar). Alteori,<br />
grupul performativ poate avea funcţii apotropaice la nivelul întregii colectivităţi<br />
sau doar taumaturgice, la nivel individual, cum este cazul Căluşului.<br />
Referitor la contextul performativ, se constată anumite distincţii, dar şi<br />
asemănări între mediul citadin şi cel rural. În mediul rural, forţa tradiţiei, a<br />
obiceiului, este mult mai mare, forţa coercitivă, reglatorie, e mult mai puternică.<br />
Apar, aşadar, întrebări <strong>de</strong>spre cum este trăit ritualul în mediul citadin? Care îi<br />
sunt actanţii? Cum este „construit” pentru a avea impactul dorit? Care îi sunt<br />
semnificaţiile reafirmate?<br />
Zilele oraşului reprezintă unul dintre contextele actuale ale festivităţilor<br />
contemporane. De obicei, acestea se suprapun unor sărbători anterioare, menite<br />
să centreze atenţia şi să reafirme spiritul comunitar latent. Se reactualizează<br />
coeziunea comunitară, se constată o coagulare a energiilor pozitive întru<br />
refacerea spiritului comunitar prin numeroase pârghii <strong>de</strong> reconfirmare a<br />
i<strong>de</strong>ntităţii comunităţii. O serie <strong>de</strong> categorii folclorice în<strong>de</strong>plinesc, <strong>de</strong> asemenea,<br />
funcţii <strong>de</strong> reechilibrare, atât la nivel comunitar, cât şi individual. Categoriile<br />
folclorice, pe care vom încerca să le prezentăm prin prisma funcţiilor <strong>de</strong><br />
reechilibrare dinamică a spiritului comunitar, sunt: legenda, basmul, snoava,<br />
povestirea, iar din folclorul obiceiurilor calendaristice vom prezenta unele<br />
aspecte ale colindatului cu măşti, al copiilor, şi al colindatului propriu-zis.
Reechilibrarea dinamică a spiritului comunitar<br />
337<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Legenda nu are un caracter performativ, în<strong>de</strong>plinind mai <strong>de</strong>grabă o<br />
funcţie informativă, sau nu se mai ştiu foarte multe <strong>de</strong>talii <strong>de</strong>spre particularităţile<br />
contextului performativ <strong>de</strong> odinioară al acesteia. Conţinutul său, cu puternice<br />
accente moralizatoare, capătă o funcţie educativă. Legen<strong>de</strong>le <strong>de</strong>spre obiceiuri –<br />
creaţia lumii, strămoşii oamenilor, omul, plantele etc., o apropie <strong>de</strong> mit,<br />
dobândind astfel o funcţie ordonatoare şi <strong>de</strong> cunoaştere. Cunoaşterea<br />
restabileşte ordinea, aşa cum ordonarea haosului conduce la Cosmos, la Ordine.<br />
„Legenda <strong>de</strong>numeşte o naraţiune cu ţel explicativ sau un comentariu<br />
<strong>de</strong>spre oameni şi aspecte mai proeminente. Comentariul legen<strong>de</strong>i se<br />
concentrează în jurul trăsăturilor neobişnuite, cu vădită predilecţie pentru<br />
ciudăţeniile oferite <strong>de</strong> natură şi <strong>de</strong> viaţă (...) Suma legen<strong>de</strong>lor ar alcătui un<br />
«alfabet al i<strong>de</strong>ilor», după formula lui Fr. Hebbel, o enciclopedie a ştiinţei<br />
populare, aşa cum s-a păstrat ea în circuitul oral până la consemnarea în scris <strong>de</strong><br />
către feluriţi cărturari” 6 .<br />
Această funcţie <strong>de</strong> explicitare, <strong>de</strong> „ştiinţă”, este echivalentă unei funcţii<br />
<strong>de</strong> ordonare, <strong>de</strong> orientare într-un Cosmos, spaţiu ce <strong>de</strong>vine familiar prin<br />
cunoaştere, un spaţiu cultural, recunoscut, un univers. Există viziunea „<strong>de</strong>spre un<br />
univers nediferenţiat, monoregn, guvernat în totalitatea lui <strong>de</strong> sistemul simpatetic<br />
al corespon<strong>de</strong>nţelor: faptele <strong>de</strong> pretutin<strong>de</strong>ni sau într-un fel <strong>de</strong> legătură intimă,<br />
cauzală, perturbarea unuia provocând o stare similară în veriga corespunzătoare<br />
lanţului existenţial. Cu toată vastitatea lui, un astfel <strong>de</strong> univers nu ar avea nimic<br />
în<strong>de</strong>părtat, <strong>de</strong> neabordat, dimpotrivă, toate se aflau într-o strânsă <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă a<br />
cărei cheie se află la dispoziţia omului. Situat în centrul lumii, acesta se simţea<br />
intim legat <strong>de</strong> toate ipostazele universului pe care şi le putea dispune după voie,<br />
la discreţia lui, în<strong>de</strong>plinind anumite forme cu eficienţă absolută” 7 .<br />
Problematica mediului social urban sau rural, în care sunt performate, poate<br />
aduce anumite particularităţi structurale ale legen<strong>de</strong>i: în mediul citadin, aşa-zisele<br />
zvonuri sunt, în bună parte, excrescenţele legendare pe marginea întâmplărilor.<br />
„Parte din acestea au intenţia vădit satirică, întâmplarea născocită fiind o pură<br />
anecdotă, ceea ce infirmă pretenţia <strong>de</strong> veridic, dar cele <strong>de</strong>bitate cu ton serios sunt<br />
crezute întocmai, cu excepţia celor lucizi care le consi<strong>de</strong>ră doar legen<strong>de</strong>” 8 .<br />
Definiţia, caracteristicile, procesul creaţiei (cum a apărut? – ca o explicaţie;<br />
care este sursa? Cine o ştie? Performare specializată sau nu; cine este interesat <strong>de</strong><br />
ea? – interlocutorul; ce funcţie are?), structura legen<strong>de</strong>i, toate conferă un caracter<br />
particular contextului performării, al <strong>de</strong>buşeului explicativ, menit să liniştească<br />
printr-un epistem popular, să permită acumularea cunoaşterii: „Formule sau<br />
dialoguri cristalizate, menite să sugereze mai adânc” episodul relatat. Atare alcătuire<br />
concordă în chip integral atât cu funcţia legen<strong>de</strong>i, cât şi cu ocaziile în care este<br />
povestită. În mod obişnuit, legenda nu este <strong>de</strong>bitată la prilejurile <strong>de</strong> povestit ca<br />
6 O. Bârlea, Folclorul literar românesc, Bucureşti, Editura Minerva, 1981, p. 47.<br />
7 Ibi<strong>de</strong>m, p. 49.<br />
8 Ibi<strong>de</strong>m.
338<br />
Gabriela Boangiu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
basmele şi snoavele, ci mai mult sporadic, după cum solicită împrejurările. Dacă<br />
interlocutorii aduc vorba <strong>de</strong>spre o temă ce stârneşte interes, cineva intervine spre a o<br />
elucida mai cuprinzător cu legen<strong>de</strong>le care îi explică anumite particularităţi sau aduc<br />
doar aluzii în<strong>de</strong>părtate <strong>de</strong>spre unele aspecte”. Legen<strong>de</strong>le au avut şi funcţie cultică,<br />
„i<strong>de</strong>ntică cu cea a miturilor, atât prin reactualizarea conţinutului în cadrul ritului, cât<br />
mai cu seamă prin eficienţa lor apotropaică” 9 . Astfel, această funcţie apotropaică<br />
poate fi corelată cu ştiinţa/cunoaşterea, dobândind un sens sacru, semnificaţie în<br />
cadrul unui ritual. De asemenea, mai are şi un sens iniţiatic, <strong>de</strong> integrare – prin<br />
sensuri metaforico-gnoseologice, în grupul <strong>de</strong> apartenenţă, relevând fie înrudiri<br />
totemice ori explică geneza, oferă cunoaştere acolo un<strong>de</strong> apare uimirea şi întrebarea.<br />
Referitor la această capacitate a omului <strong>de</strong> a se mira, <strong>de</strong> a se întreba – vom reveni pe<br />
larg în comentariul <strong>de</strong>spre colind şi dialogul divinitate-sfânt-om din textul<br />
colin<strong>de</strong>lor.<br />
Un rol cultic l-a avut şi basmul, „credinţa în eficienţa naraţiunii <strong>de</strong> a<br />
provoca anumite acţiuni dorite (vânat bogat, peşte mult şi recolte abun<strong>de</strong>nte prin<br />
câştigarea bunăvoinţei spiritelor stăpâne peste păduri, ţarine şi ape)” 10 .<br />
Comparaţia legen<strong>de</strong>i cu basmul, poate potenţa înţelegerea mult mai<br />
exactă a ambelor; astfel, în timp ce basmul monopolizează, la o primă ve<strong>de</strong>re,<br />
aspectul pur distractiv al naraţiunii, totodată ridică nararea legen<strong>de</strong>lor înspre<br />
anumite „implicaţii cu caractere numenale, cultice şi didactice, mai cu seamă,<br />
recitarea miturilor un<strong>de</strong> relaţia cuvânt rostit (fapt reactualizat este dominantă).<br />
Basmul însă, <strong>de</strong>păşeşte această treaptă a divertismentului, folcloriştii<br />
subliniindu-i funcţia propiţiatoare, <strong>de</strong> exemplu povestirea „basmul lui<br />
Dumnezeu” un<strong>de</strong>, timp <strong>de</strong> 40 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong>-a rândul, hărăzea ciobanului „doi<br />
mieluşei cu totul şi cu totul <strong>de</strong> aur” 11 .<br />
De asemenea, basmul mai are şi o funcţie apotropaică, ce „explorează<br />
cealaltă latură a naraţiunii rostite în anumite împrejurări, „povestea trebuie să fie<br />
cât mai lungă, căci durata îi conferă eficienţă apotropaică prin virtutea <strong>de</strong> a-l<br />
chema pe Dumnezeu la faţa locului”, <strong>de</strong>ci pentru a alunga spiritele nefaste. „De<br />
aceea se spune că e tare bine să spui poveşti lungi, seara, că e ca şi cum ai spune<br />
o rugăciune. Dumnezeu cu povestea aceea înconjoară casa <strong>de</strong> trei ori şi nu se<br />
poate apropia nici o necurăţenie. Un<strong>de</strong> se spun poveşti în casă, acolo e<br />
Dumnezeu” 12 . Această funcţie este atestată „până acum numai la noi, în<br />
Moldova nordică şi în Maramureş” 13 .<br />
Povestitul reprezenta o activitate esenţială a vremii <strong>de</strong> odinioară şi a<br />
prezentului, prin mijloace diverse întrucâtva; astfel, contextul <strong>de</strong> performare<br />
9<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
10<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 139-140.<br />
11<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 140.<br />
12<br />
Elena Niculăiţă-Voronca, Datinile şi obiceiurile poporului român, III, 1204, 1<strong>24</strong>1.<br />
apud O. Bârlea, op. cit., p. 140.<br />
13<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 140.
Reechilibrarea dinamică a spiritului comunitar<br />
339<br />
_______________________________________________________________________________<br />
diferit inducea şi modificări în structura basmului sau a tematicii acestuia. Se<br />
povestea la „furcării” sau la „sboruri” – „şezători <strong>de</strong> tors”, când se şi cânta şi<br />
dansa, tinerii fiind principalii actanţi. Munca reprezenta şi ea un prilej <strong>de</strong><br />
povestit, serviciul militar <strong>de</strong> asemenea, ori datoria călătorului <strong>de</strong> a plăti printr-o<br />
poveste omenia cu care a fost întâmpinat. Foarte mult se povestea în familie, ca<br />
mijloc <strong>de</strong> educaţie şi divertisment. Basmul a avut şi o funcţie ritualică –<br />
familiarizând, prin povestirea unui traseu iniţiatic, tinerii care erau acceptaţi<br />
astfel printre maturi. Tot <strong>de</strong>spre o funcţie ritualică putem vorbi atunci când se<br />
are în ve<strong>de</strong>re „eficienţa cuvântului într-un context” 14 .<br />
Povestirea, <strong>de</strong>numită uneori şi întâmplare, <strong>de</strong>oarece prezintă evenimente<br />
inedite din viaţa povestitorului sau a celui care relatează evenimente auzite,<br />
repovestite, face referire la o regulă <strong>de</strong> comportare, având similitudini<br />
funcţionale cu basmul şi snoava. Snoavele critică anumite tare umane, sunt un<br />
<strong>de</strong>buşeu clar, satirizând vicii prin conturarea, în ipostaze hilare, a unor personaje<br />
<strong>de</strong> altfel consi<strong>de</strong>rate autorităţi formale sau non-formale în cadrul comunităţii:<br />
preot, jandarm, învăţător, boier, gospodari. „Snoava mai îmbracă şi o funcţie<br />
paremiologică. (...) plăsmuitorul snoavei a preluat din repertoriul proverbelor şi<br />
zicătorilor pe cea care putea servi drept concluzie în replica finală” 15 .<br />
Colindatul reprezintă un alt context special, perioada <strong>de</strong> iarnă fiind prin<br />
excelenţă marcată <strong>de</strong> posibilitatea reechilibrării spiritului comunitar, a orientării<br />
înspre fecunditate şi prosperitate a întregii comunităţi, a familiei şi <strong>de</strong>stinului<br />
persoanei. „Potrivit unei concepţii străvechi, se cre<strong>de</strong>a că în această perioadă <strong>de</strong><br />
tranziţie capitală <strong>de</strong> la un an la altul, omul poate influenţa, prin anumite proce<strong>de</strong>e,<br />
<strong>de</strong>sfăşurarea ciclului naturii pentru a şi-l face favorabil: era perioada <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>rii<br />
dorinţelor râvnite, când omul <strong>de</strong>venea oarecum stăpânul cosmosului, întrucât îi dicta<br />
împlinirea unui şir <strong>de</strong> fapte dorite. Această înrâurire era realizată prin unele acte<br />
imitative sau simpatetice (magia imitativă sau prin contact), dar mai cu seamă prin<br />
rostirea cuvintelor care <strong>de</strong>numeau lucrurile şi stările dorite; în această perioadă<br />
cuvântul putea <strong>de</strong>veni faptă, verificând preceptul că la început a fost cuvântul” 16 .<br />
Urările-colind în<strong>de</strong>plinesc o funcţie propiţiatoare şi apotropaică în<br />
acelaşi tip, sunt „practici menite să în<strong>de</strong>părteze spiritele nocive sau măcar <strong>de</strong> a le<br />
face inofensive, instituind antidotul corespunzător”. Alaiurile cu măşti reprezintă<br />
o secvenţă specială în grupul colindătorilor, „masca fiind o fiinţă numenală, cu<br />
însuşiri sacre şi, mai cu seamă, cu eficienţă <strong>de</strong>osebită în promovarea vegetaţiei, a<br />
sănătăţii şi, în genere, a bunei stări (...) Atari măşti aveau virtutea <strong>de</strong> a speria<br />
puz<strong>de</strong>ria <strong>de</strong> spirite vrăjmaşe, <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> active în această perioadă” 17 .<br />
Copii reprezintă puritatea prin excelenţă, aşadar, în această perioadă ei<br />
sunt actanţii principali, mediatori ai prosperităţii. Sunt cunoscute grupurile <strong>de</strong><br />
14<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 144-146.<br />
15<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. <strong>24</strong>4.<br />
16<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 269.<br />
17<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 269-272.
340<br />
Gabriela Boangiu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
colindători-copii în sudul şi vestul ţării, atestate în Oltenia şi Muntenia, şi în<br />
sudul Moldovei, cunoscute sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „Moş Ajun (Bună dimineaţa la<br />
Moş Ajun) sau colin<strong>de</strong>ţe, piţărăi sau colin<strong>de</strong>ţi.<br />
Colinda propriu-zisă aduce în prim plan „reprezentări <strong>de</strong> grad superlativ,<br />
encomiasticul <strong>de</strong>venind metoda curentă <strong>de</strong> creaţie. Ea este guvernată în<br />
întregime <strong>de</strong> hiperbolă, <strong>de</strong> la registrul realist cotidian spre cel cu contururi<br />
fantastice, pe o scară valorică se ajunge până la mit. Sub acest aspect, colinda se<br />
învecinează strâns cu basmul fantastic, întrucât amândouă năzuiesc<br />
reprezentarea unei lumi profund i<strong>de</strong>alizate, aşa cum ar trebui să fie potrivit<br />
visurilor multimilenare ale oamenilor. Basmul operează cu două categorii <strong>de</strong><br />
reprezentări – negative şi pozitive, pe când colinda, prin profilul ei encomiastic,<br />
zugrăveşte numai domeniul optimului, chiar dacă în subsidiar se întreve<strong>de</strong><br />
contrastul puternic cu lumea cotidiană. (...) structura colin<strong>de</strong>i este <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong><br />
funcţia ei <strong>de</strong> urare înaltă, solemnă, dar mai cu seamă eficientă” 18 .<br />
Toate aceste obiceiuri şi ritualuri, text şi performare, se înscriu în<br />
modalităţile <strong>de</strong> reglare a spiritului comunitar, <strong>de</strong> mediere între omenesc şi divin,<br />
între dorinţă şi împlinire, între urare şi prosperitate. Reechilibrarea comunităţii,<br />
prin performarea diferitelor categorii folclorice, rămâne o tematică <strong>de</strong>schisă, care<br />
merită să fie aprofundată, mai ales în contextul actual, când rămâne o provocare<br />
prin prefigurarea rezultatelor sale inedite.<br />
L’EQUILIBRE DYINAMIQUE DE L’ESPRIT SOCIAL PAR LA MÉDIATION<br />
DES CATÉGORIES FOLCLORIQUES<br />
(Résumé)<br />
Cet article se propose <strong>de</strong> souligner l’importance <strong>de</strong> la médiation <strong>de</strong>s diverses<br />
catégories folkloriques afin d’établir le rassemblement <strong>de</strong> la communauté vers un<br />
équilibre dynamique. Les concepts d’i<strong>de</strong>ntité, mémoire collective, groups sociaux,<br />
traditions seront mis en question pour pouvoir mieux comprendre les modalités à travers<br />
lesquelles les catégories folkloriques peuvent contribuer à la construction <strong>de</strong> l’esprit<br />
social. Les contes, les légen<strong>de</strong>s, les proverbes et les chansons <strong>de</strong> Noël seront les<br />
principales catégories folkloriques mises en connotation avec le contexte, la structure du<br />
rituel, le langage quotidien et leur fonction au milieu <strong>de</strong> la communauté. Elles jouent un<br />
role important dans la construction d’une voie symbolique par le biais <strong>de</strong>s differentes<br />
moyennes, mais toutes contribuent au contrôle sociale vers un ordre qui nous fait penser<br />
aux Cosmos, un mon<strong>de</strong> <strong>de</strong> l’harmonie et pas à un ordre pre-établit.<br />
Mots-clefs: equilibre dynamique, esprit social, communauté, médiation,<br />
catégories folkloriques.<br />
18 Ibi<strong>de</strong>m, p. 316-327.
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 341-356<br />
FILOSOFIE-SOCIOLOGIE<br />
EROSUL EUROPEAN ÎN SECOLUL AL XIX-LEA:<br />
ABSTRACŢIA CA REŢINERE (EDUCAŢIA SENTIMENTALĂ)<br />
ION MILITARU<br />
Într-o scrisoare adresată lui George Sand, datată 9 septembrie 1868,<br />
Flaubert <strong>de</strong>scrie stadiul la care se afla noua lui carte, Educaţia sentimentală:<br />
Trăiesc absolut ca o stridie. Romanul meu e stânca <strong>de</strong> care stau agăţat şi nu ştiu<br />
nimic din ce se petrece în lume. /…/ Tocmai am terminat o <strong>de</strong>scriere a pădurii<br />
Fontainebleau, care mi-a trezit cheful să mă spânzur <strong>de</strong> unul din copaci. Cum<br />
mă întrerupsesem trei săptămâni, mi-a fost îngrozitor <strong>de</strong> greu să reintru în ritm.<br />
Sunt <strong>de</strong> aceeaşi teapă cu cămilele, pe care nu le poţi nici opri când umblă, nici<br />
porni când se odihnesc. Mai am încă <strong>de</strong> lucru un an. După care îi părăsesc pe<br />
burghezi <strong>de</strong>finitiv. E ceva dificil, şi, în fond, prea urât. Ar fi timpul să fac ceva<br />
frumos şi care să-mi placă 1 .<br />
În general, există puţine referinţe ale lui Flaubert la acest roman, iar<br />
particularitatea celor existente poartă marca dorinţei <strong>de</strong> în<strong>de</strong>părtare şi eliberare.<br />
Experienţa, care este <strong>de</strong> presupus că fusese câştigată prin Doamna Bovary, nu<br />
are aici prea multe cuvinte <strong>de</strong> spus. Pe <strong>de</strong> altă parte, este a<strong>de</strong>vărat, Flaubert nu<br />
era omul experienţei, adică al tehnicii câştigate care privează arta scrisului <strong>de</strong><br />
încercarea noutăţii. Pentru artist, experienţa este vorbă goală, fiecare carte<br />
însemnând o altă şi mereu nouă experienţă.<br />
Nici după un an <strong>de</strong> la scrisoarea către George Sand romanul nu este<br />
gata. La 2 februarie 1869, scriindu-i aceleIaşi George Sand, scriitorul îi<br />
mărturiseşte aceeaşi neputinţă: Mi-am recitit planul. Tot ce mai am încă <strong>de</strong> scris<br />
mă înspăimântă. /…/ Aşa e întot<strong>de</strong>auna când mă apuc din nou <strong>de</strong> treabă.<br />
Tocmai atunci mă plictisesc, mă plictisesc, mă plictisesc. Dar <strong>de</strong> data asta mai<br />
mult ca niciodată 2 .<br />
Experienţa, dacă este <strong>de</strong> căutat aşa ceva la Flaubert, se găseşte pe planul<br />
trăirilor interioare şi ia forma plictisului şi spaimei, a tendinţelor sinucigaşe şi<br />
evazioniste. Educţia sentimentală nu este exemplul romanului scris cu seninătate<br />
şi calm, roman al experienţei şi concepţiei verificate. Cu el, Flaubert se află din<br />
nou faţă în faţă cu misterul artei şi al scrisului.<br />
1 Gustav Flaubert, Corespon<strong>de</strong>nţă, Bucureşti, Editura Univers, 1985, p. 346-347.<br />
2 Ibi<strong>de</strong>m p. 349.
342<br />
Ion Militaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
„Cât <strong>de</strong>spre furia mea <strong>de</strong> a lucra, am s-o compar cu o pecingine. Mă<br />
scarpin ţipând. E, în acelaşi timp, o plăcere şi un chin. Şi nu fac nimic din ce<br />
vreau! Căci nu-ţi alegi subiectele, ţi se impun ele. Îmi voi găsi oare vreodată un<br />
subiect al meu? O să-mi pice vreo i<strong>de</strong>e înrudită cu temperamentul? Am să pot<br />
face vreodată vreo carte un<strong>de</strong> să mă dărui întreg? Mi se pare, în clipele mele <strong>de</strong><br />
vanitate, că întrezăresc ce trebuie să fie un roman. Dar mai am încă trei sau<br />
patru <strong>de</strong> scris înaintea aceluia…” 3 .<br />
Subiectele nu sunt alese, nu <strong>de</strong>pind <strong>de</strong> bunul plac şi nu sunt conforme<br />
unei voinţe controlate, ieşite din temperamentul care să autentifice persoana.<br />
Arta <strong>de</strong>vine impersonală, dincolo <strong>de</strong> opţiune, <strong>de</strong> voinţă şi temperament. Relaţia<br />
cu artistul iese din sfera subordonării şi <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei. Arta <strong>de</strong>vine liberă şi<br />
capricioasă.<br />
În fine, Educaţia sentimentală, care-i crează lui Flaubert atâtea probleme<br />
<strong>de</strong> concepţie, va fi gata abia peste câteva luni, în luna mai a anului 1869. Peste<br />
doisprezece ani, tot în luna mai, în urma unei hemoragii cerebrale, Flaubert<br />
moare. În 15 mai 1869, la ora cinci fără patru minute îi scrie prietenului Jules<br />
Duplan: „Da, cartea mea e gata! /…/ Îmi plesneşte capul. N-are a face, mi-am<br />
luat o greutate <strong>de</strong> pe inimă” 4 . În noaptea <strong>de</strong> 14 spre 15 mai Flaubert nu dormise.<br />
Ultimele retuşuri şi ultimele cuvinte aparţin unei nopţi <strong>de</strong> nesomn. „Asta-i tot ce<br />
am avut mai bun!” – sunt cuvintele ultime ale personajului său, Frédéric<br />
Moreau. Este şi ju<strong>de</strong>cata finală, aprecierea obosită, <strong>de</strong> noapte trează, a lui<br />
Flaubert în marginea Educaţiei sentimentale.<br />
Educaţia sentimentală este povestea <strong>de</strong> iubire dintre tânărul Frédéric<br />
Moreau, recent bacalaureat, şi doamna Marie Arnoux.<br />
Nu există, în economia Educaţiei sentimenatale, date care să<br />
particularizeze povestea <strong>de</strong> iubire dintre Frédéric Moreau şi doamna Arnoux. La<br />
15 septembrie 1840, tânărul Frédéric Moreau, cu bacalaureatul abia trecut, ia<br />
vaporul pentru a se întoarce în regiunea natală, Nogent-sur-Seine. În timpul<br />
călătoriei o cunoaşte pe Marie Arnoux, soţia unui om <strong>de</strong> afaceri, <strong>de</strong> care se<br />
îndrăgosteşte instantaneu. „Fu ca o apariţie. Ea era aşezată în mijlocul băncii,<br />
singură <strong>de</strong> tot, sau cel puţin el nu <strong>de</strong>sluşi pe nimeni, uluit <strong>de</strong> privirea ochilor ei.<br />
Când trecu el, ea ridică fruntea; el îşi strânse umerii fără să vrea. După ce se<br />
aşeză ceva mai <strong>de</strong>parte pe aceeaşi latură, o privi. Avea o pălărie mare <strong>de</strong> paie,<br />
cu panglici roz care-i palpitau în vânt la spate. Bandourile negre îi conturau<br />
coada sprâncenelor lungi, care coborau foarte jos şi păreau a-i strânge<br />
drăgăstos ovalul chipului. Rochia <strong>de</strong> muselină <strong>de</strong> culoare <strong>de</strong>schisă, stropită cu<br />
picouri mici, se răspân<strong>de</strong>a în multe cute. Broda ceva; şi nasul drept, bărbia,<br />
3 Ibi<strong>de</strong>m p. 348.<br />
4 Ibi<strong>de</strong>m p. 350.<br />
*
Erosul european în secolul al XIX-lea: abstracţia ca reţinere (educaţia sentimentală) 343<br />
_______________________________________________________________________________<br />
toată făptura ei se profila pe fondul aerului albastru. Cum stătea mereu în<br />
aceeaşi atitudine, el făcu câteva ocoluri la dreapta şi la stânga ca să-şi ascundă<br />
manevra, apoi se instală foarte aproape <strong>de</strong> umbra ei rezemată <strong>de</strong> bancă şi se<br />
prefăcu a privi o şalupă pe râu. Nu văzuse niciodată o piele brună atât <strong>de</strong><br />
frumoasă, o talie atât <strong>de</strong> cuceritoare, nici <strong>de</strong>gete atât <strong>de</strong> fine, străbătute cum<br />
erau <strong>de</strong> lumină. Se uita uluit la coşul ei <strong>de</strong> lucru, ca la un obiect extraordinar.<br />
Care îi erau numele, locuinţa, viaţa, trecutul? Dorea să cunoască mobilele din<br />
odaia ei, toate rochiile pe care le purtase, oamenii pe care îi frecventa. Până şi<br />
dorinţa posesiunii fizice pierea sub o nevoie mai adâncă, într-o curiozitate<br />
dureroasă care n-avea limite” 5 .<br />
S-a spus <strong>de</strong>spre această primă scenă că este artificioasă, încărcată <strong>de</strong><br />
clişee şi locuri comune, că arta, astfel construită, lezează obiectul în sine, că<br />
iubirea, cu alte cuvinte, <strong>de</strong>butează cu stângul şi tot traseul ei ulterior va purta<br />
amprenta sentimentelor <strong>de</strong> început. Tot ce se poate! Dar <strong>de</strong> aici şi specificul<br />
acestei poveşti stranii, atipice şi neconforme iubirii.<br />
Încă din faza <strong>de</strong> <strong>de</strong>but a iubirii, când sentimentul nu <strong>de</strong>venise stabil şi<br />
percepţiile nu erau ordonate, tânărul Frédéric Moreau are sentimentul<br />
<strong>de</strong>scurajant al imposibilităţii şi renunţării. În geneza iubirii <strong>de</strong> aici apare tot ce<br />
este mai paradoxal, adică ceea ce nu poate genera iubirea: „Cu cât o privea mai<br />
mult, cu atât simţea cum se cască prăpăstii între el şi ea. Se gân<strong>de</strong>a că va trebui<br />
s-o părăsească <strong>de</strong>finitiv acum, în curând, fără să-i fi smuls un cuvânt, fără să-i fi<br />
lăsat măcar o amintire” 6 . Cum poate apărea o iubire atunci când în datele ei<br />
prime, în senzaţiile <strong>de</strong> primă ordine, apare sentimentul spaţiului ce nu poate fi<br />
străbătut, sentimentul unei prăpastii active?<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, tot acum apare complinirea iubirii în imaginar. Alături<br />
<strong>de</strong> sentimentul apărut în urma privirii intense – pentru că privirea este aici<br />
responsabilă <strong>de</strong> naşterea sentimentului sceptic al iubirii, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> şi paradoxul:<br />
nicio iubire nu se naşte în urma unui sentiment <strong>de</strong> scepticism! – dar şi<br />
ciudăţenia: cum <strong>de</strong> tocmai privirea, adică privirea intensă: cu cât o privea mai<br />
mult – produce scepticism: cu cât o privea mai mult, cu atât simţea cum se cască<br />
prăpăstii între el şi ea – sentiment negativ şi <strong>de</strong>scurajant, apare un altul,<br />
imaginat, dar în măsură să furnizeze şi el fericire – fericire imaginată: Ce fericire<br />
să urci alături, cu braţul în jurul mijlocului ei, în vreme ce rochia ar mătura<br />
frunzele îngălbenite, ascultându-i glasul, sub strălucirea ochilor ei 7 !<br />
Cele două se vor însoţi continuu <strong>de</strong> acum înainte, sentimentul real,<br />
sceptic şi temător, pru<strong>de</strong>nt şi impru<strong>de</strong>nt, şi sentimentul imaginar, optimist şi<br />
încrezător, fantast şi ireal.<br />
5 Flaubert, Educaţie sentimentală, în Flaubert, Educaţie sentimentală. Trei povestiri.<br />
Ispitirea sfântului Anton, Bucureşti, Editura Univers, 1982, p. 13-14.<br />
6 Ibi<strong>de</strong>m, p. 16.<br />
7 Ibi<strong>de</strong>m.
344<br />
Ion Militaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Frédéric are însă percepţia completă: „Semăna cu femeile din cărţile<br />
romantice. N-ar fi vrut să adauge nimic, să scadă nimic din făptura ei.<br />
Universul se lărgise dintr-o dată. Ea era punctul luminos spre care convergea<br />
totalitatea lucrurilor” 8 .<br />
Doamna Arnoux, pe urma tuturor femeilor care merită iubite, este<br />
percepută mai <strong>de</strong>grabă în termeni <strong>de</strong> ontologie. Făpturii ei nu i se poate adăuga<br />
nimic şi nu i se poate scă<strong>de</strong>a nimic. Perfecţiunea care argumentează în favoarea<br />
iubirii tânărului Frédéric Moreau este o perfecţiune care <strong>de</strong>vine clară şi se<br />
exprimă prin adunare şi scă<strong>de</strong>re. Pur şi simplu, Frédéric o înţelege prin operaţii<br />
aritmetice elementare, prin adunare şi scă<strong>de</strong>re. Frumuseţea ţine aici <strong>de</strong><br />
matematică, mai exact, <strong>de</strong> algebra operaţiilor primitive. Flaubert nu este <strong>de</strong>parte,<br />
cel puţin în maniera <strong>de</strong> înţelegere a frumuseţii, <strong>de</strong> Platon şi <strong>de</strong>miurgul care<br />
geometrizează!<br />
În fine, călătoria care îl adusese pe Frédéric în preajma doamnei Arnoux<br />
se încheie. Se încheie şi vacanţa, astfel încât, după două luni, în toamnă, el se<br />
găseşte din nou la Paris.<br />
În ciuda sentimentului sceptic, trăit în momentul întâlnirii <strong>de</strong> început,<br />
Frédéric are iniţiativă. Adică, în loc <strong>de</strong> a se conforma <strong>de</strong>scurajării iniţiale,<br />
generate <strong>de</strong> un scepticism atipic pentru iubire, el este activ, adică conform<br />
conceptului autentic al iubirii. Se introduce în casa familiei Arnoux, <strong>de</strong>venind un<br />
intim al casei.<br />
În ciuda acestor date, suficiente în suma lor, iubirea lui trenează.<br />
Platonismul său, prezent în maniera <strong>de</strong> înţelegere a frumuseţii prin adunare şi<br />
scă<strong>de</strong>re, este prezent şi acum, în varianta sa mai elementară. „Fu cuprins <strong>de</strong> unul<br />
dintre acei fiori ai sufletului în care ţi se pare că eşti strămutat într-o lume<br />
superioară. Dobândise o facultate extraordinară, pe care nu şi-o cunoştea” 9 .<br />
Lumea superioară, în care se simte transpus şi <strong>de</strong> care sufletul nu este străin, cel<br />
puţin în calitate <strong>de</strong> transmiţător, este lumea în care iubirea este altfel prezentă,<br />
iar raportarea la ea are alte standar<strong>de</strong>. În urma unei astfel <strong>de</strong> înţelegeri şi<br />
scepticismul său creşte. Aşa cum lumea superioară a i<strong>de</strong>eii platonice nu poate fi<br />
iubită în sensul uzual, comun, lumea superioară, apărută prin iubirea doamnei<br />
Arnoux, nu poate fi abordată ordinar. Pur şi simplu, doamnei Arnoux nu-i putea<br />
spune că o iubeşte. „Cât <strong>de</strong>spre a încerca s-o facă iubita lui, era sigur că orice<br />
încercare ar fi fost zadarnică /…/ Să-i spună că o iubeşte? Avea să-l respingă,<br />
fără îndoială” 10 . Ne aflăm, cu astfel <strong>de</strong> sentimente şi temeri, în faţa unui<br />
platonism tipic!<br />
De aceea, achiziţiile sale – dacă poate fi vorba <strong>de</strong>spre aşa ceva – sunt<br />
minime. Ceea ce nu se câştigă în plan real, se câştigă în plan imaginar. Frédéric<br />
apelează din nou la facultatea închipuirii. În această fază, Frédéric Moreau îşi<br />
8 Ibi<strong>de</strong>m, p. 17.<br />
9 Ibi<strong>de</strong>m, p. 49.<br />
10 Ibi<strong>de</strong>m, p. 64-65.
Erosul european în secolul al XIX-lea: abstracţia ca reţinere (educaţia sentimentală) 345<br />
_______________________________________________________________________________<br />
închipuie „fericirea <strong>de</strong> a trăi alături <strong>de</strong> ea”, „<strong>de</strong> a o tutui”, <strong>de</strong> a o mângâia<br />
„sorbindu-i din ochi sufletul” 11 .<br />
Numai că, între cele două, între real şi imaginar, nu există un echilibru<br />
stabil, imaginarul nu este totuna cu realul, iar accentuarea excesivă a funcţiei<br />
sale compensatoare duce la nevroze. Sesizându-şi solicitarea excesivă pe partea<br />
închipuirii, Frédéric Moreau are temerea nebuniei. „Sunt nebun!” – <strong>de</strong>clară el, şi<br />
nu o face doar retoric.<br />
Şi acum, după autoflagelarea sa prin <strong>de</strong>clararea şi asumarea nebuniei,<br />
intră în scenă, adică în mintea sa îşi face apariţia, un element nou. Felul <strong>de</strong> a se<br />
raporta la acest element nou este cheia sensului iubirii, a felului ambiguu, activ<br />
şi pasiv, ofensiv şi <strong>de</strong>fensiv, în care Frédéric Moreau îşi va trăi iubirea.<br />
Consultând harta iubirii, a <strong>de</strong>terminaţiilor şi variabilelor sale, intră în joc<br />
regizorul tuturor datelor, cel căruia i se datorează aşezarea şi ordinea, pe scurt,<br />
responsabilul fericirii şi nefericirii tuturor şi al fiecăruia în parte. Este momentul<br />
în care Frédéric Moreau <strong>de</strong>scoperă soarta 12 .<br />
Lucrurile sunt aşa cum sunt, ordinea lumii în care se află el şi doamna<br />
Arnoux, starea lor civilă, toate sunt pentru că soarta a funcţionat, iar felul în care<br />
substanţa ei a fost vie este responsabil <strong>de</strong> nefericirea lui şi <strong>de</strong> puţinele şanse, care<br />
sunt <strong>de</strong> a fi altfel, <strong>de</strong> a-şi construi fericirea prin schimbarea acestor date. În<br />
substanţa reală a iubirii sale soarta este dată. În substanţa imaginară însă, ea<br />
poate fi schimbată. Iubirea sa acce<strong>de</strong> la alţi parametrii, în condiţiile în care soarta<br />
este alta.<br />
Soarta poate fi schimbată. Adică soarta, în totalitatea datelor sale, nu<br />
este totuna cu fatalitatea. Cele două pot fi <strong>de</strong>spărţite, în aşa fel încât soarta să<br />
piardă aerul sumbru al lucrului irevocabil.<br />
Aici este datul <strong>de</strong> principiu fundamental: soarta poate fi răsturnată.<br />
Frédéric ştie acest lucru. Simpla ştiinţă a acestui aspect ar fi fost suficientă<br />
pentru ştergerea scepticismului iniţial, persistent şi, mai apoi, în toată conduita<br />
lui. Totuşi, nu este aşa. Faptul că ştie un lucru nu-l <strong>de</strong>termină, aşa cum se cre<strong>de</strong>a<br />
prea uşor în mentalitatea antică, să-l şi urmeze. Există ceva fundamental, care se<br />
interpune între ştiinţă şi real. Este vorba <strong>de</strong>spre capacitatea sau incapacitatea <strong>de</strong> a<br />
urma lucrul ştiut, este vorba <strong>de</strong>spre putere.<br />
„Incapabil <strong>de</strong> acţiune, îl blestema pe Dumnezeu şi, acuzându-se <strong>de</strong><br />
laşitate, se învârtea înlăuntrul dorinţei sale ca un prizonier în celulă. O spaimă<br />
necontenită îl sufoca” 13 .<br />
Frédéric Moreau este incapabil <strong>de</strong> acţiune. Odată cu acest exerciţiu <strong>de</strong><br />
cunoaştere <strong>de</strong> sine el ar trebui să iasă din scenă. Iubirea sa nu poate fi dusă la<br />
capăt pe fondul recunoaşterii soartei şi al inabilităţii sale practice.<br />
11 Ibi<strong>de</strong>m, p. 65.<br />
12 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
13 Ibi<strong>de</strong>m.
346<br />
Ion Militaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În măsura în care termenii problemei sunt <strong>de</strong>scrişi în natura <strong>de</strong> mai sus,<br />
nu mai este nimic <strong>de</strong> făcut. Frédéric se gân<strong>de</strong>şte acum la moarte.<br />
Totuşi, el nu ajunge nici acolo. In<strong>de</strong>cizia sa funciară, proasta urmărire a<br />
fiecărei trăiri, slaba asumare a fiecărui concept hotărăsc <strong>de</strong> poziţia sa ambiguă.<br />
El nu poate nici să-şi urmărească iubirea, să intre în ofensiva pe care natura<br />
iubirii i-o cerea, nici să cadă în <strong>de</strong>fensiva la care se condamna prin asumarea<br />
incapacităţii <strong>de</strong> acţiune.<br />
Se hotărăşte pentru ceva secund. În măsura în care actele fundamentale<br />
nu sunt urmărite, ieşirea din ele se face prin hotărâri care nu au legătură cu<br />
importanţa recunoscută. Frédéric hotărăşte să facă experienţa lumii, adică<br />
experienţa acelui „lucru vag, strălucitor şi greu <strong>de</strong> <strong>de</strong>finit care se numeşte<br />
lumea” 14 .<br />
Se introduce în diferite saloane, cunoaşte femei şi întreţine o prostituată.<br />
Totul, <strong>de</strong>-a lungul anilor. Nici timpul şi nici întin<strong>de</strong>rea lumii nu aduc ceva nou.<br />
Lumea, indiferent <strong>de</strong> amploarea cunoaşterii sale şi indiferent <strong>de</strong> anvergura<br />
experienţei în care intră, şi timpul, indiferent <strong>de</strong> lărgimea lui, nu pot înlocui<br />
iubirea. „Frumoşii ochi negri ai doamnei Arnoux, cu albul lor strălucitor,<br />
mişcându-se uşurel sub pleoapele puţin grele” sunt imuni la timp şi la<br />
experienţa lumii – lucru vag şi strălucitor, greu <strong>de</strong> <strong>de</strong>finit” 15 .<br />
Când, în preajma căsătoriei aranjate a lui Frédéric cu tânăra Louise<br />
Roque, între cei doi, Frédéric şi doamna Arnoux, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> dragoste este, în<br />
sfârşit, făcută, atitudinea iniţială rămâne: „Hotărâseră că nu vor fi unul al altuia.<br />
Acest pact care îi apăra <strong>de</strong> primejdie, le uşura efuziunile” 16 . Doamna Arnoux,<br />
„sigură că nu va păcătui, se lăsa dusă <strong>de</strong> un sentiment care-i părea un drept<br />
câştigat prin atâtea necazuri” 17 , iar pentru Frédéric „certitudinea dragostei ei îl<br />
<strong>de</strong>lecta ca o senzaţie anterioară posesiunii, şi apoi farmecul persoanei ei îi<br />
tulbura mai mult inima <strong>de</strong>cât simţurile. Era o beatitudine nemărginită, o<br />
asemenea exaltare, încât uita până şi posibilitatea unei fericiri totale” 18 .<br />
Frédéric nu se căsătoreşte cu Louise Roque, fără ca relaţia sa cu doamna<br />
Arnoux să avanseze. Dimpotrivă, se cronicizează în datele <strong>de</strong> început. Singura<br />
noutate este recunoaşterea iubirii, adică admiterea prezenţei ei în sentiment,<br />
sentimentul ca atare.<br />
Chiar dacă Frédéric „simţea că se dizolvă <strong>de</strong> atâta <strong>de</strong>znă<strong>de</strong>j<strong>de</strong>” 19<br />
hotărârea este respectată.<br />
14<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 112.<br />
15<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 144.<br />
16<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 228.<br />
17<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 229.<br />
18<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
19<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 234.
Erosul european în secolul al XIX-lea: abstracţia ca reţinere (educaţia sentimentală) 347<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Anii trec, Franţa intră în revoluţie, faţa lumii se schimbă. Dispar averi şi<br />
mor personaje. Familia Arnoux falimentează şi părăseşte Parisul. Iubirea dintre<br />
cei doi pare ajunsă la capătul său. Nimic nu mai este <strong>de</strong> aşteptat.<br />
Pentru a rupe cu acest episod al vieţii sale, reintră în vechea promisiune,<br />
neonorată, <strong>de</strong> cufundare şi uitare în experienţa acelui lucru vag şi greu <strong>de</strong> <strong>de</strong>finit:<br />
lumea. De astă dată, altfel.<br />
Frédéric, „negândindu-se <strong>de</strong>cât la el, numai la el însuşi – pierdut printre<br />
ruinele visurilor lui, bolnav, plin <strong>de</strong> durere şi <strong>de</strong> <strong>de</strong>scurajare” 20 , „călători.<br />
Cunoscu melancolia vapoarelor, trezirea îngheţată sub cort, ameţeala peisajelor<br />
şi a ruinelor, amărăciunea simpatiilor întrerupte. Se întoarse. Frecventă lumea<br />
bună, avu şi alte iubiri. Dar amintirea neîncetată a celei dintâi i le făcea<br />
serbe<strong>de</strong>” 21 .<br />
Într-un târziu, la sfârşitul lui martie 1867, în amurg, când viaţa însăşi era<br />
amurgul său, primeşte în biroul său, vizita unei femei: doamna Arnoux! Era<br />
doamna Arnoux a anului 1867, nu doamna Arnoux a lui septembrie 1840.<br />
De-a lungul romanului Flaubert nu vorbeşte <strong>de</strong>spre vârsta doamnei<br />
Arnoux. La data cunoştinţei sale cu Frédéric Moreau avea doi copii, iar soţul ei,<br />
domnul Arnoux, avea patruzeci <strong>de</strong> ani. În anul 1848, doamna Arnoux „se<br />
apropia <strong>de</strong> acea lună august a femeilor, epoca <strong>de</strong> gândire şi în acelaşi timp <strong>de</strong><br />
tandreţe, când maturitatea care începe colorează privirea cu o flacără mai<br />
profundă, când puterea sentimentelor se îmbină cu experienţa vieţii şi când spre<br />
sfârşitul înfloririi, fiinţa întreagă îşi revarsă bogăţiile în armonia frumuseţii<br />
ei” 22 .<br />
După toate indiciile, doamna Arnoux era mai în vârstă <strong>de</strong>cât Frédéric<br />
Moreau cu zece ani. În 1867, când are loc întreve<strong>de</strong>rea finală dintre ei, doamna<br />
Arnoux are aproximativ cincizeci şi doi <strong>de</strong> ani. Ce-şi mai pot spune acum, când<br />
viaţa le epuizase un concept al iubirii, care luase forma unei hotărâri admise şi<br />
respectate <strong>de</strong> ambii şi când, în locul iubirii, ei recunoscuseră sentimentul ei cu<br />
conştiinţa clară că sentimentul nu este întreaga iubire?<br />
„Te revăd însă şi sunt fericită!” 23 poate să spună doamna Arnoux. Nu<br />
este, totuşi, convingătoare. Fericirea nu poate să vină doar din partea ve<strong>de</strong>rii, fie<br />
şi a ve<strong>de</strong>rii repetate. Ve<strong>de</strong>rea fusese cea care, încă <strong>de</strong> la început, îi semnalase lui<br />
Frédéric imposibilitatea iubirii. De astă dată, în manieră echivocă, pare să aducă<br />
fericire. „Ţineam să fac această vizită apoi să mă întorc … acolo. Şi îi vorbi <strong>de</strong><br />
locul un<strong>de</strong> trăia” <strong>24</strong> .<br />
20 Ibi<strong>de</strong>m, p. 344.<br />
21 Ibi<strong>de</strong>m, p. 346.<br />
22 Ibi<strong>de</strong>m, p. 229.<br />
23 Ibi<strong>de</strong>m, p. 347.<br />
<strong>24</strong> Ibi<strong>de</strong>m.
348<br />
Ion Militaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Vorbirea lor se leagă strict <strong>de</strong> trecut, iubirea lor aparţine trecutului,<br />
singurul care o poate certifica, iar certificarea lui este una a lucrului mutilat.<br />
Abia acum apare că iubirea lor nu a fost o veritabilă iubire.<br />
Frédéric vorbeşte <strong>de</strong>spre întreaga transfigurare adusă <strong>de</strong> iubire, <strong>de</strong>spre<br />
cum banalitatea şi gesturile iubirii se schimbă şi <strong>de</strong>vin obiect <strong>de</strong> pasiune şi<br />
admiraţie: „M-ai făcut să resimt tot ceea ce spune lumea că e exagerat în<br />
romane, zise Frédéric. – Îi înţeleg pe Wertherii pe care nu-i <strong>de</strong>zgustă tartinele<br />
Charlottei” 25 . În faţa unei asemenea digestii pozitive a banalităţii şi<br />
nesemnificativului, doamna Arnoux nu poate <strong>de</strong>cât să compătimească:<br />
„Sărmanul, dragul meu prieten!” 26 , adăugând imediat, prezenţa unei<br />
compensaţii: “ Oricum, ne-am iubit cu a<strong>de</strong>vărat!” 27 . Rezerva lui Frédéric aruncă<br />
însă un dubiu: „Fără să ne aparţinem totuşi!” 28 . Doamna Arnoux încearcă o<br />
ultimă consolare: „Poate că e mai bine aşa!” Totuşi, nu poate fi mai bine aşa:<br />
„Nu! Nu! Ce fericiţi am fi fost!” 29 , cre<strong>de</strong> Frédéric.<br />
Cu a<strong>de</strong>vărat, iubirea lor trebuia să fie alta. Nu una lipsită <strong>de</strong> posesie,<br />
platonică şi morală, resemnată în circumstanţele lumii şi supusă lor, ci revoltată,<br />
nesupusă şi diferită. Este însă prea târziu pentru un astfel <strong>de</strong> înţeles al iubirii.<br />
Acum „el nu regreta nimic”, dar nu regreta nimic în esenţa iubirii, nu în<br />
acci<strong>de</strong>ntele ei care o conduseseră la iubirea lipsită <strong>de</strong> posesie. „Aş fi vrut să te<br />
fac fericit!” 30 , exclamă doamna Arnoux, admiţând odată în plus, că maniera <strong>de</strong><br />
a-şi conduce iubirea nu a dus la fericire. Acum, „amândoi nu mai găseau ce<br />
să-şi spună” 31 . Rezerva lor <strong>de</strong> lucruri spuse se epuizase la nivelul potenţialului<br />
ratat. „Adio, prietene, prietenul meu drag! N-am să te mai văd niciodată! E<br />
ultimul meu gest <strong>de</strong> femeie. Sufletul meu n-o să te părăsească niciodată.<br />
Binecuvântările cerului să fie asupra dumitale!” 32 .<br />
Iubirea <strong>de</strong> aici se încheie cu un eşec. Gestul final, conversaţia <strong>de</strong> pe<br />
urmă este luciditatea eşecului, recunoaşterea unei iubiri prost înţelese. Ceea ce<br />
însoţeşte iubirea la ieşirea din scenă este regretul. Anume, regretul <strong>de</strong> a nu fi fost<br />
cu a<strong>de</strong>vărat iubire şi nu sacrificiu al ei. De ambele părţi. Pe <strong>de</strong> o parte, regret al<br />
doamnei Arnoux <strong>de</strong> a se fi blocat într-o hotărâre timpurie, <strong>de</strong>stinată să-i şteargă<br />
fericirea <strong>de</strong> durată, pe <strong>de</strong> altă parte, conce<strong>de</strong>rea lui Frédéric la inabilitatea sa<br />
practică.<br />
Avem <strong>de</strong>-a face cu ratarea unei iubiri la care consimt ambii parteneri. În<br />
târziul vieţii, când ratarea nu mai poate fi întoarsă din drum, melancolia<br />
25<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 348.<br />
26<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
27<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
28<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
29<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
30<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 349.<br />
31<br />
Ibi<strong>de</strong>m.<br />
32<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 350.
Erosul european în secolul al XIX-lea: abstracţia ca reţinere (educaţia sentimentală) 349<br />
_______________________________________________________________________________<br />
trecutului nu mai înseamnă nimic. Lecţia acestei cărţi este următoarea: timpul nu<br />
poate hotărî pentru eternitate. Eşecul iubirii din această poveste se explică prin<br />
distribuirea pripită pe seama clipei, neglijarea eternităţii, adică a absolutului<br />
iubirii prin încărcarea momentului. Or, momentul, clipa, nu pot susţine<br />
eternitatea şi absolutul.<br />
Educaţia sentimentală este romanul echivocului <strong>de</strong> concepţie şi al<br />
echivocului <strong>de</strong> trăire. Avem <strong>de</strong>-a face cu un concept echivoc al iubirii, dar şi cu<br />
o trăire echivocă a ei. Flaubert însuşi a fost ezitant în preparativele naraţiunii.<br />
Lamentaţia sa vine în urma unei prea puternice infiltrări <strong>de</strong> echivoc, a uneia<br />
generalizate, s-ar putea spune.<br />
Totul începe cu titlul. Educaţia sentimentală, ca i<strong>de</strong>e, este ceva<br />
paradoxal şi greu inteligibil, cel puţin în consonanţa ei iniţială. Dar nici în finalul<br />
cărţii lui Flaubert nu se poate spune mai mult în privinţa sensului construit.<br />
Pentru că, dacă un sens prece<strong>de</strong>nt este dificil <strong>de</strong> întrevăzut şi <strong>de</strong> susţinut, nu este<br />
mai simplu nici pentru un eventual sens consecvent. Pur şi simplu, o educaţie a<br />
sentimentelor nu este consonantă cu niciun Weltanschauung mo<strong>de</strong>rn al<br />
pedagogiei.<br />
Contrar aparenţelor şi în ciuda titlului, Educaţia sentimentală nu este un<br />
roman pedagogic şi nu conţine vreo expunere <strong>de</strong> doctrină, nici măcar în formă<br />
vagă. De ce atunci un titlu inspirat <strong>de</strong> pedagogie şi o poveste <strong>de</strong> dragoste cu totul<br />
aparte şi care, <strong>de</strong> fapt, nu are loc? Este întrebarea care, odată pusă, nu capătă<br />
niciun răspuns.<br />
Educaţia sentimentală este cartea resemnării, a iubirii resemnate şi<br />
împăcate în condiţia eşuării sale. Prin urmare, este şi cartea non-iubirii, cartea<br />
iubirii false, rău înţelese şi impropriu trăite.<br />
S-ar putea să avem <strong>de</strong>-a face cu o manieră platonică ne<strong>de</strong>clarată <strong>de</strong> a<br />
privi şi înţelege iubirea. „Minunata dumitale rezervă”, îi adresează, în final,<br />
doamna Arnoux lui Frédéric aprecierea ei. Este aprecierea făcută reţinerii în faţa<br />
iubirii carnale, a posesiei din lotul unui eros complet, nu redus la sentiment.<br />
Rezerva avută aici în ve<strong>de</strong>re este făcută cu păstrarea unui eros i<strong>de</strong>al, adică a<br />
iubirii necoborâte în carnalitate. Cu alte cuvinte, reţinerea se face în numele<br />
i<strong>de</strong>ii, şi în <strong>de</strong>favoarea copiei. Frédéric reţine i<strong>de</strong>ea, mo<strong>de</strong>lul, şi <strong>de</strong>zavuează<br />
copia.<br />
II<br />
*<br />
*
350<br />
Ion Militaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
De ce iubirea celor doi nu trece în actualitate şi se menţine la nivelul<br />
unei hotărâri în care iubirea terestră, carnală, este evitată? O dată, din cauza<br />
lipsurilor individuale – ceea ce se şi recunoaşte la un moment dat. Altă dată, din<br />
cauza fatalităţii resimţite, iar o altă cauză este asumarea status-quo-ului.<br />
Nu trebuie omis nici faptul că eroul este un romantic, adică un personaj<br />
care mai mult visa, iar trăirea lui aparţine mai mult registrului închipuirii <strong>de</strong>cât<br />
celui al trăirii. O dată în plus, este <strong>de</strong> semnalat apartenenţa i<strong>de</strong>ii şi concepţiei <strong>de</strong><br />
aici la un platonism, probabil, involuntar. Visul şi obiectul său: o lume autentică,<br />
în faţa căreia lumea dată este doar <strong>de</strong>gradare şi disoluţie, atât <strong>de</strong> proprii<br />
romantismului în cea mai puternică expresie a lui, nu reprezintă <strong>de</strong>cât datoria<br />
nemărturisită a acestuia faţă <strong>de</strong> Platon şi teoria i<strong>de</strong>ilor. Aşa cum, în platonism,<br />
orice copie, adică orice lucru real, pier<strong>de</strong> din perfecţiune, orice iubire se<br />
<strong>de</strong>gra<strong>de</strong>ază când are loc după normele obişnuite. Păstrarea ei în i<strong>de</strong>e, adică în<br />
sentiment, o fereşte <strong>de</strong> <strong>de</strong>gradarea ontologică. I<strong>de</strong>ile pot fi doar înţelese şi<br />
admirate, nu materializate, adică încorporate.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, ferirea <strong>de</strong> real şi menţinerea în i<strong>de</strong>al, adică în<br />
sentimentul strict, arată şi o schizoidie, un ataşament pentru ireal, pentru i<strong>de</strong>alul<br />
care s-ar putea să nu <strong>de</strong>ţină niciun a<strong>de</strong>văr. Pentru că, în afara lui Platon,<br />
exclu<strong>de</strong>rea realului dat, indiferent <strong>de</strong> valorizarea lui, înseamnă halucinaţie, trăire<br />
în lumea fantasmelor schizoi<strong>de</strong>. O i<strong>de</strong>e care nu este a<strong>de</strong>verită în realul<br />
circumstanţiat nu mai înseamnă nimic.<br />
O axiologie eterică nu suplineşte o iubire concretă, iar estetismul iubirii<br />
nu este făcut să înlocuiască iubirea.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, platonismul prezumat aici ar mai putea fi servit şi <strong>de</strong><br />
dimensiunea sceptică a personajului, <strong>de</strong> conştiinţa lui în faţa posibilităţilor lumii:<br />
iubirea nu poate fi realizată în lumea contingenţelor istorice, în noianul<br />
impon<strong>de</strong>rabilelor vieţii cotidiene.<br />
*<br />
Iubirea ratată.<br />
I) Prezenţa unui scepticism în iubire face imposibilă menţinerea unui<br />
concept al acesteia. Caracterul retractil în iubire, arătat abun<strong>de</strong>nt aici şi explicat,<br />
îi anulează raţiunea <strong>de</strong> a fi. Personajul lipsit <strong>de</strong> revoltă, care acceptă cu<br />
seninătate păstrarea iubirii în virtualitate şi supunerea la ordinea lumii, nu<br />
conferă nicio exemplaritate erotică. Dimpotrivă! Datele expuse îl expulzează din<br />
lumea erosului real în lumea erosului mutilat.<br />
I<strong>de</strong>alul se vali<strong>de</strong>ază abia atunci când porţile realului i s-au <strong>de</strong>schis, când<br />
<strong>de</strong>zgustul în faţa lucrului trecător este ceva frivol şi fără importanţă în ontologia<br />
realului.<br />
Poziţia lui Frédéric Moreau poate fi <strong>de</strong>scrisă, aşa cum se află în<br />
raporturile condiţionate dintre real şi i<strong>de</strong>al, prin i<strong>de</strong>ea hegeliană care <strong>de</strong>scrie<br />
a<strong>de</strong>vărul ca întreg. A<strong>de</strong>vărul este întregul, adică nici realul, nici i<strong>de</strong>alul luate<br />
separat, fiecare pentru sine.
Erosul european în secolul al XIX-lea: abstracţia ca reţinere (educaţia sentimentală) 351<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Iubirea lui Frédéric este o iubire ratată, tocmai din cauza raportului<br />
<strong>de</strong>ficitar cu realul. Nu se ratează pe motive <strong>de</strong> i<strong>de</strong>alitate. Actul ratării are în<br />
ve<strong>de</strong>re realul, la care nu se ajunge din cauza proastei poziţionări. În orice act <strong>de</strong><br />
ratare, realul este cel care contează, i<strong>de</strong>alul fiind o simplă referinţă. Ceea ce se<br />
ratează nu este i<strong>de</strong>alul, ci actualizarea lui, materializarea sau încorporarea.<br />
Un<strong>de</strong>va, când iubirea lui pentru doamna Arnoux nu ajunsese la<br />
asumarea reciprocă, Frédéric îşi mărturiseşte ratarea, iar existenţa sa îi pare una<br />
nenorocită 33 .<br />
Era însă Frédéric un ratat? Vorbind <strong>de</strong>spre ratarea sa şi <strong>de</strong>spre existenţa<br />
nenorocită, el îşi menţine discursul la nivelul lipsei <strong>de</strong> precizie a oricărei<br />
retorici. Ratarea sa, adică ratarea care ajunge la conştiinţă, este ratarea iubirii<br />
sau, schimbând reperele, trădarea ei. Orice fiinţă care-şi acaparează viitorul,<br />
condiţionându-şi prezentul în funcţie <strong>de</strong> proiect, poate omite o eroare <strong>de</strong><br />
interpretare, pentru că ratarea este, în esenţa ei, proba unei erori hermeneutice.<br />
Când se ratează ceva, actualizarea unui proiect, avem <strong>de</strong>-a face, mai întâi, cu<br />
citirea greşită a premiselor. Numai un astfel <strong>de</strong> eşec hermeneutic duce la ratare.<br />
Înainte <strong>de</strong> a vorbi <strong>de</strong>spre ratare sau realizare, structura actului are în ve<strong>de</strong>re un<br />
tip <strong>de</strong> lectură a unor premise care, prin strategii <strong>de</strong> conjugare trebuie să ducă la<br />
un anume real. Când proiecţia <strong>de</strong> viitor eşuează, cauza este în lectura greşită a<br />
circumstanţelor, adică a premiselor. Actul lecturii <strong>de</strong> aici nu este simplu, <strong>de</strong><br />
forma prezenţei unui text dat. Textul citit în tehnica ratării este textul lumii,<br />
suma pon<strong>de</strong>rabilelor şi impon<strong>de</strong>rabilelor ei.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, citirea corectă a circumstanţelor nu rezolvă totul. Ei îi<br />
urmează proiecţia, valorificarea datelor. Prin întrebuinţarea ina<strong>de</strong>cvată a schemei<br />
<strong>de</strong> proiecţie rezultatul este acelaşi.<br />
Aprecierea greşită a prezentului, percepţia eronată a datelor,<br />
<strong>de</strong>zechilibre în schema <strong>de</strong> proiecţie etc., toate duc la eşecul i<strong>de</strong>ii.<br />
Presupoziţiile actului <strong>de</strong> ratare includ însă şi insuficienta cunoaştere <strong>de</strong><br />
sine, slaba mobilizare, sau resursele <strong>de</strong> voinţă precare pentru urmărirea unui<br />
proiect.<br />
Frédéric ratează iubirea din cauza resorturilor insuficiente ale<br />
temperamentului. El suferea <strong>de</strong> un exce<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> voinţă, care îi <strong>de</strong>zechilibra<br />
energia disponibilă pentru acţiune. „Cu toate că o cunoştea mai bine pe doamna<br />
Arnoux (poate chiar din pricina asta), era şi mai laş <strong>de</strong>cât odinioară. Îşi jura în<br />
fiecare dimineaţă să fie îndrăzneţ. Îl impiedica o pudoare <strong>de</strong> neînvins, şi nu se<br />
putea conduce după niciun exemplu, pentru că ea se <strong>de</strong>osebea <strong>de</strong> celelalte. O<br />
aşezase, prin forţa viselor lui, în afara condiţiilor omeneşti. Se simţea, lângă ea,<br />
mai puţin însemnat pe pământ <strong>de</strong>cât firele <strong>de</strong> mătase care că<strong>de</strong>au sub foarfecele<br />
ei” 34 .<br />
33<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 146.<br />
34<br />
Ibi<strong>de</strong>m.
352<br />
Ion Militaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În orice caz, ratarea iubirii <strong>de</strong> aici era implicată în însăşi datele materiale<br />
ale relaţiei. Împlinirea ei ar fi trebuit să treacă printr-un divorţ, prin moarte sau<br />
prin prezenţa copiilor altuia.<br />
II) Aprecierile celor doi în marginea iubirii sunt diferite. Pentru<br />
Frédéric, absenţa apartenenţei face iubirea mai puţin a<strong>de</strong>vărată, pentru doamna<br />
Arnoux, nu. Apartenenţa ar fi adus, consimt amândoi, fericirea. Aşa, iubirea lor<br />
rămâne frumoasă, nu şi fericită.<br />
Două sensuri vizează apartenenţa <strong>de</strong> aici. Mai întâi, sexualitatea. Ea este<br />
vizată continuu <strong>de</strong> Frédéric, fără a se ajunge niciodată acolo. În scena finală, el<br />
îşi mărturiseşte tulburarea când ve<strong>de</strong> piciorul doamnei Arnoux şi chiar este<br />
convins că motivul vizitei sale este să se ofere.<br />
În al doilea rând, apartenenţa are în ve<strong>de</strong>re finalitatea matrimonială.<br />
Iubirea lipsită <strong>de</strong> consacrarea matrimonială nu iese din sfera circumstanţelor şi<br />
contingenţelor relativizante. Matrimoniul asigură păstrarea iubirii în numele<br />
unor norme, care se află mai presus <strong>de</strong> contingenţele capriciului. El vine să<br />
lucreze în direcţia absolutului iubirii şi împotriva acci<strong>de</strong>ntului. I<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> legătură,<br />
<strong>de</strong> fatalitate, atât <strong>de</strong> contrară libertăţii iubirii, este numai aparenţa. Libertatea<br />
iubirii nu este libertatea care să producă incertitudine şi insecuritate, ci este<br />
libertatea care asigură. Prin matrimoniu, iubirea jură pe stabilitatea ei, iar refuzul<br />
matrimoniului este <strong>de</strong>ja abandonare, iubire trădată.<br />
De aceea finalitatea matrimonială este superioară oricărei iubiri strict<br />
senzuale care, stăpână pe sine, îşi închipuie absolutul său <strong>de</strong>ja prezent.<br />
Matrimoniul este lupta pentru menţinerea iubirii, pentru trecerea ei din planul<br />
clipei, în planul absolutului. Nu este vorba, <strong>de</strong>sigur, <strong>de</strong>spre recunoaşterea<br />
publică sau <strong>de</strong>spre consacrarea în numele unor valori exterioare, ci <strong>de</strong><br />
structurarea iubirii într-o nouă direcţie.<br />
Acolo un<strong>de</strong> iubirea este abordată în numele relativităţii nu există<br />
finalitate matrimonială. Don Juan, <strong>de</strong> exemplu, nu ajunge la o asemenea legătură<br />
din cauza unui concept al iubirii aproximativ, în care <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>ratul este cucerirea,<br />
multiplicarea şi numărul. Or, în absolutul iubirii, numărul nu contează.<br />
Absolutul însuşi este ireductibil la număr.<br />
*<br />
Despre conceptul Erosului.<br />
Resemnarea în faţa circumstanţelor face ca iubirea dintre Frédéric<br />
Moreau şi doamna Arnoux să eşueze. Imutabilitatea lumii face imposibilă<br />
afirmarea erosului. Agenţii iubirii sunt activi, au iniţiative, dinamism, aşteptări<br />
vii, orizonturi ale dorinţei, care schimbă ordinea lumii. Cei doi nu schimbă<br />
nimic, iubirea lor este o contra-iubire, un exemplu pe dos a ce este iubirea în<br />
sine, conceptul ei. Ei fac ceea ce nu fac cei care iubesc şi nu fac ceea ce fac ceea<br />
cei care iubesc. Iubirea lor este exemplară pentru înfrângerea erosului într-o<br />
lume, în care, în chip aproape benevol, trebuie să se supună, să renunţe la<br />
dimensiunea centrală a conceptului său, adică la activism. Avem <strong>de</strong>-a face cu un
Erosul european în secolul al XIX-lea: abstracţia ca reţinere (educaţia sentimentală) 353<br />
_______________________________________________________________________________<br />
eros placid şi osmotic. La limită, el se combină cu datele lumii în aşa fel încât, la<br />
un moment dat, Frédéric are impresia că ve<strong>de</strong> în frumuseţea doamnei Arnoux<br />
reflectarea tuturor aspectelor lumii 35 . Aşadar, un eros în care nu el, ca atare, să se<br />
prezinte, ci forma lui să se i<strong>de</strong>ntifice, <strong>de</strong> fapt, cu lumea. De la rolul <strong>de</strong> creator al<br />
lumii, erosul ajunge serv al ordinii lumii, simplu reflex al ei. Educaţia<br />
sentimentală este cartea <strong>de</strong>spre cum poate fi erosul mutilat prin consimţire la<br />
ordinea lumii, prin pier<strong>de</strong>rea naturii active, adică prin <strong>de</strong>sfigurarea sa. Dacă, în<br />
raport cu iubirea, ordinea lumii contează, nicio poveste <strong>de</strong> iubire nu mai este<br />
posibilă, iar dacă, totuşi, cineva se încăpăţânează s-o spună, rezultatul nu poate fi<br />
altul <strong>de</strong>cât cel prezent aici. Flaubert s-a încăpăţânat să spună povestea erosului<br />
acolo un<strong>de</strong> el nu conta, adică în Educaţia sentimentală.<br />
De aceea nu există un dramatism al iubirii aici. Nici un obstacol nu-şi<br />
activează energiile, funcţia însăşi a obstacolului s-a pierdut, obstacolul <strong>de</strong>venind<br />
simplă existenţă împietrită.<br />
Conţinutul iubirii <strong>de</strong> aici sunt evenimentele lumii, nu istoria ei. Esenţa sa<br />
ţine mai <strong>de</strong>grabă <strong>de</strong> planul închipuirilor, al lui ce-ar fi dacă…, şi nu <strong>de</strong> planul lui<br />
ceea ce este, adică <strong>de</strong> planul în care lucrurile sunt ce sunt prin ele însele, nu prin<br />
anemia închipuirii.<br />
*<br />
Moarte şi altitudine erotică.<br />
Problema morţii nu apare <strong>de</strong>loc în cursul iubirii <strong>de</strong> aici. Deşi, iubirea<br />
nu-şi poate găsi soluţia în viaţa celor doi, nici moartea nu vine să rezolve nimic.<br />
Deşi în limbajul avatarurilor trăirii lui Frédéric se vorbeşte <strong>de</strong>spre existenţă în<br />
cel mai larg sens, este evi<strong>de</strong>nt că nu este vorba <strong>de</strong>spre existenţa care antrenează<br />
cu sine non-existenţa, <strong>de</strong>spre existenţa care implică neantul sau moartea. Astfel,<br />
lui Frédéric existenţa i se părea <strong>de</strong> neîndurat fără doamna Arnoux 36 , iar strategia<br />
lui se construieşte în jurul întrebării: cum poate intra în existenţa ei şi, ca un<br />
corolar, cum poate ieşi din această existenţă.<br />
Totuşi, punerea în aceşti termeni nu rezolvă nimic, pentru că maniera în<br />
care este condusă iubirea nu ajunge la limita existenţei, viaţa însăşi nu este<br />
disputată în numele iubirii, astfel încât evocarea existenţei este simplă retorică.<br />
Iubirea lor nu cunoaşte situaţia limită în care viaţa şi moartea să se înfrunte prin<br />
ori – ori. Dimpotrivă, ambele extreme sunt doar extreme la care nu se ajunge,<br />
iubirea avându-şi spaţiul <strong>de</strong> exersare în cenuşiul datelor uzuale.<br />
*<br />
Deficitul kantian.<br />
Iubirea dintre Frédéric şi doamna Arnoux se <strong>de</strong>sfăşoară exclusiv în<br />
planul sentimentului, adică a ceea ce este doar parte. Sentimentul nu confiscă<br />
35 Ibi<strong>de</strong>m, p. 273.<br />
36 Ibi<strong>de</strong>m, p. 70, 76, 82.
354<br />
Ion Militaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
întreaga fiinţă. Iubirea <strong>de</strong> aici este doar trăită, adică simţită în i<strong>de</strong>alitatea ei, este<br />
lucrul în sine care poate fi gândit doar pentru sine, fără a putea fi susţinut în<br />
planul existenţei integrale. Este o iubire numenală, confirmată strict <strong>de</strong> o<br />
facultate, nu <strong>de</strong> întregul facultăţilor, adică <strong>de</strong> întregul fiinţei. Despre această<br />
iubire nu se poate spune mai nimic dincolo <strong>de</strong> facultatea pe care personajul o<br />
mărturiseşte. Afirmaţia existenţei sale este problematică pentru că, <strong>de</strong>şi vizează<br />
reperul fiinţei întregi, adică al noumen-ului şi al fenomen-ului, ea nu trece<br />
dincolo <strong>de</strong> sentiment, <strong>de</strong> trăirea în sine. Nu există nicio probă că această iubire<br />
este reală. Pentru aşa ceva, simpla <strong>de</strong>claraţie şi nici măcar simplele săruturi nu<br />
sunt suficiente.<br />
Iubirea numenală, nesusţinută <strong>de</strong> baza fenomenală, nu înseamnă nimic.<br />
Nu poate fi nici afirmată, nici infirmată. Gradul ei <strong>de</strong> existenţă nu poate fi<br />
apreciat, pentru că nu există o consistenţă a lucrului numenal. Numenul, adică<br />
lucrul în sine, care nu poate fi dovedit în reperele lumii noastre, este prezenţă<br />
fantastică al cărei sens duce dincolo <strong>de</strong> lumea noastră, aparenţă transce<strong>de</strong>ntală<br />
pozitivă.<br />
Iubirea celor doi nu <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> şi nu semnifică nimic, pentru că reduce<br />
totul la tautologie. Neieşind din sentiment în planul larg al fiinţei, iubirea se<br />
sufocă <strong>de</strong> propria ei limită. Concentrarea sentimentului în sine şi reducerea la<br />
sine duce la o <strong>de</strong>zarticulare a lui, iar o <strong>de</strong>zarticulare a sentimentului este o<br />
<strong>de</strong>zarticulare a conceptului.<br />
Iubire şi libertate.<br />
Eşecul iubirii <strong>de</strong> aici are o cauză simplă: proasta administrare a libertăţii.<br />
Cei doi nu stăpânesc cu a<strong>de</strong>vărat conceptul iubirii pentru a şti că, în a<strong>de</strong>vărata ei<br />
natură, iubirea înseamnă libertate. Iubeşte şi fă ce vrei – faimoasa formulă<br />
augustiniană – este mai mult <strong>de</strong>cât un calambur. Tocmai <strong>de</strong> aceea, supunerea la<br />
date, asumarea imutabilităţii lumii, face ca această iubire să fie moartă <strong>de</strong> la<br />
început.<br />
Personajele nu ştiu <strong>de</strong> libertatea iubirii, dar nu ştiu, mai aproape, nici<br />
măcar <strong>de</strong> propria lor libertate. Ei nu contestă nimic, nu revendică nimic, nu<br />
schimbă nimic. Cu ei nu se petrece nicio revoluţie, nici măcar o uşoară dislocare<br />
morală. Nu aparţin celor care înnoiesc lumea şi nici măcar celor care suferă în<br />
urma schimbărilor produse <strong>de</strong> alţii. Nici înnoitori, nici martiri, ei sunt doar<br />
exponenţi ai lipsei <strong>de</strong> curaj, până la urmă, ai laşităţii. Prea realişti, ei nu sunt,<br />
finalmente, nici măcar doi exponenţi ai i<strong>de</strong>alului. Or, în numele i<strong>de</strong>alului, realul<br />
este mereu <strong>de</strong>valorizat şi contestat, negat. Ei nu contestă şi nu neagă <strong>de</strong>cât în<br />
limitele fanteziei lor. Nu există nicio înfruntare a realului pentru i<strong>de</strong>al, ceea ce<br />
înseamnă că însăşi trăirea i<strong>de</strong>alului este anemică. Realul este mai puternic aici şi<br />
tocmai <strong>de</strong> aceea triumfă, adică înfrânge iubirea.<br />
*
Erosul european în secolul al XIX-lea: abstracţia ca reţinere (educaţia sentimentală) 355<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Ei nu-şi <strong>de</strong>scoperă libertatea care, ea singură, în diferenţă <strong>de</strong> tot, putea<br />
să-i ducă la fericire. Iubirea lor nu este iubirea vie, ci iubirea moartă. Pe scurt,<br />
lipsa <strong>de</strong> negaţie şi <strong>de</strong> nihilism minimal distruge iubirea.<br />
Dar lipsa <strong>de</strong> libertate nu este cauzată numai extern, ordonare adversă a<br />
circumstanţelor, ci şi intern. Când, în final, Frédéric şi bunul său prieten,<br />
Deslauriers, stau <strong>de</strong> vorbă lângă foc, încă o dată împăcaţi prin fatalitatea firii<br />
lor 37 , gestul lor, <strong>de</strong> a sta <strong>de</strong> vorbă în ciuda trădării petrecute între ei, se explică<br />
prin prezenţa fatalităţii, adică prin condamnarea lor, anterioară oricărei tentative<br />
<strong>de</strong> acţiune.<br />
Fatalitatea firii face din cei doi ceva în ordinul naturii, adică al naturii<br />
legiferate, care nu are noţiunea <strong>de</strong> libertate. Personajele <strong>de</strong> aici nu sunt libere şi<br />
se comportă mai mult în chip natural şi pentru că nu-şi recunosc poziţia <strong>de</strong> spirit,<br />
adică <strong>de</strong> fiinţe libere. Or, în iubire nu este suficientă numai aşezarea în felul<br />
naturii, ea trebuie completată cu o poziţie în ordinea spiritului, adică în ordinea<br />
libertăţii, a contestării şi negaţiei.<br />
*<br />
Resemnarea iubirii, adică <strong>de</strong>sfiinţarea ei.<br />
Frédéric este, în totalitatea lui, adică în totalitatea iubirii, o malformaţie<br />
romantică: vrea, dar nu suficient, vrea şi nu vrea, în acelaşi timp. Prin resemnare,<br />
el aparţine unei tipologii romantice clasice. El suferă, şi suferă <strong>de</strong> pe urma<br />
resemnării. Suferinţa romantică este suferinţa celor slabi, a celor lipsiţi <strong>de</strong> curaj<br />
şi a celor care nu îndrăznesc. Resemnarea este <strong>de</strong>ja pasivitate în calea <strong>de</strong>stinului,<br />
ina<strong>de</strong>cvare cu spiritul mo<strong>de</strong>rn al epocii istorice respective. Resemnarea este<br />
retragerea personajului din proiect, abandonarea şi stabilirea pe poziţia<br />
inferioară, anterioară punerii proiectului în actualizare. Revenirea la<br />
coordonatele <strong>de</strong> existenţă anterioare proiectului este că<strong>de</strong>re, adică <strong>de</strong>valorizare,<br />
acceptare a poziţiei inferioare.<br />
Kairos.<br />
Şi iubirea stă sub un anume timp, sub kairos. Există un timp benefic al<br />
iubirii, care trebuie valorizat. Aşa ar putea fi văzut gestul tardiv al doamnei<br />
Arnoux <strong>de</strong> a se oferi, în amurgul vieţii. Numai că este târziu. Acum nu se mai<br />
putea recupera nimic. Imutabilitatea datelor, căreia cei doi nu-i fac faţă, priveşte<br />
şi timpul. Şi axa timpului aparţine linearităţii lipsite <strong>de</strong> circularitate. Linearităţii<br />
timpului nu i se poate aplica rostirea Eclesiastului: Nimic nou sub soare. Ce a<br />
fost va mai fi. Deşi Frédéric avea încă această adoraţie pentru femeia care nu<br />
mai era 38 , adoraţia lui este, într-un anume sens, adoraţie pentru nimic, pentru<br />
37 Ibi<strong>de</strong>m, p. 350.<br />
38 Ibi<strong>de</strong>m, p. 349.<br />
*
356<br />
Ion Militaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ceea ce a fost şi nu mai e, adoraţie pentru amintire, ceea ce înseamnă pentru<br />
dimensiunea prezentului din iubire, adoraţie pentru nimic.<br />
*<br />
Cum este posibilă educaţia sentimentală.<br />
Revenind la problema <strong>de</strong> început: cum este posibilă o educaţie<br />
sentimentală când, în pedagogia mo<strong>de</strong>rnă, se ştie, că sentimentul aparţine zonei<br />
<strong>de</strong> iraţionalitate a vieţii, ca şi instinctele sau, într-un sens larg, ca şi firea?<br />
Elementar, educaţia are în ve<strong>de</strong>re procesul flexibil şi rigid – flexibil ca<br />
metodă, rigid în conţinut – <strong>de</strong> formare a personalităţii. Proces care nu este<br />
sentimental. Familia, şcoala, anturajul şi epoca contribuie, diferit, la educaţie.<br />
Personalitatea sentimentală, dacă poate fi vorba <strong>de</strong>spre aşa ceva, se<br />
formează conjunctural, imprevizibil, cu totul în afara unor cadre constante şi<br />
continue. Nimeni nu ştie cum vor evolua sentimentele sale <strong>de</strong> azi pe mâine.<br />
Educaţia sentimentală este mai mult un oxymoron, care se apropie <strong>de</strong><br />
contrasens. Dacă ar exista o educaţie sentimentală, aşa cum există o educaţie<br />
fizică, atunci relaţiile şi raporturile dintre indivizi ar fi previzibile. Or, nu este<br />
aşa.<br />
În privinţa unei educaţii sentimentale, procesul educativ nu poate să<br />
meargă mai <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> fixarea unor recomandări şi a unor cadre morale generale.<br />
De exemplu, iezuiţii, creştinii în sens larg, recurg la un fel <strong>de</strong> educaţie<br />
sentimentală prin intermediul recomandărilor referitoare la religie, căsătorie,<br />
viaţă, dragoste, morală etc. Tocmai pentru că recomandările lor sunt<br />
aproximative, educaţia lor are un oarecare efect.<br />
Nu se poate şti, dacă personajele lui Flaubert, în urma iubirii parcurse în<br />
datele ei, sunt mai educate sentimental sau nu. Şi nu putem şti, care ar putea fi<br />
coordonatele <strong>de</strong> viaţă ale unui personaj educat sentimental, cum şi-ar trăi el viaţa<br />
şi iubirea.<br />
L’ABSTRACTION EN TANT QUE MODERATION: L’EDUCATION SENTIMENTALE<br />
(Résumé)<br />
L’étu<strong>de</strong> ci-présente est consacrée à la manière <strong>de</strong> la construction <strong>de</strong> l’éros européen au<br />
XIXe siècle, à partir d’une recette atypique: pas l’obstination qui selon la tradition donne la forme<br />
<strong>de</strong> la vérité, mais la retraite <strong>de</strong> série <strong>de</strong>s actes qui donne la l’action et la facticité du sujet.<br />
On cherche à i<strong>de</strong>ntifier la forme <strong>de</strong> ce type d’éros ou n’importe pas l’unité <strong>de</strong>s sujets en<br />
rapport avec leur accomplissement, mais son constante ignorance. D’ici le résultat: un éros<br />
désaffecté, bref un antiéros basé sur la manière pure <strong>de</strong> comprendre l’art et le mon<strong>de</strong> d’une pensée<br />
qui préfigure Nietzsche et l’art pour l’art.<br />
Mots-clefs: l’Education sentimentale, l’éros européen, XIXe siècle, abstraction.
QUINE ŞI RELATIVITATEA ONTOLOGICĂ<br />
ŞTEFAN VIOREL GHENEA<br />
Quine şi pragmatismul.<br />
Willard von Orman Quine este consi<strong>de</strong>rat a fi unul dintre cei mai<br />
importanţi filosofi şi logicieni ai secolului XX. Deşi este format în spiritul<br />
filosofiei analitice, în special sub influenţa empirismului logic al lui Rudolf<br />
Carnap, filosoful american este asociat, datorită unor teze ale sale, orientării<br />
pragmatiste. De exemplu, în celebrul articol „Two Dogmas of Empricism”<br />
critică empirismul logic, i<strong>de</strong>ntificând două dogme ale acestuia: distincţia<br />
analitic-sintetic şi reducţionismul.<br />
„Empirismul mo<strong>de</strong>rn a fost <strong>de</strong>terminat, în mare parte, <strong>de</strong> două dogme:<br />
una este credinţa într-o anumită ruptură fundamentală între a<strong>de</strong>vărurile analitice,<br />
întemeiate pe semnificaţii in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> fapte, şi a<strong>de</strong>vărurile sintetice,<br />
întemeiate factual; cealaltă dogmă este reducţionismul: credinţa că orice enunţ<br />
cu semnificaţie este echivalent cu o anumită construcţie logică, realizată cu<br />
termenii care se referă la experienţa imediată. Ambele dogme, vom argumenta,<br />
sunt nefundate. Un efect al abandonării lor este, cum vom ve<strong>de</strong>a, estomparea<br />
presupusei graniţe între metafizica speculativă şi ştiinţele naturii. Un alt efect<br />
este <strong>de</strong>plasarea spre pragmatism” 1 .<br />
Observăm că una dintre consecinţele abandonării acestor dogme este<br />
orientarea către pragmatism. Dar îl putem consi<strong>de</strong>ra, din acest motiv, pe Quine<br />
ca fiind un filosof pragmatist? 2 Ceea ce este evi<strong>de</strong>nt din articolul citat este faptul<br />
că, respingerea distincţiei analitic-sintetic şi a reducţionismului, promovate <strong>de</strong><br />
empirismul logic, presupun, în opinia lui Quine, un pas către pragmatism 3 .<br />
„Carnap, Lewis şi alţii iau o poziţie pragmatică în problema alegerii<br />
între formele limbajelor, a cadrelor conceptuale ştiinţifice, dar pragmatismul lor<br />
îi părăseşte la graniţa imaginară între analytic şi sintetic. Respingând o asemenea<br />
graniţă, eu îmbrăţişez un pragmatism mai complet”.<br />
Luate în sine, aceste paragrafe ar putea permite asocierea lui Quine la<br />
pragmatism, însă, ulterior, conştient <strong>de</strong> urmările unei asemenea interpretări,<br />
Quine îşi nuanţează poziţia. El nu respinge orice legătură cu pragmatismul, dar<br />
această asociere <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> ce se înţelege prin a fi un filosof pragmatist. El se<br />
1 W. V. Quine, Două dogme ale empirismului, în Ilie Pârvu (ed.), Epistemologie.<br />
Orientări contemporane, Bucureşti, Editura Politică, 1974, p. 53.<br />
2 Aceiaşi întrebare este formulată şi <strong>de</strong> către Roger F. Gibson, care semnează articolul<br />
<strong>de</strong>dicat lui Quine, în John R. Shook, Joseph Margolis (editori), A Companion to Pragmatism,<br />
Blackwell Publishing, 2006, p. 102.<br />
3 W. O. Quine, op. cit., p. 58.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 357-363
358<br />
Ştefan Vioarel Ghenea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>limitează <strong>de</strong> cei care se consi<strong>de</strong>ră membri ai orientării pragmatiste, dar<br />
recunoaşte, în acelaşi timp, că împărtăşeşte cu aceştia două teze fundamentale: o<br />
semantică behavioristă şi doctrina, conform căreia, a<strong>de</strong>vărul este o construcţie<br />
umană (the doctrine of man as truth-maker). Rămâne <strong>de</strong> văzut, dacă aceste două<br />
teze, pe care Quine le împărtăşeşte cu pragmatismul, fac din el un membru<br />
<strong>de</strong>plin al acestei orientări. Ceea ce ne interesează, în continuare, este modul în<br />
care influenţează aceste teze problema realismului şi modul în care criticile antirealiste<br />
ulterioare au găsit teren comun cu pragmatismul.<br />
Semantica behavioristă.<br />
Semantica behavioristă pleacă <strong>de</strong> la i<strong>de</strong>ea că noi învăţăm limbajul,<br />
pornind <strong>de</strong> la observarea celor care îl folosesc. În Word and Object, Quine<br />
consi<strong>de</strong>ră limbajul ca fiind o artă socială, <strong>de</strong>oarece dobândirea sa are un caracter<br />
intersubiectiv. În aceste condiţii, semnificaţiile cuvintelor ar trebui înţelese în<br />
termeni <strong>de</strong> dispoziţii comportamentale, ca răspuns la stimuli sociali observabili 4 .<br />
Această abordare behavioristă îl conduce pe Quine la două teze controversate,<br />
privind in<strong>de</strong>terminarea traducerii şi impenetrabilitatea referinţei 5 .<br />
După unii autori, aceste teze, prin consecinţele lor, ar putea să zdruncine<br />
fundamentele realismului. Dacă Michael Dummet vrea să respingă realismul<br />
pentru cazul in<strong>de</strong>cidabilelor, i<strong>de</strong>ile lui Quine ar putea ridica probleme mai mari<br />
realismului. Potrivit lui Dummet, teza realismului, conform căreia realitatea<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong> mental este reprezentată <strong>de</strong> gândirea şi limbajul nostru, se<br />
bazează pe i<strong>de</strong>ea că enunţurile noastre au o semnificaţie, care le permite să<br />
ajungă la stările <strong>de</strong> lucruri din afară, ce <strong>de</strong>păşesc capacitatea noastră <strong>de</strong> a le<br />
<strong>de</strong>tecta. Critica lui Dummet era că această perspectivă nu poate oferi o explicaţie<br />
plauzibilă a modului în care un vorbitor înţelege un enunţ in<strong>de</strong>cidabil. În<br />
consecinţă, în opinia sa, numai o teorie epistemică a semnificaţiei ne poate oferi<br />
această explicaţie. Cu toate acestea, perspectiva anti-realistă nu poate obiecta<br />
faţă <strong>de</strong> teoria condiţiilor <strong>de</strong> a<strong>de</strong>văr în cazul enunţurilor <strong>de</strong>cidabile. Rămâne <strong>de</strong><br />
văzut, dacă, într-a<strong>de</strong>văr, critica lui Dummet se poate restrânge, prin consecinţele<br />
4 „Language is a social art. In acquiring it we have to <strong>de</strong>pend entirely on<br />
intersubjectively available cues as to what to say and when. Hence there is no justification for<br />
collating linguistic meanings, unless in terms of men's dispositions to respond overtly to socially<br />
observable stimulations”. W. O. Quine, Word and Object, MIT Press, Cambridge Mass., 1960,<br />
p. IX.<br />
5 Deşi sunt asemănătoare, cele două teze nu coincid. Mai întâi, impenetrabilitatea<br />
referinţei poate fi compatibilă cu interpretări diferite ale vorbitorului, apoi traducerea ar putea fi<br />
in<strong>de</strong>terminată, chiar dacă referinţa nu ar fi impenetrabilă. De exemplu, dacă cineva ar fi interesat<br />
mai <strong>de</strong>grabă <strong>de</strong> nuanţe semantice ale unui termen <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> referinţa sa. Se consi<strong>de</strong>ră, totuşi, că<br />
termenul „impenetrabilitate” (Inscrutability) este nepotrivit pentru doctrina lui Quine, pentru că ar<br />
implica ceva real, dar necognoscibil, în timp ce pentru Quine termenul se refă la faptul că termenii<br />
nu au o referinţă unică, <strong>de</strong>terminată. Cf. Simon Blackburn, Dicţionar <strong>de</strong> filosofie, trad.<br />
C. Iricinschi, L. S. Kertesz, L. Torres şi M. Czobor, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic,<br />
1999, p. 204.
Quine şi relativitatea ontologică<br />
359<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ei, doar la cazul in<strong>de</strong>cidabilelor şi nu ne obligă la o generalizare a problemei<br />
pentru oricare tip <strong>de</strong> enunţ.<br />
Problema lui Quine merge dincolo <strong>de</strong> cazul in<strong>de</strong>cidabilelor, referindu-se<br />
la tot ce gândim sau spunem. Quine pleacă <strong>de</strong> la concepţia <strong>de</strong>spre limbaj a lui<br />
Dewey, în care limbajul este o creaţie a socialului, pe care o dobândim prin<br />
observarea comportamentului celorlalţi. În aceste condiţii, „semnificaţia nu este<br />
o existenţă fizică, ci este, în primul rând, o proprietate a comportamentului” 6 . O<br />
primă consecinţă a acestei i<strong>de</strong>i ar fi, aceea că, nu putem accepta o semantică<br />
pentru care există semnificaţii <strong>de</strong>terminate, unice, ale unor termeni. Quine<br />
asociază unei asemenea semantici „necritice” mitul unui muzeu, în care<br />
exponatele sunt semnificaţiile, iar cuvintele sunt etichetele. Dacă vrei să schimbi<br />
limbajul, nu trebuie <strong>de</strong>cât să schimbi etichetele 7 . Quine critică această semantică<br />
în manieră behavioristă. În opinia sa, nu trebuie să privim semnificaţiile ca pe<br />
ceva <strong>de</strong>terminat în mintea noastră, care ar putea fi implicat în comportamentul<br />
nostru observabil. Dimpotrivă, sensurile trebuie înţelese în termenii<br />
comportamentului. Pentru a-şi susţine i<strong>de</strong>ile, Quine ne arată cum se realizează<br />
cunoaşterea unui cuvânt. După el, aceasta are două părţi: una care constă în a fi<br />
familiarizat cu sunetul acestuia şi să fii capabil să îl reproduci (partea fonetică),<br />
şi a doua presupune să ştii cum să foloseşti acest cuvânt (partea semantică).<br />
Partea semantică este mult mai complexă <strong>de</strong>cât cea fonetică, în special în cazul<br />
cuvintelor cărora nu le putem atribui trăsături observabile ale lucrurilor. În acest<br />
caz, procesul <strong>de</strong> învăţare <strong>de</strong>vine mult mai complex şi obscur, <strong>de</strong>oarece cel care<br />
învaţă nu are alte date <strong>de</strong>cât cele ale comportamentului observabil al celorlalţi<br />
vorbitori.<br />
Traducerea radicală.<br />
Pentru a-şi argumenta teza, Quine se foloseşte <strong>de</strong> cazul traducerii<br />
radicale. În sprijinul i<strong>de</strong>ilor sale, Quine foloseşte un exemplu, care a <strong>de</strong>venit<br />
celebru. Este cazul în care un lingvist trebuie să realizeze o traducere a<br />
limbajului folosit <strong>de</strong> o populaţie nou <strong>de</strong>scoperită. Singura evi<strong>de</strong>nţă, la care<br />
lingvistul are acces, este comportamentul public accesibil al vorbitorilor nativi.<br />
Dar acesta nu este suficient pentru a realiza o traducere a tot ceea ce nativii spun.<br />
Traducerea radicală este in<strong>de</strong>terminată, în sensul că traduceri diferite şi<br />
incompatibile ale limbajului nativilor sunt compatibile cu evi<strong>de</strong>nţele<br />
comportamentale la care lingvistul are acces 8 . Quine foloseşte ca exemplu<br />
faimosul cuvânt imaginar „gavagai”, care poate fi înţeles în variate moduri <strong>de</strong><br />
către lingvist, dar referinţa <strong>de</strong>terminată în limbajul nativilor nu îi este accesibilă.<br />
Să presupunem că, situaţia în care lingvistul îi găseşte pe vorbitorii nativi,<br />
6<br />
John Dewey, Experience and Nature, La Salle III, Open Court, 1958, p. 179, apud<br />
W. V. Quine, Ontological Relativity, în „The Journal of Philosophy”, vol. 65, nr. 7/1968, p. 185.<br />
7<br />
W. V. Quine, op. cit, p. 186.<br />
8<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 187.
360<br />
Ştefan Vioarel Ghenea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
folosind cuvântul „Gavagai”, este i<strong>de</strong>ntică cu aceea în care vorbitorii limbii<br />
române folosesc cuvântul „iepure”. Chiar dacă lingvistul este justificat să<br />
traducă cuvântul nativilor prin cuvântul corespunzător în limba română, totuşi,<br />
nu îi este permis să înţeleagă expresia „gavagai”, ca fiind echivalentă cu<br />
termenul general „iepure”. Nu este cu nimic justificat că cei doi termeni ar fi<br />
măcar în aceeaşi categorie, să zicem că ar exprima mulţimea sau clasa iepurilor.<br />
Cuvântul nativilor s-ar putea referi la un animal concret, la obiecte<br />
tridimensionale care persistă în timp, la părţi temporare ale iepurelui, sau, pur şi<br />
simplu, la i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> „iepuritate”. Quine susţine că nimic din comportamentul<br />
nativilor nu i-ar permite lingvistului să excludă vreuna dintre aceste posibilităţi.<br />
Chiar dacă, să zicem, ar întreba pe unul dintre nativi, în ce sens foloseşte<br />
cuvântul „gavagai”. Chiar dacă în felul acesta ar putea ajunge, prin eliminare, să<br />
restrângă numărul <strong>de</strong> posibilităţi, el tot nu ar avea acces la o referinţă fixă a<br />
termenului în discuţie. Astfel, aspecte diferite şi incompatibile, privind referinţa<br />
termenului, sunt compatibile cu aceeaşi totalitate <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţe comportamentale,<br />
la care lingvistul are acces 9 .<br />
În opinia lui Quine, referinţa este impenetrabilă (inscrutable) în cazul<br />
traducerii radicale, <strong>de</strong>oarece lingvistul nu poate să fixeze sau să <strong>de</strong>termine precis<br />
referinţa diferitelor expresii din limbajul nativilor. Cu alte cuvinte, Quine<br />
sugerează că nu există un răspuns exact la întrebarea: la ce se referă cuvântul<br />
„gavagai”?<br />
Într-un mod similar, Wittgenstein vorbeşte <strong>de</strong>spre traducerea radicală a<br />
unui limbaj total diferit <strong>de</strong> al nostru ca un proce<strong>de</strong>u euristic, folosit pentru o<br />
elucidare a conceptelor <strong>de</strong> limbaj, înţeles şi înţelegere 10 . În Cercetări filosofice,<br />
el scrie: „Închipuieşte-ţi că ai ajuns, ca cercetător, într-o ţară necunoscută, cu un<br />
limbaj care îţi e cu totul străin. În ce împrejurări ai spune că oamenii <strong>de</strong> acolo<br />
dau ordine, înţeleg ordine, le execută, se împotrivesc ordinelor ş.a.m.d.? Modul<br />
obişnuit <strong>de</strong> a acţiona al oamenilor este sistemul <strong>de</strong> referinţă cu ajutorul căruia<br />
interpretăm noi un limbaj străin” 11 . Observăm că şi la Wittgenstein apare i<strong>de</strong>ea<br />
behavioristă a învăţării limbajului, precum şi cea a in<strong>de</strong>terminării în folosirea<br />
unui limbaj, însă, Wittgenstein respinge metodologia behavioristă a lui Quine,<br />
care consi<strong>de</strong>ră că „datul pentru lingvistul <strong>de</strong> teren sunt stimulii senzoriali şi<br />
răspunsurile la aceşti stimuli”. Pentru lingvistul <strong>de</strong> teren al lui Wittgenstein,<br />
datul reprezintă formele umane <strong>de</strong> viaţă. Acesta poate să înţeleagă limbajul<br />
nativilor numai prin conexiunile cu restul vieţii lor 12 .<br />
9 Michael J. Loux, Metaphysics. A Contemporary Introduction, p. 275.<br />
10 Ion Ceapraz, Asemănări şi <strong>de</strong>osebiri între filosofia lui Wittgenstein şi W. V. O. Quine,<br />
în Mircea Flonta, Gheorghe Ştefanov (eds.), Ludwig Wittgenstein în filosofia secolului XX, Iaşi,<br />
Polirom, 2002, p. 136.<br />
11 Ludwig Wittgenstein, Cercetări filosofice, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004,<br />
p. 201.<br />
12 Ion Ceapraz, op. cit., p. 137.
Quine şi relativitatea ontologică<br />
361<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Chiar dacă teza in<strong>de</strong>terminării referinţei ne este prezentată <strong>de</strong> către<br />
Quine, pornind <strong>de</strong> la cazul traducerii radicale, el consi<strong>de</strong>ră că această teză este<br />
valabilă pentru orice tip <strong>de</strong> traducere 13 . Situaţia este, <strong>de</strong>ci, valabilă şi pentru<br />
cazul în care traducerea se face între limbi asemănătoare sau înrudite. Dar Quine<br />
merge mai <strong>de</strong>parte, susţinând că traducerea nu este restrânsă doar la cazul în care<br />
avem limbi diferite, ci acelaşi lucru se întâmplă şi când avem <strong>de</strong>-a face cu doi<br />
vorbitori ai aceleiaşi limbi. Şi în această situaţie referinţa este in<strong>de</strong>terminată.<br />
Există câteva consecinţe importante ale tezei lui Quine. Este posibil ca<br />
acelaşi conţinut empiric să poată suporta organizări distincte ale unei reţele<br />
lingvistice 14 . Există posibilitatea ca schema conceptuală <strong>de</strong>ţinută <strong>de</strong> un individ,<br />
în virtutea faptului că vorbeşte o limbă, să suporte modificări succesive, în<br />
condiţiile în care conţinutul empiric al acestei scheme conceptuale rămâne<br />
acelaşi şi există, posibilitatea <strong>de</strong> asemenea, ca pentru doi vorbitori care folosesc<br />
aceeaşi limbă şi, eventual, aceleaşi cuvinte (să zicem într-o conversaţie),<br />
schemele, conceptuale să difere în mod consi<strong>de</strong>rabil, în pofida faptului că cei doi<br />
au asociat la schemele lor conceptuale acelaşi conţinut empiric.<br />
Quine şi realismul.<br />
Se pune în continuare problema: în ce măsură teza lui Quine, privind<br />
in<strong>de</strong>terminarea referinţei, este o ameninţare la adresa realismului? Potrivit lui<br />
Michael J. Loux, pentru a-şi argumenta teoria, Quine apelează la aceeaşi<br />
doctrină pe care Dummet o foloseşte atunci când critică teoria realistă a<br />
semnificaţiei. Conform acestei doctrine, nu pot exista stări epistemice private,<br />
instanţe pentru ceea ce Wittgenstein numea limbaj privat. Este imposibil, <strong>de</strong>ci,<br />
să existe fapte <strong>de</strong>spre viaţa mentală a unui individ, cu privire la ceea ce acesta se<br />
referă atunci când foloseşte un termen, fapte care, fiind accesibile doar lui, nu<br />
mai sunt accesibile pentru alţi indivizi 15 . Într-a<strong>de</strong>văr, impenetrabilitatea referinţei<br />
ne spune că este imposibil să oferim o i<strong>de</strong>ntificare non-relativă a obiectelor<br />
referinţei. Totuşi, putem spune că această teză ameninţă realismul? Quine,<br />
însuşi, consi<strong>de</strong>ră că nu. În opinia sa, referinţa este tot<strong>de</strong>auna relativă la un limbaj<br />
<strong>de</strong> fundal (background language), care odată înţeles va face ca impenetrabilitatea<br />
referinţei să nu mai fie problematică. Aceasta ar reprezenta o ameninţare, doar<br />
dacă am pleca <strong>de</strong> la o imagine greşită, privind relaţia dintre limbaj şi gândire, pe<br />
<strong>de</strong> o parte, şi lume, pe <strong>de</strong> altă parte. Michael Loux se îndoieşte că imaginea<br />
oferită <strong>de</strong> Quine ar elimina ameninţarea tezei impenetrabilităţii referinţei. În<br />
opinia sa, „o interpretare plauzibilă este aceea, conform căreia, Quine atacă<br />
i<strong>de</strong>ea că ar exista o lume in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong> mental şi o conexiune referenţială nemediată<br />
între cuvintele/gândurile noastre şi obiectele care constituie această<br />
13 W. O. Quine, Word and Object, p. 28.<br />
14 Emil Ionescu, A<strong>de</strong>văr şi limbă naturală, Bucureşti, Editura All, 1997, p. 32 şi urm.<br />
15 Michael J. Loux, op. cit., p. 277.
362<br />
Ştefan Vioarel Ghenea<br />
_______________________________________________________________________________<br />
lume in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong> mental” 16 . Conform acestei lecturi, Quine critică i<strong>de</strong>ea<br />
realistă, conform căreia cuvintele şi gândurile noastre au acces direct la ceva<br />
care există in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> ceea ce noi gândim sau spunem. Teza<br />
impenetrabilităţii referinţei ar arăta că nu există o conexiune unică privilegiată,<br />
care leagă în mod <strong>de</strong>terminat un cuvânt <strong>de</strong> un singur tip <strong>de</strong> lucruri. Cu alte<br />
cuvinte, teza arată că nu poate fi un răspuns unic la întrebarea: ce înţelege<br />
persoana X prin termenul T? După cum am văzut, după Quine, termenii şi<br />
enunţurile noastre au sens doar relativ la limbajul <strong>de</strong> fundal. Conform<br />
interpretării lui Loux, prin această i<strong>de</strong>e, Quine respinge la teza realistă faptul că<br />
există relaţii referenţiale nemediate între cuvintele sau gândurile noastre şi lumea<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>de</strong> mental. Astfel, doctrina lui Quine, privind relativitatea<br />
referinţei, se transformă într-o formă <strong>de</strong> anti – realism 17 .<br />
Cu toate că teoria lui Quine a dat naştere la astfel <strong>de</strong> interpretări, există<br />
autori care consi<strong>de</strong>ră că este forţată asocierea sa cu o formă <strong>de</strong> anti-realism. De<br />
exemplu, Peter Hylton îl consi<strong>de</strong>ră pe Quine un filosof realist datorită insistenţei<br />
sale <strong>de</strong> a <strong>de</strong>monstra că obiectele celor mai bune teorii ale noastre presupun că<br />
realitatea există şi că angajamentul nostru, privind existenţa unor asemenea<br />
obiecte, nu poate fi eliminat prin invocarea relativităţii limbajului 18 . În altă parte,<br />
Hylton consi<strong>de</strong>ră că teza, privind in<strong>de</strong>terminarea referinţei, ar reprezenta o<br />
ameninţare pentru realism, poate fi uşor <strong>de</strong>montată 19 . Acest lucru se poate<br />
realiza, plecând <strong>de</strong> la distincţia dintre in<strong>de</strong>terminarea referinţei şi reducţia<br />
ontologică. Ultima se referă la o schimbare în teorie, datorată unor raţiuni<br />
teoretice, care implică o schimbare în ontologie. De exemplu, se poate folosi o<br />
ontologie care conţine doar clase, în loc <strong>de</strong> clase şi numere. Reducţia ontologică<br />
a numerelor afectează realismul privind numerele şi nu realismul în general.<br />
Ceea ce se schimbă, este tipul <strong>de</strong> obiecte faţă <strong>de</strong> care suntem angajaţi ontologic<br />
şi nu angajamentul general la o realitate, care conţine acele obiecte.<br />
In<strong>de</strong>terminarea referinţei nu ne scoate în afara ontologiei noastre curente. Cel<br />
mult ne trece <strong>de</strong> la obiecte familiare la unele mai puţin familiare, dar care sunt<br />
încă parte a aceleaşi ontologii. Orice traducere trebuie să accepte entităţile<br />
existente într-o ontologie, <strong>de</strong> aceea nu avem niciun motiv să abordăm o atitudine<br />
mai puţin realistă faţă <strong>de</strong> entităţile obişnuite din ontologia noastră 20 .<br />
Concluzii.<br />
Trebuie să recunoaştem relevanţa teoriei lui Quine, cu privire la modul<br />
cum este însuşit limbajul şi în legătură cu diferitele confuzii, care pot interveni<br />
16<br />
„… one plausible interpretation of his views has Quine attacking the i<strong>de</strong>a that there is<br />
a mind-in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt world and an unmediated referential connection between our words/thoughts<br />
and the objects making up that mind-in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt world” (Ibi<strong>de</strong>m, p. 277).<br />
17<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 278.<br />
18<br />
Peter Hylton, Quine on Reference and Truth în Roger F. Gibson (ed.), The Cambridge<br />
Companion to Quine, Cambridge University Press, Cambridge, 2004, p. 144.<br />
19<br />
Peter, Hylton, Quine, Routledge, New York, 2007, p. 319.<br />
20<br />
Ibi<strong>de</strong>m, p. 320.
Quine şi relativitatea ontologică<br />
363<br />
_______________________________________________________________________________<br />
într-o banală conversaţie, însă trebuie să remarcăm faptul că o teorie<br />
behavioristă, asupra semnificaţiei, nu înlătură realismul. Ea poate să răstoarne,<br />
într-a<strong>de</strong>văr, imaginea muzeului cu privire la <strong>de</strong>terminarea semnificaţiei, dar din<br />
i<strong>de</strong>ea că cuvintele nu au sensuri <strong>de</strong>terminate, unice, nu putem să tragem<br />
concluzia că, în realitate, nu există obiecte care să le corespundă. În aceste<br />
condiţii consi<strong>de</strong>răm că, <strong>de</strong>şi poate avea consecinţe <strong>de</strong> natură anti-realistă,<br />
relativitatea ontologică, în varianta propusă <strong>de</strong> Quine, este compatibilă cu<br />
realismul.<br />
QUINE AND THE ONTOLOGICAL RELATIVITY<br />
(Abstract)<br />
In this article I am interested about how the American philosopher W. O.Quine<br />
relate with the realism issue starting from his view about the ontological relativity. His<br />
theory begins with Dewey’s i<strong>de</strong>as that language is a social creation and we can<br />
appropriate it through the observation of the other people’s behavior. The first<br />
consequence of this i<strong>de</strong>a would be that we can not accept a semantic theory for which<br />
they are <strong>de</strong>terminate, unique meanings of some words. In or<strong>de</strong>r to sustain his i<strong>de</strong>as,<br />
Quine uses the case of the radical translation: a field linguist must translate the language<br />
of a recently discovered population. Quine sustains that the reference is inscrutable in the<br />
case of the radical translation, because the linguist is not able to <strong>de</strong>termine precisely the<br />
reference of the various expressions of the native speakers’ language. We must admit the<br />
relevance of Quine’s theory as far as language learning is concerned and as the different<br />
confusions that can appear during an ordinary conversation, but we must also pint out<br />
the fact that a behaviorist theory about meaning does not eliminate Realism. It can,<br />
in<strong>de</strong>ed, breakdown the metaphor of the museum used to <strong>de</strong>termine the meaning, but<br />
referring to the i<strong>de</strong>a that words do not have unique, <strong>de</strong>termined meanings, we can’t draw<br />
the conclusion that there are no real objects to correspond to such words. In these<br />
circumstances I consi<strong>de</strong>r that, even it can have anti-realistic consequences, the<br />
ontological relativity, in the way that Quine puts it, is compatible with Realism.<br />
Keywords: realism, ontological relativity, radical translation, the inscrutability<br />
of reference, pragmatism, Quine.
Conceptul <strong>de</strong> reprezentare în gândirea lui F. Nietzsche<br />
TRANDAFIR CRISTINEL<br />
În acest articol vom căuta să prezentăm, într-o manieră clară şi succintă,<br />
toate acele note caracteristice care ne ajută să i<strong>de</strong>ntificăm mai bine atât natura<br />
unuia dintre conceptele fundamentale ale metafizicii în general, cel <strong>de</strong><br />
reprezentare, cât şi semnificaţiile pe care acesta le poartă în interiorul gândirii<br />
filosofice a lui Nietzsche.<br />
Pentru aceasta se cuvine să începem prin a ne aminti <strong>de</strong> unul dintre<br />
enunţurile cele mai cunoscute ale gândirii occi<strong>de</strong>ntale <strong>de</strong> la începutul secolulul al<br />
XIX-lea: „Lumea este reprezentarea mea”. Este vorba <strong>de</strong>spre propoziţia cu care<br />
începe cea mai importantă dintre scrierile lui A. Schopenhauer şi, totodată,<br />
gândul cel mai adânc ce străbate întreaga operă a lui F. Nietzsche 1 .<br />
Această i<strong>de</strong>e <strong>de</strong> mare influenţă în cultura europeană ce-şi are originea în<br />
filosofia lui Descartes şi care-şi găseşte formulare explicită în acest cadru pentru<br />
prima dată în lucrările lui G. Berkeley, va apărea însă <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> târziu în<br />
Occi<strong>de</strong>nt şi aceasta în ciuda faptului că spre sfârşitul secolului al XVIII-lea ea va<br />
cunoaşte aici o <strong>de</strong>zvoltare fără prece<strong>de</strong>nt. Dar o <strong>de</strong>zvoltare care nu ne îngăduie<br />
însă să vorbim <strong>de</strong>spre ea ca <strong>de</strong>spre un produs specific european: în acelaşi timp,<br />
ba chiar cu mult mai <strong>de</strong>vreme, constatăm că aceasta poate fi găsită şi în cultura<br />
indiană, <strong>de</strong>zvoltată fiind mai cu seamă în cadrul şcolii Vedanta.<br />
În ciuda diferitelor semnificaţii, pe care această i<strong>de</strong>e le-a căpătat în<br />
gândirea metafizică din Occi<strong>de</strong>nt ori din Răsărit, constatăm pentru fiecare dintre<br />
cazurile în care aceasta apare, şi cel al gândirii lui Nietzsche nu face excepţie,<br />
faptul că ea se găseşte însoţită <strong>de</strong> un corolar <strong>de</strong>venit necesar: nicio reprezentare<br />
nu este posibilă în afara unui subiect, în afara unui agent, veritabil substrat al<br />
lumii care cunoaşte totul în afară <strong>de</strong> sine şi care poate fi consi<strong>de</strong>rat drept<br />
condiţie <strong>de</strong> posibilitate a oricărui obiect cu putinţă 2 .<br />
Astfel, reprezentarea presupune existenţa, pe <strong>de</strong> o parte, a obiectului<br />
<strong>de</strong>terminat în funcţie <strong>de</strong> spaţiu, timp şi cauzalitate (trei dintre categoriile prin<br />
intermediul cărora este explicată în tradiţia metafizică constituirea pluralitătii),<br />
iar pe <strong>de</strong> altă parte presupune existenţa subiectului. Despre aceşti doi termeni ai<br />
reprezentării, obiectul şi subiectul, în tradiţia metafizică se afirmă, <strong>de</strong> regulă, atât<br />
faptul că ei sunt inseparabili unul altuia, oricare ar fi nivelele <strong>de</strong> manifestare ale<br />
1 „Niciun a<strong>de</strong>văr nu e mai sigur, mai absurd, mai evi<strong>de</strong>nt <strong>de</strong>cât aceasta: tot ce există<br />
pentru gândire, adică întregul univers nu este <strong>de</strong>cât un obiect în raport cu un subiect, percepţie în<br />
raport cu un spirit care percepe, într-un cuvânt el este pură reprezentare” (A. Schopenhauer,<br />
Lumea ca voinţă şi reprezentare, Iaşi, Editura Moldova, 1995).<br />
2 „Tot ce există, există numai pentru subiect”.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 365-377
366<br />
Trandafir Cristinel<br />
_______________________________________________________________________________<br />
vieţii în care se află prezenţi, <strong>de</strong> la acela al simţirii la cel al gândirii, cât fi faptul<br />
că, <strong>de</strong> fiecare dată ei se limitează reciproc: acolo un<strong>de</strong> începe obiectul sfârşeşte<br />
subiectul. Totuşi, în ciuda recunoaşterii acestor legături strânse, existente între<br />
obiect şi subiect, unele care fac posibilă apariţia conceptului <strong>de</strong> reprezentare,<br />
metafizicienii apuseni nu se arată a fi <strong>de</strong> acord cu privire la i<strong>de</strong>ntitatea <strong>de</strong> natură,<br />
care ar putea exista între aceştia. Astfel, dacă pentru i<strong>de</strong>aliştii platonicieni ori<br />
neoplatonicieni obiectul, situat în afara categoriilor intelectului, este consi<strong>de</strong>rat<br />
„Unul” prin excelenţă, pentru i<strong>de</strong>aliştii kantieni, dar mai ales postkantieni, numai<br />
subiectul poate <strong>de</strong>ţine acest privilegiu. Pentru Nietzsche însă, unul dintre puţinii<br />
gânditori care reuşesc să se situeze în afara acestor două orientări ale<br />
i<strong>de</strong>alismului metafizic occi<strong>de</strong>ntal, diferenţele apărute între obiect, şi subiect sunt<br />
consi<strong>de</strong>rate cu totul neesenţiale. Demonstrând, pe rând, că subiectul, ca şi<br />
obiectul, nu pot fi consi<strong>de</strong>rate două fenomene ireductibile ale vieţii, Nietzsche<br />
oferă un alt înţeles conceptului reprezentării, <strong>de</strong>cât acela cu care eram obişnuiţi<br />
până acum: ne<strong>de</strong>osebind între obiect şi subiect, filosoful german va face din<br />
reprezentare însuşi cadrul <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate dintre aceştia. Dar afirmarea acestei<br />
i<strong>de</strong>ntităţi dintre obiect şi subiect nu trebuie însă să ne inducă în eroare: ea nu este<br />
nici<strong>de</strong>cum semnul filistinismului burghezului optimist şi savant, pe care<br />
Schopenhauer îl <strong>de</strong>sconspira în opera contemporanului său Hegel, ci, din contră,<br />
este marca unui profund scepticism, străin cu totul epocii acestuia: dacă există<br />
un subtratum absolut al existenţei, atunci acesta este viaţa înseşi, împreună cu<br />
întreaga sa bogăţie <strong>de</strong> impulsuri spontane şi inconştiente, şi nici<strong>de</strong>cum vreo<br />
specie superioară <strong>de</strong> obiect ori <strong>de</strong> subiect.<br />
Cu toate acestea, reprezentările nu formează pentru Nietzsche o clasă<br />
unitară <strong>de</strong> concepte, căci între ele există cel puţin două diferenţe: 1. reprezentări<br />
intuitive; 2. reprezentări abstracte. Cele din urmă constituie clasa conceptelor<br />
tipice, aparţinătoare regimului intelectului, în care sunt implicate, direct sau<br />
indirect, condiţiile care fac posibilă orice experienţă sensibilă: spaţiul, timpul şi<br />
cauzalitatea; cele dintâi constituie, pentru filosoful german, o clasă aparte <strong>de</strong><br />
concepte, una aparţinătoare unui regim străin intelectului, cel al vieţii.<br />
Spaţiul şi timpul, după cum vom ve<strong>de</strong>a în subcapitolul <strong>de</strong>dicat<br />
reprezentărilor estetice (imaginile), nu sunt consi<strong>de</strong>rate <strong>de</strong> către Nietzsche a fi<br />
doar în legătură cu abstracţiile intelectuale (noţiunile, conceptele), ci sunt<br />
înţelese, în acelaşi timp, a fi prezente şi în actul nemijlocit <strong>de</strong> constituire a<br />
imaginilor ca reprezentări apolinice. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> Schopenhauer, Nietzsche<br />
contestă faptul că timpul şi spaţiul sunt prezente în orice conţinut al<br />
reprezentării, căci, ne spune el, imaginea dionisiacă dove<strong>de</strong>şte, <strong>de</strong> fiecare dată,<br />
contrariul (excesul dionisiac se eliberează printr-o imagine vie, incontrolabilă, ce<br />
nu se supune spaţialităţii şi temporalităţii). Această imagine, ce are la origine<br />
excesul dionisiac, este, <strong>de</strong> fapt, produsul scoaterii diverselor forme <strong>de</strong> existenţă<br />
din relativitatea spaţio-temporală, şi din legile cauzalităţii şi aducerea lor la o<br />
unitate <strong>de</strong>plină cu natura.
Conceptul <strong>de</strong> reprezentare în gândirea lui F. Nietzsche<br />
367<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Folosindu-se <strong>de</strong> o <strong>de</strong>finiţie a lui Schopenhauer <strong>de</strong>spre spatiu, Nietzsche<br />
va spune şi el, la rândul său, <strong>de</strong>spre aceasta că „nu e altceva <strong>de</strong>cât proprietatea <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>limitare reciprocă pe care o au părţile întin<strong>de</strong>rii”. Fiind o trăsătură<br />
fundamentală a reprezentării, şi, totodată, acel cadru în care proprietăţile<br />
lucurilor se <strong>de</strong>termină reciproc, spaţiul se află, <strong>de</strong>sigur, şi la Nietzsche, într-o<br />
strânsă relaţie atât cu timpul, cât şi cu cauzalitatea.<br />
Dar dacă la Schopenhauer unitatea dintre spaţiu, timp şi cauzalitate stă<br />
la originile însăşi ale materiei (esenţa materiei este aceea <strong>de</strong> a fi în timp cauză şi<br />
efect), la Nietzsche ea stă doar la originile intelectului, căci pentru mai tânărul<br />
filosof german materia, ca un ingredient fundamental al vieţii, este situată în<br />
afara <strong>de</strong>terminărilor categoriilor spaţiului, timpului şi cauzalităţii.<br />
Nietzsche refuză, aşadar, să consi<strong>de</strong>re că intuiţiile indiferent <strong>de</strong> natura<br />
lor, sunt supuse legilor cauzalităţii, ba mai mult, faţă <strong>de</strong> Schopenhauer nu admite<br />
nici posibilitatea unui raport <strong>de</strong> cauzalitate, existent între subiect, obiect şi viaţa<br />
însăşi. Cauzalitatea nu e valabilă <strong>de</strong>cât între un obiect şi un alt obiect, între un<br />
subiect şi un obiect, între o reprezentare şi o altă reprezentare, însă niciodată<br />
între obiect sau subiect şi pulsaţiile vitale. Obiectul ori subiectul nu intră în<br />
cauzalitate cu viaţa, ele sunt realităţi simultane ce se presupun reciproc şi care îşi<br />
au originea comună în „voinţă <strong>de</strong> putere”, a<strong>de</strong>vărata esenţă a vieţii, fiinţa însăşi.<br />
Printre intuiţiile care susţin şi constituie reprezentările, un loc aparte îl<br />
are, la Nietzsche, corpul (trupul), acesta fiind obiectul prim al intuiţiilor noastre,<br />
reprezentarea imediată, un punct <strong>de</strong> plecare al înţelegerii lumii, al tuturor<br />
reprezentărilor. Aşadar, trupul este intuiţie imediată, pe această intuiţie<br />
constituindu-se orice alt tip al reprezentării (iată şi motivul pentru care, în contra<br />
moralei creştine, Nietzsche va încerca să reabiliteze i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> trup). O<br />
reprezentare care neagă intuiţia trupului va <strong>de</strong>veni la Nietzsche un criteriu al<br />
falsităţii sale şi va fi un simptom al <strong>de</strong>generării vieţii.<br />
Să urmărim în continuare care este natura reprezentării estetice, ce<br />
<strong>de</strong>rivă direct din intuiţia trupului.<br />
1.1. Reprezentarea estetică (imaginea).<br />
În lucrarea Naşterea tragediei, apărută în 1878 şi scrisă sub influenţa lui<br />
Schopenhauer, Nietzsche încearcă să răspundă la întrebarea metafizică, „cum<br />
poate fi justificată existenţa lumii?”. Răspunsul său va fi: numai prin artă, iar<br />
pentru aceasta se va folosi <strong>de</strong> exemplul culturii greceşti, consi<strong>de</strong>rată un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong><br />
actualitate. Acest răspuns îl va da cu ajutorul metafizicii lui Schopenhauer,<br />
pentru care lumea este o manifestare obiectivă a voinţei, <strong>de</strong> a cărei suferinţă<br />
omul nu se poate elibera <strong>de</strong>cât săvârşind ceea ce Nietzsche numea „mântuirea<br />
prin aparenţă”.<br />
„Mă simt constrâns să admit ipoteza metafizică după care esenţa reală,<br />
unitatea primordială ce suferă în veci şi veşnic se contrazice, cere totodată
368<br />
Trandafir Cristinel<br />
_______________________________________________________________________________<br />
viziunea încântătoare şi plăcerea covârşitoare oferită <strong>de</strong> aparenţă, pentru<br />
mântuirea sa” 3 .<br />
Această „aparenţă” din care omul însuşi este alcătuit, din pricina<br />
întin<strong>de</strong>rii sale, în care se situează întreaga existenţă, sileşte pe cel aflat în<br />
interiorul său la a o simţi ca pe o inexistenţă, adică „ca o <strong>de</strong>venire permanentă în<br />
spaţiu, timp şi cauzalitate, cu alte cuvinte, ca realitate empirică” 4 . Ea este gândită<br />
distinct <strong>de</strong> Nietzsche şi Schopenhauer. Dacă ultimul găseşte în aceasta condiţia<br />
suferinţei şi încearcă să o <strong>de</strong>păşească prin negarea voinţei, faţă <strong>de</strong> care este o<br />
simplă expresie a ei, Nietzsche este cel care o afirmă ca origine a eliberării,<br />
susţinând reluarea ei, întărirea acesteia, extin<strong>de</strong>rea ei prin artă.<br />
La rândul ei, arta se sprijină pe două presupoziţii artistice, care în ele<br />
însele nu au nimic artistic, fiind mai <strong>de</strong>grabă „stări limită ale psihicului”, ce<br />
însoţesc natural viaţa omului: visul şi beţia. În funcţie <strong>de</strong> acestea se vor constitui<br />
două atitudini estetice, numite <strong>de</strong> Nietzsche după numele a două zeităţi greceşti:<br />
Apollo şi Dionysos, anume starea sau înclinaţia apolinică şi cea dionisiacă.<br />
În interiorul acestor înclinaţii artistice vom <strong>de</strong>osebi două tipuri <strong>de</strong><br />
reprezentare, fiecare dintre ele cuprinzând aceste două stări estetice.<br />
1.1.1. Reprezentarea apolinică.<br />
Aceasta vine ca urmare a impulsului figurativ <strong>de</strong> a făuri „lumi” şi „<strong>de</strong> a<br />
ne bucura <strong>de</strong> ele în senzaţia aparenţei lor”. Reprezentarea apolinică este analogă<br />
visului, prin care omul sensibil îşi tălmăceşte viaţa, pregătindu-se ei. Orice<br />
reprezentare apolinică este însă conştientă, căci în fiecare moment al aşa-zisului<br />
său vis, visătorul este conştient că ceea ce trăieşte ţine <strong>de</strong> domeniul oniricului.<br />
Mai mult, ca o dovadă a conştienţei, ea implică spaţiul şi timpul ca forme<br />
correlative, prin care se <strong>de</strong>termină şi <strong>de</strong>vine <strong>de</strong> sine stătătoare.<br />
Ar fi util aici să amintim ce semnifică pentru greci Apollo, pentru a<br />
înţelege mai bine natura acestei predispoziţii estetice şi prin ea, pe cea a<br />
reprezentării apolinice. Cultura greacă avea în Apollo un zeu al energiilor<br />
figurative, prezicător, o aşa-numită „zeitate a luminii” ce stăpânea puterea<br />
fanteziei, după cum era, în acelaşi timp, un zeu regulator ce aducea limitare<br />
mo<strong>de</strong>rată, o linişte înţeleaptă şi, totodată, o eliberare <strong>de</strong> impulsurile sălbatice.<br />
Reprezentarea apolinică va fi, aşadar o <strong>de</strong>terminaţie figurativă, cu rol <strong>de</strong> a limita,<br />
<strong>de</strong> a linişti, a pune înţelepciune în impulsurile incontrolabile. Ea are o funcţie<br />
mo<strong>de</strong>ratoare ce aduce „lumină” şi eliberare <strong>de</strong> tensiunea a ceea ce Nietzsche va<br />
numi „hen originar”. În acelaşi timp, reprezentarea apolinică individuează, adică<br />
construieşte „aparenţa”.<br />
Ce înseamnă, în acest caz, „a individua”? Anume a introduce în spaţiu,<br />
timp şi cauzalitate realitatea primordială, voinţa însăşi. Această situare în spaţiu,<br />
timp şi cauzalitate (individuaţie), nu este <strong>de</strong>cât o obiectivare a voinţei, voinţa<br />
3 V. Masek, De la Apollo la Faust, Bucureşti, Editura Meridiane, 1978, p. 192.<br />
4 Ibi<strong>de</strong>m.
Conceptul <strong>de</strong> reprezentare în gândirea lui F. Nietzsche<br />
369<br />
_______________________________________________________________________________<br />
însăşi fiind în afara acesteia. Individuaţia este forma obiectivării voinţei. Fiind o<br />
manifestare a obiectivării voinţei, reprezentarea apolinică câştigă prin „distanţa”<br />
faţă <strong>de</strong> voinţă, pe care i-o oferă obiectivarea, un soi <strong>de</strong> libertate <strong>de</strong> afirmare faţă<br />
<strong>de</strong> originea sa. Ea nu este un nemijlocit al voinţei, ci o terminaţie a acesteia, care<br />
poate fi susţinută sau refuzată <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>rea pe care o are subiectul asupra ei.<br />
A<strong>de</strong>vărul acestei reprezentări apolinice stă în gradul <strong>de</strong> încre<strong>de</strong>re, pe care<br />
subiectul sau visătorul îl acordă proiecţiilor sale <strong>de</strong>tensionante, în perspectiva<br />
eliberării.<br />
A<strong>de</strong>vărul apolinic nu se constituie pe corespon<strong>de</strong>nţa între o reprezentare<br />
şi o realitate <strong>de</strong> fond, ci ar sta în faţă, căci reprezentarea apolinică nu are<br />
corespon<strong>de</strong>nt. A<strong>de</strong>vărul apolinic este măsura încre<strong>de</strong>rii în reprezentare:<br />
„Criteriul a<strong>de</strong>vărului rezidă în amplificarea sentimentului <strong>de</strong> putere” 5 . Încre<strong>de</strong>rea<br />
în reprezentare, la rândul ei, <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> gradul „groazei existenţiale”, pe care<br />
aceasta încearcă să o <strong>de</strong>păşească, să o uite.<br />
Vom numi reprezentare apolinică imaginea înseşi, o imagine nu doar<br />
plăcută şi senină, tristă sau tulburătoare, ci una în care aparenţa nu mai înşală, nu<br />
mai amăgeşte, dar în care se păstrează senzaţia <strong>de</strong> aparenţă, în lipsa acesteia<br />
apărând „efectele patologice”. Imaginea apolinică înşeală numai atunci când<br />
sunt încălcate limitele fireşti ale viziunii, când limita este provocată <strong>de</strong><br />
instinctele sălbatice incontrolabile. Falsul presupune o <strong>de</strong>păşire a măsurii, din<br />
cadrul imaginii. Măsura este, aşadar, conceptul fundamental al viziunii<br />
apolinice. Ea este posibilă doar atunci când măsura limită poate fi cunoscută. A<br />
recunoaşte măsura cere însă, în prealabil, cunoaşterea ei. De aici importanţa<br />
majoră a cunoaşterii la greci (γνυοτι σεουτον), ce urmărea nu atât a<strong>de</strong>vărul-i<strong>de</strong>e,<br />
cât a<strong>de</strong>vărul-eliberare (măsura grecului, cea cu care acesta se evalua pe sine, era<br />
lumea olimpienilor, o lume constituită <strong>de</strong> greci din nevoia <strong>de</strong> a trăi, <strong>de</strong> a <strong>de</strong>păşi<br />
acea condiţie primitivă groazei din lumea titanilor, dintr-un instinct apolinic<br />
îndreptat spre frumos şi printr-o tranziţie înceată spre noile zeităţi ale bucuriei).<br />
Măsura olimpiană este cea a „aparenţei frumoase”, frumuseţea <strong>de</strong>venind limita<br />
pe care grecul nu putea s-o <strong>de</strong>păşească. Ea va răsări din chinurile şi groaza<br />
existenţei „aşa cum răsar trandafirii din crengile spinoase”. Devine inutil să mai<br />
spunem că această unitate dintre aparenţă şi măsură este scopul intim al culturii<br />
greceşti şi ceea ce se va numi în aceasta a<strong>de</strong>văr.<br />
1.1.2. Reprezentarea dionisiacă.<br />
Trăirea dionisiacă se naşte din extaz, existând, ne spune Nietzsche, două<br />
forţe care îl fac pe „copilul grec al naturii” să se uite pe sine: 1. instinctul trezit<br />
<strong>de</strong> primăvară; 2. băutura narcotică. Această trăire are corespon<strong>de</strong>nt într-o<br />
imagine sau expresie dionisiacă. O astfel <strong>de</strong> reprezentare se i<strong>de</strong>ntifică cu însăşi<br />
starea extatică din care provine, ea presupunând o înlăturare a principiului<br />
individuaţiei. Prin trăirea-imagine dionisiacă, individul este sfărâmat <strong>de</strong> puterea<br />
5 F. Nietzsche, La volonté <strong>de</strong> puissance, p. 190.
370<br />
Trandafir Cristinel<br />
_______________________________________________________________________________<br />
naturii şi reintră, astfel, în unitate cu aceasta. Prin trăirea dionisiacă are loc o<br />
împăcare a omului cu omul, a omului cu natura: „În ea sclavul e liber, iar nobilul<br />
un om <strong>de</strong> rând”, ambii simţindu-se zei, „omul încetând <strong>de</strong> a mai fi artist, prin ea<br />
<strong>de</strong>venind operă <strong>de</strong> artă” 6 . Deşi trăirea dionisiacă este o pulsiune extatică ce<br />
presupune uitarea <strong>de</strong> sine, reprezentarea dionisiacă nu este, aşa cum s-ar cre<strong>de</strong>, o<br />
expresie inconştientă a extazului. Ea este o imagine jucată a beţiei, „aici beţia<br />
nealternând cu luciditatea, ci fiind o alăturare”. Aceasta pentru că Nietzsche<br />
vorbeşte <strong>de</strong>spre două forme ale reprezentării dionisiace: 1. una a<br />
dionisianismului oriental (ce presupune absenţa oricărei lucidităţi şi eliberarea<br />
celor mai sălbatice impulsuri – „inteligenţa” ei este eliberarea <strong>de</strong> măsură); 2. alta<br />
a dionisianismului elen (care este o temperare a celui oriental prin puterea<br />
apolinică şi care este sinonim cu tragedia greacă – „inteligenţa” ei este o<br />
eliberare prin măsură). Dacă în Naşterea tragediei Nietzsche va acorda întâietate<br />
artei în justificarea existenţei, odată cu Omenesc, prea omenesc ştiinţa este pusă<br />
să îi ia locul: „Omul ştiinţei este <strong>de</strong>zvoltarea mai <strong>de</strong>parte a omului artei” (174).<br />
Această apropiere faţă <strong>de</strong> ştiinţificitate a lui Nietzsche nu înseamnă, însă, şi o<br />
apropiere şi <strong>de</strong> pozitivismul care o domina în perioada secolului XIX (J. S. Mill,<br />
A. Comte), căci perspectiva stilistică – aforistică – scrierilor sale îl <strong>de</strong>sparte <strong>de</strong><br />
aceasta şi-l îndreaptă spre o aşa-numită Ştiinţă voioasă.<br />
Împărtăşind cu pozitivismul viziunea <strong>de</strong>spre existenţă, Nietzsche nu<br />
poate susţine împreună cu acesta încre<strong>de</strong>rea în logica inducţiei, ce se întemeiază<br />
pe credinţa în uniformitatea naturii: „Tendinţa predominantă <strong>de</strong> a trata<br />
asemănările drept egalităţi a fost prima care a creat temelia logică” 7 . Să urmărim,<br />
în cele ce urmează, modul în care este tratat conceptul reprezentării şi în ce<br />
formă se află el disimulat în scrierile acestei perioa<strong>de</strong> nietzscheene.<br />
1.2. Reprezentarea ştiinţifică (noţiunea).<br />
După Nietzsche, atât conceptele, cât şi legile gândirii nu sunt<br />
„împărtăşiri” cu lucrurile însele, ci sunt produse ale experienţei interne, ale<br />
minţii: „Logica se bazează pe propoziţii cărora nu le corespun<strong>de</strong> nimic în lumea<br />
reală […] acelaşi lucru fiind valabil şi pentru matematică, care cu siguranţă nu<br />
s-ar fi născut, dacă ar fi ştiut <strong>de</strong> la început că în natură nu există nicio linie<br />
perfect dreaptă, niciun cerc a<strong>de</strong>vărat, nicio unitate <strong>de</strong> măsură absolută” 8 .<br />
Reprezentarea conceptuală este interpretată ca ficţiune practică, <strong>de</strong> care<br />
mintea are nevoie pentru a acţiona, şi care are ca presupoziţie psihologică,<br />
presupoziţia i<strong>de</strong>ntităţii dintre lucruri, a i<strong>de</strong>ntităţii aceluiaşi lucru în timpi diferiţi.<br />
Ca şi în cazul reprezentării estetice, cea conceptuală nu are corespon<strong>de</strong>nt real:<br />
„Ce este a<strong>de</strong>vărul? inerţie, ipoteză ce induce o satisfacţie; consum minim <strong>de</strong><br />
energie intelectuală” (La volonte <strong>de</strong> puissance, p. 537). Iată şi motivul pentru<br />
6 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
7 F. Nietzsche, Ştiinţa voioasă, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994, p. 121.<br />
8 I<strong>de</strong>m, A doua consi<strong>de</strong>raţie inoportună, Editura Ararat, 1994, p. 11-12.
Conceptul <strong>de</strong> reprezentare în gândirea lui F. Nietzsche<br />
371<br />
_______________________________________________________________________________<br />
care ştiinţa este văzută ca o prelungire a artei; conceptul este o proiecţie a minţii<br />
şi nu este o reprezentare <strong>de</strong>cât cu ajutorul credinţei în realitatea lucrurilor.<br />
Vom distinge, în cadrul reprezentării ştiinţifice, două tipuri care îi sunt<br />
subordonate: 1. reprezentarea conceptuală – <strong>de</strong>spre care Nietzsche face un caz în<br />
Voinţa <strong>de</strong> putere; 2. reprezentarea lingvistică – cu ajutorul căreia autorul pune în<br />
discuţie natura lingvistică şi influenţa gramaticii asupra „cunoaşterii obiective”.<br />
Cum ştiinţa este o formă superioară artei, reprezentarea ştiinţifică ne<br />
apare ca având la origine imaginea artistică pură. Arta, după Nietzsche, nu este<br />
<strong>de</strong>cât o creaţie <strong>de</strong> imagini, indiferent dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare<br />
simbolizării lor. Arta nu constă, astfel, în traducerea imaginilor prin mijloace<br />
artistice, în crearea operelor <strong>de</strong> artă propriu-zise (picturilor, sculpturilor), ci în<br />
provocarea imaginilor in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> tehnica şi limbajul în care sunt<br />
<strong>de</strong>terminate.<br />
Aceste imagini sunt expresii apolinic-dionisiace, prin care cel ce trăieşte<br />
îşi face viaţa acceptabilă, scoţând-o din „arrière-planul” tenebrelor şi angoaselor<br />
propriei existenţe şi transpunând-o într-un univers al frumosului. În acest sens,<br />
orice reprezentare, <strong>de</strong> vreme ce are în origine imaginea artistică, funcţionează ca<br />
o „calmare”, ca o terapie a suferinţei celui ce trăieşte (acesta este şi cazul<br />
reprezentării ştiinţifice).<br />
Din această cauză, imaginea este un reflex al suferinţei şi funcţionează<br />
<strong>de</strong>ja necondiţionat. Simbolizarea imaginii terapeutice, adică punerea ei în cele<br />
trei tipuri <strong>de</strong> simboluri, pe care Nietzsche le recunoaşte (noţiunea, gestul şi<br />
sunetul), nu este însă o activitate necondiţionată. Simbolizarea este un proces<br />
social, căci ea presupune comunicarea. A comunica însă, pentru Nietzsche, este<br />
semnul unei şi mai adânci suferinţe, căci aceasta înseamnă „a cere ajutorul”. A<br />
trece <strong>de</strong> la imaginea apolinic-dionisiacă la o simbolizare în intenţia comunicării<br />
înseamnă a cere cenzura şi implicarea conştiinţei, şi ea este un simptom al<br />
<strong>de</strong>generării.<br />
În acest sens, reprezentarea conceptuală – imagine solubilă ce poate fi<br />
pusă în cuvânt – fiind reprezentare tip (o fixare a imaginii primare) ţine <strong>de</strong><br />
tehnica simbolizării şi nu <strong>de</strong> creaţia artistică. Arta se opreşte acolo un<strong>de</strong> începe<br />
„simbolul”. În aceeaşi manieră este înţeleasă interpretarea lingvistică, consecinţă<br />
şi ea al unui simptom al <strong>de</strong>generescenţei.<br />
Dintre cele trei simboluri corelative la o imagine artistică, sunetul<br />
contează ca mijlocul autentic al <strong>de</strong>spovărării <strong>de</strong> suferinţă, căci el pătrun<strong>de</strong> în<br />
unitatea voinţei. Sunetul, fiind un simbol <strong>de</strong> mijlocire instinctivă al emoţiei<br />
voinţei (un simbol fără reprezentare însoţitoare), suportă şi el, la rândul său, un<br />
limbaj <strong>de</strong> maximă subtilitate: ritmica – intermitenţele voinţei – dinamica –<br />
intensificările voinţei – sunt ele însele simbolistici ale sentimentului, după cum<br />
armonia, ce presupune o esenţă a voinţei şi a sunetului trebuie, înţeleasă ca o<br />
simbolistică universală, aici conceptul neavând putere <strong>de</strong> a funcţiona.
372<br />
Trandafir Cristinel<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Va trebui să reţinem că reprezentarea conceptuală se află situată între<br />
imaginea pură, apolinic-dionisiacă şi reprezentarea lingvistică, pe care o <strong>de</strong>rivă<br />
şi care se constituie în cadrul unei limbi.<br />
1.2.1. Reprezentarea lingvistică.<br />
F. Nietzsche numeşte reprezentare lingvistică acea reprezentare<br />
simbolizată <strong>de</strong> un cuvânt şi care se asociază cu un sentiment sau o emoţie a<br />
voinţei. Cuvântul, la rândul său, este unitatea dintre un sentiment şi<br />
reprezentarea însoţitoare ce produce fie artă figurativă (eposul), fie voinţa însăşi<br />
care creează muzica (lirică).<br />
Limba, la rândul său, este <strong>de</strong>finită <strong>de</strong> Nietzsche ca o contopire între<br />
limbajul noţional, cel gestic şi sonor.<br />
Pentru Nietzsche, cea mai puternică probă a subiectivităţii,<br />
antropomorfismului categoriilor noastre, este aceea că ele provin toate din limbaj<br />
şi din gramatica acestuia. Orice gândire umană, fie religioasă, fie ştiinţifică, este<br />
prizoniera limbajului. Limbajul este un contraargument al obiectivităţii. El este<br />
înşelător, pentru că inclu<strong>de</strong> realul în categorii antropomorfice, cum sunt cele <strong>de</strong><br />
masculin şi feminin, antropomorfismul său pătrunzând încă mult mai <strong>de</strong>parte.<br />
Dacă conceptele din care se constituie cuvintele ne impun o viziune<br />
banală şi uniformă asupra realului, prin reducerea la i<strong>de</strong>ntic (refuzând orice<br />
originalitate), cuvintele vin să fixeze, prin acord social, această uniformitate<br />
conceptuală, şi asta din nevoia <strong>de</strong> a face posibilă comunicarea (a <strong>de</strong>numi pentru<br />
a se înţelege). Mai mult, sintaxa „ne leagă <strong>de</strong> o anumită viziune <strong>de</strong>spre lume ca<br />
şi cum realitatea trebuie ea însăşi să se supună regulilor gramaticale, ca şi cum<br />
ordinea ar fi în acestea” 9 . Limbajul „ne va impune astfel să căutăm în real<br />
subiecte şi predicate, acţiuni şi obiecte, cauze şi efecte” 10 .<br />
Supunând cunoaşterea unei critici radicale, care prin ton şi lărgime o<br />
<strong>de</strong>păşeşte inclusiv pe cea întreprinsă <strong>de</strong> I. Kant, Nietzsche sfârşeşte prin a-şi<br />
împlini perspectiva epistemologică în una antropologică, constituită într-o<br />
filosofie a vieţii. Lucrarea, care va sta ca mărturie, este însăşi Aşa grăit-a<br />
Zarathustra, lucrare care va conţine problemele în jurul cărora se va <strong>de</strong>zvolta o<br />
astfel <strong>de</strong> filozofie. Supraomul, renunţarea la transcen<strong>de</strong>nţă şi la prioritatea<br />
raţiunii prin reducţia γενο-logică (consi<strong>de</strong>rarea pământului ca singură sursă a<br />
sensului şi semnificaţiilor vieţii), prioritatea trupului, eterna reîntoarcere, dar<br />
mai ales voinţa <strong>de</strong> putere, sunt marile probleme şi, în acelaşi timp, marile soluţii<br />
ale ultimului Nietzsche.<br />
Urmărind, în continuare, evoluţia conceptului <strong>de</strong> reprezentare, vom<br />
sesiza că trecerea <strong>de</strong> la perspectiva epistemologică la cea a filosofiei vieţii aduce<br />
o schimbare <strong>de</strong>loc neglijabilă în acest concept. Dacă până acum am vorbit <strong>de</strong>spre<br />
reprezentări estetice, ştiinţifice, ne vom ocupa în paginile ce urmează <strong>de</strong><br />
9 O. Reboul, Nietzsche critique <strong>de</strong> Kant, P.U.F, 1974, p. 25.<br />
10 Ibi<strong>de</strong>m.
Conceptul <strong>de</strong> reprezentare în gândirea lui F. Nietzsche<br />
373<br />
_______________________________________________________________________________<br />
conceptul valorii, căci acesta este a<strong>de</strong>văratul nume pe care îl poartă<br />
reprezentarea în cadrul filosofiei vieţii.<br />
1.2.2. Reprezentarea conceptuală.<br />
Reprezentarea conceptuală se subordonează caracterului pragmatic al<br />
cunoaşterii umane. Lumea cunoscută nu este o lume obiectivă, ci o lume utilă, ce<br />
se <strong>de</strong>sfăşoară după regulile nevoilor vitale.<br />
Ştiinţa şi categoriile sale – reprezentările conceptuale – nu ne oferă o<br />
cunoaştere a lucrurilor, ci ne impune puterea asupra forţelor naturale. Vom numi<br />
reprezentare conceptuală acea reprezentare ce însoţeşte o formă conceptuală,<br />
conceptul fiind unitatea dintre această formă şi reprezentarea sa. Numărul este,<br />
astfel, un concept care justifică caracterul pragmatic al cunoaşterii ştiinţifice,<br />
constituit pe o unitate matematică, căci el este doar un instrument născocit <strong>de</strong><br />
specia umană. Acesta va acţiona ca o aplicaţie matematică fără însă să opereze<br />
în realitate, el nefiind posibil <strong>de</strong>cât prin presupoziţia categoriei unităţii (prima<br />
categorie kantiană), fără <strong>de</strong> care calculul ar fi imposibil.<br />
Unitatea, la rândul ei, nu este după Nietzsche <strong>de</strong>cât proiecţia în afară a<br />
unităţii sinelui (prima noastră credinţă). Lucrul, la rândul său, nu poate exista<br />
<strong>de</strong>cât prin presupoziţia existenţei substanţei, noţiunea unui „substrat” care<br />
subzistă i<strong>de</strong>ntic cu sine, fără a fi afectat <strong>de</strong> schimbare. Nietzsche consi<strong>de</strong>ră şi<br />
substanţa o proiecţie a i<strong>de</strong>ntităţii propriului nostru sine, ce se traduce prin iluzia<br />
că există <strong>de</strong>-a lungul tuturor schimbărilor posibile, lucruri permanente, aflate<br />
dincolo <strong>de</strong> aparenţe (materie, atom, suflet etc.).<br />
Reprezentarea care se asociază conceptului nu este, prin urmare, <strong>de</strong>cât o<br />
proiecţie a unităţii lui „ego sum”. Ea este mai mult <strong>de</strong>cât un antropomorfism, ea<br />
este un egomorfism.<br />
Însă unitatea lui „ego sum” nu este o unitate transcen<strong>de</strong>ntală (cum ar<br />
numi-o Kant), ci una constituită pe nevoile speciei şi instituită pe obişnuinţă şi<br />
din anxietate. Din această pricină, orice facultate sau act, care vin din „unitatea<br />
eului”, nu sunt <strong>de</strong>cât marcă anxioasă şi un posibil simptom al <strong>de</strong>generării, o<br />
înstrăinare <strong>de</strong> viaţă.<br />
1.3. Reprezentarea morală (valoarea).<br />
Noţiunea <strong>de</strong> valoare nu este o creaţie a lui F. Nietzsche, ea apărând <strong>de</strong>ja<br />
în opera lui Lotze. Ceea ce datorează însă aceasta lui Nietzsche este<br />
popularizarea, şi asta în ciuda faptului că, în gândirea acestuia, ea nu suportă<br />
nicio <strong>de</strong>finiţie, fiind <strong>de</strong> la sine înţeleasă.<br />
Fie că a fost gândită ca o apariţie ce scoate lucrurile din indiferenţă, fie<br />
ca ceva-ul care stimulează interesul, fie cauza pasiunii oamenilor, valoarea se<br />
păstrează, în genere, ca „substratum-ul” aflat nu în lucruri, aşa cum cre<strong>de</strong>a<br />
Schopenhauer, ci în omul însuşi, acel „mişcător magic” (Schelling), care, printre
374<br />
Trandafir Cristinel<br />
_______________________________________________________________________________<br />
multele sale facultăţi, o are şi pe aceea <strong>de</strong> a preţui: „Preţuirea însăşi este tezaur şi<br />
bijuterie” 11 .<br />
Pentru Nietzsche însă a fi (ist) nu înseamnă nici<strong>de</strong>cum a valora (gilt).<br />
Căci valoarea este o formă <strong>de</strong> reprezentare a fiinţei (viaţa), locul în care aceasta<br />
„apare”, şi nu locul în care ea „este” în mod direct. Valoarea ar avea, astfel, ceva<br />
din condiţia aparenţei, însă nu a oricărei aparenţe, ci doar a aceleia care este<br />
menită, pe <strong>de</strong> o parte, să ascundă fiinţa şi, pe <strong>de</strong> alta parte, să se opună ei în<br />
încercarea <strong>de</strong> a o ordona şi a o supune potrivit chipului şi necesitaţilor sale,<br />
aşadar, o aparenţă opusă celei la care se gân<strong>de</strong>a Gorgias atunci când rostea<br />
celebra frază <strong>de</strong>spre reciprocitatea fiinţei şi aparenţei: „Fiinţa nu se înfăţişează,<br />
dacă nu întâlneşte aparenţa, aparenţa este slabă, dacă nu întâlneşte fiinţa”.<br />
Însă ce este <strong>de</strong> fapt această fiinţă care se reprezintă prin valoare? Pentru<br />
Nietzsche, ea nu este nimic altceva <strong>de</strong>cât „viaţa”, pe care el o gân<strong>de</strong>şte ca<br />
substratul cel mai intim, suportul cel mai adânc al tuturor lucrurilor. Viaţa<br />
<strong>de</strong>vine, astfel, o origine atât a senzorialului consi<strong>de</strong>rat vital, cât şi a spiritualului.<br />
Dar, nu orice viaţă se poate reprezenta prin valoare, ci doar aceea care a ajuns<br />
<strong>de</strong>-a lungul evoluţiei sale să atingă cel mai complex dintre nivele la care ea ar<br />
putea ajunge: nivelul moral. Pentru Nietzsche, valoarea, indiferent că este<br />
estetică, ştiinţifică, economică, ori <strong>de</strong> altă natură, va fi posibilă, în acest sens,<br />
doar în lăuntrul orizontului şi a perspectivei unei existenţe <strong>de</strong>sfăşurate în ordine<br />
morală. O astfel <strong>de</strong> existenţă însă nu va fi nici<strong>de</strong>cum pentru Nietzsche un stadiu<br />
înalt virtuos şi nobil al vieţii, care ar scoate la lumină puterea şi creativitatea<br />
acesteia, ci, din contră, unul ce tră<strong>de</strong>ază slăbiciunea şi <strong>de</strong>generarea ei. Valoarea<br />
va fi o reprezentare a unei vieţi bolnave, slăbite şi neputincioase, una care şi-a<br />
pierdut voinţa şi care trăieşte acum închisă într-o ordine ierarhică, căreia trebuie<br />
să i se supună cu orice preţ, în speranţa <strong>de</strong> a se conserva. Ordinea ierarhică, care<br />
este stabilită după măsura acestor valori, şi în care intră atât lucrurile, cât şi<br />
persoanele, cuprin<strong>de</strong> nu doar orice existenţă, ci, în aceeaşi măsură, şi valorile<br />
însele.<br />
Însă cum pot fi ierarhizate valorile? Ce anume face o valoare să fie<br />
superioară alteia?<br />
Pentru a putea fi ierarhizate, valorile trebuie supuse fie investigaţiei<br />
psihologice, specifice meto<strong>de</strong>i genealogiei, care constă în găsirea şi examinarea<br />
originilor lor corporale ascunse, a ceea ce Nietzsche numea idiosincrazie<br />
(dispoziţie fiziologică a individului ce <strong>de</strong>clanşează reacţii specifice), fie, în mod<br />
invers, valorificării lor după cel mai înalt dintre criteriile unei vieţi <strong>de</strong>generate,<br />
acela al conservării. În primul caz, vom avea valori cu atât mai primejdioase, cu<br />
cât, sunt mai în<strong>de</strong>părtate şi mai înstrăinate <strong>de</strong> originile lor corporale. În cel <strong>de</strong> al<br />
doilea, <strong>de</strong> valori cu atât mai înalte şi mai preţioase, cu cât prin natura lor<br />
raţională, asigură şi conservă viaţa. Dacă primele ierarhii vor apărea din<br />
perspectiva psihologului şi criticului genealogic, cele din urma vor fi datorate<br />
11 F. Nietzsche La volonté <strong>de</strong> puissance, p. 217.
Conceptul <strong>de</strong> reprezentare în gândirea lui F. Nietzsche<br />
375<br />
_______________________________________________________________________________<br />
moralistului şi metafizicianului. Diferenţa între genealogia metodică<br />
nietzscheană şi metafizică se va arăta chiar aici: psihologia abisală a lui F.<br />
Nietzsche nu mai caută, asemenea acesteia din urmă, să arate a<strong>de</strong>vărul sau falsul<br />
unui ansamblu <strong>de</strong> propoziţii (Blon<strong>de</strong>l), ci să arate căror factori se datorează<br />
acestea.<br />
Scoase în afara a<strong>de</strong>vărului şi falsului şi a oricărui alt principiu care le<br />
transcen<strong>de</strong>, aceste valori nu mai pot avea altă semnificaţie, <strong>de</strong>cât aceea <strong>de</strong> efecte<br />
ale unei surse vitale, ale unei fiziologii anume. Fiind efecte ale vieţii slabe, ele<br />
capătă nume <strong>de</strong> „simptome”, nemaiavând sens în ele însele, ci doar ca ju<strong>de</strong>căţi<br />
<strong>de</strong> valoare ale corpului-trup bolnav. Valorile <strong>de</strong>vin, astfel, reprezentări ale unei<br />
voinţe slăbite, evaluări ale afirmării acesteia.<br />
Prin examenul genealogic, care urmăreşte traseul dintre simptom şi<br />
sursa sa vitală, se ajunge la a se diagnostica natura acesteia. Care este tipul <strong>de</strong><br />
om şi viaţă a căror expresie este simptomul? După Nietzsche există două astfel<br />
<strong>de</strong> tipuri naturale: 1. <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>ntul – cel ce nu are forţa <strong>de</strong> a înfrunta tragismul şi<br />
contradicţiile vieţii şi care spune NU realităţii, refuzând să o accepte „în tot ce<br />
are ea mai greu <strong>de</strong> dominat, ambiguu, schimbător, enigmatic: corpul,<br />
sentimentele, pasiunile, <strong>de</strong>venirea” (Blon<strong>de</strong>l); 2. superiorul – cel care refuză<br />
valorile, propunând o reevaluare a tuturor acestora în numele vieţii şi a tot ce are<br />
aceasta mai profund, cel care îi spune DA în tot ce are ea mai greu <strong>de</strong> trăit.<br />
Astfel, obiectivitatea nu este o trăsătură în sine (fondată pe a<strong>de</strong>văr), pe<br />
care valorile o poartă, căci ea se stabileşte prin evaluarea sursei vitale din care<br />
provine, după gradul <strong>de</strong> sănătate sau boală pe care îl afirmă. Aici nu valoarea<br />
este obiectivă, ci procesul <strong>de</strong> constituire al ei. E. Fink spune: „Acolo un<strong>de</strong><br />
existenţa inviolată trăieşte într-un sistem <strong>de</strong> valori, valorile sunt privite ca<br />
existenţă în sine, acolo un<strong>de</strong> valorile leagă puternic şi imuabil toţi oamenii, ele<br />
sunt obiective. Dar, când în interiorul unui sistem <strong>de</strong> valori, comunitatea se<br />
<strong>de</strong>zintegrează şi apar procesele tardive <strong>de</strong> extremă individualizare, abia atunci<br />
apare relativizarea valorilor” 12 .<br />
Pentru Nietzsche însă obiectivitatea valorilor este o obiectivizare, o<br />
producţie umană ce presupune „o scoatere din existenţă şi o uitare a acesteia”.<br />
Prin valoare, tot ceea ce este mai adânc în viaţă este reprezentat din exterior, prin<br />
intermediul unei forme care capătă forţă constrângătoare a legii morale; odată<br />
creată, valoarea transcen<strong>de</strong> omului, apărându-i ca un obiect străin, ca un obiect<br />
în sine.<br />
Totodată, obiectivizarea nu este doar un proces vital, ci unul istoric;<br />
faptul că este o producţie şi se <strong>de</strong>sfăşoară, astfel, într-un loc şi într-un spaţiu<br />
propriu-zis, nu o împiedică să se sustragă, în aparenţă, tuturor circumstanţelor<br />
istorice, <strong>de</strong>oarece constituirea unor valori este urmarea unei necesităţi vitale<br />
inconştientă. Dacă o valoare, care are ca sursă viaţa, este a<strong>de</strong>vărat o viaţă<br />
<strong>de</strong>generată, va putea fi numită o valoare subiectivă, aceasta nu implică însă că ea<br />
12 E. Fink, La philosophie <strong>de</strong> Nietzsche, Paris, Editura Minuit, 1967, p. 153.
376<br />
Trandafir Cristinel<br />
_______________________________________________________________________________<br />
se va supune unei relativităţi arbitrare. Acesta se datorează faptului că orice<br />
viaţă, bolnavă, afectată <strong>de</strong> neputinţă şi, astfel, pătrunsă <strong>de</strong> o puternică necesitate<br />
şi lege a conservării, va fi o viaţă previzibilă, şi o sursă fundamentală a<br />
obiectivităţii. Din această pricină, E. Fink vorbeşte la F. Nietzsche <strong>de</strong> un „proiect<br />
transcen<strong>de</strong>ntal al valorilor”. „A priori-ul nu trebuie însă căutat în valoarea însăşi,<br />
ci în actul vital al evaluării, care poate să producă această valoare sau o alta<br />
după o ordine istorică, dar care el însuşi rămâne stabil şi fundamental”.<br />
„Aprioritatea” <strong>de</strong> care Nietzsche leagă posibilitatea apariţiei valorilor nu<br />
stă în obiect (Platon), nici în subiect (Kant), ci dincolo <strong>de</strong> acestea, în viaţa slaba<br />
care îi constituie, îi creează. Din această pricină omul moral, omul acestui<br />
apriori este consi<strong>de</strong>rat o specie <strong>de</strong>ja fixată, încheiată, terminată.<br />
Apriori-ul nietzscheean, asociat vieţii slabe, ca oricare alt apriori are<br />
darul <strong>de</strong> a fixa. A fixa „apriori” semnalează, în acest caz, o pier<strong>de</strong>re a vitalităţii<br />
şi aceasta pentru că fixaţia este urmarea unei slăbiri a vieţii, a voinţei <strong>de</strong> putere,<br />
este efectul unei <strong>de</strong>generescenţe.<br />
Apriori-ul nietzscheean nu permite doar fixaţia unei valori, ci, în acelaşi<br />
timp, şi o „perspectivă” a vieţii în funcţie <strong>de</strong> acesta, una în care valoarea nu pare<br />
doar ca formă, cât şi ca un conţinut complex al ei. Pentru că valoarea este fixată<br />
a priori, ea <strong>de</strong>vine conţinut necesar al interpretării. „Nu există fapte, nimic <strong>de</strong>cât<br />
interpretări” (La volonte <strong>de</strong> puissance). Acestea din urmă sunt impulsuri ale<br />
voinţei <strong>de</strong> putere negativă sau pozitivă. Astfel, totul este interpretare, inclusiv<br />
interpretarea însăşi, şi asta pentru că apriori, interpretarea este necesară. Din<br />
acesta cauză, pentru unii autori, O. Reboul, <strong>de</strong> exemplu, perspectivismul nu<br />
poate fi un gen <strong>de</strong> relativism, pentru că, ne explică el: „E a<strong>de</strong>vărat, instinctele<br />
noastre sunt cele care interpretează, însă acestea sunt invariabile ce elimină<br />
relativitatea cunoaşterii” 13 .<br />
Acelaşi O. Reboul afirmă, <strong>de</strong> asemenea, că perspectivismul nu este<br />
subiectivism căci, spune el: „Eul nu este <strong>de</strong>cât un produs al interpretării. Nu<br />
există aşadar eu, suflet, gânditor, nu există <strong>de</strong>cât interpretare ca formă a voinţei<br />
<strong>de</strong> putere” 14 .<br />
Valoarea nu este, însă, o simplă reprezentare sau o reprezentare absolută<br />
a vieţii şi a existenţei. Ea este unitatea dintre voinţă şi reprezentare, acea<br />
reprezentare în unitate cu voinţa. A doua componentă a valorii va fi, astfel,<br />
voinţa, <strong>de</strong> regulă voinţa slabă, voinţa care se supune reprezentării.<br />
13 O. Reboul, op. cit., p. 46.<br />
14 Ibi<strong>de</strong>m.
Conceptul <strong>de</strong> reprezentare în gândirea lui F. Nietzsche<br />
377<br />
_______________________________________________________________________________<br />
THE CONCEPT OF REPRESENTATION IN NIETZSCHE'S THOUGHT<br />
(Abstract)<br />
In this article we seek to present a clear and concise manner all the<br />
characteristic notes that help us better i<strong>de</strong>ntify the nature of one of the fundamental<br />
concepts of metaphysics in general, the representation, and the meaning that he carries in<br />
Nietzsche's philosophical thinking.<br />
Keywords: dionysian image, apollonian image, scientific representation , moral<br />
representation.
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 379-398<br />
STUDII JURIDICE<br />
COMBATEREA DISCRIMINĂRII ETNICE: APLICAREA<br />
LEGISLAŢIEI ANTI-DISCRIMINATORII DE CĂTRE CONSILIUL<br />
NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII<br />
ROXANA RADU, FLORIN NACU<br />
Etnia reprezintă factorul <strong>de</strong>terminant al vulnerabilităţii statelor mo<strong>de</strong>rne,<br />
problema naţională continuând să fie una dintre ecuaţiile nerezolvate ale<br />
contemporaneităţii. Alături <strong>de</strong> crizele economice, <strong>de</strong> reaşezările sociale şi<br />
revoluţiile politice, sentimentul apartenenţei naţionale continuă să acumuleze<br />
esenţă sentimentală cumulativă, tensiunile interetnice între majoritari şi<br />
minoritari putând <strong>de</strong>genera în conflicte şi violenţe care, dacă intervine şi statul<br />
străin în sprijinul încercării <strong>de</strong> separare a minorităţii etnice, pot ameninţa grav<br />
suveranitatea statului prin <strong>de</strong>teritorializarea exerciţiului suveranităţii.<br />
În societatea contemporană, discriminarea etnică este extrem <strong>de</strong><br />
răspândită la nivel european 1 , etnia reprezentând unul dintre cele mai <strong>de</strong>s<br />
întâlnite criterii <strong>de</strong> discriminare, după criteriul sexului. Discriminarea fondată<br />
pe etnie se bazează pe criteriul originii etnice a persoanei, <strong>de</strong>şi, la in<strong>de</strong>ntificarea<br />
unui grup etnic servesc şi alte criterii, precum religia, limba, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţa,<br />
cultura, naţionalitatea, caracteristici genetice, criterii care, la rândul lor, pot fi<br />
folosite drept criterii în utilizarea unui tratament diferenţiat. Toate aceste<br />
caracteristici distinctive ale unui grup etnic servesc la <strong>de</strong>terminarea acestuia din<br />
punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re obiectiv, <strong>de</strong>terminare care poate duce frecvent la diferenţe <strong>de</strong><br />
tratament, suferite <strong>de</strong> membrii grupului, diferenţe care sunt interzise <strong>de</strong> lege. Din<br />
punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re subiectiv, apartenenţa unei persoane la un grup etnic nu poate fi<br />
<strong>de</strong>terminată <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> conştiinţa împărtăşirii unui sens al apartenenţei la acel<br />
grup, o <strong>de</strong>terminare obiectivă, împotriva voinţei persoanei, nefiind posibilă.<br />
Discriminarea etnică poate coinci<strong>de</strong> a<strong>de</strong>seori cu discriminarea rasială sau cu<br />
discriminarea bazată pe criteriul culorii, <strong>de</strong>oarece culoarea reprezintă una dintre<br />
trăsăturile fizice care individualizează un grup rasial/etnic 2 . De altfel, Comisia<br />
Europeană a Drepturilor Omului a <strong>de</strong>finit discriminarea rasială ca fiind<br />
1<br />
A se ve<strong>de</strong>a Valeriu Nicolae, Words that Kill, în „In<strong>de</strong>x on Censorship” nr. 35/2006,<br />
p. 138.<br />
2<br />
D. C. Dănişor, Fundamentul statului şi criteriile <strong>de</strong> nediscriminare (comentarii ale<br />
dispoziţiilor art. 4 din Constituţia României), în „Revista <strong>de</strong> Drept Public”, nr. 1/2008, p. 58.
380<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
„discriminarea fondată pe criteriul culorii, originii naţionale sau etnice, care sunt<br />
elemente ale aceleiaşi probleme” 3 .<br />
Discriminarea etnică este contrară principiului respectării <strong>de</strong>mnităţii<br />
umane, fiind una dintre cele mai grave forme <strong>de</strong> discriminare <strong>de</strong>oarece, orice<br />
tratament discriminatoriu, fondat pe criteriul etniei/rasei/culorii, „provoacă o<br />
<strong>de</strong>că<strong>de</strong>re din rangul, situaţia sau reputaţia persoanei care constituie obiectul<br />
(discriminării n.a.) în ochii altuia sau în proprii săi ochi” 4 , fiind consi<strong>de</strong>rat<br />
„tratament <strong>de</strong>gradant”, în sensul art. 3 din C.E.D.O.<br />
Extin<strong>de</strong>rea Uniunii Europene spre est a <strong>de</strong>schis noi oportunităţi pentru<br />
cererea şi oferta <strong>de</strong> forţă <strong>de</strong> muncă, fapt care reprezenta o a<strong>de</strong>vărată provocare<br />
pentru politicile naţionale împotriva discriminării din statele central şi esteuropene.<br />
Anul 2000 a reprezentat un moment-cheie în acest domeniu, Consiliul<br />
UE adoptând, în iunie şi, respectiv, noiembrie 2000, pe baza propunerilor<br />
Comisiei, trei instrumente <strong>de</strong> referinţă, menite să prevină şi să combată<br />
discriminarea bazată pe origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, vârstă,<br />
dizabilitate, sex sau orientare sexuală: Directiva Consiliului 2000/43/CE privind<br />
aplicarea principiului egalităţii <strong>de</strong> tratament între persoane, fără <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
origine rasială sau etnică (sau Directiva Egalităţii Rasiale), Directiva Consiliului<br />
2000/78/CE <strong>de</strong> creare a unui cadru general în favoarea egalităţii <strong>de</strong> tratament, în<br />
ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei <strong>de</strong> muncă (sau Directiva<br />
Egalităţii la Angajare) şi Programul Comunitar <strong>de</strong> Acţiune pentru Combaterea<br />
Discriminării (Decizia Consiliului European nr. 750/2000). Directiva Egalităţii<br />
Rasiale interzice discriminarea bazată pe origine rasială sau etnică, într-o<br />
multitudine <strong>de</strong> domenii, precum angajare, educaţie, protecţie socială, accesul la<br />
bunuri şi servicii, inclusiv locuinţe 5 . Interzicând discriminarea la angajarea în<br />
muncă, Directiva 2000/78/CE exclu<strong>de</strong> orice discriminare pe criterii <strong>de</strong> religie<br />
sau convingeri, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală. În acelaşi an, a fost<br />
lansat Programul Comunitar <strong>de</strong> Acţiune pentru Combaterea Discriminării, al<br />
cărui scop consta în stabilirea unui set <strong>de</strong> principii privind egalitatea <strong>de</strong><br />
tratament şi reglementarea unor probleme-cheie, precum discriminarea directă<br />
sau indirectă, protecţia împotriva hărţuirii, promovarea acţiunilor pozitive,<br />
asistenţa acordată victimelor discriminării, sarcina probei 6 .<br />
3 Cauzele X, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali, R. 9214/80, 9473/81 şi 9474/81, Raportul<br />
Comisiei din 12 mai 1983, §. 112, serie A, nr. 94, apud Béatrice Maurer, Le principe <strong>de</strong> respect <strong>de</strong><br />
la dignité humaine et la Convention européenne <strong>de</strong> droits <strong>de</strong> l’homme, La Documentation<br />
française, Paris, 1999, p. 341.<br />
4 Cauza Asiatiques d’Afrique orientales, Raportul Comisiei din 14 <strong>de</strong>cembrie 1973, §.<br />
189, apud Béatrice Maurer, op. cit., p. 343.<br />
5 Maxine Sleeper, A Brief Overview: European Legislative Framework for Anti-<br />
Discrimination Policies, în Public Interest Law Initiative, Separate and Unequal, Columbia<br />
University Budapest Law Center, Budapest, Hungary, 2004, p. 60.<br />
6 CNCD, Lupta împotriva discriminării în România. Cadru legal. Hotărâri ale<br />
Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, lucrare editată cu
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 381<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Ca urmare a necesităţii <strong>de</strong> aliniere a legislaţiei româneşti la normele<br />
comunitare în domeniul egalităţii <strong>de</strong> şanse şi tratament, Guvernul României a<br />
adoptat O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor <strong>de</strong><br />
discriminare. Ordonanţa a consacrat dreptul la <strong>de</strong>mnitatea personală, a sancţionat<br />
contravenţional noţiunea <strong>de</strong> hărţuire 7 şi a interzis expres orice acte/fapte <strong>de</strong><br />
discriminare. Conform acestei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice<br />
<strong>de</strong>osebire, exclu<strong>de</strong>re, restricţie sau preferinţă, pe bază <strong>de</strong> rasă, naţionalitate,<br />
etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,<br />
handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie<br />
<strong>de</strong>favorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,<br />
înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii <strong>de</strong> egalitate, a<br />
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute <strong>de</strong><br />
lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii<br />
ale vieţii publice 8 .<br />
Principiul egalităţii între cetăţeni, al exclu<strong>de</strong>rii privilegiilor şi<br />
discriminării este consacrat în art. 1 al O.G. nr. 37/2000, aflându-se la baza<br />
garantării a numeroase drepturi:<br />
a) dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor ju<strong>de</strong>cătoreşti şi a<br />
oricărui alt organ jurisdicţional;<br />
b) dreptul la securitatea persoanei şi la obţinerea protecţiei statului<br />
împotriva violenţelor sau maltratărilor din partea oricărui individ, grup sau<br />
instituţie;<br />
c) drepturile politice, şi anume drepturile electorale, dreptul <strong>de</strong> a<br />
participa la viaţa publică şi <strong>de</strong> a avea acces la funcţii şi <strong>de</strong>mnităţi publice;<br />
d) drepturile civile, în special: dreptul la liberă circulaţie şi la alegerea<br />
reşedinţei; dreptul <strong>de</strong> a părăsi ţara şi <strong>de</strong> a se întoarce în ţară; dreptul <strong>de</strong> a obţine<br />
şi <strong>de</strong> a renunţa la cetăţenia română; dreptul <strong>de</strong> a se căsători şi <strong>de</strong> a-şi alege<br />
partenerul; dreptul <strong>de</strong> proprietate; dreptul la moştenire; dreptul la libertatea <strong>de</strong><br />
gândire, conştiinţă şi religie; dreptul la libertatea <strong>de</strong> opinie şi <strong>de</strong> exprimare;<br />
dreptul la libertatea <strong>de</strong> întrunire şi <strong>de</strong> asociere; dreptul <strong>de</strong> petiţionare;<br />
e) drepturile economice, sociale şi culturale, în special dreptul la muncă,<br />
la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii <strong>de</strong> muncă echitabile şi satisfăcătoare, la<br />
protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o<br />
remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare; dreptul <strong>de</strong> a înfiinţa sindicate şi <strong>de</strong> a se<br />
afilia unor sindicate; dreptul la locuinţă; dreptul la sănătate, la îngrijire medicală,<br />
la securitate socială şi la servicii sociale; dreptul la educaţie şi la pregătire<br />
sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin programul comunitar <strong>de</strong> acţiune pentru combaterea<br />
discriminării (2001-2006), p. 6.<br />
7<br />
Art. 2 alin. 5 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor<br />
<strong>de</strong> discriminare.<br />
8<br />
Art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor<br />
<strong>de</strong> discriminare.
382<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
profesională; dreptul <strong>de</strong> a lua parte, în condiţii <strong>de</strong> egalitate, la activităţi culturale<br />
şi sportive;<br />
f) dreptul <strong>de</strong> acces la toate locurile şi serviciile <strong>de</strong>stinate folosinţei<br />
publice.<br />
Prin intermediul O.G. nr. 37/2000 a luat fiinţă Consiliul Naţional pentru<br />
Combaterea Discriminării (CNCD), care reprezintă autoritatea <strong>de</strong> stat în<br />
domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control<br />
parlamentar, având rolul <strong>de</strong> garant al respectării şi aplicării principiului<br />
nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu<br />
documentele internaţionale, la care România este parte. În exercitarea atribuţiilor<br />
sale, Consiliul îşi <strong>de</strong>sfăşoară activitatea în mod in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt, fără ca aceasta să<br />
fie îngrădită sau influenţată <strong>de</strong> către alte instituţii ori autorităţi publice. Consiliul<br />
elaborează şi aplică politici publice în materia nediscriminării. În acest sens,<br />
CNCD se consultă cu autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale,<br />
sindicatele şi alte entităţi legale, care urmăresc protecţia drepturilor omului sau<br />
care au un interes legitim în combaterea discriminării. În ve<strong>de</strong>rea combaterii<br />
faptelor <strong>de</strong> discriminare, CNCD îşi exercită atribuţiile în domeniul prevenirii şi<br />
medierii actelor <strong>de</strong> discriminare, al investigării, constatării şi sancţionării<br />
faptelor <strong>de</strong> discriminare, al monitorizării cazurilor <strong>de</strong> discriminare, precum şi al<br />
acordării <strong>de</strong> asistenţă <strong>de</strong> specialitate victimelor discriminării.<br />
Ulterior, a intrat în vigoare şi Legea nr. 202/2002 privind egalitatea <strong>de</strong><br />
şanse între femei şi bărbaţi, care a <strong>de</strong>finit şi incriminat discriminarea directă şi<br />
indirectă, actele <strong>de</strong> hărţuire şi hărţuire sexuală, discriminarea bazată pe criteriul<br />
sex şi discriminarea multiplă. De asemenea, prin această lege a fost înfiinţată<br />
Agenţia Naţională pentru Egalitatea <strong>de</strong> Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), ca<br />
organ <strong>de</strong> specialitate al administraţiei publice centrale, aflată în subordinea<br />
Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii <strong>de</strong> Şanse, care promovează principiul<br />
egalităţii <strong>de</strong> şanse şi <strong>de</strong> tratament între bărbaţi şi femei şi asigură integrarea<br />
activă a perspectivei <strong>de</strong> gen în toate politicile şi programele naţionale 9 .<br />
După adoptarea acestor acte normative, art. 16 din Constituţie a fost<br />
modificat prin legea <strong>de</strong> revizuire din anul 2003, precizându-se că „statul român<br />
garantează egalitatea <strong>de</strong> şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi<br />
<strong>de</strong>mnităţilor publice, civile sau militare” (art. 16 alin. 3) şi, <strong>de</strong> asemenea, a fost<br />
adoptat un nou Cod al muncii (Legea nr. 53/2003), prin care au fost interzise<br />
expres discriminarea directă şi cea indirectă.<br />
Toate aceste acte normative îndreptăţeau aşteptarea ca frecvenţa actelor<br />
<strong>de</strong> discriminare etnică să fie din ce în ce mai rară, însă situaţia nu pare să se fi<br />
îmbunătăţit foarte mult <strong>de</strong> atunci 10 . Nici violenţele nu au rămas fără replică, cum<br />
este cazul Sânmartin din iunie 2009.<br />
9 Art. <strong>24</strong> alin. 3 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea <strong>de</strong> şanse între femei şi bărbaţi.<br />
10 Valeriu Nicolae, op. cit., p. 140; I<strong>de</strong>m, Exclusion Within, în „In<strong>de</strong>x on Censorship” nr.<br />
33/2004, p. 172-174; I<strong>de</strong>m, Fourth Arm of the State, în „In<strong>de</strong>x on Censorship”, nr. 35/2006, p. 93;
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 383<br />
_______________________________________________________________________________<br />
De regulă, discriminările se întemeiază pe o diversitate <strong>de</strong> criterii.<br />
Cercetările au scos la iveală existenţa unor comportamente discriminatorii<br />
multiple, respectiv discriminări care au la bază mai multe criterii (<strong>de</strong> exemplu,<br />
discriminare etnică combinată cu discriminare sexuală, discriminare sexuală<br />
combinată cu discriminare pe criteriul vârstei sau bazată pe imaginea<br />
persoanei) 11 . Din statisticile Consiliului Naţional pentru Combaterea<br />
Discriminării rezultă că cele mai frecvente petiţii, adresate CNCD spre<br />
soluţionare, au fost înaintate <strong>de</strong> bărbaţi şi au avut ca obiect discriminarea fondată<br />
pe etnie (romă), categorie socială, vârstă sau religie 12 .<br />
Din aceste motive, am consi<strong>de</strong>rat necesar studiul hotărârilor pronunţate<br />
<strong>de</strong> CNCD, acestea putând ilustra extrem <strong>de</strong> relevant amploarea şi formele pe<br />
care le poate îmbrăca discriminarea etnică în România.<br />
În conformitate cu aceste atribuţii, stabilite <strong>de</strong> O.G. nr. 137/2000, CNCD<br />
soluţionează cazuri care au ca obiect discriminarea şi <strong>de</strong>zvoltă o strategie<br />
sectorială în scopul prevenirii şi combaterii discriminării etnice 13 . CNCD îşi<br />
exercită competenţele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu.<br />
Astfel, persoana care se consi<strong>de</strong>ră discriminată poate sesiza Consiliul în termen<br />
<strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data săvârşirii faptei sau <strong>de</strong> la data la care putea să ia cunoştinţă<br />
<strong>de</strong> săvârşirea ei 14 , sesizare ce este soluţionată <strong>de</strong> Colegiul director al CNCD. Prin<br />
cererea introdusă, persoana care se consi<strong>de</strong>ră discriminată are dreptul să solicite<br />
înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei<br />
anterioare discriminării. Colegiul director dispune măsurile specifice constatării<br />
existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a părţilor. Persoana interesată are<br />
obligaţia <strong>de</strong> a dovedi existenţa unor fapte, care permit a se presupune existenţa<br />
unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a<br />
formulat sesizarea îi revine sarcina <strong>de</strong> a dovedi că faptele nu constituie<br />
discriminare. În faţa Colegiului director, se poate invoca orice mijloc <strong>de</strong> probă,<br />
inclusiv înregistrari audio şi vi<strong>de</strong>o sau date statistice. Hotărârea Colegiului<br />
director <strong>de</strong> soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen <strong>de</strong> 90 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la data<br />
sesizării şi se comunică părţilor în termen <strong>de</strong> 15 zile <strong>de</strong> la adoptare şi produce<br />
efecte <strong>de</strong> la data comunicării. Hotărârea poate fi atacată la instanţa <strong>de</strong> contencios<br />
administrativ, potrivit legii. Hotărârile, care nu sunt atacate în termen <strong>de</strong> 15 zile,<br />
constituie <strong>de</strong> drept titlu executoriu.<br />
Alexandra Oprea, The Arranged Marriage of Ana Maria Cioaba, Intra-Community Oppression<br />
and Romani Feminist I<strong>de</strong>als: Transcending the „Primitive Culture” Argument, în „European<br />
Journal of Women’s Studies”, nr. 12/2005, p. 133-144.<br />
11 Centrul pentru Dezvoltare Socială Sighişoara, Manifestări discriminatorii în procesul<br />
<strong>de</strong> angajare, în „Raporturi <strong>de</strong> muncă”, nr. 9/2003, p. 27.<br />
12 STATISTICA PROCESE (dosare <strong>de</strong> instanţă – 2007, 2006); Analiza petiţiilor – 2005,<br />
2003, 2002, http://www.cncd.org.ro/biblioteca/Statistici-2/.<br />
13 Ana Maria Preoteasa, Sorin Cace, Gelu Duminică (coord.), Strategia naţională <strong>de</strong><br />
îmbunătăţire a situaţiei romilor: Vocea comunităţilor, Bucureşti, Editura Expert, 2009, p. 16.<br />
14 Art. 20 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000.
384<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Tabel privind situaţia petiţiilor primite <strong>de</strong><br />
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării<br />
în funcţie <strong>de</strong> criteriile <strong>de</strong> discriminare 15<br />
2005 Criteriul <strong>de</strong> Nr. <strong>de</strong> petiţii Nr. <strong>de</strong> petiţii<br />
discriminare primite soluţionate<br />
1. Rasă 1 0<br />
2. Naţionalitate 39 21<br />
3. Etnie 85 63<br />
4. Limba 2 1<br />
5. Religie 11 5<br />
6. Categorie<br />
socială<br />
90 76<br />
7. Convingeri 19 11<br />
8. Gen 9 5<br />
9. Orientare<br />
sexuală<br />
9 7<br />
10. Vârstă 17 13<br />
11. Dizabilitate 21 16<br />
12. Boală cronică 2 1<br />
13.<br />
necontagioasă<br />
Infectarea HIV 10 4<br />
14. Categorie<br />
6 3<br />
<strong>de</strong>favorizată<br />
15. Altele<br />
61 54<br />
(conflicte<br />
muncă,<br />
moşteniri,<br />
litigii etc.)<br />
<strong>de</strong><br />
Total petiţii 382 280<br />
Sursa: CNCD, Raport <strong>de</strong> activitate pe anul 2005.<br />
După cum rezultă din tabel, în anul 2005, la CNCD au fost înregistrate<br />
în total un număr <strong>de</strong> 382 <strong>de</strong> petiţii, dintre care 280 au fost soluţionate. De<br />
remarcat este faptul că 85 dintre petiţii au ca subiect probleme privind etnia, iar<br />
alte 40 rasa şi naţionalitatea. Analizând comparativ activitatea CNCD în doi ani<br />
15 CNCD, Raport <strong>de</strong> activitate pe anul 2005, p. 22,<br />
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Rapoarte-5/.
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 385<br />
_______________________________________________________________________________<br />
consecutivi (2004 şi 2005), se observă faptul că numărul petiţiilor care aveau ca<br />
obiect discriminarea etnică a crescut <strong>de</strong> la 45 (din totalul <strong>de</strong> 353) în anul 2004 16<br />
la 85 (din totalul <strong>de</strong> 382) în anul 2005.<br />
Un fapt îngrijorător, dovedit <strong>de</strong> datele statistice, este că romii reprezintă<br />
cel mai dispreţuit grup etnic din Europa 17 . Conform sondajelor, dintre categoriile<br />
<strong>de</strong> persoane, care sunt percepute <strong>de</strong> populaţia României ca fiind cel mai a<strong>de</strong>sea<br />
victime ale discriminării, pe primul loc se află romii (i<strong>de</strong>ntificaţi, în medie, <strong>de</strong><br />
22% din populaţie ca fiind supuşi la acte <strong>de</strong> discriminare „foarte <strong>de</strong>s sau <strong>de</strong>s”),<br />
persoanele care se confruntă cu sărăcia – „săracii” (22%), persoanele cu<br />
handicap (21%) şi vârstnicii (18%) 18 . Istoria populaţiei rome <strong>de</strong> pe teritoriul<br />
României este plină <strong>de</strong> exemple <strong>de</strong> discriminare, aceasta îmbrăcând un caracter<br />
sistematic şi fiind calificată drept „fenomen istoric” 19 . În mod indubitabil,<br />
mentalităţile, tradiţiile, inhibiţiile, preju<strong>de</strong>căţile joacă un rol <strong>de</strong>cisiv atât în<br />
<strong>de</strong>terminarea comportamentului celui care discriminează, cât şi în construirea<br />
reacţiei <strong>de</strong> răspuns a celui discriminat. Discriminarea şi violenţa, îndreptată<br />
împotriva romilor din România, îşi are izvorul într-o dublă sursă: pe <strong>de</strong> o parte, o<br />
istorie veche <strong>de</strong> secole, în care robii ţigani erau consi<strong>de</strong>raţi simple bunuri<br />
(începând cu secolul XI şi până la mijlocul secolului al XIX-lea) 20 şi care<br />
legitima săvârşirea oricărei violenţe a stăpânului asupra sclavului/robului, din<br />
care a rezultat şi o toleranţă ridicată faţă <strong>de</strong> acest tip <strong>de</strong> violenţă; pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
o cultură mo<strong>de</strong>rnă, răspândită în special <strong>de</strong> mass-media, care a accentuat<br />
imaginea romilor ca sursă a tuturor relelor, expunându-i unor manifestări<br />
violente cu conotaţii rasiste. La preju<strong>de</strong>căţile societăţii româneşti, s-au adăugat<br />
fenomenul intensificării etno-naţionalismului românesc după Revoluţia din<br />
<strong>de</strong>cembrie 1989 şi numeroşi factori economici : „Aceste preju<strong>de</strong>căţi persistă şi<br />
pentru că este nevoie <strong>de</strong> un ţap ispăşitor, în condiţiile economice dificile în care<br />
se află ţara noastră. Motivele sunt complexe. Romii sunt uşor <strong>de</strong> învinuit,<br />
pornind <strong>de</strong> la cazuri izolate <strong>de</strong> genul «romii s-au hrănit cu lebe<strong>de</strong> la Viena».<br />
16 CNCD, Raport <strong>de</strong> activitate pe anul 2004, p. 22,<br />
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Rapoarte-5/.<br />
17 A se ve<strong>de</strong>a Valeriu Nicolae, Words that Kill, în „In<strong>de</strong>x on Censorship”, nr. 35/2006,<br />
p. 138.<br />
18 Barometrul <strong>de</strong> opinie privind discriminarea în România, Metro Media Transilvania,<br />
2004, http://www.cncd.org.ro/publicatii/Sondaje-4/.<br />
19 Remus Creţan, Marginalitate socială şi spaţială: conceptualizare şi tipologie în cazul<br />
rromilor din Banat şi sudul Crişanei. Studiu <strong>de</strong> geografie istorică şi socială, Timişoara, Editura<br />
Universităţii Vest, 2007, p. 50.<br />
20 Cezar Avram, Gheorghe Bică, Ion Bitoleanu, Ioan Vlad, Roxana Radu, Elena<br />
Paraschiv, Introducere în istoria dreptului, Bucureşti, Editura Fundaţiei România <strong>de</strong> Mâine, 2007,<br />
p. 110-111. A se ve<strong>de</strong>a şi Viorel Achim, Ţigani în istoria României, Bucureşti, Editura<br />
Enciclopedică, 1998, p. 170-192; David Crowe, The Gypsy Historical Experience in Romania, în<br />
David Crowe, John Kolsti (editori), The Gypsies of Eastern Europe, Arnok, M.E. Sharp Inc., New<br />
York, 1991, p. 61-63.
386<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Odată ce romilor li s-a atribuit acest calificativ, mentalitatea este greu <strong>de</strong><br />
schimbat” 21 .<br />
După 1990, în România au avut loc numeroase inci<strong>de</strong>nte, în care ura<br />
împotriva romilor, intensificată şi <strong>de</strong> media, a generat violenţe greu <strong>de</strong> imaginat,<br />
<strong>de</strong> exemplu, „pogromul” <strong>de</strong> la Hădăreni din anul 1993, în care trei persoane <strong>de</strong><br />
etnie romă au fost ucise şi 18 case au fost distruse din temelii. În ultimul<br />
<strong>de</strong>ceniu, romii au constituit obiectul mai multor politici publice naţionale,<br />
elaborate <strong>de</strong> instituţiile <strong>de</strong> specialitate şi internaţionale, iniţiate <strong>de</strong> Comisia<br />
Europeană, care converg către obiectivele viitoarelor politici europene, elaborate<br />
şi implementate în funcţie <strong>de</strong> specificul naţional. În anul 2001, ca urmare a<br />
cerinţelor impuse prin Parteneriatul <strong>de</strong> a<strong>de</strong>rare, a fost adoptată Strategia<br />
Guvernului României <strong>de</strong> îmbunătăţire a situaţiei romilor 22 , care propunea o serie<br />
<strong>de</strong> măsuri <strong>de</strong> incluziune a minorităţii rome şi <strong>de</strong> îmbunătăţire a situaţiei socialeconomice<br />
a comunităţilor <strong>de</strong> romi. Rezultat al colaborării dintre structurile<br />
guvernamentale şi organizaţiile neguvernamentale ale romilor, beneficiind <strong>de</strong> o<br />
asistenţă semnificativă din partea instituţiilor UE, Strategia viza implementarea<br />
unor programe şi proiecte sociale, educaţionale şi <strong>de</strong> sănătate ce aveau ca obiect<br />
minoritatea romă. În anul 2005 a fost lansat programul intitulat Deceniul <strong>de</strong><br />
incluziune a romilor (perioada <strong>de</strong> implementare 2005-2015). Acesta este parte a<br />
unui angajament politic, asumat la nivel internaţional <strong>de</strong> către guvernele a nouă<br />
state din regiune, printre care şi România 23 , ca urmare a unei iniţiative<br />
internaţionale, promovate <strong>de</strong> preşedinţii Băncii Mondiale şi ai Open Society<br />
Institute New York, James Wolferson, respectiv George Soros. Statele<br />
participante s-au angajat să promoveze politici publice active <strong>de</strong> incluziune<br />
socială a romilor, orientate pe patru domenii prioritare: educaţie, sănătate, locuri<br />
<strong>de</strong> muncă şi locuire. Axat, în principal, pe obiectivul combaterii sărăciei, a<br />
discriminării şi a inegalităţii între sexe, Deceniul vizează reducerea<br />
semnificativă, pe parcursul celor zece ani, a <strong>de</strong>calajelor socio-economice care<br />
apar între minoritatea romă şi restul cetăţenilor. Rezultatele rămân însă<br />
îndoielnice atâta timp cât problemele interne (situaţia economică precară,<br />
procentajul ridicat <strong>de</strong> analfabetism, lipsa unei categorii consistente <strong>de</strong><br />
intelectuali romi, divizarea excesivă şi situaţiile conflictuale dintre comunităţile<br />
<strong>de</strong> romi, cauzate <strong>de</strong> lipsa omogenizării şi a conştiinţei apartenenţei la acelaşi<br />
grup etnic) şi externe (atitudinea discriminatorie a restului societăţii) ale<br />
comunităţilor <strong>de</strong> romi persistă, iar conflictele pot izbucni oricând (<strong>de</strong> exemplu,<br />
cazurile Sâncrăieni şi Sânmartin, din iunie 2009). Potrivit datelor statistice, se<br />
poate constata că în societatea românească există o susţinere mare a unor<br />
atitudini discriminatorii faţă <strong>de</strong> romi, susţinere care vine din partea mass-media.<br />
21 Remus Creţan, op. cit., p. 51.<br />
22 H. G. nr. 430/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 252 din 16 mai 2001.<br />
23 Statele participante la Deceniu sunt: România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia,<br />
Serbia, Muntenegru, Macedonia şi Croaţia. Participarea este <strong>de</strong>schisă şi pentru alte state, care<br />
doresc să se alăture acestui program.
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 387<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Astfel, 81% dintre români împărtăşesc preju<strong>de</strong>cata conform căreia „cei mai<br />
mulţi dintre romi încalcă legea”, 61% sunt <strong>de</strong> acord cu afirmaţia că „romii sunt o<br />
ruşine pentru România”, circa jumătate dintre persoanele investigate <strong>de</strong>clară că<br />
„mi-e teamă când mă întâlnesc cu un grup <strong>de</strong> romi pe stradă” şi tot atâţia<br />
consi<strong>de</strong>ră că „romii nu ar trebui să fie lăsaţi să călătorească în străinătate pentru<br />
că ne fac <strong>de</strong> râs” <strong>24</strong> . O cincime din populaţia României e <strong>de</strong> părere că „ar ar trebui<br />
să existe localuri sau magazine în care romii să nu fie primiţi” 25 .<br />
Alte grupuri etnice, <strong>de</strong>spre care nu se poate spune că există un nivel<br />
scăzut <strong>de</strong> acceptare din partea majorităţii însă există cazuri, e drept, mai izolate,<br />
<strong>de</strong> discriminare, sunt maghiarii şi evreii. Sursa conflictelor dintre majoritarii<br />
români şi minoritarii maghiari 26 sunt tot mentalităţile, relaţiile româno-maghiare,<br />
scenariile naţionaliste, vehiculate <strong>de</strong> etnicii maghiari în anumite perioa<strong>de</strong> ale<br />
istoriei, <strong>de</strong>zbaterile privind autonomia Ţinutului Secuiesc 27 . Părerile românilor<br />
<strong>de</strong>spre anumite revendicări ale etnicilor maghiari diferă: din sondaje a rezultat o<br />
atitudine negativă faţă <strong>de</strong> utilizarea limbii maghiare în instituţiile publice (75%<br />
dintre români consi<strong>de</strong>ră că „maghiarii din România trebuie să folosească în<br />
instituţiile publice doar limba română”) şi faţă <strong>de</strong> asigurarea <strong>de</strong> către statul<br />
român a învăţământului superior în limba maternă pentru copiii maghiari (34%<br />
sunt <strong>de</strong> acord, iar 54% nu sunt <strong>de</strong> acord); dar şi o atitudine uşor pozitivă în ceea<br />
ce priveşte asigurarea, <strong>de</strong> către statul român, a învăţământului în limba maternă<br />
(clasele I-XII) pentru copiii maghiari (46% sunt <strong>de</strong> acord, 42% nu sunt <strong>de</strong> acord,<br />
iar 12% nu s-au pronunţat) 28 . Aceste opinii se conturează pe fondul unor<br />
atitudini potrivit cărora „maghiarii din România au suficiente drepturi” (85%),<br />
„românii şi maghiarii ar trăi mai bine, dacă nu ar fi <strong>de</strong>zbinaţi <strong>de</strong> politicieni”<br />
(72%), „interesele maghiarilor din România diferă <strong>de</strong> cele ale cetăţenilor<br />
români” (45%) 29 .<br />
Foarte frecvente sunt cazurile în care CNCD este sesizat <strong>de</strong> către<br />
persoane <strong>de</strong> diverse etnii, cu privire la încălcarea dreptului <strong>de</strong> acces la toate<br />
locurile şi serviciile <strong>de</strong>stinate folosinţei publice. Astfel, unor persoane <strong>de</strong> etnie<br />
romă li s-a interzis accesul în incinta unui club, solicitându-li-se legitimaţie <strong>de</strong><br />
acces, în condiţiile în care altor persoane nu li s-a solicitat prezentarea unei astfel<br />
<strong>24</strong> Centrul <strong>de</strong> <strong>Socio</strong>logie Urbană şi Regională, Percepţii şi atitudini faţă <strong>de</strong> fenomenul <strong>de</strong><br />
discriminare, beneficiar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, 2005, p. 10-11,<br />
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Sondaje-4/.<br />
25 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
26 A se ve<strong>de</strong>a şi Gabriel Andreescu, Naţiuni şi minorităţi, Iaşi, Editura Polirom, 2004,<br />
p. 71-75. 27 Cristian Jura (coord.), Sistemul complementar <strong>de</strong> protecţie a drepturilor omului şi <strong>de</strong><br />
combatere a discriminării în România, Braşov, Editura Universităţii Transilvania, 2004, p. 90-92,<br />
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Carte-electronica-1/.<br />
28 Centrul <strong>de</strong> <strong>Socio</strong>logie Urbană şi Regională, Percepţii şi atitudini faţă <strong>de</strong> fenomenul <strong>de</strong><br />
discriminare, beneficiar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, 2005, p. 11,<br />
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Sondaje-4/.<br />
29 Ibi<strong>de</strong>m.
388<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong> legitimaţii. Conform art. 2 alin. 3 al acestei ordonanţe, preve<strong>de</strong>rile, criteriile<br />
sau practicile aparent neutre, care <strong>de</strong>zavantajează anumite persoane, pe baza<br />
criteriilor <strong>de</strong> discriminare, faţă <strong>de</strong> alte persoane sunt discriminatorii, în afara<br />
cazului în care aceste preve<strong>de</strong>ri, criterii sau practici sunt justificate obiectiv <strong>de</strong><br />
un scop legitim, iar meto<strong>de</strong>le <strong>de</strong> atingere a acelui scop sunt a<strong>de</strong>cvate şi necesare.<br />
În cauză, CNCD a reţinut săvârşirea unui act discriminatoriu, <strong>de</strong>oarece, <strong>de</strong>şi s-a<br />
invocat un criteriu aparent neutru (<strong>de</strong>ţinerea legitimaţiei <strong>de</strong> acces), impunerea<br />
acestuia a condus, în practică, la <strong>de</strong>zavantajarea persoanelor <strong>de</strong> etnie romă faţă<br />
<strong>de</strong> alte persoane <strong>de</strong> naţionalitate română, ceea ce a condus la încălcarea art. 2<br />
alin. 3 şi art. 10 lit. f din O. G. nr. 137/2000 republicată 30 . În plus, s-a comis şi o<br />
contravenţie întrucât, conform art. 10 lit. f din aceeaşi ordonanţă, dacă fapta nu<br />
intră sub inci<strong>de</strong>nţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup<br />
<strong>de</strong> persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează<br />
persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială<br />
sau la o categorie <strong>de</strong>favorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei,<br />
sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin „refuzarea accesului<br />
unei persoane sau unui grup <strong>de</strong> persoane la serviciile oferite <strong>de</strong> magazine,<br />
hoteluri, restaurante, baruri, discoteci sau <strong>de</strong> orice alţi prestatori <strong>de</strong> servicii,<br />
indiferent dacă sunt în proprietate privată ori publică” constituie contravenţie.<br />
De asemenea, într-o altă cauză, a fost consi<strong>de</strong>rată discriminare indirectă refuzul<br />
accesului unor persoane <strong>de</strong> etnie romă în incinta unui ştrand, pe motivul că „alţii<br />
ca voi au făcut probleme”. Această argumentaţie nu poate fi consi<strong>de</strong>rată ca fiind<br />
justificată obiectiv <strong>de</strong> un scop legitim, aşa cum cere art. 2 alin. 3 din O.G. nr.<br />
137/2000, <strong>de</strong>oarece „se bazează, în mod exclusiv, pe o prezumţie arbitrară ce<br />
lasă a se înţelege că o anumită categorie <strong>de</strong> persoane are un comportament per se<br />
anti-social” 31 .<br />
Asociaţia Romani CRISS a <strong>de</strong>marat o acţiune prin care a arătat cum, ca<br />
urmare a calamităţilor naturale, s-a propus măsura <strong>de</strong> strămutare şi reconstrucţie<br />
a locuinţelor ce aparţineau unor familii <strong>de</strong> romi, scop pentru care au fost<br />
întocmite 19 fişe tehnice. În urma unui memoriu înaintat <strong>de</strong> un grup <strong>de</strong> cetăţeni,<br />
care solicitau ca viitoarele construcţii ale persoanelor <strong>de</strong> etnie romă să nu fie<br />
amplasate în vecinătatea caselor lor, Consiliul local nu a mai adoptat nicio<br />
hotărâre cu privire la soarta acestora. Analizând conţinutul acestui memoriu,<br />
adresat Consiliului local şi Prefectului, CNCD a reţinut că acesta avea un vădit<br />
caracter discriminatoriu, întemeiat pe criteriul etnic. Autorii memoriului<br />
susţineau că nu aveau nimic împotriva acestor persoane (n.n. romii), dar că<br />
amplasarea acestor construcţii în cartierul respectiv ar afecta modul <strong>de</strong> viaţă al<br />
comunităţii şi, în consecinţă, comportamentul acesteia faţă <strong>de</strong> romi (ex: „nu<br />
suntem obişnuiţi...să trăim în vecinătatea unor asemenea cetăţeni, „halul în care<br />
5/.<br />
30 Hotărârea CNCD nr. 67/19.05.2010, http://www.cncd.org.ro/hotarari/Hotarari-2010-<br />
31 Ibi<strong>de</strong>m.
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 389<br />
_______________________________________________________________________________<br />
arată locuinţele”, „fac <strong>de</strong>se chefuri”, „bătăi” etc.) Un alt argument, folosit pentru<br />
a susţine necesitatea neamplasării locuinţelor romilor în vecinătatea sau în<br />
mijlocul comunităţii respective, a fost prevenirea conflictelor care „inerent, ar<br />
apărea între comunitatea lor şi cea a noastră”. CNCD a reţinut că memoriul<br />
părţilor reclamate, adresat autorităţilor publice, intră sub inci<strong>de</strong>nţa art. 2 alin. 5<br />
din O. G. nr. 137/2000, conform căruia „constituie hărţuire şi se sancţionează<br />
contravenţional orice comportament pe criteriu <strong>de</strong> rasă, naţionalitate, etnie,<br />
limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă<br />
la o categorie <strong>de</strong>favorizată, vârstă, handicap, statut <strong>de</strong> refugiat ori azilant sau<br />
orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, <strong>de</strong>gradant ori<br />
ofensiv”. Mai mult <strong>de</strong>cât atât, acţiunea respectivă aduce atingere <strong>de</strong>mnităţii<br />
persoanelor, aparţinând comunităţii etnice a romilor din localitate, şi încalcă<br />
principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor 32 .<br />
Într-o altă cauză, Centrul Romilor pentru Politici <strong>de</strong> Sănătate Sastipen a<br />
arătat că unei persoane <strong>de</strong> etnie romă, însărcinată în luna a doua, i-a fost refuzată<br />
sistematic efectuarea unui consult <strong>de</strong> specialitate la secţia <strong>de</strong> Obstretică-<br />
Ginecologie a spitalului din localitate, aducându-se atingere <strong>de</strong>mnităţii personale<br />
prin folosirea unor cuvinte jignitoare la adresa originii sale etnice. Negând aceste<br />
afirmaţii, pârâtul, medic ginecolog, a afirmat că persoana în cauză nu a prezentat<br />
un bilet <strong>de</strong> trimitere sau solicitare <strong>de</strong> internare. Reţinând că aceste susţineri ale<br />
medicului ar putea avea un caracter obiectiv, CNCD a supus analizei şi alte<br />
aspecte ale cauzei: „Faptul că petenta nu a solicitat niciodată internarea în spital<br />
sau efectuarea <strong>de</strong> analize medicale nici la medicul <strong>de</strong> familie, nici la policlinică<br />
ori camera <strong>de</strong> gardă, pune în discuţie întrebarea în ce măsură o asemenea<br />
susţinere este pertinentă în raport cu o persoană aflată într-o situaţie medicală<br />
aparte (stare <strong>de</strong> graviditate), care face parte din comunitatea romă şi care se<br />
plasează într-o situaţie <strong>de</strong> <strong>de</strong>zavantaj socio-economic sau educaţional în raport<br />
cu majoritatea populaţiei. Or, aceeaşi întrebare se poate ridica inclusiv în ceea ce<br />
priveşte o persoană care aparţine majorităţii populaţiei, care nu are cunoştinţe <strong>de</strong><br />
a evalua din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re medical situaţia sa particulară şi, în mod special,<br />
necesitarea unei internări medicale sau efectuării unor expertize medicale pe<br />
care să o solicite în mod expres unui medic curant sau unui serviciu <strong>de</strong> urgenţă.<br />
O asemenea argumentaţie pune în discuţie inclusiv dreptul oricărui pacient <strong>de</strong> a<br />
fi informat corespunzător cu privire la îngrijirile medicale ce i se acordă şi care<br />
se presupun a fi asigurate „la cea mai înaltă calitate <strong>de</strong> care societatea dispune”,<br />
astfel cum a statuat legiuitorul român în Legea nr. 46/2003” 33 . Consiliul a fost <strong>de</strong><br />
părere că partea reclamată a avut un comportament care a condus la crearea unui<br />
cadru intimidant sau ofensiv pentru reclamantă, comportament care a fost<br />
32<br />
Hotărârea CNCD nr. 107/09.06.2010, http://www.cncd.org.ro/hotarari/Hotarari-2010-<br />
5/.<br />
33<br />
Hotărârea CNCD nr. 149 din 07.07.2010, http://www.cncd.org.ro/hotarari/Hotarari-<br />
2010-5/.
390<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>terminat, explicit sau implicit, <strong>de</strong> originea sa etnică, intrând, astfel, sub<br />
inci<strong>de</strong>nţa preve<strong>de</strong>rilor art. 2 alin.5 din O.G. nr. 137/2000.<br />
O altă etnie, supusă discriminării, este etnia maghiară. Într-o cauză,<br />
petentul, aparţinând etniei maghiare, susţinea că postarea pe pagina <strong>de</strong> internet a<br />
Primăriei Municipiului Târgu-Mureş (www.tirgumures.ro) a unor informaţii <strong>de</strong><br />
interes public (<strong>de</strong> exemplu, hotărâri ale Consiliului local, procese verbale ale<br />
Adunării Consiliului local, numere ale periodicului <strong>de</strong> informaţii Monitorul<br />
Primăriei Târgu-Mureş, comunicate <strong>de</strong> presă), exclusiv în limba română<br />
reprezintă acte <strong>de</strong> discriminare la adresa cetăţenilor maghiari. În apărarea sa,<br />
reclamatul consi<strong>de</strong>ra că Primăria în cauză a respectat obligaţia <strong>de</strong> informare a<br />
cetăţenilor maghiari prin Monitorul Primăriei Târgu-Mureş, precum şi prin<br />
cotidianul Népújság, care publică ordinea <strong>de</strong> zi a şedinţelor Consiliului local; <strong>de</strong><br />
asemenea, reclamatul consi<strong>de</strong>ra că niciun text <strong>de</strong> lege nu obligă autoritatea<br />
publică locală la aducerea la cunoştinţă publică a actelor la care se face referire<br />
în petiţie, pe site-ul instituţiei. Analizând circumstanţele cauzei, Colegiul<br />
Director al CNCD a constatat că postarea unor informaţii <strong>de</strong> interes public pe<br />
pagina oficială <strong>de</strong> internet a Primăriei Târgu-Mureş, exclusiv în limba română,<br />
având în ve<strong>de</strong>re compoziţia etnică a municipiului respectiv, constituie un<br />
tratament discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. 1, coroborat cu art. 10 lit. h din<br />
O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor <strong>de</strong><br />
discriminare, republicată, şi a <strong>de</strong>cis, în consecinţă, sancţionarea primarului<br />
municipiului Târgu-Mureş, în calitate <strong>de</strong> reprezentant legal al Primăriei, cu<br />
amendă contravenţională în valoare <strong>de</strong> 400 RON 34 .<br />
Un alt drept, a cărui încălcare a fost frecvent invocată în acte/fapte <strong>de</strong><br />
discriminare, este accesul la educaţie, fiind semnalate cazuri <strong>de</strong> segregare a<br />
copiilor romi în şcoli din România 35 . Un astfel <strong>de</strong> caz, sesizat <strong>de</strong> Romani CRISS,<br />
a fost semnalat într-o şcoală din localitatea Cehei-ju<strong>de</strong>ţul Sălaj, un<strong>de</strong> copiii romi<br />
învăţau separat <strong>de</strong> copiii majoritari în clasele V – VIII ale şcolii din localitate.<br />
Ocupându-se <strong>de</strong> investigarea acestui caz şi ascultând opiniile autorităţilor locale,<br />
ale părinţilor şi copiilor romi, precum şi opiniile copiilor majoritari şi ale<br />
cadrelor didactice din localitatea repectivă, privind tratamentul diferenţiat şi<br />
injust faţă <strong>de</strong> copiii romi, asociaţia Romani CRISS a sesizat Ministerul Educaţiei<br />
şi Cercetării, precum şi Inspectoratul Şcolar Ju<strong>de</strong>ţean – Sălaj, solicitând punctul<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re oficial al acestor instituţii, cu privire la situaţia existentă la Şcoala<br />
34 Hotărârea CNCD nr. 94 din 02.06.2010, http://www.cncd.org.ro/hotarari/Hotarari-<br />
2010-5/. 35 A se ve<strong>de</strong>a Mădălin Morteanu, Dezi<strong>de</strong>riu Gergely, Romii din România: o perspectivă<br />
<strong>de</strong> ansamblu social-culturală şi juridică, în Ciprian I. Necula (coord.), Combaterea discriminării:<br />
eficienţa iniţiativelor guvernamentale şi neguvernamentale, Bucureşti, Ars Docendi, 2004, p. 55-<br />
73.
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 391<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Generală din localitatea Cehei 36 . În consecinţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării<br />
şi Tineretului a oferit Romani CRISS următorul răspuns: „… direcţia generală…<br />
a solicitat ISJ Sălaj informaţii suplimentare pentru clarificarea aspectelor<br />
semnalate… În consecinţă, s-a format o comisie care s-a <strong>de</strong>plasat la faţa locului”<br />
şi care, „prin coroborarea informaţiilor obţinute astfel, cu baza materială <strong>de</strong> care<br />
dispune şcoala la acest moment, cu concursul autorităţilor locale, au fost luate<br />
următoarele măsuri pentru ameliorarea condiţiilor <strong>de</strong> studiu pentru copiii din<br />
Cehei, în raport cu situaţia anterioară datei <strong>de</strong> 28.02.2003: începând cu<br />
01.04.2003, s-a introdus cursa specială pentru transportul copiilor pe ruta Pusta-<br />
Veche – Cehei, pentru ambele schimburi; din 15.03.2003, clasele a VI-a şi a VIIa,<br />
cu un număr <strong>de</strong> 35 <strong>de</strong> elevi romi, învaţă în clădirea principală alături <strong>de</strong> elevii<br />
români; s-a <strong>de</strong>marat proiectul <strong>de</strong> „recuperare şcolară” pentru adulţi şi adolescenţi<br />
la Pusta-Veche; acoperirea cu cadre calificate a posturilor didactice din şcoală<br />
(din 16 cadre didactice, 14 sunt calificate); s-a dispus recondiţionarea urgentă a<br />
clădirii anexă; a fost <strong>de</strong>marat proiectul <strong>de</strong> educaţie interculturală la Şcoala<br />
Gimnazială din Şimleu” 37 . De asemenea, se preciza că: „… în momentul <strong>de</strong> faţă,<br />
dat fiind că spaţiul <strong>de</strong>stinat învăţământului impune activitatea didactică divizată<br />
pe două schimburi, baza materială <strong>de</strong> care dispune şcoala este la dispoziţia<br />
întregului corp profesoral şi a întregului efectiv <strong>de</strong> elevi, fără discriminare…” 38 .<br />
Adresând o plângere către CNCD, cu privire la cazul Cehei, asociaţia Romani<br />
CRISS a obţinut următorul răspuns: „... în urma analizei acesteia (a plângerii<br />
adresate – n.n.), (Colegiul director) a dispus prin Hotărârea nr. 218/23.06.2003<br />
că: 1. Faptele prezentate constituie discriminare, conform art. 2 alin. 2 din O.G.<br />
137/2000...; 2. Măsura sancţionării cu avertisment va fi aplicată Şcolii Generale<br />
Cehei” 39 .<br />
Într-un alt caz, în satul Voia (Pătroaia Gară), clasa a V-a B a şcolii<br />
generale, care era formată numai din elevi <strong>de</strong> etnie romă, era separată <strong>de</strong><br />
celelalte clase, în sensul că acei elevi aveau „sala <strong>de</strong> clasă” în clădirea grădiniţei,<br />
în sala <strong>de</strong> spectacole. Făcând investigaţii la faţa locului, Colegiul director a<br />
constatat că separarea clasei a V-a B, în altă construcţie <strong>de</strong>cât cea a şcolii, nu era<br />
<strong>de</strong> natură discriminatorie, <strong>de</strong>oarece şi în celelalte clase existau elevi aparţinând<br />
acestei etnii, atât din satul Voia (Pătroaia Gară), cât şi din Pătroaia Vale.<br />
Directorul şcolii investigate a fost, totuşi, sancţionat cu amendă contravenţională<br />
în valoare <strong>de</strong> 5 milioane <strong>de</strong> lei, întrucât a refuzat să <strong>de</strong>a informaţii şi explicaţii şi<br />
să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei <strong>de</strong>sfăşurări a investigaţiei,<br />
36 A se ve<strong>de</strong>a Dezi<strong>de</strong>riu Gergely, Anti-discrimination Legislation in Romania: Moving<br />
Toward Enforcement and Implementation, în Public Interest Law Initiative, Separate and<br />
Unequal, Columbia University Budapest Law Center, Budapest, Hungary, 2004, p. 93-95.<br />
37 Răspunsul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului – Direcţia Generală pentru<br />
Învăţământ şi Limbile Minorităţilor, nr. 31723/04.06.2003; Romani CRISS, Newsletter, no. 19, 9<br />
iunie 2003, disponibil la adresa web www.romanicriss.ro.<br />
38 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
39 Hotărârea CNCD nr. 218/23.06.2003.
392<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
potrivit art. 20 alin. 6 din O.G. nr.137/2000 cu modificările şi completările<br />
ulterioare 40 .<br />
CNCD a fost sesizat cu privire la atitudinea unor directori ai şcolilor<br />
generale din oraşul Babadag, ju<strong>de</strong>ţul Tulcea, care au refuzat înscrierea în anul<br />
şcolar 2004-2005 a mai multor copii <strong>de</strong> etnie turcă. În urma cercetărilor<br />
efectuate la şcoala Mircea cel Bătrân, şcoala Constantin Brâncoveanu şi<br />
Inspectoratul Ju<strong>de</strong>ţean Tulcea, s-au reţinut următoarele:<br />
- în baza unei adrese, emise <strong>de</strong> către Inspectoratul Şcolar al ju<strong>de</strong>ţului<br />
Tulcea, şcolile Mircea cel Bătrân şi Constantin Brâncoveanu trebuiau să-şi<br />
repartizeze în mod egal copiii <strong>de</strong> romi turci, în funcţie <strong>de</strong> preferinţele părinţilor<br />
şi ale şcolii;<br />
- atribuţiile, cu privire la recenzarea copiilor din cele două sectoare, le<br />
reveneau celor doi directori, fiecare în cadrul sectorului propriu, şi nu<br />
inspectoratului;<br />
- la şcolile Mircea cel Bătrân şi Constantin Brâncoveanu au fost înscrişi<br />
elevii <strong>de</strong> etnie turcă din circumscripţiile şcolare respective, conform legislaţiei în<br />
vigoare şi după criteriul distanţei faţă <strong>de</strong> şcoală (la şcoala Mircea cel Bătrân<br />
23,7% copii romi-turci, iar la şcoala Constantin Brâncoveanu 32,4% copii romiturci;<br />
- toţi elevii, aparţinând minorităţii romilor-turci, pentru care s-au <strong>de</strong>pus<br />
cereri <strong>de</strong> înscriere la cele două şcoli şi care s-au prezentat la şcoală, au fost<br />
înscrişi.<br />
Disfuncţionalităţile care au apărut ulterior s-au datorat, pe <strong>de</strong> o parte,<br />
analfabetismului părinţilor şi lipsei sau <strong>de</strong>teriorării certificatelor <strong>de</strong> naştere ale<br />
copiilor, iar pe <strong>de</strong> altă parte, <strong>de</strong>punerii unui număr mare <strong>de</strong> cereri <strong>de</strong> înscriere cu<br />
întârziere, după data <strong>de</strong> 15 septembrie. Examinând toate actele <strong>de</strong>puse la dosar,<br />
raportul <strong>de</strong> investigaţie, precum şi dispoziţiile legale inci<strong>de</strong>nte, Colegiul director<br />
a constatat că sesizarea, astfel cum a fost formulată, nu îmbracă forma cerută <strong>de</strong><br />
O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor <strong>de</strong><br />
discriminare, pentru a fi calificată drept faptă cu caracter discriminatoriu. Drept<br />
urmare, Colegiul Director a hotărât clasarea dosarului datorită inexistenţei faptei<br />
<strong>de</strong> discriminare în cazul analizat 41 .<br />
O mare parte dintre plângerile înaintate CNCD <strong>de</strong> către persoane <strong>de</strong><br />
diverse etnii (cele mai frecvente fiind însă <strong>de</strong> etnie romă) sau <strong>de</strong> reprezentanţi ai<br />
intereselor acestora au avut ca obiect încălcarea dreptului la <strong>de</strong>mnitate personală,<br />
prin afirmaţii cu caracter discriminatoriu.<br />
Asociaţia Romani CRISS a înaintat o plângere cu privire la conţinutul<br />
discriminatoriu al unui articol <strong>de</strong> presă, publicat în „Aca<strong>de</strong>mia Caţavencu”, în<br />
40 CNCD, Lupta împotriva discriminării în România. Cadru legal. Hotărâri ale<br />
Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, lucrare editată cu<br />
sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin programul comunitar <strong>de</strong> acţiune pentru combaterea<br />
discriminării (2001-2006), p. 42.<br />
41 Ibi<strong>de</strong>m, p. 40.
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 393<br />
_______________________________________________________________________________<br />
care susţinea că mesajul, bazat pe stereotipuri, promovează o imagine negativă<br />
ce vizează atingerea <strong>de</strong>mnităţii şi crearea unei atmosfere <strong>de</strong>gradante, umilitoare<br />
şi ofensatoare, îndreptate împotriva minorităţii romilor. În apărarea sa, partea<br />
reclamată a arătat că respectiva publicaţie a fost înfiinţată cu scopul explicit <strong>de</strong> a<br />
sancţiona, prin umor (negru) şi zeflemea, viciile societăţii româneşti<br />
postcomuniste, fiind o revistă-pamflet cu un stil ironic, umoristic, elitist şi<br />
obiectiv, fără să vizeze atingerea <strong>de</strong>mnităţii minorităţii rome. Analizând<br />
conţinutul articolului <strong>de</strong> presă incriminat, CNCD a reţinut că „apartenenţa etnică<br />
a unei persoane nu poate fi privită ca relevantă în legătură directă cu modul în<br />
care o persoană sau o comunitate <strong>de</strong> persoane exercită o anumită funcţie sau cu<br />
privire la faptele pe care le săvârşeşte” 42 . De asemenea, în legătură cu asocierea<br />
stereotipă a comunităţii <strong>de</strong> romi cu nivelul scăzut <strong>de</strong> educaţie sau cu<br />
preju<strong>de</strong>căţile implicite că în rândul comunităţii a fura este mult mai simplu <strong>de</strong>cât<br />
a munci, Consiliul a arătat că „acestea sunt <strong>de</strong> natură a produce efecte nedorite,<br />
în mod gratuit, asupra acestei comunităţi <strong>de</strong> persoane, creând un cadru cel puţin<br />
ofensiv sub aspectul <strong>de</strong>mnităţii” 43 , în sensul arătat <strong>de</strong> art. 2 alin. 5 din O.G. nr.<br />
137/2000 şi a dispus emiterea unei recomandări.<br />
Într-o altă cauză, petentul I. M. a invocat încălcarea dreptului său la<br />
<strong>de</strong>mnitate prin modul în care doi angajaţi din cadrul Primăriei comunei Bujoru,<br />
jud. Teleorman, i s-au adresat cu ocazia solicitării <strong>de</strong> alimente <strong>de</strong> la persoana cu<br />
atribuţii în domeniul protecţiei sociale din cadrul Primăriei. Cu aceeaşi ocazie,<br />
petentul a susţinut că a fost lovit, îmbrâncit şi că i s-au adresat injurii referitoare<br />
la apartenenţa la etnia romă. Cu privire la atitudinea primei reclamate, CNCD a<br />
constatat că nu existau probe care să arate o conduită ce ar reprezenta încălcarea<br />
<strong>de</strong>mnităţii personale a petentului şi că acesta nu a putut beneficia <strong>de</strong> pachet din<br />
cauza faptului că nu în<strong>de</strong>plinea condiţiile legale, iar cu privire la afirmaţiile<br />
făcute <strong>de</strong> cel <strong>de</strong>-al doilea reclamat („ţigan împuţit”, „leneş”, „aschimodie”), a<br />
reţinut că faptele sesizate încalcă dreptul la <strong>de</strong>mnitate, în conformitate cu<br />
preve<strong>de</strong>rile art. 15 al O.G. nr. 137/2000, republicată, atitudine sancţionată cu<br />
avertisment 44 .<br />
CNCD s-a autosesizat cu privire la <strong>de</strong>claraţia domnului J., făcută în<br />
cadrul şedinţei Consiliului Naţional Secuiesc, <strong>de</strong>sfăşurat în localitatea<br />
Gheorgheni, care a fost preluată şi publicată <strong>de</strong> către un cotidian local, în data <strong>de</strong><br />
16 februarie 2005. În <strong>de</strong>claraţie se afirmau următoarele: „În Ungaria trăiesc 10<br />
milioane <strong>de</strong> oameni, dar numărul acestora ne indică altceva. Trebuie să spun –<br />
sper ca nimeni să nu se supere –Ungaria este singura ţară, un<strong>de</strong>, priviţi vă rog:<br />
Germania este condusă <strong>de</strong> germani, Polonia este condusă <strong>de</strong> polonezi, Slovacia<br />
este condusă <strong>de</strong> slovaci... Ungaria este singura ţară care pas cu pas <strong>de</strong>vine al<br />
5/.<br />
2010-5/.<br />
42 Hotărârea CNCD nr. 87/02.06.2010, http://www.cncd.org.ro/hotarari/Hotarari-2010-<br />
43 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
44 Hotărârea CNCD nr. 40 din 05.05.2010, http://www.cncd.org.ro/hotarari/Hotarari-
394<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
doilea Israel”. În urma discuţiilor purtate cu domnul J., acesta a afirmat că<br />
intenţia sa nu a fost să aducă atingere unor categorii sociale constituite pe<br />
criteriu etnic, însă afirmaţiile sale au fost plasate <strong>de</strong> ziariştii <strong>de</strong> la cotidianul<br />
respectiv în afara contextului, fiindu-le <strong>de</strong>naturat sensul. Colegiul Director al<br />
CNCD a constatat că atitudinea domnului J., manifestată în public, constituie<br />
faptă <strong>de</strong> discriminare în înţelesul art. 19 din O.G. nr. 137/2000 privind<br />
prevenirea şi sancţionarea tuturor faptelor <strong>de</strong> discriminare, potrivit căruia,<br />
constituie contravenţie „dacă fapta nu intră sub inci<strong>de</strong>nţa legii penale, orice<br />
comportament manifestat în public, având caracter <strong>de</strong> propagandă naţionalistşovină,<br />
<strong>de</strong> instigare la ură rasială sau naţională, orice comportament care are ca<br />
scop sau vizează atingerea <strong>de</strong>mnităţii ori crearea unei atmosfere <strong>de</strong> intimidare,<br />
ostile, <strong>de</strong>gradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane,<br />
unui grup <strong>de</strong> persoane sau unei comunităţi şi este legat <strong>de</strong> apartenenţa acestora la<br />
o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie<br />
<strong>de</strong>favorizată ori <strong>de</strong> convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia”.<br />
Această faptă a fost calificată ca având caracter discriminatoriu, <strong>de</strong>oarece<br />
valoarea socială, lezată prin sensul dat <strong>de</strong> afirmaţia „Ungaria este singura ţară<br />
care, pas cu pas, <strong>de</strong>vine al doilea Israel”, este <strong>de</strong>mnitatea evreilor 45 . În<br />
consecinţă, CNCD a sancţionat fapta respectivă cu amendă.<br />
În calitate <strong>de</strong> reprezentant unic al minorităţii romilor în Parlamentul<br />
României şi <strong>de</strong> preşedinte al Parti<strong>de</strong>i Romilor, petentul N. P. a făcut o plângere<br />
la CNCD, în care consi<strong>de</strong>ra că articolele publicate în cotidianul reclamat din<br />
datele <strong>de</strong> 2 şi 3 martie 2009 (cu scopul <strong>de</strong> a modifica <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „rom” în<br />
<strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „ţigan”), publicate sub titlul „«Ţigan» în loc <strong>de</strong> «rom»” şi „De la<br />
rom la referendum” (în principal prin partea introductivă: „Recru<strong>de</strong>scenţa<br />
infracţiunilor comise <strong>de</strong> ţigani în Italia şi nu numai, precum şi asocierea acestor<br />
fapte cu poporul român prezentat ca un popor <strong>de</strong> violatori, hoţi are efecte<br />
negative nu numai asupra ţării noastre ca imagine, ci şi asupra românilor <strong>de</strong><br />
bună-credinţă care merg în străinătate să câştige un ban cinstit. S-a ajuns la<br />
situaţii paradoxale, în care România nu mai înseamnă pentru presa şi opinia<br />
publică din străinătate ţara Nadiei Comăneci, a lui Constantin Brâncuşi sau a lui<br />
George Enescu, nu mai este ţara cu tradiţii şi frumuseţi tulburătoare, ci o ţară <strong>de</strong><br />
barbari care fură, violează, dau în cap.”), reprezintă un act <strong>de</strong> instigare la<br />
discriminare, rasism şi xenofobie, prin afirmaţiile discriminatorii, care aduc<br />
atingere dreptului la <strong>de</strong>mnitate al persoanelor <strong>de</strong> etnie romă 46 . Colegiul Director<br />
al CNCD a constatat că aceste fapte reprezintă discriminare, conform art. 2 alin.<br />
1 din O.G. nr. 137/2000 şi aduc atingere dreptului la <strong>de</strong>mnitate 47 , conform art. 15<br />
al aceleiaşi ordonanţe, care preve<strong>de</strong> că: „Constituie contravenţie, conform<br />
45 CNCD, Combaterea discriminării în România: Un pas spre egalitate şi diversitate,<br />
p. 165, http://www.cncd.org.ro/publicatii/Carte-electronica-1/.<br />
46 A se ve<strong>de</strong>a Hotărârea CNCD nr. 20 din 04.05.2010,<br />
http://www.cncd.org.ro/hotarari/Hotarari-2010-5/.<br />
47 Ibi<strong>de</strong>m.
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 395<br />
_______________________________________________________________________________<br />
prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub inci<strong>de</strong>nţa legii penale, orice<br />
comportament manifestat în public, având caracter <strong>de</strong> propagandă naţionalistşovină,<br />
<strong>de</strong> instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are<br />
ca scop sau vizează atingerea <strong>de</strong>mnităţii ori crearea unei atmosfere <strong>de</strong><br />
intimidare, ostile, <strong>de</strong>gradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva<br />
unei persoane, unui grup <strong>de</strong> persoane sau unei comunităţi şi legat <strong>de</strong> apartenenţa<br />
acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o<br />
categorie <strong>de</strong>favorizată ori <strong>de</strong> convingerile, sexul sau orientarea sexuală a<br />
acestuia”.<br />
Partida Romilor Social Democrată a introdus o plângere la CNCD<br />
împotriva revistei România Mare, referitoare la articolul cu titlul „Doctrina<br />
social-<strong>de</strong>mocrată – Baronul drogurilor”, publicat în data <strong>de</strong> 23 aprilie 2004. În<br />
plângere se preciza că articolul a făcut referire la comunitatea romă astfel:<br />
„ocupaţii onorabile ale ciorilor (cum ar fi prostituţia, taxa <strong>de</strong> protecţie)”,<br />
afirmaţie prin care s-ar fi realizat o asociere între imaginea comunităţii <strong>de</strong> romi<br />
şi activităţi care contravin legii, precum: prostituţia şi taxa <strong>de</strong> protecţie, asociere<br />
care creează o atmosferă ostilă, <strong>de</strong>gradantă, umilitoare sau ofensatoare,<br />
îndreptată împotriva acestei comunităţi. Conform art. 2 alin. 3 din O.G. nr.<br />
137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor <strong>de</strong> discriminare, cu<br />
modificările şi completările ulterioare, atrage răspun<strong>de</strong>rea contravenţională, dacă<br />
nu intră sub inci<strong>de</strong>nţa legii penale, orice comportament activ sau pasiv care, prin<br />
efectele pe care le generează, favorizează sau <strong>de</strong>favorizează nejustificat ori<br />
supune unui tratament injust sau <strong>de</strong>gradant o persoană, un grup <strong>de</strong> persoane sau<br />
o comunitate, faţă <strong>de</strong> alte persoane, grupuri <strong>de</strong> persoane sau comunităţi. Potrivit<br />
art. 19 al aceluiaşi act normativ, constituie contravenţie „(...) acel comportament<br />
care are ca scop sau vizează atingerea <strong>de</strong>mnităţii ori crearea unei atmosfere <strong>de</strong><br />
intimidare, ostile, <strong>de</strong>gradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva<br />
unei persoane, unui grup <strong>de</strong> persoane sau unei comunităţi şi legat <strong>de</strong> apartenenţa<br />
acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială”. CNCD<br />
a concluzionat că autoarea, prin modul în care a redactat articolul, a <strong>de</strong>păşit<br />
limitele exerciţiului dreptului la opinie şi a libertăţii <strong>de</strong> exprimare 48 , prevăzut <strong>de</strong><br />
art. 30 alin. 6 din Constituţia României, conform căruia, „libertatea <strong>de</strong> exprimare<br />
nu poate prejudicia <strong>de</strong>mnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici<br />
dreptul la propria imagine” şi <strong>de</strong> alin. 7 al aceluiaşi articol din legea<br />
fundamentală, care preve<strong>de</strong> faptul că „sunt interzise, prin lege, în<strong>de</strong>mnul la ură<br />
naţională, rasială, <strong>de</strong> clasă sau religioasă şi incitarea la discriminare. De<br />
asemenea, a fost încălcat art. 1, alin. 2, lit. d, punctul VIII din O.G. nr. 137/2000.<br />
48 CNCD, Lupta împotriva discriminării în România. Cadru legal. Hotărâri ale<br />
Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, lucrare editată cu<br />
sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin programul comunitar <strong>de</strong> acţiune pentru combaterea<br />
discriminării (2001-2006), p. 50.
396<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Stabilind aceste aspecte, Colegiul Director al CNCD a hotărît sancţionarea<br />
autoarei articolului cu avertisment 49 .<br />
O bună parte dintre cazurile <strong>de</strong> discriminare, ajunse în faţa CNCD, fie că<br />
a fost sesizat <strong>de</strong> persoane interesate, fie că s-a autosesizat, au fost cazuri <strong>de</strong><br />
discriminare în sport: scandări cu caracter discriminatoriu la adresa suporterilor<br />
sau jucătorilor, afirmaţii <strong>de</strong> natură discriminatorie la adresa rasei sau etniei unor<br />
jucători <strong>de</strong> fotbal/hochei etc. Constatând că aceste afirmaţii au fost <strong>de</strong> natură să<br />
creeze o atmosferă ostilă, <strong>de</strong>gradantă, umilitoare şi ofensatoare la adresa<br />
suporterilor sau jucătorilor, CNCD a sancţionat aceste fapte cu amendă<br />
contravenţională 50 .<br />
Cazuri frecvente <strong>de</strong> discriminare etnică se întâlnesc şi la angajare şi în<br />
practica raporturilor juridice <strong>de</strong> muncă. CNCD a fost sesizat în legătură cu<br />
publicarea, pe site-ul www.anunturigratuite.ro, a unor oferte <strong>de</strong> muncă cu<br />
precizarea „exclus romi”. În legătură cu obiectul petiţiei, reclamata a precizat că<br />
site-ul permite oricărui utilizator, prealabil înregistrat, să posteze anunţuri, în<br />
mod gratuit, cu respectarea termenilor şi condiţiilor <strong>de</strong> utilizare ale site-ului, care<br />
prevăd folosirea unui limbaj <strong>de</strong>cent şi nevătămarea terţilor; că există un motor <strong>de</strong><br />
cautare pentru eliminarea unor cuvinte, dar care nu poate interpreta fraze şi că nu<br />
poate fi verificat fiecare anunţ manual, <strong>de</strong>oarece s-ar ajunge la blocarea site-ului.<br />
Reclamata a mai arătat că anunţul a fost eliminat imediat ce petenta a aflat <strong>de</strong><br />
acest anunţ. De asemenea, reclamata consi<strong>de</strong>ra că nu este răspunzătoare pentru<br />
conţinutul informaţiilor, conform preve<strong>de</strong>rilor Legii nr. 365/2002, art. 11 alin. 3,<br />
art. 12 şi art. 13, invocând Hotărârea CNCD nr. 117/27.02.2008 (prin care<br />
CNCD s-a pronunţat împotriva celui care a afişat un astfel <strong>de</strong> anunţ şi nu<br />
împotriva reclamatei). Colegiul Director al CNCD a sublinat faptul că anunţul<br />
reprezintă o exclu<strong>de</strong>re pe baza apartenenţei entice, care are ca efect restrângerea<br />
accesului la un loc <strong>de</strong> muncă, încadrându-se, astfel, în <strong>de</strong>finiţia pe care O.G. nr.<br />
137/2000 o consacră discriminării, fiind sancţionată cu avertisment 51 . Colegiul a<br />
recomandat părţii reclamate să <strong>de</strong>pună toate diligenţele posibile, ca toate<br />
persoanele care postează anunţuri pe pagina <strong>de</strong> internet să fie i<strong>de</strong>ntificabile prin<br />
modul <strong>de</strong> înregistrare, pentru a putea fi trase la răspun<strong>de</strong>re civilă, totodată să<br />
filtreze, respectiv să şteargă <strong>de</strong> pe site anunţurile cu caracter discriminatoriu în<br />
timpul cel mai scurt posibil 52 .<br />
Într-o cauză asemănătoare, Primăria mun. Sfântul Gheorghe a emis, la<br />
data <strong>de</strong> 10 septembrie 2002, Dispoziţia nr. 1374 pentru ocuparea unui post <strong>de</strong><br />
Inspector în cadrul Biroului <strong>de</strong> Audit Intern şi Dispoziţia nr. 1373 pentru<br />
49 Ibi<strong>de</strong>m.<br />
50 CNCD, Raport <strong>de</strong> activitate pe anul 2005, http://www.cncd.org.ro/publicatii/Rapoarte-<br />
5/; CNCD, Combaterea discriminării în România: Un pas spre egalitate şi diversitate, p. 65-67,<br />
http://www.cncd.org.ro/publicatii/Carte-electronica-1/.<br />
51 Hotărârea CNCD nr. 127 din 07.07.2010, http://www.cncd.org.ro/hotarari/Hotarari-<br />
2010-5/. 52 Ibi<strong>de</strong>m.
Combaterea discriminării etnice: aplicarea legislaţiei anti-discriminatorii 397<br />
_______________________________________________________________________________<br />
ocuparea unui post <strong>de</strong> Inspector <strong>de</strong> specialitate în cadrul Biroului Patrimoniu.<br />
Printre condiţiile cerute figurau: domiciliu stabil în Sf. Gheorghe şi cunoaşterea<br />
limbilor română şi maghiară. În data <strong>de</strong> 05.12.2003, în ziarul Cuvântul Nou au<br />
apărut mai multe anunţuri, privind organizarea, <strong>de</strong> către Primăria mun. Sf.<br />
Gheorghe, <strong>de</strong> concursuri pentru ocuparea unor posturi în cadrul Bazei <strong>de</strong> Înot şi<br />
Recreere: îngrijitor (amenajator), muncitor <strong>de</strong> întreţinere, instructor sportiv <strong>de</strong><br />
înot, asistent medical şi casier. Art. 50 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul<br />
funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, preve<strong>de</strong>, printre<br />
condiţiile <strong>de</strong> ocupare a funcţiilor publice, şi cunoaşterea limbii române. De<br />
asemenea, în ve<strong>de</strong>rea asigurării folosirii limbii materne <strong>de</strong> către cetăţenii<br />
aparţinând minorităţilor naţionale, în raporturile cu autorităţile administraţiei<br />
publice, în conformitate cu preve<strong>de</strong>rile Constituţiei României, revizuite, şi ale<br />
convenţiilor internaţionale la care România este parte, art. 90 din Legea nr.<br />
215/2001 privind administraţia publică locală stipulează: „2) În unităţile<br />
administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au<br />
o pon<strong>de</strong>re <strong>de</strong> peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile<br />
administraţiei publice locale şi cu aparatul propriu <strong>de</strong> specialitate, aceştia se pot<br />
adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în<br />
limba română, cât şi în limba maternă. 3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), în<br />
posturile care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane<br />
care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.<br />
Colegiul a analizat în mod separat situaţia celor cinci posturi scoase la concurs,<br />
având în ve<strong>de</strong>re că era vorba <strong>de</strong>spre atribuţii diferite, însă pentru toate posturile<br />
se cerea ca şi condiţie eliminatorie cunoaşterea limbii maghiare. Având în<br />
ve<strong>de</strong>re că singurele posturi, pentru care legea impunea, ca o condiţie imperativă,<br />
cunoaşterea limbii maghiare, erau cele care presupuneau atribuţii în domeniul<br />
relaţii cu publicul, Colegiul director al CNCD a reţinut faptul că impunerea<br />
condiţiei cunoaşterii limbii maghiare pentru posturile <strong>de</strong> instructor sportiv <strong>de</strong><br />
înot, asistent medical şi casier se constituie într-o măsură justificată obiectiv <strong>de</strong><br />
un scop legitim, <strong>de</strong>oarece în municipiul Sfântul Gheorghe populaţia maghiară<br />
<strong>de</strong>păşeşte ca pon<strong>de</strong>re 20% din numărul locuitorilor, potrivit art. 90 din Legea nr.<br />
215/2001. Din contră, în ceea ce priveşte posturile <strong>de</strong> îngrijitor amenajator şi<br />
muncitor <strong>de</strong> întreţinere, Colegiul a consi<strong>de</strong>rat că impunerea aceleiaşi condiţii<br />
reprezintă o îngrădire nelegitimă a posibilităţii participării la concurs a<br />
candidaţilor care nu cunosc limba maghiară, <strong>de</strong>oarece aceste două posturi nu<br />
implică şi relaţii cu publicul 53 . În legătură cu cele două dispoziţii pentru<br />
ocuparea unui post <strong>de</strong> Inspector în cadrul Biroului <strong>de</strong> Audit Intern, respectiv<br />
Inspector <strong>de</strong> specialitate în cadrul Biroului Patrimoniu, din data <strong>de</strong> 10<br />
septembrie 2002, Colegiul le-a calificat ca având un caracter discriminatoriu,<br />
53 Lupta împotriva discriminării în România. Cadru legal. Hotărâri ale Colegiului<br />
Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, lucrare editată cu sprijinul<br />
financiar al Comisiei Europene, prin programul comunitar <strong>de</strong> acţiune pentru combaterea<br />
discriminării (2001-2006), p. 27.
398<br />
Roxana Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
conform art. 7 alin. 2, din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea<br />
tuturor formelor <strong>de</strong> discriminare, <strong>de</strong>oarece participarea la concurs nu poate fi<br />
condiţionată <strong>de</strong> existenţa domiciliului stabil în Sf. Gheorghe, fiindcă prin această<br />
măsură se îngră<strong>de</strong>şte dreptul <strong>de</strong> a concura al acelor persoane care au domiciliul<br />
în altă localitate 54 . În consecinţă, Primăria mun. Sf. Gheorghe a fost sancţionată<br />
cu avertisment.<br />
În practică, criteriile pe baza cărora a operat discriminarea sunt greu <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>terminat şi dovedit, cunoscându-se, <strong>de</strong> exemplu, faptul că femeile sunt, <strong>de</strong><br />
regulă, obiectul unor discriminări multiple. Prin urmare, dimensiunea reală şi<br />
amploarea fenomenului discriminării, în general, şi al discriminării etnice, în<br />
special, sunt foarte dificil <strong>de</strong> surprins doar prin simpla parcurgere a articolelor<br />
din presă şi a formulărilor din anunţurile <strong>de</strong> angajare, care sunt cel mai uşor <strong>de</strong><br />
verificat şi, totodată, cele mai frecvente şi cele mai evi<strong>de</strong>nte acte <strong>de</strong><br />
discriminare. Nici prin studiul hotărârilor CNCD şi a cauzelor aflate pe rol nu se<br />
poate întocmi o statistică fi<strong>de</strong>lă realităţii, <strong>de</strong>oarece în statisticile CNCD<br />
hotărârile apar clasificate conform unui singur criteriu, ori actele/faptele <strong>de</strong><br />
discriminare, bazate pe un singur criteriu, sunt, în principiu, rare. De asemenea,<br />
uneori criteriul etnie este confundat cu cel al rasei sau naţionalităţii, făcând astfel<br />
şi mai greoaie monitorizarea cazurilor <strong>de</strong> discriminare etnică. CNCD, fiind însă<br />
autoritatea în materia implementării şi aplicării principiului nediscriminării,<br />
consi<strong>de</strong>răm că hotărârile sale sunt ilustrative şi servesc la alcătuirea unei<br />
radiografii a acestui „organism” bolnav <strong>de</strong> discriminare etnică şi ură rasială, care<br />
este societatea contemporană.<br />
COMBATING ETHNIC DISCRIMINATION: ANTI-DISCRIMINATION<br />
LEGISLATION APPLIED BY THE NATIONAL COUNCIL FOR COMBATING<br />
DISCRIMINATION<br />
(Abstract)<br />
The adoption of an anti-discrimination legislation was only the first step<br />
Romania has ma<strong>de</strong> in what would become a long but important process of reforming<br />
Romanian society and enforcing the principle of equality. This article explores the<br />
history of the legal framework for preventing and combating ethnic discrimination in<br />
Romania and ilustrates how the law is now implemented and utilized by the National<br />
Council for Combating Discrimination (CNCD in Romanian). Featuring some of the<br />
most significant <strong>de</strong>cisions of the CNCD in the last <strong>de</strong>ca<strong>de</strong>, this article makes a<br />
radiography of the „historical phenomenon” of ethnic discrimination in Romania,<br />
knowing the fact that the social category most often subjected to discrimination are<br />
Roma.<br />
Keywords: discrimination, ethnicity, equality, dignity, Roma.<br />
54 Ibi<strong>de</strong>m.
REGIMUL JURIDIC AL CONTRACTULUI DE<br />
RENTĂ VIAGERĂ<br />
NICOLAE GRĂDINARU<br />
1.1. Consi<strong>de</strong>raţii privind contractul.<br />
Contractul <strong>de</strong> rentă viageră este contractul prin care o parte, numită<br />
credirentier, înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă <strong>de</strong> bani unei persoane<br />
numită <strong>de</strong>birentier, în schimbul unei prestaţii periodice în bani, care urmează a i<br />
se plăti până la <strong>de</strong>cesul său.<br />
Renta viageră, potrivit art. 1.643 din codul civil, se poate înfiinţa în<br />
favoarea uneia sau mai multor persoane, <strong>de</strong>ci pot fi mai mulţi credirentieri după<br />
cum, <strong>de</strong>şi nu se preve<strong>de</strong> expres, pot fi mai mulţi <strong>de</strong>birentieri.<br />
Conform preve<strong>de</strong>rilor art. 1.640 din Codul civil, renta viageră „se poate<br />
constitui şi cu titlu gratuit prin donaţiune între vii sau prin testament”. În<br />
asemenea situaţii, constituirea rentei viagere este supusă condiţiilor <strong>de</strong> fond şi<br />
formă pentru donaţii şi testament.<br />
Renta viageră, înfiinţată prin donaţie sau testament, este supusă<br />
reducţiunii, dacă <strong>de</strong>păşeşte rezerva succesorală.<br />
Potrivit art. 1.642 din Codul civil, renta viageră se poate înfiinţa „în<br />
favoarea persoanei ce a plătit preţul, sau a altei a treia ce nu are niciun drept la<br />
rentă. În cazul din urmă, <strong>de</strong>şi întruneşte însuşirile unei liberalităţi, totuşi nu este<br />
supusă formelor stabilite pentru donaţie”. În astfel <strong>de</strong> cazuri, <strong>de</strong> ratele <strong>de</strong> rentă<br />
viageră beneficiază o altă persoană <strong>de</strong>cât cea care a înstrăinat bunul.<br />
1.2. Caractere juridice.<br />
Contractul <strong>de</strong> rentă viageră este un contract:<br />
- consensual (cu excepţia faptului când prestaţia credirentierului se<br />
referă la un imobil şi este necesară forma autentică a contractului),<br />
consimţământul exprimat şi neviciat fiind suficient pentru valabilitatea<br />
contractului;<br />
- cu titlu oneros, aleatoriu, <strong>de</strong>oarece şansa câştig – pier<strong>de</strong>re pentru<br />
ambele părţi <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> un eveniment viitor şi nesigur, <strong>de</strong>cesul credirentierului –<br />
exceptând constituirea rentei prin donaţie sau testament, în acest caz ar fi o<br />
liberalitate. Totuşi, potrivit preve<strong>de</strong>rilor art. 1.640 din Codul civil, renta viageră<br />
se poate constitui şi cu titlu gratuit, prin donaţie sau testament;<br />
- sinalagmatic, fiecare parte îşi asumă obligaţii (cu excepţia cazului <strong>de</strong><br />
constituire prin donaţie şi testament);<br />
- translativ <strong>de</strong> proprietate, mortis cauza, când are loc transferul <strong>de</strong><br />
proprietate (obligaţia <strong>de</strong> a da).<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 399-406
400<br />
Nicolae Grădinaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
1.3. Condiţii <strong>de</strong> validitate.<br />
Fiind translativ <strong>de</strong> proprietate, contractul <strong>de</strong> rentă viageră impune<br />
ambelor părţi condiţia capacităţii <strong>de</strong>pline <strong>de</strong> exerciţiu. Renta viageră este nulă,<br />
dacă se face în favoarea unei persoane incapabilă <strong>de</strong> a primi – art. 1.641 Cod<br />
civil.<br />
Conform preve<strong>de</strong>rilor art. 1.644 din Codul civil, contractul <strong>de</strong> rentă<br />
viageră este lovit <strong>de</strong> nulitate absolută în situaţia în care, la data încheierii,<br />
beneficiarul rentei (credirentierul sau terţul beneficiar) era <strong>de</strong>ja mort.<br />
Potrivit preve<strong>de</strong>rilor art. 1.645 din Codul civil, contractul rentei viagere<br />
este nul în cazul constituirii rentei în favoarea unei persoane afectate <strong>de</strong> o boală,<br />
din cauza căreia a <strong>de</strong>cedat în intervalul <strong>de</strong> 20 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la data încheierii<br />
contractului. Cauza morţii să fie boala existentă în momentul încheierii<br />
contractului.<br />
Dacă renta a fost constituită în favoarea mai multor persoane şi numai<br />
una a încetat din viaţă în momentul constituirii ori în intervalul <strong>de</strong> 20 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong><br />
la data încheierii contractului, contractul rămâne valabil încheiat.<br />
În cazul în care moartea credirentierului a intervenit după termenul <strong>de</strong> 20<br />
<strong>de</strong> zile, instanţa poate constata nulitatea contractului, dacă se face dovada că<br />
<strong>de</strong>birentierul avea cunoştinţă <strong>de</strong> moartea iminentă a credirentierului.<br />
1.4. Efectele contractului <strong>de</strong> rentă viageră.<br />
Obligaţiile credirentierului constau atât în predarea bunului şi în<br />
garanţia <strong>de</strong> evicţiune, cât şi pentru vicii ascunse.<br />
Obligaţiile <strong>de</strong>birentierului sunt următoarele:<br />
A. Obligaţia <strong>de</strong> plată a rentei, la termenele şi în condiţiile stabilite prin<br />
contract.<br />
Prestaţia <strong>de</strong>birentierului se numeşte rentă viageră. Cuantumul acesteia<br />
se stabileşte prin voinţa părţilor.<br />
Doctrina judiciară admite posibilitatea revizuirii, pe cale ju<strong>de</strong>cătorească,<br />
a ratelor rentei, ca pe o garanţie împotriva riscului <strong>de</strong>precierii mone<strong>de</strong>i <strong>de</strong> plată a<br />
contractului.<br />
Conform preve<strong>de</strong>rilor art. 1.641 din Codul civil, renta viageră,<br />
constituită prin donaţie sau testament, poate fi redusă, dacă <strong>de</strong>păşeşte porţiunea<br />
disponibilă, şi este nulă, dacă se face în favoarea unei persoane incapabile <strong>de</strong> a<br />
primi.<br />
Potrivit art. 1.648 din Codul civil, <strong>de</strong>birentierul nu se poate elibera <strong>de</strong><br />
plata rentei, restituind bunul sau suma primită <strong>de</strong> la credirentier, <strong>de</strong>oarece<br />
contractul produce efecte obligatorii, oricât <strong>de</strong> lungă ar fi viaţa celui care<br />
beneficiază <strong>de</strong> rentă sau oricât <strong>de</strong> oneroasă ar fi prestaţia rentei pentru<br />
<strong>de</strong>birentier.<br />
Obligaţia <strong>de</strong> plată, asumată <strong>de</strong> <strong>de</strong>birentier, este patrimonială, astfel încât,<br />
în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces al acestuia, ea se transmite moştenitorilor <strong>de</strong>birentierului,
Regimul juridic al contractului <strong>de</strong> rentă viageră<br />
401<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>oarece obligaţia nu este legată <strong>de</strong> calitatea personală a <strong>de</strong>cedatului – aşa cum<br />
este cazul pensiei <strong>de</strong> întreţinere.<br />
Contractul <strong>de</strong> rentă viageră poate înceta la moartea <strong>de</strong>birentierului, dacă<br />
părţile au convenit prin contract încetarea rentei viagere. În această situaţie,<br />
moştenitorii <strong>de</strong>birentierului vor datora beneficiarului rentei viagere ratele<br />
sca<strong>de</strong>nte şi neachitate <strong>de</strong> către <strong>de</strong>birentier în timpul vieţii.<br />
Debirentierul nu este eliberat <strong>de</strong> obligaţia plăţii rentei prin vânzarea<br />
bunului şi asumarea obligaţiei <strong>de</strong> plată a rentei <strong>de</strong> către cumpărătorul bunului,<br />
<strong>de</strong>cât dacă credirentierul este <strong>de</strong> acord cu înlocuirea <strong>de</strong>birentierului.<br />
Potrivit art. 1.649 din Codul civil, renta se dobân<strong>de</strong>şte <strong>de</strong> credirentier în<br />
proporţia zilelor pe care le va trăi. Dacă părţile au stipulat în contract ca<br />
termenele să se plătească anticipat, atunci se consi<strong>de</strong>ră câştigat fiecare termen<br />
din ziua în care a fost făcută plata lui.<br />
Conform preve<strong>de</strong>rilor art. 1.647 din Codul civil, în situaţia neîn<strong>de</strong>plinirii<br />
obligaţiei <strong>de</strong> plată, credirentierul nu poate să ceară restituirea sumei <strong>de</strong> bani<br />
plătită, sau reintrarea în posesie a bunului înstrăinat. Credirentierul poate solicita<br />
executarea silită a <strong>de</strong>birentierului asupra patrimoniului acestuia în ve<strong>de</strong>rea<br />
obţinerii unei sume <strong>de</strong> bani, care să asigure plata rentei. Instanţa poate dispune<br />
ca aceste sume să fie <strong>de</strong>puse la o bancă, cu titlu <strong>de</strong> capital, pe numele<br />
<strong>de</strong>birentierului, dar în favoarea credirentierului.<br />
Aceste dispoziţii, cuprinse în art. 1.647 din Codul civil, privitoare la<br />
contractele <strong>de</strong> rentă viageră, potrivit cărora, în asemenea contracte se poate cere<br />
numai executarea silită, trebuie interpretate ca o <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la regula prevăzută<br />
<strong>de</strong> art. 1.020-1.021 Cod Civil 1 . Această excepţie nu împiedică însă părţile<br />
contractante să cadă <strong>de</strong> acord ca, în baza art. 969, combinat cu art. 5 Cod Civil 2 ,<br />
să prevadă în contract un pact comisoriu, convenind, astfel, asupra posibilităţii<br />
<strong>de</strong> a cere, în caz <strong>de</strong> neexecutare a obligaţiei contractuale, rezoluţiunea<br />
contractului.<br />
Credirentierul, potrivit art. 1.651 din Codul civil, nu poate să ceară ratele<br />
<strong>de</strong> la termenele expirate, <strong>de</strong>cât dacă justifică existenţa sa sau existenţa persoanei<br />
în favoarea căreia s-a înfiinţat renta viageră.<br />
B. Obligaţia <strong>de</strong> a garanta plata rentei.<br />
Conform art. 1.646, „acela în a cărui favoare s-a înfiinţat, cu titlu oneros,<br />
o rentă pe viaţă, poate să ceară sfărâmarea contractului, dacă înfiinţătorul ei nu<br />
1 Art. 1.020. Condiţia rezolutorie este subînţelesă tot<strong>de</strong>auna în contractele sinalagmatice,<br />
în cazul când una dintre părţi nu în<strong>de</strong>plineşte angajamentul său.<br />
Art. 1.021. Într-acest caz, contractul nu este <strong>de</strong>sfiinţat <strong>de</strong> drept. Partea, în privinţa căreia<br />
angajamentul nu s-a executat, are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când<br />
este posibil, sau să-i ceară <strong>de</strong>sfiinţarea cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea<br />
justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.<br />
2 Art. 969. Convenţiile făcute au putere <strong>de</strong> lege între părţile contractante. Ele se pot<br />
revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate <strong>de</strong> lege.<br />
Art. 5. Nu se poate <strong>de</strong>roga prin convenţii sau dispoziţii particulare, la legile care<br />
interesează ordinea publică şi bunele moravuri.
402<br />
Nicolae Grădinaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
dă asigurările stipulate pentru executare”. Această garanţie, revenind<br />
<strong>de</strong>birentierului, are caracter continuu, având menirea <strong>de</strong> a asigura pe credirentier<br />
<strong>de</strong> solvabilitatea sa. În cazul în care acesta nu prezintă garanţiile stipulate pentru<br />
asigurarea plăţii rentei, credirentierul poate solicita rezoluţiunea contractului.<br />
În acest caz, ratele <strong>de</strong> rentă, plătite <strong>de</strong> <strong>de</strong>birentier, nu se restituie.<br />
În cazul contractului <strong>de</strong> rentă viageră oneros, renta viageră este<br />
urmăribilă, pe când, în cazul contractului <strong>de</strong> rentă viageră cu titlu gratuit, renta<br />
viageră poate fi <strong>de</strong>clarată neurmăribilă prin convenţia părţilor – art. 1.650 Cod<br />
Civil.<br />
1.5. Urmărirea rentei.<br />
Conform dispoziţiilor art. 1.650 din Codul civil, numai renta cu titlu<br />
gratuit şi <strong>de</strong>clarată neurmăribilă <strong>de</strong> către părţi în contract, nu va putea fi urmărită<br />
<strong>de</strong> către creditori, <strong>de</strong>oarece credirentierul nu a dat nimic în schimbul rentei şi, în<br />
consecinţă, nu şi-a micşorat patrimoniul.<br />
Dacă renta nu a fost <strong>de</strong>clarată neurmăribilă <strong>de</strong> către părţi, ea va putea fi<br />
urmărită <strong>de</strong> creditori pentru realizarea creanţelor acestora.<br />
Renta viageră, constituită cu titlu oneros, nu va putea fi <strong>de</strong>clarată<br />
neurmăribilă <strong>de</strong> către părţi, <strong>de</strong>oarece aceasta reprezintă echivalentul bunului<br />
înstrăinat sau al sumei plătite <strong>de</strong> către credirentier.<br />
1.6. Încetarea contractului <strong>de</strong> rentă viageră.<br />
Contractul <strong>de</strong> rentă viageră încetează prin moartea credirentierului sau a<br />
terţei personae, beneficiară a rentei.<br />
Renta viageră încetează şi prin rezoluţiune.<br />
Datorită caracterului viager al rentei, dreptul la rentă al credirentierului<br />
nu se prescrie.<br />
2. Renta viageră agricolă.<br />
2.1. Noţiune.<br />
Renta viageră agricolă a fost instituită prin Legea nr. <strong>24</strong>7/2005, în scopul<br />
concentrării suprafeţelor agricole în exploataţii eficiente, impuse <strong>de</strong> necesitatea<br />
mo<strong>de</strong>rnizării agriculturii României şi compatibilizării acesteia cu agricultura din<br />
ţările membre ale Uniunii Europene 3 .<br />
Renta viageră agricolă reprezintă suma <strong>de</strong> bani plătită rentierului agricol,<br />
care înstrăinează sau aren<strong>de</strong>ază terenurile agricole extravilane, aflate în<br />
proprietatea sa, ori încheie un acord cu investitorul, cu respectarea preve<strong>de</strong>rilor<br />
art. 4 alin. (1 3 ) din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului <strong>de</strong><br />
proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit<br />
3 Legea nr. <strong>24</strong>7/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi<br />
unele măsuri adiacente, publicată în M.Of. nr. 653/22.07.2005, modificată prin OUG nr. 158/2008<br />
a fost publicată în M.Of. nr. 784/<strong>24</strong>.11.2008.
Regimul juridic al contractului <strong>de</strong> rentă viageră<br />
403<br />
_______________________________________________________________________________<br />
preve<strong>de</strong>rilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, având<br />
siguranţa unei surse viagere <strong>de</strong> venituri garantate <strong>de</strong> stat 4 .<br />
Renta viageră agricolă este <strong>de</strong> două feluri:<br />
- renta viageră agricolă care este rezultatul înstrăinării făcute <strong>de</strong> către o<br />
persoană fizică a unei suprafeţe <strong>de</strong> teren către stat, în schimbul unei prestaţii<br />
periodice în bani, care urmează a i se plăti până la <strong>de</strong>cesul său;<br />
- renta viageră agricolă, constituită în baza unui contract <strong>de</strong> arendă<br />
,întocmit <strong>de</strong> către o persoană fizică, proprietarul unei suprafeţe <strong>de</strong> teren, şi stat,<br />
în schimbul unei prestaţii periodice în bani, care urmează a i se plăti până la data<br />
expirării contractului.<br />
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 <strong>de</strong><br />
euro/an pentru fiecare hectar <strong>de</strong> teren agricol înstrăinat şi echivalentul în lei a 50<br />
<strong>de</strong> euro/an pentru fiecare hectar arendat.<br />
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 <strong>de</strong><br />
euro/an pentru fiecare hectar <strong>de</strong> teren agricol situat în extravilan, pentru care<br />
rentierul a încheiat acordul cu investitorul.<br />
2.2. Plata rentei.<br />
Plata rentei se face în lei, prin raportare la media cursului, calculat <strong>de</strong><br />
BNR în primul trimestru al anului în care plata trebuie efectuată.<br />
Plata rentei viagere agricole se efectuează <strong>de</strong> către Agenţia Domeniilor<br />
Statului, prin mandat poştal, virament bancar sau prin orice altă modalitate,<br />
prevăzută <strong>de</strong> lege.<br />
Pentru suprafeţele mai mici <strong>de</strong> 1 ha, suma plătită va fi proporţională cu<br />
suprafaţa înstrăinată sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu<br />
investitorul.<br />
Renta viageră agricolă, se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data<br />
<strong>de</strong> 31 august a anului următor, celui pentru care aceasta este datorată.<br />
Renta viageră agricolă, plătită <strong>de</strong> către Agenţia Domeniilor Statului, care<br />
nu a fost încasată <strong>de</strong> beneficiari, va fi utilizată pentru reluarea procesului <strong>de</strong><br />
plată către aceştia sau, în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces, către moştenitorii acestora şi după<br />
termenul <strong>de</strong> 31 august al anului următor celui pentru care aceasta este datorată.<br />
Renta viageră agricolă este personală, netransmisibilă şi încetează la<br />
data <strong>de</strong>cesului rentierului agricol.<br />
În cazul arendării, renta viageră agricolă se plăteşte, dacă terenul ce face<br />
obiectul rentei este arendat continuu, întreg anul calendaristic.<br />
În cazul în care contractul <strong>de</strong> arendare încetează, renta viageră agricolă<br />
se va plăti în anul următor, doar dacă rentierul încheie, în maximum 30 <strong>de</strong> zile<br />
<strong>de</strong> la încetare, un nou contract, consi<strong>de</strong>rându-se astfel continuitate în arendare.<br />
4 Pentru terenurile preluate <strong>de</strong> stat, <strong>de</strong> pe care investiţiile au fost vândute cu respectarea<br />
legii, foştii proprietari pot opta pentru alt amplasament, acceptat <strong>de</strong> aceştia, sau pentru <strong>de</strong>spăgubiri<br />
plătite fie <strong>de</strong> către investitor, fie <strong>de</strong> către stat.
404<br />
Nicolae Grădinaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Renta viageră agricolă încetează la data la care terenurile însumate,<br />
<strong>de</strong>păşesc 10 ha.<br />
După <strong>de</strong>cesul rentierului, moştenitorii vor încasa ultima rată sca<strong>de</strong>ntă la<br />
data <strong>de</strong>cesului, într-o singură rată anuală, în primul trimestru al anului următor<br />
celui pentru care se datorează renta, pe baza actelor doveditoare, privind<br />
calitatea <strong>de</strong> moştenitor, a certificatului <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces în original, precum şi a<br />
carnetului <strong>de</strong> rentier agricol al <strong>de</strong>functului 5 .<br />
Vechea reglementare preve<strong>de</strong>a că, după <strong>de</strong>cesul rentierului, moştenitorii<br />
vor încasa ultima rată sca<strong>de</strong>ntă la data <strong>de</strong>cesului, în cel mult 3 luni după <strong>de</strong>ces,<br />
pe baza certificatului <strong>de</strong> moştenitor şi al carnetului <strong>de</strong> rentier agricol, şi care a<br />
fost modificată şi precizează că, în cazul <strong>de</strong>cesului rentierului, moştenitorii vor<br />
încasa renta până la data <strong>de</strong> 31 august a anului următor celui pentru care<br />
aceasta se datorează, pe baza actelor doveditoare privind calitatea <strong>de</strong><br />
moştenitor, a certificatului <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces în original, precum şi a carnetului <strong>de</strong><br />
rentier agricol al <strong>de</strong>functului 6 .<br />
Rentierul agricol.<br />
Conform preve<strong>de</strong>rilor art. 9 din Legea nr. <strong>24</strong>7/2005, rentierul agricol<br />
trebuie să în<strong>de</strong>plinească următoarele condiţii cumulativ:<br />
- este persoană fizică în vârstă <strong>de</strong> peste 62 <strong>de</strong> ani;<br />
- <strong>de</strong>ţine în proprietate până la 10 hectare <strong>de</strong> teren agricol şi înstrăinează<br />
prin acte între vii sau aren<strong>de</strong>ază terenuri agricole.<br />
Rentierul agricol este persoana fizică în vârstă <strong>de</strong> peste 62 <strong>de</strong> ani, care<br />
nu are şi nu va <strong>de</strong>ţine în proprietate, cumulate în timp, mai mult <strong>de</strong> 10 ha <strong>de</strong><br />
teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le<br />
5 În <strong>de</strong>rularea procedurii <strong>de</strong> plată a rentei viagere agricole, Agenţia Domeniilor Statului<br />
se confrunta cu situaţii <strong>de</strong>osebite, neprevăzute, care permiteau plata, în primul trimestru al anului<br />
următor, doar moştenitorilor rentierilor <strong>de</strong>cedaţi în anul pentru care se efectuează plata. În cazul în<br />
care rentierul <strong>de</strong>ce<strong>de</strong>ază în perioada plăţii, rezultă că moştenitorul acestuia ar avea <strong>de</strong> încasat, pe<br />
lângă această tranşă, şi pe cea calculată din anul <strong>de</strong>cesului; având în ve<strong>de</strong>re constatarea acestui vid<br />
legislative, referitor la situaţia moştenitorilor rentierilor <strong>de</strong>cedaţi în perioada <strong>de</strong> plată, pentru<br />
<strong>de</strong>blocarea situaţiei create se impunea eliminarea sintagmei „ultima rată”, precum şi unificarea<br />
termenelor <strong>de</strong> plată atât în cazul rentierilor, cât şi, în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces, al moştenitorilor acestora,<br />
ţinând cont <strong>de</strong> faptul că, majoritatea contractelor pentru care se solicită rentă sunt contracte <strong>de</strong><br />
arendare, care suferă modificări periodic, generate, în principal, fie <strong>de</strong> neîn<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor<br />
contractuale, fie <strong>de</strong> cauze fortuite; este necesară eliminarea în regim <strong>de</strong> urgenţă a obligaţiei<br />
prezentării noului contract în termenul limitativ <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile, atâta vreme cât acesta se încheie în<br />
interiorul termenului, iar scopul legii, <strong>de</strong> comasare a terenurilor, a fost în<strong>de</strong>plinit, având în ve<strong>de</strong>re<br />
faptul că, potrivit legii, renta reprezintă o sursă viageră <strong>de</strong> venituri garantate <strong>de</strong> stat, <strong>de</strong> care ar<br />
trebui să beneficieze atât cei cărora li s-a reconstituit dreptul <strong>de</strong> proprietate, fiindu-le emise titluri,<br />
cât şi cei cărora, neputându-li-se elibera titluri, au optat pentru <strong>de</strong>spăgubiri plătite <strong>de</strong> către<br />
investitori; se impune, în regim <strong>de</strong> urgenţă, acordarea nediscriminatorie a dreptului la rentă, în<br />
consi<strong>de</strong>rarea faptului că aceste probleme vizează interesul public şi constituie situaţii<br />
extraordinare; toate acestea au fost reglementate prin O.U.G., nr. 158/2008.<br />
6 O.U.G., nr. 158/2008 a fost publicată în M. Of., nr. 784/<strong>24</strong>.11.2008.
Regimul juridic al contractului <strong>de</strong> rentă viageră<br />
405<br />
_______________________________________________________________________________<br />
aren<strong>de</strong>ază, total ori parţial, primind <strong>de</strong> la Oficiul Naţional <strong>de</strong> Rentă Viageră<br />
Agricolă carnetul <strong>de</strong> rentier agricol.<br />
Rentierul agricol este şi persoana fizică în vârstă <strong>de</strong> peste 62 <strong>de</strong> ani,<br />
căreia i s-a validat cererea <strong>de</strong> reconstituire a dreptului <strong>de</strong> proprietate, potrivit<br />
legilor fondului funciar, şi optează pentru <strong>de</strong>spăgubirile plătite <strong>de</strong> către<br />
investitor, încheind cu acesta un acord.<br />
Rentierul agricol este şi persoana pensionată pe caz <strong>de</strong> boală, gra<strong>de</strong>le I şi<br />
II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 62 <strong>de</strong> ani, îşi dove<strong>de</strong>şte incapacitatea<br />
<strong>de</strong> a munci, cu <strong>de</strong>cizie <strong>de</strong> la comisia <strong>de</strong> expertiză medicală, pe care o va prezenta<br />
în fiecare an la vizarea carnetului <strong>de</strong> rentier, cu excepţia celei ce aparţine<br />
categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în <strong>de</strong>cizie<br />
se consemnează «nerevizuibil», şi care înstrăinează prin acte între vii, aren<strong>de</strong>ază<br />
terenuri agricole extravilane, aflate în proprietate sau încheie acord cu<br />
investitorul.<br />
Rentierul agricol primeşte, <strong>de</strong> la Oficiul Naţional <strong>de</strong> Rentă Viageră<br />
Agricolă, carnetul <strong>de</strong> rentier agricol.<br />
Pentru a <strong>de</strong>veni rentier pot fi înstrăinate sau arendate numai terenurile<br />
care, după anul 1990, nu au făcut obiectul altei înstrăinări prin acte între vii.<br />
Dovada înstrăinării se face prin actul <strong>de</strong> înstrăinare, încheiat în formă<br />
autentică, iar dovada arendării se face prin contractul <strong>de</strong> arendă, întocmit cu<br />
respectarea Legii arendării nr. 16/1994 7 .<br />
Dovada încheierii acordului se face prin prezentarea actului încheiat în<br />
formă scrisă. Acordul va fi înregistrat la comisia ju<strong>de</strong>ţeană, care a validat cererea<br />
<strong>de</strong> reconstituire, şi <strong>de</strong>vine titlu executoriu pentru plata preţului, dacă investitorul<br />
nu îşi respectă obligaţia <strong>de</strong> plată în termenul convenit. Din momentul<br />
înregistrării acordului, opţiunea părţilor este <strong>de</strong>finitivă, şi ele nu mai pot opta<br />
pentru alte forme <strong>de</strong> reconstituire şi, respectiv, <strong>de</strong>spăgubire.<br />
Proprietarii se vor putea adresa statului, în condiţiile dispoziţiilor legale,<br />
privind acordarea <strong>de</strong> <strong>de</strong>spăgubiri <strong>de</strong> către acesta, doar pentru acoperirea valorii<br />
investiţiilor preluate <strong>de</strong> stat odată cu terenul pe care l-au avut în proprietate.<br />
Proprietarii căsătoriţi pot <strong>de</strong>veni rentieri agricoli şi prin înstrăinarea şi<br />
arendarea terenurilor agricole, care sunt bunuri comune, dacă cel puţin unul<br />
dintre ei are vârsta <strong>de</strong> 62 <strong>de</strong> ani. În acest caz, carnetul <strong>de</strong> rentier agricol se<br />
eliberează pe numele soţului care întruneşte condiţiile menţionate.<br />
7 Legea nr. 16/1994, privind arenda, publicată în M.Of. nr. 91/17.04.1994, modificată<br />
prin Legea nr. 58/1995 publicată în M.Of. nr. 1<strong>24</strong>/27.06.1995, modificată prin Legea nr. 65/1998,<br />
publicată în M.Of. nr. 126/26.03.1998, modificată prin Legea nr. 157/2002, publicată în M.Of. nr.<br />
850/25.11.2002, modificată prin Legea nr. 350/2003 publicată în M.Of. nr. 526/22.07.2003,<br />
modificată prin Legea nr. <strong>24</strong>7/2005, publicată în M.Of. nr. 653/22.07.2005, modificată prin Legea<br />
nr. 223/2006, Legea nr. 20/2008, publicată în M.Of. nr. 170/05.03.2008.
406<br />
Nicolae Grădinaru<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Oficiul Naţional <strong>de</strong> Rentă Viageră Agricolă.<br />
Oficiul Naţional <strong>de</strong> Rentă Viageră Agricolă a fost înfiinţat ca direcţie în<br />
cadrul Agenţiei Domeniilor Statului. El conduce, organizează şi coordonează<br />
activitatea <strong>de</strong> aplicare a preve<strong>de</strong>rilor din prezentul titlu.<br />
În fiecare ju<strong>de</strong>ţ se organizează birouri ale Oficiului Naţional <strong>de</strong> Rentă<br />
Viageră Agricolă. Acestea ţin evi<strong>de</strong>nţa rentierilor agricoli din ju<strong>de</strong>ţul respectiv,<br />
eliberând carnetul <strong>de</strong> rentier agricol.<br />
Atribuţiile, regulamentul <strong>de</strong> organizare şi funcţionare ale Oficiului<br />
Naţional <strong>de</strong> Rentă Viageră Agricolă şi ale birourilor ju<strong>de</strong>ţene se stabilesc prin<br />
ordin al Ministrului agriculturii, pădurilor şi <strong>de</strong>zvoltării rurale.<br />
Fondurile necesare pentru plata rentei viagere agricole se asigură <strong>de</strong> la<br />
bugetul <strong>de</strong> stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării<br />
Rurale. Plata rentei viagere agricole se efectuează prin birourile ju<strong>de</strong>ţene <strong>de</strong><br />
rentă viageră agricolă, pe baza carnetului <strong>de</strong> rentier agricol.<br />
THE LEGAL NATURE OF LIFE ANNUITY CONTRACT<br />
(Abstract)<br />
The life annuity contract is the contract by which a party, called the person who<br />
grants the annuity, sells a good or pays an amount of money to another party, called<br />
annuity, in exchange for a periodic installment, which is to be paid until his <strong>de</strong>ath.<br />
According to article 1.643 of the Civil Co<strong>de</strong>, the life annuity contract may be<br />
established in favor of one or several persons, and therefore there may be several<br />
persons who grants the annuity as well as several annuitants, although in relation to the<br />
latter there is no specific provision on this point.<br />
Pursuant to article 1.640 of the Civil Co<strong>de</strong>, the life annuity „may be established<br />
free of charge by means of an inter vivos donation, or by will”. In such situations, the<br />
establishment of the life annuity is subject to the same substantive and formal conditions<br />
as for donations and wills.<br />
According to article 1642 of the Civil Co<strong>de</strong>, the life annuity may be established<br />
„in favor of the person who paid the price, or of a third person who has no right to the<br />
life annuity”.<br />
In the latter case, although similar to a gratuitous contract, it is not subject to the<br />
formal requirements of the donation. In such cases, the installments of the life annuity<br />
benefit to another person than the seller of the good.<br />
Keywords: annuity, donation, testament, credirentier, <strong>de</strong>birentier.
EFICIENŢA ACTIVITĂŢII FIRMELOR GLOBALE ÎN<br />
SCHIMBURILE INTERNAŢIONALE<br />
ION ROŞU HAMZESCU, LUIZA NĂSTASE<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 407-418<br />
ECONOMIE<br />
1. Firmele globale şi rolul lor în creşterea economică.<br />
Firmele globale integrează producţia la nivel internaţional, jucând,<br />
astfel, un rol central în creşterea economică. Ele sunt principalii factori în<br />
<strong>de</strong>zvoltarea şi răspândirea tehnologiei, consi<strong>de</strong>rată a fi un important <strong>de</strong>terminant<br />
al competitivităţii internaţionale şi al progresului naţiunilor. Firmele globale<br />
contribuie la formarea <strong>de</strong> capital, furnizează pregătirea profesională şi<br />
în<strong>de</strong>plinesc un rol important în comerţ, jucând rolul <strong>de</strong> pivot în organizarea<br />
activităţilor economice internaţionale, susţinând bunăstarea economică şi socială<br />
a ţărilor gazdă, precum şi a celor <strong>de</strong> origine.<br />
Ţările gazdă văd firmele globale ca pe o sursă suplimentară <strong>de</strong> investiţii,<br />
tehnologie, inovaţie, angajare, mo<strong>de</strong>rnizare a managementului, calificare a forţei<br />
<strong>de</strong> muncă, creştere a puterii concurenţiale naţionale, care să ducă, astfel, la o mai<br />
mare integrare în economia mondială şi la oportunitatea unor noi pieţe <strong>de</strong> export,<br />
precum şi venituri din încasări şi taxe. Cu toate că firmele transnaţionale pot<br />
aduce un mare aport la <strong>de</strong>zvoltarea ţării gazdă, ele pot înăbuşi <strong>de</strong>zvoltarea<br />
indigenă, printr-o varietate <strong>de</strong> practici <strong>de</strong> afaceri, care pot afecta în sens opus<br />
întreprin<strong>de</strong>rile autohtone.<br />
Firmele globale au propriile lor obiective pe termen lung, când întreprind<br />
operaţii peste frontiere. Majoritatea guvernelor au redus sau au eliminat restricţiile<br />
asupra investiţiilor directe spre interior şi au introdus noi stimulente fiscale sau <strong>de</strong><br />
altă natură, pentru a le atrage. Înainte <strong>de</strong> a investi într-o anumită ţară, firmele iau în<br />
consi<strong>de</strong>rare o serie <strong>de</strong> elemente, precum: mărimea şi creşterea pieţei locale sau<br />
regionale, localizări alternative, costurile <strong>de</strong> producţie şi climatul general <strong>de</strong><br />
investire. În practică, 80% din investiţiile străine directe sunt îndreptate spre ţările<br />
<strong>de</strong>zvoltate. Ţările în curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare – gazdă – se confruntă cu o provocare <strong>de</strong><br />
natură politică, privind creşterea atractivităţii lor ca localizare pentru investiţiile<br />
străine directe, precum şi în ceea ce priveşte asigurarea că, astfel <strong>de</strong> investiţii<br />
contribuie la în<strong>de</strong>plinirea obiectivelor lor naţionale <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare.<br />
Mărimea şi structura activităţilor generatoare <strong>de</strong> valoare adăugată, din<br />
străinătate, ale unei firme globale, vor <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> satisfacerea progresivă a patru<br />
condiţii. Ele sunt:
408<br />
Ion Roşu Hamzescu, Luiza Năstase<br />
_______________________________________________________________________________<br />
posesia <strong>de</strong> avantaje <strong>de</strong> proprietate, notate cu „O”. Acestea sunt active<br />
tangibile/intangibile, create sau câştigate <strong>de</strong> firma străină şi care îi conferă<br />
acesteia un avantaj faţă <strong>de</strong> firmele indigene din ţara gazdă. Sunt active<br />
specifice firmei, real transferabile, atât în cadrul ei, cât şi la distanţă;<br />
avantaje <strong>de</strong> internalizare („I”). Acestea sunt avantaje ce rezultă din<br />
controlul ierarhic; exprimă modul <strong>de</strong> folosire a avantajelor „O”; arată <strong>de</strong><br />
ce firma preferă investiţiile directe străine şi nu licenţierea. Deci, cu alte<br />
cuvinte, acestea arată circumstanţele în care firmele păstrează, sub<br />
control propriu, folosirea în străinătate a avantajului lor, mai <strong>de</strong>grabă<br />
<strong>de</strong>cât să extindă asupra firmelor indigene acest drept <strong>de</strong> folosire a<br />
activului lor intangibil;<br />
avantaje <strong>de</strong> localizare („L”) – sunt variabile ce <strong>de</strong>termină alegerea unei<br />
anumite locaţii pentru producţia în străinătate; explică <strong>de</strong> ce firma<br />
preferă investiţiile străine directe şi nu exportul; se referă la<br />
caracteristicile ţării gazdă.<br />
compatibilitatea strategiei <strong>de</strong> marketing, pe termen lung, cu producţia în<br />
străinătate.<br />
Aceste avantaje, „O”, „I” şi „L” sunt, <strong>de</strong> fapt, tipuri <strong>de</strong> factori ce<br />
<strong>de</strong>termină activitatea firmei globale.<br />
Companiile globale sunt motivate – la fel ca şi societăţile naţionale – în<br />
primul rând, <strong>de</strong> ceea ce ele percep a fi în interesul preten<strong>de</strong>nţilor lor nereziduali<br />
(angajaţi, manageri şi acţionari) şi nu neapărat în interesul comunităţii mai largi<br />
din care aceştia fac parte. Scopul lor va fi maximizarea profitului (în relaţie cu<br />
capitalul investit) sau maximizarea avuţiei firmei (dacă privim firma ca pe o<br />
colecţie <strong>de</strong> active). În prezent, multe dintre firmele globale urmăresc obiective<br />
pluraliste şi multe se angajează în investiţii ce combină caracteristicile tipurilor<br />
<strong>de</strong> activitate pe care le putem i<strong>de</strong>ntifica. În general, putem i<strong>de</strong>ntifica patru tipuri<br />
<strong>de</strong> activităţi ale companiilor globale. Acestea sunt:<br />
A. Activităţi pentru căutarea resurselor. Firmele, care au ca activitate<br />
principală căutarea <strong>de</strong> resurse, investesc în străinătate pentru a obţine resurse<br />
(particulare şi specifice), la costuri mai scăzute <strong>de</strong>cât le-ar putea obţine în ţara<br />
lor <strong>de</strong> origine. Motivaţia pentru investire este <strong>de</strong> a face întreprin<strong>de</strong>rea<br />
investitoare mai profitabilă şi competitivă în cadrul pieţelor pe care le<br />
aprovizionează sau intenţionează să le aprovizioneze. Majoritatea sau, uneori,<br />
totalitatea producţiei filialelor căutătoarelor <strong>de</strong> resurse este exportată 1 . Există trei<br />
categorii principale <strong>de</strong> firme căutătoare <strong>de</strong> resurse:<br />
a) Cele care caută resurse fizice. Această categorie inclu<strong>de</strong> producătorii<br />
primari şi întreprin<strong>de</strong>rile manufacturiere, atât din ţările <strong>de</strong>zvoltate, cât şi din ţările în<br />
curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare, care sunt <strong>de</strong>terminate să se angajeze în investiţii străine directe,<br />
din motive precum minimizarea costurilor şi siguranţa surselor <strong>de</strong> ofertă. Resursele<br />
1 Cuyvers Ludo, De Beule Filip, Transnational Corporations and Economic<br />
Development, 2005, p. 98.
Eficienţa activităţii firmelor globale în schimburile internaţionale 409<br />
_______________________________________________________________________________<br />
căutate includ minerale, materii prime şi produse agricole. Unele corporaţii, din<br />
domeniul serviciilor, îşi concentrează investiţiile în străinătate în exploatarea<br />
resurselor legate <strong>de</strong> localizare. O trăsătură a acestui prim tip <strong>de</strong> activitate este că, <strong>de</strong><br />
regulă, implică o cheltuială semnificativă <strong>de</strong> capital.<br />
b) Cele care caută forţă <strong>de</strong> muncă necalificată sau semicalificată, ieftină şi<br />
bine motivată. Acest tip <strong>de</strong> investiţii este întreprins, <strong>de</strong> regulă, <strong>de</strong> firmele<br />
manufacturiere şi <strong>de</strong> servicii, din ţări un<strong>de</strong> costurile reale ale forţei <strong>de</strong> muncă sunt<br />
mari şi care înfiinţează filiale în ţări un<strong>de</strong> costurile reale ale forţei <strong>de</strong> muncă sunt mai<br />
scăzute, pentru a realiza pentru export produse intermediare sau produse finite,<br />
intensive în forţa <strong>de</strong> muncă. Frecvent, pentru a atrage astfel <strong>de</strong> investitori, ţările<br />
gazdă au înfiinţat zone libere <strong>de</strong> comerţ sau pentru prelucrare pentru export.<br />
c) Nevoia firmelor <strong>de</strong> a obţine abilitate tehnologică, management sau<br />
expertiză <strong>de</strong> marketing, priceperi organizaţionale. Ele pot fi alianţe <strong>de</strong> colaborare,<br />
încheiate <strong>de</strong> companiile coreene, taiwaneze sau indiene cu firme din UE sau SUA, în<br />
sectoare tehnologice <strong>de</strong> vârf; filiale executive <strong>de</strong> cercetare, înfiinţate <strong>de</strong> firme<br />
americane în Regatul Unit; posturi <strong>de</strong> cercetare-<strong>de</strong>zvoltare, stabilite în Japonia <strong>de</strong><br />
către companii engleze, acţionând în domeniul produselor chimice.<br />
B. Activităţi pentru căutarea <strong>de</strong> pieţe. Este vorba <strong>de</strong>spre firme<br />
globale, ce investesc într-o anumită ţară/regiune, pentru a furniza bunuri şi<br />
servicii pe pieţele acestor ţări sau din ţări vecine. În multe cazuri, unele sau chiar<br />
toate aceste pieţe au fost aprovizionate, mai întâi, prin export <strong>de</strong> către compania<br />
investitoare care, fie din cauza tarifelor sau a altor bariere, impuse <strong>de</strong> ţările<br />
gazdă (care duc la creşterea preţului), fie din cauza mărimii pieţelor (care<br />
justifică acum producţia locală), nu le mai ofertează acum, pe această cale.<br />
Uneori, totuşi, o firmă poate căuta să înlocuiască exporturile sale către o piaţă<br />
străină cu investiţia într-o ţară terţă şi exportă către acea piaţă din ţara terţă.<br />
Căutătorii <strong>de</strong> pieţe pot realiza investiţii pentru a susţine sau a proteja<br />
pieţele existente sau pentru a exploata noi pieţe. Pe lângă mărimea pieţei şi<br />
perspectivele ei <strong>de</strong> creştere, există patru motive principale care pot <strong>de</strong>termina<br />
firmele să se angajeze în investiţii <strong>de</strong> căutare <strong>de</strong> pieţe. Acestea sunt:<br />
� Principalii lor furnizori sau clienţi şi-au creat facilităţi <strong>de</strong> producţie în<br />
străinătate şi pentru a continua afacerile, trebuie să-i urmeze. Un exemplu<br />
<strong>de</strong> asemenea tip <strong>de</strong> investiţii este acela al celor peste 200 <strong>de</strong> furnizori<br />
japonezi <strong>de</strong> componente auto, care şi-au înfiinţat filiale în SUA sau au<br />
constituit societăţi mixte cu firme americane, pentru a aproviziona uzinele<br />
americane ale principalilor asamblori auto japonezi.<br />
� Produsele trebuie adaptate la gusturile sau nevoile locale şi la resursele<br />
indigene. Dacă firmele globale nu se familiarizează cu limba locală,<br />
obiceiurile <strong>de</strong> afaceri, cerinţele legii şi procedurile <strong>de</strong> marketing ale ţării<br />
gazdă, ele vor fi <strong>de</strong>zavantajate în ceea ce priveşte vânzarea <strong>de</strong> bunuri <strong>de</strong><br />
consum, ca şi în ceea ce priveşte oferirea <strong>de</strong> produse intermediare, precum<br />
maşini şi utilaje <strong>de</strong> construcţii, servicii financiare etc.
410<br />
Ion Roşu Hamzescu, Luiza Năstase<br />
_______________________________________________________________________________<br />
� Costurile <strong>de</strong> producţie şi <strong>de</strong> tranzacţie sunt mai mici prin servirea unei<br />
pieţe locale dintr-o localizare vecină <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> la distanţă. Firmele care îşi au<br />
originea în ţări ce reprezintă pieţe importante, se vor angaja în investiţii<br />
căutătoare <strong>de</strong> piaţă şi nu firme care sunt în contact cu aceste pieţe. În unele<br />
cazuri, reglementările guvernamentale, controlul importurilor sau politica<br />
comercială strategică pot <strong>de</strong>termina firmele să-şi relocalizeze producţia.<br />
� Creşterea companiei. O firmă poate consi<strong>de</strong>ra investiţiile străine directe ca<br />
parte a strategiei <strong>de</strong> marketing şi a producţiei globale, pentru a avea o<br />
prezenţă fizică pe pieţele importante un<strong>de</strong> operează concurenţii ei. Astfel,<br />
multe dintre marile firme globale, nu numai că operează prin unităţi <strong>de</strong><br />
producţie în toate zonele, dar se angajează, din ce în ce mai mult, în<br />
activităţi <strong>de</strong> cercetare-<strong>de</strong>zvoltare.<br />
C. Activităţi pentru căutarea <strong>de</strong> eficienţă.<br />
Motivaţia investiţiilor străine directe ale căutătorilor <strong>de</strong> eficienţă este legată <strong>de</strong><br />
raţionalizarea investiţiilor existente, bazate pe resurse sau în căutare <strong>de</strong> pieţe, în aşa fel<br />
încât, compania investitoare să poată câştiga din guvernarea comună a activităţilor<br />
dispersate din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re geografic. Astfel <strong>de</strong> beneficii sunt, mai ales, cele<br />
rezultate din economiile <strong>de</strong> scară şi din diversificarea riscurilor, care apar din<br />
specializarea peste frontiere pe proces sau pe produs, din experienţa câştigată ca<br />
rezultat al activităţii <strong>de</strong>sfăşurate în medii culturale diferite şi din oportunităţi <strong>de</strong> arbitraj<br />
asupra costului şi preţului în cadrul schimburilor efectuate. Intenţia firmei căutătoare<br />
<strong>de</strong> eficienţă este <strong>de</strong> a obţine un avantaj din diferenţele <strong>de</strong> dotări factoriale, cultură,<br />
aranjamente instituţionale, sisteme şi politici economice, structuri <strong>de</strong> piaţă (configuraţii<br />
<strong>de</strong> sistem economic şi politici aferente specifice pentru fiecare ţară) prin concentrarea<br />
producţiei într-un număr limitat <strong>de</strong> localizări, pentru a aproviziona multiple pieţe.<br />
Căutătorii <strong>de</strong> eficienţă sunt corporaţii globale aflate în competiţie, pe baza<br />
produselor pe care le oferă spre vânzare şi pe baza abilităţii <strong>de</strong> a-şi diversifica<br />
activele şi capacităţile, prin exploatarea beneficiilor din producţie în mai multe ţări.<br />
Investiţiile <strong>de</strong> căutare a eficienţei sunt <strong>de</strong> două mari tipuri:<br />
a) Investiţii care caută să obţină un avantaj din diferenţele <strong>de</strong><br />
înzestrare cu factori tradiţionali <strong>de</strong> producţie, din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al<br />
disponibilităţii şi costului lor în diferite ţări. Aceasta explică diviziunea muncii<br />
în cadrul firmelor globale, care produc atât în ţări <strong>de</strong>zvoltate, cât şi în ţări în curs<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare, cu activităţi generatoare <strong>de</strong> valoare adăugată intensive în capital,<br />
tehnologie şi informaţii (concentrate în primele) şi cu activităţi intensive în forţă<br />
<strong>de</strong> muncă şi resurse naturale (concentrate în ultimele).<br />
b) Investiţii care au loc în ţări similare din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al<br />
structurilor economice şi al nivelurilor veniturilor, şi care caută să obţină un<br />
avantaj din economiile <strong>de</strong> scară şi din diferenţele <strong>de</strong> gusturi ale consumatorilor.<br />
Dotarea cu factori tradiţionali joacă un rol mai puţin important în menţinerea<br />
investiţiilor străine directe în acest caz, în timp ce competenţele şi abilităţile<br />
create, disponibilitatea şi calitatea ramurilor industriale <strong>de</strong> sprijin, natura cererii<br />
consumatorilor şi politicile macroeconomice şi microeconomice ale guvernelor<br />
au un rol mai important.
Eficienţa activităţii firmelor globale în schimburile internaţionale 411<br />
_______________________________________________________________________________<br />
D. Activităţi pentru căutarea <strong>de</strong> active strategice sau <strong>de</strong> abilităţi.<br />
În această situaţie vom inclu<strong>de</strong> acele firme, care se angajează în<br />
investiţii străine directe, <strong>de</strong> regulă prin obţinerea activelor unei corporaţii străine,<br />
pentru a-şi atinge obiectivul lor pe termen lung, în special <strong>de</strong> a-şi menţine sau<br />
<strong>de</strong>păşi competitivitatea lor internaţională. Firmele investitoare implicate pot fi<br />
atât companii transnaţionale, <strong>de</strong>ja înfiinţate, care urmează o strategie <strong>de</strong><br />
integrare globală sau regională, cât şi investitori străini direcţi, aflaţi la început,<br />
care caută să cumpere o putere competiţională într-o piaţă nefamiliară.<br />
Motivul pentru investiţiile în căutare <strong>de</strong> active strategice este să adauge<br />
la portofoliul <strong>de</strong> active existent al firmei investitoare, alte active pe care le<br />
percep, fie ca susţinând sau întărind poziţia lor concurenţială, fie ca slăbind-o pe<br />
cea a concurenţilor. Companiile care obţin active strategice urmăresc să<br />
capitalizeze beneficiile din proprietatea comună a activităţilor şi abilităţilor<br />
diferite, sau a activităţilor şi abilităţilor similare din economii şi medii potenţiale<br />
diferite. Beneficiile apar din imperfecţiunile pieţelor <strong>de</strong> produse, pe care optează<br />
firmele globale, oportunităţile ce apar <strong>de</strong>schizând calea corporaţiilor <strong>de</strong> a<br />
exploata aceste imperfecţiuni. Consi<strong>de</strong>raţiile strategice pot fi motivul<br />
<strong>de</strong>terminant pentru investiţiile străine directe, astfel că, o corporaţie poate:<br />
o să se angajeze într-o alianţă <strong>de</strong> cooperare cu o alta, pentru a împiedica<br />
un concurent să facă astfel;<br />
o să fuzioneze cu unul dintre rivalii ei străini, pentru a-şi întări abilităţile<br />
faţă <strong>de</strong> un rival mai puternic;<br />
o să câştige un grup <strong>de</strong> furnizori pentru a pune în încurcătură piaţa unei<br />
anumite materii prime;<br />
o să obţină acces la <strong>de</strong>buşeele <strong>de</strong> distribuţie pentru a-şi promova mai bine<br />
propria marcă <strong>de</strong> produs;<br />
o să cumpere o firmă ce produce o gamă complementară <strong>de</strong> bunuri sau<br />
servicii pentru a oferi clienţilor săi o gamă mai diversificată <strong>de</strong> produse;<br />
o să-şi unească forţele cu o firmă locală, în i<strong>de</strong>ea că, astfel, se află într-o mai<br />
bună poziţie pentru a-şi asigura contractele din partea guvernului gazdă,<br />
contracte care sunt refuzate concurenţilor ei, care exportă în acea ţară.<br />
Aceste investiţii reprezintă o parte în creştere din activitatea globală a<br />
firmelor, în particular în cadrul pieţelor importante ale lumii, şi se concentrează<br />
în sectoare manufacturiere, intensive în tehnologie şi capital, şi în sectoare <strong>de</strong><br />
servicii intensive în informaţii. Fiecare tip <strong>de</strong> activitate poate fi agresiv – în<br />
sensul că firma care investeşte caută să acţioneze proactive, pentru a-şi atinge şi<br />
<strong>de</strong>păşi obiectivele strategice – sau poate fi <strong>de</strong>fensive – în sensul că ea îşi<br />
modifică acţiunile în funcţie <strong>de</strong> cele întreprinse <strong>de</strong> rivali sau <strong>de</strong> guvernele străine<br />
care îi ameninţă poziţia pe piaţă 2 .<br />
Luceafărul, 2003.<br />
2 Cristian Păun, Aspecte financiare ale relaţiilor economice internaţionale, Editura
412<br />
Ion Roşu Hamzescu, Luiza Năstase<br />
_______________________________________________________________________________<br />
În literatura <strong>de</strong> specialitate, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cantitativ, investiţiile<br />
străine directe se măsoară prin intermediul a doi indicatori: fluxurile <strong>de</strong> investiţii<br />
străine directe şi stocurile <strong>de</strong> investiţii străine directe. Prin fluxurile <strong>de</strong> ISD<br />
(FDI flows) se înţeleg sumele aferente investiţiilor realizate într-o perioadă <strong>de</strong><br />
timp. Fluxurile <strong>de</strong> investiţii pot fi <strong>de</strong> „intrare” (FDI inflows) sau <strong>de</strong> „ieşire” (FDI<br />
outflows). Fluxurile <strong>de</strong> „intrare” reprezintă sumele aferente investiţiilor efectuate<br />
într-o ţară sau grup <strong>de</strong> ţări, <strong>de</strong> către firme sau investitori nerezi<strong>de</strong>nţi, într-o<br />
perioadă <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> timp, <strong>de</strong> regulă un an. Fluxurile <strong>de</strong> „ieşire” constau în<br />
investiţiile realizate <strong>de</strong> firme sau investitori rezi<strong>de</strong>nţi în străinătate, într-o<br />
perioadă <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> timp, <strong>de</strong> regulă un an. Fluxurile globale <strong>de</strong> ISD au fost<br />
afectate grav <strong>de</strong> criza economică şi financiară. Intrările au scăzut <strong>de</strong> la 1.700 <strong>de</strong><br />
miliar<strong>de</strong> <strong>de</strong> dolari, la mai puţin <strong>de</strong> 1.200 <strong>de</strong> miliar<strong>de</strong> <strong>de</strong> dolari în 2009, cu o<br />
recuperare lentă în 2010 (la un nivel <strong>de</strong> până la 1.400 <strong>de</strong> miliar<strong>de</strong> <strong>de</strong> dolari) şi cu<br />
un posibil avânt în 2011 (aproape <strong>de</strong> 1.800 <strong>de</strong> miliar<strong>de</strong> <strong>de</strong> dolari) 3 .<br />
Companiile transnaţionale din ţările <strong>de</strong>zvoltate sunt dominante, atât în<br />
amontele (furnizori), cât şi în avalul (procesatori, <strong>de</strong>tailişti, comercianţi) lanţului<br />
valoric al agrobusiness-ului. Participarea firmelor globale în agricultură, sub<br />
formă <strong>de</strong> investiţii străine directe, poate duce la transfer <strong>de</strong> tehnologie, standar<strong>de</strong><br />
şi abilităţi, precum şi un acces mai bun la credite şi pieţe, astfel încât s-ar putea<br />
îmbunătăţi productivitatea industriei şi economia în ansamblu.<br />
2. Firma globală în producţia internaţională.<br />
Expansiunea producţiei internaţionale este dirijată <strong>de</strong> o combinaţie <strong>de</strong><br />
factori, care se manifestă diferit pentru industrii şi ţări diferite. Principalele<br />
pârghii sunt: liberalizarea politicilor, schimbarea tehnologică şi competiţia în<br />
creştere. Prima pârghie se referă la liberalizarea politicilor şi presupune<br />
<strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea pieţelor naţionale şi permiterea tuturor tipurilor <strong>de</strong> investiţii directe<br />
străine şi aranjamente non-capital. Cea <strong>de</strong>-a doua pârghie este schimbarea<br />
tehnologică rapidă, cu costuri şi riscuri în creştere, ceea ce reprezintă o<br />
solicitare imperativă pentru firme, <strong>de</strong> a pătrun<strong>de</strong> pe noi pieţe şi <strong>de</strong> a împărţi<br />
costurile şi riscurile. Schimbarea tehnologică, în special costurile în scă<strong>de</strong>re la<br />
transporturi şi comunicaţii, a condus la integrări mai eficiente ale operaţiunilor la<br />
distanţă şi la transporturi <strong>de</strong> produse şi componente pe întreg globul, în căutarea<br />
eficienţei. Aceasta contribuie, în special, la investiţii străine directe în căutare<br />
<strong>de</strong> eficienţă, cu implicaţii importante pentru competitivitatea exporturilor ţărilor.<br />
Cea <strong>de</strong>-a treia pârghie, un rezultat al celorlalte două, este competiţia în creştere.<br />
Competiţia tot mai acerbă obligă firmele să exploreze noi modalităţi <strong>de</strong> creştere<br />
a propriei eficienţe, inclusiv prin extin<strong>de</strong>rea posibilităţii lor <strong>de</strong> a atinge noi pieţe<br />
în faze incipiente ale acestora şi <strong>de</strong> a permuta anumite activităţi <strong>de</strong> producţie<br />
pentru reducerea costurilor.<br />
3<br />
UNCTAD (2009), Assessing the impact of the current financial and economic crisis on<br />
global FDI flows, New York and Geneva.
Eficienţa activităţii firmelor globale în schimburile internaţionale 413<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Corporaţiile globale au jucat un rol important în expansiunea<br />
exporturilor, chiar dacă în modalităţi diferite. Creşterea sistemelor internaţionale<br />
<strong>de</strong> producţie reflectă răspunsul corporaţiilor transnaţionale la schimbările<br />
dramatice din mediul economic global: schimbările tehnologice, liberalizarea<br />
politicilor şi creşterea competiţiei. Că<strong>de</strong>rea barierelor din faţa tranzacţiilor<br />
internaţionale permite corporaţiilor transnaţionale să localizeze diverse părţi ale<br />
proceselor lor <strong>de</strong> producţie, inclusiv diversele funcţii <strong>de</strong> service în întreaga lume,<br />
pentru a profita <strong>de</strong> avantajul unor diferenţe fine <strong>de</strong> costuri, resurse, logistică şi<br />
pieţe.<br />
În prezent, există aproximativ 82.000 <strong>de</strong> firme globale, cu 810.000 <strong>de</strong><br />
filiale străine. Aceste companii străine joacă un rol important şi în creştere în<br />
economia mondială. De exemplu, exporturile către filialele străine ale firmelor<br />
globale sunt estimate la aproximativ o treime din exporturile mondiale totale <strong>de</strong><br />
bunuri şi servicii. Cu toate acestea, statura lor internaţională nu le-a izolat <strong>de</strong> la<br />
cele mai grave recesiuni globale. 4,8 % din scă<strong>de</strong>rea stocului <strong>de</strong> ISD mondiale a<br />
fost reflectat în scă<strong>de</strong>rea valorii produsului brut, vânzări şi active, precum şi în<br />
ocuparea forţei <strong>de</strong> muncă a filialelor străine în 2008, un contrast puternic,<br />
comparativ cu ratele mari <strong>de</strong> creştere din 2006 şi 2007.<br />
Studiul privind perspectivele investiţiilor mondiale (WIPS), realizat <strong>de</strong><br />
UNCTAD pentru perioada 2009-2011, arată că planurile <strong>de</strong> investiţii străine<br />
directe ale companiilor globale au fost afectate, pe termen scurt, <strong>de</strong> criza<br />
economică şi financiară globală, atât la nivel <strong>de</strong> industrie, cât şi la nivel <strong>de</strong> firmă.<br />
Aceasta este reflectată <strong>de</strong> profiturile în scă<strong>de</strong>re, <strong>de</strong> scă<strong>de</strong>rea investiţiilor, <strong>de</strong><br />
creşterea disponibilizărilor şi restructurărilor. Conform estimărilor preliminare<br />
ale UNCTAD, rata <strong>de</strong> internaţionalizare a celor mai mari corporaţii a încetinit<br />
semnificativ în 2008, în timp ce profiturile lor globale au scăzut cu 27%.<br />
Cele mai mari companii globale continuă să reprezinte o proporţie<br />
consi<strong>de</strong>rabilă a producţiei internaţionale totale a companiilor globale. Valoarea<br />
adăugată a companiilor globale a reprezentat aproximativ 4% din PIB-ul<br />
mondial, o cotă care a rămas relativ stabilă din anul 2000. În ceea ce priveşte<br />
compoziţia sectorială a primelor companii globale, majoritatea au continuat să<br />
fie în industrie. General Electric, Toyota Motor şi Ford Motor Company au fost<br />
printre cele mai mari. Sectorul primar al corporaţiilor – cum ar fi Royal<br />
Dutch/Shell Group, British Petroleum Company şi ExxonMobil Corporation –<br />
s-a clasat pe locuri fruntaşe, datorită creşterii activelor străine. În ceea ce<br />
priveşte firmele globale din ţările în curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare, 7 au fost prezentate în<br />
listă, printre care mari companii, cum ar fi Hutchison Whampoa şi CITIC Group,<br />
precum şi producători importanţi ca LG Electronics Corporation şi Samsung<br />
Electronics 4 . Operaţiunile corporaţiilor financiare au început să fie mai<br />
răspândite din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re geografic. Cu intervenţii guvernamentale masive<br />
în sectorul bancar şi al serviciilor financiare, unele guverne din ţările <strong>de</strong>zvoltate<br />
4 UNCTAD, World Investment Report, 2009.
414<br />
Ion Roşu Hamzescu, Luiza Năstase<br />
_______________________________________________________________________________<br />
au <strong>de</strong>venit cel mai mare sau unic acţionar în mai multe companii globale.<br />
Această schimbare dramatică, împreună cu prăbuşirea unora dintre cele mai mari<br />
companii financiare, va remo<strong>de</strong>la puternic structura investiţiilor străine directe în<br />
sectorul serviciilor financiare în următorii ani.<br />
Corporaţiile transnaţionale pot ajuta la creşterea competitivităţii în ţările<br />
în curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare şi în economiile în tranziţie, dar mărirea potenţialului lor nu<br />
este uşoară. Atragerea <strong>de</strong> activităţi ale corporaţiilor transnaţionale, orientate spre<br />
export, este ea însăşi o activitate intens competitivă – chiar şi ţările <strong>de</strong> succes o pot<br />
consi<strong>de</strong>ra dificil <strong>de</strong> susţinut atunci când salariile cresc şi condiţiile <strong>de</strong> piaţă se<br />
schimbă. Sprijinul <strong>de</strong> politici coerente şi consistente este esenţial în atragerea<br />
activităţilor orientate către export din partea corporaţiilor transnaţionale şi este<br />
esenţial ca acesta să fie inclus într-o strategie naţională <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare.<br />
Competitivitatea la export este importantă şi provocatoare, dar necesită<br />
să fie văzută ca un mijloc care ţinteşte spre un obiectiv – <strong>de</strong>zvoltarea. Prin<br />
legături <strong>de</strong> capital şi din afara capitalului, companiile transnaţionale <strong>de</strong>ţin o cotă<br />
substanţială a exporturilor într-un număr impresionant <strong>de</strong> ţări în curs <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>zvoltare, iar rolul lor acoperă toate sectoarele. În sectorul primar, în afara<br />
mineralelor şi petrolului, companiile transnaţionale pot contribui la <strong>de</strong>zvoltarea<br />
exporturilor în sectoare ca procesarea alimentelor şi horticultură. În prelucrare,<br />
companiile transnaţionale au tendinţa <strong>de</strong> a fi li<strong>de</strong>ri în producţia orientată către<br />
export şi marketing, în special pentru produsele cele mai dinamice, pentru care<br />
legătura cu reţelele <strong>de</strong> marketing şi distribuţie sunt cruciale. Sistemele lor <strong>de</strong><br />
producţie internaţională pot lua diferite forme şi, pornind <strong>de</strong> la orientarea spre<br />
producţie, sistemele bazate pe investiţii străine directe implică <strong>de</strong> la tranzacţii<br />
intra-firmă între afiliaţi, până la reţele fără a fi bazate pe capital, orientate spre<br />
cumpărarea din partea furnizorilor in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi (similar subcontractărilor<br />
internaţionale şi producţiei pe bază <strong>de</strong> contract).<br />
Tranzacţionarea tot mai mare a serviciilor oferă noi posibilităţi pentru<br />
exporturi, industria indiană <strong>de</strong> software fiind, până în prezent, cel mai cunoscut<br />
exemplu. Oportunităţile se extind până la servicii <strong>de</strong> tipul sediilor internaţionale,<br />
centre <strong>de</strong> procurare, servicii în colaborare şi activităţi <strong>de</strong> cercetare şi <strong>de</strong>zvoltare.<br />
Odată cu răspândirea lanţurilor <strong>de</strong> valori globale, în multe activităţi cu nivel<br />
tehnologic mediu şi scăzut, corporaţiile transnaţionale s-au angajat într-un<br />
spectru larg <strong>de</strong> exporturi <strong>de</strong> produse. În unele segmente, cu nivel tehnologic<br />
scăzut, sunt activi şi alţi actori, iar corporaţiile transnaţionale îşi asumă, în plus<br />
faţă <strong>de</strong> implicarea propriilor lor afiliaţi, rolul <strong>de</strong> coordonator al producătorilor<br />
locali. În multe activităţi cu tehnologie complexă, corporaţiile transnaţionale<br />
sunt <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importante, <strong>de</strong>oarece o mare parte a tranzacţiilor sunt interne<br />
sistemului lor <strong>de</strong> producţie internaţională.<br />
Firmele globale sunt într-o căutare nelimitată <strong>de</strong> avantaje vădit<br />
competitive prin configuraţia geografică optimă a activităţilor lor. Ceea ce<br />
<strong>de</strong>osebeşte avântul sistemului <strong>de</strong> producţie internaţională <strong>de</strong> operaţiunile<br />
anterioare ale companiilor transnaţionale este, în primul rând, intensitatea
Eficienţa activităţii firmelor globale în schimburile internaţionale 415<br />
_______________________________________________________________________________<br />
integrării atât la scară regională, cât şi la scară globală şi, în al doilea rând,<br />
accentul pe eficienţă al sistemului în general.<br />
De aceea, pieţele globale implică tot mai mult competiţia între toate<br />
sistemele <strong>de</strong> producţie, mai <strong>de</strong>grabă <strong>de</strong>cât între fabrici sau firme, orchestrată <strong>de</strong><br />
firmele globale. Există trei elemente esenţiale ale sistemelor <strong>de</strong> producţie<br />
internaţională, care sunt critice în acest context: guvernarea, lanţurile <strong>de</strong> valoare<br />
globală şi configuraţia geografică. Buna guvernare se preocupă <strong>de</strong> structura<br />
controlului, care <strong>de</strong>termină distribuţia geografică şi funcţională a activităţilor <strong>de</strong><br />
afaceri şi asigură coordonarea lor. Buna guvernare are diverse forme; acestea<br />
variază <strong>de</strong> la legături <strong>de</strong> proprietate (sau capital propriu), care asigură<br />
supravegherea managerială directă, până la diverse tipuri <strong>de</strong> legături non-capital,<br />
în care intermediarii in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţi anterior – furnizori, producători şi comercianţi<br />
– sunt legaţi printr-o varietate <strong>de</strong> relaţii, ca <strong>de</strong> exemplu franciza, licenţa,<br />
subcontractarea, contractele <strong>de</strong> marketing, standar<strong>de</strong>le tehnice comune sau<br />
stabile, relaţiile <strong>de</strong> afaceri bazate pe încre<strong>de</strong>re. Cel <strong>de</strong>-al doilea element îl<br />
reprezintă activităţile <strong>de</strong> organizare şi distribuţie a producţiei, ceea ce este<br />
cunoscut sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> lanţul valorii globale. El se extin<strong>de</strong> <strong>de</strong> la <strong>de</strong>zvoltarea<br />
tehnologică, trecând prin producţie, până la distribuţie şi marketing. Lanţurile <strong>de</strong><br />
valori <strong>de</strong>vin fragmentate, <strong>de</strong>oarece funcţiile afacerilor sunt diferenţiate în<br />
activităţi tot mai specializate. În multe industrii, companiile transnaţionale au<br />
început să aibă tendinţa <strong>de</strong> a se concentra mai mult pe funcţiile <strong>de</strong> cunoaştere<br />
profundă şi mai puţin pe funcţiile lanţului <strong>de</strong> valori, ca <strong>de</strong> exemplu, <strong>de</strong>finirea<br />
produsului, cercetare şi <strong>de</strong>zvoltare, marketing şi management <strong>de</strong> marcă. Cel<br />
<strong>de</strong>-al treilea element al sistemelor <strong>de</strong> producţie internaţională, care prezintă un<br />
interes <strong>de</strong>osebit pentru ţările în curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare, este configuraţia lor<br />
geografică. Ultimii 15 ani au fost martorii unor mari schimbări în ceea ce<br />
priveşte locaţiile optime ale activităţilor companiilor globale şi, astfel, în<br />
distribuţia geografică a tehnologiei, producţiei şi a activităţilor <strong>de</strong> marketing în<br />
cadrul sistemelor <strong>de</strong> producţie internaţională. Lanţurile ofertelor au fost extinse<br />
la noi regiuni ale globului şi au integrat activităţi <strong>de</strong> producţie regională<br />
distincte. Unele companii se retrag în totalitate din producţie, lăsând-o pe mâna<br />
producătorilor cu contract, în timp ce ei se concentrează pe inovare şi marketing.<br />
Principalii furnizori şi producători pe bază <strong>de</strong> contract sunt, a<strong>de</strong>sea, ei înşişi mari<br />
companii transnaţionale, cu „amprente” globale care se potrivesc capitalului lor<br />
şi propriilor subcontractanţi şi furnizori. Cu toate acestea, companiile<br />
transnaţionale folosesc tot mai mulţi furnizori şi contractanţi naţionali din<br />
economiile gazdă.<br />
3. Eficienţa activităţii comerciale a firmelor globale.<br />
Mărimea şi calitatea activităţii, precum şi modul <strong>de</strong> utilizare a resurselor<br />
economice <strong>de</strong> către agenţii comerciali se caracterizează printr-un ansamblu <strong>de</strong><br />
rezultate economico-financiare, care <strong>de</strong>finesc eficienţa activităţii comerciale.<br />
Ea constituie principiul fundamental al eficienţei şi prosperităţii oricărei firme
416<br />
Ion Roşu Hamzescu, Luiza Năstase<br />
_______________________________________________________________________________<br />
comerciale şi, pe plan mai larg, condiţia integrării comerţului în cerinţele unei<br />
economii mo<strong>de</strong>rne.<br />
Conceptul <strong>de</strong> eficienţă este asimilat, în teoria şi practica economică, cu<br />
diverse forme <strong>de</strong> manifestare a rezultatelor obţinute <strong>de</strong> agenţii economici, cum<br />
sunt: rentabilitatea, productivitatea factorilor <strong>de</strong> producţie, eficacitatea<br />
capitalului, economisirea costurilor etc. Privit ca principiu <strong>de</strong> organizare şi<br />
conducere a activităţii în economia <strong>de</strong> piaţă, el are însă un conţinut mult mai<br />
bogat şi, totodată, generalizator al tuturor rezultatelor favorabile, obţinute <strong>de</strong><br />
agenţii economici.<br />
Eficienţa, în sens larg, reprezintă ansamblul efectelor pe care le produce o<br />
activitate economică dată. Aprecierea eficienţei relaţiilor economice internaţionale<br />
trebuie să ţină cont <strong>de</strong> efectele cuantificabile (în bani sau expresie materială), cât şi<br />
<strong>de</strong> cele <strong>de</strong>loc sau mai greu cuantificabile (efecte sociale, culturale, politice, etnice<br />
etc.), atât <strong>de</strong> cele directe, cât şi <strong>de</strong> cele <strong>de</strong>sfăşurate pe o perioadă mai lungă. Prin<br />
eficienţa activităţii economice, în speţă a comerţului, se înţelege raportul dintre<br />
efortul economic <strong>de</strong>pus şi rezultatele obţinute <strong>de</strong> un agent economic şi <strong>de</strong> comerţ, în<br />
ansamblul său, sau raportul dintre rezultate şi efort. Efortul se măsoară prin<br />
consumul <strong>de</strong> resurse economice (materiale, umane şi financiare), iar rezutatele prin<br />
volumul <strong>de</strong>sfacerilor sau alte efecte calitative ale activităţii economice (creşterea<br />
profitului sau a productivităţii muncii, reducerea nivelului relativ al cheltuielilor <strong>de</strong><br />
circulaţie, promovarea progresului tehnic).<br />
Progresul economic este obiectiv condiţionat <strong>de</strong> economisirea muncii,<br />
respectiv a resurselor, în toate sferele activităţii economice. Micşorarea costului<br />
distribuţiei prin perfecţionarea activităţii comerciale duce, în primul rând, la<br />
sporirea randamentului capitalului comercial, prin folosirea unui capital mai mic<br />
pentru acelaşi rezultat sau obţinerea unor rezultate superioare cu acelaşi capital.<br />
În acelaşi timp, micşorarea costului distribuţiei duce la reducerea preţului <strong>de</strong><br />
vânzare cu amănuntul, ceea ce permite o mai mare accesibilitate a produselor pe<br />
piaţă, lărgirea pieţei şi, în final, la creşterea economică.<br />
Eficienţa activităţii unei firme globale sau a diverselor laturi ale acesteia,<br />
ca expresie a minimizării cheltuielilor sau a maximizării rezultatelor, este<br />
apreciată pe baza următoarelor criterii:<br />
eficienţa utilizării resurselor economice;<br />
costul circulaţiei mărfurilor;<br />
rentabilitatea activităţii economice.<br />
Eficienţa utilizării resurselor economice se exprimă prin indicatorii în<br />
care resursele economice (ca efort) se raportează la rezultatele economice (ca<br />
efect), obţinându-se consumul <strong>de</strong> resurse la o unitate <strong>de</strong> rezultat (<strong>de</strong> exemplu,<br />
valoarea fondurilor fixe, valoarea fondurilor financiare). Printr-un raport invers<br />
se obţin rezultatele la o unitate <strong>de</strong> efort. Complementar, se pot folosi indicatori<br />
care exprimă coeficienţii <strong>de</strong> utilizare ai unor resurse, în raport cu potenţialul lor<br />
(<strong>de</strong> exemplu, coeficientul <strong>de</strong> utilizare a capacităţii unui mijloc <strong>de</strong> transport, a<br />
unui utilaj, coeficientul <strong>de</strong> utilizare a timpului <strong>de</strong> lucru calendaristic).
Eficienţa activităţii firmelor globale în schimburile internaţionale 417<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Costul circulaţiei (sau cheltuielile <strong>de</strong> circulaţie) şi rentabilitatea<br />
reprezintă criterii <strong>de</strong> apreciere a eficienţei globale a activităţii economice a unei<br />
societăţi şi, într-o interpretare mai largă, sinteza calitativă a activităţii acesteia.<br />
Alături <strong>de</strong> eficienţa economică, teoria şi practica activităţii comerciale<br />
<strong>de</strong>limitează şi eficienţa socială sau eficienţa pentru cumpărători, constând în<br />
calitatea <strong>de</strong>servirii comerciale. Eficienţa socială este apreciată prin indicatori,<br />
privind mărimea resurselor materiale şi umane folosite <strong>de</strong> comerţ, în raport cu<br />
numărul <strong>de</strong> locuitori <strong>de</strong>serviţi, serviciile comerciale oferite în unităţi, gradul <strong>de</strong><br />
diversificare a sortimentului, calitatea relaţiilor cu publicul. Comerţul se înscrie,<br />
prin criteriul eficienţei sociale, între factorii care <strong>de</strong>finesc calitatea vieţii.<br />
Managementul contribuie la sporirea eficacităţii şi eficienţei economice a<br />
unei firme, prin potenţarea muncii <strong>de</strong> execuţie la nivelul fiecărui loc <strong>de</strong> muncă, dar şi<br />
prin amplificarea funcţionalităţii globale a firmei, generată <strong>de</strong> raţionalizarea<br />
ansamblului <strong>de</strong> conexiuni <strong>de</strong>cizionale, informaţionale şi organizatorice, reflectate în<br />
creşterea gradului <strong>de</strong> folosire a capacităţii <strong>de</strong> producţie, dimensionarea judicioasă a<br />
stocurilor <strong>de</strong> materii prime şi accelerarea vitezei <strong>de</strong> rotaţie a mijloacelor circulante. De<br />
asemenea, managementul contribuie la creşterea eficacităţii şi eficienţei prin<br />
integrarea, la nivel superior, a activităţilor firmei în cadrul pieţei şi economiei, pe bază<br />
<strong>de</strong> criterii economice, ceea ce are ca urmare economisiri absolute şi relative <strong>de</strong> muncă<br />
vie şi materializată, atât la nivel <strong>de</strong> unitate economică, cât şi la nivelul suprasistemelor<br />
în care aceasta este integrată. Ca exemple <strong>de</strong> indicatori ai eficienţei, putem aminti:<br />
o rata rentabilităţii comerciale – este un indicator <strong>de</strong> eficienţă, care<br />
caracterizează eficienţa întregii activităţi comerciale a firmei în cursul<br />
exerciţiului; acest indicator este util în poziţionarea firmei pe piaţă, în raport<br />
cu alte firme cu care este în concurenţă;<br />
o rata rentabilităţii economice (a activului) – este un indicator <strong>de</strong> eficienţă şi<br />
caracterizează eficienţa elementelor materiale, angajate în activitatea firmei.<br />
Prezintă importanţă în gestionarea capitalului, în dimensionarea eforturilor<br />
pentru obţinerea unui anumit profit în raport <strong>de</strong> rezultatele concurenţei,<br />
mărimi medii sau normale în domeniul în care funcţionează firma.<br />
Am încadrat aceşti indicatori în categoria indicatorilor <strong>de</strong> eficienţă (<strong>de</strong><br />
eficienţă globală), <strong>de</strong>oarece reprezintă rate <strong>de</strong> rentabilitate, ce permit efectuarea<br />
<strong>de</strong> comparaţii în timp şi în raport cu anumite standar<strong>de</strong> sau norme, niveluri<br />
medii, firme comparabile.<br />
Firmele globale pot contribui la mo<strong>de</strong>rnizarea competitivităţii unei ţări,<br />
fie prin investiţii cu valoare adăugată mai mare, în industrii în care nu au mai<br />
investit anterior, fie prin trecerea, în cadrul unei industrii, <strong>de</strong> la activităţi <strong>de</strong><br />
productivitate redusă, cu niveluri <strong>de</strong> tehnologie scăzută şi cu multă muncă, la<br />
activităţi <strong>de</strong> înaltă productivitate, <strong>de</strong> înaltă tehnologie şi bazate pe inteligenţă.<br />
Aceasta subliniază importanţa asigurării durabilităţii afiliaţilor străini, orientaţi<br />
spre export. Dacă aceşti afiliaţi străini vor fi incluşi în economiile ţărilor gazdă,<br />
ei vor trebui să evolueze, la fel <strong>de</strong> progresiv, pe cât <strong>de</strong> puternic vor stabili<br />
legături cu întreprin<strong>de</strong>rile naţionale.
418<br />
Ion Roşu Hamzescu, Luiza Năstase<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Au fost i<strong>de</strong>ntificate trei tipuri <strong>de</strong> eforturi, esenţiale pentru <strong>de</strong>zvoltarea<br />
conglomeratelor, care implică intrări <strong>de</strong> fluxuri <strong>de</strong> investiţii străine directe. Primul<br />
este investiţia şi promovarea afacerii într-o manieră precisă, orientată. Există şi<br />
nevoia cooperării strânse între agenţiile <strong>de</strong> promovare a investiţiilor şi instituţiile<br />
guvernamentale. Cel <strong>de</strong>-al doilea tip <strong>de</strong> efort este crearea <strong>de</strong> instituţii, care este, <strong>de</strong><br />
fapt, un proces complex. Tendinţele <strong>de</strong> aglomerare pot fi încurajate şi <strong>de</strong> stabilirea<br />
zonelor <strong>de</strong> procesare a exportului, a parcurilor industriale şi a altor facilităţi, a<strong>de</strong>sea<br />
specializate într-o industrie. Instituţii relevante sunt cele responsabile <strong>de</strong> iniţierea<br />
cercetării, asigurând acces la resursele financiare şi creând reţele şi asociaţii<br />
profesionale. Cel <strong>de</strong>-al treilea element se concentrează pe pregătirea şi actualizarea<br />
resurselor umane. Astfel <strong>de</strong> eforturi pot implica stabilirea unor centre <strong>de</strong> pregătire<br />
specializate, posibil cu implicarea unor afiliaţi străini.<br />
Principalele criterii, după care investesc firmele globale, sunt:<br />
o stabilitatea mone<strong>de</strong>i locale;<br />
o stabilitatea politică;<br />
o rata inflaţiei;<br />
o posibilitatea repatrierii capitalului;<br />
o proporţiile exercitării controlului;<br />
o lipsa <strong>de</strong> discriminare;<br />
În măsura în care filialele companiilor globale vor fi asimilate <strong>de</strong><br />
economiile ţărilor gazdă, se vor stabili legături puternice între acestea şi<br />
întreprin<strong>de</strong>rile naţionale, fapt ce va conduce la exporturi durabile, la creşterea<br />
competitivităţii externe şi, nu în ultimul rand, la sporirea valorii adăugate.<br />
THE EFFICIENCY OF TOTAL FIRMS ACTIVITY IN INTERNATIONAL<br />
EXCHANGES<br />
(Abstract)<br />
Transnational corporations exert significant influence over the domestic and<br />
foreign policies. The interests of the most powerful governments in the world are often<br />
intimately intertwined with the expanding pursuits of the transnationals that they charter.<br />
Global companies have many effects, positive and negative, that in general are quite<br />
difficult to measure. These corporations have certainly had a positive effect<br />
on efficiency in general, but they also have the ability to have a <strong>de</strong>trimental effect and<br />
inefficiency implications. One impact that can be measured with a <strong>de</strong>gree of precision is<br />
that on international competitiveness and it can be a very strong impact.<br />
Keywords: global companies, economic efficiency, competitiveness, FDI flows,<br />
FDI inflows, FDI outflows, international business.
RECLAMA COMERCIALĂ ŞI ROLUL SĂU ÎN PROMOVAREA<br />
COMERŢULUI EXTERIOR<br />
RADU LAURENŢIU<br />
1. Conceptul <strong>de</strong> reclamă comercială în teoria internaţională.<br />
Activitatea <strong>de</strong> promovare inclu<strong>de</strong> aspecte referitoare la publicitatea<br />
comercială sau reclama comercială, participarea la târguri şi expoziţii naţionale<br />
şi internaţionale, activitatea <strong>de</strong> „public relations”, stimulente economice şi<br />
financiare acordate <strong>de</strong> către state, precum şi cele folosite <strong>de</strong> către întreprin<strong>de</strong>ri.<br />
Promovarea afacerilor economice externe reuneşte, într-un mecanism<br />
complex, ansamblul conceptelor, mijloacelor şi instrumentelor utilizate pentru a<br />
face cunoscut potenţialul <strong>de</strong> export şi cooperare al unei firme, ramuri sau<br />
economii în scopul creşterii şi diversificării exportului. Reclama este un mijloc<br />
<strong>de</strong> atragere şi persuasiune a publicului, dar, în acelaşi timp, o manifestare a<br />
libertăţii <strong>de</strong> expresie a ofertanţilor şi un câmp <strong>de</strong> exercitare a facultăţilor critice<br />
ale consumatorilor. Eficacitatea ei este condiţionată <strong>de</strong> fundamentarea strategiei<br />
publicitare pe studiul comportamentului uman, sub acţiunea fluxurilor<br />
informaţionale. Această dimensiune ştiinţifică a activităţii <strong>de</strong> advertising<br />
impune, după cum vom ve<strong>de</strong>a, o serie <strong>de</strong> rigori în elaborarea mesajului<br />
publicitar. Reclama nu este o simplă chestiune <strong>de</strong> inspiraţie, ci rodul unei<br />
cercetări prealabile şi al <strong>de</strong>zvoltării sistematice <strong>de</strong> variante, care se testează şi se<br />
ameliorează. Măsura în care creatorii <strong>de</strong> reclamă sunt preocupaţi să i<strong>de</strong>ntifice<br />
trebuinţele şi profilul consumatorilor-ţintă şi, mai ales, metodologia utilizată <strong>de</strong><br />
ei în acest proces <strong>de</strong> pregătire a reclamei, atestă nivelul lor <strong>de</strong> profesionalitate 1 .<br />
Una dintre caracteristicile indispensabile ale realităţii noastre, o<br />
constituie invazia mesajelor publicitare – afişe, bannere, vitrine, firme<br />
luminoase, genţi sau tricouri imprimate. Datând încă din Antichitate, reclama a<br />
<strong>de</strong>venit, în societatea mo<strong>de</strong>rnă, o instituţie omniprezentă, adică s-a infiltrat în<br />
orice domeniu al activităţii economice. În contextul economiei <strong>de</strong> piaţă, ea este<br />
şi un simbol al prosperităţii. Pentru a-şi vin<strong>de</strong> produsele, serviciile, i<strong>de</strong>ile,<br />
oamenii <strong>de</strong> afaceri investesc în reclamă – scopul mesajului publicitar fiind, în<br />
esenţă, atragerea cumpărătorilor.<br />
Reclama se foloseşte pe scară foarte largă, întrucât ea şi-a dovedit<br />
utilitatea, începând <strong>de</strong> la lansarea unui nou produs – când a constituit<br />
instrumentul <strong>de</strong> familiarizare, sensibilizare şi stimulare a curiozităţii şi dorinţei –<br />
până la întreţinerea atenţiei consumatorului prin fi<strong>de</strong>litate, simpatie şi, în final,<br />
1<br />
Octavian Căpăţână, Publicitatea comercială, Bucureşti, Editura Universul Juridic,<br />
2007, p. 77.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 419-430
420<br />
Laurenţiu Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
repoziţionarea imaginii produsului, care se poate <strong>de</strong>plasa spre alte calităţi, spre<br />
produsul îmbunătăţit etc. Cu toate acestea, reclamei i se reproşează, <strong>de</strong> regulă, că<br />
„maschează” realitatea şi creează false nevoi, că se impune consumatorilor fără<br />
un consimţământ prealabil, manipulându-i, spre profitul unui număr restrâns <strong>de</strong><br />
favorizaţi. Nevoia <strong>de</strong> a înţelege funcţionalitatea mecanismului publicitar,<br />
impactul reclamei asupra atitudinii şi comportamentului consumatorilor sunt<br />
resimţite <strong>de</strong> înşişi receptorii, dar şi <strong>de</strong> oamenii <strong>de</strong> afaceri şi creatorii <strong>de</strong><br />
publicitate.<br />
Reclama comercială este o formă <strong>de</strong> comunicare comercială, care se<br />
adresează unui public larg, având drept scop promovarea unui produs sau a unei<br />
mărci, a unei activităţi sau a imaginii instituţionale. Este o formă plătită <strong>de</strong><br />
promovare, care urmăreşte obţinerea <strong>de</strong> efecte imediate; utilizează, în principal,<br />
canalele media, precum şi alte mijloace promoţionale (promovarea vânzărilor,<br />
expoziţii comerciale etc).<br />
Reclama comercială este unul dintre cele cinci instrumente importante<br />
ale mixului <strong>de</strong> comunicaţii (numit şi mix promoţional) – reclamă, promovarea<br />
vânzărilor, relaţii publice, vânzarea personală şi reclama directă – folosite <strong>de</strong><br />
firme pentru orientarea comunicaţiilor convingătoare către cumpărători şi alte<br />
categorii ale publicului vizat. Reclama este un element important al activităţii<br />
promoţionale şi, în acelaşi timp, al procesului <strong>de</strong> comunicare internaţională. Ea<br />
cuprin<strong>de</strong> o gamă largă a meto<strong>de</strong>lor şi proce<strong>de</strong>elor utilizate pentru a face<br />
cunoscute produsele, serviciile şi i<strong>de</strong>ile, în intenţia <strong>de</strong> a trezi interesul clienţilor<br />
potenţiali în ve<strong>de</strong>rea achiziţionării lor imediate sau viitoare.<br />
Reclama comercială a apărut din cele mai vechi timpuri şi, evi<strong>de</strong>nt, s-a<br />
<strong>de</strong>zvoltat şi s-a schimbat pe măsura evoluţiei societăţii. Încă din Antichitate, la<br />
greci, fenicieni şi romani, negustorii ambulanţi îşi făceau cunoscute mărfurile<br />
prin strigături. Se presupune că cea mai veche reclamă scrisă datează <strong>de</strong> acum<br />
3.000 <strong>de</strong> ani, înscripţionată pe papirus şi <strong>de</strong>scoperită printre ruinele oraşului<br />
Theba din Egipt. În prezent, reclama cunoaşte o răspândire fără prece<strong>de</strong>nt, iar<br />
cheltuielile aferente ei sunt consi<strong>de</strong>rate element al investiţiilor publicitare,<br />
volumul lor anual <strong>de</strong>păşind 100 <strong>de</strong> miliar<strong>de</strong> <strong>de</strong> dolari. Cheltuielile publicitare<br />
cresc într-un ritm anual între 4 şi 10 % pe plan mondial; în unele ţări <strong>de</strong>zvoltate<br />
ele reprezintă până la 10 – 20% din valoarea exportului.<br />
Astăzi, în literatura <strong>de</strong> specialitate privind marketingul, predomină<br />
concepţiile americane, graţie succeselor obţinute <strong>de</strong> către aceştia în activitatea<br />
publicitară. Nu întâmplător, în ultimul timp, în Europa, pentru <strong>de</strong>semnarea<br />
reclamei se foloseşte termenul american „advertising”, ce provine <strong>de</strong> la<br />
latinescul „advertere” („a avertiza”, „a informa”; iar în franceză – „avertir”). În<br />
literatura anglo-saxonă, se foloseşte termenul „advertising” pentru publicitatea<br />
plătită (reclamă) şi termenul „publicity” pentru publicitate fără plată. Asociaţia<br />
Americană <strong>de</strong> Marketing <strong>de</strong>fineşte reclama ca fiind „comunicarea <strong>de</strong> masă,<br />
plătită, al cărei scop este să răspân<strong>de</strong>ască informaţii, să <strong>de</strong>zvolte atitudini şi să<br />
inducă o acţiune favorabilă pentru cel care o face”. Pentru a aproba sau a
Reclama comercială şi rolul său în promovarea comerţului exterior 421<br />
_______________________________________________________________________________<br />
respinge o <strong>de</strong>finiţie este necesar, în primul rând, să se precizeze conţinutul ei. De<br />
exemplu, unii autori sau organisme, cum ar fi INSEE 2 , folosesc termenul<br />
„reclamă” pentru a indica toate formele <strong>de</strong> comunicare a întreprin<strong>de</strong>rii, ce au<br />
drept scop promovarea produselor, serviciilor şi firmelor. Aceasta regrupează<br />
forme <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> diverse, cum ar fi reclama (stricto sensum), marketingul direct,<br />
promovarea vânzărilor, relaţiile publice etc.<br />
Definiţia reclamei în literatura <strong>de</strong> specialitate română, prezentată <strong>de</strong><br />
Dicţionarul <strong>de</strong> Marketing şi <strong>de</strong> Afaceri, inclu<strong>de</strong> 4 caracterizări făcute <strong>de</strong> C. Niţă<br />
şi M. Popescu. Reclama este:<br />
„1. Anunţ difuzat <strong>de</strong> către o societate comercială sau instituţie publică<br />
sau particulară, în legătură cu o activitate comercială, o tranzacţie, o afacere, o<br />
meserie sau o profesie, cu scopul promovării furnizării, contra cost, <strong>de</strong> bunuri<br />
sau servicii, inclusiv <strong>de</strong> bunuri imobiliare.<br />
2. Formă publică <strong>de</strong> prezentare şi promovare nepersonală a i<strong>de</strong>ilor,<br />
produselor sau a serviciilor <strong>de</strong> către un sponsor bine precizat.<br />
3. Ansamblu <strong>de</strong> mijloace folosite pentru ca produsele aflate în vânzare<br />
să fie cunoscute şi apreciate <strong>de</strong> către consumatori şi prin care se realizează un<br />
sistem <strong>de</strong> comunicaţie la nivel <strong>de</strong> piaţă.<br />
4. Anunţ efectuat <strong>de</strong> către un emitent <strong>de</strong> valori mobiliare care cuprin<strong>de</strong><br />
informaţii cu privire la realizarea unei oferte publice <strong>de</strong> cumpărare sau <strong>de</strong><br />
vânzare <strong>de</strong> valori mobiliare”.<br />
Între conceptul <strong>de</strong> reclamă comercială şi cel <strong>de</strong> publicitate există mari<br />
asemănări, dar şi diferenţe privind sfera <strong>de</strong> cuprin<strong>de</strong>re şi modul lor <strong>de</strong> acţiune.<br />
Principala <strong>de</strong>osebire dintre cele două concepte constă în aceea că, publicitatea<br />
poate fi utilizată şi pentru acţiuni necomerciale.<br />
2. Obiectivele şi funcţiile reclamei comerciale.<br />
O reclamă sau o campanie <strong>de</strong> reclamă poate avea unul sau mai multe<br />
scopuri, după cum urmează:<br />
introducerea unui produs/serviciu sau a unei i<strong>de</strong>i pe piaţă (crearea <strong>de</strong><br />
imagine);<br />
schimbarea <strong>de</strong> imagine a unui produs, a unei mărci sau a unei firme;<br />
schimbarea poziţiei relative a diferitelor produse sau servicii pe o<br />
anumită piaţă;<br />
crearea sau schimbarea atitudinii publicului consumator;<br />
creşterea vânzărilor în interval scurt, mediu sau pe termen lung, prin<br />
modificarea comportamentului <strong>de</strong> cumpărare al unui segment <strong>de</strong> public<br />
sau al publicului în general;<br />
Obiectivele menţionate nu constituie o listă exhaustivă. Oricare ar fi<br />
obiectivele unei reclame sau campanii, ele pot fi urmărite succesiv ori simultan,<br />
2 Institut National <strong>de</strong> la Statistique et <strong>de</strong>s Etu<strong>de</strong>s Economiques (INSEE, Franţa).
422<br />
Laurenţiu Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
crearea <strong>de</strong> imagine, <strong>de</strong> pildă, putând fi asociată cu introducerea unui produs nou<br />
pe piaţă sau cu repoziţionarea relativă a produselor dintr-o anumită categorie.<br />
Funcţia esenţială a reclamei este cea <strong>de</strong> comunicare, <strong>de</strong> transmitere <strong>de</strong><br />
informaţii, pentru a facilita relaţia dintre ofertant şi clientelă. Literatura <strong>de</strong><br />
specialitate pune însă un accent <strong>de</strong>osebit şi pe funcţia economică, în legătură cu<br />
care s-au emis diverse teorii. De exemplu, teoria americană a puterii <strong>de</strong> piaţă a<br />
lansat i<strong>de</strong>ea că reclama are rolul <strong>de</strong> a distrage atenţia cumpărătorilor <strong>de</strong> la preţ.<br />
Teoria competiţiei <strong>de</strong> piaţă a susţinut, dimpotrivă, că reclama sensibilizează<br />
publicul la preţuri şi stimulează, astfel, competitivitatea. Cert este că, reclamele<br />
<strong>de</strong>zvoltă în timp discernământul consumatorilor şi îi capacitează să acţioneze pe<br />
piaţă din ce în ce mai eficient în rezolvarea propriilor interese 3 .<br />
Se consi<strong>de</strong>ră că reclama are şi o funcţie socială, prin faptul că facilitează<br />
difuzarea rapidă a inovaţiilor tehnice şi a i<strong>de</strong>ilor noi, <strong>de</strong> care profită, în egală<br />
măsură, agenţii economici şi publicul cumpărător. Unii autori menţionează şi o<br />
funcţie estetică a reclamei. Ei susţin că reclamele bine realizate, din punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re artistic, cultivă sensibilitatea şi gustul publicului cumpărător. Cercetările<br />
au arătat, într-a<strong>de</strong>văr, că există consumatori pentru care forma <strong>de</strong> prezentare a<br />
unui produs sau serviciu este hotărâtoare în <strong>de</strong>cizia <strong>de</strong> cumpărare.<br />
Din perspectiva politică, se poate vorbi <strong>de</strong>spre o conştientizare <strong>de</strong> către<br />
consumatori a puterii lor <strong>de</strong> a influenţa – prin simplul act <strong>de</strong> cumpărare, dar şi<br />
prin presiunile la nivel legislativ – echilibrul <strong>de</strong> forţe pe piaţă. Asistăm, <strong>de</strong><br />
asemenea, la folosirea tot mai mult a reclamei în scop <strong>de</strong> propagandă<br />
transnaţională, în campanii <strong>de</strong> imagine, iniţiate <strong>de</strong> anumite ţări şi grupuri<br />
transnaţionale. Pe măsură ce relaţiile în societate <strong>de</strong>vin mai complexe, se<br />
diversifică şi funcţiile reclamei. Astfel, reclama comercială poate în<strong>de</strong>plini<br />
următoarele funcţii:<br />
� Informarea agenţilor cumpărători (agenţi economici şi consumatori privaţi)<br />
cu privire la apariţia unor produse noi, calitatea şi particularităţile acestora,<br />
noi meto<strong>de</strong> <strong>de</strong> folosire etc.<br />
� Persuadarea sau convingerea. Din perspectiva proprietarilor <strong>de</strong> mici afaceri,<br />
cea mai importantă funcţie a programelor <strong>de</strong> reclamă este convingerea<br />
clienţilor să cumpere produsele sau serviciile lor.<br />
� Remanenţă. Reclama menţine imaginea produselor şi serviciilor afacerii în<br />
mintea clienţilor potenţiali.<br />
� Influenţarea percepţiei. Unele programe <strong>de</strong> reclamă au ca obiectiv<br />
implementarea reputaţiei companiei, mai curând <strong>de</strong>cât vânzarea unui produs<br />
sau serviciu specific. Studiile recente relevă faptul că, percepţiile clienţilor<br />
asupra unei afaceri influenţează într-un grad ridicat <strong>de</strong>ciziile lor <strong>de</strong><br />
cumpărare; cu cât percepţiile lor sunt mai favorabile, cu atât e mai mare<br />
probabilitatea actului cumpărării.<br />
3 J.T. Russel, R.W. Lane, Manual <strong>de</strong> Publicitate, Bucureşti, Editura Teora, 2002, p. 98.
Reclama comercială şi rolul său în promovarea comerţului exterior 423<br />
_______________________________________________________________________________<br />
� Crearea unor preferinţe şi a unei convingeri a cumpărătorului pentru a<br />
cumpăra un produs sau a utiliza un serviciu. Trebuie să îmbine argumentele<br />
obiective cu cele subiective.<br />
� Crearea unei fi<strong>de</strong>lităţi pentru o anumită marcă <strong>de</strong> produs, care dă garanţia<br />
calităţii lui şi fiabilităţii.<br />
� Promovarea vânzării noilor produse sau câştigarea <strong>de</strong> noi clienţi prin<br />
crearea pieţelor noi sau prin lărgirea celor existente.<br />
Evi<strong>de</strong>nt, aceste şapte funcţii sunt strâns corelate şi fiecare încorporează<br />
elemente din celelalte. Ele nu vor face singure vânzarea, ci vor ajuta afacerile să<br />
facă vânzarea.<br />
3. Criterii <strong>de</strong> clasificare şi caracteristicile mijloacelor <strong>de</strong> reclamă şi<br />
publicitate internaţională.<br />
Tipologia reclamelor este foarte variată, pentru că există multiple criterii<br />
după care le putem clasifica.<br />
1. În funcţie <strong>de</strong> produsul sau serviciul promovat se disting:<br />
� reclame primare – pentru produse/servicii generice, fără marcă (<strong>de</strong><br />
exemplu: mere, ace <strong>de</strong> siguranţă, apă oxigenată);<br />
� reclame secundare – pentru produse/servicii <strong>de</strong> marcă (cremă <strong>de</strong> faţă<br />
Gerovital, pantofii Guban);<br />
2. După efectele pe care le produc asupra cumpărătorilor, reclamele sunt:<br />
� cu acţiune directă asupra clientelei (reclamă directă prin poştă, cu<br />
număr <strong>de</strong> telefon şi/sau talon <strong>de</strong> comandă pentru răspuns imediat);<br />
� cu acţiune indirectă, al cărei rezultat se constată în timp (reclamă cu<br />
mesaj ecologic);<br />
3. Având în ve<strong>de</strong>re sponsorul reclamei, <strong>de</strong>osebim:<br />
� reclame comerciale – folosite în scopul <strong>de</strong> a obţine profit;<br />
� reclame non-comerciale sau non-profit – concepute ca anunţuri în<br />
serviciul public, cu caracter informativ-educativ şi cu scopul <strong>de</strong> a<br />
stimula atitudini <strong>de</strong> responsabilitate civică sau participarea la acţiuni în<br />
interesul comunităţii;<br />
4. După apartenenţa mediilor <strong>de</strong> difuzare, reclamele pot fi:<br />
� difuzate prin medii ce aparţin sau care se află în zona <strong>de</strong> influenţă a<br />
sponsorului <strong>de</strong> publicitate („house ads”);<br />
� difuzate prin mijloace in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> comunicare în masă, cum<br />
sunt posturile naţionale <strong>de</strong> radio şi televiziune;<br />
5. În funcţie <strong>de</strong> <strong>de</strong>stinatari, putem spune că există:<br />
� reclame adresate unui public neindividualizat, practicate în cazul<br />
produselor şi serviciilor cu cerc larg <strong>de</strong> utilizatori (<strong>de</strong>tergenţi, rechizite);<br />
� reclame care se adresează unor categorii individualizate <strong>de</strong> public<br />
(cultivatori <strong>de</strong> cereale);<br />
� reclame exclusive – concepute pentru un număr limitat <strong>de</strong> beneficiari şi<br />
care sunt transmise acestora personal;
4<strong>24</strong><br />
Laurenţiu Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
6. După caracterul informaţiilor oferite:<br />
� reclamă promoţională pentru firmele din comerţul cu amănuntul şi<br />
servicii;<br />
� reclamă promoţională pentru producători;<br />
� reclamă instituţională (consolidarea imaginii);<br />
Când se pune problema extin<strong>de</strong>rii acestei activităţi pe pieţele<br />
internaţionale, trebuie luate în consi<strong>de</strong>rare două aspecte esenţiale.<br />
Standardizare sau diferenţiere.<br />
Standardizarea se referă la gradul <strong>de</strong> adaptare al publicităţii la<br />
caracteristicile diferitelor pieţe naţionale. Câteva mari companii au încercat să-şi<br />
susţină mărcile globale printr-o publicitate puternic standardizată. Reuşita unei<br />
astfel <strong>de</strong> acţiuni <strong>de</strong> publicitate standardizată <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> legătura dintre produsul<br />
sau serviciul respectiv şi cultura ţării, <strong>de</strong> comportamentul <strong>de</strong> cumpărare al<br />
consumatorilor şi <strong>de</strong> legislaţia naţională. Toţi aceşti factori influenţează măsura<br />
în care conceptele <strong>de</strong> publicitate reuşesc să <strong>de</strong>păşească graniţele naţionale.<br />
Standardizarea prezintă mari avantaje: costul publicităţii este mai mic;<br />
se realizează o mai bună coordonare a eforturilor publicitare la scară globală; se<br />
creează firmei sau produsului o imagine mai consistentă la nivel mondial. Ea are<br />
însă şi neajunsuri. Cel mai important este faptul că standardizarea ignoră marile<br />
diferenţe <strong>de</strong> ordin cultural, <strong>de</strong>mografic şi economic, existente între pieţele<br />
naţionale situate pe continente diferite sau chiar în rândul Uniunii Europene. De<br />
exemplu, este greu <strong>de</strong> făcut o publicitate paneuropeană, din cauza diversităţii<br />
culturale a UE, care se reflectă în situaţia economică, limba, tradiţiile, muzica,<br />
credinţele, valorile şi stilurile <strong>de</strong> viaţă diferite ale naţiunilor membre. În ciuda<br />
acestei situaţii, mesajele <strong>de</strong> publicitate pot fi standardizate la fel ca produsele,<br />
serviciile şi mărcile, însă nu şi execuţia lor, cultura dominând în mod invariabil<br />
comunicaţiile.<br />
Cei mai mulţi specialişti în publicitate internaţională trebuie să aibă o<br />
viziune globală, dar să acţioneze la nivel local. Ei elaborează strategii <strong>de</strong><br />
publicitate globală, care eficientizează şi susţin activităţile <strong>de</strong> publicitate ale<br />
firmelor proprii la scară mondială. Apoi, ei adaptează programele <strong>de</strong> publicitate<br />
în conformitate cu nevoile şi aşteptările consumatorilor <strong>de</strong> pe pieţele locale. În<br />
numeroase cazuri, chiar şi atunci când se foloseşte un mesaj standard, stilul<br />
execuţiei este adaptat în aşa fel, încât să reflecte felul <strong>de</strong> a fi şi aşteptările<br />
consumatorilor locali.<br />
Publicitatea standardizată are mai multe şanse <strong>de</strong> reuşită în cazul<br />
bunurilor pentru producţie sau al marketingului firmă-către-firmă (business-tobusiness),<br />
cumpărătorii având nevoi mai omogene şi achiziţionând produsul<br />
pentru aceleaşi motive. Publicitatea bunurilor <strong>de</strong> larg consum se supune mai<br />
greu standardizării multiculturale, <strong>de</strong>şi diferitele grupuri <strong>de</strong> oameni se<br />
caracterizează prin similitudini consi<strong>de</strong>rabile.<br />
Pentru conducerile firmelor globale nu este uşor să <strong>de</strong>cidă care abordare<br />
corespun<strong>de</strong> cel mai bine mărcilor proprii: standardizarea sau diferenţierea. De
Reclama comercială şi rolul său în promovarea comerţului exterior 425<br />
_______________________________________________________________________________<br />
aceea, ele trebuie să <strong>de</strong>termine atât <strong>de</strong>osebirile, cât şi similitudinile existente<br />
între consumatorii vizaţi pe diferitele pieţe naţionale sau regionale, precum şi<br />
posibilităţile standardizării sau diferenţierii. Ar fi nerealist să se creadă că<br />
diferenţele culturale, existente la nivelul Europei, se vor diminua odată cu<br />
crearea Uniunii Europene.<br />
Centralizare sau <strong>de</strong>scentralizare.<br />
A doua problemă, cu care se confruntă cei care apelează la publicitatea<br />
internaţională, se referă la necesitatea centralizării sau <strong>de</strong>scentralizării procesului<br />
<strong>de</strong> adoptare şi aplicare a <strong>de</strong>ciziilor cu privire la această activitate. Centralizarea<br />
sau <strong>de</strong>scentralizarea responsabilităţii adoptării şi aplicării <strong>de</strong>ciziilor, cu privire la<br />
publicitatea internaţională, este <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> acţiunea a cinci factori principali:<br />
1. Obiectivele generale şi <strong>de</strong> marketing ale firmei. Este probabil ca o firmă, care<br />
pune în<strong>de</strong>plinirea obiectivelor globale <strong>de</strong> marketing înaintea obiectivelor<br />
<strong>de</strong> ordin intern, să-şi centralizeze procesul <strong>de</strong>cizional <strong>de</strong> publicitate şi<br />
comunicare. Descentralizarea procesului <strong>de</strong>cizional este preferată în cazul<br />
în care firma acordă o atenţie mai mare realizării profitului pe termen scurt<br />
şi atingerii obiectivelor pe plan local.<br />
2. Uniformitatea produsului. Cu cât sunt mai asemănătoare produsele sau<br />
serviciile comercializate în diferite ţări, cu atât creşte posibilitatea unei<br />
abordări uniforme, care va permite centralizarea managementului<br />
activităţii <strong>de</strong> publicitate.<br />
3. Atracţia produsului. Susţinerea elementelor <strong>de</strong> atracţie ale produsului<br />
constituie motivul pentru care acesta este utilizat. Motivaţia consumului<br />
poate varia <strong>de</strong> la ţară la ţară, în funcţie <strong>de</strong> cultura fiecăreia, indiferent <strong>de</strong><br />
caracteristicile <strong>de</strong>mografice sau psihologice ale consumatorilor. Dacă<br />
elementele <strong>de</strong> atracţie diferă în mod semnificativ, este <strong>de</strong> preferat<br />
<strong>de</strong>scentralizarea procesului <strong>de</strong>cizional.<br />
4. Sensibilitatea culturală. Dacă utilizarea şi elementele <strong>de</strong> atracţie ale<br />
produsului sunt legate <strong>de</strong> cultură sub forma atitudinii localnicilor faţă <strong>de</strong><br />
consum, a obiceiurilor şi preferinţelor acestora, aşa cum este cazul<br />
băuturilor şi produselor alimentare, este necesară o mare <strong>de</strong>scentralizare.<br />
5. Constrângerile <strong>de</strong> ordin legislativ. Regulile şi reglementările existente în<br />
fiecare ţară influenţează adoptarea <strong>de</strong>ciziilor cu privire la publicitate.<br />
Descentralizarea responsabilităţilor în ve<strong>de</strong>rea valorificării experienţei şi a<br />
cunoştinţelor localnicilor se impune acolo un<strong>de</strong> se aplică reglementări<br />
foarte stricte în domeniul publicităţii. Până când se va realiza o autentică<br />
„armonizare” la nivelul Uniunii Europene, va trebui ca firmele să acor<strong>de</strong><br />
în continuare o mare atenţie subtilelor <strong>de</strong>osebiri existente între regulile şi<br />
codurile <strong>de</strong> practici aplicate în cadrul diferitelor ţări cu scopul <strong>de</strong> a evita<br />
greşelile costisitoare.<br />
Organizaţiile internaţionale au avut tendinţa <strong>de</strong> a-şi centraliza activităţile<br />
<strong>de</strong> marketing, inclusiv activităţile <strong>de</strong> publicitate. Acest lucru a fost observat mai<br />
ales în Europa. Pentru multe categorii <strong>de</strong> produse, cum ar fi automobile, bunuri
426<br />
Laurenţiu Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong> folosinţă în<strong>de</strong>lungată, produse electronice, cosmetice şi băuturi alcoolice,<br />
companiile internaţionale din Europa au creat la nivelul continentului reţele <strong>de</strong><br />
publicitate printr-o singură agenţie specializată. Detailiştii, societăţile din<br />
domeniul mass-media şi producătorii din industria alimentară agreează, însă, mai<br />
puţin centralizarea, <strong>de</strong>oarece trebuie să-şi adapteze activitatea la cultura şi<br />
legislaţia fiecărei ţări.<br />
Modalităţile <strong>de</strong> abordare diferă <strong>de</strong> la o firmă la alta. Unele organizaţii<br />
exercită un control strict <strong>de</strong> la centru, modificarea execuţiei publicităţii în funcţie<br />
<strong>de</strong> cultură şi condiţiile locale fiind urmărită în<strong>de</strong>aproape, aşa cum este cazul<br />
filialei companiei Unilever, Lever Europa. Alte corporaţii, cum ar fi Nestlé, dau<br />
conducerilor locale o oarecare libertate <strong>de</strong> creaţie a reclamelor, impunând însă<br />
<strong>de</strong> la centru respectarea unor criterii, referitoare la alegerea agenţiilor şi<br />
mijloaceloe <strong>de</strong> informare. În sfârşit, alte companii, cum ar fi Heinz, au înclinat<br />
să acor<strong>de</strong> conducerilor locale autonomie totală, atât în privinţa elaborării<br />
strategiei, cât şi în cea a implementării strategiilor <strong>de</strong> produs şi publicitate pe<br />
plan local.<br />
Tipuri consacrate <strong>de</strong> reclamă şi acţiunea lor pe plan mondial 4 .<br />
Reclama <strong>de</strong> ziar constituie, în mod tradiţional, un mijloc prin care<br />
majoritatea afacerilor îşi fac reclamă. Acestea oferă câteva avantaje pentru<br />
afacere, dintre care menţionăm: acoperirea ariei <strong>de</strong> comercializare a firmei;<br />
flexibilitatea mesajelor transmise; timpul foarte scurt <strong>de</strong> prezentare a intenţiei <strong>de</strong><br />
reclamă a companiei; potenţialul <strong>de</strong> comunicare; răspunsurile prompte ale<br />
clienţilor potenţiali. Cu toate acestea, reclama în ziare are şi unele <strong>de</strong>zavantaje,<br />
precum: procentul irosit <strong>de</strong> clienţi potenţiali; limitele reproducerii – calitatea<br />
reproducerii în ziar este limitată, comparativ cu revistele şi corespon<strong>de</strong>nţa prin<br />
poştă; lipsa <strong>de</strong> proeminenţă; diminuarea numărului <strong>de</strong> cititori ai unui ziar, pe<br />
măsura creşterii numărului ziarelor. Circulaţia mai rapidă şi mai eficientă este<br />
posibilă datorită noilor tehnologii, ca cea a tipăririi prin satelit, care permite<br />
transmiterea unei reclame către tipografii prin intermediul satelitului.<br />
Multe ziare cu circulaţie internaţională (International Herald Tribune,<br />
Financial Times, Asahi Schibun, Wall Street/Asian Wall Street Journal) sunt<br />
tipărite simultan în mai multe ţări. În general, progresele înregistrate <strong>de</strong> presa<br />
locală şi internaţională au fost enorme, numeroase ziare extinzându-şi circulaţia<br />
la nivel global, adresându-se unui public specific.<br />
Reclama <strong>de</strong> radio îi permite emitentului mesajului să se adreseze unei<br />
audienţe specifice, într-o regiune mai mare comparativ cu ziarul. Prin alegerea<br />
unui post, a unui program şi moment <strong>de</strong> difuzare corespunzător, firma poate<br />
atinge virtual orice piaţă îşi doreşte. Câteva dintre avantajele reclamei prin radio<br />
includ: infiltrarea universală; segmentarea pieţei (programele radio pot fi<br />
4 M. Moldoveanu, D. Miron, Psihologia Reclamei. Publicitatea în Afaceri, Bucureşti,<br />
Editura Libra, 1995, p. 75-89.
Reclama comercială şi rolul său în promovarea comerţului exterior 427<br />
_______________________________________________________________________________<br />
direcţionate către anumite tipuri <strong>de</strong> audienţă, ceea ce pune în evi<strong>de</strong>nţă<br />
posibilitatea segmentării pieţei în funcţie <strong>de</strong> factorii <strong>de</strong>mografici şi geografici);<br />
flexibilitatea şi rapiditatea executării intenţiei programului <strong>de</strong> reclamă. Printre<br />
<strong>de</strong>zavantaje amintim: slaba audienţă, ascultătorii fiind a<strong>de</strong>sea angajaţi în alte<br />
activităţi, în timp ce se <strong>de</strong>rulează emisiunile radio, astfel că, pot face abstracţie<br />
<strong>de</strong> mesajul reclamei; nevoia <strong>de</strong> repetare, <strong>de</strong> regulă un ascultător nu va răspun<strong>de</strong><br />
la un mesaj radio după o singură expunere; mesajul limitat.<br />
Utilizarea radioului, ca mijloc <strong>de</strong> publicitate internaţională, trebuie să<br />
ţină seama <strong>de</strong> gradul <strong>de</strong> disponibilitate al acestuia, majoritatea posturilor<br />
comerciale <strong>de</strong> radio având un caracter regional. Radio Luxemburg, care este<br />
postul <strong>de</strong> radio internaţional al Europei, transmite reclame în mai multe limbi,<br />
fiind recepţionat pe întregul continent.<br />
Reclama <strong>de</strong> televiziune - <strong>de</strong>şi costul reclamei prin canalele <strong>de</strong><br />
televiziune constituie o barieră pentru majoritatea firmelor mici şi mijlocii,<br />
spoturile prin canalele TV locale pot reprezenta mijloace foarte eficiente <strong>de</strong> a<br />
transmite mesajele reclamei pentru acestea. Cu certitudine, reclama TV oferă<br />
însemnate avantaje, între care sunt <strong>de</strong> remarcat: aria largă <strong>de</strong> acoperire;<br />
avantajul vizual; flexibilitatea, dar şi <strong>de</strong>zavantaje: expunerea scurtă; confuzia;<br />
costurile; trecerea <strong>de</strong> la un program la altul. Cei care schimbă foarte frecvent<br />
canalele TV pun o problemă insurmontabilă pentru reclama comercială.<br />
Americanii <strong>de</strong>numesc acest fenomen „zapping” şi înseamnă că reclama TV nu-şi<br />
atinge scopul, <strong>de</strong>oarece nu captează audienţa scontată.<br />
Există câteva ţări care nu dispun <strong>de</strong> televiziune proprie sau în care nu se<br />
poate face publicitate prin intermediul televiziunii. Reţelele <strong>de</strong> televiziune prin<br />
satelit şi prin cablu au cunoscut o extin<strong>de</strong>re extraordinară, accelerând utilizarea<br />
acestui mijloc <strong>de</strong> informare pentru publicitatea internaţională.<br />
Corespon<strong>de</strong>nţa directă a constituit întot<strong>de</strong>auna o metodă populară <strong>de</strong><br />
reclamă, <strong>de</strong>sfăşurată prin: scrisori, cărţi poştale, cataloage, cupoane <strong>de</strong> reducere,<br />
broşuri şi alte forme tipărite <strong>de</strong> reclamă trimise la firme sau locuinţe.<br />
Corespon<strong>de</strong>nţa directă oferă avantaje distinctive pentru afacerile mici şi mijlocii,<br />
dintre care pot fi remarcate: selectivitatea; flexibilitatea; atenţia cititorului;<br />
„feedback” rapid. Există, <strong>de</strong>sigur, şi anumite <strong>de</strong>zavantaje, precum: lista <strong>de</strong><br />
corespon<strong>de</strong>nţă imprecisă şi costurile relativ ridicate.<br />
Reclama prin afişaj - cu toate că este un mijloc <strong>de</strong> reclamă larg<br />
răspândit, afişajul oferă afacerilor o şansă bună <strong>de</strong> activitate promoţională<br />
eficientă, mai ales când completează alte mijloace <strong>de</strong> reclamă. O campanie <strong>de</strong><br />
afişaj creativă poate avea un impact ridicat asupra clienţilor şi, în plus, solicită<br />
un buget mo<strong>de</strong>st. În unele ţări, cum ar fi India şi China, publicitatea exterioară<br />
este tot mai importantă.<br />
Reclama prin „tranzit” - folosirea mijloacelor <strong>de</strong> transport public<br />
pentru reclama produselor şi a serviciilor este o practică consacrată. Reclama<br />
prin „tranzit” combină, <strong>de</strong> fapt, două mijloace într-unul singur: reclama
428<br />
Laurenţiu Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
interioară, care se adresează pasagerilor şi reclama exterioară, care se adresează<br />
unei părţi substanţiale din populaţia aflată <strong>de</strong>-a lungul rutei <strong>de</strong> tranzit.<br />
Pliantele, broşurile, prospectele şi alte materiale tipărite constituie un<br />
mijloc <strong>de</strong> reclamă important pentru acei clienţi care au făcut <strong>de</strong>ja <strong>de</strong>ciziile <strong>de</strong><br />
cumpărare, ajutându-i să localizeze produsul sau serviciul pe care au <strong>de</strong>cis să-l<br />
cumpere.<br />
Alte mijloace <strong>de</strong> reclamă - în afara mijloacelor consacrate <strong>de</strong> efectuare a<br />
reclamei şi publicităţii, pe care specialiştii le clasifică în: „mini-media” (scrisori<br />
personale, corespon<strong>de</strong>nţă telefonică, pliante, broşuri, afişe etc.) şi „maxi-media”<br />
(ziare, reviste, radio, televiziune), există şi alte modalităţi <strong>de</strong> a transpune în<br />
concret o strategie promoţională, precum: specialităţi <strong>de</strong> reclamă şi mostre,<br />
seminarii şi <strong>de</strong>monstraţii, expoziţii şi târguri, spoturi luminoase, concursuri etc.<br />
Specialităţile <strong>de</strong> reclamă sunt acele obiecte, pe care se poate imprima numele<br />
celui care-şi face reclamă, la fel şi adresa, numărul <strong>de</strong> telefon, obiectul <strong>de</strong><br />
activitate. Mostrele constituie o problemă <strong>de</strong>licată, întrucât, după expresia unui<br />
specialist: „Ele pot să te ajute efectiv sau să te termine, dacă sunt <strong>de</strong> slabă<br />
calitate. Din acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, între succes şi faliment eşti pe muchie <strong>de</strong><br />
cuţit”. Înainte <strong>de</strong> a oferi mostre, firma trebuie să-şi examineze cu atenţie<br />
produsele. Mostra este cea mai bună garanţie a calităţii. Seminariile şi<br />
<strong>de</strong>monstraţiile sunt modalităţi <strong>de</strong> reclamă a<strong>de</strong>cvate pentru orice categorie <strong>de</strong><br />
produse sau servicii, dar eficiente, în special, pentru echipamente, motoare,<br />
aparatură electrică şi electronică şi utilaj casnic. Expoziţiile şi târgurile sunt<br />
frecvent folosite ca mijloace <strong>de</strong> reclamă. Opinia multor oameni <strong>de</strong> afaceri este<br />
aceea că, majoritatea clienţilor interesaţi se află la aceste reuniuni, aşa că ei îşi<br />
concentrează eforturile să expună şi să vândă pe loc. Pentru ca efectul asupra<br />
vânzărilor să fie substanţial, expunerea mărfurilor în standuri trebuie să fie<br />
completată cu: distribuirea <strong>de</strong> pliante, <strong>de</strong>monstrarea calităţii produselor la cei<br />
care au intenţia să cumpere, oferirea <strong>de</strong> mostre etc.<br />
Organizaţiile se ocupă <strong>de</strong> publicitate şi reclamă în diverse moduri. În<br />
cadrul firmelor mici şi mijlocii, <strong>de</strong> aceasta se poate ocupa cineva din<br />
compartimentul comercial sau <strong>de</strong> marketing. În marile companii, pot exista<br />
compartimente specializate, care să aibă drept atribuţii stabilirea bugetului<br />
publicitar, colaborarea cu agenţii <strong>de</strong> profil şi <strong>de</strong>rularea <strong>de</strong> acţiuni <strong>de</strong> publicitate<br />
prin poştă, expoziţii cu vânzare şi alte forme <strong>de</strong> care nu se ocupă agenţiile<br />
respective. Majoritatea firmelor înclină să apeleze la agenţii specializate, pentru<br />
că acestea oferă câteva avantaje:<br />
au specialişti care pot <strong>de</strong>sfăşura activităţi specifice (cercetare, muncă <strong>de</strong><br />
creaţie) în condiţii mai bune <strong>de</strong>cât personalul firmei;<br />
vin cu un punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re obiectiv în privinţa rezolvării problemelor unei<br />
firme, dar şi cu ani <strong>de</strong> experienţă din colaborarea cu diferiţi clienţi, care s-au<br />
aflat în situaţii diverse;
Reclama comercială şi rolul său în promovarea comerţului exterior 429<br />
_______________________________________________________________________________<br />
au o putere <strong>de</strong> cumpărare a spaţiului <strong>de</strong> publicitate mai mare <strong>de</strong>cât cea a unei<br />
firme. De asemenea, ele beneficiază <strong>de</strong> un rabat, ceea ce face ca şi<br />
cheltuielile firmei să fie mai mici;<br />
clientul poate renunţa oricând la serviciile agenţiei sale. Se poate argumenta<br />
că o agenţie va <strong>de</strong>pune toate eforturile pentru a face o treabă bună şi a-l<br />
<strong>de</strong>termina pe client să mai apeleze la ea.<br />
Încredinţarea funcţiei publicităţii unei agenţii specializate are, însă, şi<br />
câteva <strong>de</strong>zavantaje:<br />
pier<strong>de</strong>rea controlului total asupra activităţii respective;<br />
reducerea flexibilităţii publicităţii;<br />
apariţia unor conflicte în momentul în care agenţia îşi impune meto<strong>de</strong>le <strong>de</strong><br />
lucru;<br />
incapacitatea clientului <strong>de</strong> a exercita un control sau o coordonare mai mare<br />
asupra publicităţii;<br />
În ciuda potenţialelor probleme, majoritatea firmelor consi<strong>de</strong>ră că<br />
utilizarea serviciilor agenţiilor specializate le avantajează.<br />
4. Eficienţa activităţii publicitare şi a reclamei comerciale în<br />
comerţul exterior.<br />
În prezent, nu ne putem imagina viaţa fără reclamă. Ea este motorul<br />
principal al <strong>de</strong>rulării activităţii economice în lume. Fiind un motor al comerţului,<br />
reclama a pătruns în orice domeniu al business-ului, orice întreprinzător<br />
înţelegând importanţa acesteia pentru obţinerea propriului beneficiu.<br />
Eficacitatea reclamei <strong>de</strong>pin<strong>de</strong>, în foarte mare măsură, <strong>de</strong> mediile <strong>de</strong><br />
difuzare pentru care optează emiţătorul. În afară <strong>de</strong> mediile tradiţionale <strong>de</strong><br />
comunicare în masă – ziare, reviste, televiziune, radio –, se folosesc şi alte<br />
mijloace cu largă adresabilitate, cum sunt afişajul în spaţii publice, panourile<br />
stradale, publicitatea prin tranzit, inserţiile publicitare pe filme şi vi<strong>de</strong>ocasete.<br />
Evoluează <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> rapid, nu numai tehnicile utilizate pentru crearea mesajelor<br />
publicitare, ci şi terminologia specifică reclamei.<br />
Ţările cu vechi tradiţii în activitatea publicitară, cum ar fi SUA, Franţa,<br />
Italia etc., racor<strong>de</strong>ază terminologia publicitară la imperativul timpului, iar ţările<br />
ce nu dispun <strong>de</strong> experienţă în domeniul reclamei şi, chiar mai mult, nu posedă<br />
lucrări autohtone în domeniu, cum ar fi ţara noastră, sunt obligate să organizeze<br />
activitatea <strong>de</strong> publicitate, chiar din start, pe o bază cu argumentări ştiinţifice <strong>de</strong><br />
ultimă oră.<br />
Piaţa locală nu este pe <strong>de</strong>plin acomodată la perceperea reclamei,<br />
prezentând greutăţi, care cu timpul vor trece. Prezenţa în ţară a unui număr mare<br />
<strong>de</strong> agenţii publicitare este o <strong>de</strong>monstrare a faptului că însemnătatea reclamei<br />
<strong>de</strong>vine evi<strong>de</strong>ntă pentru tot mai multe firme şi organizaţii, iar cadrul legislativ<br />
este propice acestei <strong>de</strong>zvoltări. Reclama are o dublă funcţie: <strong>de</strong> a difuza mesaje<br />
informaţionale credibile, <strong>de</strong>spre produsele/serviciile promovate, şi <strong>de</strong> a influenţa<br />
preferinţele consumatorilor, <strong>de</strong> a le obţine a<strong>de</strong>ziunea, <strong>de</strong> a le stimula <strong>de</strong>cizia <strong>de</strong>
430<br />
Laurenţiu Radu<br />
_______________________________________________________________________________<br />
cumpărare. Reclama prezintă o serie <strong>de</strong> avantaje, în comparaţie cu alte forme <strong>de</strong><br />
promovare, cum ar fi: uşurinţa repetării, costul redus pe persoană,<br />
impersonalitatea şi chiar aprecierea pe care o acordă oamenii bunurilor cărora li<br />
se face reclamă. Dar, reclama are şi inconveniente, ceea ce <strong>de</strong>termină utilizarea<br />
ei în anumite limite, ca <strong>de</strong> exemplu: costul total ridicat, eficienţă scăzută şi<br />
eventual în timp în<strong>de</strong>lungat.<br />
Advertising-ul nu este o ştiinţă exactă: <strong>de</strong>seori, produse bune, corect<br />
promovate, sfârşesc prin a nu fi dorite <strong>de</strong> consumatori. Consumatorii nu sunt atât<br />
<strong>de</strong> previzibili cum şi-ar dori agenţiile <strong>de</strong> publicitate sau producătorii <strong>de</strong> bunuri şi<br />
servicii, şi acest lucru poate fi explicat prin faptul că reclamele fac <strong>de</strong>ja parte din<br />
cotidian. Calitatea reclamei <strong>de</strong>pin<strong>de</strong>, în mare măsură, <strong>de</strong> mesajul ei. Un mesaj<br />
a<strong>de</strong>cvat se bazează pe selectarea datelor <strong>de</strong> maxim interes, structurarea lui în<br />
funcţie <strong>de</strong> specificul procesării informaţiei şi pe cunoaşterea preferinţelor<br />
potenţialilor cumpărători.<br />
Eficienţa reclamei <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> gradul în care ea atrage şi reţine atenţia,<br />
poate fi memorată, este persuasivă, surprin<strong>de</strong> prin conţinut şi formă, captează<br />
prin utilitate sau soluţii oferite etc. Desigur, activitatea publicitară, ca şi alte<br />
activităţi, are şi efecte pozitive şi negative, conduce la obţinerea unor avantaje<br />
sau <strong>de</strong>zavantaje, dar, dacă avem în ve<strong>de</strong>re atât efectele economice favorabile<br />
<strong>de</strong>zvoltării, cât şi faptul că „ea ajută la menţinerea libertăţii <strong>de</strong> exprimare şi <strong>de</strong><br />
alegere”, publicitatea, în limite raţionale, joacă un rol pozitiv în plan economic şi<br />
social.<br />
THE COMMERCIAL ADVERTISEMENT AND ITS PART IN THE<br />
PROMOTION OF FOREIGN TRADE<br />
(Abstract)<br />
Advertising is a form of communication inten<strong>de</strong>d to persua<strong>de</strong> an audience to<br />
purchase or take some action upon products or services. It inclu<strong>de</strong>s the name of a<br />
product or service and how that product or service could benefit the consumer, to<br />
persua<strong>de</strong> a target market to purchase or to consume that particular brand. Mo<strong>de</strong>rn<br />
advertising <strong>de</strong>veloped with the rise of mass production. Mass media can be <strong>de</strong>fined as<br />
any media meant to reach a mass amount of people. Different types of media can be used<br />
to <strong>de</strong>liver these messages, including traditional media such as newspapers, magazines,<br />
television, radio, outdoor or direct mail; or new media such as websites and text<br />
messages. Advertising may be placed by an advertising agency on behalf of a company<br />
or other organization.<br />
Keywords: commercial, advertising, efficiency, promotional mix, radio,<br />
television.
GHEORGHE CHIŢU – BIOGRAFIE RECTIFICATĂ<br />
NICU VINTILĂ<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 431-435<br />
OPINII<br />
Biografia publică.<br />
Gheorghe Chiţu, personalitate politică şi literară marcantă a României,<br />
trăitor în secolul al XIX-lea, <strong>de</strong> origine olteană, a atras atenţia multor scriitori<br />
care au fost preocupaţi <strong>de</strong> viaţa şi opera acestui om <strong>de</strong> seamă. Cei care, la<br />
început s-au aplecat spre a face publice datele biografice, au pornit <strong>de</strong> la<br />
informaţii incomplete şi neverificate, iar următorii nu au făcut altceva <strong>de</strong>cât să<br />
reia ceea ce s-a scris, fără a mai cerceta, dacă sunt a<strong>de</strong>vărate sau nu.<br />
Ştim din scrierile acestora că Gheorghe Chiţu s-a născut la data <strong>de</strong> 26<br />
august 1828, în satul Oboga din ju<strong>de</strong>ţul (fost) Romanaţi, la nord <strong>de</strong> oraşul Balş,<br />
perioadă în care negustorii din Craiova pribegeau prin sate, <strong>de</strong> frica turcilor care<br />
atacau frecvent oraşul.<br />
Gr. Tocilescu face precizarea că a fost născut în carul în care călătorea<br />
familia sa şi botezat într-un ciubăr <strong>de</strong> tatăl său, Theodor Chiţu. C. M. Ciocăzan,<br />
ginerele lui Gheorghe Chiţu, scria în „Arhivele Olteniei”, nr.1/1922, p. 43, că<br />
acesta s-ar fi născut pe data <strong>de</strong> <strong>24</strong> august 1828. Oricare ar fi data aleasă <strong>de</strong><br />
biografii lui Gheorghe Chiţu, diferenţa este mică şi neînsemnată.<br />
Se semnalează, <strong>de</strong> către biografi, că Gheorghe Chiţu ar fi fost al doilea<br />
copil al soţilor Theodor şi Floarea Chiţu, pare-se originari din zona sudică a<br />
peninsulei balcanice, din Macedonia, migraţi la Avrig, în Transilvania, <strong>de</strong> acolo<br />
la Boşoteni (Teslui) din Romanaţi şi stabiliţi, apoi, la Craiova. Primul lor copil<br />
era Marin, bănuit a fi mai mare cu doi ani <strong>de</strong>cât Gheorghe, iar al treilea fiu a fost<br />
Petre Chiţu, urmat <strong>de</strong> două surori mai mici: Zoie şi Maria. Toţi cei trei băieţi vor<br />
face carieră însemnată ca negustori, avocaţi, parlamentari, primari ai Craiovei şi<br />
miniştri. Nu vom insista asupra acestor informaţii, întrucât ele sunt cunoscute<br />
din scrierile <strong>de</strong> epocă şi ulterioare.<br />
Moartea lui Gheorghe Chiţu a fost consemnată <strong>de</strong> unii biografi la <strong>24</strong><br />
octombrie 1897, iar <strong>de</strong> alţii la 27 octombrie 1897, la Mirila, în ju<strong>de</strong>ţul Romanaţi,<br />
fără ca vreunul dintre ei să precizeze un<strong>de</strong> a fost înmormântat sau un<strong>de</strong> îi este<br />
locul <strong>de</strong> veci şi, dacă un semn creştinesc arată acest loc.<br />
S-a crezut că ar fi fost înmormântat în satul Mirila, la est <strong>de</strong> Balş, un<strong>de</strong><br />
îşi avea moşia, sau la Bobiceşti, în imediata vecinătate a Mirilei; alte opinii îl<br />
situau înhumat la Oboga sau Călui. Singurul care aminteşte că ar fi fost<br />
înmormântat la cimitirul Sineasca din Craiova este profesorul Tudor Ne<strong>de</strong>lcea.
432<br />
Nicu Vintilă<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Biografii însemnate au publicat: Alexandru Firescu în colaborare cu Ion<br />
Pătraşcu, Aurelia Florescu şi, mult mai cuprinzătoare, prof. dr. Dorina Nichifor<br />
din Târgu Jiu, în 2009, în cartea Gheorghe Chiţu reprezentant <strong>de</strong> seamă al<br />
liberalismului românesc (Craiova, Editura Sitech, 2009).<br />
Biografia rectificată.<br />
Cea mai cunoscută cercetătoare în domeniul istoriei, dar în special al<br />
genealogiei familiilor <strong>de</strong> boieri din Oltenia, Aurelia Florescu, autoare şi<br />
coautoare a mai multor cărţi, prin care a aşezat pe baze certe evenimente şi<br />
personalităţi din această zonă, a fost preocupată şi <strong>de</strong> familia lui Gheorghe<br />
Chiţu, <strong>de</strong>scoperind în Arhivele Statului, Filiala ju<strong>de</strong>ţului Dolj, documente<br />
incontestabile <strong>de</strong>spre această familie, documente pe care mi le-a încredinţat<br />
pentru păstrare şi publicare.<br />
Din actele <strong>de</strong> stare civilă sau alte documente istorice, existente în fondul<br />
arhivistic craiovean, rezultă date care modifică ceea ce s-a publicat <strong>de</strong>spre<br />
membrii familiei Chiţu, dându-ne posibilitatea, acum, să rectificăm biografii<br />
publicate anterior, fără temei ştiinţific sau fără să se utilizeze date oficiale şi<br />
certe.<br />
Să restabilim a<strong>de</strong>vărul.<br />
Bunicii lui Gheorghe Chiţu au fost Chivu şi Florica Chiţu, fără a avea<br />
date certe <strong>de</strong>spre naşterea sau <strong>de</strong>cesul acestora şi nici <strong>de</strong> un<strong>de</strong> au fost şi un<strong>de</strong> au<br />
existat. Cei doi, Chivu şi Florica Chiţu, au avut un singur fiu, pe Teodor<br />
(Todoru, Theodor) Chiţu, consemnat comersant.<br />
Actul <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces al lui Theodor Chiţu a fost întocmit personal <strong>de</strong> fiul<br />
acestuia, Gheorghe Chiţu, în perioada cât era primar al Craiovei şi consemnează<br />
ca dată a naşterii 1786, iar ca dată certă a <strong>de</strong>cesului 10 iunie 1866, la Craiova, în<br />
mahalaua Sfântu Ilie. Actul se găseşte în Registrul Stării Civile din 1866,<br />
inventar 2.433 la fila 151 şi poate fi cercetată semnătura olografă a lui Gheorghe<br />
Chiţu.<br />
Theodor (Todoru – nume ar<strong>de</strong>lenesc) Chiţu a fost căsătorit cu Florica,<br />
născută în 1801 şi <strong>de</strong>cedată la 22 iulie 1873 în Craiova, strada Zburător,<br />
mahalaua Sfântu Gheorghe Vechi, conform Registrului Stării Civile (RSC),<br />
inventar 2581.<br />
Soţii Theodor şi Florica (Floarea) Chiţu au avut, într-a<strong>de</strong>văr, cinci copii,<br />
dar fetele nu se numeau Zoia şi Maria, ci Ana şi Constandina.<br />
Primul născut a fost Gheorghe Chiţu, la data <strong>de</strong> <strong>24</strong> august 1828 (aşa cum<br />
arăta şi ginerele acestuia, C. M. Ciocăzan, fost primar al Craiovei), iar <strong>de</strong>cesul a<br />
survenit la vârsta <strong>de</strong> 69 <strong>de</strong> ani, la Mirila, în Romanaţi, la data <strong>de</strong> 28 octombrie<br />
1897, fiind înmormântat cu onoruri locale şi naţionale în cimitirul Sineasca din<br />
Craiova, în zona centrală, un<strong>de</strong> există şi în prezent locul său <strong>de</strong> veci împrejmuit,<br />
acolo fiind o cruce <strong>de</strong> fier forjat şi cavoul cu monument al lui C.M. Ciocazan.<br />
Acest loc <strong>de</strong> veci a fost <strong>de</strong>scoperit <strong>de</strong> subsemnatul, după în<strong>de</strong>lungi căutări la<br />
Mirila, Bobiceşti, Oboga şi Călui. Nimeni din administraţia cimitirului nu<br />
cunoştea locul <strong>de</strong> veci al lui Gheorghe Chiţu, nu exista în evi<strong>de</strong>nţele acestui
Gheorghe Chiţu – biografie rectificată<br />
433<br />
_______________________________________________________________________________<br />
cimitir şi nici fostul administrator, acum pensioner, dar care a lucrat zeci <strong>de</strong> ani<br />
la acest cimitir, nu cunoştea nimic <strong>de</strong>spre existenţa mormântului.<br />
L-am <strong>de</strong>scoperit printre boscheţi, care, spre ruşinea administraţiei, erau<br />
chiar în centrul cimitirului, în data <strong>de</strong> 5 martie 2009, cu o zi înainte <strong>de</strong> a se<br />
<strong>de</strong>schi<strong>de</strong> Simpozionul Gheorghe Chiţu, organizat <strong>de</strong> Baroul Dolj pe data <strong>de</strong> 6<br />
martie 2009.<br />
Gheorghe Chiţu a fost căsătorit <strong>de</strong> două ori. Prima dată, cu Ioana<br />
(Anica), născută în 1843 şi <strong>de</strong>cedată prematur, şi a doua oară cu Alecsandrina<br />
Luţă Ştefandache, născută în 1842, şi cu care va avea patru copii.<br />
Primul lor copil, Chiţu Alexandru, s-a născut la data <strong>de</strong> 30 august 1861,<br />
în Craiova, în mahalaua Sfântu Ilie, conform Registrului Stării Civile (RSC),<br />
inventar 2.210 şi l-a avut naş pe Tănăsache Iancovici. Despre Alexandru nu se<br />
găsesc multe date, <strong>de</strong>cât un contract prin care vin<strong>de</strong> moşia Mirila, în 1902,<br />
boierului Stăncescu din Craiova, moşie care a avut un frumos conac. În anul<br />
1915, Alexandru nu mai trăia, şi s-a menţionat că a murit fără posteritate (fără<br />
urmaşi).<br />
Al doilea copil al lui Gheorghe şi Alecsandrina Chiţu a fost tot un băiat,<br />
numit Emilian, născut în 1862 şi <strong>de</strong>cedat la 01 martie 1866 în Craiova, conform<br />
Registrului Stării Civile (RSC) al Primăriei Craiova, inventar 2.429.<br />
Al treilea copil a fost Elena, născută la data <strong>de</strong> 20 iulie 1863 în Craiova,<br />
conform RSC, inventar 2.323 şi <strong>de</strong>cedată la data <strong>de</strong> 14 februarie 1929, tot în<br />
oraşul Craiova. A fost singurul copil care l-a reprezentat cu cinste pe Gheorghe<br />
Chiţu, fiind căsătorită, în 1881, cu Opran Romulus, avocat din Bucureşti, şi<br />
divorţată în 1882. La 22 ianuarie 1884, se recăsătoreşte cu Ciocazan Constantin<br />
(C. M. Ciocazan, important om politic oltean, parlamentar, primar al Craiovei,<br />
moşier etc.), care era născut la data <strong>de</strong> 19 iunie 1854 şi <strong>de</strong>cedat la 6 aprilie 1942,<br />
la vârsta <strong>de</strong> 88 ani.<br />
Soţii Constantin şi Elena Ciocazan au avut un singur fiu, Constantin, cu<br />
diminutivul Tantzi, născut la data <strong>de</strong> <strong>24</strong> octombrie 1884 şi <strong>de</strong>cedat la vârsta <strong>de</strong><br />
31 <strong>de</strong> ani, la Paris, în ziua <strong>de</strong> 11 martie 1915, înmormântat în cavoul familiei din<br />
cimitirul Sineasca din Craiova, alături <strong>de</strong> tatăl şi mama sa.<br />
Al patrulea copil al lui Gheorghe şi Alecsandrina Chiţu a fost un alt<br />
băiat, Horaţiu (Oraţie), născut la <strong>24</strong> martie 1867 şi <strong>de</strong>cedat la vârsta <strong>de</strong> 4 ani, la<br />
29 februarie 1871, în Craiova, pe strada Unirii, conform RSC, inventar 2.435 şi<br />
2.550.<br />
Aşa s-a stins familia lui Gheorghe Chiţu, fără a avea urmaşi care să<br />
continue tradiţia pe linie directă.<br />
După cum se poate observa din actele <strong>de</strong> stare civilă, rezultă că primul<br />
copil al soţilor Theodor şi Florica Chiţu a fost Gheorghe Chiţu şi nu Maria<br />
Chiţu, cum greşit s-a afirmat până acum, şi vom <strong>de</strong>monstra aceasta.<br />
Revenim la fraţii lui Gheorghe Chiţu. Al doilea fiu al lui Theodor şi<br />
Florica Chiţu a fost Chiţu Marin, consemnat ca un mare comerciant al Craiovei.
434<br />
Nicu Vintilă<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Din actele <strong>de</strong> stare civilă reiese că a fost născut în anul 1930, la doi ani după<br />
Gheorghe Chiţu.<br />
Marin Chiţu a <strong>de</strong>cedat la 21 septembrie 1891, la vârsta <strong>de</strong> 61 <strong>de</strong> ani,<br />
conform actului <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces cu nr. 925 din acea dată, aflat în RSC, inventar 2.839.<br />
Este consemnat în acest act că era comerciant din părinţii Teodor şi Mila şi că, la<br />
acea dată era văduv, murindu-i anterior soţia, Ecaterina. Martori la <strong>de</strong>ces sunt<br />
consemnaţi Pantelie Herăscu, proprietar <strong>de</strong> 56 <strong>de</strong> ani, cumnat cu mortul, şi Nae<br />
Moldoveanu <strong>de</strong> 22 <strong>de</strong> ani, comersant. Datele există în RSC, inventar 2.839 din<br />
1891, fila 126. Înregistrarea <strong>de</strong>cesului a fost făcută în anul 1891, la vârsta <strong>de</strong> 61<br />
<strong>de</strong> ani, ceea ce <strong>de</strong>notă că era născut în anul 1830. Un alt act care stabileşte, prin<br />
<strong>de</strong>ducţie aritmetică, data naşterii lui Marin, este actul <strong>de</strong> căsătorie al fiicei sale<br />
Aurelia (voi reveni la datele acesteia, în continuare).<br />
Marin Chiţu a fost căsătorit cu Dieanu Elisabeta, la 12 ianuarie 1859, în<br />
Craiova, conform RSC, inventar 2.073, fiica lui Dimitrie şi Păunia Dieanu,<br />
născută în 1841 şi <strong>de</strong>cedată la 27 iulie 1891, <strong>de</strong> 50 <strong>de</strong> ani, conform RSC,<br />
inventar 2.838, în Craiova. Cei doi soţi, Marin şi Elisabeta Chiţu, au avut patru<br />
copii cu biografii <strong>de</strong>osebite.<br />
Nae, Nicolae Chiţu, primul copil, născut la 13 februarie 1862 în Craiova,<br />
conform RSC, inventar 2.251 şi 2.835, având ca naş la botez pe Nicolae Pană şi<br />
<strong>de</strong>cedat la 25 ianuarie 1891 în Craiova. La 29 <strong>de</strong> ani era funcţionar în Craiova,<br />
fără a fi căsătorit sau a avea urmaşi. La naştere, părinţii locuiau în suburbia<br />
Episcopiei din Craiova, iar moartea l-a aflat în suburbia Sfântul Dumitru din<br />
acelaşi oraş, în casele Dianu, vis-a-vis <strong>de</strong> actualul teatru craiovean.<br />
Al doilea copil al soţilor Marin şi Elisabeta Chiţu a fost Maria Chiţu,<br />
născută la 15 <strong>de</strong>cembrie 1863 în Craiova, având ca naşă pe Maria, fiica lui<br />
Nicolae Pană, conform RSC, inventar 2.336, în mahalaua Episcopiei. Aceasta se<br />
va căsători, la 29 mai 1894, cu Ernest Arnold, fiul lui Gustav şi Sofia, profesor<br />
<strong>de</strong> origine germană, născut în 1855, şi se pare că s-au stabilit în Germania,<br />
pentru că nu se cunosc datele morţii lor.<br />
Al treilea fiu al lui Marin şi Elisabeta Chiţu a fost Aurelia Chiţu, născută<br />
la data <strong>de</strong> 8 august 1866 în Craiova, pe strada Lipscani, conform RSC, inventar<br />
2.431, naştere <strong>de</strong>clarată <strong>de</strong> către Nicolae Pană <strong>de</strong> 45 <strong>de</strong> ani, proprietar. Strada<br />
Lipscani era în Mahalaua Sfântu Ilie. În actul <strong>de</strong> naştere este consemnat că era<br />
fiica lui Chiţu Marin, <strong>de</strong> 36 <strong>de</strong> ani, mărghitan (comerciant) şi Elisabeta, <strong>de</strong> <strong>24</strong> <strong>de</strong><br />
ani. Martori la naştere au fost Hristea Ionovici, <strong>de</strong> 26 <strong>de</strong> ani, mărghitan<br />
(comerciant).<br />
Dacă în actul <strong>de</strong> naştere al Aureliei Chiţu s-a consemnat faptul că, în<br />
anul 1866, tatăl, Marin, avea 36 <strong>de</strong> ani, rezultă fără dubii că acesta era născut în<br />
1830, altă certitudine a anului naşterii lui Marin şi a filiaţiei acestuia după<br />
Gheorghe, ca al doilea copil al lui Teodor şi Florica Chiţu.<br />
Revenim la căsătoria lui Marin Chiţu cu Elisabeta şi vom reda conţinutul<br />
actului <strong>de</strong> căsătorie. Astfel, Marin sin Chiţu, mărghitan, se căsătoreşte la 12<br />
ianuarie 1858, în mahalaua Sfântu Ilie, cu Elisaveta sin Dimitrie Dieanu din
Gheorghe Chiţu – biografie rectificată<br />
435<br />
_______________________________________________________________________________<br />
mahalaua Sfinţii Voievozi, naşi fiind Nicolae Ioan arendaş cu Ecaterina soţia sa,<br />
act încheiat la Biserica Sfântu Ilie din Craiova, conform RSC, inventar 2.073.<br />
Al treilea copil al soţilor Theodor şi Florica Chiţu, în acelaşi timp al<br />
treilea frate (soră) a lui Gheorghe Chiţu a fost Ana Chiţu, născută în 1840 şi<br />
<strong>de</strong>cedată în 1867, la 27 <strong>de</strong> ani. Ea a fost căsătorită – prima dată – cu un anume<br />
Pop, <strong>de</strong>cedat şi el, şi, apoi, cu Ion Socolescu, fără a avea copii.<br />
Al patrulea copil al soţilor Theodor şi Florica Chiţu a fost Constandina<br />
Chiţu, născută în 1833 şi <strong>de</strong>cedată la 23 <strong>de</strong>cembrie 1868 în Craiova, la vârsta <strong>de</strong><br />
35 <strong>de</strong> ani. A fost căsătorită cu Nicolae Constantin, născut în 1828, comersant.<br />
Al cincilea copil al soţilor Theodor şi Florica Chiţu este Petre Chiţu (se<br />
cunoaşte biografia lui), născut în 1844, care se căsătoreşte la 14 ianuarie 1872, în<br />
Craiova, cu Alexandrescu Maria, născută în 1853 din părinţii Gheorghe şi<br />
Anastasia, conform RSC, inventar 2.558. Nu se cunoaşte (încă) data morţii lor,<br />
dar se păstrează în Craiova casa lor, pe strada Ştirbei Vodă.<br />
Cei doi soţi Petre şi Maria vor avea şase copii.<br />
Primul copil, Lucilla Chiţu (scriitoare), născută la data <strong>de</strong> 21 iulie 1873<br />
pe strada Părului din Craiova, conform RSC, inventar 2.571. Se va căsători la 11<br />
februarie 1899, în Craiova, cu Jules Brun, catolic german, născut în 1850, în<br />
Ludive, din părinţii Iulus şi Elisa du Brun, publicist, domiciliat în Bucureşti, dar<br />
vor divorţa în 1905 fără a avea urmaşi.<br />
Al doilea copil al lui Petre şi Maria Chiţu a fost Veturia Chiţu, născută la<br />
15 septembrie 1874 şi <strong>de</strong>cedată la 17 aprilie 1876 – la numai doi ani – în<br />
Craiova, pe strada Cazărmii, conform RSC, inventar 2,622 şi 2,590.<br />
Al treilea copil al lui Petre şi Maria Chiţu este Oscar Marin Ioan Chiţu,<br />
născut la 6 ianuarie 1877 şi <strong>de</strong>cedat la 5 martie 1876, la vârsta <strong>de</strong> 1 an şi 2 luni,<br />
pe strada Cazărmii din Craiova, conform RSC, inventar 2.630, 2.650.<br />
Al patrulea copil este Camil Eugeniu Chiţu, născut la <strong>24</strong> <strong>de</strong>cembrie 1877<br />
şi <strong>de</strong>cedat la 9 mai 1888 în Craiova, pe strada Convenţiunii, suburbia Sf.<br />
Dumitru, conform RSC, inventar 2.633 şi 2.789, fila 80, act <strong>de</strong>ces 554/9 mai<br />
1888.<br />
Al cincilea copil al soţilor Petre şi Maria Chiţu a fost Eugeniu Paul<br />
Marcel Chiţu, născut la 16 august 1891 în Craiova, pe strada Convenţiunii, nr.2,<br />
suburbia Sf. Dumitru, conform RSC, inventar 2.528/1891, fila 99, act 794, dar<br />
nu se cunoaşte data <strong>de</strong>cesului.<br />
Lavinia Chiţu, născută în 1875 la Craiova, a fost cel <strong>de</strong>-al şaselea copil.<br />
Ea s-a căsătorit la 5 <strong>de</strong>cembrie 1904 cu Berneanu George, maior, născut în 1864<br />
la Craiova, cu părinţii Constantin şi Maria. Nu se cunosc alte date <strong>de</strong>spre ei.<br />
Acestea sunt informaţiile <strong>de</strong>spre Gheorghe Chiţu şi familia sa, găsite în<br />
actele <strong>de</strong> stare civilă ale Primăriei Craiova, aflate la Filiala Dolj a Arhivelor<br />
Statului, care diferă <strong>de</strong> ceea ce s-a publicat până în present. Datele au veridicitate<br />
tocmai prin existenţa actelor <strong>de</strong> stare civilă, care pot fi folosite în continuare <strong>de</strong><br />
către toţi cei interesaţi <strong>de</strong> biografia lui Gheorghe Chiţu.
CASTELUL PELEŞ – CTITORIE A REGELUI CAROL I ŞI<br />
SIMBOL AL DINASTIEI<br />
MIHAELA DAMEAN<br />
În momentul în care i se oferise Tronul României, Prinţul Carol <strong>de</strong><br />
Hohenzollern-Sigmaringen era tânăr locotenent în Regimentul <strong>de</strong> dragoni ai<br />
gărzii prusiene şi nu cunoştea nimic, până atunci, <strong>de</strong>spre ţara şi poporul asupra<br />
cărora urma să domnească. Părăsindu-şi patria <strong>de</strong> origine, Prusia, şi somptuosul<br />
castel <strong>de</strong> la Sigmaringen, Prinţul, o dată ajuns în România, rămâne surprins <strong>de</strong><br />
aspectul oriental al Bucureştilor şi aşa-numitul Palat domnesc, o clădire cu un<br />
singur etaj, cu drapel şi gardă <strong>de</strong> onoare. Nu numai că pavajul din faţa reşedinţei<br />
princiare era „nespus <strong>de</strong> primitiv”, dar apartamentele domneşti aveau drept<br />
privelişte o piaţă murdară, un<strong>de</strong> se instalaseră câteva familii <strong>de</strong> ţigani şi un<strong>de</strong><br />
„porcii se tăvăleau prin noroi” 1 .<br />
Încă <strong>de</strong> la început, Carol I s-a dovedit a fi un spirit metodic, laborios,<br />
extrem <strong>de</strong> meticulos şi pătruns <strong>de</strong> sentimentul datoriei faţă <strong>de</strong> naţiunea care i-a<br />
încredinţat <strong>de</strong>stinele sale. De o corectitudine şi punctualitate tipice mediului în<br />
care s-a format, Suveranul avea să se confrunte, în patria sa adoptivă, cu o lume<br />
total diferită, un<strong>de</strong> amprenta orientală era încă persistentă. De aceea, Prinţul a<br />
trebuit să parcurgă o etapă <strong>de</strong> adaptare la noile realităţi, să se familiarizeze cu<br />
obiceiurile şi tradiţiile, cu oamenii politici şi aspiraţiile românilor.<br />
Pentru a cunoaşte mai în<strong>de</strong>aproape diferitele regiuni ale ţării, tradiţiile,<br />
portul ţărănesc şi dansurile populare, Carol I efectua, periodic, călătorii oficiale<br />
sau particulare, fiind plăcut impresionat <strong>de</strong> peisajele pitoreşti, şi, mai ales, <strong>de</strong><br />
zonele montane care-i aduceau aminte <strong>de</strong> locurile natale. A apreciat în special<br />
mănăstirile din nordul Moldovei şi din Muntenia, chiar dacă – aşa cum o<br />
mărturiseşte – nu se puteau compara cu grandioasele catedrale din Apus.<br />
Pentru a scăpa <strong>de</strong> atmosfera apăsătoare <strong>de</strong> la Bucureşti şi <strong>de</strong> clima<br />
insuportabilă din timpul verii, Monarhul îşi petrecea puţinele momente <strong>de</strong><br />
refugiu la mănăstirea din Sinaia şi în împrejurimi, fiind captivat <strong>de</strong> frumuseţea<br />
acestei regiuni. Aici avea, <strong>de</strong> altfel, să-şi aleagă locul pentru construirea unui<br />
Castel, care să-i reamintească <strong>de</strong> ţinuturile natale. Primele planuri, în acest sens,<br />
fuseseră elaborate încă din 1873, însă abia doi ani mai târziu, la 10/22 august, se<br />
va <strong>de</strong>sfăşura ceremonia solemnă <strong>de</strong> începere a lucrărilor <strong>de</strong> fundaţie. „Singura<br />
bucurie netulburată a Regelui – notează Mite Kremnitz – a fost... să conducă<br />
1<br />
Memoriile Regelui Carol I al României. De un martor ocular, ediţie îngrijită <strong>de</strong> Stelian<br />
Neagoe, vol. I, Bucureşti, Editura Scripta, 1992, p. 60-63.<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 437–420
438<br />
Mihaela Damean<br />
_______________________________________________________________________________<br />
însuşi lucrările clădirii în toate amănuntele ei, să urmărească înaintarea<br />
construcţiunilor şi să ia parte cu gustul său individual la fiecare fază a lor” 2 .<br />
Construcţia Castelului Peleş a durat zece ani <strong>de</strong> zile – cu o scurtă<br />
întrerupere în timpul Războiului <strong>de</strong> In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă –, fondurile necesare fiind<br />
furnizate <strong>de</strong> Monarh din caseta sa privată. Stilul arhitectonic, preferat <strong>de</strong> Carol I,<br />
avea să fie cel al neo-renaşterii germane. Cu prilejul ceremoniei oficiale <strong>de</strong><br />
inaugurare a edificiului, la 25 septembrie/7 octombrie 1883, Regele mărturisea:<br />
„Am clădit acest Castel ca un semn trainic că aleasă liber <strong>de</strong> naţiune este adânc<br />
înrădăcinată în această frumoasă ţară şi că răsplătim dragostea poporului nostru<br />
cu încre<strong>de</strong>rea nemărginită care o avem în viitorul scumpei noastre patrii” 3 .<br />
Consi<strong>de</strong>rat <strong>de</strong> contemporani o a<strong>de</strong>vărată bijuterie arhitectonică, Castelul<br />
regal din Sinaia a găzduit numeroşi invitaţi princiari sau din mediul literar-artistic,<br />
fiind a<strong>de</strong>seori <strong>de</strong>schis chiar publicului larg. Potrivit mărturiilor contemporane, la<br />
Peleş era mai puţină etichetă. Aproape <strong>de</strong> fiecare dată, Regele obişnuia să-i reţină la<br />
prânz pe miniştrii cu care lucra sau pe membrii corpului diplomatic român sau<br />
străin, ce fuseseră primiţi în audienţă 4 . De asemenea, nu <strong>de</strong> puţine ori, prefera să se<br />
relaxeze împreună cu invitaţii săi la o partidă <strong>de</strong> biliard 5 .<br />
Castelul Peleş nu avea să reprezinte însă numai o reşedinţă regală, ci şi<br />
un simbol al dinastiei. Aici s-a născut, la 3 octombrie 1893, Carol, primul fiu al<br />
Principelui moştenitor Ferdinand şi al Principesei Maria.<br />
Tot la Castelul Peleş avea să se <strong>de</strong>sfăşoare şi celebrul Consiliu <strong>de</strong><br />
Coroană din 3 august 1914, în care Suveranul, respectându-şi angajamentul<br />
asumat în momentul încheierii alianţei cu Puterile Centrale şi sincer convins <strong>de</strong><br />
superioritatea militară a acestora, s-a pronunţat în favoarea aplicării tratatului cu<br />
Triplicea. Constatând că majoritatea oamenilor politici prezenţi, invocând lipsa<br />
unui casus foe<strong>de</strong>ris, s-au <strong>de</strong>clarat pentru neutralitate, el afirma că, în calitate <strong>de</strong><br />
Rege constituţional, se supune voinţei ţării 6 . Astfel, alianţa României cu Puterile<br />
Centrale, necesară într-un anumit moment istoric şi care a marcat orientarea<br />
politicii noastre externe timp <strong>de</strong> trei <strong>de</strong>cenii, încetase <strong>de</strong> a mai exista, în noile<br />
împrejurări fiind stânjenitoare realizării aspiraţiilor naţionale.<br />
Potrivit anumitor mărturii, Carol I, într-un moment <strong>de</strong> <strong>de</strong>scumpănire,<br />
s-ar fi gândit la abdicare 7 . Materialul documentar existent nu ne poate edifica<br />
2 Mite Kremnitz, Regele Carol al României, ediţie îngrijită <strong>de</strong> Ion Nuţă şi Boris<br />
Crăciun, Iaşi, Editura Porţile Orientului, 1995, p. 107.<br />
3 George Bengescu, Carmen Sylva. Viaţa Reginei Elisabeta, ediţie îngrijită <strong>de</strong> Boris<br />
Crăciun, Iaşi, Editura Porţile Orientului, 1995, p. 55.<br />
4 Ibi<strong>de</strong>m, p. 94-95.<br />
5 Robert Scheffer, Orient regal. Cinci ani la curtea României, Bucureşti, Editura<br />
Saeculum I.O. –Editura Vestala, 1997, p. 26.<br />
6 Ion Mamina, Consilii <strong>de</strong> Coroană, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997, p. 32-51.<br />
7 Vezi Monarhia <strong>de</strong> Hohenzollern văzută <strong>de</strong> contemporani, Bucureşti, Editura Politică,<br />
1968, p. 263-264; după moartea Monarhului, Regina Elisabeta îi <strong>de</strong>clarase arhiepiscopului<br />
Raymond Netzhammer: „Ştiţi doar că Regele voise să abdice; după abdicare, voiam să plecăm în
Castelul Peleş – ctitorie a regelui Carol I şi simbol al dinastie 439<br />
_______________________________________________________________________________<br />
suficient în această privinţă. Dacă avem în ve<strong>de</strong>re că în 1871 intenţia <strong>de</strong> a abdica<br />
nu fusese reală, putem bănui că nici acum, în 1914, nu era hotărât să o pună în<br />
aplicare. Prin urmare, este posibil ca aşa-numita intenţie <strong>de</strong> abdicare să fi<br />
reprezentat, pur şi simplu, o modalitate <strong>de</strong> „acoperire” în faţa cercurilor<br />
conducătoare <strong>de</strong> la Berlin şi Viena, pentru atitudinea <strong>de</strong> neutralitate adoptată 8 .<br />
Pare puţin probabil ca după o domnie <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ani, în care a avut <strong>de</strong> înfruntat<br />
numeroase dificultăţi, Carol I – care a dovedit cu prisosinţă că a fost animat <strong>de</strong><br />
bune intenţii faţă <strong>de</strong> patria sa adoptivă – să recurgă la o astfel <strong>de</strong> soluţie extremă.<br />
Cert este faptul că, încheierea tratatului cu Rusia, din septembrie 1914,<br />
prin care, în schimbul neutralităţii binevoitoare, i se recunoaştea României<br />
dreptul <strong>de</strong> a-şi dobândi provinciile istorice aflate sub stăpânirea Coroanei austroungare,<br />
s-a făcut cu aprobarea Regelui 9 . Acest gest al Suveranului avea să fie<br />
şi ultimul, la 27 septembrie/10 octombrie 1914 Carol I trecând în eternitate.<br />
Principele Carol I, <strong>de</strong>şi era <strong>de</strong> neam german şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nt din marea<br />
familie a Hohenzollern-ilor, s-a i<strong>de</strong>ntificat cu aspiraţiile naţiunii în fruntea căreia<br />
a fost ales, în<strong>de</strong>plinindu-şi cu succes rolul <strong>de</strong> monarh constituţional. Dacă, la<br />
toate acestea, adăugăm autoritatea şi probitatea morală a Suveranului, abilitatea<br />
şi tactul <strong>de</strong> care a dat dovadă în practica politică, în asigurarea unui solid<br />
echilibru între grupări sau parti<strong>de</strong>, vom reuşi să ne explicăm <strong>de</strong> ce Carol I,<br />
după dificultăţile iniţiale <strong>de</strong> adaptare la realităţile – nu <strong>de</strong> puţine ori <strong>de</strong>scurajante<br />
– din noua sa patrie, s-a bucurat <strong>de</strong> un prestigiu incontestabil.<br />
PELES CASTLE – BUILT BY KING CAROL I AS THE SYMBOL<br />
OF THE DYNASTY<br />
(Abstract)<br />
Peles Castle construction lasted almost ten years (1875-1883) – with a brief<br />
interruption during the war of in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nce – using funds provi<strong>de</strong>d by the King Carol I<br />
of Romania. The castle from Sinaia was built like a summer resi<strong>de</strong>nce of the Romanian<br />
royalty and the symbol of the dynasty. Numerous political personalities and artists<br />
visited the Peles Castle, consi<strong>de</strong>ring it as a real architectonic gem. Peles Castle has<br />
witnessed important events such as the Crown Council of August 13 th , 1914, when<br />
Romania <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>d her neutrality at the beginning of the First World War. At the Peles<br />
Castle, Carol I passed away on October 10 th , 1914.<br />
Keywords: Peles Castle, King Carol I, Sinaia, Romania.<br />
Elveţia”; vezi R. Netzhammer, Arhiepiscop în România. Jurnal <strong>de</strong> război, 1914-1918, Bucureşti,<br />
1993, p. 21.<br />
8 Regina Maria afirmase că Regele Carol I i-ar fi <strong>de</strong>clarat soţiei sale: „N-am poftă <strong>de</strong>loc<br />
să părăsesc pământul acum, mă interesează prea mult <strong>de</strong>znodământul războiului, ţin să văd<br />
sfârşitul”; Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, Iaşi, Editura Moldova, 1991,<br />
p. 368.<br />
9 Vezi I. G. Duca, Memorii, vol. I, Bucureşti, Editura Expres, 1992, p. 82-83.
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 441-452<br />
RECENZII<br />
Lucian Boia, „Germanofilii” – elita intelectuală românească în anii primului război mondial,<br />
Bucureşti, Editura Humanitas, 2009, 376 p.<br />
Domnul profesor Lucian Boia şi-a câştigat un binemeritat renume, în peisajul<br />
istoriografiei româneşti <strong>de</strong> după 1989, prin promovarea consecventă a unei viziuni inovatoare<br />
asupra istoriei în general.<br />
Numele domniei sale pare indisolubil legat <strong>de</strong> prestigioasa editură Humanitas, întrucât<br />
multe dintre volumele semnate <strong>de</strong> Lucian Boia au văzut lumina tiparului la această editură. Dintre<br />
acestea menţionăm: Istorie şi mit în conştiinţa românească (1997), Jocul cu trecutul: istoria între<br />
a<strong>de</strong>văr şi ficţiune (1998), România ţară <strong>de</strong> frontieră a Europei (2002), Mitul Democraţiei (2003)<br />
etc.<br />
Recent, tot sub egida editurii Humanitas, a apărut cartea cu un titlu oarecum iconoclast:<br />
Germanofilii – elita intelectuală românească în anii primului război mondial. În cele 360 <strong>de</strong><br />
pagini ale acestei lucrări, domnul Lucian Boia şi-a propus „să risipească o iluzie întreţinută <strong>de</strong><br />
istorici şi acceptată ca un a<strong>de</strong>văr” (p. 7), anume credinţa că i<strong>de</strong>alul naţional era întruchipat <strong>de</strong> un<br />
război alături <strong>de</strong> Antanta contra Austro-Ungariei, în accepţia societăţii româneşti din acele teribile<br />
vremuri.<br />
De fapt, în cele două părţi ale volumului, profesorul L. Boia schiţează în tuşe mai groase<br />
un peisaj rămas la periferia discursului istoriografic românesc, dar în niciun caz ocultat sau<br />
ignorat. Astfel, eşafodajul informaţional, compus <strong>de</strong> domnul Boia, nu schimbă constelaţia<br />
problematicii ridicate <strong>de</strong> prima conflagraţie <strong>de</strong> anvergură planetară, ci, pune în lumina<br />
reflectoarelor aspecte, oameni, întâmplări care, din diverse motive, nu s-au bucurat <strong>de</strong> o atenţie<br />
specială din partea istoricilor.<br />
În Germanofilii, reputatul istoric Lucian Boia dă glas a<strong>de</strong>pţilor celei <strong>de</strong>-a doua căi, din<br />
cele trei <strong>de</strong>schise în faţa României la <strong>de</strong>butul primei conflagraţii mondiale, şi anume: Antanta,<br />
Puterile Centrale sau neutralitatea până la capăt. Din păcate, autorul volumului Germanofilii nu<br />
face o distincţie netă între partizanii Puterilor Centrale şi cei ai neutralităţii absolute, afirmând că<br />
„printre germanofili, opţiunea neutralităţii întrunea mai multe a<strong>de</strong>ziuni <strong>de</strong>cât varianta intrării în<br />
război, alături <strong>de</strong> Puterile Centrale” (p. 7). După umila noastră opinie, nu se poate pune semnul<br />
egalităţii între aşa-numiţii germanofili şi neutralişti. Prin punerea pe acelaşi plan a germanofililor<br />
şi neutraliştilor, domnul Lucian Boia sporeşte, în mod evi<strong>de</strong>nt, numărul celor care nu doreau să<br />
lupte alături <strong>de</strong> Antanta. Cei care au militat pentru „opţiunea inoptativă”, după cunoscuta expresie<br />
a lui Sartre, constituie o categorie aparte.<br />
Cu germanofilii timpul nu a avut răbdare până-n prezent. În perioada interbelică,<br />
apropierea afectivă <strong>de</strong> momentul constituirii României Mari nu permitea spaţiu <strong>de</strong> afirmare<br />
germanofililor, iar în perioada comunistă coordonatele i<strong>de</strong>ologice au sufocat orice <strong>de</strong>mers care să<br />
reliefeze pe cei ce au nutrit sentimente „rusofobe”. Iată <strong>de</strong> ce, Constantin Kiriţescu sau Constantin<br />
Nuţu nu au putut să trateze, la justa sa valoare, curentul germanofil. De abia după 1989, s-a produs<br />
„că<strong>de</strong>rea în timp” a germanofililor, dar până la domnul profesor Boia nimeni nu le-a mai <strong>de</strong>dicat<br />
în întregime un studiu, şi aici i<strong>de</strong>ntificăm un incontestabil merit al cărţii <strong>de</strong> faţă.<br />
Dar, trebuie să mai avem în ve<strong>de</strong>re un aspect când discutăm pe marginea interesului <strong>de</strong><br />
care s-au bucurat germanofilii din partea servitorilor muzei Clio, anume, „istoria este în general<br />
făcută <strong>de</strong> învingători”, iar în cazul <strong>de</strong> faţă opţiunea antantistă şi-a dovedit viabilitatea, întrucât prin<br />
lupta alături <strong>de</strong> această alianţă politico-militară s-a realizat România, mai <strong>de</strong>grabă firească <strong>de</strong>cât<br />
Mare. Antantiştii sunt învingătorii; cu toate acestea, germanofilii nu au fost complet ignoraţi <strong>de</strong><br />
literatura <strong>de</strong> specialitate, dar au fost obligaţi, ce-i drept, la un loc secund, pe măsura rolului istoric<br />
jucat.
442<br />
Recenzii<br />
_______________________________________________________________________________<br />
La pagina 11, istoricul L. Boia <strong>de</strong>plânge importanţa <strong>de</strong> care s-a bucurat Transilvania în<br />
raport cu Bucovina şi Basarabia, ceea ce a dus la creearea unei ierarhii simbolice, în care<br />
„Transilvania strălucea mai presus <strong>de</strong>cât celelalte”. Această ierarhizare este valabilă în măsura în<br />
care conştientizăm că, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong>mografic, teritorial şi economic, aportul<br />
Transilvaniei la formarea României <strong>de</strong> 295.000 <strong>de</strong> kilometri pătraţi este superior aportului<br />
conjugat al Bucovinei şi Basarabiei.<br />
Cutuma internaţională impune fiecărei ţări o singură zi naţională, dacă ar fi permise mai<br />
multe asemenea alegeri s-ar găsi numeroase momente din istoria poporului român, <strong>de</strong>mne <strong>de</strong> a se<br />
înscrie pe o listă a zilelor naţionale. Pe această listă ar figura, <strong>de</strong> ce nu, şi 9 aprilie sau 28<br />
noiembrie, însă, după opinia noastră, s-a ales ziua <strong>de</strong> 1 <strong>de</strong>cembrie fiindcă atunci s-a încheiat<br />
procesul în urma căruia a rezultat România Mare, şi nu pentru că Transilvania ar fi mai importantă<br />
în raport cu Bucovina sau Basarabia.<br />
În opoziţie cu cele scrise <strong>de</strong> către domnul L. Boia (p. 11), cre<strong>de</strong>m că lupta alături <strong>de</strong><br />
Rusia, asupritoarea românilor basarabeni, a fost un rău necesar, iar lupta alături <strong>de</strong> Puterile<br />
Centrale ar fi însemnat colaborarea, pe linie militară, cu Austro-Ungaria, asupritoarea românilor<br />
din Transilvania şi Bucovina. Diriguitorii <strong>de</strong> la Bucureşti au preferat să-i elibereze pe românii din<br />
monarhia bicefală care, numeric vorbind, erau mai numeroşi <strong>de</strong>cât cei din Basarabia.<br />
Opţiunea pentru colaborarea cu Rusia nu a fost uşoară. Rusofobia nu a fost apanajul<br />
germanofililor. În gândirea lui Ion I.C. Brătianu, erau <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> vii întâmplările prin care a trecut<br />
tatăl său în perioada 1877-1878, dar Antanta oferea garanţiile cele mai soli<strong>de</strong> în ceea ce priveşte<br />
adju<strong>de</strong>carea victoriei şi eliberarea unui număr cât mai mare <strong>de</strong> români.<br />
Antanta a fost opţiunea logică, dacă ne raportăm la superioritatea resurselor umane şi<br />
materiale <strong>de</strong> care dispunea aceasta. Roma a învins Cartagina în al Doilea Război Punic, <strong>de</strong>oarece a<br />
reuşit să înlocuiască toate armatele pe care Hanibal le-a distrus în răstimpul 218-202 î. Chr. În<br />
Primul Război Mondial, Puterile Centrale s-au comportat ca o cetate asediată din toate direcţiile,<br />
resursele <strong>de</strong> care dispuneau nu le-a permis altceva. Au avut iniţiative, au avut victorii, dar Antanta<br />
a reuşit mereu să le blocheze intenţiile, în primul rând prin avantajul resurselor superioare.<br />
Volumul domnului Boia prezintă multe aspecte contradictorii care, din nefericire, nu<br />
sunt pon<strong>de</strong>rate <strong>de</strong> o prezentare echilibrată a argumentelor pro şi contra. Primează viziunea<br />
germanofilă, ale cărei <strong>de</strong><strong>de</strong>subturi nu pot fi contrabalansate <strong>de</strong> un cititor neavizat. În acest fel,<br />
profesorul Boia păcătuieşte la fel <strong>de</strong> mult, precum istoricii „antantişti” pe care îi critică. Domnia<br />
sa are un discurs convingător, dar, <strong>de</strong> multe ori, unilateral.<br />
Lucian Boia a realizat o lucrare complexă, iar în rândurile <strong>de</strong> mai sus am analizat doar<br />
câteva aspecte ale acesteia, şi nu neapărat pe cele mai importante. O analiză <strong>de</strong>taliată ar necesita<br />
un volum pe măsura celui publicat <strong>de</strong> domnul Boia, ceea ce nu ne-am propus.<br />
Demersul publicistic al distinsului domn Lucian Boia poate fi receptat pozitiv doar prin<br />
filtrul criticii constructive, dacă nu dorim să substituim senzaţionalul a<strong>de</strong>vărului sau, dacă nu vrem<br />
să alunecăm pe panta minciunii prin omisiune.<br />
Florin Gheţău<br />
Felipe B. Pedraza Jiménez, Rafael González Cañal, Elena E. Marcello (eds.), El Arte nuevo <strong>de</strong><br />
hacer comedias en su contexto europeo, Cuenca, Servicio <strong>de</strong> Publicaciones <strong>de</strong> la Universidad <strong>de</strong><br />
Castilla-La Mancha, 2010, 226 p.<br />
În anul 2009, hispanismul internaţional a aniversat al patrulea centenar <strong>de</strong> la publicarea<br />
uneia dintre cele mai importante poetici europene: Arta nouă <strong>de</strong> a scrie teatru a lui Lope <strong>de</strong> Vega,<br />
ale cărei postulate au stat la baza teatrului european mo<strong>de</strong>rn: împărţirea piesei <strong>de</strong> teatru în trei<br />
acte, stabilirea felului în care fiecare personaj trebuia să se îmbrace sau să vorbească, în funcţie <strong>de</strong><br />
categoria socială pe care o reprezenta, amestecul trăsăturilor caracteristice tragediei şi comediei
Recenzii<br />
443<br />
_______________________________________________________________________________<br />
antice, fiind doar câteva dintre noutăţile introduse <strong>de</strong> poetica prezentată <strong>de</strong> Lope în anul 1609, în<br />
faţa Aca<strong>de</strong>miei din Madrid. În contextul acestui an aniversar, în perioada 28-30 ianuarie 2009 s-a<br />
<strong>de</strong>sfăşurat la Almagro congresul internaţional Arta nouă în context european, ale cărui Acte s-au<br />
publicat în 2010, purtând titlul omonim. Coordonat <strong>de</strong> Felipe B. Pedraza Jiménez, Rafael<br />
González Cañal şi Elena E. Marcello, volumul <strong>de</strong>butează cu prezentarea principalelor evenimente<br />
ce au omagiat Arte nuevo în <strong>de</strong>cursul lui 2009. Remarcăm, în acest sens, semnalarea congresului<br />
Secolul <strong>de</strong> aur înainte şi după Arta nouă a lui Lope, <strong>de</strong>sfăşurat la Craiova în perioada 7-9 mai<br />
2009, precum şi publicarea numărului monografic Lope <strong>de</strong> Vega în secolul său <strong>de</strong> aur al revistei<br />
Hispania felix, editată <strong>de</strong> editura Aca<strong>de</strong>mia <strong>de</strong>l Hispanismo (Vigo, Spania), sub egida Aca<strong>de</strong>miei<br />
Române.<br />
În continuare, este redat textul integral al poeticii lui Lope <strong>de</strong> Vega, în ediţia critică a lui<br />
Felipe Pedraza. Secţiunea Arta nouă în tradiţia europeană grupează opt texte. În Paradoxurile lui<br />
Lope faţă în faţă cu mo<strong>de</strong>lele clasice, Pedro Con<strong>de</strong> Parrado analizează câteva dintre pasajele din<br />
Arte nuevo, în care Lope face aluzie la mo<strong>de</strong>lele lumii clasice. Maria Grazia Profeti, în De mă<br />
numesc neştiutor Italia şi Franţa, Fausta Antonucci, în Lope şi polimetria în receptarea<br />
dramaturgilor italieni în secolul al XVII-lea şi Elena E. Marcello, în Fascinaţia lui Andrea<br />
Perrucci pentru Lope, întocmesc un portret complet al felului în care Lope a fost receptat în Italia,<br />
punând accentul asupra polemicii iscate în peninsulă odată cu apariţia unui nou gen teatral hibrid.<br />
Totodată, profesoara Antonucci a studiat diferenţele şi similitudinile dintre teatrul spaniol şi cel<br />
italian, în ceea ce priveşte mijloacele <strong>de</strong> expresie utilizate.<br />
Christophe Cou<strong>de</strong>rc expune, în Arta nouă în Franţa, scandalizarea mediului intelectual<br />
francez, confruntat cu polemicele <strong>de</strong>claraţii ale lui Lope, în timp ce Ricardo Miguel Alfonso<br />
(I<strong>de</strong>ile teoretice ale Artei noi <strong>de</strong> a scrie teatru în Anglia mo<strong>de</strong>rnă), Manfred Tietz (Receptarea<br />
controversată a Artei noi în Germnia) şi Urszula Aszyk (Arta nouă în Polonia: receptarea critică<br />
şi încercările <strong>de</strong> traducere), completează tabloul răspândirii preceptelor Artei noi în Europa.<br />
Secţiunea Ecouri, reminiscenţe, teorii <strong>de</strong>butează cu studiul profesoarei Mariateresa<br />
Cattaneo, Doctrina dramatică în Falsul a<strong>de</strong>văr şi proiecţia sa europeană, un<strong>de</strong> specialista italiană<br />
analizează teoriile dramatice şi metateatrale expuse <strong>de</strong> Lope în Lo fingido verda<strong>de</strong>ro. În Un<br />
produs al Artei noi: Regele fără regat al lui Lope şi imaginea lui Iancu <strong>de</strong> Hunedoara, Oana<br />
Sâmbrian analizează în <strong>de</strong>taliu felul în care această piesă, scrisă aproape concomitent cu Arta<br />
nouă, reflectă multe dintre postulatele poeticii din 1609. Kurt Spang, în Poetica şi genul <strong>de</strong>fineşte<br />
Arta nouă din perspectiva teoriei literaturii, plecând, în exegeza sa, <strong>de</strong> la elementele <strong>de</strong>finitorii ale<br />
genului poetic.<br />
Volumul se încheie cu cronica mesei rotun<strong>de</strong>, <strong>de</strong>dicată diverselor traduceri ale Artei noi<br />
în limbile engleză, italiană, germană şi poloneză, la care au luat parte Victor Dixon, Maria Grazia<br />
Profeti, Kurt Spang şi Urszula Aszyk.<br />
Oana Andreia Sâmbrian<br />
Iustina Burci, Dicţionar <strong>de</strong> meserii şi funcţii vechi, Craiova, Editura Universitaria, 2009, 192 p.<br />
Schimbările sociale şi economice, care au avut loc în istoria poporului nostru, au condus<br />
la înmulţirea şi diversificarea continuă a ocupaţiilor şi a <strong>de</strong>numirilor lor. În momentul <strong>de</strong> faţă, se<br />
acordă o atenţie specială meseriilor actuale, care au şi fost ordonate într-un in<strong>de</strong>x al ocupaţiilor din<br />
România. De asemenea, se scriu <strong>de</strong>spre acestea cărţi şi articole, ele aflându-se permanent în<br />
vizorul sociologilor, statisticienilor şi lingviştilor. În schimb, meseriile şi funcţiile vechi, care s-au<br />
practicat în trecutul mai mult sau mai puţin în<strong>de</strong>părtat al ţării noastre, nu intră în discuţie <strong>de</strong>cât în<br />
măsura în care s-au păstrat în nomenclatorul ocupaţiilor actuale, şi, <strong>de</strong> cele mai multe ori, sunt<br />
privite ca nişte relicve ale vremurilor <strong>de</strong>mult apuse.
444<br />
Recenzii<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Aşadar, până în momentul <strong>de</strong> faţă, apelativele care <strong>de</strong>numesc vechi în<strong>de</strong>letniciri nu s-au<br />
bucurat <strong>de</strong> o atenţie specială. Cu toate că valoarea fondului lexical vechi – referitor la meserii în<br />
cazul nostru – poate aduce astăzi informaţii <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> interesante în direcţia cunoaşterii istoriei<br />
culturale şi istoriei limbii române, în general, el a fost valorificat doar parţial, până în prezent, prin<br />
inserarea în dicţionare a unui număr restrâns <strong>de</strong> cuvinte.<br />
Privit din această perspectivă, materialul cuprins în Dicţionarul <strong>de</strong> meserii şi funcţii<br />
vechi vine să acopere o latură a vocabularului nostru arhaic, care a fost mai puţin studiată <strong>de</strong> către<br />
specialişti, dar cu ajutorul căreia se poate recompune imaginea vieţii agricole, administrative,<br />
bisericeşti, militare, medicale etc. româneşti, căci, toate domeniile actuale <strong>de</strong> activitate au în spate<br />
o istorie particulară a lor.<br />
Cartea cuprin<strong>de</strong> o serie <strong>de</strong> vechi funcţii şi meserii, care au dispărut din nomenclatorul<br />
oficial al ocupaţiilor actuale (unele cu foarte multă vreme în urmă), ca urmare a faptului că<br />
structura socio-economică şi politică a ţării s-a modificat permanent – abagiu „fabricant sau<br />
negustor <strong>de</strong> aba”, amil „slujbaş, inten<strong>de</strong>nt, administrator”, bogasier „negustor <strong>de</strong> bogasiu”,<br />
caftangiu „slujbaş domnesc care pregătea şi păstra caftanele”, calemgiu „funcţionar <strong>de</strong> cancelarie,<br />
copist”, căminar „dregător însărcinat cu strângerea dijmei <strong>de</strong> ceară pentru domnie sau a dării<br />
asupra cârciumilor”, droşcar „birjar, vizitiu; meseriaş care lucra droşte”, e<strong>de</strong>cliu „slujitor <strong>de</strong> rang<br />
inferior la curtea domnească”, farfurigiu „negustor <strong>de</strong> obiecte <strong>de</strong> porţelan”, ferentar „soldat din<br />
vechea pe<strong>de</strong>strime uşoară”, funogiu „primar <strong>de</strong> sat în Transilvania”, ghimigiu „marinar”, grosar<br />
„temnicer”, hârţogar „funcţionar într-o cancelarie”, hechim başa „primul medic al seraiului”,<br />
iaraşbirău „ju<strong>de</strong>cător <strong>de</strong> ocol”, liturg „funcţionar public; persoană care săvârşea liturghia” etc. – ,<br />
dar şi termeni care au pierdut unul dintre sensuri (<strong>de</strong> exemplu, în trecut paznicul <strong>de</strong>numea o<br />
persoană care avea obligaţia – pe lângă aceea <strong>de</strong> a păzi ceva – <strong>de</strong> a strânge impozitele şi taxele).<br />
Totodată, în dicţionar au fost glosate şi formele arhaice ale unor ocupaţii actuale (aftor,<br />
actoriţă, cântător, citarist, dramatist, elegist, inventor, învăţătoreasă, jandarnic, patinor,<br />
spitalagiu etc.) şi, <strong>de</strong> asemenea, vechile <strong>de</strong>numiri ale unor în<strong>de</strong>letniciri <strong>de</strong> astăzi (tălmăcitor,<br />
tălmăciar pentru traducător). De remarcat este şi faptul că, au fost încadrate aici şi anumite<br />
funcţii, care nu sunt neapărat specifice românilor – burgrav „comandantul militar al unei cetăţi din<br />
Evul Mediu”, cadiu „ju<strong>de</strong>cător musulman care avea, în acelaşi timp, atât atribuţii civile, cât şi<br />
religioase” etc.), dar care au avut, într-un fel sau altul, legătură cu istoria societăţii româneşti şi<br />
apar în dicţionare <strong>de</strong> specialitate şi documente din <strong>arhivele</strong> româneşti. Acolo un<strong>de</strong> a fost cazul s-au<br />
menţionat şi variantele grafice ale meseriilor respective, iar etimologia a fost şi ea stabilită.<br />
Alcătuită în mod riguros, după consultarea unei bibliografii vaste, cartea <strong>de</strong> faţă<br />
reprezintă o lucrare nouă şi originală din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al inventarului <strong>de</strong> cuvinte, care îşi<br />
propune să contribuie la cunoaşterea în profunzime a vocabularului istoric al limbii noastre şi, în<br />
acelaşi timp, a societăţii româneşti sub aspect socio-profesional. Ea oferă material <strong>de</strong> studiu unor<br />
ramuri diverse: istorie a limbii, economie, sociologie, onomastică etc., dar şi tuturor acelora<br />
interesaţi <strong>de</strong> trecutul în<strong>de</strong>letnicirilor şi <strong>de</strong>numirile lor.<br />
Cosmin Vilău<br />
Tudor Olimpius Bompa, Prenume la români, ediţia a III-a revizuită, Bucureşti, Editura Irecson,<br />
2008, 230 p.<br />
Deranjat <strong>de</strong> faptul că poporul român utilizează prea multe nume <strong>de</strong> botez străine, care<br />
sunt <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> originea noastră daco-romană, Tudor Olimpius Bompa, profesor emerit la<br />
Universitatea York din Toronto, Canada, scrie o carte în care explică, <strong>de</strong>monstrează şi justifică<br />
cititorilor faptul că, „prenumele noastre trebuie să fie daco-romane, fiindcă asta este originea<br />
noastră ca popor” (p. 9). La baza <strong>de</strong>mersului său stă, printre altele, admiraţia pentru viaţa ţăranilor<br />
din Năsăud, locul lui <strong>de</strong> baştină, viaţă petrecută în <strong>de</strong>mnitate şi în respect faţă <strong>de</strong> trecut şi <strong>de</strong><br />
tradiţiile populare. Atitudinea aceasta l-a urmărit în permanenţă pe autor şi l-a <strong>de</strong>terminat să
Recenzii<br />
445<br />
_______________________________________________________________________________<br />
<strong>de</strong>sfăşoare o activitate intensă în organizaţiile patriotice româneşti [preşedinte al Congresului<br />
Mondial Românesc – 1988-2000; a iniţiat şi a organizat primele două festivaluri internaţionale<br />
româneşti (Romfest) la Cleveland (1988) şi Washington (1990)], totul din dorinţa <strong>de</strong> a ceda ceva<br />
înapoi „poporului din care mă trag” (p. 10).<br />
Prima parte a lucrării <strong>de</strong> faţă (p. 13-45) se ocupă <strong>de</strong> probleme generale <strong>de</strong> antroponimie.<br />
În Originea numelor (p. 13-22) se face o prezentare succintă a mecanismelor prin care au luat<br />
naştere, în trecutul foarte în<strong>de</strong>părtat, primele nume, indicându-ni-se, totodată, şi care au fost<br />
sursele lor <strong>de</strong> apariţie (nume <strong>de</strong>scriptive, nume <strong>de</strong> localităţi, nume <strong>de</strong> meserii, nume posesive,<br />
nume <strong>de</strong> provincii, râuri, plante, arbori, nume etnice, nume <strong>de</strong> animale, nume eufemistice, nume<br />
provenite <strong>de</strong> la evenimente <strong>de</strong>osebite). În general, orice apelativ (legat în special <strong>de</strong><br />
particularităţile fizice şi psihice ale persoanei, <strong>de</strong> poziţia ei în societate, <strong>de</strong> numele obiectelor din<br />
spaţiul în care aceasta îşi ducea viaţa) avea disponibilitatea <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni nume propriu, prin<br />
intermediul poreclei şi, mai apoi, al supranumelui. Iar pe măsură ce a crescut numărul membrilor<br />
unei comunităţi, a crescut şi necesitatea introducerii celui <strong>de</strong>-al doilea nume (reprezentat cu<br />
<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> numele tatălui), care făcea dovada apartenenţei unui individ la un clan familial.<br />
Capitolul Numele la romani şi daci (p. 23-35) restrânge observaţiile, pentru început,<br />
asupra spaţiului roman, al cărui sistem <strong>de</strong> <strong>de</strong>nominaţie era tripartit (praenomen, nomen, cognomen<br />
şi, câteodată, agnomen – Publius Cornelius Scipio Africanus), şi mai puţin asupra celui dac, din<br />
lipsă <strong>de</strong> informaţii. Un loc aparte îi este acordat – în subcapitolul Necesitatea <strong>de</strong> a reforma numele<br />
româneşti – faptului că, multe nume româneşti au fost schimbate forţat, pentru a se facilita astfel<br />
politica <strong>de</strong> asimilare a populaţiei noastre <strong>de</strong> către ţările vecine, în anumite perioa<strong>de</strong> istorice. În<br />
momentul <strong>de</strong> faţă însă, românii au dreptul <strong>de</strong> a-şi alege şi <strong>de</strong> a purta prenume şi nume <strong>de</strong> familie<br />
<strong>de</strong> origine românească. Acestea nu sunt Ion, Maria, Gheorghe – aşa cum ne-am aştepta („Aşanumitele<br />
prenume româneşti nu sunt <strong>de</strong>loc... româneşti sau daco-romane ... sunt <strong>de</strong> fapt <strong>de</strong><br />
origine... greacă şi ebraică”) –, ci Adrian, Antoniu, Bonifaciu, Cezar, Claudiu, Corneliu, Cosmin,<br />
Costin, Decebal, Fabius, Flaviu, Gelu, Horaţiu, Laurenţiu, Marius, Octavius, Răzvan, Remus,<br />
Romulus, Scorilo, Sebastian, Tiberiu, Traian, Virgilius, Cornelia, Diana, Doina, Emilia, Felicia,<br />
Flavia, Hortensia, Ignaţia, Justina, Livia, Lucia, Loredana, Monica, Nidia, Octavia, Otilia,<br />
Pompilia, Rea Silvia, Romula, Sabina, Septima, Ulpia, Valeria, Veronica, Veturia, Violeta etc.<br />
Lipsa <strong>de</strong> cunoştinţe în domeniul prenumelor specifice poporului nostru, lipsa conştiinţei<br />
naţionale şi a educării populaţiei în acest sens, precum şi criza <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate naţională şi estetică pe<br />
care o parcurgem în prezent a dus la apariţia unor prenume care nu ni se potrivesc. Ajungem,<br />
astfel, la capitolul al III-lea, Prenumele şi <strong>de</strong>mnitatea naţională (p. 36-42), în care ni se spune că,<br />
în timp ce multe naţiuni se întorc către tradiţie (în condiţiile globalizării şi internaţionalizării din<br />
timpurile <strong>de</strong> astăzi), lucru ce le garantează păstrarea i<strong>de</strong>ntităţii naţionale, la noi se înregistrează o<br />
dorinţă fără limite <strong>de</strong> a-i imita pe alţii, <strong>de</strong> a valoriza tot ceea ce vine din afară şi <strong>de</strong> a <strong>de</strong>valoriza<br />
vechile noastre nume şi tradiţii. „... nu veţi întâlni niciun scandinav sau spaniol pe care să-l<br />
cheme... Johnny. Dar veţi găsi mai mulţi Johnny în Bucureşti <strong>de</strong>cât veţi întâlni în toată Peninsula<br />
Scandinavă sau Iberică!” (p. 36). Ca să nu mai vorbin <strong>de</strong> indieni, evrei chinezi sau japonezi, careşi<br />
păstrează numele tradiţionale.<br />
Partea teoretică se încheie cu Notarea numelor româneşti (p. 43-45), în care autorul<br />
recomandă următoarele moduri <strong>de</strong> a alege numele <strong>de</strong> botez: a) <strong>de</strong> la prenume dacoromane („în<br />
acest fel prenumele va atesta originea şi tradiţia noastră ca popor” – p. 43); b) numele mijlocii pot<br />
fi atât dacoromane, cât şi <strong>de</strong> origine greacă sau ebraică, mai ales pentru cei ce doresc să-şi<br />
sărbătorească ziua onomastică. În ceea ce priveşte ordinea numelor – în scris sau când o persoană<br />
se prezintă cuiva – aceasta trebuie să fie următoarea: prenume, nume mijlociu, nume <strong>de</strong> familie<br />
(contrar perioa<strong>de</strong>i comuniste, în care ordinea a fost inversată).<br />
Cea <strong>de</strong>-a doua parte a lucrării reprezintă, <strong>de</strong> fapt, un dicţionar, în care Tudor Olimpius<br />
Bompa clasifică mai întâi numele <strong>de</strong> botez (prenume şi nume mijlocii) feminine, apoi pe cele<br />
masculine. Fiecare dintre ele beneficiază <strong>de</strong> o mică istorie; se precizează etimologia, dar şi<br />
variante şi forme diminutive, acolo un<strong>de</strong> ele există.
446<br />
Recenzii<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Cartea <strong>de</strong> faţă este binevenită în contextul epocii în care trăim, epocă în care credinţa în<br />
puterea divină a numelui a rămas doar o amintire, lăsată în urmă <strong>de</strong> dorinţa actuală <strong>de</strong> a epata,<br />
inclusiv prin nume. Căutările prea insistente ale părinţilor, <strong>de</strong> a găsi un nume original, ieşit din<br />
comun duc astăzi la extreme, la situaţii ridicole. Sunt numeroase cazurile în care, ulterior,<br />
adolescenţii renunţă la prenumele pe care le poartă sau îl păstrează numai pe unul dintre acestea.<br />
Muzica, televiziunea, radioul, sportul – în special cele străine – sunt astăzi sursele principale <strong>de</strong><br />
inspiraţie în alegerea numelor. Din păcate, tradiţia şi <strong>de</strong>mnitatea nu mai fac parte acum dintre<br />
criteriile după care foarte mulţi dintre părinţi aleg numele <strong>de</strong> botez ale copiilor lor. Din acest punct<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, ne situăm <strong>de</strong> partea autorului, atunci când acesta spune că fiecare naţiune trebuie să îşi<br />
respecte tradiţiile, <strong>de</strong>mnitatea naţională şi originea lor istorică „în care prenumele îşi are un loc<br />
esenţial”.<br />
Iustina Burci<br />
Iulia Cristina Frînculescu, Aspecte ale terminologiei medicale româneşti <strong>de</strong> după 1990 (cu<br />
specială referire la influenţa engleză), Craiova, Editura Aius Printed, 2010, 234 p.<br />
Cartea doamnei Iulia Cristina Frînculescu, Aspecte ale terminologiei medicale româneşti<br />
<strong>de</strong> după 1990 (cu specială referire la influenţa engleză), care se întemeiază pe teza <strong>de</strong> doctorat cu<br />
acelaşi nume, tratează un domeniu terminologic <strong>de</strong> mare importanţă (chiar din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
al relevanţei sale pentru societatea contemporană), dar – în mod surprinzător – <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> neglijat<br />
<strong>de</strong> bibliografia românească <strong>de</strong> specialitate. Probabil că reticenţele lingviştilor au provenit tocmai<br />
din respectul pentru domeniu şi din teama <strong>de</strong> a nu introduce criterii şi ju<strong>de</strong>căţi exterioare care să-i<br />
perturbe tradiţiile interne; nu se explică, totuşi, <strong>de</strong> ce nu au apărut mai repe<strong>de</strong> programe <strong>de</strong><br />
cercetare interdisciplinare, la care să colaboreze lingvişti, terminologi, medici oameni <strong>de</strong> ştiinţă şi<br />
practicanţi. De altfel, lucrarea doamnei Cristina Frînculescu are, între obiectivele sale, pe acela <strong>de</strong><br />
a atrage atenţia asupra necesităţii unei acţiuni conştiente şi concertate <strong>de</strong> adaptare şi reglare<br />
terminologică. Cartea poate fi văzută şi ca o foarte convingătoare argumentare – explicită şi<br />
implicită – asupra necesităţii unor comisii terminologice în care lingviştii să joace un rol justificat<br />
<strong>de</strong> competenţa lor specifică.<br />
Trebuie spus <strong>de</strong> la început că lucrarea <strong>de</strong> faţă are un mare merit, care o <strong>de</strong>osebeşte <strong>de</strong><br />
multe dintre cărţile din ultima vreme: autoarea a ştiut să evite capcana <strong>de</strong> a încerca să epuizeze un<br />
subiect, să acopere cât mai multe fenomene şi exemple; rezultatul unor asemenea ambiţii este,<br />
a<strong>de</strong>sea, tratarea <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> superficială şi neconvingătoare. În loc să prezinte liste <strong>de</strong> termeni<br />
medicali actuali, Cristina Frînculescu a ales să trateze în profunzime câteva cazuri exemplare: a<br />
reuşit, astfel, să facă dovada unor reale aptitudini şi <strong>de</strong>prin<strong>de</strong>ri <strong>de</strong> cercetare ştiinţifică. Cuvintele şi<br />
sintagmele studiate monografic – tril, pattern, injurie, drog, rate, prick test, si<strong>de</strong>rare miocardică,<br />
hibernare miocardică – sunt bine alese şi reuşesc să evoce câte o paradigmă tipică: împrumut sau<br />
calc, termen impus sau în curs <strong>de</strong> impunere, termen strict <strong>de</strong> specialitate sau termen generic cu<br />
utilizări speciale. În fiecare caz, autoarea reuşeşte să acopere istoria culturală a termenului din<br />
engleză, afinităţile sale cu domeniul medical, filiera <strong>de</strong> pătrun<strong>de</strong>re în română (a<strong>de</strong>sea complicată,<br />
cu intermedieri şi calcuri parţiale), uzul mai vechi şi cel actual. Meto<strong>de</strong>le ştiinţifice <strong>de</strong> analiză a<br />
acestor cuvinte – cercetare etimologică, analiză <strong>de</strong> corpus, lexicologie contrastivă – sunt folosite<br />
cu inteligenţă şi rigoare, astfel că, în cele mai multe cazuri, cititorului i se oferă răspunsuri la toate<br />
întrebările posibile. Problemele particulare sunt corect plasate în cadrul lor <strong>de</strong> referinţă – cele mai<br />
largi fiind oferite <strong>de</strong> contactul lingvistic, terminologie şi traductologie.<br />
Derutantă la început, pentru că pare să intre în conflict cu atitudinea neutră a<br />
observatorului, atitudinea normativă este atent argumentată <strong>de</strong> autoare şi se dove<strong>de</strong>şte justificată.<br />
Cristina Frînculescu critică anumite utilizări ale terminologiei medicale împrumutate sau<br />
calchiate, dar nu în temeiul unei i<strong>de</strong>ologii puriste, ci numai în măsura în care acestea contravin
Recenzii<br />
447<br />
_______________________________________________________________________________<br />
scopurilor cognitive şi comunicative ale unei terminologii, producând ambiguităţi, confuzii,<br />
evocând sensuri contrarii sau hiperonime (a se ve<strong>de</strong>a mai ales întreaga discuţie <strong>de</strong> evaluare a<br />
termenilor injurie şi drog, din capitolul Falşii prieteni (False Friends), dar şi observaţii punctuale,<br />
<strong>de</strong> exemplu critica termenului cutireacţie, din capitolul Împrumuturi lexicale neologice din limba<br />
engleză). Latura aplicativă a lucrării e constituită şi <strong>de</strong> propunerile terminologice ale doamnei<br />
Cristina Frînculescu, care ni s-au părut echilibrate şi susţinute <strong>de</strong> argumente.<br />
Corpusul folosit este foarte mare şi constituit judicios, din diferite tipuri <strong>de</strong> texte, astfel<br />
încât să preîntâmpine eventuale obiecţii şi să ilustreze situaţii comunicative diferite: manual,<br />
tratat, articol ştiinţific; text tradus / text prelucrat / text original. Autoarea recurge, procedând<br />
foarte corect, la confruntarea traducerilor cu textul original, pentru a observa efecte previzibile ale<br />
interferenţelor, dar şi oscilaţii a<strong>de</strong>sea surprinzătoare.<br />
Fiecare capitol al cărţii – Noţiuni introductive, Împrumuturi lexicale neologice din limba<br />
engleză, Falşii prieteni (False Friends), Drumurile sinuoase ale formării termenilor tehnici<br />
medicali, Dezambiguizarea termenilor polisemantici, Concluzii – cuprin<strong>de</strong> mai multe seturi <strong>de</strong><br />
informaţii relevante, care merită amintite, pentru că ilustrează metoda şi documentarea serioasă a<br />
Cristinei Frînculescu: fixarea termenului englez în contextul său medical actual (domeniu,<br />
subdomeniu, folosire mai generală etc.) şi schiţarea evoluţiei istorice (origine, momentul<br />
pătrun<strong>de</strong>rii în limbajul medical, calea <strong>de</strong> pătrun<strong>de</strong>re – prin metaforă, specializare etc.); observaţii<br />
asupra elementelor componente, acolo un<strong>de</strong> este cazul; apoi, istoria şi situaţia preluării în română:<br />
când a pătruns şi pe ce cale (<strong>de</strong>dusă atent, prin raportarea la influenţele dominante în epocă, dar şi<br />
la sursele cunoscute ale traducerilor şi chiar la prestigiul unor anumite şcoli <strong>de</strong> medicină). E<br />
meritoriu, <strong>de</strong> exemplu, faptul că sintagmei si<strong>de</strong>rare miocardică, care ar fi putut fi atribuită unui<br />
simplu calc semantic din engleză, i se găseşte un mo<strong>de</strong>l şi un intermediar francez, care explică<br />
alegerea nu tocmai transparentă a termenului. Distincţiile terminologice sunt însoţite <strong>de</strong> o<br />
riguroasă raportare la concepte şi obiecte – mergându-se cu informaţia enciclopedică până la<br />
<strong>de</strong>scrierea exactă a fenomenelor fiziologice sau a operaţiilor medicale. Analiza urmăreşte, apoi,<br />
locul în sistem al termenilor din engleză şi al corespon<strong>de</strong>nţilor lor româneşti: omonimii, sinonimii,<br />
asocieri involuntare, posibile ambiguităţi. Exemplele – uneori foarte numeroase – prezintă diferite<br />
soluţii <strong>de</strong> traducere sau tendinţe <strong>de</strong> utilizare a termenului în română. Descrierea câmpului lexiconoţional<br />
este sistematizată într-o prezentare schematică.<br />
Fiecare dintre termenii discutaţi e interesant şi oferă sugestii <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare – <strong>de</strong> exemplu,<br />
în direcţia comunicării medic-pacient; se poate investiga cum se raportează medicii sau<br />
nespecialiştii la ambiguitatea supărătoare a termenului drog. Ipoteza convingătoare a atracţiei<br />
(formale şi semantice) între englezescul thrill şi împrumutul romanic adaptat tril poate fi testată<br />
prin discuţii cu utilizatorii. Termenul pattern ridică probleme diferite <strong>de</strong> ale celorlalte cuvinte<br />
discutate (poate cu excepţia lui rate). În cazul său, este interesantă participarea ambiguă la<br />
constituirea unei terminologii, dat fiind statutul său <strong>de</strong> clişeu, în engleză, dovedit şi <strong>de</strong> faptul că în<br />
unele dintre exemple cuvântul poate fi omis în traducere.<br />
Cartea este foarte bine scrisă, într-un stil clar şi atent la nuanţe, cu spirit critic şi<br />
disociativ; se citeşte cu interes şi curiozitate ştiinţifică, autoarea transmiţând chiar o anume plăcere<br />
<strong>de</strong>tectivistică, <strong>de</strong> urmărire a aventurilor termenilor medicali. Am remarcat şi redactarea atentă,<br />
fără neglijenţe tehnice sau inconsecvenţe ale aparatului critic. Bibliografia cuprin<strong>de</strong> titlurile<br />
fundamentale, alese cu discernământ.<br />
Consi<strong>de</strong>r că această carte reprezintă un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> abordare a terminologiei medicale<br />
româneşti şi cred că drumul pe care îl <strong>de</strong>schi<strong>de</strong> trebuie continuat. Esenţial mi se pare faptul că,<br />
prin acest studiu, autoarea îşi dove<strong>de</strong>şte maturitatea ştiinţifică şi discernământul, atenţia la nuanţe<br />
şi verificarea din mai multe surse a informaţiei.<br />
Rodica Zafiu
448<br />
Recenzii<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, A Treia forţă. România profundă, 2008, Bucureşti, Editura<br />
Logos, 368 p.<br />
Discursul intelectual românesc post-<strong>de</strong>cembrist a oscilat şi oscilează încă între o<br />
dominantă a bolşevismului cultural, pe linia triumfalist-pompieristică a i<strong>de</strong>ologiei marxiste, cu un<br />
pronunţat iz proletcultist, şi o dominantă a capitalismului <strong>de</strong> consum, o copie a unei forme<br />
apusene nea<strong>de</strong>cvată fondului autohton – în fond, o reiterare a teoriei maioresciene a formelor fără<br />
fond, dar la o scară mult mai mare, accentuată <strong>de</strong> paranteza comunistă în care s-a plasat România.<br />
Toate aceste fenomene s-au produs şi se produc pe fondul unei flagrante lipse a spiritului critic, a<br />
raportării la o axiologie neviciată <strong>de</strong> tarele i<strong>de</strong>ologiei roşii.<br />
În pofida acestei stări <strong>de</strong> lucruri, iată că încep să apară şi la noi proiecte serioase ale<br />
tinerei generaţii, în care discursul critic este preeminent, iar relaţionarea la a<strong>de</strong>văratele repere ale<br />
culturii şi spiritualităţii româneşti constituie fundamentul acestei construcţii. În acest sens,<br />
volumul lui Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, A Treia forţă. România profundă, cu o postfaţă<br />
semnificativă România în tranziţie. De la Orwell la Huxley a lui Gheorghe Fedorovici, este unul<br />
exemplar prin miza sa, explicitată <strong>de</strong> autori chiar <strong>de</strong> la bun început: „Între capitalismul foştilor<br />
comunişti şi marxismul <strong>de</strong> salon pe banii corporaţiilor occi<strong>de</strong>ntale, între cârdăşia politicoeconomică<br />
pozând în piaţa liberă şi lichelismul i<strong>de</strong>ologico-corporat pozând în nonconformism <strong>de</strong><br />
stânga, între vechiul şi noul establishment, România profundă a dispărut în exil interior sau<br />
propriu-zis. Propunem acest manifest la două mâini în nă<strong>de</strong>j<strong>de</strong>a că va ajuta la i<strong>de</strong>ntificarea unei a<br />
treia căi. Una <strong>de</strong> întors acasă” (p. 9).<br />
O asemenea carte explozivă, care atacă ab origine multe dintre miturile false pe care se<br />
fon<strong>de</strong>ază România post sau, mai <strong>de</strong>grabă, neo-comunistă, cum acreditează şi intelectuali<br />
prestigioşi, <strong>de</strong> talia Hertei Muller, nu avea cum să treacă neobservată. Faptul că ea a dat naştere<br />
chiar la a<strong>de</strong>vărate discuţii se datorează, cu siguranţă, şi incomodităţii ei la adresa simbiozei<br />
existente între main stream-ul occi<strong>de</strong>ntal, tributar încă unui goşism „inocent”, şi cel românesc,<br />
îndatorat mentalităţii stângiste. Dincolo <strong>de</strong> a fi o carte <strong>de</strong> istorie intelectuală sau istorie a i<strong>de</strong>ilor,<br />
acest volum conţine o radiografie a societăţii post-mo<strong>de</strong>rne, propunând, prin manifestul său, o<br />
soluţie ce exce<strong>de</strong> vechea dihotomie a dreptei şi a stângii tradiţionale. Lucrarea <strong>de</strong> faţă nu avea cum<br />
să convină unei bune părţi a intelighenţiei româneşti, forjată, în marea ei majoritate, la şcoala<br />
ateismului comunist, simţindu-se lezată <strong>de</strong> faptul că începe să se producă un alt tip <strong>de</strong> gândire,<br />
care se raportează peremptoriu la sursele Tradiţiei creştine, a creativităţii, fecundităţii şi<br />
originalităţii, recuperând profilul unei României (care se doreşte) profun<strong>de</strong>, locuite <strong>de</strong> omul<br />
frumos, cum ar spune Dan Puric.<br />
Varietatea tematică a acestei cărţi este una revelatoare, cei doi autori abordând o gamă<br />
complexă <strong>de</strong> probleme, precum: renaşterea conştiinţei critice şi a speranţei; ce-a mai rămas <strong>de</strong><br />
apărat?; ecouri critice; trăiţi cu o icoană în faţa ochilor minţii; hipercomplexitatea păguboasă;<br />
gândirea <strong>de</strong>zîntrupată şi tentaţia gnostică; i<strong>de</strong>ologia umanismului secularizat; inconfortul<br />
intelectualilor confortabili; antiglobalism fără vadimism (o parte dintre textele semnate <strong>de</strong> Ovidiu<br />
Hurduzeu); noul marxism; micul întreprinzător; satul; elitele; ortodoxia babelor; libertatea<br />
istoriei şi istoria libertăţii; gânduri <strong>de</strong>spre ortodoxul român astăzi. Împotriva teologiei <strong>de</strong> <strong>de</strong>bara<br />
(o parte dintre textele semnate <strong>de</strong> Mircea Platon). Fiecare text al acestei cărţi ar putea constitui<br />
obiectul unei discuţii separate, extrem <strong>de</strong> profitabile pentru revirimentul cultural, politic, chiar<br />
economic al spaţiului românesc. Analiza spectrală a mentalităţilor politice, a practicilor culturale<br />
şi a reprezentărilor i<strong>de</strong>ologice este realizată aici cu rafinament, claritate şi mult curaj <strong>de</strong> Ovidiu<br />
Hurduzeu şi Mircea Platon.<br />
Proiectul unei Românii profun<strong>de</strong> este reconstituit <strong>de</strong> cei doi autori, pornind <strong>de</strong> la<br />
realitatea ireductibilă a persoanei umane, a fiinţei create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu,<br />
în contradicţie cu concepţia postmo<strong>de</strong>rnă, care respinge realitatea ontologică şi a<strong>de</strong>vărurile<br />
universale. Această poziţie spirituală a omului real, îndumnezeit, care trăieşte cu naturaleţe<br />
realitatea concretă a Întrupării, Răstignirii, Învierii şi Înălţării, a <strong>de</strong>ranjat, evi<strong>de</strong>nt, atitudinea
Recenzii<br />
449<br />
_______________________________________________________________________________<br />
solipsistă a intelectualităţii româneşti, care basculează între gnosticism şi agnosticism. A vorbi<br />
<strong>de</strong>spre perspectiva spiritualistă a existenţei, <strong>de</strong>spre poziţia metafizică a omului în relaţia sa cu<br />
lumea şi Dumnezeu înseamnă, în contextul postmo<strong>de</strong>rnităţii, a te opune lui political corectness,<br />
omiţându-se cu bună ştiinţă faptul că o calitate primordială a fiinţei este aceea <strong>de</strong> a fi<br />
mărturisitoare – i<strong>de</strong>ntitatea ontologică este revelată omului în interiorul Ecclesiei. Aceasta este, <strong>de</strong><br />
fapt, miza centrală a cărţii.<br />
În pofida profunzimii sale şi a bogăţiei i<strong>de</strong>atice, această carte nu poate scăpa unei critici<br />
riguroase, serioase care nu impietează cu nimic asupra valorii şi importanţei <strong>de</strong>mersului celor doi<br />
autori. Singura obiecţie <strong>de</strong> fond pe care o ridic acestei lucrări vizează ina<strong>de</strong>cvarea conceptului <strong>de</strong><br />
conservatorism la teoria propusă <strong>de</strong> Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, mai ales că articulaţiile<br />
întregii construcţii, susţinute <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> Tradiţie, sunt total inaplicabile unei viziuni<br />
conservatoare, în care propensiunea spre Ecclesia este importantă, dar nu predominantă. În plus,<br />
pentru a nu fi acuzat <strong>de</strong> partizanat politic şi pentru a-şi fundamenta posibila închegare a noţiunii<br />
<strong>de</strong> conservatorism, Mircea Platon emite anumite ju<strong>de</strong>căţi <strong>de</strong> valoare eronate, <strong>de</strong>spre Mişcarea<br />
Legionară ca „mişcare politică eteroclită”, reluând stereotipii ale propagan<strong>de</strong>i cominterniste, <strong>de</strong><br />
tipul cultul violenţei şi folosirea atentatului politic ca răspuns la terorismul <strong>de</strong> stat, ignorând însă<br />
fundamentul teologic al acesteia, lucru recunoscut atât <strong>de</strong> români (vezi studiul lui George<br />
Racoveanu, Mişcarea Legionară şi Biserica), cât şi <strong>de</strong> străini (Andreas Hillgruber, Walter Hagen),<br />
persecuţia constantă <strong>de</strong> care a beneficiat în tipul regimurilor carlist, antonescian (cu excepţia unei<br />
scurte perioa<strong>de</strong> <strong>de</strong> coabitare) şi comunist şi, mai ales, implicarea activă în numeroase acţiuni <strong>de</strong><br />
rezistenţă anticomunistă la nivel naţional, plătite <strong>de</strong> membrii săi, inclusiv cu viaţa sau cu ani grei<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>tenţie în Gulagul românesc .<br />
În contrapunct cu România ca brand al elitei cosmopolite în origini sau intenţii, „această<br />
pătură suprapusă care ne vampirizează sufleteşte, ne colonizează instituţional, ne violează i<strong>de</strong>ntitar<br />
şi ne sărăceşte financiar” (p. 301), se găseşte România profundă, a oamenilor ataşaţi unui set <strong>de</strong><br />
valori care conferă sens i<strong>de</strong>ntităţii naţionale, care alocă un loc important creştinismului ortodox,<br />
familiei tradiţionale, României mucenicilor, martirilor şi a Sfinţilor Români din temniţele<br />
comuniste. Prin urmare, într-un moment <strong>de</strong> criză, cititorul, mai interesat sau mai reticent, este<br />
invitat să cunoască un proiect culturalo-politic care impune, printr-o retorică coerentă, i<strong>de</strong>i<br />
seducătoare şi o ancorare într-o logică argumentativă care conferă prospeţime şi vitalitate şi care,<br />
cu siguranţă, poate stimula la numeroase reflecţii.<br />
Constantin Mihai<br />
Ioan St. Lazăr, Dioptricon. Contribuţii <strong>de</strong> teorie, istorie şi critică literară, USA, Published by<br />
Lulu, 2009, 220 p.<br />
Volumul profesorului Ioan St. Lazăr, sugestiv intitulat Dioptricon (gr. dioptrikἕ, arta <strong>de</strong><br />
a măsura distanţele), cuprin<strong>de</strong>, în trei secţiuni distincte, studii <strong>de</strong> teorie, istorie şi critică literară,<br />
consacrate în<strong>de</strong>osebi literaturii române, ca parte a literaturii universale, oferind o metodologie<br />
variată <strong>de</strong> lectură a culturii şi literaturii. În prima parte a volumului, intitulată Teoria tentaţiei,<br />
autorul abor<strong>de</strong>ază, din perspective inedite, chestiuni mereu actuale, referitoare la raportul dintre<br />
canon-noncanon, estetica teologică, specificitatea literaturii pentru copii.<br />
Autor al unei teze <strong>de</strong> doctorat novatoare, <strong>de</strong>spre recurenţă şi creativitate, O introducere<br />
în gramatica toposurilor folclorice, profesorul Ioan St. Lazăr <strong>de</strong>zbate problema raportului dintre<br />
canon şi noncanon, reluând în discuţie tematica dinamicii semnului cultural, a recurenţei în<br />
procesul creativităţii, abordată într-o lucrare recentă, Teoria literaturii. Recurenţa creatoare<br />
(2005). I<strong>de</strong>ea autorului se focalizează pe această relaţie dinamică dintre recurenţă şi creativitate,<br />
aplicabilă semnului cultural care este opera unui autor (fie o anumită lucrare, fie ansamblul lor),<br />
având în asemenea cazuri recurenţa unor forme şi teme literare, precum şi
450<br />
Recenzii<br />
_______________________________________________________________________________<br />
creativitatea/originalitatea auctorială. Comportamentul semnului cultural, analog semnului<br />
lingvistic şi literar, <strong>de</strong>vine preeminent în actul <strong>de</strong>venirii, conceptele <strong>de</strong> recurenţă şi creativitatea,<br />
pentru care optează autorul – evitând, astfel, topoi: tradiţie/inovaţie – exprimând caracterul<br />
procesual al raportului lor.<br />
Astfel, raportul dinamic dintre canon şi noncanon, ca o variabilă a fiecărei perioa<strong>de</strong> a<br />
istoriei literare, este abordat <strong>de</strong> profesorul Ioan St. Lazăr în cadrul unei perspective plurale,<br />
sistemic-procesuale. Logica lui inter, o altă faţetă a logicii contradictoriale sau a terţiului inclus a<br />
lui Ştefan Lupaşcu, pare să fie cheia reglării acestei permanente dialectici: canon-noncanon, i<strong>de</strong>ea<br />
autorului fiind puternic susţinută şi <strong>de</strong> o grilă <strong>de</strong> lecturi plurale (filosofice, istorice, culturale). În<br />
fond, concluziile autorului sunt elecvente în acest sens, <strong>de</strong>schizând noi ipoteze <strong>de</strong> lucru: în sens<br />
extensiv, raportul canon-noncanon este intrinsec vieţii; acest raport este un sistem <strong>de</strong>schis,<br />
dinamic, „un proces stimulat <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong> transformările simultane în şi din partea<br />
contextului/realităţii spaţio-temporale” (p. 42); raportul canon-noncanon ilustrează o multiplicitate<br />
infinită <strong>de</strong> ipostaze analoge; în plan cultural, <strong>de</strong>venirea raportului canon-noncanon este susţinută<br />
<strong>de</strong> recesivitate (alternanţa <strong>de</strong> actualizări şi potenţializări în procesul ierarhiei structurale a forţelor<br />
antinomice) şi <strong>de</strong> interacţiune.<br />
Estetica teologică, ca o modalitate <strong>de</strong> comprehensiune axiologică a literaturii religioase,<br />
este argumentată, teoretic, prin analiza lucrării <strong>de</strong> referinţă a profesorului Mihail Diaconescu,<br />
Prelegeri <strong>de</strong> estetica Ortodoxiei. Teologie şi estetică. Ipostazele artei, precum şi prin textul<br />
referitor la teologhisiri şi expresivitate în didahii mariale antimiene. O ultimă secvenţă a acestei<br />
prime secţiuni, consacrată literaturii pentru copii, reprezintă o pledoarie pentru pedagogia acestui<br />
tip <strong>de</strong> producere literară, a cărei specificitate oscilează în jurul conceptului <strong>de</strong> lu<strong>de</strong>ns ca paidia<br />
(ceea ce ţine <strong>de</strong> copil) şi agon (reuniune, convenţie, competiţie).<br />
Partea a doua a volumului, intitulată Periplu retro, reconstituie o periodizare holistică a<br />
literaturii române, realizând şi o incursiune în arheologia literaturii române vechi. Pornind <strong>de</strong> la<br />
structura quintenară a lui Northrop Frye, a modurilor ficţionale şi a tipurilor <strong>de</strong> eroi mitico-<br />
literari, profesorul Ioan St. Lazăr încearcă să propună un mo<strong>de</strong>l ternar: modul magico-mitic, modul<br />
mito-poetic şi modul mimetic (realist-poetic), mo<strong>de</strong>l aplicabil literaturii scrise şi orale. Acestor<br />
moduri <strong>de</strong> creaţie le corespund şi epoci <strong>de</strong> creaţie: epoca magico-mitică; epoca mito-poetică şi<br />
epoca mimetică (realist-poetică), epoci ce „manifestă o relaţie invers proporţională cu <strong>de</strong>venirea<br />
mitului şi direct proporţională cu emanciparea individului creator” (p. 98).<br />
Introducerea în arheologia literaturii române vechi este realizată <strong>de</strong> domnul Ioan St.<br />
Lazăr prin recursul la două embleme: Dan Horia Mazilu şi Nicolae Manolescu, autorul propunând<br />
o relectură a acestei perioa<strong>de</strong> prin prisma celor doi, în absenţa celui <strong>de</strong>-al treilea, Eugen Negrici –<br />
consi<strong>de</strong>rat „chiar mai omogen în condiţia <strong>de</strong> critic şi istoric literar” (p. 121) –, care a stârnit multe<br />
reacţii, prin ultima sa lucrare, Iluziile literaturii române. Dacă în cazul lui Dan Horia Mazilu<br />
asistăm la „<strong>de</strong>păşirea facturii tradiţionale (istoriste şi filologice) din istoriografia literară<br />
românească şi centrarea lecturii asupra producerii operei” (p. 1<strong>24</strong>), la Nicolae Manolescu avem<br />
<strong>de</strong>-a face cu o reiterare a meto<strong>de</strong>i călinesciene care, „consi<strong>de</strong>rând istoria literară ca ştiinţă<br />
inefabilă şi sinteză epică, a adoptat o tehnică narativă <strong>de</strong> prezentare a istoriei noastre literare, a<br />
scris un roman al literaturii” (p. 130-131). În finalul acestei secţiuni, autorul reconfigurează un<br />
mozaic istorico-literar, prin apelul la figura lui Ştefan cel Mare, văzut pe coordonata mitologică a<br />
literaturii române, a lui Antim Ivireanul, prin perenitatea tipăriturilor sale în secolul al XVIII-lea,<br />
precum şi a lui Anton Pann, ipostaziat la mijloc <strong>de</strong> rău şi bine.<br />
Ultima secţiune a volumului, Exerciţii critice (<strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare), reprezintă un summum<br />
<strong>de</strong> eseuri, portrete în fragmente <strong>de</strong> oglinzi şi cronici literare consacrate unor personalităţi ale<br />
culturii române şi europene: <strong>de</strong> la Valeriu Anania, Dragoş Vrânceanu, Florin Mihăescu la<br />
Giovanni Pascoli, Mircea Elia<strong>de</strong>, Eugen Ionescu. Aceste portrete sau exerciţii critice constituie nu<br />
numai ocazii <strong>de</strong> rememorare a unor figuri culturale importante, unele privite prin prisma<br />
cioranienelor exercices d’admiration, dar şi momente <strong>de</strong> restituire a unei tradiţii culturale pierdute,<br />
mai ales în contextul anomic şi fragmentar al postmo<strong>de</strong>rnităţii.
Recenzii<br />
451<br />
_______________________________________________________________________________<br />
Acest volum al domnului Ioan St. Lazăr contribuie la <strong>de</strong>zvoltarea studiilor <strong>de</strong> teorie,<br />
istorie şi critică literară prin multiplele meto<strong>de</strong> <strong>de</strong> lectură a literaturii şi culturii, prin originalitatea<br />
punctelor <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re şi prin coerenţa argumentării, lansând noi ipoteze <strong>de</strong> lucru în procesul <strong>de</strong><br />
revalorizare a ştiinţei literaturii. Şi, poate ceea ce este preeminent în <strong>de</strong>mersul autorului, un poet<br />
sensibil, un etnolog rafinat, un critic şi istoric literar dublat <strong>de</strong> dimensiunea vocaţională a cadrului<br />
universitar, este caracterul pregnant al inter şi transdisciplinarităţii care înscrie fenomenul<br />
particular al literaturii în câmpul problematizant şi mereu viu al istoriei culturii, al conectării sale<br />
la fluxul tradiţiei creative.<br />
Constantin Mihai<br />
Filiaşi. Istorie şi cultură pe valea Jiului (coord. prof. univ. dr. Dinică Ciobotea), Craiova, Editura<br />
Universitaria/ Editura Beladi, 2010, 336 p., +75 <strong>de</strong> ilustraţii.<br />
Cartea, potrivit titlului, pare a fi o monografie, o istorie locală. În realitate, subiectul<br />
investigat are dimensiuni regionale şi naţionale. Autorii au avut ca reper punctul din Valea Jiului<br />
dintre podurile <strong>de</strong> beton şi <strong>de</strong> fier <strong>de</strong> la vadul Filiaşi – Argineşti, semnalizat încă din 1872 <strong>de</strong><br />
monumentul obelisc, ridicat <strong>de</strong> domnitorul Carol I, ca loc central al provinciei istorice Oltenia.<br />
În acest loc, un<strong>de</strong> Jiul se întâlneşte cu Gilortul şi Motrul, un confinium aquae, se<br />
hotărnicesc ju<strong>de</strong>ţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi. De-a lungul timpului, vadul <strong>de</strong> trecere peste Jiu către<br />
cel mai întins ju<strong>de</strong>ţ al Evului Mediu, Mehedinţi, a fost supravegheat <strong>de</strong> mănăstirile Ţânţăreni şi<br />
Gura Motrului. Autoritatea domniei, administrativă, gospodărească, <strong>de</strong> veghe şi stăpânire până<br />
către marginile vestice ale Ţării Româneşti s-a realizat prin instituţia Băniei, condusă <strong>de</strong> marii<br />
boieri Craioveşti sau <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>le acestora, după anul 1535. Relaţia capitalei Băniei, Craiova, cu<br />
ju<strong>de</strong>ţul Mehedinţi, ce şi-a avut reşedinţa, după ocuparea Severinului <strong>de</strong> către turci, la Strehaia şi<br />
Cerneţi, s-a consolidat prin ctitorirea unor mari edificii eclesiastice la Gura Motrului şi la Strehaia.<br />
În Evul Mediu, cea mai importantă localitate a acestei zone – stăpânită <strong>de</strong> neamurile <strong>de</strong><br />
mari boieri: Poienarii, Argetoienii, Ţânţărenii, Spinenii, Filişanii, Tatomireştii, Bră<strong>de</strong>ştii,<br />
Coţofenii, Poienarii <strong>de</strong> Almăj, cu moşii <strong>de</strong> vatră la Poiana şi Floreşti, Argetoaia, Ţânţăreni şi<br />
Spinişor, Filiaşi, Tatomireşti, Bră<strong>de</strong>şti, Coţofenii din Faţă, Coţofenii din Dos şi Almăj – a fost<br />
Ţânţăreni, locul <strong>de</strong> tabără al pandurilor lui Tudor Vladimirescu, în februarie 1821. Funcţiile <strong>de</strong><br />
popas ale aşezării, pe marile drumuri est-vest sau al muntelui (sud-nord), au dispărut odată cu<br />
trecerea Filiaşilor în calitatea <strong>de</strong> nod rutier şi feroviar pe aceleaşi vechi direcţii.<br />
Tuturor acestor vechi familii <strong>de</strong> mari boieri, cunoscuţi în Cronica Ţării Româneşti ca<br />
Boierii Mehedinţi, „uneltitori” în contra unor domnitori <strong>de</strong> la Târgovişte şi Bucureşti, cartea le<br />
aşează – prin reconstituiri genealogice – locul exact în istorie. Totodată, într-o altă diviziune a<br />
cărţii, este fixată şi moştenirea culturală a acestor oameni <strong>de</strong> pe Jiu, ctitori <strong>de</strong> mari construcţii şi<br />
<strong>de</strong>osebite valori artistice şi arhitecturale, precum mănăstirea Gura Motrului, capela Filişanilor,<br />
bisericile din Argetoaia, Braloştiţa, Scaeşti, Bră<strong>de</strong>şti, Bătrâni, Coţofenii din Faţă şi Almăj, dar şi<br />
conacul Coţofenilor, datând din 1645, folosit într-un trecut relativ recent la filmul „Tănase<br />
Scatiu”.<br />
Toate acestea sunt monumente istorice clasate, bijuterii ale artei şi arhitecturii vechi<br />
româneşti, a<strong>de</strong>vărate capodopere. Sunt aproape <strong>de</strong> drumul european Bucureşti – Craiova –<br />
Drobeta-Turnu Severin – Timişoara, <strong>de</strong> o parte şi <strong>de</strong> alta a acestuia, dar în necunoaştere aproape<br />
totală (cu excepţia mănăstirii Gura Motrului) chiar <strong>de</strong> către localnici, ca să nu amintim <strong>de</strong> alţi<br />
români şi <strong>de</strong> turiştii străini.<br />
În ultima parte a cărţii sunt alcătuite câteva medalioane ale unor reprezentanţi <strong>de</strong> seamă<br />
ai culturii române, născuţi în zona <strong>de</strong> mijloc a Văii Jiului: Eufrosin Poteca – unul dintre primii<br />
filosofi români şi egumen al mănăstirii Gura Motrului, marele filosof C. Rădulescu-Motru <strong>de</strong> la<br />
Butoieşti, scriitoarea Codreanu, istoricul şi paleoliticianul <strong>de</strong> talie mondială Lucian Roşu sau
452<br />
Recenzii<br />
_______________________________________________________________________________<br />
geograful Alexandru Roşu. Nu se uită faptul că, în acest univers <strong>de</strong> energii creatoare al familiei<br />
Mandrea <strong>de</strong> la Floreşti, a fost şi marele poet Mihail Eminescu.<br />
Cartea Filiaşi. Istorie şi cultură pe valea Jiului este o sinteză <strong>de</strong>spre civilizaţia<br />
românească <strong>de</strong> pe valea cea dintot<strong>de</strong>auna locuită <strong>de</strong> români şi străbătută <strong>de</strong> oamenii din toate<br />
părţile Europei, aşa cum dove<strong>de</strong>şte tezaurul din secolul al XIII-lea, <strong>de</strong> pe vremea tătarilor,<br />
<strong>de</strong>scoperit la marginea <strong>de</strong> astăzi a oraşului, compus din mone<strong>de</strong> <strong>de</strong> provenienţă din părţile<br />
Mediteranei şi Atlanticului. Ea se constituie ca veritabilă operă istoriografică, ce întâmpină<br />
proiectele <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare ale zonei care a favorizat mereu creaţia umană şi durabilitatea acesteia.<br />
În loc <strong>de</strong> concluzie sau <strong>de</strong> apreciere pozitivă la ceea ce reprezintă cartea <strong>de</strong> faţă –<br />
frumoasă, interesantă şi bogată în informaţii –, intitulată Filiaşi. Istorie şi cultură pe valea Jiului,<br />
adăugăm cea mai potrivită ju<strong>de</strong>cată în care ea se încadrează, cea exprimată <strong>de</strong> marele diplomat şi<br />
om <strong>de</strong> cultură Mircea Maliţa, reluat <strong>de</strong> aca<strong>de</strong>micianul Marcu Botzan, atunci când se referă la<br />
importanţa apelor în viaţa poporului român: „În sufletul unui popor trebuie să intre atâta trecut, cât<br />
să-i <strong>de</strong>a sentimentul propriei i<strong>de</strong>ntităţi şi atâta viitor, cât să-i ascută gustul şi promptitudinea<br />
inovării. Dacă proporţia e bună, la punctul <strong>de</strong> întâlnire a trecutului cu viitorul, se naşte fâşia<br />
îngustă <strong>de</strong> prezent activ şi rodnic”.<br />
Gabriel Croitoru
ABREVIERI<br />
AO Arhivele Olteniei<br />
AO s.n. Arhivele Olteniei serie nouă<br />
DJANI Direcţia Ju<strong>de</strong>ţeană a Arhivelor Naţionale, Iaşi<br />
AUBist Analele Universităţii din Bucureşti – Seria istorie<br />
B.A.R. Biblioteca Aca<strong>de</strong>miei Române<br />
Balcanica Balcanica, Godišnjak Balkanološkog instituta SANU, Beograd<br />
BAR Biritish Archeological Reports, Oxford<br />
BARARR Biblioteca Aca<strong>de</strong>miei Române Arhiva Radu Rosetti<br />
BerRGK Bericht <strong>de</strong>r Römisch-Germanischen Kommission <strong>de</strong>s Deutschen<br />
aechäologischen Instituts Frankfurt a/M – Berlin.<br />
BMI Buletinul monumentelor istorice<br />
BMIM Bucureşti. Materiale <strong>de</strong> istorie şi muzeografie<br />
BOR Biserica Ortodoxă Română<br />
Buridava Buridava. Studii şi materiale. Muzeul ju<strong>de</strong>ţean Vâlcea<br />
C.Lit. Convorbiri literare<br />
CI Cercetări istorice<br />
CL Cercetări <strong>de</strong> lingvistică<br />
Cortelazzo Cortelazzo, Zolli, Dizionario etimologica <strong>de</strong>lla lingua italiana, ed.<br />
Zanichelli, Bologna<br />
Dacia Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie,<br />
Bucarest<br />
Dacia, N.S. Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne, Nouvelle serie,<br />
Bucarest<br />
DEHF Dazat, Dubois, Mittérand, Dictionaire étymologique et historique <strong>de</strong><br />
français<br />
DEIL Dicţionar enciclopedic ilustrat<br />
DEX Dicţionarul explicativ al limbii române<br />
DLRM Dicţionarul limbii române mo<strong>de</strong>rne<br />
Dreptul Dreptul, legislaţiune, doctrina, jurispru<strong>de</strong>nţa, economia politică,<br />
Bucureşti, 1871-1842<br />
Drobeta Drobeta – Muzeul Porţile <strong>de</strong> Fier<br />
GB Glasul Bisericii<br />
Illyro-Thrace I Symposium Illyro-Thrace. Tribus paleobalkaniques entre la Mer Adriatique<br />
et la Mer Noire <strong>de</strong> l’Éneolithique jusqu’a l’époque helenistique, (Niš –<br />
Blagoevgrad, 1989), Sarajevo – Beograd, 1991<br />
Istros Istros. Buletinul Muzeului Brăilei<br />
JIES Journal of Indo-European Studies, Butle, Montana, USA<br />
LAR Literatura şi arta română<br />
LIP Lupta întregului popor<br />
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. <strong>24</strong>, 2010, p. 453-454
454<br />
LL Limbă şi literatură<br />
LR Limba română<br />
M.Ap.N. Ministerul Apărării Naţionale<br />
MA Mitropolia Ar<strong>de</strong>alului<br />
MCA Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti<br />
MemAntiq Memoria Antiquitatis, Acta Musei Petrodavensis, Piatra Neamţ<br />
MI Magazin istoric<br />
MMS Mitropolia Moldovei şi Sucevei<br />
MO Mitropolia Olteniei<br />
Msse Manuscrise<br />
NEH Nouvelles Étu<strong>de</strong>s d’Histoire<br />
PBF Prähistorische Bronzefun<strong>de</strong>, München<br />
PZ Prähistorische Zeitschrift, Berlin<br />
RA Revista Arhivelor<br />
RC Revista catolică<br />
RdI Revista <strong>de</strong> istorie<br />
RESEE Revue <strong>de</strong>s étu<strong>de</strong>s sud-est européennes<br />
RHID Recherches sur l’histoire <strong>de</strong>s institutions et du droit<br />
RI Revista istorică<br />
RIAF Revista pentru istorie, arheologie şi filologie<br />
RIR Revista istorică română<br />
RITL Revista <strong>de</strong> istorie şi teorie literară<br />
RM Revista muzeelor<br />
RMM seria MIA Revista muzeelor şi monumentelor. Seria monumentelor istorice şi <strong>de</strong><br />
artă<br />
RPH Roumanie. Pages d’Histoire<br />
RRH Revue Roumaine d’Histoire<br />
Rsl Romanoslavica<br />
RHSEE Revue Historique du Sud-Est Européen<br />
SAI Studii şi articole <strong>de</strong> istorie<br />
Sargetia Sargetia Muzeul ju<strong>de</strong>ţean Deva<br />
SCAI Studii şi comunicări. Arheologie. Istorie. Muzeul Brukenthal Sibiu<br />
SCIA Studii şi cercetări <strong>de</strong> istoria artei<br />
SCIA-AP Studii şi cercetări <strong>de</strong> istoria artei. Arta plastică<br />
SCIM Studii şi cercetări <strong>de</strong> istorie medie<br />
SCIV(A) Studii şi cercetări <strong>de</strong> istorie veche (şi arheologie), Bucureşti<br />
SCL Studii şi cercetări <strong>de</strong> lingvistică<br />
SCO Studii şi cercetări <strong>de</strong> onomastică<br />
SI Studii italiene<br />
SMIM Studii şi materiale <strong>de</strong> istorie medie<br />
SMMIM Studii şi materiale <strong>de</strong> muzeografie şi istorie militară<br />
ST Studii teologice<br />
Studii Studii. Revistă <strong>de</strong> istorie
Acest număr al revistei „Arhivele Olteniei”<br />
apare cu sprijinul integral al<br />
Bibliotecii Ju<strong>de</strong>ţene „Alexandru şi Aristia Aman”